Tag: eseu

VERTIGO

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

                  Alta pagina a Festivalului de Dans American – 2012

.

„Respiratia este începutul si sfârsitul vietii”.

                                                                                                              Noa Wertheim

.
Fondata în Ierusalim de catre Director artistic si coregraf Noa Wertheim împreuna cu partenerul ei, Adi Sha’al, în 1992, trupa israeliana Vertigo Dance Company si-a facut debutul în cadrul Festivalului de Dans American (ADF), cu frumosul si dinamicul dans, Mana. De-a lungul anilor, Compania a primit numeroase premii, inclusiv cel al Ministerul Educatiei din 1998 acordat pentru Coregrafie, iar în 2003 – Premiul Landau pentru Arte Performante (Performing Arts)..

Cuvântul Mana este tradus din aramaica ca nava de lumina. „Corpul omului este ca o nava care poseda o lumina interioara”, a spus Noa Wertheim. În acest dans creat cu trei ani în urma, ea exploreaza dualitati: masculin / feminin, lumina / întuneric, interior / exterior, unghiular / circular. Mai explicit, Mana urmareste lupta individului de a restabili echilibrul, în primul rând cu el însusi. „Adevaratul învingator este acela care se învinge pe sine însusi”, a spus-o Confucius. Voltaire avea convingerea ca lupta cu noi însine este cea mai înversunata lupta, fiindca: „te afli în ambele tabere”.

Cu alte cuvinte, este necesar a afla adevarul din noi ca sa putem ajunge a întelege pe semenii nostri si a putea trai în armonie.
În acest dans se urmareste transformarea interioara a fiintei, nava de lumina existând în fiecare suflet, ea salvând în final omul de întunericul amenintator.

Spectacolul din data de 14 iulie 2012, sustinut în sala Centrului Artelor performante din Durham (Durham Performing Arts Center) din Carolina de Nord, a fost o surpriza placuta; interesant si provocator, având o simbolistica care te pune pe gânduri. Fiecare a fost liber sa-si dezvolte imaginatia dupa fantezia trezita de simturi. Se cunoaste ca pe lânga omul zilelor noastre ramas religios, mai exista si acel om modern, care se simte si se pretinde în general areligios, dar care dispune înca de o întreaga mitologie ascunsa, care lucreaza în sufletul sau.

O ora de dans continuu, în care miscarile dansatorilor sunt pline de energie, impuls si fluiditate. Individul – dansatorul – lupta în primul rând pentru propriul sau echilibru, fizic si existential. O continua zbatere în scopul deslusirii liniei de cerc, construirii apoi a unei spirale de energie si intensificarii ei. Ritualul fizic evolueaza de la partea osaturii aflata la baza trunchiului – pelvisul -, spre centrul corpului – axul în jurul caruia, simbolic vorbind, se învârteste întreaga lume. Gândul te poate duce si la Arborele simbolizând viata, tineretea, nemurirea, întelepciunea. De exemplu, Arborele Nemuririi din Vechiul Testament, al întelepciunii tot din Vechiul Testament, arborele putând exprima tot ceea ce omul religios socoteste real si sacru prin excelenta si care leaga pamântul de cer. Dansul exprima libertatea si echilibrul dorit de catre trup cu bratele sale în lupta cu contrariile acestei lumi si existenta piciorului puternic fixat în pamânt (pardoseala scenei). Exista continua iluzie ca dansatorii pot zbura în aer.

Costumele dansatorilor lungi, de culoare neagra, cu volane ca niste aripi par a avea rolul de a ajuta – usura zborul dar si de a îngreuna aterizarea care se face totusi, precum ai apasa surdina unui pian. Par niste lilieci – mamifere zburatoare ale caror aripi sunt de fapt niste mâini. Este o lupta între libertate si lantul cu care este omul pironit. Am avut, pentru o clipa, senzatia ca vad barci ancorate la mal, pe care le misca valurile, dar ele nu se pot avânta în larg, fiindca sunt ancorate de tarm; si altele plecând în larg, luptându-se cu valurile… Si mi-au venit în minte versurile poetului Mihail Eminescu: „Dintre sute de catarge/ Care lasa malurile,/ Câte oare le vor sparge/ Vânturile, valurile…” Vânturile, valurile fiind metafora destinului iar catargele – lupta omului în viata-i trecatoare; vesnice ramânând doar: vânturile, valurile… Gând schopenhauerian care m-a parasit repede!

Piesele muzicale ale compozitorului Ran Bagno au corespuns perfect liniei narative a spectacolului.   Coregrafia mai exploreaza casa si vecinatatea ei, lumea interioara si cea din afara, o usa care desparte cele doua lumi, cea a libertatii si cea a înlantuirii, aceeasi dorinta si aici, de a zbura si obstacolul de a fi tintuit. Dansatorii intra si ies pe usa casei.

Mircea Eliade vorbea despre pragul din locuintele omenesti: „Trecerea pragului casei este însotita de numeroase rituri: oamenii se închina ori îngenuncheaza dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna… Pragul are „paznici”: zei si spirite care apara intrarea atât de rautatea oamenilor, cât si de puterile diavolesti ori de boli. Jertfele catre „paznici” erau facute pe prag, si tot aici se faceau si judecatile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, usa arata în chip nemijlocit si concret continuitatea spatiului; de aici decurge marea lor importanta religioasa, care se explica prin faptul ca reprezinta simboluri si vehicule ale trecerii… Nu se poate trai fara o „deschidere” spre transcendent; altfel spus, nu se poate trai în „Haos”. În clipa în care contactul cu transcendentul s-a întrerupt, existenta în lume nu mai este posibila…” De aceea, poate, exista acel simtamânt sfânt al proprietatii, „nimeni nu–si schimba locuinta fara o strângere de inima, pentru ca nu este usor sa–ti parasesti lumea…” Nici cea interioara, nici cea exterioara!

Casa dispusa pe fundalul scenei sub forma de pentagon, cu o usa mare în mijlocul ei, se deplaseaza înainte – înapoi si pe lateral, sunt efecte cinematografice care te fac sa poti privi din diferite unghiuri, dansul celor opt dansatori. Un balon mare, negru lucios, umplut cu heliu se ridica de pe umerii unei dansatoare îmbracata în costum negru, tragându-i usor bratele, genunchii, în sus. Miscarile ei gratioase, usor robotizate, atrag un dansator. Tragerea în sus  a trupului dansatoarei de catre balon se produce din când în când, ea nu este suficient de puternica si, dansatoarea se prabuseste pe pamânt, semn al chemarii partenerului. Timid la început, el se apropie ezitant. Ea danseaza, el se clatina, nu stie înca sa raspunda chemarii ei. Acest duet constituie tema centrala a compozitiei. Dansatoarea se afla în bratele barbatului pentru putin timp si din nou miscarea se repeta ca un leit motiv. Eliberati de balon, acesta pluteste peste acoperisul casei ca un astru prevestitor, sugerând o calatorie mistica prin lumina si întuneric, între cer si pamânt, între libertate si constrângere, în asteptarea acelei navei de lumina – Mana… Nava de lumina nu poate fi altceva decât iubirea care prin imensa ei putere face acceptabila dualitatea, transforma, creeaza echilibrul si armonia pentru care lupta fiintele în viata. Lupta contrariilor, între Yin si Yang, atractia dintre ele, echilibrul perfect obtinut, iata semnificatia acestui dans! Yin fiind reprezentat prin elementul feminin asociat noptii, apei si pamântului, Yang reprezentând elementul masculin asociat luminozitatii, focului si vântului – exprimarea fortei ceresti. Energia este în continua curgere si transformare, iar în decursul acestui proces ea îmbraca aspectul Yin sau Yang, în functie de conditiile în care se manifesta. Yin si Yang pot fi recunoscute, dar nu pot fi întru totul separate, nimic nu este în întregime Yin sau Yang. Chiar în fiecare fiinta exista si opusul sau. În general, cunoasterea principiului Yin-Yang si recunoasterea lui în natura si în interactiunile dintre oameni ne aduce o mai buna întelegere a vietii si a posibilitatilor pe care le avem în crearea unei atmosfere armonioase atât în exteriorul, cât si în interiorul nostru. Pe de alta parte, în Univers, echilibrul este mentinut prin aceasta lege a contrariilor, legea actiunii si reactiunii. Se spune ca daca lupta dintre ele s-ar încheia, nu ar mai fi posibila existenta Universului.

Alternanta dintre lumina si întuneric, miscarile precise ale unor dansatori executate pe lateral, în acelasi timp ce alti dansatori se misca pe vertical, miscari lente si rapide, sariturile, aruncarile, prinderile, rasucirile trupurilor dansatorilor, creeaza un joc coregrafic fascinant.

Un dans cu adevarat ametitor! Un Vertij! O ora fermecatoare de dans! Si nava de lumina mult asteptata, care va salva sufletele!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.

CRIZA UMANITATII

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 Gabriela CENUSA

Am spus în nenumarate rânduri ca omenirea se confrunta atât cu o criza economica cât si cu o criza de ordin moral care pare sa ne arunce din ce în ce mai mult într-o groapa cascata a dezumanizarii. Spun toate acestea cu un imens regret ca cetatean al României, ca tânara studenta, ca o simpla tânara de douazeci de ani. Situatia actuala ma întristeaza profund si sunt ferm convinsa ca nu sunt singurul individ care traieste zilnic o dezamagire continua, înca de când te hotarasti sa pasesti pragul casei si pâna te reîntorci in singura oaza de liniste pe care o poti avea si anume locuinta proprie, te confrunti cu nenumarate situatii care mai de care mai intrigante, provocate bineînteles de oameni, o notiune care pare sa devina din ce în ce mai abstracta.

