OCTAVIAN CURPAȘ – Gabriela Petcu din Germania

PetcuGabriela

„Încerc sa ma îndrept pe calea Ta/Dar, iarta-ma! sa pot si eu ierta”

Dumnezeu ne-a lasat cuvântul ca sa facem din el curcubeie de la cer la pamânt si-n suflet

Originara din Constanta, Gabriela Petcu a vazut lumina zilei pe 12 aprilie 1960. Copilaria i-a fost vegheata de albastrul înspumat al marii, dar si de parintii sai pentru care poeta are o dragoste neconditionata: “din exigenta mamei, am învatat ca trebuie sa fiu foarte atenta în viata, formându-mi rationamente înca din copilarie iar de la tata, am învatat sa fiu vesela chiar si atunci când as vrea sa plâng”. Minunea rasaritului sau a apusului si darul imensitatii de apa ce freamata cântece de iubire, de bucurie, de cautare, necesitatea de a spune, de a vorbi, s-a întrupat pentru Gabriela Petcu într-o lume a cuvintelor, a culorilor si a dragostei. Aceasta îndrageste cel mai mult cuvântul bun si frumos, culoarea roz în armonie cu galben, verdele crud al primaverii, albastrul cerului senin, albul inocent al fluturilor…raze de soare revarsate pe o câmpie cu spice de grâu copt si maci rosii la margine de drum. În momentul de fata Gabriela Petcu locuieste în Augsburg, Germania si este redactor sef la “Curentul International” (Europa). Continue reading “OCTAVIAN CURPAȘ – Gabriela Petcu din Germania”

CONSTANTIN BRANCUSI

Arta ar trebui sa fie numai bucurie!… De aceea, nu exista “artisti”, ci numai oameni care simt nevoia sa lucreze, intru bucurie! Sa cânte, asemenea pasarilor!  CONSTANTIN BRANCUSI
“…Tu ai transformat anticul in modern” (Henri Rousseanu)

CONSTANTIN BRÅNCUSI s-a nascut la 19 februarie 1876, la Hobita – Gorj si a fost al cincilea copil al lui Nicolae si Maria Brâncusi, o familie de tarani obisnuiti. Ramâne una dintre personalitatile importante ale culturii si istoriei Gorjului, lasând amprente de mare valoare in viata tarii. Opera lui, este recunoscuta pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne. La vârsta de 17 ani incepe sa se manifeste inclinatia lui spre arta, când, baiat de pravalie fiind, construieste o vioara din scândurile unei ladite de portocale. Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleaca la Viena unde lucreaza la un atelier de tâmplarie, iar dupa un an revine in tara si se inscrie ca student al Scolii Nationale de Arte Frumoase din Bucuresti. Vinde casa de la Hobita, spala vase prin restaurante, sculpteaza si vinde o parte din opere pentru a putea sa-si plateasca studiile. În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucreaza in diverse locuri si strânge bani pentru a urma Scoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie) . Ciopleste bustul patronului restaurantului in care lucra, fapt care l-a facut cunoscut in zona, datorita maiestriei executiei acelui bust. A sculptat mult, atât in lemn dar si in piatra si metal. Brâncusi incepe sa fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician in atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuza sa lucreze cu acesta rostind cuvintele devenite celebre, “Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creste nimic). În 1907 inchiriaza un atelier in Rue de Montparnasse si intra in contact cu avantgarda artistica pariziana, imprietenându-se cu Ezra Pound si Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci si confidenti, purtatori de cuvânt si mai târziu biografi. De asemenea, a fost foarte apropiat cu poetul Guillaume Apollinaire si cu artisti celebri precum Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp alaturi de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioada sunt: “ Cumintenia pamântului”, o prima versiune a lucrarii “Sarutul” (1907), “Somnul” (1908), “Muza adormita” (1909-1910), “Pasarea maiastra” (1910), “Prometeu” (1911), “Domnisoara Pogany” (serie 1912-1933), “Primul pas” (1913) lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaice.
Brâncusi era o persoana sociabila si complexa pe care nu multe persoane au reusit sa-l inteleaga. Jovial si bonom, purta barba iar in ultima parte a vietii haine taranesti. Era interesat de aproape orice subiect incepând cu muzica (avea inclinatii spre muzica eclectica), stiinta, filosofie. Viziunea sa asupra vietii era influentata atât de Platon cât si de gândirea filosofilor orientali, intr-un amestec interesant si personal. Era aproape un ascet, care isi transformase atelierul intr-un adevarat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituala.
Lucrarile sale i-au adus o imensa popularitate, acesta fiind cunoscut si foarte apreciat mai ales in Franta, România si in Statele Unite, colectionarii  fiind interesati pentru a-si procura creatiile artistului român, iar revistele si criticii publicând nenumarate studii si articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants in Paris si la the Armory Show in New York.
Recunoasterea sa pe plan national si international se datoreaza, in principal, ansamblului sculptural de la Tg Jiu, terminat in 1938. Ansamblul, alcatuit din Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului era dedicat românilor care in 1916 reusisera sa opreasca o invazie germana. Aceste lucrari depasesc limitele concretului, generând diverse interpretari ale semnificatiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea in “Colocviul Brâncusi” ca ansamblul reprezinta
,,infaptuirea unei vechi dorinte, aceea de a lasa pe pamântul românesc concretizarea in bronz si piatra a tot ce a gândit mai profund si mai indelung’’. Iar A. Ghenie spunea ca ,,un taran din Gorj a facut pentru tara sa ceea ce pentru alte tari n-au putut face decât regii si imparatii’’.

