Cancelarul german, Angela Merkel – ia atitudine privind persecutarea crestinismului

“Crestinismul este cea mai persecutata religie a lumii”



Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat într-o întrunire a protestantilor germani (EKD) din aceasta saptamâna ca religia crestina este cel mai persecutat grup religios din lume.
.
Declaratia cancelarului a stârnit furie si ura în gruparile de opozitie, dar mai ales în rândul institutiilor ateiste sau militant seculariste din occident.
  .
Desi cifrele arata fara putinta de tagada ca crestinismul este religia unde la fiecare câteva secunde un om moare pentru credinta sa în Hristos, reactiile violente arata cât de puternica este atitudinea anti-crestina care guverneaza mare parte din Uniunea Europeana.
  .
Organizatiile care militeaza pentru drepturile omului, finantate de miliardari ateisti si virulent anti-cresstini au criticat de asemenea afirmatiile cancelarului.
.
De asemenea „verzii” adica partidul care ascunde în spatele ecologiei atitudinea sa agresiv anti-crestina au spus ca este o greseala grava a lui Merkel. Ceea ce ar trebui sa faca aceste grupari a caror tinta este distrugerea crestinismului, fiind anexe ale portilor iadului despre care vorbea Mântuitorul, este sa analizeze toate rapoartele internationale, sondajele si analizele sociologice, pentru a vedea ca sute de milioane de crestini nu stiu daca mai apuca ziua de mâine din cauza credintei lor.
Reactiile anti-crestine care sfideaza logica, realitatea si bunul simt, sunt o crima la adresa celor care sufera cumplit în tarile musulmane, în China si în tari asiatice unde numele de crestin echivaleaza cu persecutia, marginalizarea, suferinta si uneori, deseori, moartea.
  .
Occidentul ia cunostinta numai de un procent infim din crimele comise împotriva crestinilor pe mapamond.
.
Merkel a afirmat ca în viitor politica externa a Germaniei va avea o componenta activa si importanta de protejare a crestinilor minoritari persecutati în lume.
.
(Continuarea AICI)
.

 .

Cancelarul german, Angela Merkel – “creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii”

“creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii”



Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat într-o întrunire a protestanţilor germani (EKD) din această săptămână că religia creştină este cel mai persecutat grup religios din lume.
.
Declaraţia cancelarului a stârnit furie şi ură în grupările de opoziţie, dar mai ales în rândul instituţiilor ateiste sau militant seculariste din occident.
  .
Deşi cifrele arată fără putinţă de tăgadă că creştinismul este religia unde la fiecare câteva secunde un om moare pentru credinţa sa în Hristos, reacţiile violente arată cât de puternică este atitudinea anti-creştină care guvernează mare parte din Uniunea Europeană.
  .
Organizaţiile care militează pentru drepturile omului, finanţate de miliardari ateişti şi virulent anti-creştini au criticat de asemenea afirmaţiile cancelarului. Continue reading “Cancelarul german, Angela Merkel – “creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii””

Miracol al miracolelor: monogamia!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA.

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro.8 noiembrie 2012.. 

 

UN MIRACOL AL MIRACOLELOR – MONOGAMIA!

.

Deseori trecem prin viata fara sa ne gindim la valoarea anumitor institutii sociale, in special al celor mostenite de la parintii nostri ori generatiile trecute. Le practicam, ori le observam zilnic mecanismul de functionare, fara sa cugetam asupra importantei vitale pe care le au pentru societate ori beneficiul enorm pe care il confera ei. Unele din aceste institutii sunt cu adevarat niste miracole. Au supravietuit mii de ani si au facut un aport remarcabil la stabilitatea si perpetuarea societatii si a speciei umane. Una dintre ele este monogamia. Revolutia sexuala o ia in deridere, o trivializeaza, si sugereaza, tot mai agresiv, ca trebuie abandonata. Nu mai corespunde societatii si culturii portmoderne, zic adeptii revolutiei sexuale. Noi, insa, gindim altfel. Daca a fost relevanta si buna vreme de 5.000 de ani ori chiar mai mult, trebuie sa fie utila si relevanta si societatii contemporane.

In esenta, monogamia este o doctrina si practica crestina. Crestinismul a introdus normativitatea monogamiei si a impus societatii o monogamie stricta. Romanii si grecii antici practicau si ei monogamia, dar crestinii au transformat-o in doctrina si comportament obligatoriu. (Facerea 2:24 ”De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amândoi un trup.”) Deci, doi (sau „amandoi”) nu pot fi trei ori mai multi. In timp, doctrina monogamiei crestine s-a extins in toata lumea. Majoritatea societatilor ori civilizatiilor cu care crestinismul a intrat in contact au adoptat institutia monogamiei crestine si au practicat-o. Acest succes al monogamiei crestine este intradevar remarcabil considerind ca, spun antropologii, 85% din toate civilizatiile cunoscute in istorie au permis barbatilor sa aibe, simultan, mai mult de o femeie. Globalizarea crestinismului a adus dupa sine interzicerea poligamiei in marile civilizatii moderne. Japonia a abolit poligamia in 1880, China [comunista] in 1953, India in 1955 si Nepal in 1963.

Monogamia de fapt se intilneste si in lumea animala. Condorii sud-americani, de fapt, sunt cunoscuti ca fiind probabil cea mai monogama specie ne-umana. Traiesc in cupluri si practica o monogamie stricta. Atit de stricta de fapt, ca atunci cind femela moare masculul (el macho) se sinucide. Sinucideri ale condorilor se petrec des, fiind observate mai mult in canyoanele din Peru. Dupa moartea femelei, el macho zboara la altitudini inalte, isi stringe aripile sub piept si se prabuseste pe podeaua canyonului unde moare.

De ce scriem tocmai astazi despre monogamie? Pentru ca luna trecuta a fost emis un studiu cu adevarat monumental de catre trei sociologi cu renume din America de Nord care subliniaza importanta extraordinara a monogamiei in societate si ii atribuie efecte la fel de extraordinare pentru societate si civilizatie. In fap, se poate citi printre rinduri, ca aparitia si raspindirea monogamiei in societatile antice a cauzat si facilitat aparitia civilizatiei. In alte cuvinte, fara monogamie societatea ar putea degenera in barbarismul si haosul social de dinainte de aparitia ei.

Studiul a fost publicat luna trecuta in publicatia britanica Philosophical Transactions of the Royal Society cu titlul The Puzzle of Monogamous Marriage („Enigma Casatoriei Monogame”) Autorii sunt Joseph Henrich (Profesor la University of British Columbia), Robert Boyd (Profesor in Departamentul de Antropologie al University of Davis, California) si Peter J. Richerson (Profesor in Departamentul de Stiinte si Politica a Mediului). Anul trecut Profesorul Henrich a depus marturie de expertiza in Tribunalul Suprem din provincia canadiana British Columbia in sprijinul mentinerii poligamiei ca si crima in Codul Penal Canadian. Dupa cum v-am anuntat anul trecut, Tribunalul canadian a refuzat sa dezincriminalizeze poligamia, gasind ca ea dauneaza deopotriva copiilor si femeilor.

 Enuntam concluziile studiului, urmând ca cei interesati sa intre pe linkul care vi-l sugeram mai jos sa citeasca intregul studiu. In contrast cu poligamia si cu oricare alte modalitati de asociere sexuala intre barbati si femei, casatoria monogama: (1) reduce conflictul intre sexe; (2) reduce crima; (3) reduce virsta intre soti si impiedica decalaje mari de virsta intre sot si sotie; (4) reduce inegalitatea intre barbat si femeie; (5) reduce rata fertilitatii; (6) genereaza bunastare materiala pentru sot si sotie, cuplurile monogame avind un venit mediu pe persoana mai ridicat decit venitul mediu pe persoana in casatoriile poligame; (7) reduce conflictul intre membrii familiei; (8) mareste investitita tatilor in cresterea copiilor lor si le faciliteaza dezvoltarea; si (9) reduce incidenta abuzului copiilor si violenta domestica.

E remarcabil ca autorii atribuie crestinismului un rol primordial nu numai in globalizarea normativitatii monogamiei in relatiile de familie, ci si in succesul de lunga durata a institutiei familiei in intreaga societate umana. Ba mai mult, si chiar si mai remarcabil, afirma autorii, monogamia infirma explicatiile evolutioniste privind aparitia familiei. Logica evolutionista poate explica poligamia, in termeni de perpetuare a genelor barbatului prin mai multe femei, dar monogamia o infirma. Citam: „Religion may also be important in the spread of normative monogamy. The infusion of norms related to monogamous marriage into the supernaturally reinforced set of beliefs propounded by Christianity may have been crucial in the long-term success of this marriage system …” („Religia e si ea probabil importanta in extinderea normativitatii monogamiei. Infuziunea normelor relationate casatoriei monogame prin credinta supranaturala crestina probabil a jucat un loc crucial in succesul de lunga durata al sistemului casatoriei …”)

AFR va Recomanda: Textul integral in engleza al studiului il aflati aici: http://rstb.royalsocietypublishing.org/content/367/1589/657.full.pdf.

DE CE MONOGAMIA ESTE NATURALA?

Monogamia insa nu este doar o doctrina crestina. Este si o norma naturala. Asupra acestui argument redam, in traducere romana, un comentariu recent al lui John Witte, Jr., profesor la Universitatea Emory (Atlanta, Georgia) si autorul unei carti care va fi publicata curind: „De ce doi intr-un singur trup? Pledoarie pentru monogamie nu poligamie”. Comentariul a fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Maia Mare.

De ce este monogamia naturala?

de John Witte Jr.

Creationistii si evolutionistii nu se inteleg asupra multor lucruri, dar ambele parti considera ca monogamia este cea mai „naturala” forma de reproducere pentru specia umana. Aceasta pare contrar asteptarilor. Da, Biblia prezinta istoria creatiei, dar de asemenea descrie poligamia tumultoasa a lui Avraam, Iacob, David si Solomon si a altor titani ai credintei. Da, pasarile care traiesc in cuiburi, soarecii de camp, si alte cateva animale sunt monogame, dar majoritatea mamiferelor se reproduc cu un mascul dominant ce stapaneste un harem de femele. Poligamia inseamna „natural”, iar monogamia „supranatural”.

Universalitatea monogamiei

Cu toate acestea, pentru ultimul mileniu, crestinii si liberalii post-crestini deopotriva – Toma d’Aquino, Calvin, Locke, Hume si Jefferson – toti au fost de acord ca Dumnezeu i-a creat pe oameni ca sa se reproduca devenind „doi intr-un trup”, nu trei sau patru. Si oamenii de stiinta evolutionisti moderni, de la Claude Levi-Strauss la Bernard Chapais, au ajuns la aceeasi concluzie: perechea umana unita este o parte a „structurii profunde” a reproducerii umane pe care oamenii au transformat-o in cea mai buna strategie a lor pentru supravietuire si succes.

Atat teoreticienii traditionali cat si oamenii de stiinta moderni indica patru fapte ale naturii umane care recomanda monogamia. Mai intai, spre deosebire de majoritatea animalelor, oamenii tanjesc dupa sex tot timpul, mai ales cand sunt tineri si foarte fertili. Ei nu au un sezon de imperechere, urmat de o lunga perioada de liniste in plan sexual. In al doilea rand, spre deosebire de majoritatea animalelor, bebelusii umani se nasc slabi, fragili si complet dependenti pentru multi ani. Ei nu sunt pregatiti sa alerge, sa inoate sau sa zboare imediat dupa nastere. Ei au nevoie de hrana, adapost, imbracaminte si educatie. Majoritatea mamelor umane se descurca foarte greu ingrijind in continuu proprii copii, pe cont propriu, mai ales daca mai au cativa. Ele au nevoie in special de ajutorul tatilor.

