de Adrian Botez
SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE
de ce sa ne tot mâncam numai unii pe
altii – în lumea asta atât de înghesuita si
strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu
nadejde si pofta
mistica – din noi
însine?
atâta grasime de
lene avem în suflete – atâta
carne de vointa
nevoita – în toti muschii
constiintei – încât
ne-ar mai ajunge de
hrana – pentru înca o
viata
dar Dumnezeu ne asteapta
deocamdata – sa ne consumam
ce ne-a dat fiecaruia
aici
sa mâncam – deci – din noi
însine – cu smerenie si
luare-aminte – ca si cum
ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum
ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din
urma – fumegând
proaspata – cu toate aromele negustate ale
lumii de-apoi – ca si cum
deja am fi ajuns – printre
icoanele bisericii – sa
stralucim a sfintenie – plina de toata
amânata de milenii
lumina
***
PROGRESIE ARITMETICA
tineri – oameni – chinuiti de
sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu
boala: Duhul – mereu mult mai
chircit – decât oricare dintre
zvârcolirile delirante (extravagante si
penibil acceptate – cu înghitituri de
maxima umilinta) – ale
trupului
tineri – oameni – cautând unde
nimic nu exista – sau
cel mult un spasm nocturn – tot mai
cetos si ambiguu sematic – si-apoi
iar – neantul întrebarii fara
buza de raspuns
carnea se supara aprig – de
atâtea sincope ale
simturilor si ale
pustiitei constiinte bolovanoase (poti
sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din
ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra
în spatele careia
rânjeste – pedant si
triumfal – bonom suficient – scheletul
…scheletul
concluzia – ca miza ascunsa de seful
tripoului lumii – scheletul – concluzia care
de mult – se asteapta pe sine – într-un
joc masluit – de la-nceput – pâna la
sfârsit
…nu aplaudati – la iesirea din scena
trisorii
***
DOR DE STINGERE
Marelui Român – lui IOAN MICLAU
Doamne – stinge-ma undeva
între ape mari – cu tarmuri ametitor
departate – tarmuri pline de
lacrimi
stinge-ma – Doamne – sub un cer – care
sa-mi faca sufletul sa plânga de
bucuria înaltului – zborului
sufocarii cu mult mai larg si
mult mai departe
stinge-ma – Doamne – într-un
amurg în care – înca
nevazute – toate stelele sa-mi
cânte – toate izvoarele sa-mi
sopteasca – toti îngerii sa-mi
lumineze – despre o lume
în care durerile sfâsietoare si
nelamurite – sa se faca-prefaca – precum
soarta sfintilor – în bucurii
sfâsietoare si
atotlamurite
…Doamne – deasupra fluviilor
marilor si oceanelor – deasupra
tuturor cerurilor – bat clopotele – bat
noul ritm al inimii mele
sarmane – al inimii mele care a prins
curaj – a prins dor – necuprins
dor – sa se stinga – în
inima Ta
***
UN VAGABOND
vagabond – ducând în cârca o cocoasa:
rele gânduri – rele vremi – în traista strânse
…a fost om – e-o aratare lasa
trup de umbra – cu priviri prelinse
nu e sigur ca-i din lume – e vânat
nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi
se-ncordeaza a pastra un loc curat
pe-unde pasu-i totdeauna sovai
când si-a frânt în’untru curcubeul?
când din jaruri stinsu-s-a cenusa?
asta stiu doar domnii cei de ceara
cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:
l-au strivit – gonit din casa si din fire
de-si lasa si cer si soare-n parasire…
***
VREMURI FARA CEAS
pasari vremuiesc cu glasuri sure
vremea nu mai stie cum sa fie
vântul bate parca sta sa-njure
o lume livida – vinetie
asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –
urmele sa ni se stearga în zapezi
…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara
facând întuneric bezna la namiezi
am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga
stau la geam si-astept vreun om sa treaca:
nimeni nu s-arata – doar o barca
scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…
…Dumnezeul lumii e cenusa
n-a lasat pe nicaieri vreo usa
***
NEPUTINTE MISTICE
bat clopotele neputinta lumii
de-a-si duce-n linisti trai cuviincios
bat clopotele nestiinta lumii
de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos
degeaba plâng în batatura pomii
degeaba-si risipesc apele-argintii:
de peste tot se furiseaza domnii
vampirii-si tot ascut la luna dintii
ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –
de peste tot vin incendiatorii
de esti Hristos ori numai om – tot sângeri
culegi din praf preaînjosite glorii…
…drept în orbite îti înfig faclia
n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria
***
“Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” – Evrei 10:17
Revista ARMONIA - Saltmin Media 