Inimă de mamă!

Mama si copilul Care-i cel dintâi și cel mai de folos gând al omului în viața asta și ce-i trebuie omului ca să se mântuiască?

Pe lângă credința dreaptă îi trebuie aceste trei lucruri, după învățătura Sfinților Părinți: sa aibă către Dumnezeu inimă de fiu, către sine minte de judecător, iar către aproapele să aibă inimă de mamă.

Iată, așa trebuie să fim noi, fiii lui Dumnezeu după dar! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a născut pe toți prin apă și prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul înfierii, fii după dar ai lui Dumnezeu, nu după ființă, că după ființă numai unul este, Hristos. Continue reading “Inimă de mamă!”

Islamul: Excludere sau… îmbrăţişare?

Ramallah-linsajIslamul – Un cult al morții

„Religie a păcii și a progresului”  – îi spun admiratorii.

„Religie persecutată și neînțeleasă”  – îi zic avocații.

În ciuda acestor premise generoase, realitatea este mult diferită. Islamul este violent, își condamnă credincioșii la o cruntă înapoiere și îi terorizează pe cei care îndrăznesc să nu i se supună. Continue reading “Islamul: Excludere sau… îmbrăţişare?”

Jodi Arias (32 de ani) – Decizii necugetate, un drum sigur către un final tragic

crima-suaOctavian D. CURPAŞ

Mii de persoane, printre care şi sute de reporteri, s-au adunat în ultimele săptămâni la Curtea Supremă de Justiţie “Maricopa Superior Court” din Phoenix, Arizona, pentru a urmări procesul lui Jodi Arias (32 de ani), găsită vinovată, la începutul lunii mai 2013, de uciderea prietenului ei, al cărui trup a fost descoperit înjunghiat în cabina de duş din locuinţa acestuia din Mesa, Arizona, în urmă cu cinci ani. Travis Alexander a fost înjunghiat cu un cuţit de mai multe ori (27), avea gâtul tăiat şi era împuşcat în cap.

Ciudat este faptul că în aceeaşi clădire, la etajul 5, se judeca o altă crimă, la fel de odioasă, comisă de Michael Lee Franklin în Tempe, Arizona, dar care nu a captat atenţia mass-media, aşa cum s-a întâmplat în cazul Arias-Travis. Continue reading “Jodi Arias (32 de ani) – Decizii necugetate, un drum sigur către un final tragic”

Poate fi justificat avortul?

ViataALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

.

office@alianta-familiilor.ro

.

 


.

POATE FI AVORTUL JUSTIFICAT?

 Luna martie e Luna Vietii in Romania, cind miscarea pro-vita celebreaza viata si dreptul la viata al copiilor nenascuti. Continuam sa publicam materiale pe aceste teme, incepind cu un comentariu primit saptamina trecuta din partea unui cititor care parea sa spuna, printre rinduri, ca avortul ar fi justificat de “suprapopularea” planetei. Continue reading »

Dreptul omului la viata

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082


www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

16 februarie 2012

DREPTUL OMULUI LA VIATA

Cu saptamâni in urma am scris despre “dreptul” câinelui la viata, facând aluzie la decizia Curtii Constitutionale de a anula legea eutanasierii câinilor in România. Am facut-o sa atragem atentia asupra faptului ca, se pare, in Romania, câinii au “dreptul” la viata dar copiii nenascuti nu. Aberatia asta e nu doar ilogica dar si extrem de greu de reconciliat sau justificat.

Cine acorda unui câine “dreptul” la viata? Fiintele umane. De ce nu acorda acelasi drept si fiintelor umane nenascute? Adica celor care prin natura lucrurilor perpetueaza specia umana. Oare ce spune lucrul acesta despre noi ca societate?

In 1948 umanitatea a adoptat Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Atunci tocmai iesita din cel mai tragic cataclism cu care s-a confruntat in istoria ei, umanitatea a adoptat un document cind atrocitatile celui de al Doilea Razboi Mondial inca ii erau proaspete in minte si cind ranile lui inca erau vizibile in intreaga Europa. In Declaratie a re-enuntat fundamentele morale ale societatii postbelice care fusesera incalcate cu atita salbaticie in vremea razboiului. Declaratia are doar 30 de Articole. Articolul 3 enunta dreptul omului la viata, un drept re-afirmat in alte instrumente internationale, in constitutiile tarilor, si in conventiile internationale privind drepturile omului. Dreptul copiilor nenascuti la viata insa nu este nici afirmat nici recunoscut in nici una din ele. Incredibil.

Saptamâna trecuta am scris despre iarna demografica a Romaniei, intrebând, ce-i de facut, si facând diferite sugestii. Astazi revenim la unul din lucrurile care trebuie sa le facem daca dorim ca dreptul nostru la viata sa fie respectat. Reamintim ca sanctitatea vietii deja e erodata si ca ne aflam pe o panta alunecoasa. Am inceput cu avortul si continuam in directia legalizarii sinuciderii, a sinuciderii asistate, si a eutanesiei, la inceput voluntara iar apoi coercitiva. Daca avortam copiii nenascuti pentru cele mai triviale motive (sunt o povara), cum ne vom apara in viitor dreptul nostru la viata? Cind se va spune ca batrinii care nu se mai pot ingriji singuri, sunt bolnavi, sufera de boli incurabile si ingrijirea lor medicala costa sume enrome, trebuie sa fie eutanasiati chiar impotriva vointei lor. Adica transformam dreptul la viata intr-un drept cu aplicatie limitata in timp si de context in functie de sanatatea omului si cit de mare o “povara” este el pentru societate. Poate nu stiti, dar deja a fost nascocita o “obligatie de a muri,” un slogan intilnit foarte des in blogurile care promoveaza eutanasia sub numele de “a duty to die.” De aceea devine tot mai clar ca protejarea vietii copiilor nenascuti e esentiala pentru protejarea si pastrarea dreptului la viata a celor vii, adica a celor care citesc aceste rinduri.

Ceva e de facut, trebuie facut, si se poate face. Astazi va aratam ce fac crestinii din America pentru protejarea vietii. Nu stau pe ginduri si nu sunt indiferenti. Drepturile noastre pot fi protejate doar prin actiune si implicare, nu prin pasivitate. Crestinii Americii au fost socati in 1973 cind Tribunalul Suprem a dezincriminalizat avortul in America, declarind legile impotriva avortului neconstitutionale. In ianuarie 1973 a inceput razboiul pentru viata al Americii. Un razboi pe care crestinii americani sunt pe cale de a-l câstiga. Despre asta scriem astazi. Un razboi, o strategie, o implicare, o perseverenta, o acumulare de experienta foarte impresionanta din care putem si noi sa ne inspiram si pe care o putem aplica si in Romania. Daca vrem. Experienta americana deja e repetata in multe tari, si in ultimii ani chiar si in Europa, mai ales in Spania si Franta, chiar in Belgia. Recent, crestinii Rusiei, preocupati si ei de iarna demografica care se intinde asupra Rusiei, au inceput sa foloseasca aceleasi metode pentru incetinirea avortului in Rusia.

Romania are nevoie de o miscare proviata. Miscarea proviata din Romania e anemica. Nu pentru ca nu exista oameni interesati. Pentru ca sunt. Bine dotati intelectual si academic pentru promovarea acestei miscari, bine informati, bine conectati la nivel national si international, versati in argumentele pro-vita, motivati si perseverenti. Astfel de oameni, femei si barbati, sunt, in toata tara. Mereu ne scrieti, mai ales tineri si tinere, ca va preocupa soarta demografica a Romaniei si problema avortului. Din decembrie 1989 incoace nu a fost data nici o lege in Romania privind avortul, decit dezincriminalizarea lui. Clasa politica din Romania nu se sesizeaza privind avortul, ori ramine indiferenta cind i se atrage atentia. De aceea este nevoie de o miscare nationala pro-viata in Romania. O miscare autentica care implica iesirea in strada, participarea la marsuri pentru viata, declansarea de zile de post si rugaciune prin biserici si parohii pentru incetarea avortului la romani. Asa au facut, fac, si vor continua sa faca crestinii Americii.

Punctul de turnura pentru crestinii americani a fost noiembrie 2010 cind au votat in parlamentele de stat un numar record de parlamentari crestini, parlamentari cu o viziune pentru viata, familie, si valori. Efectele acestui eveniment extraordinar deja se simt si sunt vizibile. De atunci incoace peste 200 de legi au fost adopatate la nivel de stat in SUA care limiteaza avortul. Ca rezultat, in multe state clinicile de avort nu mai sunt finantate din fonduri publice, multe au fost inchise, si numarul copiilor avortati a inceput sa scada. Din 1973 incoace peste 54 de milioane de copii nenascuti au fost avortati in America. Puneti numarul acesta in contrast cu numarul avorturilor in ultimii 60 de ani in Romania – 22 de milioane.