In al treilea rand, oricum, majoritatea tatilor se vor lega si vor ajuta la cresterea unui copil doar daca sunt siguri de paternitatea lor. Exemplu: pune un leagan de copil pe carosabil, zic cercetatorii medievali si moderni occidentali, si multe femei se vor opri, din instinctul de empatie naturala. Majoritatea barbatilor, insa, vor trece pe langa leagan. Se vor opri doar daca sunt neobisnuit de caritabili. Odata asigurati de partenitatea copiilor lor, insa, majoritatea barbatilor se vor lega profund de ei, vor ajuta la ingrijirea lor, ii vor sprijini, si ii vor apara cu mari sacrificii. Pentru ca ei vad copii ca o continuare a lor insisi, a numelor lor, a proprietatii, si invataturilor, a trupurilor lor si a fiintelor lor, a genelor lor.

In al patrulea rand, spre deosebire de alte animale, oamenii au libertatea si capacitatea de a se angaja intr-un comportament distrugator in cautarea propriei satisfactie sexuale. Avand in vedere riscurile mai mici si costurile pe care le presupun, barbatii au fost, istoric vorbind, mai predispusi la relatii extra-maritale decat femeile, exploatand prostituatele, concubinele, servitoarele, si generand astfel o subclasa perena de copii ilegitimi, asa numitii „bastarzi” care au reusit sa faca cu greu fata de-a lungul istoriei.

Monogamia umana e naturala

Avand acesti patru factori, natura a inclinat puternic ca persoanele umane rationale sa se dezvolte in relatii durabile si exclusive, numite casatorii, ca fiind cea mai buna forma si forum de legare sexuala si succes reproductiv. Casatoriile fidele si monogame sanatoase sunt concepute pentru a implini nevoile si dorintele sexuale ale unui sot si ale unei sotii. Ele asigura atat tatii cat si mamele ca bebelusul nascut in familia lor este a lor. Ele asigura ca sotul si sotia impreuna vor purta de grija, vor hrani si vor educa proprii copii pana la maturitate. Si ele ii descurajeaza pe ambii soti privind comportamentul sexual distructiv in afara caminului.

Poligamia ar putea asigura o certitudine a paternitatii, dar cu un cost mai amplu. Studiile stiintelor sociale despre familiile poligame in Africa sau Asia, si in comunitatile izolate de mormoni fundamentalisti din America de Nord au adus dovezi privind aceste costuri. In vreme ce un barbat poligam are de obicei nevoile sexuale indeplinite, multiplele sale sotii nu le au, declansand rivalitati si discordii in casa. In vreme ce un tata poligam poate sti cine sunt copiii lui, acestia din urma trebuie sa munceasca din greu pentru a-i capta atentia, afectiunea si resursele care sunt imprastiate peste multiplele sotii si copii. In timp ce poligamia ar putea inseamna mai mult sex extramarital decat monogamia, opusul este adesea adevarat. Un barbat poligam, nescolit de obiceiurile monogame, va fi intotdeauna tentat sa adauge inca o femeie atragatoare la haremul sau. Una dintre sotii, odata pusa la o parte de alta, va fi ispitita sa incerce patul vecinului sau al servitorului, cu exceptia cazului in care e amenintata cu moartea. Iar barbatii singuri, cu sanse mai mici de a se casatori, vor recurge mai usor la prostitutie, seductie si alte comportamente sexuale distructive.

Poligamia in Biblie

Traditia occidentala ne aminteste ca poligamicii biblici nu s-au descurcat tocmai bine. Sa ne gandim la certurile nesfarsite dintre Avraam cu Sara si Agar sau Iacob cu Rahela si Lea. Sa ne gandim la regele David care l-a ucis pe Urie Hititul, pentru a o adauga pe frumoasa Betseba la haremul sau. Sau la regele Solomon cu cele o mie de neveste, ale caror copii sfarsesc prin a viola, a rapi si a se omori unul pe altul. Antropologii identifica probleme similare in gospodariile poligame moderne. Mai mult, se indica si faptul ca tinerele erau adesea pacalite sau obligate sa se casatoreasca cu barbati instariti mai in varsta si ca femeile si copiii poligamiei moderne sunt adesea slab educati, saraciti si dependenti cronic de asistenta sociala.

In ciuda acestor experimente negavite, inclinatiile noastre naturale si umane spre monogamie nu au fost intotdeauna sigure. Pentru ca realitatea este ca astazi un numar insemnat de oameni, incurajati in parte de revolutia sexuala, fac sex si au copii in afara casatoriei, desconsidera casatoria monogama, fie ea normala sau homosexuala. In Occidentul modern, aproape 40 % din copii si aproape 60 % din copiii saraci sunt nascuti in afara casatoriei si fara sprijinul stabil al tatilor sau al structurilor de rudenie bazate pe casatorie. Statul modern asistential a contribuit la atenuarea si repartizarea costurilor acestui comportament reproductiv si sexual care de fapt distruge specia umana. Dar cu criza financiara care confrunta guvernele occidentale nu este clar cat va mai dura acest ajutor social. Desigur, noi trebuie sa apreciem libertatea sexuala si autonomia, dar trebuie de asemenea sa si adoptam legi, politici si programe de invatamant care sa predea esentialul despre natura sexualitatii umane si casatorie, si sa incurajeze cetatenii sa-si traiasca viata sexuala in conformitate cu normele naturale si limitele care ne guverneaza pe toti.

Textul integral in engleza al comentariului se afla aici: http://www.washingtonpost.com/blogs/guest-voices/post/why-monogamy-is-natural/2012/10/02/08080120-0cc0-11e2-bd1a-b868e65d57eb_blog.html?wprss=rss_on-faith

PENTRU ROMANII DIN AMERICA

Romanii din Las Vegas, Nevada, construiesc o biserica si au nevoie de sprijin. Am primit la redactie rugamintea alaturata din partea lor si rugam pe cei interesati sa ii dea curs.

 Ma numesc LIA ROBERTS si va multumesc pentru ca m-ati inclus pe lista dvs. Am citit cu deosebit interes. Noi, aici, la Las Vegas, statul Nevada, USA,suntem in curs de a construi efectiv o biserica ortodoxa romana. Va rugam sa difuzati aceasta stire pentru ca crestinatatea romana din lume sa stie ca la Las Vegas credinta in Dumnezeu este nu numai in teorie, ci o materializam prin constructia acestei Biserici. Daca aveti nevoie de amanunte pentru difuzarea acestui eveniment crestin, va rog sa ma contactati fie prin email fie telefonic la nr.: 702-858-4508. Cu stima, Lia Roberts, * Consul General Onorific al Romaniei * Presedinte al Consiliului Parohial al Bisericii “Sfantul Gheorghe si Sfantul Dimitrie Cel Nou” Las Vegas. Nevada. USA, email: RobertsLia@aol.com.

PENTRU ROMANII DIN IRLANDA

Pe 10 noiembrie irlandezii merg la vot. Voteaza un amendament constitutional privind drepturile copiilor. Am studiat amendamentul cit si comentarii ale expertilor crestini asupra acestui amandament si recomandam tuturor romanilor din Irlanda sa voteze IMPOTRIVA amendamentului. Vote NO! Do not abandon your parental rights! Amendamentul extinde drepturile copiilor in detrimentul drepturilor parintilor. AFR promoveaza drepturile parintilor. Copiii beneficiaza deja de o conventie internationala a drepturilor lor, dar parintilor inca nu le sunt consfintite drepturile parentale in nici o conventie internationala, inclusiv cel mai elementar drept de a dispune de educatia morala si civica a copiilor lor. Cazuri extreme s-au petrecut in Canada unde copiii au putut da, cu succes, in judecata proprii parinti pentru ca i-au disciplinat. Privind referendul din Irlanda recomandam materialul alaturat: http://synonblog.dailymail.co.uk/2012/09/the-terrifying-power-of-the-state-over-families-ireland-beware.html

VA MULTUMIM DE ZECE MII DE ORI!

Saptamâna trecuta va rugasem sa ne ajutati sa trecem de 10.000 de semnaturi la Declaratia de la Timisoara. In doar citeva zile ne-ati dat peste 250 de semnaturi ingaduindu-ne sa ne atingem telul. Va multumim de 10.000 de ori. Am incheiat cu bine proiectul Declaratia de la Timisoara. Declaratia ramine in continuare disponibila sa fie semnata si va incurajam sa continuati sa o semnati si sa o dati la cit mai multi sa o semneze: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

ANUNT

INVITATIE: COLOCVIU INTERNATIONAL „FAMILIA ÎN VIATA BISERICII”,

CLUJ-NAPOCA (8-11 NOIEMBRIE 2012)

 

Facultatea de Teologie Greco-Catolica, în colaborare cu Institutul Ioan Paul al II-lea din Roma, sub patronajul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla va invita la Colocviul international „Familia în viata Bisericii”. Organizatorii îsi propun ca aceasta manifestare sa fie un prilej de reflectie la nivel academic asupra voca?iei familiei si locului ei în Biserica si totodata unul de schimb de experienta cu persoanele implicate în pastoratia familiei, respectiv o ocazie de formare pentru familiile însele.

Locul: Colocviul se tine la Facultatea de Istorie si Filozofie, sala Ferdinand (str Napoca 11) incepind de la orele 16 in fiecare zi.

Programul presupune o serie de douasprezece conferinte si trei ateliere de lucru în grup restrâns, unde urmeaza a se aprofunda tematica propusa în cadrul prelegerilor si a se aborda o serie de probleme cu care se confrunta familiile si cei implicati în pastoratie. Pentru detalii privind programul, cei interesati sunt rugati sa citeasca fisierele atasate. Cei care doresc sa ia parte la întregul program (inclusiv ateliere – v. varianta pastorala), respectiv cei care necesita cazare si/ sau masa sunt rugati sa se înscrie cât mai curând, folosind unul din urmatoarele contacte: – Mircea Oltean, tel: 0745073749 email: comir2000@gmail.com

– Simona Oltean, tel: 0742118764 email: oltean.simona@gmail.com Taxa de participare este de 150 RON pentru întreaga perioada (incluzând cazarea si masa). În cazuri exceptionale, s-ar putea acorda reduceri sau scutiri de taxa. Înscrierile se vor face în sistemul „primul venit primul servit”, numarul de locuri de cazare disponibile la centrul Manresa fiind limitat.

Din partea organizatorilor, Simona Zetea

 

UN NOU CENTRU DE CONSILIERE PRO-VITA (RESITA)

Facem tardiv, dar cu scuzele de rigoare, un anunt foarte important. Pe 22 septembrie s-a deschis la Resita un nou centru de consiliere a tinerelor insarcinate. Consilierea e gratuita. Persoanele interesate sa ajute financiar ori in vreo alta forma acest centru sunt rugate sa ne contacteze fie pe noi direct, fie pe dl Daniel Barnut (AFR Resita) la 0747083889. AFR a contibuit financiar la lansarea acestui centru. Unii dintre dtra ne-ati trimis ceva fonduri pentru acest proiect si va asiguram pe aceasta cale ca fondurile dtre au fost directionate acestui proiect.

