ADEVĂRAŢII REPETENŢI, DE LA BACALAUREATUL 2013

Remus Pricopie.

Scriu aceste rânduri, în urma experienţei năucitoare, a unei emisiuni (din ciclul Jocuri de putere), de la Realitatea TV, moderată de dl Răzvan Bogdan (de la ora 23, 7 iulie 2013-până la ora 0, 25, pe 8 iulie 2013). Invitaţi: dnii miniştri Remus Pricopie (ministerul Educaţiei şi Învăţământului) – “în carne şi oase” – şi Radu Stroe (ministrul de Interne) – telefonic.

Evident, subiectul discuţiei, la care ar fi trebuit să participe (prin comunicarea, în formulare personală, a întrebărilor pe care, noi toţi, ni le punem, legate de un episod, bizar şi revoltător, al Istoriei Învăţământului Românesc, petrecut în aceste zile!)… şi jurnalistele Realităţii TV, implicate în strângerea şi prezentarea/comentarea de informaţii, despre evenimentele abuzive (în toate sensurile!), de la Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu”-Bucureşti: Emma Zeicescu, Andra Miron, Mariana Mititelu etc.: “Cine este responsabil de teroarea (nejustificată!) introdusă, la bacalaureatul 2013, de organele statului românesc, sub pretextul unei presupuse fraude, la Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu”-Bucureşti?!”

Dar n-au prea apucat să zică ceva, nici bietele doamne, nici moderatorul emisiunii… – pentru că le-au luat (tuturor!) “maul” cei doi invitaţi, cu o aroganţă de o găunoşenie inimaginabilă şi cu o obrăznicie şi demagogie perfect mârlăneşti şi revoltătoare!!! Continue reading “ADEVĂRAŢII REPETENŢI, DE LA BACALAUREATUL 2013”

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011

Va  avea  loc la  LAS  VEGAS  in  luna  Mai  2011

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011“, sub  generosul generic

Campania Suflet pentru România


COMUNICAT DE PRESA

CONSULATUL GENERAL ONORIFIC AL ROMÂNIEI LA LAS VEGAS, PROFFESIONAL CELEBRITY, TVR international, ASOCIATIA DOINA – AMERICA, vor organiza prima editie a GALEI CELEBRITATILOR în America la Las Vegas, in luna mai 2011, proiectul având ca scop promovarea României peste hotare!

GALA CELEBRITATILOR LA NIVEL INTERNATIONAL, va aduce în atentia publicului personalitati marcante, care au impresionat publicul din punct de vedere profesional, celebritati inzestrate cu talent, ambitie, vointa si perseverenta, care au lasat în urma momente unice pentru public.

Celebritatea este o definitie a efortului profesional si intelectual depus, ea venind totodata si în urma talentului înnascut sau a abilitatii capatate prin munca asidua, este o formula a reusitei în viata si va fi promovata pentru a aduce în atentia publicului modele de viata pentru tineri, astfel putând fi premiate adevaratele valori.

Asadar, prin recunoasterea marilor valori nationale, campania aduce în atentia întregii lumi, cât mai multe personalitati românesti care traiesc in America, celebritati care reprezinta imaginea tarii noastre, dar si oameni de succes americani care au sprijinit relatia România-America.

Categoriile care cuprind premiile, includ diverse domenii de activitate: televiziune, actorie, regie, sanatate, diplomatie, politica, învatamânt, administratie, jurnalism, sport, cultura, cercetare, muzica..

Presedinte de juriu va fi doamna Lia Roberts, Consul General Onorific al României la Las Vegas. Venind, in sprijinul acestui proiect, singura femeie romanca din politica americana, Lia Roberts, a declarat :

„Sunt alaturi de tara mea, ROMANIA si am acceptat sa fiu Presedinte de juriu pentru GALA CELEBRITATILOR aici in America, deoarece acest format de televiziune al galei, mi-a placut foarte mult! Sunt convinsa ca numele Romaniei, va fi pe cele mai inalte culmi, prin realizarea galei la LAS VEGAS la The Stirling Club,un loc exclusivist al celebritatilor americane !”

Programul va fi realizat si prezentat de prof. Mihaela Serban si Cristian Topescu si difuzat de TVR International.

Vicepresedinte de juriu este cunoscuta femeie de afaceri Georgeta Bostean.

Printre personalitatile preferate pentru premiere ar putea fi: Guvernatorul Statului Nevada – Kenny Guinn, Excelenta sa Ambasadorul României în America – Adrian Cosmin Vierita, celebrul actor Nicolas Cage, Excelenta sa Simona Miculescu – Ambasador al Românei la ONU, cântaretii: Gheorghe Turda, Maria Ciobanu, Angela Gheorghiu, Lia Lungu, Felicia Filip, primul cuplu de pop-opera din Romania: Romeo si Julia SALENO, Monica Bârladeanu, Sorin Olariu, actorul Marcel Iures, Aurelia Cercel – designer rochii de seara pentru celebritatile americane, Alexandra Nechita – pictor, Nadia Comaneci, Andre Agassi – celebrul tenisman, Radu Teodorescu –cel mai mare antrenor de fitness al celebritatilor americane, Nina Smart – creatoare vestimantatie papusi Barbie, Prof. univ. Dr. Antropologie Robert Garfias, Prof. Univ. Dr. Muzica, dirijor – Emilian Badea, Dr. Victoria Petri –Prif. Univ. Dr Cercetator Stiintific-Genetica Moleculara, la Medical College, scriitoarea Rodica Elena Lupu ale carei poezii s-au calificat la festivalul international de poezie de la Los Angeles.

Gala va avea un scop caritabil pentru copiii din România.

Elena Rodica LUPU
Las Vegas, mai 2011

Sugestii pentru schimbarea Constitutiei

Dupa 1990, emanatii loviturii de stat, comandata, sustinuta si finatata de serviciile secrete straine, s-au preocupat constant pentru a îndrepta tara exclusiv în directia dorita de diverse cancelarii straine. Pentru a salva aparentele si a preveni eventuale reactii negative din partea poporului român, cei în cauza, sfatuiti de noii lor stapâni, au declarat ca, în realitate, ei ar actiona exclusiv în interesul poporului, orientând tara spre valorile democratiei si civilizatiei. În realitate, scopul lor a fost unul singur: spolierea avutiei nationale, distrugerea economiei, agriculturii, sanatatii, învatamântului, cercetarii stiintifice, a artei si culturii românesti, astfel încât, noii lor stapâni sa-si poata implementa obiectivele de transformare a României dintr-o tara suverana, independenta si unitara, într-o colonie jalnica, dependenta de împrumuturi externe pentru a avea cu ce hrani un popor saracit, umilit, disperat etc.

Noile forte antiromânesti, beneficiind de largul concurs al asa zisei clase politice post decembriste (în realitate o gasca de indivizi fara scrupule, pusi pe capatuiala si înavutire, pe seama disperarii unui întreg popor), urmareau consecvent si pragramatic, perpetuarea starii de blocaj intern, concomitent cu distrugerea oricarei unitati economice profitabile, prin vânzarea, pe nimic, a zeci de mii de fabrici, doar spre a fi închise si a elimina orice concurenta interna. În felul acesta ne putem explica de ce, în prezent, în România s-au pierdut milioane de locuri de munca – românii, în general bine pregatiti profesional, fiind nevoiti sa emigreze spre a nu muri de foame, îngrosând rândurile, cot la cot cu alte milioane de cetateni de prin fostele colonii engleze sau franceze, fugiti din tarile lor de teama represaliilor noilor regimuri, dar si alungati de foamete si de lipsa unui loc de munca.

La mai putin de doua decenii de la aminta lovitura de stat, produsele românesti au fost practic scoase de pe vechile piete de desfacere din întreaga lume, iar unitatile care le produceau au disparut definitiv de pe harta tarii, lasând în urma lor mii si mii de someri, dar si saracie si lipsa oricarei sperante.
Dar avem mândria ca, desi lihniti de foame si vânati sistematic, mai rau ca niste ciumati prin tarile Europei civilizate, românii au „bucuria” de a fi devenit „cetateni europeni”. De mâna a VII-a, dar cetateni europeni. Cel putin cu numele. Caci de curând, speriati de nesfâsitul exod al flamânzilor, occidentalii ne-au trântit, pur si simplu, usa în nas, neadmitându-le, nici macar ca sclavi moderni, în spatiul elitisto-exclusivist Schegen.

Responsabilii politici, ascunzând adevaratul motiv al acestei atitudini (respectiv faptul ca se „privatizase”, a se citi „furase” tot ce era important din România, vest euopenii si-au cam dat arama pe fata si vor sa scape de rudele lor sarace din Est) încearca acum sa ne convinga ca, de fapt, noi, românii, suntem singurii vinovati pentru decizia neprimirii tari noastre în spatiul Schengen. Si, culmea, au dreptate! Caci, daca în aceasta perioada, tara ar fi fost condusa cu competenta si responsabilitate, luându-se, prompt si imediat, atitudine ferma si masuri de protejare a patrimoniului national, cei care au cumparat pe nimic mari unitati economice, doar spre a le închide si a ne obliga sa cumparam produse de calitate inferioara, în general rebuturi, dar la preturi mult mai mari decât în tarile lor de origine, astazi alta ar fi atitudinea Occidentului fata de România si fata de români. Dar nu a fost sa fie asa. Caci, în astfel de conditii, grupurile de interese mafiote din tara, sustinute nemijlocit de asa zisele partide politice, indiferent de nume sau coloratura, au putut jefui tara, protejate de Justitie si Politie, sporind zestrea de … miliardari de carton.

Pe acest fond s-au încurajat, prin acel nefast „restitutio in integrum”, pe de o parte recuperarea de minoritari rapace, fara scrupule, inclusiv a unor propretati pentru care, în baza celebrei „Legi a optantilor”, Statul român acordase despagubiri proprietarilor, de origine maghiara care, dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au decis sa plece în Ungaria. Cu concursul unor oameni politici care tin cu disperare de Putere, dar si a unei Justitii incompetente si corupte, s-au anulat, în fapt, efectele unor tratate si acorduri internationale, iar tara a fost nevoita sa plateasca din nou un tribut urias, inclusiv unor falsi proprietari sau unor organizatii sau persoane cu trecut horthyst si extremist.

De aceea, gratie unei astfel de politici tradatoare, o mare parte a avutiei Transilvaniei a încaput pe mâna unor grofi sau organizatii religioase si horthyste, care actioneaza fatis, sistematic si agresiv înpotriva statului ntional unitar si a intereselor lui.
În plus, printr-o atfel de politica s-a urmarit, mai ales de care UDMR, la comanda stapânilor lor de la Budapesta, pentru blocarea dezvoltarii economico-sociale a României si, implicit, pentru înrautatirea nivelului de trai al populatiei. Inclusiv prin lipsirea statului de resursele necesare sustinerii sanatatii, învatamântului, cercetari stiintifice si a culturii. Se urmareste, îndeosebi prin intermediul ministrior si demnitarilor UDMR, compromiterea oricarui program de dezvoltare economico-sociala, astfel încât România sa devina o tara saraca, care sa descurajeze, prin corupie si instabilitatea sociala, orice investitie straina de proportii.