Lupta pentru viata a crestinilor americani nu a fost usoara. Dar prin perseverenta si tenacitatea lor au surmontat multe obstacole. Bisericile din toate denominatiile si-au unit fortele, mobilizand enoriasii sa iasa in strada. La rindul lor, enoriasii si-au scos copiii in strada pentru a pleda si ei cauza copiilor nenascuti. Consecintele sunt de netagaduit – astazi copiii crestinilor americani sunt, intr-o majoritate covarsitoare, pro-viata. Copiii nenascuti au un viitor in America. Liderii miscarii provita din America sunt tineri, atit femei cit si barbati. In contrast, liderii miscarii pro-avort sunt feministe imbatrinite care lupta din rasputeri sa convinga generatia tinara ca copiilor nenascuti nu merita sa li se acorde un drept la viata.

In noiembrie 2011 The Weekly Standard a publicat un articol despre succesul crestinilor americani in lupta impotriva avortului. El descrie inceputul acestei miscari, stragetiile folosite, si succesele scontate. Miscarea provita si toti crestinii pro-viata din Romania se pot inspira din aceasta experienta. Articolul a fost abreviat si prelucrat pentru noi de Ionita Radu, voluntar AFR. Ii multumim. Articolul in forma originala in engleza poate fi citit aici: http://www.weeklystandard.com/articles/hidden-persuaders_604174.html

TENACII PROMOTORI AI VIETII

Celor care se opun avortului rar li se iau interviuri la televizor. Probabil ca massmedia este incapabila de a acoperi simultan mai multe subiecte. Pe moment se pare ca numai casatoriile homosexuale si rolul homosexualilor in armata monopolizeaza atentia massmedia, de la televizor pana la ziare si reviste. Avortul ramane doar un gand uitat, nebagat in seama.

Este totusi un plus pentru miscarile pro-viata ca sunt neglijate de media. Cei care se opun homosexualilor sunt catalogati de presa ca luptand razboiul cel rau, facind analogie cu cei care cu ani in urma se opuneau razboiului din Vietnam. Pe de alta parte, cei care promoveaza avortul sunt portretizati ca luptand razboiul cel bun, asemenea celor care au luptat in al Doilea Razboi Mondial. Din nefericire pentru massmedia, au pierdut cel mai important subiect – inceputul luptei pentru avort si renasterea cruciadei pro-viata. La subiectul acesta presa de elita a fost batuta de articolele aparute pe aceasta tema in publicatiile mai mici, cum ar fi “Crestinatatea Astazi” (“Christianity Today”) sau “Presa Baptista‘’ (“Baptist Press”). Ca miscarea pro-viata este o miscare mare se stie. Este de asemenea mai tanara, antreprenoriala, mult mai strategica in gandire, mai bine organizata, mai dura in tratarea cu aliatii si inamicii deopotriva, aproape intr-un mod salbatic de ambitioasa si mai neobosita ca niciodata.

Cu toate astea presa de elita este depasita de o schimbare chiar si mai mare pe care nu o intelege si nu o discuta. Miscarea pro-viata a capturat terenul moral al dezbaterilor privind avortul in special datorita progreselor in tehnologia sonogramelor. O data incerte, acum sonogramele ofera o imagine de inalta rezolutie a copilului nenascut, in uter. Prin sonograme, copiii nenascuti au devenit, in fapt, copii. Cei care promoveaza avortul au fost, de fapt, printre primii care au inteles acest lucru si ca sonogramele au modificat balanta argumentelor. Doi lideri ai miscarii pro-avort, Kate Michelman si Frances Kissling, au recunoscut acum 3 ani ca fortele pro-viata au castigat un avantaj semnificativ.

Spre deosebire de promotorii avortului, cei pro-vita s-au acomodat repede noilor circumstante oferite de tehnologie si au inceput sa aibe succes. Doar in 2011, 24 de state au adoptat 52 de noi restrictii legislative cu privire la avort. Cinci dintre ele impun o ecografie cu ultrasunete inainte de avort, iar doua insista ca ecranul sa fie vazut si de catre mama. Patru state au interzis avortul in intregime dupa 20 de saptamani pe motivul ca dupa aceasta perioada copilul e capabil sa simta durere. Opt state au renuntat la ObamaCare [NOTA AFR: asigurare medicala oferita printr-o reforma a presedintelui Obama]. Cinci state au oprit avortarea prin webcam, o procedura prin care doctorul, neprezent fizic langa pacienta, indica mamei prin videoconferinta ce pilule sa ia pentru a induce avortul. Sase state au oprit finantarea din fondurile publice a operatiunilor lui Planned Parenthood (Planificarea Familiei), cel mai mare furnizor de planuri si indicatii pentru avort. Statul Texas a fost virful de lance al aceastei lupte cu o diminuare a finantarii anuale de 64 de milioane de dolari.

Valul acesta de actiuni ale statelor nu ar trebui sa surprinda. Republicanii au castigat controlul a 26 de legislaturi in alegerile din 2010. Cu ani in urma li se sugerase de expertii in politica sa nu se opuna avortului pentru ca vor suferi un declin electroal. Dimpotriva, nu au scazut ci au devenit un partid pro-viata. In congresul federal, 2 legi pro-viata au fost deja aprobate, una care interzice constringerea cetatenilor de a cumpara polite de asigurare care sa acopere avortul, iar cealalta insituind o iderdictie totala de a mai contribui cu banii publici la finantarea avorturilor. Ambele masuri, insa, au fost blocate de Senatul controlat de Democrati.

Trei Tendinte

Trei tendinte pro-viata s-au reliefat in 2011. Prima este cresterea opozitiei fata de avort in randul tinerilor. Tinerii sub 30 de ani erau cei mai pro-avort segment al populatiei in anii 1970, scazand usor in anii 1980 si 1990. Acum, ei sunt cei mai pro-viata segment al populatiei dupa categorii de varsta. In mod evident, ceva s-a schimbat cu privire la atitudinile legate de avort ale noii generatii. Americanii acestei grupe de varsta nu s-au facut mai religiosi, mai conservatori din punct de vedere politic, sau mai ostili privind drepturile homosexualilor. Nici nu si-au schimbat modul de votare a candidatilor pro-viata. Ei doar tind sa observe ca avortul este o incalcare a drepturilor omului. Daca societatea e generaosa in acordarea de drepturi, de ce nu si copiilor nenascuti. Astfel, opozitia contra avortului creste treptat.

Puteti vedea schimbarea asta de atitudini in marsul pro-viata din Washington pe 22 ianuarie al fiecarui an. De ani de zile la mars au participat initial numai catolici, apoi protestanti batrani. In ultimii ani, marsul a fost dominat de tineri cu varsta in jur de 20 de ani, unii venind si cu copii mici in brate.

Al doilea trend este cresterea foarte mare a numarului centrelor de adapost pentru femeile insarcinate ori necasatorite. Aceste case speciale au diferite nume: Centrul Femeilor Insarcinate in Criza, Centrul de Íngrijire a Sarcinii, Centrul de Resurse al Sarcinii, Centrul de Sanatate a Sarcinii, sau, simplu, Centrul de Sarcina. In statul Virginia de Nord, Jim Wright, fost patron de centre imobiliare, a facut un centru numit Mame care Nasc. Toate fac acelasi lucru, consilieaza femeile singure in timpul sarcinii si le recomanda sa nu avorteze. Rezultatele sunt complesitoare, 80-90% dintre femeile care au avut o sonograma la aceste centre au ales sa pastreze copilasul. Astazi sunt aproape de 3 ori mai multe astfel de centre (2300) decat clinici de avort (800 – 850). Unul din motivele pentru care clinicile de avort se inchid este ca viitoarele mame prefera sa stea in centrele pro-viata mai mult decat in centrele de avort. Reteaua de ingrijire arata cresterea: de la 550 de centre in 1999 la 1130 astazi.

Trendul numarul trei: reintinerirea vechilor grupari pro-viata si aparitia altora noi. In 2006 Kristan Hawkins a fost numita director executiv al organizatiei Studentii pentru Viata. Atunci grupul activa de 2 decenii cu un personal minim si avea in jur de 300 de filiale. Astazi are 637 de filiale, un staf permanent de 10 oameni, si o duzina de coordonatori locali. Printre filiale sunt Studentii Negrii pentru Viata, Studentii in Medicina pentru Viata, Studentii din domeniul de business pentru viata si tot asa. Scopul coordonatorilor este de a crea cate 10 noi grupuri pro-viata in fiecare semestru universitar si cite 20 pe an. Asa, organizatia Studentii pentru Viata a fost revitalizata.

