DE SARBATORI, PROHIBITIE LA… MAZARE

Nici de Craciun si nici de Anul Nou nu ne-a lipsit niciodata de la masa celebra salata de boeuf. Facutul ei cadea in sarcina noastra, adica a mea si a surorii mele, Valeria-Ana. Invatasem la scoala sa preparam maioneza, fara sa se taie. Secretul unei maioneze fara surprize neplacute este… mustarul. Separam albusul de galbenus. Galbenusului ii adaugam o lingurita de mustar. Se amesteca bine si se toarna uleiul care, spre deosebire de reteta fara mustar, nu trebuie pus picatura cu picatura. Pot sa spun cu mana pe inima ca de atunci nu am mai patit rusinea sa mi se taie maioneza! Eram la concurenta cu sora mea, Valeria, care invatase reteta maionezei fara mustar, dar cu un galbenus moale si unul fiert. Cand am invatat sa prepar maioneza, am deprins si felul in care trebuie tocate  ingredientele pentru salata de boeuf. Domnisoara Aurelia Pasca este vinovata!

Desigur nu lipseau nici aiturile (raciturile) de la masa Sarbatorilor de Iarna. Gospodinele casei le preparau din picioare, urechi si cap de porc. Se fierbeau bine, pana se desprindea pita (carnea) de pe cioante (oase). Se sfarma aiul (usturoiul) in mojerul de lemn. Aici simt nevoia sa fac o precizare. Este o mare deosebire intre tocatul usturoiului in mojer si presarea acestuia in ustensila de metal. Lemnul nu-i altereaza gustul, ci dimpotriva ii accentueaza aroma. Se adauga usturoiul pentru a fierbe impreuna cu pita. Secretul unor racituri limpezi ca lacrima este fiertul lor pe marginea sporului (masinii de gatit) cateva ore bune, la foc nu prea mare. In final, se strecoara si se pun la rece.

Pirosthile (sarmalele)!

Ce sa mai zicem despre nemaipomenitele pirosthe?! Mamica spune mereu ca nu se simte satula daca dumineca de dumineca nu sunt prezente la masa si acestea. Cu atat mai mult la Craciun si Anul Nou! In zilele de post ele se faceau din pasat, pthitoi (ciuperci) uscate si ulei, compozitie pusa in frunza de curecthi (varza). De sarbatori si mai ales dupa taiatul porcului ele contineau din abundenta carne, slanina, sorici, unsoare (untura de porc), dar si riscas (orez). Din cauza acestor ingrediente nu eram buna prietena cu sarmalele de sarbatori si intram in conflict armat cu mamica. Dumneaei nu intelegea asa-numitele mofturi de domnisoara.

Levesa (supa) pe gaina de casa, carnea fripta, cu morcovi si usturoi, pireul de cartofi cu unsoare de pe friptura de gaina si friptura de porc la tepse (tava) erau alte bunataturi. Las la urma carnatul (carnatul) deja afumat si calbasul (caltabosul) fript in tepse (tava), in ler. Acritura erau pepenii morati (castravetii) sau popricile (ardeii) umplute cu curethi. Am uitat ceva? Phitha (painea) de casa si cocii copti in cuptor, pentru copiii veniti cu… corinda (colindul). In atare conditii nu e de mirare ca era sa primesc bataie, cand satula de atatea bunatati am cerut, intre Craciun si Anul Nou, zupa de mazare (fasole uscata) cu ceapa. Nu stiam ca in saptamana dintre Craciun si Anul Nou era prohibitie la… mazare. Asadar, sa nu va fie teama ca va vom omeni cu… mazare, daca veti veni la noi cu buhaiul!

Noi va vom astepta cu acele bunataturi pe care le stim cu totii din pruncie!

Va asteptam…
Acum…
La Anul si la Multi Ani!
Florica BUD
Maramures
31 decembrie 2010

EMPATIA SI… SPATIUL SCHENGEN

Era o dimineata mohorata de decembrie… ajun de Craciun. Cei 300 de cai de sub capota masinii  stiau ca mergem spre casa si trageau din toate puterile… Nu puteam sa-i controlez mereu fiindca la viteza asta masina strabatea mai mult de 50 m in fiecare secunda si eu trebuia sa fiu foarte atent la ce se intampla in fata… Distanta de franare putea sa fie de cca 150 m, timpul meu de reactie era de 0.2 sec iar timpul de reactie al franei era de 0.3 sec… Deci aveam nevoie de cel putin 175 m liberi ca sa pot evita un accident: privirea mea incordata baleia autostrada undeva intre 200 si 300 m in fata incercand sa ghiceasca intentiile celor care mergeau pe banda 1. Banda 2 era de multe ori libera – altfel nu mi-as fi permis sa conduc asa de repede – iar eu mergeam pe banda a treia, rezervata in Germania pentru cei care se grabesc… Stiam ca acul vitezometrului lui urca pe nesimtite si din cand in cand ii aruncam o privire scurta: iarasi 230 Km/ h! „Ho, hoo…caii tatii!” le spuneam in soapta si puneam usor piciorul pe frana reducand viteza la 180 Km/h,  viteza mea „de croaziera”. In masina era liniste si cald,  zgomotul motorului se forma undeva in spate si eu nu-l mai auzeam, nu auzeam decat sueratul vitezei prin steaua cu trei colturi care impodobeste botul fiecarui Mercedes…

Pe neasteptate clopotelul telefonului a interupt linistea concentrata din masina… Am pus piciorul pe frana, am incetinit la 140 Km/h, am trecut pe banda a doua – in spatele meu venea un Porsche – si am ridicat receptorul: „Da drumul la radio, in Romania este revolutie!” imi spune sotia… Era anul 1989! Am trecut pe prima banda, am incetinit la 80 km/h… “Peste 15 ani, cand o sa ies la pensie o sa ma pot intoarce ACASA!” visam eu la volanul masinii… „ACASA” fiind acolo, in Constanta, pe malul Marii Negre si nu aici, unde acum ma asteptau sotia si copii… Ne-am fi intors cu totii…

Era o alta dimineata mohorata de decembrie… Cei 300 de cai trageau linistiti dar cu toate puterile… Autostrada era goala, numai departe in fata, pe banda de avarie se intampla ciudat si eu nu puteam sa deslusesc ce… Dar dupa 2-3 secunde am vazut ca era vorba de o masina si… de un om in spatele ei… O impingea acum, la vale… dar dealul urmator era putin mai incolo… „Asta nu poate sa fie decat un roman!“ mi-a trecut prin cap pe cand treceam ca fulgerul pe langa el: am si pus piciorul pe frana… M-am oprit dupa 200 m, am iesit pe banda de avarie, am dat inapoi, m-am dat  jos din masina. “Ce faci taica, aici?” “Ma duc la Roterdam, la baiatul meu!” “Pai mai ai 600 km… cum vrei sa ajungi pana acolo?” “M-a lasat motorul!” …L-am luat la remorca, am lasat masina la o parcare, l-am dus acasa la mine, am telefonat cu baiatul lui… Era anul 1995! Multe dintre motoarele despre care eu stiam ca exista in Romania, incepusera sa dea rateuri…

Era o a treia dupa-amiaza mohorata de decembrie… Plecasem la ora patru dimineata din Bucuresti, la ora 14 ajunsesem la Nadlac si avusesem un moment de fericire pentru ca strabatusem 600 km in numai 10 ore… Intre timp trecusem de Viena, cei 300 de cai ai mei simteau deja apropierea de casa si trageau din toate puterile… Imi planificasem sa ajung la miezul noptii ceea ce insemna sa fac 1400 Km in 10 ore… Stiam ca imi va reusi…Ma deranja totusi lipsa de viteza din Romania si ma tot gandeam: “Cum de a aparut aceasta diferenta colosala? De ce nu se misca Romania mai repede? Cand o sa ma pot intoarce daca ei merg asa de incet?” Era anul 2000!

Era o alta dimineata mohorata de decembrie…In vama Nadlac ma intreaba vamesul:  “Unde este rovigneta dvs?” “Care rovigneta?” intreb eu…”Daca calatoriti in Romania trebuie sa aveti o rovigneta…Trageti pe dreapta si mergeti la ghiseul ala!” Ma duc la ghiseu…si vamesa intra direct in subiect: “Aveti euro sau dolari?” “Am!” zic eu si scotocesc  prin buzunarele pantalonilor stiind precis ca ca acolo nu aveam decat bani marunti…Scot vre-o 20 €, ii pun pe masa…”Nu-i de ajuns!” Mai scotocesc…scot inca patru…”Nu-i de ajuns!” Ma mai scotocesc putin, mai scot vre-o doi…Vamesa se uita dispretuitoare la mine….”Vad ca sunteti un om cumsecade…si mi-e mila de dvs. cu toate ca incalcati legile tarii…Hai, mergeti!”  ies…dar ma intorc: “Si rovigneta?” “In Ungaria nu aveti nevoie de rovigneta!”…”Cata dreptate are…!!” ma gandeam eu si m-am uitat inca o data in pasaport, la pagina unde era viza de sedere permanenta in SUA… Acolo vamesii nu baga in buzunar banii cuveniti statului… Adio, adio visul meu scump de intors la Constanta, adio!…Era anul 2005!