De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat in cinstea eroilor cazuti in razboi, pâna la atribuirea unor semnificatii care se leaga de simbolismul universal, de inceputurile vietii umane si a legaturilor omului cu pamântul, s-au emis diferite ipoteze.

Masa tracerii poate fi asociata cu o ,,invitatie la un magic conciliu al umbrelor stamosilor” (Radu Boureanu) sau ,,masa rotunda-primul stadiu al civilizatiei, stadiul primitiv’’(V.G.Paleolog). O alta interpretare poate fi apropierea de stramosii daci, de nasterea civilizatiei pe aceste locuri. Având in vedere ca ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuti in 14 octombrie 1916, in batalia de la Jiu, se poate spune ca Masa Tacerii reprezinta si masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, “Masa tacerii este un imn al casatoriei, al iubirii familiale si fertile, asa cum se practica pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.

Poarta Sarutului. Pastrând tema sculpturii ,,Sarutul’’, Poarta reprezinta bucuria ca iubirea e nemuritoare, iar dupa spusele autorului, ,,misterul fecunditatii si al mortii este insusi misterul iubirii, care va supravietui dincolo de mormânt’’. Partea superioara a Portii, ar putea reprezinta hora taraneasca, gorjeana. Petre Pandrea, in ideea ca Brâncusi a costruit la Tg Jiu un monument inchinat ostasului victorios, eroului intors acasa, a vazut in aceasta ,,o solemnitate a nuntii in cinstea soldatului victorios, care intra in rânduiala rurala’’. Sa fie oare Poarta Sarutului un arc de triumf? Sau, doar un simplu portal asezat la intrarea in Gradina Publica? Cu siguranta, Poarta Sarutului reprezinta mai mult decât oricare interpretare, ea reprezinta insasi cumulul de idei exprimate de autor in intreaga sa opera.
Brancusi si-a motivat aceasta sculptura prin ,,un sentiment adanc’’ asa cum a facut-o si in ,,Sarutul’’ de la Montparnasse: ,,Am voit sa pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit inainte de a-l parasi’’.

Coloana Infinitului sau Coloana Recunostintei fara Sfârsit, reprezinta un loc deosibit in viziunea exegetilor si a lumii intregi. Exista dovezi ca proiectul este mult mai vechi. Înca din 1909 in atelierul lui Brâncusi ar fi existat “trunchiuri si bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusa a unei coloane, intitulata “Proiect arhitectural”, dateaza din 1918. Ulterior, in 1933, in expozitia sa personala de la New York, Brâncusi expune proiectul sau sub numele devenit celebru, Coloana fara sfârsit. Brâncusi insusi o denumea “un proiect de coloana care, marita, ar putea sprijini bolta cereasca”. Doctorul Traian Stoicoiu spune ca „Adevaratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri pentru reintregirea neamului. Numarul modulelor din care este alcatuita coloana reprezinta anul când România a intrat in primul razboi mondial si se termina cu o jumatate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.