Un Erou: David Breit

David Bereit era angajatul unei companii farmaceutice cand Planned Parenthood [Nota AFR: conglomeratul ceil mai mare de clinici avortiste din SUA] a deschis o clinica de avort in orasul sau natal, College Station din Texas. [Nota AFR: College Station este un oras universitar in Texas] A organizat un protest. Dar asta a fost doar inceputul. In 2004, a demarat o initiativa de post si rugaciune numita ‘’40 de Zile pentru Viata’’care promoveaza zile de privegheri si rugaciuni la intrarea in clinicile de avort. A inceput cu o singura rugaciune in centrul orasului College Station. Bereit spune ca numarul de avorturi in localitatea lui a scazut cu 28% anul acela. De atunci, initiativa s-a extins la 400 000 de mii de persoane care au participat la sute de rugaciuni si privegheri in aproape 400 de orase. Cand a inceput initiativa ‘’40 de Zile’’, spune el, ‘’entuziasmul gruparilor pro-viata era foarte scazut’’. “Acum insa observ mai mult entuziasm si speranta, cum nu am vazut de ani de zile. Vantul bate impotriva celor de la Planned Parenthood si a asociatilor lor”.

In cazul Planificarii Parentale (PP) asta este o realitate. Eliminarea subventiilor publice pentru PP a fost mereu o prioritate pentru asociatilor pro-viata. In 2009 s-au facut 1,2 milioane de avorturi in SUA, din care PP a facut 332.278. Aproape o treime din bugetul ei anual de 1 miliard de dolari a fost subventionat de guvernul federal si contracte federale.

O Eroina: Lila Rose

Pana cind Lila Rose a intrat in actiune, PP s-a dovedit a fi o tinta evaziva. PP afirma ca niciun dolar din subventiile publice nu a fost folosit pentru avort, o remarca de necrezut. Niciunul din cei pro-viata nu credeau asta. La urma urmelor banii nu pot fi detectati dupa cum sunt folositi.

La doar 23 de ani Rose este cea mai bine vazuta activista pro-viata. Rose, unul dintre cei 8 copii dintr-o familie catolica din San Jose, California, a devenit o activista anti-avort la varsta de 14 ani si a continuat sa o faca in anii studentiei la UCLA. La 15 ani, a format Actiunea Directa, in care producea clipuri cu camera ascunsa expunand PP-ul ca oferea avort gratuit fetelor ce erau violate, pentru ca ele sa nu raporteze nimanui incidentul. Rose a reusit sa faca asta, dandu-se pe sine drept o prostituata tanara, adusa de catre ’’pestele’’ ei mult mai in varsta la o clinica PP din New Jersey. Managerul clinicii i-a explicat cum ar putea avorta, ea mintindu-si varsta. Clipul intocmit de ea a facut senzatie pe internet. Mai important, insa, a fost ca a fost vizualizat si de reprezentantul republican Cliff Stearns din Florida, presedintele subcomitetului congresului pentru investigatii.

Stearns a fost ingrozit de ‘’manipularea acestei fete de 15 ani pentru a o indupleca sa avorteze’’. A fost induplecat si de un raport privind PP-ul facut de asociatia Americani Uniti pentru Viata (Americans United for Life). In raport se vorbeste despre opt aspecte de ‘’scandal si abuz’’, inclusiv deturnarea de fonduri federale, ’’esecul de a raporta abuz sexual infantil’’, si ajutarea persoanelor implicate in prostitutie si tratic de persoane. In 5 Septembrie, Stearns a lansat prima proba impotriva lui PP. In scrisoarea sa catre Cecile Richards, presedintele PP, Stearns a spus ca are ‘’nedumeriri despre politicile si actiunile intreprinse’’ de PP si afiliatii ei, manipularea fondurilor publice, precum si incalcarea restrictiilor federale privind finantarea avortului. Stearns a cerut o colectie masiva de audit si documente.

Cum e de asteptat, Rose e entuziasmata de impactul cliplui ei la adresa clinicilor PP. ‘’Nu poti argumenta impotriva imaginilor’’, spune ea.”Ele spun adevarul si sunt indisputabile”. Tinerii ’’incep sa priceapa adevarul despre avort in moduri prin care inainte nu aveau acces. Aceasta este o miscare ce tocmai a inceput si numai poate fi oprita.”

Ce se întâmpla Dincolo?

Uitati-va pe partea opusa a strazii de la etajul cinci al asociatiei Susana B. Anthony (LSBA) din centrul Washingtonului si veti vedea 2 pancarde. Unul scrie “Opriti razboiul contra femeii”, iar celalalt “Nu imi luati radiografiile cancerului”. Acestea sunt raspunsurile lui Planned Parenthood si a aliatilor ei la initiativele miscarii pro-vita. Avort? Nu, nu se mai folosete cuvintul acesta in propaganda ei. PP-ul spune ca face doar teste medicale, avorturile fiind doar pe plan secundar. Cuvantul dureros ce incepe cu ‘’A’’ aproape ca numai este deloc rostit de cei ce au legaturi cu industria avortului, si pretind, dimpotriva, ca doar sustin ‘’dreptul femeii de a alege.’’ Dar sa aleaga ce? Asta ei nu mai o spun. Opozantii lor nu sunt cei ‘’pro-viata’’, ci oricine e ‘’anti-alegere’’. Aceasta gimnastica si euphemism lingvistic arata starea de disparare in care PP se afla. PP si aliatii ei sunt uzati. Nancy Keenan, presedintele asociatiei NARAL PRO-ALEGERE America, a declarat ziarului Newsweek, plina de ingrijorare, ca a urmarit marsul pro viata al anului trecut din Washington. “Mi-am zis, oh Dumnezeule, sunt asa de tineri si asa de multi”! Astazi, zelul, increderea in sine si perseverenta in lupta pentru avort sunt toate indreprate impotriva avortului. “Astazi sunt mai multi activisti pro-viata si sunt mult mai determinati”, spune Carol Tobias, presedintele organizatiei Dreptul National la Viata.

Lobbiul avorturilor si-a gasit propria tinta: centrele mamelor insarcinate. Scopul este sa incerce sa oblige centrele sa posteze pancarde mari spunand ca ele nu ofera avorturi sau alte servicii similare, precum o face PP-ul. Asumtia in spatele acestui efort este ca multe femei care se duc in centre pentru un avort, sunt convinse sa nu-l mai faca.

Aceasta ofensiva a inceput pe un teren destul de anevoios, deoarece avocatii centrelor de avort au reusit in mare parte sa blocheze aceaste reglementari. In Austin, Texas, de exemplu, au reusit sa le elimine, iar in statul Washington au impus ca avertismentul sa fie facut in cinci limbi.

Intelectuali Pro Viata

Michael New, profesor de stiinte politice la Universitatea din Michigan-Dearborn orinteaza ideologic miscarea pro-viata. A studiat restrictiile privind avortul din ultimul deceniu si a constatat ca s-a redus numarul de avorturi. Nu si-a promovat ideile printr-un canal pro-viata normal, ci prin filiera academica intr-un studiu masiv care i-a luat 3 ani, plus inca un an pentru ca concluziile sale sa fie publicate. A testat impactul a trei restrictii: fara finantare publica, implicarea parintilor, si consimtamantul informat. A determinat ca aceste trei restrictii au redus rata avorturilor, mai ales prin participarea parintilor la decizia de a avorta sau de a nu avorta in cazurile minorelor.

Concluziile lui New au fost dezvaluite legislatorilor de stat, incurajandu-i sa impuna restrictii la procedurile de avort. Noile sale studii arata ca implicarea ambilor parinti este mai importanta in luarea unei decizii decat implicarea unui singur parinte, iar ca restrictiile celor pro-viata sunt mai efective. Suna cam de necrezut, dar New a devenit un star al momentului. Promotorii avorturilor nu au un echivalent de anvergura lui Michael New.

Durerea pe care copilul nenascut o simte in cursul avortului este un alt aspect pe care pune accent miscarea pro-viata. Ultrasunetele moderne arata ca la 20 de saptamani nenascutul reactioneaza vizibil la durere. Anul trecut Nebraska a dat prima lege care interzice avortul din momentul cind copilul incepe sa simta durerea. Mary Balch de la organizatia Dreptul la Viata a jucat un rol cheie pentru adoptarea acestei legi in Nebraska. Strategia centrala a celor din grupurile pro-viata se bazeaza pe idea ca legile anti-avort, cu toate ca sunt putine numeric, au un efect cumulativ semnificativ. Legile care accentueaza durerea fatului nenascut sunt puse in opozitie cu dreptul femeii de a alege sa avorteze. Dar cine din lobbiul pro-avort ar indrazni sa dezminta durerea copilului nenascut? Doar un om crud.

Scopul ultim al miscarii pro-viata ramane acelasi ca la inceput: stoparea avortului. Se imbarbateaza reciproc ca sa treaca peste orice obstacol ce le-ar putea iesi in cale pentru a ajunge la acest tel. Organizatia ‘’Americanii Uniti pentru Viata’’ (AUV) s-a specializat in crearea de legi model anti-avort pentru statele americane. Dar au si un plan strategic pentru ele. AUV nu glumeste cand vorbeste despre stoparea avorturilor. Cheia este sa ingreuneze industria avorturilor prin legi si reglementari intrusive. Acest lucru se rezuma la mijloace liberale prin a produce un rezultat conservator. Conditii foarte precise dar greu de indeplinit sunt impuse clinicilor de avort, cum de exemplu a facut statul Virginia anul acesta: noi cerinte pentru siguranta, contabilitate, si intocmirea si tinerea evidentelor si a rapoartelor. Dar asta nu e tot. Va fi nevoie de si mai multe legi care limiteaza avorturile, cum ar fi schimbarea mentalitatii pentru micsorarea cererii de avort.