HALLOWEEN

In ultimele saptamini am primit mai multe mesaje din partea unor parinti preocupati de extinderea in Romania a festivalului pagan Halloween. AFR nu este de acord cu acest festival. Redam dintr-un mesaj primit acum doua zile: „Fotografiile surprind instantanee de la petrecerile de Halloween organizate în anii 2011, 2012 la Scoala Gimnaziala “Liviu Rebreanu” Bucuresti si Scoala Nr. 1 din Gherla. Pentru a vedea filmari care redau amploarea reala a dezastrului din scoli click aicihttp://www.google.ro/#q=halloween+scoala&hl=en&safe=off&prmd=imvns&source=lnms&tbm=vid&fp=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.&cad=b

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

SOLO JUSTER – interviu

By Lucretia Berzintu

Unul din cei mai reprezentativi poeti de limba româna din Israel, editor, jurnalist si promotor cultural, cu o biografie impresionanta, care impune respect si plecaciune, este Solo Juster. S-a nascut la 1 octombrie 1922 în Bucuresti. Studiaza în orasul Calarasi (Ialomita). În anul 1952 absolva ”Scoala de Literatura si critica literara Mihai Eminescu” a Uniunii Scriitorilor din România. În 1960 se stabileste în Israel, la Tel Aviv. Publica: ”Poeme de un ban” (1987), ”Ultimul zâmbet” (1988), ”Surâsul apelor” (1990), ”Columna secundelor” (1992), ”Sensul timpului” (1994), ”Clipa sarutului” (1996), ”Lacrima interioara” (1997), ”Poezia cea mai acuta” (Tel Aviv, 1998), ”Rumba neagra” (Tel Aviv, 2000), ”Lacul de onix” (Bucuresti, 2001), ”Fiara lirica”, ”Umbra”, ”Al cincilea punct cardinal”, ”Lacrima verde”, ”Iarna verde” (Bucuresti, 2007), ”Iarna verde” – poeme alese (Iasi, 2011). În 1985 înfiinteaza la Tel Aviv un cenaclu literar, sprijinit de sotia sa, prozatoarea Mariana Juster. Elita literara pe româneste s-a adunat în casa lor, lunar, cu regularitate si seriozitate, în peste 20 de ani. Doi ani mai târziu, în 1987, editeaza revista literara ”Punct”, cu aparitii în mai si noiembrie, ajungând pâna la numarul 40. În 1999 este distins cu premiul ”Lucian Blaga” (România, Cluj – Napoca) iar în Israel cu premiul ”ARTZI” (Tel Aviv, 2005).

 Este un poet minunat, care scrie despre sine urmatoarele:

Nu numai ca sa ma includ în modernitate, încerc si eu versul alb – liber, si îmi cer scuze ca pe ici, pe colo, mai ”pacatuiesc” strecurând ritm si rima. Lipsita de ritm si rima, poezia – mi pare o vioara, chiar Stradivarius poate, dar vaduvita de coarde, NU SUNA! Împartasesc ideile estetice ale lui Ion Vinea.”(Scriitori de limba româna din Israel – generatia contemporana, biobliografie întocmita de Emanuel Aczel, ed.Hasefer, Bucuresti, 2003)

Maestrul Solo Juster are multe lucruri sa ne împartaseasca din viata si creatia sa, astfel i-am propus realizarea unui interviu, contactându-l prin posta electronica, dupa care i-am facut o vizita acasa, la Rehovot, la cca 20 km distanta de Tel Aviv. Complice mi-a fost distinsul scriitor Corneliu Leu care si-a exprimat dorinta de a-l intervieva pe eroul nostru cultural, israelian, originar din România, poetul Solo Juster, având în vedere realizarile sale culturale pe care le veti afla (daca nu le stiti),  în continuare.

Solo Juster s-a nascut în Bucuresti dar, pe când avea vârsta de trei ani, parintii s-au mutat la Calarasi – Ialomita, unde îsi petrece copilaria ”ca-n basme”, locuind în centrul orasului, vis-a-vis de Scoala de baieti nr.2 unde a frecventat si absolvit cursurile scolii generale. Apoi  a continuat studiul la Liceul Stirbei Voda din Calarasi, însa, din cauza unui oarecare antisemitism,  dupa primul an de liceu, se muta cu familia la Silistra. În aceeasi perioada tatal sau a avut un accident, a stat în spital la Vatra Luminoasa un an de zile  – cu o dezlipire de retina, si, dupa cca 1 – 2 ani, si-a pierdut vederea. Odata cu accidentul tatalui sau a dat si ”Banca Bercovici” faliment, dar si ”Marmoros – Blank”, care erau banci evreiesti.

Lucretia Berzintu:  – Stimate domnule Solo Juster, a trebuit sa întrerupeti cursurile liceale pentru a pleca cu familia la Silistra. De ce la Silistra?

Silistra era un oras cosmopolit în care legionarii n-au avut acces, niciodata. Au încercat o data, au venit calari de la sate dar populatia i-a izgonit din oras.

SUB BULGARI, CA EVREI, AM DUS-O FOARTE BINE

Cum a fost la Silistra?

Aveam 12 – 13 ani, m-am vazut într-o localitate noua, o limba noua…  locuiau, pe lânga evrei, bulgari, greci, armeni, turci… Am prins dupa ureche; am învatat turceste, bulgareste… Bulgara se aseamana cu rusa, asa ca, am învatat rusa foarte usor; armeneste n-am învatat fiindca e cam greu.
În 1940 s-a cedat Silistra, bulgarilor, prin Acordul de la Craiova si, sub bulgari, ca evrei, am dus-o foarte bine. În 1942 am fost chemat la munca obligatorie în Bulgaria, pe Valea Strumei. Era iarna si am mers pe jos 130 km prin zapada, de la Silistra pâna la Ruse, apoi pâna la Rusciuk, cu trei sanii taranesti si ni s-au gasit si locuri de înnoptat la taranii bulgari din Cadrilater. În total 3 zile am facut pâna la locul de munca obligatorie, unde am fost chemat cu ordin militar. Când am ajuns acolo era vara, ca aici. Am stat un an de zile, din 1942 pâna toamna lui `43.    Catre sfârsitul acestei perioade, de un an, m-am îmbolnavit de malarie. Si pâna în ziua de astazi se gasesc, la analize, urme de malarie.
Ne-au dat drumul acasa si au luat pe altii care nu fusesera pâna atunci. Am avut un an pauza, timp în care am putut lucra pentru familie. Ne-a mers destul de bine ca meseriasi; am lucrat la un atelier de reparatii palarii barbatesti. Mai erau doua ateliere de pravalii dar taranii ne-au preferat pe noi.
Toate împrejurimile Silistrei, de jur împrejur, erau clientii nostri. Când m-au luat pe mine, în 1944, întrebau: ”da`, unde-i baiatul?” Li s-a spus ca-i luat la munca, si mi-au trimis cutii de 1 kg de miere, slanina s.a. Si saracii si bogatasii au trait bine sub bulgari.
În 1944, primavara, ne-a luat iar pe noi, dar nu în acelasi loc. La Smeadovo, pe Valea Kazanlâk, unde era o padure de tei si de stejari, fagi, amestecati… iar noi construiam un drum, de la gara Smeadovo. Taranii ne-au primit foarte bine.

Câti evrei au fost deportati acolo, la munca obligatorie?

Se vorbea ca au fost 24.000, jumatate din populatia masculina din Bulgaria, împreuna si cu alte minoritati. Acolo era o armata de trudovaci, pentru munci. Am lucrat la constructii de cale ferata si poduri vechi. Acasa aveam 300 gr. de pâine pe zi, la fel ca toata populatia din Bulgaria – pe cartela; la munca aveam 600 gr., dublu. Nu aveam un regim opresiv. La Silistra, un singur coleg, cu care lucram la sapat pamânt, un avocat tânar, Averbuh, a fost împuscat în 1953 de Siguranta, fiind banuit de comunism. Si eu am fost banuit de comunism; nu aveam voie sa circulam de la 9 seara pâna la ora 8 dimineata.

Fac o mica paranteza: în acea perioada, la Silistra, în sala cinematografului ”Modern”, erau judecati sute de bulgari care fugeau din Bulgaria în România fiindca venise la cârmuirea Bulgariei un anume Filof, care era filogerman, si a facut ce-a facut. Dar se zice ca regele Boris al III-lea i-a sustinut pe evrei si nu a lasat sa fie deportati din Bulgaria, dincolo de granitele Bulgariei Mari.

Ce a urmat?

Când eram la munca obligatorie, a doua oara, ne pica câte un ziar, ”Ciorno More” (Marea Neagra) care aparea la Varna, deci noi munceam în apropiere de Varna – pe lânga Sumen (o regiune foarte renumita în Bulgaria)si am citit în 26 septembrie 1944, pe prima pagina, ”România, 23 August, a capitulat fara conditii”. Atunci am spus prietenilor mei: ”eu, mâine, plec acasa”. Zis si facut.

Acasa, unde?

Buna întrebare! Silistra nu avea cale ferata. Singura legatura era cu vaporul pe Dunare, între Silistra si Rusciuk, si mai departe. A venit cu mine un baiat din Varna ai carui parinti erau exilati.

De ce?

Varna si Sofia au fost golite de evrei. De ce? Fiindca erau noduri de cale ferata si baze militare germane iar bulgarii ne-au ferit. Deci, am plecat cu acest baiat – coleg în acelasi lagar cu mine, fiindca noi, silistrenii, eram putini, 18 – 20. Ne-am dus în port; era plin cu nemti care se retrageau din România; Dunarea era plina cu nemtii care se balaceau în apa… Am gasit un Bac din Silstra, un cunoscut, care ne-a spus ca nu putem pleca fiindca n-avea autorizatie. L-am luat cu mine pe acel baiat, am stat la un hotel în Ruse vreo 3 – 4 zile, nu-mi mai amintesc, ca sunt aproape 70 de ani de atunci. Ne-am întâlnit cu silistreni, ”O, Solo, ce faci?” Bucurie mare… În sfârsit, a capatat Bac-ul autorizatie sa circule pe Dunare înapoi la Silistra si ne-a luat si pe noi.

”EU NU STIAM NIMIC CE SE ÎNTÂMPLA ÎN ROMÂNIA ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL… ERA SECRET

A existat perioada de trista amintire, a pogromurilor si deportarilor din perioada celui de-al doilea razboi mondial, când Hitler  hotarâse rezolvarea problemei evreiesti prin ”solutia finala” iar regimul antonescian trecuse la deportari ale evreilor si tiganilor în Transnistria dar si în Ucraina. Altii au fost deportati la munci fortate pe teritoriul României. Slava Rabinului Alexandru Safran, care a intervenit peste tot si, ca urmare,  s-au oprit vagoanele pregatite pentru deportarea evreilor  din Transilvania de sud  catre lagarele de exterminare din Polonia! Ce cunoasteti despre acele atrocitati?
De fapt, eu nu stiam ce se întâmpla în România în timpul celui de-al doilea razboi mondial, cu deportarile de evrei în Transnistria… Am aflat abia aici, în Israel. În România nu se vorbea, era secret.

Si, dupa ce v-ati întors la Silistra, ce a urmat? Ati hotarât sa plecati în România împreuna cu parintii?
Nu! Parintii mei au ramas la Silistra fiindca erau conditii foarte bune de trai, cu o populatie foarte prietenoasa, mai mult decât prietenoasa. Bunica – mea murise în timpul când eram plecat la munca obligatorie. Cimitirul evreiesc era dincolo de granita, pe teritoriul românesc, dar eveau acces la cimitir. Atunci nu mai era granita între Bulgaria si Silistra fiindca intrasera rusii, pe 9 septembrie, si au construit un pod pe Dunare. Eu eram acasa, m-au cautat prietenii, m-au chemat, mi-au dat o arma… politia fugise. Era o cazarma de politie la Silistra, nu ”stam” (nota red.: ”de forma” sau ”fara importanta”, din ebraica) o politie. O cazarma de politie, cu armament, cu echipament, cu tot. Si, eu am plecat în pantaloni scurti si-n camasa. Era septembrie… Ei, n-am apucat eu…, cam pe 19 – 20 octombrie am trecut granita fraudulos în România.

