OMUL DE LEGATURA

Jianu Liviu-Florian

A fost odata un om cinstit care traia intr-o tara de hoti. Povestea se opreste aici. Pentru ca un om cinstit nu are nicio sansa sa traiasca intr-o tara de hoti.

Seamana un câmp, i se fura recolta. Planteaza o livada, i se fura roadele ei. Isi sadeste sufletul in pamântul tarii lui, i-l fura tehnologia. Invata si este sef de promotie, nu gaseste un loc de munca care sa nu fie ocupat prin relatii, sau mita, sau in alta limba.

Imi aduc aminte de nenea Mihai. Ce legatura sa fie intre nenea Mihai – un om la saptezeci si ceva de ani, acum zece ani si mai bine, care avea o casa inchiriata intr-o zona linistita a Craiovei, fapt pentru care se mutase la tara – si mine, acum 35 de ani si mai bine, pe cand, pionier fiind, dadeam mâna cu presedintele tarii, Nicolae Ceausescu, pe aeroportul din Craiova?

Nenea Mihai se retrasese la tara. In oras, nu mai avea unde sa stea. Este drept, mai trecea când si când pe acolo, pentru ca tot el era si administrator al propriei case inchiriate unui om de afaceri care facuse in ea un restaurant. Nu unul oarecare, ci unul in circuit inchis. Pentru domnii judecatori si procurori, indeosebi, al caror tribunal se afla la mica distanta de casa. Nenea Mihai ajunsese sa ii cunoasca pe toti cei care luau masa la el, in locuinta.

La tara, nenea Mihai nu era prea gospodar. Mai dadea cateodata cu sapa prin curte, mai citea un ziar, mai fuma un pachet de KENT, sau mai bea un pahar de whiskey – avea casa inchiriata, putea sa isi permita.

Una dintre pasiunile lui nenea Mihai era jocul de carti. Poker. Juca la oras. Cu cunostintele. Oameni cu bani.

Cautam o casa la tara, pe acea vreme. Cu gradina. Sa sadesc pomi, sa cultiv legume, sa trag in piept miros de fân, si trifoi, sa ud si sa am grija de flori. Bani nu aveam sa cumpar un teren. Cu atât mai putin sa ridic pe el o casa. Nu stiu cum am ajuns la nenea Mihai. Nu l-am cunoscut in Craiova. Am aterizat intr-o buna zi in gospodaria lui de la tara. Gradina mare. Pe perimetrul ei, plantati pomi. Lânga casa cu hol, bucatarie, si doua camere, un grajd cu capre, si un hambar.

Nenea Mihai avea vorba amestecata. Pornea de la una, si ajungea la alta. Vorbea in fraze scurte, ca si cum stiai deja ce voia sa iti spuna. El mai puncta, doar, inca odata, cu intreruperi intre cuvinte, ideile.

Intr-o buna zi, era cu paharul in mâna. Fuma un KENT. Si imi spunea: mi-au pus pistolul in mâna. Cine, nenea Mihai? Aia de la putere. In piata era miting. Unde, nenea Mihai? In piata prefecturii. Si? Si mi-au spus: trage in ala. Cine era ala? Aia erau comunistii. Aveau miting in piata. Si am tras. Nenea Mihai a mai tras câteva fumuri. A murit ala. Dupa aia, a continuat nenea Mihai, au venit la putere ailalti. Cine, nenea Mihai? Comunistii. Mi-au spus: noi stim ca ai omorat omul nostru. Mâine e miting in piata. Cine avea miting, nenea Mihai? Ceilalti. Aia care mi-au pus pistolul in mâna sa omor comunistul. Si? Si mi-au spus comunistii: trage in ala. Liderul lor. Si am tras. Ce puteam sa fac? Râse intunecat nenea Mihai. Eram tânar. Nu voiam sa mor. Si a murit ala.

L-am ascultat pe nenea Mihai, si cuvintele lui mi-au trecut pe la urechi fara sa lase urme. Povesti vechi. De pe vremea capitalistilor, partidelor istorice, si comunistilor. Dar stiu ca s-au impuscat, nu gluma. Apoi, pe nenea Mihai nu aveam timp sa il iau prea in serios. Aveam de sapat ceapa. De udat florile. De imprastiat balegarul.

Intr-alta zi, a venit vorba despre lumea care migra de la oras, la tara, ramasa fara loc de munca. Ce sa faca?

– Asa ceva nu se intampla pe vremea lui Ceausescu, am spus.

Nenea Mihai tragea absent din KENT.

– Stii, nenea Mihai, eu am dat mâna cu Ceausescu! Cum? Pai, eram elev bun. Pionier. Si am fost ales sa il intâmpin, alaturi de altii, pe Ceausescu, la aeroport. Venea cu elicopterul. Trebuia sa vina la Craiova. Sa viziteze uzinele Electroputere. Cu o ora inante de a veni, au inceput sa misune militarii, prin aeroport, cu detectoarele de mine. Apoi, a aparut un civil mare, imbracat intr-un sacou bej, cu picatele mici, maro. Era doi metri pe doi metri. Capitanul Secu ni s-a spus ca il cheama. Garda personala a lui Nicolae Ceausescu. Avea fata maslinie, de arab, si ochii ca doua fante orizontale. A venit Ceausescu. L-a intâmpinat un batrân, cu pâine si sare. Apoi a venit pâna in fata mea. Si i-am intins mâna. Era atât de mic. Ca un bibelou de portelan. Si avea toata fata pigmentata. Parca era un chinez de portelan. Si mai era ceva, nenea Mihai! Ce? Ii era teama. Simteam ca ii era teama. Ma privea cu teama. M-am si intrebat. Cum poate sa-i fie frica unui sef de stat de un pionier?

– Mai baiete, pe Ceausescu eu l-am chemat atunci la Craiova. Eram contabil sef la Electroputere. Nu in vizita a venit. A venit pentru ca din Electroputere s-a furat. Mult de tot. Nu din cei mici. Din cei mari. Directori. Si lui Ceausescu ii era frica. Pentru ca nu stia cât de mare este amploarea. Si cum vor reactiona cei care erau implicati. Daca nu cumva este mai mult decât un furt. Daca nu este ceva organizat. Ceva indreptat impotriva lui. De aceea era speriat. A venit, si a pus hotii la punct.

Nenea Mihai a murit demult. Si eu voi muri demult. Asa cum au murit demult si cei impuscati de nenea Mihai. Cu pistolul pus in mâna ba de capitalisti, ba de comunisti. Pe ce lume traim azi, nenea Mihai? Tot pe lumi de furat?

A fost odata un om cinstit care traia intr-o tara de hoti. Povestea se opreste aici. Pentru ca un om cinstit nu are nicio sansa sa traiasca intr-o tara de hoti.

Seamana un câmp, i se fura recolta. Planteaza o livada, i se fura roadele. Isi sadeste sufletul in pamântul tarii lui, i-l fura tehnologia. Invata si este sef de promotie, nu gaseste un loc de munca care sa nu fie ocupat prin relatii, sau mita, sau in alta limba.Are tara resurse , marile puteri si marii hoti iau ori tot, ori 98 la suta. Mai ramâne si pentru patrihoti.

Astimp, ni se pune pistolul supravieturii in mâna. Munceste! Ca sa traiesti tu, si sa moara un compatriot… Nu mai sunt tânar. Si tot nu vreau sa mor. Si trag…. Povesti noi. De pe vremea stie Dumnezeu cum se mai numesc, si cum se vor mai numi. Dar stiu ca ne impuscam, nu gluma!

Imi aduc aminte de nenea Mihai. Asta era legatura…

BELEA CONSTANTIN

UN SAVANT CU GENIUL IN NORI, SI CU INIMA PE PAMANT

Primind doua fotografii din partea unui coleg, facute in 1985 la terminarea facultatii promotiei lui, il zaresc pe profesorul Belea, intr-o fotografie de grup, cu parul alb, asezat discret, intr-o extremitate. Era vara anului in care profesorul avea sa se desparta pentru totdeauna de studentii si facultatea lui.

Il caut repede pe profesorul Belea pe Internet. Sa imi aduc aminte câte ceva despre dânsul.

Surpriza! Nu figureaza in Wikipedia! Gasesc, totusi, un document de o singura pagina, la adresa:

http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati…/belea%20constantin.pdf

Iat-o:

“BELEA, CONSTANTIN

Profesor universitar

N. 6 mart. 1929, Slanic, Prahova – m. 12 dec. 1985, Craiova. A studiat la Academia Tehnica Militara din Bucuresti; Doctor inginer.

A lucrat ca sef de laborator la Institutul Energetic al Academiei Române. A facut aspirantura la Institutul de Aviatie Jukovski, Moscova. A sustinut teza de doctorat si i s-a acordat direct titlul de doctor (echivalent la noi cu titlul de doctor docent) – exceptie în viata stiintifica. Lucrarea, cu calitati deosebite, a fost publicata în URSS: Nelinejnye kolebanga sistemandi avtomaticeskoyo regulirovanya i upravlenyo, Masghiz, Moscova, 1962. În 1966, a venit la Facultatea de Electrotehnica a Universitatii din Craiova, formând specialisti în domeniul automaticii si teoriei sistemelor. Având conducere de doctorat, a îndrumat multi specialisti. A fost seful Catedrei de automatica si prorector al Universitatii din Craiova. A dotat Universitatea cu aparatura performanta si tehnica de calcul. A luat premiul Traian Vuia al Academiei Române. A initiat Simpozionul National de Teoria Sistemelor, care se desfasoara cu regularitate la Craiova (din 1980). A publicat articole stiintifice în reviste de prestigiu din tara si strainatate.

Opera: Teoria sistemelor (Craiova, 1971); Introducere în teoria sistemelor (1971-1972); Teoria sistemelor (1982); Automatici neliniare: teorie, exemple si aplicatii (1983); Metode algebrice si algoritmi cu sinteza optimala a sistemelor dinamice (1985); Sisteme giroscopice si aplicatiile lor (în colab, Craiova, 1986).”

Asta este tot.