Intrebarea primordiala pentru miscarea pro-viata este daca a ajuns la un moment crucial in care se poate deja vorbi de o victoria asupra avorturilor. Nu e sigur. Nici cei de la AUV nu sunt. Ei spun celor pro-viata ca inca nu au castigat. New spune ca cultura permisiva americana este un mare impediment in oprirea avorturile. Dar multe limite au fost depasite de catre miscarea pro-viata si multe vieti au fost salvate numai in anul 2011, sa nu mai punem la socoteala si ceilalti ani. Si mai multe lucruri bune for fi castigate prin simplul fapt ca copilasii mici vor fi feriti de cutitele celor care fac avorturi.

Fred Barnes, autorul articolului, este editor executiv la The Weekly Standard. Sursa URL: http://www.weeklystandard.com/articles/hidden-persuaders_604174.html

O PARLAMENTARA PROAVORT

In toiul iernii demografice romane, o parlamentara romana se declara pro-avort si critica pe dna Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, care se declara proviata. E vorba de dna Ravona Plumb (PSD). http://www.culturavietii.ro/2012/02/09/in-clasicul-stil-comunist-rovana-plumb-sare-la-gatul-claudiei-boghicevici-pentru-optiunile-pro-vita-ale-noului-ministru-al-muncii/#.TzWdvIF9lki Scandalizate de acest eveniment, luni, mai multe organizatii pro-vita din Romania au emis un comunicat comun de presa in care condamna atitudinile dnei Ravona Plumb. Dna Plumb va fi pusa in lista neagra a listelor electorale pe care AFR le va recomanda cu prilejul alegerilor parlamentare din anul acesta. Criza demografica a Romaniei impune, mai mult ca oricind, alegerea de parlamentari cu vederi pro-viata.

Comunicat: Rovana Plumb înfiinteaza ministerul Adevarului Publicat de Provita Bucuresti la 13/02/2012

Organizatiile pro-vita din România, care apara viata umana începând de la momentul conceptiei, protesteaza împotriva atacului imund al sefei organizatiei de femei a PSD, eurodeputatul Rovana Plumb, la adresa Claudiei Boghicevici, ministrul Muncii. Rovana Plumb a „pârât-o”, cu o zi înainte de investire, pe Boghicevici premierului Mihai Razvan Ungureanu, pe motiv ca aceasta are optiuni antiavort, lucru considerat de neacceptat. Putem întelege fidelitatea doamnei Plumb fata de o idee împartasita traditional de politicienii de stânga. La fel cum întelegem „contrele” între adversari politici. Inacceptabil este însa atacul mincinos si politicianist, la adresa unei colege femei care îsi promoveaza curajos principiile.

Claudia Boghicevici si-a facut cunoscuta optiunea pentru viata înaintea desemnarii sale ca ministru al Muncii, prin proiectul „Pre?uie?te via?a!”, ini?iat în calitate de deputat de Arad. „Pretuieste viata” este un semnal de alarma privind un fenomen de o gravitate exceptionala în societatea româneasca, avortul, si îsi propune salvarea cât mai multor vieti prin sprijinirea si informarea femeilor si furnizarea de alternative pozitive la avort. Chiar daca nu corespunde întru totul punctului de vedere al organizatiilor pro-vita, apreciem „Pretuieste viata” pentru ca este una din extrem de putinele initiative pornite de la un politician român care încearca sa valorizeze deopotriva femeia si copilul sau nenascut, în loc sa-i antagonizeze, asa cum se procedeaza în România de la legalizarea avortului, în 1958 – sub acelasi regim comunist reclamat de Rovana Plumb.

Ca avortul este o problema majora în România, stau marturie cifrele înfricosatoare ale statisticilor. Nu credeam ca se mai îndoieste cineva de aceasta realitate – cel putin, pâna sa aflam afirmatiile halucinante ale Rovanei Plumb, care acuza ca adversara sa politica ar urmari, prin intermediul unor viitoare masuri guvernamentale, îngradirea avortului si deci revenirea la o stare de „primitivism în domeniul tratarii femeii”, specific epocii comuniste. Pe cât de stranie este o astfel de acuza din partea unei reprezentante de frunte a urmasului ideologic al Partidului Comunist Român, pe atât este de îndepartata de realitate.

Prin perpetuarea aceluiasi neadevar flagrant, ca avortul ar fi un „drept”, un lucru bun pentru femeie si necesar pentru societate, Rovana Plumb distorsioneaza pâna la absurd realitatea dureroasa a traumei avortului si se face exponentul aceleiasi ideologii inumane, a bunului plac al celui mai puternic, a arbitrariului si a ierarhizarii fiintelor umane în functie de presupusa lor utilitate pentru ceilalalti, careia i-au cazut victima 22 de milioane de copii, jumatate în epoca dictaturii comuniste (dupa 1958) si jumatate în „democratia” post-decembrista. Sustinând neconditionat avortul si contracarând, doar din pura ambitie politica, programele precum „Pretuieste viata”, Rovana Plumb împinge femeia, pe care afirma ca o pretuieste, spre o trauma fizica si psihica majora.

Salutam, de principiu, optiunea pentru viata a deputatului si ministrului Claudia Boghicevici si ne exprimam dorinta si speranta de a colabora, în beneficiul real al femeii, al copilului si al unei societati care simte tot mai acut criza demografica si morala. Totodata solicitam d-nei Rovana Plumb sa comunice societatii civile opiniile si propunerile realiste ale PSD si ale organizatiei de femei a PSD privind masurile necesare pentru depasirea crizei demografice evidentiate de Recensamântul populatiei din 2011. Semnatari: Asociatia Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti – Bucuresti – www.provitabucuresti.ro; Asociatia Provita Media (Bucuresti) – www.provita.ro Asociatia Caritas Bucuresti – www.caritasbucuresti.org; Alianta Familiilor din România – www.alianta-familiilor.ro; Asociatia Darul Vietii (Timisoara) – www.darulvietii.ro

CLINICA DE CONSILIERE AVORT

Dupa cum probabil va amintiti, in noiembrie AFR si bisericile romane din South Florida au organizat o duminica de post si rugaciune impotriva avortului la romani. Participantii la eveniment au decis deschiderea in Romania a unei noi clinici de consiliere a tinerelor insarcinate. S-a demarat stringerea de fonduri dar mai avem nevoie de inca aproape jumatate din fondurile necesare pentru deschiderea clinicii. Rugam pe romanii din diaspora, in mod special pe cei din America de Nord, sa contribuie. Donatiile dtre vor fi toate tax deductible. Cei care doriti sa va implicati sau sa donati, sunteti rugati sa contactati prin email pe dl Petre Costea (AFR) la costealaw@yahoo.com.

MARSURI PENTRU VIATA

Va rugam sa participati cu miile la marsurile pentru viata care sunt in pregatire in diferite orase ale Romaniei. Pregatiti-va din timp si consemnati in calendar: Martie 24, 2012 la ora 10 va incepe un Mars Pentru Viata in diferite orase din Romania. Anul trecut au avut loc marsuri pentru viata in Bucuresti, Timisoara, Satu Mare si Falticeni. Haideti sa dublam numarul oraselor in care vor avea lor marsuri pentru viata anul acesta. Cei interesati sunt rugati sa contacteze prompt pe Gerda Chisarau (Timisoara) la darulvietii@yahoo.com si pe Bogdan Stanciu (Pro Vita Bucuresti) bogdan@cobaltblue.ro

IARNA DEMOGRAFICA A ROMANIEI

Inca socati de rezultatele recensamintului 2011, articole noi continua sa fie scrise privind iarna demografica a Romaniei. Ne-a atras atentia unul publicat ieri de Romanian Global News, si preluat din portalul dlui Dan Tanasa: in Covasna sunt doua sate romanesti cu doar cite 20-25 de oameni in care insa nu se mai preda limba romana la scoala. http://tanasadan.blogspot.com/2012/02/marturii-despre-ultimii-romani-din-aita.html

CONSILIUL EUROPEI PROTEJAZA DREPTUL LA VIATA

Pe 25 ianuarie Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o Rezolutie (Rezolutia 1859) care protejaza dreptul fiintei umane la viata. In Paragraful 5 denunta in mod explicit eutanasia. (“Euthanasia, in the sense of the intentional killing by act or omission of a dependent human being for his or her alleged benefit, must always be prohibited”) Textul integral al Rezolutiei, disponibil noua doar in engleza, se afla aici: http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta12/ERES1859.htm, iar stenograma dezbaterilor, aici: http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2012/E/1201251530E.htm

