Cancelarul german, Angela Merkel – ia atitudine privind persecutarea crestinismului

“Crestinismul este cea mai persecutata religie a lumii”



Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat într-o întrunire a protestantilor germani (EKD) din aceasta saptamâna ca religia crestina este cel mai persecutat grup religios din lume.
.
Declaratia cancelarului a stârnit furie si ura în gruparile de opozitie, dar mai ales în rândul institutiilor ateiste sau militant seculariste din occident.
  .
Desi cifrele arata fara putinta de tagada ca crestinismul este religia unde la fiecare câteva secunde un om moare pentru credinta sa în Hristos, reactiile violente arata cât de puternica este atitudinea anti-crestina care guverneaza mare parte din Uniunea Europeana.
  .
Organizatiile care militeaza pentru drepturile omului, finantate de miliardari ateisti si virulent anti-cresstini au criticat de asemenea afirmatiile cancelarului.
.
De asemenea „verzii” adica partidul care ascunde în spatele ecologiei atitudinea sa agresiv anti-crestina au spus ca este o greseala grava a lui Merkel. Ceea ce ar trebui sa faca aceste grupari a caror tinta este distrugerea crestinismului, fiind anexe ale portilor iadului despre care vorbea Mântuitorul, este sa analizeze toate rapoartele internationale, sondajele si analizele sociologice, pentru a vedea ca sute de milioane de crestini nu stiu daca mai apuca ziua de mâine din cauza credintei lor.
Reactiile anti-crestine care sfideaza logica, realitatea si bunul simt, sunt o crima la adresa celor care sufera cumplit în tarile musulmane, în China si în tari asiatice unde numele de crestin echivaleaza cu persecutia, marginalizarea, suferinta si uneori, deseori, moartea.
  .
Occidentul ia cunostinta numai de un procent infim din crimele comise împotriva crestinilor pe mapamond.
.
Merkel a afirmat ca în viitor politica externa a Germaniei va avea o componenta activa si importanta de protejare a crestinilor minoritari persecutati în lume.
.
(Continuarea AICI)
.

 .

Cancelarul german, Angela Merkel – “creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii”

“creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii”



Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat într-o întrunire a protestanţilor germani (EKD) din această săptămână că religia creştină este cel mai persecutat grup religios din lume.
.
Declaraţia cancelarului a stârnit furie şi ură în grupările de opoziţie, dar mai ales în rândul instituţiilor ateiste sau militant seculariste din occident.
  .
Deşi cifrele arată fără putinţă de tăgadă că creştinismul este religia unde la fiecare câteva secunde un om moare pentru credinţa sa în Hristos, reacţiile violente arată cât de puternică este atitudinea anti-creştină care guvernează mare parte din Uniunea Europeană.
  .
Organizaţiile care militează pentru drepturile omului, finanţate de miliardari ateişti şi virulent anti-creştini au criticat de asemenea afirmaţiile cancelarului. Continue reading “Cancelarul german, Angela Merkel – “creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii””

Când ne rugăm după voia lui Dumnezeu!

Indrazneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem după voia Lui, ne ascultă.

1 Ioan 5:14
           .

by Teresa Anne Arries

În româneste de Rodica Botan

                      .
Crestinismul este o farsă! Așa gândeam în tulburarea mea.
Aplecându-mă peste leagănul fetitei mele, priveam cum doarme vlăguită- prețioasa mea fetiță, Kim,  al cărei păr strălucea ca aurul la soare și al cărei ochi albastri concurau cu albastrul cerului senin. Lacrimi îmi curgeau fără să le pot opri si eram învaluită de o teamă si o teroare pe care numai o mamă le poate simti atunci când copilul ei este in pericol. Continue reading “Când ne rugăm după voia lui Dumnezeu!”

CÂND CEREM DUPA VOIA LUI…

Indrazneala , pe care o avem la El, este ca, daca cerem dupa voia Lui, ne asculta.

1 Ioan 5:14
           .

by Teresa Anne Arries

În româneste de Rodica Botan

                      .
Crestinismul este o farsa! Asa gândeam în turbarea mea. Îndoindu-ma peste leaganul fetitei mele, priveam cum doarme vlaguita- pretioasa mea fetita, Kim,  a carei par stralucea ca aurul la soare si a carei ochi albastri concurau cu albastrul cerului senin. Lacrimi îmi curgeau fara sa le pot opri si eram învaluita de o teama si o teroare pe care numai o mama le poate simti atunci când copilul ei este in pericol.
  .
In primul rând o coplesitoare stare de urgenta în a-mi proteja copilul a venit peste mine, apoi m-a apucat un soi de mânie nepotolita – m-a prins strâns si nu mi-a mai dat drumul… Eram captiva situatiei atât eu cât si Kim…si ma simtean complect neputincioasa. Nu era nici o portita de scapare…
  .
Agitata, m-am dus în sufragerie. Uitându-ma la nota de plata de la vizita de dimineata la spital cu pediatricianul Rubinstain, m-am gândit…atâtea vizite la doctor…si pentru ce?
  .
In timpul ultimei vizite l-am confruntat pe Doctorul Rubinstein si i-am cerut sa-mi spuna adevarul, cu toate ca nu vroiam sa-l aud.
–   Doctore, Kim…o sa moara? Trebuie sa-mi spui,  vreau sa stiu.
–    Nu pot sa-ti raspund la intrebarea asta…spuse Dr. Rubinstein. Are sanse bune daca corpul ei accepta medicamentele si începe sa raspunda la tratament.
  .
 In sala de examinare, m-am uitat la fata dulce a fetitei mele distorsionata de durere. Starea ei mi-a frânt inima.Tinând-o in  brate plingând, m-am intors catre doctor:
–  Daca, daca… asta este tot ce aud de 16 luni încoace. Kim a luat injectiile astea cu regularitate la fiecare doua saptamâni de când s-a nascut. O vezi cum tipa si cum plânge si tot ce îmi poti spune este “daca”!
Intelegând motivul pentru care am vorbit asa, stresul si teama din spatele cuvintelor mele mânioase, doctorul nu s-a ofensat.
–   Celulele ei albe numara mai putin  decât inainte, mi-a zis el cu blândete tinând in mâna raportul de la laborator. Injectiile de globulina gamma au ajutat-o sa supravietuiasca valurile de boala ce au venit peste ea, dar corpul ei nu produce celule albe în cantitate suficienta. Eu nu pot sa produc o minune, mai zise el. Kim, ori o sa înceapa sa produce aceste celule,  ori nu.
  .
Realitatea cruda expusa de doctor m-a paralizat cu groaza. Simtindu-ma sfârsita de oboseala si învinsa, i-am zis:
–   Kim este totdeauna asa de bolnava si într-una are febra. Nu dorm noapti la rând, cu saptamânile, apoi pe când cred ca se face mai bine, începe un ciclu nou de episoade de laînceput. Si acum doctore îmi spui ca nu exista solutie?
–   Trebuie sa accepti realitatea, a replicat el. Nu exista garantii în viata asta. Dumnezeu te-a asezat în pozitia asta. Trebuie sa accepti situatia si sa te comporti cât se poate de bine considerând situatia…
 .
Abia am putut sa vorbesc fara sa las sa se vada cât sunt de mânioasa.
–   Pai, daca Dumnezeu m-a asezat în situatia asta, El ma poate si scoate de aici. Am început sa cred ca Lui îi place sa vada oamenii cum sufera, umiliti si dependenti de El. M-am saturat de asa un Dumnezeu!
  .
     Obosita si cu emotiile ca amortite, m-am reîntors acasa. Auzind-o pe Kim miscându-se în patut, m-am apropiat încetisor sa vad ce face. Pâna si în somn, scâncea încet si se vedea ca o doare când misca piciorusele. Injectiile aveau sa o afecteze pentru o vreme. Întorcându-ma în sufragerie m-am asezat pe canapea si m-am facut ghem si mi-am ascuns fata în mâini. Vroiam sa gasesc un loc sau o pozitie sa ma simt în siguranta. Dar gândul din nou mi-a zburat la fetita mea si la durerea ei si m-am umplut iar de amaraciune. M-am apucat sa marsaluiesc prin sufragerie, cu pumnul ridicat în sus scuturându-l a frustrare:
  .
Unde esti, Dumnezeule? De ce esti asa de rece si de tacut? Doamne, de ce îmi dai în loc de pâine,  pietre. Un Tata bun mi-ar da pâine. M-ai parasit? De ce m-ai parasit? Unde sint promisiunile tale de pace si de confort?
  .
Dar tacerea din jur a fost singurul raspuns la întrebarile mele. Am simtit ca si cum Dumnezeu îsi batea joc de mine.
  .
Lipsita de viata ca o papusa din zdrente, m-am asezat din nou pe canapea si gândul mi s-a dus la copilaria mea nefericita, la tatal meu, rece si autocratic si la mama mea, o persoana imprevizibila…  Am fost prea multi copii, prea putini bani, prea putina dragoste… Desi am frecventat biserica în cea mai mare parte a vietii mele, Dumnezeu parea ca exista la o distanta uriasa. Ma gândeam la Dumnezeu ca la un  Politai locuind undeva în sferele celeste, gata sa pedepseasca dar niciodata cald si iubitor. Dumnezeu era pentru mine cineva asemanator cu tatal meu pamintesc.
    .
  Tata. Oridecâteori ma gândeam la tata, imi aduceam aminte de onomastica mea când am împlinit 13 ani. Eram asa de fericita ca în sfârsit intru în adolescenta. Multi dintre prietenii si colegii mei au fost invitati – ca îmi sarbatoream si eu ziua de nastere. Dar ziua asta de bucurie s-a schimbat dintr-o data într-o scena oribila. Tata a venit acasa împleticindu-se beat si într-o stare deplorabila. Totdeauna era suparat daca se cheltuiau bani pe orice care nu reprezenta o absoluta necesitate.
 – Esti proasta si urâta, mi-a strigat tata uitându-se cu scârba la mine, iar eu am paralizat de teama si rusine stând nemiscata în mijlocul grupului de preieteni care ma înconjurau.
 – Nimeni n-o sa te iubeasca niciodata, mi-a zis încheindu-si discursul…
   .
     Ca rezultat al acestei întâmplari am devenit o singuratica, fara sa pot gasi ca apartin vreunui grup de oameni.
   .
Trezindu-ma din visarile mele, m-am gândit…dar toate astea s-au schimbat de când Te-am întâlnit pe Tine , Doamne. Tu m-ai acceptat asa cum eram…cu negi cu tot. Am crezut ca am ajuns acasa, în sfârsit,  când Te-am întâlnit, ca îti apartin Tie. –  Acum, acum ma parasesti si Tu?
      M-am scuturat de gândurile mele, m-am dus la bucatarie si am început sa spal vasele de la micul dejun. Apa calda mi-a încalzit placut mâinile reci si mirosul de lamâie al detergentului de vase paru atât de proaspat si placut. Si mintea începu din nou sa ma duca printre amintiri. Mi-am amintit când Kim s-a îmbolnavit prima data…
     La început nu mi-a fost frica. În timp ce vorbeam în sinea mea cu Dumnezeu i-am spus:  “Tu poti sa o vindeci. Nu exista ceva ce Tu nu poti sa faci. Daca copilul meu este bolnav, Tu poti sa o vindeci, nimic mai simplu pentru Tine. Nu-i asa?
.
     Am luat tigaia de pe aragaz si am început sa o frec cu toata forta. ” –  Ok, Doamne, care-i problema acuma? Stiu ce cred si stiu ca am credinta în Tine. M-am rugat! Biserica întreaga s-a rugat pentru Kim. Batrânii bisericii si-au pus mâinile peste ea. Am studiat Cuvântul Tau, stiu si înteleg promisiunile Tale si am avut rabdare sa astept ca sa-Ti faci lucrarea în timpul Tau, la vremea aleasa de Tine.  Ce mai vrei acuma de la mine? De ce nu imi vindeci copila?
   .
     N-am primit nici un raspuns. Cu vasele spalate, mi-am sters mâinile ude, tare nemultumita de cele ce gândeam m-am dus inapoi in sufragerie. Daca Dumnezeul în care ma încred este tacut si nu vrea sa-mi raspunda, unde sa ma mai duc?
       .
     Ochii mi-au cazut pe Biblia care era pe masuta de cafea. Un verset din Genesa 22 imi trecu prin minte, uimindu-ma cu realitatea ce mi-o descoperea.  Am deschis repede Biblia sa fiu sigura ca îmi amintesc versetul corect. Era exact asa cum mi l-am amintit. Si versetul spunea:
Dumnezeu i-a zis…”Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria, si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.
       .
     In momentul acela am stiut cu siguranta ca Dumnezeu îmi cerea sa I-o dau Lui pe Kim. Mintea mi-era clara dintr-o data cum nu mai fusese înainte, si am realizat ca am pus-o pe Kim mai presus decât Dumnezeu, dragostea pentru ea mai presus decât dragostea pentru Dumnezeu. Ca i-am cerul Lui Dumnezeu sa îmi faca mie voia si sa nu si-o faca pe a Lui. Voia mea. Nu a Lui Dumnezeu. Nu alegerea Lui de suveran. O oala de pamânt s-a razvratit împotriva facatorului ei si n-a cazut în umilinta la picioarele Lui…
   .
Realizind ca am încercat sa-L manipulez pe Dumnezeu, am înteles ca de fapt m-am straduit sa fac toate lucrurile care terbuiau facute ca El sa trebuiasca – sa fie obligat sa-mi satisfaca cererea. Nici nu mi-am putut închipui ca El ar vrea-o pe Kimmie…
     O Doamne bun Isuse, mi-am zis, cu siguranta ca nu vrei sa mi-o iei pe Kim? Nu poti sa-mi ceri asa ceva?! Nu viata copilasului meu. Ti-ar fi atât de usor s-o vindeci – numai s-o atingi. Oh, Domnul si Dumnezeul meu, nu-mi cere asta…
 .
     In timp ce vorbeam asa în mintea mea, stiam raspunsul chiar în timp ce puneam întrebarile. Stiam ca numai o totala ascultare de Dumnezeu – este raspunsul care Dumnezeu îl astepta de la mine. Asa ca am construit din bucatile inimii mele zdrobite un altar pentru Dumnezeul cel suveran. Si pe acest altar am pus singurul meu copil, iubita mea fetita, cu aceeasi sinceritate si cu tot atâta sacrificiu cu cât Avraam si-a pus copilul pe altar pe muntele Moria.
 .
      Oh! Domnul meu, îmi pun toata nadejdea în Tine. Daca vrei sa-mi iei copilul, ia-l, e al Tau. Nu mai pot sa lupt împotriva Ta. Iarta-ma! Iarta-ma pentru lipsa mea de încredere si pentru neascultare. Nu înteleg de ce îmi ceri fetita mea, dar Te iubesc si am încredere  în Tine. Ajuta-ma cu ce va urma…
 .
O pace absoluta m-a înconjurat. Batalia se sfârsise. Dumnezeu câstigase victoria. Am renuntat la frica si la mânia cu care am trait pentru arâtea luni. Acum puteam sa ma odihnesc în voia perfecta a lui Dumnezeu pentru viata mea.
        .
     Sase saptamâni mai târziu,  eram  din nou cu Kim în cabinetul doctorului Rubinstein. Kim n-a mai fost bolnava în tot acest timp. Statea în sus dezinvolta si radia de sanatate în bratele mele.
 – N-am vazut asa ceva de când sunt, zise doctorul,  cu o surpriza si o nedumerire intiparita pe fata. Celulele albe ale lui Kim sunt absolut normale. Este imposibil sa se poata schimba într-asa scurt timp!
.
     Dar – se schimbasera. Si în inima mea stiam de ce. Asa cum Isaac a fost întors lui Avraam, asa si fetita mea mi-a fost data înapoi. Domnul meu este marele Doctor si Tatal care merita toata încrederea mea. Poate ca era vremea pentru înca un miracol, o alta vindecare, si când o sa ajung acasa am sa-l chem la telefon pe tatal meu pamântesc…

.

(Preluat prin har din PE GÂNDURI)

Despre avort, homosexuali, pedeapsa cu moartea si religie

 Ce parere au  –  BARACK OBAMA SI MITT ROMNEY
   .

In Ziarul GANDUL in  08.10.2012 Valentin Vidu publica pozitia candidatilor la functia de Presedinte al Statelor Unite vis a vis de avort, homosexuali, pedeapsa cu moartea si religie:

“Barack Obama si Mitt Romney, care se înfrunta în alegerile prezidentiale americane de la 6 noiembrie, au pozitii diferite asupra unor probleme legate de societate, relateaza AFP care prezinta aceste pozitii.

AVORTUL SI CONTRACEPTIA

Mitt Romney: vrea anularea hotarârii istorice a Curtii Supreme “Roe versus Wade” (1973), care a legalizat si reglementat avortul în Statele Unite. El sustine interzicerea avortului cu exceptia cazurilor de viol, incest sau risc la adresa sanatatii sau vietii mamei.

Romney va înceta sa mai subventioneze centrele de planning familial. De asemenea, el a criticat reforma sanatatii initiata de Barack Obama, deoarece aceasta ar obliga angajatorii, inclusiv institutiile religioase, sa suporte costurile contraceptiei.

Barack Obama: presedintele în exercitiu, un aparator al drepturilor omului, “crede ca optiunile în privinta sanatatii unei femei constituie o decizie personala, luata împreuna cu medicul, fara amestecul politicienilor”.

DREPTURILE PERSOANELOR DE ORIENTARE HOMOSEXUALA

Mitt Romney: se opune casatoriei între persoane de acelasi sex si uniunilor civile, sustinând un amendament la Constitutie prin care casatoria sa fie definita drept o uniune între un barbat si o femeie. El s-a opus abrogarii legii “Don’t ask don’t tell”, care interzicea accesul în armata al persoanelor care si-au exprimat în mod deschis orientarea sexuala, dar a anuntat ca nu va reveni asupra ei.

Barack Obama: a fost primul sef al Executivului american care s-a pronuntat, cu titlu personal, în favoarea dreptului ca persoane de acelasi sex sa se casatoreasca si care a subliniat ca decizia de a autoriza sau nu o asemenea casattorie revine statelor (…)”

 

AICI  puteti citi intregul articol.

 

 

CRESTINISM SAU ISLAMISM?

George Danciu

La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu.

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar...

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine

                                                 Evanghelia IOAN, 1.1; 1.14; 14.6

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul.”                                

                                                                                        Geneza, 1.1

.

CE ALEGEM, ÎN CINE NE PUNEM CREDINTA

ÎN DUMNEZEU SAU ÎNTR-UN OM MURITOR?

 

.

Când te intereseaza doar partea materiala, jonglezi cât poti de bine cu sufletele oamenilor, amagindu-i, când pe unii, când pe altii, pe toti deopotriva!

.

 

Sub un titlu incitant, în CampusNews din 13 aprilie 2012, citim ca:

O universitate din Londra vrea sa interzica vânzarea de alcool în campus, pentru a atrage studenti musulmani.

de R.P. CampusNews

O universitate din Londra vrea sa interzica vnzarea bauturilor alcoolice in anumite zone ale campusului pentru a atrage mai multi studenti musulmani, scrie The Telegraph, care noteaza ca este prima propunere de acest gen din Marea Britanie.

Profesorul Malcolm Gillies a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca London Metropolitan University ia in considerare interzicerea comercializarii de bauturi alcoolice in campusul universitar, pentru ca “un procent ridicat” de studenti considera “imoral” consumul de alcool.

“Este o experienta negativa, de fapt o experienta imorala pentru un procent ridicat dintre studentii nostri”, a declarat profesorul universitar Malcolm Gillies. Potrivit acestuia, 6.000 dintre cei 30.000 de studenti ai universitatii sunt musulmani. Oficialul a sustinut ca infiintarea de zone in care este interzis consumul de alcool este o chestiune de “sensibilitate culturala”, precizand ca “nu este un mare sustinator al consumului de alcool in campus“.

***

Traim într-un secol mai degraba al întunerecului moral si spiritual, decât al prosperitatii

Imoralitatea a ajuns cumva o banalitate, o obisnuinta, ceva care face parte din viata normala a omului zilelor noastre, iar cei care traiesc moral sunt exceptii. Nu luam în seama dorinta acestora de-a promova creatia si Scriptura în scoli si institutii, de a-L onora si preamari pe Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.