În acceptiunea mea o fiinta umana este alcatuita din trairi, sentimente, în fapt, fiinta umana nu este altceva decât produsul societatii. Ne nastem neslefuiti, straini de intrigi si rautate, straini de mocirla în care se scalda parca din ce în ce mai multi indivizi si care par a fi fericiti de acest fapt… Ne nastem zâmbind, zâmbet care de asemenea dispare cu timpul sau pe care odata cu trecerea anilor îl afisam tot mai rar sau mai fortat. Uitam de sentimentele sincere, uitam sa fim noi, ajungem sa fim mereu constrânsi de societate, uitam de unele valori si ne formam altele pentru „a supravietui” într-o societate care pare sa ne înstraineze tot mai mult de notiunea de fiinta umana.

Observ ca toate par sa se piarda, se pierde notiunea de iubire, prietenie, sau mai nou chiar si cea de familie, aud zilnic de nenumarate despartiri, de oameni care nu mai pot convietui împreuna, fapt datorat desigur de asemenea tot societatii care ne face tot mai inaccesibili tot mai dificili, mai dornici de singuratate, tot mai suferinzi de mizantropie. Ne e frica sa ne încredem în oameni, sa ne destainuim, ajungem sa ne pastram în suflet toate lucrurile care ne macina, sa formam un zid de autoaparare, este tot mai greu sa lasam pe cineva sa ne deschida sufletul, fapt de altfel destul de usor de înteles intr-o societate care pare sa fie dispusa sa dea din coate indiferent de cât de tare ar lovi pe ceilalti. Ajungem sa fim tot mai interesati doar de propria noastra viata uitând ca ne-am nascut sa traim in armonie si ca indirect modul de viata al celorlalti ne afecteaza, uitam ca trebuie sa existe echilibru si ca fiecare fiinta umana are dreptul la un trai frumos, ca fiecare are dreptul sa zâmbeasca când se trezeste în loc sa îsi plânga soarta si sa traiasca mereu cu grija zilei de mâine.

Este nedreapta inegalitatea si un ideal egalitatea… îmi este incredibil de greu sa vad batrâni si copii abandonati pe trotuare iar pe strazi masini de lux conduse de oameni cu mentalitate de lumea a treia în mare parte- Îmi e greu sa înteleg mentalitatea celor nascuti inconjurati de bani si care nu stiu sa ofere, sa se inconjoare de multumiri sincere si gânduri frumoase, care prefera sa se inconjoare de prietenii fortate, de o lume creata de bani, în lipsa carora multi ar fi doar oameni mediocri dupa care nu ai putea nici macar sa întorci capul sau care nu ar merita nici macar un gând.

Traim în era superficialitatii, traim vremurile în care nu mai stim sa ascultam oamenii pentru ceea ce sunt, vremuri în care privim mai întâi imaginea, ceea ce ne compune fiind pe ultimul plan, uitam ca o conversatie frumoasa de câteva minute ne poate schimba viziunea si poate chiar întreaga mentalitate, imaginea este componenta cea mai trecatoare din viata unui om, în final nu ramânem decât cu ceea ce ne-am cladit în interior, restul… se pastreaza poate doar in fotografii.

Cu toate astea nu mi-am pierdut pe deplin încrederea în oameni, înca cred ca mai stim sa traim frumos, înca mai cred ca nu ne nastem pentru a fi patati de rautate, înca mai cred ca rautatea nu face altceva decât sa ne distruga noua echilibrul interior. Poate sunt si voi ramâne o visatoare dar continui sa cred în iubire, reciprocitate si sentimente pe care trebuie sa le împartasim… altfel… vom ramâne doar masinarii cu denumirea de oameni!

Gabriela CENUSA

Bucuresti

27 martie 2012

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: „Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.” „Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul românesc: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu”.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: „Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA

 

„DESTEPTII” SI „PROSTII”

On By nelursIn EssaysLeave a comment

…În lumea noastra (româneasca, terestra…tot aia!), o lume „pe dos” – semantica vorbelor si cea ontologica se „torsioneaza” si chiar se inverseaza, cu viteza titirezului. Din an în an, ba chiar de la ceas la ceas!

Spre exemplu, cuvântul „destept”, ca si „desteptul” în sine, au devenit …”ceva de invidiat” – dar nu pentru ca sunt inteligenti, ci pentru mega-escrocheriile lor „cool/„reusite”: Traian Basescu este „destept”, atunci când se fofileaza, ca o sluga ce este, pe lânga Obama, numai ca sa-l „egaleze” pe…Vanghelie! De parca n-ar sti tot românul ca tot aranjamentul era pe baza de…”Deveselu”, adica de slugarnicie nationala româneasca, determinata de atitudinea servila a guvernantilor: nu le pasa nici „la bocanc” ca polonezii si cehii, care au refuzat amplasarea scutului antiracheta, al SUA, ne privesc, acum, de sus, ca pe niste…”ospatari si tinichigii” ai „Marelui Licurici”!

…Tot Basescu e grozav de „destept” („E destept sefu’, ba! BETON!!!” – te bubuie, cu un pumn „de beton”, în umar, mahalagiul manelist, ori „desca” barurilor bucurestene… – strafulgerat, dintr-odata, de admiratie pentru „stirea televizata”, la B1 TV, despre…Golanul -Sef al României…!), pentru ca (zgâltâit de nerabdarea si febra extatica – …asa, cât si-o betie buna cu whiskey, la Cotroceni…: „febra” de a-si încasa, rapid si prin „iuteala de mâna si nebagare de seama” – dividendele de la RMGC!!!) ne prosteste cu aurul de la Rosia Montana, ca…nu poate fi exploatat decât de evreo-canadienii de la Gold Corporation ”Rosia Montana” (RMGC) – …de parca DACII ZALMOXIENI, ADEVARATII STAPÂNI AI AURULUI ROMÂNESC, AR FI AVUT NEVOIE SA CHEME „FIRME DIN ROMA ANTICA”, pentru a scoate aur, din Pamântul Sfânt al Daciei!!! – …si, tot asa, numai firmele straine au dreptul sa-si „bage” nasul” în AURUL ROMÂNIEI/ROMÂNILOR!!! – „<<patrulaterul aurului>> – adica perimetrul Baia de Cris, Sacarâmb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni – dar si în Maramures (…)OPT FIRME STRAINE AU PRIMIT LICENTE DE EXPLOATARE ÎN ZONELE <<EPUIZATE>>, CARE S-AU DOVEDIT A FI FOARTE BOGATE: CONTIN AUR ÎN VALOARE DE 54 DE MILIARDE DE EURO. EXPLICATIA: <<AU AVUT HARTILE GEOLOGICE ALE STATULUI ROMÂN>>, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu ” – cf. Libertatea, 22 aprilie 2011.

 

…Iata cum “desteptaciunea” este identificata, de fraieri si idioti, cu însusi… ACTUL DE TRADARE NATIONALA!!!


…”In primul rand, seful statului (n.n.: Traian Basescu) evoca exploatarea resurselor proprii.De parca ar fi cineva cu mintea intreaga din aceasta tara care s-ar opune exploatarii resurselor naturale pe care le avem! Nu, esentialul aici este ca resursele sunt date in conditii total dezavantajoase firmelor/corporatiilor private, statul roman iesind mai mult decat pagubit din aceasta afacere.CAT PRIVESTE LOCURILE DE MUNCA, ELE SUNT NECESARE, DE FAPT, TOT EXPLOATATORULUI STRAIN: UNDE MAI GASESTE EL FORTA DE MUNCA IEFTINA SI FURNIZATA CU SPRIJIN DE STAT CA IN ROMANIA?

In al doilea rand, observam cu stupoare ca presedintele nu doar ca nu cere respectarea stricta a unor conditii optime de exploatare, ci considera chiar ca Gold Corporation a facut deja prea mult in aceasta privinta si chiar poate sa isi permita sa fie mult mai neglijenta si relaxata in privinta concentratiei de cianura! Contrazicandu-l, astfel, direct, pe ministrul mediului, pe care nu rateaza ocazia sa-l atace si in privinta emisiilor de carbon.

Daca ar fi fost doar atat si ne-am fi confruntat cu o situatie foarte grava. Insa este mai rau chiar si decat atat, asa cum o arata articolul excelent al lui Mihai Gotiu, care dezvaluie pana unde merge subjugarea statului roman intereselor corporatiilor private: IMPUNEREA UNOR LEGI PRIN CARE STATUL DEVINE EXPROPRIATORUL DISCRETIONAR PUS, DE ACEASTA DATA, IN SLUJBA INTERESELOR PRIVATE.

Gândindu-ne si la privatizarea sistemului sanitar, avem deja un model de putere care se contureaza tot mai mult: UN STAT MINIMAL FATA DE INTERESELE CETATENILOR, ALE POPORULUI, SI MAXIMAL FATA DE INTERESELE CORPORATIILOR STRAINE. Sau, cum spune chiar Mihai Gotiu, ACUM DEVENIM EFECTIV SI FARA EXAGERARI SAU METAFORE, COLONIE, DEVENIM DE JURE, STRAINI SI SCLAVI IN TARA (CARE NU MAI ESTE…) A NOASTRA!” – cf.art.Statul minimal… fata de interesele românesti si… maximal fata de interesele corporatiilor straine, în revistaonline Razboi întru cuvânt, 29 august 2011.