Pe acest fundal, au aparut si devin pe zi ce trece tot mai obrznice si violente, manifestarile unor grupari maghiare extremiste, revizioniste si sovine, care organizeaza, nederanjate de autoritatile române, manifestari sfidatoare si jignitoare, de promovare a unor simboluri, principii si valori extremiste si horthyste, de sfidare a istoriei nationale române. Cel mai recent si nerusinat exemplu, în acest sens, este manifestarea anti româneasca de la Cluj-Napoca [1], cu concursul ministrului UDMR-ist al culturii, Kelemen Hunor [2], la care au defilat, cu specifica obraznicie, organizatii fanatice de tip si inspiratie fasciste. Din pacate, neîntelegându-si aributiile si competetele, conducerea Politiei[3] a neglijat grav îndeplinirea obligatiilor ce îi revin, tolerând proferarea, cu salbaticie, a unei obraznicii fara seaman si amenintari directe împotriva României si a poporului român.
Tolerarea la nesfârsit a unor astfel de manifestari va încuraja si mai mult extremismul unguresc sa provoace atacuri împotriva României, care ar putea duce inclusiv la acte sângeroase, importante pierderi materiale si de vieti omenesti.
Si pentru ca tot se doreste modificarea Constitutiei, cred ca se impune includerea în documentul suprem al tarii câteva prevederi menite a readuce siguranta si linistea si a descuraja astfel de situatii extrem de periculoase nu doar în ce priveste integritatea statului national român unitar, ci si nivelul de trai si linistea populatiei.
Pentru a fi pe placul stapânilor lor occidentali, politicienii români au eliminat pedeapsa cu moartea. Neexistând acest risc major, au sporit, în ultimul timp, actele de fraudare a economiei si de tradare a tarii. Recentele dezvaluiri gen Wikileaks sunt o dovada clara în acest sens. Nu suntem favorabili reintroducerii acestei pedepse, dar trebuie sa o înlocuim cu altele, la fel de grave, dar mai putin sângeroase. Poporul român trebuie sa aiba câteva pârghii menite a-i proteja interesele. De aceea, sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunu[4]. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala.

Orice decizii în acest sens ramân valabile doar daca sunt luate de reprezentantii Justitiei, pe baza probelor administrate. Sunt interzise orice fel de presiuni sau ingerinte din partea factorilor politici sau administrativi.
Durata exilului si surghiunului vor putea fi stabilite în raport cu gravitatea faptelor savârsite. Pentru subminarea si defaimarea statului si a economiei nationale e de dorit a se aplica pedepse maxime, cu interzicerea revenirii vreodata în tara, pierderea cetateniei române si confiscarea averii. Pentru delicte mai putin grave vor putea fi aplicate condamnari pe termene variind între 5 si 25 de ani, precum si pierderea unor drepturi.
În cazul implementarii unei astfel de masuri, am certitudinea ca, în termen foarte scurt, se va reduce substantial coruptia în Romania, se vor rari cazurile de jefuire a economiei sau cele de tradare a intereselor natiunii române. De asemenea, aplicarea unei astfel de prevederi va face imposibile manifestari[5], atitudini sau actiuni de tipul celor petrecute la Cluj-Napoca sau cele ce apartin acestui mare dusman al României – Lászlo Tökes. De asemenea, multi politicieni români vor fi descurajati în viitor sa colaboreze cu forte straine – din Est sau din Vest -, pentru a-si trada tara[6] si a-si pomova interesele lor personale[7] sau ale grupului politic din care fac parte.

O asemenea masura nu intra în contradictie nici cu legislatia europeana, nici cu cea a altor state democratice si civilizate. Ea ar reprezenta o masura sanatoasa de aparare a tarii, pe plan intern, împotriva detractorilor si dusmanilor ei. Un alt beneficiu enorm îl constituie faptul ca ar duce la reducerea – obiectiv urmarit frecvent si de partenerii nostri din U.E., dar si de alte cancelarii occidentale – coruptiei si aplicarea si respectarea legii de catre toti cetatenii acestei tari.
Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain[8]. Iar cei surprinsi la astfel de actiuni dusmanoase si sfidatoare sa fie, în regim de maxima urgenta, retinuti si alungati peste granita, indiferent de demnitatile ce l-ar detine, interzicându-li-se revenirea, vreodata, în România. Doar în felul acesta se va da un semnal clar si ferm ca România este un stat suveran si independent si nu o colonie a vreunui stat strain, iar ca teritoriul nostru national trebuie respectat.
Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara.

NOTE.
(1) Prilejuita de asa zisa inaugurare a statuii lui Matei Corvin de pe al carei soclu, la presiunea UDMR, administratia locala a acceptat (tolerat) sa fie eliminata placuta cu citatul marelui istoric Nicolae Iorga. Si în felul acesta, avem dovada indeniabila ca actuala putere este complet straina de interesul national, închizând ochii la nerusinatele manifestari antinationale inspirate sau comandate de partenerul ei de guvernare!

(2) Din câte se vehiculeaza prin târg, acesta ar fi nepotul unei extremiste de la Budapesta, fosta ministra a Justitiei din Ungaria, care actineaza violent si neobosit împotriva României. Simpla sa prezenta si totala lipsa de reactie critica fata de demersurile si actele gruparilor revizioniste prezente la Cluj-Napoca sunt dovada certa ca UDMR si Kelemen Hunor încurajeaza pe fata politica revizionista si revansarda a Budapestei.

(3) Din acest motiv, pentru vadita neglijenta în serviciu, tolerarea unor maifestari de sorginte fascista, dar si pentru încurajarea infractorilor, s-ar cuveni ca întreaga conducere a Politiei, municipale, judetene si de la nivel national, sa-si prezinte demisia si sa fie deferita Justitiei. La rândul sau, Parchetul ar trebui sa se autosesizeze si sa demareze urgent urmarirea penala atât împotriva grupurilor revizionist-fasciste participante, cât si împotriva liderilor UDMR prezenti la acest moment de rusine nationala. Aceleasi demersuri se impun si împotriva reprezentantilor autoritatilor române care au fost prezenti la aceasta rusinoasa manifestare în care s-a adus o grava atingere demnitatii noastre nationale, trecutului poporului român. În plus, conform legislatiei în vigoare, Politia Justitia si administrati publica sunt obligate sa actioneze prompt împotriva oricaror act si manifestari promovate de grupari fasciste, extremiste si sovine.
(4) Sugeram ca, de regula surghiunul sa fie pe o insula pustie, la mii de kilometri distanta, în Oceanul Pacific sau Atlantic. Pentru cei exilati si surghiuniti se va proceda, de asemenea, la confiscarea integrala a averii, iar la revenirea din surghiun, la decaderea din drepturi pentru totdeauna. Cei ajunsi în astfel de situatii, vor trebui tratati ca niste paria ai societatii. Doar în felul acesta societatea va descuraja acte si fapte de coruptie, jaf sau tradare nationala. În cazul în care cei exilati sau surghiuniti nu vor respecta locul în care au fost condamnati sa-si ispaseasca pedeapsa se poate proceda inclusiv la retragerea definitiva a cetateniei române si interzicerea, pentru totdeauna, pentru ei si urmasii lor, a accesului în România. Încalcarea acestei prevederi va fi sanctionata cu detentia pe viata.

(5) O atitudine similara, imediata, ferma si hotarâta se impune si împotriva ipochimenului ungur ce si-a permis sa spânzure papusa ce-l simboliza pe Avram Iancu. Acest individ trebuie surghiunit nu la Câmpeni, ci în Pacific, interzicându-i-se lui si tuturor apartinatorilor lui sa mai calce vreodata pe pamântul românesc.

(6) A se vedea, în acest sens, si recentele dezvaluiri cu privire a intentiile grupului Iliescu de a chema fortele armate sovietice pentru a asigura succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Oricând, dupa acest nefast model, lucrurile se pot repeta, punând în grav pericol tara si interesele poporului român.
(7) Mihai de Hohenzollern, fostul stipendiat, cu mii de dolari pe luna, al regimului comunist pe toata perioada exilului sau, pentru a nu sprijini grupurile ostile comunismului constituite în rândurile emigratiei românesti, a revenit în tara, dupa caderea comunismului. Dar revenirea sa în tara a urmarit nu sprijinirea României într-un moment grav al existentei sale, asa cum, mincinos, au sustinutel si partizanii lui, ci recuperarea unei averi uriase si obtinerea altor avantaje nemeritate pentru el si familia sa!
(8) Sa nu se uite niciodata ca atoritatile de stat unguresti s-au opus pâna si închirierii unor spatii închise unde ar fi urmat sa aiba loc manifestari dedicate sarbatoririi Zilei Nationale a României! Asta în vreme ce diversi trepadusi politici unguri ne otravesc, an de an, sufletul pentru a omagia diversi odiosi criminali unguri are au îndoliat, prin crimele lor, poporul român de-a lungul veacurilor.
(Dr. Dan BRUDASCU)

EDUCATIA ACASA (HOMESCHOOLING) IN ROMANIA: DA SAU NU?

