Tag: Dumnezeu

HRISTOS A INVIAT!

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, FamilyLeave a comment

In aceste momente ale diminetii Invierii AFR – ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – adreseaza tututor cititorilor, membrilor, prietenilor si simpatizantilor ei un calduros “Hristos a Inviat!”

Dorim ca sarbatorirea Invierii Mantuitorului sa redestepte in noi toti simtaminte de sfintenie si curatie morala. Dorim ca Invierea Mantuitorului sa fie un prilej de rededicare, personala si colectiva, fata de valorile crestine si fata de un crestinism autentic. O reinnoire a mintii si constiintei. Un punct de incept pentru o autentica renastere spirituala si morala a natiunii romane. Va dorim tututor un Paste Fericit, o Duminica placuta, si multe bucurii alaturi de familiile d-tre si de cei dragi.

Primiti de asemenea urari de bine si de propasire spirituala transmise credinciosilor in pastorala de mai jos primita pentru cititorii nostri din partea PS Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului. Multumim PS Nicolae pentru acest mesaj minunat si îi dorim si noi dinsului multa sanatate si propasire spirituala.

 

PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI – 2011

+NICOLAE

Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timisoarei si mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei, har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos! „Aceasta este ziua pe care a facut?o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim întru ea“.

Cinstiti credinciosi si credincioase,
Recunoscatoare multumire aducem Atotputernicului Dumnezeu ca S-a milostivit spre noi si ne-a ajutat sa ajungem din nou la „sarbatoarea sarbatorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obisnuim sa-l numim: Sfintele Pasti.

Însasi numirea de Pasti înseamna trecerea de pe pamânt la cer, din moarte la viata, din robia pacatului la mântuire, din întuneric la lumina.. Bucuria noastra cu acest prilej este cu atât mai mare cu cât din învierea Domnului cunoastem „câte sunt adevarate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun“ (Filipeni 4, 8). Tot de aici întelegem ca firea noastra cea stricata de pacat a fost ridicata si înnoita prin jertfa si învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Nadejdea care izvoraste din învierea Domnului, din biruinta vietii asupra mortii, nadejdea care încalzeste si lumineaza sufletul nostru, care a dat curaj Sfintilor Apostoli în raspândirea sfintei Sale învataturi, este învierea cea de obste, cum spune si Sfântul Apostol Pavel: „Acum Hristos a înviat din morti, fiind pârga învierii celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. Si precum întru Adam toti mor, asa si întru Hristos toti vor învia“ (I Corinteni 15, 20–22).

Învierea Mântuitorului ne da tuturor celor ce credem si marturisim sfânta Sa învatatura convingerea ca la fel vom învia si noi când va veni Domnul „cu marire sa judece viii si mortii“. Moartea pentru bunul crestin este doar o trecere de la viata aceasta pamânteasca si trecatoare la viata cea vesnica, asa încât ea nu mai înfricoseaza pe nimeni.

Iubiti frati si surori în Hristos Domnul,
Celui chinuit de o boala grea si slabit de suferinta i se umple sufletul de nadejde când simte ca doctoriile ce le ia îi alina durerile. Dar întrucât din iubirea cea mare, pentru fapturile Sale, Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Nascut Fiul Sau sa caute si sa mântuiasca pe cel pierdut, cu atât mai vârtos suntem datori sa iubim pe Dumnezeu, sa pazim rânduielile Sale si sa plinim întru toate voia Sa.

Din pacate, nu o data înclinarile spre fapte rele pun stapânire pe unii dintre noi, iar dorinta de a înfaptui tot ceea ce este bun este stingherita „de pofta trupului si de pofta ochilor“ (I Ioan 2, 16). Cei care nu pot înfrânge potrivniciile firii, nu vor putea arata din faptele lor ca iubesc pe Dumnezeu si deci nu îi dau marirea ce I se cuvine.

Prin urmare, sa alungam din sufletul nostru „mânia, iutimea, rautatea, defaimarea si cuvântul de rusine“ (Coloseni 3, 8). Sa îndepartam poftele rele si patimile care împiedica si abat de la calea care duce la Dumnezeu. Sa ne îmbracam deci „ca alesi ai lui Dumnezeu cu milostivirile îndurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare“ (Coloseni 3, 12). Precum primavara dupa amorteala din timpul iernii cheama la viata verdeata si florile care împodobesc câmpiile, padurile si livezile, tot asa si sufletul nostru la praznicul cel luminos al Învierii Domnului sa se împodobeasca cu fapte bune, placute lui Dumnezeu, cu virtutile credintei, nadejdii si dragostei, cu bunatate, smerenie, dreptate, adevar si mila spre a dovedi ca suntem si „umblam ca fii ai luminii“ (Efeseni 5, 8).

Numai cel ce-si îndreapta sufletul cu iubire la suferinta aproapelui sau îmbraca pe cel gol, hraneste pe cel flamând, cerceteaza pe cel bolnav, numai cel care doreste pacea si bunavoirea între oameni, numai acela este adevaratul credincios, care împlineste voia lui Dumnezeu si care „umbla în iubire“.

La nasterea Sa îngerii au cântat „pace si buna voire între oameni“, iar înainte de patimile Sale a lasat ca testament ucenicilor Sai tot pacea. Asadar, învatatura Mântuitorului este învatatura iubirii si a pacii, de unde urmeaza ca orice crestin e dator „sa fuga de rau, sa faca numai binele, sa caute pacea si sa o urmeze“ (Psalm 33, 13–15).

Totusi sunt unii care „iubesc raul mai mult decât binele si minciuna mai mult decât cuvântul adevarat“ (cf. Psalm 1, 2 si 5), care sunt cu gândul doar la a?si înmulti avutiile, a?si întari si întinde stapânirea asupra semenilor, care pregatesc uneltele necesare distrugerii asezamintelor omenesti si uciderii a milioane de oameni nevinovati. Acestia nu tin seama de cuvântul Mântuitorului care zice: „Tot cel ce scoate sabia, de sabie va muri“ (Matei 26, 52).

Acum când a rasarit primavara, când Hristos a înviat, când întreaga fire îmbraca haina de sarbatoare, de la mic la mare sa ne punem în slujba bunei întelegeri si a pacii dintre noi (cf. Romani 14, 19). Sa ne iubim unii pe altii, „sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi“, caci numai astfel facând si astfel lucrând Dumnezeu va fi cu noi si vom fi în stare sa oprim pornirile noastre spre rau.

Dreptmaritori crestini si crestine,
Din cele aratate întelegem ca lumina pe care ne-a adus-o Hristos reprezinta o calauza si un ajutor pentru viata de fiecare zi. Tot El ne-a spus: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine dupa Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii“ (Ioan 8, 12). Ferice de noi daca în sufletul nostru se va zamisli credinta ca cele spuse de Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos se vor împlini.

Sa ne silim asadar, la „acest praznic al praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor“, la „Pastile lui Dumnezeu cele mântuitoare“, sa aratam prin faptele noastre ca aceasta neasemuita sarbatoare „una a praznicelor împarateasa si doamna“ pentru noi crestinii este o lege morala dupa care sa ne depanam firul vietii celei pamântesti si sa rugam pe Dumnezeu ca totdeauna sa împlinim numai fapte bune, placute lui Dumnezeu si semenilor.

Sa nu uitam a ruga pe Dumnezeu Cel care „ne-a trecut din moarte la viata“, sa-si reverse sfânta Sa binecuvântare si darurile Sale cele bogate peste noi si familiile noastre, peste întreg poporul si peste scumpa noastra tara în care se preamareste numele lui Dumnezeu.

De praznicul Sfintelor Pasti, va urez tuturor din adâncul sufletului sanatate deplina si viata îndelungata, împartasindu-Va fiecaruia arhieresti binecuvântari.

Hristos a înviat!
Al vostru catre Bunul Dumnezeu totdeauna rugator,
+Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului
Data în resedinta mitropolitana din Timisoara în anul mântuirii 2011, cu prilejul Învierii Domnului – Sfintele Pasti.

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
contact@alianta-familiilor.ro
24 aprilie 2011

PRIVIND VIATA CU OCHI DE COPIL

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Rememorez cu putere clipele când copil fiind obisnuiam sa cutreier la întâmplare strazile orasului în care m-am nascut. Eram fascinat de noutatea lucrurilor ce mi se ofereau la fiecare pas. Perspectivele inedite si unghiurile neasteptate ale cartierului în care locuiam ma determinau sa caut o astfel de experienta. Nu de putine ori ma rataceam în labirintul de strazi si alei înguste, pentru ca în final sa disting din nou un drum cunoscut.

Uneori, pentru a nu relua experienta panicii celui ce se simte ratacit, îmi notam pe o bucata de hârtie numele strazilor si îmi întocmeam o mica schita a locului, astfel încât sa evit unele situatii neplacute. Cel mai dificil era sa tin piept animalelor ce vagabondau pe trotuare sau gastilor de cartier, formate din copiii la fel ca mine, dar care te agresau imediat ce nu le îndeplineai cerinta de a plati dreptul de trecere.

Cu bune sau rele, vârsta copilariei a trecut mai repede decât mi-as fi dorit, iar maturizarea precoce adusa de feluritele evenimente din viata mea a lasat în urma una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii. Astfel, nu pot sa uit senzatia de mirare în fata necunoscutului pe care o experimentam în fata oricarui lucru nou si uimirea ca un anumit lucru exista sau este posibil. Toate aceste trairi am continuat sa le simt cu putere de-a lungul vietii, dar niciodata ca atunci.

Revad cu privirea mintii cladirile vechi de câteva secole din centrul orasului si strazile pavate cu piatra cubica datând din perioade de multe apuse. Este ca si cum ieri am fost pe acolo, desi au trecut peste patruzeci de primaveri. Nu pot sa nu fiu nostalgic privind timpul care a trecut, dar care a lasat urme adânci în mine, în fiinta mea. As vrea uneori sa fac sa renasca acea perioada, sa traiesc din nou mirarea în fata unei lumi coplesitoare, precum si credinta ca întotdeauna Cineva, chiar nevazut, intervine în favoarea mea, îmi vorbeste si ma ia de mâna pentru a merge mai departe.

Când suntem mici comunicam usor aproape cu orice lucru. Obiectele din jur ni se par însufletite, animate de o viata tainica pe care numai noi stim sa o privim. Adultii sunt insensibili la astfel de detalii. Viata i-a batucit si au pierdut facultati pretioase în genul celei de a se bucura pentru o noua zi sau de a tresalta interior la vederea copacilor înfloriti si a cerului nespus de albastru. Inocenta pe care oamenii maturi au avut-o si-a pierdut albul imaculat, capatând o culoare tot mai cenusie.

Într-o societate care treptat, dar sigur, îti ucide sufletul prin o mie si una de reguli, imaginea copilului începe sa paleasca, sa se estompeze si în cele din urma sa dispara. Adolescentul va mai pastra pentru o vreme amprenta copilariei, dar în scurt timp asa zisa maturitate îl va împietri sub forma unei anumite masti, pe care o va purta tot mai ferm pâna la sfârsitul zilelor.

Dar a ramâne în atmosfera copilariei, a avea în continuare prospetimea simturilor în fata unei realitati aflate în continua miscare, reprezinta o performanta la care putini oameni ajung. Fiindca aici este o taina mare, si anume ca în adâncul sufletului ramânem pâna la capat copii. Undeva, acea bucurie a începutului de viata ramâne vie, însa ascunsa sub straturi groase de „steril” prafuit, ce ne îmbatrânesc si ne curma în cele din urma puterea de a mai trai, de a mai fi viu.

Puterea de a fi copil, de a renaste în ciuda vicisitudinilor vietii, reprezinta un lucru necesar pentru a putea intui sensul existentei, al rostului nostru pe acest pamânt. Ei bine, o mare bucurie am avut-o, atunci când eram copil, sa întâlnesc o persoana a carei inocenta a ramas aceeasi de-a lungul existentei terestre.

La început am simtit-o asemenea unui fior launtric ce îmi zicea prin idei si gânduri lamurite, as putea spune chiar din primele momente ale constiintei mele, ca nu ma va lasa singur vreodata. Mai târziu, aceasta persoana m-a însotit când ma jucam cu diferitele obiecte din jur si a stat lânga mine în zilele când febra ma determina sa vad deformat toate lucrurile. Ulterior, l-am redescoperit când ma plimbam pe strazile si aleile nenumarate din cartierul în care locuiam.

Si mare mi-a fost surpriza sa descopar involuntar acea persoana prezenta, dar invizibila pentru ochiul de adult, pe un chip, pe o idee, care m-a urmarit întreaga viata. De fapt era vorba de mai mult decât doar de o imagine, ci de o realitate a rastignirii de catre cei mari a Celui care a ramas mereu cu inocenta si bucuria de copil în fata marelui mister al universului.

Daca adultii ar ramâne cu inima plina de sensibilitate a unui copil, atunci multe dintre problemele cu care se confrunta ar disparea subit. Încremenirea în suficienta acelui „stiu eu mai bine” aduce dupa sine invariabil crucificarea lui Dumnezeu în interiorul tau, distrugerea a ceea ce este imaculat si de valoare.