Era o dimineata mohorata de decembrie…Cei 300 de cai ai masinii mele stateau in grajd (sorry: in garaj!) si rontaiau din ovazul imaginar pe care-l pusesem intr-o iesle imaginara…Rasfoiam in liniste cele 300 de stiri zilnice de pe internet cand imi sare in ochi informatia ca atat Germania cat si Franta se impotrivesc intrarii Romaniei in spatiul Schengen de acum in doua luni de zile… Era anul 2010! S-au trezit nemtii! S-au trezit francezii! Dar romanii…? Oare s-au desteptat si ei? Un indemn poetic exista de vre-o 150 de ani!

Rasfoiesc ziarele romanesti… si gasesc o prima explicatie: intr-un proiect de investitii, Romania s-a decis sa cumpere o alta tehnologie, nu cea franceza si atunci francezii… Ei asi! Chiar asa? Maaii… ”Asta …nu s-a desteptat inca!” m-am gandit eu si am pus ziarul de o parte…Iau altul, unde chiar gasesc titlul “De ce nu este primita Romania in Spatiul Schengen?” Il citesc pe nerasuflate …pe urma il recitesc incet, litera cu litera si…nu ma dumiresc! Autorul a scris o pagina si jumatate dar n-a spus de ce Romania nu este primita in spatiul Schengen…!? Formidabil! Dar ce a scris?

Iau o foaie de hartie si fac o lista cu ideile la care parerile noastre sunt identice:
-“Romania…la data primirii in Nato si EU…era departe de standardele tarilor care urmau a ne fie parteneri.” De acord!
-“In Romania traieste un popor demn… care pretinde acelas tratament ca si celelalte popoare…” Subscriu!
Cam atat in ceea ce priveste punctele comune!

Si restul? Aleg trei dintre afirmatiile “cele mai tari”:
-“(UE)…nu este cu nimic superioara vechii Uniuni Sovietice…” Booom!
-“…ma gandesc… sa revin in politica… pentru a determina poporul roman sa paraseasca UE.” Booom! Booom!! Tare de tot!
-“…se vor gasi unii care sa nu fie de acord cu acest punct de vedere… probabil ca in calitatea lor de sclavi in vre-o redactie finantata din afara intra in obligatia lor sa-si apere stapanii de orice atacuri venite din partea romanilor”.

Aici ma opresc… si mii de ganduri imi trec prin cap cu o viteza mai mare de 200 Km/h…Ceea ce autorul a scris aici este citit de diaspora romana…care ia articolul drept bun: a fost publicat intr-un ziar romanesc de prestigiu de catre o personalitate cu titluri universitare! Pe baza acestuia diaspora isi formeaza o parere despre Romania si despre UE…

Ziarul mai este citit si de organele de supraveghere ale  presei din SUA si din UE…si si acestia isi formeaza o parere despre autor, despre diaspora romana si despre Romania…Informatiile respective, condensate,  ajung pe masa de lucru a politicienilor care guverneaza tarile respective…si…vor fi analizate inainte de a se lua alte hotarari…In cadrul analizelor se foloseste un concept denumit “empatie”, care ar trebui sa nu lipseasca nici-o data din relatiile intre oameni, care ar fi trebuit sa fie parte componenta a articolului dar nu este de recunoscut in textul publicat… Empatie…Poate ca ar trebuie sa discutam mai intai despre ea?

Ce este empatia?

Empatia  – nu simpatia, nu antipatia – este o atitudine de baza in relatiile interumane prin care fiecare partener  incearca sa intuiasca problemele celuilalt si capata astfel  posibilitatea sa-i vina in intampinare contribuind  esential  la eliminarea unor conflicte potentiale sau a celor aparute deja. Empatia inseamna a patrunde in lumea gandurilor celuilalt, al intelege si…daca interesele coincid, a deschide posibilitatea unei  colaborari bazata pe interesul reciproc. Cumva asemanatoare, in intreprinderi se foloseste notiunea de “chimie” dintre sefi si angajati, dintre colegi, dintre partenerii de afaceri, etc: daca “chimia” corespunde… exista o prima garantie pentru o colaborare cu succes. In articolul “The win-win strategy” publicat in Meridianul Romanesc din….am prezentat un concept cu componente asemanatoare.

Empatia este o componenta de baza si a relatiilor diplomatice. La primirea Romaniei in UE, statele UE au aratat o mare doza de empatie, acceptand Romania ca membru cu toate ca nu era pregatita pentru acest pas…asta a spus chiar autorul articolului. In schimb UE asteapta un grad similar de empatie din partea populatiei romane, dar raspunsul autorului este cuprins in expresia “…sa-si apere stapanii de orice atacuri venite din partea romanilor”. Romanii sa atace Franta? Sau Germania?…Haida de! Daca ataci …nu mai poate fi vorba de empatie…si deci n-ai ce cauta nici in UE, nu numai in Schengen.

Daca declari ca numai te gandesti sa ataci atunci arati ca nu ai inteles conceptul UE…care a fost initial creeata pentru a impiedica dezvoltarea unei industrii de razboi care sa faciliteze al treilea atac german impotriva celorlalte tari europene si aparitia unui al treilea razboi mondial…Conceptul de baza al UE a fost si este asigurarea pacii in Europa… dar uite ca s-a gasit un roman care sa “atace”!

Maiii!! Conceptul UE este unul franco-german… iar romanii ar dori sa fie primiti si ei… dar pun conditia sa schimbe nitel conceptul, pe ici pe colo, prin partile esentiale? Haida de!! Chiar asa?

UE asteapta nu numai  o atitudine empatica din partea tarilor candidate la membrie… ci asteapta indeplinirea 100% a cerintelor UE puse la aderare…in sensul  si in felul in care acestea sunt intelese de tarile deja membre. Trebuie spus ca exista mari deosebiri intre ceea ce intelege UE, Germania si Franta pe de o parte si ceea ce intelege Romania – sau romanii – pe de alta parte. Trebuie spus ca aceste deosebiri isi au radacinile in traditiile milenare ale tarilor respective… iar daca Romania doreste sa devina un membru cu drepturi depline trebuie sa… se adapteze 100% la cerintele UE. Asta este si va fi foarte greu fiindca este vorba de cultura unui popor intreg si schimbarile de cultura dureaza decenii daca nu secole…Altfel…

Din punctul de vedere al culturii (cultura de intreprindere sau de organizatie, nu cultura in sensul de arta), UE este o organizatie germano-catolica in timp ce Romania este o tara latino-ortodoxa. Deosebirile dintre aceste doua forme de civilizatie rezulta in primul rand din diferentele de intelegere in practicarea religiei – cu radacini de 1700 de ani in vestul Europei si de numai  800 de ani in est – si in al doilea rand din diferentele de intelegere in atitudinea fata de puterea de stat si de regulile de convietuire sociala. Ambele se potenteaza reciproc asa ca rezultatul multiplicarii 2 x 2 nu este 4 ci 6 sau 7 sau 8…

Asta este deosebirea intre UE si Romania. Sansa de a progresa  – relativ rapid – de la 2 la 8…este cea pentru care guvernele Romaniei s-au zbatut ca Romania sa fie acceptata ca membru al UE…In rest, din colaborarea cu UE rezulta numai probleme fiindca:
-religia catolica (sau protestanta, ca varianta a ei) este extrem de dinamica, mobilizeaza si serveste societatea intr-un mod exemplar. Exista gradinite, organizatii educative de tineret, scoli, universitati, institute de cercetare, expozitii de arta, spitale, case de batrani, ospicii, locuinte si multe altele, toate sub conducerea bisericii catolice (sau protestante) in care au loc o multime de activitati dedicate nu numai credinciosilor ci intregii populatii. Predicile saptamanale dureaza numai 3/4 ora si trateaza multe probleme ale vietii cotidiene. Nimic din toate acestea nu se regaseste in biserica ortodoxa romana.  Enoriasii respectivi…se deosebesc atat de mult unii de altii de parca ar trai pe doua planete diferite…
– forma de stat germanica s-a manifestat organizat si a creeat primul imperiu germano-catolic acum 1200 de ani. De atunci si pana acum germanii au ramas tot timpul in fruntea Europei, au creeat o mare parte din muzica mondiala, din filozofie, din tehnica, din medicina si sunt mai departe o forta in economia si in stiinta mondiala. Romania a fost creata acum 140 de ani…si cu cateva exceptii nu a creeat nimic de seama pentru cultura mondiala…

Pentru a te putea masura de la egal la egal cu nemtii si francezii trebuiesc mai intai depasite handicapurile determinate de istorie si de religie, de cultura…Altfel…nu merge!