Cu ce scop?

Voiam sa-mi continui studiile liceale si pe urma sa ma înscriu la cursuri mai departe. Nu puteam face asta în Bulgaria… limba o prinsesem dupa ureche si citind prin ziare, dar nu cunosteam materie, nu cunosteam istorie bulgareasca, limba bulgara.

 Am venit singur în România, la Bucuresti, unde am avut o nasa. Mi-a dat mama adresa, daca ajung acolo, sa bat la usa ei. Am gasit-o, am dormit o noapte la dânsa dar n-am mai dat pe la ea, n-am mai vazut-o. Am început sa-mi caut de lucru, sa câstig un ban. Am luat ziarul si am gasit un anunt ca se închiriaza o camera pe str. Negustori, nr.24, daca nu ma-nsel. O gazda foarte buna, foarte curata. Am stat câteva luni acolo, si, acum, o mica paranteza: un bucurestean care lucrase înainte la Teatrul Alhambra, ca electrician, a venit înainte de cedarea Silistrei, pe 1 octombrie, la niste rude prin alianta, foarte sarace, si, a mai avut o ruda la Ruse, care avea o fabricuta de conserve. Când avea de lucru la Silistra, lucra cu noi la Silistra; când pleca la Ruse…, si l-a concentrat la munca obligatorie împreuna cu grupul nostru dintâi, din 1942. Pâna am trecut eu granita, am mai ajutat pe unii sa treaca granita în România nu tocmai cu acte. Era tara vraiste.

La Bucuresti, l-am cautat pe el la Teatrul Alhambra. El locuia în sectorul 3 Albastru (nota red.: Capitala Regatului României Mari era împartita în patru sectoare de culori diferite: sectorul I Galben, sectorul II Negru, sectorul III Albastru si sectorul IV Verde) în Bucuresti, daca nu ma-nsel, în cartierul sefarzilor (nota red. : ”sefard” în limba ebraica înseamna ”spaniol”). Acolo, împreuna cu el, am cunoscut pe Beni, de la Teatrul Alhambra, care facea actorie, fel de fel, si el era un mare comunist. El ne-a îndrumat la sectorul III Albastru  si de-acolo… ”Hei, bine ai venit, avem nevoie de tine; pleci la Constanta!” Asa am ajuns la Constanta.

LA CONSTANTA AM SCRIS PRIMELE POEZII

De ce la Constanta?

Acolo au avut nevoie de mine, la U.T.C. Înainte am lucrat lustruitor de mobila la firma ”Dormitor”, chiar la ”Scala”… si avea un mare atelier de tâmplarie în Piata Amzei. Am lucrat câtva timp acolo; am început sa caut clienti pentru lustruit mobila si mici reparatii. Deci, am plecat la Constanta… m-au primit frumos. Tudorica Roznatoschi era seful U.T.C.-ului iar seful P.C.R.-ului era Ciuroiu, care a fost si ministrul de externe pe timpul comunistilor, ambasador la Pekin. Scopul trimiterii mele la Constanta era acela de a organiza tineretul hamalilor din port în U.T.C. Si eu am lucrat în Portul Constanta, aproximativ patru ani de zile, câstigam bine ca muncitor. Am fost ales, repede, în Comitetul Sindicatului hamalilor din port.

Care era mentalitatea oamenilor  privind aparitia comunismului în România?

Eu, personal, am fost recunoscator Partidului Comunist si Armatei Rosii, care ne-a eliberat si m-am daruit cu trup si suflet muncii de organizare a tineretului comunist si ca membru în Comitetul Sindicatului ”Dezrobirea”. Am simpatizat partidul comunist fiindca m-am considerat lui, ca membru.
În timp ce lucram în port, eram si conducatorul Cenaclului Literar  al Casei de Cultura din orasul Constanta.

Atunci ati început activitatea literara?

Atunci am început. La Constanta am scris primele poezii. La Casa de Cultura din Constanta era un învatator, scos din productie, Hordânca si, printre membrii Cenaclului, era profesorul de franceza, era Corneliu Leu, Dionisie Sincan – care erau elevi de liceu (Liceul Mircea), Elena Tarcioaga – care-i moarta, de-acum, tot colega de liceu (Liceul ”Domnita Ileana”). Mai era un pensionar care a fost magistrat de Tribunal (judecator) s.a. Mai era un coleg de-al lui Corneliu Leu – trebuie sa-l stie, daca-i spuneti de ”Batrânul”. Asa îl numeau ei, ”Batrâne”.

La Constanta s-a organizat si un concurs literar, la care am luat locul întâi la poezie. Mai era unul din fiii unuia dintre presedintii sindicatului ”Dezrobirea”, Ion Draganescu, care, pâna la urma a lucrat la ”Dobrogea Noua”. Am refuzat sa-i iau locul lui, propus fiind. El a fost colegul meu, hamal cu mine în port, cum era sa-i iau locul?

Unde ati debutat cu poezii?

Cred ca la ”Dobrogea Noua” sau ”Unirea”.

Ce titlu ati dat la prima poezie?

”Salut voios de pionier!”

Cât timp ati activat la acel Cenaclu?

Atâta timp cât am stat în Constanta.
Într-o zi, apare un ins si-mi spune, ”Ai sa vii cu mine la Bucuresti.” ”Eu nu pot sa plec fara sa întreb pe cei din regionala de partid Constanta”, i-am raspuns; ”fac parte din activul Constanta, am fost verificat pentru asta.” Am mers cu el la ”Regiunea de partid”, sectia de agitatie si propaganda, care era condusa de o învatatoare, tovarasa Mosoiu – asa îi spuneam. S-a uitat la mine si mi-a spus: ”Daca vrei sa te duci, noi nu putem sa ne opunem cererii Comitetului Central.” Eu zic: ”unde ma trimite Partidul, acolo ma duc.” Între timp, la Constanta, am fost pe santierele voluntare, eu am fost în Lunca Prutului – comandant de detasament. Vin la Bucuresti, nu la Comitetul Central, ci la Jew Sectie – ziarul ”Unirea”. Am stat câteva zile, m-au trimis încoace, încolo, sa fac un reportaj la Constanta… apoi am facut un reportaj la Medgidia, pe santierul ”Canalul Dunarea – Marea Neagra”. Reportajul a fost foarte bine primit, de aceea m-au chemat de la ”Flacara”, de la Nicolae Moraru, publicatiile pentru strainatate, ”Narodnaia Rumânia”, ”Romania Hoilen”, ”Romania Today”, ”Roumanie d`Hojourdui”. Apoi am fost trimis la Turda, într-un sat, despre care mi s-a spus ca este acolo un taran care a avut în gazda comunisti si unul dintre ei a fost îngropat în sat, pe nume Iura; pe tema asta am scris  reportajul si am mai scris si o poezie, ”Iura”. N-am scris în viata mea, nici acolo si nici aici, n-am scris nici pentru Gheorghiu – Dej, nici pentru Stalin, nimic! Pentru poezia ”Iura” mi s-a platit în acea perioada 8000 de lei; eu aveam vreo 2000 de lei salar.

M-a întâlnit Eugen Jebeleanu pe santier, si, când m-am dus cu poezia, ”Ce cauti aici?”, ”Nu esti la Constanta?” Zic, uite asa si-asa, si-i povestesc. ”La ziarul Unirea?” ”Ce cauti tu acolo?” ”Tu n-ai sa stai acolo. Ai rabdare! În curând…” Si într-adevar, în vreo doua sau trei saptamâni primesc un telefon de la Beniuc si dumnealui ma trimite sa lucrez la Fondul Literar, pe strada Mihai Eminescu, ca referent literar, cinci ore pe zi si aveam salar aproape 3000 de lei. Aici am lucrat 2 – 3 ani.

AM FOST TRIMIS, CA ZIARIST, ÎMPREUNA CU GRUPUL DE DANSURI NATIONALE ”CIOCÂRLIA”

Ce ne puteti spune despre activitatea jurnalistica pe care  ati desfasurat-o în strainatate, în China, Coreea si Vietnam?

Am fost trimis, ca ziarist, împreuna cu grupul de dansuri nationale ”Ciocârlia” a Ministerului de Interne si de-acolo am trimis  câteva reportaje la ”Scânteia Tineretului”, ”România Libera”, ”Narodnaia Rumânia” si alte publicatii, cu ceea ce m-a impresionat mai mult. În China am fost bolnav de hemoroizi, am fost internat la un spital din Shanghai, o saptamâna, si m-am facut bine cu tratament chinezesc. În saptamâna când am fost liber, am primit invitatie ca sa vin la Gheorghiu-Dej, ca era la Shanghai. Am fost acolo, am stat pâna la 2:00 dimineata si el n-a venit. A venit un chinez si mi-a spus, ”duceti-va acasa ca el nu mai vine:” Cioroiu era ambasador la Pekin, mi-a trimis vorba sa vin la el dar nu m-am dus. Eram al cincilea, ca importanta, fata de colonelul de securitate. Aveam un dosar beton; hamal de port, ziarist…

”AM FOST TRIMISI DE LA CONSTANTA LA CONFERINTA DE ÎNFIINTARE A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. P. R.”

Sunteti în legatura cu fostii colegi, ziaristi?

Fostii mei colegi de ziar au murit, cu totii. Nu stiu daca mai traieste cineva. De Sf. Ioan îi voi da telefon lui Ion Macarie, cu care am facut Scoala de Literatura. El a ramas foarte impresionat, ”tu esti Solo Juster?” De ce? Eu si cu Draganescu am fost trimisi de la Constanta la Conferinta de înfiintare a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. (Nota red.: Conferinta de fuziune între Societatea Scriitorilor Români si Societatea Autorilor Dramatici din martie 1949 marhceaza înfiintarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R, ulterior din R.S.R., devenita U.S.R. în 1990).  Si acolo mi-a facut foarte buna impresie Petre Bellu si Ion Pribeagu. Conferinta a avut loc vis-a-vis de Cismigiu, în Casa Sindicatelor, pe vremea aceea. Eu am facut dosare pentru o parte din scriitorii vechi, dosare de pensii – ca referent literar la Fondul Literar. Catre sfârsitul sedintei am luat si eu cuvântul – nu eram pregatit. Am luat cuvântul si am fost publicat în ”Scânteia” pe prima coloana de pe prima pagina.

Erau multi scriitori, membrii în U.S.R.?

Da. Erau, printre altii: Mihail Sorbul, Maria Banus, Veronica Porumbacu, Veronica Bârladeanu, Eugen Jebeleanu, Eugen Campus, care ma cunoaste de-atunci. Pe Sorbul îl tin bine minte pentru ca a luat cuvântul si mie nu mi-a placut ce a vorbit el, si atunci am vorbit eu muncitoreste. Ce cultura aveam eu? Eu habar n-aveam de Eminescu.

În scoala nu se învata despre Eminescu?

Ba da, dar mie îmi placea Cosbuc. Era mai apropiat de glie. Toate poeziile lui e un roman satesc sau despre viata sateasca. Si Ion Horea este adeptul lui Cosbuc. Am toate volumele, care mi le-a trimis el.

Ati participat la cenacluri literare în Bucuresti?

Nu. N-am avut timp.

Cu Miscarea sionista ati avut vreo tangenta?

Nu. Am avut tangenta, la Silistra, cu Asociatia Macabi si cu evreii de-acolo.

”CÂND ERAM ZIARIST ÎN COREEA AM DECIS SA PLEC ÎN ISRAEL”

Când ati hotarât sa plecati în Israel?

Când eram ziarist în Coreea am decis sa plec în Israel.