Caut si in fisele memoriei mele. Regasesc timpul primului examen de Teoria Sistemelor. Eram sef de an. Inaintea examenului, un grup de colegi ma inconjoara, si imi spun: voua, celor buni, nu va pasa. Stiti materia foarte bine. Va descurcati de minune in matematica. Dar noua ne e frica de examenul de Teoria Sistemelor. Uite, am adus ceva pentru profesorul Belea. Si imi intind o sticla invelita cu grija, si un buchet de flori. Spune-i sa fie mai ingaduitor cu noi. Mai, le spun. Va inteleg. Dar nu am curajul sa ma duc la profesor. Nu poti sa ne lasi. Raspund ei. Bine, raspund. Am sa ma duc la Tudoroiu. (Nicolae Tudoroiu era asistentul nostru la teoria Sistemelor, si al profesorului Belea). Cu el am curajul sa vorbesc despre asta. Si am mers la Nicolae Tudoroiu. Acesta, nici mai mult, nici mai putin, ma ia pe sus, imi spune ca trebuie sa-i spun chiar eu ce am sa-i spun profesorului, si ma introduce in biroul acestuia. Imi aduc aminte ca profesorul statea la birou. Mic, cu parul alb, si o privire de poet. Dusa, si in acelasi timp, extraordinar de atenta. Pe birou, era o plansa de hârtie imensa. Parea caroiata milimetric. Si pe ea, o mâna de o siguranta si frumusete de arhitect al universului desenase o bijuterie spatiala: traiectorii, ecuatii, calcule de stabilitate. Vazându-ma privind desenul, Tudoriu mi-a soptit: Omul acesta este un geniu.

Tudoroiu a facut prezentarile.Si m-a indemnat sa îi spun pasul. Domnule profesor, stiti, colegii mei va admira, am spus. Dar sunt in acelasi timp timorati in fata dv. Va rugam sa îi tratati cu blândete la examen. Si va ofer din partea noastra, a tuturor, acest mic dar. Profesorul a luat buchetul de flori cu o mâna, si sticla, cu cealalta.A intrebat: Ce sunt astea, flori cu dop? Apoi, profesorul a desfacut hârtia de pe sticla. Si aici este… coniac Unirea? a intrebat el, citind eticheta. Tudoroiule, scoate paharele! Hai sa ne unim!

Nu va mai spun cum asculta profesorul Belea la examen, si cum raspundea, in locul câte unui student pierdut, Tudoroiu. Toti au trecut examenul. Profesorul Belea era o legenda. Si legendele nu examineaza. Vegheaza.

Vor spune unii ca profesorul Belea bea. Si nu acorda notele “political corect”.

La acea data, proefsorul Belea avea deja parul complet alb. Si doi ani pâna la moarte. Ori, parul alb are dreptul la ceea ce spunea Petre Tutea:

Nu pot evita neplacerile batrânetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pâna aproape la nouazeci de ani. Însa batrânii au o supapa foarte înteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Când ma gândesc la suferintele batrînetii, îmi dau seama ca în natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

Intr-o buna zi, am organizat un spectacol in amfiteatrul facultatii. Un colaj despre dragoste. Repetitii, afise in facultate, anuntat conducerea UASCR a facultatii, al carui vicepresedinte cu probleme culturale eram, invitat foarte multi profesori. Multumit toti, promis sa vina.

La ora inceperii spectacolului, in sala era un singur spectator. Profesorul Belea. In fata, protagonistii, si un munte de aparatura: magnetofon, pick-up deck, preamplificator, statie, boxe, cabluri, cabluri, cabluri.

La terminarea spectacolului, profesorul s-a ridicat si a aplaudat. Am aplaudat si noi, de pe scena improvizata. Noi aplaudam. Profesorul aplauda. Nu se mai oprea. Incurcati, ne-am oprit, in cele din urma. Profesorul Belea continua sa aplaude. Aplauda rar, si ne zâmbea larg. Apoi, a urcat treptele amfiteatrului. In capul scarii, s-a intors din nou spre noi, ne-a zâmbit , si a iesit.

La sedintele de partid, profesorul Belea vorbea rar, si scurt. Avea un limbaj total diferit de festivismul si repetarea sau inflorirea sablonelor directivelor de partid. Profesorul trata de fapt, o singura tema:

Ce-i de facut. Ce avem noi de facut. Cu câte o gluma, doar, sau o vorba in doi peri, care insenina teribil atmosfera.

In 1986, primul calculator care conducea in timp real doua bucle de reglare in circuit inchis (putea conducea pâna la 8 bucle simultan), a functionat. Eu l-am programat. Pe genunchi. In cod masina. Fara cititor de banda. A luat premiul 1 la Cluj. La Sesiunea Nationala a Cercurilor Stiintifice studentesti. Dar profesorul Belea nu mai era. As fi dorit sa il vad, intrând in laboratorul de regulatoare, si sa ma bucur de bucuria micului om cu geniul in nori, si cu inima pe pamânt.

Privesc fotografia de la predarea cheii de an. Din fata facultatii. Promotia 1985. Sef de an: Dobra Marius.

Profesorul Belea IN FOTOGRAFIE. Mic. Cu parul alb. Asezat discret intr-o parte.

Omul acesta este un geniu, a spus Tudoroiu Nicolae.

Uite câte raman dupa un geniu: an dupa an, generatii de profesori si ingineri. Care isi predau cheia anului. O sticla de coniac Unirea, servita si gustata impreuna. Un spectacol studentesc, la care el a fost singurul spectator. O harta, pe biroul lui. Cu traiectorii de vieti. Cu traiectorii de sateliti. Trasate ireprosabil. Desenate perfect. Cu mâna lui. Libera. Si omenesc de goala.

4 octombrie 2011

Cu deosebit respect,

Jianu liviu-Florian

 

FUNDATIA „PETRE IONESCU-MUSCEL”

REZULTATELE

CONCURSULUI NATIONAL DE POEZIE, PROZA , ESEU, EPIGRAMA, PICTURA, FOTOGRAFIE ARTISTICA, HERALDICA si VEXILOLOGIE

PE ARIPI DE DOR DOMNESC”

EDITIA a IV-a, DOMNESTI, 28 august 2011

Acest concurs, cu tema UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC, a fost organizat de catre Fundatia „PETRE IONESCU-MUSCEL”, colectivul de redactie al revistei „Pietrele Doamnei”, Casa de Cultura Domnesti, Liga Scriitorilor din România – filiala Arges, Asociatia Nationala „Cultul Eroilor” – filiala Arges, Asociatia Nationala de Vexilologie „Tricolorul”, Primaria Domnesti, Cenaclul „Nicolae Velea” din Curtea de Arges si Biblioteca Municipala din Curtea de Arges.

Juriul format din Dr. Sorin Mazilescu, director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges – presedinte, prof. Ion C. Hiru, scriitor – vicepresedinte, Denisa Popescu, poeta, membra a USR, asist.univ. dr. Denisa Oprea, SNSPA Cluj, prof. Daniel Dejanu, Nicolae Cucu Ureche, artist plastic, membru al UAP, Marian Ghita, director Biblioteca Municipala Curtea de Arges si prof. George Baciu, scriitor – secretar au stabilit la cele sapte sectiuni urmatoarele rezultate:

SECTIUNEA POEZIE

Locul I

Dorel Mihai Galftoneanu, Botosani

Tatiana Scurtu-Munteanu, Galati

Locul II

Sorin Calea, Valea Iasului (jud. Arges)

Petre Gigea-Gorun, Craiova (jud. Dolj)

Locul III

Vasile Larco, Iasi

Mircea-Dorin Istrate, Târgu-Mures

Venera Stoicescu, Frasinet (jud. Calarasi)

Mentiuni:

Elena Agiu-Neacsu, Râmnicu-Vâlcea

Costel Neacsu, Sarmasu (jud.Mures)

SECTIUNEA PROZA

Locul I

Aurelia Corbeanu, Curtea de Arges

Veronica Osorheian, Alba-Iulia

Locul II

Vasile Ghilencea, Pitesti

Petre Petria, Râmnicu-Vâlcea

Locul III

Ana (Any) Dragoianu, Tântareni (jud. Gorj)

Mihaela Cavescu, Retevoiesti (jud. Arges)

Mentiuni

Mihai Batog-Bujenita, Iasi

Vasile Larco, Iasi

SECTIUNEA EPIGRAMA

Locul I

Constantin L. Moldovan, Manastirea Humorului (jud. Suceava)

Balaceanu Gheorghe, Iasi

Nic Petrescu, Pitesti

Locul II

Ion Diviza, Chisinau (Rep. Moldova)

Laurentiu Ghita, Bucuresti

Petronela-Vali Slavu, Aninoasa (jud. Hunedoara)

Locul III

Stefan Alexandru Sasa, Câmpina (jud. Prahova)

Vasilica Ungureanu, Buzau

Raveca Vlasin, Dej (jud. Cluj)

Mentiuni

Sorana Gheorghe-Stoicescu, Constanta

Ioan Toderascu, Costesti (jud. Vaslui)

Mihai Danielescu, Ploiesti

SECTIUNEA TEXT CÂNTEC POPULAR

Locul I

Marin Voican-Ghioroiu, Bucuresti

SECTIUNEA REPORTAJ

Locul II

Adina Enachescu, Râmnicu-Vâlcea

SECTIUNEA ESEU

Locul I

Adina Enachescu, Râmnicu-Vâlcea

Locul II

Sorin Calea, Valea Iasului (jud. Arges)

SECTIUNEA TEATRU

Locul III

Elena Agiu-Neacsu, Râmnicu-Vâlcea

SECTIUNEA FOTOGRAFIE ARTISTICA

Locul I

Horia Deaconescu, Pitesti

Locul II

Venera Stoicescu, Frasinet (jud. Calarasi)

Locul III

Gheorghe Sporis, Câineni (jud. Vâlcea)

SECTIUNEA PICTURA

Locul I

Teodora Slavu, Aninoasa (jud. Hunedoara)

Locul II

Doina Moldoveanu, Galati

Marele Premiu „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”

Adina Enachescu, Râmnicu-Vâlcea

Premiul „Petre Ionescu-Muscel” acordat de Fundatia „Petre Ionescu-Muscel”

Paula Romanescu, Bucuresti

Premiul Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor”, filiala Arges

Victor Burde, Alba-Iulia

Premiul „Artur Silvestri”

Virgil Serbu-Cisteianu, Alba-Iulia

Premiul „Nicolae Velea” acordat de Biblioteca Municipala din Curtea de Arges

Ion Cuzuioc, Chisinau (Rep. Moldova)

Premiul special „Ionel Cristescu-Musatesti”

Cantinca Neacsu, Sarmasu (jud. Mures)

 

Premiul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges

Sorana Gheorghe-Stoicescu, Frasinet (jud. Calarasi)

Premiul „Gheorghe Tomozei”

Cristina-Steliana Voicu, Ploiesti (jud. Prahova)

DIPLOMA OPERA OMNIA- pentru activitatea de pastrare si conservare a culturii traditionale argesene

Prof. Costin Alexandrescu, Pitesti

Ambasador Radu Boroianu, Bucuresti

 

Festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 28 august 2011, ora 11,00 la Casa de Cultura din comuna Domnesti, judetul Arges. Premiile vor consta în diplome. Având în vedere starea economica actuala nu se asigura cazare si masa. Se poate asigura contra cost (25,00 lei) un dejun la Restaurantul din localitate, dar este necesar un mesaj în acest sens, pentru evidenta la numerele de telefon de mai jos.