Poate ar fi cazul ca romanii sa dea dovada de empatie si sa se intrebe mai intai: “Ce vor afurisitii astia de francezi si de nemti si ce ar trebui sa schimbam la noi…pentru a fi acceptati in randul lor?” Fiindca despre asta este vorba: despre schimbare. Trebuie schimbata atitudinea fata de sine insasi (Lasa-ma sa te las!), fata de munca (Las’ca merge si asa! Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc!), fata de conducerea tarii (Citez dintr-un ziar romanesc de saptamana asta: “Escroc, incult si betiv, inconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali, conducatorul…), trebuie bagata in puscarie vamesa care colecta banii pentru ea si pentru colegii ei si nu pentru tara care a numit-o pe post si care o platea ca sa-i apere interesele, trebuie judecate marile procese de coruptie sau hotie ai caror acuzati se ascund in parlament…Trebuie schimbata radical calitatea materialelor scrise in ziare sau difuzate in mass-media pentru a putea da o orientare oamenilor care ratacesc acum zapauci dintr-un colt intr-altul in cautarea unei solutii si dau vina pe cine nimeresc fara sa le treaca prin cap ca orice schimbare in bine incepe de la persoana propie…Sunt atat de multe de schimbat incat asta ar dura decenii, poate mai mult de cei 30 de ani pe care i-am prezis eu in urma cu cateva luni. De fapt… trebuie schimbat totul…Poate ar trebui schimbata intreaga populatie cu o alta, venita din ceruri si care intr-un an de zile ar putea sa transforme aceasta tara in paragina intr-o gradina…Dar poate ca ar trebui inceput mai modest si anume cu indeplinierea conditiilor UE fiindca acestea sunt teribil de avantajoase pentru Romania: este vorba de alinierea cu doua tari care se afla pe primele locuri din lume in ceea ce priveste cultura, arta, stiinta, economia …Nu-i asa ca ar fi teribil ca si Romania sa ajunga la acest nivel ba inca cat mai repede? Si atunci…intrarea in Schengen ar mai fi oare o problema?

Deci solutia ar fi sa se porneasca de la empatie si sa se ajunga in Schengen?

Ma intorc la experientele mele cu masina si-mi pun intrebarea cum a fost posibil ca in 15 ani sa fi fost distrus visul meu de a ma intoarce intr-o Romanie avansata, aproape aliniata cu puterile europene? Cu cata placere as fi zburat in patru ore pe autostrada Nadlac – Bucuresti  ca sa ajung dupa inca o ora si jumatate  la Constanta! Cum a fost posibil ca dintr-o tara agrara (1947) Romania sa devina o tara industrial – agrara (1980) si dintr-o tara fara datorii externe (1989) sa devina o tara indatorata pana peste cap, una dintre primele 10 din lume candidate la faliment, care importa 90% din produsele agricole si nu mai produce mai nimic? Cum a fost posibil? Unde sunt uzinele construite de mine si de colegii mei  sau la care am lucrat intre anii 1960 – 90: 23 August, Filatura Romaneasca de Bumbac, Timpuri Noi, Uzina de Masini Grele Iasi, Steagul Rosu, Tractorul, Uzina de Locomotive Diesel – Electrice Resita, Fabrica de Scule Rasnov  si multe, multe altele, cateva sute in total…?

Raspunsurile sunt diferite dar foarte multe au acelas tenor: ceilalti – UE, Germania, Franta, Rusii, evreii si multi altii – sunt de vina! Ceilalti…adica (citez):
-“Comisarii noii Uniunii Sovietice (Europene), principalii si singurii vinovati de toate nenorocirile…din Romania.” Oare autorul a uitat “capusele” care au distrus intreprinderile romanesti vanzandu-le materii prime la un pret dublu decat al pietii si cumparand produsele finite la jumatate de pret? Oare autorul n-a vazut jaful fara margini la instalatiile de irigat din Baragan si din Dobrogea si din alta parte din care nu au mai ramas nici macar dalele de beton ale canalelor de apa? Nu se poate!
-“Poate ca vesteuropenii nu au distrus complect aceasta tara…” Vesteuropenii? Eu am lucrat cu ei, am lucrat cu UE si – impreuna cu alti colegi – am adus doua milioane DM in Romania, neranbursabili. Autorul articolului a avut trei stagii de lucru la o universitate daneza…nu cumva a fost platit de UE? Mi se pare ca la Calafat se construeste un pod peste Dunare cu bani europeni. Autostrada Timisoara – Arad este pe ¾ finantata de UE…Romania nu a putut absorbi decat cca. 30% din fondurile puse la dispozitie de UE si au fost deja milioane de € in fiecare an…
Vesteuropenii au distrus tara? Si Vantu si Nastase si FMI si Banca Religiilor si…astia toti sunt… vesteuropeni? Si libanezii, si turcii si egiptenii si multi altii din spatiul arab care au cumparat intreprinderi si au semnat obligatia de a investi milioane…si pe urma au desfiintat intreprinderile, au vandut masinile la fiare vechi si au inchiriat spatiile ca depozite…ca altceva …decat comert …nu stiau sa faca? Mi-aduc aminte ca atunci cand au fost privatizate telefoanele, compania germana Telekom impreuna cu altele s-a retras din licitatie… asa ca o companie greceasca necunoscuta a devenit propietara telefoanelor din Romania… De ce s-au retras nemtii? Nu stiu… Dar stiu ca in Germania darea de mita este pedepsita cu inchisoarea… Poate de asta?

As putea continua cu exemple si cu citate…dar…ce folos…! De douazeci de ani cititorii romani sunt alimentati cu stiri de acest fel…si multi dintre ei si-au format parerea ca autorii care scriu asa sunt bine informati si au dreptate…Eu sunt sigur ca publicul roman este ingrozitor de dezinformat si in mare parte dezorientat…

Acum …informat sau nu…ce-i de facut? Romania se afla intr-o stare dezastruoasa, cu asta suntem de acord. Pana si invatamantul superior, candva fala Romaniei, este la pamant…Cei cativa tineri supradotati care apar in fiecare an, iau drumul strainatatii de indata ce s-au afirmat cat de cat…Medicii, alti intelectuali si nu numai ei pleaca pe capete…si din aceasta hemoragie de cadre nu vad cum Romania ar putea sa-si revina. In 1947 a fost distrusa intelectualitatea – cea care exista pe atunci – pe urma evreii au parasit tara (evreii formeaza elita societatii americane, asta numai ca exemplu!), pe urma nemtii s-au repatriat (si nemtii formeaza elita oriunde s-ar afla), pe urma au plecat romanii care cum a putut, dar aceia se numarau in  orice caz printre cei mai putin “adaptati”, cei mai putini cu “capul plecat”…Cine a mai ramas?…

Este totusi un avantaj ca un comandant de vas a ajuns presedinte: marinarii sunt obisnuiti sa infrunte furtunile si marea pe care naviga Romania acum este extrem de furtunoasa! Insa lipsa de concepte politice si economice a opozitiei poate duce pe oricine deadreptul  la disperare! In afara de motiuni de neincredere – care n-au nici-o sansa din cauza majoritatii parlamentare a guvernului – nu am vazut nimic de la ei. Asta-i tot ce pot doua partide politice romanesti?? Sarmana, saraca tara! Intradevar saraca! Cine a zis ultima oara ca Romania este o tara bogata?! Oh, Dumnezeule!

Mai este un punct, ultimul si cel mai dureros!! Il citez fiindca l-am intalnit mereu in ultimii ani de zile: “…vesteuropeni …isi permit sa ne trateze ca pe niste cetateni de rangul doi sau trei”. Am colaborat cativa ani buni cu EU, am trait cateva decenii in Europa de Vest  si pot sa-i asigur pe autor si pe toti cei care gandesc in acest fel ca vesteuropenii nu spun asa ceva: asta nu ar corespunde cu  “political corecteness” si ei se feresc de o asemenea greseala, acolo considerata foarte grava. Romanii insa, prin felul lor de a intelege lucrurile, prin modul lor de a ignora empatia, prin felul lor de a da buzna in casa europeana unde cer imediat sa modifice regulile de joc, prin felul lor de a-si indeplini angajamentele numai pe jumatate, de a-si matura gunoiul sub pres spunand ca au facut deja curat, prin trimiterea celor mai buni dintre ei in Parlamentul European, prin delegatii care cersesc  la colturile de strada in marile metropole europene, prin articolele defaimatoare din ziarele lor…ei bine…ei bine romanii astia…Nu, nu sunt toti romanii, sunt numai o minoritate galagioasa, dezorientata si dezinformata, dar multi se iau dupa ei…Ei bine…Ce sa mai zic? Asta e! Este chiar asa! Nu ca zic vesteuropenii, ci fiindca este asa cum a scris autorul articolului! El are dreptate…cel putin de data asta!

Cine-si inchipuie ca…ce stim noi… stim numai noi…se inseala amarnic. La fel se inseala cei care cred ca Romania este monitorizata numai atunci cand vine delegatia FMI sau o alta…Nimic mai fals! Exista mii de informatii care sunt cercetate zilnic, analizate, compilate, interpretate de oameni de mare specialitate si finete…Ca magistratura a mai amanat un process de conruptie? Asta se stie la Berlin inainte de a apare in presa din Bucuresti…Ca vestul este de vina despre situatia in care romanii si-au adus propia tara dupa 21 de ani de democratie romineasca?  Se stie de mult…ca multi romani se imbata cu apa rece…Si atunci nu ramane decat sinceritate totala si aplicarea cu consecventa a normelor cerute de UE, altfel…nu exista nici-o sansa.