De ce atunci?

Am fost la Panmunjom; am multe fotografii de-acolo. Umblau americanii cu gipurile,  la o parte era o limuzina cât un autobuz de mare, cu toate usile deschise, cu sofer si cu motorul în functiune. Cei cu gipuri, ”Come in!, Come in!” Foarte greu m-am hotarât sa nu raspund chemarilor, dar, întorcându-ma în România, am facut un plan de actiune; cum sa ma departez de partid? Cum sa nu fiu în vizorul partidului ca sa nu ma împiedice sa plec. Odata cu casatoria – cam în acea perioada din 1951, am început sa deschid ochii. Eu eram trimis la toate consfatuirile ARLUS – ului (nota red.: ARLUS = Asociatia Româna pentru strângerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica) pentru organizarea zilei de ”7 Noiembrie”. Era o masa lunga de cinci metri si erau toate somitatile; partidul, ambasadorii si, vis-a-vis de mine, era Ceausescu. ”Ce-i cu tine aici?” Eu am ramas cu gura cascata. Fusesem prin vara anului 1945 la un curs pe care l-a tinut el în Aleea Alexandru, la Bucuresti.

Cum s-a descurcat Ceausescu la acel curs?

Nu puteam sa fac comparatie. Ce eram eu? M-a întrebat: ”Ce cauti aici? Nu mai esti la Cîî…Cîî…Constanta?” ”Nu mai sunt demult”, i-am raspuns. L-am mai întâlnit pe la Baneasa, cu fel de fel de ocazii. Eu, ca reporter, ma împingeam sa strabat coloanele si veneau o gramada dupa mine, si el spunea: ”lasati-l!”

V-a protejat…

Da, l-am cautat sa-i cer un interviu, sa ma primeasca. Nu m-a primit niciodata.

Îi era teama?

Nu stiu. De fapt eu mergeam pe-acolo, la Baneasa, sa fac prezenta.

Ca ziarist?

Nu. Ma lasasem de ziaristica. Când am venit din China, am facut un reportaj sau doua, apoi, la sfârsitul lui decembrie le-am spus, într-o sedinta de partid, ca pe 1 ianuarie plec în concediu si pe urma nu ma mai întorc. Au ramas toti asa, blocati. ”Solo, ce-i cu tine?” Era actiunea cu îmbunatatirea sociala a redactiei, adica fara evrei. Evreii au fost dati afara, si de-acolo, dar si din alte parti.

La care publicatie erati ziarist, atunci, când ati fost trimis în strainatate?
La ”Narodnaia Rumânia”. Când lucram la ”Steagul Rosu”, într-o buna zi, ma trezesc cu-n telefon de la dl. Moraru; ”Solo, vino în coace! Hai sa lucrezi aici!” M-am dus acolo.

Dupa Fondul Literar?

Dupa Fondul Literar si dupa Scoala de Literatura. S-a schimbat directorul Fondului Literar si l-a trimis pe Dumitru Corbea în loc, si am aflat ca a fost legionar, si eu n-am vrut sa mai stau cu el. Atunci m-am înscris la Scoala de Literatura din Bucuresti.

În timpul acesta, ce ati lucrat?Aveati nevoie de o sustinere financiara…
Primeam leafa de la Fondul Literar, în continuare. La repartitie am cerut sa ma repartizeze la un ziar. M-a repartizat la ”Steagul Rosu”. Nu se chema, înca, ”Steagul Rosu”, se chema altfel, nu mai tin minte. În sfârsit, la ”Steagul Rosu”, si acolo primeam 600 de lei. La începutul Scolii de Literatura m-am casatorit cu Mariana, viitoarea prozatoare Mariana Juster.

Cum ati cunoscut-o?

Printre altii, am fost invitat ca ziarist, de Elisabeta Luca, la Comitetul Cinematografiei, ea fiind sefa. Mariana era eleva si lucra acolo. Cum a ajuns ea acolo? Directia a pornit sa caute oameni prin tara. La început nu avea, decât doi oameni sub conducerea Elisabetei Luca: Constantin Chirita, de la ”Scânteia” si Ion Visu, de la ”România Libera”. Constantin Chirita a plecat prin Moldova sa caute cadre si s-a întors cu o eleva din Botosani, actuala prozatoare Mariana Juster si un alt evreu din Piatra Neamt, Stefan Cazimir. Eu am fost chemat la Comitetul Cinematografiei sa fac un film documentar si astfel am cunoscut-o pe ea. Ea s-a îmbolnavit… am cautat-o… Aveam un prieten acolo si-mi spunea ”las-o în pace ca-i fata cuminte!” Un alt coleg, de la sectia evreiasca, vine la Botosani, îl întâlneste pe socrul meu si-i zice: ”mai, îl cunosti pe Solo Juster?” ”Aaa, pe derbedeul ala, betivul, fustangiul?”

Erati un Don Joan?

Nu eram un Don Joan, dar nu mi-au lipsit femeile.

Erati un june frumos…

Nu. Ea era frumoasa, sa va arat fotografia ei, fotografiata de mine, ca nevasta mea, ca mama de copii. Asa cum am mai spus, la începutul Scolii de Literatura, m-am casatorit cu ea.

Sunteti în legatura cu fosti colegi de la Scoala de Literatura?

Sunt în legatura cu Ion Horea.

Cine v-a descoperit talentul literar?

Eugen Jebeleanu a fost descoperitorul meu. El m-a descoperit pe santierul de munca ”Ana Pauker”, care era la Galati. El a fost omul care m-a scos de la Jew Sectie (UTC – sectia evreiasca).

În 1960 v-ati stabilit în Israel, la Tel Aviv, împreuna cu sotia si fetita. A fost grea acomodarea? Ce ati lucrat?

A trebuit sa muncim pentru a avea o baza materiala. Am lucrat si la Compania de telefoane, si optimetrist, si functionar de Banca, de unde am iesit la pensie. Am învatat optica, întâmplator. Am gasit un baiat care a vrut sa ma învete singur si, pâna la urma, am devenit tovarasi. Am pus de-o parte niste gologani si am cumparat instrumentar semiindustrial. Am mers cu el câtiva ani. Si, pe urma, el s-a încurcat cu o ”boarfa”, scuzati-mi expresia, si mi-a spus: ”Solo, nu ajunge pentru doi”, ca aia cerea ca sa mearga la sfârsit de saptamâna la hotel de cinci stele, si era o cheltuiala. Mi-a spus: ”ori tu ramâi în pravalie, ori eu ramân, cum hotarasti.” Îi spun: ”Tu ramâi. Mie ce-mi dai?” Pai, zice, ”îti dau cam 55000 de sekeli.” ”Bine”, i-am spus, ”primesc!” Si i-am spus sincer: ”vreau sa comand si eu instrumentar din Germania.” Ma rog… O parte din clienti, doi bulgari si înca unul, au venit dupa mine. El lucra repede, dar facea si rebuturi. Avea o lada, cam jumatate cât biroul acesta, plina cu lentile. Se mai întâmpla ceva, ori era mica, ori era mare, trebuia modificata. Daca era rama de metal, trebuia modificata, trebuia platit unui bijutier. Doi bulgari…, din cauza asta eu n-am învatat bine ebraica  fiindca, îi aveam pe bulgarii astia. Dar acum, am un vecin bulgar, aici, în bloc, si am uitat bulgareste. Am uitat si ruseste.

SOLO JUSTER, EDITORUL REVISTEI ISRAELIENE DE LIMBA ROMÂNA,  ”LUMEA MAGAZIN”

În 1966,  Solo Juster înfiinteaza revista saptamânala ”Lumea Magazin”, el fiind redactorul sef. Secretar de redactie era Sorin Cunea, iar colaboratori, Arnold Velureanu, Harry Ber (Canada) Nicu Palty, Marius Godeanu, Davis Grebu s.a. Revista a supravietuit 18 saptamâni, editându-se 18 numere.

Stimate domnule, Solo Juster, va rog sa ne vorbiti ceva despre revista ”Lumea Magazin”, ca idee, realizare… si de ce v-ati oprit dupa 18 numere?

Dupa ce m-am consolidat financiar, din dragoste pentru literatura si jurnalism, m-am gândit sa editez o revista în limba româna. Eu eram ”Redactia” si-mi mai trebuia tipograful. Tipograful – erau doi fii ai unui tipograf de limba latino, (eu eram în legatura si cu ziarul în limba bulgara) care mi-a propus sa tipareasca: ”pai, stai, am eu doi fii care au un local mare, închiriat, si fac acolo o tipografie mare… si ai sa vezi.” Ma duce pe o strada din Tel Aviv, de la ”Tahana Mercazit” (nota red. ”Tahana Mercazit” din ebraica, înseamna autogara) în continuare, unde sunt blocurile alea de meserii, vis-a-vis de str. Levinski, ma duce acolo si-mi zice: ”Uite, am 200 m.p. si aici o sa fie… ”Da, o sa fie… dar pâna atunci?” ”Pâna atunci, e treaba mea. Eu raspund de asta, de masini tipografice…” Si am facut o conventie, ca voi primi de la difuzare 1200 de lire. Cu 10 lire, de exemplu, puteam cumpara de mâncare, în familie, pentru o saptamâna întreaga. Deci, o sa am hârtie, o sa am pentru redactie… Venise Sorin Cunea, a fost coleg cu mine, si, hop!, ai venit bine, îi zic. Uite, facem o revista în limba româna, ”Lumea Magazin”, saptamânala…

Am facut 18 numere; am câteva, o sa va arat.
De ce n-am continuat? Din cauza ca nu aveam tipografie. Tipograful nostru ne-a înselat. Avea un linotip si, când aveam nevoie pentru revista, ne spunea ca are de lucru. El trebuia sa plateasca tipograful, daca se dadea la alt linotip.
N-am mai putut sa rezist, lucram 20 de ore din 24.

Am în fata mea ”Lumea Magazin”, numarul 10, din 15 august 1966. Este o revista de format mare, 34,5/24,5 cm, cu 24 de pagini, o grafica atragatoare – de bun gust, articole interesante cuprinse în rubricile: ”TRIBUNA LIBERA”, ”STRICT CONFIDENTIAL”, Reportaje, ”PAGINI DIN TRECUT”, ”GURA LUMII SLOBODA…”, ”GENUL FEMININ”, ”De la lume adunate”; ”De pretutindeni”, sport, umor, rebus, publicitate, anunturi. .. Apropo de anunturi, mi-a atras atentia un anunt de la pagina 7 despre un vernisaj care suna asa: ”Mîine, marti 16 august a.c. la ora 18,30 va avea loc la Casa Ziaristilor din Tel Aviv, strada Kaplan nr.4 vernisajul expozitiei pictoritei LIANA SAXONE…” (nota red.: o pictorita originara din România pe care eu o stimez pentru arta sa, dar si pentru talentul ei publicistic). Citez din câteva titluri ale revistei: ”Ce se poate petrece ÎN FEUDA lui ABA HUSI”, ”Angelica Rozeanu a fost concediata”, ”Haolam Haze”, ”DIN KNESET”, ”ARTUR RUBINSTEIN”, ”Executia celor patru ministri congolezi”, ”Catastrofa la etajul 79”, ”Doi gemeni se regasesc dupa 24 de ani” s.a.

SOLO JUSTER, INITIATORUL ÎNFIINTARII CENACLULUI LITERAR ”PUNCT” SI EDITORUL BIANUALULUI CU ACELASI NUME, ”PUNCT”

În 1985 înfiinteaza Cenaclul Literar ”Punct”care a functionat peste 20 de ani, si, cu doi ani mai târziu, în 1987, înfiinteaza bianualul ”Punct” – ajungând pâna la nr. 40,  fiind sustinut de sotia sa, prozatoarea Mariana Juster.
În primul numar al revistei ”Punct”, Solo Juster scrie:
”La doi ani de existenta, am întocmit aceasta foaie, ca un semn dedicat celor care mi-au sustinut ideea de CENACLU.”

