Poezia vieţii
când pâinea aburindă se zbate în desagi
declar şi luaţi aminte la ceea ce vă spun
prieteni de oriunde, prietenii mei dragi,
că poezia vieţii e tot ce am mai bun Continue reading “IOAN VASIU – Poezia vieţii”
Tag: cuvinte
Oxford English Dictionary (OED) – Ce cuvinte au aparut când te-ai nascut
by Jurnalul.ro
Oxford English Dictionary (OED) a efectuat o analiză pentru anii 1900 – 2004 pentru a vedea care sunt cuvintele cu care s-a îmbogăţit limba engleză în ultimii 100 de ani.
Practic, folosind generatorul de cuvinte pus la dispozitie de OED, poate fi aflat cu uşurinţă anul în care un cuvânt a intrat în limba engleză.
Autorii nu exclus însă ca unele cuvinte să fi apărut mai devreme. Continue reading “Oxford English Dictionary (OED) – Ce cuvinte au aparut când te-ai nascut”
MARTISOR
Iubita mea, iubirea mea
De-i martisor, tu tine minte
C-atat e de saraca ea,
Ca n-are, poate, nici cuvinte –
Ti-ar pune-o lume minunata
Sub pas, dar, oare, ce folos,
De nu ti-a dat, macar odata,
O tresarire de frumos?
In primavara care vine,
Adun atunci din manastiri
De muguri, mierea de albine
Ce ti-am gustat-o din priviri –
Si-n licarirea de izvoare,
Care iti joaca in pupila,
Iti las si eu, margaritare,
Lumina ochilor, umila…
Jianu Liviu-Florian
Cantec amar de dulce
Mai canta-mi, lautare,
Un cantec nou de leagan,
Caderea in uitare,
Sa-mi fie fara seaman –
Mai pune pe o struna,
Pe una, oarecare,
Macar o fapta buna,
Ce am facut sub soare –
Mai canta, ostenite,
Sa imi aduc aminte,
Cum sarutam iubite,
Dar numai pe cuvinte –
Mai canta, draga bade,
Copiilor cuminti,
Le spune cumsecade,
Caderea in parinti –
Mai canta-mi o suflare
Parintii chiar, cum pier
Sa treaca pe carare
Copiii lor, spre cer –
Si daca vor ramane
Firimituri de versuri,
Din cantul tau, batrane,
Cu-ntoiegite mersuri
Petrece-le de ramuri,
In codrii si poieni,
Si pune-le in hamuri
Lor, cailor troieni –
Sa intre lumea toata,
In suflete, la noi,
Sa ia cat va sa poata
Iubi, doi cate doi …
Jianu Liviu-Florian
LIRICA DEDICATA LUI EMINESCU
ITI RASFOIESC POSTULATELE…
Zilnic sorbeai din apa lui Hristos
si te revendicai din alte propozitii
cind pe drumul fara de folos
pandea dreapta clipa a mortii.
Pe-un sange sfant calcai pe drum murdar
purtand in spate cruci imaginare
sperand ca pronia cereasca ne da har
cand rautatea altora ne doare.
Iti rasfoiesc postulatele grave
hamesit de-ntelepciune si de raze
cum sunetul tot urca in octave
si intelepciunea se-aseaza-n fraze.
EMINESCU
Eminescu, cetatea limbii romane
cu toate turnurile Carpatilor
modelate de balade
in care isi au adapost
Decebalus per Scorilo, Mircea cel Batran,
toti barbatii inmuguriti pe acest pamant.
Eminescu planeta luminoasa
in jurul caruia graviteaza astrele cuvintelor
laminate de intelepciunea poporului
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.
Eminescu cetate cu toate puntile lasate
sa intre armata indragostitilor
cu pletele argintate de stele
si bratele pline cu roadele cimpiilor
intinse in inima noastra.
Eminescu pasi de aur ce se aud trecand
din istorie in limba noastra
si luand forma cuvintelor
ce ne leaga
precum iubirea, precum aerul
de acest pamant dulce
ca limba romana
precum Eminescu.
CA AERUL SI SEVA, EMINESCU
Ii aud pasii trecand dinspre lumina
Si fosnetul stelelor in parul Lui,
Cand plopii fara sot il asteapta sa vina
La fereastra cu dorul aprins in gutui.
Coborand dinspre Carpati, il aud uneori
Cu fruntea impodobita de ganduri
Pe carari de argint si flori
De tei presarate randuri, randuri.
Ii aud glasul venind dinspre trecut
Dulce ca mierea cuvintelor strabune,
Cand este versul soapta de inceput
Si luna vibreaza iubirea pe strune.
Doinesc tulnice pe poteci de munte,
Spre Ipotesti prelungind chemarea
Asternuta peste veacuri punte
Pe care sa vina odata cu zarea.
