
Pe Ismail Kadare l-am descoperit întâmplător în facultate. Era o perioadă nebună din toate punctele de vedere, era imediat după 1989 și atunci, de la biblioteca unde găseam cursurile obligatorii, luam și tot ce-mi pica în mână, cărți de care auzisem pân-atunci sau îmi sunau mie nu știu cum.
Aprilie spulberat îmi părea după titlu un vis bizar și neîmplinit, am „închiriat-o” imediat și am devorat-o, uimită…