Informatii la telefon: 0248/269115; 0744682591, 0723581017.

ORGANIZATORII (B-dul Al. Ioan Cuza, nr.77, loc. Domnesti, jud. Arges)

LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI A OFERIT MEDALIA „VIRTUTEA LITERARA” CELOR MAI BUNI SCRIITORI OLTENI

Georgeta NEDELCU

Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din România a instituit la începutul anului 2009, Premiul Virtutea Literara, constând din Medalia Virtutea Literara si o Diploma de Excelenta, însotita de o suma de bani. Acest premiu se acorda anual scriitorilor în viata, a caror opera promoveaza idei umaniste de toleranta, valori ale patrimoniului national si a caror personalitate si comportare morala si civica este un exemplu în societatea româneasca.

***

1. Nicolae N. NEGULESCU

Director al revistei de cultura universala „Constelatii diamantine”, N.N. Negulescu, a primit astazi, 26 Iulie 2011, cea mai înalta distinctie a Ligii Scriitorilor Români: „Virtutea Literara”, pentru neobosita activitate scriitoriceasca si nu numai.

Nicolae N. Negulescu – nascut 7 decembrie 1940 Craiova – Poet român

 În adresa Ligii Scriitorilor Români cu nr. 624/2011, se mentioneaza: „Stimate domnule N.Negulescu, datorita activitatii dumneavoastra îndelungate în folosul culturii si spiritualitatii, comitetul director al Ligii Scriitorilor din România a hotarât cu prilejul împlinirii unui an de la înfiintarea revistei Constelatii Diamantine, sa va acorde cea mai înalta distinctie a organizatiei noastre „Virtutea Literara”. Al. Florin Tene, Presedinte, Membru corespondent al Academiei Române Americane. (A.R.A)”

Premii si diplome obtinute

Certificate of Appreciation in recognition of valuable contributions to the culture by Math & Sciences Department of the University of New Mexico – Gallup Branch for 2008-2009

International Association Of Paradoxism Avanguard Movement In Arts And Science – Board Of Directors does hereby recognize that Nicolae N. Negulescu Has Been Chosen For Distinguished Achievement In Paradoxism And Has Been Confered An Honorary Membership – President Dr. Florentin Smarandache, University of New Mexico (11.27.2010)

Certificat de Apreciere în semn de recunoastere a contributiilor valoroase la cultura de Math & Departamentul de Stiinte de la Universitatea din New Mexico – Sucursala Gallup pentru 2008-2009.

Asociatia Internationala de Paradoxism Circulatie Avanguard în arte si stiinte – Consiliul de Administratie a fost de acord ca domnului Nicolae N. Negulescu sa i se confere statutul de membru onorificfie – Presedinte Dr. Florentin Smarandache, Universitatea din New Mexico (11.27.2010)

– Licentiat în Regie Cinematografica si arta fotografica. Studii complementare în filosofie metafizica, filosofie orientala, istoria religiilor, mitologie.

– Autor a peste 21 de expozitii de arta fotografica la saloane nationale.

– Autor de filme documentare de scurt metraj. Ex-foto-reporter, ex-reporter, ex-redactor, ex-redactor sef la diferite publicatii.

– Colaborari cu arta fotografica la reviste si almanahuri literare.

– Realizator în 1981 a Galeriei de portretistica a celebritatilor medicinei românesti – în inima Muzeului de Istorie a Medicinei „Victor Gomoiu”, la propunerea rectorului Universitatii Craiova, prof. dr. Tiberiu Nicola.

– Ex-profesor de arta fotografica la Casa Studentilor din Craiova. Actual director de imagine al publicatiei de cultura „Ratiunea”.

– Este membru al Ligii Scriitorilor din România.

– Din 22.01.2010 este vicepresedinte al Filialei Oltenia Craiova a Ligii Scriitorilor din România.

– Din 23.03.2010 este redactor-sef al revistei de cultura Literaria.

– Din septembrie 2010 este fondator si director al revistei de cultura universala Constelatii diamantine.

– A fost nominalizat la premiile Ligii Scriitorilor Români, 25 februarie 2011, cu volumul Ochiul de foc.

– Este mentionat de Marin Popa în Istoria literaturii de azi pe mâine, vol. II, la pag. 253, Editura Semne, Bucuresti, 2oo9.

– La 16 ani debut radiofonic cu un grupaj de poeme – pe un fond muzical sustinut de actorul – menestrel Tudor Gheoghe într-o emisiune a Studioului de Radio Oltenia.

– La 21 ani debut cu un grupaj de poeme în revista literara „Ramuri”, debut prefatat de regretatul critic literar Constantin Dumitrache. Membru al cenaclurilor literare „Traian Demetresc”, coordonat de prof. universitar Ion Patrascu, „Ramuri” coordonat de scriitorul Marin Sorescu, „Luceafarul”, coordonat de regretatul poet Cezar Ivanescu. A publicat frecvent grupaje de poeme în revistele „Ramuri”, „Luceafarul”, „Flacara”, „Convorbiri literare” si în „Almanahurile Ramuri”. La propunerea scriitorului Marin Sorescu – pe atunci redactor-sef al publicatiei „Ramuri”, a fost delegat oficial al revistei, pentru realizarea reportajelor literare. În acest sens i s-a acordat spatiu în pagina a doua a revistei.

– În 1982 a fost nominalizat si a participat la turnee literare cu scriitori „luciferisti”. Participant la actiuni literare locale si nationale, consemnate în „România literara”. Invitat la activitati literare în Constanta (1981-1982) de catre Secretarul Filialei Uniunii Scriitorilor din Constanta, Marin Porumbescu.

Volume publicate de autor:

– Vesperale, volum de elegii, editura Litera, Bucuresti, 1983, prefatat de Artur Silvestri, debut editorial.

– Sfera rostirii, poezii, editura Spirit românesc din Craiova, 2002, prefatat Mircea Moisa.

– Prelat în regatul cuvantului, poezii, editura Spirit românesc din Craiova, 2005.

– Lacrimi de diamant, editura MJM- Autograf, Craiova, prefatat de Florea Miu, redactor la revista „Ramuri”.

– Ochiul de foc, poeme metafizice, editura craioveana MJM-Autograf, 2008, prefatat de Petre Ciobanu.

– Sfera rostirii, Prelat in regatul cuvântului si Lacrimi de diamant, formeaza o trilogie metafizica.

Antologii, colectii literare

– Marturisirea de credinta literara (vol. II), 2008, editura Carpathia Press, Bucuresti, volum realizat de Artur Silvestri.

– Romania din suflet, editura Boldas, Constanta, 2008, volum realizat de Ana Ruse, Laura Vaceanu, Valeriu Cusner.

– Dictionarul elementar al scriitorilor romani al ARP, 2008.

– Antologia Noul Orfeu a ARP, 2008.

Activitate literara, studii ezoterice

În anul 2006, autorul a sustinut publicarea debutantilor în publicatia „Ratiunea” . Perioada de aparenta „tacere” între 1983-2002, a însemnat pentru poet truda, sacrificii, slefuire spirituala. Tezaurizând limbi ca: ebraica (aramanica), sanscrita si greaca veche, intensificându-si cercetarile în Istoria doctrinelor filosofice crestine, filosofia antroposofica, arta divinatiei, orientalistica, cosmogonie, astrologie, hermeneutica si heraldica, s-a pomenit „zidit în manuscrise”. Cercetarile sale în aceste vaste domenii s-au concretizat în articole, referate, eseuri, opere. Autorul a redeschis cursurile unor izvoare spirituale din: Sepher Yetsirah, Ghematria, Notaria, Themuria, Sepher-ul lui Moise, esenta Cabbalei de la Eseniei, Zoharul din textele chaldeene, simbolismul mistic, textul Hecalat din literatura Merkabah, întelesul cartilor sfinte, metafizica si teosofie, mistica numerologica, Zen si Budhismul tibetan, Evagheliile gnostice, Bagavad- Gita si Dhammapada, Corpus hermeticum, esoterismul druizilor, textul stravechii rugaciuni Kaddish, Spiritul Qumran-ic, soteriologia Crucii, teologia hindusa si cea budhista, mituri crepusculare, caracterul esoteric al gnosei, Epifanii si Ocultari, Zaratrusta si Zamolxis, gândirea hermeneutica, Heraclit, Pitagora si Zenon, mediatia simbolurilor, universalii transculturale, Eul trancendent, eonii din lumea sensibil-spirituala. ?i-a împlinit doritele calatoriei documentare prin India si Tibet. Întretine contacte permanente cu iluminati din reputate Cancelarii crestine din Sfântul munte Athos, Institutul biblic USA, Academia regala din Marea Britanie, Lamaserii tibetane, Ashrame indiene.

Aprecieri literare la adresa domnului Nicolae N. Negulescu:

Printr-o scrisoare din 30 iunie 2008, primita de la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Mihai I, Regele Romaniei, l-a felicitat pe poetul N. N. Negulescu prin Secretarul sau Executiv Alice Ionescu, pentru publicarea volumului de poeme „Ochiul de foc”. În anul 2007, volumul „Lacrimi de diamant” a fost aureolat în spatiile consacrate ale celor doua celebre biblioteci: „Fundatia Nobel” si „Institutul Herder”.

***

Premiul „Virtutea Literara” – a mai fost acordat doamnei Doina Dragut si domnului Janet Nica. Cei doi, împreuna cu Nicolae N. Negulescu, formeaza trioul colectivului de redactie al revistei de cultura universala Constelatii diamantine.

***

2. Doina DRAGUT

Câteva cuvinte despre scriitoare:

Nascuta în 28 octombrie 1953, Doina Dragut a facut clasele elementare în satul Silistea Crucii – Dolj, iar liceul l-a facut la Craiova, la Liceul „Carol I”. Apoi a urmat Facultatea de Matematica, din Craiova. Ulterior a absolvit studii postuniversitare: specializare în ingineria de sistem (soft), Bucuresti.

Debutul literar si l-a facut în revista Luceafarul cu volumul de poezii Ceasuri de îndoieli, în anul 1994.

A colaborat la Luceafarul, România literara, Ramuri, Mozaicul, Lamura, Autograf MJM, Scrisul românesc, Poesis, Familia, Gazeta matematica, Rebus etc.

Volume publicate:

– Volumul de poezii Ceasuri de îndoieli, prefata Ovidiu Ghidirmic, Editura Spirit românesc, Craiova, 1994.

– Volumul de eseuri Arabescuri, publicat de Editura Spirit românesc, Craiova, 1995.

– Volumul de poezii Detasare într-un spatiu dens, publicat de Editura Spirit românesc, Craiova, 1995.