Din poeme se desprinde, spre el venim,
Ca aerul si seva ce-n arbori suie,
In fiecare dintre noi il regasim
Cioplit in inimi vesnica statuie.
EMINESCU, STARE DE GRATIE
Bucura-te lumina cu dantela de stele
Pentru fereastra deschisa a zilelor mele,
Bucura-te vita de vie cu mustul decantat in radacini
Inflorind zarea in frunze mai sus pe tulpini.
Bucura-te perdea ce tremura atinca de o raza de luna
Vibrand acorduri pe-o singura struna,
Bucura-te plop ce-ti intinzi umbra pana la mine
Potolindu-mi arsita cu seve din cofele pline.
Bucura-te piatra de calcaiul Lui atinsa
Aripa peste poteca spre mine-ntinsa,
Bucura-te statuie din parc neclintita sub ploi
Cand se coace vremea iubirii in noi.
Bucura-te scara cu trepte venind din adancuri spre zori
Unde isi au cuiburi imperecheatii cocori,
Bucura-te timp pentru clip ace se imparte
Cand trece EMINESCU prin ploi mai departe.
Al.Florin TENE
Cluj-Napoca
14 ianuarie 2011
TARA ZANELOR BUNE – LIRICA POSTADOLESCENTINA (DEBUT)
ZANA BUNA
Zambesti si parca se arata
Tot universu-n fata ta
Lumina calda, inflorata
Ce-nveseleste inima.
Fiinta-zeu ce tine-n palma
Tot ce in lume e frumos
Sacrificat iti sunt zeita
Ma-nchin la tine bucuros!
Si-njunghiat ti-as sta alaturi
Nu-i suferinta sau durere
Ce sa ma tina-n departare,
Caci inima-mi mereu te cere!
Furii de neguri, stropi de ura
Cununi de iad si de mormant
Nu pot sa stearga Zana Buna
Iubirea ce ti-o port in gand!
INGERUL PAZITOR
Cand a fost sa i-au fiinta
Tu m-ai ales pe mine
Cand am fost in pantecele mamei
Tu m-ai ocrotit
Cand am respirat pentru prima data
Tu m-ai ajutat
Cand am invatat mersul
Tu mi-ai ghidat pasii
Cand am vorbit intaiele cuvinte
Tu mi le-ai ales
Cand am fost in boala si in dureri
Tu m-ai vegheat
Cand am muncit
Tu m-ai dat putere
Cand am avut de luat decizii grele
Tu m-ai sfatuit si povatuit
Cand am fost in patimi
Tu m-ai luminat
Cand am fost in friguri
Tu m-ai incalzit
Cand am fost in fierbinteli
Tu m-ai racorit
Cand mi-a fost foame
Tu m-ai hranit
Cand mi-a fost sete
Tu mi-ai dat sa beau
Cand am fost nervoasa
Tu m-ai potolit
Cand am fost trista
Tu m-ai mangaiat
Cand m-am simtit singura
Tu mi-ai fost alaturi
Cand am zambit
Tu-ai zambit cu mine
Cand am iubit
Tu mi-ai invaluit sufletul cu dragoste
Cand am fost ranita
Tu m-ai ajutat sa iert
Cand am fost parasita
Tu nu m-ai abandonat
Cand am fost cazuta in deznadejde
Tu m-ai ridicat
***
Cand am fost batrana si bolnava
Tu mi-ai dat sanatate si lungime de zile
Cand am trait ultimele clipe ale vietii
Tu mi-ai fost alaturi
Cand am fost in ispite si in chinuri
Tu m-ai izbavit
Cand diavolii vroiau sa-mi ia sufletul
Tu i-ai departat de mine
Cand am murit
Tu mi-ai condus sufletul spre lumina
Cand am urcat spre cer
Tu m-ai insotit
Cand am fost la judecata
Tu mi-ai fost martor
Cand mi-am primit rasplata faptelor
Tu te-ai bucurat pentru mine
Cand am avut nevoie de toate acestea
si multe altele
Tu te-ai rugat pentru mine
Iti multumesc Doamne
Pentru… Ingerul Pazitor!
DE CE-AI PLECAT?
Lumina sfanta ce-nfioara
Tot ce-ntalneste-n calea sa
Te-am asteptat la drum de seara
Sa vii cu drag in casa mea!
Iar coltul sufletului tainic
De dor ascuns… l-ai luminat,
Pana sa simt ce e iubirea
Ai disparut… De ce-ai plecat?
Si m-ai lasat nemangaiata
Profund uimita, ce pacat…
Sa plang iubirea neimplinita
De ce-ai venit?
De ce-ai plecat?
IUBIRE DE MAMA
De ce nu poti sa intelegi ca eu
Vreau sa te fac ca sa zambesti mereu
Sa-ti mangai chipul cu o raza de lumina
Si sa-ti fac viata de bucurie plina?