…Cel cu mutra de paralitic „contorsionist”, Sebastian Lazaroiu, este „destept”, pentru ca, din pacient la Spitalul 9, care delira basme de Fratii Grimm, a devenit… câtumai Ministrul Muncii! Si se pregateste sa devina, cica, prim-ministru…

Probabil ca si robotelul Boc va fi numit (de catre golani!) „destept”, când va deveni… Presedintele Curtii Constitutionale!

…Elena Udrea este „femeie desteapta”, pentru ca, de-a lungul vietii ei (din cale-afara de …”aventuroase”!), tocind un anume soi de mobilier, zic unii ca va deveni…prima Presedinta a României! Dar, atunci când se va petrece acest lucru, chiar nu va mai avea importanta cine va fi…”presedinte”, pentru ca nu va mai avea pe/peste cine…”prezidentia”: o tara si un popor care accepta ceea ce acceptam si înghitim noi, ca strutii (fara sa avem, însa, stomac de strut!), se otraveste, dispare…ori se transforma în… COLONIE DE MUTANTI! Si, deci, în niciun caz nu se va mai putea numi „popor”!

…Gigi Becali este „destept”, pentru ca … îl plictiseste Imnul National al României, admirând Imnul…”Maseuza”! Eu zic, însa, ca Gigica nu e mai destept decât lepra de popa Tökes, care ne-a adus steagul României la nivelul…Ciadului!

…”Destept” este, sa zicem (pentru linistea golanilor!), chiar si acel fotbalist român care, precum Ianis Zicu (fost la Steaua!), „pentru un pumn de euro în plus”, îsi tradeaza „camarazii de front” sportiv si (în cazul evocat mai sus!), angajat la TSK-Sofia, lupta, fratricid, alaturi de bulgari, contra românilor de la Steaua – …tot asa cum fac mii si mii de alti sportivi (într-un articol trecut, vorbeam de fratii argentinieni, Diego si Gabriele Milito: „Diego Milito a fost in centrul atentiei intr-un meci sustinut impotriva lui Gabi  Milito prin anul 2002,cand actualul jucator al celor de la  FC Barcelona l-a faultat foarte dur pe coechipierul lui Diego Milito de atunci,Juan Manuel Torres,iar centralul,respectatul Horacio Elizondo l-a eliminat fara ca faultul sa fie foarte dur. Ei bine,Diego a sarit la gatul lui Horacio Elizondo si astfel temperamentul arbitru argentinian l-a eliminat,pentru ca cei doi sa se duca la dusuri mult mai repede decat se asteptau fanii celor doua mari echipe din Avellaneda. Asta ce inseamna oameni buni? Vorba aceea, <<sângele apa nu se face>>!” – cf. Doi frati lupta pentru patrunderea in finala Ligii Campionilor, pe Blogul suporterilorcatalani, 20 aprilie 2010). Deci, a fi „destept”, pâna la urma, înseamna (fie ca esti fotbalist, fie ca esti…Traian Basescu!) a fi un escroc jalnic, un NENOROCIT DE MERCENAR SI TRADATOR, aflat în slujba si „leafa” Marilor Bancheri si Camatari ai Lumii Terestre…!!!

…”DESTEPT” ESTE DIAVOLUL, O, FRATII MEI ÎNCA „DESTEPTATI”…(DA, DRACUL ESTE SINGURUL „DESTEPT” AUTENTIC SI TATAL TUTUROR… „DESTEPTILOR-SUROGAT”!) – … MARIA SA DIAVOLUL, ADICA, ÎNTUNECIMEA SA COMPLET NE-GRATIOASA!

…”Prostii” sunt…aaa…”prostii”! Ce definitie mai trebuie, pentru „nedescurcaretii”, ne-escrocii etc. – …adica, pentru cei care nu-si tradeaza Dumnezeul, Tara si Neamul, pe 6 vile si pe o turma de „masini tari” si pe…slugarnicie si tradare „cât încape”?!

…Da, ia sa vedem, cine-s „prostii”, într-o tara ca România, asa de bine „garnisita” cu… „destepti”?

…”Prost” este straveziul si luminatul la obraz, Calugar din Chilie, care se roaga, prabusit sub lumina viziunii Cerului Dumnezeiesc, pentru ca Mântuitorul-HRISTOS sa ne mai pasuiasca, oricât de ticalosi ne-am dovedit, în ultimii ani…si sa nu ne azvârle, înca, în bezna cea vesnica! Poate ca, daca Mântuitorul ne va mai da un ragaz de existenta pe Pamânt, Duhul nostru va învia si vom drege, macar în parte, câte am stricat, paraduit, înstrainat, otravit si darâmat, în Gradina Maicii Domnului…!

…”Prost” este Dascalul de Scoala, care nu vrea sa-si tradeze nici Dumnezeul, nici Tara ori Neamul – si, cu riscul ca statul super-ateu (ateismul pornind înca de pe treptele…Patriarhiei!) al anului 2011 sa-l dea afara din mizera slujba, DAR ÎNALTA MISIUNE, aceea de „dascal” (de muritor de foame…dar urmas al lui Ravvi-Hristos!), preda elevilor/ucenicilor sai, din toata inima si din cât i-a mai ramas din plamânii sai sângerânzi, Adevarul Revelat: despre Hristos-Dumnezeu, cât si despre Martirii si Eroii si Adevaratii Stramosi ai Românilor…cât si despre Adevaratele „Granite” ale Gradinii Maicii Domnului (daruita „Trakes-ilor”/Sfintilor celor Luminati): LUMEA ÎNTREAGA!

…”Prost” este numit, fireste, si Elevul/Studentul (dar acestea sunt cazuri din ce în ce mai rare…”de muzeu”!), care urmeaza sfaturile si calauzirea Dascalului Martirizat de un stat tâlhar, asasin – si, fireste, SUPRA-ATEIZAT, în esenta sa!!!

…”Prost” a ajuns sa fie numit acel Judecator al Fratiei Oamenilor Luminii – care nu raspunde la…telefoanele BEZNEI de la Cotroceni…care nu-si largeste buzunarul si urechea spre nedreptatea bogatului, tâlhar arogant si tradator nonsalant…- …ci spre plânsetul vaduvei si al orfanului, si al pensionarului si al celui umilit si obijduit… – …si care Judecator încearca, deci, sa faca, în lumea asta (haotizata/hipnotizata/anomizata de Diavol si de catre slugile lui preaplecate!), cât de cât, sa mai pâlpâie Lumina Dreptatii – în acelasi ritm de vapaie cu aceea pe care, slab si nevolnic, o întrevede el, Judecatorul de Buna-Credinta, în Cerurile Dumnezeiesti! Ceruri înspre care se roaga, neîncetat, spre a i se împrumuta câteva clipe de Lumina, spre a diminua anomia revoltatoare si entropia gretoasa, din Lumea asta, care seamana, tot mai mult, a Mlastina Terestra Puturoasa…!

…”Prost” a ajuns sa fie numit, de catre bortosii lumii (care se opereaza la Viena…si tot acolo si mor!), Medicul-Tamaduitorul cu Putere de la Dumnezeu – Tamaduitor care, umilit grosolan si înghesuit, în metroul ori tramvaiul, cu care a facut 10 km pâna la spital… – si netinând cont de ghioraitul matelor proprii! – … face operatii de câte sase, opt si zece ore, ADEVARATE MINUNI INSPIRATE DE HRISTOS-DUMNEZEU! – salvând sute si mii si zeci de mii de vieti omenesti…!

…De ce Profesorului-GENIU, ALEXANDRU PESAMOSCA, „Doctorul Copiilor”, nu i s-au facut FUNERALII NATIONALE, atunci când a trecut la îngeri?! Sfântul de la spitalul (în curs de desfiintare!) „Marie Curie” – a murit aproape…”clandestin”!

„Ieri, ore întregi, pe perioada cât trupul neînsufletit al profesorului Pesamosca a fost vegheat de rude în camaruta de la etaj, curtea spitalului <<Marie Curie>> a ramas pustie. Dupa ce sicriul a fost purtat pe brate în interiorul Capelei, au început sa apara si oamenii, de parca ceva nevazut îi trezise (…)<<Mare nenorocire, domnilor, a murit tocmai acum, când au aparut cancere la copii. Pai, ce? Înainte, sub Ceausescu, nici nu întâlneai copii bolnavi de leucemie>>, spune o batrâna care a venit sa îi aduca un ultim omagiu. (…)<<A ajuns pâna la Papa Ioan Paul al II-lea, dar si la Preafericitul Teoctist, ca sa ceara sprijin pentru constructia unei biserici si a unui spital de urgente pentru copii. Iubea mult copiii>>, spune pensionara Gabriela Teodorescu, care s-a numarat printre apropiatii doctorului.


De alaturi, ÎNTR-UN SPATIU ÎNGUST DIN FATA CAPELEI SPITALULUI, CÂTIVA MUNCITORI S-AU APUCAT, ÎNDEMNÂNDU-SE UNII PE ALTII, SA SCOBEASCA ÎN BETON CU UN CIOCAN PNEUMATIC: ACOLO VA FI MORMÂNTUL DOCTORULUI ALEXANDRU PESAMOSCA. A FOST ULTIMA SA DORINTA” – cf. Evz.ro.

…Dimpotriva, se „preconiza” ca Tamaduitorul Lui Dumnezeu, ALEXANDRU PESAMOSCA, sa fie dat afara si din camaruta lui de ascet: „La începutul anului 2006, profesorul Alexandru Pesamosca a fost foarte aproape sa fie evacuat din camaruta de la etajul 1 a Spitalului “Marie Curie”, unde locuia de la moartea sotiei. Profesorul a fost anuntat ca nu mai poate ocupa locul respectiv de managerul de atunci al spitalului, un fost elev al lui, profesorul Iordachescu” – cf. Evz.ro, 1 septembrie 2 011.