Prin afectiuni gresit orientate, printr-o viata dezordonata si ambitii lipsite de masura, ajungem sa ne vindem puterea de a trai, acea capacitate de a da nume si sens realitatii în mijlocul careia evoluam într-un fel sau altul. Devenind mai putin divini, devenim de fapt mai putin umani, pâna când monstruozitatea devine o regula, iar aberatia un principiu.

Undeva, am crezut ca putem sa ne vindem puritatea simtamintelor pentru ca asa face toata lumea. Am crezut ca apostolul Iuda, ca putem controla acest proces al vinderii si cumpararii, fara sa realizam ca vom ceda pe nimic ceea ce este de cea mai mare valoare si anume frumusetea sufletului.

Alteori, am cedat de frica, asemenea lui Petru, dorind sa ne scapam „pielea”, fara a realiza nedreptatea cumplita pe care ne-o provocam atunci când acceptam doctrina compromisului. Sau poate, am fugit fara sa mai schitam un alt gest, când Maestrul era dat afara din viata noastra prin ateismul celor ce ne înconjurau si ne convingeau demagogic asupra faptului ca este mai bine asa.

Dar El nu are cum sa ramâna singur, ci doar noi ne-am însingurat. Când fugim de El, fugim practic de adevarata noastra identitate. Când Îl lasam singur, de fapt noi ajungem sa fim singuri într-un spatiu lipsit de viata, într-o existenta amorfa si lipsita de sens. El nu pierde nimic, însa noi pierdem totul.

De aceea, când privesti amintirea sacrificiului Sau de fapt te uiti în viitor la ceea ce va fi cu tine, daca nu revii la inocenta de copil pe care ai avut-o dar ai lasat-o prada uitarii. Cel care uita copilul din el va deveni în scurt timp un adult lipsit de viata. Este ca si cum trunchiul de copac si-ar uita radacina care îl tine. Sau ca lacul ale carei izvoare au secat.

Dar exista speranta. Niciodata ea nu dispare cu totul. Sa încercam prin urmare sa ne întoarcem cu o inima de copil la Cel care ne-a purtat cu bunatate si iubire de-a lungul întregii vieti si sa reluam legatura cu Acela caruia îi datoram totul. Sa nu uitam acest lucru niciodata si sa redevenim copii în simtire, purtând inocenta bucuriei în suflet.

„Ucenicii s-au apropiat de Isus si L-au întrebat: “Cine este mai mare în Împaratia cerurilor?” Isus a chemat la El un copilas, l-a pus în mijlocul lor si le-a zis: “Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra în Împaratia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilas va fi cel mai mare în Împaratia cerurilor.”

Octavian LUPU
18 aprilie 2011
Bucuresti

Pastele, Pastele Domnului!

On By nelursIn Memories, TraditionLeave a comment

Vor fi primele Paste fara tatal meu. Asta doare. Daca de multe ori în copilaria mea omul acesta era absent de la mai toate evenimentele…ca “lucra în agricultura si, vezi tu, aici programul e zi-lumina”, de Paste era mereu prezent. De când era asezat Isus în mormânt, asista la toate deniile, dar mai ales la Înviere. Era pe vremea comunistilor, dar nu s-a sfiit vreodata sa ne duca de mâna si sa ne închine la icoane sau la mormântul Domnului. Tinea întotdeauna sa fim miruite si sa primim paste. Avea, ca în copilaria lui, de când veneam de acasa, oua rosii în buzunar, ca sa ciocnim dupa ce era gata slujba. Niciodata n-am mâncat un ou mai gustos ca acela care înconjurase cu noi biserica, de trei ori.
Mama, când traia, ne astepta acasa. Îi dadeam si ei paste si mâncam, atunci, noaptea, din toate bunatatile pregatite: drob de miel, friptura cu salata verde, prajitura, must (când am fost copii) sau un pahar de vin (când am fost mai mari). Cu adevarat Pastele a fost mereu cea mai frumoasa sarbatoare a familiei mele. Niciodata de Paste nu s-au certat! Era armistitiu general.
Când eram mai mica, desi eram fata, voiam si eu sa bat toaca, dar n-apucam de baietii mai mari. Placerea asta “mi-o rezolva” taica-meu, întotdeauna. “ E, acuma, fiti si voi întelegatori 2-3 minute. Are un ritm bun, o sa vedeti!” zicea tata si-mi facea cu ochiul. Era cel mai frumos dar…libertatea de a-mi împlini un vis, oricât de neînsemnat ar fi parut el pentru altii.
Parintii mei n-au fost bogati, un inginer si o contabila, în pensie de boala, cu doi copii de scoala, fara alt ajutor, fara bunici acasa…dar nici nu pot zice ca ne-au refuzat marile dorinte. Am învatat, în timp, ca “nu se poate”…si asta era.
Vacantele mele începeau cu “o zi la lucru”. Pentru ca mereu dupa vacanta urma o compunere de genul “ Cum mi-am petrecut vacanta” si noi nu plecam nici la bunici, ca n-aveam, nici în tabere, ca nu ne permiteam decât vara, în vacanta de iarna si de primavara, tata ma lua o zi la el la SMA (Statiunea pentru Mecanizarea Agriculturii). Mama ma pregatea „ca de excursie”: cu echipament sportiv (sa pot alerga în voie, sa ma pot catara), cu gentuta cu sandviciuri, pentru gustare (desi abia asteptam sa mâncam, cu toti oamenii, la cantina). De fiecare data tata ma dadea în grija cuiva, ca sa-si poata face treaba…ba la fetele de la birouri (acolo nu-mi placea, ca ma puneau sa scriu sau sa colorez, ca la scoala… unele-mi dadeau chiar teme…de mate sau vreo compunere…libera sau cu cuvinte date), ba la atelierele de reparatii (acolo ma distram copios…ca era un nene care-l imita pe tata si mai zicea câteodata, ca sa-i sperie pe cei lenesi: „mai, tu vrei sa-ti lasi copiii flamânzi luna asta, nenorocitule? Iar stai? Când termini cositoarea?” …si ala se facea ca lucreaza, batând la întâmplare cu clestele în tabla. „Nu asa suna metalul cositoarei, smecheru lu peste! Pe cine fraieresti tu, mai?”. Toti râdeau. Avea tata un auz “tehnic”, ca stia, dupa zgomotele unei masinarii, sa spuna “diagnosticul”, cu toate cotele pieselor defecte, ca nici magazionierul nu le gasea asa de repede pe rafturi. Uneori îl suna pe tata sa-l întrebe unde e nu stiu care piesa, la el în magazie. Mereu ziceam ca si-a ratat menirea de spion. Avea o memorie vizuala fantastica. Sora mea îl mosteneste. Cu o singura alunecare a privirii pe o suprafata, si dupa 6 luni a putut spune exact ce cifre au fost notate pe o margine de calendar din biroul nu stiu cui.
O mare pasiune o avea tatal meu pentru ceea ce s-ar numi „studiul comparativ al religiilor”. Nu facea acest lucru stiintific, ci empiric, din discutiile cu oameni de diverse confesiuni, pentru satisfacerea propriei curiozitati si nevoi de dumnezeire. Lecturile lui erau canalizate clar pe doua directii: tot ce tinea de profesia lui si tot ce tinea de mântuirea sufletului. “Respect literatura, am citit si eu multe nerozii la viata mea…pierdere de timp si ratacire de la calea mântuirii”, zicea tata, fara a fi o clipa habotnic. „De ce sa-ti prigonesti sufletul în fantasme si suferinte ori visari, care nu-s ale tale, când te poti bucura în Adevar, în Hristos?”
“Daca universul tau s-a îngustat într-atâta, nu înghesui fetele într-o albie strâmta! Lasa-le sa zboare, sa viseze, sa fie libere!” sarea mama, reamintindu-ne mereu bancul despre ingineri…care au ochi inteligenti, dar nu se pot exprima.
Divergentele lor îmi sfâsie si acum inima. Mama s-a stins strângând pumnii, pâna i-au intrat unghiile de jumatate în podul palmei. Tata a murit zâmbind. Ce o fi fost oare în mintea lor? Dar în sufletul lor?
Isuse drag, azi, când esti cu ei în mormânt, mângâie-le neputintele si dorurile, ca un parinte si ca un fiu. Iarta-i pentru tot ce-au gresit ca niste oameni în aceasta lume plina de primejdii! Cred în învierea Ta si astept ceasul în care ne vom bucura din nou, toti, împreuna cu Tine!
Fa-ma, Doamne, vrednica de jertfa Ta!

Corina-Lucia Costea
Timisoara, 23.04.2011

INOCENTA – FUSE SI SE DUSE…

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Inocenta este primul cuvânt care-ti trece prin minte când te uiti în ochii unui copil. Puritate, inocenta,  sinceritate, iubire si dragoste neconditionata sunt trasaturile de baza ce caracterizeaza un copil. De ce când ne maturizam ajungem sa înlocuim iubirea cu ura, inocenta cu parsivitatea, sinceritatea cu minciuna sau dragostea cu gelozia. De ce nu putem fi si la maturitate inocenti, iubitori, sinceri si empatici?

De ce ajungem sa fim, unii dintre noi,  monstri cu chip uman? De ce ne transformam pe parcursul câtorva ani din suflete pure si frumoase în suflete nepasatore, pline de ura, gelozie si invidie?

Sunt oare aceste „calitati” genetic impregnate la nastere – care sunt în stare latenta pe perioada copilariei si se trezesc la realitate când devenim adolescenti si maturi? Sau se dezvolta pe parcus? Poate acest „evil” chiar exista si îsi intra în drepturi la început de adolescenta si ataca precum o carie sufletul uman..  Sa fie banul radacina acestui „evil”?

Cautând un raspuns, m-am oprit asupra „Genezei 3” si am descoperit o explicatie plauzibila… probabil cei cu teoria Darwin nu vor fi de acord, dar nu putem ajunge toti la unison, fiecare vede lucrurile prin prisma lui si fiecare are convingerile lui.

Probabil inocenta s-a pierdut în momentul în care Adam si Eva si-au dat seama ca erau goi… dupa ce au picat la testul Celui de Sus, când sarpele parsiv si insidios a convins-o pe Eva sa muste din marul pacatos care le-a deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi si au cusut loalalta frunze de smochin din care si-au facut sorturi. Ochii li s-au deschis într-adevar, exact asa cum le spusese sarpele (Satana), numai ca acum au vazut lumea si realitatea cu totul altfel.

Pierderea inocentei, pacatul lor si noile lor raporturi cu Dumnezeu si unul cu altul sunt exprimate prin tema constientizarii goliciunii. Întelegem deci ca ei nu constientizasera pâna atunci, în inocenta lor, ca sunt goi, ci li se parea firesc sa fie asa si nici nu se gândisera la lucrul acesta. Acum nu numai ca se gândeau la lucrul acesta, ci erau coplesiti de rusine din aceasta cauza… INOCENTA a disparut din acel moment…

Does it make sense? Asadar,  noi suntem inocenti, nu suntem vinovati cu nimic… sumtem niste victime, niste urmasi ai unei situatii nefericite, a unei decizii gresite, a unei curiozitati tragice din care se pare ca nu mai exista iesire. Eva e de vina si, of course, sarpele… Asa o fi? O întrebare retorica….

Viorel VINTILA
San Francisco
Saptamâna Mare 2011

PASTE 2011…

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor, ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!

…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… – lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE: „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului – si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi, e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români), pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul1. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain2 (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: http://www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

VINEREA MARE

On By nelursIn poetryLeave a comment

„Din Eul rastignit de iubirea
pentru celalalt, curge viata vesnica.”
M.-A. Costa de Beauregard

Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos.
Se-aude toaca.
Credinciosii se-ndreapta spre biserici.
Începe slujba religioasa.
Îngerii coboara blând din cer,
întind aripile deasupra capetelor noastre,
îsi pregatesc glasurile.
Preotii-nalta rugaciuni…
Se-aud cântari de cinstire,
se înfioreaza întreaga fire…
Se-aprind lumânari,
se lumineaza inimile si gândurile noastre.
Se cânta Prohodul…
Îngerii tristi cânta cu noi !
Clopotul bate.
Pe cer trec nori alungati de vânt.
Pasari tresar din somn speriate.
Printre unde sonore si fosnet de aripi,
lumânarile noastre,
unite-ntr-o singura lumina mare.
Învaluiti în propria lor lumina,
Îngerii se afla printre noi!
Înconjuram biserica,
împreuna cu preotii,
purtatori ai sfântului Epitaf.
Ne oprim de patru ori
si ne hranim sufletele cu rugile lor.
Trecem pe sub Epitaf…
Îngerii sunt cu noi!
Biserica-i prea plina.
În jur roiesc enoriasii.
Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!
Îngerii se afla printre noi!
De secole rememoram
tristetea acelor zile, acelui timp –
Patimile lui Hristos -,
Cel venit sa ne lumineze,
sa ne dezvaluie sensul vietii.