Sa intru-adanc in sufletelul tau
Si sa-mi fac un cuib de unde eu
Sa te-ncalzesc mereu si sa-ti dau bine
Si sa nu ma mai cert deloc cu tine.
Sa-ti fiu mereu alaturi la bine si la greu
Si sa raman mereu-mereu copilul tau
Chiar daca cresc si voi-nvata sa zbor
Ma voi topi mereu de al tau dor.
Chiar daca-n viata mea va aparea
Un chip… ce din iubire-mi va lua
Si chiar de voi zbura cu el departe,
Tu ai in sufletu-mi un loc aparte.
Si chiar de copilasi eu voi avea
Si ei crescand vor umple viata mea
Eu nu voi inceta sa port in mine
Iubirea ce-am pastrat-o pentru tine!
STRIGAT MUT
Singura, pustie, dezgolita
E dragostea cea neimpartasita
Te-ngenunchiaza sau chiar te doboara
Si sufletul curat ea ti-l omoara.
Linistea si somnul iti devin straine
Iar ziua si noaptea toate-ti sunt pline
De ganduri, regrete, dureri, disperare
Speranta ranita doar ea nu mai moare.
Iti stie durerea, dar te santajeaza
Fara constiinta ea actioneaza
In cine-si gaseste conditii prospere
Provoaca ne-ncetat si chin… si durere.
Exista insa specimene rare
Pentru care iubirea
E-o eliberare!
Diana OLARIU
Cluj-Napoca
11 ianuarie 2011
———————————————–
* OLARIU (Beatrice) Diana, nascuta la Cluj-Napoca, la 25 februarie 1992. Eleva in clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj, sectia Stiintele Naturii. Iata ce ne declara tanara poeta in devenire: „Am ajuns in contact cu poezia printr-o dorinta de evadare din inchisoarea cotidianului. De mica am fost o fire sensibila si solitara, dar mi-am gasit refugiul in biserica, locul unde am cantat deseori si unde mereu m-am simtit printre ingeri. Am urmat 3 ani o scoala particulara de muzica unde am studiat canto clasic si canto muzica usoara. Am facut un an de teatru francofon. Am dorit, astfel, sa imbin poezia cu muzica. De scris poezii m-am apucat doar cand m-am indragostit prima data in clasa a zecea…”
Viseaza Aur…
Spre Apuseni ma poarta-acelasi drum
Si talpile mi-s roase de cuvinte,
Viseaza aur Motii mei si-acum,
Cu ”valva bailor” fac juraminte…
Dar unde sunt „holoangarii” de-atunci,
Cu balmosul, cel aurit, pe masa?
Umbrele lor coboara printre stanci
Orbite de-o lumina ne-nteleasa…
Viseaza aur neamul meu sarac,
Fata aceea cu priviri de para
S-a dus si ea si tulnicele tac
Prin Tara mea de piatra si de tara…
Viseaza aur, ce durere surda!
Cand se trezesc din Visul lor flamand
Simt Cerul peste lume cum se-mburda-
Viseata Aur motii, pana cand?…
Ma bucur…
Ma bucur
Precum
Se bucura
Sufletul nucului
Toamna
De loviturile ei…
Un
Pom
Ne-atins
E un pom sterp…
Omul-
La fel…
Nicolae Nicoara-Horia
Nesinguratate
Am ramas sarac si de cuvinte,
Am ramas sarac si de putere,
Cum sa mai pun pasul inainte,
Pentru-a darui, si a nu cere?
Vine Anul Nou, trece Craciunul,
Am ramas cu tine, poezie –
Fa si tu un bine, macar unul,
Vindeca-i pe toti de saracie!
Am ramas cu visul pe hartie,
Nici nu-mi mai aduc de el, aminte,
Lumea pleaca-n weekend, ca sa vie,
Eu raman in postul de cuvinte –
Au trecut si zilele de daruri,
Am ramas din nou, sa umplu anul,
Fara har, sa-mpart la altii haruri,
Sa vaneze Gloria si Banul –
De-mi oferi atata frumusete,
De Craciun, da-mi, Doamne, inca, mie,
Zi de zi, sa-Ti dau, macar, binete,
Si pe viata-mi goala, de hartie,
Scrie, zi de zi, o poezie…
Jianu Liviu-Florian
SEMIDOCTII SI BARBARIZAREA LIMBII ROMANE
Stim de peste doua milenii, de la filosofii Greciei antice, ca performantele gandirii unui om sau mai bine spus directia si domeniul performantelor sale, depind si de limba in care gandeste. Se intampla aceasta deoarece orice proces de gandire si orice judecata este o inlantuire de notiuni. Cu cat o notiune are mai mult semnificatii, cu atata permite mai multe si mai indepartate corelatii, permitand surprinderea de nuante suplimentare, dar si de ramificare in profunzimea altor notiuni, ceea ce performeaza judecata si gandirea.