ANUNT – PREGATIRE PROFESIONALA PENTRU TINERE

Buna ziua, Va atasez o prezentare a unui proiect foarte util pentru tinerele interesate de o profesie in domeniul hotelier. Vor fi 3 seminarii (teorie si practica), un weekend in scoala de turism si industrie hoteliera organizatoare a seminarului in Viena si la final 4 dintre participante vor fi selectionate pentru o bursa fie in Austria fie Spania de doi ani (in prezentarea atasata sunt specializarile propuse). Eu zic ca e o sansa extraordinara pentru multe fete de liceu asa ca daca stiti fete de clasa a XI-a si XII-a care ar putea fi interesate va rog sa ma anuntati. Contactati pe Ana Maria Miklos la anamaria_miklos@yahoo.com

ANUNT: RETEAUA MEDICALA.RO

In atentia domnului director Bogdan Mateciuc, Stimate domnule director, Portalul de sanatate ReteauaMedicala.ro a fost lansat in octombrie 2011 si, in scurt timp, a ajuns la un numar mediu de vizitatori unici de 700/ zi. In data de 03 februarie 2012 am lansat sectiunea Grupuri de Suport, disponibila pe prima pagina a site-ului www.reteauamedicala.ro. Dorim sa fim aproape de vizitatorii nostri si prin promovarea actiunilor intreprinse de asociatiile si fundatiile non-profit din Romania (ce ofera suport copiilor, batranilor, bolnavilor sau care militeaza pentru un stil de viata sanatos intr-un mediu sanatos si curat). Prima asociatie inscrisa pe pagina Grupuri de Suport este asociatia Ana si copiii. Pentru vizualizarea paginii, va rugam sa accesati link-ul de mai jos: http://www.reteauamedicala.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1904:asociatia-ana-si-copiii&catid=24:grupuri-de-suport&Itemid=432 Cu stima, Elena Popa (elena.popa@reteauamedicala.ro)

ZIUA INTERNATIONALA A COPIILOR CU CANCER

15 Februarie e Ziua Internationala a Copiilor cu Cancer. Haideti sa ii pretuim si sa ii imbratisam cu dragoste si afectiune. Sunt copiii nostri!

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

GENOCID LEGAL

GENOCID LEGAL: 163 DE

MILIOANE DE FETITE

UCISE

 

COMUNICAT

Alianta Familiilor din Romania

 

In ultimul timp am scris destul de des despre cel mai groaznic genocid al zilelor noastre si al istoriei – acela al fetitelor nenascute, pentru simplul si unicul motiv ca Creatorul le-a facut fetite, si ca familiile lor prefera baieti in loc de fete. Revenim din nou astazi cu statistici noi si alarmante. Conform unui articol extensiv publicat pe 18 iunie in Wal Street Journal, 163 de milioane de fetite nenascute au fost avortate in intreaga lume in doar ultimele 3 decade!

http://online.wsj.com/article/SB10001424052702303657404576361691165631366.html#printMode

Pe motivul ca sunt fetite si ca familiile doresc baieti. Un genocid legal, discriminatoriu, si cel mai marsav din istoria omenirii. Si asta cu toate ca in mai putin de un secol umanitatea a fost martora multor altor genocide care au ucis si ele milioane si milioane de fiinte umane, incepind cu cel a lui Stalin, al lui Hitler, al Chinei maoiste, al comunistilor cambodgieni, cel din Ruanda, etc. Mai toate inspirate de ideologii seculare. Si dupa fiecare genocid ne punem aceeasi intrebare: cum de s-a putut face asa ceva? Si de fiecare data ne luam angajamentul, ca societate si la nivel colectiv, sa prevenim repetarea altor genocide. Dar nu o facem, uciderea fetitelor nenascute fiind cel mai potrivit exemplu al decaderii societatii internationale actuale.

ELECTAREA SEXULUI SI ASCENSIUNEA GENERATIEI XY

O noua carte exploreaza implicarea occidentala in ceea ce a devenit un flagel al lumii in curs de dezvoltare: selectia sexului copiilor.

Ed Pilkington, New York
Sambata, 18 iunie 2011
The Guardian

In 1979 China a semnat un acord de patru ani cu un organism al ONU conceput sa o ajute sa-si controleze populata sa in crestere, prin planificarea familiala. Era cel mai mare pachet de ajutor extern pe care Beijingul il acceptase in aproape 20 de ani.

Fondurile insa au ajuns sa se scurga  in politica singurului copil a Chinei, politica care tocmai intra in vigoare, si in loc sa sponsorizeze un program educational care sa promoveze familiile mici banii au fost folositi pentru a plati afisele din satele din China care proclamau: “Poti sa-l avortezi! Dar nu poti sa-l nasti.”

Povestea complicitatii UNFPA, principala agentie pentru populatie a Natiunilor Unite, cu tirania politicii avorturilor fortate a Chinei este doar unul din exemplele date intr-o carte care exploreaza implicarea occidentala in ceea ce a devenit un flagel modern: selectia sexului.

Selectia Nenaturala de Mara Hvistendahl schiteaza felul in care moda de a alege baietii in locul fetelor, de cele mai multe ori prin avorturi selective pe criterii sexuale, se raspandeste rapid in lumea in curs de dezvoltare.

In timp ce rata naturala a sexului la nastere este de 105 baieti la 100 de fete, in India aceasta s-a ridicat la 112 baieti si in China la 121. Orasul Lianyungang din China a inregistrat, in 2007, o rata uimitaore de 163 de baieti la 100 de fete.

S-a estimat ca preferinta pentru baieti a cauzat, numai in Asia, „disparitia” a 160 de milioane de femei si fete de-a lungul ultimelor cateva decade. Sablonul s-a raspandit acum mai departe si in Azerbaidjan, in Georgia si Armenia, in Balcani si Albania, unde rata sexului este de 115/100.

Inclinatia nenaturala spre populatia mascula a devenit asa de pronuntata in decadele recente incat Hvistendahl, un autor al Magazinului Stiintific, spune ca a dus la aparitia unei noi „Generatii XY”. Ea [Hvistendahl] atrage atentia asupra posibilitatii ca, din cauza atator de multi barbati in surplus – aproape o cincime din barbati vor fi necasatoriti in partea de nord-vest a Indiei in 2020 – o mare parte a lumii ar putea deveni ca si Vestul Salbatic al Americii, cu exces de testosteron ducand la o crestere a nivelului crimei si al violentei.

Din punct de vedere istoric, niste societati in care barbatii depasesc numeric in mod considerabil femeile nu sunt niste locuri placute in care sa traiesti”, scrie Hvistendahl. Lipsa relativa a femeilor in tari precum China si Taiwan a ajutat la crearea unor noi piete de femei.

Acestea includ agentii de casatorii aranjate care organizeaza casatorii intre barbati sud-coreeni si femei straine, deseori din tarile invecinate mai sarace precum Vietnam, casatorii care reprezinta acum 11% dintre toate cele incheiate in Coreea de Sud.

Exista de asemenea un comert exploziv constand in traficul de femei din Vietnam pentru prostitutie si o practica in crestere a casatoriei copiilor in China, unde familii mai bogate isi fac rost din timp de sotii pentru fiii lor, cumparand pur si simplu fete tinere pentru acestia.

O buna parte din literatura despre selectia sexului a sugerat ca sabloanele culturale explica fenomenul. Hvistendahl insa da vina direct pe guvernele si firmele occidentale care au exportat tehnologie si practici pro-avort fara a cantari consecintele. Amniocenteza si ecografiile au avut de cele mai multe ori aplicatii pozitive in Occident, unde au fost folosite pentru a detecta anomaliile fetale. Exportate insa in Asia si Europa de Est, acestea au devenit strans legate de o explozie a selectiei sexului si de o multiplicare a avorturilor de fete.

Hvistendahl sustine ca guvernele occidentale au promovat in mod activ avortul si selectia sexului in lumea in curs de dezvoltare, incurajand liberalizarea legilor avortului si subventionand vanzarea de aparatura ecografica ca o forma de control al populatiei.

A fost nevoie de fonduri de milioane de dolari de la organizatiile Statelor Unite pentru ca determinarea sexului si avortul sa prinda in lumea in curs de dezvoltare”, scrie aceasta.

Chiar si acum, cand sablonul selectiei sexului a fost bine documentat si exista perspectiva ca lumea in curs de dezvoltare sa gazduiasca cu zeci de milioane mai multi barbati decat femei, UNFPA refuza sa priveasca in fata greselile proprii si sa confrunte problema, spune Hvistendahl.

Efectele distantarii agentiei principale a Natiunilor Unite insarcinate cu sustinerea populatiei de problema avotului selectiv pe criterii de sex sunt imense”, scrie aceasta, observand ca taraganarea agentiei a descurajat alte fonduri globale sa se implice in criza.