Tot ce nu e în concordanta cu pretentiile Lui Dumnezeu, cu încalcarea moralei crestine, este imoral si condamnat de Dumnezeu.

Din cauza lipsei de seriozitate al crestinilor ultimelor secole, morala a scazut tot mai mult, aceasta ajungând sa nu mai fie cunoscuta ca atare, iar anumite dorinte ale unor grupari de oameni se ridica în locul acesteia, ca si cum ar avea acest drept. Asa se face ca au aparut foarte multe denominatiuni crestine si religioase, una dintre acestea fiind si islamul.

Când Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, vine si ne descopera prin Cuvântul Sau:

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6)

La început Dumnezeu a f?cut cerurile si pamântul.”  (Geneza, 1.1)

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A lui sa fie slava în veci! Amin.(Romani, 11.36)

atunci nu mai este loc de îndoiala si de necredinta si de alte surogate ale credintei, ci ne punem toata nadejdea în Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne poarta de grij? prin Iisus Hristos si Sfântul Duh.

Sarbatoarea pastilor, poruncita de Dumnezeu în cinstea Lui, ne aduce o reîntâlnire cu Domnul Vietii si la o reînoire a mandatului de a-L vesti pe Dumnezeu (Isus) si altora.

Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi, a spus Isus. Si vedem ca El vorbeste prin pietrele cutremurelor de Pamânt, prin piatra cu care ploua adesea, sau chiar prin oamenii împietriti si nestiutori, dar care au îndrazneala sa spuna mesajul Lui.

Dumnezeu sa se îndure si sa aiba mila de noi! Amin.

Mâna dragostei …

George Danciu

De CRACIUN 2011 s-au expediat mii de tone si miliarde de declaratii de dragoste si empatie fata de colegi si prieteni, fata cunoscuti si necunoscuti. Posta traditionala si cea electronica a strabatut în lung si lat Mapamondul cu asemenea mesaje.

Miliarde de mesaje au cuprins doar cuvinte cu  urari de fericire si sanatate, prilejuite de Aniversarea Nasterii Mântuitorului Iisus.

Dar, când avem ocazia, sa trecem la fapte de la vorbele frumoase si pompoase … STOP!

Ceva ne opreste si ne frânge gestul nobil la care s-ar astepta cineva sa-l vada si sa-l gaseasca la expeditorii unor asemenea mesaje pline de iubire si de deschidere fata de semeni.

Pe HotNews.ro gasim o stire care ne cutremura:

Un iranian condamnat la moarte in Teheran pentru ca a trecut la crestinism cere azil autoritatilor romane; cererea i-a fost respinsa (publicata a doua zi de Sarbatoare, Luni, 26 decembrie 2011)

Un iranian refugiat in Romania, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Roman pentru Imigrari, insa cererea i-a fost respinsa, imigrantul adresandu-se mai multor institutii ale statului roman, informeaza Mediafax…

Puteti citi întregul articol de V.M. HotNews.ro despre cazul lui Habin Bastam, cert este ca, acum câtiva ani fratele lui Assadollah Masoud Bastam, a primit cetatenie iraniana si a fost salvat din ghearele mortii iminente.

Acuzatia de apostazie (adica renuntarea publica la o anumita credinta religioasa; renegarea unei doctrine sau conceptii) adusa lui Habib Bastam “se fundamenteaza pe faptul ca acesta s-a nascut din parinti musulmani, iar la varsta maturitatii a acceptat Islamul, conformandu-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi sa declare verbal si prin fapte renuntarea de Islam, ocupandu-se totodata de organizarea de intruniri evanghelice, chemand si pe altii sa imbratiseze crestinismul, formand o biserica in casa, desfasurand ceremonii de botez, predicandu-si credinta in crestinism in fata adunarii formate din vecini de-ai sai si negand preceptele islamice”, potrivit hotararii prin care a fost condamnat la moarte.

Sigur, situatia politica internationala e mai complexa, acum când Iranul are o atitudine agresiva fata de tarile Occidentale.

Însa credinta si învatatura Mântuitorului Isus, spiritul Craciunului si solidaritatea umana ar trebui sa încline hotarâtor balanta în luarea unor decizii fara echivoc în acordarea azilului politic solicitat.

Mâna dragostei solicitate acum, si întinsa de crestinul Habin Bastam, cu speranta de ajutor catre autoritatile române crestine, e tinuta închisa de partea româna.

Suntem insensibili la strigatul disperat al unui om care-L are ca Domn si Stapân pe Iisus Regele Universului!

E respins fratele nostru crestin, punând mai presus de nevoia acestuia, imediata, spoiala unui crestinism cu numele, fatarnicia ridicata la rang parlamentar, de partid si de stat, indiferenta umana, ori, Mântuitorul a pretins ca, manifestarea iubirii s-o avem fara a se avea în vedere fata omului (aprapelui) aflat în nevoie…

Doamne, da-ne mintea românului cea de pe urma!

Circ si credinta

Andrei CIOBANU

In Evenimentul zilei gasim chiar aceste cuvinte intr-unul din articolele sale:

 

Manastirea Nicula, circ si credinta: dupa turul bisericii în genunchi, pelerinii s-au batut pe sarmale

Va rataciti, pentru ca nu cunoasteti Scriptura!

Preotii ortodocsi, dar si invataceii acestora, marea masa de români „ortodocsi”- ca si cei catolici de altfel -, au multe conceptii nebiblice.

[pullquote] Daca tu nu intelegi, asta nu inseamna ca nu intelege nimeni.

Dorel SCHOR [/pullquote]

 

Insasi sarbatoarea din 15 august nu are temei biblic, si ma refer in principal la modul lor de manifestare si la doctrina pe care o promoveaza. La fel se intâmpla si in 8 septembrie.

Isus Christos vorbindu-le Saducheilor, celor care nu cred in inviere, le-a dat aceste cuvinte de invatatura, care ne sunt de mare folos si noua azi:

<Isus le-a zis: „Oare nu va rataciti voi, din pricina ca nu pricepeti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”> (Marcu 12, 24)

Si aceste cuvinte le luam pentru noi, fiecare.   [pullquote]Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.

Epistola catre Evrei, 11:3[/pullquote]

Oare nu va rataciti?

De ce?  Pentru ca nu pricepeti Scripturile (Biblia) si nici  puterea lui Dumnezeu! Priceperea vine prin credinta, acea credinta data sfintilor odata pentru totdeauna (Epistola lui Iuda, 3).

Imi aduc aminte ca un tânar „profesor” de yoga, instalat la cârma lectiilor teoretice si practice, unul Radu din Bistrita, cu o facultate (tehnica) absolvita la Iasi cam prin 1989, care a decedat de foarte tânar, dupa cca 10…15 ani de „activitate”, a avut grija sa spuna de la prima lectie cu noii sai cursanti ca si el e crestin! Profesor de yoga-practicant, crestin! O mare pacaleala, a lui personala, apoi a celorlalti! Da, tinea si el aceste sarbatori.

Ce vreau insa sa zic e ca profesorul Radu spunea des cursantilor: Sa cititi zilnic o Scriptura (din Scripturi). Pentru el „scriptura” insemna scrierile vechi, Biblia, scrierile indiene (Vedele, Upanisadele etc). Puteti sa credeti asa ceva?

Cine nu cunoaste Biblia, nu avea cum sa-si dea seama de marea aberatie si pretentie in spusele lui Radu.

Biserica Ortodoxa, prin profesori si teologi, prin slujitorii bisericilor, promoveaza generic „Scriptura”, cu trimitere la Biblie si la sfânta traditie!

Situatie care e oarecum asemanatoare, deoarece asa zisa sfânta traditie, numai sfânta nu e, deoarece a fost adaugata ulterior, de oameni, nefiind o „Lucrare” canonica, asa cum s-a stabilit despre cele 66 de carti care compun Sfânta Scriptura-Biblia. Adevarata Sfanta Traditie e cartea Faptele apostolilor din componenta Bibliei care arata care au fost faptele apostolilor, cum au gandit si cum au slujit ei.

Cititi Prefata la Biblia iesita in acesti ani sub indrumarea marelui carturar si teolog Batolomeu Anania- unde e explicata aceasta problema, 66 de carti canonice, iar B.Ortodoxa le-a adaugat si pe celelalte vreo 15, numite de domnia sa „carti bune de citit”.

Daca ati cunoaste BIBLIA, si invatatura care trebuie luata din ea, si Scriptura-Biblia nu poate fi desfiintata (Isus a spus: – si Scriptura nu poate fi desfiintata –, Evanghelia dupa Ioan, 10.35), ati sti tot ce e scris despre Fecioara Maria. Tot. Dar nimic peste ce este scris in Biblie.

Domnul Isus, El Insusi, când S-a confruntat cu satana (Matei, 4) i-a raspuns in trei rânduri: „Este scris…”. Si noi raspundem afirmatiilor nebiblice pe care le folosesc si pe care se sprijina teologia ortodoxa, cu ceea ce este scris si afirmat de cuvântul biblic.

Cu privire la Fecioara Maria este adevarat tot ce e scris in Biblie, ca a fost fecioara, plina de multe calitati si virtuti, ori câte am dori sa ne inchipuim ca le-ar fi avut. Ca a fost cuminte si ascultatoare de parinti si de Dumnezeu.

Sa vedem insa exact ce spune Evanghelia dupa Luca, despre Fecioara Maria:

1.28 „Îngerul a intrat la ea si a zis: „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei!

1.30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

1.31 Si iata ca vei ramâne însarcinata si vei naste un Fiu, caruia Îi vei pune numele Isus.

1.32 El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.

1.33 Va împarati peste casa lui Iacov în veci, si Împaratia Lui nu va avea sfârsit.

Ingerul ii spune „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu intre femei! …

In acest verset, as vrea sa pun lumina pe faptul ca i s-a facut mare har din partea lui Dumnezeu (mântuirea este prin har si credinta), avea si ea mare nevoie de har, de iertare si de curatire divina:

Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus.” (Epistola catre Romani, 3:23-24).

Singurul om fara de pacat a fost Omul Isus Christos.

David o spune generic intr-unul din Psalmi (50 sau 51): „Caci in pacat m-a zamislit mama mea.”. E vorba de pacatul adamic, in care se afla intreaga omenire.

Apoi, Domnul este cu ea si ea e  binecuvântata esti tu intre femei! Maria e binecuvântata intre femei. Fara comentarii.

Apoi i se spune: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Observati ca citim: “… Îi vei pune numele Isus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.” nu va fi chemat-numit fiul ei, al Mariei, ci va fi chemat Fiul Celui Preainalt (Fiul lui Dumnezeu). Care e accentul pus?

Dumnezeu (Tatal) e din vesnicie, asa cum si Fiul (Dumnezeu) e tot din vesnicie, El fiind mester zidar in crearea Universului (Proverbe, 8), ca si Duhul Sfant de altfel.

Domnul Isus, Dumnezeu vesnic, a coborât pe pamânt luând chip de om (nascut prin fecioara Maria, un vas care a primit mare har si indurare de la Dumnezeu) ca sa faca lucrarea Sa de la Cruce pentru rascumpararea omului din pacat.

Pentru Maria a fost o foarte mare onoare, o putem lauda cât dorim de mult, o putem numi „fericita” sau „binecuvantata”, asa cum ne invata Scriptura.

Sa vedem inca un cuvânt foarte expresiv pentru cei care vor sa vada lumina adevarului, scris tot de apostolul si evanghelistul Luca:

Când au ajuns acasa, s-au suit în odaia de sus, unde stateau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul si Iuda, fiul lui Iacov. Toti acestia staruiau cu un cuget în rugaciune si în cereri, împreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui.” (Faptele apostolilor, 1:13-14).

De ce staruia si ea in rugaciune alaturi de apostolii Domnului si de ucenici? Biserica e zidita pe invatatura apostolilor!

Si pentru ca si Maria era impreuna cu femeile, printre ele, in mijlocul lor, pomenirea lor in versetele mentionate, facându-se mai la urma, dupa apostolii Domnului !!!

Nu poate nimeni sa-i scada cu nimic din meritele Fecioarei Maria- mama lui Isus, asa cum nimeni nu poate sa-i sporeasca cumva meritele peste ce este scris, peste ceea ce este cu adevarat in ochii lui Dumnezeu.

Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele apostolilor, 5:29).

Fecioara Maria nu a dat invatatura, nu ne-a venit invatatura scripturala prin ea.  Cel mai probabil e ca a fost o mama exemplara, in toate privintele. Dar poate nu e lipsit de noima sa vedem ca mamele nu se afirma si ele impreuna cu fiii, pentru meritele lor. Sunt pomenite, pe scurt, asa cum gasim in orice genealogie. Oamenii, insa, exagereaza in unele cazuri. Cum a fost cu Elena, mama imparatului Constantin, si cu Fecioara Maria, exagerarile mergand in mai multe planuri si directii.

Dumnezeu a spus prin apostolul: „femeii nu-i dau voie sa invete pe altii”.

Adventistii au o asa zisa invatatura (mai importanta decât Biblia) venita printr-o femeie! Erorile intra si stau gata sa intre si in doctrina cultelor neoprotestante daca nu se cauta sa ramâna doar la ceea ce este scris.

Scrierile lui Ellen White sunt privite ca infailibile. Insa conform 2 Tim. 3:16-17, Biblia este suficienta, sa duca în cer, sa-l echipeze pe omul lui Dumnezeu pentru orice lucrare buna. Dar doamna White adauga scrierile ei la Biblie, de fapt înconjurând Scripturile cu scrierile ei. Pentru Ellen White, Biblia si scrierile ei rezolva toate cazurile, nu doar Biblia singura. Asa cum pt. Ortodoxie exista asa zisa sfanta traditie.

Ortodocsii si catolicii au adaugat si ei la doctrina lor, invataturi omenesti, incalcând teologia divina:

Femeia sa învete în tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa învete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea în tacere.” (1 Timotei, 2.11-12).

In Ioan, la Nunta din Cana, exista acest cuvânt : Când s-a ispravit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.” Isus i-a raspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit înca ceasul.” Mama Lui a zis slugilor: „Sa faceti orice va va zice.” (Ioan, 2.2-4)

Observati ca atunci când Maria i se adreseaza Domnului, El ii raspunde de-a dreptul asa: „Femeie”, iar ea spune slugilor (de ce nu si noua?): „Sa faceti orice va va zice El.

 Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos …” (1Timotei, 2.5)

Si, daca cineva nu întelege, sa nu înteleaga!” ( 1 Corinteni, 14:38)

Numai lui Dumnezeu sa -I te inchini si sa-I dai slava!” Cele 10 porunci)

Toata Gloria, tot creditul, Inchinaciunea si Lauda si Multumirea, Sa-i fie aduse acum si in veci de veci, Singurului Dumnezeu, Creatorului si Mântuitorului nostru! Slavit sa-I fie Numele! Aleluia.

CAZUL „ANDERS BEHRING BREIVIK” – „PRECEDENTUL BREIVIK”!!!

prof. dr. Adrian Botez

Nicio crima din lume n-are justificare. Niciodata si niciunde si din niciun motiv! Când Dumnezeu a dat a sasea Porunca, “SA NU UCIZI!” – El nici macar nu se refera la om, cum pretind teologii crestini: Dumnezeu se refera la VIATA, în general. Deci, criminali suntem toti, caci toti luam viata cuiva, fie si a unor gâze, complet nevinovate…!

Din pacate, ceea ce s-a petrecut în Norvegia (la Oslo si, apoi, mai grav, pe Insula Utoya), în 21 iulie 2011 – nu ni se pare a fi decât o cinica punere în scena:

 

1-un dement, care se pretindea si “politist” (“nordicii” astia au câtumai respectul, pentru cei cu…”Iesi afara,/Javra ordinara!”, nu ca barbarii de noi!) si “Cavaler Templier”, “CRUCIAT(„Pe profilul sau de pe Facebook, barbatul cu par blond se descrie drept conservator, CRESTIN”)ANDERS BREIVIK, ucide 92 de oameni (…mai mult sau mai putin… – agentiile de presa au tot modificat, de la ora la ora, cifra victimelor!);

2 -mass-media, imediat, prezintaideologiacare l-ar fi “mânat” pe Smintila sa ucida:islamismul, marxismul cultural, multiculturalismul” – pentru ca “Marxismul cultural înseamna Multiculturalism, iar corectitudinea politica este echivalata Marxismului cultural”. “Multiculturalismuleste o idee anti-europeana a urii, care are scopul de a distruge traditiile si culturile europene, crestinatatea europeana, identitatile europene si chiar statele nationale europene ” – se afirma în filmul, postat pe youtube, cu câteva minute înainte de a “purcede” la masacru, de însusi Anders Breivik.

În felul acesta, mass-media (cea farisee si insidioasa), aservita Guvernului Mondial (în covârsitor de marea ei parte!) încearca, pe multiple planuri, sa compromita orice ideologie sanatoasa, logica si corecta – punând-o în gura si-n… “filmul” unui smintit, care (daca nu acceptam pedeapsa cu moartea…cu CÂTE morti ar trebui el pedepsit, oare?!), ar trebui trimis, undeva, pe planeta Venus… – si exilat, acolo, pentru urmatorii 5 miliarde de ani!

Sa fim foarte clari: NOI SUNTEM ÎMPOTRIVA ORICARUI FEL DE CRIMA, DIN LUMEA ASTA! Chiar si împotriva prostilor…Suntem împotriva pedepsei cu moartea… – …doar în ce-i priveste pe tradatorii de Neam si de Tara, mai avem oarece retineri!

 

Dar ce au facut (si fac, în continuare!) agentiile de presa – NU ESTE CORECT!


De ce? Pentru ca SI NOI consideram ca masonii de la Strasbourg, uniti cu cei din SUA, au complotat, în ultimii 50 de ani (mai cu seama în ultimele doua decenii, adica dupa “explozia” Yugoslaviei post-Tito!), pentru ca nu cumva Europa sa fie definita prin BAZA EI SPIRITUALA CRESTINA! De aceea, nici pâna azi nu se stipuleaza, în Pseudo-Constitutia U.E, ca “civilizatia europeana se întemeiaza pe religia crestina” (acesta ar fi trebuit sa fie PUNCTUL 1 al Constitutiei U.E., chiar dupa vointa celui ce-a fost PAPA KAREL VOITILA!) – desi, cu nici un secol, în urma, Europa însemna, din punct de vedere spiritual, crestinismul celor trei “sparturi” ale Bisericii-HRISTOS-UNA/UNUL: Ortodoxia, Romano-Catolicismul, Protestantismul. Dar, odata cu complotul Papal, al URSS/Rusiei si al SUA – Yugoslavia post-titoista, “deflagrata” – “fata” un nou stat islamic (alaturat Albaniei islamice!), BOSNIA-HERTEGOVINA…apoi, cu de-a sila si fara nicio legitimitate mondiala, este creat artificial, în 2008, STATUL KOSOVO: “(…)aspiratiile de independenta ale Pristinei nu mai pot fi zagazuite fara ca aceasta sa obtina cu forta ceea ce nu poate obtine prin negocieri. Aceasta ar duce la redeschiderea unor noi confruntari în Europa. UE nu poate permite asa ceva(…)Se poate întelege cvasiconsensul european pe acest subiect datorat exasperarii ca situatii din mijlocul Europei sa fie negociate preponderent de actori externi, în speta SUA si Rusia (s.n.)(…) Poate ca, într-adevar, amânarea rezolvarii chestiunii Kosovo ar fi transformat-o într-un “conflict înghetat”, iar albanezii kosovari ar fi fost tentati sa recurga la forta, destabilizând si FYROM, Bosnia-Hertegovina, Muntenegru si Serbia, reînviind spectrul anilor ‘90 în fosta Iugoslavie. Ramâne însa întrebarea: de ce s-a recurs la o solutie de autonomie extinsa, când atât Pristina, cât si Begradul îsi vor da întâlnire peste câtiva ani în interiorul UE? Va fi remediul acesta mai bun decât “boala”? Nu va persita oare alt tip de riscuri, cel al proliferarii situatiilor de secesiune, chiar daca nu imediat? Alte puncte de îngrijorare în planul fostului presedinte finlandez privind Kosovo, sunt independenta pe criterii etnice si acordarea de drepturi colective unor minoritati, drepturi ce exced standardele europene în materie” (s.n.) – cf. revista “22”, Filon Morar: Cum poti sa creezi un stat în câtiva ani?