Asadar, cultivarea unei limbi nu este un moft si un simplu orgoliu pe care internationalistii, mercenarizati sau de proasta conditie intelectuala, o eticheteaza automat drept “proto… cucu, proto… ciuciu”. Pe de alta parte, o limba este un sistem de comunicare, cu cat mai unitar sistemic, cu atat mai performant. Ce inteleg prin unitar? Cuvintele notiuni sunt compatibile in nuantele lor. Sa ne inchipuim o gradina de legume ingrijita si o gradina de legume abandonata care se inburuieneaza. Buruienile sunt corpuri straine, care nu doar estetic dauneaza productie de legume a gradinii. In al treilea rand, orice limba creeaza continuu notiuni noi, adaptandu-se evolutiei tehnice, stiintifice si culturale. Atunci cand limba este vlaguita, abandonata sau slujita de intelectuali de paie, atunci limba respectiva preia de-a gata dintr-o limba puternica notiuni si cuvinte pe care incearca sa le integreze si apoi, in ritm de crampe, sa le digere.
Dar nicio limba cu reflexele sanatoase de aparare, exact ca un individ, nu renunta la bagajul sau lingvistic notional mostenit de generatii, care face parte organica din sistemul limbii. Daca substituie aceste parti autentice ale limbii, cu imprumuturi straine sonoritatii si specificului paradigmatic al limbii, acestea ultimele sunt pentru limba in cauza corpuri straine. De exemplu, in limba romana a aparut ca imitatie maimutareasca, din partea semidoctimii, vopsita, dar lipsita de continut expresia “O.K.!”, in loc de “Bine!”, “Este bine!”, sau “Asa-i bine!”. Care este diferenta? O.K. are o semnificatie tehnica: “Este conform regulilor”, “Este conform asteptarilor”, “Este in canon”. “Bine”-le romanesc, cu diversele sale variante si nuante semnificante ale exprimarii, are o semnificatie valorica, se refera la valori. Chiar si atunci cand se refera la un aspect tehnic se refera prin prisma valorilor, iar O.K., chiar si atunci cand face referinta la valori, o face prin prisma tehnicii, a regulilor. O.K. este de specie discursiva, iar “bine” este de specie metaforica. Sunt de specii diferite, de aceea O.K. este un barbarism in limba romana.
Asistam de 20 de ani, de cand diluviul social a scos la suprafata gunoaiele si semidoctii la o barbarizare crescanda a limbii romane. Stau la hotel si citesc in cartea de reclame ceva despre mountain bike, in loc de ciclism montan. Expresia am mai auzit-o zilele acestea la radio si la TV. Semidoctii se vor interesanti, vor sa ia ochii cu “mai, ce culti suntem!”. In saracia lor mintala nu realizeaza, nu inteleg si nu simt limba, sunt incapabili de a observa ca ciclismul montan se leaga organic de restul discursului in romana, ca face parte din limba, ca este autentic. La fel, dau, intr-o sala de asteptare, peste reclama unui disperat magazin de mobila care are desenat traseul “showroomului”. Cu ce i-o fi deranjat pe semidoctii care au conceput prospectul cuvantul expozitie, sau expresia salile expozitiei? Greu de spus, deoarece prostia opereaza in ceea ce crede ea ca judecata cu false argumente. Asa auzim in sali de conferinte despre firingul sinapselor (tivul sinapselor sau ritmul eliberarii cuantelor de neurotransmitatori) sau “switch”-ul medicatiei, in loc de comutarea pe acest medicament, sau schimbarea medicatiei de parca maica-sa i-ar fi pus in scutece slide-uri si nu i-a schimbat scutecele, ci i le-a switch-uit.
Jalnici semidocti cu pretentii! Asa te plimbi pe strada si citesti firme sau reclame de iti vine sa ceri antivomitive. La un moment dat, vad un hotel in mahalaua unui oras: “George’s Hotel” (adica Hotelul lui Gheorghe). Mai, s-a facut a’ dracului Ghita! I-a crescut creasta si-si da cu parfum pe la spate! In alt oras, tot la periferie, citesc firma “Mondo Style”. Ma uit si ce vad? Capace de WC, gresie, tuburi si altele de “stil”. Pe loc mi-a trecut prin minte cum ar suna Porno Style sau Prosto Style? Dar fiecare poate aduce mii de exemple de barbarizare semidocta a limbii. Intr-adevar, ruptura sociala din decmbrie a scos la suprafata gunoaie si semidocti. Prea multi!
Iar limba, saraca, se barbarizeaza pe zi ce trece, diminuandu-i capacitatile de nuantare semantica, deci de performare a gandirii vorbitorilor sai. De ce este extrem de important un invatamant care nu fabrica semidocti precum ar fabrica niste carnati? Ce loc trebuie sa ocupe invatamantul in atentia unor adevarati decidenti sociali? Sau sunt si ei O.K.?