Citez din articolul ”CENACLUL LITERAR” scris de Dr. Iosef Eugen Campus si aparut în primul numar al revistei ”Punct”, noiembrie 1987:

Dar ceea ce am admirat la Solo Juster, initiatorul Cenaclului, si la cei care i s-au alaturat, a fost pasiunea pentru literatura.
În timp ce altii se întîlnesc oameni ”seriosi”, pentru a încheia afaceri fructuoase, sau pentru a juca ”serioase” partide de carti, ei îsi ”pierd vremea”, încapatînîndu-se sa faca, în cele mai potrivnice conditii, literatura si mai se si întîlnesc ca sa o discute între ei.(…) Adevarata pasiune pentru literatura, cred eu, include si dispretul pentru maculatura, pentru ceea ce se pretinde desi nu este literatura.
În acest spirit am încercat sa influentez atmosfera de lucru a Cenaclului.
Prieteneste, am fost adesea necrutator.

În primul numar al revistei ”Punct” publica urmatorii cenaclisti: Dr. Iosef Eugen Campus (Cenaclul Literar), Maria Gaitan (Joc, Ruga – versuri), Adrian Zahareanu (Scrisoarea – proza), Mariana Juster (Doi ciresi dintr-o tulpina – proza), Zeev Ben Chaim(Inspectorul – schita), Andrei Fischof(Acuarela – versuri).

Domnule Solo Juster, ce v-a determinat înfiintarea acestui Cenaclu Literar?

Shaul Carmel era seccretarul Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Româna si am venit la el cu propunerea sa facem la Asociatie un Cenaclu Literar, la care el mi-a raspuns: ”Noi, Asociatia, nu ne putem lua riscul, sa dam în bara, cu un cenaclu literar, nu stiu daca va prinde, nu stiu daca va merge, nu stiu daca va avea viata. O sa vedem.” Pâna la urma, a venit si el la Cenaclu.

Si, dupa ani de cenaclu, la care participase si Shaul Carmel, n-ati mai discutat despre problema asta?

Nu, niciodata! Si-a amintit, nu si-a amintit, nu stiu, nu-i traba mea. Ai sa-l întâlnesti aici (arata spre reviste ”Punct”) de multe ori. A fost o încercare de-a mea personala si asta a fost refuzata de Asociatie. Asta m-a pus pe gânduri; stai, asta este o încercare grea, nu este de colea, si i-am spus ”Punct”. Daca am început cu ”Punct” si revista tot ”Punct”. Hârtia si imprimarea ma privea pe mine.

Si, atunci, când el a spus ”sa vedem”, cum ati luat hotarârea?

Am cerut o lista cu membrii Asociatiei Scriitorilor si am trimis, tuturor, o scrisoare ”tip”, propunându-le sa înfiintam un Cenaclu Literar, fiind vorba de scriitori care scriu în alta limba decât ebraica si nu aveau acces niciunde, si eu ma pun la dispozitie, dau spatiu din casa mea… m-a costat multe parale.

Câti membrii avea Cenaclul Literar ”Punct” si care erau acestia?

Erau vreo 40 de membri, plus invitati, ca: Solo Juster, Mariana Juster, Dr. Iosef Eugen Campus, Andrei Fischof, Mioara Iarchi Leon, Tania Lovinescu, Adrian Zahareanu, Shaul Carmel, Luiza Carol, Maria Gaitan – Mozes, Moscu Eyal, Solo Har – Herescu, Prof.univ. Andrei Strihan, Gina Sebastian Alcalay, Zoltan Terner, Lucia Zilberman, Felix Caroly, Sonia Palty, Lucian Zeev Herscovici, Mira Iosif(Belgia), Stefan Iures, Eveline Fonea, Radu Cârneci, N. Palty, prof. Vladimir Esanu, regizorul Pavel Constantinescu. Dr. Ieruhim Roisman, Monica Savulescu (Olanda), Ludovic Bruckstein, Leopold Ruga, Mose Maur, Z.B.C., Davis Grebu, Sorin Cunea, Isaac Eyal, Ervin Elias(Beer Sheva), Preot Ion Chirila, Dorel Dorian, Mira Iosef (Bruxelles), Maria Pal (Cluj), Zelber Haim (umorist), Iudith Coman, Leopold Bittman, Elena Ester Tacciu, Geta Berghof, dr. Sandu IacobsonIleana Iren Grunwald s.a.
Multi dintre ei au murit, între timp.
De fiecare data, în fiecare luna, participau, cel putin, 18 – 20 de membri.

Cum se desfsura, efectiv, o sedinta de Cenaclu Literar? Cine era conducatorul?

Eu eram conducatorul Cenaclului. Dinainte se comunica cine citeste în Cenaclu. Eu ceream de la ei copii. Nu de la toti, de la cei care – mi placeau mie, ca sa apara în revista ”Punct”. Nu era nicio ordine de zi, cu subiecte. Fiecare citea ce anume dorea. La ora fixata (17:00) se vorbea, discutau unii cu altii… apoi eu: ”Domnilor, este ora ca sa începem si va rog sa încetati orice fel de discutii!”, ”Cine are de citit asta seara?”, ”Eu, eu…” Câteodata se prelungea pâna seara târziu.

Pâna când?

Pâna când puneam eu ”punct”.

Care erau relatiile dintre membri?

Era cea mai perfecta democratie, toti eram egali, nu aveam ”grade”. Shaul Carmel nu suporta critica si totdeauna se supara. La Cenaclu veneau de la Beer Sheva; Dr. Elias Ervin venea de la Ashkelon… Andrei Fischof venea de la  Haifa; el scrie primele poezii în limba ebraica. Preotul Chirila, cât a stat în Israel, venea regulat la Cenaclu.
Printre membrii a fost si Michael Elias, cu care am copilarit la Calarasi, cu el si cu varul sau. El a murit.

Este vreo legatura între el si Spitalul ”Elias” din Bucuresti?

Nu. ”Elias” este un nume foarte comun la sfaradit. Spitalul ”Elias” este construit de un mare bancher, evreu, Jack Elias, care a donat bani, a înfiintat Banca Nationala, a facut Academia Româna, a facut teatre în România, si a depus aur, dar, când a avut nevoie, directorul (guvernatorul) Bancii Nationale n-a vrut sa-i onoreze CEC-ul, ca era si importator de bumbac. Patru functionari avea la Sf. Gheorghe.

Mai traieste cineva din familia lui?

Nu. O sora a lui… Tatal lui era un mare bancher, mai bogat decât Jack Elias, la Constantinopol. Numele Spitalului Elias este pe numele lui taica-sau. Nu-i pe numele lui. Sora lui Jack Elias era dama de companie a Reginei Elisabeta.

Sa revenim la revista ”Punct”. De ce ”Punct”?

Adeseori am fost întrebat de ce ”Punct”. A fost a doua încercare, dupa Cenaclu si n-am avut computer. N-am stiut cum sa fac, si Ira Iosif mi-a facut cadou o masina de scris. Am încercat ”Punct-ul” asta la masina de scris, pe trei coloane. Am sa va dau un exemplar. Asa s-a facut primul numar, la început, în patru pagini. I-am dat numele de ”Punct” fiindca e mic. O încercare. Refuzat de Shaul Carmel, refuzat de Asociatia Scriitorilor. Când el s-a ales presedinte, noi am rupt relatiile cu el.
Apoi am cumparat un computer si Mariana scria materialele pentru revista ”Punct”, creatii ale celor care participau la Cenaclul Literar.

Cenaclul Literar a functionat peste 20 de ani  iar revista ”Punct” a ajuns la nr. 40.

S-a încetat activitatea Cenaclului, când eu m-am îmbolnavit, acum câtiva ani în urma.

Ce probleme de sanatate ati avut?

Am fost foarte bolnav. Nu stiu ce am avut. Daca faceam 2 – 3 pasi, cadeam pe o parte. Fiica mea, care este medic (la prematuri si nasteri grele), m-a dus la un specialist (a iesit la pensie de vreo 2 – 3 ani) si mi-a prescris un tratament. L-am luat si m-am vindecat, nu mai cad de ani de zile. Pot merge pe jos, fara probleme.

De ce v-ati mutat din Tel Aviv în Rehovot?

Fiica mea locuieste în Rehovot. Sotia face dializa, o boala foarte crunta. Eu, mai putin. Când era nevoie o chemam pe fiica mea, la ora 1:00 noaptea, la 2:00 noaptea… si asa s-a hotarât sa stam cu totii în acelasi oras, în Rehovot. Atunci, când m-am consolidat financiar, am cumparat un apartament în nordul Tel Aviv-ului, pe str. Miriam Hasmonait 20/4 si acum este închiriat. Cu chiria de-acolo platesc chiria de aici (din Rehovot) si mai ramâne acolo, niste banuti.

La ce lucrati acum?

Acum, nu mai fac nimic.

Nu mai scrieti? De ce?

Fiindca nu mai înteleg ce-am scris. Nu mai deslusesc. Mâna îmi tremura…

Pentru activitatea mea culturala am primit un premiu din partea lui Itzak Artzi, lasat prin testament. Familia lui mi l-a dat dupa ce a murit el.

Impresionant! Felicitari!

CENACLUL ”PUNCT” – AFLAT ÎN AL 12 – LEA AN DE EXISTENTA – ESTE SINGURUL CENACLU DE LITERATURA ROMÂNA DIN AFARA GRANITELOR ROMÂNIEI CARE A REUSIT PERFORMANTA UNEI ASEMENEA REGULARITATI SI LONGEVITATI

În continuare, merita sa citez din cronicile aparute în revista ”Punct” despre activitatea literara, desfasurata în casa familiei Juster, luna de luna, timp de peste 20 de ani, unde se aduna elita creatiilor literare pe româneste. Iata:

CRONICA DE CENACLU
Îmi aduc aminte ca în urma cu zece ani eram turista în Israel si prietena mea, Sonia Palty, m-a luat sa vad ” un cenaclu literar”. Si astfel în casa alba, primitoare a Marianei Juster, a lui Solo Juster, am cunoscut pe Ludovic Bruckstein, pe Ruga – Bittman, pe respectatul critic literar, profesorul Eugen Campus… si altii.
Dar,  mai ales gazdele: Mariana Juster si Solo Juster, si mica lor poveste, atât de simpla si de emotionanta.
În urma cu 12 ani, doi oameni modesti, dar mari iubitori de literatura, el – poet cunoscut, ea – originala prozatoare, hotarasc sa deschida casa lor din strada Miriam Ha-hasmonait ca sa creeze un cadru pentru întâlniri literare…” (Tania Lovinescu, revista Punct, Nr. 19, noiembrie 1996, pag.12).

Cenaclul literar ”PUNCT” – organizat de scriitorii Mariana Juster si Solo Juster – scoate de doua ori pe an revista literara PUNCT. Materialele cuprinse în revista apartin membrilor cenaclului si sunt publicate în urma citirii si comentarii textelor în cadrul prietenesc (dar exigent) al discutiilor lunare din cenaclu.
Cenaclul ”PUNCT” –  aflat în al 12-lea an de existenta – este singurul cenaclu de literatura româna din afara granitelor României care a reusit performanta unei asemenea regularitati si longevitati. Cenaclul îsi desfasoara activitatea în locuinta sotilor Juster, iar revista apare prin efortul personal al acestor doi scriitori.” (Luiza Carol, revista Punct, Nr. 19, noiembrie 1996, pag.12).

