Daniel Branzei: Trei întrebări de la răscrucea civilizațiilor

Oriental-existențial, occidental-materialistic sau iudeo-creștin ?

Am urmărit câteva dialoguri între un mare guru indian și reprezentanți ai civilizației „avansate“ occidentale. Fiecare îl privea pe celălalt ca pe o cuidățenie în marea shemă a existenței.

Bineînțeles că m-am lăsat antrenat în disputa lor și m-am tot întrebat cui îi dau eu dreptate și care ar fi răspunsul meu creștin la întrebările lor.

În rezumat, cred că există trei școli de gândire, guvernate de trei direcții în care marile personalități din orient, occident și iudeo-creștinism și-au îndreptat curiozitatea. Continue reading “Daniel Branzei: Trei întrebări de la răscrucea civilizațiilor”

CAUTATI SI VETI GASI

Nelu Tripon

Niciodata-n univers nu a fost asa amploare
Fiecare individ se afla in cautare
Un servici, o facultate, trai usor si salar mare,
Tari bogate fara lucru, unde doar sa stai la soare

Prea putini sunt insa-aceia ce au o preocupare
Si in minte, cuget, suflet au altfel de cautare
De-a se impaca degraba, negresit cu Dumnezeu
Si sa simta impacarea si la bine si la greu.

Daca cautarea lumii si problemele lumesti
Sunt nesigure adesea, ne-mplinite fara vesti
Care sa-ti dea bucurie, siguranta-n viitor
Implinirea nazuintei intr-un trai bun si usor

Dumnezeu insa iti spune: ,,Cauta si vei gasi"
Si ma vei gasi indata, daca vei nadajdui
Eu sunt peste tot amice, nu e greu sa ma gasesti
Tot ce vezi imi apartine chiar si astrele ceresti.

Eu ma las gasit de-aceia ce doresc sa ma gaseasca
In mod sincer, cu iubire si cu dragoste frateasca
Nu va fie jena tare, indrazniti, veniti la Mine
Si tot restul vietii voastre se va transforma in bine.

Nu am timp va spune unul, trebuie sa-mi termin casa
Sa am rostul meu pe lume sa am unde-mi pune masa
Sa o mobilez modern, musafiri sa pot primi
Ca nu sunt un om oricare, asta sa pot dovedi

Sa-mi insor baiatul vine altul om ca sa se scuze
Negasind ceva mai bun sa rosteasca deci pe buze
Imi voi marita si fata, vine o mama zicand
Si pe Domnul dupa-aceea il voi regasi oricand

Eu sunt tanar, mai am studii, sa le termin as dori
Daca reusi-voi bine, poate ma voi pocai
Mai un pic pensia vine zice unul mai batran
Si-apoi vad eu pe ce drumuri voi putea ca sa raman

Sa nu ne-nlesam cu totii. Dumnezeu raspunde clar
Nu doreste sa ajunga nimeni in chinul amar
Dar mareata Lui dorinta se va implini doar cand
Vei primi cu drag Cuvantul si-l vei tipari in gand

Cautati intai de toate a Lui sfanta-mparatie
Si neprihanirea Lui, ce-a fost data pe vecie
Si-apoi celelalte lucruri pe deasupra veti primi
Si chiar tot ce va lipseste cu drag va va darui

Cel ce esti legat in lume: De casa, de bogatii
Nu uita c-au fost pe lume multe alte-mparatii
Ce-au devenit scrum, cenusa, nimic bun n-a mai ramas
Ci oftat si grea durere, lacrimi scurse pe obraz.

Cel ce tot amai chemarea, te-ai gandit vreodata bine
Daca timpul ce urmeaza e prielnic pentru tine?
Iti vei marita tu fata? Ve-i casatori baiatul?
Vei absolvi facultate? Pensie iti va da statul?

Adevarul e ca-n toate esti nesigur si o stii
Dar esti incurcat in asta si este greu ca sa vii
Sa faci pasul cat mai este: Har, mila si indurare
Dumnezeu cheama poporul, il cheama pe fiecare

Cauta-l acum pe Domnul intre vii unde-s ai Sai
Nu in lume intre morti, intre oamenii cei rai
Caci veni-va in curand zi de groaza. Oamenii
Cauta-vor in zadar moartea si n-o vor gasi

Astazi deci pana ai harul cauta-l pe Dumnezeu
Preda-te Lui si cu lacrimi spune-i tot trecutul tau
Si astfel vei intelege si chiar vei marturisi
Caci Isus a spus odata: ,,Cautati si veti gasi".
Amin