Prof.Univ.dr. Gavril CONUTIU
Oradea, 6 decembrie 2010
Romgleza? – Niciodata
By Angela-Monica Jucan
Obedienta romanului in fata Vestului este numai aparenta. Romanul este, in general, un mare xenofil – ii admira si pe „rasariteni”, si pe „vestici”, dar aceasta este mai mult din cauza ca, avand innascuta smerenia crestina, nu se stie considera „elita” si nu-i vine sa creada ca in randurile lui pot exista varfuri (de aceea valorile noastre umane nu sunt bagate in seama tocmai de noi) si se simte inferior unora mult mai putin merituosi, dar „straini” (straini de smerenie, insa). De acolo si cantitatea considerabila a imprumuturilor lingvistice – in special lexicale: ale lor ni se par mai grozave decat ale noastre.
Asistam, acum, la o puternica miscare de adoptare a unor cuvinte englezesti. Fenomenul este normal. S-a schimbat un regim. Concomitent, calculatorul ne-a acaparat viata privata si cea profesionala. Nu aveam termeni adecvati pentru a exprima toate noutatile care au aparut. S-au deschis granitele teritoriale si ne-am pomenit intr-un camp de influenta marcat de extinderea si la altii a folosirii termenilor englezesti. Au fost contaminate si limbile de larga circulatie, daramite a noastra. Englezismele sunt, in vremurile noastre, si o necesitate, nu doar o moda.
Dar, daca se poate vorbi de „frangleza” si alte „-gleze”, romgleza nu va fi vreodata. Noi avem o limba invulnerabila pentru ca are legi foarte bune, iar „rezervorul” lexical este facut dintr-o membrana extrem de elastica (parca ar fi fost conceputa de batranii nostri ca o prefigurare a spatiului informatic-electronic).
Puzderia englezismelor, care pe cei din generatia mea (aflata, acum, in asfintitul vietii) de multe ori ii oripileaza (pe mine, la fel) imbogateste limba romana, ii face bine si o fortifica.
Majoritatea cuvintelor importate sunt substantive. Si primul lucru care se face, spontan, cu ele este acela de a fi tratate ca fiind de genul neutru (poate sa fie si vreo exceptie). Deci creste mult inventarul acestui gen pe care nicio alta limba romanica nu-l conserva, desi latina l-a avut.
Neutre fiind, acestor cuvinte li se face un plural in „-uri” (cu desinenta legata, provizoriu, prin cratima: „mouse-uri”, „site-uri”, „show-uri”; sau, deja, cu terminatia neprecedata de linioara: „clickuri”, „e-mailuri”, „weekenduri”), ceea ce inseamna o adevarata resuscitare a unei caracteristici lingvistice romanesti, stiut fiind ca, de mai demult, se manifesta un curent de inlocuire a acestui plural cu cel in „-e” (simtit ca fiind mai modern si mai distins, de asemenea, mai economic). Nu e finalizata, desi legiferata, trecerea de la „chibrituri” la „chibrite” si de la „visuri” la „vise”. Dar sunt uitate „basinuri”, „brilianturi”, „canaluri”, „contrasturi”, „elementuri”, „palaturi”, „tiparuri” – acestea fiind doar cateva exemple din categoria destul de mare si, mai ales, prospera a pluralului „-uri” (activ in secolul al XIX-lea) transformat in „-e”. Tineretul asta – pe care multi il vedem superficial, comod, slab instruit si lipsit de constiinta de neam –, dintr-un instinct romanesc (ca din ce altceva?) reinvie o desinenta de a carei rarefiere nu el e vinovat.
Cuvintele imprumutate in timpurile noastre sunt modelate si mai departe, tot dupa tipicul gramatical-morfologic romanesc. Astfel, le intrebuintam in vorbire/scriere declinate si, mai ales, insotite de articol nehotarat („un mail”, „un site”, „un soft”) sau de articol hotarat (unele scrise fara cratima, altele, deocamdata, cu: „mailul”, „site-ul”, „softul”, dar curand va disparea, la toate, linioara, iar grafia englezeasca se va romaniza: „sait”, „saitul”). Or, existenta in paralel a articularilor proclitica si enclitica este alt lucru care diferentiaza romana de celelalte limbi romanice; in plus, o deosebeste si fata de latina – limba fara articol.
Mai mult, encliza si procliza neprivind numai articularea – toata flexiunea morfologica prin clitice se realizeaza –, sunt intarite si alte categorii gramaticale, in special cele care privesc verbul, deoarece si verbe s-au importat, dar in cantitate mai mica.
