Orgoliul se afla în noi ca o forta a raului.
– Victor Hugo
De multe ori se identifica orgoliul cu mândria si este bine de separat acesti doi termeni. Orgoliul este definit conform Dictionarului: „Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine însusi, despre valoarea si importanta sa sociala; îngâmfare, vanitate, suficienta, trufie.”Între orgoliu si mândrie este uneori greu de stabilit granita si totusi ele difera, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate
Orgolios este cel ce se încapatâneaza sa aiba dreptate, doreste sa obtina puterea, se crede om performant, se lauda sau cerseste laude, este egocentric, egoist si fara credinta în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine si îi place compania oamenilor care îl flateaza.Nu suporta sa fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativa de a-l lamuri într-o problema, va fi sortita esecului. Cunoaste sau nu cunoaste, el crede ca stie totul, raspunsul lui va fi întotdeauna: „Stiu!”.
Omul orgolios nu poate si nici nu merita a fi iubit. Între el si ceilalti se creeaza o distanta, el vrând sa ramâna credincios imaginii false pe care si-a creat-o singur despre sine. O energie a raului din sufletul sau îi dirijeaza pasii.
Orgoliul este o abatere a planului mental, a intelectului. Ia naste din egoism si teama de inferioritate. Individul ajunge sa urasca sau sa invidieze. Orgoliul atrage dupa sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stari malefice. „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine!”. Aceste gânduri se nasc în cel stapânit de orgoliu.În spatele orgoliului se ascunde întotdeauna teama de a nu fi acceptat, iubit, de a fi respins, judecat, criticat, teama de a nu fi la înaltimea pe care o asteapta altii de la el, în fine, teama de a pierde.
Orgoliosul nu stie cine este cu adevarat, el este doar ceea ce se crede ca este, de aceea cu greu va accepta sa se schimbe vreodata. El nu stie sa fie recunoscator si nici sa ceara iertare daca a gresit. Orgoliul este numit „mândrie desarta” în Biblie, întrucât orgoliosii devin, în final, cei mai nefericiti oameni. Gândul îmi fuge la talentatul pictor Salvador Dali, orgolios si imprevizibil, cum ajunsese sa se plimbe pe strazile New York-lui cu un clopotel, pe care îl folosea pentru a atrage atentia asupra sa; gândul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Se mai spune ca atunci când acorda interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.
Orgoliosul se recunoaste dupa felul în care vrea, în orice împrejurare, sa aiba dreptate si sa le arate celor din jur ca ei, de fapt, gresesc. Vrea sa dea impresia ca numai el poate fi singurul detinator al adevarului, singurul câstigator.
Se spune ca orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitatii. El a stat si sta la originea marilor tulburari din viata sociala, a rivalitatii, urii si ranchiunei manifestate fata de altii; a dus la conflicte sociale, razboaie, datorita placerii, ambitiei pentru putere.
Orgoliul a însotit omenirea. Marile civilizatii, marile imperii nu au fost scutite de nasterea unor oameni orgoliosi care le-au condus destinele.
Ce se întâmpla când se întâlnesc doi oameni orgoliosi? Îsi ascut sabiile si se pregatesc de lupta, fiindca orgoliul presupune putere. „Puterea nu corupe, dar ticalosii daca ajungîntr-un post de conducere, corup puterea”, spunea Seneca la vremea sa. Petre Tutea constatase ca „Politicul este legat de setea de putere”. Si ce este mai grav, oamenii orgoliosi sunt si încapatânati si odata porniti spre lupta, greu, aproape imposibil sa renunte. Lupta poate începe si un proverb românesc spune: „Când doi se bat, al treilea câstiga!”
Orgoliul nu poate fi confundat cu mândria care este un sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie, chiar de demnitate, de încredere în calitatile proprii. Omul mândru îsi cunoaste limitele, tine seama de bunul simt si se fereste a degenera în trufie sau orgoliu.Mândria, da, este o calitate! Sa constientizezi justa ta valoare, sa o porti cu modestie moderata: nici prea mândru, dar nici umil! Mândria te poate proteja de a nu fi calcat în picioare de oamenii obraznici. Si, Doamne, cât de multi sunt!
Oamenii au cu ce se mândri: Patria, limba, casa, copiii si munca pe care o fac. Progresul unei societati se realizeaza iubind toate acestea. Omul mândru este posesorul unei energii pe care o constientizeaza si pe care o poate folosi în scop lucrativ, benefic. Multe exemple de mândrie putem da! Petre Tutea si-a declarat dragostea pentru poporul sau cu urmatoarele cuvinte: „În grandoarea istorica a Poporului Român eu sânt o rotita invizibila. Dar sunt!”„Limba româna este patria mea” a afirmat cu mândrie poetul Nichita Stanescu; „Pentru mine, România nu e doar o tara. E un destin” – Octavian Paler; „Prefer sa mor în mocirla într-o Românie Mare decât sa mor în paradisul unei Românii mici” – Maresalul Ion Antonescu.
Exemplu de mândrie de patrie si de modestie ne-a redat Eminescu în „Scrisoarea a III-a”: voievodul român Mircea cel Batrân – personajul real al acestei creatii – este mândru nu pentru ca este voievod, ci pentru ca este domnitorul Tarii Românesti. El da dovada de modestie, dupa cum descrie poetul: „un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port”. Desi stia ca Baiazid a venit cu intentia de a-i cotropi tara, domnitorul i se adreseaza cuviincios, dupa datina strabuna, dovedind ospitalitate si modestie, acestea fiind însusirile de seama ale poporului român: „Orice gând ai împarate, si oricum vei fi sosit,/ Cât suntem înca pe pace eu îti zic: bine-ai venit!” Când este vorba însa de închinarea tarii, el respinge cu demnitate pretentiile sultanului (demnitate însemnând a fi consecvent în ceea ce crezi) replicându-i: „Despre partea închinarii, însa, Doamne, sa ne ierti…” Jignirilor aduse de Baiazid le raspunde tot cu demnitate si cu mândrie: „De-un mosneag, da, împarate, caci mosneagul ce-l privesti/ Nu e om de rând, el este domnul Tarii Românesti.” Sentimentele de mândrie si de dragoste fata de patrie, mai exprima în versurile: „Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul/ Mi-e prieten numai mie/ iara tie dusman este/ Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste./N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid! ”
Pe fruntea oamenilor care nu-si cunosclimitele –orgoliosii -, nu poate fi scris cuvântul „modestie”. Numai omul modest si întelept cugeta mult si înfaptuieste lucruri bune.
Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord
.