”Se împlinesc în mai zece ani de când apare mica revista ”Punct” a sotilor Mariana si Solo Juster, animatorii cenaclului de la domiciliu, unde sunt citite cu glas tare (si discutate sub egida politicoso-intransigenta a criticului Eugen Campus) scrierile tiparite în foaia acum sarbatorita.
Am pretuit întotdeauna dorinta de calitate a Justerilor, ambitia de a separa apele talentate de productia valeitarilor tîfnosi.
Am pretuit punctualitatea cu care, anotimp dupa anotimp, ”Punctul” acesta apare, dovedind o tenacitate rara în lumea ”tribului” de la noi, unde îndeobste marile focuri sînt de paie.
Am pretuit într-atâta vointa aceasta exemplara de a dura, marcînd mereu puncte în lupta contra oboselii si a lui ”ce rost are” – încît astazi, la aniversare, eu strig: Punct si de la capat!” (Al. Mirodan, revista Punct, Nr.20, mai 1997, pag.1).

”PUNCT” LA ZECE ANI
Scriitorii – poetii în special – sunt fiinte neadecvate vietii cotidiene, practice. Au aripile prea mari, bune pentru zbor si înaltimi. Dar care încurca la mersul pe pamînt. Va amintiti simbolul Albatrosului lui Baudelaire.
Daca la aceasta se adauga, ca trasatura caracteristica, si modestia, incapacitatea de a face propaganda pentru sine însusi, sansele de succes se reduc si mai mult.
Si totusi – Don Quijotte incurabil – ma încapatînez sa cred ca, pâna la urma, valorile ies la suprafata, timpul – cu sita lui fina si incoruptibila – cerne totul, inexorabil.
Iata-ne si pe noi acum – doisprezece ani de la înfiintarea cenaclului, zece ani de la aparitia primului ”Punct”.
Duram înca. Desi ne-am ferit de agitatia, de publicitatea zgomotoasa – constienti de limitele noastre, dar si convinsi de rostul nostru, în coltul nostru. Duram înca.” (Iosef Eugen Campus, revistaPunct, Nr. 20, mai 1997, pag.5).

PE GÂNDURI
Fara sa încerc vreo comparatie, cred ca modestul nostru cenaclu de la Tel- Aviv a însemnat ”ceva” în spatiul restrîns al literaturii pe româneste în Israel pe parcursul celor aproape doua decenii de existenta.
Cred de cuviinta sa amintesc cinstind memoria celor care ne-au însotit cu entuziasm începuturie, dar prin însasi natura omeneasca a inevitabiluui ne-au rarit rândurile regretatii: Ludovic Bruckstein, Mose maur, Leopold Bittman – Ruga, Ieruhim Roisman, Adrian Zahareanu, Nicu Palti, Zeev Ben – Chaim, Vladimir Esanu, Pavel Constantinescu; au mai parasit cenaclul, din fericire, din cu totul alte motive, Tania Lovinescu, stabilindu-se în România, Elena Tacciu, Sonia Palti si Felix Caroly, din motive de noi necunoscute…
Am ramas mai putini si ziua de mâine mai nesigura… Cu destule dificultati am încropit acest al 33-lea Punct. Va mai apare cel de-al 34 lea? (S.J., revista Punct, Nr. 33, noiembrie 2003, pag.8)

În ziua de 18 martie a.c. ASOCIATIA SCRIITORILOR ISRAELIENI DE LIMBA ROMÂNA a decernat premiul ARTZI prozatoarei Mariana Juster si poetului Solo Juster pentru CENACLUL LITERAR PUNCT în preajma împlinirii a doua decenii de neîntrerupta activitate.
(Revista Punct, Nr.34, mai 2004, pag.2)

20 ANI DE CENACLU
De douazeci de ani? Nu-mi amintesc exact când am început sa frecventez cenaclul Punct.
Îmi amintesc însa bine motivele care m-au determinat sa iau în continuare parte asidua la lucrarile acestui laborator literar, care s-a impus în opinia publica prin atmosfera creata ca si prin seriozitatea rezultatealor.
Am venit în cenaclu nu din obligatie. Ci din placere. Din placerea de a fi gasit în ospitalitatea Marianei si a lui Solo, patronii sârguinciosi ai cenaclului, ceea ce nu aflasem în alte medii scriitoricesti. Am gasit o atmosfera de interes pentru creatia celuilalt, de consideratie pentru fiecare membru al cenaclului, indiferent de locul pe care presupuneam ca l-ar ocupa pe scara valorilor literare (…) La Punct poposeau oaspeti din strainatate, care ne onorau cu prezenta si lecturile lor.
Punctul devenise o adresa agreata în lumea scrisului. Aici am asistat la evolutia creatiei unor cenaclisti, la impasurile lor trecatoare, la închegarea unui spirit de echipa care începea sa anime aceasta mica faclie de litere (…)
Multumesc din inima Marianei si lui Solo pentru clipele placute petrecute în cenaclu, oferite de ei cu simplicitate si caldura colegiala.
Le urez ani multi si buni, lor si Cenaclului Punct.” (prof.univ. Andrei Strihan, revista Punct, Nr. 36, mai 2005, pag.2).

Aflu ca inconfundabilul cenaclu al Justerilor împlineste 20 (douazeci!) de ani si ca originalul lor PUNCT ajunge si el la o editie jubiliara! Cum sa-i felicit? Cum sa onorez aceasta aniversare, cu ce scule literare? Caci nimic mai superficial, mai steril, mai pompos si inutil ca rândurile omagiale, evocarile paseiste si urarile de circumstanta… Punctul în ansamblul antologiei sale, a devenit o voce unica în peisajul teritoriului invocat. E vocea unui grup de prieteni, care timpuriu dezradacinati din limba viselor lor, s-au reîmplantat, s-au revigorat, si-au reconstruit plasmuirile… Acest spatiu magic ce se reconstituie ciclic, ca luna plina, se deplaseaza laolalta cu constructorii lui; din Tel Aviv la Rehovot, de aici oriunde ar fi ei, scena Cenaclului, magnetul grupului de prieteni ramâne acelasi… Grupul rezista, bucuros sa paraseasca cotidianul existentei pentru a se refugia în fictiune, în metafore, în inefabil. Pentru a se oferi pe rând judecatii colective, sentintei grupului. E singurul Tribunal al Fericirii pe care l-am întâlnit.” (Myra Iosif – Bruxelles, revista Punct, Nr. 36, mai 2005).

…Acum, la împlinrea unei vârste primavaratice, nu-i vorba, totusi deja impresionanta pentru cenaclu, pentru o revista literara, simbolicele flori expediate din Bucuresti, România, catre Rehovot, Israel, sper sa-i gaseasca reuniti (si uniti din nou) pe cât mai multi dintre cei ce datoreaza enorm, ca slefuire, ca autoritate, ca imagine – cenaclului si revistei.
La multi ani gemenilor Punct!
La multi ani, cu sanatate celor doi autori ai liniei formate din sumedenia de puncte!” (Stefan Iures – Bucuresti, revista Punct, Nr. 36, mai 2005)

TELEGRAMA
A douazecea aniversare a revistei Punct este o aniversare emotionanta.
Douazeci de ani de poezie, proza, critica literara, exprimând o aleasa simtire, un acut sentiment al contemporanului, o subtila cautare a unui drum spre sufletul cititorului…
Tuturor colaboratorilor revistei si în mod special editorilor ei, Solo si Mariana Juster, felicitarile noastre!” (Valentina si Berthold Gruenwald – Duesseldorf, revista Punct, Nr. 36, mai 2005).

 

DAKAR *
mortii mei nu sunt
muriti în vesnicie

ei sunt vii
în memoria si sângele meu

împaratia mortii
nu-i va încape

mortii mei din fund de mare
urca pe zarea albastra

si seamana pâine în tara
cu mine

ci râd si plâng
traind în trairile mele

strabatând vesnicia
cu toata tara”
(Solo Juster, revista Punct, Nr. 40, mai 2007, pag.7)

Stimate Domnule, Solo Juster, de ziua dumneavoastra aniversara, 01 octombrie 2012, va urez din partea mea, a stimatului scriitor si prieten Corneliu Leu, cât si din partea ”cenaclistilor” si cititorilor, un sincer

”La multi ani!”, cu sanatate si bucurii!

Închei cu una din poeziile dumneavoastra:

NICI O LIMBA
Sa ma ascund de mine
am fugit
în prea – înaltul turn de fildes

nici în cer
nici pe pamânt

cuprind de acolo marginile lumii
drama vremurilor pocite
dincolo de cuvintele ce nu pot fi
în nici o limba rostite

nici o limba nu încape
atât de multul
urât
al lumii
(Din vol.Arborele memoriei – antologia poetilor de limba româna din Israel, ed.Orion, Bucuresti, 1997, editie îngrijita de Radu Cârneci, pag.136, Solo Juster)

Va multumesc!
Lucretia Berzintu
Septembrie 2012

Biblia muncitorilor de pe "plantatia" Apple …

Într-un articol din 14 iunie pe stiri mobile Antena3 LIVE are un articol foarte interesant si binevenit pentru formarea unei mentalitati bune de catre românii care vor citi cele scrise.

Sub titlul, edificator, Biblia muncitorilor chinezi pe “plantatia” Apple. Cele “13 porunci” pe care angajatii le îndeplinesc cu sfintenie, autorul dezvaluie cum „Un american care si-a cumparat cel mai recent model de laptop lansat de cei de la Apple, a gasit în interiorul cutiei un card care cel mai probabil apartinea unui muncitor de la Foxconn – fabrica din China care asambleaza produsele Apple, scrie Gizmodo.

Pe respectivul card erau inscriptionate mai multe reguli în limba mandarina, care s-au dovedit ulterior a fi “regulile de aur” din fabrica din China.

Primele porunci ale “Bibliei” celor de la Apple, nu  sunt altele, superingenioase, ci cele pe care orice manager serios si le doreste la orice  loc  de munca: Disciplina, Ordinea, Organizarea, Curatenia.

Pentru a  afla si celelalte lucruri “sfinte”, muncitorilor eficienti, mergeti direct la Sursa articolului, dând click AICI.

 

COMENTARII DESPRE NOUA LEGE A IMIGRARII ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Simona BOTEZAN

 

În acest moment, un subiect de mare actualitate si interes în SUA este noua lege a imigrarii, care va intra în dezbaterea Senatului American dupa vacanta (23 ianuarie 2012). Pe de o parte, administratia Obama vorbeste despre intrarea în legalitate a sotiilor ilegale ale cetatenilor americani. În dezbaterea Senatului vor intra HR 3012, varianta de lege sustinuta de comunitatea Indiana, privind acordarea vizelor de munca si a green cardurilor pentru specialistii straini din SUA. Legea HR 3012 este cea mai proasta varianta posibila pentru români si pentru specialistii din toate tarile lumii, cu exceptia Indiei si Chinei. Iata câteva date:

HR 3012 and its companion S-1857 “Fairness for High-Skilled Immigrants” Act

This bill passed in the House on November 29, 2011 and goes to the US Senate next for consideration (after Jan, 23). This Act is being pushed by lobbyists from China and India (immigrationvoice.org). Indian and Chinese are not entitled to the DV Lottery because that already in millions in US. So, now they try to monopolize all EB (employment based) visas and green cards.

HR 3012 not only prevent Americans getting any… higher pay, lower pay, job in IT industry, but also helps Indian take over IT industry soon! HR 3012 does not solve the illegal immigration problem, not create new jobs for Americans and not simplify the immigration law to attract scientists or innovators from other countries, which may contribute to the progress of US economy.