Se vede, din toate acestea, cum datorita neologismelor – dominate acum de englezisme – structura limbii noastre este, atat calitativ, cat si cantitativ, in castig – prin reluarea unor mai vechi obiceiuri de vorbire si prin mai intensa afirmare a celor ramase actuale. Putem aduce oricate englezisme. Daca le supunem (si le supunem) gramaticii noastre, ele sunt romanesti, pentru ca primesc trasaturi romanesti. Le romanizam atat la nivel morfologic, cat si sintactic (relatiile, functiile, topica) sau fonetic. Poate ca termenul „frangleza” a fost compus in gluma. Dar frangleza poate exista fiindca morfologia nominala a limbii franceze cunoaste o variatiune minimala, substantivele necapatand alt look, cu exceptia pluralului, dar si pluralul, majoritar in „-s”, din franceza este acelasi cu pluralul exclusiv in „-s”, din engleza, nerezultand, in cazul imprumuturilor, vreo acomodare a termenului strain, alta decat fonetica.
Sa nu mai vorbim de sfera lexicala – adica de continutul semantic – cat de mult are de castigat. Sinonimia perfecta – stie oricine – este extrem de rara, poate inexistenta. E exasperant sa tot auzi de „job”, dar trebuie sa recunoastem ca are un inteles special fata de „serviciu”. Jobul denumeste un loc de munca pe care nu-l consideri stabil (desi angajarea se poate face pe termen nelimitat) si contine o nuanta de lucru in domeniu afacerist. Batranul „serviciu”, care de multe ori era loc de munca pe viata (ma rog, pana la pensionare) sau cel putin avea perspectiva unui termen lung, evoca o ocupatie asezata.
Iar pentru obtinerea unui job (serviciul mai mult se ocupa, decat se obtinea…), nu-ti mai depui actele sau cererea, nu te mai inscrii la un concurs, ci „aplici”. Suna tare rau verbul in contextul amintit, dar se aliniaza si aceasta optiune spiritului vorbitorului care a cautat intotdeauna sa se debaraseze de compusi gen „de-gat-legau” sau „de-parete-frecatoriu”. „A aplica” a prins si pentru ca e dintr-o bucata (bucata vocabulara), si pentru ca e (oribil zis!) „in tendinte”. Se largeste sfera omonimelor, dar, in limite rezonabile, omonimia nu deranjeaza – gustul pentru mister fiind foarte dezvoltat, la romani (atata doar ca „a aplica” suna dizgratios: un caz particular, insa).
Daca, la noi, omonimia nu ia, proportii exagerate, la englezi e catastrofal, pentru ca, natie „superioara”, cu limba „de circulatie”, n-o sa se coboare sa imprumute nici din limbi inferioare, nici din limbi clasice – demodate si uitate. Nu-i ramane, englezului, decat sa-i zica „soarece” (engleza n-are nici diminutive) atat unui mic mamifer rozator, cat si piesei cu care se pune in miscare cursorul de pe ecranul calculatorului – si toata terminologia informatica englezeasca are notiuni luate din cotidian. Noi, insa, foarte primitori, avem si „maus” (o vreme, vom scrie „mouse”), si „soarece”, si „soricel”, si „soarece de biblioteca”. Sarmanta, enigmatica, omonimia, dar uzam de ea cu masura.
Asa ca, pasagera pe la noi engleza consolideaza limba romana si-i largeste si mai mult campul lexical (si inainte bogat), marindu-i puterea de nuantare in comunicare.
Nu e ceva nou. Au trecut efectiv ori au ramas pe-aici populatii migratoare, dintre care unele ne-au si stapanit – pana le-am asimilat pe nesimtite, dupa ce le-am „smuls” toate cuvintele care ne-au placut sau le-am considerat utile. Mai notorii sunt slavii. Ne-a luat cam opt generatii sa-i integram, dar ne-am insusit de la ei si am adaptat limbii noastre, intre multe altele, cele mai poetice si calde cuvinte (total lipsite de farmec, in limba lor): duh, nadejde, vesnicie – cuvintele apropierii de Dumnezeu.
Apa trece, pietrele raman.
AUTOGRAF PE LUMINA sau Nasterea de Sine in Cuvant
*Spatiul tarziu dintre cuvintele mele durute – foc sacru jucand fascinant pe dinaintea privirii.
*Astazi eu insami fiind, – moartea mea ce-a murit – e o legenda, un mit…
*Sufletele noastre, iluminandu-se unul spre celalalt se rotesc, devorand aerul inaltat dinadins…
*De cealalta parte a zidului – Absoluta Lumina…
*Sangele nu mai intra in panica si e gata oricand sa primeasca duhul alb si tremurator al transfuziei de Lumina…
*Ma adumbresti, asa cum stai dinainte-mi, precum lumanarea, drept in lumina…
*Suntem ca doua fregate, una pe cealalta – niciodata ajunsa…
*Iubirea ne cladea in crucea Luminii, zidindu-ne in aceeasi chinovie…
*Iubirea ne adancea in zenit si ne statornicea intr-un fruct dintr-un sambure inflorit…
*Privesc cum secunda pe buze, ma intinereste…
*Si numai in rug de Cuvant pot sa ma invesnicesc…
*O, tu iubire, ce prin aorta imi curgi ca o apa fara intoarcere…
*Iubirea patrunde in mine, ca o mireasma fara de floare…
*Iubirea – aceasta agheasma – izvoditoare de alb…
*Aripa fara de pasare esti, zbor fara aer, raza decupata din soare…
*Iubind, iubirea Iubirii deprind, in numele Ariondei, mama mea din departe…
*Inca traiesc in dor de ceresc, cu spaima de moarte ca nu pot sa zbor spre crucea mea de lumina…
*Amintirile din viitor inca ma dor si-mi confirma faptul uitat ca nu am sa mor, decat atunci cand nimeni nu ma va iubi.
