AFR – Primele victime ale Referendumului sunt democrația română și statul de drept

“Referendumul a picat” strigau, cu o oarecare satisfacție, titlurile articolelor din mass media după 7 octombrie!

Este o realitate evidenta că referendumul a “picat”, condițiile impuse de lege și Constituție pentru validarea lui nefiind îndeplinite. Dar împreuna cu “picatul” referendumului au “picat” și alții, atât indivizi cât și instituții publice, și credem că va lua mult timp ca democrația română să-și revină la linia de plutire.

Referendumul din octombrie 6 si 7 a aprofundat și mai mult scindarea și separarea dintre autorități și instituțiile statului și cetățenii Romaniei. Confidența cetățenilor în partidele politice si în liderii lor politici a devenit practic nulă, în cele doar două săptămâni de campanie pentru referendum factorii politici fiind spectatori ai măcelului mediatic lansat si dus cu nesaț împotriva democrației române și a cetățenilor țării care încercau din răsputeri să valideze referendumul. Ba unii dintre ei s-au alăturat măcelului împotriva  noastră, cu nerușinare și cu o agresivitate și lipsă de respect care nu pot fi trecute cu vederea, uitate ori iertate, și, care vor trebui sancționate. Ele constituie atrocități împotriva democrației române și a statului de drept. Continue reading “AFR – Primele victime ale Referendumului sunt democrația română și statul de drept”

Adrian Năstase, detalii-bombă din timpul condamnării sale. Ce rol a avut Coldea

adrian-nastase-428992Aveti grijă cand băgati fierul de călcat in priză. S-ar putea ca si de la el să vă vorbească Băsescu. Altfel, puteti să-l ascultati, zilnic, in direct sau pe telefon, la toate televiziunile de stiri, explicând cum sistemul  pe care el l-a creat (in principal „banda celor sase”) a functionat moral si legal câtă vreme Basescu dădea ordine  si cum el  – sistemul – s-a dereglat după ce el nu a mai fost presedinte, functionând imoral si ilegal.

Guralivul Băsescu incearcă in felul acesta să rescrie rolul pe care l-a avut in crearea unui sistem abuziv si mafiot. Dar cine oare a adus-o pe Monica Macovei, cine a băut cafele cu Livia Stanciu, cine i-a numit pe Daniel Morar sau pe Laura Codruta Kovesi? Continue reading “Adrian Năstase, detalii-bombă din timpul condamnării sale. Ce rol a avut Coldea”

Toată dimensiunea infracțională a regimului Băsescu

Editorial

nistorescu_cornelUltimul film din viața secretă a familiei Băsescu le întrece pe toate. Mircea Băsescu le spune celor din clanul Bercea: ”Măă, ați dat un milion, mai dați cincizeci de miii, nu cincizeci, treizeci de mii și-l scoatem pe Bercea din pușcărie”.

Acest document înregistrat de DNA în casa lui Mircea Băsescu din Constanța ne dezvăluie toată dimensiunea infracțională a regimului Băsescu. Nu mai avem de-a face cu zvonuri, cu mărturii îndoielnice, cu dovezi indirecte. Fratele președintelui României trafica influență. Făcea negoț cu eliberări, cu sentințe, cu amânări, cu strămutări. Cazul aproape similar al fiului lui Mircea Băsescu, care voia să se aleagă cu 500.000 de euro pentru un alt trafic de influență, ne arată că există un grad ridicat de probabilitate ca familia Băsescu să se fi îndeletnicit cu asemenea afaceri la periferia justiției. Chiar să fi pus la cale un soi de industrie a condamnării sau a eliberării. Filmul difuzat de Antena 3 (gata să ducă războiul cu fostul președinte până acolo unde nu mai rămâne decât locul în care s-au căsăpit) este regizat de DNA și a fost turnat în casa lui Mircea Băsescu. Continue reading “Toată dimensiunea infracțională a regimului Băsescu”

Imunitatea lui Băsescu, marea minciună naţională

imunitatea-lui-basescu-marea-minciuna-nationala-18494337Morar şi  Kovesi i-au oferit şefului statului protecţie absolută, blocându-i dosarele penale

Trei decizii şi un aviz emise de Curtea Constituţională a României (CCR) după 2005 au statuat că imunitatea prezidenţială este identică cu cea a parlamentarilor, adică doar pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului. Ceea ce dovedeşte încă o dată că, în ultimii zece ani, preşedintele Traian Băsescu a fost protejat de şefii marilor parchete, care i-au inventat imunitatea absolută pentru a-i bloca dosarele. Iar dosarele şefului statului au fost blocate abuziv de către marile parchete, fie că vorbim de DNA, fie că vorbim de PICCJ. Iar dovada stă chiar în hotărârile CCR.  Continue reading “Imunitatea lui Băsescu, marea minciună naţională”