Interventia pe care AFR a facut-o acum o saptamina la CEDO in sprijinul drepturilor parentale, in special acela de a-si educa copiii acasa, a atras atentie. Atit in Romania cit si in media crestina internationala http://www.lifesitenews.com/news/pro-family-group-puts-pressure-on-european-court-over-notorious-homeschooli/ Ca atare gasim potrivit sa discutam astazi despre homeschooling (adica aducatia la domiciliu) in Romania.
AFR sprijina dreptul parintilor de a-si educa copiii acasa. Acest drept face parte, afirmam noi, din manunchiul de drepturi fundamentale pe care parintii trebuie sa il aibe in relatia cu copiii lor. Notiunea de homeschooling, insa, este destul de noua la romani si ca atare mai putin inteleasa. In Romania deja exista o miscare in favoarea educatiei la domiciliu. La nivel european, insa, situatia e mai complexa si oscileaza intre doua extreme. In Marea Britanie, unde mai mult de 100.000 de copii sunt educati acasa, se poate vorbi despre un drept autentic al parintilor de a-si educa copiii acasa. Pe de alta parte, anul trecut Suedia a adoptat cele mai draconice legi din Europa impotriva educatiei la domiciliu, interzicind-o in toate circumstantele cu exceptia celor „extraordinare.” Iar in Germania unii parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa au fost arestati. De fapt, anul trecut, Statele Unite au acordat azil politic unei astfel de familii.
In afara Europei, SUA si Canada sunt tarile cu cei mai multi copii educati acasa. Recent au fost emise statistici in SUA dupa care la ora actuala peste 2 milioane de scolari americani, sau 4% din toti elevii de varsta scolara, sunt educati acasa. In Canada numarul este cu mult mai modest, in jur de 70.00, dar in crestere. Acum 30 de ani doar 20.000 de copii americani erau educati acasa. http://www.christianpost.com/article/20110106/homeschooling-community-grows-beyond-2-million/
Cui se datoreaza cresterea aceasta vertiginoasa a numarului copiilor americani educati acasa? Motivele sunt multiple si pragmatice. Multe din scolile publice americane sunt infesatate de droguri, imoralitate, relatii sexuale ilicite, propaganda homosexuala, pornografie, pedofili, invatatori homosexuali, violenta, bullying, sau presiunea de grup (peer pressure) care rezulta in comportamente vicioase, etc. Parintii preocupati de educarea morala a copiilor lor, in special cei crestini, isi educa copiii acasa intr-un mediu alternativ, moral, departe de droguri si imoralitate. Care sunt rezultatele? Extraordinare. Fara exceptie toate studiile facute pe acest subiect indica ca scolarii educati acasa sunt mai bine pregatiti si dotati academic decit cei educati in scolile publice. Un exemplu remarcabil sunt copiii educati acasa in Canada. Ani la rind echipele de dezbateri (debate teams) britanice, formate la Oxford, au detinut titlul mondial la dezbateri. In ultimii ani, insa, an dupa an titlul mondial a fost cucerit de elevi canadieni educati acasa. Iar in SUA s-a format o universitate speciala pentru copiii educati acasa, prestigiosul Patrick Henry College din Virginia. Absolventii acestei universitati sunt mult cautati ca stagiari sau angajati (staffers) in cercurile parlamentare conservatoare din Washington.
Va prezentam 3 comentarii pe marginea subiectului de astazi. Primul e din partea AFR si a fost pregatit de catre d-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. Celelalte doua constituie o dezbatere pe aceasi tema publicata de HotNews pe 13 septembrie 2009 si care a avut loc intre doi protagonisti, d-l Stefan Vlaston, argumentind impotriva educatiei la domiciliu, si d-l Mircea Platon, argumentind pentru. Din motive de spatiu redam doar citeva paragrafe din argumentele fiecarui expert, iar aici puteti citi ambele articole in intregime. http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Educatia la domiciliu (homeschooling)
Un material realizat de Alianta Familiilor din Romania (Bogdan Mateciuc)
In Romania, legea prevede ca obligatoriu si gratuit invatamantul de 11 clase (patru ani de invatamant primar, cinci ani de gimnaziu si doi ani de liceu). Ca si alte domenii, cum ar fi cel al sanatatii, Statul social porneste de la dorinta de a-i ajuta pe cetateni, de a veni in intampinarea lor punandu-le la dispozitie servicii si facilitati care, undeva pe parcurs, au devenit obligatorii. Educatia, ca si asigurarile sociale (pensie si sanatate), nu le mai sunt oferite acelor cetateni care, in lipsa de alternativa, ar dori sa apeleze la serviciile Statului, ci le sunt impuse pe considerentul ca Statul administreaza si presteaza cel mai bine aceste servicii.
In realitate insa, atat in domeniul educational, cat si in cel medical, se pot vedea marile probleme cu care se confrunta sistemul gestionat de Stat si servit cu titlu obligatoriu cetatenilor. Pe de-o parte, serviciile de sanatate sunt ineficiente, de o calitate indoielnica, corodate de coruptie si spaga. Prin sistemul asigurarilor obligatorii de sanatate, cetatenii sunt fortati sa cumpere aceste servicii proaste, desi astazi exista disponibile servicii private de sanatate. Pe de alta parte, sistemul de invatamant, mostenitor in mare masura al sistemului comunist in care se punea accent pe cantitate, nu pe calitate, a devenit dupa lovitura de stat din 1989 tot mai rupt de realitatile socio-economice ale tarii si ale mapamondului. Invatamantul romanesc actual produce, in cel mai bun caz, olimpici ale caror merite de pe bancile scolii nu influenteaza in nici un fel performantele economice ale companiilor romanesti dupa absolvire. Statele cele mai dezvoltate ale lumii nu au sisteme de invatamant cu atat de multi elevi olimpici, dar au specialisti capabili sa sustina cu cunostintele lor economia nationala – privata sau de stat. Invatamantul romanesc nu este in masura sa produca specialistii si profesionistii care sa asigure dezvoltarea economica a tarii. Volumul de informatii predate in scoala este foarte mare si reprezinta o povara pentru copii. Directorii scolilor, in intelegere cu unele edituri scolare, le impun invatatorilor si profesorilor sa foloseasca anumite manuale. Acei elevi sau studenti care, ajutati din alte directii – eventual de familie – reusesc sa asimileze cu discernamant acele informatii si cunostinte utile din uriasul bagaj informational de tip balast promovat de invatamantul de stat, parasesc tara indreptandu-se spre alte orizonturi unde considera ei ca au sanse mai mari sa aplice acele cunostinte invatare. Noua Lege a invatamantului promovata in anul 2010 nu a adus o reforma substantiala in domeniu, ci a implementat doar unele schimbari de suprafata.
Expresia „educatia la domiciliu” a aparut pentru prima data in Dreptul roman in anul 2003, in Legea Invatamantului, dar se refera la educarea acasa a copiilor care se nu se pot deplasa. In alte state insa, expresia defineste acea educatie pe care parintii o asigura copiilor lor acasa, prin ei insisi sau prin terti. Conceptul a aparut in secolul XIX in Statele Unite, unde astazi reprezinta o forma legala de educare a copiilor. Aproximativ doua milioane de copii sunt educati acasa in SUA. In Europa, sistemul este legal in Austria, Franta, Irlanda, Slovenia si Marea Britanie.
Atitudinea statelor fata de educatia la domiciliu variaza. Statele cu o atitudine mai liberala le recunosc parintilor dreptul de a dispune de educatia copiilor si de a alege forma considerata de ei potrivita. In cazul educatiei la domiciliu, manualele scolare greoaie sunt inlocuite cu lectii practice si vizite pe teren (la muzee). La final, dupa un numar de ani in care au fost educati acasa, copiii merg si sustin aceleasi examene la institutiile superioare de invatamant, ca si elevii proveniti din scolile de state. Filosofia este una practica: conteaza ce cunostinte ai, nu de unde le ai.
Acest sistem are niste avantaje certe. Ca parinte, cunosti cel mai bine inclinatiile copilului si ritmul in care invata el. Predarea fata in fata permite intrarea in profunzime, acolo unde este nevoie. In acelasi timp, avand in vedere manifestarile periculoase din ultima vreme din scolile romanesti, educarea acasa a copiilor pare o alternativa mult mai sigura.
Statele cu o atitudine mai „sociala” nu doar ca nu le recunosc parintilor dreptul de a-si educa la domiciliu copiii, dar au si o legislatie in baza careia parintii sunt trasi la raspundere pentru aceasta „infractiune”. Mentionam aici doar exemplul Suediei[1] si al Germaniei[2]. Desigur, autoritatile din aceste state au propria explicatie atunci cand interzic educatia la domiciliu, explicatie care este rezonabila intr-o masura limitata. Ele pretind ca, interzicand educarea copiilor la domiciliu, in cadrul familiei, previn astfel formarea unor persoane inadaptate social sau cu comportamente antisociale, care ulterior pot crea probleme societatii si Statului prin atitudinile extremiste sau segregationiste pe care le-au dobandit in cadrul educatii la domiciliu. Acest rationament nu este neaparat corect pentru ca nici sistemul educational de stat nu este in masura sa asigure integrarea sociala a elevilor ca cetateni ai tarii.
Pentru acei parinti ce doresc sa-si educa copiii la domiciliu, pozitia Statului de a-i obliga sa-si trimita copiii la scoala de stat este un abuz. Statul isi aroga dreptul de a le educa copiii nu dupa valorile pe care le impartasesc parintii, ci dupa setul de valori creat de Stat, valori care nu intarzie sa vina in conflict cu valorile din familie, odata ce copilul incepe sa se miste intre educatia si valorile de acasa si educatia si valorile de la scoala. Pentru a fi mai specifici asupra acestui conflict, mentionam doar Educatia pentru sanatate (unde copiii afla despre perversiunile sexuale), Biologia (unde copiilor li se spune ca omul a evoluat din maimuta) si Educatia civica (unde copiii invata despre o morala si o etica artificiale si discutabile, care nu izvorasc din morala crestina, ci din spiritul trecator al epocii).
In Romania, conceptul de educatie la domiciliu ramane cvasi-necunoscut. Exista o asociatie care are ca obiect de activitate promovarea educatiei la domiciliu, insa progresele realizate sunt foarte reduse. Singura initiativa legislativa in acest domeniu, ramasa fara rezultate, a apartinut deputatei Carmen Axenie (PD-L) in cursul anului 2010. Potrivit declaratiilor ei, „homeschooling-ul este formula care lipseste din lege… Este necesara legiferarea pentru a avea o reforma reala. Trebuie stimulat pluralismul educational prin sustinerea invatamantului particular, confesional, a alternativelor educati¬ona¬le.” Doamna Axenie a luat decizia de a promova acest concept dupa ce a aflat ca o familie crestina dintr-un sat refuza sa-si mai trimita copilului la scoala cu autobuzul pentru ca in statia de autobuz sunt expuse reviste pornografice.
In afara de motivatia religioasa, unii parinti ar opta sa-si educe acasa copiii din cauza calitatii proasta a invatamantului de stat si din dorinta de a-si feri copiii de influenta unei educatii puternic ideologizate si de mediul violent prezent in multe scoli publice.
In incheiere, va prezentam cateva date din Statele Unite, tara de origine a educatiei la domiciliu.
O cercetare realizata in 2009 a aratat ca acei copii educati acasa au obtinut scoruri cu 34%-39% mai mari decat elevii din scolile publice la testele de cunostinte. Ei frecventeaza bibliotecile mai des, au mai multe activitati de socializare, folosesc computerul mai mult, se uita la TV mai rar, 71% merg la universitate, fata de 69% dintre absolventii din scolile publice, performantele sunt mai putin influentate de venitul parintilor si de educatia acestora, iar rezultatele la teste sunt la fel de bune in statele cu control ridicat din partea autoritatilor ca si in cele cu cerinte minime. Nu in ultimul rand, costul educatiei la domiciliu este de zece ori mai mic pentru un elev decat intr-o scoala publica (550 de dolari pe an, fata de peste 5.300 de dolari).

