by Angela Monica Jucan

De câte ori scriu sau vorbesc, scriu si vorbesc cuiva anume, calitatea cuvântului meu este corespunzatoare calitatii celui care ma citeste sau ma asculta (Al. Florin Tene)

A aparut deja, în contul anului 2010, la Editura Contrafort din Craiova, CU INIMA ÎN PALMA. DIALOGURI PRIVILEGIATE – un volum de interviuri cu Al. Florin Tene realizate de Monica Muresan, Costel Iftinchi, Menut Maximinian, Ionut Caragea, Maria-Diana Popescu, Elisabeta Iosif.

Pe coperta, o imagine a idealului exprimat (greu de zis) material – substanta sugestiva si de o forma superba, sculptura Vol de nuit a lui Marian Sava. Cartea – nu întâmplator închisa într-o asemenea coperta – a avut, în ce ma priveste, puterea de a întinde pânze pentru o navigare de-o clipa înspre finele mileniului de un deceniu încheiat, când, într-o redactie, dorind sa facem cunostinta, cineva de-al casei a luat un ziar, mi-a aratat o semnatura si a spus: „Asta sunt eu”. Numele si omul erau Al. Florin Tene.

Citind, acum, dialogurile strânse în prea putinele pagini ale cartii Cu inima în palma, concluzia se contureaza în vechea prezentare. „Asta” este cel care semneaza Al. Florin Tene – omul care a raspuns „cu inima în palma” la toate întrebarile; scriitorul care îsi afirma plastic punctul de vedere, observatiile, explicatiile, marturisirile, chiar destainuirile din viata personala, omul care contribuie la reusita dialogului (cu dezvoltari si completari ale temei propuse, când e cazul) scapând de banalitate ori de saturatie unele întrebari; promotorul cultural care nu e loc unde sa nu vorbeasca si despre altii.

În relatia de dialog cu Monica Muresan, care a dorit sa creeze câteva focare de interes, Al. Florin Tene face transari ale chestiunilor, emite obiectii si trece sub tacere cele câteva perle din întrebarile partenerei de discutie. Raspunsurile catre Costel Iftinchi sunt frumoase, relaxate, chestionarul acesta fiind cel mai economic conceput, echilibrat, elegant si cu rost.

Costel Iftinchi conecteaza interlocutorul (daca, în afara comunicarii vorbite, se pot folosi termenii „locutor” si „interlocutor”) la problema, apoi îl lasa „singur”, asa încât e asigurata si favorizata anatomia replicii. Menut Maximinian este mai posesiv, pare ca nu suporta opinii diferite si, o data cu întrebarea, traseaza orientari raspunsurilor (pune întrebari de influentare, „reinekeniene”) si este interesat (cam o patrime) de cuantificari. Al. Florin Tene nici nu-l lasa sa piarda.

„Din toate timpurile, scriitorul a fost în… criza”. Ionut Caragea încearca sa nu-si divulge preferintele, totusi exista un punct vulnerabil: „Putem sa ne nastem pe Internet?”, la care „poetul nascut pe google” primeste un raspuns obiectiv: „Nu! Cu NU mare”. Sigur ca da. Nu mai departe, Ionut Caragea – scriitor veritabil si activ (nu virtual), cu scris reliefat, caruia „cu fiecare cuvânt [i] se scurge o picatura din viata”, doar ca gândul si fantezia nu se coaguleaza la contactul cu papirusul, ci, cum ar zice Steinhardt, „undeva, printre infinituri si abstractiuni si idei pure” si unde nu se pierde, ci unde e receptionat.

Interviul Mariei-Diana Popescu, si ea poeta (poeta si în versuri, si în proza) este senzational, surprinzator, chiar putin ofensiv, dar întrebarile sunt prevenitor redactate si au un nu stiu ce aristocratic. Maria-Diana Popescu initiaza tratative. Este o arta a expresiei si una a diplomatiei în interviul ei, din care îsi asuma partea de problematizare, lui Al. Florin Tene revenindu-i rezolvarile.

Elisabeta Iosif prefera cozeria, întrebarile sunt compuse în doi timpi (unul preparator si, totodata, proba de eruditie, altul propriu-zis interogativ) si impune un schimb de pareri (nefacând un secret din ale ei). Dialogul cu Elisabeta Iosif are o mai pronuntata urma de oralitate, desi, probabil, ca si celelalte, interviul se va fi… nascut pe internet (!), a fost publicat în format electronic si abia apoi a fost fixat si, traditional, pe hârtie – presa si carte.

Desi nu agreez cifrele (considerabila, e drept, cantitatea nu are, totusi, capacitatea de a asigura perenitatea operei), as vrea sa semnalez o informatie depasita, în prezent. Al. Florin Tene nu mai are publicate 26 de carti, ci, cu aceasta, s-au facut 28. Alaturi de ele sunt si realizarile „altcumva”: Liga Scriitorilor, cenaclurile, revistele întemeiate demult sau mai de curând, multe alte activitati culturale doar în parte pomenite în interviuri.

Si înca o obiectie. Ceea ce face, pe lânga scris, scriitorul Al. Florin Tene neaga ideea exprimata de nimeni altul decât Domnia Sa, în încheiere, cum ca, „în contradictie cu largirea orizontului de cunoastere si de transmitere a informatiilor prin intermediul internetului, rolul intelectualului s-a restrâns doar la cel de gânditor”. Al. Florin Tene este si cel putin un mentor. Daca este si profet, vor afla-o cei care vor urma dupa noi.