Dar  vre-o solutie, exista?

In primul rand romanii ar trebui sa recunoasca starea in care se afla tara si ei insisi: numai daca pornesc  de la o baza sanatoasa pot construi ceva de durata.  Constructiile imaginare care pun la baza vina altora pentru nenorocirile romanesti sunt…aeriene…sunt vazduhiste, dupa cum ar spune un prieten de al meu.

Abea pe urma  se poate trece la implementarea unei solutii caci…exista una…dar este grea si dureaza ani…Solutia consta in aceea ca fiecare dintre cei ramasi in tara sa se ia de ciuf si…sa se traga pe sine insusi din mocirla, afara! Asta inseamna sa invete cu insistenta, zi si noapte, ceea ce ii intereseaza, sa-si schimbe o mare parte din apucaturi, sa-si insuseasca cat mai mult din ceea ce pune la dispozitie UE…sa…sa…si asta in continuu in urmatorii 20 de ani…

Ah, ma scuzati va rog, sotia ma striga…Trebuie sa scot cei 300 de cai de la masina mea, afara, la aer curat! Daca credeti ca ati avea nevoie de ei ca sa trageti Romania afara din noroi…vii imprumut cu placere impreuna cu lanturile pentru roti, ca sa puteti trece de orice obstacol alunecos!
Deci: prin empatie …in Schengen!
Succes!

PS: Eu nu lucrez in nici-o redactie, nu sunt platit de vre-o putere straina, pensia mi-o primesc din Germania fiindca am lucrat acolo ca inginer…si cu toate astea am o alta parere decat autorul citat. De unde se vede ca o alta opinie romaneasca nu se verifica in practica: “Daca nu zici la fel ca mine…esti platit de cineva, stiu eu de cine!”  Ce lipsa de empatie si chiar de respect, fata de cel care isi permite sa aiba o parere! Ce rezultat mizerabil dupa 21 de ani de la revolutie!

Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
31 ianuarie 2010

SCRISOARE DIN BENISSA:MAGII CUM SOSIRA

Cum e Craciunul in Spania? Subiectul pare banal, dar tot ma pune in incurcatura. Fireste, Craciunul e acelasi peste tot, premizele religioase sunt identice: cu totii suntem crestini si ne inspiram din aceeasi biblie. Insa ma tem ca paralelele raman, cuminti, prin biserici. Pentru ca, de cum iese din locasul de cult, Craciunul imbraca straie surprinzatoare, altele decat cele cu care ne-am obisnuit noi acasa.
 
In satul ardelean in care am copilarit, luam primul contact cu „Mosu’” pe 6 decembrie, cand ieseau pe inserate „Nicolausii” sasi pe strada. Pocneau amenintator din bice si somau copiii sa fie cuminti. Aveam o frica teribila de ei, chiar daca banuiam ca, la cat de cuminte eram, nu m-ar fi bagat tocmai pe mine in sac. Dar parca poti sa stii? Nici baiatul vecinilor – Culita al lu’ Stefenel – nu facuse cine stie ce nazbatii in anul in care l-am vazut itindu-si capul dintr-o gura de sac, din carca unui mos zelos nevoie-mare. Abia peste ani aveam sa aflu ca era acolo de bunavoie, la schimb contra unei pungi de boboroante.

Si pe Costa Blanca adie vantul innoirii de pe data de 6 decembrie, dar motivul e mai prozaic: natiunea sarbatoreste cu alai Ziua Constitutiei. Familiile de la oras imbraca hainele de duminica si se plimba alene pe falezele Mediteranei, asaltand ca la comanda hotelurile de lux si restaurantele scumpe. „Puente” – puntea –  e minivacanta care uneste zilele libere de 6 si 8 decembrie (Intampinarea Fecioarei Maria) cu weekendul cel mai apropiat. Se umplu casele ramase pustii dupa vara iar forfota turistica proprie sezonului estival ia litoralul cu asalt. Cat despre Mos, nici urma!

Usor zburataciti si bucurosi de oaspeti, noi, localnicii, ne scuturam veseli dupa plecarea „invadatorilor”, caci incepe sa miroasa a halvita de Craciun de prin fabricile din Alicante si Jijona, responsabile pentru exportul in intreaga lume a hranitoarei delicatese lipicioase, framantata din migdale pisate si miere. Strazile prind viata sub ghirlandele viu colorate, cu motive hibernale, pe care nu prea stii de unde sa le iei, aici unde zapada nu este. Nu exista localitate, oricat ar fi ea de mica sau de nevoiasa, care sa nu geama sub povara tavanelor grele de lanturi si plase din beculete colorate. Poate doar fastul paradelor de mauri si crestini, din vara de mult uitata sa depaseasca avantul nestavilit cu care lanseaza municipalitatile locale chemarea la intrecere in disciplina „lumini si umbre”.

Prin curtile si gradinile Costei Blanca „ard” frunzele arbustilor supradimensionali de „flor  de Pascua” (poinsetia), planta tipica de Craciun, care se vinde la ghiveci prin alte tari. Aici e la ea acasa si atinge inaltimi de pana la trei metri. Punctuala cum e, la cumpana anilor, ne putem fixa ceasurile pe ora de iarna dupa ea. Si asta in ciuda numele ei neasteptat, care aminteste de …Pasti. Frunzele afla pe cai nestiute cand se scurteaza lumina zilei si se branseaza automat pe rosu aprins. Un semafor de alarma pentru anul caruia in curand ii va suna ceasul. Un pom de Craciun mai reusit nici ca se putea!

Desi, parca poti sa stii? Nu sunt de ici colo nici portocalii si lamaii, care atarna plini de fructe. In preajma Craciunului, „globurile citrice”, comestibile si zemoase, isi ating apogeul in parg.

Entuziasmul pune de pe acum stapanire pe toata lumea. Se inghesuie popor ciorchine pe la targurile presarate generos in sambetele si duminicile inceputului de decembrie. Unele sunt de dimensiuni imense, cum este balciul din Cocentaina, care se tine fara intrerupere de mai bine de 650 de ani incoace (adica de la descoperierea Americii!). In cele doua zile de targ, oraselul de provincie lasa impresia ca nimic nu s-ar fi schimbat de cand lumea. Mesterii, imbracati in straie medievale, exercita in public cele mai diverse indeletniciri istorice. Strazile stramte, cat sa incapa un carucior tras de un magarus, au pavajul lustruit de talpile fluviului uman curgator. O jumatate de milion de oameni trec pe aici in doar doua zile!

Popoarele conlocuitoare stabilite la Marea Mediterana purced la treaba. Nemtii impletesc coroane din ramuri de brad si aprind lumanarile de advent. Englezii scot mosul cu baterii de la naftalina si-l plaseaza in fata usii, pe post de detector de miscare, care striga „Ho-Ho-Ho” cand ii vine careva prea aproape. Americanii atarna adevarate lanturi si retele electrice pe fatadele caselor. Bazarele chinezesti vand mosi gonflabili in marime naturala, de atarnat pe scarite sau franghii pe la geamurile caselor. Olandezii impart dulciuri, norvegienii impodobesc brazi importati. Se scot cizmulite in fata usii, se agata sosete la gura caminului, se canta colinde in coruri, se merge la restaurant cu colegii de serviciu. Unii se bucura si de-o jordita, altii vor vin fiert si gasca impanata.

In puhoiul de obiceiuri exuberante, spaniolii trec aproape neobservati in propria lor tara. Dar nu si la ei acasa, aici e chitibusul. La loc de cinste, in fiecare camera de zi, se amenajeaza ieslea, infatisand nasterea Mantuitorului.

Noi, cand eram mici, ne alegeam cate un glob preferat, pe care il cautam infrigurati in pomul impodobit. Pustii spanioli au inventat, in replica, jocul de-a ieslea. Fiecare membru al familiei „adopta” cite un personaj biblic si il impinge imperceptibil, zi de zi, cu cate un pas mai aproape de pruncul binecuvantat. Asa se face ca in seara de Ajun se intalnesc toti ai casei in jurul mesei bogate, la fel ca figurinele, bulucite parca sa vada minunea. Nu lipsesc nici oitele, magarusii, pastorii. Ba chiar si prin boschetii „ieslei” nu-i exclus sa dai peste surprize. Poarta ghinion daca nu ascunde intr-un colt silueta chircita a unui personaj surprins de solemnitatea evenimentului intr-un moment nepotrivit. Micutul  simbolizeaza nevinovatia copilului nou nascut si, intr-un fel, propria noastra marginire fata cu maretia si miracolul vietii.