DIN NOU DESPRE SCOALA ACASA –DEZBATEREA HOTNEWS (13-9-2010)
http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Contra –  de Stefan Vlaston, profesor, presedintele Asociatiei Profesionale pentru Educatie si Cercetare – Edu Cer
Discutia aceasta este veche si pasionala. Cel mai vehement studiu contra educatiei de stat este Impotriva socialismului educational, scris de Murray N. Rothbard. Autorul argumenteaza ca invatamantul public gratuit este un mijloc utilizat de guvernanti pentru a indoctrina si modela tineretul unei natiuni in directia dictata de interesele pe care acestia le slujesc.
Care este, totusi, rolul statului?
Statul este  responsabil in fata cetatenilor de legalitatea, calitatea sau cel putin nenocivitatea bunurilor si serviciilor aflate in piata la un moment dat. De exemplu a serviciilor medicale si farmaceutice. Cu serviciile de educatie si formare profesionala  este mai simplu, ca din lipsa de educatie nu se moare. Statul mai este responsabil de o egalizare, pe cat posibila, a sanselor, a echitatii accesului la educatie, a solidaritatii sociale. Faptul ca anumiti copii s-au nascut si traiesc in familii sarace nu este vina lor, fara interventia statului ar trebui sa refaca destinul parintilor, adica sa traiasca si ei in saracie si ignoranta. Solidaritatea sociala ii ajuta sa depaseasca aceasta conditie.
Prin instrumentele pe care le are la indemana, statul inlocuieste (sau ar trebui sa inlocuiasca) parintii, in alegerea traseelor educationale ale copiilor. In functie nu de dorinte, de sperante si iluzii desarte ci de inclinatiile, talentele, potentialele copiilor, cerintele pietei muncii, adesea ignorate de parintii cu mai putina educatie. Statul certifica studiile, prin examene de absolvire. Sau da dreptul institutiilor de invatamant private acreditate sa le certifice. Fara diplome de absolvire, care sa confirme obtinerea unor competente specifice programelor de studii urmate, este greu de vazut cum se pot continua studiile la un nivel superior, respectiv intrarea in piata muncii.
Experienta invatamantului superior privat.
Profitand de explozia cererii de diplome universitare dupa 1990, invatamantul superior privat a devenit o afacere profitabila, indiferent la rezultatele activitatii, profitand de naivitatea tinerilor, de lipsa de control din partea organismelor de stat, de complicitatea parlamentarilor, ministrilor si  decidentilor, direct interesati prin bani si influenta in transformarea universitatilor private  in “fabrici de diplome” si de bani. Fenomene negative, de genul universitatii Spiru Haret au distrus increderea publicului in invatamantul superior privat, mai ales de cand diplomele emise de aceasta universitate, la programele de studii neacreditate, nu sunt recunoscute in piata muncii.
Invatamantul prescolar privat
Gradinitele private au avut si au un nesperat succes, banii mai multi provenind din taxe si controlul nemijlocit, aproape zilnic, al parintilor au  condus la o prestatie multumitoare. Lucrand adesea cu un numar mic de copii, rezolvand criza de spatii pentru invatamantul prescolar din sistemul de stat, oferind solutii pentru parintii ocupati toata ziua la slujbe grele dar bine platite, invatamantul prescolar privat reprezinta o poveste de succes in plina dezvoltare. Inclusiv prin oferta de “after school” pentru elevii din invatamantul primar sau gimnazial.
Ce s-ar intampla in situatia in care educatia ar deveni un sistem in intregime privat?
(a) Fara un control institutional, din partea statului sau poate a unor agentii independente, fara competitia generatoare de calitate, interesele materiale ale furnizorilor ar predomina si ar transforma tot invatamantul in ceeace este acum cel superior: o fabrica de diplome. (b) Este posibil sa nu functioneze solidaritatea sociala, astfel incat copii proveniti din familii sarace sa nu poata depasi conditia sociala a parintilor lor. (c) Parintii fara prea multa educatie ar fi tentati, in multe cazuri, sa nu-si trimita copiii la scoala, condamnandu-i la munca de supravietuire in sanul familiei, in special in mediul rural. (d) Un curriculum national, instrumentat si controlat de stat, daca ar urma modelele europene de succes, ar fi mai eficace, obligand scolile sa-si upgradeze resursele umane si materiale pentru a face fata obiectivelor scolare europene. Suntem in situatia de a arde etapele, nu ne permitem sa evoluam liniar, pentru ca n-am ajunge niciodata din urma statele cu un invatamant si economie performante.
Concluzii
Statul are obligatia de a supraveghea in continuare, cu mai multa fermitate, sistemele de educatie si formare, sa protejeze cetatenii de actiuni nocive, precum cele intamplate la Universitatea Spiru Haret, sa autorizeze, acrediteze si sa controleze  unitatile furnizoare de astfel de servicii. Util ar fi ca evaluarea periodica a calitatii sa fie de terta parte, realizata de agentii independente, pentru a micsora tentatia statului, ca furnizor principal de servicii educationale, sa inchida ochii si sa ascunda gunoiul sub pres, cand e vorba de prestatia propriilor unitati. Gestionarea de catre societatea civila a acestor agentii si evaluatori independenti ar fi binevenita, ca o garantie a corectitudinii, profesionalismului si credibilitatii.
Totusi, invatamantul superior si o parte din invatamantul preuniversitar, cel de foarte buna calitate, ar putea fi concesionate sau privatizate cu avantaje evidente. Alaturi de finantarea de la stat, prin vouchere educationale sau prin alte mijloace, invatamantul superior ar beneficia de o piata libera nedistorsionata de diferenta de finantare, s-ar instaura competitia generatoare de calitate, totul sub un control al agentiilor de stat si private de evaluare a calitatii, autohtone sau europene, inscrise in EQAR, Registrul European al Agentiilor de Evaluare a Calitatii in Educatie. Elevii si studentii performanti, dar lipsiti de resurse materiale ar urma sa beneficieze de burse sociale, care sa le asigure taxele si intretinerea completa pe parcursul scolaritatii, conditionat de promovarea cu note mari a examenelor sau obtinerea de credite. S-ar elibera astfel importante resurse pentru asigurarea unui invatamant obligatoriu de buna calitate.
O dezbatere publica pe aceste teme trebuie inceputa si continuata, 20 de ani de invatamant care ne trimite la coada clasamentelor internationale fiind deja prea multi.
PRO:de Mircea Platon, scriitor, istoric
Dupa 1989, in loc sa recladim un sistem de invatamant clasic, al carui scop ar fi educarea elevilor in spiritul a ceea ce are mai bun traditia culturala romaneasca si universala, s-a trecut la un invatamant alternativ, facultativ, futurist si vag. Scoala de acasa e o alternativa la “alternativa” care, dupa 1989, a transformat sistemul de invatamant romanesc intr-o centrifuga furnizoare de vata de zahar pe bat. Scoala de acasa e o forma de rezistenta si de protest impotriva unui sistem de educatie care nu isi mai indeplineste menirea.
In conditiile existentei unui invatamant normal, bazat pe un curriculum si pe metode pedagogice clasice, pe gramatica, logica, retorica, istorie universala, limbi clasice, asa cum era scoala in Romania anului 1947, scoala de acasa nu si-ar avea rostul decat in cazul unor comunitati etnice, religioase sau ideologice inchise, care ar dori in acest fel sa-si perpetueze identitatea. Dar acolo unde scoala promoveaza continuu, deliberat sau involuntar, prin programa sau prin atmosfera din scoala, analfabetismul si imoralitatea, atunci scoala de acasa devine un mod legitim al majoritatii de a protesta impotriva caderilor sistemului educational public si de a asigura transmiterea acelor valori care ajuta la perpetuarea unei natiuni de oameni integri. Scoala de acasa e deci o forma de protest si un remediu. Ea nu poate inlocui sistemul de invatamant public, dar, ca forma de invatamant privat, poate ajuta copiii sa scape urmarilor nefaste ale unui sistem de invatamant public nociv din punct de vedere intelectual si moral. Scoala de acasa nu e un mod de a dezerta de la batalia pentru un sistem de invatamant public sanatos. Din contra, scoala de acasa e un mod de a rupe cercul vicios care sustine invatamantul public de proasta calitate.
Scoala de acasa e redescoperirea invatamantului la scara umana, un refuz al modului in care sunt “procesati”, pe banda rulanta, elevii de azi. Scoala de acasa nu creaza consumatori si nici rotite ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educati sa fie liberi si responsabili. Scoala de acasa nu submineaza insidios relatia dintre parinti si copiii in folosul profesorului-agent de indoctrinare (comunista, neoliberala, politic corecta etc.). Ceea ce nu inseamna ca scoala de acasa consta intr-o mama, fanatica religios, facand intr-o debara exercitii de aritmetica cu patru copii desculti.
De regula, scoala de acasa, in S.U.A. si in Europa de Vest, presupune efortul concertat al mai multor familii care se grupeaza pentru a-si educa impreuna copiii, mai ales cei din clasele I-VIII. In acest fel, copilului nu ii lipseste socializarea. Dar aceasta socializare se face organic, in comunitatea centrata pe familia exinsa, intr-un mediu ocrotitor, fara droguri, sex si violenta. Copilul, si parintii, descopera astfel virtutile comunitatii, ale vecinatatii, lucru important intr-o lume altminteri dominata de solidaritati mecanice, nu organice, de mobilitate motivata economic (te duci unde gasesti de lucru) care distruge familii si comunitati.
Anchetele si studiile efectuate in Occident arata ca scoala de acasa e practicata de parinti de cele mai diverse optiuni politice si identitati etnice si religioase: de la evrei sau atei la musulmani si crestini, de la ecologisti la baptisti, de la stanga anarhista la dreapta traditionalista. Copiii educati acasa obtin de regula rezultate cu 15-30 la suta mai bune la examene decat copiii educati in scolile publice. Materiile, obiectivele asumate si examenele sunt aceleasi. Difera insa calitatea programei si unghiul de abordare. Daca parintii nu se pricep la anumite materii, pot angaja preparatori, mai ales in cazul in care se grupeaza mai multe familii. Statul ofera reduceri de impozite familiilor care isi educa acasa copiii. Scoala de acasa e un mod de a redeveni responsabili in privinta educatiei copiilor nostri. Cred deci ca ar trebui tratat cu toata seriozitatea si legalizat ca forma de invatamant nu alternativ, ci de rezistenta.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

E JALE PRIETENE, E JALE!

Draga prietene,

Tie si familiei tale LA MULTI ANI !
Sa nu cunosti tristete, batranete si saracie !

As fi dorit sa-ti scriu doar lucruri frumoase, dar… vreau sa-ti spun ca in anul care vine, noi cei care  suntem afara din tara, trebuie sa facem ceva… oamenii sunt in mare disperare, copiii nu mai merg la scoala, prostia e floarea pe care o gasesti oriunde: prin birouri, prin metrou, prin scoli, prin ministere… E JALE! PRIETENE, E JALE!