– Volumul de eseuri asupra individualitatii destinului în arta intitulat: Individualitatea destinului, aparut la Editura Spirit românesc, Craiova, 1996.

– Volumul de poezii Spatiul din nelinisti (ref. cop. IV: Constanta Buzea, Ovidiu Ghidirmic), aparut la Editura Scribul din Slatina, 1998.

– Volumul de poezii Ochiul de lumina (prefata Constantin Dumitrache, postfata de George Sorescu, Ovidiu Ghidirmic, C.M. Popa, aparut la Editura Fundatia Scrisul Românesc, Craiova, 2000.

– Romanul-jurnal Suferintele unui redactor, (prefata de prof. Ion N. Dinca), aparut la Editura ALMA, Craiova, 2006.

Doina Dragut se dedica jurnalismului, informându-si cititorii prin stirile de ziar, facându-si meseria cu aceeasi dezinvoltura, indiferent daca este vorba despre o cronica plastica, literara sau chiar eseuri.

Este membra a Ligii Scriitorilor Români, a Societatii Scriitorilor Olteni si a The Paradoxist Literary Movement Association, secretar general de redactie la revista Lege si Faradelege si redactor-sef adjunct la revista de cultura Literaria a Filialei Oltenia Craiova a Ligii Scriitorilor Români. Din septembrie 2010 este fondator si redactor-sef al revistei de cultura universala „Constelatii diamantine”, editata sub egida Ligii Scriitorilor Români.

În adresa Ligii Scriitorilor Români cu nr. 654/2011, se mentioneaza: „Cu ocazia împlinirii unui an de când coordonati aparitia revistei Constelatii diamantine si pentru activitatea dumneavoastra îndelungata dedicata creatiei literare, Comitetul Director al Ligii Scriitorilor a hotarât sa va acorde VIRTUTEA LITERARA, cea mai înalta distinctie a organizatiei noastre, alaturi de urarea de a fi si în continuare activa în domeniul creatiei literare pentru propasirea culturii române.” Al. Florin Tene, Presedinte, Membru corespondent al Academiei Române Americane. (A.R.A)”

***

3. Janet NICA

Scriitorului Janet Nica s-a nascut la 12 mai 1943 în comuna Ostroveni, judetul Dolj. Este profesor de franceza în aceasta localitate si în orasul Bechet. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Craiova, promotia 1971. Pâna în 2010 a fost presedinte al cenaclului „Comuna literara Bechet”, redactor la revistele „Lamura”, „Sfârsit de mileniu” si „Mileniu” din Craiova. Este secretar general de redactie si membru fondator al revistei de cultura universala „Constelatii diamantine” din Craiova.

Fondator al revistei „Cadran universitar” a Universitatii din Craiova, 1968; Membru al Societatii Scriitorilor Olteni din 2000; A debutat cu poezie în revista „Ramuri”, 1967.

A publicat mai multe volume, din care amintim:

– Semanatorul de limite, 1981,

Cocheta pasare din ochi, 1995,

Testamentul vesel, 1997,

Shinto – calea zeilor, 1998,

Crily – floare de lotus, 2000,

Pulsatoria – sonet glosa, 2001 si

Nastrusnicitelnic – roman postmodernist în

Activitate literara:

Debut cu poezie ìn revista “Ramuri”, 1967;

Poezii si eseuri publicate ìn revistele:

Ramuri”, „Luceafarul” , „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Tibiscus” (Serbia-Muntenegru), „Dorul” (Danemarca), „Glasul natiunii” (Republica Moldova), „Sfârsit de mileniu”, „Mileniu”, „Ratiunea”, „Mozaicul”, „Arca lui Noe”, „Lamura”, „Dacia literara”, “Monitorul de Valcea”, “Cuvântul libertatii”, “Mesagerul Olteniei”, „Autograf MJM”, „Semne”, „Fereastra”;

Janet Nica – este un poet apartinând curentului paradoxist.

Semneaza în mai multe antologii publicate la Craiova, Cluj, Botosani si Petrosani, între anii 1993 si 2004. De-a lungul timpului, poetului si criticului Janet Nica a obtinut mai multe diplome de excelenta si premii pentru proza, poezie si critica literara:

– Premiul II pentru proza umoristica si Premiul III pentru epigrama la Festivalul National de Umor „Oltenii si restul lumii” din Slatina în octombrie 2008, dar si Ordinul Ziaristilor „Clasa de argint” pentru realizari deosebite în presa si cultura din România, la 28 octombrie 2006…

În adresa Ligii Scriitorilor Români, se mentioneaza: „Cu ocazia împlinirii unui an de când coordonati aparitia revistei Constelatii diamantine si pentru activitatea dumneavoastra îndelungata dedicata creatiei literare, Comitetul Director al Ligii Scriitorilor a hotarât sa va acorde Virtutea Literara, cea mai înalta distinctie a organizatiei noastre, alaturi de urarea de a fi si în continuare activa în domeniul creatiei literare pentru propasirea culturii române.” Al. Florin Tene, Presedinte, Membru corespondent al Academiei Române Americane. (A.R.A.)”

***

Îi felicit pe cei trei scriitori olteni pentru cea mai înalta distinctie a literaturii române – Premiul Virtutea Literara. Sanatatea sa le fie toiag, iar muza sa-i însoteasca mereu prin lumea scrisului!

A consemnat,

Georgeta NEDELCU

Craiova

1 august 2011

Cenaclul FLACARA VIE la Craiova

Sala se ridica, iarasi, in picioare,

Si asteapta , inca, nemiscat, un sol –

Dar pe scena lumii, nu e omul mare

Si biroul vietii lui ramâne gol…

 

Intra iar pe scena,

Iarasi se prezinta,

Iar ridica mâna,

Si recita iar,

Vena la vena,

Salii ii e tinta,

El ii este vâna,

Si abecedar…

 

Cânta menestrelii,

Vin mereu bilete

Dintr-o sala vie,

El le ia, dator,

Nesupus greselii,

Mintea lui, cu sete,

Scrie poezie,

Si raspunde lor …

 

Da, a lui e vina,

Da, a lui e tara,

Da, al lui, poporul,

Toate câte dor –

Dar luati lumina,

Luati si primavara,

Luati si viitorul,

Dintr-un muritor ..

 

Scrie, si raspunde,

Scrie, si prezinta,

Scrie iar, si cânta,

Scrie, râs plangând,

Cine stie unde,

Si in ce incinta,

El binecuvânta,

Românescul gând –

 

Nu se-aplauda-n joaca,

Nu se-aplauda-n sila,

Nu se-aplauda-n turma,

Nu se-aplauda-n tril,

In cenaclu, parca,

Intra in pupila,

Dorul de pe urma,

De a fi copil –

 

Dar Titanul scrie,

Inca-o poezie,

Poate inca-o carte,

Poate inca-un drum –

Responsabil este

Pentru vesnicie,

A calca pe moarte,

Pentru cei de-acum –

 

Sala se ridica, iarasi, in picioare,

Si asteapta, inca, nemiscat, un sol –

Dar pe scena lumii, nu e omul mare,

Si biroul vietii lui ramâne gol…

 

19 iulie 2011,

Jianu Liviu-Florian

 

 

PREMIILE PORTUGHEZE

GEORGE ROCA prezinta:

PREMIILE PORTUGHEZE RECOMPENSEAZA PROIECTE DE COOPERARE INTERNATIONALA

Lisabona – Madrid – Bucuresti:

La sfârsitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural si artistic MAC 2011, oferite anual de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia, si care marcheaza cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase institutii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relatiilor dintre diversi agenti si practici artistice si spatiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, institutii cât si cele apartinând mediilor de comunicare, presa scrisa sau televiziune, din mai multe tari.

 Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisa, în numele întregii echipe editoriale, alaturi de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru Promovare Culturala i-a revenit Agentiei Defeses Fine Arts, înfiintata de Eva Defeses, care reprezinta în spatiul iberic mai multe institutii, reviste si artisti plastici români.

 Miscarea de Arta Contemporana a oferit Trofee, Premii si Medalii la numerosi jurnalisti si artisti plastici din Portugalia si Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheza TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

 Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturala româno-spaniola, a fost distins cu Medalia de Recunoastere Internationala. Directorul-fondator al Miscarii de Arta Contemporana, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distinctia. Calderón de Jesús este fondatorul galeriei Artejescal din Madrid care reprezinta mai multi artisti plastici români si un promotor activ al culturii române. Ultimul sau proiect este seria de filme documentare despre arta din România, pentru care fost intervievati în jur de 1000 de artisti si au fost editate peste nouazeci de DVD-uri care prezinta artisti, ateliere, expozitii din Iasi, Botosani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Bals, Cetate, Craiova, Rosiorii de Vede, Alexandria, Timisoara, Bucuresti, Ploiesti, Targu Jiu, Pitesti si multe alte sate si orase mai mici din toata România.

 Antonio Calderón de Jesús lucreaza, în prezent, la un proiect mai extins care uneste arta din România cu cea din Spania si Portugalia. Se doreste promovarea artistilor români, portughezi si spanioli într-un centru de documentare a artei contemporane din toata lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. In acelasi timp, Calderón de Jesús definitiveaza deschiderea a noi spatii expunere la Madrid, care sa faciliteze schimbul de expozitii ale artistilor din România si Portugalia, în colaborare cu institutii internationale.

GR

Sfânta zi de Duminica

de Corina-Lucia Costea

 

E duminica dimineata. Am decongelat de cu seara un pui. Stau în fata lui si ma gândesc cum sa-l împart. Nu ca n-as fi facut de mii de ori treaba asta…dar niciodata nu am uitat vacantele în care vedeam scena asta la Seica Mare, lânga Sibiu, la una dintre matusile mele (sora cu tata). Dina avea de hranit 8 guri…6 copii, ea si sotul ei…la care ne mai adaugam si eu si sora mea (în unele vacante), dar si o fetita din casa de vizavi, care nu voia sa manânce singura. Un pui la 11 guri, nu e simplu, dar nu se ridica unul de la masa nemultumit ori flamând. Erau vacante când eram 12, ca venea si baiatul de la Oradea.

“Baiatul de la Oradea” era sufletul ei.

Când nu împlinise 15 ani, pe Dina o trimisera parintii, din Oltenia, la Bucuresti, la o sora mai mare, sa urmeze scoala de infirmiere. Sora cea mare era asistenta la spitalul ORL si cu atâta se oferise si ea sa-si ajute familia: scolarizând-o pe cea mica. Tentatiile orasului au fost mari! Nu stiu cum, dar la un moment dat, tatal meu, care era pe vremea aceea înca student, la Craiova, a primit o scrisoare, de la asistenta, ca Dina era însarcinata si nu vrea sa spuna cu cine. Cum sa-si anunte parintii, care-si pusesera atâta nadejde în copiii lor?