Vavila Popovici – Raleigh, SUA

LUMINA DIN SUFLETELE NOASTRE

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, InspirationalLeave a comment

Vavila Popovici

„Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Ioan 8:12)

De când ne nastem descoperim lumina si în lumina frumusetile vietii pamântene si marturisim o credinta bucuroasa care ne lumineaza sufletele, pentru ca Însusi Dumnezeu care a facut posibila ivirea noastra în aceasta lume, este Lumina si Iubire.
Parintele Dumitru Staniloae spunea: „Lumina vine dintr-o sursa; lumina naturala poate proveni de la o materie, de la soare; lumina spirituala vine de la o persoana. Luminozitatea imateriala vine de la o persoana despre care se spune ca straluceste, ca este luminata ; e o frumusete care nu tine de trasaturile chipului, nu este ceva masurabil… Hristos a fost radios, a fost frumos…”
Este bine ca aceasta Sfânta Sarbatoare a Învierii sa ne gaseasca într-o stare de bine a sufletului, cu iubire pentru semenii nostri, pentru natura care ne înconjoara. [pullquote]„Lumina vine dintr-o sursa; lumina naturala poate proveni de la o materie, de la soare; lumina spirituala vine de la o persoana. Luminozitatea imateriala vine de la o persoana despre care se spune ca straluceste, ca este luminata; e o frumusete care nu tine de trasaturile chipului, nu este ceva masurabil… Hristos a fost radios, a fost frumos…”

Dumitru Staniloaie[/pullquote]

Sa ne putem bucura atât cât putem de fiecare clipa a acestor zile de Paste, traind tot mai frumos prezentul. Sa ne ferim de dizarmoniile gândurilor, vorbelor si faptelor care ne pot îndeparta de Dumnezeu creându-ne o stare de neliniste si teama, sa cautam lumina si armonia care ne îmbunatateste legatura sufletului cu Divinitatea. Lipsa armoniei, ordinii, nu poate duce decât la deruta. „Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina” (Matei 6:22). Iata ca aceeasi lege este valabila atât pentru lumea naturala cât si pentru cea spirituala, caci cel care sta mult timp în întuneric pierde în cele din urma vederea si ochii lui nu mai pot primi lumina; tot asa si un suflet patruns de întuneric si acceptându-l mult timp, nu va mai putea primi lumina. Starea de liniste pe care o simtim traind în armonie este lumina din sufletul nostru care-si face loc în aceasta perioada si alunga întunericul; ea se obtine dupa gradul de noblete a fiecarui suflet, dar si dupa vointa fiecarei fapturi. Dupa cum iubirea se primeste si se daruie, tot astfel si lumina trebuie primita si daruita.
Ca o profunda expresie a trairii spirituale vom aprinde lumânari acasa si în biserici, exprimându-ne în acest mod credinta în jertfa si Învierea Domnului, dar ne vom ruga si pentru sanatatea si mântuirea celor vii si pentru odihna vesnica a celor raposati. „Ce pustiul ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici ! (…) Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea ”, medita Petre Tutea.
Si poate vom face plimbari în natura „la iarba verde” si ne vom aminti de spusele lui Iisus: „Aici este taina, Fii ai Luminii; aici în umila iarba. Aici este locul de întâlnire al Mamei Pamântesti si al Tatalui Ceresc; aici este Curentul Vietii care curge între Împaratiile Pamântesti si cele Ceresti. Puneti mâinile în jurul delicatei ierbi a îngerului Pamântului si veti vedea si auzi si atinge puterea tuturor îngerilor.”
Sa ne amintim  o afirmatie a scriitorului polonez Henrik Sienkewicz „Singur limbajul poetic se apropie de Dumnezeu pentru a-L sluji, exprimându-L. ”

Multi poetii români au scris despre Rastignire si Înviere, retraind fiecare în felul lui momentele mântuitoare pentru omenire: George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, Tudor Arghezi, Vasile Militaru si altii. Citez doar câteva versuri din poemul „Pe cruce” a lui Vasile Voiculescu: „Isus murea pe cruce. Sub arsita grozava/ Palea curata-i frunte ce-o sângerase spinii./ Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinei/ Parea ca varsa lava…”
Mihai Eminescu a descris atmosfera Învierii la una dintre manastiri: „O muzica adânca si plina de blândete/ Patrunde tânguioasa puternicele bolti:/ Pieirea, Doamne sfinte, cazu în orice colt,/ Înveninând pre însusi izvorul de vieti./ (…) Un clopot lung de glasuri vui de bucurie,/ Colo-n altar se uita si preoti si popor/ Cum din mormânt rasare/ Cristos mângâietor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie:/ (…) Cristos a înviat din morti/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte calcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte!”.
Se vorbeste despre o poezie inedita a lui Octavian Goga: „E sarbatoare pe câmpie,/ Si-n suflete e sarbatoare,/ Învie firele de iarna sub ploaia razelor de soare.// Sunt Pastele cele frumoase,/ Si-n fire zvonul lor strabate,/ Clopotnita-si îndoaie trudnic încheieturile uscate./ Arama striga când se zbate maiastra clopotului limba/ Eu simt strigarea ei aprinsa, ca-n vorbe sufletul o schimba/…”.

Alexe Mateevici, a scris poemul de inspiratie pascala: „Cântati cu bucurie acelui ce-a scapat/ Pe om si omenirea de moarte sufleteasca./ E Pastele! Viata! Hristos a înviat!/ Iubire între oameni si pace sa domneasca”.
Dar sa ne amintim în aceste zile si de închisorile comuniste, sa ne gândim la sufletele acelea tinere, visatoare – intelectualitatea româneasca, speranta tarii ucisa… Sa închidem ochii pentru o clipa si sa ni-l imaginam pe Radu Gyr trezit din somn în zorii diminetii si scriind în închisoare: Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula./ O, ce trist si ce-nalt parea Crist!/ Luna venea dupa El, în celula/ si-L facea mai înalt si mai trist./ Mâinile Lui pareau crini pe morminte,/ ochii adânci ca niste paduri./ Luna-L batea cu argint pe vestminte/ argintându-I pe mâini vechi sparturi./ Uimit am sarit de sub patura sura:/ – De unde vii, Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gura/ si mi-a facut semn ca sa tac./ S-a asezat lânga mine pe rogojina :/ – Pune-mi pe rani mâna ta !/ Pe glezne-avea urme de cuie si rugina/ parca purtase lanturi cândva./ Oftând si-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libarci./ Luna lumina, dar zabrelele groase/ lungeau pe zapada Lui, vargi./ Parea celula munte, parea capatâna/ si misunau paduchi si guzgani./ Am simtit cum îmi cade capul pe mâna/ si-am adormit o mie de ani…/ Când m-am desteptat din afunda genune,/miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celula si era luna,/ numai Iisus nu era nicaieri…/ Am întins bratele, nimeni, tacere./ Am întrebat zidul : nici un raspuns !/ Doar razele reci, ascutite-n unghere,/ cu sulita lor m-au strapuns…/ – Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele ./ Din luna venea fum de catui…/ M-am pipait… si pe mâinile mele,/ am gasit urmele cuielor Lui.…

Mult asteptata Înviere a Domnului ne pregateste sufletele pentru bucuria trairii ei. Numita si Paste sau Pasti, ea a devenit o traditie în viata noastra, a crestinilor, în viata Bisericii, fiind cea mai veche sarbatoare crestina, sarbatorita înca din epoca apostolica. Interpretarea duhovniceasca a cuvântului Paste fiind acela de trecere.
Învierea Domnului este sarbatoarea bucuriei, a sperantei noastre, iar Biserica asezata si înaltata pe Traditia Apostolilor, o propovaduieste prin episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora.
Fie ca sfânta sarbatoare a Învierii Domnului sa ne gaseasca în comuniune, sa ne aduca BUCURIE, ÎNCREDERE, LUMINA, IUBIRE si SPERANTA!

Vavila Popovici – Raleigh, SUA

MAYERLING – PUNCTUL TERMINUS AL UNEI CUTREMURATOARE POVESTI DE IUBIRE

On By nelursIn HistoryLeave a comment

În localitatea Mayerling, lânga Alland, Austria Inferioara, la sud-vest de Viena, se afla o manastire ce a fost cândva, castelul de vânatoare al printului mostenitor Rudolf. Pe 28 ianuarie 1889, la Mayerling, acesta îsi gaseste sfârsitul tragic, alaturi de cea pe care o iubea – baroneasa Maria von Vetsera. Destinele celor doi îndragostiti au fost pecetluite într-o trista, însângerata si scurta istorie de dragoste, încheiata prematur si violent. Tragedia lor a marcat începutul finalului Imperiului Austro-Ungar.

Rudolf

Arhiducele Rudolf, Print de Austria, Ungaria si Boemia, a venit pe lume pe 21 august 1858. Rudolf – unicul fiu al împaratului Franz Iosef ?i al împaratesei Elisabeta (cunoscuta sub numele de Sissy) – este mezinul familiei, având doua surori mai mari. Rudolf îi seamana mamei sale, ale carei pasiuni – poezia, filozofia, calaria, colectionarea de obiecte – devin si preocuparile lui de capatâi. În contrast cu atasamentul pe care îl are fata de Elisabeta, arhiducele traieste un profund sentiment de înstrainare fata de tatal sau. Legatura dintre ei devine de-a lungul anilor, tot mai rece si mai tensionata. Ideile conservatoare ale împaratului Franz Iosef nu se potrivesc deloc cu pornirile liberale ale tânarului Rudolf, o persoana rebela, energica si plina de viata.

În cautarea veritabilei iubiri

Acesta este si motivul pentru care Franz Josef se decide sa puna capat felului de a fi non-conformist al fiului sau. Atitudinea lui Rudolf de sfidare a obiceiurilor de la curte si a traditiilor nu este deloc în armonie cu calitatea sa de unic mostenitor al tronului Imperiului Austro-Ungar. În consecinta, sperând sa îsi “cuminteasca” odrasla, împaratul Franz Josef aranjeaza casatoria lui Rudolf cu printesa Stephanie, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Pe 10 mai 1881, nu cu mult înainte ca arhiducele sa lege în buchetul vietii 23 de primaveri, el si Stephanie îsi unesc destinele în fata lui Dumnezeu si a bisericii. Doi ani mai târziu, în 1883, ei devin parintii unei fetite, Elisabeth Marie, alintata cu numele de Erzsi – care va fi nepoata favorita a lui Frantz Josef. Lui Stephanie si Rudolf nu le este dat sa mai aiba si alti copii. De altfel, mariajul lor, înfiripat din ratiuni politice si din vointa unei terte p?rti, este unul nefericit, lipsit de bucurie si de încredere. Afectat de aceasta alianta ce îi fusese impusa de catre tatal sau, cu o femeie pe care nu o iubea si pe care nu si-o dorise niciodata sa-i fie alaturi, Rudolf se îmbolnaveste grav imediat dupa casatorie, pentru ca dupa aceea sa înceapa sa bea ?i sa ia morfina. Dezechilibrul familial provocat de casnicia sa nedorita face ca printul mostenitor sa actioneze în continuare ca un barbat liber, aflat în cautarea marii, unicei, adevaratei iubiri.

Se înfiripa o idila

Prin urmare, Rudolf este prezent la majoritatea evenimentelor din înalta societate. Asa se face ca în vara lui 1888, cu ocazia unor curse de cai ce au loc în parcul de distractii Prater din Viena, arhiducele, pe atunci în vârsta de 30 de ani, o întâlneste pe baronesa Maria von Vetsera (Maria Alexandrine Freiin von Vetsera), o adolescenta de 17 ani.

Maria von Vetsera se naste pe 19 martie 1871, la Viena. Tatal ei este baronul Albin Vetsera, iar mama – Helena Baltazzi, fiica unui bancher grec. La Viena, familia von Vetsera locuieste într-un palat în Salesianergasse 11. Helena frecventeaza înalta aristocratie si este o mama si o sotie devotata. A treia din cei patru copii ai cuplului von Vetsera, Maria are parte de o educatie serioasa si de o disciplina stricta. În momentul întâlnirii cu Rudolf, Maria este o aparitie ce nu poate trece neobservata. Frumoasa, cultivata si distinsa, Maria von Vetsera îi apare lui Rudolf ca fiind femeia pe care o asteapta de atâta timp. La rândul ei, aceasta – la fel ca majoritatea tinerelor de la curte – este fascinat? de printul mostenitor. Ajunsa acasa, dupa ce paraseste Praterul, baroneasa îi povesteste plina de încântare, într-o stare de puternica însufletire, profesorului sau de franceza, despre momentul întâlnirii cu Rudolf. În curând, dragostea Mariei pentru arhiduce ajunge sa se transforme în obsesie. Adolescenta colectioneaza articole dedicate printului mostenitor si fotografii ale acestuia aparute în presa vremii.

Dragoste vieneza

Comportamentul Mariei nu trece neobservat de catre parintii acesteia. Îngrijorati, nelinistiti si tematori de întorsatura pe care ar putea sa o ia lucrurile, Helena si Albin von Vetsera decid ca solutia cea mai buna pentru a împiedica o relatie între fiica lor si printul mostenitor este ca Maria sa fie departe de acesta. În consecinta, mama si fiica pleaca într-un sejur de durata în Anglia, prima cu speranta ca Maria îl va da astfel uitarii pe cel de care era îndragostita, cea de a doua cu inima plina de durere si nostalgie, la gândul ca pentru un timp, nu se mai afla în preajma persoanei iubite.