 

Pai, cum sa i se faca “funeralii nationale” tocmai “Tamaduitorului Copiilor”, când Franc-Masoneria Mondiala (prin camatarii ei, dar si prin… “savantii criminali”!) ordona… “teracidul”, reducerea populatiei Pamântului, de la cca 7 miliarde -7 miliarde si jumatate – la…CEL MULT 240 de milioane de “humanoizi”, sclavi ai Corporatiilor Multinationale/Transnationale???!!!

…“În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa il spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun “ – cf. J. Y. Cousteau, 1991 – explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !

…”Prost” este si Actorul cel Ne-descurcaret, sau Cântaretul-Autentic ORFEU…ARTISTUL, în general (…care…”el munceste, el plateste!”) – care NU se prostitueaza pe la reclamele odioase ale Camatarilor Lumii – …ci asteapta, rabdator si absurd… – sarac, dar cu demnitate! – …sa vina, iar, Vremea Luminilor Culturii Divine, când va putea împrumuta, vifornic, sufletul sau de zeu/arhanghel – cititorilor si privitorilor si ascultatorilor devotati, ori spectatorilor-devoti!

 

…”Destepti” si “prosti”…”prosti” si “destepti”…

 

Depinde unde esti situat si …”din partea cui privesti”: daca privesti “din partea Credinciosilor/Închinatorilor Diavolului” – da, “desteptii” sunt toti ticalosii, criminalii, impostorii, tradatorii, demolatorii lumii si pervertitorii Duhului Divino-Uman – care pregatesc instaurarea cât mai grabnica a Fiarei Apocaliptice, a ANTIHRISTULUI…!

 

…Daca privesti, însa, “din partea Credinciosilor Mântuitorului Hristos” – “PROSTII” REPREZINTA SINGURUL POTENTIAL DE SALVARE A LUMII!

 

…Soldaritate si Fratie, între toti “prostii” – cei LUMINATI si DESTEPTATI ai Lumii! Solidaritate si Fratie, între toti cei care nu neaga, nu blasfemiaza – ci marturisesc, cu toata convingerea lor, luminând martiric, Adevarul, Învierea Luminii si Mântuirea prin Hristos-Dumnezeu!!!

 

…Doar asa vom scapa de consecintele catastrofale, aneantizatoare, ale “muncii” sordide, dar încrâncenate, întru demolarea de Duh si de Lume, “prestate” de catre Smecherii/”Desteptii” cei Îndraciti, de pe Planeta Terra – …si vom putea, astfel, sa razbim prin negurile apocaliptice ale Sfârsitului Lumii, având strânsa, în noi, VLAGA DIVINA de a întemeia o Lume Noua, un Nou Palier de Existenta Spirituala Umana: cel al Duhului Curat si Luminat!

 

prof.dr. Adrian Botez

FUNDATIA „PETRE IONESCU-MUSCEL”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

REZULTATELE

CONCURSULUI NATIONAL DE POEZIE, PROZA , ESEU, EPIGRAMA, PICTURA, FOTOGRAFIE ARTISTICA, HERALDICA si VEXILOLOGIE

„PE ARIPI DE DOR DOMNESC”

EDITIA a IV-a, DOMNESTI, 28 august 2011

Acest concurs, cu tema UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC, a fost organizat de catre Fundatia „PETRE IONESCU-MUSCEL”, colectivul de redactie al revistei „Pietrele Doamnei”, Casa de Cultura Domnesti, Liga Scriitorilor din România – filiala Arges, Asociatia Nationala „Cultul Eroilor” – filiala Arges, Asociatia Nationala de Vexilologie „Tricolorul”, Primaria Domnesti, Cenaclul „Nicolae Velea” din Curtea de Arges si Biblioteca Municipala din Curtea de Arges.

Juriul format din Dr. Sorin Mazilescu, director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges – presedinte, prof. Ion C. Hiru, scriitor – vicepresedinte, Denisa Popescu, poeta, membra a USR, asist.univ. dr. Denisa Oprea, SNSPA Cluj, prof. Daniel Dejanu, Nicolae Cucu Ureche, artist plastic, membru al UAP, Marian Ghita, director Biblioteca Municipala Curtea de Arges si prof. George Baciu, scriitor – secretar au stabilit la cele sapte sectiuni urmatoarele rezultate:

SECTIUNEA POEZIE

Locul I

Dorel Mihai Galftoneanu, Botosani

Tatiana Scurtu-Munteanu, Galati

Locul II

Sorin Calea, Valea Iasului (jud. Arges)

Petre Gigea-Gorun, Craiova (jud. Dolj)

Locul III

Vasile Larco, Iasi

Mircea-Dorin Istrate, Târgu-Mures

Venera Stoicescu, Frasinet (jud. Calarasi)

Mentiuni:

Elena Agiu-Neacsu, Râmnicu-Vâlcea

Costel Neacsu, Sarmasu (jud.Mures)

SECTIUNEA PROZA

Locul I

Aurelia Corbeanu, Curtea de Arges

Veronica Osorheian, Alba-Iulia

Locul II

Vasile Ghilencea, Pitesti

Petre Petria, Râmnicu-Vâlcea

Locul III

Ana (Any) Dragoianu, Tântareni (jud. Gorj)

Mihaela Cavescu, Retevoiesti (jud. Arges)

Mentiuni

Mihai Batog-Bujenita, Iasi

Vasile Larco, Iasi

SECTIUNEA EPIGRAMA

Locul I

Constantin L. Moldovan, Manastirea Humorului (jud. Suceava)

Balaceanu Gheorghe, Iasi

Nic Petrescu, Pitesti

Locul II

Ion Diviza, Chisinau (Rep. Moldova)

Laurentiu Ghita, Bucuresti

Petronela-Vali Slavu, Aninoasa (jud. Hunedoara)

Locul III

Stefan Alexandru Sasa, Câmpina (jud. Prahova)

Vasilica Ungureanu, Buzau

Raveca Vlasin, Dej (jud. Cluj)

Mentiuni

Sorana Gheorghe-Stoicescu, Constanta

Ioan Toderascu, Costesti (jud. Vaslui)

Mihai Danielescu, Ploiesti

SECTIUNEA TEXT CÂNTEC POPULAR

Locul I

Marin Voican-Ghioroiu, Bucuresti

SECTIUNEA REPORTAJ

Locul II

Adina Enachescu, Râmnicu-Vâlcea

SECTIUNEA ESEU

Locul I

Adina Enachescu, Râmnicu-Vâlcea

Locul II

Sorin Calea, Valea Iasului (jud. Arges)

SECTIUNEA TEATRU

Locul III

Elena Agiu-Neacsu, Râmnicu-Vâlcea

SECTIUNEA FOTOGRAFIE ARTISTICA

Locul I

Horia Deaconescu, Pitesti

Locul II

Venera Stoicescu, Frasinet (jud. Calarasi)

Locul III

Gheorghe Sporis, Câineni (jud. Vâlcea)

SECTIUNEA PICTURA

Locul I

Teodora Slavu, Aninoasa (jud. Hunedoara)

Locul II

Doina Moldoveanu, Galati

Marele Premiu „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”

Adina Enachescu, Râmnicu-Vâlcea

Premiul „Petre Ionescu-Muscel” acordat de Fundatia „Petre Ionescu-Muscel”

Paula Romanescu, Bucuresti

Premiul Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor”, filiala Arges

Victor Burde, Alba-Iulia

Premiul „Artur Silvestri”

Virgil Serbu-Cisteianu, Alba-Iulia

Premiul „Nicolae Velea” acordat de Biblioteca Municipala din Curtea de Arges

Ion Cuzuioc, Chisinau (Rep. Moldova)

Premiul special „Ionel Cristescu-Musatesti”

Cantinca Neacsu, Sarmasu (jud. Mures)

 

Premiul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges

Sorana Gheorghe-Stoicescu, Frasinet (jud. Calarasi)

Premiul „Gheorghe Tomozei”

Cristina-Steliana Voicu, Ploiesti (jud. Prahova)

DIPLOMA OPERA OMNIA- pentru activitatea de pastrare si conservare a culturii traditionale argesene

Prof. Costin Alexandrescu, Pitesti

Ambasador Radu Boroianu, Bucuresti

 

Festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 28 august 2011, ora 11,00 la Casa de Cultura din comuna Domnesti, judetul Arges. Premiile vor consta în diplome. Având în vedere starea economica actuala nu se asigura cazare si masa. Se poate asigura contra cost (25,00 lei) un dejun la Restaurantul din localitate, dar este necesar un mesaj în acest sens, pentru evidenta la numerele de telefon de mai jos.

Informatii la telefon: 0248/269115; 0744682591, 0723581017.

ORGANIZATORII (B-dul Al. Ioan Cuza, nr.77, loc. Domnesti, jud. Arges)

DIN NOU DESPRE FESTIVALUL DE DANS AMERICAN (ADF) – 2011

On By nelursIn USALeave a comment


Vavila Popovici

“Dansul este limbajul ascuns al sufletului”                   Martha Graham

Pentru a fi dispus sa te duci la un spectacol de dans, trebuie sa ai o stare sufleteasca deosebita sau sa o induci, fiindca atunci când mergi la servici sau la cumparaturi nu-ti vine sa cânti, nici sa dansezi. Dar gândul ca te vei putea afla în alt mediu, detasat de treburile zilnice, ca-ti vei putea satisface pofta de frumos a sufletului, te face sa-ti rezervi niste locuri la un spectacol, sa-ti faci timp pentru el. Asa s-a întâmplat si la acest Festival de Dans Modern American, desfasurat în zilele lunilor iunie si iulie. Ne-am dus la câteva spectacole. Unele ne-au entuziasmat, altele ne-au satisfacut mai putin gusturile. Festivalul se apropia de final.

