VACCINAREA: ÎNTRE LIBERTATE ȘI CONSTRÂNGERE

Datele statistice sunt într-adevăr tragice. În SUA, 1 din 1 000 de persoane au decedat de COVID 19, în doar 10 luni de pandemie, aproximativ 350.000 de persoane. În alte țări, cum ar fi Italia, Marea Britanie, Suedia, Spania, Franța, situația este la fel de tragică ori chiar mai serioasă. Companiile farmaceutice au început să producă vaccinurile promise de multe luni, un număr în creștere de vaccinuri se distribuie în țările occidentale, iar, de mai bine de o săptămână, oamenii încep să se vaccineze. În România, zeci de mii de persoane deja au fost vaccinate, în Florida vaccinările deja au fost programate până în februarie, iar numărul celor care se vaccinează crește de la zi la zi peste tot în Occident.

Nemulțumirile autorităților

Cu toate acestea, guvernele sunt îngrijorate: procentul persoanelor care intenționează să se vaccineze rămâne relativ mic, de doar 30% în România și 50% în Statele Unite. Mass media critică aceste procente și, din nefericire, îi înfierează pe cei care refuză să se vaccineze. Oamenii de știință ne informează că, pentru a stopa virusul, între 70% și 80% din populație trebuie să se vaccineze. O provocare adițională este numărul relativ mic de persoane care au încredere că vaccinul este eficient, de doar aproximativ 15% în Romania. Continue reading “VACCINAREA: ÎNTRE LIBERTATE ȘI CONSTRÂNGERE”