Însa departarea nu se va dovedi a aduce izbavirea asteptata. Nici una din încercarile Helenei de a o proteja pe fiica ei de o relatie nepotrivita nu izbândeste. Maria si Rudolf se întâlnesc în secret, sfidând eticheta si regulile impuse de societatea vremii. În complicitate cu ei sunt baroana Larisch (o verisoara a printului care de altfel, le si facuse cunostinta celor doi), si Agnes Jahoda, camerista Mariei. Acestea sunt la curent pâna în cele mai mici detalii cu aventura amoroasa dintre arhiduce si baroneasa, ajutându-i sa se vada în cea mai mare taina.

28 ianuarie 1889

Orice tentativa de a stavili pasiunea din sufletul celor doi îndragostiti este sortita esecului. Întâlnirile dintre Maria si Rudolf devin tot mai dese. Relatia lor este cunoscuta de împaratul Franz Iosef, de împarateasa Elisabeta, dar si de Stepahnie, sotia lui Rudolf, precum si de mama si de tatal Mariei. Mai mult, baroneasa si printul urmeaza sa aiba un copil, ceea ce complica lucrurile. Divortul lui Rudolf este imposibil. În consecinta, atât el cât si Maria înteleg ca nu se mai pot ascunde, mai ales ca într-o lume aflata sub semnul unor reguli stricte, o legatura cum este a lor nu are niciun viitor.

La sfârsitul lui ianuarie 1889, între printul mostenitor si Franz Iosef izbucneste o cearta puternica. Motivul acestei dispute este relatia lui Rudolf cu Maria. Tata si fiu îsi arunca unul altuia cuvinte grele, ofensatoare, încarcate de ura si dispret. Situatia se dovedeste a fi fara iesire. Ca urmare, în dupa-amiaza zilei de 28 ianuarie 1889, arhiducele si Maria îsi dau întâlnire la castelul de vânatoare al prin?ului, în Mayerling. Cei doi îndragostiti cineaza împreuna, apoi se retrag în dormitor. Amândoi se întind pe patul presarat din belsug cu petale de trandafiri. Atât printul cât si baroneasa stiu ca sosise clipa despartirii. Ceea ce hotarâsera de comun acord trebuia dus la capat fara emotie si fara ezitare. Rudolf o împusca pe Maria, dupa care, câteva ore mai târziu, se sinucide. Cadavrele lor sunt descoperite peste doua zile, pe 30 ianuarie 1889, dimineata.

O ultima dorinta

Cea dintâi din familia imperiala care afla trista veste a trecerii în nefiinta a celor doi îndragostiti este împarateasa Elisabeta. Acesteia i se va comunica faptul ca Maria i-a ucis fiul, otravindu-l, pentru ca dupa aceea, ea însasi sa se sinucida. Însa examinarea cadavrelor a demonstrat contrariul – Maria a murit prima, iar Rudolf la câteva ore dupa ea, sinucigându-se prin împuscare. Maria, baroneasa de Vetsera, este înmormântata în cimitirul din Mayerling. Avea doar 17 ani când a decedat. Detaliile legate de înhumarea acesteia sunt sumbre. Ar trebui poate amintit macar faptul ca trupul neînsufletit al baronesei, purtând în el un alt trup neînsufletit – pe cel al copilului ei si al lui Rudolf – este coborât, conform ordinelor împaratului, într-o groapa adânca de 20 de metri. Imediat dupa ce sicriul Mariei este pus în mormânt, familiei von Vetsera i se cere sa paraseasca Viena.

Totodata, membrilor familiei von Vetsera le sunt înmânate scrisorile lasate de baroneasa înainte sa moara. Epistolele ei fusesera gasite în castelul de la Mayerling si duse imediat împaratului Franz Iosef. Acesta le trimite parintilor fetei, cu ordinul expres de a-i fi înapoiate în decurs de o ora. În epistola catre mama sa, Maria cerea sa fie îngropata alaturi de Rudolf, în cimitirul din Alland, ultima dorinta ce nu i-a fost îndeplinita. Cu o dispensa speciala din partea Vaticanului – având în vedere ca era vorba de sinucidere – dispensa în care se spunea ca Rudolf suferise un dezechilibru mintal, arhiducele a fost asezat sa îsi doarma somnul de veci în cimitirul din Viena, în cripta familiei imperiale. Rudolf a fost înmormântat în uniforma alba de general, având capul acoperit cu chipiul, pentru a nu se vedea rana provocata de glontul ce îi dislocase un os cranian.

Mayerling, apusul de soare al casei de Habsburg

În locul lui Rudolf, print mostenitor devine Franz Ferdinand, fiul fratelui lui Franz Iosef si prietenul din copilarie al lui Rudolf. Franz Iosef îl detesta si pe acesta la fel cum îl detestase pe Rudolf, atunci când el traia. La dorinta lui Franz Iosef, în acelasi an 1889, castelul de la Mayerling este recladit. Dormitorul castelului va fi darâmat si înaltata o biserica al carei altar se gaseste chiar pe locul unde se afla patul în care murisera printul mostenitor si baroneasa. Mai târziu, castelul Mayerling a fost transformat în manastire si cedat ordinului carmelit. Odata cu tragicul eveniment de la Mayerling, au disparut o epoca, un imperiu si o dinastie, toate legate de numele de Habsburg.

Corina Diamanta Lupu
Bucuresti
14 aprilie 2011

PASTE 2011…

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor,  ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… –  lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa  de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea  trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE:  „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului –  si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea  zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi,  e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor  straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe  “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca  de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo  saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români),  pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si  Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI  – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain  (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

Duminica floriilor

On By nelursIn Biblia, Credinta, Florille, MantuireLeave a comment

Bateti din palme toate popoarele! Înaltati lui Dumnezeu strigate de bucurie! (Psalm 47.1)

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Ioan, 20.31)

 

Ne apropiem cu iutime de Duminica Floriilor – textul va fi vazut de multi doar dupa consumarea inca odata a maretului eveniment –, ultima duminica din saptamâna patimilor în care Mântuitorul Isus, Fiul lui Dumnezeu intrupat om, ca Miel de Jertfa fara cusur, – a coborât de la Dumnezeu Tatal din Cer si a venit ca sa aduca mângaiere popoarelor de pretutindeni si rascumpararea din starea de pacat si imoralitate, prin Jertfa Sa de pe Crucea ridicata intre Cer si Pamânt pe Dealul Capatânii –, omenirii intregi.

 

In multe zone ale lumii, primavara cu florile viu colorate, verdeata ierbii si a padurilor mult diversificate, iti incânta privirea prin splendoarea mirifica a naturii care se desfasoara sub ochii nostri desfatati.

 

Florile iti produc bucurie, te insenineaza, iti deschid inima si-ti incânta privirea.

Gradinile Botanice sunt locuri care te binedispun, te relaxeaza, te destind, te fortifica, te regenereaza.

Cu nostalgie imi amintesc de plimbarile periodice prin Gradina Botanica “Vasile Fati” din Jibou, asezamânt fondat în anul 1968 de catre profesorul Vasile Fati. Gradina devine din 1970 unitate ca baza didactica pentru învatamântul biologic si institutie de educatie pentru publicul vizitator în spiritul dragostei si respectului fata de natura. În perioada de pana la 1989, Gradina Botanica a functionat sub denumirea de “Statiune a Tinerilor Naturalisti”, iar din anul 1990 devine componenta principala a Centrului de Cercetari Biologice din orasul Jibou.

Gradina Botanica din Jibou, în suprafata de 25 ha, este situata în partea de Nord-Est a orasului, pe terasa a doua a râului Somes, valorificând în mod fericit vestigiile vechiului parc din preajma castelului medieval, fosta resedinta nobiliara a familiei Wesselényi.

Descrierea amanuntita a organizarii exceptionale a Gradinii Botanice din Jibou – arhitectura cladirilor care o compun, multitudinea plantelor organizata pe sectoare, fiecare sector grupand plantele dintr-un anumit punct de vedere, ornamental, fitogeografic, ecologic si genetic, sistematic, dendrologic, a complexului de sere, a plantelor medicinale etc –, poate fi gasita la adresa http://bilet.go.ro/fati04ro.htm.

 

Dar, ce vreau sa spun? Intregul Pamânt si-ntreaga natura improspatata, devenind asemenea unui covor multicolor si bine primitor pentru pasii si privirile Creatorului, iar copacii batând din palme striga, SLAVA!.

 

Bateti din palme toate popoarele! Înaltati lui Dumnezeu strigate de bucurie! (Psalm 47.1)

Glasul Domnului face pe cerboaice sa nasca; El despoaie padurile; în locasul Lui totul striga: „Slava!” (Psalm 29.9).

 

 

DUMINICA FLORIILOR-

Intrarea lui Isus in Ierusalim in ovatiile multimii

 

Isus e acum in ultima saptamâna dinaintea rastigniri glorioase. Are in spate multimea de semne si minuni pe care le-a facut in fata oamenilor si in oameni, demonstrând cu putere ca El e Fiul lui Dumnezeu, Mesia si Cristosul asteptat de poporul sfânt. Toate cele patru evanghelii marturisesc de dumnezeirea Sa. Matei il prezinta ca Rege, ca descendent al regelui David si, deci, mostenitor de drept al tronului. Marcu, insa, nu prezinta o genealogie, el prezentandu-L ca Robul Desavârsit al lui Dumnezeu “Caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi!” – Marcu 10.45.

 

Aapostolul Pavel il prezinta cu mare precizie folosind o descriere plastica “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine însusi si a luat un chip de rob, facându-Se asemenea oamenilor.” (Filip. 2.6-7).

 

Evanghelia lui Ioan, il prezinta ca si Cuvantul intrupat, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu insusi venit pe pamant.

Isus, care facuse, dupa cum citim in Evanghelia lui Ioan, sapte semne care atesta cu putere ca El e Dumnezeul intrupat:

(1) Semnul transformarii apei in vin, la nunta din Cana – ( Ioan,2.9).

(2) Semnul vindecarii slujbasului imparatesc – (Ioan 4.46-54).

(3) Semnul vindecarii slabanogului de la scaldatoarea Betezda – (Ioan, 5.2-9).

(4) Semnul inmultirii painii si hranirii a peste 5.000 de oameni, cu cinci paini si doi pesti – (Ioan, 6.1-14).

(5) Semnul umblarii lui Isus pe Marea Galileii, pentru a-si ajuta ucenicii de primejdiile furtunii – (Ioan, 6.16-21).

(6) Semnul vindecarii omului orb din nastere – (Ioan, 9.1-7).

(7) Semnul invierii lui Lazar – (Ioan, 11.1-44).

 

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Ioan, 20.31)

 

Analizand sumar textul de referinta (Marcu 11.1-11), parca-L vedem aievea pe Isus cum, blând si umil, calatoreste pe jos distante mari, suindu-se de la Ierihon, pe versantul de rasarit al Muntelui Maslinilor, in Betania si Betfaghe; de acolo drumul ocolea partea de sud a Muntelui Maslinilor, cobora in Valea lui Iosafat, traversa râul Chedron si urca, din nou, pâna la Ierusalim (“Cum este inconjurat Ierusalimul de muntii, asa inconjoara Domnul pe poporul”– Psalm 125.2).

 

Isus ofera fara echivoc semnul unanim recunoscut de catre evrei (si cunoscatorii VT), profetit de catre Isaia si Zaharia, intrarea lui Mesia in Ierusalim calare pe mânzul unei magarite. El implineste astfel un moment istoric unic, implineste intentionat o profetie care-l vizeaza direct, pe El, ca Mesia.

Acest semn il savarseste atunci deoarce timpul se precipita cu mare repeziciune, iar de-acum tacerea Sa devine de neconceput.

 

Prorocii V.T., Isaia, in capitolul 62, spune “Iata ce vesteste Domnul pâna la marginile pamântului: „Spuneti fiicei Sionului: „Iata, Mântuitorul tau vine; iata, plata este cu El, si rasplatirile merg înaintea Lui.” iar Zaharia in 9.9: “Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Împaratul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mânz, pe mânzul unei magarite.“

 

Isus intra triumfator in Ierusalim in aclamatiile multimii care il primeste pe covorul hainelor lor, pe ramuri de palmier si flori, poporul il recunoaste in sfarsit (pentru moment) ca imparat al lor, care le-a adus multe binecuvantari (in cei trei ani cat Si-a prezentat invatatura Sa printre ei), care le-a adus vindecare si alinare. Isus intra calare pe un magarus, implinind profetia, dar si plin de smerenie si umilinta.

 

“Osana Fiul lui David! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului.”

 

Osana, adica salveaza acum. Salveaza-ne de asupritorii imperiului roman. Isus era deci recunoscut ca Mesia, prin aceste aclamatii ale multimii! Aleluia!

 

“Binecuvantata este imparatia care vine, Imparatia parintelui nostru David.”- arata limpede ca Isus era considerat Mesia. El este Cel Binecuvantat (Cel vorbit de bine), care vine prin autoritatea lui Iehova, ca sa implineasca voia Lui. Osana in cerurile preainalte! – adica lauda in cerurile preainalte, Lui. Sau, o chemare ca El sa salveze din cerurile preainalte.

