ARSENIE BOCA: Ce se întâmplă dacă folosești cuvinte “interzise”

ab1

Ce nu ai voie să-i spui copilului tău 

by Laurențiu Panait

În cartea “Învățături ale părintelui Arsenie Boca“, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoara, aflăm câteva învățături care dau răspunsuri la multe dintre întrebările omului de rând. Continue reading “ARSENIE BOCA: Ce se întâmplă dacă folosești cuvinte “interzise””

Blestemul scriitorilor

IloiAlinaby Alina Ilioi

Se spune că e o binecuvântare să te poţi folosi de cuvinte pentru a exprima tot ce simţi, pentru a crea o lume a ta şi pentru a descrie stări sufleteşti aproape imposibil de explicat. Nu am să contrazic acest aspect. Aşa este. De multe ori, cu ajutorul cuvintelor, m-am vindecat. Însă, pe lângă această vindecare pe care ţi-o aduce scrisul, există şi un blestem.

Noi, cei care scriem, tindem să căutăm sensul din spatele cuvintelor. Răstălmăcim o propoziţie şi o întoarcem pe toate părţile, până când, istoviţi, alunecăm într-un somn adânc, ca atunci când ne trezim, să o luăm iar de la capăt. Când ne spune cineva că “îmi eşti dragă”, nu ne oprim aici şi atât. Nu ne mulţumim cu sentimentul euforic de a fi dragi unei persoane, şi nu mergem mai departe. Din contră, s-a deschis o nouă uşă, iar noi trebuie să explorăm dincolo de ea. Dragă în ce sens? Dragă într-un mod amical, sau unul romantic? Dragă, adică nu pot trăi fără de tine, sau doar dragă, adică eşti o persoană plăcută? De ce a ales cuvântul dragă? De ce tocmai acum? Contextul să aibă vreo relevanţă? Acestea sunt doar câteva dintre nelămuririle care ne zboară prin minte, doar de la o simplă afirmaţie. Continue reading “Blestemul scriitorilor”

“Cuvintele” devenite univers interior – versuri semnate Victoriţa Duţu

Vic1

La început a fost Cuvântul

Tot astfel după cum la început a existat Cuvântul şi nu doar un cuvânt oarecare, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, în viziunea Victoriţei Duţu, nu există simple cuvinte, ci “Cuvintele”. Iar acestea sunt “Linişte”, “Linie”, “Frumuseţe”, “Drum” şi “Grădina”. “Cuvintele” nu au nimic material, pentru că ele vieţuiesc în “închipuirea” poetei, în imaginaţie, despre care autoarea afirmă că “numai ea/este prezentă/în realitatea ce o/trăiesc fără să o/pot atinge cu mâna.” 

Poeta şi prozatoarea Victoriţa Duţu este cunoscută iubitorilor de artă prin cărţile “Spaţii”, “Vreau o altă lume”, “Călătoria gândului”, “Cea care aş fi”, etc. Volumul de versuri „Cuvintele” a apărut la Editura Muzeului Literaturii Române în noiembrie 2005. Deţinătoare a Premiului Internaţional de poezie “NAJI NAAMAN”, obţinut în anul 2009 Continue reading ““Cuvintele” devenite univers interior – versuri semnate Victoriţa Duţu”

Suflet înălţat prin cântec – „Ilinca”, proză scurtă de Victoriţa Duţu

Vicky01Motto: “În mine e doar cer, e doar cer.

În volumul de proză scurtă „Ilinca”, Victoriţa Duţu aduce în prim plan simbolul încriptat. Ermetismul pe de o parte şi profunzimea acestei proze pe de altă parte, se concretizează în expresia amplă, dar şi în concetrarea de idei în care cuvintele şi simbolurile izbucnesc dintr-un spaţiu ascuns, uman şi infinit în acelaşi timp. Concizia Victoriţei Duţu reflectă o conştiinţă neliniştită, complexă şi vastă, aflată în căutarea unei lumi superioare celei existente. Scriitoarea se exprimă cu simplitate şi fiecare povestire ascunde sensuri figurate, metaforice, atent elaborate.