16 iulie 2011. În drum spre Centrul Artelor Performante din Durham (Performing Arts Center), în minutele deplasarii cu masina, priveam copacii înfloriti observându-le culorile diverse, pe care lumina calda a acestei veri le punea în evidenta si totul pe fondul albastru al cerului, pe care pluteau câtiva nori albi rataciti. De o parte si alta a soselei – padurile verzi, verdele matur al verii, sugerându-ne forta vietii, cu toate ca dinspre pamânt se putea auzi un strigat de sete al radacinilor! Nu plouase de multe zile.

Spectacolul programat în aceasta zi era SHEN WEI DANS ARTS, al carui director artistic este coregraful Shen Wei, despre care unii ziaristi au afirmat ca ar fi „Unul dintre marii artisti ai vremii”. El este chinezul care a fondat prima companie de dans modern în China, în 1991, iar în 2000 a format compania Shen Wei Dans Arts în New York, apoi a primit invitatii pentru participare la ADF. Importanti în realizarea acestui spectacol au fost si Daniel Burke – compozitor, muzician, fotograf, doi proiectanti video si un asistent; Directorul executiv si cei zece dansatori din diferite state ale Americii : Cecily Campbell, Sarah Lisette Chiesa, Evan Copeland, Andrew Cowan, Kathleen Jewett, Cyntia Koppe, Russell Stuart Lilie, Sara Procopio, Austin Selden, Brandon Whited.

Ne-am dus entuziasmati, cu amintirea dansului de anul trecut (Re – I, II, III) în care au fost abordate subiecte interesante, despre care am vorbit la timpul respectiv. Acum, saizeci si cinci de minute fara pauza, un spectacol fara ne sugera ceva deosebit, cu desfasurarea miscarilor în patru parti, intitulate : LIMITED STATES – spectacol în premiera; I. DIMENSIONS, II. 0-11 – spectacol creat special pentru celebrarea a unsprezece ani de dans a Sarei Procopio cu Shen Wei Dance Arts; III. IINTERNAL EXTERNAL#2. Titluri destul de excentrice ! Au fost folosite toate tehnicile de miscare : o miscare fluida si naturala care se bazeaza pe contactul dintre doua sau mai multe corpuri folosind legile fizicii si ajungându-se adesea la prize spectaculoase ; alta care armonizeaza miscarile folosind propria constitutie corporala, transferând greutatea în corp pentru a te misca cu minimum de efort ; si în sfârsit cea care elibereaza încheieturile si foloseste mai mult scheletul decât forta musculara, contribuind la stilul natural si extrem de fluid în miscare.

Am urmarit cu interes toate aceste miscari executate maiestuos de catre dansatori, miscari în care s-au executat: transferul de greutate, contra-balansul, distribuirea greutatii, rularea punctului de contact, caderi, ridicari bazate pe folosirea avântului, energiei în miscare ; dansatorii îsi ondulau bratele, dar si picioarele în ideea unui zbor frânt, (cel putin aceasta a fost impresia noastra a celor ce priveam), corpurile efectuau linii geometrice, momente în care-si pierdeau cu totul rigiditatea, deveneau flexibile, miscarile pareau uneori ca o apa curgatoare, alteori bruste, miscari robotizate. Vai! Scriam cândva despre roboti cum le împrumutam cu generozitate inteligenta noastra! Interesant as spune ! Interventia proiectiei video, excesiva, ne deruta uneori, neputând urmari cu fidelitate miscarile dansatorilor care mai aveau prea putin din gratia fostului balet clasic, muzica de asemeni departe de romantismul de altadata. ?i poate bine spunea un poet român contemporan încercând a da o definitie sugestiva muzicii moderne : „Când zgomotul capata ritm, muzica moderna e aproape”. Dansatorii priveau în gol, talpile picioarelor le vedeam uneori îndreptate spre plafon ca niste lumânari uitate a fi aprinse…

De acord cu afirmatia coregrafului, ca a urmarit concentrarea intensa a dansatorilor si a spectatorilor, deoarece momentele dansului te fac sa pierzi ideea granitei fiintei tale si te topesti undeva în afara existentei terestre, tinzi sa te integrezi cosmosului, dar pentru noi spectatorii impresia a fost rece, ca atingerea unui metal, pretios de altfel. Adevarat a afirmat cineva ca viata nu se masoara în numarul de respiratii, ci în numarul de momente când ni se taie respiratia. Astfel de momente, probabil, a intentionat coregraful sa ne ofere si nu au lipsit în totalitate.

Am iesit din sala de spectacole oarecum contrariati. Interesant în felul de abordare, poate a fost totusi o neconcordanta între ceea ce a vrut sa exprime coregraful prin acest dans si ceea ce s-a realizat? Pe cer luna plina semana cu soarele zilei: un glob mare, superb, galben si rece… O seara pe care meritam sa o consacram artei, frumusetii, dansului plin de daruire. O seara în care fluxul luminos al Lunii ajungea la maxim asupra planetei noastre, când sensibilitatea psihica si mentala a tuturor oamenilor, tuturor organismele vii se amplifica. Luna! Ea reprezinta întunericul necesar pentru a se putea remarca splendoarea Luminii. Plinatatea ei reprezenta exact acest moment: Întunericul reflecta Lumina; Luna îi aducea aminte Luminii ca are nevoie de Întuneric pentru a exista si a straluci. Un moment magic al anului, al acestei veri. Cel mai bun moment în care dansatorii au putut simti cum corpul lor este sustinut de energia Vietii, dovada ca ne-au si convins prin maiestria dansului lor; fizic si mintal trupurile lor au fost scaldate pe deplin în energia vietii.

Sa ne dorim sa simtim si din punct de vedere emotional tot atât de intens aceasta energie, pentru a trai împreuna, dansatorii si spectatorii, sentimente mai umane.

Parca mi-e dor de Swan Lake – recentul spectacol chinezesc, sa traiesc emotiile simtind cum tremura carnea trupului de pe oasele noastre si cum lacrimile tâsnesc cuminti… Sa vad superbul dans exprimând maretia dragostei dintre Odette si Siegfried, lumina dragostei învingând orice obstacol…

Dar acesta a fost Dansul Modern. Poate am fost spectatorii propriei noastre vieti?

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

PRIZONIERI ÎN LIBERTATE

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Dona TUDOR

 

Ies cuvintele ca niste roiuri de tântar din televizor. Stam pe tabla de sah. Pioni resemnati. Cai dresati. Regi. Regine. Nebuni. Si câte o tura. Unii se învârtesc mereu. Nebunia nu e molipsitoare. Si totusi. Regii aiureaza. Reginele au ajuns iele. Pionii cad singuri. Caii au uitat ca au fost salbatici. Vremea merge înainte. Învrajbita vreme. Framântarile politice fac, din gândurile noastre, hârtie de prins muste. Tacuti, privim duios spre spectacolul vietii. Supravietuitori zilnici.

Ne prinde somnul cu grijile politicii în perna. Nu mai stim ce ne fac toate neamurile, dar ce fac blondele si brunetele din politica si de pe lânga, stim în amanunt. Din tot ce avem, parca nimic nu ne mai apartine. Descoasem si înnodam divorturi, crime, violuri, presedinti, premieri, nunti, botezuri, spaime, preturi, inflatie, accidente, morti, vii, în acelasi cazan cu vorbe. Vorbe daruite. Vorbe ostenite. Cazanul suna. Când a gol, când a plin. Încordati în ascultare, zumzetul dintre pereti, fac grijile sa dispara.

Gândurile noastre se volatilizeaza. Ramânem doar cu el. Cu televizorul. Ecranul straluceste ca o bacnota. E a fiecaruia. E a noastra. Mirati, speriati, fericiti, ne platim cu ea un ochi de viata. Pumnul, strâns pe telecomanda, ne duce în alte ochiuri de viata. Paienjenisul cu vise nedormite se scamoseaza în lumina zorilor de zi.

Un salas pentru clatit privirea. Cuvintele, dimineata, s-ar vrea sa fie de plus. Molatice s-ar vrea. Matasoase. Vorbele fara ecran sunt aspre ca un pârjol. Nu mai gasim în ele un loc de taina. Realitatile de ieri se întorc. Tiptil. Furtunos. Tandru. Spicuitor. Discret. Zgomotos. Artagos. Încercate de vise si iluzii. Ar trebui sa intram în realitate cât nu e prea târziu.

Creste pretul la cartofi mai repede decât creste iarba si nu stiu daca s-a marit suprafata cultivata. Nu prea s-au înghesuit doritorii de solarii în curte. Se înalta întrebarile în marile piete de legume si fructe. Dar, nu prea alearga multi, la casa parinteasca, sa mai planteze niste fire de rosii sau de ardei. Ne uitam la pamânt ca si cum el ar trebui sa produca singur. Nu mai suntem nici cu sapa, nici cu mapa. Nu mai suntem nicicum. Sus cu munca, sa nu ajungem noi la ea, se spunea zeflemitor.

Oameni traitori din munca, ignorând munca. Nu mai pica orice para malaiata, în gura oricarui natafleata. Nu mai stim sa ne întindem cât ne e plapuma. Ba, chiar ne-am simti mai bine, în a altuia. Pamântul la indiferenta se razbuna. Suntem saraci, într-o tara bogata. Ne convine, sa aruncam nemunca, în spinarea altora.