Daca noua, luarea in deradere a Nasterii Domnului ni se pare un sacrilegiu, spaniolii sunt lejeri. Comerciantii inventivi profita de moda inedita si scot pe piata, an de an, figurine de „cagones” cu „fata umana”. In Barcelona, onoarea revine primarului general iar in anul nuntii princiare figurinele stilizau dragastos un Felipe si o Letitie cu pantalonii lasati pe vine.

Ieslea publica (el belen) e prilej de mandrie. Primariile expun orgolioase rezultatul migalei artistilor locali. Se angajeaza actori pentru personajele principale, se incorporeaza fantani, mori de vant sau paraie cu apa curgatoare. Exista muzee de „belenuri” festive. Doar Mosul, ia-l de unde nu-i!

Hotarati parca sa ne puna rabdarea la incercare cu orice pret, spaniolii ne mai trag o fraiereala oficala pe 28 decembrie – Ziua Inocentilor – echivalenta cu 1. Aprilie de pe la noi. Trecem, asadar resemnati pragul Anului Nou si ne pregatim de pe acum de normalitate, consolandu-ne ca am ramas fara cadouri.

Cand colo, ce sa vezi?! Pe 6 ianuarie, rasuna ulitele de harmalaie ca la balamuc. Suflarea satului se aduna sa intampine nu un Mos, ci trei deodata! Cei trei Crai de la Rasarit  – „Los Reyes Magos” – vin cu ce se nimereste, uneori cu barca sau cu camila. Irod le taie calea, dar cedeaza si el, momit de o dansatoare din buric. Aerul e plin de confetti, zboara bomboane si nu-i exclus sa te trezesti bombardat cu „carbune dulce” (carbon de reyes). 

De pe tronuri fastuoase,  Caspar, Baltazar si Melchior ii striga pe copiii, inmanandu-le cadourile ravnite. Parintii indeamna odraslele sfioase sa recite o poezie sau sa cante un cantecel. In scuarul invecinat se incing deja primele hirjoneli si jocuri intre pustanii scapati cu bine de emotiile inca unui „interogatoriu” cu Inaltimile Lor.

Magii cum venira, la fel si disparura, in lumea lor de basm, peste mari si tari. A doua zi, nimic nu mai aminteste de miracolul serii precedente, de imbujorari si ochi sclipitori. Anul cel nou are deja o saptamana implinita. Scoala a inceput, nici pruncul nu mai trebuie infasat. „Mosii” de la rasarit vin cu intirziere, dar vin la plural.

Gabriela Calutiu-SONNENBERG
Benissa, Spania
decembrie 2010

LUCIA OLARU NENATI

Lucia Olaru Nenati este, dincolo de orice consideratie, o personalitate complexa, unica in peisajul cultural botosanean al timpului nostru. Poeta de mare si recunoscut talent, ale carei creatii au aparut in cele mai importante reviste literare din tara si nu numai, in antologii de poezie romaneasca si in aproape douazeci de volume, critic si istoric literar, autoare, printre altele, a unei carti, fundamentale pentru cunoasterea fenomenului cultural botosanean din perioada interbelica „Arcade septentrionale” aparuta in anul 2008 in Editura Academiei, eminescolog de renume national, muzeograf pasionat, de numele caruia se leaga inceputurile reconsiderarii muzeistice a lui Mihai Eminescu la Ipotesti, jurnalist prolific, autor a catorva mii de articole publicate in presa locala si in zeci de ziare din tara si strainatate, interpret vocal de autentica sensibilitate, autoare a trei C.D.-uri in care readuce, pentru iubitorii de muzica, melodii cunoscute si cantate de Eminescu, talmaceste si transpune in registru liric poeziile poetului national si acum, la sfarsitul unui nou an, ne ofera cateva dintre cele mai frumoase colinde de Craciun.

Nu este de trecut cu vederea faptul ca aceasta laborioasa activitate, pe multiple planuri, cu realizari de inalta tinuta pe fiecare dintre acestea, a insemnat o munca asidua, necontenita, mii de ore de studiu in biblioteci si arhive, de cele mai multe ori departe de Botosani, in marile centre culturale ale tarii si deplasari oriunde ceva interesant putea folosi proiectelor asupra carora lucra sau celor de perspectiva, fara a se izola, nici un moment, in turnul de fildes. Paralel cu activitatea de creatie a fost muzeograf, director al Teatrului pentru copii si tineret “Vasilache” si apoi a Teatrului “Mihai Eminescu”, director al cotidianului local “Gazeta de Botosani”, lector universitar, a calatorit in numeroase tari, cel mai adesea in Canada si Germania unde sunt casatorite cele doua fiice ale sale, si unde a prezentat, in cercuri intelectuale selecte, cultura si civilizatia romaneasca si desigur, a avut o viata de familie, ca oricare dintre noi, de obligatiile careia nu s-a putut deroba.

Cum a putut sa faca atat de multe, sa fie performanta in tot ce a intreprins, sa fie plecata si totusi atat de prezenta aici, acasa, este o intrebare careia Lucia Olaru Nenati ii stie, credem, cel mai bine raspunsul. In ce ne priveste, credem ca avem de a face cu o personalitate de un tip special, dotata si inzestrata cu calitati pe care nu multi le poseda. Muzele i-au fost, cu siguranta, aproape, atunci cand s-a nascut, inzestrand-o cu aproape tot ceea ce un om isi poate dori. Raportandu-ne la mitologia greaca, in care talentul si aptitudinile intelectuale sunt harazite pamantenilor de cele noua muze, credem ca s-au intrecut sa o inzestreze cu harul lor Caliope, muza poeziei epice si a elocintei, Clio, muza istoriei, Thalia, muza artei dramatice si nu in cele din urma Euterpe, muza poeziei lirice si a muzicii. In privinta elocintei, putini au verbul, lejeritatea discursului si a digresiunilor de care dispune Lucia Olaru Nenati. Fara harul cu care a inzestrat-o Clio, n-ar fi putut sa faca ceea ce a facut la Ipotesti si nici sa scrie acea exceptionala carte despre cultura nordului  la care ne-am referit, dupa cum, poezia si muzica, pe care le-a cultivat cu dragoste si pasiune, nu i-ar fi fost atat de aproape, insemnand, poate, modul ei cel mai firesc de a se manifesta, daca Euterpe nu i-ar fi destinat sa se realizeze si in ceste domenii.

Prin urmare, chiar daca si-ar fi propus sa ramana numai poeta, n-ar fi putut face asta pana la sfarsit, pentru ca muzele nu se opresc intamplator asupra muritorilor, alegandu-i doar pe aceia care le pot duce menirea pana la capat. Constienta sau nu de acest lucru, Lucia Olaru Nenati a inteles ca trebuie sa mearga pe drumul greu al creatiei, sfidand greutatile, ignorand adversitatile, nebagand in seama zambetele ironice si rautatile, uneori abia mascate ale celor care, mai degraba, ar fi trebuit sa o apere, pentru a aduce la suprafata ceva ce vine din interiorul ei si este, poate, dictat de sus si prin urmare, de neevitat.

Poate, unii se vor intreba, de ce am considerat ca Thalia, a fost si ea, una dintre muzele care au dat contur personalitatii Luciei Olaru Nenati. Credem acest lucru, pentru ca nu intamplator a condus destinele a doua teatre, iar maniera in care-si rosteste poemele inregistrate pe C.D.-ul cu colinde de Craciun, dovedeste ca, in persoana sa, omul de teatru, chiar daca nu i-a fost dat sa fie pe scena, exista, in deplinatatea lui.
Dincolo de aceste sincere ganduri, nu cred ca mai este de spus ceva. Poate, de pus o intrebare: cand o s-o vedem pe Lucia Olaru Nenati si in postura de pictorita?