Minciuna Si furtul este la ordinea zilei. Lumea de rand moare pe la usile spitalelor. Copiii sunt facuti parca la comanda, fara dragoste, fara ca parintii sa se gandeasca la   promiscuitatea in care acestia vor trai. Eu am vorbit si cu alti prieteni si am ajuns la concluzia ca ar fi cazul sa gasim o  solutie pentru a ajunge cu emisiuni radio si Tv in casele oamenilor pentru ca acesti copii  dezanvantajati sa poata primi macar o instruire la domiciliu, daca la scoala tot nu pot merge, caci profesori nu  sunt, iar daca  sunt… sunt foarte multi nepregatiti, iar pe altii nu poti sa-i urnesti de la  vechiul  sistem de invatamant.

Cu 10-20 euro pe an scolar am putea instrui un copil care sta acasa si nu isi permite sa mearga prin paduri sau locuri salbatice, 4-5 km pe jos pana la scoala. Ar fi destul o data  pe saptamana, sau in conditii precare chiar si o data pe luna pentru a fi monitorizati si pentru a li se da note. Stiu ca aceasta situatie o putem intalni si in alte tari (chiar dezvoltate, precum in Australia!) unde copiii sunt instruiti de la distanta prin radio sau internet din cauza locurilor indepartate in care locuiesc.

O realizatoare de televiziune din Romania m-a contactat si i-am dat proiectul meu de invatamant, prezentat, acceptat si sustinut la Academia Romana in februarie 2010. La ICCV (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane) sociologul Moraru  si academicianul Catalin Zamfir mi-au spus ca lucrarea este foarte buna si am putea sa-l dezvoltam si in Romania. Ministerul imi ofera scoli, dar din pacate si profesorii pe care  ii vor  ei, fara drept de a alege… Iata de ce imi este  teama ca in scurt timp ministerul ar face UN NIMIC din proiectul meu, iar copiii nu ar avea nici un beneficiu. Astept de la tine o parere, o idee…

Am scris cartile pentru citirea rapida, lucrez la plansele pt limba italiana si la schemele matematice. Pentru METODOLOGIA DIDACTICA pregatesc lucrari pentru copiii intre 5-10 ani pentru a invata mai usor algebra. Am verificat metoda pe un  baietel din clasa a IV-a si de la 70 cuvinte pe minut la prima citire, schimband pozitia cartii a citit peste 100 fara sa fi practicat inainte citirea rapida. Dupa doua saptamani de instruire a citit 400 de cuvinte pe minut. Tot acelasi copil a facuse pana atunci doar trei exercitii pe zi spre disperarea mamei sale care era profesoara… Dupa o saptamana de lucru cu mine, a facut 60 exercitii pe ora cu ecuatii de gradul intai, iar dupa doua saptamani a ajuns la 120 exercitii pe ora. Sora acestui baietel, a invatat tabla inmultirii si impartirii (cls. II-a) intr-o ora. Deci… se poate! Trebuie sa gasim o portita sa nu fie ignorati atatia copii!
Iti multumesc pentru intelegere si eventual ajutor,
Cu toata prietenia,
Mariana POP-MION
Venetia
24 Decembrie 2010

***

Draga prietene,

Cateva completari!

Important este sa ne gandim ca ACASA sunt copii care nu au cum sa invete carte fara  ajutorul nostru. Guvernul mananca banii si cultura se duce pe rapa. Ce popor este acela  care  nu  are  cultura sau renunta la traditie… fara posibilitatea de a se uita in  curtea  vecinului cum acesta se emancipeaza, cum se comporta sau cum gandeste…?

E grav prietene, foarte grav! Este vorba de un popor, de copiii nostri, de pamantul nostru! Ce fel de romani suntem noi daca nu avem grija nici de tara si nici de popor?
Dacii au ajuns pe Columna din Roma ca robi, dar nu si-au vandut tara; nu si-au vandut copiii. Pe Columna lui Traian sunt  reprezentati cu demnitate chiar daca au fost invinsi in razboi…

Suntem multi afara! Multi si „multi luminati”! Nu putem sa-i lasam pe ignoranti sau rau-voitori sa intunece mintile copiilor nostri, a celor ce trebuie sa fie stapaniti sau sa devina carne de tun. Invatatura si cultura ii va trezi pe cei care azi nu au un viitor!

Ti-am povestit ca atunci cand  am ajuns in Italia, toti ma priveau la catedra  ca o vulpe rosie cu  coada alba. Am demonstrat ca „am luminat” mintea multor italieni chiar  daca veneam din Romania! Nu este posibil sa nu vedem ca multi ROMANI lucreaza in cele  mai emancipate proiecte din LUME. Majoritatea vorbim cu usurinta mai multe limbi straine, suntem chiar si cei mai buni chelneri… sau ingrijitoare de batrani. Stim sa le  facem  pe  toate si … incercam sa le facem bine! De ce totusi trebuie sa ne  afirmam in strainatate si nu putem fi recunoscuti in TARA  NOASTRA?

Poate acest 2011 sa ne ajute sa schimbam ceva.

Mahnita,
dar plina de speranta,
Mariana POP-MION
Venetia
31 Decembrie 2010

SEMIDOCTII SI BARBARIZAREA LIMBII ROMANE

Stim de peste doua milenii, de la filosofii Greciei antice, ca performantele gandirii unui om sau mai bine spus directia si domeniul performantelor sale, depind si de limba in care gandeste. Se intampla aceasta deoarece orice proces de gandire si orice judecata este o inlantuire de notiuni. Cu cat o notiune are mai mult semnificatii, cu atata permite mai multe si mai indepartate corelatii, permitand surprinderea de nuante suplimentare, dar si de ramificare in profunzimea altor notiuni, ceea ce performeaza judecata si gandirea.

Asadar, cultivarea unei limbi nu este un moft si un simplu orgoliu pe care internationalistii, mercenarizati sau de proasta conditie intelectuala, o eticheteaza automat drept “proto… cucu, proto… ciuciu”. Pe de alta parte, o limba este un sistem de comunicare, cu cat mai unitar sistemic, cu atat mai performant. Ce inteleg prin unitar? Cuvintele notiuni sunt compatibile in nuantele lor. Sa ne inchipuim o gradina de legume ingrijita si o gradina de legume abandonata care se inburuieneaza. Buruienile sunt corpuri straine, care nu doar estetic dauneaza productie de legume a gradinii. In al treilea rand, orice limba creeaza continuu notiuni noi, adaptandu-se evolutiei tehnice, stiintifice si culturale. Atunci cand limba este vlaguita, abandonata sau slujita de intelectuali de paie, atunci limba respectiva preia de-a gata dintr-o limba puternica notiuni si cuvinte pe care incearca sa le integreze si apoi, in ritm de crampe, sa le digere.

Dar nicio limba cu reflexele sanatoase de aparare, exact ca un individ, nu renunta la bagajul sau lingvistic notional mostenit de generatii, care face parte organica din sistemul limbii. Daca substituie aceste parti autentice ale limbii, cu imprumuturi straine sonoritatii si specificului paradigmatic al limbii, acestea ultimele sunt pentru limba in cauza corpuri straine. De exemplu, in limba romana a aparut ca imitatie maimutareasca, din partea semidoctimii, vopsita, dar lipsita de continut expresia “O.K.!”, in loc de “Bine!”, “Este bine!”, sau “Asa-i bine!”. Care este diferenta? O.K. are o semnificatie tehnica: “Este conform regulilor”, “Este conform asteptarilor”, “Este in canon”. “Bine”-le romanesc, cu diversele sale variante si nuante semnificante ale exprimarii, are o semnificatie valorica, se refera la valori. Chiar si atunci cand se refera la un aspect tehnic se refera prin prisma valorilor, iar O.K., chiar si atunci cand face referinta la valori, o face prin prisma tehnicii, a regulilor. O.K. este de specie discursiva, iar “bine” este de specie metaforica. Sunt de specii diferite, de aceea O.K. este un barbarism in limba romana.

Asistam de 20 de ani, de cand diluviul social a scos la suprafata gunoaiele si semidoctii la o barbarizare crescanda a limbii romane. Stau la hotel si citesc in cartea de reclame ceva despre mountain bike, in loc de ciclism montan. Expresia am mai auzit-o zilele acestea la radio si la TV. Semidoctii se vor interesanti, vor sa ia ochii cu “mai, ce culti suntem!”. In saracia lor mintala nu realizeaza, nu inteleg si nu simt limba, sunt incapabili de a observa ca ciclismul montan se leaga organic de restul discursului in romana, ca face parte din limba, ca este autentic. La fel, dau, intr-o sala de asteptare, peste reclama unui disperat magazin de mobila care are desenat traseul “showroomului”. Cu ce i-o fi deranjat pe semidoctii care au conceput prospectul cuvantul expozitie, sau expresia salile expozitiei? Greu de spus, deoarece prostia opereaza in ceea ce crede ea ca judecata cu false argumente. Asa auzim in sali de conferinte despre firingul sinapselor (tivul sinapselor sau ritmul eliberarii cuantelor de neurotransmitatori) sau “switch”-ul medicatiei, in loc de comutarea pe acest medicament, sau schimbarea medicatiei de parca maica-sa i-ar fi pus in scutece slide-uri si nu i-a schimbat scutecele, ci i le-a switch-uit.

Jalnici semidocti cu pretentii! Asa te plimbi pe strada si citesti firme sau reclame de iti vine sa ceri antivomitive. La un moment dat, vad un hotel in mahalaua unui oras: “George’s Hotel” (adica Hotelul lui Gheorghe). Mai, s-a facut a’ dracului Ghita! I-a crescut creasta si-si da cu parfum pe la spate! In alt oras, tot la periferie, citesc firma “Mondo Style”. Ma uit si ce vad? Capace de WC, gresie, tuburi si altele de “stil”. Pe loc mi-a trecut prin minte cum ar suna Porno Style sau Prosto Style? Dar fiecare poate aduce mii de exemple de barbarizare semidocta a limbii. Intr-adevar, ruptura sociala din decmbrie a scos la suprafata gunoaie si semidocti. Prea multi!

Iar limba, saraca, se barbarizeaza pe zi ce trece, diminuandu-i capacitatile de nuantare semantica, deci de performare a gandirii vorbitorilor sai. De ce este extrem de important un invatamant care nu fabrica semidocti precum ar fabrica niste carnati? Ce loc trebuie sa ocupe invatamantul in atentia unor adevarati decidenti sociali? Sau sunt si ei O.K.?