© Guardian News and Media Limited 2011

DUMINICA FARA LUCRU

Revenim, la mai bine de un an, cu detalii privind un proiect in care multi dintre dvs. sunteti implicati. In ianuarie 2010 va informasem ca europarlamentarul german Martin Kastler a initiat un proiect european pentru a declara Duminica zi de odihna in intreaga Uniune Europeana. (Detalii aici: www.europeansundayalliance.eu) Proiectul a luat amploare in multe tari din Europa si petitia in sprijinul proiectului a facut inconjurul Europei. In ianuarie anul trecut cititorii notelor informative AFR au dat sute de semnaturi in sprijinul acestui proiect. Proiectul e desemnat sa asigure ca Duminica e declarata, la nivel unional si in conformitate cu traditia culturala si religioasa a Europei, o zi in care familia poate petrece timp impreuna fara presiuni din partea companiilor sau societatii.

AFR face parte din coalitia europeana care sprijina acest proiect. Il gasim bun pentru familie. Saptamana trecuta, d-l Martin Kastler a semnat documentul constitutiv al Aliantei Europene a Duminicii. (Ultimele detalii aici: http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/citizens_initiative/docs/eci…. ) In ianuarie 2010 AFR a solicitat tuturor europarlamentarilor romani sa sprijine acest proiect. D-na Renate Weber (PNL Sibiu) ne-a scris ca nu-l sprijina deoarece nu este nevoie, Duminica, spunand dansa, deja fiind recunoscuta ca si zi de odihna in majoritatea tarilor europene. Inca o pozitie seculara, necrestina a d-nei Weber.

Campania europeana pentru o Duminica fara lucru are nevoie de voluntari. (Detalii aici: info@freiersonntag.eu) Cei care sunteti interesati sa va implicati ca si voluntari sunteti invitati sa ne contactati la contact@alianta-familiilor.ro. E important ca voluntarii sa cunoasca limba engleza in masura in care pot comunica in scris. Campania se desfasoara ca o initiativa cetateneasca europeana in conformitate cu Tratatul de la Lisabona care permite europenilor, dupa 1 aprilie 2012, sa initieze referendumuri unionale dupa obtinerea unui milion de semnaturi valabile.

ANUNT

Libraria Sophia va invita la lansare volumului: “Marturie pentru cei ce înfrunta boala Mostenirea lui Lynette”. Invitati: Pr. Gheorghe Oprea – capela Spitalului Parhon. Pr. Zosima Banyai – capela Centrului de îngrijire paleative „Sf. Irina” (hospice –Voluntari), pentru bolnavii de cancer. Doina Rogiti – traducator. Joi, 30 iunie 2011, ora 18.00, str. Bibescu Voda, 19.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.500, dar tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cat mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasand pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei.. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasand pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptamanal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atat la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptamanal AFR. Cum? Inregistrandu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor dvs. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro.

 

VISUL ÎMPLINIT AL LUI MENGELE ? – sau: NAZISMO-STALINISMUL SI PROSTIA DEMOCRAT-LIBERALA

…Cum este numit, de catre societatea oamenilor, un individ care ucide oameni (unde mai pui ca sunt si nevinovati…)?!

„Criminal”, nu?

…Dar cum se numeste un CRIMINAL, daca el ucide numai pe cei considerati de el ca facând parte dintr-o asa-zisa „rasa inferioara”, iar pe cei pe care-i considera ca apartinând unei asa-zise „rase superioare”, îi cruta, în mod vizibil PREFERENTIAL? Daca privim în istoria omenirii, vedem ca se poate numi în multe feluri (…spaniol, portughez, englez, francez, olandez etc. – macelari ai multor popoare cu oameni de alta culoare si civilizatie decât ei…) – dar, daca studiem doar doctrinele din secolul XX, suntem nevoiti sa ne restrângem terminologia la doua curente ucigase, dupa CRITERII DE RASA/SUPERIORITATE A RASEI, dar si dupa alt criteriu: „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastra!” – …si, deci, sa-l împuscam în ceafa pe cel care ne…”degenereaza”, ideologic, populatia…cu Naganul, cel mai eficient!…la nevoie, trimis, întru „criogenie”, „în Siberii de gheata” (poate ca, sub tratamentul cu înghetare, îsi modifica, genetic…ideologia!). Pâna mai ieri, vorbeam, deci, de curentele ideologice:

1-nazism[1]- adica acel curent de gândire al national-socialistilor, care l-a avut ca exponent „stralucit” pe Alois-Hüttler/Hiedler/HITLER-Schicklgruber…un individ nu prea democrat, care nu glumea nici cu „tovarasii de drum/lupta” (a se vedea asasinarea lui Ernst Röhm si a 85 de „luptatori” ai acestuia… – Ernst Röhm fiind liderul „Batalioanelor de asalt” (SA) (în germana Sturmabteilung), cel care-l sustinuse extrem de activ pe Adolf-Alois Hitler, în ascensiunea sa catre “cancelariatul” Germaniei – în asa-numita “Noapte a cutitelor lungi” (în germana Nacht der langen Messer – sau “Operatiunea Colibri”: a avut loc în Germania, între 30 iunie si 2 iulie 1934).

2-stalinism[2]1, curent ideologic pe care, din pacate, nu-l condamna si definesc, concret, clar si tragic, decât parintii nostri cei vechi…, bunicii si unchii nostri, morti, majoritatea:
a-fie în închisorile/lagare de exterminare, de la Aiud, Rm. Sarat, Suceava, Gherla, Periprava, Pitesti etc. etc. etc. (înafara de marii, genialii poeti legionari – …legionarii fiind singurii anti-comunisti „garantati”-autentici si convinsi! – cum fost-a, spre-o pilda, Radu Gyr … – …în ultima vreme, mai scriu câte ceva, neprealuati în seama, din pacate, despre stalinism si atrocitatile lui, CEL PUTIN EGALE CU ALE NAZISMULUI, si unii intelectuali români, precum PAUL GOMA, VIRGIL IERUNCA[3]…) –
b-… fie în Siberii/Vorkute de cosmar…de unde „Degerat la mâni si la picioare/Se întoarce-acasa Dumnezeu”.

Dar de ce sa pretindem memorie “absoluta” românilor, când Vestul asa-zis “capitalist”, de fapt, PROFUND STALINIST! – nu îngaima NIMIC concret, despre condamnarea “cosmarului rosu” stalinist (noi nu ne numim “TISMENETKI”, sa îndraznim a condamna întreg “comunismul”… – si, înca, asa cum a facut-o “fiul militantilor comunisti Leonte Tismaneanu si Hermina Marcusohn” – fiu, se vede treaba, de komisar politic sovietic, de pe pozitii de… “ne-evreu” si de …“non-colaborationist”!!!)…de au ajuns unii rusi la…neobrazarea criminala sau la inconstienta/iresponsabilitatea, de a-i propune, pe Lenin si pe Stalin, ca…”SFINTI AI ORTODOXIEI”…?!

Si zau ca nu am auzit strigându-se, NIMIC, la asa profanare a Ideii de Om (nu neaparat si nu doar a…”drepturilor omului”!), dinspre Washington sau Londra-Paris…macar vreun “What?!”, sau : “Comment?!”

NU.

Doamne fereste! De luat la întrebari si de urechiat, pentru ca-s fraieriti si saraciti de neo-imperialismul masonico-globalist, sunt buni numai românii…

…Sa ne întoarcem, însa, ca-i foc si-i degraba.

Vorbeam de criminali, cu gargaunii “rasei superioare” în dovleacul lor mongoloid, dar si de arbitrarietate criminala, atotsfidatoare. Si uite, eu zic ca lui CSEKE ATTILA, ca si celor care l-au pus responsabil cu/peste VIATA ROMÂNILOR…ca si altora asemeni, „eiusdem farinae”, vom vedea!!! – li se potrivesc, ca manusa, toate aceste atribute:

1-CRIMINALI: un ungur (ungurii, mai cu seama politicienii lor! – ne sunt… “prietenul de-o istorie”, noua, românilor, nu-i asa?!) a luat nu doar un minister, cu tradatoarea binecuvântare pedelista – ci, odata cu MINISTERUL SANATATII ROMÂNILOR, a început sa ia si zilele românilor: mor, ca mustele, românii/valahii (..mor ei cu zile mai de mult…de pe vremea taierii salariilor si micsorarii nemernice a pensiilor, de catre asasinii pedelisti!…dar, despre asta am mai zis, tot degeaba!), prin desfiintarea celor 200 de spitale, din 400, câte are, de toate, România! – …mor cu ochii pe lanturile de la portile de spitale închise, cinic si sadic, de acest nou JOSEF MENGELE (ori LAVRENTI BERIA) din România, veacul XXI…!!!