…Nu mai vorbim de suburbiile pariziene sau londoneze, sau chiar mari localitati/aglomerari urbane din Belgia, Olanda, chiar Austria… – … suprasaturate de musulmani (aici este si rezultatul „vindicativ”, al colonizarilor brutale, vest-europene, din veacuri trecute…!)! Dar, dupa opinia noastra, chiar nu este permis (ba este blasfematoriu!) ca voievozii valahi (si nu numai ei!) sa-si fi dat viata degeaba, luptând pentru stoparea procesului islamizarii (MILITARE) a Europei – pentru ca dusmanii crestinismului, transformati în functionarasi cu mapa subsuoara si cu pixul între dinti, sa afirme BIROCRATIC, „continutul” islamic al Europei! – …sa nege, rânjind, Martiriul Evului Mediu Voievodalo-CRESTIN – prin „miscarea” (PE HÂRTIE!!!) a granitelor si a populatiei europene, scornind „A DOUA MIGRATIE A POPOARELOR”… – …ca tot se cam împlineste mileniul de la prima: daca prima a fost pentru ca vacile unor nomazi sa scape de foame, a doua se produce pentru ca evreii sa scape de vechii lor rivali „scripturistici” – crestinii!

…Ei, ce credeti ca face mas-media, manipulata de „amicii crestinismului”?! Transforma rana purulenta a istoriei Europei, în…”PUNCT AL IDEOLOGIEI LUI ANDERS BREIVIK”!!! Da, pentru ca, daca pâna si Anders Breivik îl admira pe Vlad Tepes si pe ceilalti voievozi martiri crestini („Al doilea val al islamizarii a început în secolul al XI-lea, cu triburile turce, incluzând regiunile din estul Europei, Anatolia, care a fost leaganul Imperiului Bizantin crestin (acum Turcia), Grecia, Serbia, Bulgaria, România. Toate tarile din jurul Mediteranei care erau crestine au devenit parte a Imperiului islamic“, scria Breivik. “Vlad Tepes, cruciat si erou al românilor, a fost un geniu al razboiului psihologic. Mostenirea sa merita sa fie studiata în scolile de relatii publice, stiinte politice, militare, psihologie sociala etc. din epoca moderna“ – cf. www.ziuaveche.ro – scrie Anders Behring Breivik la pagina 244, în manifestul de 1.518 pagini semnat cu pseudonimul Andrew Berwick) – înseamna, dupa logica lui “POLITICAL CORRECTNESS”, ca TREBUIE SA NE LEPADAM, CA DE DRACUL, DE TOTI MARTIRII SI EROII NOSTRI, CARE NE-AU PASTRAT LEGEA STRABUNA!!!

Ca, daca nu ne lepadam de ei, “ÎNSEAMNA CA GÂNDIM SI SIMTIM TOTI CA DEMENTUL DE ANDERS BEHRING BREIVIK…si, daca, probabil, smintitul (si intens manipulatul, “DE LUNGA DURATA”!) tânar de 32 de ani va fi “ascuns” (oare?), apoi noi, cei teferi, dar de la care Breivik “a împrumutat” ideile “nationaliste”, cica! (sau…i s-o fi “donat”, în cadrul planului de compromitere/descurajare a oricarei opozitii fata de PROTOCOALELE DE LA TORONTO, deci, OPOZITIE FATA DE GENOCIDUL TERESTRU AL MASONERIEI, care ne vrea si sclavi cu trupul, si amnezici cu Duhul???!!!) – noi putem fi, cât de repede, dupa Legea Mondiala (actuala, de dupa 11 septembrie 2001!) a Terorismului (foarte …”eficienta”, ca sa scapi de adversarii ideologici!) – “ascunsi” în temnite, pe viata – ORI CHIAR ÎN GROPI!

De ce credeti ca l-au pus (“jupânii” complotisti/diversionisti!) pe Anders Behring Breivik, sa mentioneze, în jurnalul sau, cu maxima constiinciozitate, ca “NU E SINGUR ÎN ACTIUNEA SA” (…logic ar fi fost, dupa toate legile cunoscute, ale COMPLOTULUI si ale CONSPIRATIEI, ca Breivik SA NU “BLESTEASCA” O VORBA, DESPRE “TOVARASII”SAI !), ca: “Trebuie sa stiti ca nu sunteti singuri în aceasta lupta. Avem milioane de sustinatori europeni si zeci de mii de frati si surori care ne sustin în totalitate si sunt gata sa lupte de partea noastra împotriva marxismului, multiculturalismului si atrocitatilor musulmane (…) Sa stiti ca aveti frati si surori loiali în toata Europa – Marea Britanie, Rusia, Franta, Germania, Spania, Italia, Polonia, Austria, Olanda, Suedia, Danemarca, Serbia, Norvegia, Elvetia, Andorra, Armenia, Belarus, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Monaco, Muntenegro, Norvegia, ROMÂNIA, San Marino, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Vatican. Chiar si conservatorii crestini din Moldova si Albania”…?! – …si sa dea (cât calm “ideologic”, câta grija de “a-i baga în rahat” pe toti opozantii “protocolistilor torontisti” mondialisti!) “o lista a partidelor de extrema-dreapta din statele europene (n.n.: care l-ar sustine, chipurile, “moral”!) , din România mentionând Partidul România Mare si miscarea Noua Dreapta. Sunt mentionate formatiuni considerate “nationaliste” din Albania, Belarus, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ucraina” – cf. idem – si chiar “angajati, doi în Norvegia, doi în Rusia, unul în ROMÂNIAsi unul în Indonezia”…Ei, da, scumpa Românie, ia stai tu “la colt”, pâna-ti gasim noi…”ANGAJATUL”!!! Poate ca, pentru aceasta gasire, noi vom fi pusi sub…SUPER-EMBARGO, pentru ca embargo “simplu” avem, asupra Cerului si Pamântului, asupra Agriculturii, Industriei etc. etc. – chiar imediat dupa 1989 (tot la capitolul “embargo”, în “FORMA MODERNA”, deci supra-parsiva, trebuie trecute si …“GRIPELE” SI “FEBRELE”!!!!

La pagina 758, Breivik mentioneaza si deportarile din Baragan, efectuate în anii 1950 de fostul regim comunist din România, citând un document scris la Timisoara în 1956, care ar conchide ca scopul actiunilor era “purificarea Banatului: alungarea germanilor, sârbilor si aromânilor”. De asemenea, Breivik subliniaza ca Rusia a vrut sa deporteze musulmanii din Europa, dar ar fi fost oprita de Marea Britanie si de alte tari” – cf. idem.

Concluzie: sa nu ne mai luam de comunism, nici de bolsevism, si, fireste, nici de crimele si cumplitele umilinte, produse de aceste ideologii aplicate… – …dar nici macar …de Rusiapentru ca, înaintea noastra, a fost “Afirmatorul” …BREIVIK!!! S-a început, iarasi, demonizarea pentru “ascundere”, sub perdea de fum…Iata, deci, de ce a re-aparut neo-nazismul, dupa demonizarea lui Hitler: CA SA SERVEASCA (EL, NEO-NAZISMUL…plus Hitler!), SCOPURILOR …COMUNISTO-GLOBALISTO-MULTICULTURALISTE!!!

Mai, mai, mai!

Si, pentru ca nu doar instinctul de aparare crestina trebuie anihilat în/la europeni (…Breivik nu e lipsit de oarece cultura, dar nici cine stie ce… “soare al inteligentei si discernamântului” nu poate fi un oribil macelar! : pentru a manipula marionetele nu ai nevoie de “GENII EXECUTANTE – de fapt, e o formulare aberanta: GENIILE NU POT FI, NICIODATA, EXECUTANTE! – ci ele, în mod vizionar, traseaza Calea de/spre Revelarea Simfoniei Divine! – …DE ACEEA, TOTDEAUNA SI ÎN ORICE TARA, GENIILE BUNE, CON-FORMATOARE DE DUH ÎNALT, AU FOST SOCOTITE PRIMEJDIOASE SI LICHIDATE! – …nu aceeasi soarta o au manipulatii si diversionistii, tip ANDERS BEHRING BREIVIK! – …a se vedea soarta cruda a geniilor europene, numite Villon, Eminescu, Nicolae Teslea, Rimbaud, Puskin, Esenin…) – s-au mai ivit si alte “condamnabile idiosincrazii” sau chiar antipatii violente, dar extrem de bine întemeiate/motivate, ale europenilor: marxismul, multiculturalismul-globalismul…! Pentru a ne închide gura (si a ne sufoca Duhul) – DEPLIN! Si sa înceapa “cositul ideologic” – “gospodareste” si la modul stahanovisto-stalinist, cu “TRACTOARELE / BULDOZERELE IMENSE ALE IDEOLOGIEI / POLITICII CORECTE”!!!

Ei, da, marturisim deschis: nu ne convine deloc, nici noua, subsemnatului, sa se tot corceasca rasele, sub motive…”economice”! Respectam toate rasele, nu suntem nici rasisti, nici xenofobi! Dar fiecare rasa, ca si fiece popor, sa-si dezvolte, liber si fara “amestecatura” dinafara “MATRICEI DUHULUI SAU”, calitatile spirituale, care îl/le vor duce pe Calea spre Revelatia Divina! Astfel, se vor înmulti sansele si “variantele”/formele, prin care se va ajunge la Mântuirea Duhului Umano-Terestru!

Avem toata admiratia pentru Duhul Asiatic, dar SUBSEMNATUL ESTE EUROPEAN! Îi admiram, enorm, ba chiar cu invidie, pe asiaticii buddhisti, pentru multele lor calitati spirituale si comportamentale, dar subsemnatul va trai si va muri, în Duhul European al Ortodoxiei Crestine – asteptând si pregatindu-se pentru Revelatia Crestin-Ortodoxa!!!

Nu am accepta sa ne vedem casatorit vreun copil cu cineva din alta rasa, din alt neam, ori din alta religie/LOGOS! Noi, subsemnatul, le spunem si romano-catolicilor, si protestantilor, si ortodocsilor: “Sa traiti, sa va casatoriti si sa va exprimati si sa muriti, fiecare, în Duhul Credintei voastre! Numai asa lumea va fi mai bogata, si nu ne vom spânzura, ca Iuda, de plictiseala unei lumi otova, uniformizata, aplatizata moral-spiritual si fizic, terna si complet lipsita de diversitatea cea care o face impresionanta si interesanta!”

Adica, nu acceptam, nici noi, subsemnatul, COMUNISMUL IUDEO-MASONIC, cu forma lui pervertita modern-masonic, în ultimii ani: MULTICULTURALISMUL GLOBALIST, cu “radacini” tot în lacomia “protocolistilor torontezi”: mult mai usor îi fraieresti pe români (spre pilda, cazul Jucu…), sau pe thailandezi, sau pe somalezi, ca sa-ti faca, aproape gratis, niste componente de masini care, în SUA, ar costa de sute ori chiar de mii de ori mai mult, pentru ca, acolo, în SUA, oamenii n-au fost prabusiti, deocamdata, în saracia în care ne tot zbatem noi, sus-amintitii, de sute de ani…

DEOCAMDATA”, am zis: Michael Moore, celebrul documentarist american, ne dovedeste, în filmul, teribil de bine documentat, PESTELE CEL MARE, ca cea mai cinica si cumplita crima “mondializata” vine dinspre corporatiile multi- si tras-nationale…

Poporule American, vegheaza, daca mai esti în stare – …pentru ca, în ce-i priveste pe români (nu generalizez, dar situatia lor moral-spirituala este dezastruoasa!), ei au surzit de tot si s-au prostit în masa…! Altfel nu înteleg cum se lasa manipulati de reclamele agresive ale Antenei 3, prin care suntem îndemnati sa ne auto-jefuim de aurul, uraniul si wolframul “Rosiei Montane”…: de ce vorbiti, în reclama, de “câteva mii de locuri de munca”, care vor fi, chipurile, câstigate de români – SI NU ZICETI NICI “PÂS” DESPRE CÂTE MILIARDE DE DOLARI VOR INTRA ÎN BUZUNARUL EVREULUI MAX RICH SI AL ACOLITILOR SAI???!!! – …lasând un popor întreg, cel al ROMÂNILOR, fara bogatii uluitoare si unice în lume, obligându-l/condamnându-l, cu salbaticie, la mizerie, parca, fara capat (fizica si de Duh!) – …bogatii pentru care si suntem invidiati si ni se doreste disparitia, ca popor/Neam?!

Suntem revoltati ca lumea aplauda “multiculturalismul anti-national fotbalistic”, în loc sa-si puna întrebarea : “Pe cine aplaudam noi, când aplaudam, cica,<< echipa noastra>>?! Pe coreeeni, pe portughezi, pe brazilieni, pe senegalezi, pe cei din Coasta de Fildes…?! Ori, ar trebui sa pastram, precum fotbalul CATALAN – <<linia nationala>>, si în SPORT, ca si în POLITICA???!!!

Îi respect si pe cei din rasa neagra, care au o inocenta superioara tuturor neamurilor, când SUNT LA EI ACASA, ÎN AFRICA!!! – …si deplâng nedreptatea care li se face, zilnic, prin neo-rasismul masonic, si ma revolt pentru cinismul criminal-genocidic, cu care sunt lasati (tot prin decizii masonice!) sa moara de foame, când alte neamuri, cele din emisfera nordica, ÎSI ARUNCA ÎN MARE SI OCEAN “SUPRAPRODUCTIA” LOR ALIMENTARA, DINTR-O LACOMIE MONSTRUOASA: CA SA MENTINA PRETURI RIDICATE, LA PRODUSELE ALIMENTARE!!!

Si, în definitiv, vorba lui Thomas Jefferson: “Nimic nu e scris mai sigur în cartea sortii, decât ca acesti oameni [negrii] sunt haraziti sa fie liberi. Nu mai putin sigur este faptul ca cele doua rase, la fel de libere, nu pot convietui sub o aceeasi guvernare. Natura, obiceiurile, opiniile, au trasat hotare distinctive de nesters între ele. Înca ne mai sta în putere sa dirijam procesul de emancipare si deportare în liniste si pace, si într-un ritm atât de încet încât raul sa serisipeasca pe nesimtite, iar locul lor sa fie (…) ocupat încetul cu încetul de muncitori albi liberi. Daca, dimpotriva, va fi lasat sa se impuna prin forta, natura umana trebuie sa se cutremure în fata perspectivei ce se anunta“ – cf. Thomas Jefferson, 1829, Autobiografy, First published in 1829 and later by an Act of Congres in 1853, p. 1 – si, la fel, vorba “parintelui” SUA celor unite (prin sânge si suferinte inimaginabile, izvorâte dintr-o pricina ce-si avea izvorul, cel putin aparent…în rasa neagra!), Abraham Lincoln: “Am insistat pentru colonizarea negrilor si voi continua. Proclamatia mea de Emancipare era legata de acest plan. Nu este loc pentru doua rase distincte de oameni albi în America, si cu atât mai putin pentru doua rase distincte de albi si negri.

Nu pot concepe o calamitate mai mare decât asimilarea negrilor în viata noastra politica si sociala, ca egali ai nostri (…). În interval de douazeci de ani, putem sa-i colonizam pasnic pe negri si sa le damlimba, literatura, religia si sistemul nostru de guvernare, în conditii în care sa se poata ridica la deplina masura a umanitatii. Acest lucru nu s-ar putea face niciodata aici. Nu   putem atinge niciodata uniunea ideala la care visau parintii nostri, cu milioane de membri ai unei rase straine si inferioare printre noi, a caror asimilare nu este nici posibila, nici dezirabila. (vol. V, pag. 371-5/7Priviti situatia noastra actuala – tara angajata în razboi! – barbatii nostri albi taindu-si unii altora gâturile (…) si apoi gânditi-va la ceea ce stim ca este adevarul.

Daca nu ar fi existat rasa voastra între noi, nu ar fi avut loc nici un razboi, desi multora dintre cei angajati în ambele tabere nu le pasa de voi în nici un fel (…). Prin urmare, este mai bine si pentru unii si pentru ceilalti sa ne separam (…).

Voi si noi suntem rase diferite. Ne despart deosebiri mai largi decât exista aproape între oricare alte doua rase. Daca e drept sau nedrept acest lucru, nu e nevoie sa discut, dar aceasta diferenta fizica reprezinta un mare dezavantaj si pentru voi si pentru noi, întrucât cred ca rasa voastra va suferi foarte mult, multi dintre ai vostri din cauza vietii printre noi, iar dintre ai nostri, din cauza prezentei voastre. Într-un cuvânt, vom suferi si unii si altii. Daca admitem acest adevar, el ofera cel putin un motiv pentru a ne desparti.(cf. Abraham Lincoln, Cuvântare despre colonizare, tinuta unei delegatii de negri la Washington D.C., în data de 14 august 1862, vol. V, pag. 371/8.

Ei, despre toate astea, dupa “Cazul ANDERS BEHRING BREIVIK”, foarte curând, nu vom mai avea dreptul sa crâcnim, macar! “Omul din Norvegia”, din solda “protocolistilor torontezi”, si-a facut „CUMPLIT DE COMPLET” – datoria…

Mereu, vom fi “surprinsi” cu “PRECEDENTUL BREIVIK”, în spinare, precum cu o cocoasa monstruoasa…tocmai când noi ne pregateam sa spunem, “frumos si teafar” – ADEVARUL DESPRE LUMEA CONTEMPORANA!!! – si vom fi “bagati la corectie”, sau la …noile ore de “învatamânt politico-ideologic CORECT”!!!

Ba, chiar va trebui sa ne ascundem gândurile si urletele de revolta în vreo scorbura, ceva…ca sa nu ne “toarne” însasi/însusi, iarasi – “consoarta”/”consortul”…pentru ca s-au întors, “cu asupra de masura”, vremurile DELATIUNII, CA …“SPORT DE MASA”…MONDIALISTO-GLOBAL!!!

 

INTERVIU CU ADRIAN PAPAHAGI


papahagi_ampress_0ADRIAN PAPAHAGI – consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei

Pina acuma am publicat citeva din materialele prezentate la conferinta anuala AFR tinuta la Cluj in aprilie. Printre vorbitori a fost si d-l Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, d-l Teodor Baconschi. Dl Papahagi nu a citit un discurs anume ci a tinut o prelegere spontana. Lipsa unui text specific insa nu ne impiedica sa il introducem pe dl Papahagi cititorilor nostri, mentionind ca AFR il considera pe dl Papahagi ca pe unul dintre cei mai profamilie si provalori intelectuali din Romania. In mai, dinsul a acordat un interviu d-nei Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media si jurnalista la Ziarul Lumina. D-na Iftime a impartasit cu noi interviul acordat dinsei de catre dl Papahagi, ii multumim, si vi-l recomandam si d-tra. Tot mai rar aflam in Romania contemporana intelectuali carre promoveaza valorile crestine si traditionale. Dl Papahagi este unul dintre ei. Redam in intregime interviul d-lui Papahagi.    http://www.ziarullumina.ro/articole;1591;1;56147;0;Nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism.html


“Nu concep civilizatia europeana fara crestinism”

Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al ministrului Afacerilor Externe

Introducere: Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor în România. Demolarea lumii românesti în cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un “salt” în vidul consumist. Pentru carturar, “cautarea lui Dumnezeu împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii”, accentueaza tânarul carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca “va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si, în principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic”, mai spune domnia sa.

 Care ar fi rostul carturarului în lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui în politic?

  Îmi place ca folositi cuvântul carturar, cazut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistica în care traim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunând ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte – si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba în biblioteca decât în studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera “calmul valorilor”; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.

  Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson într-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavârsit este închis în superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere calugarul carturar, îndragostit de litere si în cautarea lui Dumnezeu, împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul în care se situeaza, pastrând proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca în fireasca îmbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.

  Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pâna acum, s-ar gasi cineva sa ma întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.

Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman târziu. Era un aristocrat devenit “aristocrat al mintii”. Cum ati caracteriza “aristocratia mintii” românesti, unde, cum spunea tatal dvs., nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?

  Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Însa la origini, democratia era ea însasi o aristocratie. În vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restrânsa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Hristos Însusi este, dupa cum zicea Steinhardt, “cel mai mare boier”, iar boieria asta e darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa îsi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu întelege asta nu întelege nimic din crestinism.

 As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si în viata publica, si în cultura. O politica aristocratica e înfruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O “aristocratie a mintii” exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor “publici”. Din pacate, atât corpul politic, cât si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent în ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul înaltimii si al ordinii.

 Vorbiti si într-un manifest recent despre idealul unei “aristocratii generalizate”. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica “aristocratica”? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat în lumea noastra în ultimii 20 de ani?

  Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. În vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tâmp si fratele sau, multiculturalismul ignar.

  Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul în vidul consumist. Îmi pastrez asadar ancorarea într-un pesimism antropologic pur conservator, care ma îndeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii românesti a crescut în ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce în ce mai ignoranti, biblioteci goale în timpul sesiunii. Disparitia admiterii în liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, în fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.

  Aristocratia înseamna efort sustinut pentru un ideal. Înseamna credinta, comportament, doxa, înradacinare. ?aranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, în timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar câti tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Pârvanii, Brâncusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta între betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamântul si traditiile acestui neam? Ce înradacinare mai poate avea un tânar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am câstigat-o nu a devenit libertate launtrica, îmbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine îmbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare. Trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, în general, printre prioritatile schimbarii în bine a lumii noastre românesti?

Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge într-o directie gresita. Cine vrea sa înteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o “încuiere a mintii”). Nu cred într-o educatie bazata pe asa-zisele “competente”: pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare – deplâng, de altfel, declinul acestui tip de învatamânt vocational. Cred într-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred în eruditie si rafinament, ceea ce înseamna învatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator.

  Un învatamânt care înlocuieste cunostintele cu competentele va înlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu îndemânarea si nu va face decât sa erodeze traditia si cultura înalta. Va dau un singur exemplu: priviti în jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapâneau bine limba si citisera o biblioteca întreaga.. Astazi, sunt “comunicatori”: lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti.

  Solutia ar fi un învatamânt cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca în care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de vârf se pierd în învatamântul de masa. As vrea sa vad în România mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca în lumea anglo-americana. În ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori însa ca tinerii straluciti pe care îi produc sa nu fie exportati, ci sa ramâna în sistemul universitar românesc. Pentru asta, trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

  Cum vedeti aportul generatiei dvs., scolite în anii ’90 în Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?

  Cred în generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri în 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut în evul “media” pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si în tara, si în strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona între 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani în Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas întotdeauna extrem de legat de România. Pentru mine, România nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas înainte. Am prieteni admirabili pe care îi respect si îi iubesc. Nu am întâlnit niciunde oameni mai inteligenti decât în România, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, în jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat.

  Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes în afaceri, în administratie, în învatamânt sau în medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc în România, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si în principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea însa în excesele sale.

  Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica?

  Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia “intelectualului” si refuz acest cliseu. Pot vorbi în nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, începând cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si îmi este duhovnic, si cu Înalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia îi datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem.

  Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stângist, antireligios sau agnostic.. Este dreptul lor sa fie în ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramâne dincolo de veac. Într-o vreme în care traditia a intrat în disolutie, Biserica este ancora noastra de capatâi. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna va reusi sa ramâna punctul de referinta fix într-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mângâietoare si severa – Ortodoxia îsi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.

 Adrian Papahagi, carte de vizita: Adrian Papahagi este consilier al ministrului Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB – Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB – Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul “Gheorghe ?incai” (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure – Rue dâUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta în engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat în filologie – summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris – IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003).

Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice în reviste occidentale si câteva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) în “România Literara”, “Adevarul Literar si Artistic”, “Revista 22”, “Dilema”, “Cuvântul”, “Echinox”. (Interviu realizat de Larisa si Constantin Iftime)

————————————————————————————–

Alte informatii transmise de AFR

DESPRE ABSTINENTA

  Saptamina trecuta am scris despre abstinenta si am redat, ca material de fond, textul unei prelegeri a d-lui Pat Fagan de la Family Research Council in Washington. Redam astazi partea a doua a prelegerii. Va reamintim ca puteti cumpara prelegerea d-lui Fagan pe DVD la costul de 10 lei adresindu-va d-lui Bogdan Mateciuc la bogdanmate@yahoo.com. DVD-ul este subtitrat in romaneste.

Abstinenta crestina

  In general Biserica si desfranarea sunt incompatibile. Cultura poliamorista reuseste asta fara vreun atac direct. Este discreta sau aproape discreta, subtila, dar foarte consecventa în privinta reusitelor si urmarile lor. Ei stiu asta si isi apara controlul asupra acestor programe cu o ferocitate cu care cultura monogama nu poate rivaliza pe scena politica. De pilda, în ultimii zece ani, cresterea educatiei pentru abstinenta, care în esenta este educatie monogama, a facut ca multe intitutii din zona anticulturala sa se alieze pentru a lansa o ampla miscare de opozitie prin care au reusit sa elimine, cel putin temporar, o multime de fonduri destinate acestor programe. Asta s-a produs în ciuda tuturor beneficiilor abstinentei: reducerea avorturilor la adolescenti si a nasterilor în afara casatoriei, reducerea bolilor cu transmitere sexuala si cresterea performantelor educationale.

  Incepând din anii ’60, cultura poliamorista a condus la o slabire a SUA prin slabirea cetatenilor la cinci capitole de baza pe care orice societate le are în vedere, orice comunitate, orice familie, orice individ: sexualitate, religie, educatie, venituri si guvernare. Toate sunt clatinate. De obicei numim aceste domenii institutii, Institutia familiei, a Bisericii, a scolii, a pietei si a guvernului. Toate sunt subrezite acum, fiecare în parte. Iar noi, cetatenii de azi, suntem mai slabi în aceste domenii decat erau stramosii nostri. Poate am creat o economie mai buna, dar nu ne-am dezvoltat ca persoane.

 Cum pot familiile monogame sa supravietuiasca si sa prospere în aceasta era post-modernista si poliamorista a asigurarilor de stat, atat timp cat programele sociale au caracter universal si sunt favorabile poliamoriei, si tot mai ostile monogamiei? Din perspectiva politica, acest lucru e nedrept pentru ca cei ce aleg monogamia sunt cei mai eficienti, cei mai economici si cei mai siguri pentru cresterea generatiilor urmatoare. Avem un caz clar de dreptate si nedreptate.

  Educatia Sexuala

  E nedrept mai ales pentru ca exista un drept universal, inalienabil al parintilor de a-si creste copiii asa cum cred de cuviinta, inclusiv de a-i creste în cultura lor. De asemenea, orice copil are dreptul natural, inalienabil la casatoria parintilor lui. Fara ea, el/ea nu isi va putea dezvolta potentialul ca adult. si mai scandalos, sistemul ajutoarelor de stat le cere monogamilor sa-i sustina pe poliamoristi si foloseste asigurarile de stat pentru a se asigura ca platesc, chiar mai mult, pentru a-i sustine pe cei ce aleg poliamoria cu tot ce tine de ea, inclusiv punctele sordide sau chiar patologice.

  Cum se face asta? Foarte simplu. Cei casatoriti castiga mai mult si platesc mai mult ca impozite. Cu cat e mai falita familia, cu atat e mai mic venitul, multi nici nu intra în limitele impozitarii si nevoia de asistenta e mai mare. Deci pe de o parte sunt veniturile si impozitul, pe de alta e nevoia de asistenta si incapacitatea de a plati acea asistenta. Avem deci un transfer masiv de plati. Acest lucru e nedrept. Mai mult, monogamii nu au programe favorabile culturii lor iar copiii lor sunt tinta unor programe poliamoriste sau a ceea ce am numit eu strategia ienicerilor. S-ar face dreptate si s-ar reduce tensiunile daca cultura poliamorista si-ar plati singura cheltuielile.

 Rolul Parintilor

 Prezenta sau absenta tatalui este una dintre principalele diferente dintre aceste culturi. Barbatii care sprijina casatoria monogama trebuie sa afirme diferenta si sa-si apere dreptul la propria cultura. Acesta e rolul barbatilor mai ales, nu al femeilor. Barbatii sunt luptatorii, femeile îngrijesc si dezvolta comunitatea pe care o protejeaza barbatii. în problemele de familie din tara asta, de când sunt eu implicat, si sunt sigur ca barbatii prezenti deseori simt asta, multora le este mai usor sa le lase pe femei sa vorbeasca. E adevarat pentru ca familie înseamna formare, crestere de copii, nastere. Dar rolul principal al barbatului e acela de a proteja familia. Barbatii fac diferenta si ei trebuie sa fie în linia intai a acestei lupte. Ei trebuie sa vorbeasca despre monogamie. E o diferenta majora si stiu ca e dificil, pentru ca e total anti-cultural, dar asta e principala diferenta. Daca barbatii nu sunt pregatiti sa arate diferenta, nu mai e nicio lupta, nici o granita de aparat. Niciun teritoriu. Cale libera pentru ceilalti. Femeile si copiii lor au nevoie de ei în mijlocul sfant al familiei. Societatea si cultura au si ele nevoie de ei, dar în spatiul public unde sa duca aceasta lupta..

  Nu vreau sa spun ca femeile sau mamele nu pot fi implicate în acest razboi. Fiecare barbat din cultura monogama si mai ales fiecare tata isi va gasi propriul mod, sper, de a se implica în protejarea copiilor si culturii lui. Cele doua sunt sinonime. Data fiind miza, toti barbatii si femeile culturii monogame trebuie sa astepte asta de la fiecare barbat. Cred ca asta e foarte interesant, trebuie sa începem sa gandim si sa actionam ca barbati. Barbatii monogami vor lupta pentru ceea ce e al lor, ca si familiile lor, în privinta impozitelor si a ceea ce pot folosi pentru cresterea copiilor, pentru controlul celor patru programe de stat: ajutorul de stat, educatia copiilor educatia sexuala, programele de sanatate pentru adolescenti. Asa toti parintii, chiar si cei apartinand culturii poliamoriste au acelasi control.

  Iata ca ne adunam, planificam si ne îndemnam unii pe altii si îi chemam de partea noastra nu doar pe barbatii monogami, ci pe toti tatii de buna credinta, în special cei aflati în zona indecisa si atrasi în zona poliamorista, poate nu neaparat prin dorinta lor, ci mai mult prin cimrcustante. Copiii lor au nevoie de ei ca sa-i salveze din propriile greseli si ar avea de castigat daca parintii lor ar avea control asupra acestor programe.

Asaltul Poliamoriei

  Cultura monogama din societatea occidentala nu a mai avut niciodata în istorie asemenea concurent. E prima oara când apare acest conflict, la un nivel atat de organizat politic, cu o competitie în ceea ce priveste natura familiei si a sexualitatii. Trebuie sa intram în lupta, daca vrem sa avem o minima egalitate si pacea ce vine odata cu ea. Mai mult, trebuie sa luptam pentru a da lucrurile înapoi si, evident, nu mai putem astepta. Pericolele sunt clare, semnele sunt peste tot. Cum mergem mai departe sa întarim cultura monogama la nivel local si national? Avem în fata o lucrare urgenta.

  Pentru a combate si schimba aceasta slabiciune, trebuie sa preluam controlul în Justitie si în acest important proces sa le oferim exemple celor din mijloc despre cum pot fi puternici. Trebuie sa tintim principalele nedreptati care trebuie eliminate. Trebuie sa avem control asupra scolilor. Parintii au acest drept. Eu am crescut în Irlanda si am apreciat sosirea în America. Sentimentul libertatii de aici era palpabil, dar unul din primele lucruri care m-a frapat a fost acela ca nu exista libertate, asa cum exista în toata Europa, în ceea ce priveste libertatea parintilor de a alege educatia copiilor. Aici America a fost pacalita de peste o suta de ani. Cu un cost urias care astazi ne facem foarte slabi. E timpul sa preluam controlul asupra scolilor si asta e o tinta politica prioritara. Împreuna cu aceasta vor veni alte avantaje. Stim ca scolile vor creste, absolventii vor fi mai multi, costurile vor scadea, cultura monogama e mai eficienta si mai ieftina.

  Controlul educatiei sexuale pentru copiii nostri. De fapt, cei ce au nevoie de ea sunt parintii, nu copiii. Parintii sunt experti în sex. Familia se refera la sexualitate, e institutia sexualitatii. Parintii sunt experti aici, au nascut copii pe cale sexuala deci, daca are nevoie cineva de educatie, parintii sunt aceia ca s-o poata transmite copiilor. Nu copiii, aici o inversiune totala.

  Controlul asistentei medicale. Avem nevoie de doctori care au depus juramantul lui Hipocrat pe viata si în care sa putem avea încredere în ceea ce priveste sanatatea si sexualitatea. E nevoie de o diferenta clara între doctorii unei culturi si ai celeilalte pentru a putea alege în cunostinta de cauza. Nu negam libertatea nimanui, dar vrem sa fie clar, sa stim cine esti ca sa putem alege. Sa poti alege singur.. Monogamii au nevoie de doctorii si medicamentele lor pentru ca lucrurile difera foarte mult în materie de sex, de viata si de moarte. Iar în medicina despre asta e vorba.

  Pentru a genera aceste reforme trebuie sa ne reformam pe noi mai întai. Iar reforma trebuie sa plece din Biserica. Bisericile, indiferent de confesiune, sunt foarte laxe în privinta castitatii, casatoriei si stabilitatii casatoriei. Refacerea apararii castitatii de catre barbati, în public, este esensiala. Dar mai exista o parte care trebuie dezvoltata, nu foarte cunoscuta si cred ca aici e treaba specialistilor. Datele sunt indicative dar spun multe. Barbatii si femeile care apartin culturii monogame, în domeniul sexual, unde apar tentatiile din partea poliamoristilor pentra a-i amagi si a-i atrage de partea lor, marele secret necunoscut este acela ca monogamii au cele mai multe relatii sexuale si cele mai calitative.

  Studiul Laumann indica asta, cel mai bun studiu pe acesta tema. Copiii nostri nu stiu asta. De fapt, când s-a publicat materialul si m-am uitat la niste grafice, am vazut ca femeile care participa saptamanal la slujbele religioase au cele mai bune relatii sexuale, cu anumite diferente între catolice si evanghelice. Evanghelicele aveau, am uitat care cum erau, frecventa si satisfactia relatiilor, evanghelicele stateau mai bine la una. Evanghelicele stateau mai bine la satisfactie, iar catolicele la frecventa. Sfatul meu este, daca esti tanar catolic, gaseste o femeie evanghelica ce s-a convertit la catolicism. Stiu ca daca sunteti evanghelici ati spune invers…)

  Comunitatea de culoare din America

  E necesara reforma casatoriei în bisericile negrilor. Foarte necesara. Nu stiu cum sa le-o spun, nu sunt negru si am un dezavantaj aici, dar e un scandal pentru Crestinism. E o piatra de poticnire, una uriasa. Daca primii crestini erau cunoscuti pentru iubirea dintre ei, crestinii de azi trebuie sa fie cunoscuti cred, si asta e marea problema azi, e un aspect profund al iubirii, trebuie sa fie cunoscuti prin castitate. Castitatea este calea catre iubire, între sot si sotie si iubirea de copii. De aceea e cineva cast. Pentru ca iubirea sa fie permanenta, credibila, neindoielnica si oferita pentru totdeauna.

  Rolul educatiei publice

  Revenind la scoli, în universitatile noastre trebuie sa dezvoltam stiintele economice si sa aratam clar legatura dintre casatorie si economie. Un lucru pe care Wall Street nu îl stie, dar el exista. Daca ne uitam la date, vedem unde e bogatia tarii. Ea se afla de obicei în familiile casatorite, în familia propriu-zisa si în cele prin alianta. Dupa aceea avem o reducere mare a averii familiei. Casatoria si cultul religios au o influenta profunda asupra economiei. Ambele au impact profund asupra dezvoltarii micilor afaceri, sectorul cu cei mai multi angajati din economie. 80% din cresterea economica vine din micile afaceri si, în marea lor majoritate, aceste afaceri sunt ale unor familii casatorite. E un domeniu necercetat, dar esential pentru întelegerea economiei. Iar unii libertarieni sunt complet orbi la asta. Stiintele economice sunt punctul lor forte. Trebuie sa studieze în profunzime. si daca nu cred, sa cerceteze si sa lase datele sa vorbeasca. Eu sunt sigur de concluzii.

  Vad aici un vechi prieten. E un exemplu. Intreprinzator, casatorit, dedicat si creeaza locuri de munca. Am spus-o de mii de ori. 80% din cresterea economica a tarii vine din firmele mici, nu din marile corporatii. Astea sunt miezul, baza stabila, dar cresterea vine de la firmele mici, de la familii si întreprinzatori. Revenind la tema barbatilor, a dezvolta o mentalitate de luptator la barbatii si femeile noastre si a ne creste copiii în acest spirit, cum nu a mai avut omenirea pâna acum, cum Crestinatatea nu a mai avut pâna acum, pentru ca nu am mai avut în istorie democratii care sa devina amare. Parintii natiunii au stiut ca democratiile devin amare si le-au studiat. Partea vulnerabila a omului e insa sexualitatea. si fiecare din noi face greseli aici la un moment sau altul. Toti suntem ispititi aici iar caderile noastre au legatura cu asta. E important insa sa te întorci. A ramane curat, în adevar. si libertatea si pacea sunt daruri care decurg din casatorie si rugaciune. Fara ele, democratiile devin sisteme ale conflictelor, stricaciunii si razboiului. Am început sa întelegem asta cu James Davis, sociolog vestit care a scris o carte, Inainte sa înceapa tragerea, [Nota AFR: “Before the Shooting Begins” in engleza] acum 20-30 de ani. Cred ca suntem aproape de tragere acum. Violenta creste, opresiunea politica e atragatoare.

  Putem întelege ce a spus Maica Tereza când a avertizat ca avortul va fi cauza razboiului. Nu am putut sa înteleg atunci logica ei. Acum lucrurile sunt putin mai clare. Sexualitatea genereaza fenomenul avorturilor. Iar cu asta vin tot felul de violente.

  Avem nevoie de barbati luptatori care sa-si protejeze familiile, care sa ceara si sa obtina dreptate pentru familiile lor, si educatie, sanatate si educatie sexuala. Sa ceara o rearanjare a societatii, daca e nevoie, pentru ca mai întai sa-si pazeasca familia si apoi sa recastige cat mai mult pentru o viata buna. Acesti barbati vor fi tari si tandri: tandri în familie si tari în public, în special când vor combate cultura poliamorista. Trebuie sa gasiti modalitati, sa fiti inteligenti, dar va fi nevoie de tarie. Trebuie sa protejati ce e al nostru si sa lucrati pentru recastigarea terenului. Aceasta lucrare ne sta înainte si cred ca cel mai bine se face de jos în sus.

  La Family Research Council facem multa munca de sus în jos pentru ca lucram mult cu Congresul, dar pentru majoritatea dintre noi trebuie facuta de jos în sus. Intai la nivel local, în familie, în cartier, în biserica. Apoi la nivel national. Aici traim majoritatea dintre noi, aici se presteaza serviciile, aici sunt scolile, spitalele si cabinetele medicale. Avem un razboi ideologic. Noi, protectorii familiei si copiilor, trebuie sa ne organizam cum n-am mai facut-o înainte. Tea Party ne-a dat un model, dar miza e mult mai mult decat o guvernare buna. Miza e institutia fundamentala a familiei. Va multumesc.