Prof.Univ.dr. Gavril CONUTIU
Oradea, 6 decembrie 2010

Sistemul BOLOGNA – pro si contra

Noul sistem Bologna de invatamant universitar a fost convenit in urma cu mai bine de zece ani de statele Uniunii Europene, iar in Romania aplicarea lui a inceput din 2005. El presupune impartirea invatamantului superior in trei faze: licenta, masteratul si doctoratul. Sistemul a suscitat nenumarate opinii pro si si contra. Printre cele mai relevante pareri se numara, evident, cele ale ’’beneficiarilor’’, care tocmai trec prin acest sistem sau care deja l-au parcurs, la universitati din Romania sau din alte tari europene. Cert este ca este evident imposibil sa faci medicina in doar trei ani, mai ales ca personal apreciez foarte mult conceptul de invatamant centrat pe student. Sistemul de educatie actual este fortat, din ce in ce mai mult, sa se axeze pe rezultate imediate, vizibile, tangibile. Romania produce, in schimb, foarte multe diplome. Inflatie de valori. Dar tot Romania, trebuie sa recunoastem, s-a specializat in productia de exceptii. Statisticile nu mint: suntem o tara de elite. Dovada – numarul de publicatii, articole, note maxime, premii, distinctii etc. Recunoasterea este un prestigiu si are un efect multiplicator. Numai ca, de dragul echivalarii unor diplome, s-a acceptat compromiterea sistemului educational. Sistemul Bologna nu este singurul lucru pe care Romania, intr-un entuziasm nejustificat, l-a preluat fara discernamant. Introducerea sistemului Bologna in Romania s-a facut in varianta autohtona: s-a luat un model strain, s-a schimbat cadrul legislativ intern si s-a incercat aplicarea lui, fara sa se tina prea mult cont de modificari de substanta. Iata de ce gandurile studentilor de la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii a Universitatii ’’Apollonia’’ carora le predau NEW MEDIA, studenti cu care am conversat des pe aceasta tema, par si sunt, adunate, extrem de interesante, dand, totodata, teme de reflectat. Citind-ne veti afla care sunt problemele sistemului de invatamant superior in Romania la firul ierbii si cum percep studentii efectului procesului Bologna in tara noastra, in contextul in care acest sistem este din ce in ce mai contestat de catre majoritatea tarilor din Uniunea Europeana. Nu pot preciza daca introducerea sistemului Bologna la noi a fost o evolutie sau o involutie in calitatea educatiei superioare in tara noastra. Dintr-un bun inceput, nu am nici o indoiala ca din tara noastra vor rezulta elite, dar sunt la fel de sigur ca, intr-o proportie covarsitoare, ele nu vor ramane aici. N-am aflat, de pilda, daca ei ar opta sau au optat pentru un masterat, din pasiune sau necesitate. Elitele au darul de a iesi cumva la suprafata, sprijinindu-se abil pe cele cateva trepte sigure de ascensiune si avansand, in acelasi mod, pana pe terenuri mai sigure. Sunt destui insa care vor ramane cu o diploma de masterat in PR sau jurnalism, cu multe carti pe noptiera si cu mult prea putin timp sa le citeasca. Noroc, pana la urma, cel putin in universitatea noastra, cu profesorii care se straduie sa mai acopere golurile din materie propunand cursuri optionale, fiind disponibili pentru ore de consultatii si completand finalul unui curs mai scurt cu ce a ramas nespus in cursul precedent (dexteritate de navigare prin spatiul curriculumului, demna de un Phileas Fogg obligat sa faca ocolul parmantului in doar 48 de zile, in loc de 80). Ma tem ca profesorii si studentii ar trebui sa primeasca la pensie, respectiv la finalul facultatii, diploma de alergat viteza pe un traseu cu lungime de maraton. Asta pentru ca, in opinia multora dintre cei cu care am conversat, se pierde total ideea de etapa, rezervata ’’celor mai buni dintre cei mai buni’’. Mi s-au plans ca vor opta pentru masterat ghidandu-se dupa acelasi principiu care i-a condus la alegerea licentei, pasiunea. Asta nu inseamna ca, daca nu ar exista pasiune, ar renunta, ci dimpotriva. Sistemul actual insa ofera putine sanse celor care se limiteaza la primii trei ani de invatamant superior. Masteratul a devenit obligatoriu intr-un fel, atat pentru cei care doresc sa stie mai multe, din pasiune, cat si pentru cei mai pragmatici care urmaresc un post stabil. Nici un sistem de educatie nu poate garanta insa crearea elitelor. Sunt si destui care sustin ca nenumarate ’’forme fara fond’’ au marcat invatamantul romanesc in ultimii ani, dar cred ca nici o asa-zisa reforma nu l-a afectat mai grav decat ’’sistemul Bologna’’. Singura forma profitabila de pozitionare este ’’in contra’’. Reformele doamnei Andronescu au avut mai ales efecte beningne, deci excesele puteau fi evitate cu destula usurinta, iar ideile domnului Miclea, impuse mult mai totalitar, erau prea evanescent-autiste, cum ar fi invatamantul bazat pe competente, pentru a genera o degringolada de lunga durata. Se mai construiau zone paradoxale de libertate, in care procesul de invatamant avea inca substanta, pe cand procesul Bologna a subminat, in schimb, intr-un timp ireal de scurt, majoritatea conceptiilor valoroase din educatie.
Acum, cresterea calitatii educatiei prin reorganizarea ciclurilor de invatamant si facilitarea insertiei pe piata fortei de munca, sunt simple utopii teoretice. Asta pentru ca, in lipsa studierii lieraturii in liceu, primii doi ani de facultate coincid cu o alfabetizare, iar nu o specializare, in domeniu a majoritatii studentilor. Doi ani de masterat sunt considerati suficienti pentru o profesionalizare veritabila, insa finantarea infima impune ca regula angajarea masterandului. Nu se mai poate vorbi despre cercetare profesionista, educatie substantiala, mai ales in cazul studentilor saraci. Sunt destule voci si impotriva celor trei ani de doctorat. Asta pentru ca e nevoie de macar un an pentru ca proiectul de cercetare sa se configureze, redactarea propriu-zisa presupune poate inca un an, deci studiul, aprofundarea si celelalte, sunt limitate la 12 luni. Nu mai pomenim ca o serie de cursuri ale scolii doctorale trebuie absolvite, ca aproape fiecare doctorand e obligat sa tina seminarii, ca sarcinile birocratice de catedra sunt obligatorii, cu toate indemn pentru superficialitate si nivelare. Bursele de patru luni, posibile in perioada stagiului doctoral, sunt minime, de aceea xeroxurile si achizitionarea de carti sunt interzise. Una peste alta, de aceea studentii/cercetatorii/profesorii valorosi se formeaza cel mai adesea in marginea sistemului. Sistemul actual de educatie din Romania formeaza elite prin exceptie, si nu prin regula. Talentele deosebite insa, sustinute de profesori providentiali ori de parinti culti, se pot dezvolta in orice formula de educatie democratica. Altfel, dupa cum se stie, vor continua vremurile tulburi care au urmat anului 1989, cand valuri intregi de tineri specialisti din toate domeniile au parasit tara, fenomen care a diluat sistematic nucleul dur al competentei in toate domeniile, cu rezultate vizibile de la nivel guvernamental si pana la vanzatorii de flori din coltul strazii. Abia ajunsa la o stare de echilibru precar, societatea romaneasca pare a fi din nou marcata de aceste plecari in deceniul urmator. Caci, dincolo de orice reforme, statia finala a invatamantului autohton pare sa se atinga in momentul in care si educatia se va ’’privatiza’’. Iar sistemul Bologna ma tem ca intr-acolo conduce. Cine are o alta parere, s-o scrie si sa ne-o trimita la redactie. Ii vom face loc in paginile noastre. Cu plecaciune,
profesor asociat Pompiliu Comsa

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA TUTUROR CELOR CARE VOR SA AUDA SI SA REACTIONEZE

Irina CONSTANTINESCU

Consternata de faptul ca in Romania s-a ajuns sa se moara pentru a-ti revendica drepturile obtinute prin lege, fac un apel catre toate cadrele didactice din Romania de a se alatura prin aceasta scrisoare deschisa, demersului d-nei invatatoare Cristina Irina Anghel, in varsta de 51 ani, invatatoare la Scoala nr. 2 din Caracal, de a sensibiliza  autoritatile  responsabile din Romania pentru a intra in legalitate.
 
TREBUIE gasita o solutie rezonabila pentru ca acest DASCAL al Romaniei sa fie salvat!
 
Sta in puterea noastra, a tuturor cadrelor didactice din Romania sa fim alaturi de acest om atat de curajos si determinat sa se faca dreptate unei categorii sociale care este desconsiderata in Romania.
 
Va propun sa trimiteti acest mesaj tuturor cadrelor didactice si institutiilor din Romania care raspund de invatamantul romanesc.
 
Este fara precedent ca in Romania anului 2010 sa se moara pe un pat de spital  pentru o cauza dreapta si nimeni sa nu reactioneze!
 
Domnilor responsabili, gasiti o solutie pentru aceasta problema!
Nu asteptati sa moara un dascal al Romaniei!
 
Profesor Irina CONSTANTINESCU

Eco Scoala ,,Matei Gr. Vladeanu”
Candesti-Vale, Dambovita
Romania, cod postal 137083
E-mail: yrygeografie@yahoo.com

INTELECTUALUL ROMAN, ÎNCOTRO?

„Nu exista înca un statut al muncii intelectuale
si artistice. Un statut care sa lege rodul de
pom. Care sa arate ca rodul trebuie platit
anume ca sa poata fi pazit si întretinut pomul care altfel  se pierde, usuca, nu mai poate rodi.”

Camil PETRESCU

Pe oamenii nostri de cultura si de creatie îi sarbatorim cu fast dupa moartea lor. Ne mândrim peste tot cu ei. Dam emisiuni interminabile la televizor. Scriem rânduri pompoase în ziare. Speculam afirmatiile lor cele mai semnificative si suntem profund impresionati. Câti însa s-au întrebat ce facem pentru acestia cât sunt în viata? Munca intelectuala si artistica n-a avut un statut pe vremea lui Eminescu. Nu are nici acum. Culmea! Nu e apreciata nici de noocrati, caci ei îsi evalueaza pozitiv doar propria prestatie.