 

Dar, inaintea acestei zile, Isus, pe cand “ Ei erau pe drum si se suiau la Ierusalim; si Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburati si mergeau îngroziti dupa El. Isus a luat iarasi la El pe cei doisprezece si a început sa le vorbeasca despre lucrurile care aveau sa I se întâmple. „Iata”, a zis El, „ne suim la Ierusalim si Fiul omului va fi dat în mâinile preotilor celor mai de seama si carturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte si-L vor da în mâinile Neamurilor,care îsi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa si-L vor omorî; dar, dupa trei zile, va învia.” (Marcu, 10.32-34)

Si patriarhul Moise, in Levitic 1.4 vorbeste despre jerfe, ca trebuie ca pacatosul “Sa-si puna mana pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca sa faca ispasire pt. El”

Marele preot al vremii care L-a judecat si condamnat pe Isus, Caiafa, ca Mare preot, a prorocit ca e mai bine sa moara un om pentru tot poporul, desi nu stia cu adevarat ce zice.

Aceea care-L aclamau in duminica floriilor, peste doar cateva zile – prins si cercetat ca un tâlhar, desi nevinovat, chiar pur – in aceeasi saptamâna, strgau cu totii: Rastigneste-L! Rastigneste-L! Asta in urma sfatului batranilor, carturarilor si al Soborului si a judecarii cazului de catre Pilat.

“Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” (Ioan 1.29), il identifica Ioan Botezatorul. Povara care apasa pe noi, am apasat-o pe El, am aruncat asupra Lui toate neputintele si deficientele noastre, iar El, in schimb, ne-a dat neprihanirea si iertarea Lui!

Glorie Domnului Isus, Mielul fara cusur al lui Dumnezeu, trimis din Cer pentru omul pacatos!

 

Osana! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!

Aleluia! Amin!

Pret pe dispret

On By nelursIn EssaysLeave a comment

,,Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta (…), iar pe aproapele tau, iubeste-l ca pe tine însuti’’- este îndemnul biblic asupra caruia gânditorii omenirii si-au plecat fruntea, au zabovit, au cugetat, si-au pus întrebari. Raspunsul? Greu de dat!  Uneori chiar riscant, din considerente ce pot merge de la contextul social-istoric (pe vremea Inchizitiei, ehe!), pâna la  starea omului, constient de sine, într-o lume ca reprezentare (evident, exprimata la nivelul limbajului).
Putini sunt cei care au îndraznit, în timp, sa spuna ceva de substanta (distantati mai ales de dogme), în legatura cu citatul de mai sus! Enumerarea lor nu îsi are rostul! Printre ei însa, si Jean Jacques Rousseau, filozof francez de origine geneveza (nascut 28 iunie 1712 – decedat 2 iulie 1778). El se încumeta sa proclame ca neputinta a omului expresia ,,iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti’’, din considerente specifice:
1. conservatorism (ce tine de structura mentala),
2. instinctul de conservare, locul în care natura umana subiectiva, universal manifesta, îsi spune cuvântul.
Versetul biblic citat, la care s-au adaugat framântarile din veacuri, nu ne-au dat nici noua pace, nu ne-au lasat sa vegetam, mai pe româneste, nu ne-au lasat sa mergem cu capul între umeri, si surzi, si muti, la balmajelile contemporanilor, etalate, zice-se, doar spre binele omului. As! Povesti si nici macar atât, câta vreme, la baza contructiei lor (a povestilor), sta si stiinta de-a le scrie si  de a le spune (chestiune ce tine de minte si limbaj, ca sa nu mai amintesc de maretia omului  care, dupa noi, ar consta tocmai în puterea de a povesti si a ne lasa povestiti). 
Revenind, nu ascundem faptul ca, cel putin la nivel rational, ne situam undeva  alaturi de Rousseau. Emotional însa, a-ti iubi aproapele (în sensul biblic) a capatat (în sensul larg si nobil al cuvântului) o alta conotatie: „iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti”   în forma sa manifesta  echivaleaza cu ,,pretuieste-ti aproapele, ca pe tine însuti!” Ca în pretuire, contextual, picura din  noi si dragostea de lume, si iubirea pentru aproapele nostru, este o alta chestiune ce vine sa completeze, ba, mai mult, sa dea forta cuvântului ,,pretuire’’. Altfel spus, daca nu avem puterea sfintilor mergatori prin lume, putem fi asemenea lor, ca doar pretuirea  sta la îndemâna oricui,  mai ales atunci când nu  suntem plesniti de cine mai stie ce tip de mitocanie (la noi un fel de patologie  cu iz nationl, daca ne gândim la versiunea  cu capra vecinului careia i s-a dat, spre îndestulare, frunza si falusul carpatin (simboluri, spre cunoasterea noastra în lume). Nu de alta, dar cica am fi popor potent, chiar  si numai cu verdeturi  sau muraturi, daca alaturi lor sta fie si numai oala cu vin! Aiurea! Se vede de la o posta cum tremuram ca piftia la iesirea din asternut, si cum confuzia  staruie în noi pâna spre seara, când suntem din nou la pamânt. Apropo de asta: am sa  propun Parlamentului României reintroducerea articolului 402  [daca nu ma însel, cel care interzicea consumul de alcool mai devreme de orele 10 si în timpul programului], macar pentru institutiile de cultura, spre a mai struni creatia ce curge, dupa câte se pare vesnic cu falusuri!). Daca mai adaugam miscarea din buric si manelizarea la nivel  national, imaginea e completa.
În consecinta, de aici, din mitocanie, si diferenta.  Pretuiesti însa pe cine?  
Pentru a clarifica, oarecum, orizontul deja creionat,  trebuie sa amintesc faptul ca, nu putem pretui la întâmplare, chiar daca,  de exemplu, postmodernismul îti da voie (ce-i drept, doar cu partea aceea a lui de trei parale,  adica cu aia ce sta sub  sintagma ,,cine a pus cacat pe cleanta?”. Sa mai spun ca sub umbrela expresiei si izul emanat, sta rangul de mare  creator? Nu, o las pentru alta data!
Ori aici e aici! În chestiunea cu pretuirea, sta,  un fel de premergere, povestea cu întelegerea, concept complicat si nu la îndemâna oricui balmajeste sub starea halucinant-acustico-vizuala, urmare a vreunei intoxicatii cu posirca vânduta de  nea cutare  ce pune pret pe dispret  la a sa bodega în care…
Norocul nostru cu cei care au facut din stiinta si stiinta de carte, profesie! Greu  îi mai suporta, astazi, tot felul de al de fute-vânt, dar, pâna una, alta, daca vrem sa fim în rândul lumii, nu avem încotro!  În acest sens, amintesc spusa lui Priddy, R. C., profesor la Universitatea din Oslo, Norvegia:
„Nu putem exclude din cadrul întelegerii nici explicatia cauzala, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretica si nici calitatile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compatimitoare sau aprecierea calitativa. Pe scurt, întelegerea autentica nu exclude niciodata astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personala, etica si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentala – gândire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit sa descoperim conexiuni si relatii între posibilele obiecte ale intereselor noastre’’. Întelegere, în zilele noastre, vizeaza ansamblul, iar natura sa de tip holistic vine odata cu procesul globalizarii. (…),,Principiul întelegerii si al metastiintei este de a descoperi unitatea în diversitate. Ipoteza principala este ca, asa cum fiinta umana este în esenta la fel peste tot în lume, la fel este si facultatea esential umana a întelegerii”  (Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html)”
Asta pe de o parte! Pe de alta parte, gradul de întelegere, dar si calitatea ei tine de inteligenta noastra. Simplificând,  într-o analiza practica a întelegerii, trebuie avut în vedere ca fiecare dintre noi vorbim cel putin o limba. Daca am defini inteligenta umana ca fiind descrisa de rationalmentul creativ obtinut prin adunarea diverselor informatii (vechi si noi), pe baza carora pot fi obtinute noi concluzii, am observa ca limbajul uman este una dintre dovezile inteligentei si, evident, a superioritatii umane. Chiar daca argumentul anterior este  relativ firav, el permite, totusi, câteva concluzii
a) cuvintele noastre fac dovada gândurilor noastre, iar sunetele care dau gravitatea lor arata cât de inteligenti suntem;
b) s-ar putea demonstra ca, fara comunicarea lingvistica, nu ar mai fi literatura, poezie, stiinta, pe scurt, acumulare de cunostinte teoretice si practice (poezie  în sensul  demn al cuvântului, si nu  aceea de forma: ,,scârta, pârta,/ taca, paca/ mulge vaca/, foaie verde laba gâstii,/latra mâta-n pom/…),;
c) nimic nu poate stabili mai bine inteligenta si superioritatea noastra, decât existenta comunicarii verbale. (Dupa Descartes, ,,chiar si nebunii care spun lucruri nebunesti, dau dovada de o forma de inteligenta pe care nici un alt animal nu o are”  – R. Gherghinescu, Anotimpurile empatiei, Editura Atos, Bucuresti, 2001, p. 30).
 În alta ordine de idei, mai amintim ca:
 1. Întelegerea reprezinta semnul distinctiv al gândirii care nu poate fi conceputa în afara sesizarii si corelarii atributelor esentiale ale obiectelor si fenomenelor, a faptelor în general. Ea este trasatura esentiala si permanenta a gândirii umane (exceptând cazurile patologice sau de rea credinta), fara de care nici celelalte activitati ale gândirii (conceptualizarea, sistematizarea, axiologizarea, creatia etc.) nu ar fi posibile, chiar daca, de exemplu, gestaltistii o  cantoneaza  între un act brusc, spontan, de ,,prindere” a unei relatii sau situatii, si o iluminare instantanee, intervenita în procesul rezolvarii  anumitor probleme.
2. Din perspectiva lui I. P. Pavlov, întelegerea  ar fi o “închidere brusca de circuit”, închidere care, în opinia sa, reprezinta utilizarea vechilor cunostinte (cunoasterea acumulata, stocata, care este de fapt cunoasterea teoretica), în vederea deprinderii unor noi notiuni, momentul întelegerii fiind echivalent cu încadrarea noilor cunostinte în cele vechi.
3. Tucicov, în anii `70, defineste întelegerea ca ,,o activitate de patrundere si de relevare a relatiilor dintre obiectele si fenomenele realitatii’’ (A. Tucicov-Bogdan, Psihologie generala si psihologie sociala, vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p. 9.)
4. Daca întelepciunii noastre ( în masura în care nu am facut umbra pamântului degeaba), suntem în stare sa adaugam întelepciunea altora, puterea noastra de a întelege,  tinde spre forma sa manifesta, iar pretuirea este atrasa, direct, fara efort, de catre repere. 
(…) A fi în stare sa recunosti întelepciunea în altii, ne aminteste acelasi autor, R. C. Priddy, si sa ai calitatea de a putea învata de la o astfel de persoana nu este un lucru obisnuit, nici pentru oamenii de rând, nici pentru cei educati formal. Traditia secolelor sustine ca un întelept apare în calea oricui cel putin o data în viata, dar rar el este vazut si ascultat. Calea spre adevar este presarata cu certitudini abandonate. Nivelul puritatii morale, claritatii mentale, veridicitatii intelectuale si stabilitatii emotionale decide adevarul pe care ne putem baza. Când orizontul se largeste, valurile se astâmpara si furtunile dispar, mai multe aspecte ale adevarului ne vin la îndemâna” (R. C. Priddy, Conversations with Bhagavan Sir Sathya Sai Baba, Dr. John Hislop, 1984, p. 43.)

5. Despre întelegere, s-au scris carti. Adunate, probabil ar forma bibiloteci, însa noi, în scurtul demers, nu putem tinde spre un rotund fara a mai adauga macar faptul ca întelegere fara constiinta este aproape un non sens. 
(…) ceea ce este corect sau gresit ne este cunoscut doar prin constiinta. Ceea ce este corect, uneori se face simtit de o certitudine interioara, astfel încât avem convingerea ca stim fara a avea îndoieli. “Cunostinta… este Spiritul Suprem omniprezent, Singura Realitate dominanta. Din ea, vine Constiinta, care este vocea adevarului din interior” (N. Kasturi, ,,What is Truth?”, în Indian Journal Sanathana Sarathi, January, 1987, p. 35).
Ca sa încheiem, daca  alaturi spuselor anteriore, adaugam  trairea empatica (despre care o sa vorbim cu alt prilej), daca reusim re-cunoasterea aproapelui prin ratarea specificitatii acestuia (prin a da la o parte ceea ce îi este specific), pretuirea lui, a aproapelui, este tot una cu pretuirea de noi însine.
În cazul în care  însa ratam tot ce am spus anterior, ratati suntem. În acest caz, si noi si pretuirea aproapelui nu depaseste pretul pe dispret în bodega lui nea cutare… 
        Craiova,            Nicolae Balasa

„ROAGA-TE AICI SI ACUM!” – UN PASTOR AMERICAN OFERA SERVICII DE ÎNCHINARE PE MARGINEA SOSELEI

On By nelursIn USALeave a comment

De multe ori ne-am gândit ca pentru a ne ruga si închina lui Dumnezeu este necesar sa mergem la o anumita biserica sau într-un anumit loc unde se desfasoara servicii divine de închinare. Nimic mai fals! De curând am avut ocazia sa citesc despre un mod inedit de a oferi oamenilor ocazia de a se ruga lui Dumnezeu. Este vorba despre un pastor, pe nume Roger Couillard, din Surprise, Arizona, care s-a gândit sa vina în întâmpinarea omului grabit si lipsit de timp în a mai cauta pe Dumnezeu. Mai precis, Roger Couillard si-a demarat lucrarea de pastorire a sufletelor prin a plasa o pancarta pe care scrie „Te poti ruga aici si acum!” pe masina sa parcata în fiecare zi de luni, marti si vineri între orele 10:00 – 13:30 la marginea drumului în vecinatatea unei intersectii principale din localitatea El Mirage.

Am putea spune ca acest pastor a ales o modalitate neasteptata de a-si pierde timpul pe marginea soselei. Dar lucrurile nu stau asa, fiindca întrebat despre rezultatele pe care le-a obtinut, el a declarat: „Multe persoane sunt doritoare sa se opreasca sa se roage, deoarece au diferite nevoi urgente, iar bisericile nu sunt totdeauna deschise pentru a-i primi.” Cel mai adesea persoanele interesate de rugaciune doresc sa obtina calauzire pentru probleme legate de locul de munca, familie sau diferite chestiuni de ordin spiritual la care nu gasesc raspuns.

Pastorul Couillard a ales acest mijloc de a a-si ajuta semenii tocmai fiindca exista o multime de cazuri urgente, care nu necesita amânare. De aceea, celor doritori el le ofera câte o brosura intitulata „Care este identitatea mea în Isus Hristos”, ce cuprinde si informatii de contact pentru cei ce doresc sa-l contacteze pe pastor si în alte ocazii.

Citind aceasta relatare si urmarind materialul video atasat, m-am gândit cum ar fi ca un preot sau un pastor din România sa încerce o astfel de metoda. Poate nimeni nu i-ar da atentie. Poate ar fi considerat un excentric sau o persoana cu „probleme”, fiindca asa este specificul nostru în a evalua acele lucruri pe care nu le cunoastem si ni se par bizare.

Oricum, chiar si în Statele Unite o astfel de abordare a fost cu totul inedita, fiindca în loc sa mai stea sa astepte ca oamenii sa vina în casa de rugaciune, acest slujitor bisericesc a ales sa iasa în întâmpinarea celor ce au nevoie, acolo unde acestia se gasesc. Nu citim în Evanghelii ca Domnul Hristos mergea prin toate cetatile si satele din Galilea, Iudeea si Samaria, vorbind cu toti cei interesati? Sau ca El discuta cu oricine era doritor indiferent de locul unde s-ar fi aflat?

Fântâna de la marginea cetatii nu era un loc nepotrivit, rascrucea de drumuri nu era lasata la o parte, piata publica nu era neglijata, astfel ca în orice loc posibil Domnul Hristos cauta sa vina în ajutorul oamenilor acolo unde se aflau ei. Prea mult s-a batut moneda pe o religie care îi strânge pe credinciosi în casele de rugaciune, în timp ce ogorul lumii zace în paragina si neglijat de toti asa-zisii lucratori.

Fenomenul diminuarii frecventarii bisericilor si adunarilor va deveni tot mai accentuat, indiferent ca ne place acest lucru sau nu. Modelul de închinare se schimba de la o epoca la alta, însa cine este dispus sa tina cont de acest lucru?

De ce sa ne fie teama sa spargem tiparele ce nu mai functioneaza? De ce sa ramânem închistati în scheme care nu mai sunt de actualitate?

Închinarea la colt de strada nu este ceva nou, fiind un lucru cunoscut în vechime. Folosirea Internet-ului pentru a-i conduce pe oameni la Dumnezeu nu ar trebui sa ne socheze, fiindca avem un contact mai profund decât într-o adunare publica în care individul devine doar un obiect topit în multime.

Vanitatea omeneasca se hraneste cu tot ce este senzational si are o nuanta de popularitate, dar când este vorba de a face o lucrare cu un suflet de fiecare data, mai toti „lucratorii platiti” se dau la o parte. Prin urmare, as dori ca exemplul lui Roger Couillard sa fie urmat si de altii dintre cei care apartin breslei „pastorilor de suflete”. Cu siguranta ca atunci religia ar deveni mult mai practica si mai apropiata de nevoile reale ale oamenilor, fiindca adevarata sfintenie are nevoie doar de persoane care sunt capabile sa aduca puritatea Cuvântului în viata de zi cu zi. Felicitari pastorului Roger Couillard si fie ca exemplul sau sa ne dea de gândit!

Octavian LUPU
14 aprilie 2011
Bucuresti

 

Sursa: http://www.yourwestvalley.com/topstory/article_62e6369a-6521-11e0-87a6-001cc4c002e0.html

CONFERINTA AFR –IMPRESII SI NOUTATI

On By nelursIn FamilyLeave a comment

Conferinta anuala AFR s-a desfasurat anul acesta la Cluj pe 9 aprilie. A fost un succes. AFR ia in serios conferintele pe care le organizeaza, atit la nivel regional cit si la nivel national. Toate ne sunt la fel de importante, fara deosebire de locul unde se tin si de numarul participantilor. Scopul lor este informarea publicului privind pericolele, unele dintre ele institutionalizate, care privesc familia si valorile, cunoasterea noastra reciproca, si discutarea metodelor pe care fiecare dintre noi le putem folosi si eforturile pe care le putem face impreuna pentru apararea si promovarea valorilor. Cautam sa organizam conferintele noastre imbinind aspectul informativ cu cel pragmatic. De aceea invitam la conferintele noastre personalitati impozante atit din Romania cit si din alte tari care au experienta in promovarea si apararea valorilor. In acest sens, conferinta din anul acesta nu a fost o exceptie si a beneficiat de vorbitori cu prestigiu, atit din Romania cit si din strainatate.

Nu avem cuvinte suficiente sa multumim tuturor celor care s-au implicat cu abnegatie in transformarea conferintei noastre intr-un real succes. Multumim in primul rind participantilor la conferinta. De-a lungul conferintei au participat aproximativ 100 de persoane. Au venit din Cluj dar si din toata tara. De la Arad, Timisoara, Oradea, Baia Mare, Tirgu Mures, Bucuresti, Bistrita. Unii au fost in trecere prin Cluj si s-au oprit pentru o vreme sa audieze conferinta, sa ne cunoasca, sa ne incurajeze si sa ne spuna cit de mult ne apreciaza, atit actiunile cit si eforturile pentru informarea familiilor romane despre pericolele care le pericliteaza. Iar altii ati venit in grupuri, cel mai numeros fiind cel de la Baia Mare care au venit in grup de 10. Multe aprecieri! Citiva participanti au fost si romani de peste hotare (Chicago).

Multumim deasemenea gazdelor. Gazdele au dat dovada de o ospitalitate rara si recomandam aula catedralei oricarui grup sau organizatii care doreste sa organizeze conferinte la Cluj. Au fost la inaltime. In plus, membrii AFR care au organizat conferinta au fost si ei la inaltime. Nu s-au plins de dificultati, nici nu au dat inapoi. Cuvintele “nu se poate” nu au fost rostite de nici unul ditre ei. Mentionam aici cu multa apreciere pe Leonard Farauanu (AFR Cluj), parintele Emil Ember (AFR Baia Mare), Adrian Iov (AFR Arad), Niculina Ciuperca (AFR Bucuresti), Bogdan Mateciuc (Director Executiv AFR), Petre Costea (Presedinte AFR), Florin Vasiloni (AFR Caransebes), Danile Tut (AFR Timisoara), etc.

Multumim deasemenea conferentiarilor. Toti au fost la inaltime. D-l Titus Corlatean (senator PSD) a vorbit cu pasiune despre importanta Scripturii in educarea copiilor intr-un spirit de respect si apreciere fata de valori, citind diverse pasaje din Cartea Proverbelor/Pildelor. Ne-a informat deasemenea ca sotia dinsului are pozitii pro-viata si ca a participat, impreuna cu dinsul, la marsul pro-viata organizat de Pro-Vita Bucuresti pe 26 martie. D-l Pavel Horj (Deputat PNL) a tinut o prelegere despre bioetica si valorile crestine. A fost o prezentare foarte buna, d-l deputat dind dovada de o cunostinta aprofundata asupra subiectului. Intreaga audienta a fost bine informata asupra subiectului. D-l Adrian Papahagi (Fundatia Crestin-Democrata PDL) a vorbit cu pasiune si elocventa despre importanta valorilor in politica romaneasca si a pledat ca valorile crestine sa fie reflectate in legislatia tarii. A mentionat si proiecte legislative curente dar nepotrivite care, afirma dinsul, nu se cuvine sa fie initiate sau promovate intr-o tara crestina, si mai ales de un partid politic care se considera a fi de dreapta. D-l Bogdan Mateciuc a identificat mai multe organizatii neguvernamentale din Romania care se profileaza pe promovarea antivalorilor si modul in care actioneaza in acest scop cu fonduri primite din partea Uniunii Europene.

AFR a acordat d-lui Titus Corlatean un mic semn de apreciere, o carte despre diplomatie si relatii internationale (Joshua Ramo, The Age of the Unthinkable, 2009), avind in vedere pozitia dinsului ca Presedinte al Comisiei de Afaceri Externe a Senatului Romaniei. AFR deasemenea a transmis, prin intermediul d-lui Adrian Papahagi, un mesaj de apreciere fata de d-l Teodor Baconshi, Ministrul de Externe al Romaniei si fondator al Fundatiei Crestin Democrate din Romania. In toamna anului 2010 d-l Baconschi a publicat o carte “Crestinism si Democratie” in care prevede ca un imperativ indispensabil pentru viitorul Romaniei promovarea valorilor crestine in viata politica a tarii. Suntem de acord. Recomandam tuturor cartea dinsului.

Multumim deasemenea preotilor si pastorilor care au vorbit, preotul Todea, preotul Matei Boila (din partea Forumului Civic Roman) si pastorul Rei Abrudan. Preotul Matei Boila a prezentat un subiect cu un titlul foarte interesant si captivant – “Casatoria: Contract sau Taina?” Iar d-l Abrudan a discutat subiectul “Menirea Casatoriei,” punctind ideea ca inainte de a demola o structura, in cazul nostru casatoria si familia, trebuie gindit de ce structura a fost creata in primul rind si cu ce scop. A vorbit deasemena d-l profesor Juhas Tamas, profesor la Institutul Reformat din Cluj, sintetizind ideea, bine argumentata, ca atit maghiarii cit si romanii au avut in comun, de-a lungul istoriei, un aspect social foarte important – familia, importanta si rolul ei in formarea si dezvoltarea natiunilor. D-l Tamas a punctat deasemenea idea, foarte interesanta, ca doar familia poate asigura supravietuirea noastra in societatea post-moderna.

Cuvinte speciale de apreciere trebuia facute fata de musafirii nostri internationali. Am fost privilegiati sa avem trei oaspeti internationali. Primul oaspete care a conferentiat a fost europarlamentara Anna Zaborska (Slovacia). Am apreciat la dinsa seriozitatea cu care a pledat cauza familiei crestine ca si fundament esential in viitorul Uniunii Europene si necesitatea mentinerii familiei naturale in rezolutiile si directivele unionale. Dupa masa a vorbit d-l avocat Sam Webster din partea lui Christian Institute (Institutul Crestin) din Marea Britanie. Vreme de 45 de minute a captivat audienta cu o prezentare clara, concisa, si foarte bine pregatita despre modul in care tribunalele engleze submineaza valorile crestine si libertatea religioasa in avantajul “drepturilor” homosexualilor britanici. Iar ultima prezentare a fost facuta, prin modalitate video, de catre Pat Fagan, Sr. Research Fellow la institutul Family Research Council din Washington, DC. Subiectul dinsului a fost extinderea la nivel mondial a unei ideologii sexuale seculare care nu doar ca submineaza si ia in deridere, intentionat, castitatea si relatiile monogame, dar deja are un efect dezastruos in societatile unde e promovata cu asentimentul autoritatilor. Titlul prezentarii lui a fost “Christian Chastity vs. Sex in the City,” lung de 45 de minute. Adaugam in plus ca oaspetii straini au participat la conferinta de la inceput pina la sfirsit, dind dovada de multa atentie, interes, si rabdare. Am fost mult impresionati de aspectul acesta.

Mentiuni speciale trebuie adresate d-lui Ionut Bruma (voluntar AFR Bucuresti si membru al Asociatiei Arsenie Boca) care a subtitrat materialul video al d-lui Pat Fagan. La asta l-a ajutat si d-l Bogdan Mateciuc. In puls, d-l Bruma a facut o mica prezentare pe tema “De ce sunt voluntar AFR”? care a captivat interesul participantilor. D-l Bogdan Mateciuc trebuie mentionat inca o data pentru ca a tradus impecabil prezentarea d-lui Sam Webster din engleza in romana, la fel ca parintele Emil Ember care a tradus, la fel de impecabil, prezentarea d-nei Anna Zaborska din franceza in romana.

Finalul conferintei a consistat din prezentari scurte de pina la 5 minute din partea persoanelor care au participat la conferinta. S-au inscris la cuvint si au vorbit cu multa pasiune si intelepciune d-na Natalia Muresan (Baia Mare), Niculina Ciuperca, Cornelia Mateciuc, Miorita Sateanu (Presedinta Uniunii Femeilor din Bihor), Maria Dunca Moisin (medic, Bucuresti), Marius Crisan (Cluj), Costel Batranu (Bucuresti), Mihai Titean (Chicago).

Pe linga vorbitori, prezenti la conferinta noastra au fost si alte personalitati impozante ale luptei pentru valori din Romania, printre ei d-l Bogdan Stanciu, Presedintele Pro-Vita Bucuresti; d-l Corneliu Szekely-Hategan, presedintele miscarii Saptamina Casatoriei in Romania; si d-na Maria Neagu, editoarea publicatiei online Viata Cultelor. Din partea mass media am remarcat interesul deosebit aratat de catre Radio Maria si redactorul ei sef, d-l Claudiu Ardelean.

Poze de la Conferinta pot fi vazute aici: http://dl.transfer.ro/AFR-transfer_RO-11apr-8bf11f.rar

Daca ne-a scapat din vedere vreun amanunt sau detaliu important despre conferinta, ne cerem scuze, suntem singuri responsabili pentru asta, si ne asumam raspunderea. Eventualele lacune, insa, nu au fost intentionate.

Din Partea Participantilor:

Din partea participantilor am primit multe mesaje de apreciere dinter care publicam unul.

Buna seara: Sper ca ati avut o calatorie linistita si ca ati ajuns cu bine acasa. Imi dau seama ca a fost un efort mare pentru dumneavoastra si pentru cei care v-au sprijinit in realizarea acestei intilniri, dar va asigur ca a meritat din plin tot ceea ce ati facut. Fiecare conferentiar a transmis cite un mesaj valoros si amintesc doar citeva: criza spirituala si sociala, cu rasturnarea de valori pe care o traim, poate fi depasita prin actiunea fiecaruia de a se opune faradelegii; subminarea libertatii religioase devine tot mai evidenta si de aceea nevoia de modele crestine in societate este imperioasa (fiecare poate sa devina model pentru copiii lui, pentru elevii lui, pentru vecinii lui, pentru colegii lui, traind si rostind in mod natural si liber valorile crestine); importanta casatoriei sacramentale si implicatiile casatoriei contractuale; speranta intr-un tineret care ar putea sa devina conservator, ca reactie la adresa acelor parinti care si-au ignorat rolul de a transmite copiilor adevaratele valori ale vietii si sensul adevaratei libertati. Mesajul transmis prin documentarul “Christian Chastity vs.Sex in the City” l-as recomanda sa-l descopere si cei care nu l-au ascultat. Toate cele bune, va doresc. MDM (Bucuresti)

PREZENTARI

Am primit multe mesaje din partea d-tra in care ne cereti sa publicam prezentarile care s-au facut in candrul conferintei la Cluj. Publicam astazi, in intregime, prelegerea avocatului Sam Webster din Marea Britanie, intitulata: “Faith, family and freedom” (“Credinta, familia si libertatea”)

I am very grateful to have been asked to address this conference and appreciate your warm welcome. This is my first visit to Romania, a country which has been shaped by Christian values and teaching. Whilst I do not claim to have any extensive knowledge of Romanian history, I appreciate that this is a country which is enjoying freedoms which have been re-engaged relatively recently. Religious freedom is at the foundation of a free and open society. But we cannot take our religious freedom for granted. If you read or listen to global news you will surely be aware of an active atheistic assault on religious liberty.

There are some people in positions of authority and influence who would gladly silence Christians. They use smooth-sounding arguments about ‘equality’, but often this is just a pretext for dismantling the structures of the traditional family and taking away those corresponding liberties which allow us to live our lives in accordance with our Christian beliefs. This is a battleground in which The Christian Institute is currently engaged in the United Kingdom.

The Christian Institute, founded in 1989, is a research and campaigning organisation based in the North of England. We are an evangelical organisation seeking to equip Christians to engage in the public square. We provide comment to the media, assist politicians in Parliament and run major court cases. Our work focuses on the fundamental issues of the sanctity of life, the sanctity of marriage and religious liberty. Our website: http://www.christian.org.uk has now become one of the leading Christian news sources in the UK, receiving over 107,000 visits every month. As Christians, we expect government to provide a framework for individual citizens and families to flourish, to fulfill their responsibilities and to ensure that the preconditions for liberty are protected. That has certainly been the traditional UK model of law.

Constitutionally, the United Kingdom is a Christian country and we have an established church. Our Queen, making laws in parliament, is the highest source of law. She is required by her coronation oaths to uphold the Christian faith and the law of God as revealed in the Bible. Every day, business in parliament still starts with Christian prayers and the teaching of Christianity still pre-dominates in religious education in state schools. Within this constitutional framework, the traditional family has enjoyed autonomy, but also privilege, as that is what the state has promoted, whether through education provision, public policy or the tax system.

Sadly, however, over recent years we have seen a systematic attempt in parliament to dismantle this traditional framework. As the model of the traditional family has been deconstructed and then reconstructed, religious liberty has been undermined. At times, some changes have gone hand in hand with judicial activism, involving the European Court of Human Rights, to which the UK (just like Romania) is bound through being signatories to the European Convention on Human Rights. The European Convention and its court in Strasbourg have undoubtedly brought freedom and liberty to many people across many countries. However, the Convention has not always sat comfortably with the traditional notions of “rights” in the UK. English law has traditionally been cautious of defining or codifying rights because it risks effectively limiting rights. Instead, the UK has pursued a notion of “residual rights”. In other words, we are free to do anything that the law does not expressly prohibit. And, of course, until relatively recently, many prohibitions centred on the various alternatives to the traditional family.

The European Convention, however, sets out prescriptive principles of rights which, in my view, can be interpreted widely. You will know that the Convention is held out to be a “living instrument”, open to reinterpretation and development in the light of changing public morality. For example, in one recent case involving a homosexual couple in Austria, the Strasbourg court held that there is no right under the Convention to same sex marriage. However, we should note its reasoning. According to the court, there is no right to same sex marriage because there is not yet a European consensus for it and so it still falls to be regulated by the laws of individual states. However, it is important to note that the court accepted that the right to marriage enshrined in Article 12 of the Convention could include same sex marriage. Clearly, the Court is paving the way for future decisions.

“The margin of appreciation” is a concept which recognises that where there is no European wide agreement on an issue the European Court of Human Rights should not intervene. This can be helpful. It was certainly helpful in the recent Lautsi v Italy case (the so called Italian crucifix case in which Romania along side 10 other countries intervened). However, it is a concept which can ultimately be trumped by changing views of morality. The broad principles of the Convention permit judicial activism and this judicial activism can too easily create a conflict of rights. This conflict of rights in the courts is especially seen where changing notions of the family conflict with traditional religious beliefs. And so, the right to a family life in Article 8 of the Convention has developed to protect homosexual rights, often in opposition to the right to manifest religious belief as held in Article 9.

In recent years, this model has been reflected – in fact sometimes taken further – in the laws passed by the UK Parliament and the decisions of UK courts. As Parliament has acted in the name of equality to dismantle the traditional family, orthodox Christian beliefs have been trumped by laws which enforce the new morality and model of the family. We are now seeing the courts in the UK implement the new moral framework rather than the old Christian order.

So, what steps have been taken in the past ten years to undermine the family in the UK? 2001: The age of consent for homosexual acts was reduced from 18 to 16. 2002: Homosexual adoption was legalised. 2003: A law banning public authorities and schools from promoting homosexuality was repealed. Also in 2003 Parliament implemented the European Framework Directive by enacting new laws granting rights in employment, including the right not to be discriminated against on the ground of sexual orientation (similar rights were also granted at the same time not to be discriminated against on the ground of religion or belief). Then, in 2004, legislation was enacted to create ‘civil partnerships’, granting all the legal rights and privileges of marriage to homosexual couples. In 2004, the Gender Recognition Act was also brought in, allowing a man to become a woman “for all purposes” in law. He could then legally marry another man, because in law the couple would be of opposite sexes. In 2006 a new Equality Act was enacted outlawing discrimination on the grounds of religion or belief and sexual orientation in the provision of goods, facilities and services. In 2008 a new Human Fertilization and Embryology Act permitted same-sex couples the right to conceive children together using sperm and eggs from donors, and for both of the same-sex couple to be the legal parents of the child on the birth certificate. Currently the UK government is consulting on whether to legislate for full same sex marriage in the UK.

The Christian Institute has done a lot of work in Parliament and the media to oppose these laws and to build into them some crucial safeguards to protect religious liberty. Chiefly, within the narrow confines of internal church life there are exemptions from various equality laws which protect the rights of churches and religious bodies. Such exemptions seek to build into legislation a balance between Articles 8 and 9 of the European Convention. However, in the wider public sphere, new laws which promote homosexuality are redefining the family in society and are restricting religious liberty for Christians who disagree. The best way to illustrate this is to explain three recent cases, two of which I have been involved in personally.

The first case funded by The Christian Institute involves Lillian Ladele. She is a committed Christian and she lives in London. Until a few years ago Lillian was a council registrar as such, Lillian’s job involved registering births, deaths and marriages. After the UK’s Civil Partnership Act was passed in 2004, Lillian politely asked to be excused from carrying out civil partnerships because of her Christian beliefs. To be excused from carrying out this one service would have been a practical solution to the moral conflict she, as a Christian, would have faced had she had to perform civil partnership services. In fact she worked in a large team of other registrars which included many others who were willing and able to conduct same-sex unions. However, rather than agree to this, her employer, the local council, disciplined her. As a result, Lillian was forced out of her job.

With our help, Lillian brought a legal case against her employer for religious discrimination. Although she won in the lower court, she later lost her case in England’s Court of Appeal. In December 2009, the Court of Appeal, sitting in London, held that the council could justify forcing Lillian to perform civil partnership services, so as to enable the council to comply with its own Diversity and Equality policy which committed the council not to discriminate on the ground of sexual orientation. Bizarrely, it made no difference to the court that no homosexual couple had ever, or would ever, be denied a civil partnership had Lillian been excused from carrying out this particular service. The head of the civil courts in England and Wales said in his judgment that the law against discriminating on the ground of sexual orientation in the provision of goods and services: “takes precedence over any right which a person would otherwise have by virtue of his or her religious belief or faith, to practice discrimination on the ground of sexual orientation.”

It is clear from this case that what started out as a permissive move – new liberal laws to permit same-sex couples to enter civil unions – has turned into a coercive law, requiring submission by all, including religious believers, to its agenda of redefining marriage and the family. Although religious discrimination laws were brought in at the same time as sexual orientation discrimination laws, it is clear that where the two are in conflict, the courts require sexual orientation rights to trump religious rights. This reasoning is now being applied in other cases. For example, a Christian couple who faced difficulties in their application to become foster carers because of their views on homosexual conduct, have just lost a case against their local council.

Here are Eunice and Owen Johns, who have been supported by another Christian legal team in the UK. As Christians, they believe that sexual relations other than those within marriage between one man and one woman are morally wrong. Mr and Mrs Johns applied to their local council to become foster parents, looking after children who are under the care of the local council. However, the Johns were told by social workers at their local council that they would have difficulty in being approved for fostering in the light of their views.

During the application process, the Johns were asked questions about how their beliefs on homosexuality might affect their behaviour as foster carers. In response, the Johns said that they could not tell a child that a homosexual lifestyle was right. As a result, their application was unsuccessful. Following this Mr and Mrs Johns brought an action in the High Court in London challenging the council’s approach. In the judgment handed down in February, two High Court judges ruled that: “the attitudes of potential foster carers to sexuality are relevant when considering an application for approval”. “The local authority is entitled to explore the extent to which prospective foster carers’ beliefs may affect their behaviour, their treatment of a child being fostered by them”. Much of the court’s reasoning was based on the Lillian Ladele registrar case which I have just mentioned. It is clear that the courts are entrenching a position where rights pertaining to sexual orientation take precedence over rights pertaining to freedom of religion.

The government funded Equality and Human Rights Commission intervened in the Johns’ case, arguing that views disapproving of same-sex relationships and lifestyles have a harmful impact on the well-being of children and young people. In fact the Commission talked about the risk of children being “infected” with views disapproving of homosexual conduct, almost as if such views are a disease to be eradicated. It is becoming apparent that the state is now calling evil good and good evil. The institutionalisation of new family structures inevitably impacts upon the rights of those who disagree.

In Cornwall, in the south west of Britain, I have been defending a Christian couple who run a small seven room hotel. As Christians, Mr and Mrs Bull seek to run their small hotel on Christian principles. They make no secret of their Christian faith. In the reception area is a huge sign stating that “Jesus Christ is Lord”. They also have a high view of marriage. Their booking form states that that they only permit married couples to book double bedded rooms. In September 2008 a homosexual couple, in a civil partnership, booked a room in the hotel but failed to disclose this to Mrs Bull. When the couple arrived at the hotel, they were politely informed that it was the policy of the hotel only to allow married couples to have double room accommodation.