Tata lua primul tren spre Bucuresti si, dupa o noapte de conversatii, mai dure si mai înlacrimate, afla de la Dina ca cel care profitase de naivitatea ei fusese un tânar de la scoala de ofiteri…caruia nu-i stia nici numele.

La prima ora, când se da raportul la unitatea militara, comandantul o puse pe Dina, care mergea tremurând cu tata de mâna, sa-l identifice pe cel care o lasase însarcinata. Toti erau în pozitie de drepti. Dina se opri în dreptul lui. Era fiul unui învatator din Oradea, un copil crescut cu mare drag si cu respect pentru oameni, dar care, în anturajul bucurestean uitase tot ce parintii l-au învatat. Pâna spre seara, sosi si domnul învatator.

Eu nu stiu toate amanuntele, pentru ca era un subiect tabu în familia noastra, dar mereu exista binevoitori, care mai spun câte ceva. Treaba e ca acel copil a fost înfiat de bunicii lui, de d-nul învatator, si crescut la Oradea.

În vremea acestor evenimente, la Scoala de ofiteri, era, ca soldat în termen si Costica, de loc, de lânga Sibiu. Fusese de serviciu, la poarta, când se facu „identificarea”. Interesându-se „de caz” mai departe, afla ca i se facusera analize, dupa nastere, copilului si se dovedise clar, ca acel copil era al tânarului indicat de fata. Oradeanul pierdu, dupa acest “incident”, cariera militara, dar nici nu voise sa se casatoreasca cu Dina.

În ziua eliberarii, Costica, soldatul sibian, rupse din registrul de la poarta, pagina pe care notase actele de identificare ale Dinei si ale tatalui meu, din ziua când venisera la unitate. Desi era cu un cap mai mic (în înaltime) si cât 1/3 din greutatea fetei, se înfatisa la poarta asistentei, cautând-o pe lehuza. Dina era singura acasa. Iesise în curte si, necunoscându-l, vorbisera prin gard. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, Dina îsi facu rapid bagajul si pleca cu Costica…”undeva, lânga Sibiu” (asa-i lasase scris, pe bilet, asistentei).

Draga cumnate…îi scrisese Costica prima scrisoare, tatalui meu…am ajuns cu bine acasa, la Seica Mare. Mama a primit-o bine pe Dina. Si Dina pare multumita. Nu suntem bogati, dar îl avem pe Dumnezeu. El ne va ocroti si ne va face sa razbim prin toate ale lumii…”

Si acum îmi amintesc, atât de viu, casa lor: o casa cu dragoste.

Costica era pictor naiv. Poarta casei era pictata cu o scena de vânatoate. Holul surprindea dansul ielelor, în voaluri sau goale, pe malul unui râu. Prima încapere, sufragerie si bucatarie si dormitor al parintilor si camera de zi…pastra mereu un aer proaspat, cald, ca o îmbratisare. Urmatoarea camera, spre stânga, era “ de baieti”, iar ultima “de fete”. În curtea casei era atelierul unchiului meu si camera în care pastra plantele medicinale. Cel mai mult îmi placea sa umblu încaltata cu sabotii lui de lemn, pictati (cum au olandezii, pentru care avea sute de comenzi).

Tot satul ramasese mut când iesisera, în prima duminica, la biserica: Costica, cu Dina si cu mama lui. Dina era o frumusete. Înalta, voinica, cu un par negru, lucios, ce-i trecea de fund, adunat într-o coada groasa, pielea alb-sidefie, buzele mereu rosii si umede, ochii mari, verzi.

Si-au urmat copiii: una, doua, trei, patru fete…apoi un baiat si înca o fata. Dupa sase-ba chiar sapte nasteri, medicul, pe raspunderea lui, îi lega trompele.

Dupa a patra fetita, deja se simteau greutatile materiale. Tatal meu, nu ne avea înca pe noi si îi trimitea lunar, cumnatului sau, “un mic ajutor” (fara sa stie nevasta si socrii); ba chiar îi propusese mamei sa o înfieze pe cea mai mica. Dar Dina s-a opus. Si-a taiat coada si si-a vândut parul, doar sa nu o dea.

Înainte de Sarbatorile de iarna, când era însarcinata cu baiatul, a primit prima scrisoare de la întâiul ei nascut, de la Oradea. A lesinat, de emotie, cu scrisoarea-n mâna, pe zapada, lânga poarta.

Draga mama, scrisese N. printre altele, bunicul mi-a spus ca mai am surori, ca ai alti copii. Pe mine m-ai uitat? Stii ce înaltime am? Ce note iau la scoala? Tata spune ca sunt frumos, ca tine…

Plânse Dina o noapte întreaga. Când s-au ivit zorile, Costica îi spuse mamei sale: “Sa nu o trezesti! Ma duc la Oradea, dupa copil!

Si a venit Costica, la d-nul învatator. I-a povestit si i-a aratat poze cu Dina, cu fetele, cu casa lor si l-a implorat sa lase baiatul sa-si vada mama. Acum aflase si unchiul meu ca, la împlinirea vârstei de 10 ani, bunicul a hotarât sa-i spuna lui N. adevarul despre parintii lui. Tatal sau natural, nu era, asa cum stia el, bunicul lui. N. a voit sa-i scrie mamei sale si bunicul nu s-a opus. Aflase de la tatal meu adresa Dinei, caci tatal meu îl vizita, de câte ori avea ocazia: Si el e nepotul meu!

În Ajun, când Dina împodobea bradul, cu fetele, în casa intrara musafirii de la Oradea”!

N-am avut Craciun mai frumos în viata mea! povesteste si acum N….la aproape 60 de ani ai lui. Era stiut: când mergeam eu la Seica, eram rasfatatul mamei!

În vacante ne gaseam de multe ori cu el, acolo, sau venea el la noi, cu 1-2-3 dintre fratii lui de la Sibiu.

Nu voi uita niciodata sentimentul pe care l-am avut în casa lor: ca poti sa ai, material vorbind, tot ce vrei, daca lipseste dragostea care uneste…tot degeaba.

Ma uit cu tristete la puiul din fata mea…în câte parti sa-l tai?

Îl iau de-o aripa si-l pun întreg în tava.

 

Timisoara,05.06.2011

 

Lola

de Jianu liviu-Florian

 

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnica.

Intr-o vreme, au avut o gospodarie bogata intr-una din plasele Timisoarei. La Jamu Mare.

Cresteau pe langa casa porci, si vaci. Laptele, ca si belsugul vietii, era atat de abundent, incat, saturand si gurile flamande ale celor care veneau la poarta, si cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasa amintire a bunicului, din acea vreme, era legata de un caine. O catelusa. Alba, cu pete negre. Lunga, si cu picioare puternice, si scurte  Se pripasise intr-o buna zi in ograda lor.

Bunicul, vazand-o, a strigat: Lola! Si catelusa si-a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului. Lola i-a ramas numele.

Intelegea totul ca un om. Era suficient ca unul din stapani sa-si faca aparitia in curte, ca Lola venea intr-un suflet, isi ridica capul, si il privea in ochi, pentru a-i ghici dorintele.

Fereasca Dumnezeu sa dea un strain sa intre in curtea lor! Lola l-ar fi sfasiat pe loc. Era neagra in cerul gurii de rea cu cei veniti cu intentii necurate. Porcii, chiar, si vitele, ii stiau de frica. Si nu odata avusesera de-a face cu coltii ei, cand se incaierau, sau dadeau sa strice cate ceva prin ograda.

 

Intr-o buna zi, bunicul a plecat spre banca, cu servieta lui de piele maronie, cu doua inchizatori cu cheie, doldora de bani. in mana, sa predea la casierie o mare suma de bani. Deschizand poarta, Lola i s-a incurcat printre picioare, si a iesit si ea. Bunicul s-a bucurat ca nu este singur. Lola! Vino Lola cu mine! Si catelusa l-a privit in ochi, si a latrat bucuroasa, urmandu-l, cu codita ridicata ca un steag..

 

Ajuns in banca, bunicul s-a asezat la rand, la Casierie. La Casa i s-a cerut un act de la Directia Financiara. Si bunicul a plecat intr-un suflet la Financiar, sa  obtina acel act, si sa se reintoarca apoi sa predea banii.

 

Dupa un ceas si ceva, bunicul se reintorcea in banca, cand  brusc, si-a dat cu palma peste frunte. Servieta cu bani! Am lasat-o jos, langa casa, inainte de a pleca  la Financiar. Bunicul a plecat in goana catre banca.

Un functionar al bancii, zarindu-l de departe, a inceput sa strige disperat:

–         Domnul inspector! Domnule inspector!

–         Ce este? Ce s-a intamplat?

–         Veniti, va rog frumos, repede, la casierie, caci catelusa dumneavoastra parca e turbata! Nu se poate apropia nimeni de casierie! Si sunt atatia clienti la rand! Am incercat sa o indepartam, dar nu am reusit!

Bunicul s-a grabit, si intr-adevar, langa ghiseul de casa, era Lola. Si la zece -12 metru de ea  distanta, o multime de oameni astepta, neputincioasa, ca Lola sa le permita sa se apropie de ghiseu. Langa Lola, servieta cu bani a bunicului. Neatinsa. Cine ar fi putut sa o atinga, cu cel mai  darz cerber langa ea?

 

Asa era Lola.  Credinta la datorie.

 

Au urmat bombardamentele. Suflul unei bombe a lovit casa bunicilor. O parte din acoperis a fost smuls. Un colt de zid a cazut. Bunicii s-au refugiat in graba, luand cu ei numai hainele de schimb, si niste bani. In zorul plecarii, au uitat de Lola

Dupa o vreme, s-au reintors sa mai ia o parte din mobila de pret ramasa in casa.

Intrand in curte, au zarit-o, culcata pe pivnita, pe Lola. Mai traia.

Lola! A strigat bunicul. Si cainele a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului, pentru a-i ghici dorintele. Dar trupul nu a mai avut putere sa si-l ridice.

Lola ramasese in curte, desi putea oricand sa plece prin ulucile gardului, sfaramate de suflul exploziei.. Ramasese sa-si astepte stapanii, si sa apere curtea, si casa. Fara mancare. Fara apa.

Zadarnic i-au dat bunicii apa si hrana. Lola nu mai avea putere sa manance. Zadarnic au chemat un veterinar.

Lola a murit intinsa deasupra pivnitei, privindu-si stapanii, pana ce ochiul dinspre cer nu a mai clipit.

Si i-am dat apa, domnule inspector! Au spus venicii. Si i-am dat mancare. Dar Lola nu manca decat din mana stapanilor.