 

De peste 20 de ani, tara se scurge. Ca niste boabe, a fost risipita printre degete. Cine a stiut sa strânga, a strâns. Cramponati în rafuiala cu statul, oamenii muncii au uitat munca. Cine e în putere se duce sa munceasca pe pamântul altora. Pamântul tarii se înabusa nemuncit. Lacrima parasirii pârjoleste. Traim, în Gradina Maicii Domnului, orbiti de ochiul dracului.

Dona TUDOR

Bucuresti

15 iunie 2011

 

ROMÂNIA MEA: „O ULTIMA SPERANTA”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Gabriela CIORTAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

 

 

 

ROMÂNIA MEA: „O ULTIMA SPERANTA”

 

 

Prin venele mele curge sânge de român, un sânge care a fost mult timp varsat în lupte si razboaie. Acum acesta nu mai este fluid, nu mai da omului acel spirit de sacrificiu patriotic, din contra l-a transformat într-unul amorf, necinstit, rau, nesimtit. Imnul nostru „Desteapta-te române” nu mai trezeste pe nimeni, iar eroii sunt usor acoperiti de pojghita uitarii.

Am sa fiu sincera si am sa va spun ca îmi fac griji pentru viitorul meu. Toti mai multi studenti abia iesiti de pe bancile facultatii parasesc tara pentru a-si gasi un loc de munca mai bun. Aici salariile sunt de mizerie si patronii îsi bat joc de muncitori, în plus pe unii îi angajeaza si la negru, fara carte de munca. Relieful si obiectivele turistice sunt cam singurele care pot atrage un strain sa viziteze aceasta tara, dar nici ele nu sunt întretinute. Avem multi olimpici în diverse domenii care ne ridica tara pe un piedestral mai înalt, dar nu sunt recompensati si sustinuti asa cum ar merita. E greu sa traiesti în România, cu un salariu minim pe economie, cu 3 guri de întretinut, cu mâncarea si hainele foarte scumpe. Cum sa nu ajunga oamenii sa-si spuna streangul de gât, sa-si puna capat zilelor, când vad ca nu se descurca? Lipsa culturii este din ce în ce mai vizibila printre noi, mai ales la noile generatii care au un bagaj de cunostinte redus.

De fapt ce sa învatam când în mass-media ni se prezinta doar zvonurile si bârfele pe seama unor vedete aparute peste noapte? Ar trebui ca oameni ai literelor, scriitori, critici sa faca emisiuni pentru a ne destepta.

Oare de ce când un roman se duce sa munceasca în alta tara este vazut cu o usoara îndoiala, teama? Pentru ca toti suntem etichetati ca fiind niste hoti, lenesi, si parsivi. Sunt si romani care s-au stabilit în alta tara cu familia si nu mai au de gând sa se întoarca acasa. Oare de ce? Pentru ca stiu ca aici nu e de trait, nu se mai pot schimba lucrurile, oricât de optimisti am fi, nepasarea este prea mare. Parlamentarii sunt din ce în ce mai lacomi pentru avere, batrânii nu mai au o pensie decenta care sa le ajunga macar pentru medicamente. Spitalele vor ramâne niste ruine goale pentru ca ne pleaca medicii în strainatate, iesim mai bolnavi decât intram iar în scurt timp cred ca vom ajunge sa mergem la vraci ca sa ne vindecam.

Familii ce stau în camine pline de mizerie, cu o baie comuna, copii ce plâng pentru ca nu au ce mânca, asta e imaginea ascunsa a României. Sunt familii care în secolul XXI traiesc într-o saracie lucie, fara curent, într-o casa din pamânt mai ceva ca în epoca primitiva. Va mira acest lucru? Pe noi nu! Suntem obisnuiti sa auzim numai lucruri rele! În fiecare zi se întâmpla câte ceva înfricosator. Infractiunile se savârsesc oriunde, oricând, oricum si chiar de oricine. Vom ajunge oare sa ne omorâm unii pe altii pentru mâncare? Pentru bani cei care sunt la putere omoara deja o tara întreaga, deci avem deja un exemplu.

Libertatea în gândire, în comportament este foarte vizibila, mai ales în rândul tinerilor. De asta s-a ajuns ca minore de 13, 14 ani sa aduca pe lume copii. Educatie, este un cuvânt asociat cu „cei sapte ani de acasa”, însa putini mai arata ca au asa ceva.

România vazuta de pe harta, pare un loc prielnic pentru a trai, esti ferit de tornade, cicloane, vulcani activi, dar esti întâmpinat de mizerie, lene, datorii, hotie si multe altele. De asta multi români migreaza în alte tari pentru a scapa din aceasta „puscarie” unde toate resursele îti sunt limitate. Daca mergi noaptea pe strazi nu vezi ca la Paris lumini aprinse si oameni plimbându-se la brat pe alei! Vezi întuneric si oameni pe la colturi de blocuri cu sticla de alcool în mâna, vezi tineri ce-si baga seringi în vena, vezi haos si deznadejde. Auzi tipete si injurii… E sigur un barbat care îsi bate sotia nemultumit de vreun lucru banal!

Nici religia nu mai este cum era odata. Multi nu mai cred în Dumnezeu, l-au uitat si cred ca si El ne-a uitat pe noi. Sunt multi preoti, dar unii numai cu numele, caci în realitate ei savârsesc mai multe pacate decât un om obisnuit. Au aparut tot felul de secte care stirbesc credinta oamenilor, iar acestia, creduli, merg si dau bani crezând ca li se vor rezolva problemele.

Multi nu mai au nici un fel de scrupule si se folosesc de orice mijloace pentru a face bani de mâncare. Se prefac ca au un handicap si se aseaza la colturi de strada si cercesc, iar ei în realitate sunt perfect sanatosi si apti pentru munca.

Dar sa lasam putin lucrurile urâte si sa vedem si „partea plina a paharului”! Tara noastra îti poate oferi spatii verzi, paduri, unde poti merge sa faci gratare, sa asculti muzica la maxim si sa lasi o multime de gunoaie. Poti spune optimist ca masina ta e 4X4 atunci când reusesti sa iesi dintr-o groapa, poti multumi doamnei de la ghiseul la care ai stat la rând o ora pentru ca te-a ajutat sa-ti recapeti rabdarea si calmul cândva pierdut. Nu suntem uniti, nu vrem sa lucram si sa cooperam împreuna. Suntem laudarosi si mergem pe principiul daca „a murit capra mea, sa moara si a vecinului”. Avem traditii si obiceiuri frumoase dar nu prea le mai respectam. Multi dintre noi se duc cu urâtul doar pentru bani. E dureros, dar acesta este crudul adevar. Avem femei frumoase, însa multe ajung dame de companie în alte tari. De ce? Pentru ca sunt platite mai bine. Astazi, în secolul vitezei, totul este raportat la bani si la ce ai realizat în viata aceasta în care astazi esti si mâine nu mai esti. Daca nu ai bani în buzunar esti catalogat drept un papa lapte, un coate goale si nu poti sa intri într-o gasca cu renume.

Poate vi se par povesti, dar tara în care traiesc eu nu poate fi vazuta decât cu ochi critici. Criticam societatea aceasta, poporul, conducatorii, toti ne nastem cu acest dar de a da vina pe celalalt. Nimeni nu are curajul sa recunoasca ca a gresit, atunci cum vrem sa progresam daca toti criticam si ne învinuim unii pe ceilalti? Românii sunt conservatori, prefera sa importe totul din alte parti decât sa preia tehnici de a fabrica produse la noi în tara. Economia noastra este la pamânt, avem datorii si multe alte griji ce nu ne lasa noaptea sa dormin.

Tot ce am putut sa fac a fost sa prezint sumar situatia în care ne aflam noi românii, sa descriu tara din punctul meu de vedere. Nu stiu daca acest eseu va ajuta în vreun fel tara mea dar daca va fi citit… sper sa stârneasca acel sentiment de care este nevoie pentru a ridica tara din mocirla!

 

Gabriela Georgiana CIORTAN

 

ROMÂNIA MEA: „O TARA ÎN CARE TRAIESC LA MINE ACASA”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Andrada Mihaela DOBREA – Colegiul National „Cuza Voda”, Husi

 

 

ROMÂNIA MEA: „O TARA ÎN CARE TRAIESC LA MINE ACASA”

 

Traiesc în România. Este o simpla propozitie care totusi poarta atâtea întelesuri. Traiesc într-o tara din Europa. Traiesc într-o tara a Uniunii Europene. Traiesc într-o tara saraca pentru unii, bogata pentru altii. Traiesc într-un colt de lume. Traiesc într-o tara unica. Traiesc într-o tara care e a mea. Traiesc pe un pamânt al meu mostenit din generatie în generatie. Si, în sfârsit, traiesc la mine acasa.

România nu este un nume cu rezonanta, dar odata ce faci cunostinta cu ea este imposibil sa nu ramâi captivat de unicitatea si farmecul ei. Cu toate ca nu este perfecta – sunt multe lucruri care ar trebui schimbate sau cel putin imbunatatite – are acel ceva, cum ne-am obisnuit sa spunem, care te atrage ca un magnet. Am ajuns sa vorbesc despre România ca despre o persoana si parca, totusi, nu gresesc.

Faci cunostinta cu EA, îti faci o prima impresie, te gândesti ca ar fi bine sa fructifici relatia pe care o ai cu EA, îi explorezi limitele, îi cunosti partea buna, calitatile, talentele ascunse. Pe masura ce relatia avanseaza observi si micile sau marile imperfectiuni, îi vezi defectele, esti deziluzionat de EA. Te-a amagit, te certi cu EA. Pleci. Cunosti alte persoane, dar lipseste ceva si, deodata, îti dai seama: e EA, România. Cum de nu ai realizat pâna acum ca în ciuda tuturor defectelor EA e persoana în care ai cea mai mare încredere? Si te întorci la EA cu capul plecat, stânjenit si plin de remuscari.