SFATURI PARENTALE: IGIENA COPIILOR

  Va iesiti uneori din minti cautind sa va convingeti copiii sa respectele regulile igienice? Daca da, nu sunteti singuri. Cu aceasi problema se confrunta partinti din treaga lume. In materialul alaturat, in engleza, aflati citeva sfaturi practice pe acest subiect: http://www.focusonthefamily.com/parenting/parenting_challenges/motivating_kids_to_clean_up.aspx?p=1&series=1

 PENTRU ROMANII DIN HOUSTON

  Anunt important pentru toti cititorii nostri romani din Houston, Texas: Simbata 6 august guvernatorul statului Texas, Rick Perry, impreuna cu organizatia American Family Association, bisericile din Houston, si lideri religiosi din diverse parti ale Statelor Unite, organizeaza pe Stationul Reliant din Houston, o zi de post si rugaciune. Detalii aici: http://theresponseusa.com/ Evenimentul se va desfasura intre 10 dimineata si 5 dupa masa. Incurajam pe toti romanii din Houston si Texas sa participe cu intregile lor biserici la acest eveniment deosebit. Scopul acestei adunari solemne este sa mobilizeze pe cetatenii statului si ai SUA sa caute Fata lui Dumnzeu in aceste zile dificile pentru societatea americana din toate punctele de vedere: economic, social, dar mai ales moral. Guvernatorul Perry, spun cei in tema, e inclinat sa candideze la presedintia Statelor Unite in 2012, dar inca nu si-a anuntat candidatura in mod oficial. A invitat la acest eveniment pe toti guvernatorii americani, cit si pe Presedintele Obama. Intre timp ateii l-au dat in judecata, invocind separarea bisericii de stat. Detalii aici: http://www.scribd.com/full/60055412?access_key=key-14yin198u9oedhbro4n5 Expertii insa opineaza ca actiunea judecatoreasca a ateilor va da esec. Adaugam ca ar fi de dorit ca si Presedintele Romaniei sa se inspire din aceasta actiune si sa cheme intreaga natiune romana la o zi de post si rugaciune. Ba mai mult: sa devina un exemplu de traire crestina pentru toti romanii. Doar reintoarcerea la valorile crestine autentice si umilinta inaintea lui Dumnezeu pot aduce binecuvintari in familiile noastre si tara in care traim.

  PENTRU ROMANII DIN SPANIA

  Romanilor din Spania le recomandam articolul alaturat privind costul social al casatoriilor unisex care au fost legalizate acolo in vara anului 2005. http://www.forofamilia.org/2011/07/15/el-coste-de-redefinir-el-matrimonio/

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

  Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

Ziua Independentei SUA – Ziua Predarii in mâna lui Dumnezeu

Urmariti binele cetatii, in care v-am dus in robie, si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca fericirea voastra atârna de fericirea ei! (Ieremia 29:7)

[pullquote]And seek the peace of the city where I have caused you to be carried away captive, and pray to the LORD for it; for in its peace you will have peace. (NKJV)[/pullquote]

[pullquote]When I shut up heaven and there is no rain, or command the locusts to devour the land, or send pestilence among My people, 14 if My people who are called by My name will humble themselves, and pray and seek My face, and turn from their wicked ways, then I will hear from heaven, and will forgive their sin and heal their land. (NKJV)[/pullquote]

 

 

 

 

 

 

Când voi inchide cerul, si nu va fi ploaie, când voi porunci lacustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma in poporul Meu: daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fata Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si-i voi tamadui tara. ( 2 Cronici 7:13-14)

 


 

 

PIETA (Met)

Trebuie sa suferi, pentru a pricepe moartea înainte.”

Michelangelo

Fecioara Maria tine în brate

trupul fiului sau, dupa crucificare

si parca-i aud plânsul…

Marmura celor doua trupuri straluceste,

o lumina coboara din ceruri,

alta vine din interiorul materiei,

învaluind sufletele chinuite:

Unul plecat spre ceruri,

altul ramas pe pamânt…

Clipa prezenta pare ombilical legata

de cea din trecut!

Strâng pumnii de parca-as strânge

durerea clipei;

ca pe un ghem o stâng,

îl despletesc apoi si-ncep sa-nteleg

tristetea muta de pe chipul Fecioarei.

Cu puterea gândului masor

durerea profunda a mamei,

la pierderea vietii Fiului mult iubit

si ma tulbura geniul lui Michelangelo,

explozia lui de spiritualitate, de idee,

transformând materia,

dându-i, din întreg sufletul lui,

forma de gratie, de stare divina,

dainuitoare peste veacuri,

marturie a celor întâmplate…

Stiu, „Statuia nu transcende lumea!”

Si totusi, cât de aproape îmi pare acum,

statuia de icoana!

 

“you have to suffer,
to better understand death beforehand.”
MichelangeloI separate myself of time,
I become dumbfounded in the face of the statue…
Virgin Mary holds in her arms
the body of her son, after crucifixion
and I feel like I can hear
the stifled cry of the mother.
Behind me, a visitor shouts:
“The statue doesn’t transcend the world!”
The marble of the two bodies shines
my soul hugs
the face of Virgin Mary…
A light descends from the skies
another coming from inside the material,
enveloping the clothes of the tortured souls:
Another left toward the skies,
another left on the earth…
And the present moment becomes umbilically tied
to the one from the past…
I tightly hold the hand of the quiet moment
like a ball of yarn I hold it,
I unravel it and then I understand
the sacrifice, the mute sadness
on the face of the Virgin Mary;
With the power of thought I measure
the profound pain of a mother
of the loss of her one and only Son…
and the genius of Michelangelo disturbs me,
his explosion of spirituality, of idea
transforming matter,
giving it, from his whole soul,
graciousness, divine state
lasting ages,
evidence of what happened…
Oh, how close I feel now, the statue of an icon!

By VAVILA POPOVICI

Raleigh, NC

 

ACTORUL SI REGIZORUL CRESTIN DAN PURIC – ÎNTRE CURAJUL DE A APARA SI DEMNITATEA DE A MARTURISI

Cu ajutorul lui Dumnezeu am participat sâmbata 19.03.2011, orele 19,00 la Ateneul Român la cea de-a cincea conferinta organizata aici de catre Fundatia “Art Production”, avându-l ca protagonist si conferentiar pe maestrul, apologetul si marturisitorul crestin Dan Puric – care a vorbit, pret de doua ore, în stilul sau specific si foarte bine cunoscut, despre martirii secolului XX din închisorile comuniste, mai cu seama cele românesti.
 
Pentru a intra direct în tema si subiectul acestui material documentar, vom afirma, remarca si sustine ca reperele doctrinare comuniste demonstreaza ca acest curent politic a fost mai mult decât atât, a fost un sistem malefic ce are structura si modul de functionare foarte asemanatoare cu o religie, toate acestea fiind cunoscute, recunoscute, demonstrate si marturisite de catre Dan Puric.Valorile pe care le-a promovat au evidente conotatii negative daca le raportam la o viziune crestina. Modul de implementare a fost bazat pe doua coordonate: – mistificare; – teroare. Cu radacini în miscarile socialiste si anarhiste, comunismul a aparut între ideologiile politico – filozofice, sub apanajul egalitarismului si bunastarii generalizate dar purtând în substratul discursului sau elemente cu evidente conotatii malefice. Evolutia lui a demonstrat, cum nu se poate mai explicit, modul în care diavolul a procedat si opereaza în istorie.
 
Dupa discursurile triumfaliste si dupa schema pe care s-a construit ideologia, comunismul s-a vadit mai degraba o religie sau, mai corect spus o utopie, ce aminteste de ereziile dualiste: -existând o lupta maniheica ce se da între proletariat (Binele, Mesia) si burghezie (Raul), – în urma acestei înclestari violente si sângeroase se naste o noua era, paradisiaca, din care Raul (burgezia) a fost abolit, – iar cetateanul noului paradis a fost omul nou, comunist.
 
În implementarea pe care ideologia comunista a cunoscut-o în URSS au existat doua mijloace de manipulare care s-au folosit: minciuna si violenta, cu multiplele lor forme de manifestare. Exista o evidenta schimbare de optica între comunismul marxist si comunismul bolsevic, desi amândoua îsi declara aceleasi finalitati si au suprapuneri în cele mai multe aspecte. Diferenta este aceea ca Marx vedea nasterea revolutiei proletare ca un proces firesc rezultat din crizele provocate de evolutiile tehnologice, astfel ca implicarea factorului politic era oarecum secundara, pe când în viziunea leninista revolutia politica este elementul declansator, dealtfel nici nu s-ar fi putut vorbi de crize provocate de tehnologie, când aceasta era aproape o metafora pentru Rusia anului 1917. Debutând cu o lovitura de stat, comunismul în URSS se instaureaza sub auspiciile lui Lenin si evolueaza sub cizma necrutatoare a lui Stalin.
 
Desi vizeaza nasterea unui om nou, comunismul depersonalizeaza si deznationalizeaza, astfel substanta umana îsi pierde consistenta ramânând doar învelisul corporal. Constiinta, sentiment, într-un cuvânt întreaga interioritate sunt dinaminate si se naste homo sovieticus, un humanoid ce are o grila morala conform careia orice este bun si sfânt daca slujeste la victoria revolutiei. Prezenta demonului este demonstrata poate cel mai bine prin aceasta obstinatie cu care masinaria comunista vizeaza depersonalizarea, care duce neîndoielnic la o demonizare.
 
Se opereaza falsificarea tuturor valorilor, a istoriei si în consecinta a existentei însesi. Anii 1936-1938 sunt cunoscuti în istoria URSS ca anii terorii când executiile se faceau zilnic de ordinul sutelor. Exista o evidenta violenta verbala la nivelul discursului oficial si se opereaza mutatii de baza în limbaj care si el îsi pierde consistenta nascându-se acel monstru lingvistic numit „limba (sau) limbaj de lemn”.
 
Liderii comunisti, atât cei sovietici cât si ceilalti, supusii lor mai mici, dar si cei din Asia ori de aiurea au un accentuat apetit pentru cultul personalitatii. Ceea ce va duce la manifestatii si frazeologii monstruoase dar si la ivirea unui panteon comunist ale carui personaje au ca trasaturi definitorii cruzimea si infinita admiratie de sine, un hybris nestapânit care îi va incita mereu sa-si devore supusii.
 
În România Mare miscarea comunista nu figura printre fortele politice care puteau fi luate în calcul. Din PSD se va desprinde aripa maximalista care va semna afilierea la a III-a Internationala (Comintern), în anul 1921, luând astfel nastere PCR. Modul cum aceasta grupare politica functioneaza atât înainte, cât si în timpul celui de al II-lea Razboi mondial demonstreaza ca se supunea fara cârtire centrului de la Moscova. De acolo primea directive precise care erau aplicate în tara în cea mai deplina conspirativitate, astfel ca mai mult decât o grupare politica PCR sau PCdR era o agentie de spionaj. Constientizându-se adevarata natura a miscarii comuniste în România, în anul 1924 partidul este scos în ilegalitate. Atât linia ce trebuia urmata cât si liderii sunt în continuare numiti de la Moscova. Spre acolo se îndrepta speranta si privirea plina de admiratie a comunistilor români. Înca de pe acum partidul era macinat de lupte intestine ce nu vor înceta niciodata.
 
Razboiul gaseste România din punct de vedere politic într-o situatie nu tocmai buna, dictatura lui Carol al II-lea s-a dovedit a nu fi o solutie pentru conflictul ce începuse. România pierde pe rând Basarabia, Bucovina, tinutul Herta, Transilvania de Nord, Cadrilaterul. În septembrie anul 1940 regele Carol al II-lea cedeaza tronul fiului sau Mihai iar la cârma tarii se afla generalul Ion Antonescu, agreat de Hitler. În noiembrie anul 1940 România adera la Pactul Tripartit intrând în razboi alaturi de fortele Axei. Desi în anul 1941 tinuturile din estul tarii sunt eliberate, generalul Antonescu întelege sa continue razboiul alaturi de armata germana pe teritoriul URSS, astfel ca fortele politice din tara încep tratative cu puterile aliate occidentale pentru scoaterea României din razboi. Prin actul de la 23 august maresalul Antonescu este înlaturat de la conducerea tarii si se instaureaza un guvern format din PNt, PNL, PSD si PCdR. Desi România se desprinsese de Germania si se alaturase fortelor aliate, armata rosie se comporta pe teritoriul românesc ca o armata cuceritoare, astfel ca în România se instaureaza un val de teroare care va dura multi ani.
 
Dupa doua guverne (Sanatescu si Radescu) în care comunistii erau minoritari, sovieticii vor forta mâna regelui si prin guvernul Groza îsi vor pune oamenii lor în toate punctele cheie. Cei care înca mai ramân în coalitie cu PCR-ul o vor face pentru scurt timp caci vor fi devorati de acesta. Prin manipulari propagandistice grosolane, prin teroare generalizata la nivelul întregii populatii, în România se instaureaza un regim comunist care purta evident amprenta morbida a lui I. V. Stalin, masca din spatele careia raul actiona asupra întregului est al Europei. Era evident ca acest regim venea în totala contradictie cu spiritul crestin. O putere atee, în care abundenta materiala raspândita egalitar era vazuta ca generatoare de fericire si parca, într-un anume fel, chiar de nemurire dar care se impune prin crima, motivata ca necesara în lupta pentru instaurarea lumii noi.
 
Într-o perioada neasteptat de scurta, în România singura forta politica ce avea un cuvânt de spus în ce priveste destinele tarii este minusculul partid comunist care nu va înceta sa urmeze partitura Kremlinului. Cu o noua lege electorala, permisiva la numeroase subterfugii, alegerile pe care celelalte partide le sperau libere vor fi un fals grosolan. Intimidarea adversarilor electorali începe înca din timpul campaniei electorale, care, pe lânga faptul ca, din perspectiva discursului comunist este foarte zgomotoasa si virulenta în acuzatiile lansate contra adversarilor (ca fiind criminali de razboi), cunoaste o violenta propriu-zisa, inimaginabila. Candidatii PNt si PNL sunt adesea agresati, le este respinsa candidatura iar în final comisiile electorale vor fi majoritar comuniste, astfel masluirea voturilor este facuta în fel si chip. Dupa expresie stalinista: nu era important cine voteaza sau cu cine se voteaza ci, important era cine numara voturile. 19 noiembrie anul 1946 înseamna pentru tara un dezastruos proces electoral care a conferit legitimitate (fie ea si subreda) noului regim instituit. În noile conditii era clar ca forma de guvernamânt va fi schimbata si în urma unui santaj regele este nevoit sa abdice si sa paraseasca tara. Reteta sovietica este aplicata României pas cu pas, realizându-se un proces de stalinizare pe toate palierele vietii sociale, politice, economice, culturale, etc.
 
Din punct de vedere economic, si nu numai tara noastra era o colonie sovietica. Nu doar ca tot ceea ce se producea pleca spre rasarit dar sunt copiate „strategiile” de nationalizare si colectivizare bolsevice. Nationalizarea industriei se face într-o noapte, bancile sunt etatizate, acestea erau semnele noii viziuni economice în care nu era importanta rentabilitatea ci fidelitatea fata de modelul adoptat. Se lanseaza, ca si în URSS proiecte uriase gen Canalul Dunare-Marea Neagra, se planifica întreaga economie iar planurile sunt invariabil depasite, realizate înainte de termenul final, aceasta desigur, doar declarativ caci în realitate, aparatul economic, din pricina centralizarii excesive se îndrepta progresiv spre un blocaj iminent.
 
Rasturnarea valorilor pe toate planurile este evidenta, în plus separarea puterilor în stat a fost anulata. Parlamentul unicameral numit Marea Adunare Nationala era obedient partidului, ca si guvernul, astfel ca avem de-a face cu un partid-stat, dictator absolut. Alegerile care vor avea loc în anul 1948 vor fi o simpla formalitate în conditiile în care opozitia reprezentata de partidele traditionale PNt si PNL fusese nimicita. La acea ora în opozitie erau doar formatiuni minuscule, fractiuni ale vechilor partide.
 
Ulterior se vor declansa epurarile, adica eliminarea pe criterii de clasa si apartenenta politica a celor considerati inoportuni. În institutiile administrative, în învatamânt, armata, justitie indiferent de competenta avuta oamenii vechi au fost înlocuiti cu altii noi, fideli noii puteri. Incultura si mediocritatea sunt ridicate la rangul de virtuti. Rezultatul, dupa cum era de asteptat, a fost dezastruos, o degringolada în toate domeniile astfel ca tara per ansamblu a intrat într-un evident proces de regres care se va mentine pâna în decembrie anul 1989.
 
Dar dincolo de scaderea vertiginoasa a nivelului de trai, în sânul populatiei va fi inoculanta frica paralizanta si dezumanizanta, principalul instrument de manipulare, menit sa distruga relatiile interumane, sa duca la disperare si neîncredere.
 
Totul este politizat si cu precadere învatamântul, pe aceasta directie se nasc noi institutii si scoli, asa numitele scoli de partid si Academii politice.
 
Colectivizarea agriculturii va fi si ea o etapa obligatorie si nespus de întunecata în procesul de sovietizare la care a fost supusa România.
 
si pentru ca nimic sa nu fie omis, relatiile cu Occidentul vor fi blocate, astfel treptat tara devenea un ghetou sovietizat si înfricosat.
 
Cea mai spectaculoasa „realizare” a sistemului comunist a fost represiunea, care a atins dimensiuni înspaimântatoare, un malaxor de vieti omenesti, implacabil si necrutator cu ajutorul caruia comunismul a reusit sa se mentina ca regim politic în România cinci decenii, timp în care a operat o urâtire a interioritatii nationale si personale ce se dovedeste greu de remediat. Instaurata dupa model sovietic si de catre cadre sovietice Securitatea, bratul înarmat al partidului va fi dublata de Militie, o alta institutie represiva care la nivelul comunelor si satelor va prelua prerogativele Securitatii. În primii ani cadrele de Securitate vor fi formate în cea mai mare parte din oameni proveniti de la periferia vietii sociale, ajutati de consilierii sovietici. Ulterior se vor forma cadre autohtone, adesea scolite la Moscova. Daca în anii ’45-’60 tortura si bataia erau principalele instrumente securistice, mai târziu metodele se vor rafina, supravegherea si delatiunea vor deveni unelte represive difuze dar nu mai putin eficiente. Pe masura scurgerii timpului, desi puterea devenea din ce în ce mai sigura pe pozitia ocupata, aparatul Securitatii devenea si el din ce în ce mai stufos, semn ca, paradoxal, frica regimului de propria populatie crestea si ea.
 
Duritatea metodelor aplicate în anchetele Securitatii si regimul exterminant aplicat în penitenciare a determinat ca sa se realizeze o serie de anchete în aceasta privinta fara însa sa existe rezultate concrete notabile, aceasta fiind imposibil pentru ca raul nu era în neglijenta sau în excesul de zel al unor angajati ci la radacinile aparatului, Securitatea fiind o institutie criminala si represiva ce lupta împotriva propriei populatii. Intrat într-un astfel de aparat, fundamental rau se producea fragmentarea constiintei si personalitatii omului, el putea fi tata bun acasa dar tortionar neîntrecut la servici.
 
Cea mai mare forta a Securitatii si totodata cel mai mare succes al ei au constituit-o informatorii, privita din acest unghi Securitatea era un monstru cu nenumarati ochi si nenumarate membre care îi confereau ubicuitate. În 5 martie anul 1946 premierul britanic Churchill facea o declaratie prin care recunostea intrarea sub sfera de influenta sovietica a estului Europei, declaratia a fost considerata ca începutul razboiului rece. Dar occidentul fusese constient înca din anul ’44 ca Stalin nu va întârzia sa colonizeze teritoriile respective iar când procesul începuse sa se desfasoare sub ochii lor nu putusera decât sporadic si firav sa lanseze slabe proteste, mai mult formale pe care sovieticii le-au ignorat cu nonsalanta. Dar sirul nesfârsit de crime si atrocitati care au inundat aceste tari nu pot fi privite de o constiinta morala occidentala ca straine. Vinovatia nu se opreste în puncte cardinale sau la granitele statelor ci în functie de implicarea în crima ea exista în mai mica sau mai mare masura. În masacre de asemenea dimensiuni nimeni nu ramâne inocent, inocenta este cea care moare odata cu prima victima cunoscuta. Într-un astfel de scenariu în care insidios si apoi extrem de violent în fruntea tarii se instaureaza o putere dominata de rau, care poate fi partitura pe care omul poate sa se salveze? Este evident ca pentru omul crestin, comunismul se constituie într-o provocare. Fata-n fata cu comunismul crestinul este pus fata-n fata cu o forta demonica ce se manifesta în istorie într-o forma fara precedent.
 