 

NU VORBI PROSTII

•    Unu-i în putere, altu-i la putere…
•    Vai noua daca  lipsa de  logica si bun simt se numeste originalitate.
•    Intr-un muzeu de arta, unii admira tablourile, altii semnaturile (Vlad Nicolau).
•    Cine nu e de stânga la tinerete nu are inima; si cine nu e de dreapta la maturitate nu are minte (auzita).
•    Expresie: creier la purtator.
•    O biata iubire e preferabila niciuneia…
•    Scoala ascunde riscul de a ajunge intelectual…
•    Uimitor… Ti se opreste mintea in loc! Mie, nu tie… (Zoltan Terner).
•    Exista situatii când isi pierd mintile chiar si cei care nu le-au avut niciodata.
•    Cine da cu pietre in  arborele meu genealogic?!
•    Suntem cu totii o sapa si-un pamânt…
•    Voi va jucati cu mine… Eu zic ca ma joc cu voi (Solo Har Herescu).
•    Libertate avem prea multa. De acea nu stim s-o apreciem.
•    Nu dezlega toate misterele.
•    A retinut textul in arhiva lui secreta de plagiator (Roni Caciularu).
•    Nu vorbi prosti fara sa stii. Mai intii informeaza-te!
•    Prostii sunt de doua feluri: cei care cred absolut tot si cei care nu cred absolut nimic.
•    Fara nelinisti si intrebari, existenta ar fi tare anosta (Mihai Batog Bujenita).
•    Unii luneca in Uitare, altii se prabusesc.
•    Nu mai suport sa mi se faca mereu autocritica …
•    A te destainui e ca si cum ai apare in fata tuturor fara chiloti (Nae Cernaianu).
•    Din când in când ni se intrerupe lumina si  dreptatea din cauza suprasolicitarii.
•    Sintem optimisti din disperare.
•    Cu toti suntem in depresie, dar unii au si motive.
DOREL SCHOR

Santiago MONTOBBIO – Un mare poet spaniol de azi

Campuri semantice: Amaranta Sbardella
Santiago Montobbio si cuvantul salvare (mantuire)
“Sí, em pots trobar, si goses,/ darrere el glacial no-res d’aquesta/  porta, aquí, on visc i sento/  l’enyor i el crit de Déu i sóc,/ amb els ocells nocturns de la meva solitud,/ un home sense somnis en la meva solitud. “ .S. Espriu
Umbletul meditativ al lui Santiago Montobbio parcurge sentimente de profunda penetrare a sinelui, de biciuire ceruta de un sens a sublimarii de aceasta cautare spasmodica in arta. Poetul, constient de propria singuratate, accepta incarcarea unui destin amar si spectral pentru a se refugia intre sinuozitatea moale a versurilor, intre cuvintele care se repeta de la poezie la poezie pentru a delimita un camp semantic intotdeauna mai orientat spre gandirea (reflexia) metafizica. Cu naturalete construieste ziduri si frontiere, cunoaste limitele si incearca sa inteleaga misterul. Penita curge pe hartie, doborata (coplesita) de o obligatie interioara, morala: documentarea anxietatii, tulburari ale sinelui care-l incearca si consimtindu-le o eterna, atat de fragila eliberare. Asa cum afirma insusi Montobbio, arta si aventura mantuiesc, intreprind si realizeaza salvarea proprie. Arta, poezia, in acel timp, parea sa linisteasca perturbarea pentru absenta unui Dumnezeu invocat in pagini sau re invocat de voalata stiinta crestina. Omul revendica propriul rol, de descifrator al existentei si complice al trecerii timpului, parcurgand  pe dibuite (orbeste) drumul unei vieti pline de obstacole, in cautarea zorilor si a luminii. Spiritul, purificat din carne, transcende si devine viu in poezie, instrument al vantului, al aerului ce vibreaza. Inspiratia, sau mai bine zic, inspiratia fulgeratoare, imprima scanteieri ale constiintei poetice pe fondul unei pelicule obscure, de care nici macar poetul cateodata nu pare sa o ( re) cunoasca. Operele lui Montobbio se nasc din saltul de moment si nu necesita revizii si meditari pentru ca ramificatia este continua de un unic, solid si simt poetic. In mod particular, poeziile propuse aici pentru traducere, accentueaza un aspect deja prezent in poetica lui Montobbio, acela a privirii mature si adera la absurditatea vietii, a conditiei umane. Verticalitatea, o suspensie sigura a limbajului si un salt  “international” al unor temeni sau conceptii.( trad E Daniela Sgondea si Eugen Evu)