*Iar tu, ducandu-te, vino – de vrei sa-mi urmezi, din plamada Luminii sufletul sa-mi inventezi…
*Sufletul de acum: Masura masurarii mele, Tu se numeste.
*O, Sublim revelat in noi pe deplin, precum Cerul – de stele – puzderie!
*Cel pururi fiind si acelasi fiind – Fiinta mai presus de fiinta…
*Cuvantul iesit din tacere se nimiceste pe sine in noi –intr-o kenoza sublima…
*Spune-mi, daca nu Tu, cine mai e izvorul de mantuire?
*Doar uneori, chipul semenilor ia chipul Tau, prietenos si uimit, cautandu-ma…
*Pentru sufletul de mai tarziu scriu, scriu, scriu…Estimp, cel de acum naste prunci si asteapta porunci…
*Eliberat de iubire, iubirea mi-a ramas unicul drum spre eternul acum…
*Sunt o farama de tina insufletita de iubirea divina…
*Privesc lumea prin crapaturi de lumina…
*Tu, Incepatorul meu si ancora mea aruncata-n tarie!
*Cuvinte oarbe impiedicandu-se in bastonul meu alb, pe prundul amintirii…
*Am nostalgia urcarii-n genunchi pe muntele fericirii niciodata atinse…
*Cu Trup si Sange si Rana, asa mi Te-ai dat, Tu, Cel ce esti Insusi Fiindul.
*Din bobul de grau incrustat cu-al Tau Chip continui sa cresti lastar din seva pamantului meu ingrasat cu Lumina…
*Frica de dupa cadere rasunand in adancuri, pe lespezile de granit ale Inceputului…
*Ah, cum vuiesc in aval ramasitele de cuvinte!
*Lumina explodeaza in ochi de paun pe pagina stearpa…
*O lume necunoscuta ivita din scrumul – fara suflare – al pietrei arse din inima…
*Sa intram in rau cand apa incepe sa se valureasca, albi la trup si la suflet, cum numai Lumina neinceputa…
*Calc pe spinii presarati pe poteci, ca pe sufletul sfant al Luminii aprinse in veci.
*Nu te uita inapoi, fiindca lujerii goi ai sfintei Lumini se vor preface in spini, pe trandafirii ce sunt, fara altoi.
*Vino, tu, Lumina surora si preschimba-ma in aurora, atunci cand ma nasti, din fitilul plapand de lumina…
*Merg de la mine la eu, sa-L intalnesc pe Dumnezeu.
*Un Dumnezeu in mine? Ce fel de eu se vede de-aici, din Empireu?
*Prin ceata, ca pe o straina ma priveste uituca Lumina, pe mine care i-am fost poem de-nvatat pe de rost…
*Tii minte, lumino, tu, cat m-a durut, in mine cand te-am nascut? Si cat plansei si ma duru ca nu m-ai nascut tu?
*Mai lasa-ma doar o secunda, sa-ti fiu masa de-altar unde Fiul Luminii ti se nascu…
*Doar o gura de aer intre noi, un caus de lumina, inseptit curcubeu izvorat din salbatice ploi…
*O gura de stele intre gandurile noastre, dirijabile fara nacele…
*Negraita durere ca starea de gratie mi-a fost data, doar cat sa ating cu mainile absolutul…
*Lacrima unei lumanari cade lin peste icoana clipei…
*Ce mult ma doare Lumina cand imi izbesc privirea de stea!
*Ce mult ma doare mana ce scrie in loc de ESTE – era…
*Ma scalda tu, fecioara lumina in albia ta de nevina…
*Tu, duminica mea de taina, izvodita din duminica mea de lumina…
*Bat piroane in aer cu un ciocan de lumina pana sufletul meu cade si se ridica singur in mine.
*Cu lumina de sine cerul imi scrie pe inima cu aldine…
*Scriu pe (vaz)duh un autograf cu verzale.
*Inainte de nunta amurgul inchide silentios fereastra Luminii.
*In cerul majestuos nins cu beteala, stelele miros foarte frumos…
*In cuibul pasarii Lyra ninge albastrui. E clipa cand mortii vin sa bea Lumina…
*Stelele joaca in fata mea hore adancate.