Continue reading Armonia Magazine USA

PRIZONIERI ÎN LIBERTATE

de Dona TUDOR

 

Ies cuvintele ca niste roiuri de tântar din televizor. Stam pe tabla de sah. Pioni resemnati. Cai dresati. Regi. Regine. Nebuni. Si câte o tura. Unii se învârtesc mereu. Nebunia nu e molipsitoare. Si totusi. Regii aiureaza. Reginele au ajuns iele. Pionii cad singuri. Caii au uitat ca au fost salbatici. Vremea merge înainte. Învrajbita vreme. Framântarile politice fac, din gândurile noastre, hârtie de prins muste. Tacuti, privim duios spre spectacolul vietii. Supravietuitori zilnici.

Ne prinde somnul cu grijile politicii în perna. Nu mai stim ce ne fac toate neamurile, dar ce fac blondele si brunetele din politica si de pe lânga, stim în amanunt. Din tot ce avem, parca nimic nu ne mai apartine. Descoasem si înnodam divorturi, crime, violuri, presedinti, premieri, nunti, botezuri, spaime, preturi, inflatie, accidente, morti, vii, în acelasi cazan cu vorbe. Vorbe daruite. Vorbe ostenite. Cazanul suna. Când a gol, când a plin. Încordati în ascultare, zumzetul dintre pereti, fac grijile sa dispara.

Gândurile noastre se volatilizeaza. Ramânem doar cu el. Cu televizorul. Ecranul straluceste ca o bacnota. E a fiecaruia. E a noastra. Mirati, speriati, fericiti, ne platim cu ea un ochi de viata. Pumnul, strâns pe telecomanda, ne duce în alte ochiuri de viata. Paienjenisul cu vise nedormite se scamoseaza în lumina zorilor de zi.

Un salas pentru clatit privirea. Cuvintele, dimineata, s-ar vrea sa fie de plus. Molatice s-ar vrea. Matasoase. Vorbele fara ecran sunt aspre ca un pârjol. Nu mai gasim în ele un loc de taina. Realitatile de ieri se întorc. Tiptil. Furtunos. Tandru. Spicuitor. Discret. Zgomotos. Artagos. Încercate de vise si iluzii. Ar trebui sa intram în realitate cât nu e prea târziu.

Creste pretul la cartofi mai repede decât creste iarba si nu stiu daca s-a marit suprafata cultivata. Nu prea s-au înghesuit doritorii de solarii în curte. Se înalta întrebarile în marile piete de legume si fructe. Dar, nu prea alearga multi, la casa parinteasca, sa mai planteze niste fire de rosii sau de ardei. Ne uitam la pamânt ca si cum el ar trebui sa produca singur. Nu mai suntem nici cu sapa, nici cu mapa. Nu mai suntem nicicum. Sus cu munca, sa nu ajungem noi la ea, se spunea zeflemitor.

Oameni traitori din munca, ignorând munca. Nu mai pica orice para malaiata, în gura oricarui natafleata. Nu mai stim sa ne întindem cât ne e plapuma. Ba, chiar ne-am simti mai bine, în a altuia. Pamântul la indiferenta se razbuna. Suntem saraci, într-o tara bogata. Ne convine, sa aruncam nemunca, în spinarea altora.

 

De peste 20 de ani, tara se scurge. Ca niste boabe, a fost risipita printre degete. Cine a stiut sa strânga, a strâns. Cramponati în rafuiala cu statul, oamenii muncii au uitat munca. Cine e în putere se duce sa munceasca pe pamântul altora. Pamântul tarii se înabusa nemuncit. Lacrima parasirii pârjoleste. Traim, în Gradina Maicii Domnului, orbiti de ochiul dracului.

Dona TUDOR

Bucuresti

15 iunie 2011