Intelectualul de rutina se chinuie realizând o munca „nerentabila”, pentru ca rezultatele în „prelucrarea” materialului uman nu sunt imediate, însa se reflecta în componenta, calitatea societatii de mâine. De intelectualul de exceptie, de creatorul de arta nu are nimeni nevoie, pentru ca, probabil, principalele lucruri au fost inventate, realizate, create, iar editurile, de exemplu, se ocupa ba cu un best seller frantuzesc ori englezesc, ba cu unul american, ba cu volume de larg interes, literatura buna de citit în tren ori în vreo sala de asteptare. Editorul îsi doreste un câstig imediat, iar romanele românesti contemporane ori cartile de poezie nu mai sunt cautate ca în epoca precedenta. Am putea crede ca nu mai avem scriitori atât de buni cum au fost cei care s-au consacrat, însa daca ne apropiem cu atentie marita si meticulozitate fie si numai de creatiile premiate de diferite uniuni ale artistilor, scriitorilor, observam cât de meritorii sunt, dar aproape necunoscute de publicul larg. Un roman bun, de pilda, ar trebui tiparit în cinci sute de mii de exemplare, sa fie cunoscut în toata tara, sa fie citit, popularizat. Iata, asadar, avem de-a face cu o societate care nu da credit creatorilor de arta, inventatorilor, intelectualilor în genere… însa o astfel de societate – încotro?

Desi la scoala învatam ca va câstiga cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cinstit, în viata nu se întâmpla întotdeauna asa. Desi la scoala se vehiculeaza termeni ca demnitate, curaj, adevar, bun-simt, abnegatie, desi toata lumea „trece” prin scoala, nu toti oamenii pe care o sa-i întâlnim în viata dau dovada de asa ceva. Un vechi proverb latinesc ne informa ca: nu pentru scoala învatam (ceea ce învatam), ci pentru viata. Ce mai este valabil aici, ca si în zicala româneasca: „ai carte, ai parte”?… Intelectualul român sufera o transformare interioara extrem de dureroasa. În dreptul fiecarei din actiunile sale poate fi scris cuvântul “dezamagire”. Pentru ca, negresit, ceea ce face un  profesor, de pilda, nu se rezuma numai la predatul orelor, activitati metodice, pregatiri suplimentare cu elevii în cadrul scolii, corectarea tezelor, pregatirea personala pentru sustinerea gradelor, serbari, competitii, simpozioane, adica nu se refera numai la ceea ce se vede, ci si la ceea ce „nu se vede”, cum ar fi educatia… sufletului, si pentru ca tot ce realizeaza în scoala ori pentru scoala e… nerentabil. Interesant, dar adevarat. si cum sa nu fie asa, când oamenii crescuti si educati la toate nivelurile în România sunt nevoiti sa plece în strainatate…?! (Nu mai iau în considerare faptul ca statul român cheltuie niste bani cu scoala respectivilor, iar când sa culeaga rodul, sa fructifice investitia, se trezeste ca n-are mijloace.)

Un premiant la Olimpiada de Matematica la etapa internationala, licentiat între timp al Universitatii din Bucuresti, performer în informatica, plecat de curând în Anglia, afirma cu tristete ca ar fi ramas în România numai daca ar fi primit un sfert din salariul pe care îl ia acolo. Dar Hertha M?ller? Dar atâtia scriitori si oameni de stiinta, de cultura, de origine româna, care s-au stabilit în Anglia, Franta, Italia, Germania, Spania, Australia?!

Cum se desfasoara învatamântul în România?

La superlativ, am putea afirma, gândindu-ne la cunostintele acumulate si realizari. Cei care au plecat cu o facultate la baza de aici pot sa spuna, mai mult decât altii, daca le-a folosit scoala de aici. Ei scriu, concep, au ocupatii importante de gândire si decizie, nu au plecat acolo sa zugraveasca, sa spele vase ori sa ingrijeasca vreun copil.

Desigur ca în România, dincolo de tot ce se întâmpla, cea mai mare fericire a dascalului este sa-si vada elevul patruns de învatatura data. În ciuda a ceea ce se mai afirma uneori tendentios, el îsi face datoria “pe câmpul de lupta”. Bucuria discipolului  de a se simti instruit, de a primi din “mana” învataturii ar putea sa mentina multa vreme seninatatea magistrului, dincolo de grijile existentei. E dureros însa pentru cel de-al doilea sa constate  ca dintr-o data devine desuet, demodat, îmbatrânit peste noapte. El, cel care ar trebui sa constituie un exemplu. Pe de o parte, pentru ca învatatura sufleteasca pe care o da nu mai are aceeasi ecou la elevi. Societatea, mersul lucrurilor, chiar si familia obisnuiesc tânarul cu alte valori decât cele morale, spirituale, intelectuale, iar, în aceste cazuri, interventia profesorului seamana cu un strigat în desert. Daca nu va capata concursul celorlalti factori influenti în educatia tânarului, omul de la catedra cu greu va putea birui. Pe de alta parte, vedem ca dascalul nu mai e un exemplu din faptul ca din ce în ce mai putini vor sa-i  “calce” efectiv “pe urme”. Desi lumii îi place sa vorbeasca de avantajele obtinute de omul de la catedra, despre nu stiu ce si nu stiu cum, totusi un numar foarte mic si-ar asuma  r i s c u l de a suporta acelasi t r a t a m e n t.

În general, individul din societatea româneasca contemporana îsi pune întrebarea daca, trecând prin scoli, câstigi mai mult decât daca faci afaceri precum Lumânararu, analfabet, dar miliardar. Este vorba de stradania de a învâta si rezultatul ei. Iar când rezultatul nu e pe masura silintei, atunci si dorinta va muri treptat. Se naste, bineînteles, cunoscuta întrebare: mai este o afacere… sa înveti? Pâna acum ne-am amagit cu notiuni de bine, frumos, bunastare, progres, promovându-le, fara a exista putinta materializarii lor. Ce surprize oare ne rezerva societatea de mâine?

În alta ordine de idei, din pacate, sunt unii, cu putere de decizie, care nu înteleg ca dascalul nu poate trai numai din satisfactii spirituale, ca, în ceea ce priveste neajunsurile, i-a ajuns cutitul la os.

Daca am constientiza situatia actuala, am vedea mai clar ce ne asteapta. În general, ne bazam pe devotamentul dascalului, care exista, persista, nu înseala în cele mai grele încercari. E vorba, desigur, de dascalul din generatiile mai vechi, pentru ca acesta e obisnuit cu de toate, alergator de cursa lunga, îndelung rabdator, cu vechime si obisnuita în cadrul binecunoscut al scolii, deci fara gând de a porni pe un nou drum. Mai mult, retributia nu este chiar la limita rabdarii. Dar debutantul? Cel care ar trebui sa asigure ziua de mâine a învatamântului românesc? Ei, cu acesta e alta poveste. Cât calm sa aiba si ce rabdare, când n-are decât cu o suta de roni în plus fata de ajutorul de somaj…?! Satisfactiile spirituale trec si se filtreaza la el direct si concret prin stomac. Se poate ridica el la probleme metafizice, când cele fizice îl trag dureros de mâneca? Cât sa rabde si pentru ce? Pentru ca cei ce fac regulile sa confirme victoriosi înca o data ca au dreptate?

Astfel destui tineri cu pregatire didactica au luat alte cai mai rodnice. ?i, chiar daca n-o sa le placa unora sau altora ceea ce afirm, în scurta vreme, vor pleca tot mai multi. ?tiu ce-mi vor spune unii: ca n-au unde sa se duca, ca rata de somaj etc. etc. Însa sa nu uitam ca cei tineri au alta deschidere. Ei sunt gata sa învete sa o ia de la capat si nu cred ca vor sa mai faca jocul rabdarii… de dragul de a da unora dreptate. Cei care sunt mândri acum ca îi strunesc cum vor pe cei care sunt în învatamânt (în buiestru, în galop, pe loc repaus) vor vedea cât de curând reversul medaliei…

La rândul lui, creatorul de arta sau omul de cultura se confrunta si el cu grave probleme. Pornind de la cele mai simple, observam cum unii se zbat sa-si gaseasca un loc în Uniunea Scriitorilor Români pentru a primi procentul adaugat abia la… pensie. Ca si cum un creator de literatura ar avea o activitate mai prodigioasa dupa o anumita vârsta…!?

Glumim, dar acesta sa fie singurul avantaj al scriitorului? În rest, sa fie coplesit de poverile existentei, sa scrie în timpul… liber, sa creeze un roman din fragmente disparate, sa înfiripe o opera hibrida si chinuita… Într-o tara atât de minunata, frumoasa, splendida, cu peisaje de vis, dar, din pacate, cu reguli, norme, îngradiri care fac ca timpul de dupa munca sa nu existe, pentru ca nu-ti poti plati impozitele din salariu, trebuie sa ai doua-trei joburi, ca sa te întretii… Un binecunoscut critic contemporan zicea ca scriitorul român nu poate deveni cu nici un chip maratonist, fiind, mai degraba, un performer la viteza, deci pe o perioada limitata, pe un spatiu restrictiv. Parerea mea e ca nu are cum sa reziste în maratonul literaturii, pentru ca e ocupat în a-si câstiga existenta.

Daca, de exemplu, un sportiv cu posibilitati nelimitate ar depune nu o activitate istovitoare, ci o munca mai relaxata, sa zicem, cum ar fi cea de birou si ar sta nu opt ore, ci doar jumatate de norma – numai patru, realizând antrenamentul dupa serviciu, câte succese ar avea în competitie…??! Ne mai întrebam atunci de ce nici un creator român de literatura nu ia Premiul Nobel… Sau alte premii internationale…  Apoi, chiar daca artistul reuseste ca prin minune sa-si realizeze opera, intervin alte probleme. Nu si-o poate publica, oricât de meritorie ar fi. Sistemul de popularizare este închis. Selectia e arbitrara. ?i câte si mai câte.

Ar mai fi multe de semnalat. Dar ma opresc aici. Poate voi reveni cu alta ocazie, poate  nu. As încheia cu citate de genul: Un popor fara spiritualitate, fara cultura n-are viitor, nu supravietuieste, e ca si mort etc., dar aceste fraze marete s-ar volatiliza în peisajul cotidian cenusiu, ca si cum n-ar fi fost rostite niciodata.

by Carmen Catunescu

Constiinta lucrului bine facut. Interviu cu Rodica Danciu, director la Scoala "Avram Iancu" din Dej, judetul Cluj

scoala-avram-iancu-dejRODICA DANCIU,  directoare   la   SCOALA „AVRAM IANCU”  din DEJ, judetul CLUJ, s-a lasat condusa de un gând al lui Nicolae IORGA

Nu spune niciodata “nu se poate”, ci incepe cu “sa vedem“. Gând  pe care l-a tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.

Acest principiu l-a aplicat totdeauna, oriunde s-a aflat. Fie atunci cand a predat la catedra    geografia,   fie ca director.

A indrumat  generatii de elevi cu personalitati diferite, avand mereu in minte si in suflet principiul lucrului bine facut. Pentru ea, satisfactiile au venit in mod firesc, dar nu usor, in timp, ca o rasplata pentru munca, dragostea si seriozitatea cu care a stiut sa isi desfasoare activitatea de educator sau director.