Santiago MONTOBBIO

“ Lucrez pe munte,
dar nu-mi mai amintesc ce fac”
…….
“ vorbea prin gesturi,
intr-o limba
cu semne ciudate pe care
nu am putut s-o descifrez.”
…….
“Mainile care strang singuratatea
devin salbatice”

Fragmente inedite

Incarc ceasul atemporal
Il pastrez in adancul meu.
Este inutil sau antic
sau foloseste doar pentru ca
in timp sa nu fie timp
si zilele sa nu fie diferite si pamantul
sa fie uitat si diferitele forme
care amintesc infernul
printre buricele degetelor.
Am acest ceas si trebuie sa-l re-incarc.
Il pretinde sau implica doar faptul
ca traiesc.
A trai este incarcarea
acestui ceas fara timp,
avandu-l in suflet. Este samanta
care se imprastie si incolteste
in nopti si zile, pentru a fura chipul
si buricele degetelor, am mai spus-o.
Acest ceas con-fratern solitudinii.
A uratului este si cifra, frontiera.
Viata pastreaza acest ceas pierdut
si rupt si in profunzimea de sine
in liniste ne impune sa-l incarcam.
Sentinta lui cu bataia sa,
trecerile lumii.
*
Lucrez pe munte. Sunt padurar,
sau taietor de lemne
sau in mod mai industrial
lucrez intr-un joagar
sau pescuiesc raci in rau
pentru avantajul unui post in oras,
unde nu am mai fost.
Lucrez pe munte,
dar nu-mi mai amintesc ce fac.
Nici macar de acest munte
nu-si aminteste nimeni,
nici nu apare nicaieri. Lucrez acolo.
Pe un munte care s-a pierdut.
Acolo lucrez si sunt mizerie, uitare.
*
In calea obscura a uitarii
In spatele unei usi inguste, cu mahnirea
pe care numai viata precum fierea
o poate trezi si trezirea este daca
lumea se trezeste cu ea. In spate
aceasta usa, in acea cale,
este sechestrata racoarea
si respiratia intima a zilelor.
Noaptea este diavolul
tainuind adresa si orasul
unde este aceasta viata.
Ar ucide-o decat sa o tradeze.
Durerea obscura
este axa lumii si o roteste carusel.
Nu este aceasta un secret,
chiar daca in timpul insusi nimeni
nu cunoaste existenta
sau ratiunea, nebunia infinita,
unde nu are sfarsit padurea
– resemnarea obscura –
in timp ce ceasul merge, in orice
clipa care inregistreaza
intotdeauna mai mult
ne adancim in ea.
*
Omul cauta un rasarit  in ganduri.
Cineva l-a pierdut, cineva sau poate
o dragoste veche ascunsa pe o plaja
pe care uitarea a conturat-o si o exprima
mai meticulos. Totusi omul
este in cautarea rasaritului.
Nevoia rasaritului
nutreste suflarea sa toata ziua.
Poate ca s-a pierdut drumul
unde o cauta sau in viata sa.
Omul
este ratacire.
*
In mijlocul drumului m-am pierdut.
Este doar singuratate si nu stia
cum sa-mi spuna incotro.
Singuratatea uitase cuvintele
si acum vorbea prin gesturi,
intr-o limba
cu semne ciudate pe care
nu am putut s-o descifrez.
Dar in mijlocul drumului era doar ea.
Asa in viata mea intru in singuratate,
la mijlocul strazii, pe neasteptate,
fara a o  anunta. Si ei i-am ramas
tintuit, in mijlocul vietii sau al drumului
care cu furia de a strange doar mainile ei
devenea intotdeauna mai nicaieri.
Mainile care strang singuratatea
devin salbatice.
Urlau inauntru si inteteau focul domolit.
In circulatia sangelui sau, viata s-a pierdut.

Trad. de Elena Daniela Sgondea

TEOLOGUL  DIZIDENT

Nu exista moarte, nu va mai exista
Desi sub amenintarea sa a trait omul
In minciuna sa, nu exista moarte,
nu exista. Si daca ghicesti in spatele lunii
precisa fata
A absentei, daca, cu uitarea pironita
Pupila inchisa a asteptarii
A intelege ca nu exista,
ca intr-adevar nu exista
Si daca a inceput in a exista ca nume
Am avut asadar puterea
de a-l da acestui pamant.

Trad. de Eugen Evu