Istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte

ExilulRomanescÎn cartea “Exilul românesc la mijloc de secol XX” – scrisă de Octavian Curpaş o să găsiţi, deopotrivă, descrieri parcă desprinse din clasicii noştri – şi mă gândesc la Rebreanu, Slavici -, picături de istorie, politică, intrigă poliţistă şi ceea ce m-a captivat pe mine, mai ales, o analiză fină a psihologiei umane. M-au impresionat în mod deosebit subcapitolele „Ce-i omul…” „O frumoasă floare vine”, în care sunt înfăţişate, simplu şi profund, evenimentele tragice ale unor familii.

Experienţele prin care trece „Nea Mitică” Continue reading “Istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte”

Reperele sociale ale emigrării forțate, prin ochii unui personaj “unic, inconfundabil”

LilianaBotez

Liliana Botez

Exilul romanesc la mijloc de secol XX – „Pasoptisti” români în Franța, Canada și Statele Unite” (carte scrisă de Octavian D. Curpaș) reprezinta surprinderea unui fenomen cu efecte complexe atât la nivel de comunitate umană, cât mai ales la nivel de individ, si anume – exilul, ca forma de evadare dintr-o Românie în care “protagonistii” nu se mai regăseau. Cartea este atât o prezentare desăvârșită a fenomenului de “emigrare”, cu tot ce implică el, mai ales la nivel sufletesc, cât si o sinteza a unor întâmplări, istorisiri despre oameni care au avut curajul de a se dezrădăcina, de a lua drumul străinătății. Dumitru Sinu – personajul cheie, fără de care nu ar fi existat savoarea acestei cărți – ne invită, prin intermediul scriitorului, să îi cunoaștem colegii și prietenii de-o viață, partași la exil.

Romani din Banat, Ardeal, Bucovina, Oltenia, Muntenia ori Dobrogea, cu profesii dintre cele mai diverse Continue reading “Reperele sociale ale emigrării forțate, prin ochii unui personaj “unic, inconfundabil””

Realitatea, memoria şi documentul istoric în armonia cuvântului

AncaNegr1by Anca Negru

Această carte se încadrează undeva la confluența a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica și beletristica surprinzând cu nonșalanță și dezinvoltură într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoaștere mai sus-menționate. Este document istoric prin faptul că notează acte istorice și vine cu date, evenimente, situații ale exilului românesc și diasporei respective, este memorialistică pentru că amintirile lui nea Mitică (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul și conglomerantul întregului excursus, este beletristică pentru darul de a povesti, adică pentru povestirile cu șarmul lor implicit prezentate în această operă. Cartea debutează prin întâlnirea cu personajul-liant și a celor secundare (exilul, prietenii de exil, satul românesc, tradițiile, România și românii) subînțelese mai întâi, abia apoi redate, descrise în amănunțime atât în privința vieții, cât și a carierei lor (p. 5 „Nea Mitică, pe numele său Dumitru Sinu, părăsise România în 1948, avea să îmi povestească însă, mai târziu, despre plecarea sa din țară. Continue reading “Realitatea, memoria şi documentul istoric în armonia cuvântului”

Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL”

BOTEZ-Liliana-X-wbExilul românesc la mijloc de secol XX – Paşoptişti romani în Franţa, Canada şi Statele Unite (carte scrisă de Octavian D. Curpas) reprezintă surprinderea unui fenomen cu efecte complexe atât la nivel de comunitate umană, cât mai ales la nivel de individ, şi anume – exilul, ca formă de evadare dintr-o Românie în care “protagoniştii” nu se mai regăseau.

Cartea este atât o prezentare desăvârşită a fenomenului de „emigrare”, cu tot ce implică el, mai ales la nivel sufletesc, cât şi o sinteză a unor întâmplări, istorisiri despre oameni care au avut curajul de a se dezrădăcina, de a lua drumul străinătăţii. Dumitru Sinu – personajul cheie, fără de care nu ar fi existat savoarea acestei cărţi – ne invită, prin intermediul scriitorului, să îi cunoaştem colegii şi prietenii de-o viaţă, părtaşi la exil.

Români din Banat, Ardeal, Bucovina, Oltenia, Muntenia ori Dobrogea, cu profesii dintre cele mai diverse – ingineri, medici, sportivi şi altele asemenea – construiesc reperele geografice, economice, politice, poate, dar mai ales, reperele umane, sociale, emigrând în ţări precum Franţa, Iugoslavia, Spania, Italia, Maroc, Canada sau SUA, unde îşi iau viaţa de la capăt. Continue reading “Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL””