Tag: Dumnezeu

BIBLIA – Cartea adevarata cu Happy End

On By nelursIn Biblia, Credinta, EducatieLeave a comment

Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu …

de George Danciu

“Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întâmple în curând. Si le-a facut-o cunoscut, trimitând, prin îngerul Sau, la robul Sau Ioan care a marturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos si a spus tot ce a vazut.” (Apocalipsa, 1.1-2)

Se stie ca, daca o tanara famile  astepta un copil, desi acesta soseste in lume abia peste 9 luni, parintii incep sa amenajeze „camera copilului”, îi fac un patut dupa gustul lor in care micutul asteptat cu iubire sa se simta cat mai bine. Apoi ei cauta sa achizitioneze si un carucior in care sa-l plimbe in  aerul curat de afara.

E de-a dreptul miscator sa observam cum Dumnezeu,  de-a lungul existentei umane – a istoriei,  intr-un cuvant –  a avut aceeasi grija parinteasca!

La inceput Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul. A creat intregul univers in care l-a asezat pe om unde sa se simta foarte bine, unde sa traiasca in partasie cu Insusi Dumnezeu si unii cu altii. L-a asezat in Gradina Edenului, un loc mirific si mult binecuvantat, unde omul se putea bucura in voie. Insa curand a venit si neascultarea primului cuplu de oameni, Adam si Eva, lasandu-se inselati de soapta perfida a Diavolului!

In conseinta, cei doi au fost alungati din frumoasa Gradina si li s-a decretat si pedeapsa. Spini si palamida le va da pamantul, care fusese blestemat prin acceptarea minciunii si a neascultarii in viata lor. Degradarea, erodarea, si decaderea, chiar moartea si-au facut tot mai mult simtita prezenta in viata oamenilor.

Dumnezeu, cand s-a implinit vremea, Le-a trimis oamenilor, asa cum profetise prin sfintii Sai proroci, un Mantuitor, in persoana Fiului Sau Isus Cristos, nascut din fecioara Maria si puterea Sfantului Duh cu care fusese umbrita. El este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Jertfele aduse de om, de orice fel, nu L-au multumit pe Dumnezeu. Pentru rascumpararea din starea de degradare, de pacat in care a decazut, a fost nevoie de o Jertfa fara cusur, de Mielul sfant coborat din Cer, de sangele lui Isus Cristos (Fara varsare de sange nu este iertare.). Toti care cred in Jertfa Sa, in Numele lui Isus, in lucrarea de izbavire adusa prin rastignirea Sa pe crucea de lemn de la Golgota, si-L asculta de-acum inainte, si cauta sa-i faca voia, sa-i implineasca poruncile, vor avea viata vesnica. Au trecut de la moarte la viata!

In repetate randuri, Isus a spus ca Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvantul promisiunilor Sale ramane in veci si se implineste pana la virgula si punct. (Matei, 24.35).

Caci adevarat va spun, câta vreme nu va trece cerul si pamântul, nu va trece o iota sau o frântura de slova din Lege, înainte ca sa se fi întâmplat toate lucrurile. (Matei, 5.18).

Pentru omagierea aniversarii a 500 de ani de la nasterea celebrului crestin novator John Calvin (1509 – 1564), sculptorul clujean Liviu Mocan (il puteti gasi la adresele: http://www.liviumocan.com; www.invitationsculpture.com; http://www.saltmin.com/3906/interviu-cu-sculptorul-liviu-mocan-fiorul-vibratiei-creatoare-in-opera-sculptorului.html) a executat o extraordinara lucrare intitulata DECALOG / CELE ZECE PORUNCI, care a fost expusa, mai intai la Geneva, acolo unde a trait si s-a afirmat Calvin. Lucrarea prezinta Cele zece porunci, prin cele doua maini ale lui Dumnezeu, realizare care s-a materializat prin expunerea materiala a 10 degete care formeaza cele doua maini, la scara mare, in inaltime ca la 5 m, iar diametrul unui deget, asezat pe sol, la baza, de aproximativ 1 m. Asezata opera de arta,  cele zece degete formeaza un caus,   mainile lui Dumnezeu, fata in fata, impododite cu un strat subtire asemenea aurului si care dau o lumina stralucitoare, reflectata, si focalizata in spatiul cuprins de ele. Cine se afla in perimetrul Legii poruncilor lui Dumnezeu,  simbolizate  in mod fericit prin aceasta splendida sculptura, se simte si se afla in siguranta, in pace si in odihna, putandu-se la propriu aseza in mainile sigure ale Creatorului. Inafara lor, cu totii suntem expusi pericolelor de tot felul, care, mai tarziu sau mai curand,  ne va perturba si devia existenta de la un Happy End indelung pregatit de Dumnezeu pentru omul credincios.

Domnul Isus,  de 2.000 de ani a venit cu oferta Sa, generoasa, chemandu-ne la El: „Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. ”. (Matei 11.28) si apoi a lasat tuturor ucenicilor Sai promisiunea plina de grija si atentia Sa intreaga: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.” (Evangh. dupa Ioan, 14.1-2)

In APOCALIPSA, insa  traducerea din greaca a cuvantului originar, este  Revelatia sau Descoperirea, Revelatia  apostolului Ioan, descoperirile pe care le-a primit, si care sunt scrise de el  pentru noi, asezata apoi in Biblie,  aceasta  REVELATIE ne  prezinta cat se poate de clar vremea Sfarsitul acestui Pamant, nenorocirile si urgiile,  marile necazuri si cataclisme prin care va trece intreaga omenire in zilele care il vor preceda .

Inainte de inaltarea Sa la cer, Isus a stat de vorba cu ucenicii Sai, iar acestia l-au intrebat despre Imparatia asteptata si dorita de ei:

„Deci apostolii, pe când erau strânsi laolalta, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând sa asezi din nou Împaratia lui Israel?” El le-a raspuns: „Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapânirea Sa.” (Faptele apostolilor, 1.6-7)

„Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (Matei, 24.36).
Exprimarea din acest punct de vedere este clara si indubitabila, fara echivoc. E greu de imaginat cum pot fi amagiti sau orbiti de Satana cei care cauta sa faca asa zise calcule (cum este de notorietate cazul lui Harold Camping) , pentru a stabili care ar fi data Sfarsitului acestui Pamant!

Oricum, e bine de precizat, ca, daca nu va reveni Domnul Isus intre timp, sfarsitul fiecarui om va veni in mod normal in decursul vietii sale, cuprinse pentru fiecare intre cele doua date individuale, data nasterii si data mortii fizice, timp care se poate intinde la cateva zeci de ani.

Sa vedem si o scurta mentiune a Bibliei: „Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; si lucrul cu care se mândreste omul în timpul lor nu este decât truda si durere, caci trece iute, si noi zburam. Dar cine ia seama la taria mâniei Tale si la urgia Ta, asa cum se cuvine sa se teama de Tine? Învata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima înteleapta! „ (Psalmul 90.9-12)

In timpul acestei vieti, chiar acum, in aceste zile, trebuie sa ne punem viata in acord cu pretentiile lui Dumnezeu, daca dorim sa avem  un Happy End.

Trebuie sa ne preocupe aceasta idee, acest gand, cu atat mai mult cu cat nu avem de unde cunoaste cat vom mai trai in acest trup muritor. Putem muri subit din varii cauze (un accident stupid de masina, de tren sau de avion; un atac cerebral, un virus mortal, decesul prin imprudenta sau confuzie; in tornade, incendii, inundatii etc).

Ce promite Dumnezeu credinciosilor Sai?

Dumnezeu promite un Pamant nou si un Cer nou tutror celor ce cred in El. Celor care il urmeaza, prin credinta, pocainta si ascultare. Cei care cauta sa-i implineasca voia Sa pe care o aflam in Biblie, indeosebi in Noul Testament.

In Apocalipsa- REVELATIA, in penultimul capitol, cap. 21 gasim informatii despre magnifica cetate a lui Dumnezeu in care vor fi primiti pentru vesnicie cei care au credinta si viata dupa voia Lui:

„Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou; pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera, si marea nu mai era. Si eu am vazut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfânta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa împodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu însusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi.” Si a adaugat: „Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.” Apoi mi-a zis: „S-a ispravit! Eu sunt Alfa si Omega, Începutul si Sfârsitul. Celui ce îi este sete îi voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.

Dar, cât despre fricosi, necredinciosi, scârbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, închinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este în iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”

Apoi unul din cei sapte îngeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!” Si m-a dus, în Duhul, pe un munte mare si înalt. Si mi-a aratat cetatea sfânta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra preascumpa, ca o piatra de jasp, stravezie ca cristalul. (…) Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, si împaratii pamântului îsi vor aduce slava si cinstea lor în ea. Portile ei nu se vor închide ziua, fiindca în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava si cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna; ci numai cei scrisi în Cartea Vietii Mielului.„ (Apocalipsa, 21.1-11; 23-27)

GLORIE DOMNULUI DUMNEZEU! ALELUIA!

VINO DOAMNE ISUSE!

 

Simti?

On By nelursIn TraditionLeave a comment

de Jianu Liviu-Florian

 

Erau la Teatrul de Papusi, odata –

Pe-un ultim rand, dupa dejun, flamanzi –

Acuma vin la Maica Preacurata,

Tot asteptand, si resemnati, si blanzi –

 

Pe lumea cea perfecta, ce sa faca?

Unde esti, Doamne, Tu, sa ii inveti?

Ca uite, eu, dintr-un salariu, daca

Le dau cel mult un pumn de pufuleti –

 

Someri prea tineri, ce se stiu acasa

Sub cerul liber peste usi inchise,

Ce stau si ei, cu Dumnezeu, la masa,

Si ca si El, mananca scrum de vise…

 

Copii ai strazii? Dar e loc pe strada,

De ei, printre masinile savante?

Invata-I, Doamne, inca sa mai creada

Ca lipsurile lor sunt briliante!…

 

Murdari, rufosi, mai stiu vreo meserie?

Mai sunt umani, sau maidanezi cuminti?

Cand vad ca-s inutili, cu darnicie,

Te-ntreb, perfectul meu aproape: Simti?

 

19-20 mai 2011

 

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

 

 

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

„Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

„Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

„Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

„Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

„Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

 

 

Eu Sunt Lumina Lumii

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:1-12

 

Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

„Când trecea, Isus a vazut un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au întrebat:

„Învatatorule, cine a pacatuit, omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?“ Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“ Dupa ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pamânt si a facut tina din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta si i-a zis: „Du-te de te spala în scaldatoarea Siloamului” (care talmacit înseamna „Trimis”). El s-a dus, s-a spalat si s-a întors vazând bine. Vecinii si cei ce îl cunoscusera mai înainte ca cersetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce sedea si cersea?“ Unii ziceau „El este“, altii ziceau: „Nu, dar seamana cu el“ si el însusi zicea: „Eu sunt.“ Deci i-au zis: „Cum ti s-au deschis ochii?“ El a raspuns: „Omul acela, caruia i se zice Isus a facut tina, mi-a uns ochii si mi-a zis: „Du-te la scaldatoarea Siloamului si spala-te.“ M-am dus, m-am spalat si mi-am capatat vederea.“ „Unde este omul acela“, l-au întrebat ei. El a raspuns: „Nu stiu.“

Care este prima ta reactie când vezi un om bolnav?

Te gândesti ca a pacatuit?

Judeci familia lui?

Vezi tu aici o posibilitate de lucrare?

Cum te apropii de un bolnav? Ce îi spui? Ce îl înveti sa faca?

Te-ai gândit ca cei din jur asteapta de la tine un ajutor?

Domnul este ajutorul oricarui bolnav.

Învata pe bolnavi sa ceara ajutorul Lui.

Ai tu o experienta în care ai vazut pe Domnul vindecând un bolnav?

Noi trebuie sa lucram pentru sanatatea noastra si a altora.

Domnul sa-ti dea puterea Lui si sanatate în lucrul zilei!


Eu sunt usa oilor

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan,  10:1-10

 

„Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari, dar oile nu au ascultat de ei. Eu sunt Usa.“

 

de Ana Tatar Andras

 

„ Adevarat, adevarat va spun ca cine nu intra pe usa în staulul oilor, ci sare pe alta parte, este un hot si un tâlhar. Dar cine intra pe usa, este pastorul oilor. Portarul îi deschide si oile aud glasul lui. El îsi cheama oile pe nume si le scoate afara din staul. Dupa ce si-a scos toate oile, merge înaintea lor si oile merg dupa el, pentru ca îi cunosc glasul.

Nu merg deloc dupa un strain, ci fug de el, pentru ca nu cunosc glasul strainilor.“ Isus le-a spus aceasta pilda, dar ei nu au înteles despre ce le vorbea. Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari, dar oile nu au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa junghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata si sa o aiba din belsug.“

Crezi ca e important sa fii cu ceilalti credinciosi?

Crezi ca e importanta intrarea ta între cei credinciosi? Sunt credinciosii din jurul tau o protectie pentru tine?

Domnul merge înaintea noastra si noi mergem dupa El. Dupa cine te duci tu?

Sunt mai importanti credinciosii (oile) decât Pastorul? Ce este mai important:

ce spune omul (oricât ar fi de destept) sau ceea ce spune Pastorul?

Ai grija sa nu confunzi vocea strainului cu vocea Pastorului! Sa nu lasi pe nimeni sa te fure cu o învatatura placuta la urechi. Numai Pastorul poate da hrana care da viata.

Domnul sa te pazeasca de hoti si de tâlhari!

Cei ce nu vad sa vada

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:39

„Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta ca cei ce nu vad sa vada“

 

de Ana Tatar Andras

 

Cum stai cu vederea?

 

Cum stai cu vederea spirituala?

Domnul Isus se descopera orbilor spirituali ca sa le formeze si sa le creasca credinta.

Credinta creste prin practica.Credinta este auzire plus ascultare.

Cei ce refuza sa vada (creada) ramân sub judecata.

Fara Cristos orice om este orb spiritual.

Domnul Isus vrea sa ne faca sfinti, mai mult decât ne vrea fericiti si sanatosi.

Pentru ce te rogi tu mai mult? Pentru fericire si sanatate sau pentru sfintenie?

Sfintenia include suferinta. Suferinta este un mister.

Suferinta nu este întotdeauna rezultatul sau consecinta pacatului.

Dumnezeu poate folosi suferinta spre binele nostru.

Dumnezeu foloseste suferinta deseori pentru a ne trezi la veghere.

Nu lasa sa treaca suferinta fara a învata ceva din ea.

Raspunsul nostru la suferinta determina destinul nostru.

Care este suferinta ta? Te încrezi în Domnul cu ea? Cum o accepti?

Cum vezi sau cum întelegi tu suferinta?

 

Isaia 53:10 „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…Dar dupa ce îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.“

 

Domnul sa te mângâie în suferintele tale!

FARMECUL UNEI VÂRSTE NEMURITOARE

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

de Octavian LUPU

 

„Who wants to live forever” – Cine vrea sa traiasca vesnic – este una dintre cele mai sensibile melodii cântate vreodata de catre regretatul Freddie Mercury, solistul trupei Queen. Împreuna cu eternul „Last Christmas” (Ultimul Craciun) al lui George Michael, acest cântec readuce în suflete nostalgia anilor ’80 pentru toti cei care erau adolescenti sau tineri la acea data. În mod surprinzator, ori de câte ori am avut ocazia sa audiez din nou aceste melodii, involuntar am trait un sentiment de parere de rau pentru anii care au trecut fara sa materializeze asteptarile unei vârste la care crezi ca orice lucru dorit este posibil, fiind doar o chestiune de vointa sau perseverenta pentru a ajunge la împlinirea lui.

Într-un anumit sens, nimic nu se compara cu perioada adolescentei, cu acea treapta intermediara dintre copilarie si maturitate, acea interferenta stranie, dulce si amara deopotriva, dintre nazuinta de a deveni ceva cu totul deosebit si imaginea unei realitati potrivnice pe care crezi ca o poti învinge eroic la fiecare pas. Si de aceea, nu pot decât sa ma opresc la marginea timpului acelei perioade si sa strig din adâncul fiintei mele dorinta de a putea retrait farmecul unei vârste nemuritoare.

În ce ma priveste, amintirile din acea perioada se amesteca naucitor cu impresiile cele mai neobisnuite generate de experienta trecerii printr-un liceu militar. Uneori am senzatia ca toti acei ani, nu mai multi, dar nici mai putini de patru, au fost în mod brutal înlocuiti de instructie militara, plantoane, smotru de tot felul, precum si de urletele comandantilor strigând la mine ca nu ma supun disciplinei militare. Aceste senzatii profunde s-au amestecat spasmodic cu amintirea colegilor de clasa sau de ani, care nu de putine ori râdeau de mine sau de modul meu de a fi.

Adevarul este ca nu as fi putut sa îmi închipui ca ranile emotionale produse la acea vârsta aveau sa fie atât de profunde încât sa continue sa ma urmareasca zeci de ani mai târziu. Smuls brutal din bratele copilariei, am avut senzatia ca m-am pierdut cu totul în jungla acelor ani petrecuti la Breaza, când întreaga mea sensibilitate interioara avea sa fie ravasita de o experienta pentru care nu aveam cum sa fiu pregatit mai dinainte. În mijlocul anilor dementi ai constructiei socialiste, am fost surprins la o vârsta nepotrivita de rautatea naturii umane dezlantuite asupra unor tineri abia intrati în anii adolescentei.

Îmi aduc aminte cu precizie de nesfârsitele adunari pe platou, la fel de inutile ca marimea numarului lor, de jignirile continue la care eram supusi zi si noapte, precum si de duritatea relatiilor dintre colegi. Îmi revine în minte concurenta acerba în dobândirea de note cât mai mari fata de ceilalti sau permanenta încercare de a dobândi avantaje stranii pentru acea vârsta, în genul obtinerii de învoiri sau permisii de a pleca din unitate. Nefiind o experienta obligatorie în genul efectuarii stagiului militar, trecerea printr-o astfel de “unitate de învatamânt” avea un aspect de zece ori mai frustrant si mai dureros.

Cu toate acestea, în acei ani am învatat prin chiar obstacolele ce au fost puse în fata mea, ca dincolo de experienta nefericita a prezentului, exista mereu un spatiu, un orizont intangibil al libertatii interioare ce se constituie ca o proiectie continua a ideii de nemurire. Reusind sa depasesc momentele de cumpana ale compatimirii de sine si în sens contrar dorintelor celor ce ne “educau” prin brutalitate si exercitarea fortei, am ajuns sa am acel simt cu totul rar al transcendentului, ce m-a calauzit ulterior spre Dumnezeu si spre Scriptura.

De îndata ce acest simt a prins contur în adâncul fiintei mele, am fost convins ca nimic si nimeni nu aveau sa mi-l mai smulga vreodata din suflet si astfel am descoperit ca poti bloca trecerea timpului în inima ta, ca poti face un “stop-cadru” interior asupra acelor impresii si trairi pe care ai ales sa ti le întiparesti pentru totdeauna în structura de nesters a constiintei tale. Iar o astfel de descoperire poarta amprenta si gustul nemuririi.

Un astfel de stop-cadru s-a petrecut si cu mine, iar acea perioada netraita a adolescentei avea sa îmi stabileasca reperul interior al fiintei mele la o vârsta cuprinsa între saisprezece si saptesprezece ani. As putea spune ca am ramas de atunci un vesnic adolescent în ce priveste valorile si perspectiva vietii, mereu la granita dintre copilarie si maturitate, având continuu în fata dorinta devenirii în a fi altfel decât “toata lumea”, în a ma minuna de fiecare data în fata miracolului existentei clipei prezente si în revolta suprema împotriva oricarei forme de compromis.

De aceea, ori de câte ori am ocazia sa ascult melodiile anilor ’80, senzatia plina de prospetime a vârstei adolescentei pune din nou stapânire pe mine, amintindu-mi ca desi au trecut atât de multi ani, sufletul meu a ramas sub puternica impresie a farmecului unei vârste ce nu cunoaste moartea. Are acest lucru ceva din gustul fericirii? Nu stiu exact parerea ta, dar în ceea ce ma priveste nu pot sa spun decât un simplu: Da.

“Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati.

Ferice de cei blânzi, caci ei vor mosteni pamântul.

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

„Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.”

 

Mai 2011, Bucuresti

 

 

La început cu Dumnezeu

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Ioan 1:2 „El era la început cu Dumnezeu.“

 

de Ana Tatar Andras


 

Sunt eu cu Dumnezeu?

 

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

 

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

 

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

 

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

 

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

 

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

 

Ti-amintesti de un timp special în trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

 

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

 

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

 

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

 

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata? Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste? Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?


Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu. Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!

 

OVIDIU HURDUZEU – Interviu

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Drd. Stelian Gombos

Ovidiu Hurduzeu crede ca ascetismul ortodox este un antidot împotriva consumismului american: „România sa înceteze sa mai aplice modele din import!“

 

Românii au din ce în ce mai multe solutii ca sa priveasca realitatea lumii internationale. Afla astfel ca si în locuri mitizate, precum SUA, oamenii cauta disperati o realitate mai buna. Ovidiu Hurduzeu, scriitor si critic social român, ne propune câteva secvente americane, bune sa ne întareasca sufletul si credinta.

Ovidiu Hurduzeu, scurta biografie: Ovidiu Hurduzeu, nascut la Bucuresti în anul 1957, este un scriitor si critic social român, stabilit în California din anul 1990, doctor în literatura franceza si stiinte umaniste al Universitatii Stanford, SUA. Este autorul unui volum de proza scurta, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber si a doua carti de eseistica: “Sclavii fericiti” si “A Treia Forta. România profunda” (împreuna cu Mircea Platon). Îngrijeste împreuna cu economistul catolic american, John Medaille, o antologie de texte despre distributism si noua economie civica, sub titlul “Economia libertatii: Renasterea României profunde”.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, stiu ca traiti în SUA de ani buni. Cum îi vad americanii pe români, pe diferite nivele, de la nivelul omului politic pâna la cel al omului de cultura?

– Pentru americanul de rând, care nu poate localiza nici New Yorkul pe harta, România nu exista sau a aflat de ea din întâmplare, din surse aleatorii. Cât stim noi despre insulele Sao Tome si Principe, atâta stiu si acesti americani despre România. La nivel de stat, relatiile par excelente. În mass-media americana avem o imagine “calduta” spre negativa. Suntem mereu prezentati în negru-cenusiu, ceea ce ridica unele întrebari asupra gradului de informare si de obiectivitate a persoanelor care prezinta informatii despre România. În mediile universitare si în cele profesionale avem o imagine foarte buna. Studentii români care studiaza în SUA sunt peste media colegilor lor americani, iar profesionistii din diferite domenii sunt aproape unanim apreciati. Dar nu ne impunem numai prin competenta, ci mai ales prin competenta asociata unor trasaturi umane deosebite, între care inteligenta, omenia, cumpatarea si harnicia sunt doar câteva. Sistemul economic si cultural din România, pentru a-si justifica falimentul, a indus în mintea cetatenilor ideea unui caracter românesc congenital pervertit: nu mai este nimic de facut întrucât asa suntem noi ramasi de la Dumnezeu, sa fim neputinciosi si hoti. Nimic nu poate fi mai fals. Este o adevarata ideologie satanica strecurata în suflete cu scopul de a descuraja poporul român si a-l mentine într-o stare de sclavie.

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala

– S-a vorbit foarte mult de o anume atmosfera din interiorul diasporei românesti. Lucruri nu tocmai bune. Care este acum atmosfera în comunitatea românilor care traiesc în SUA? Care este orizontul asteptarii acestor români în legatura cu evolutia României în spatiul UE?

– Si aici se exagereaza dezbinarea si se trec sub tacere lucrurile bune care se fac în baza comuniunii spirituale a românilor. Pe noi ne uneste Duhul, si nu un spirit legalist sau colectivist, suntem o simfonie pluripersonala, nu un musuroi de furnici, crestem într-o Biserica, si nu într-o pura ordine juridica sau economica. La noi solidaritatea are la baza principiul vecinatatii. În diaspora, traim în familia extinsa, cu prietenii, cu neamurile, cu enoriasii de la biserica, iar aceasta poate crea impresia de “izolare”. La nevoie, “vecinatatile” se unesc, dar trebuie sa existe o nevoie adevarata. Majoritatea românilor din diaspora vor binele României – din moment ce noi, cei din SUA, nu ne lovim zi de zi de prezenta UE, nu traim din finantarile Uniunii, nu trebuie sa luptam cu legislatia ei stufoasa, suntem într-un fel detasati de evolutia României în spatiul UE. Ramânem însa profund îngrijorati de evolutia României în propriul ei spatiu, în propria ei casa si ograda.

– Ce valori culturale sau de alta natura, de marca româneasca, circula în sistemul atât de vast al civilizatiei nord-americane?

– Tot ce are mai bun poporul român ajunge mai greu sau mai usor si în SUA. Faptul ca aceste valori nu reusesc întotdeauna sa se impuna este o alta problema, care tine de modul lor de difuzare, de obstacolele pe care le întâmpina în a fi larg cunoscute, si nu de calitatea lor intrinseca.

– Multi tineri români, majoritatea bine scoliti, se îndreapta tot mai mult spre SUA. Cum se integreaza si, mai ales, cum se raporteaza ei în continuare la tara natala?

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala. O si mai mare tragedie este lipsa unui program coerent si realist de repatriere. Fiecare tânar are modul lui de raportare la România, în general tinerii români imigranti sunt prea preocupati sa-si faca un rost în SUA ca sa se mai gândeasca la soarta României. Ca orice imigrant, sunt mânati de imbolduri nostalgice sa “ajute tara”, mai organizeaza câte un club românesc pe la universitatile americane unde studiaza si… cam atât…

 

Ortodoxia cunoaste o raspândire mare în SUA

 

– Exista o opinie, conform careia modelul american de viata, în general, ar fi lipsit cumva de ancore spirituale. Care este locul Ortodoxiei, cu valorile ei, cu mentalitatile ei, în ansamblul lumii americane contemporane?

– Spre deosebire de România, unde se încearca subrezirea Ortodoxiei chiar din interiorul ei, în SUA, Ortodoxia cunoaste o vigoare si o raspândire extraordinara. Nu mai este un secret pentru nimeni ca SUA trec printr-o profunda criza culturala. Într-adevar, civilizatia americana si-a pierdut ancora spirituala. Religia principala a SUA, protestantismul, s-a transformat drastic în ultimii 30-40 de ani. Dintr-o religie bibliocentrica ce punea accentul pe sacrificiul de sine si dreptate în numele lui Dumnezeu, a devenit în mare parte ceea ce se numeste the prosperity Gospel: “Asculta poruncile lui Dumnezeu si El te va îmbogati”. Vechii predicatori ca Billy Graham au fost înlocuiti de tipi precum Joel Osteen, care a cumparat un stadion de 64.000 de locuri si l-a transformat în biserica, o biserica unde aproape ca nu mai este pomenita biblia. Popularitatea de care se bucura carti ca “Rugaciunea lui Jabez” este un exemplu graitor despre starea de cadere spirituala prin care trece America. În acest context, din ce în ce mai multi protestanti americani se convertesc la Ortodoxie. Unii regasesc credinta cea adevarata dupa ce au cunoscut modernismul si coruptia anglicanismului, saracia spirituala a protestantismului american si scandalurile care zguduie periodic catolicismul. Vreau sa subliniez ca majoritatea celor care se convertesc adopta Ortodoxia cu trup si suflet, iubesc traditia ei monastica si nu doresc în nici un fel ca Ortodoxia sa se schimbe. Regasesc acea ancora spirituala pierduta. Ascetismul Ortodox este un antidot împotriva consumismului american, ofera o atractie enorma pentru americani întrucât este un ascetism ce pune în valoare frumusetea lumii. Doar în Ortodoxie frumusetea si ascetismul nu sunt în contradictie, ci se sustin unul pe altul într-o viziune iconica asupra lumii. Dupa ce-au ratacit prin alte credinte, acesti americani redescopera cu multa multumire o biserica condusa nu de o carte (Biblia) sau de o persoana umana (Papa), ci de însusi Iisus Hristos. Am întâlnit multi dintre acesti ortodocsi. Fericirea de pe fetele fratilor mei americani, rugaciunile lor de recunostinta – recunostinta de a fi reintrat în Duhul dreptei credinte în Iisus Hristos, hotarârea lor ferma de a nu schimba nimic din dogma si învatatura transmise de traditiile Ortodoxiei m-au ajutat sa ma întaresc în propria mea credinta.

Prabusirea unui mod de viata rezultat în urma a doua revolutii

 

– În România, toata lumea acum pare a fi preocupata de criza economica. Multi vad primele cauze ale declansarii acestui fenomen complex în slabiciunile economiei de tip american. Adica o economie excesiv speculativa sau, în termeni de bun-simt crestin, o economie bazata pe lacomia excesiva a capitalului multinational. Care sunt opiniile dvs. cu privire la acest fenomen?

– Criza mondiala actuala este una de sistem. Asistam la prabusirea unui mod de viata si productie rezultat în urma a doua revolutii. Pe de-o parte, revolutia culturala a “noii stângi”, începuta în anii 1960, care a produs un relativism generalizat, o societate fragmentata si distrugerea valorilor traditionale – deci, un libertarianism cultural -, iar pe de alta parte, un libertarianism economic sustinut de dreapta neoliberala, declansat prin decizia politica a Administratiei Reagan, urmata la scurt timp de conducerile altor mari economii dezvoltate, de a relaxa legile antimonopol. Odata ce mecanismul “dereglementarilor” s-a pus în miscare, el nu a mai putut fi oprit. Dreapta neoconilor (neoconservatorii) nu a facut decât sa continue în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Potrivit actualului “rege-filosof” al conservatorilor britanici, Phillip Blond, libertarianismul cultural si cel economic au avut o agenda comuna, ambele sustinând o ideologie liberala denaturata. Si nu numai o ideologie denaturata, cât mai ales o antropologie anticrestina. În locul persoanei, în sens crestin, care exista numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere si responsabile, neoliberalismul a pus individul monadic condus doar de propriul interes egoist. Tarile occidentale dezvoltate nu au luat în considerare sfatul întelept al Papei Ioan Paul al II-lea, care le-a avertizat imediat dupa caderea Zidului Berlinului, în enciclica Centesimus Annus: “Tarile occidentale, la rândul lor, risca sa vada în aceasta prabusire a comunismului o victorie unilaterala a propriului lor sistem, ceea ce le-ar împiedica sa opereze modificari necesare în acel sistem”.

 

“Omul nou” european va da gres

 

– Poate România, dupa 20 de ani de cautari si ajustari – mai ales la modele europene , sa-si gaseasca o identitate care sa-i asigure un echilibru economic, social si cultural într-un sistem mai larg, cum este cel al UE?

– UE nu poate oferi un model unic de dezvoltare într-o Europa a natiunilor, unite într-o comunitate de destin. Toate încercarile de amalgamare si pritocire a valorilor si populatiilor de pe batrânul continent pentru a obtine un “om nou” european, pe modelul lui homo sovieticus, vor da gres. Vor destabiliza si mai mult echilibrele economice, sociale si culturale, deja fragilizate de criza economica, declinul demografic si imigrarile masive din afara Europei. România sa înceteze sa mai aplice modele din import, venite la pachet, si sa treaca de îndata la elaborarea de practici economice si sociale “made in Romania”, spre binele comun al românilor si, deopotriva, al partenerilor nostri europeni.

– Am putea vorbi de un model românesc pe care sa-l cladim, usor-usor, si-n plan economico-social în urmatorii ani pe drumul asezarii României în sistemul european? Un model care sa semene întrucâtva cu cel al unor tari precum Spania, Italia si, de ce nu, Polonia?

– Noi nu avem de ce si nici nu am putea sa aplicam ad-litteram un model provenit din alte tari. Trebuie sa restauram, sa aducem la zi propriile noastre modele economice pe care le-am sters din memoria colectiva si în buna parte si din arhive. În cercurile conservatoare traditionale din Anglia si din SUA – ma gândesc în primul rând la gânditori si economisti catolici precum Stefano Zamagni, John Médaille, Thomas Storck, sau la anglicanul Phillip Blond – este redescoperit cu admiratie modelul distributist din România lui Ion Mihalache. În anii â20 marele gânditor englez G.K. Chesterton prezenta modelul românesc drept un exemplu demn de urmat pentru întreaga Europa. Pâna la expozitia dedicata istoriei cooperatiei din România, organizata de istoricul Emilia Corbu la Slobozia (expozitia este înca deschisa publicului), nu se stia mai nimic de dimensiunile si complexitatea sistemului economic distributist care a functionat în România dinainte de comunism. Tara noastra a fost pusa pe butuci fiindca a urmat modele straine de firea românului, de rostul crestin al vietii sale, modele prea putin adaptabile realitatilor social-economice de pe aceste meleaguri. Cum modelele importate s-au prabusit – chiar presedintele tarii a recunoscut-o în discursul recent de la Tusnad -, în zadar vom încerca sa le cârpim cu petice “morale”, keynesiene, etatiste etc. Observ ca în ultimul timp unii ar vrea sa vopseasca gardul economiei în culorile “crestin democratiei”. Este o încercare de a “binecuvânta” crestineste coruptia, abuzul si cleptocratia de la noi. Sper ca Biserica Ortodoxa sa nu se lase amagita de aceste manevre politicianiste. Mântuitorul a spus: “Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haina veche, caci peticul acesta, ca umplutura, trage din haina si se face o ruptura si mai rea”.

 

Un model economic pentru România

 

– Dupa câte ne-ati spus, lucrati la “un model economic pentru România, model în concordanta cu valorile noastre crestin-ortodoxe”. Faceti o descriere succinta, pe întelesul tuturor, a acestui proiect. Singurul model care este cu adevarat în concordanta cu valorile crestin-ortodoxe este modelul distributist al “economiei civice”, bazat pe antropologia crestina a persoanei, pe sustenabilitate, pe subsidiaritate, pe valorile omeniei, daruirii si iubirii crestine. Prin ce este el în concordanta cu valorile crestine?

– În primul rând, prin faptul ca urmareste respectarea demnitatii si autonomiei cetatenilor în toate laturile vietii sociale, de la alocatia pentru nou-nascuti pâna la asigurarea unui venit drept. Celelalte modele economice promoveaza pe homo oeconomicus, care nu este o persoana, ci un mijloc, o “resursa umana”, exploatat ca marfa sau ca sursa de profit. În al doilea rând, economia civica promoveaza dezvoltarea durabila si la scara umana, si nu un progres nesabuit, de dragul progresului; hiperindividualismul este înlocuit de personalism, în care interesul personal este urmarit cu responsabilitate si armonizat cu cel al comunitatii. Si, în al treilea rând, economia civica propune raspândirea larga a proprietatii productive sub forma unor entitati mici si mijlocii care functioneaza “în retea” sau în asociatie unele cu altele. Numele de distributism, sub care mai este cunoscut modelul, nu înseamna “distribuirea bunastarii/bogatiei” din modelul socialist, ci distribuirea proprietatii productive (aici intra si cunostintele, si creditele ieftine destinate productiei). Nu este vorba numai de o schimbare de model economic, ci de o întreaga paradigma sociala si culturala. Modelul nu este “de import”, desi a fost teoretizat, la începutul secolului al XX-lea, de gânditorii catolici G.K. Chesterton si Hillaire Belloc. În trecutul nostru, distributismul a stat la baza economiei taranistilor lui Ion Mihalache, dar îl regasim si în modurile populare de guvernare din traditia zemstovului rusesc, evocate de marele gânditor ortodox Alexandr Soljenitîn si functioneaza cu succes, azi, în multe locuri de pe glob. Doua exemple concludente: cooperativele Mondragón din Tara Bascilor, cu cei 100.000 de proprietari-lucratori si 50 de ani de activitate încununata de succes, si economia civica a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele care lucreaza în sistem partenerial si asociativ. Este o economie a libertatii si demnitatii umane. O economie a daruirii si fratietatii. O propunere ortodoxa de scoatere a României din criza.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, va multumesc foarte mult, dorindu-va mult succes în continuare!…

 

 

 

DESCHIDE-MI OCHII !

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

Recenzie de Carte – de George Danciu


Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” –      Psalmul 119.18


Deschide-mi ochii!. Autor: Ana Tatar Andras. Editura „RISOPRINT”, Cluj Napoca, 2011, 371 pagini.

 

 

Ana Tatar Andras este originara din  zona Clujului, însa acum locuieste si traieste în North Carolina, USA. Cei care o cunosc constata ca Ana  este o fire deschisa,  mereu zâmbitoare, atenta, gata sa vina in intâmpinarea nevoilor celorlalti, cu o vorba buna,  de încurajare,  sau cu o fapta care sa împlineasca o trebuinta.

. Cele peste 360 de meditatii, câte una pentru fiecare zi a anului, nu dezmint cele afirmate, dimpotriva, contureaza si mai bine, si implicit ne vorbesc,  despre caracterul si înclinatiile sale crestine,în pagini  strânse cu pricepere în cartea de „Meditatii zilnice  bazate pe Evanghelia dupa Ioan”, Deschide-mi ochii!, publicata la Editura RISOPRINT Cluj Napoca.

Pastorul Livius T. Percy descrie in doar câteva cuvinte care e scopul acestor meditatii pentru cititor:

„ Cu sensibilitate si dragoste, Ana Andras ne invita sa ne delectam in Cuvânt, in rugaciune si in meditatie la frumusetea Domnului, descoperita in Scriptura. Ne invita sa privim apoi viata si problemele cotidiene prin prisma Cuvântului, sub calauzirea Duhului Sfant, asa incât Cuvântul sa devina viu si lucrator in noi.”

Inca din primele cuvinte scrise, Ana Tatar marturiseste:

„Nu este un lucru usor sa fii o femeie credincioasa in zilele noastre. Viata nu a fost niciodata o provocare atât de mare.” … ”Dumnezeu sta gata sa ajute, ori de câte ori î i cerem.” … ”Pânza vietii se tese cu multe obiceiuri, dar nici un obicei nu este mai important decât rugaciunea si citirea Cuvântului.”

Cu alte cuvinte, esti ceea ce citesti si ceea ce faci. Ana Tatar citeste Cuvântul mereu insetata si plina de iubire, mediteaza la El si inalta zilnic rugaciuni catre Dumnezeu. Ea si-a adaptat viata cotidiana dupa câteva  principii benefice, traind ghidata de aceste practici spirituale sanatoase.

Chiar daca nu se refera in mod explicit cine i-a fost modelul pentru viata sa spirituala, Ana vorbeste despre bunica ei si despre matusa Florica care au incurajat-o sa invete, sa citeasca, sa cânte si sa se roage; vorbeste despre exemplul bun al parintilor; vorbeste despre Biserica din Panticeu si despre Biserica Baptista Iris, din Cluj, unde l-a avut  pastor pe Beni FARAGAU – foarte cunoscut in lumea evanghelica din România si de afara –,îl aminteste si pe Nelu Cartis si alti prieteni clujeni alaturi de care a crescut spiritual.

Insa, fara nici o indoiala, modelul ei este Isus Cristos, pe care îl adora si despre care marturiseste in mod constant în  meditatiile sale.

E bine sa retinem acest nume, ANA TATAR (Ana Tatar Andras, in urma casatoriei cu John ANDRAS, român stabilit in America), deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne propunem sa publicam periodic cate una din  meditatiile ei.

 

INTERVIU CU ILEANA SIPOTEANU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Viorel VINTILA

 

Ileana Sipoteanu este o artista împlinita, atât pe plan profesional cât si familial. Daca v-ati întrebat vreodata care este formula fericiri în viata sau care este formula matematica care are ca rezultat fericirea, Ileana Sipoteanu a gasit se pare formula magica…

 

Formula de succes a fericirii este: 25+20+15… adica, 25 de ani de cariera artistica si de succes, plus 20 de ani de casnicie alaturi de cunoscutul compozitor Dumitru Lupu în urma caruia a rezultat cel mai frumos si important produs al unei iubiri frumoase si adevarate – Dumitrana, acum în varsta de 15 ani.

 

Muzica Ilenei Sipoteanu, unde cuvântul iubire este omniprezent în mai toate melodiile ei, uneste suflete, stârneste nostalgii si da speranta celor care-si cauta dragostea si iubirea… vocea calda si sensibila a artistei se regaseste în slagare de succes ca „Ce mult te-am iubit”, „Cine mi-a luat iubirea”, „Iubeste-ma asa cum te iubesc”, „Ma voi gândi la tine”, sau „Ai venit prea tarziu”… ca sa amintesc doar câteva din melodiile de succes care au marcat cariera muzicala a Ilenei Sipoteanu.

 

Cariera artistei cuprinde peste 100 de cântece înregistrate dar si prezenta în câteva filme românesti ca „Singuri de revelion” (2005), „Mulineta Rosie” (2005), „Pestele Verde” (2006), „Trupa de show” (2008), „Dramaticus” (2009) si „CRIZA SRL – Iubire Elena” (2010, regia Geo Saizecu), Ileana fiind si absolventa a Facultatii de teatru „HIPERION” (1992-1996).

 

Recent, am avut placerea sa stau de vorba cu Ileana Sipoteanu, deoarece eram curios sa vad ce mai face o artista din vechea generatie, a carei muzica, este în opinia mea, nemuritoare, muzica care în ziua de azi, din pacate, se promoveaza mult mai greu în comparatie cu muzica din noua generatie. Cred ca ar trebui sa existe un singur criteriu care sa faca diferenta, si anume: muzica buna si muzica proasta!

 

Viorel Vintila: Am sa trec peste orice introducere protocolara si am sa te  întreb direct, ce face si cum se simte Ileana Sipoteanu?

 

Ileana Sipoteanu: Faptul ca sunt alaturi de familia mea si ma aflu pe malul Marii Negre, ma face sa ma simt foarte bine. Odata cu venirea verii ne putem bucura de razele soarelui, de apa marii, a carei culoare se schimba de la o zi la alta, de nisipul fin pe care multi il calca pur si simplu în picioare, unii facând jogging, altii plimbându-se agale, dar si de muzica pe care o auzim la agapele din apropierea Marii Negre.

 

Viorel Vintila: Ileana, când ai debutat pe scena muzicii românesti si cu ce melodie?

 

Ileana Sipoteanu: Am debutat în anul 1986 pe scena festivalului de la Mamaia, la sectiunea interpretare, cu doua melodii în prima auditie: „Nu sunt vorbe câteodata” si „Când amintirile le retraiesti”, muzica Dumitru Lupu si Vasile V. Vasilache. În anul 1987 am participat la Mamaia cu melodia „Ce mult te-am iubit”, muzica Dumitru Lupu, versuri Mala Barbulescu, una dintre cele mai frumoase melodii de atunci care, dupa parerea multora, ar fi meritat trofeul, trofeu care însa nu s-a acordat în acel an, pe motiv ca erau prea multe melodii bune, asa ca ne-au oferit titlul de laureat.

 

Viorel Vintila: Fata ta, Dumitrana, care acum are 15 ani, îti calca pe urmele tale? Crezi ca va urma o cariera muzicala?

 

Ileana Sipoteanu: Dumitrana cânta de la 3 ani, a facut pian si chitara de la 6 ani si a petrecut ore în sir alaturi de tatal ei în studio si eram siguri ca va urma si ea o cariera muzicala, dar din pacate în ultima vreme nu mai este atât de implicata. Mie îmi pare rau pentru ca are o voce buna si cânta curat si frumos. Pâna la urma, Dumnezeu ne va arata calea cea buna si sper sa faca ceea ce-i place cu adevarat.

 

Viorel Vintila: Cum ti se pare noua generatie, în comparatie cu generatia ta? De ce foarte multi din generatia ta s-au pierdut, sau mai bine zis au fost abandonati de casele de productie si de posturile TV si de radio? De ce în strainatate cântareti de vârsta a doua si a treia rezista si înca umplu salile de spectacol cu muzica lor, pe când la noi sunt uitati undeva într-un raft prafuit de timp?

 

Ileana Sipoteanu: Fiecare generatie care paseste pe drumul muzicii, al teatrului si dansului, gândeste ca este o generatie de aur si îi priveste pe predecesorii lor cu o condescendenta regeasca. Unii au o rautate viscerala împotriva unora care chiar nu au gresit cu nimic fata de ei si exista un sentiment de animozitate pe care nu-l pot explica. La radiouri multi si-au construit cariera pe o imagine falsa, de scandal si cu tot felul de invidii. Eu nu am invidiat niciodata pe nimeni, stiind ca Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce-i trebuie unui artist normal, dar care nu si-a putut construi cariera asa cum si-ar fi dorit, liber, fara a depinde de altii pentru a promova o piesa sau lansa un CD. Am avut noroc ca sunt o interpreta care a lansat piese frumoase si melodioase cu un mesaj care a mers direct la inimile oamenilor si am colaborat cu textieri si compozitori de exceptie. Nu ma simt abandonata decât de catre cei care care nu ma difuzeaza pe mine ,probabil pentru ca nu ma plac, dar este pacat ca nu se tine cont si de gusturile publicului larg. Casele de productie vor „marfa” care sa se vânda la secunda, pe când eu si cei din generatia mea nu avem aceasta „marfa”, ci doar muzica de calitate. Când lumea ma întreaba de ce nu mai apar la TV sau la radio, îmi este greu sa le dau un raspuns. În strainatate, mass-media este cea care le ofera artistilor dragoste si apreciere, plus sunt platiti pentru asta si sunt iubiti de public.

 

Viorel Vintila: Sunteti o familie fericita care rezista de peste 20 de ani. Cum reusiti si care este secretul?

 

Ileana Sipoteanu: Nu cred ca exista o reteta speciala sau un secret anume al unei familii unite care sa reziste în timp. Într-o casnicie nimic nu este perfect, asta sa fie clar, dar daca stii sa lasi de la tine, fara a fi ipocrit, daca stii sa echilibrezi lucurile, dar fara a le complica, daca te gândesti mai mult la copii decât la tine, dar fara a exagera, atunci se poate parcurge firul vietii si sa ai o familie armonioasa fara probleme. Noi, eu si Dumitru, împlinim anul asta 25 de ani de când ne-am cunoscut si în acelasi timp 25 de ani de cariera pentru mine.

 

Viorel Vintila: Spune-mi te rog ceva despre Ileana Sipoteanu care nu este stiut de marea majoritate a publicului românesc…

 

Ileana Sipoteanu: Îmi place sa calatoresc, sa vizitez locuri deosebite, îmi place sa-mi cumpar tot felul de suveniruri, îmi plac copiii, florile animalele si oamenii. Îmi place sa merg la ski si sa pescuiesc, pasiuni pe care le mosteneste si fiica mea, Dumitrana. Îmi place mult sa dansez si sa gatesc si ca mai toata lumea din ziua de azi, îmi place sa interactionez si sa socializez pe Facebook.

 

Viorel Vintila: Ce planuri de viitor ai? Ce proiecte muzicale sau de teatru ai si ce ti-ai dori cel mai mult în viata ta sa se întâmple?

 

Ileana Sipoteanu: Nu îmi place sa vorbesc despre planuri de viitor, la mine pur si simplu se întâmpla… atunci când avem idei si timp le punem pe hârtie. Mi-as dori sa avem cu totii o viata mai frumoasa, sa ne implicam cât mai mult în educatia copiilor nostri si sa avem întelepciunea de a ierta (nu de a uita) pe cei care ne-au facut rau.

 

Viorel Vintila: Multumesc mult pentru acest interviu si iti doresc multa fericire si succese atât pe plan familial cât si profesional. Ai vreun mesaj de final pentru iubitorii de muzica în general si pentru fanii tai în special?

 

Ileana Sipoteanu: Multumesc la fel! Iubitorilor de muzica le doresc sa aiba puterea de a selecta si a trece prin filtrul gândirii tot ce este frumos si adevarat în arta, iar fanilor mei le doresc ca existenta lor sa se converteasca în „Refrene de iubire”… titlul unui CD de-al meu.

 

18 mai 2011

România


A TREIA FORTA- România profunda

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Recenzie de Drd. Stelian Gombos

A treia forta – România profunda. Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon. Editura „Logos”, Bucuresti, 2008, 367 pagini

 

[pullquote]Motto: “ Nu ni se potriveste nici un model extern de civilizatie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit sa fim lasati sa crestem organic, dinlauntrul nostru. Cred ca schema de baza, arhetipal-seminala, a fiintei noastre se gasea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lasat de izbeliste, la mijloc de drum, între preistorie si electronica. Nu avem un pattern, crestem si descrestem aiurea, dupa legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri cautând petrol si otel si negasind decât cimitire de folclor si limba.” Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal[/pullquote]


 

Am încheiat, în urma cu câteva ceasuri, si cu o oarecare întârziere, lectura volumului, scris „la patru mâini, doua suflete mari si doua caractere tari” de eseistii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon si recomandata cu multa sinceritate si responsabilitate de catre catre Actorul, Regizorul crestin, Apologetul si Marturisitorul autentic Dan Puric. În mod normal, as lasa sa treaca de la câteva zile la saptamâni, care sa lase ebulitia lecturii sa decanteze lin într-un text. Unele dintre recenziile mele sunt departe de momentul primei lecturi cale de mai mult de un an. De data aceasta nu va mai fi la fel, scriu la cald, adica la rosu. Voi mai face, marturisesc dintru început, ceva ce consider a fi impardonabil, un lucru pe care mi-l refuz din principiu: o recenzie la persoana întâi. În raport cu cartile pe care le citesc, sunt prea mic, nu exist. Volumul celor doi autori nu m-a întâlnit altfel, nici nu m-a lasat mai mare. Poarta însa cu el o încarcatura de Prezent care provoaca cititorul la o reflectie fatisa, fara jumatati de masura. Un Prezent agresiv ca o îndragostita care vrea sa stie: „Ma iubesti?” si careia nu-i poti raspunde decât afirmativ sau negativ, dar musai cinstit. Nu te poti angaja în fata acestui tip de întrebare decât la persoana întâi, strict personal. Deci si prin urmare, asa voi face. Am terminat lectura cu certitudinea întâlnirii cu unul dintre cele mai importante texte despre lumea noastra redactat în România, senzatie pe care n-am mai avut-o niciodata de la Omul recent a lui Horia Roman Patapievici încoace. Rog ca aceasta din urma observatie sa nu-mi fie judecata prea dur, neputând spune, la urma urmei, ca citesc toate lucrarile care se publica pe la noi, nici macar pe toate care merita acest efort. Este o impolitete fata de contemporaneitate, dar este preferabil asa, zic eu, decât sa fiu nerecunoscator celor ce ne vin din trecut. Observatia asemanarii dintre cele doua volume nu este, cred, lipsita de importanta, si o voi relua în partea finala a recenziei, acolo unde voi încerca sa schitez câteva anticipari ale impactului pe care îl va avea A treia forta: România profunda.

 

Asadar, iata, în rastimpuri, în orice cultura apar carti care dinamiteaza ideile considerate pâna atunci a fi de neconstestat. Carti inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective si creeaza un climat nou. Nu cred ca gresesc când afirm ca A treia forta: România profunda, cartea scrisa “de patru mâini si doua capete” – de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, cu postfata semnata de Gheorghe Fedorovici, si cu interviurile realizate cu cei doi autori si protagonisti de catre Silviu Man, va masura cu precizie cât de permeabili am ramas la idei cu adevarat noi, cât de ancorati suntem în realitatea zilelor noastre si, mai cu seama, adevaratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediata de nici o instanta politica ori slogan publicitar.

 

A treia forta: România profunda nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu provine din niscaiva fraze lungi si amenintatoare, delicat-ininteligibile, nici din docte si tepoase note de subsol, ci din faptul ca ei stiu sa ti se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilata dupa tufisul unor concepte costelive si arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeste, în cel mai viu si mai asumat mod cu putinta, despre stirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresiva a omului de omenie, despre cresterea deficitului de România în România si alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin marturisire. Iar Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon marturisesc, vorba aceluiasi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ti se poate lua la perchezitie”.

 

Ce înseamna a gândi? Eugen Ionesco spunea: “A gândi înseamna a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamna însa a jongla cu termeni prestabiliti – a gândi exista numai în afara locurilor comune si ale prejudecatilor vremii. Noi ne-am obisnuit sa credem ca vremurile noastre ne daruiesc libertatea, ceea ce n-a facut nici Evul Mediu (pentru ca “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru ca „vai, monarhist”), nici perioada interbelica (pentru ca, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, dupa 45 de ani de comunism si 21 de ani de tranzitie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearca sa si-l explice, ni se pare ca ne-am trezit, un pic buimaciti, în cea mai buna dintre lumile posibile. Libertatea noastra cea noua s-a nascut prin “spargerea prejudecatilor” lumii celei vechi… Ce uitam însa, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este ca în locul vechilor prejudecati, timpurile moderne ne-au facut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identitati, de posesori de drepturi, carduri bancare si ferestre cu geam termopan. În loc sa gândim singuri, ne-am învatat sa cântarim lumea în termeni vagi si smulsi de realitate, sa ne raportam existenta nu la oameni, ci la institutii, si sa etichetam definitiv adevarurile incomode pentru a nu fi perturbati din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forta: România profunda – acela ca demonstreaza, cu argument limpede si maximum de blândete, ca si lumea în care traim sufera de grosolane imprecizii si de insuportabile locuri comune. De exemplu: imaginea noastra despre “capitalism” este indisolubil legata de aceea a unor banci si corporatii uriase, care ruleaza în circuitul economic sume ametitoare. Nu ne putem, deci, închipui un asa-zis capitalism la scara umana. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar practicat de negustorii Frantei de dinainte de Revolutie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile si care nu aveau obsesia consumului si a maximizarii cu orice pret a profitului (elemente fara de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemâna ar fi sa afirmam ca exemplul este lipsit de relevanta, fiindca aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum si aici, “în cea mai buna dintre lumile posibile”… Daca am aduce însa aceasta obiectie, am uita, în mod nepermis, ca circuitul lumii nu este liniar si ca o crestere cantitativa nu înseamna neaparat un progres (“Chiar si despre o tumoare se spune ca se afla în progres” –Giovanni Sartori).

 

Într-un stil imbatabil, cu floreta luciditatii învelita într-o teaca stilistica de mare rafinament, Mircea Platon ridica masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentam zilnic: – iluzia dezvoltarii României prin rapt: “România îsi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie taraneasca prospera si 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai ramas de aparat? Micul întreprinzator);

– iluzia democratiei imaculate: “Dupa cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are înca de dat un raspuns la întrebarea daca democratia e posibila în lipsa existentei unei clase de tarani, de fermieri, de yeomen, de razesi, a caror independenta economica si virtuti rustice de autosuficienta, spirit de întreprindere, stocism, si prudenta au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice si pâna în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai ramas de aparat? Satul);

– iluzia dreptei intolerante: “Nu fortez pe nimeni sa fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeste de alta credinta, dar nu accept sa fiu “tradus”, sa fiu redefinit, reeducat, sa fiu fortat sa devin altceva sau sa renunt la parti din credinta mea sau din practica ei liturgica. Darul lui Dumnezeu e sa ne iubim fiind diferiti – chiar dusmani -, nu sa ne iubim pentru ca suntem la fel. Pentru ca trebuie sa-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poti fi conservator fara sa fii legionar si fara sa fii de stânga);

– iluzia învecinarii dintre conservatori si legionari: “Punctele unde se opereaza desprinderea de Miscarea Legionara sunt cele referitoare la: cultul violentei si folosirea atentatului politic ca raspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârsitor al statului în viata economica sau spirituala, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importanta fiind acum restaurarea libertatii omului dupa deceniile de manipulare comunista si pavlovianism social; antisemitismul si teoria conspiratiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinara a realitatii care cere instrumente mult mai nuantate de întelegere si actiune decât determinismul conspirationist” (idem);

– iluzia unui crestinism al elitelor, aseptic si urban: “Intelectualii spiritualisti se vor introvertiti într-o “biserica interioara”. Vor sa fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multa bibliografie ca sa ajunga acolo. Unui taran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin partile Basarabiei, si câteva gâturi de tarie.” (Ce-a mai ramas de aparat? “Ortodoxia babelor”);

A nu se întelege ca omul timpurilor noastre – fie ca locuieste la Lyon, Boston, Oradea sau Galati – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjuratoare si realitatea simulata, nascuta din prejudecatile despre care vorbeam mai sus. Omul poate înca intui raul, dar numai în manifestarile lui cele mai vizibile – ale nepasarii civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând sa caute cauzele prime ale raului ce-l înconjoara, el – constata Ovidiu Hurduzeu – sfârseste prin a-l echivala numai cu mizeria copioasa. Orizontul nostru de sensibilitate este micut si, în miopia noastra, credem ca de îndata ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea sa ne numim “civilizati”, uitând ca civilizatia nu înseamna neaparat omenie. Nu vad, de exemplu, daca ar putea fi preferabila limba dezinfectata, de cauciuc, a corporatistilor, înjuraturii cleioase de Strehaia: “În România, el nu vede decât gropile din asfalt, coruptia politicianului si spaga functionarului din spatele ghiseului, mitocania semenilor sai (dar nu si pe a lui însasi). În mintea sa toate ar trebui sa functioneze ca-n Elvetia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elvetie româneasca. Nici sclavii fericiti ai Americii nu vad mai departe de vârful nasului: îl înjura pe Bush pentru pretul ridicat al benzinei, dar continua fiecare sa mearga la birou într-un SUV de cinci tone. Se arata vag îngrijorati de “global warming”, dar sunt speriati de-a binelea ca fabricile se închid, tara se dezindustrializeaza iar viitorul se muta în China si India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane însotita de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, actioneaza prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse. E greu sa le deslusesti din habitaclul automobilului.” (Hipercomplexitatea paguboasa)

 

Odata ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu nu întemeiaza o doctrina sau o ideologie, nu propun regulamente noi si noi organigrame. Ofera un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfatisat de Forta a treia nu este Om Nou, nu este secretia ambigua a unor minti înfierbântate care vor sa încerce înca un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului sau. Nu partizani, nu adepti, nu purtatori de insigne si drapele, ci oameni – fara majuscule, oameni în carne, oase si suflet… Oameni care nu traiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hot vsersus Prost”. Oameni care nu jubileaza la gândul ca au sa-si îngroape viata undeva pe ruta birou – hipermarket. Care stiu ca “a te realiza” nu înseamna a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR si comunicare pentru a se face întelesi. Care nu fac binele doar pentru ca asa se recomanda la televizor în fiecare sâmbata seara si care stiu ca, orice ar spune cercetatorii americani, copiii pot creste cu hrana catodica pe baza de desene animate sângeroase si filme cu împuscaturi. Oameni normali.

 

În cele din urma, este bine sa ne întrebam, dupa ce lectura ia sfârsit: si acum? Ei bine, fara sa-mi arog daruri profetice, voi risca sa dau niste raspunsuri, jumatate în serios, jumatate raspunzând unei provocari agonice. Ziceam, la începutul acestei recenzii-eseu, ca A treia forta: România profunda, aminteste tulburator de Omul recent. Din diverse motive de ordin personal, am citit aceasta din urma lucrare „la spartul târgului”, când valurile pe care le-a suscitat se domolisera. Horia Roman Patapievici era deja institutionalizat si cuminte ca un berbec juganit, nimic din violenta razvratitului nu mai aparea în persoana lui publica. În Discernamântul modernizarii aveam ulterior sa asist la echilibristica puerila a celui care jinduieste sa pastreze varza (discernamântul traditional) fara sa loveasca, în numele Tatalui, capra (modernitatea). Dupa varii alte luari de pozitie de sorginte neoconservatoare, filosofenii pe tema 9/11 si deliruri hipercompetente despre Islam m-am lamurit: omul se golise de substanta, fusese vampirizat, devenise de-al lor. Îndraznesc sa spun ca, pe termen scurt-mediu Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sistemul îi va asalta si pe ei cu tentatia confiscarii.

În mediile României epidermice, cred ca nu se va întâmpla aproximativ nimic. Cartea va fi vag citita, eventual adulata pe ici pe colo, apoi peste ea se va depune praful uitarii. Toata lumea o stie, si o stiu si autorii prea bune: cartile nu schimba lumea. Atunci când par s-o faca, schimbarea e antrenata deja, cartile doar o înregistreaza après coup, si o cristalizeaza. În starea în care sunt lucrurile, este chiar lucid sa ne întrebam daca ceva mai poate fi schimbat, iar daca da, în ce fel, în bine sau în rau? Textele sacre vorbesc despre o ultima parte a ciclului cosmic ca despre o perioada de violenta, de ratacire si de ignoranta aproape totala. Ar fi o trufie sa identificam timpurile noastre cu cea mai neagra perioada din Kali-Yuga, dar ar fi o lejeritate sa îndepartam aprioric aceasta supozitie. În ambele cazuri însa, repet, cartile nu pot schimba nimic de la sinea lor, oricât de oneste ar fi ca opere de discernamânt.

 

Este drept sa ne întrebam, în cele din urma, ce va reprezenta aceasta carte pentru România profunda. Iarasi, sunt nevoit sa zic, nimic. Acolo unde profunzimea nu este atinsa de cangrena modernitatii, lucrurile vor continua sa curga pe fagasul lor si fara acest text, la fel cum o carte buna despre ecologie nu influenteaza cu nimic natura, care stie sa-si vada de ale ei si fara concursul specialistilor. Acolo unde România profunda se retrage în fata kitsch-ului, a manelizarii si a mârlanizarii, lucrurile vor merge în rau, dupa cum au apucat. Pe ici pe colo, câte un adolescent va gasi niste confirmari ale intuitiilor sale adânci, iar revolta lui va capata, poate, substanta si sens.

 

Dar sa ne întoarcem iar la autori. Din punctul de vedere al pragmatismului de gospodina care a invadat pâna la cele mai fine interstitii ale vietii noastre, A treia forta: România profunda trebuie sa para de un donquijotism desuet. Este genul de carte care se scrie pentru a te achita de o datorie de onoare fata de constiinta proprie, este cartea care capata deplin sens daca esti convins ca, pâna la urma, totul este doar între tine si Dumnezeu, e sfidarea perfecta care trebuie adresata postmodernitatii pentru a demonstra ca esti, în pofida tuturor lanturilor cu care te-a zavorât, un om liber. A treia forta… Este orice, dar numai o întreprindere rentabila nu. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sunt într-un moment de gratie. Au scris o carte onesta. Celor carora adjectivul li se pare zgârcit, îi asigur ca nu este asa, în vremurile noastre în care minciuna si înselatoria par simple conventii adoptate în vederea reusitei. Au provocat sistemul, desi s-ar fi putut strecura si ei în „elitele” globalizate si dezîntrupate. Din punct de vedere spiritual sunt însa, pe prag, cu aceasta critica a lumii moderne. Pot face cale întoarsa, cedând sistemului care va încerca „sa-i recupereze”, juganindu-i cu onoruri, ca pe Horia Roman Patapievici. Ar fi pacat. Pot ramâne linistiti si confortabil acolo unde stau deja, incoruptibili, criticând amar pâna la sfârsitul vietii agresarea României profunde (scriindu-i, eventual, dupa ceva vreme, epitafuri). Ar fi la fel de pacat. Sau îsi pot continua drumul mai departe, dorindu-si ceea ce orice crestin trebuie sa-si doreasca, nici mai mult, nici mai putin decât sfintenia. Povara acestei carti, integrala, este cea a autorilor, si în egala masura a celor care o vor trai si interioriza cum se cuvine, si vai celor care se vor apropia de acest text pentru a se întoarce comod la ale lor, dupa ce-l vor fi înteles…

 

Drept urmare, acum la sfârsitul acestui eseu – recenzie, multi dintre cititorii volumului A treia forta… se vor întreba: despre care Românie vorbesc Ovodiu Hurduzeu si Mircea Platon? Si trebuie sa admit, cu imensa parere de rau, ca vor avea impresia ca se afla în fata unui pseudo-concept intelectualist, a unei conventii de laborator. Lipsa nu va fi însa de partea autorilor, ci a cititorului. Si asta pentru ca multi dintre noi traim într-un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime. Locuitorul României desertificate despre care vorbeste Ovidiu Hurduzeu va crede ca este împins la un exercitiu livresc fara rost, experienta sa reducându-se la unul din multele orase „europene” tipice ale României, în care abunda „posibilitatile” dar în care oamenii interactioneaza vag, epidermic, fara sa-si împartaseasca nimic, în care se comunica, dar nu se intra în comuniune.

 

Cu alte cuvinte, ma veti acuza, cititori ai acestor rânduri, de pesimism, si-mi veti reprosa pozitia paradoxala, de admirator fara rezerve, sceptic în ceea ce priveste consecintele. Nu-mi permit, va asigur, derapajul unor asemenea sentimentalisme. Lumea noastra este, dupa cum scrie undeva marele filozof Platon, în dezordinea lasata în urma Zeului, dupa plecarea lui. Ca lucrurile sa revina în matca, este nevoie ca Zeul sa se întoarca, nici mai mult, nici mai putin. Pâna atunci, carti ca A treia forta: România profunda ne sistematizeaza dorul, ceea ce nu-i deloc putin, si în acest conditii sunt sigur ca veti fi de acord cu mine…

 

Prin urmare, acum la încheierea acestui material, voi sustine cu toata convingerea si responsabilitatea, ca Forta a treia este cea mai coerenta pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebarii cu înversunare iresponsabila. România normala aparata de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu este nici Românie pasunista adormita suav pe “Mugur de fluier”, nici teocratie musculoasa, ci o Românie ordonata, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joaca al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiti ca “manageri”, Biserica nu practica autismul institutional, politica nu este circ, iar justitia nu-i contorsionista angajata la negru în circul politic. O Românie alcatuita din oameni, nu din functii: “Daca sistemul economic actual, îti ofera o prostituata, personalismul îti propune o nevasta dragastoasa; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul masinii, o friptura într-o gradina de vara, la un pahar de vorba; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colt unde vânzatorul îti spune pe nume; în loc de o filozofie abstracta, un om întreg care-ti vorbeste; în loc de revolutii, utopii si experimente, nascute din haos si plictiseala, evenimente desfasurate în rânduiala.” (Ceva si cineva). Asadar, ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea înca întreba un sceptic. Pentru început, raspunsul ar fi: sa nu uitam ca, dupa cum spune Ortega y Gasset, “lamentatia bolnavului nu este numele bolii de care sufera”. Sa încercam, cu alte cuvinte, sa vedem cât mai departe, atât în afara, cât si pe dinauntrul nostru. Si sa nu ne pierdem speranta, uitând ca zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic masluite…

 

 


„Electrocardiograma” Tonitza Art Group

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

DE LA STATIC LA DINAMIC

[pullquote]

MOTTO: „Orice cunoastere care nu a urmat senzatiei îmi este inutila” (André Gide)

[/pullquote]

Asociatia de arta „Nicolae Tonitza”, din cadrul Universitatii „Stefan cel Ma­re” Suceava, a deschis, marti, 3 mai 2011, ora 18:00, în Galeria de arta a Auditoriumului „Joseph Schmidt” (Corpul F, USV) expozitia de pictura si grafica „Static & Dinamic”.

Tonitza Art Group a patruns frenetic în urbea bucovineana, fiind o miscare de artisti plastici ce oscileaza productiv între naivismul epic si impresionismul liric, cu usoare tendinte moderniste, transformând jocul artistic într-un veritabil spectacol vizual.

Evantaiul expozantilor este alcatuit de asta data din 18 artisti: Angelica-Mirela PAGU, Alina-Elena LAZAREANU, Andreea Alexandra Stela JUDUC, Ana-Maria OVADIUC, Cristina LAURIC, Cristina IACOB, David CROITOR, Gabriela POPOVENIUC, George SPAIUC, Ionela OLARU, Ioana Cezara POIATA, Liviana PÎNZARU, Mihai Pînzaru PIM, Oana CHINCHISAN, Rodica POSTOLACHE, Alexandru RACU, Olga GODOVANIUC si Marcela GRAMATIC.

În marea aventura a artei pe care o parcurg, ei îsi propun sa traiasca experienta eului si a senzorialitatii imaginative. Fiecare artist tinde sa coloreze prin “complementara” sa spatiul înconjurator, însa calitatea si încarcatura emotionala a fiecarei opere de arta evidentiaza expresia artistica individuala.

Acest grup de „boemi cu spiritul liber si sincer” este ghidat de o prezenta feminina pe cât de firava fizic, pe atât de energica spiritual – dna Ana-Maria Ovadiuc (AMO), presedinta asociatiei TAG. Artista, în creatia sa, trebuie doar sa exprime arderea interioara, sa asculte impulsurile inimii sale, adaugând, modificând, schimbând, interpretând, conform emotiei, realitatea înconjuratoare. Cel mai important lucru pentru ea fiind doar ca fidelitatea perceptiei sa fie respectata si sa exprime senzatia filtrata de propria viziune, descoperind în natura doar ceea ce o intereseaza si o atrage în mod evident. Lucrarea sa „A&D” (Abstract Degas) reprezinta o formula noua, cu tendinte de abstractizare a realului realizata sub auspiciile unei trairi intense. Prin forma si culoare, AMO sintetizeaza subtilitatile si echilibrul sufletului sau. Îi recomandam sa continue pe aceasta linie abstracta, întrucât îi reuseste din plin.

Rodica Postolache este unul dintre pictorii ieseni deja remarcati în expozitiile sucevene, iesind în evidenta printr-o tehnica si o compozitie foarte personale. Stilul sau si mesajul transmis ne duc cu gândul într-o lume utopica uneori, alteori fabuloasa, prin forma si lumina ne deschide calea spre visare si meditatie. „Palimpsest” este un pergament sau un papirus de pe care s-au sters semnele initiale, strabatând doar urmele vechiului text. Lucrarea Rodicai Postolache scoate în evidenta amprenta vietii umane lasata în sufletul ancestral precum un cod pe care îl putem descifra doar cu razele X.

Manifestându-si trairile zbuciumate de care este marcata, Liviana Pînzaru ne înfatiseaza, prin „Conversatii” si „De primavara”, un ritual al tandretii si al nevoii de comunicare întru împlinirea cuplului. Asteptam de la ea mai multa culoare si mai mult optimism, chiar o schimbare a opticii artistice în explorarea universului sau imaginar.

Suava si blânda, atât fizic cât, si prin prezenta artistica, Cristina Iacob abordeaza cu sobrietate discursul bicromatic în lucrarea “Dans”. Finetea cu care lucreaza si se exprima în contrast cu forma denota o fire puternica si mereu în cautare de frumos.

 Tehnica a ajutat si influentat în permanenta arta, însa în zilele noastre acestea doua merg mâna în mâna, astfel încât Cristina Lauric este fascinata de arta suprarealista în expresia ei computerizata. Prezenta în expozitie cu trei lucrari executate în tehnica „digital collage – dual-view”, subsemnata defineste staticul si dinamicul prin elemente compozitionale de tip simbolic. Ne place sa credem ca efectul estetico-vizual este dat de concept, cromatica si dinamism.

Mereu în cautare de sine si încercând formule inedite, Gabriela Popoveniuc îsi individualizeaza discursul plastic prin cromatica aleasa si prin curajul formelor de reprezentare. Colajul sau ilustreaza un gen de “perpetuum mobile” al fiicei sale Teodora-Dodo care, într-o suita de cadre fotografice, deschide si închide usile cunoasterii din primii sai ani de viata.

Ionela Olaru impresioneaza prin curajul temelor abordate si prin cromatica folosita, „Dansul erotic” si „Galop” incita senzorial si stimuleaza imaginatia. Artista utilizeaza clasicul procedeu al impresionismului, si anume diviziunea tonurilor în juxtapuneri violente de tuse de culoare, cu efect dinamic pe retina privitorului.

 Asistam la zugravirea (usor ironica) a unui fenomen real surprins de catre David Croitor în lucrarea “Evolutie”: etalarea tehnologiei audio-video într-un cartier tiganesc! În tabloul sau, artistul scoate în evidenta realitatea cruda din România acestor timpuri, în timp ce “Iarna la Dorna” ilustreaza “curtea gunoaielor” din realul citadin, învaluita însa într-o lumina calda si concesiva. Frumusetea trista a sordidului si umilinta derizoriului sunt surprinse prin simbolistica motivelor obiectuale si sensibilitatea evocatoare a culorilor.

George Spaiuc, static prin definirea formelor, devine dinamic prin culoare. Exceleaza prin obtinerea unor tonuri cromatice tari si penetrante precum si subtile griuri colorate, de ambianta, ce îmbraca formele puternic conturate.

Un gen de metamorfoza a Timpului pe axa trecut-prezent-viitor este redata inteligent de Andreea Juduc. Aceasta ne propune abstractizarea (usor decorativa) a timpului prin includerea artistei însasi, ca simbol antropomorf, în compozitia picturala. Ascunderea de propriul ego în fata timpului prin “masca faraonica” si inscriptionarea pe pânza a cuvintelor-simbol ca vehicul de trecere a timpului în oglinda, ca mit catoptric, ne dezvaluie o Andreea Juduc plina de mister si originalitate. Este fascinata de lumea Nilului si de transpunerea timpului antic în prezentul aluziv, evocator de istorie. Prezentul sau reprezinta, de fapt, o punte de legatura între vremurile ancestrale redate prin simboluri egiptene si spiritualitatea ipotetica a viitorului, folosind o alchimie expresiva foarte personala. De fapt, artista ne reveleaza “capsula timpului” cu ajutorul careia vom putea avea acces la “amintirile sale din viitor”…

 Dinamismul echilibrat al formelor si culorilor este redat de Angelica Mirela Pagu într-o lucrare ce evidentiaza dualitatea spiritului feminin. Prin contrastul cald-rece si formele pregnant geometrizate artista transforma “jocul ielelor” într-o atmosfera lirica.

 Pictura devine uneori o poezie a culorilor, însa poate primi adesea accente ironice sau malitios-idolatrizante. Astfel, Alexandru Racu, student la UAGE Iasi, sectia Pictura, anul II, prin „Gagalactica” ne invita la un periplu muzical-cosmic. Dansul acrobatic al luminii, materialitatea diafana a formelor corporale, gama cromatica unitara si finetea detaliilor sunt redate cu pasiune si profesionalism, acesta având-o ca muza pe… Lady Gaga!

 Olga Godovaniuc, de asemenea studenta la UAGE Iasi, prin imaginea latent-senzuala intitulata „Virtual-Erotic”, descompune realitatea înconjuratoare ca apoi sa o reconfigureze într-un spatiu virtual inspirat din filmul “Matrix”. Tânara artista da dovada de maiestrie si multa imaginatie sustinuta de un simt cromatic aparte. Într-o viziune cu accente critice ea transpune plastic ipostazele imorale ale videochat-ului, ce degradeaza si distruge femeia contemporana, convertind-o într-o fiinta robotizata, lipsita de sensibilitate si mister.

 Maestrul Mihai Pînzaru – PIM, prezent si de aceasta data cu o lucrare în stilul sau personal inconfundabil, intitulata „Fiat Lux”, ne propune întoarcerea la originea Lumii, la acel Big-Bang generator de creatie. Staticul initial, transformat într-un urias angrenaj dinamic, având ca impuls cuvântul imperativ rostit de Dumnezeu, are ca suport primordial Lumina.

 Ioana Cezara Poiata prin cele doua lucrari, „Peisaj din Mitoc” si „Pictorul înflorind primavara”, surprinde, în lumina si culoare, trairile si efervescenta primaverii în bucuria creatiei.

 Alina Elena Lazareanu, de aceasta data, prin tehnica modelajului, ne ajuta sa intram în lumea copilariei si sa privim inocenta pura din aceasta etapa a vietii.

 Prin pata de culoare si transparente, Marcela Gramatic ne prezinta universul sau abstract plin de contraste si enigme, sustinute de o creativitate nativa speciala. Finetea si fluiditatea formei ne trimit cu gândul la acele imagini NASA ce redau, spre bucuria visatorilor, spectacolul cosmic.

 Oana Chinchisan iubeste natura si o transpune pe pânza cu o forta interioara dominanta. Peisajul sau ne face sa contemplam vegetalul si atmosfera naturista scaldate într-o lumina specifica.

 Aceasta este „electrocardiograma TAG” de astazi, cu dinamice impulsuri sinuoase si colorate acceleratii de ritm…

 Cristina LAURIC

Suceava

Mai 2011