*Doamne, ce ganduri uituce! Ca o acvila din Inalt Lumina cade pe foaie sub forma de cruce…
*In palme de lut, cu suflu ceresc, plamadesc lumina din paine…
*Umbrele se incolacesc din pamantesc spre ceresc precum iedera zana pe gatul Luminii…
*Din lemn de esenta amara, un cioplitor anonim imi sculpteaza pe inima troita jumatatii de veac irosita…
*Purpura toamnei strabate cealalta jumatate de veac de singuratate.
*Crugul privirii se sparge iar eu calc pe vipere ca pe lumini sangerande…
*In nopti selenare coboram in sine ca sa incep urcusul launtric pe trepte onirice…
*Cuvintele – bijuteriile mele secrete – pe care le port agatate cu ace de aur pe inima.
*Lumina cuvintelor – abur mijit – o aura miscatoare…
*O litera talisman sta agatata de gatul prezentului. Intre timp, dragostea lastareste…
*Cum de ma recunosti in multime, de parca n-ai avea ochi decat pentru mine?
*Doamne al meu, Singurul Dumnezeu ce –a invelit in straiele de nemurit!
*O parcela de cer, Doamne-ti cer sa am unde sa-nviu in spatiul tarziu…
*Ma-oglindesc in ape crunt si nu stiu cine mai sunt…
*Un ceas de lumina mai mult, mai da-mi un ceas de lumina, caci bezna adanca m-ajunge si ma intina…
*In rugaciune mi-s manurile innodate. Doamne a toate, eu te astept cu privirea incremenita…
*Stau in cumpana daca sa pun comprese cu paine si vin pe obrazul tumefiat al Luminii launtrice..
*Cu lumanarea aprinsa pornesti sa strabati golul iscat intre doua trepte spre abisul cel nascator de Lumina…
*Stinghera si tacuta, cum a ancia fara fagot, in astrul diminetii te caut peste tot.
*Din necuprins in cuprins, si din departe-n aproape, Lumina cea de nestins imi cerne azurul pe pleoape…
*Pierd tot mai des intelesul, pierd calea spre luminisul de unde survine Fiinta…
*Ma-ntorc obosit, vlaguit, in locul de unde plecasem cu o tinerete in urma…
*Pana la os ma strapunge Lumina in chip dureros.
*Sufletul mi-i de duh adumbrit in trupul de zgura si devin risipitor si risipit in aceeasi masura…
*Priveam in aerul incremenit, cum prin urechile acului curge lumea…
*Fara crutare Timpul sufla naprasnic in lumanare…
*Strazile lichide au gauri spre infinit si parca ma-nghit…
*Cu prisosinta Lumina smerita din mine devine Fiinta…
*Stau rastignita pe aerul cast si nu indraznesc sa adast nici cu gandul la mirele meu, Cuvantul.
*Candela inimii – singura lumina smerita in aceasta bezna din ce in ce mai cumplita…
*Ne cuminecam unul din tacerile celuilalt ca din vinul si painea iubirii…
*Incremeneam de cat te iubeam. De-atata iubire plecasem din fire.
*De lume visam sa ma dezlogodesc ca sa te privesc, caci numai atunci cand muream te vedeam…
*Inceputul Luminii divine in noi, binecuvantare de duh, litera scrisa pe cer cu propria respirare…
*Abia apuci sa-l atingi si sufletul, dintr-o data invie…
*Sunt amutit de cat frumos ma paste in timp ce moartea in dureri ma naste…
*Ca sageata de foc trece prin inima mea eternitatea…
*In petecul azuriu cineva scrie cu o mana nevazuta un sonet indescifrabil…
*Ia-ma de mana iti strig, stai aproape de mine pana o fi sa se inlumine ca sa ma insenin…
*Tu singur imi dai intregire fiind pentru mine suport si menire…
*Pe ce temeiuri sufletesti mai poti sa zidesti si cum sa devii fire decat in amintire?
*O, bietele mele pietre de rau, de cate ori v-am mangaiat cu genunchii!
*Dar unde-mi sunt aripile, migalite cu grija, care sa ma ajute sa nu ma prabusesc in acest abis in spirala?
*E posibil ca lumina si umbra sa te agreseze in aceeasi masura? Apa sa-ti faca rau, aerul sa te prigoneasca?
*Ah, acest insuportabil rau de viata!
*Suvitele tacerii, apa salcie a lacrimilor debordand peste scheletul din vertebre de greieri!
*Inima: amestec de zgura si de pamant proaspat sfintit cu agheasma, bun de plamadit o amfora sacra…
*In rest, idoli de tinichea, luna scoasa la licitatie, vami peste vazduhul deja impozabil…
*Si cateva brate doar, ori cativa causi, din pamantul – al nimanui – in care m-as putea sapa, cu mainile goale, un loc inverzit de odihna…
23 noiembrie 2009
Cezarina Adamescu
Revista ARMONIA - Saltmin Media 