Zeci de elevi, arşi de vii şi măcelăriţi în Nigeria de islamişti radicalizaţi

646x404by Diana Rusu

Militanţi islamici au incendiat un internat din nordul Nigeriei, unde se aflau încuiaţi câteva zeci de elevi creştini. Cei care au încercat să scape sărind pe geam au fost împuşcaţi sau măcelăriţi cu macetele. Cel puţin 58 de elevi au fost ucişi, iar cei mai mulţi au murit arşi de vii.

Unul dintre profesori, Adamu Garba, a declarat că elevii „au fost măcelăriţi cu macetele ca nişte oi“.

Soldaţii dintr-un punct de control de lângă şcoală au fost retraşi în mod misterios, cu câteva ore înainte ca militanţii să atace şcoala şi internatul Continue reading “Zeci de elevi, arşi de vii şi măcelăriţi în Nigeria de islamişti radicalizaţi”

Terminarea traducerii Bibliei în limba cecenă – provoacă la ură pe extremiștii religioși islamici

Cecenia desprinsa din RUSIARepublica Cecenă numără în prezent 1.4 milioane de oameni. Din anul 2007, de când a venit la putere președintele Ramzan Kadyrov, islamul sunnit a devenit principala religie. Aceasta include practicarea legii Sharia, purtarea hainelor tradiționale musulmane de către femei, poligamia și uciderile pentru onoare.

De vreme ce lucrurile s-au schimbat, iar creștinismul este acum religia poporului rus, cecenii care L-au acceptat pe Isus în inimile lor sunt considerați trădători. Aceștia suferă persecuții grozave pentru credința lor, chiar și din partea propriilor familii. Mulți aleg să fie creștini în secret pentru că se tem pentru viețile lor. Continue reading “Terminarea traducerii Bibliei în limba cecenă – provoacă la ură pe extremiștii religioși islamici”