Performanta scolara a discipolilor ei inseamna pentru Rodica Danciu o si mai mare implinire. Nu putini sunt cei care au optat pentru  geografie, ca  obiect de examen la bacalaureat, iar altii au ales geografia pentru  viitorul lor in pregatirea universitara.
Scoala condusa de ea a prosperat atat pe linia performantei elevilor la diferitele olimpiade, dar mai ales printr-o pregatire omogena, de foarte buna calitate a majoritatii lor. Scoala „Avram Iancu” Dej, straluceste nu numai de curatenie si de  o atmosfera prielnica practicarii unui invatamant sanatos, dar si prin implinirea aspiratiilor dascalilor  la catedra. Pentru ei, nimic nu e mai inaltator decat sa vada ca munca si  daruirea  lor a dat rezultate excelente.

Rodica Danciu s-a nascut pe 10 februarie 1951 in Cotusca, in judetul Botosani. Isi aduce aminte cu mare placere de primele clase la care invatatoare i-a fost sora mamei, tanti Tincuta. Dupa absolvirea cursurilor preuniversitare in Botosani, Liceul „Mihai Eminescu”, dorea sa faca Medicina, dar mama a îndrumat-o spre Geografie, absolvind Institutul din Suceava în 1973.

Îmbratiseaza cariera pedagogica. Dupa ce a profesat în satul Podriga (Botosani) sau Tarlisua (Bistrita-Nasaud), satul unde s-a nascut Liviu Rebreanu, primeste postul de profesor titular la scoala „Mihai Eminescu” din  Dej si la Scoala „Avram Iancu”-Dej.
Rodica Danciu locuieste in prezent in Dej,  este casatorita, are o fiica, Adina, si patru nepoti (doua fete si doi baieti gemeni) si, impreuna cu ginerele, Nelu, traiesc in  Hickory-NC, din 2004.

Cum si de ce ati ales învatamântul pentru manifestarea personalitatii dvs. si câstigarea pâinii cea de toate zilele?
– Doream sa fac medicina, dar viata grea de atunci, a facut ca mama sa ma determine sa scurtez perioada de pregatire universitara si sa optez pentru geografie.  Am simtit ca mi se potriveste si ca poate fi o alternativa viabila. Iubesc mult natura, drumetiile si calatoriile, trebuia sa stiu  totul in amanunt, dar si sa impartasesc cu ceilalti ceea ce stiu, ceea ce vad, ceea ce iubesc.  Asa se face ca pasul de a fi profesoara a venit de la sine. Nu cred ca as fi putut lucra într-un birou.  Nu suport stereotipia, simt nevoia sa ies mereu din cotidianul anost,  cum altfel decât inconjurata de copii!  Imi place si stiu sa iau decizii. Nu trec indiferenta pe unde merg. Observ, constat si vad ce trebuie facut. Cu elevii am avut întotdeauna o relatie buna, calda. Am facut impreuna numeroase excursii în care ne-am cunoscut mai bine tara si pe noi insine…

Cum ati ajuns pentru prima data directoare de scoala?
– Dupa 1989, s-a introdus pentru un timp regula  ca directorul sa fie ales de colectivul de profesori-invatatori.  Nu aspiram la asa ceva, dar colegii m-au ales. Am avut, laînceput, emotii mari. Ma întrebam,  cum voi putea sa ma achit cu bine de sarcini într-o scoala care era si infiintata de curând?  Scoala generala nr. 5 Dej, cu oameni noi, profesori si elevi, circa 45 de dascali si peste 700 elevi. Dar am luat-o pas cu pas.
Pricipiul care m-a calauzit a fost dupa o vorba a lui Nicolae  Iorga, botosanean ca si mine: Nu spune niciodata “nu se poate”, ci începe cu “sa vedem“. Acest gând l-am tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.  Acest principiu l-am aplicat totdeaunat. Când am predat la catedra   geografia,   dar  si in cei  16 ani de ani de directorat.

Dar director la Scoala  „Avram Iancu” cum ati devenit?
Banuiesc ca asta s-a întâmplat  deoarece   activitatea mea de director era bine cunoscuta la Inspectoratul Judetean Cluj, iar postul mi s-a propus ca o alternativa normala.  Scoala „Avram Iancu” urma sa treaca prin schimbari de innoire. Asa se face ca trebuia sa vina si un nou manager. Aici activeaza peste  65 de cadre, didactice si nedidactice, si invata 850 elevi. Iar noua etapa a impus sustinerea unui  concurs  de ocupare a postului, atât in 2002, cât  si  in 2006, odata la patru ani.

Cum arata o zi obisnuita la scoala?
La ora 7.30 sunt în scoala. Imi deschid “agenda” în care am trecute probemele în curs de rezolvare si de perspectiva. Îmi fixez obiectivele si sarcinile pentru  ziua respectiva. Stabilesc prioritatile si intâlnirile  pe care urmeaza sa le am.  Ma consult cu directorul adjunct Dana Herineanu în organizarea, coordonarea si controlul activitatilor din scoala. Dau dispozitiile necesare (directorului adjunct si serviciilor, secretariat, contabilitate  etc., dar si urmaresc sau îndrum aplicarea acestora.  La baza sta  planul manageral al scolii  care se intocmeste la inceputul fiecarui an. Insa apar si multe situatii  neprevazute, intâlniri cu parintii pentru diverse probleme, problemele elevilor  indisciplinati, probleme medicale ale profesorilor-elevilor,  intâlniri cu reprezentanti din Comunitatea locala (primaria, politia,  biserica etc.) si altele. Exista si cazuri când trebuie  sa particip la diferite  activitati din cadrul  Primariei, aniversari locale, deplasari la  Inspectoratul scolar.  Fiecare zi e unica. Se incheie dupa ora 16.00. Dar ai si satisfactia lucrului bine facut.

Ce realizari deosebite aveti?
De la preluarea conducerii acestei scoli gândul meu a fost ca trebuie sa-i schimb imaginea. Fiind o scoala construita in  1964 am trecut imediat la executarea de  proiecte de modernizare. Am realizat  si obtinut aprobarea multor proiecte  pentru înlocuirea  usilor si ferestrelor, modernizarea  sistemului deîncalzire prin dotarea cu o centrala proprie cu functionare pe gaz metan, acestea fiind realizate prin accesarea de fonduri europene. Scoala este zugravita  frumos la interior-exterior si a devenit prezentabila!  Am realizat si  modernizarea  mobilierului cu sprijinul unor organizatii nonguvernamentale, din lipsa fondurilor de la minister.

Pe de alta parte, am gasit solutii de dotare cu material didactic,  materiale pentru laboratoarele de chimie, fizica, biologie. Dotarea  cabinetelor de   geografie , istorie si  de  logopedie (care deserveste toate scolile si gradinitele din oras).

Pe  linie de invatamnat am cautat sa pun in valoare capacitatea profesionala a fiecarui cadru didactic. Le-am creat cadrul necesar si i-am stimulat,  pe diverse cai,  pentru a da randamentul optim. Elevii nostri au obtinut premii la olimpiade si concursuri locale, judetene si nationale.

Ce activitate metodico-stiintifica aveti?
La nivelul scolii, judetului si la nivel national am participat la activitati diverse in cadrul comisiei metodice a profesorilor de geografie din Dej (pe care o conduc), a cercului pedagogic, realizand lucrari de specialitate prezentate la nivel de municipiu in sesiunile de comunicari. Am participat la conferinte organizate de societatea de geografie din Romania cu diverse lucrari. Am publicat lucrari stiintifice de specialitate in Revista Terra in Studia Universitatis Babes Bolyai Ca exemplu de lucrare, mentionez «  Procese geodinamice in Bazinul Vaii Ilisua ».

Va  rugam sa ne vorbiti despre colaborarea cu colectivul didactic din scoala.
Colaborarea este foarte buna. Se bazeaza pe valori si principii morale binecunoscute, pe respect reciproc, pe accentul pus pe deontologia profesionala. Caut intotdeauna sa pun in valoare capacitatea si personalitatea celuilalt. Stiu ca este loc de mai bine.De aceea, initiativele colegilor sunt bine venite daca acestea duc la obtinerea performantelor scolare. Ca urmare,  elevul are numai de castigat, si, totodata, noi ceilalti.

Ce proiecte de parteneriat ati avut ?
Scoala nostra este parte la numeroase proiecte. Proiectele sunt grupate pe cinci mari teme: [1] Democratia-idealul tuturor (cu 12 proiecte); [2] Sanatatea pentru toti (cu 2 proiecte); [3] Mediul curat- premisa pentru sanatate (cu 4 proiecte); [4] Unitate in diversitate (cu 9 proiecte); [5] Arta pentru frumos (cu 3 proiecte).

Ce finalitate au avut?
Majoritatea au avut finalizare si rezultate.  Scoala si-a consolidat prestigiul bun. A crescut totodata nivelul civic al elevilor si profesorilor.

Mentionati cazul uni proiect?
As mentiona proiectul european „e-Twinning Painea in Europa” care a avut ca scop  dezvoltarea spiritului inovator si antreprenorial al elevilor din scoala noastra si o scoala din Slovacia. Finalitatea s-a concretizat intr-un targ de paine in 23 mai 2009 care a scos in evidenta, cu prisosinta,  obiectivele mentionate.

Va  rugam sa ne dati  o definitie a educatiei.
– Educatia cuprinde un ansamblu de masuri didactice aplicate sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor , avand ca scop buna crestere si pregatire in vederea unui  comportament adecvat in societate.
Educatorii,  avem aceasta dificila responsabilitate, de a forma educatia tinerilor pentru a putea  intra in activitatea sociala.

Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care doresc sa aleaga o cariera in invatamant?
Sa iubeasca materia pe care o preda, sa se instruiasca permanent si  sa aiba o mare dragoste fata de copii.

Cum va petreci timpul liber? Ce hobby-uri aveti?
Imi place sa fiu activa. Dorm putin. Ma trezesc devreme. Beau o cafea si incep sa fac cate ceva. Dar, cum am spus, imi plac excursiile.  In tara si afara. De curand am fost la Viena, Praga si Bratislava. Si am avut ce vedea, varietatea formelor geografice traversate, orasele pline de istorie si cibilizatie. Toate acestea  “vorbesc”  daca stii sa asculti!

Ce ganduri aveti pentru viitor?
Intrucat numai un an ma desparte de …. pensie, nepotii mei  sunt “viitorul” meu. Ei ma umplu de bucurie. Prezentul si viitorul meu sunt ei.  Nu ma vad fara ei!  E posibil ca unul din ei sa-mi calce pe urme, sa urmeze cariera de profesor.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa citeasca site-ul dumneavoastra, acest interviu, dar nu numai. Sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa urmam exemplul lor. Constantin Brancusi spunea undeva ca: “Lucrurile nu sunt greu de facut, greu este sa te pui in starea de-a le face”.