În România am trait, am cunoscut-o cu toate partile bune sau mai putin bune si am realizat ceva: chiar este o tara care îti ia rasuflarea. Pornind de la peisajele naturale minunate, de la istoria prezenta prin monumentele sale si pâna la oamenii care o locuiesc, totul se îmbina într-un vârtej de culori, obiceiuri, locuri si oameni care te fascineaza. România este o tara a celor care vor sa exploreze, care vor sa patrunda în misterul care leaga taranul român de natura, care vor sa cunoasca forta ce o sustine. Mergând usor pe un drum prafuit de tara, te cuprinde setea. Vezi o fântâna si alergi fericit spre ea. Bei cu lacomie apa rece si învioratoare si începi sa întelegi puterea binecuvântata a acesteia. Îti dai seama de ce taranul român pretuieste atât de mult darurile oferite de natura. În calatoria ta întâlnesti oameni simpli ce te înveselesc si te captiveaza cu istorioare din timpuri vechi si cu legende ce învaluie un loc sau un eveniment.

Cât de frumoasa e România! Si tocmai când te gândesti la asta, o haita de câini alearga dupa tine si tu cu toate puterile fugi spre salvare. Vezi o portita deschisa, intri repede si o închizi cu putere. Ai scapat… Nu prea. O babuta cu un baston în mâna începe sa te certe ca îi invadezi curtea si ca va chema politia, iar tu pleci repede sa nu te mai vada nimeni. Ei, acum vezi si cealalta parte a României. Asta este viata de la tara, cea care te atrage prin faptul ca nu poate fi înteleasa decât de cei care se nasc, traiesc si îsi sfâsesc viata acolo. Dar tu mai ai atâtea de vazut, de simtit, de explorat.

Românii sunt oameni calzi, ospitalieri, sociabili, dar el mai important aspect: mâncarea lor este delicioasa. Te asezi la o masa, intri în discutie cu oamenii, vorbesti, râzi, cunosti povesti, servesti mâncarea. Nu, nu, nu. Nu o servesti pur si simplu, o savurezi. Îi simti gustul, aromele, efortul din spatele preparatului dumnezeiesc din fata ta si pasiunea depusa. Iar compania în care te afli face totul cu atât mai intens. În discutiile purtatate afli despre frumusetile pe care natura i le-a oferit acestui unic colt de lume, despre istoria zbuciumata, despre frumusetile create de mâna omului.

În calatoria ta vezi culmile muntilor urcând într-un ritm ametitor pe cer, atingând parca bolta cereasca cu vârfurile lor înzapezite. Aerul rece, tare, proaspat te readuce la viata din letargia care te-a cuprins. Printre copacii verzi misuna animalele padurii, iar jos, la poalele muntilor printre defileuri ametitoare, curg ape repezi al caror vuiet inunda padurea. Minunile naturii sunt multe si variate, iar farmcul lor nu înceteaza niciodata sa te uimeasca. Printre munti si dealuri se ridica crestele semete, monumente ale istoriei, marcaje ale bataliilor, o întreaga epopee scrisa în cladiri. Frumoasa tara, frumosi locuitori… Si totusi în periplul tau pe acest nou tarâm gasesti si lucruri nu la fel de minunate. Cam greu sa ajungi pâna în sânul naturii, nu? Când te îmbolnavesti simti ca nu trebuie sa te vindeci numai tu ci un întreg spital, nu-i asa? Trecând pe strada vezi atâtia oameni care au nevoie de ajutor, atâtia nefericiti loviti de destin. Sunt unii copii care au devenit adulti prematur, iar alti adulti se sacrifica pentru proprii lor copii.

Natura însasi sufera si se stinge încetul cu încetul… Si totusi, si totusi mai exista speranta, mai exista fericire, mai exista viata. Zilele vin si trec lumea e schimba, obstacolele si pericolele apar pretutindeni, tara se dezvolta, creste, oamenii se schimba si ei, dar un singur lucru ramâne neschimbat: acest spatiu stapânit de realitate si istorie este al nostru, al românilor. Calatoria ta se apropie de final. Si totusi nu ai descoperit înca totul…

Aceasta este România, iar tu esti pierdut pentru totdeauna în farmecul EI. Aceasta este România, înca o tara de pe întinsul glob pamântesc. Un singur lucru o diferentiaza de celelalte: este a mea.

Andrada-Mihaela DOBREA

 

SUNT, DAR NICI NOI N-AM MURIT!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

de Stefan Doru DANCUS

 

Sunt unul mai bogat ca altul. Par a fi într-o competitie pe viata si pe moarte cu noi, poporul român. Plin de Baba Eba si Bosu Becali prin Europa. Plin de 25% luati de la intelectuali (ca doar ei sunt „bugetari”). Plin de 24% TVA la micii întreprinzatori privati care au rezistat cum au putut sub celebrele guverne anterioare. Plina tara de controale, începând cu Garda Financiara si terminând cu Oficiul pentru Protectia Consumatorului care se scuza: „Stiti, la dumneavoastra n-am fost de multa vreme, trebuie sa va dam amenda, ca asa am primit directiva”. Am ajuns în tara mea sa fac pact cu „autoritatile statului”, carora „statul” le-a luat 25% din salarii.

Ceausescu a fost împuscat pentru ca nu a oferit conditii de trai populatiei. L-au acuzat de genocid. Dar înfometarea de astazi cum se poate chema? Nu genocid? Cum îti poti permite eradicarea unui popor?

A, nu mai are România valori ce pot fi furate! S-au trezit conducatorii ca au ramas cu buzunarele goale – nu mai e nimic de vândut, fratilor, hai sa luam pielea de pe oameni! Nu suntem în 2011, dragi compatrioti, ci în 1907. Mamei mele i se ia C.A.S. pe cuponul de pensie!, si momentul în care am vazut-o si pe asta, m-a înlemnit. Garantez ca niciuna din structurile internationale cu care s-au facut diverse întelegeri în ultimii ani, nu vor interveni în „treburile interne”. Caci 1907 a fost un an de vârf al tarii noastre.

Voi reveni.

 

9 iunie 2011

 

Sfânta zi de Duminica

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

de Corina-Lucia Costea

 

E duminica dimineata. Am decongelat de cu seara un pui. Stau în fata lui si ma gândesc cum sa-l împart. Nu ca n-as fi facut de mii de ori treaba asta…dar niciodata nu am uitat vacantele în care vedeam scena asta la Seica Mare, lânga Sibiu, la una dintre matusile mele (sora cu tata). Dina avea de hranit 8 guri…6 copii, ea si sotul ei…la care ne mai adaugam si eu si sora mea (în unele vacante), dar si o fetita din casa de vizavi, care nu voia sa manânce singura. Un pui la 11 guri, nu e simplu, dar nu se ridica unul de la masa nemultumit ori flamând. Erau vacante când eram 12, ca venea si baiatul de la Oradea.

“Baiatul de la Oradea” era sufletul ei.

Când nu împlinise 15 ani, pe Dina o trimisera parintii, din Oltenia, la Bucuresti, la o sora mai mare, sa urmeze scoala de infirmiere. Sora cea mare era asistenta la spitalul ORL si cu atâta se oferise si ea sa-si ajute familia: scolarizând-o pe cea mica. Tentatiile orasului au fost mari! Nu stiu cum, dar la un moment dat, tatal meu, care era pe vremea aceea înca student, la Craiova, a primit o scrisoare, de la asistenta, ca Dina era însarcinata si nu vrea sa spuna cu cine. Cum sa-si anunte parintii, care-si pusesera atâta nadejde în copiii lor?

Tata lua primul tren spre Bucuresti si, dupa o noapte de conversatii, mai dure si mai înlacrimate, afla de la Dina ca cel care profitase de naivitatea ei fusese un tânar de la scoala de ofiteri…caruia nu-i stia nici numele.

La prima ora, când se da raportul la unitatea militara, comandantul o puse pe Dina, care mergea tremurând cu tata de mâna, sa-l identifice pe cel care o lasase însarcinata. Toti erau în pozitie de drepti. Dina se opri în dreptul lui. Era fiul unui învatator din Oradea, un copil crescut cu mare drag si cu respect pentru oameni, dar care, în anturajul bucurestean uitase tot ce parintii l-au învatat. Pâna spre seara, sosi si domnul învatator.

Eu nu stiu toate amanuntele, pentru ca era un subiect tabu în familia noastra, dar mereu exista binevoitori, care mai spun câte ceva. Treaba e ca acel copil a fost înfiat de bunicii lui, de d-nul învatator, si crescut la Oradea.

În vremea acestor evenimente, la Scoala de ofiteri, era, ca soldat în termen si Costica, de loc, de lânga Sibiu. Fusese de serviciu, la poarta, când se facu „identificarea”. Interesându-se „de caz” mai departe, afla ca i se facusera analize, dupa nastere, copilului si se dovedise clar, ca acel copil era al tânarului indicat de fata. Oradeanul pierdu, dupa acest “incident”, cariera militara, dar nici nu voise sa se casatoreasca cu Dina.