Gheorghe MEDIAN

Traditii culinare si cutume belgiene de Craciun

By Tatiana Scurtu-Munteanu

E bine cunoscut ca sezonul sarbatorilor de iarna in Belgia incepe pe 6 decembrie, odata cu sarbatoarea Sfantului Nicolae – patronul elevilor si se termina cu Revelionul sau Anul Nou.
Ajunul Craciunului se petrece in familie, se merge la Liturghia de la miezul noptii sau iluminand piata orasului cu lumanari in timp ce bat clopotele de la 12 noaptea. Traditiile variaza in functie de oras si de particularitatile fiecarei familii. Copiii primesc cadouri impartite, evident, de Mos Craciun. In Nivelle si Andenne, de exemplu, cei mici au posibilitatea de a descoperi deliciile din regiune, cum ar fi „cougnous” – biscuiti care il infatiseaza pe micul Isus sau pe Sfantul Nicolae. Toata lumea se poate bucura, de asemenea, de o alta specialitate: „boukètes” – un desert insotit de vinul fiert. Urarea obisnuita de Craciun in Belgia este „Zalig Kertfeest”.
Indreptandu-ne atentia spre orasul Liege, descoperim acolo organizarea unui festival cu ocazia sarbatorilor de iarna, iar in a doua zi de Craciun a unui concurs la care candidatii pot castiga titlul de cel mai rapid mancator al placintei Gaumais, o placinta cu carne care trebuie mancata in 20 de minute. O specialitate, care duce la multe alte feluri de mancare oferite pe tot parcursul lunii decembrie in tara este vanatul. Budinca facuta din varza creata si mezeluri se bucura de popularitate in sudul Belgiei. Gama meniurilor este foarte variata, putem intalni pe mesele de Craciun de la carnea de strut pana la carnea de cangur, iar in ziua de Anul Nou, nelipsita varza murata.
Targurile de Craciun au o veche traditie in orasele belgiene, acestea se organizeaza cu mare fast in Bruxelles, Liege, Bruges si alte mari orase, unele mai fermecatoare decat altele. Acestea sunt caracterizate de sclipirile miilor de luminite si concerte in aer liber, patinoare in inima oraselor si o oportunitate unica de a face turism pentru comerciantii din zona care isi expun obiectele artizanale, bijuterii si decoratiuni.
Cei trei magi reprezinta un simbol al sarbatorii Nasterii lui Isus. Povestea lor provine din Evanghelia dupa Matei, care i-a portretizat ca pelerini nobili ghidati de o stea, in cautarea nou-nascutului Isus. Acestia ajung la Betleem in ziua de Boboteaza, conform versiunii lui Jacques de Voragine si ofera pruncului daruri ce constau in aur, smirna si tamaie.
Impodobirea pomilor de Craciun reprezinta un obicei relativ nou pentru belgieni. Ei aleg ca decoratiuni biscuitii pe care ii atarna de ramurelele bradului, in timp ce la Muzeul de Stiinta si Industrie pomul e impodobit cu fructe, in semn de recompensa bogata a agriculturii belgiene.
Piesele de teatru si scenetele care descriu Nasterea Mantuitorului sunt foarte populare in Belgia. In satele mai mici „cei trei regi” canta colinde din usa in usa pe 6 ianuarie.
Ziua de Anul nou este numita Nieuwjaarsdag. La miezul noptii din ajunul Anului Nou oamenii din Belgia se saruta si isi fac urari pentru noul an, sa fie plin de bucurie si surprize.

TRADITIILE SARBATORILOR DE IARNA IN CARINTIA

Expozitie Nasterea Domnului. Obiceiuri de Craciun din Carintia, Austria

Muzeul de Etnografie Saseasca „Emil Sigerus” din Sibiu adaposteste gratie colaborarii dintre Muzeul ASTRA si Asociatia de Parteneriat Klagenfurt o expozitie temporara, inedita cu carcater etnografic, mai exact Expozitia Nasterii Domnului ce ilustreaza prin aproximativ patruzeci de machete, calendarul obiceiuri de Craciun din Carintia, sudul Austriei. Vernisajul expozitiei a avut loc in data de 4 decembrie, aceasta putand fi vizitata pana in data de 11 ianuarie 2011.

Trebuie precizat ca o parte dintre obiceiurile prezentate se regasesc si in Transilvania, zona Sibiului datorita convietuirii sasilor cu landlerii, o minoritate etnica raspandita pe arie restransa in Romania in localitatile Turnisor (astazi cartier al Sibiului), Cristian si Apoldu de Sus. Expozitia este structurata pe doua segmente: pe de o parte sunt reprezentate scene ale Nasterii Domnului, pe de alta, evenimentele ce fac parte din ciclul anual al sarbatorilor de iarna.

Calendarul sarbatorilor din Carintia

Obiceiurile de iarna debuteaza odata cu prima duminica de Advent, post al Craciunului. Cu acest prilej se confectioneaza o coronita din crengute de brad, pe care sunt dispuse patru lumanari, fiecare dintre acestea reprezenta cate o duminica din perioada de post si simbolizeaza lumina adusa prin Nasterea lui Iisus. Pe 6 decembrie intalnim personajul Sfantului Nicolae, care aceeasi menire de a merge din casa in casa pentru a imparti daruri copiilor. Ineditul apare prin dedublarea acestuia de Krampus, extrema negativa a lui Mos Nicolae, acesta pedepseste cu o jordita copiii neascultatori. Traditia celor doua personaje isi are sorgintea in precrestinism, trimitand la ideea luptei dintre primavara si iarna, bine si rau.

Craciunul carintian nu exclude prezenta bradului. Decoratiile acestuia sunt diversificate, insa modelul traditional este acela in a carui recuzita intra turtele dulci, stelutele confectionate din paie, figurine de lemn, si globurile rosii din sticla. Despre clasicele globuri se spune ca initial se realizau doar in cateva glajerii din Alpi si erau accesibile doar nobililor, pentru ca mai apoi acestea sa ajunga in casele oamenilor simpli.

Pentru perioda Anului Nou sunt infatisate alte personaje precrestine, spirite care alunga iarna. Cea mai impresionanta figura din alaiul austriac este Perchten, acoperit de blana si o masca fioroasa din lemn, pe care sunt dispuse coarne, acesta are menirea de alunga demonii prin zgomotele pe care le face cu lantul si talangi. Alaturi de acesta in cadrul expozitiei apare o vrajitoare care pe perioada celor trei nopti de Craciun trebuia sa tamaieze casele oamenilor cu muguri de salcie, matisori, cregute de ienupar si tamaie, pentru a le feri pericole.

Ciclul sabatorilor de iarna continua cu un eveniment indragit de copii si nu numai, colinda. In seara de 28 decembrie, de Ziua Pruncilor Nevinovati acestia merg din casa in casa cu sorcova.. Tot o traditie dedicata copiilor este Epifania, sarbatoarea Celor Trei Crai de la Rasarit, care incheie calendarul pe 6 ianuarie, prilej cu care copiii degizati colinda din casa in casa cu steaua pentru a vesti bucuria Nasterii lui Hristos.

Traditia miniaturilor reprezentand Nasterea lui Iisus

Traditia confectionarii machetelor este una destul de indelungata, inceputurile acesteia fiind plasate in sec XIII. Daca la inceput au fost folosite doar in bisericile din Franta, Italia si Germania, prin Ordinul Iezuitilor utilizarea acestor reprezentari a patruns in toata lumea crestin-cataolica, intrand si in casele oamenilor. Sub forma de caseta, reprezentate in forme de butoi sau felinar, confectionate din lut, piatra, paie, lemn sau sticla, scenetele au fost intotdeauna punctul central al sarbatorilor de iarna. In timp mesteri specializati, au adaugat peisaje pictate specifice zonelor din care provin, fie diverse detalii care confera autenticitate.

Maria STOIAN

Craciunul in Mexic

Interviu cu pastorul si poetul crestin Marcel Vasilache

Domnule Marcel Vasilache, va rugam sa ne vorbiti despre obiceiurile sarbatorilor de iarna din Mexic, atat de putin cunoscute romanilor. Cand incep pregatirile de Craciun? Care sunt traditiile legate de aceasta sarbatoare? Ce ne puteti spune despre Festivalul sculpturii in ridichi?

M.V. – Pregatirile de Craciun incep pe 12 noiembrie, odata cu ziua Virginei Guadalupe, continua cu Posadas de la 16 la 24 decembrie, urmeaza Anul Nou, iar pe 6 ianuarie sarbatorile se termina cu Ziua Regilor. Posadele sunt celebrari mexicane care prevestesc nasterea Domnului, oamenii merg pe strazi cu lumanari si se separa in doua grupuri. Un grup cere posada (adica un loc unde sa fie gazduit) si celalat grup ofera gazduire.
Oamenii mananca preparate traditionale mexicane, iar copiilor li se dau dulciuri in piñatas. Ziua Regilor este dedicata regilor-magi care au lasat cadouri copilului Isus si se celebreaza aducand jucarii copiilor. Despre Festivalul sculpturii in ridichi stim ca s-a sarbatorit pentru prima data pe 23 Decembrie 1897 si de atunci se celebreaza in orasul Oaxaca unde se organizeaza o expozitie la care persoanele ce cultiva ridichea, fac sculpturi de marime naturala si le expun in centrul orasului pentru ca toata lumea sa le vada.

Ce inseamna Nasterea Mantuitorului pentru crestinii din comunitatea la care sunteti pastor?

Nasterea Domnului pentru noi inseamna inceputul rascumpararii noastre si punctul de plecare al unei noi relatii intre Dumnezeu si omenire. Noi credem ca Domnul Isus s-a nascut o singura data si sarbatorim nasterea lui, moment in care Il primim in inimile noastre, ca sa fie Domn si Mantuitor al vietilor noastre, dar folosim aceste sarbatori ca un bun prilej in a-l predica si evangheliza.

In Romania sarbatoarea Nasterii Domnului este vestita prin colinde. Care sunt cantecele religioase dedicate Craciunului in Mexic?

Cateva dintre ele ar fi: El niño del tambor (Baiatul cu toba), Los pastores a Belen (Pastorii din Betleem)…

Stiind ca sunteti autorul a catorva volume de poezie crestina in limba romana si spaniola, vreau sa va intreb daca ati dedicat vreun poem acestei sarbatori?

Cu dedicatie exacta acestei sarbatori inca nu, dar pentru mine este suficient ca am o relatie personala cu El si faptul de a recunoste ca El naste in inima mea in fiecare zi in care ii dedic fiecare minut al trairii mele.

