de Jianu liviu-Florian

 

Intr-o buna zi, a plecat de acasa, la Oradea,  si n-a mai venit.

Sotia lui, Maria, este de o frumusete tulburatoare. I-am vazut chipul la o expozitie a femeilor parasite, si, desi casatorit, m-am indragostit de ea. De privirea ochilor ei negri, de ciuta. As fi vrut sa aflu povestea vietii ei. Cum a suportat  singuratatea, o viata. Cum a tresarit la fiecare zgomot al usii, sau la bataia vantului, ploii, sau ninsorii in ferestre, crezand, pentru cateva  clipe, ca este sotul ei, Dumitru.  Dar expozitia femeilor parasite nu ofera vizitatorilor decat fotografia victimei. Numele. Maria. Data la care a fost parasita. Si atat.

Si totusi, mai era un amanunt care mi-a spus ca femeia nu s-a recasatorit. Casa. Casa lor comuna. La intrarea ei, femeia a pus  doua fotografii. A ei, si a sotului. Fara indoiala, daca s-ar fi recasatorit, pe frontonul casei ar fi ramas una singura. Dar au ramas amandoua. Categoric, femeia nu s-a recasatorit.

La 70 de ani, Maria a  murit. Eu cred ca a murit visand reintalnirea cu sotul. Care n-a mai revenit

In tot acest timp, am trecut de multe ori pe strada lor. Privind si reprivind fotografia Mariei. Sotul  nu s-a mai intors acasa. Stiu sigur ca nu s-a mai intors. Daca ar fi revenit, ar fi pus langa fotografia Mariei o floare.

Dar flori am pus numai eu. Ghiocei, salcie, tamaioare, trandafiri, sau garoafe.

Trecand pe strada  lor, priveam fotografia Mariei, si ma gandeam: A cui este azi, casa lor? Tot acest timp, de cand a fost parasita, pana la moartea ei, o vedeam pe Maria singura, asteptand. intoarcerea barbatului ei.

Intr-o buna zi, pe frontonul casei lor, langa fotografiile celor doi, a mai aparut una. Un chip cu ochii  de ciuta ai Mariei, si privirea darza si blanda a sotului ei, Dumitru. Violeta, se numea noua parasita. M-am indragostit  de ea. Am inteles imediat ca Maria nu a ramas singura, dupa disparitia sotului. Cei doi au avut o fiica. Pe Violeta. Care sau a fost parasita, sau a parasit pe cineva. Altfel, expozitia femeilor parasite nu i-ar fi pus fotografia aici.

Trec uneori pe langa casa lor comuna. Las, uneori, cate un fir de iarba, la casa Mariei, a lui Dumitru, si a Violetei. Si ma bucur. Acum sunt toti trei,  impreuna. Colonel Marinescu Dumitru, cazut in 1945, pe frontul de vest, la Oradea. Sotia lui. Maria. Ochi de ciuta. Si Violeta, cu ochii de ciuta ai mamei, si privirea darza, si blanda, a tatalui ei.

De multe ori, langa piatra alba a casei, pe care sunt scrise numele lor, sunt asezate, de o mana pe care as vrea sa o sarut, candele si flori..

 

 

30 mai 2011