Dupa faza înselaciunii, dar fara sa o paraseasca definitiv el aplica cu voluptate morbida faza terorii. stie ca pentru a stapâni trebuie sa înfricosezi prin urmare va porni malaxorul terorii generalizate. Primele victime vor fi potentialii concurenti si anume elitele politice. Prin scenarii regizate de Securitate si prin denigrarea facuta de presa partidele democrate de pe scena politica a României vor fi suprimate. Invective precum „fascisti” si „criminali de razboi”, „tradatori” sunt termenii în care presa controlata în totalitate de PCR îi va stigmatiza pe liderii politici în care populatia înca mai vedea o speranta pentru redresarea tarii si iesirea de sub teroarea rosie.
 
În mai anul 1946 lotul Antonescu este judecat si sunt efectuate executiile, iar dupa aceasta data încep sa fie descoperite si trâmbitate în presa o serie întreaga de „comploturi” în care protagonistii sunt nume marcante ale scenei politice. Din martie anul 1947 se declanseaza o serie de arestari între membrii PNt si PNL, efectuate în maniera stalinista, adica în timpul noptii, fara mandat de arestare, fara ca celui arestat sa i se comunice motivul.
 
În vara anului 1947 are loc operatiunea Tamadau, când conducerea PNt este arestata cu exceptia lui Iuliu Maniu, care va fi arestat si el a doua zi, dupa acest eveniment. Arestarile erau precedate în presa de articole atât de incitante si violente încât oricine îsi dadea seama ca procesele celor arestati erau deja consumate înainte chiar de a începe. Pozitia puterii fusese exprimata si acesta era singurul criteriu de judecata în România acelei vremi. Pe de alta parte aceeasi putere opera o serie de rupturi în sânul celorlalte formatiuni politice, încercând atomizarea lor si folosindu-se pentru aceasta de oportunismul unora dintre membrii acestor partide, luând astfel nastere o serie de formatiuni minuscule ce puteau fi foarte usor controlate de PCR si cu care acesta se coaliza constient fiind ca anihilarea lor va fi mult mai lesnicioasa.
 
Printr-o tactica similara sunt înlaturati liderii PNL si PSDI (Titel Petrescu), apoi „partenerii de drum” precum PNL-Tatarescu. Liderii politici vor fi concentrati la penitenciarul Sighet si supusi unui regim de izolare si înfometare care viza exterminarea lor. Nu mai au nume proprii, ei devin simple numere si acelea dictate de la centru. Aici se vor stinge rând pe rând nume marcante pentru politica si cultura noastra. Iuliu Maniu, omul politic recunoscut de occident ca o personalitate diplomatica de o probitate morala incontestabila sfârseste nestiut de nimeni în conditii de mizerie inimaginabile, într-o celula din Sighet, mâncat de viermi si singuratate.
 
PCR-ul nu-si va uita adversarii sai ideologici cei mai acerbi, legionarii. Arestarile operate în sânul Garzii de Fier sunt de ordinul miilor iar anchetele la care sunt supusi cunosc o duritate extrema. Fascist devine sinonim absolut cu legionar, iar legionar este o eticheta într-atât de stigmatizanta încât cel catalogat astfel nu si-o va putea sterge niciodata. Partidul era necrutator nu doar cu adversarii declarati dar chiar cu proprii membri. Procesul si executia lui Lucretiu Patrascanu sunt un exemplu edificator în acest sens. S-a constatat ca regimurile comuniste, în genere nu agreaza prea mult intelectualii si de cele mai multe ori când ei se ratacesc prin esaloanele de conducere sunt înlaturati. Acesta a fost cazul si lui Lucretiu Patrascanu, procesul lui fiind unul desfasurat dupa reteta stalinista, cu acuzatii fantasmagorice de tradare si complot. Fara mila sau remuscari puterea comunista îsi jertfea proprii fii, modelul era acelasi cu cel sovietic, unde cei mai apropiati colaboratori ai lui Stalin si cei mai cunoscuti doctrinari ai partidului cazusera rând pe rând.
 
Teama de intelectualitate se va manifesta si prin metamorfozarea nefericita a uneia dintre principalele institutii de cultura românesti, Academia, se produc epurari masive între membrii ei si multi dintre ei ajung în întunecatul Sighet. Ziaristi, academicieni, poeti, oameni de stiinta, în masura în care nu au înteles sa încheie pact cu puterea politica criminala, au intrat în moara represiunii, platind cu viata sau cu anii tineretii lor verticalitatea morala pe care si-au impus-o. Dealtfel intelectualitatea a ramas de la început si pâna în ultimele zile ale regimului comunist partea societatii care nu a încetat sa ridice glasuri protestatare, uneori mai vehemente altadata mai firave, dar niciodata nu a existat docilitate absoluta si de aici poate si încrâncenarea si neîncrederea pe care liderii comunisti au manifestat-o mereu fata de aceasta categorie sociala.
 
Pentru a reusi sa implice în procese politice de tradare nationala pe toti participantii la guvernarile anterioare se vor constitui loturi de inculpati care adesea nici nu se cunosteau între ei si se brodeaza scenarii lipsite de sens din care probabil ca nici macar judecatorii nu întelegeau mare lucru. Noua institutie a acuzatorilor publici, preluata dupa patent sovietic, îsi facea din plin datoria, acuzarile curgeau vertiginos si în loc de fapte concrete salile tribunalelor poporului rasunau de acuze precum „vampiri care au supt sângele celor mai buni fii ai poporului”. Astfel ajung în închisoare personalitati stiintifice si economice care erau simpli tehnicieni ce încercasera într-o perioada crunta ca cel de al II-lea Razboi mondial sa nu lase tara în colaps economic. Ei nu aveau apartenenta politica însa PCR-ul considera tradator pe oricine se situa în afara lui. Astfel elitele din toate domeniile vor fi nu doar înlaturate ci pur si simplu suprimate. Nici armata nu este crutata, criteriul politic functioneaza si în acest caz. Diviziile „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan”, venite cu tancurile sovietice vor constitui nucleul armatei RPR, vechea armata a României fiind distrusa, generali si strategi de marca putrezind în beciurile închisorilor comuniste. Pentru reformarea armatei, ca si în celelalte sectoare, vor fi trimisi consilieri sovietici care, nu de putine ori vor intra în conflict cu ofiterii români. Epurarile efectuate în armata, urmate adesea de arestari produc degringolada si în acest sector care îsi demonstrase eficienta pe parcursul razboiului.
 
Un numar destul de mare dintre ofiterii trecuti astfel în rezerva vor lua calea codrilor si alaturi de alti români disperati de apasarea bolsevica vor reitera oarecum vechile miscari haiducesti, ceea ce va ramâne în istorie sub numele de – rezistenta în munti. Miscarea de rezistenta pe teritoriul României, desi nu a cunoscut o organizare unitara, centralizata, fapt care a si dus la anihilarea ei, a fost cvasigenerala. Este oarecum surprinzator ca, fara a fi generata de un centru, nu a existat zona muntoasa a României care sa nu adaposteasca grupuri de partizani cu arma în mâna ce sperau la o rasturnare a situatiei.
 
Se observa ca din punct de vedere politic, social, de vârsta, etc. exista o eterogenitate la nivelul componentei grupurilor de rezistenta, ceea ce se explica prin faptul ca regimul comunist a fost simtit de întreaga populatie, fara diferentiere de clasa (cum pretindeau comunistii) ca fiind strain de spiritul poporului român, nepotrivit cu aspiratiile si credintele lui. Se disting trei atitudini ale acestor grupuri: – 1 cea specifica militarilor de cariera, care prefera ofensiva si lupta imediata; – 2 cea de retragere în expectativa în speranta izbucnirii unui conflict international; – 3 cea mai realista si mai dramatica atitudine a fost a celor care erau constienti de ireversibilitatea evenimentelor dar care adoptau aceasta atitudine de fronda spre a-l infirma si a-i demonstra ilegitimitatea.
 
Longevitatea de peste zece ani a unora dintre aceste grupuri este surprinzatoare având în vedere ca pentru anihilarea lor fortele de armata si securitate desfasurau divizii întregi. Explicatia ar putea fi vointa extraordinara a acestor oameni de a-si pastra libertatea si credinta neclintita în justetea cauzei lor. În plus desi numarul de membri nu depasea pentru fiecare grup în parte câteva zeci, exista în satele si comunele învecinate un mare numar de oameni care îi ajutau cu alimente, gazduire, informatii, oameni care vor suferi cel mai tare represiunile securitatii si care adesea din aceasta cauza, vor spori rândurile partizanilor.
 
Desi logistica grupurilor de rezistenta era mult inferioara fata de cea a fortelor oficiale, ca si efectivele de care dispuneau, aceste grupuri nu au putut fi anihilate în luptele directe ci doar atunci când s-a produs o tradare. Uzând de retele de informatori, de santaje si de tehnica operativa (adica de ascultare cu aparate de înregistrare), Securitatea a reusit destul de greu sa înfrânga haiducii care mai sperau într-o Românie crestina, democrata si libera.
 
Chiar daca fenomenul rezistentei în muntii si codrii României nu poate fi catalogat ca un fenomen de masa el a avut o extraordinara aderenta la mase, în munti nu au fugit mii de români dar mii de români au ajutat într-un fel sau altul aceste miscari, si deasemenea multi aveau ascunsa câte o arma în speranta venirii unui moment prielnic când o vor folosi. Exista un aspect care nu trebuie scapat din vedere atunci când se discuta despre acest fenomen, si anume componenta crestina manifestata în cazul tuturor acestor grupari. Fiecare partizan în ranita în care îsi purta arma avea Sfânta Scriptura sau cartea de rugaciuni. În jurnalul lui Vasile Motrescu, unul dintre partizanii bucovineni sau în marturiile celor ce si-au scris memoriile apar episoade în care ei povestesc cum se rugau si posteau. Multe dintre grupuri se formeaza si activeaza cu binecuvântarea si ajutorul material si spiritual al unui preot din satul apropiat. si este evident ca permanent ei au constiinta ca se împotrivesc unei puteri care este contrara lui Dumnezeu. si în comportamentul lor în timpul luptei directe ei încearca sa adopte o atitudine morala crestina, evita uciderea iar atunci când dusmanul le cade în mâna prefera doar sa îl persifleze fara a-l rani grav.
 
Daca discursul oficial îi stigmatiza pe „banditii” din munti, glorificându-i pe soldatii sau securistii care îi prindeau sau erau raniti în confruntarile directe, populatia rurala din zonele unde grupurile de rezistenta activau îi proiectau într-o lumina eroica, fantastica. În povestirile care circulau apareau înzestrati cu puteri supranaturale si cu toate conotatiile eroului pozitiv fara pata si fara prihana. Ceea ce ilustreaza modul în care atitudinea acestor oameni era vazuta de catre majoritate desi propaganda oficiala îi numea tradatori, banditi, criminali.
 
Rezistenta acerba împotriva regimului comunist care a existat în mediul rural a fost cauzata de dramaticul proces al colectivizarii. Împartind marea masa a celor 12.000.000 de tarani în diferite categorii si operând exproprierea lor în etape, PCR-ul uza de o tactica subversiva, stiind ca astfel va atomiza populatia rurala si aceasta nu va actiona ca un tot unitar, cum s-ar fi întâmplat daca exproprierea se producea în bloc.
 
Aderarea la proprietatea colectiva – cum eufemistic era numita oficial exproprierea – se spunea ca se va face de buna voie, dar aceasta în conditiile în care puterea uza de doua pârghii constrângatoare si anume sistemul cotelor si al impozitelor care la un moment dat devenisera într-atât de apasatoare încât taranii erau nevoiti sa cumpere produse pentru a-si achita cotele altfel erau arestati ca sabotori ai economiei nationale. În numeroase judete din toate colturile tarii au avut loc revolte care au fost reprimate cu brutalitate, fortele de armata sau securitate tragând în plin în taranii disperati.
 
Procesul de colectivizare a cunoscut momente de destindere sau de încrâncenare în functie de atitudinea represiva a puterii dar cifrele care arata numarul taranilor încarcerati pe parcursul acestei perioade sunt semnificative pentru brutalitatea cu care s-a desfasurat aceasta actiune. Deposedarea de pamânt a taranilor a însemnat de fapt un atac dur pe care demonul îl opera astfel asupra unei lumi ce avea ritmuri rezonând în vesnicie. Din perspectiva traditionala a taranului român, pamântul pe care îl avea era o punte spre Dumnezeu, era un dar al lui Dumnezeu care îi oferea omului sursa vietii trupesti dar si duhovnicesti, caci din holdele ce se leganau în bataia vântului se cocea pâinea alba ca fata Domnului din care, la vreme rânduita, în Sfânta Biserica, la ceas de sarbatoare, taranul se împartasea. Dezradacinat, deposedat, depersonalizat, omul intra, dintr-o dimensiune spatio-temporara a sacrului, într-una a absurdului, brusc si fara posibilitatea de a reveni, iar aceasta ducea fie la disperare, fie la abrutizare, omul încetând treptat sa mai fie un cine, devenind din ce în ce mai mult un ce.
 
Se observa ca treptat noua putere instituie ca lege suprema – teroarea. Populatia gulagului românesc sporeste mereu pentru ca regimul sa se simta stapân deplin. Reteaua de penitenciare, spitale psihiatrice, lagare de munca si gropi comune este înfiorator de densa si ea vorbeste despre cotele la care s-a desfasurat represiunea comunista, numarul celor ucisi si încarcerati ridicându-se în jurul a 2.000.000 de persoane. Sighet, Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, Canal, Balta Brailei si multe alte locuri ale suferintei românesti, la care se adauga închisorile de femei Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni constituie o geografie care pe de-o parte arata dimensiunile pe care crima comunista le-a avut în spatiul românesc, iar pe de alta parte vorbeste de disperarea cu care natiunea româna nascuta crestina s-a împotrivit unui regim ateu si alogen.
 
O problema spinoasa pentru puterea comunista o constituia Biserica. Încercarea de a intra cu Biserica Ortodoxa într-o relatie cordiala se explica prin faptul ca liderii comunisti stiau ca aceasta institutie reprezenta pentru poporul român un punct de reper mai important ca toate celelalte. Desi proprietatile eclesiale sunt luate si învatamântul religios distrus, Biserica fiinteaza în continuare; aparatul politic încercând prin împuternicitii de stat pentru culte, prin reteaua de informatori care reuseste sa si-o construiasca în interiorul personalului clerical sa o discrediteze si sa-i submineze autoritatea în ochii credinciosilor. Semnele de întrebare care s-au ridicat asupra ierarhiei si clerului ortodox din acea vreme nu trebuie sa piarda din vedere contextul în care acesti oameni cu grele responsabilitati au trebuit sa actioneze. Exista trei atitudini care au putut fi adoptate de catre clericii BOR în acea vreme: – 1 o atitudine, am putea-o numi diplomatica, în care slujitorul bisericii încerca sa se plieze pe cerintele puterii politice fara a abjura de la îndatoririle sale (o echilibristica dificila care se putea solda fie cu închisoarea, fie cu compromiterea morala totala), – 2 atitudinea de o moralitate impecabila, când orice concesie a fost respinsa, cei care au adoptat-o fiind convinsi ca au de luptat cu certitudine cu o putere diabolica, – 3 cea mai nefasta pozitie a fost a acelor clerici care de frica sau din oportunism au abdicat în fata puterii. Desi reduse numeric, astfel de cazuri au existat iar asumarea lor e necesara pentru ca revigorarea morala postcomunista nu doar a reprezentantilor Bisericii ci si a întregului neam românesc sa se poata produce.
 
Arestarile care s-au operat în rândul clericilor ortodocsi, înca din primele zile ale instaurarii regimului comunist au fost cauzate de convingerile religioase ale acestor oameni, ce veneau în totala contradictie cu noua dogma comunista. Desi eticheta care li s-a aplicat celor închisi pentru credinta a fost aceea de legionar, ei au avut mereu în vedere faptul ca suferinta lor nu este cauzata de o apartenenta politica, ci e raspunsul pe care trebuia sa-l dea comunismului. Figurile de clerici si monahi închisi, multi dintre ei pentru ca au dat o coaja de pâine sau un pahar cu apa se desprind din marturisirile fostilor detinuti ca niste modele de moralitate si camaraderie: Gherasim Iscu, Ioan Iovan, Filaret Gamalau, Ilie Imbrescu, Ilarion Felea, Florea Muresan sunt doar câteva nume dintre cei care în acele vremuri întunecate au stiut sa dea marturia cea buna.
 
si în rândul ierarhilor au existat atitudini mai intransigente care nu au facut concesii puterii comuniste si chiar daca nu întâlnim mentionate figuri de arhierei încarcerati, ei au fost retrasi din scaun si mutati cu domiciliu fortat la manastiri, unde erau supravegheati îndeaproape (Irineu Mihalcescu, Nicolae Popoviciu, Sebastian Rusan). Obstinatia cu care comunismul a înteles sa se împotriveasca Bisericii se vadeste si prin masurile luate în anul 1959 prin decretul 410 când 62 de manastiri vor fi închise si multi monahi obligati sa reintre în viata civila. Asumându-si toate scaderile si compromisurile, dar neuitând sa priveasca cu evlavie spre lungul sir de marturisitori pe care i-a dat, Biserica Ortodoxa Româna se vede iesita din confruntarea cu demonul comunist biruitoare, ea dovedindu-se a fi cladita pe piatra cea tare pe care fortele iadului nu o vor darâma. Prin clericii închisi care si-au îndeplinit misiunea între zidurile groase ale închisorilor Biserica Ortodoxa a fost prezenta în deplinatatea ei harica în închisoarea din marea închisoare care devenise tara noastra în timpul regimului comunist. Ofensiva pe care statul ateu a pornit-o împotriva bisericilor catolice a fost extrem de virulenta, legatura pe care acestea o aveau cu Vaticanul fiind unul dintre motivele care au facut ca duritatea regimului fata de ele sa nu cunoasca flexibilitate.
 
Cu o doctrina care viza doua puncte centrale ce contraveneau flagrant ideologiei comuniste (credinta si neamul), Miscarea legionara a fost formatiunea politica ce a ocupat locul de frunte în demonologia comunista. Educati în spirit cazon si ascetic totodata, legionarii au cunoscut prigoane numeroase si sângeroase înca înainte de perioada comunista. Dictatura carlista, apoi cea antonesciana au însemnat pentru acesta miscare ce avea adepti cu precadere din rândurile tineretului, închisori si executii, unele motivate, altele exagerate dar care au fost doar umbre a ceea ce va fi prigoana comunista. Instaurarea regimului comunist gasea deja în închisori un numar mare de tineri legionari, marea majoritate a acestora întelesesera ca temnita poate fi receptata si ca spatiu al nevointei ascetice care duce la purificarea spiritului. Adoptând aceasta perspectiva ei vor evolua din punct de vedere spiritual astfel ca vor ajunge la trairi mistice demne de filele unui pateric. Personalitati ca cea a lui Valeriu Gafencu, Anghel (Arsenie) Papacioc, Traian Trifan, Traian Marian, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu se dezvolta pe aceasta directie constituind asa numitul „grup al misticilor”, o adevarata scoala monahala isihasta care practica rugaciunea neîncetata si fapta crestina.
 
Legionarii si nu numai, arestati dupa anul 1946 vor gasi la intrarea în detentie aceste exemple care îi vor face sa înteleaga ca spatiul carceral nu este sfârsitul vietii si absoluta nefericire ci poate deveni un început al ei. Asa cum marturiseau cei intervievati (parintele Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Octavian Gherman) ei au adoptat „reteta” celor mai vechi si s-au dezmeticit întelegând ca „nu exista suferinta fara rost (…), suferinzii sunt garda de onoare a lui Dumnezeu” (interviu preot Ioan Sabau, 17.08.2008, sat Foldt, jud. Hunedoara, arhiva personala a autorului). Încercând sa depaseasca imediatul cenusiu si disperant ei descopera cu surprindere ca : „…e pacat sa ne pierdem vremea la închisoare si sa nu iesim mai buni de aici decât am intrat” (interviu Gherman Octavian, 06.08.2009, Cluj Napoca, jud. Cluj, arhiva personala a autorului).
 
