Cezarina ADAMESCU
Povesti pentru Georgiana
Invartecusuri –
Povestiri cat se poate de fantastice
Editura Sinteze, Galati, 2010

Adevarata doamna a literelor romanesti, Cezarina Adamescu, poeta, prozatoare, eseista si critic literar, dramaturg, redactor al mai multor prestigioase reviste din tara si din strainatate,  prin volumul mare al scrierilor sale, peste 80 de volume publicate, respira harul cuvantului scris. Dumnezeu i-a dat talanti si ea a inteles care-i este menirea. Cu aceasta zestre ea aduce bucurie tuturor celor care se apleaca asupra lecturii, indiferent unde se afla pe scara anilor, a culturii, a pretentiilor de viata, oferindu-le scrieri in care si-a muiat pana in adancul inimii.

Plamadita de Pronia Cereasca din lumina, bunatate, intelegere umana, delicatete si candoare nu putea sa ramana departe de universul copiilor si le-a inchinat nenumarate carti, asa cum este si cea intitulata “Povesti pentru Georgiana” (Editura Sinteze, Galati, 2010) povestiri tesute “din soarele bland al iubirii, impartitorul cel drept al fericirii”. (pag. 264). Sunt povestiri care ilustreaza o buna cunoastere a caracteristicilor varstei micii copilarii obtinuta desigur, pe baza unor indelungate observatii, a apropierii de ei cu dragoste, cu  tact si intelegere.

Cele 127 de povestiri scurte in proza rimata pentru copii de varsta mica,  nu pun accetul pe fapte si intamplari ca de basm, ele sunt o succesiune de imagini care se cern prin puterea de intelegere a copilului, sunt adevarate “invartecusuri” de imagini, cu elemente si personaje  de basm aduse la zi, ceea ce italienii numesc “aggiornamento”. Sunt, cu alte cuvinte, franturi de povesti vechi in haine primenite. Povestirile reprezinta forme concrete de implinire a curiozitatilor specifice varstei copilului care descopera lumea, sunt prelungiri de meditatie si de reflectie, indemn la introspectie care pun amprenta pe cititor. Ele genereaza pentru multa vreme ganduri si trairi care contribuie la formarea caracterului, dezvolta calitati psihice si posibilitati intelectuale, indeamna copiii sa mearga pe calea divinitatii. In acelasi timp, sunt povestiri delicate ale miracolului copilariei care ating sufletul cititorului si ne invita sa ne intoarcem la lumea puritatii varstei ingénue, ca un firesc al vietii. Ne recreaza iluzia propriilor noastre trairi, a intrebarilor, raspunsurilor, descoperirilor din acel timp in care nu ajunsesem la certitudinile realitatii.

Zborul inaripat al imaginatiei copilariei  este relatat cu verva de un copil care se prezinta asemenea copiilor bine educati, chiar din primele randuri:

„STATI PUTIN SA MA PREZINT:
Da, eu sunt Georgiana Maria si am venit pe lume intr-o zi sfanta din anul 2004: ziua Sfantului Gheorghe, purtatorul de biruinta; imi povesteste mamica. Asa trebuia sa fie. In dimineata respectiva ea (mama) trebuia sa mearga la serviciu, insa eu aveam alt plan. Eram nerabdatoare sa ma bucur de venirea primaverii, am izbutit.

Ce pitica eram, pozele imi confirma aceasta. Zambeam apoi batoasa in caruciorul meu iar surioara Andreea imi canta mereu. Acum nu mai are loc de cantecele mele ; la gradinita am invatat cantecele, poezioare, am avut si roluri cu ocazia serbarilor organizate. La bunica am doi catelusi, ma plimb cu bicicleta. Stiu ca tati si mami sunt cei care ma iubesc. Bunicul, pe cand traia, imi spunea mereu: papusa draga. Am atatea poze in care il revad alaturi de bunica, de sora mea, de mine… Uneori imi este dor de el iar draga bunica ma alinta mereu.Am planuri multe de viitor, gradinita, apoi scoala, joaca, of si cate vor mai fi. Haideti mai bine cu mine in lumea mea, in lumea povestilor…
Si ma semnez: Georgiana Maria”.