 

La 91 de ani, a murit si bunicul. Departe de Jamu mare. In Craiova. Inaintea bunicii chiar, se poate ca prima fiinta care l-a intampinat sa fi fost un caine. Bunicul sa fi strigat: Lola! Si Lola sa-l fi privit fix in ochi, pentru a-i ghici cea mai mica dorinta.

 

31 mai 2011

 

 

CÂTEVA GÂNDURI DESPRE CONSTANTIN BRÂNCUSI

de Dr. Cristina OPREA

 

Pe data de 16 martie s-au implinit 54 de ani de când a plecat dintre noi parintele sculpturii moderne. Din anul 1957, anul trecerii, lucrarile sale sunt prezente în expozitii omagiale, s-au organizat diferite simpozioane si conferinte atât în tara cât si în strainatate despre opera sa. S-au scris numeroase carti si s-au regizat filme.

 

Fascinat de cunoastere

Fara a dori sa se încadreze unui curent sau altul, a acceptat teoriile vechii arte populare românesti, ducând chiar o viata în spiritul taranului român, sanatoasa, asezata si plina de întelepciune. Atelierul sau ilustra cel mai bine existenta sa.

Multi care i-au trecut pragul au ramas impresionati de atmosfera româneasca degajata. Arta pentru el avea rol de vindecare a sufletului, de a produce bucurie, de a echilibra publicul privitor. A cautat toata viata Absolutul, marturii sunt propriile creatii. A încercat sa se elibereze de tot ceea ce l-ar fi dus pe un drum gresit si tinând cont de fluxul vietii, si-a construit o metoda de a comunica, în stilul sau, cu Universul. A redat în propria creatie nu fiinta ci forta spirituala a acesteia, prin puterea sa de observatie, contribuind la evolutia artei.

Fascinat de redarea esentei, a încercat sa se transpuna pe sine în creatii, pentru a le face sa ,,vorbeasca” despre Univers. Propriile lucrari sunt niste chei, iar noi, urmasii lui, le putem folosi pentru deschiderea altor porti de cunoastere. Forma, pentru a fi mai bine înteleasa trebuie sa fie simpla, simplitatea având o mare semnificatie în opera sa, pentru ca aceasta duce spre esenta. El pleaca de la figurativ si ajunge la nonfigurativ, de fapt la granita dintre cele doua.

 

De ce a fost atras de formele arhetipale?

Pentru ca acolo a gasit ceeea ce cauta – simplitate, reducere la esenta, stilizare, inocenta, nevinovatie, emotie. A învatat de la mesterii artei primitive cum sa ajunga la esenta unui lucru, cum sa stilizeze, cum sa reprezinte o idee. A gasit izvorul si a adus un lucru nou în sculptura moderna, a suprimat golurile, pentru a reda luminii un teritoriu mult mai amplu. Întreaga sa opera se caracterizeaza prin expresivitate si esenta.

 

Opera sa este o confesiune

Cea mai impresionanta modalitate de a omagia sacrificiul poporului român este monumentul de la Târgu-Jiu din care fac parte ,,Masa Tacerii”, „Poarta Sarutului” si „Coloana Infinitului”, închinat eroilor din 1916, ce au murit în lupta de pe malul Jiului. Întreg ansamblul a fost comandat de catre doamna Arethia Tatarascu si sculptat în piatra de Banpotoc între anii 1937-1938.

 

Masa Tacerii” este rotunda, în jurul ei artistul a asezat douasprezece scaune rotunde, ce au forma unor clepsidre. De la aceasta masa porneste o alee, numita ,,Aleea Scaunelor” ce trece pe sub „Poarta Sarutului”. Cel de-al treilea element al ansamblului este „Coloana Infinitului”.

Asa cum ne-a demonstrat în tot ceea ce a creat, artistul a fost preocupat de simbol. Acest ansamblu are si el semnificatia lui, pentru ca nu întâmplator a fost ales spatiul, în care a fost amplasat. În apropierea „Mesei Tacerii” se afla râul Jiu. Dupa cum se stie apa simbolizeaza viata. Masa cu cele douasprezece scaune poate ilustra timpul (ceasul cu douasprezece ore sau anul cu douasprezece luni), sau poate fi masa apostolilor, sau poate semnifica chiar familia. Din sânul acestei familii omul se ridica si pleaca, mergând pe drumul vietii – calea ce leaga masa de poarta – ajunge singur în fata portii – a pragului sau existential, unde îsi întâlneste jumatatea. De aici pleaca însotit de jumatatea sa, pe drumul vietii în doi si dupa ce parcurge aceasta cale existentiala, se trezeste singur în fata „Coloanei fara sfârsit”. Aici pe aceasta scara, sufletul sau încearca sa se apropie de Dumnezeu. Aceste lucruri le-am gândit în momentul în care am aprofundat studiul acestui ansamblu.

 

Toate elementele decorative folosite au fost percepute, ca elemente preluate din arta populara româneasca. Daca ar fi sa privim din punct de vedere etnografic, „Masa” ar reprezenta masa taraneasca traditionala de forma rotunda, cu scaunele de aceeasi forma, pe care taranca românca rasturna mamaliga si în jurul careia se aduna întreaga familie, pentru a se sfatui în vederea rezolvarii problemelor existetiale. „Poarta” ar semnifica locul pe unde se trece spre un nou început, având deasupra lada de zestre omniprezenta în casele traditionale, acolo unde se nasteau fete, iar „Coloana” – stâlp traditional gorjenesc, stâlp funerar, întâlnit în cimitirele din Gorj, în vârful careia mesterii sculptau si asezau o pasare, simbolul sufletului celui decedat.

Aleea Scaunelor” poarta numele de la cele douasprezece scaune (cu forma tabliilor patrate) ce o marginesc, pe care artistul le-a grupat în patru ansambluri de catre trei scaune fiecare. Ele pot simboliza anul cu cele patru anotimpuri sau cele douasprezece luni ale lui.

De-a lungul timpului opera sa a primit diverse interpretari. Ceea ce confera o certitudine este faptul ca sculptorul Constantin Brâncusi a ales anumite teme arhetipale, le-a adus în contemporaneitate, filtrându-le si transpunându-le în propria viziune.

 

Craiova

mai 2011

 


FLORILE, MOTIV DE INSPIRATIE PENTRU ARTISTII ROMÂNI

de Dr. Cristina OPREA

În aceasta luna, în care sarbatorim sosirea primaverii, m-am gândit ca cel mai potrivit articol pentru revista ar fi acela în care sa va vorbesc despre efemerele flori si ceea ce au reprezentat ele în viata artistilor români.

 

Facând o plimbare prin istoria artei românesti am ramas impresionata de maiestria si muzicalitatea anumitor tablouri, în care tema florala se oglindeste. Si pentru a nu ma bucura numai eu de frumusetea acestor lucrari am considerat ca trebuie sa împartasesc aceasta stare cu cititorii revistei.

 

Cel mai impresionant artist este Stefan Luchian. Este artistul ce a descoperit în motivul floral echilibrul compozitional, dar si pe cel sufletesc. Pentru a realiza o lucrare cu aceasta tema, în primul rând, sufletul artistului trebuia sa rezoneze cu modelul. Aceasta vibratie interioara ne-a fost transmisa si noua, iubitorii de frumos. Florile au reprezentat un reper în discursul sau plastic. M-am oprit asupra lucrarilor ,,Albastrele”, ,,Anemone” si ,,Crizanteme”, pentru ca ofera trei modalitati de a interpreta si picta aceste flori.

 

Albatrelele pictate pe un fundal încalzit prin tonalitatile de galben-ocru, înconjoara practic vasul în care artistul le-a asezat. Daca am desena ipotetic o linie de contur, am observa ca se formeaza un cerc, iar vasul este asezat chiar în mijloc. Pentru a nu crea o monotonie vizuala, folosind doar doua culori, una calda si cealalta rece, a adaugat cateva fire de margarete, în partea stânga a tabloului, ce contrasteaza cromatic si ofera spatialitate întregului buchet. O singura margareta, în partea dreapta a lucrarii, prezenta subtila, confera o proportie justa. Artistul a încercat sa redea prin tuse largi si spontane fragilitatea florilor, în opozitie asezând tusele scurte ale fundalului.

 

Un alt discurs plastic sustine Luchian în tabloul ,,Anemone”. Brunul fondului, coborât parca din tablourile lui Rembrandt, ocupa spatiul într-o proportie mare. Folosind complementarele rosu – verde, pictorul Stefan Luchian dozeaza foarte bine culorile, creeând armonie. Daca privim cu atentie fiecare tablou în parte, observam ca artistul a ales vase deosebite ca forma si materialitate, tocmai pentru a oferi alternante vizuale si coloristice, evitând monotonia. Ulcica aceasta de lut contrasteaza cromatic cu florile, ce par a se grupa în jurul sau. Petele de rosu, alb, negru ce redau corolele florilor creeaza un ritm si o muzicalitate prin dialogul sustinut cu verdele crud al vasului de lut.

 

La Stefan Luchian fiecare tablou surprinde o stare, un gând, o traire. De la albastrele vivace trece catre cumintenia anemonelor, ca apoi sa se întoarca spre dansul petalelor de crizanteme. Fiecare artist si-a ales din multitudinea plantelor decorative numai pe acelea ce au facut parte, într-un mod sau altul, din arealul lor existential.

 

Crizantemele, florile – prag între toamna si iarna reprezinta practic ultimele cuvinte ale naturii înainte de a intra într-un somn de trei luni, pâna la sosirea primaverii. În cromatica lor calda, par a fi ,,vorbe” blânde adresate noua de mama-natura. Aceste ,,ziceri” a încercat sa le surprinda pe pânza si Stefan Luchian în tabloul sau. Pastrându-si modalitatea de a compune spatiul prin distribuirea florilor atât în vas cât si lânga el, artistul a redat cu maiestrie materialitatea crizantemelor.

 

Theodor Pallady este artistul care a pictat florile asa cum sunt ele, parti componente ale existentei umane. Le-a integrat cu maiestrie în naturi statice oferind privitorilor ritmuri si contraste. În ,,Vaza cu flori” alege doua tipuri de plante ornamentale în jurul carora compune cu grija alte obiecte, redând prin culoare o atmosfera calda. Fiecare tablou ne povesteste parca despre o clipa din viata, stocata în imagine, la care autorul a vibrat si pe care a dorit sa o materializeze. Mergând pe complementaritatea orage-albastru, asaza în fundal o alta imagine, tot cu flori, creând un dialog, dar si o oglindire.

 

Un alt element prezent în opera lui Theodor Pallady este fereastra. În tabloul ,,Flori la ferestra” exista o fereastra deschisa catre lume. Se creeaza un dialog între creatia umana – arhitectura si creatia mamei natura – florile. Acest buchetel asezat într-o glastra ofera prin culoare, o nuanta vietii, destul de grizata. Pictorul a amplasat vasul in imediata apropiere a pervazului, conferind acestuia un statul de prag vizual, între doua trairi, cea interioara si cea exterioara. Cromatica interiorului este mult mai vie spre deosebire de cea a exteriorului, unde griurile elegante si putin misterioase creeaza o atmosfera meditativ-contemplativa.

