de Dona TUDOR

O zicere înteleapta, din patrimoniul omenirii, ne îndeamna sa fim atenti la gândurile noastre pentru ca ele vor fi cuvintele noastre. Sa fim atenti la cuvintele noastre pentru ca ele vor fi faptele noastre. Sa fim atenti la faptele noastre pentru ca ele vor fi obiceiurile noastre. Sa fim atenti la obiceiurile noastre pentru ele vor fi caracterul nostru. Sa fim atenti la caracterul nostru pentru ca el va fi destinul nostru.

Când ne parcelam existenta, ne traim o viata croita din bucati. S-ar putea ca unele fâsii sa se prafuiasca. Altele sa ni se para inutile. Si totusi, nimic nu e trait în van. Traim o sigura data pe pamânt. E loc sub soare pentru fiecare. De ce nu mai avemm loc unii de altii. De ce e atât de învrajbita lumea? Ce avem de împartit unii cu altii? Puterea? Bogatia? Saracia? Norocul? Nenorocul? S-ar putea sa ne pomenim, în timp, cu viata risipita în urma. Cum o mai adunam? S-ar putea ca unora sa nu le ajunga o singura viata. Sa-si mai doreasca înca una. Sa doreasca mai multe. S-ar putea ca altii sa-si doreasca vietile altora.

Putini accepta ca timpul e masurat. Clepsidra care curge, se desarta în contul anilor care vin. N-a oprit nimeni timpul. Poate ca în istorie, unii si-au dorit sa împarateasca lumea. Trecatoare încercari. N-a reusit nimeni. Un american celebru, Zbiegniew Brzezinski, se întreba la începutul acestui mileniu: „Având în vedere rolurile contradictorii pe care le joaca în lume, America este menita sa fie catalizatorul, fie pentru o comunitate globala, fie pentru un haos global; iar americanii au resposabilitatea istorica unica de a determina spre care dintre cele doua tendinte va evolua comunitatea internationala. Alegerea noastra este între a domina lumea si a o conduce.” Aceasta este marea dilema si a fiecarei puteri; sa domine sau sa conduca. Aceasta cred ca este si marea dilema a guvernarii. Sa domine? Sa conduca? Poate ca aici ar putea fi gasit sâmburele vrajbei. Poate ca asa ne învrajbim si noi însine.

[pullquote]

Aceasta este marea dilema si a fiecarei puteri; sa domine sau sa conduca. Aceasta cred ca este si marea dilema a guvernarii. Sa domine? Sa conduca? Poate ca aici ar putea fi gasit sâmburele vrajbei. Poate ca asa ne învrajbim si noi însine.

[/pullquote]

Ce ne domina? Ce ne conduce? N-avem de ce sa ne luam la întrebari destinul. Ne sechestram în justificari nascocite. Ar trebui sa ne uitam la ceea ce ne lipseste. Sociologul Vasile Dancu, sustinea, sâmbata trecuta la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului VEHMED, ca ne lipseste institutia admiratiei. Poate ca în acest sentiment de admiratie, de pretuire, de respect se gaseste sâmburele armoniei dintr-o societate. Calin Hentea, în lucrarea «Imaginile miscate ale propagandei», (Editura Militara, 2006) în capitolul intitulat „Ambasadori sau mercenari”, referindu-se la militarii romani din teatrele de operatii, constata: „Cert este ca tocmai constiinta acestei inferioritati materiale este unul dintre cele mai puternice motoare motivationale de afirmare a competentelor profesionale intelectuale sau chiar fizice a militarilor români în fata colegilor din armatele mai mari si mai tari ale lumii. A-ti face treaba –oricât de rutiniera ar fi aceasta – la fel de bine si poate chiar într-un mod mai simplu decât ceilalti, iata o ambitie care îl anima subit pe românul din teatrele multinationale de operatii. Orgoliul si ambitia indiaviduala a fiecaruia dintre acesti ambasadori sui-generis în uniforma îi asigura performanta, credibilitatea si eficienta ca purtator de imagine si mesaj a poporului sau”.

Daca fotbalistul Mihaita Nesu n-ar fi avut acel accident groaznic la antrenamentul echipei Ultrecht- Olanda, presa din România nu cred ca ar fi scris despre el. Si nu s-a scris un lucru esential. Suporterii echipei, în semn de respect, pretuire si admiratie pentru devotamentul aratat pe teren de catre fotbalisul român, în toate meciurile jucate, s-au adresat ambasadei României din Olanda, pentru a primi încuviintarea, ca duminica, pe stadionul unde joaca echipa, sa fluture steagul României cu chipul fotbalistului Nesu imprimat pe el. Mi-ar placea sa vad imaginile acestea.Olanda este tara cu un popor care si-a construit în timp institutia respectului, pretuirii si admiratiei. Mai avem timp sa le construim si noi.

Bucuresti, 25 mai 2011