Ce fac copiii din Mexic in preajma Craciunului? Se impodobeste pomul in asteptarea lui Mos Craciun?

Da, se impodobeste bradul de craciun, scolile se orneaza si ele de sarbatoare, inauntrul scolilor incep sa rupa piñatas (cutiile cu dulciuri), copiii primesc cadouri din partea lui Mos Craciun.

Ajuns in Mexic, cum ati gasit sarbatorile de iarna fara zapada?

Cand mi-am dat seama ca o sa am ierni fara zapada, m-am intristat, fiindca eu eram obisnuit iarna sa am zapada pana la genunchi in Barlad si sa fac bulgari de zapada ca sa ma joc cu prietenii. Dar m-a bucurat faptul ca nu mai trebuie sa mai port atatea haine pe mine ca sa ma incalzesc, imbracam bermude in toiul iernii.

Este Craciunul o sarbatoare a familiei? Ce bucate gasim pe mesele traditionale mexicane in aceasta zi?

Da, este o sarbatoare familiala, se aduna toate rudele la un loc sa sarbatoreasca Craciunul. Mancarurile cele mai des intalnite pe mesele mexicane cu acest prilej sunt: romeritos, bacalao, curcan la cuptor, picior si plaman de porc, salate, paste, tot felul de dulciuri mexicane.

Care este rolul darurilor de Craciun si care este originea acestui obicei? Ce trebuie sa retina crestinii despre aceasta sarbatoare?

Originea obiceiului de a oferi cadouri la catolici este momentul in care Regii Magi ii adusesera lui Isus cadouri.
Aceasta sarbatoare poate fi un prilej de a aminti oamenilor ca Isus s-a nascut cu scopul de a-si sacrifica viata pentru pacatele lor, asa cum spune versetul 16 din capitolul 3 al Evangheliei dupa Ioan: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Sa il primeasca pe El in inimi si sa respecte cu adevarat nasterea Lui, nu doar o singura data pe an, ca o traditie fara viata.

Ce urari le transmiteti cititorilor nostri in prag de Craciun?

Doresc Romaniei mele iubite Sarbatori Fericite si ca Domnul Nostru sa ii binecuvanteze cu mai mare apropiere de El.

Va multumesc pentru amabilitatea de a ne impartasi gandurile si trairile crestine de peste ocean.

Tatiana Scurtu-Munteanu

De Craciun, cu tine, mama!

De Craciun
vreau sa fiu cu tine, MAMA
din parul tau nins
sa ma-mbat cu arome de fulgi
ca-ntr-un vis de copil
de taceri amutit
care-ncet se destrama,
vreau sa fiu leganata
de bratu-ti puternic
precum vara faceai,
cand prin flori rataceam
si-adormeam ametita de doruri
in iarba din lunci.

De Craciun
vreau sa  fiu cu tine, MAMA
in satucul din munti
unde cetini de ger amortite
imi canta colindul sublim
si cete de ingeri
cu surle de-argint
si trompete de-alama
coboara-n casuta-ti modesta
si-aduc bucurie
vreau sa-ti mangai privirea
iar zambetul drag
sa-mi deschida ferestre
ce fost-au deunazi cernite
vreau sa-mi scald ravasirea
in ochii tai tandri, adanci.

De Craciun
vreau sa-ti simt mangaierea, MAMA
si din doruri sa facem cununi
impletite cu lacrimi din stele…
aburind de miresme alese
sa gustam cozonacu-amandoua
numarand fulgi de nea
sa ne spunem povesti
iar cand lemnul in soba trosneste
scanteind in amurgu-nghetat
sa imi tii capu-n poala
cum stii doar dumneata
si-n noaptea Craciunului lina
sub bradu-mbracat cu beteala
s-asternem dorinte si vise
sa ne cernem in suflet lumina
si sa fim mai curati si mai buni
in speranta iubirii promise.

De Craciun, vreau sa fiu cu tine, MAMA!

Georgeta Resteman

Ramai, romane, totusi, bun…

Primiti urarea mea umila:
Atat de multe sa primiti,
Incat sa dati un dram de mila,
Si celor mult napastuiti!
 
S-aveti atata sanatate,
Si-atat belsug, in ce munciti,
Incat sa dati, farame, poate,
Si celor mult nedaruiti!
 
Belsug in toate, si putere,
Sa impliniti vis dupa vis!
Si poate-un fir de mangaiere,
Si celor care n-au invins!
 
Primiti urarea mea umila:
E greu sa ai un om, aproape –
E greu sa dai  farami de mila –
Mai greu decat sa mergi pe ape!
 
Si totusi, daca facem Raiul
Cu semeni, nu doar pentru sine –
Imbelsugat va va fi traiul
Cat timp mai impartiti un  bine –
 
Iertati aceasta rugaciune:
s-a vrut urare de Ajun,
De Anul Nou, se poate spune…
Ramai, romane, totusi, bun…
 
 Jianu Liviu-Florian

Ajun de Craciun

Linistea noptii de iarna si gerul de-afara
Cupole ’nalbite si turle cu turturi de gheata
Ceruri din care sublime colinde coboara
Spre inimi s-aduca lumina ascunsa in ceata.

Focuri arzande, jaratec pe vetre-mpietrite
Surasuri de prunci fericiti langa bradu-nstelat
Bucate alese si vin in pocale-aurite
Si lutul din mine ce curge de vers fermecat

Toate vestesc bucuria ca-i seara de-Ajun
Si sufletul lin se topeste-n fuioare de nea
Alunga tristetea si-n dulce decor de Craciun
Isi cerne speranta de bine sub lacrimi de stea.

Buchete de raze spre lume-n sclipiri de poveste
Cu cete de ingeri ce canta in coruri colindul
Si pruncul Isus ce se naste in aburi de iesle
Vestind inspre lume ca vine degraba Craciunul!

Georgeta Resteman

CRACIUN DE VIS 2010

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI – ROMANIA
Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galati va invita in data de miercuri 22 decembrie 2010, ora 17.00. Craciunitele noastre, dar si fete imbracate in costume populare si mascotele cunoscute Puiul si Soricelul va vor intampina in foaierul Teatrului Dramatic “Fani Tardini” pentru un mare spectacol de muzica, dans, poezie si multe alte surprize.
Locatia: Teatrul Dramatic “Fani Tardini”. Va invitam sa petreceti Sarbatoarea Craciunului alaturi de noi in spectacolul:  “CRACIUN DE VIS 2010”

– un dar de suflet pentru toti copiii de Mos Craciun de la …C. C. Sind.Galati. Vor dansa si canta pentru public  toti elevii cursanti de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati, spiridusii se vor bucura alaturi de voi de un bradut frumos imbodobit si o sa va spuna povesti.

Coordonatori proiect: Angela Baciu – scriitor, consilier cultural C.C.Sind.,Andreea IGNAT – instructor/coregraf si Mariana ONOFREI – instructor pian, alaturi de intreaga echipa de la CCSind.Gl si cu sprijinul Directorului nostru ec. Ovidiu Ioan Manole

Povestitorul/prezentator:  Angela Baciu

– Spectacolul este conceput ca o poveste magica de iarna cu personaje de poveste, ingeri, spiridusi, reni si Mos Craciun, un povestitor si un urias brad impodobit, iar copii  cuminti vor primi bomboane si covrigei
– Spectacolul va curinde:
            *  muzica usoara, populara, poezii si fabule, dansuri moderne, contemporane, hip-hop
            * vor putea fi vazuti pe scena: cunoscutele ansambluri de la C.C.Sind.Gl “Tinere talente”, “Dolls”, “Kristal”, “Black Dance”, “Angelli”, “Electrik”, corul de la “Estrada Copiilor”
            * momente de muzica instrumentala pian: Tudor Manole, Alexandra Manolache, Ana Bratu, Robert Bancila, Alexandru Bejan – instructor Mariana Onofrei
            * dans sportiv/de societate – cu participarea talentatilor dansatori Beatrice  Elena Axinte  si Razvan Manolache de la Clubul Sportiv “Acanta” Galati
            * vor canta: Sorina, Denisa, Diana, Sebastian, Alexandra, Mitzura, Daniela, Andreea, Razvan, Analisa, Diana, Dora, Alexandra, Laura, Ramona, s.a. acestia fiind solistii de la CCSind.Gl – copii extrem de talentati, muncitori, frumosi.
            * in deschiderea si inchiderea spectacolului va dansa si va canta chiar instructoarea de la CCSind.Gl – d-ra Andreea Ignat
            * Angela Baciu – scriitor/consilier CCSind.Gl va fi prezentatorul/povestitor al spectacolului si va pregati pentru spectatori si un deosebit moment poetic de sarbatori
– pentru a vedea toate surprizele spectacolului nostru CCSG invita pe toti galatenii si turistii ce vor trece prin orasul de la Dunare  la  un minunat spectacol de iarna.
 