The homosexual couple subsequently sued Mr and Mrs Bull under the UK’s Equality Act. Mr and Mrs Bull denied discriminating on the ground of sexual orientation. Rather, their policy was based on sexual conduct outside marriage. Indeed, Mr and Mrs Bull had consistently applied their policy to heterosexual unmarried couples for over 26 years. Again, the court was faced with needing to balance conflicting rights. In its judgment in January this year, the judge said: “I am … acutely aware of the importance of this case to both sides and the deeply held views on both sides. Both can legitimately claim the right (Article 8) to have their private and family life (and in the case of the defendants their home) respected. The claimants [i.e. the homosexual couple] are a family in the eyes of the law just as much as are the married defendants. Both are entitled not to be discriminated against (article 14) and the defendants have the right (article 9) to manifest their religion or beliefs.”

However, when all was said and done, the court held that Mr and Mrs Bull had unlawfully discriminated against the homosexual couple on the ground of sexual orientation. The key to the court’s decision was that the law treats married couples and civil partners as having the same rights. If Mr and Mrs Bull accepted married couples, it followed that they were discriminating on the ground of sexual orientation by refusing a double room to a homosexual couple in a civil partnership.

Encouragingly, even two well known pro homosexual commentators criticised the decision. One, a former senior politician who supports gay rights, warned against the dangers of creating a “secular theocracy”. And, a well known academic (who is also a practising homosexual and an atheist) criticised the judgment in strident terms. This decision has been a wake up call to many Christians in the United Kingdom about just how far the homosexual agenda is redefining the family and marginalising the rights of Christians who disagree. In so doing, the courts are overturning the Christian basis for our laws. This significance was certainly not lost on the judge who decided Mr and Mrs Bulls case. In fact he started his judgment by referring to the fact that the Royal Courts of Justice in London (the Appeal Court for England and Wales [SLIDE]) has three statues on the façade of the building, namely statues of Moses, King Solomon and Jesus Christ: “Moses, to whom the 10 commandments and the law was given; King Solomon who exercised unparalleled wisdom as a judge-king; and, of course, a statue of our Lord himself. The judge noted that: “A great deal has changed since Moses, King Solomon and Jesus Christ walked upon this earth. Those Judaeo-Christian principles, standards and beliefs which were accepted as normal in times past are no longer so accepted.” “The standards and principles governing our behaviour which were unquestioningly accepted in one generation may not be so accepted in the next. In our parliamentary democracy it is for parliament to frame laws which reflect these changes in attitude or which give a lead to such changes. Whatever may have been the position in past centuries it is no longer the case that our laws must, or should, automatically reflect the Judaeo- Christian position.”

That is where the United Kingdom and many other nations now find themselves. The ‘equality’ agenda is having a broad and deepening impact on Christians throughout the UK. It is redefining the family. This trend is reflected in two of the main political campaigns in which we are currently engaged.

Firstly, we are committed to fight the slide to a redefinition of marriage to include full same-sex marriage. Secondly, we are seeking to stop the growing attempts to sexualise children through the teaching of ‘sex education’ in state schools, as our opponents seek to normalise the rejection of the traditional family by starting with the youngest in society. Everything I have described relates to a country which is a strong and stable democracy, which has had no significant political upheaval since our ‘Glorious Revolution’ of 1688. It is also a country which has had a very strong Christian heritage which has nurtured its political and legal development. Yet, what we have seen in recent years is nothing short of a cultural revolution in which legal rights have been refined, the family has been reconstructed and the Christian faith has become marginalised. In many respects it has been an unconventional revolution – incremental steps and democratic in origin – but a revolution no less significant in terms of its consequences.

VESTI BUNE!
Materialul publicat saptamina trecuta, “Vesti Bune!” a suscitat un numar mare de reactii din partea d-tra. Publicam doua.

Doamne-ajuta! (asa se saluta oamenii buni – ori cei care se straduiesc sa fie buni – in Moldova) Va multumesc din toata inima pentru ca mentineti o corespondenta care incalzeste inima familiei mele, care numara patru copii, de 19 – 24 de ani. La randu-ne, impartasim informatiile acestea altor cunostinte cu frica si dragoste de Dumnezeu. Sunt profesoara de latina si, vremelnic, conduc, in Pascani (unde s-a nascut M. Sadoveanu, in urma cu peste 130 de ani) Casa de Cultura. Daca veti avea vreodata intentia sa organizati conferinte, expozitii, intalniri in Moldova (Moldova aceasta, saraca si bogata!), va rog, nu ocoliti orasul nostru! Post cu folos, timp de mantuire, M.P.

Dumnezeu sa va binecuvinteze si El sa fie slavit pentru aceste vesti bune. Sa stiti ca la marsul contra avortului in Madrid au participat multi romani. Anul trecut a fost scris si un articol in ziarul Romanul despre acest lucru.Va felicit pentru ceea ce faceti si Domnul sa fie cu voi acolo si cu noi aici si cu toti cei ce se incred in El. Cu dragoste in Cristos, Monica.
MAMA SUROGAT – DECE SPUNEM NU!

D-l Mihail Neamtu, a publicat pe blogul sau un comentariu pe care ni l-a impartasit ca reactie la materialul ce l-am publicat acum 2 saptamini privind proiectul legislativ de mama surogat in Romania. Redam citeva paragrafe, urmind ca articolul in intregime sa poata fi citit de cei interesati in linkul alaturat: http://www.contributors.ro/cultura/nimic-despre-cultura-vie%C8%9Bii-bioetica-si-mo%C8%9Biunile-pdl/

Dreapta post-comunista se confrunta cu un paradox: tace chitic atunci când vine vorba de chestiunea demnitatii umane si abandoneaza cu nonsalanta orice initiativa venita dinauntrul miscarii pro-vita. Desi multe la numar (PDL, UDMR, PC sau PNL), partidele care ar trebui sa promoveze ideile liberalismului clasic, ale crestin-democratiei sau ale conservatorismului evita sa transeze dilema bioeticii contemporane: cum poate fi salvata viata pruncului nenascut fara a încalca demnitatea femeii?

În România, exista milioane de aderenti la mesajul pro-vita. Un sondaj recent arata ca 42% din concetatenii nostri considera avortul drept „o crima”. Nu stim daca aceasta parte din populatia tarii este activa sau pasiva electoral. Cert este ca reprezentantii unui corp politic matur si responsabil nu-i poate ignora. Fireste, retorica discursului pro-vita e mult mai greu de ambalat în România decât în Statele Unite. Câti dintre noi au uitat oare anii dictaturii în care autoritatile comuniste tinteau explozia procentelor demografice?

Cercetatori ai perioadei totalitare au aratat (cel mai recent în volumul intitulat Politica pronatalista a regimului Ceausescu. Vol. 1: O perspectiva comparativa, Ed. Polirom, 2010 si coordonat de Corina Palasan, Luciana Jinga si Florin Soare) metodele abuzive de control biopolitic al corpului feminin. Nu respectul pentru demnitatea copilului, nici grija pentru copilul nenascut, ci abordarea cantitativ-utilitarista a chestiunii maternitatii Si delirul de grandoare al lui Nicolae Ceausescu se aflau în spatele politicilor PCR din România anilor 1966-1989. Lipsit de orice tenta propagandistica, filmul „4,3,2” de Cristian Mungiu a scos la iveala dimensiunea sordida a natalismului totalitar.

Frazarea atitudinii pro-life trebuie sa plece, asadar, de la respectul libertatii de constiinta a fiecarui cetatean. Persuasiunea – un exercitiu fundamental în orice angajament politic – are drept scop redirectionarea alegerii catre respectul pentru viata umana, de la stadiul conceptiei pâna la moartea naturala. Cultura pro-vita deplânge faptul ca, în plina criza demografica, societatea româneasca a ajuns sa banalizeze avortul. Dupa 1989, numarul chiuretajelor voluntare a depasit cifra de 15 milioane. Relatarile din presa ori informatiile obtinute colocvial arata ca, pentru o fata de 17 ani, este mult mai greu sa cumpere un pachet de tigari decât sa recurga la întreruperea sarcinii. Nici vorba de acord al parintilor, co-implicare a sotului sau a partenerului, consultarea psihologica sau contact cu organizatiile pro-life (care doresc sa sustina material si sufleteste orice mama-purtatoare de sarcina). Revolutia sexuala precoce (prin care înteleg tentatia promiscuitatii, decuplarea sexualitatii de eros si afectivitate, prelungirea psihologiei adolescentine si, mai ales, degrevarea responsabilitatii paterne) conduce la situatii tragice: la Constanta, bunaoara, o tânara de 15 ani a decedat în urma unui chiuretaj angajat în absenta oricarei consultari cu rudele sau prietenii. O idila traverseaza rapid socul hemoragic si sfârseste la cimitir. Parinti devastati, familii îndoliate, colegi sub stare de soc – totul pentru ca nimic, sub raport legislativ, sa se schimbe.

Evident, nu toate cazurile ajung în aceasta situatie limita, regretata de toti participantii la „actul medical”. Oricât de eufemistic am prezenta tabloul general, situatia este dramatica. Într-un tulburator reportaj jurnalistic, Dan Gheorghe de la România libera arata cum si de ce „numarul întreruperilor de sarcina care au avut loc între 1958 si 2008 este mai mare decât populatia actuala a României”.

Cu o medie de trei avorturi pentru fiecare femeie, agenda pro-life n-ar trebui sa fie una periferica. Adaugati la criza natalitatii si perspectiva îmbatrânirii populatiei. Desenata cu penita sociologilor, imaginea României din 2050 arata deprimant: spor natural negativ, datorii fiscale masive si o populatie cu multi seniori. În total, 16 milioane de locuitori. Dimensiunile socante ale acestei contractii demografice depasesc cu mult amenintarile unui razboi extern sau pericolul unei catastrofe naturale. Chiar daca Statul liberal modern este miop metafizic, decidentii nu pot ramâne orbi în fata riscurile sistemice reprezentate de propagarea si generalizarea actualului stil de viata.

Te-ai fi asteptat ca doctrinarii dreptei, mai putin progresisti decât ideologii stângii, sa scoata la iveala acest subiect. Redactarea unor motiuni interne este momentul privilegiat pentru reflectia sistematica asupra valorilor si asupra principiilor unui Partid. Desi consistente la capitolul politici sociale sau economice, toate motiunile prezentate de membrii marcanti ai PDL tabuizeaza subiectul avort.

Nu se astepta nimeni, fireste, la o pozitie similara Vaticanului. Ti-ai fi putut îns imagina un discurs favorabil recunoasterii demnitatii vietii înca de la stadiul embrionar. Ar fi o utopie sa ceri politicienilor români sa-i semene parintelui Nicolae Tanase de la Valea Plopului, ori sa stârnesti campioanele feminismului la un concurs filantropic în compania maicii Tereza de Calcutta. E drept ca nici spatiul academic din România nu se lauda cu bioeticieni de patrundere, precum filozoful Leon Kass sau teologul Tristram Engelhardt Jr. Totusi, respectul acordat valorilor traditiei crestine si grija pentru viitorul natiunii române ar fi impus o reflectie staruitoare asupra demnitatii persoanei (mult mai ferm angajata de popularii germani). Vor sparge oare tacerea vocile identificate distinct cu doctrina crestin-democrata?

ANUNT PENTRU ROMANII DIN ITALIA
Vineri, 15 aprilie, de la ora 09.30 la ora 13.00, la sediul Grupului Abele din Corso Trapani n. 91 in Torino, va avea loc un seminar dedicat modelului de familie romana intitulat “Parinti si copii: familie, educatie si intercultura”, transmite Romanian Global News, care citeaza Primaria din Torino. Vor interveni: Cristina Govor (mediator intercultural) – Familie in/migrate din Romania; Ioana Antoniu (profesor de limba romana LCCR) – Italia – Romania: sisteme scolare fata in fata; Cosmin Ghircoias (psiholog) – Integrarea in societatea italiana – punctul de vedere psihologic. Seminarul are loc in cadrul unui ciclu de intalniri ale proiectului “Parinti si copii” reunite sub titlul “Experiente de convietuire: o calatorie printre familiile romane, marocane, peruane, albaneze si chineze la Torino”. Seminariile sunt gratuite, insa este obligatorie inscrierea. Mai multe informatii se pot obtine de la Progetto “Genitori&Figli” del Gruppo Abele Tel. 011 3841083, fax 011 3841091, genitoriefigli@gruppoabele.org Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

DECLARATIA DE LA TIMISOARA
Continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia de la Timisoara pentru a fi semnata de familiile d-tre, colegii, vecinii, rudeniile. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Cum se Semneaza Declaratia?: Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

AFR VA SOLICITA DOI LA SUTA
Va rugam directionati 2% din impozitele d-tre catre AFR completind fisierul alaturat. Sunt pentru o cauza buna si banii sunt folositi pentru scopuri de care beneficiaza intreaga tara. Procedura este simpla: http://www.alianta-familiilor.ro/doilasuta.html. Aceasta procedura nu inseamna ca veti plati ceva in plus sau ca veti plati ceva ce n-ar trebui sa platiti. Suma indreptata catre AFR provine din impozite deja retinute de Stat.

VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania
http://www.alianta-familiilor.ro