Dorul
.
As vrea sa fiu, odata, ingropat,
La umbra unei manastiri, la sat,
Sau doar sa am umbrar, in locul ei,
O catedrala-a florilor de tei – Continue reading “DORUL”
Tag: flori de tei
Miroase-a flori de tei…
de Georgeta Resteman
Miroase-a flori de tei, a Eminescu…
Pe-alei te-mbie adieri de vers
Fântâni de lacrimi, timpul ce n-a sters
Nici chipul si nici stihul ilustrului maestru.
Doar plopii fara sot si-un mal de lac
Cu nuferi albi în armonii divine
O lebada, sublime sclipiri diamantine
Si flacara arzânda a florilor de mac,
O Veronica… mândra floare-albastra
Purtându-ti sufletu-n iubiri maiastre
Priviri ascunse-n taina tacerilor sihastre
Fiori de dor în trupu-mpietrit de la fereastra…
………………………………………………
Mi-atât de dor de el… de vesnicia
Cuvântului ce l-a-ntrupat Luceafar
Doar ploi de flori de tei acum l-acopar’
Maria Ta, ce vie ti-e vesnic poezia!
Georgeta Resteman
Limassol, Cyprus
15.06.2011
Miroase-a flori de tei de Eminescu…
de Nicolae Nicoara
15 iunie…
As vrea sa va vorbesc acum, ca un om liber, despre Eminescu, despre cel de azi si despre cel de atunci, despre cel jertfit pe altarele Limbii Române.
15 iunie 1889!
„Iar timpul creste-n urma mea. Ma-ntunec…”
„Nu credeam sa-nvat
a muri vreodata!…”
15 iunie 2011!
Miroase-a flori de tei de Eminescu, în ziua în care pleoapele Poetului, grele de lumina, cadeau înfrigurate peste ne-marginile marii din Ultimul sau Dor!
…Intrarea în Europa, cu sau fara Eminescu?!
Vai, voua, celor ce gânditi integrarea noastra în Poezia lumii fara-de-Numele Lui!
Noi nu ne putem de-barasa de vocalele si consoanele fiintei sale!
Da, e adevarat, nu trebuie sa fim pa-tetici, dar când se pun pe talerele balantei asemenea idei…europene, din când în când aducerea aminte de el e necesara, asa cum e necesara aducerea aminte de Aerul pe care îl respiram!
Om a fost si el, ca noi, cu trupul mistuit de patimi, Dumnezeul geniului „sorbindu-l din popor” pe cel „ne-stiind sa moara vreodata!”
Ce aer, Doamne, îmi lumina gândul,
Dorul de El e-atâta de fierbinte!
Nu e târziu pâna mai sunt miresme,
De flori, de adevar si de cuvinte…
Da, EMINESCU n-a stiut sa moara,
El, Cel de Sus si cel de jos- Mihai!
Se-aude Duhul lui cum trece iara
Pe sub teii cu miros de rai…
Acum e înger si-i atât de-aproape-
El este viu cu trupul lui de vina,
Nu-i scrijelati lumina de sub pleoape,
Lasati-l, dar, în pacea lui deplina…
Câte mirese înca mai aduna
Numele-i ramas de-a pururi- Mire
Si Oda, cea în metru antic, suna
Cum clopotul în cer de manastire…
Ce Aer, Doamne, îmi lumina gândul,
În vara din aducerile-aminte,
Nu e târziu pâna mai sunt miresme
De tei, de adevar si de cuvinte…
La aniversare
La mormântul lui Mihai Eminescu
(nascut 15 ianuarie 1850, Botosani sau Ipotesti – decedat 15 iunie 1889, Bucuresti )
Când mâna ta a încetat sa scrie,
Afara s-au deschis ca flori de tei,
Cernându-si amirosul pe hârtie,
Iubirile de care suntem grei –
Când ti s-au spart oglinzile din minte,
Aceleasi flori de tei, le-au adunat –
Si din mireasma lor, le-au dat cuvinte,
Ca sa nuntim, cu stelele, curat –
Cuvintele ce ti-au iesit din buze,
Când au încremenit în calimara –
Tot florile de tei, visând lehuze,
Ne-au nins copii, de dragoste stelara –
Când n-ai mai fost decat pamânt si stele,
Si versurile-ti, toate, s-au uitat –
Din tei au nins atâtea flori cu ele,
Ca iar, pe Eminescu, l-am aflat…
14 iunie 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 