În mod deosebit la detinutii cu afinitati legionare este subliniata aceasta viziune a suferintei pentru propriile faradelegi, dar si pentru ale neamului. Ei sunt niste sacrificati pe altarul neamului românesc care, prin jertfa lor, s-a curatit si s-a fortificat Ei nu doar ca nu regreta sacrificiul, ci îl considera un privilegiu si din aceasta viziune încarcata de eroism si sacralitate vine forta lor de tarie morala si adesea chiar fizica. Plecând de la experienta unui pedagog sovietic, A.S. Makarenko, Securitatea va pune în practica la penitenciarul Pitesti, destinat studentilor – reeducarea. Un fenomen cu totul aparte ale carui atrocitati inimaginabile au mers cu mult dincolo de limita suportabilului si de aceea în cazul lui criterii obisnuite de evaluare morala a actelor si sentimentelor se cer cu obligativitate contextualizate. Reusind sa gasesca între studentii arestati un grup de indivizi dispusi sa încerce un astfel de experiment si alegând Pitestiul ca prim loc de desfasurare. Securitatea viza în fond crearea unui om robot, cu sufletul ucis, care dupa batai si torturi inimaginabile si-a negat si terfelit tot ce avea mai sfânt, devenind astfel un supus docil, ascultând fara obiectii ordinele trasate. Invariabil, toti cei care au trecut prin acest experiment si au dat marturie despre el, afirma ca Pitestiul a fost iadul pe pamânt. Fiecare metoda aplicata, de la bataile de o cruzime înfioratoare, pâna la scenele blasfemiatoare sau „statul în pozitie”, ori demascarile interne (spovedanii rasturnate în care detinutul povestea o serie de scabrozitati referitoare la sine si la membrii propriei familii, evident neadevarate) viza nu carnea si sângele ci sufletul: „de sufletul tau am nevoie, banditule”, le spunea turcanu celor intrati în moara reeducarii, el fiind dirijorul vazut al acestui scenariu diabolic. Ceea ce li s-a parut cel mai greu, si faptul care a produs caderile cele mai spectaculoase a fost atunci când trebuia sa-l bati pe cel mai bun prieten ca sa demonstrezi ca te-ai transformat, ca, dupa expresia lui turcanu „ai scos putregaiul din tine”. Cazuri de pervertire tragica a interioritatii ca în cazul lui Pop Cornel, Aligo Popescu, demonstreaza monstruozitatea acestui experiment, ei nu au mai reusit sa îsi revina ca oameni. Pe de alta parte mult mai numeroase sunt exemplele în care, odata bataile încetate, dupa chinuri interioare greu de descris, multi au reusit nu numai sa se recupereze, dar sa iasa mai buni decât înainte, cu o tarie morala de neînfrânt si cu o sensibilitate spirituala unica. Toti marturisitorii spun ca singura lor salvare atât în timpul cât si dupa perioada de reeducare a fost credinta în Dumnezeu. Asa cum concluzioneaza si alti analisti ai fenomenului, daca experimentul Pitesti poate avea un sens, atunci cu siguranta acesta este unul mistic.
 
Miscare elitista, Rugul Aprins s-a nascut la manastirea Antim si l-a avut ca animator al ei pe poetul Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), devenit ulterior ieroschimonahul Daniil. Într-o vreme a rasturnarii valorilor, a afimarii ca punct de reper a materialitatii, intelectualitatea bucuresteana si nu numai, simtea nevoia unei regasiri a propriului sine, a propriului suflet si cum ar fi putut altfel decât prin rugaciune si meditatie. Sub obladuirea unui calugar isihast rus, Ivan Culighin sedintele Rugului Aprins se desfasoara realizând un nucleu de practicanti ai rugaciunii isihaste care se vor trezi, într-o singura noapte, dupa gratiile Securitatii. Acuzati ca „au vrut sa dea foc la comunism” cu Rugul lor Aprins, membrii lotului „Alexandru Teodorescu si altii” vor primi, în urma unui proces mascarada precedat de anchete dure pedepse care variau între 25 de ani munca silnica (Parintele Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor) si 5 ani, poetul Vasile Voiculescu care la acea data avea 74 de ani si caruia detentia îi va fi fatala.
 
Trezindu-se în spatiul sordid al celulei comuniste, membrii Rugului Aprins si-au dat seama ca li se oferea cadrul propice exercitiului lor spiritual. Întrebat în prezent despre relatia lui cu Dumnezeu în detentie, unul dintre membrii lotului marturisea: „…mai aproape de Dumnezeu am fost când astia ma bateau pâna ce cadeam în coma si atunci Dumnezeu ma readucea la viata si eu Îl simteam cel mai aproape, în inima.” (interviu Arhim. Adrian Fageteanu, 23.08.2008, m-tirea Putna, jud. Suceava, arhiva personala a autorului).
 
Aparatul represiv comunist nu a crutat nici femeile. Desi mai reduse numeric ca barbatii ele au cunoscut rigorile temnitei cel mai adesea datorita ajutorului sau legaturilor pe care le aveau cu rudele si cunostintele lor întemnitate. Cele care au fost închise pentru convingerile lor politice au fost în cele mai multe cazuri membrele Miscarii legionare. În cazul acestora regimul a fost necrutator si adesea pe lânga pedeapsa primita la proces mai primeau si un supliment administrativ astfel ca cel mai adesea cumulul anilor de detentie depasea numarul de zece. Marturisirea Aspaziei Otel Petrescu referitoare la anii detentiei este facuta cu seninatate si, am putea spune cu bucurie, rugaciunile facute în comun, postul, minunile evidente care le-au îmbogatit anii detentiei sunt pentru femeia care a intrat la 26 de ani în închisoare si a iesit la 40, cele mai frumoase momente ale vietii ei. Ea, ca si celelalte camarade ale ei, intra în închisoare cu constiinta ca Iisus Hristos îi cere aceasta jertfa. Perioada de detentie o numeste „exercitiu de iubire” si fiecare noua restrictie care le era impusa însemna o potentare a acestui exercitiu. Relatarea cea mai tulburatoare pe care ne-o face si despre care va pomeni si o alta marturisitoare cu care am stat de vorba, Tanta Motei, este vindecarea de o boala grava, nediagnosticata, a Elenei Codreanu, pe când se aflau la penitenciarul Mislea. Vindecarea a avut loc în urma a 40 de zile neîntrerupte de rugaciune pe care detinutele le-au facut pentru ea. Neîncetat, ziua si noaptea, în timpul inspectiilor si al perchezitiilor, fara oprire a curs suvoiul de rugaciune, iar în a 40-a zi bolnava s-a vindecat complet.
 
Dupa o marturisire plina de evenimente în care granita dintre imanent si transcendent este estompata, detinuta afirma: „Deci, cu adevarat, suferinta este o cale de catharsis, o cale de purificare si este o masura plina de binecuvântare daca ajungi sa-i întelegi rostul.”(interviu Aspazia Otel Petrescu, 22.08.2008, Roman, jud. Neamt, arhiva personala a autorului). Marturiile orale sau scrise ale femeilor trecute prin temnitele comuniste, unele dintre ele cu tineretea îngropata acolo au aceasta constanta a raportarii suferintei la jertfa hristica. Sprijinul si echilibrul lor se afla în lumea sacrului, cu cât stapânirea le împinge în suferinta si mizerie, cu atât nadejdea lor în Pronia divina devine mai tare. În frigul îngrozitor de la Miercurea Ciuc, riscând izolari ce puteau fi fatale, ele recita Sfânta liturghie sau cânta colinde în noaptea de Craciun.
 
Atunci când credinta nu este piatra de temelie, iar loviturile primite sunt prea dure, sufletul nu mai iese din detentie fortifiat ci ranit si ani în sir îi trebuiesc pentru vindecare. Este cazul Mariei Godea care, arestata doar la câteva luni de la nasterea fiicei sale trece prin chinuri cumplite, e pe punctul sa-i fie taiati sânii, primind apoi o condamnare de 7 ani, pe care o executa integral. Iar dupa detentie nu poate scapa de ispita urii, îsi simte sufletul chinuit, îi este foarte greu dar nu poate ierta, – dovada evidenta ca singura posibilitate de salvare în înclestarea cu sistemul diabolic comunist este raspunsul crestin, altfel salvarea morala a persoanei intrate în acest conflict devine imposibila. Detinutele provenite din mediul rural, majoritatea ajunse în temnita pentru ca nu si-au tradat sotii (Elisabeta Rizea) sau pentru ca nevrând sa-i tradeze au fugit cu ei în munti (Lucretia Jurj), privesc detentia ca si relatia lor cu noua putere dintr-o perspectiva specific traditionala, conform careia ritmurile statornicite de legile nescrise ale satului si vietii nu pot fi încalcate. Rabda închisoarea si torturile stiind ca altfel nu se poate, ca în contextul dat, asta este rostul lor dat de Bunul Dumnezeu.
 
O serie întreaga de alte exemple marturisitoare de la personalitati exemplare ca Mircea Vulcanescu, Nicolae Steinhardt, Teodor M. Popescu, arhim. Mina Dobzeu, si pâna la destine comune ca Gheorghe Stanciulescu, Iosif Vasile, Pavel Susai probeaza prin viata lor, în care detentia a însemnat un moment crucial ca, parafrazândul pe Steinhardt, într-un univers concentrationar ramâne solutia mistica a credintei. Rostind în ultimele clipe ale vietii acel zguduitor „Sa nu ne razbunati!”, profesorul Vulcanescu pe lânga faptul ca ne lasa de îndeplinit o datorie grea, el marturisea despre modul în care întelesese el sa priveasca pe cei care se facusera uneltele crimei. Asumându-si dreptul de a suferi pentru Adevar a stiut ca pentru a construi ceva nu se poate sa pui ca temelie razbunarea ci temelia trebuia sa ramâna jertfa lor, a celor ce în gropi comune si în cimitire fara cruci s-au îngropat spre a rodi. „Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grâu, când cade în pamânt, nu va muri, ramâne singur; iar daca va muri, aduce multa roada.” (Ioan 12: 24)
 
Una dintre probele grele prin care cetateanul gulagului românesc trebuia sa treaca era relatia cu aproapele. Îndemnând la lupta pentru supravietuire si la delatiune, regimul spera în închistarea detinutilor într-un egoism feroce care sa provoace ura si respingere fata de celalalt. Solutia nu putea veni din alta parte decât din morala crestina si astfel: „În celula, din ce în ce mai mult, fiecare va simti ca suferinta nu e numai a lui si ca devine un simbol.” (Petre Baicu, Povestiri din închisori si lagare, Biblioteca Revistei Familia, Oradea 1995, p. 34.) De la simpla suportare a celor din celula, de la simplele gesturi de amabilitate sau ajutor firesc si pâna la cele de altruism si sacrificiu de sine experientele carcerale surprind toate formele de ajutor si dragoste pentru aproapele, conditie sine qua non a calitatii de crestin. Episodul zguduitor desfasurat la Casimca Jilavei ramâne emblematic pentru ceea ce a însemnat ajutor si mila crestina în temnitele comuniste. Protagonistii episodului sunt Costache Oprisan, macinat de un TBC necrutator, Gheorghe Calciu student medicinist, trecut prin Pitesti si Gherla, Iosiv V. Iosiv si el un fost pitestean, si Marcel Petrisor (Mircea Petre), viitorul scriitor si memorialist. Condamnati la moarte lenta într-o celula subpamânteana îsi gasisera echilibrul tocmai în cel mai bolnav, el le vorbea, atunci când putea despre iubire, despre rugaciune si iertare. Observându-i starea grava, Calciu îsi rupe cu dintii venele de la încheietura mâinii si scurge sângele în gamela, apoi îl lasa sa se decanteze încercând sa-i dea lui Oprisan limfa sa o bea, dar în ciuda efortului, Oprisan moare. Gestul desi pare zadarnic are în contextul dat o valoare recuperatorie, prin el Calciu chiar daca nu l-a salvat pe Oprisan, s-a salvat pe sine, pe el cel care în „moara dracilor”(cum o numeste un memorialist) de la Pitesti facuse toate câte i se cerusera.
 
Memorialistica detentiei comuniste ne releva adesea chipuri de oameni integrati aparent în sistem (gardieni, anchetatori, directori de penitenciare) dar care produc o serie de „disfunctiuni”. Ei nu se comporta dupa normele îndoctrinarii primite ci demonstreaza, prin atitudinea lor, ca fondul crestin îi este propriu persoanei umane si ca nu poate fi anulat, în ciuda agresiunilor repetate si violente, de spalare a creierului care se practicau în instruirea personalului administratiei penitenciare. Plutonierul Ion Dobre (Ion Ioanid, Închisoarea noastra cea de toate zilele), capitanul Elena Tudor (Aspazia Otel Petrescu, Strigat-am catre Tine, Doamne), gardianul Olteanu (Liviu Brânzas, Raza din catacomba) si un lung sir de alti anonimi dar pomeniti prin faptele lor demonstreaza ca masinaria comunista nu a functionat fara repros si ca în ciuda oricaror eforturi ale unui sistem evident demonic, ce desfasura forte gigantice spre a distruge omul ca persoana, aceasta nu s-a reusit. Scânteia de divinitate din fiecare si de a fost întunecata nu a putut fi ucisa.
 
Data fiind situatia cu totul particulara a închisorii Pitesti, în timpul cutremuratorului experiment al reeducarii, ajutorarea si mila pentru semen capata alte forme de manifestare decât cele obisnuite. Acolo fapta crestina putea deveni si o lovitura de ciomag care era data mai usor, mai simulat. O soapta de încurajare sau o scuza spusa celui pe care trebuia sa-l bati erau în Pitesti fapte de sacrificiu caci, odata descoperite, ele ar fi declansat o serie de torturi inimaginabile. O singura privire plina de compasiune si prietenie, care nu dureaza mai mult de o clipa si o soapta strecurata este, în reeducarea de la Pitesti, echivalent cu a-si risca viata pentru aproapele: „În acele clipe, de mari framântari de constiinta, am avut lânga mine pe Gelu Gheorghiu, caruia nu i se putea reprosa nimic. Într-un moment de neatentie a celor din comitet si a celor de pe prici, Gelu mi-a strâns mâna si, cu o voce care m-a cutremurat mi-a zis: ‹‹Fii tare, frate!›› Daca nu i-as fi simtit mâna as fi crezut ca glasul venea de pe alta lume. El înca mai traia momentul când fusesem pus sa-l zdrobesc si nu o facusem. Gestul meu fata de el l-a sprijinit sa nu faca rau nimanui. Stateam nauc si nu pricepeam, întrebându-ma daca nu cumva voia sa ma încerce. Era cinstit cu mine sau peste câteva zile avea sa declare în fata întregii camere ceea ce îmi spusese acum? Din fericire, lucrurile nu s-au petrecut asa. Nici Gelu, nici eu n-am declarat nimic unul despre altul, si asa am ramas uniti prin acest gest toata viata.” (Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii, Ed. Scara, Bucuresti, 2001, p.182).
 
Pe lânga rugaciune si faptele milei crestine închisoarea comunista a fost si spatiul unde Biserica lui Iisus Hristos S-a manifestat în plinatatea sa harica. Sfinte Liturgii, Sfânta Împartasanie, Sfânta Spovedanie si în cîteva cazuri taina Sfântului Botez au avut loc în acest spatiu pe care diavolul l-ar fi vrut unul al tenebrelor si lipsei de speranta. Marturisirile Parintelui Arhimandrit Ioan Iovan sunt punctate mai frecvent de slujirea sfintei Liturghii decât de anchetele sau pedepsele la care este supus. „Nu a lipsit o zi fara sa oficiez Sfânta Liturghie. Cu ajutorul plantoanelor (detinuti de drept comun), primeam o sticluta de culoare închisa, pe care scria ‹‹vin tonic››, dar în realitate continea vin adus clandestin de acestia. Antimisul îl aveam cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de medicamente, din ebonita, sfintita.”(Monahia Cristina, Parintele Ioan Iovan de la Manastirea Recea de Mures, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 42).
 
Închisoarea de la Râmnicul Sarat, destinata la un moment dat fostilor membri PNt, a cunoscut cel mai dur regim de izolare, singura posibilitate de comunicare se reducea la bataile morse în teava caloriferului sau la tusitul morse, o practica ce nu este întâlnita decât la acest penitenciar. În astfel de conditii totusi detinutii au reusit sa se marturiseasca: „Printre putinele întâmplari ce mi-au schimbat ‹‹o clipa din sirul zilelor la fel›› îmi amintesc ca, de Craciunul anului 1961 sau de Pastele anului 1962, în tot cazul, dupa revenirea mea a doua oara de la spital, parintele Balica ne-a mai adus o mângâiere sufleteasca. Considerând ca-i de datoria sa, ca slujitor al altarului, sa acorde asistenta spirituala unor oameni napastuiti, desi si el se gasea în tagma napastuitilor ne-a propus sa ne spovedeasca, pe cei ce dorim, cu ocazia unei asemenea sarbatori. Pentru a traduce în fapt acest lucru se proceda astfel: La un semnal al lui prin Morse începea în celula sa rugaciunile respective, iar noi eram atenti si fiecare ne marturiseam în gând pacatele, multe, putine, câte erau. Dupa aceea, fiecare din noi, care participasem la acest serviciu divin sui generis, ne semnalam numele, iar parintele Balica confirma receptia si ne dadea dezlegarea pacatelor în conformitate cu ritualul crestin (…) Spoveditul, facut chiar în atare conditii, ne-a produs mare bucurie.”(Ioan Diaconescu, Temnita – destinul generatiei noastre, Ed. Nemira, 1998, pp. 296-197).
 
În aceste împrejurari si conditii savârsirea Sfintei Liturghii era mai lesne de facut în lagarele de munca decât în închisori, dar cu mari riscuri si în conditii precare s-a oficiat sfânta taina si în penitenciare. Pastorul Richard Wurmbrand relateaza despre slujirea unei Sfinte Liturghii ortodoxe la închisoarea Gherla: „Pentru Masa Domnului, era nevoie de pâine si multi erau gata sa-si sacrifice ratia. Dar ritualul ortodox cere ca pâinea sa fie sfintita pe un altar acoperit de un antimis care contine moaste din trupul unui martir. Or, noi moaste nu avem.
 
– Dar avem martiri vii printre noi, a spus parintele Andronic.
 
Au consacrat pâinea si un pic de vin turnat într-un pahar ciobit subtilizat din spitalul închisorii, pe pieptul episcopului Mârza, care zacea în pat, greu bolnav din cauza celor îndurate. Putini au fost de acord cu aceasta liturghie, motivând ca ea nu era dupa Carte. Dar Cartea nu fusese scrisa în închisoarea de la Gherla!” (Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterana, Ed. Stephanus, Bucuresti, 2007, p. 275).
 
În afara de botezul lui Nicolae Steinhardt, memorialistica închisorilor ne mai releva cîteva astfel de evenimente. Spre exemplu un botez la închisoarea Mislea, când micuta Zoe, nou nascuta, acolo în închisoare da semne de boala si detinutele se decid sa o boteze: „Pâna la un an, Zoe a trait printre noi, fiind dupa Sanda a doua detinuta fara condamnare. Era jucaria noastra vie, trecea din brate-n brate, era o dulceata de fetita. La un moment dat a început sa slabeasca, sa nu aiba pofta de mâncare, ne-am speriat si am hotarât sa o botezam. În taina, soeur Marguerite a botezat-o ascunzându-ne dupa paturi. Eu am tinut-o în brate, i-am fost nasa, am spus Crezul pentru ea, m-am lepadat de Satana si m-am unit cu Iisus Hristos în numele ei.”
 