În ziua eliberarii, Costica, soldatul sibian, rupse din registrul de la poarta, pagina pe care notase actele de identificare ale Dinei si ale tatalui meu, din ziua când venisera la unitate. Desi era cu un cap mai mic (în înaltime) si cât 1/3 din greutatea fetei, se înfatisa la poarta asistentei, cautând-o pe lehuza. Dina era singura acasa. Iesise în curte si, necunoscându-l, vorbisera prin gard. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, Dina îsi facu rapid bagajul si pleca cu Costica…”undeva, lânga Sibiu” (asa-i lasase scris, pe bilet, asistentei).

“Draga cumnate…îi scrisese Costica prima scrisoare, tatalui meu…am ajuns cu bine acasa, la Seica Mare. Mama a primit-o bine pe Dina. Si Dina pare multumita. Nu suntem bogati, dar îl avem pe Dumnezeu. El ne va ocroti si ne va face sa razbim prin toate ale lumii…”

Si acum îmi amintesc, atât de viu, casa lor: o casa cu dragoste.

Costica era pictor naiv. Poarta casei era pictata cu o scena de vânatoate. Holul surprindea dansul ielelor, în voaluri sau goale, pe malul unui râu. Prima încapere, sufragerie si bucatarie si dormitor al parintilor si camera de zi…pastra mereu un aer proaspat, cald, ca o îmbratisare. Urmatoarea camera, spre stânga, era “ de baieti”, iar ultima “de fete”. În curtea casei era atelierul unchiului meu si camera în care pastra plantele medicinale. Cel mai mult îmi placea sa umblu încaltata cu sabotii lui de lemn, pictati (cum au olandezii, pentru care avea sute de comenzi).

Tot satul ramasese mut când iesisera, în prima duminica, la biserica: Costica, cu Dina si cu mama lui. Dina era o frumusete. Înalta, voinica, cu un par negru, lucios, ce-i trecea de fund, adunat într-o coada groasa, pielea alb-sidefie, buzele mereu rosii si umede, ochii mari, verzi.

Si-au urmat copiii: una, doua, trei, patru fete…apoi un baiat si înca o fata. Dupa sase-ba chiar sapte nasteri, medicul, pe raspunderea lui, îi lega trompele.

Dupa a patra fetita, deja se simteau greutatile materiale. Tatal meu, nu ne avea înca pe noi si îi trimitea lunar, cumnatului sau, “un mic ajutor” (fara sa stie nevasta si socrii); ba chiar îi propusese mamei sa o înfieze pe cea mai mica. Dar Dina s-a opus. Si-a taiat coada si si-a vândut parul, doar sa nu o dea.

Înainte de Sarbatorile de iarna, când era însarcinata cu baiatul, a primit prima scrisoare de la întâiul ei nascut, de la Oradea. A lesinat, de emotie, cu scrisoarea-n mâna, pe zapada, lânga poarta.

“Draga mama, scrisese N. printre altele, bunicul mi-a spus ca mai am surori, ca ai alti copii. Pe mine m-ai uitat? Stii ce înaltime am? Ce note iau la scoala? Tata spune ca sunt frumos, ca tine…”

Plânse Dina o noapte întreaga. Când s-au ivit zorile, Costica îi spuse mamei sale: “Sa nu o trezesti! Ma duc la Oradea, dupa copil!”

Si a venit Costica, la d-nul învatator. I-a povestit si i-a aratat poze cu Dina, cu fetele, cu casa lor si l-a implorat sa lase baiatul sa-si vada mama. Acum aflase si unchiul meu ca, la împlinirea vârstei de 10 ani, bunicul a hotarât sa-i spuna lui N. adevarul despre parintii lui. Tatal sau natural, nu era, asa cum stia el, bunicul lui. N. a voit sa-i scrie mamei sale si bunicul nu s-a opus. Aflase de la tatal meu adresa Dinei, caci tatal meu îl vizita, de câte ori avea ocazia: “Si el e nepotul meu!”

În Ajun, când Dina împodobea bradul, cu fetele, în casa intrara “musafirii de la Oradea”!

N-am avut Craciun mai frumos în viata mea! povesteste si acum N….la aproape 60 de ani ai lui. Era stiut: când mergeam eu la Seica, eram rasfatatul mamei!

În vacante ne gaseam de multe ori cu el, acolo, sau venea el la noi, cu 1-2-3 dintre fratii lui de la Sibiu.

Nu voi uita niciodata sentimentul pe care l-am avut în casa lor: ca poti sa ai, material vorbind, tot ce vrei, daca lipseste dragostea care uneste…tot degeaba.

Ma uit cu tristete la puiul din fata mea…în câte parti sa-l tai?

Îl iau de-o aripa si-l pun întreg în tava.

 

Timisoara,05.06.2011

 

MIC TRATAT DE POMANA

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

 

 

 

Cea mai mare problema cu cersetorii, este ca nu iti cer doar o data. Este suficient sa le dai o singura data, ca nu mai scapi. Esti abonat la danie. Este suficient sa ti se inmoaie odata inima, de jegul, imbracamintea rufoasa, fata palida si rugatoare, a unui cersetor specializat, ca esti inregistrat imediat in baza lui de date, fotografiat, profil, fata,  amprentat, si luat in evidenta, pentru pomana, in eternitate.

Cat esti tanar, puternic, si toata lumea iti sta la picioare, nu are prea mare importanta. Ii dai un covrig, odata, sau in fiecare zi, si traiesti o viata, cu satisfactia ca ai pus bazele unui bine divin incomensurabil.

Dar cand incep sa te cam lase puterile, cand lupti cu fiecare pas, sa mai pui unul, inainte, si cand de atata efort, ramai si fara suflu, si fara glas, si se tine dupa tine, cu “pravoslavnicul” “da-mi si mie…”, un cersetor tanar, cu ulei hidraulic in vine, chiar daca se preface bolnav, ori pe moarte, zau ca iti vine, ca mie, sa nu ii dai nimic, cum nu ii da, poate, nici popa, saracul, la gandul de cata putere zace pe lumea asta, se preface a fi neajutorata si umila, si iti scoate limba in gand, dupa ce ti-a furat din buzunar,  pana si mila.

Zic unii ca banutul dat unui cersetor deschide portile raiului intreprinzatorului care investeste in danie. Cat eram tanar, eram perfect de acord cu aceasta zicere. Cand ma tarasc in fiecare zi, ca sa imi pot agonisi cele ale traiului, si cantaresc de 10 ori pomana, cui, si de ce, si cat, sa dau, banutul acela, dat unui tanar in putere, chiar daca pare copil,  care cerseste, imi ramane in mana ca o piatra de moara. Si il  las pe masa din fata altarului.

Il ia preotul? Bine. Il fura tanarul intrat dupa mine in biserica? Si asta e bine. Il ia cel caruia ii prisoseste, sau cel care isi bate joc de el? Bine si asta.

Dar sa se stie: eu l-am pus in palma lui Dumnezeu.

 

 

2 iunie 2011

 

CURATENIA

On By nelursIn literatureLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

 

Bunica are grija de Puiu pana vin parintii lui acasa. Dar nu are numai grija lui. Gateste 4 feluri de mancare. Plus desert. Spala vasele la fantana din curte, cu burete de sarma, si nisip.  Spala hainele. Le clateste. Le stoarce. Le intinde pe sarma. Le calca. Le coase. La mareste, sau micsoreaza, dupa silueta celui care le poarta. Le aseaza pe fiecare la locul ei, in dulap. Da cu crema toti pantofii din dulapul de pantofi. Apoi ii face luna, cu peria de lustru. Sterge praful de pe mobila. Matura toata casa. Spala parchetul si il da cu petroxin. Pune scara. Da jos perdelele. Spala toate geamurile. Le freaca cu hartie de ziar. Spala perdelele. Pune perdelele la loc. Il pune pe Puiu pe olita. Ii da sa manance. Spala vasele dupa Puiu, la fantana. Merge dupa cumparaturi la magazinul din colt. Aseaza borcanele in camara. Face dulceata. Face clatite. Face orez cu lapte. Face piure de cartofi. Face sarmale. Face budinca. Face fasole. Face mazare. Face caltabosi. Face macaroane cu branza. Face macaroane cu nuca. Face prajituri. Matura prin curte. Spala toaleta si baia. Pune clor la toaleta. Merge in magazine. Ia apa de la fantana. Uda florile.

Estimp, Puiu se joaca. Ii place parchetul stralucind de ceara, si mirosind a petroxin. Deschide usita cenusarului de la soba. Inauntru, lacasul cenusii  cazute  din camaruta lemnelor arse, este trei sferturi plin. Puiu se bucura. “Ce de graunte pentru pasarele!” Gangureste, pe limba lui, Puiu. Ia cenusa in maini, si incepe sa o imprastie pe parchetul cerat. “Veniti, pasarelelor! Pe aici!  Si pe aici! Si pe aici! Ce de  mancare veti avea, cand veti veni la fereastra!”. Puiu intinde cenusa peste tot. Acum, decorul s-a schimbat. Este afara. Si bate nisipul cu lopatica. “Ce de nisip! Uite, aici, langa birou, am sa fac un palat!” Si Puiu bate bine cenusa cu mainile, si lopatica, sa nu il ia ploile…

Bunica intra in camera. Puiu este plin de cenusa pe hainutele albe. Pe maini. Pe obraji. Toata camera facuta luna de bunica, cu putin inainte, este spoita cu praf de cenusa.

“Sa nu te mai joci asa, dragule! Sa ai grija! Sa tii curat!” Spune bunica, oftand.

Si o ia de la capat.

Lui Puiu ii pare rau, pentru o clipa. Dar cum o pasarica vine la fereastra, uita repede. Incepe sa gangure pe limba lui:

“- Imi pare rau, gugustiucule! Ai intarziat la masa. Si ce tort de cenusa iti pregatisem!…”


2 iunie 2011