 

Nicolae Tonitza, un pictor de o mare sensibilitate care a surprins pe pânza, cu mare daruire, chipuri de copii, a fost impresionat de atmosfera degajata de flori si bineînteles a pictat câteva tablori cu tematica florala. Unul dintre ele este ,,Bujori”. Aici se remarca dorinta artistului în redarea acestor plante ornamentale, prin tuse scurte si ritmice, ce pornesc de la alb pâna la un roz pastelat, fara a oferi însa foarte mare atentie vasului în care acestea sunt asezate. Buchetul se proiecteaza pe un fundal pictat în tonalitati calde, de ocru si brun. Partea superioara a vasului este înconjurat de câteva pete de rosu ce sugereaza o draperie.

 

Daca la bujori o parte a vasul a fost eliminat, în tabloul ,,Trandafiri” Nicolae Tonitza construieste o compozitie clasica, cu vasul din lut asezat pe axul vertical al lucrarii, în care îsi duc viata efemera câtiva trandafiri galbeni si crem. Cum se poate observa, pictorul a remarcat rafinamentul acestor nobile flori. A tratat fiecare trandafir în tonalitatile calde, dar si ca pe niste trepte de evolutie, plecând de la boboc pâna la floarea matura. Pentru a evidentia vasul cu flori Tonitza plaseaza în fundal un joc decorativ al unei draperii, tratând-o tot în tonalitati calde, dar mult mai închise.

 

Dumitru Ghiata este artistul care a oglindit în opera sa viata taranului român. Dupa cum se cunoaste foarte bine, taranca noastra a stiut cu maiestrie sa îmbine în tesaturile si cusaturile sale, ornamentele geometrice, fito-morfe si zoomorfe. În studiile facute asupra taranului român, Dumitru Ghiata a descoperit acest lucru si l-a adaptat propriilor compozitii. Asa ca, descoperim astazi cum pictorul creeeaza un dialog între plantele ornamentale asezate în vase de lut si tesaturile traditionale.

 

Lucrarea ,,Cârciumarese” ilustreaza o natura statica formata din doua vase de pamânt, o carte si un mar, plasate la marginea unei mese. Simpla dar atât de bogata cromatic este lucrarea. Tratata într-o armonie de tonuri calde, impresioneaza prin mesajul sau vizual.

 

Îmbinarea între floarea stilizata si planta naturala este foarte bine surprinsa în lucrarea ,,Garoafe”. Un simplu vas de lut, frumos decorat a fost asezat cu grija pe o scoarta olteneasca, ce curge, asemeni timpului, în fundalul lucrarii. Garoafe galbene, albe, roz tâsnesc din vas, ca un foc de artificii, creând o stare de bucurie celor ce le privesc. Cromatica este echilibrata si pastelata, oglindind parca sufletul frumos al românului. Forma rotunda a buchetului este dublata compozitional de catre farfuria pe care sta vasul.

 

O alta farâma de viata a fost surprinsa pe pânza în ,,Natura statica cu mere”, lucrare în care pictorul Dumitru Ghiata reflecta prin cromatica savuroasa si bogat nuantata – de la brun la albastru – caldura sufleteasca si emotia sa în fata subiectului. Flori specifice toamnei, în vase de lut, carora le-a alaturat mere rosii, stralucesc prin jocul de lumini si umbre. Totul este înconjurat de frumusetea cromatica a unor tesaturi populare. Este practic un lait motiv ce apare în opera lui Dumitru Ghiata. Tesatura traditionala apare la acest artist ca un vesmânt de sarbatoare, în care ambaleaza clipe de viata. Stefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza si Dumitru Ghiata sunt doar câtiva artisti români preocupati si de tematica florala.

 

Închei articolul dorindu-va, tuturor cititorilor, o primavara frumoasa, lumina în suflete si nu mai treceti indiferenti pe lânga flori. Ele au fost si vor fi mult timp muzele artistilor. Putem sa învatam foarte multe lucruri din viata unei flori.

 

Craiova, 2011


Teza, antiteza si sinteza în poezia cu iz preputian

Desi nu suntem niste fani declarati ai internetului, totusi trebuie sa-i recunoastem utilitatea. Cu un calculator în fata, cât am bate din palme, tastam ceva si aflam… Uneori chiar si ce nu ne trebuie. Pe de alta parte, în ziua de astazi, niciunde si nicicând nu am putea fi atât de repede, ca text, imagine si sunet, pentru oricine, oriunde pe fata pâmântului. În consecinta, din câte se pare, Internetul, este cea mai rapida modalitate de a ne face cunoscuti, ce-i drept, uneori oameni în lume, alteori, un fel de râs al ei. Ultima varianta, categoric, nu tine de tehnologie, ci de propria noastra structura, (în care colcaie, de cele mai multe ori, tuicile îngurgitate, iar din ele, evident, nebunia si nesimtirea ce iese pe obraz si în frunte, ca paduchele, tocmai când ne este lumea mai draga). Cu alte cuvinte, a fi de râsul lumii tine de gramul de minte, dupa caz, lipsa, sau, în plus, minte ce-si are radacinile în structura genetica, de cele mai multe ori, contextual, alterata la bodega din colt, singurul loc unde ne luceste genialitatea. Spunem si subliniem aceasta chestiune, fie si numai pentru a nu-l mai amesteca pe Dumnezeu în orice fel de lipsa, sau a-L face vinovat pentru toate tâmpeniile noastre.

Revenind la internet si avantajele lui, îl marturisim si noi, citând astazi, 25 04 2011, adresa:

pe ,,Ion de la gara”. Da, Ion de la gara, despre care se stie „sigur” (conform aceleiasi surse), ca scria (si, probabil, înca mai scrie) poezii. Pâna aici, totul ladabil. Regretam însa faptul ca, în aleasa noastra democratie, nu s-a pastrat obiceiul vremurilor trecute, vremuri în care culturnicii neamului promovau, cu îndârjire, în pagini cu renume, când poetul taran, când taranul poet. Pentru a nu da liber interpretarilor jegoase, va avertizam ca nu despre el, Taranul român, este vorba în expresia de mai sus. În fata lui, noi, cei care punem pe hârtie rândurile, stam în pozitia de drepti si-i prezentam onorul.

Odata cu aceasta precizare, ne exprimam iarasi regretul pentru faptul ca aceeasi culturnici nu au militat pentru permanetizarea Cântarii României, manifestare („culturala”, nu gluma!), demna de cel putin un Nobel, daca nu mai multe, având în vedere generoasa adunatura de creatori. Cântarea României, ce vremuri! Unii se pare însa ca au uitat-o, altii, nu! Generatia mai tânara nici macar nu-i stie gustul! Din acest motiv, pentru toti, va propunem un exercitiu, desigur, la nivel mental. În consecinta, imaginati-va o actuala finala a Cântarii României pe marele stadion (la vremurile de atunci, 23August), unde, la tribuna oficiala, musai, ,,conducatorul iubit”, guvernul, iar pe gazon, în fata lor, creatorul recitând:

,,Cât despre sex (sexul lui Ion de la gara), ce sa mai vorbim?!/ Si-l arata el domnisoarelor/Dar numai asa ca sa le sperie cu marimea lui colosala/Nu-i trecea prin cap sa si-l puna în versuri/ Si, probabil, nici în practica/Ion de la gara a fost poet adevarat…/ (…) Nu e asa, doamnelor si domnisoarelor, care i-ati vazut sexul din greseala si v-ati speriat/Vai de mine e cât o pisica!/…” „Ptiu! Om bâtrân, si o asa narozie, mai rar!… Muica, sfârsitul lumii!…– a zis si baba Floarea, tragând cu urechea si coada ochiului la adresa

deschisa de nepotul sau, copil ce repeta, în soapta, versurile (de mai sus), versuri pe care urmeaza sa le recite, pe scena, la serbarea acestui sfârsit de an.

Mda! Reflectam asupra „versurilor”, presupuselor aplauze de la tribuna, asupra reverentei creatorului si, mai conservatori din fire, ne facem cruce, apoi scuipam. Scuipam si în sân, nu de alta, dar la vemuri noi, tot ei, cu re-creatii noi!

Fara a fi istorici sau critici literari în domeniu, totusi, fie si numai din motivul de a ne baga singuri în vorba (nu de alta, dar nu ne mai rabda gura!), ne dam si noi cu parerea si întrebam:

1. cam pe unde ar fi versurile, apoi ideea în însiruirea de cuvinte: „Melcul e un tanc mai mic cu doua mitraliere/tancul e un melc mai mare/mult mai periculos/Si unul si altul înainteaza spre o viata mai buna/…” poemul ,,Melcul si alte idei” – aceeasi adresa

– Zilele scriitorilor români 13-16 decembrie 2010. Lasând la o parte faptul ca înaintarea tancului spre o viata mai buna poate fi interpretata, asa cum e spusa aici, si ca o incitare la violenta (incitare pe care noi, „cei saraci cu duhul”, o detestam), recomandam creatorului, pentru început, cel putin, teoria cunoasterii la Platon, locul în care lumea ideilor este si lumea formelor pure, lume din care, zice-se ca am veni spre întrupare si din care am învata, prin reamintire (anamnesis, în graca veche).

2. în ce masura notiunile de „Fiinta”, „Lucru” chiar si cea de „Infinit” îi sunt clare „versificatorului” în rândurile: „Am tot încercat sa perfectionez frunza/Sa storc marea din bobul de nisip/Sa fac din fiinta mea o zburatoare cu chip (…) /Degeaba vrei sa perfectionezi lucrurile si chiar pe tine/…” (poemul ,,La infinit” –

Despre „Fiinta”, oricum ai da-o, fie stiintific, fie metafizic, fie filosofic, în general (chiar si în abordarea materialist-dialectica), greu de vorbit! În istoria gândirii omenirii, doar doi întelepti s-au încumetat sa rosteasca, nu întâmplator, cuvântul si sa spuna câte ceva despre el. Primul, Parmenide nascut la Elea, la începutul secolului V î.Hr.:

,,Vreau sa-ti vorbesc (ci tu fi acuma cu luare aminte)/Câte drumuri se pot gândi spre-a afla adevarul:/Unul, ca este Fiinta si nici va putea sa nu fie;/Asta e drumul crezarii (si lui îi urmeaz-adevarul);/Celalalt – ca nu e Fiinta, ca trebuie nici sa nu fie./Calea aceasta (ti-o spun) cercetata nu poate sa fie,/Caci Nefiinta nu poti s-o cunosti (sa încerci e zadarnic)/Nici sa vorbesti despre ea.”