Dumnezeu a facut posibila Spovedania si Împartasania multora dintre cei închisi care au murit între zidurile închisorii. Iisus Hristos Euharistic i-a întarit pe cei care au urcat muntele suferintei în gulagul românesc, patrunzând acolo pe cai nebanuite: în reverul unei camasi, într-un bob de mei, sub un petic de haina veche, luminând tainic întunericul celulei si sufletele celor obiditi. Prezenta preotilor în spatiul concentrationar comunist a facut posibila trairea unei vieti în Iisus Hristos deplina si poate de aceea sistemul a fost nu de putine ori mult mai dur cu ei: La Canal, brigada preotilor era brigada disciplinara, supusa unui regim exterminant. Pe lânga munca epuizanta, detinutilor preoti le erau administrate sistematic batai. Remus Radina marturiseste: „Calaul Chirion (comandantul lagarului n.n.) constituise o brigada disciplinara numai din preoti, condusa de tortionarul Vasile Matei. Preotii erau supusi la o munca grea si la batai permanente. Cu toate acestea, ei aveau moralul foarte ridicat si, dupa cum mi-a spus un preot, ei credeau ca Sense, ca ‹‹Rabdarea în suferinta este mai mare decât învierea din morti sau decât orice alta minune.›› Pe mine ma spovedea la Craciun si la Pasti Parintele Liviu Munteanu, din brigada de preoti, care sfida primejdiile ce-l pândeau.” (Remus Radina, Testamentul din morga, pp. 39-40).
 
În continua si permanenta încercare a celor închisi de a duce o viata crestina, sarbatorirea Nasterii si Învierii Domnului erau considerate puncte esentiale, în plus amintirea modului în care aceste momente importante erau sarbatorite în familie îi ajuta pe cei din închisori, pentru o clipa, sa se simta acasa, împreuna cu cei dragi. Iar pe de alta parte, era si o forma de opozitie, de rezistenta, demonstrând ca sistemul nu este imbatabil, ca prezinta fisuri si ca speranta, chiar si din aceasta perspectiva a imediatului, nu a murit. Sarbatorirea Nasterii Domnului în ciuda eforturilor administratiei care îsi înmultea sicanele ramân pentru detinuti momente încarcate de emotie si seninatate de care toti marturisitorii îsi amintesc cu placere. La traditionalele melodii se mai adaugau texte noi, specifice mediului carceral, compuse de poetii închisorilor: „si în lagar la Cavnic, de Craciunul din anul 1952, am avut parte de acelasi teatru: alarma, perchezitie, mâncare proasta, izolarea câtorva camarazi. Când am intrat însa în mina, în galeriile întunecate care ne devenisera prietene, toata mina a început sa rasune de colindele pe care le cântam. Mai ales vocile preotilor, printre care a lui popa Scai, sau basul extraordinar al unui legionar ardelean, pe nume Ciumau, cutremurau galeriile. Când am iesit din corfe la orizontul 200 unde lucram noi, din cerime, atârna o creanga de brad, împodobita cu panglici colorate. O pusesera acolo artificierii civili. Pe masura ce corfele descarcau detinuti, crestea numarul vocilor, din corul condus de popa Scai. Mai bine de o jumatate de ora nimeni n-a plecat la locul lui de munca si s-au cântat colindele cunoscute de tot românul, dar si cele cunoscute numai de lumea închisorilor.
 
Cei doi gardieni de la corfa au schitat gestul de a interveni si a ne face sa ne ducem la locurile noastre de munca. Au si dat niste ordine în acest sens, dar vocile lor au fost acoperite de glasul corului, care, sub bolta înalta de la corfa, tuna amplificat ca sub cupola de biserica. Nimeni nu i-a bagat în seama si, impresionati probabil de numarul nostru si de atitudinea noastra hotarâta de a nu ceda, au socotit ca e mai bine sa renunte. Numai dupa ce ne-am epuizat repertoriul, ne-am împrastiat pe galerii, catre abatajele noastre, cântând în continuare, pe grupuri, colindul lui Radu Gyr.”(Ion Ioanid, Închisoarea noastra cea de toate zilele, vol. I, p. 118-119). Pentru cei închisi, sarbatoarea Sfintei Învieri, avea desigur o conotatie cu atât mai profunda cu cât închisoarea comunista semana mai mult decât orice altceva din aceasta lume cu reprezentarea iadului. Iar Iisus Hristos, în ziua Învierii, a desertat temnitele iadului.
 
Parintele Dimitrie Bejan îsi aminteste Învierea dintr-un lagar de munca în Dobrogea: „În noaptea Învierii, la miez de noapte, când clopotele din ‹‹Valea Neagra›› suna pentru Învierea Mântuitorului, ni se face o amanuntita perchezitie de catre ostasi. Sub supravegherea comandantului din colonie, a politicului Vasile Blanaru, pontatorul brigazii, ne tine de fata cu acestia, predica zilei:
 
– A venit momentul când stiinta alunga tot mai departe întunecatul misticism, care a tinut omenirea în întuneric de mii de ani. Este timpul ca sa parasiti idioatele si bolnavele învataturi înapoiate, cu sectanti, închinatorii lui Iehova.
 
Care ati îmbâcsit capetele oamenilor pâna acum si daca vreti sa va întoarceti în societatea de astazi, sa va lepadati de tot trecutul cu tot Hristosul vostru, intrând în rândurile poporului muncitor. Acesta este ultimul tren, care va invita sa urcati.
 
Iar comandantul încheie predica lui Vasile, adresându-se brigadierului si subalternilor lui:
 
– Sa-i omorâti! Va dau ordin sa-i omorâti! Pe raspunderea mea! Pastele mamii lor de dobitoci!
 
Ne-am uitat unul la altul. În acest moment, ca o lumina a trecut peste inima mea si strig tare: – Hristos a înviat, fratilor!
 
– Care esti acela ma? întreaba comandantul, întors de pe coridor.
 
– Eu sunt.
 
– Du-l la carcera, asa dezbracat! Dumnezeul matii de bandit!… Când rasarea soarele, peste plesuvele dealuri dobrogene, se auzeau, în zbor înalt, osanalele clopotelor de la bisericile din Constanta. Catre cerul albastru, ridicau scari nevazute, cântaretele ogoarelor, ciocârliile.
 
si era bine! si pace-n suflet!
 
Însemn fruntea, pieptul si umerii cu semnul Golgotei. Diafan, transfigurat Iisus pluteste pe lânga sufletul meu. Mâna Lui îmi atinge fruntea cu calda binecuvântare.
 
I-atâta pace-n carcera!
 
Dulce esti Doamne, în suferintele pe care ni le îngadui!
 
Fa-ma Doamne, bun! Bun, ca un Om!”(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornita cea mare, vol. III, Ed. Credinta Stramoseasca, sine loco, sine anno, pp. 124-125)
 
Marturisirea credintei în Învierea Domnului confera detinutului o stare harica, unica, în care toate constrângerile fizice la care e supus se dizolva, lasând loc acelei paci duhovnicesti, capabila sa metamorfozeze cele mai sumbre circumstante. Fie ca pret platit din libera voie pentru pastrarea demnitatii, fie ca traseu initiatic în desavârsirea spirituala, refacând la scara redusa experienta hristica a suferintei, experienta carcerala capata din perspectiva spirituala o valoare pe care niciodata initiatorii ei nu i-ar fi banuit-o.
 
Intrând pe aceasta traiectorie, universul concentrationar (întreg decorul ca si personajele) se pliaza pe un scenariu mistic. Exclusiv din aceasta perspectiva mistica poate fi înteleasa semnificatia antitetica a toposului carceral infern/paradis, concomitent si cu aceeasi intensitate. Închisoarea – loc al împlinirilor nu este o utopie, ci o experienta traita pentru multi din cetatenii gulagului românesc. Dimitrie Bejan, la apusul vietii declara: „Foarte frumos am trait, parintilor, în puscarie! Regret ca am iesit din închisoare! Tot timpul îmi pare rau. As fi vrut sa mor acolo!…”(Pr. Dimitrie Bejan, Bucuriile suferintei, Viata unui preot martir, Hârlau, Iasi, 2002, p.156).
 
Din perspectiva traitorilor crestini ai închisorilor, singurii adevarati biruitori în fata demonului ce a operat mistificarea si instaurarea puterii comuniste, celula este chilie, opresorii – victime pentru care trebuie sa te rogi caci, oameni, adica fapturi ale lui Dumnezeu fiind, îti sunt frati, chiar daca te tortureaza, chiar daca te ucid; întreaga cohorta de mizerii (foamea, frigul, promiscuitatea fizica) sunt percepute ca reteta ascetica; în locul urii pe care regimul o cultiva cu asiduitate se naste iubirea, întelegerea, toleranta; suferinta – scara spre ceruri – devine generatoare de sfintenie.
 
Incapabil de creatie, comunismul a distrus fara sa poata pune nimic în schimb si, în urma acestei constatari a carei concretete e incontestabila, se impune ca, abordând comunismul ca regim politic sau ideologic, sa-l privim si din perspectiva teologica. „Antispiritul comunist” de care pomeneste parintele André Scrima este în fond acel suflu demonic care îl strabate în toate cotloanele sale. Proteic si insidios, comunismul îsi pastreaza constanta demonica în toate împrejurarile. Ca neam si persoane care am trecut prin experienta comunista, ni se impune ca datorie morala analiza si întelegerea acestei experiente la dimensiunea de experienta mistica ce ne-a pus în ecuatie relatia cu Dumnezeu si ne-a demonstrat ca, într-un mod criptic, dar constant, vesnicia irumpe în timpul istoric.
 
Din punct de vedere crestin, singurul raspuns care îi poate fi dat comunismului este afirmarea a tot ceea ce el neaga: afirmarea libertatii, a spiritualitatii, a existentei lui Dumnezeu si, prin aceasta afirmare, intrarea în conflict direct cu comunismul. Omul crestin aplica faptelor, sistemelor si ideilor o grila de lectura crestina, ori, dupa o astfel de grila, comunismul este un construct al raului, menit sa perverteasca totul. Asemeni lui Satan, el îl imita pe Dumnezeu, dar într-un mod caricatural, maimutarit; spre deosebire de Dumnezeu care îl vrea pe om liber si îi cere supunere din iubire liber consimtita, comunismul, ca si demonul îl vrea pe om sclav supus, usor de manipulat, cu libertatea anulata si vointa pervertita. Intrarea în conflict cu sistemul devenea, prin urmare, o consecinta a încercarii de a-ti pastra umanitatea.
 
În cadrul celor intrati în temnitele comuniste, în functie de modul în care se raportau la trairea crestina, se disting mai multe categorii, astfel:
 
– cei care aveau o traire crestina intensa si înainte de a intra în detentie,
 
– cei care, desi aveau o educatie crestina, nu erau niste traitori autentici, crestinismul lor reducându-se la un anume formalism, însa, în închisoare, ei vor descoperi valoarea trairii crestine si vor intra pe via mistica la fel de intens ca si cei din prima categorie;
 
– mult mai redusi numeric, sunt cei care au intrat în închisoare în totala necunostinta sau chiar în opozitie cu crestinismul, dar, întâlnind în temnita pe cei care îl practicau, sesizând seninatatea si împacarea cu care îsi petreceau detentia, au început si ei sa practice rugaciunea si celelalte fapte crestine posibile într-un asemenea spatiu;
 
– au existat, desigur, si detinuti care nu au avut o autentica traire crestina, dintre acestia administratia închisorilor îsi racola informatorii. Tot din rândul celor necredinciosi au fost cei care s-au sinucis sau au iesit din închisoare socotindu-se învinsi si dorindu-si razbunarea. Dar aceasta categorie a victimelor a fost foarte redusa numeric si foarte putini au supravietuit detentiei, caci lipsa de speranta si sentimentul zadarniciei, la care se adaugau conditiile de gulag, i-a descompus trupeste si sufleteste.
 
Deci, cei mai multi au intrat în detentie având o educatie moral crestina, unii o traiau mai intens, altii mai putin, dar în momentul în care au devenit constienti ca toate puntile cu exteriorul le sunt taiate, ei au evadat în transcendent. si, în ciuda ostracizarii extreme la care erau supusi, si-au câstigat libertatea si fericirea, realizând ceea ce parea imposibil – izbânda în fata comunismului.
 
În urma materialului consultat, a rezultat ca, în ciuda tuturor eforturilor pe care sistemul comunist le-a facut, de înabusire a credintei si de descompunere interioara a persoanei umane, detinutii din închisorile comuniste au reusit sa traiasca o viata în Iisus Hristos în toata plenitudinea ei. Demersul nostru introspectiv si retrospectiv printre oameni si fapte dintr-un timp al întunericului, când România a fost luata în stapânire prin minciuna si violenta, de un sistem absolut demonic se vrea a fi o privire din perspectiva moral-crestina asupra unui fenomen care, dincolo de politic, economic, social are profunde semnificatii mistice si morale. Confruntarea omenirii, a României si a fiecaruia dintre noi cu fenomenul comunist nu este ceva ce se consuma exclusiv în istorie, ci confruntarea aceasta este o lupta între Bine si Rau. Noi, cei de azi, suntem datori s-o întelegem, sa ne-o asumam si sa constientizam care sunt solutiile salvatoare; consideram aceasta ca un act moral, atât fata de propria constiinta cât si fata de memoria celor ce s-au jertfit în aceasta lupta si, mai ales, fata de generatiile viitoare. „Condamnarea comunismului este astazi, mai mult ca oricând, o obligatie morala (s.n.), intelectuala, politica, sociala. Statul român, democrat si pluralist, poate si trebuie sa o faca. Tot astfel, cunoasterea acestor pagini întunecate si triste de istorie româneasca a secolului douazeci este indispensabila pentru noile generatii care au dreptul sa stie în ce lume au trait parintii lor. Viitorul României depinde de asumarea trecutului ei, deci de condamnarea regimului comunist ca inamic al speciei umane. A nu o face astazi, aici si acum ne va împovara pe veci cu vina complicitatii, fie si prin tacere, cu Raul totalitar.” Azi, când se întrevede riscul unui cult al corporalitatii hedoniste, când societatea nu mai este nici socialista, nici comunista, ci consumista, marturisitorii temnitei comuniste ne pot fi calauze spre esente. Agresiunea asupra persoanei umane nu se mai face prin teroare si crima, ci prin placerea senzuala, insidioasa si la fel de (daca nu si mai) destructiva pentru spirit.
 
Asadar, comunismul, ca încercare la care a fost supus crestinismul, a demonstrat ca omul nu se poate salva altfel decât prin credinta. Cu alte cuvinte, fara rugaciune, fara mila si dragoste fata de celalalt, fara efortul permanent de a intra în legatura cu Dumnezeu, omul supus experientei comuniste si, îndeosebi, celei din închisoarea comunista, risca sa se dezintegreze ca persoana umana. A vorbi despre dimnsiunea spirituala a universului carceral al României comuniste este o necesitate morala. Marturisitorii, martirii si mucenicii temnitelor comuniste trebuie sa funtioneze pentru noi, cei de astazi ca modele, ca repere morale, în caz contrar cunosterea experientei lor ar ramâne doar la nivel rational si atât. Este necesar sa ne-o asumam efectiv întelegând ca ancorarea în Dumnezeu a fost singura solutie viabila atunci si ea este si astazi o salvare autentica a unitatii noastre fiintiale ca persoane si ca neam. Solutie unica, vesnica, imbatabila, ancorarea noastra în Dumnezeu, respectarea grilei morale crestine a fost si este barca de salvare din marasmul comunist, dar si din nebunia disonanta si grabita a lumii noastre, postmoderne, contemporane, potrivit afirmatiilor facute si sustinute de catre actorul si regizorul crestin Dan Puric.
 
Prin urmare, Actorul, Regizorul si Artistul Dan Puric, ca om, ca persoana, este captivant si fermecator, ca vorbitor în public este fascinant, ca actor sau regizor este original si inspirat, ca pedagog este un model elastic si flexibil, spiritual dar sobru si ferm ori categoric, chiar cât se poate de transant, însa nu radical dus la extrem. El însusi este un model si un exemplu pentru ceea ce aspira si nazuieste sa devenim toti, adica sa ne primenim, revenindu-ne din zapaceala si din dezorientarea care ne stapâneste si ne caracterizeaza în aceste vremuri si rastimpuri. Pe de alta parte, el este o constiinta vie si asumata, ori aceasta înseamna dedicare voluntara în spatiul acesta fara limite, însa fertil si fecund, al nelinistii, îngrijorarii si preocuparii. Prin ce face pe scena si prin ceea ce afirma în fata miilor de oameni si tineri ce îl aclama entuziasmati, si prin aceste doua carti deja, el nu face altceva decât sa destinda spiritul românesc, adica sa îl însenineze cu umorul sau profund, neaos si tandru, însa în acelasi timp, îl cheama la renastere, revenire, reînviere si regenerare, la a fi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin si în esenta, trimitând la demnitatea si la sfidarea istoriei nefaste; practic vorbind, din punct de vedere duhovnicesc, el a ajuns sa curate poteca spre Biserica. Toate actiunile si demersurile sale, mai cu seama în si din ultimii ani, cuprind subiecte si probleme de o actualitate dureroasa si, totodata, foarte prioritara, asa încât ea poate fi considerata o stradanie arheologica si istorica încercata si reusita a etnicului românesc. Problema si ideea de identitate este abordata de catre el în mod analitic si din mai multe puncte de vedere, insistând asupra tensiunii: mutilare, deteriorare, degradare versus dainuire si eternizare ori permanentizare si învesnicire, apoi exterminare si excludere versus taria si icluziunea credintei crestine. Natiunea si neamul ori poporul în cuprinsul acestui discurs sunt una si împreuna, sinergetice, fac o valoare suprema pentru noi, dar care poate fi, cum sugereaza el, fara orgoliu, o pilda pentru altii, demna de luat în seama.
 
Configurarea Omului frumos, invocat atâ de pregnant si convongator de catre artistul Dan Puric are implicit un urcus spre altitudinea stadiului moral si religios, presarat, nimbat si însotit de o smerenie si umilinta active, fiindca are de învins vrasmasi si dusmani redutabili cum ar fi: uitarea, oportunismul, lasitatea, ipocrizia, slugarnicia, indiferenta, ignoranta, sfidarea valorilor autentice, aroganta, zeflemeaua, bascalia si, mai ales, ateismul. Prin urmare, cu totii suntem chemati la reasezarea în locul acestora a virtutilor si aspiratiilor curate si sincere, fapt ce presupune cultivarea unei atitudini ferme si curajoase, plina de responsabilitate si spirit de jertfa ori sacrificiu, ceea ce ne-ar arata fata senina si frumoasa a acestui om. Omul frumos este cela care va zâmbi în mod natural si firesc, iar nu crispat ori prefacut, ca acum, care va vorbi limba curata româneasca si nu cea murdarita de mitocani, analfabeti, inculti si toape. Lui i se opun însa, cu subtilitatea lecturilor trecutului pe care-l detesta, (si) intelectualii autoititulati, epigonii cu pretentii fara fundament, pe care, daca îi radiografiem si-i citim, în amonte, nu sunt decât urmasii scoliti si rafinati ai ideologiei brutale si perfide, comuniste, de care am crezut ca am scapat cu totul si definitiv. Aceasta probeaza înca o data forta si inertia prejudecatilor, la care vine în întâmpinare semnalele de alarma si sensul ori rostul discursului Marturisitorului Dan Puric…”
 
În încheiere, vreau sa subliniez ca marturisirea de fata reprezinta meritul de necontestat al conferentiarului, care demonstreaza permanent importanta, rolul, locul si valoarea „Pro Memoriei” istoriei recente, a experientei ascetice si mistice, petrecuta în locurile cele mai insuportabile si mai inumane, pentru cunoasterea Ortodoxiei, cu alte cuvinte a Bisericii. Conferinta, apologia si marturisirea de fata ne reaminteste si ne resubliniaza convingerea ca fara comuniune, participare si jertfa, crestinismul este o simpla ideologie, lipsita de „Duh si de adevar”. Asadar, Biserica – care este o Institutie divino-umana vie si dinamica, nu reprezinta un muzeu de antichitati, de piese istorice si artistice de valoare, ci constituie Muntele Schimbarii noastre la fata si al nasterii atâtor generatii de oameni „din apa, Duh Sfânt si foc”, multi dintre ei iata, fiind chemati la a îmbratisa „cununa muceniciei si deci, a sfinteniei”. Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta în domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, care ar trebui sa se afle la îndemâna tuturor celor ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!…
 
Material documentar realizat de catre Drd. Stelian Gombos