În ultimii ani ai vietii, Brâncusi a fost ingrijit de doi refugiati români, care locuiau in apartamentul de langa atelierul sau. Pentru a-i putea desemna pe acesti ultimi prieteni mostenitori si pentru ca atelierul si lucrarile sa intre in patrimoniul Muzeului National de Arta Moderna din Paris, Brâncusi a devenit cetatean francez in 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lasând in urma peste 1200 de fotografii si 215 sculpturi, de o valoare estetica si culturala incalculabila.

Constantin Brâncusi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea fiind o figura remarcanta in miscarea artistica moderna. Sculpturile sale prezinta eleganta a formei, sensibilitate in utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare românesti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brâncusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.

Constantin Brâncusi despre opera sa

“Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.”

“Sunt imbecili cei care spun despre lucrarile mele ca ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.”

Gabriela Petcu
19 febr. 2010

MEDALION: GABRIELA PETCU – SCRIITOARE

by George ROCA

Sydney, Australia

Gabriela Petcu? Prieten. Om deosebit. Om de cultura. Scrie frumos. Fina, eleganta, ascultatoare, vesela, buna… Trista, bucuroasa, emotiva, spirituala, comunicativa… Nascuta pe data de 12 aprilie, ziua Sfâtului Sava, sau „Ziua mondiala a aviatiei si cosmonauticii” – ziua în care Iuri Gagarin a cucerit cosmosul, dar si primul zbor al navetei spatiale „Columbia”. Ziua în care s-a nascut si scriitorul Tom Clancy, cântareata americana Ann Miller, actorul hollywoodian Andy Garcia, showman-ul David Letterman, cântareata spaniola de opera Montserrat Caballé, si românii: Florin Zamfirescu –actor, Ileana Lazariuc – actrita, fiica Anastasiei Lazariuc si nora lui Ion ?iriac.

Am cunoscut-o la „Reteaua Literara”: http://reteaualiterara.ning.com! Ne-am împrietenit conversând despre „marele” muzician olandez André Rieu! Mi-a placut poza ei de-acolo! Poza cu ochi de caprioara! Citindu-i scrierile am invitat-o sa publice la „Revista Agero” unde eram redactor în aceea vreme. Mi-a raspuns cu prudenta: „Sunt pregatita pentru orice fel de propunere privind o colaborare corecta si frumoasa”. Corect! „De acord!” i-am raspuns! Si mi-a trimis mai multe materiale – productii literare de valoare! Materiale despre patinatoarea româno-americana Harmony Ioana Râsca, despre talentata actrita new-yorkeza Mihaela Mihut, despre artistul plastic bucovineano-francez Florinel-Constantin Andrisan, o recenzie de carte – Ligia Seman, un eseu despre Piatra Neamt, altul despre o lansare de carte la Constanta! Desigur, le-am publicat pe toate! Aveau substanta si valoare!

Scrie! Scrie destul de mult! Scrie literatura! Proza, eseuri, jurnalistica… Scrie e-mailuri placute si decente! Pacat ca nu avem timp sa stam mai mult la taclale. Scrie frumos si bine documentat. Migaloasa pâna la Dumnezeu si doi metri mai sus. Poeta? Da! Scrie si poezii! Cu talent!

I-am citit si publicat poeziile din ciclul „Viata ca o scena”. Am descoperit-o în colegiul de redactie a revistei româno-americane „Curentul International” (http://curentul.net). Si nu mi-a spus! Oare din modestie?

