Gabriela CENUSA

Am spus în nenumarate rânduri ca omenirea se confrunta atât cu o criza economica cât si cu o criza de ordin moral care pare sa ne arunce din ce în ce mai mult într-o groapa cascata a dezumanizarii. Spun toate acestea cu un imens regret ca cetatean al României, ca tânara studenta, ca o simpla tânara de douazeci de ani. Situatia actuala ma întristeaza profund si sunt ferm convinsa ca nu sunt singurul individ care traieste zilnic o dezamagire continua, înca de când te hotarasti sa pasesti pragul casei si pâna te reîntorci in singura oaza de liniste pe care o poti avea si anume locuinta proprie, te confrunti cu nenumarate situatii care mai de care mai intrigante, provocate bineînteles de oameni, o notiune care pare sa devina din ce în ce mai abstracta.

În acceptiunea mea o fiinta umana este alcatuita din trairi, sentimente, în fapt, fiinta umana nu este altceva decât produsul societatii. Ne nastem neslefuiti, straini de intrigi si rautate, straini de mocirla în care se scalda parca din ce în ce mai multi indivizi si care par a fi fericiti de acest fapt… Ne nastem zâmbind, zâmbet care de asemenea dispare cu timpul sau pe care odata cu trecerea anilor îl afisam tot mai rar sau mai fortat. Uitam de sentimentele sincere, uitam sa fim noi, ajungem sa fim mereu constrânsi de societate, uitam de unele valori si ne formam altele pentru „a supravietui” într-o societate care pare sa ne înstraineze tot mai mult de notiunea de fiinta umana.

Observ ca toate par sa se piarda, se pierde notiunea de iubire, prietenie, sau mai nou chiar si cea de familie, aud zilnic de nenumarate despartiri, de oameni care nu mai pot convietui împreuna, fapt datorat desigur de asemenea tot societatii care ne face tot mai inaccesibili tot mai dificili, mai dornici de singuratate, tot mai suferinzi de mizantropie. Ne e frica sa ne încredem în oameni, sa ne destainuim, ajungem sa ne pastram în suflet toate lucrurile care ne macina, sa formam un zid de autoaparare, este tot mai greu sa lasam pe cineva sa ne deschida sufletul, fapt de altfel destul de usor de înteles intr-o societate care pare sa fie dispusa sa dea din coate indiferent de cât de tare ar lovi pe ceilalti. Ajungem sa fim tot mai interesati doar de propria noastra viata uitând ca ne-am nascut sa traim in armonie si ca indirect modul de viata al celorlalti ne afecteaza, uitam ca trebuie sa existe echilibru si ca fiecare fiinta umana are dreptul la un trai frumos, ca fiecare are dreptul sa zâmbeasca când se trezeste în loc sa îsi plânga soarta si sa traiasca mereu cu grija zilei de mâine.

Este nedreapta inegalitatea si un ideal egalitatea… îmi este incredibil de greu sa vad batrâni si copii abandonati pe trotuare iar pe strazi masini de lux conduse de oameni cu mentalitate de lumea a treia în mare parte- Îmi e greu sa înteleg mentalitatea celor nascuti inconjurati de bani si care nu stiu sa ofere, sa se inconjoare de multumiri sincere si gânduri frumoase, care prefera sa se inconjoare de prietenii fortate, de o lume creata de bani, în lipsa carora multi ar fi doar oameni mediocri dupa care nu ai putea nici macar sa întorci capul sau care nu ar merita nici macar un gând.

Traim în era superficialitatii, traim vremurile în care nu mai stim sa ascultam oamenii pentru ceea ce sunt, vremuri în care privim mai întâi imaginea, ceea ce ne compune fiind pe ultimul plan, uitam ca o conversatie frumoasa de câteva minute ne poate schimba viziunea si poate chiar întreaga mentalitate, imaginea este componenta cea mai trecatoare din viata unui om, în final nu ramânem decât cu ceea ce ne-am cladit în interior, restul… se pastreaza poate doar in fotografii.

Cu toate astea nu mi-am pierdut pe deplin încrederea în oameni, înca cred ca mai stim sa traim frumos, înca mai cred ca nu ne nastem pentru a fi patati de rautate, înca mai cred ca rautatea nu face altceva decât sa ne distruga noua echilibrul interior. Poate sunt si voi ramâne o visatoare dar continui sa cred în iubire, reciprocitate si sentimente pe care trebuie sa le împartasim… altfel… vom ramâne doar masinarii cu denumirea de oameni!

Gabriela CENUSA

Bucuresti

27 martie 2012