 In final, fetita  isi ia ramas bun:
“… daca vom fi cuminti ne vom reintalni intr-o viitoare carte a noastra;
ramaneti buni la suflet, voi prietenii mei.
Aceeasi, Georgiana Maria Botis”

Fetita prin prisma careia sunt relatate parerile despre lume si viata, se afla intr-un neintrerupt dialog despre multe si variate probleme de viata catre care are ochii atintiti si reuseste admirabil sa creeze o punte intre ea si cititori. “Sunt buna de gura si amintirea ma fura. Ma duce pe carari neumblate, prin povestile adevarate” (De-a piratii, pag.16). “… v-am turnat o mie de gogorite, de prin sarici si de prin torbe, sa va-mpodobesc cu cercei de vorbe. Sa le prindeti la urechi, ca pe visine, perechi. De prin carti, din auzite, ia, insir-te margarite!” (De-a artistii, pag. 27). Fetita depaseste incorsetarea timpului si a spatiului si ne plimba  in trecut, in viitor, in universul mic, dar si spre universul stelelor. Noutatile care abunda in preajma ei le explica celor de-o seama cu ea intr-un limbaj fermecator prin buna potrivire a cuvintelor simple de o deosebita claritate.

“Batu-l-ar norocul! Ventrilocul e o fiinta peste putinta de descris. E o aratare de vis. Ciudata la prima vedere, care, calare pe-o lumanare, in timp ce mananca o turta, vorbeste din burta”.(Jocul de-a ventrilocul, pag.23)

Zborul inaripat al imaginatiei  Georgianei ne ofera incantatii ale unor  trairi  care ocupa o pondere insemnata in acest volum.  Din povestirile ei au disparut  agresivitatile,  se indeparteaza de tiparul basmelor cunoscute.  Lectura acestor “povestiri cat se poate de fantastice” ne transpune intr-un climat ca o oaza de lumina, de mare frumusete a trairilor si ne trimite cu gandul la lumea ca de basm, o lume cu radacini parca afundate in vremuri strabune, dar si lumea noutatilor tehnice.

Aceste povestiri imi reamintesc de serile cand ii spuneam povesti nepoatei mele si inainte de a incepe relatarea, cu glas cald mi se adresa: “Buni, te rog sa nu imi spui vreo poveste sperietoare. Nu vreau poveste ca aceea in care lupul  mananca iezi si  caprita il arde pe lup, ori lupul sa o inghita pe bunicuta si pe Scufita Rosie si vanatorul sa omoare lupul. Vreau sa-mi spui  ceva frumos”. Astfel de povestiri sunt cele ale Georgianei.
 
„Sfarma Ganduri era o masina care mergea pe o singura sina. Fara benzina sau motorina, fara gaz la macaz si fara ulei la motor. Daca cineva insista, pot spune ca motor de tractor sau de vapor, nici nu exista. Ea nu avea nici macar roti, ci o traversa de patru-cinci coti care aluneca de-a lungul sinei subtiri. Nu pridideai sa te miri cand ii vedeai forma ciudata, ca o gargarita adevarata, putin cam curbata, cu o infatisare bizara din cale afara. Era vopsita in curcubeu incat mi-e greu sa ma decid ce culoare iti lua ochii mai tare.Trebuie sa va spun ca masina era decapotabila si purta totdeauna un bidon cu apa potabila sub caroserie, capabila sa-ti tina de sete si uneori chiar sa te imbete, cu toate ca era chioara-chioruta si te lasa in ploaie cam de caruta”. (Sfarma Ganduri, pag. 9)
 
Georgiana este un copil obisnuit, cu trairi in dimensiuni proprii copilariei, trairi izvorate din observatiile zilnice ale lumii inconjuratoare, o lume aparent simpla dar care cuprinde consistenta vietii. Georgiana ne aminteste de felul cum ne surprind copiii  prin idei pline de ingeniozitate, cu profunzime introspectiva, cu fantezii in care recunoastem firescul vietii.
 