Ce face în timpul liber? Studiaza! Studenta la facultatea de Psihologie a Universitatii din Constanta! A doua facultate! Prima pe care a terminat-o a fost cea din cadrul Institutul de Educatie Fizica si Sport… Îi plac calatoriile, mai ales cele cu masinuta ei Wolkswagen Beetle. Acum îmi scrie e-mailuri din Constanta, mâine ma suna de la Pojorâta prin Bucovina, poimâine te trezesti cu ea la Oradea! Vorbim pe celular:
– Ce faci George, ce e nou pe la Oradea?
– Bine stimata doamna! Cum e la Pojorâta?
– Excelent! Bucovina e minunata, iar evenimentul cultural de aici este foarte bine organizat. Sunt invitati scriitori si jurnalisti din toata tara. Am întâlnit-o si pe prietena noastra comuna Rodica Lupu… pe academicianul basarabean Nicolae Dabija, pe pe scriitorul Vasile Tarâteanu din Cernauti, pe…
– Gabrielle, nu vrei sa participi si la un eveniment cultural din vestul tarii? La Tinca, un orasel de lînga Oradea, liceul „Nicolae Jiga” din localitate îsi sarbatoreste 10 ani de existenta. Sunt solicitat sa tin o prelegere acolo! Te invit…
– Vin!
Si a venit! A venit la Oradea – unde eu ma aflam în vacanta. A venit sa ma întâlneasca. Pe mine si pe Geta Resteman, o alta colega de pe „Reteaua Literara”. Direct de la Pojorâta, din Bucovina, unde participase la aniversarea de 10 ani de la aparitia ziarului american „Curentul international”. De ce festivitatile s-au tinut la Pojorâta? Pentru ca de-acolo era de loc directorul ziarului, Stefan Strajeri, fiul satului… stabilit la Detroit!

De la Oradea am plecat la Tinca cu bubulina germana (a se citi Wolkswagen!) pe coclauri pe unde nu a(m) umblat niciodata. Si s-a descurcat! Toti cei care au cunoscut-o acolo au îndragit-o! Vorba dulce… mult aduce! La reîntoarcere spre Oradea, a venit cu masina încarcata! Profesorul Iosif Popa, scriitorul Constantin Malinas…
– Pe mine ma luati pân’ la Oradea?
– Dar pe mine? Va rog…
– Nu e nicio problema! Urcati va rog!
-Muuuultumim!
Cu toate ca li se pusese la dispozitie un micorbuz, toti invitatii au vrut sa vina de la Tinca cu „bubulina” Gabrielei Petcu!

Dupa ce ne-a readus teferi în orasul de pe Crisul Repede, si-a luat ramas bun si a plecat brusc… spre Pârâul Rece unde o asteptau alti prieteni buni. S-a dus sa se odiheasca câteva zile caci doar tot era… în concediu! De-acolo, spre Constanta ei draga! Traversase România în lung si-n lat! Eu am luat-o mai apoi agale spre Australia… 30 de ore de zbor! Bucuresti-Budapesta-Franckfurt-Seul-Sydney… Doua’s’demii de kilometri pe cararile cerului pe care ma purta „spre casa” avionul companiei Korean Airlines.

Acum la Constanta ninge! Iar eu, la computer, în pantaloni scurti, scriu despre ea… Si termometrul arata la noi la Sydney 35 de grade Celsius. Vara australiana = iarna româneasca! Bata-le norocul de fuse orare, emisfere si de antipozi! Noroc cu internetul! Traiasca comunicarea…

Si pentru ca sa ma bucur si eu de putina atmosfera hibernala mi-a trimis câteva versuri cu suflet pentru suflet:

NINGE!

Privesc pe fereastra, afara-i pustiu
Iar noaptea se lasa asa cum o stiu
…rece, sticloasa, iluzie muta,
umbre pierdute în iarna cea sluta

Si ninge

Tânguie codrul, departe în zare
Viscolul spulbera alb pe carare
…rece, navalnic, patrunde-n fiinta
crivatul aspru al iernii cainta

Si ninge

Stele-nghetate sub frunte înfloresc
Iar degete albe pe geam amortesc
…rece, taioasa, îsi trage cojocul
iarna revarsa-n capricii tot jocul

Si ninge

Se-aude cum arde focu-n odaie
Arunca duios si molcom vapaie
…rece, tenace, e iarna afara!
fluturi de gheata din ceruri coboara…

Tot ninge…

Sydney, Australia