(Fragmentul 4, Diels, Vorsocratiker 4, I, 152 – redat în traducere proprie de St. Bezdechi în Introducerea sa la Parmenide, editia 1943, p. 9)

Într-o reformulare a noastra, celebra fraza a gânditorului eleat ar suna astfel: Fiinta este si nu poate sa nu fie!. Nu vom aduce argumente pro sau contra ei, a aexpresiei, si nici a lui Parmenide, nici din logica, conform careia negarea negatiei ar fi însusi adevarul, nici din alt domeniu, însa nimeni nu ne opreste sa atribuim expresiei atât profunzimea, cât si universalitatea kantiana picurata de autor, de Kant, în Imperativul absolut.

Al doilea mare gânditor care a cutezat sa redeschida, dupa aproape 2000 de ani, problema ,,Fiintei”, cu tendinte chiar de conceptualizare (în ontologic) a fot Martin Heidegger (nascut 26 septembrie 1889, Meßkirch/Baden – decedat 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau). Martin Heidegger, în celebra lucrare ,,Sein und Zeit” ,,Fiinta si timp”, 1927! Ce sa facem, vrem sau nu, neamtul, tot neamt!

Dar pentru ca, indirect, cu câteva rânduri mai sus, am pomenit numele lui Kant, reamintim tuturor (mai mult sau mai putin destepti, mai mult sau mai putin instruiti), ca ,,Lucrul’’ din perspectiva kantiana (si nu numai a sa, aproape toata filosofia continentala moderna pune sub semnul întrebarii cuvântul ,,lucru’’), are si o alta conotatie total diferita de utilizarea lui întâmplatoare de catre un fistecine, ca la începutul alfabetizarii.

Cât despre ,,Infinit’’, dupa stiinta noastra, oricum initiata si în ale matematicii, omenirea, pâna în prezent, înca nu i-a gasit subtilitatea nici în micro si nici în macro-cosmos. Din acest motiv, dar si pentru a nu fi ridicoli sau taxati drept babe ce îsi dau cu parerea despre orice pe marginea santului, ne abtinem.

Ca sa mai destindem putin atmosfera, într-un anume fel, parca prea didactica, trebuie sa recunoastem, sincer, frumusetea expresiei ,,…Sa storc marea din bobul de nisip”, expresie care însa ne-a amintit de un comentariu pe blog, comentariu aparut la publicarea pamfletului Cinzeaca ,,Omul de cultura” si noua ordine universala:

,,Domnilor, stau aci, aproape de casuta asta in care a fost conceputa ani de zile revista „X”. Mi-a fost dat sa vad oameni de cultura si ,,oameni de cultura”. Astia, ultimii, mi-au oferit ani de zile un spectacol gratis. (…) Pai, cum altfel, câta vreme daca cineva i-ar baga la un teasc si i-ar stoarce, s-ar inunda Valea Vlaicii cu alcool 100%.”. Asta apropo de stors!

Nu putem încheia cu parerile noastre înainte de a mai cita poemul ,,Adam si Eva”, poem aflat la aceeasi adresa http://www.youtube.com/watch?v=DEnVVCo7rnQ

,,Nu credeam ca batalia dintre creationisti si evolutionisti va ajunge intacta pâna la noi/ (…) Sunt un evulutionist/Ma trag din doua maimute/Adam si Eva”

Asta da „poezie”! Numai ca, Doamne, iarta-ne, Adam si Eva (fara gram de misticism!), sunt personaje biblice! Sunt Dumnezeul întruchipat, pus în capul mesei (ca sa-l amintim pe Tutea), sunt Dumnezeul barbat si femeie ce vine sa explice nu evolutia omenirii, ci sensul ei. …Si nu numai atât! Greu însa de înteles! Si mai ales greu, de catre cei care, ani si ani au servit cu pocalul doar dialectica marxist-leninista la bodegile totalitarismului de tip comunist.

Ce sa mai spunem? Dupa atâta poezie, ne simtim si noi o idee mai instruiti, si, de ce nu, o alta, mai nobili. Ca doar asta e menirea artei si a poeziei cu iz preputian, în special! De aici, din desteptaciune si noblete, parca vad întreg poporul român pus la patru ace, cu papion si frac, oricând si oriunde zâmbind! De! Bine ar fi! Cum însa staruie în noi Toma Necredinciosul, solicitam, din nou, public, Parlamentului României, reintroducerea aricolului 400, cel care interzicea, pe vremuri, înainte de `89, consumul de alcool mai devreme de orele 10 si în timpul programului. La început, (pentru a nu fi acuzati de masuri radicale si antisociale), macar în institutiile de cultura, unde vrei, nu vrei, productia de falusuri, dupa cum se vede, pe toate gardurile! În caz contrar, averizam Ministerul Sanatatii, chiar si Guvernul României sa mareasca numarul de paturi în spitalele de profil.

Nicolae Balasa

Craiova, 25 04 2011

 

 

CONFERINTA DESPRE BENJAMIN FONDANE A FOST ANULATA DE DIRECTORUL TEATRULUI DIN CRAIOVA!

by PALANCIUC Luiza

Conferinta Domnului Mihai Sora, intitulata „Zidul si umbra lui. Despre echilibru, masura si rezistenta cu Benjamin Fondane”, a carei sustinere era programata pe data de 31 ianuarie 2010, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, a fost anulata de directorul teatrului.

Un mesaj trimis prin secretarul literar, ne informeazaa ca „dl director nu agreeaza formula unei conferinte pe tema Fondane”.

Nici scuze, nici vreo alta explicatie privind aceasta interdictie nu au fost aduse de catre directia teatrului craiovean.

Afisul si detalii la adresa:

http://fondane.wordpress.com

Reamintire:

B. Fundoianu/ Benjamin Fondane s-a nascut la Iasi, pe 14 noiembrie 1898. A publicat poeme si traduceri în periodice romanesti si evreiesti, semnând B. Fundoianu, dupa toponimul Fundoaia, localitatea de provenienta a tatalui.

Cartile scrise si publicate în limba româna vor aparea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigreaza în Franta, unde este în continuare prezent în cercurile avangardiste. Opera în limba franceza va fi publicata doar partial în timpul vietii. În martie 1944, ca urmare a unui denunt, este arestat, împreuna cu sora sa, Lina, si închis în lagarul de la Drancy. Câtiva prieteni obtin eliberarea lui Fondane, care însa nu accepta sa paraseasca lagarul fara Lina. La 30 mai 1944, sunt deportati împreuna la Auschwitz. Fondane va fi gazat în octombrie 1944.

Restitutio Benjamin Fondane
—————————————————

Sites ouverts :
http://fondane.wordpress.com/
http://www.youtube.com/user/LPalanciuc

Sites en construction
(merci de votre patience):
http://www.fondane.fr
http://www.fondane.eu

Courriels :
palanciuc_sora@fondane.fr
restitutio@fondane.fr

CRAIOVA, PREZENT SI TRECUT: UNIREA PRINCIPATELOR

by Carmen BARBU
Craiova

Trecut

Acum 153 de ani, înca din primavara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul caruia se remarcau fostii luptatori de la 1848: Petrache Cernatescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, s.a. Miscarea unionista luase avânt în ambele Principate datorita apropierii alegerilor pentru adunarile ad-hoc. Adunarile ad-hoc au purtat discutii în perioada octombrie-noiembrie 1857, cea mai importanta rezolutie fiind unirea Moldovei cu Tara Româneasca într-un stat numit România.

Astfel la 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Tarii Românesti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor.

A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societatii se adunasera la flacara tortelor si ovationau. Participând la aceasta istorica manifestatie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul sau tablou.

Peste doi ani, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electiva din Bucuresti, desi era alcatuita în majoritate din elemente conservatoare, sub impulsul Partidei Nationale si datorita interventiei directe a maselor adunate pe Dealul Mitropoliei, în jurul cladirii unde aveau loc dezbaterile si manifestând pentru Unire, l-a ales în unanimitate, domn al Tarii Românesti pe domnul Moldovei, Al. I. Cuza.

Unirea fusese înfaptuita! Poporul român a pus puterile garante în fata unui fapt împlinit – care va deveni de altfel, în anii urmatori, politica de stat („politica faptului împlinit”).

Astfel ca în iunie 1859 primul domn al Principatelor Române poposea si la Craiova. Toata suflarea locala, barbati de toate vârstele, femei, copii, tarani de la sate l-au primit la locul numit „Cântarul de Piatra” (cântarul public al orasului). Momentul nu putea fi trecut cu vederea de presa vremii: „Ca din pamânt au iesit în câmpie toate cetele de lautari si toate tarafurile de cântarete, cu tot felul de instrumente românesti, care placeau mult Domnitorului. Erau o învalmaseala si o larma de valuri omenesti ca nu mai vedeai si nu mai auzeai în laturi. În zadar cautau unii sa aseze lumea pe rânduri, ca sa poata trece Voda, ca nimic nu se mai putea face. Când a venit Domnitorul… au început sa cânte lautarii si tobele sa bata. Lumea striga cât o lua gura, de credeai ca tot pamântul se salta în sus! Cuza a umblat în dreapta si în stânga prin lume, apoi s-a încheiat o hora mare”.

În preajma Unirii, Craiova numara circa 25 de mii e locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat dupa capitala Tarii Românesti, Bucurestiul.

Prezent

În fata Primariei Craiova sunt strânsi aproximativ 200 de oameni… Câtiva s-au prins în Hora Unirii! E frig! Muzica populara le încalzeste putin inimile, trecând pentru o clipa peste amaraciunea traiului sugrumat de criza.

De asta data, Cuza priveste solemn, de pe postamentul sau, micuta hora si dragul oltenilor care, înca nu l-au uitat.

Din negura vremii razbat mai trainice ca oricând cuvintele lui Kogalniceanu: „… Alegându-te pre tine Domn în tara noastra, noi am voit sa aratam lumii aceea ce toata tara doreste: la legi noua, om noua, om nou. O, doamne! Mare si frumoasa-ti este misiunea! Constitutia din 7/19 august ne înseamneaza o epoca noua; si Maria Ta esti chemat sa o deschizi. Fii dar omul epocei; fa ca legea sa înlocuiasca arbitrariul, fa ca legea sa fie tare; iar Tu, Maria ta, ca Domn, fii bun si blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toti Domnii trecuti au fost nepasatori sau rai. (…) Fa, dar, ca domnia ta sa fie cu totul de pace si de dreptate; împaca patimile si urile dintre noi si reintrodu în mijlocul nostru stramoseasca fratie”.

Astazi, Craiova numara peste 300 de mii de locuitori, situându-se undeva în Europa…