2-RASISTI: CSEKE ATTILA n-a desfiintat niciun spital al “rasei superioare” maghiaro-secuiesti… – deci, nici în Harghita-Covasna, nici în Satu Mare! Foarte bine ca nu a desfiintat acolo, dar de ce, pe ce criterii, DACA NU PE CRITERII ETNICE SI DE RASA, a desfiintat spitalele românilor/valahilor?! Pe ce criterii a luat apa si lumina si a smuls cearsafurile si saltelele, de sub cei 12 bolnavi grav, din spitalul de la Pârscov-Buzau (LOCUL UNDE S-A NASCUT, CÂNDVA, UN MEDIC SI POET, MARTIR AL ÎNCHISORILOR – VASILE VOICULESCU…!!!)?! Pe ce criterii a desfiintat Spitalul din Sulina, de sa ajunga a face bolnavii cardiaci, cu salupa, pâna la Spitalul din Tulcea, ÎNTRE O ORA JUMATE SI…CINCI?! De tras la rame, îi moare “motorul” pâna si unuia teafar, nu doar unuia bolnav, si, înca, de inima!!!

3-ASASINI SPIRITUALI CINICI (tot în spiritul dement al…„rasei superoare”!) – vom demonstra mai jos. Prin „CAZUL CIORAN”.
Si de ce, oare, îsi cruta “rasa” lui si n-o cruta SI pe a noastra?! Nu cumva pentru ca “Natia ungara este cea mai splendida realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaste decât victoria. In noi fierbe sângele lui Attila, al lui Arpad si al lui Ghinghis-Han”… – cf. “Nincs kegyelem” (Fara îndurare) – de Dücsö Csaba, 1939…?!
…Cine stie?! Vom afla, cât de curând.

…Pentru ca acolo, în manifestul iredentisto-canibal al lui Dücsö Csaba, se continua asa: “Eu nu astept sa vina razbunarea, nu astept! VOI SUPRIMA PE FIECARE VALAH CE-MI VA IESI ÎN CALE! PE FIECARE ÎL VOI SUPRIMA! NU VA FI ÎNDURARE!” – …nu cumva, totusi, “de asta”, musiu CSEKE ATTILA?!

…Iar masonii de la UE se fac ca nu vad genocidul maghiar, facut, în România, de ungurul CSEKE, la nivelul trupului fizic al ROMÂNILOR/VALAHILOR, si de KELEMEN HUNOR, ministrul de la Cultura (ambii, si CSEKE, si HUNOR, fiind pusi/”unsi” ministri, la TROCUL TRADARII, de Basescu Traian si pedelistii lui mizerabili, CARE-S JURATI SA ANEANTIZEZE ROMÂNIA, CÂT DE REPEDE POT…!!!), la nivelul corpului spiritual al ROMÂNILOR/VALAHILOR!

…Care “MINISTRU AL CULTURII ROMÂNILOR”, ungurul KELEMEN HUNOR, n-a gasit UN SFANT MACAR, NICI MACAR N-A AVUT INTENTIA!!! – pentru a intra la licitatia de la Paris, unde erau vândute documente inestimabile, scrise de mâna de lumina a lui EMIL CIORAN-VALAHUL…?! Noroc ca s-a gasit un român din SUA, GEORGE BRAILOIU, un român cu inima de ROMÂN/VALAH, care sa cumpere si sa doneze ceea ce cumparase la licitatia pariziana, cu 405.000 de euro!

CÂT RISIPESTE UDREA ELENA ÎNTR-O… DUPA-AMIAZA…!!!

…Dar s-o luam si altfel…cronologic, adica…!!!

…Va sa zica, “ROMANUL” PATAPIEVICIAN, directorul I.C.R., si BASESCU “TRAIANUL” ROMÂNILOR (de la care-si trag românii “obârsia”, zicea madama aia blonda… – DOAMNE, FERESTE-NE, RUGAMU-TE, DE ASTFEL DE …“OBÂRSII!”), presedinte al României si DIRECTOR ONORIFIC AL I.C.R., n-au gasit niciun sfant pentru scrierile genialului nostru CIORAN, dar ca sa-l nege pe ÎNGERUL NICHITA (caci, în 2008, s-a pus problema unei expozitii comemorativ-evocatoare NICHITA STANESCU, 25 de ani de la Zborul Heruvului Blond, înapoi, la Cer!!! – PATAPIEVICIANUL, nici sa n-auda!) – si sa-l înlocuiasca, sfidator, falusocratic (astia doi, Pramatia Suprema a României-BASESCU, si Pramatia-Lacheu al “Supremei Lichele”, PATAPIEVICIANUL, se pare ca au grave frustrari si obsesii cosmaresco-sexuale…dar, evident, au, la creier, si sifilisul tradarii de Neam Românesc!!!) si satanic, cu…”OMAGIU LUI IUDA”, la Bochum/Germania, sub pretextul ca …“asa arata, acum, sufetulul românesc: instinctual si violent-criminal!”…oracaia monstruletul de la I.C.R., în apararea …”falusuletului” lui …”pricajit si necajit”! – DA, PENTRU TOATE NEMERNICIILE ASTEA SCATOLOGICE, S-AU GASIT BANI, VORBA ROMÂNULUI: “CACALAU”!!!

…Si secatura de LIICEANU (care n-a “creat”, ci a “furluat”, cu GRANDIOS sprijin iliescian, Humanitas-ul! – pentru ca era Editura Politica, CEA MAI BOGATA EDITURA DIN ROMÂNIA ANTE-REVOLUTIONARA!!!) se apuca sa justifice, savant, nemernicia prezidentiala, de la tribuna servila, fata de toti “fanii” basescieni, a lui TVR-1! Mai, samponatule, macar tine-ti pliscul, daca nu esti în stare sa te pocaiesti…tu, care esti printre cele dintâi lichele ale României, ai obrazul sa faci Apelul catre lichele?! Ia exemplul lui Iuda (omagiat de homunculul tau!), si spânzura-te de …opera ta, impostorule, tradatorule si spurcatorule de Neam ce esti!!!

…Bine, mai, nefericitilor, BASESCULE si ROMANULE-PATAPIEVICIANULE, Pramatie Batrâna si Pramatie Tânara – … ca n-a vrut Dumnezeu sa fiti, niciunul, român, nu e vina voastra – dar sa ne sfidati, VOI PE NOI, ca SUNTEM români, si sa ne calomniati si spurcati în ultimul hal – si atunci, prin “poneiul roz cu swastika pe buca”, la New York, si cu falusuri de criminali si sinucigasi (în erectie, TOTI! – …se vede ca pe “deandosulea” astia, cu…”trebile” – ceva îi roade sub pântec…), la Bochum (adica, vezi tu, România e Tara lui “Nea HORROR”!!!) – asta-i culmea, asta întrece orice masura, oricât o fi fiind ea de înteleapta si toleranta!!!

Ia iesiti voi din tara asta, toti oracaitorii si smenarii si “mengelii” si “stali-NUTII”…de cseki si kelemeni, si patapievici, si voi, Superlativi ai Nemerniciei, basestilor (“washingtoniti”, nu …binecuvântati de Patriarhul României!), si cum naiba v-o mai fi chemând…adica, vreau a zice: IESITI DE BUNA-VOIE, DEMOCRATILOR-LIBERALI, CARE ATI TRANSFORMAT ROMÂNIA ÎN AUSCHWITZ SI ÎN SAHARA…PÂNA NU VA IAU OAMENII VALAHI (ADICA, “CEI SFINTI”, “FIII LUI DUMNEZEU”!), CU COASE SI TOPOARE!

…CA VOI SUNTETI DIAVOLI, IAR NU OAMENI! Voi ati fost trimisi de dracii masonici, de la Washington si Moscova, ca sa ne luati si trupurile, si sufletele…dar noi suntem, mai, orbilor, FIII ORTODOXIEI, ADICA AI SINGUREI CAI DREPTE CATRE RAIUL LUI HRISTOS-MÂNTUITORUL LUMII…- si, oricât ar zice unii si altii (…chiar si eu, pacatosul de mine, când obosesc prea tare…!), ca ne-am mancurtizat si înnegrit, cu totii, ireversibil… – NU! – când ne revenim din oboseala Duhului, stim si vedem (LAUNTRIC!!!), foarte clar, ca, în Gradina Maicii Domnului, nu lasa (întru ADEVARUL SUPRAISTORIEI!) Hristos sa intre javrele si furii si toti sifiliticii si criminalii…!!!

Deci, nici “mengelii” si “stalinii” democrato-liberali!!!

…Când am vazut gestul martiric al lui ADRIAN SOBARU (precedat de cel al CRITINEI ANGHEL!), când am vazut gestul de suprema devotiune al dlui GEORGE BRAILOIU, când, mai ales, am vazut mii si mii de copii de valahi sarmani, dar sanatosi, donând ultimul lor ban, pentru sinistratii din Moldova…si pe copilasii din satele cele mai sarace ale Moldovei, cântând dumnezeieste (drumul în strainatate stipendiat fiindu-le de catre români cu Inima Mare, IAR NU DE STATUL ROMÂN!), pe scenele cele mai vestite ale Terrei, întru Gloria României… – am înteles ca am gresit groaznic fata de Dumnezeu! El nu-si lasa Fiii!!! NICIODATA!!! ÎN VECII VECILOR, AMIN!!!