“Pur si simplu ma asurzeste, iarba aceasta cand creste! Bat-o vina, parca ar vrea sa intreaca lumina! Cum poate ea, la adica, dintr-o samanta atat de mica sa creasca asa de voinica? Doar o furnica poate sa-mi explice, se-ntelege, dupa ce lege se conduce si cum stie cand trebuie neaparat sa se usuce. O alta intrebare, deloc usoara e, de unde stie dumneaei cand trebuie sa rasara? E-un mister, cum se indreapta singura cu crestetul catre cer. Strapunge pamantul dintr-o miscare, sa ajunga raza aceea de soare”.(De-a vrajitoarele, pag.19)

Fetita stie sa oranduiasca intrebarile, foloseste cuvinte simple, dar cuceritoare prin prea-plinul de intelesuri, cu insusiri prozodice sau creeaza  cuvinte noi prin procedeul numit calchiere.

„Iacatelea! Macar in treacatelea nu v-am spus despre jocul de-a joacatelea. Daca nu-l joci frumos, o sa te doara sufletul pana la os. Ori, pana-l plasele, pacatele mele. El se joaca in unul, in doi, sau in cati vreti voi”. (De-a joacatelea, pag.14).
 
„A fost odata un baietel pe care-l chema SingurEl. Nu-l chema asa dupa botez, insa numele lui avea un chichirez. Ii placea singuratatea si, va spun cu toata sinceritatea, cauta un locusor mai ferit, sa ramana singur cu el. De aceea-i spunea SingurEl”. (Povestea lui SingurEl, pag.12).

Fantezia ei bogata este de-a dreptul debordanta in “De-a leacul ori de-a berbeleacul”: “Sa te tii, ce de minunatii aduceau vracii adunate din cele patru imparatii, de la rasarit la apus si de la miazanoapte la miazazi. Cu o pana de iepure schiop vindecau un miop. Cu o tartacuta de dovleac – veneau de hac durerii de stomac. Gheara de pisica era foarte buna pentru frica. Te descantau cu ea si teama-ti pierea. Laba de gasca uscata se folosea in armata la pifani sau boboci, numai ca trebuia s-o toci. Aripioarele de foci facute pilaf te fereau de orice perdaf. Piatra de pe dintii unei furnici te vindeca de basici. Cu galusti de urzici, ghici ce se vindeca, mai ales duminica? Galcile-matalcile, intoarse cu furcile, de se speriau curcanii si curcile. Cine n-a auzit de praf de spuzit sau tinctura de asurzit? C-o limba de pui galbui catarai pistruii in cui. Cornita de melc codobelc amestecata cu matraguna era buna pentru somnambuli, sa nu mai latre la luna. Iar o ciuperca berca sau bearca (uda leoarca de ploaie care abia se tinea sa nu se indoaie) – fara jumatate de palarie, mi-a folosit odata si mie, la pastrat un vis din copilarie. In trecut lumea lua ca vitamina un pahar cu stropi de lumina. Ca hapuri si alte buline, adierile line de vant. Intr-un cuvant, isi puneau prisnite si comprese cu suave flori de mirese. Atentie! Pentru cine nu voia sa citeasca basme se foloseau cataplasme. Nu exista farmacie ci doar spiterie. Iar spiterul facea intotdeauna pe cavalerul si te imbia cu licori preparate din flori, (sau din praf de meteori?).Uneori, lucru constatat, in loc de ventuze, bolnavului ii erau aplicate dulci cuvinte pe buze”. (De-a leacul ori de-a berbeleacul. Pag.20).

„Povesti  pentru Georgiana” e o carte in care puritatea copilariei este coplesitoare. Citita cu interes de  oameni toate varstele, cartea ne place fiindca opereaza asupra inimii cititorilor, ne aduce liniste, calm. Prin inraurirea emotiilor traite ne intoarcem la inceputurile vietii noastre, mai aproape de felul cum ne-a zamislit Creatorul, pana sa cunoastem umbrele paganitatii. Citind-o, atractia  ca un magnet catre lumea copilariei devine o forta de neinvins. Ca pe orice opera literara valoroasa  o vad infruntand timpul inscriindu-se la loc de frunte in istoria literaturii romane pentru copii, caci nu ne  vine s-o lasam  din mana pana n-o terminam si cand am ajuns la ultima pagina, o mai rasfoim usor mangaind-o cu aripa sufletului de copil  care inca  traieste adanc in noi, promitand ca n-o vom uita in biblioteca.

Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
13 decembrie 2010