Mesaj: cu aceasta ocazie C. C. Sind. Gl  multumeste tuturor partenerilor media pentru promovare, multumeste colaboratorilor, institutii publice, oficialitati, scoli, licee pentru parteneriat cultural, presa scrisa si on line locala, nationala si internationala si ii asteapta pe toti copiii cu varste cuprinse intre 4 – 18 ani sa se inscrie la cursurile noastre de dansuri, canto, pian, orga si ureaza tuturor un calduros
                                   “La multi ani!”
Atentie: Intrarea este libera  pentru toata lumea!!!!!!!! 
 
Angela BACIU

UN CRACIUN DEOSEBIT

De cand m-am apucat de scris, in fiecare an am relatat despre obiceiurle si traditiile care fac sa se asemene intre ele zilele Craciunului din toti anii. Anul acesta mi-am propus sa scriu despre deosebirile dintre ele, caci fiecare Craciun, ca tot  ce alcatuieste lumea asta, este un unicat.

Intr-un fel traiam sosirea lui Mos Craciun cu tot alaiul lui de bucurii cand credeam cu toata fiinta noastra ca el exista cu adevarat, cand il asteptam si-l vedeam si altfel cand ne fura somnul si el venea pe furis, iar a doua zi gaseam darul pe masa si ii cautam infrigurati urmele pe zapada din curte. Altfel il asteptam cand incepuse indoiala si mai apoi certitudinea ca e doar un mit, dar noi ne jucam rolul mai departe. Altfel il asteptam in perioada adolescentei cand in noi se nasteau fiorii necunoscuti si nenumiti despre care nici nu stiam ca se poate vorbi pentru o fiinta pe care am fi putut-o intalni in aceste zile si una era  daca ne-ar fi raspuns din privire si alta daca nu ne-ar fi bagat in seama. In tinerete, una era daca persoana iubita era langa noi si alta  daca se afla langa alta persoana. De-a lungul anilor, complexitatea vietii ne-a adus 1001 de motive care ne diferentiau aceste sarbatori, ne faceau ca mancarea sa fie mai gustoasa, sau sa ne ia pofta de mancare, zapada sa ni se para mai alba, sau sa-i simtim numai raceala sacaitoare. Altfel putea fi intelesul cuvintelor din biserica, mai adanci sau ascultate cu gandul pironit in cine stie ce punct dureros ori prea inaripat de care nu puteam scapa nici aici. Una este sa il primesti pe Mos Craciun in zile de pace si alta in timp de razboi. Si ca sa ajungem la un aspect al zilelor noastre, una este sa petreci Craciunul in strainatate, chiar daca te bucuri de toate frumusetile si bunatatile, daca  sufletul cauta drumul de intoarcere, acolo unde stie el ca este cu adevarat „acasa” si alta este sa fii alaturi de ai tai si in tara ta, chiar daca sunt multe neimpliniri, caci Mosul are puterea ca in aceste zile, sa mai stearga din suferinte si sa puna in loc lor un crampei din armonia cereasca.

Dar dintre toate diferentele legate de varsta, de vremuri, de spatiu, eu pot sa afirm ca am trait un Craciun cu totul special, asa cum n-a fost trait decat de un numar foarte mic de persoane de-a lungul si de-a latul spatiului  si-al timpului pamantesc. In ziua cand se implineau 1958 de ani de cand Fecioara Maria dadea nastere Fiului Sau, Tatal ceresc a oranduit si a supravegheat darul de a fi mama in aceasta Zi  Sfanta. Fara purtarea Lui de grija, venirea pe lume a acestui copil ar fi putut sa aduca destramarea familiei si chiar a vietii lui inainte de a se naste. Dintr-o eroare medicala, toti doctorii pe care i-am consultat, mi-au dat termen de nastere cu doua luni mai repede. Pe atunci mijloacele de lucru ale medicilor erau mai rudimentare, iar moralitatea avea alte valori decat astazi si l-ar fi putut determina pe Paul, sotul meu, sa nu recunoasca paternitatea, chiar sa ceara divortul, deoarece o buna perioada de timp noi nu ne intalnisem in timp ce el se afla la  cursurile unui institut aflat la Bucuresti. Degeaba contraziceam doctorii cu lacrimi in ochi, ei sustineau cu tarie data nasterii in luna octombrie. Bunul Dumnezeu i-a insuflat lui Paul o neclintita incredere in mine si a apoi l-a rasplatit cu dovada adevarului prin  nasterea la termenul fara dubii si pe deaupra cu un copil frumos si sanatos care-i semana leit.

Locuiam pe atunci  vis-à-vis de aeroportul din Someseni de langa Cluj, unde Paul executa cursele ca pilot. Pe atunci era o acuta lipsa de locuinte si noi ne aciuisem intr-o fosta baraca construita pentru muncitorii veniti sa refaca aeroportul in urma bombardamentului din timpul razboiului terminat in 1945. In ajunul Craciunului incepusera durerile nasterii pe care le asteptam cu destula indoiala din octombrie, dupa cuvantul doctorilor. Mama venise de la sute de kilometri in ajutorul nostru, iar tata isi facuse simtita prezenta cu un butoias de 100 litri de vin, trimis prin CFR. Incepuse marea veselie a petrecerilor, colindelor, a bunatatilor pe masa cu aroma lor imbietoare si cu vinul puterea ursului. In spatiul larg al baracii bine incalzita, se adunase o multime de colindatori decisi sa-si petreaca aici noaptea Craciunul. Numai eu stateam in pat cu ochii pe ceas asteptand momentul potrivit pentru a chema salvarea sa ma duca la maternitate. Sufeream in tacere ca sa nu le stric frumusesea petrecerii. Mama si Paul faceau naveta intre camera in care ma aflam si sala galagiosilot petrecaresi. Imi stergeau fruntea de sudoare si ma imbarbatau. Pregatirea noastra pentru un asemenea eveniment era departe de ceea ce trebuia sa fie, incat l-am auzit pe Paul spunandu-mi in timp ce-mi mangaia  fata: „Puisor, te rog sa te abtii si sa nu nasti acum, amana pana trec sarbatorile”. I-am raspuns incurajndu-l: „Bine, am sa ma abtin!”. Dupa o ora l-am trimis in cladirea aeroportului unde se afla un telefon si intr-un sfert de ora eram plecata la maternitate, iar pe la ora trei din noapte am auzit primul tipat al copilului si primele informatii din gura doctorului: „Ce fetita mare si frumoasa aveti! Sa va traiasca si sa-i dea Dumnezeu noroc ca este nascuta in cea mai mare sarbatoare crestina. Ce nume sa-i punem?” I-am raspuns sugrumata de emotie, uitand de toate durerile: „Andaluza-Carmen”. „Nu-i punem si numele Cristina?” „Acesta va fi numele ei de taina, care o va lega de Tatal ceresc, dar pentru oameni ea va purta numele pe care l-am hotarat din alte motive”.

A doua zi, Paul, invartindu-se pe un calcai si mama cu ochii mari  admirau un copil frumos chiar din prima lui zi de viata. Am dictat cateva cuvinte pentru o telegrama fulger, in care il anutam pe tata despre evenimentul indelung si nelinistitor asteptat: „Andaluza-Carmen saruta mana bunicului”. Ziua urmatoare mi-a venit raspunsul: „Bunicul saruta nepotelele si le doreste  viata lunga, sanatate si noroc”. In comuna mea natala, Tiganestiul Teleormanului, nu era obiceiul  sa pui doua nume unui copil, asa ca in curand neamurile, vecinii si mai multi sateni, ca si tata, credeau ca am doua fetite. Poate ca intr-un fel a fost o predictie, fiindca Dumnezeu a inzestrat-o pe fiica mea cu energia a doua fapturi. Si astazi, in deplina maturitate, duduie pamantul pe unde calca si degaja energie debordanta cat doua persoane.

Si atunci, cum sa nu  am tot temeiul sa afirm ca am trait un Craciun asa cum rar le este dat pamantenilor sa-l traiasca?

Elena BUICA
decembrie 2010
Pickering, Canada

Vine Craciunul!

Coboara din ceruri o liniste-adanca
Iar seara-si asterne albastrele-i umbre
Pe dealuri plesuve si colturi de stanca
Zapezi inrosite de ganduri fecunde

Stapane pe ierburi uscate de vant
Ce-acopera triste privelisti, durute
Cu vise sublime curgand spre pamant
Si-n inimi cu pace, sperante pierdute.

Privesc inspre munte, ma rog in tacere
Nelinistea-i simt in duminica terna
Cu iernile lungi ratacite-n durere
Ravneste lumina-n tristetea-i eterna.

Curand va-mbraca haina alba de nea
Si tristul decor va preface-n luciri
In cant de colinde si-n licar de stea
Tristeti convertite-n sublime iubiri.

Vine Craciunul, sperante-mpleteste
In cetini de brad stralucind sub beteala
Din Ceruri de Sus o lumina luceste
Trezind omenirea din trist-amorteala.

Cu coruri de ingeri si ganduri curate
Cu mese-ncarcate si daruri sub brad
Cu suflete-aproape uita-vom de toate
Minunea cereasca primi-vom cu drag.

Georgeta Resteman