…Asa ca, voi, aia care voiti sa mutati în Apus ceea ce este/exista în Rasaritul Luminii (Rosia Montana, Agricultura, Petrolul etc. etc.etc.) si sa aneantizati ce voi NU PUTETI avea în veci de veci, CULTURA SI CIVILIZATIA NOASTRA MULTIMILENARA!!! – carati-va, pâna nu începe sa fiarba sângele în noi! Caci, chiar daca o facem atât de rar, o data la veac, poate si mai rar…când ne razvratim, pentru Dreptatea si pentru Sufletul nostru, nu o facem cum ne-au dictat, în 1989, CIA si KGB: o facem de nu ramâne, din diavol, nici…amintirea!!! Caci noi, valahii adevarati, nu mahalagiii (e drept, ploditi si cocolositi si oplositi cam…suspect de multi!), noi nu aparam MIZERIA, ci SARACIA-CEA-LUMINOASA, a “Fachirilor”, a Sarmanului Dionis eminescian: “sa fim saraci întru ale carnii si bogati, nesfârsit de bogati si înalti, întru toate cele ale Duhului”!

“…Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,/De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;/Împarati pe care lumea nu putea sa-i mai încapa/Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamînt si apa —/Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimânt,/Cum venira, se facura toti o apa si-un pamânt”.

…Si tot cu stihul SFÂNTULUI EMINESCU – îi AVERTIZAM pe “baiazizii” adusi de vânturile pustiei (aici, în pamântul Sfânt al Thracilor/Frumosilor/Îngerilor!), NU-I AMENINTAM, ca, dupa aia, sa vina ei cu “jalba-n bat”, si sa ne pârasca (EI pe noi!!! – pai, daca asa-zisele “institutii” sunt croite dupa “chipul si asemanarea” criminalilor “mengelisti” [4], dupa masuri straine de Duhul Valah…!) pe la institutiile vândute criminalilor de profesie, într-un “ceva” care numai “stat” (si, mai cu seama, “stat de Drept”!) nu este:

“Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul,/Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,/Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;/N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!”

…Sa nu ziceti ca nu v-am zis…si sa nu mai faceti greseala de a considera ca faceti voi “sfinti”, dupa voia si nevoia voastra: pe EMINESCU al nostru, îl apara Dumnezeu-Hristos – si nici macar Satana n-are chef sa-l înlocuiasca cu Mihail Galatanu…ca prea duhneste cumplit, veceul ala ambulanto-galatean (ambulant pe la “cârnii” cu nasul taiat… – ca la tradatorii de Mosie si Neam, deh… – …pe la aia: Manolescu, Gârbea, Alex. Stefanescu…!).

…“À bon entendeur, salut!”

prof. dr. Adrian Botez

NOTE
1 – „Nazismul sau national-socialismul (german) a fost o ideologie si o politica a statului german totalitara nationalista, rasista, antisemita si anticomunista, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 si 1945. Cuvântul “nazism” provine de la prescurtarea numelui national-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat pe nemteste Nazi, rostit ‘na-ti). (…)Nazismul a evidentiat in permanenta primatul actiunii asupra gândirii. (…)Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o conceptie rasista. El considera ca omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu reprezinta nimic altceva decât supravietuirea celor adaptabili. Credea ca „darwinismul social” are nevoie de lupta între rase, întocmai cum animalele se lupta pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei, astfel încat cei puternici de sângele celor slabi. „Poporul de stapâni” („Herrenvolk”) era de “rasa ariana”, alcatuit fiind din populatiile Europei de Nord. Poporul german era considerat superior, parte din „rasa ariana” si îi revenea sarcina de a mentine puritatea rasei si de a subordona rasele inferioare. (…) La baza piramidei rasiale Hitler îi plaseaza pe: negri, slavi, tigani si evrei (…). În Mein Kampf, Hitler afirma:
<> – cf. wikipedia. Si pleava, nu-i asa, de obicei, se arunca …“pe pustii”…!!!

2- “Stalinismul este o ramura a teoriei politice si un sistem politic si economic introdus de Iosif Vissarionovici Stalin în Uniunea Sovietica. (…)Transformând si folosindu-se de mostenirea lui Lenin, Stalin a extins sistemul administrativ centralizat din Uniunea Sovietica pe durata durata anilor douazeci si treizeci. O serie de doua planuri cincinale au dezvoltat masiv economia sovietica. Au aparut cresteri în multe sectoare, în mod special în productia de carbune si de otel. Societatea sovietica a fost adusa de la o situatie de înapoiere de zeci de ani fata de occident, la una de egalitate si asta în numai treizeci de ani, (cel putin conform anumitor aprecieri statistice). Unii istorici economici apreciaza azi ca a fost cea mai rapida crestere economica atinsa vreodata” – cf. wikipedia.
…Supect de blânda tratare a subiectului…aproape as zice ca este vorba de o …APOLOGETICA, atât a bestialului “om”-Stalin, cât si a sistemului sau – ca MASINA CRIMINALA!!! – …distrugând/sfarâmând nu doar alte destine de popoare, ci si destinul poporului rus!!! De ce, oare, atâta “întelegere” blânda, pentru Stalin… spre deosebire de Hitler (doi indivizi patibulari, EGAL!) – …oare pentru ca a “batut palma” cu Churchill si Roosevelt…si erau, toti, “din familie”, de-un neam si-o religie?!
…Pai nici “batrânul” Schiklgruber nu “statea” mai prejos…
3-“Dintre toate tarile de obedienta sovietica, România este cea care a cunoscut cea mai îngrozitoare experienta de <>, prin închisorile de la Suceava, Pitesti, Gherla si faimosul canal Dunare — Marea Neagra, unde zeci de mii de fiinte umane au suferit pro­cesul de dezumanizare prin mijloace nemaifolosite pâna atunci undeva. închisoarea de la Pitesti este locul în care pretinsa reedu­care a atins culorile cruzimii dementiale. Din pacate putine lucruri vorbesc despre ea. Lui D. Bacuîi datoram primul document despre Pitesti, aparut în româneste la Madrid, în 1963, si anume: <> în 1978, G. Dumitrescu a publicat la München, tot în româneste, marturia, Demascarea”.
Dar iata ca, în sfârsit, a aparut de curând la editura Hachette, tradusa din româneste, cartea Câinii mortii, de Paul Goma, autor, între altele, a doua lucrari — Gherla si Cutremurul oame­nilor — care denunta universul carceral si uneltirile perverse ale politiei secrete din România. Desi sub forma de roman, Câinii mortii, reînvie aproape aceleasi personaje, victime ale calailor politiei secrete, dezvaluiti de confesiunile culese de catre D. Bacu, la care se adauga marturiile pe care si autorul le auzise când statuse în închisoare:
<>” – cf. http://www.procesulcomunismului.com
4– Nu stiu cum se face, dar EXACT calaul Josef Mengele le-a scapat „mossadistilor”, vestiti ca fiind cei mai buni din lume, în materie de spionaj si „vânat de nazisti”…Poate ca…”cine se-aseamana s-aduna”, dupa o veche si tragica vorba a mosilor notri thraco-valaho-crestini…” Potrivit lui Rafi Eitan, Mossadul l-a descoperit pe Josef Mengele în timp ce îl urmarea pe Adolf Eichmann, unul dintre autorii „Solutiei finale”, rapit în mai 1960, apoi judecat si executat în Israel prin spânzurare, la 31 mai 1962. Acesta se ascundea dupa razboi în America latina sub un nume fals. Cu câteva zile înainte de capturarea lui Eichmann si rapirea sa secreta, seful Mossadului din acea vreme, Issar Harel, a elaborat rapid un plan vizând de asemenea rapirea lui Mengele, a adaugat Rafi Eitan”. Dar, nu stiu cum naiba s-a facut, ca, la un moment dat, “mossadistilor”…nu le-a mai pasat de Mengele! Ceea ce arata ca tradarea musteste si în sânul…”poporului ales”!…ca le pasa de coreligionarii lor saraci (dati pe mâna lui Hitler, EXACT DE CATRE PLUTOCRATIA EVREIASCA, DE ORIENTARE… NAZISTO-SIONISTA!): “Alta dezvaluire socanta a actualului ministru al pensionarilor este însa aceea ca Mengele a mai fost identificat în Brazilia, la Sao Paolo, doi ani mai târziu. Mossadul a decis însa ca existau „alte prioritati operationale“ si Mengele a scapat din nou. Eitan a refuzat însa sa dezvaluie presei care erau aceste prioritati operationale.

Dupa ce a fugit timp de 34 de ani, Mengele s-a înecat în Brazilia în 1979, iar expertii i-au identificat cadavrul, cu certitudine, dupa… SASE ANI” – cf. cotidianul.ro international, din 9 aprilie 2011, ora 19: 09 (actualizat din 22 mai 2010, ora 11: 35).
…Ciudat, cumplit, amar…. – când vezi ca “PRIORITATILE OPERATIONALE” (ba chiar…NATIONALE!), în toata lumea, NICI VORBA SA TINA CONT DE MOARTEA CELOR SARACI SI AMARÂTI…!!!