Development of a country in one field and one direction (IT in this cause) is completely wrong in economic terms. This will adversely affect the U.S. economy and highly educated Americans can’t work because of cheaper labor from India and China.

***

HR 3012 and its companion S-1857 “Fairness for High-Skilled Immigrants” Act

http://www.washingtonpost.com/local/dispute-over-proposed-green-card-law-pits-brightest-immigrants-against-each-other/2012/01/03/gIQANdSKpP_story.html?hpid=z5

IEEE SUA

http://www.todaysengineer.org/2012/Jan/immigration.asp

Indian opinion

http://www.livemint.com/2012/01/10234222/US-Bill-to-hasten-green-cards.html

Irish Reform

http://www.irishcentral.com/news/Immigration-reform-for-Irish-American-community—current-bill-must-be-passed-137101578.html#ixzz1jNttD8Ll

Dezbaterile din ultima perioada privind noua lege a imigratiei arata ca interesele actuale ale Statelor Unite sunt îndreptate mai degraba spre India si China, decât spre partenerii lor traditionali, aliatii NATO sau tarile Europei – majoritatea tari fondatoare ale SUA.

Prioritati… India si China!?

Legea HR 3012 prevede de asemenea anularea limitei de 7% pentru fiecare tara (limita care anterior nu a fost atinsa de catre majoritatea celor 200 de tari din categoria EB ROW Rest of The World) si marirea pâna la 15% a procentului anual de green card-uri acordate pentru reîntregirea familiei, la categoria EB India.

De asemenea, legea prevede ca în urmatorii 3 ani 75%; 80% si respectiv 85% dintre vizele de rezidenta permanenta EB sa fie acordate celor doua tari mari din Asia, India si China. HR3012, în aceasta forma, a trecut de Camera Reprezentantilor la 29 noiembrie 2011 cu sprijin bipartizan si o majoritate covârsitoare. Ea va intra în dezbaterea Senatului în curând si, daca va întruni minimul necesar de 60 de voturi, va aduce prejudicii grave specialistilor straini din celelalte tari ale lumii, cu excepetia Indiei si Chinei. HR 3012 a fost blocata în luna decembrie, înainte de vacanta, de catre Senatorul Grassley, care doreste adaugarea unor elemente suplimentare de protectie a locurilor de munca pentru cetatenii americani si o verificare si mai riguroasa a aplicantilor la acest tip de vize.

Daca aceasta lege va trece de Senat, în cel mai bun caz i se vor adauga niste amendamente, dar posibilitatile de emigrare în SUA pentru specialistii din Rest of The World vor scadea, iar perioada de asteptare pentru obtinerea rezidentei permanente se va mari considerabil pentru toate tarile (12 -15 ani), cu exceptia Indiei si Chinei.

Varianta Indiana, promovata de organizatia Immigration Voice si sustinuta de marile corporatii americane din IT, se bucura de sprijinul majoritatii Republicane, desi promoveaza drepturi speciale exclusiv pentru Indieni si Chinezi, în detrimentul celorlalte tari ale lumii si va avea efecte negative retroactiv, asupra aplicantilor din EB ROW, începând cu dosarele depuse în anul 2006.

Amendamentul Irlandez

O alta propunere, care va fi supusa dezbaterilor Senatului American, este amendamentul Schummer sau amendamentul Irish, care presupune acordarea unui numar de 10.000 de vize speciale de munca annual, numite E3, pentru muncitorii irlandezi.

Varianta Irlandeza se bucura de sprijinul a 53 de Senatori Democrati. Amendamentul are sanse de reusita doar daca vor reusi sa atraga de partea lor si un numar minim de 7 senatori republicani.

Discutiile care se poarta în aceste zile în SUA referitor la noua lege a imigratiei, daca vor da câstig de cauza variantei sustinute de Immigration Voice, HR 3012, vor afecta relatiile economice ale SUA cu tarile Europei, Canada, Noua Zeelanda si Australia, partenerii traditionali si aliatii NATO. Printre cei afectati sunt specialistii români, care se afla pe teritoriul SUA cu vize de munca si au dosare de green card în procesare la categoria EB ROW Rest of The World.

Unele comentarii aparute în presa americana

Articolul lui Russell T. Harrison, IEEE-USA’s Senior Legislative Representative for Grassroots Affairs, face o prezentare succinta a propunerilor legislative:

http://www.todaysengineer.org/2012/Jan/immigration.asp

Studiile organizatiei IEEE si ale Centrului de Studii privind Imigratia, arata ca noua lege propusa Senatului, fara amendamentele pentru specialistii STEM, va determina migratia inversa a specialistilor înalt calificati din Europa de Est, spre tari cu legislatie mult mai permisiva – Europa de Vest, Canada, Australia si Noua Zeelanda, iar aceasta migratie inversa va avea efecte negative asupra economiei SUA.

Sursa: http://www.migrationpolicy.org/pubs/lmi_recessionJan09.pdf

Domnul Senator Jim Rosapepe, Decmocrat, reprezentând 21 District, MD; fost Ambasador al Statelor Unite în tara noastra în perioada 1998 – 2001, si-a dat acceptul de a sprijini comunitatea româneasca si de a sustine în Senat acea varianta de lege care este în avantajul economiei americane si a specialistilor din Rest of The World, respectiv propunerile IEEE sau amendamentul STEM. Au fost contactate Ambasada României la Washington DC si domnul Deputat Mircea Lubanovici, care si-au dat acceptul de a sprijini românii din SUA în demersurile lor.

Propunerile IEEE

Amendamentele propuse de organizatia IEEE sunt, în acest moment, singurele care avantajeaza specialistii din Rest of The World (http://www.ieee.org/index.html) Propunerile IEEE se refera la drepturi suplimentare pentru specialistii din STEM – Stiinta, Tehnologie, Matematica, Economie, care obtin diplome postuniversitare în SUA si doresc sa se stabileasca definitiv în Statele Unite.

IEEE – (pronuntat „Eye-triple-E”), acronim al Institute of Electrical and Electronics Engineers si identificat sub expresia „The world’s largest professional association for the advancement of science and technology”, are urmatoarele propuneri:

A) acordarea de green card-uri pentru studentii straini din Rest of The World (categorie în care intra si România) pentru studenti care obtin diplome postuniversitare – master degree, MBA sau PhD în SUA în una dintre ramurile STEM (Stiinte, Tehnologie, Economie, Matematica) si vor sa înceapa o afacere proprie în SUA, fara a mai fi nevoiti sa treaca prin viza problematica de munca H1B;

B) pentru specialistii straini (inclusiv români) care se aflâ în SUA cu vize de munca H1B si L1, varianta propusa de IEEE prevede provizioane (un numar de vize cuprins între 45.000 -55.000) pentru specialistii înalt calificati, care au diplome universitare straine si americane, pentru deblocarea dosarelor aflate în procesare la USCIS înca din anii 2006, 2007.

C) vize pentru investitorii straini (inclusiv români) care doresc sa vina în SUA pentru afaceri, daca vor crea locuri de munca pentru cetatenii americani.

Cu toate acestea, amendamentele IEEE privind STEM nu au sanse sa treaca singure de votul Senatului, cel mult pot fi adaugate ca amendamente la legea indiana sau cea irlandeza.

***

O mare parte dintre specialistii români din SUA afectati de noua lege a imigratiei sunt implicati în proiecte guvernamentale în beneficiul armatei SUA. Un numar semnificativ de români cu acest statut se afla în zona Washington DC, în statul Texas, în zona Marilor Lacuri si în Silicon Valley.

Un vot în favoarea variantei de lege propuse de Irlandezi, va determina întoarcerea legii în Camera Reprezentantilor, iar sansele de finalizare scad considerabil, deoarece anul 2012 este an electoral în SUA. Un vot în favoarea variantei Indiene, fara amendamentele STEM, va conduce la aplicarea unor masuri restrictive privind vizele de munca si rezidenta permanenta EB, cu efecte asupra a sute de mii de familii ale specialistilor straini din SUA, cu exceptia celor din India si China.

Se va elimina Loteria Vizelor?

De asemenea, se discuta varianta eliminarii Loteriei Vizelor (temporar sau definitiv), ca urmare a blocajelor din sistemul de acordare a rezidentei permanente pentru specialisti straini si pe fondul crizei si cresterii somajului în SUA. Exista propuneri ca aceste vize sa fie folosite pentru specialistii straini înalt calificati, în loc sa fie acordate prin tragere la sorti unor persoane cu studii liceale, care ajung în SUA fara a cunoaste limba engleza si cerintele sistemului American. Studiile de specialitate arata ca o parte dintre câstigatorii loteriei se întorc în tarile lor de origine deoarece nu se pot adapta noii culturi si cerintelor de pe piata muncii din SUA.

Eliminarea temporara a loteriei vizelor este o varianta agreata de mediul de afaceri american, dar nu are sanse sa treaca singura de votul Senat, ci doar însotita de una dintre cele doua legi propuse de Irlandezi sau Indieni.

Românii nu beneficiaza de niciun avantaj

?ara noastra este un partener activ în NATO si în alte proiecte ale SUA, dar nu beneficiaza de niciun avantaj, cum ar fi programul visa waiver. Daca noua lege a imigratiei va elimina cota de 7% pentru acordarea vizelor de munca în SUA, pentru specialistii români, SUA nu va mai reprezenta prima prioritate pentru a profesa si a obtine rezidenta permanenta.

Comunitatea româneasca din SUA ocupa locul 20 ca marime dintre cele 200 de tari care au rezidenti temporari, permanenti si cetateni naturalizati în Statele Unite. În calitate de parteneri activi în toate actiunile NATO demarate de SUA; în calitate de furnizori de produse, servicii, inventii si inovatii în SUA în ultimii 200 de ani, românii considera ca au dreptul sa fie luati în calcul atunci când legea imigratiei va trece prin Senat.

Mai multe detalii aici:

http://www.ziarulmiorita.com/article.php?story=20111211203342961

Simona BOTEZAN

Washington, DC, SUA

23 ianuarie 2011

 

 

 

 

Karl Marx, un demon in istorie

Karl Marx, geniu si demon

 

Irina Manea, sub titlul generic Karl Marx, geniu si demon, in Revista online historia.ro, ni-l reprezinta pe celebrul filozof german al secolului XIX!

Nu-i cunosc varsta scriitoarei de care vorbim, dar, folosind in documnetare  materiale importante  care-i sustin ideile, folosindu-le, ne mira faptul ca nu a inteles ceea ce e esential si ne parvine ca “rezultat” al tezelor marxiste.

Nu vom  analiza in intregime  textul amintit, fiind doar un pretext si  baza a discutiei, fara sa cautam sa aducem intr-un fel sau altul atingere personalitatii autoarei Irina Manea, dimpotriva.

De ce? Pentru ca eseul e bine incondeiat, desi nu prea reiese clar opinia domniei sale sau n-am reusit s-o identific.

[pullquote]

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Evanghelia lui Matei, 22.29

[/pullquote]

Oricine cu bun simt poate  vedea unde a dus omenirea teoria materialista despre lume si viata, a lui  Marx, cu tezele sale care nu-L pun in centrul creatiei pe Dumnezeu. Le-a folosit ambele societati, atat comunismul, cat si capitalismul. Si, dupa cum vedem, amandoua au falimentat. E drept, mai sunt pe picioare (proptele) unele tari, ca China sau SUA, de care vom afla cat de curand ca s-au prabusit si ele!

De ce? Pentru ca urmeaza teze ale “evolutiei” care te duc un timp si, mai repede sau mai tarziu, ajungi la capatul drumului, in  fata prapastiei si a deznadejdii,  fara solutii!

Sa ne referim totusi la cateva pasaje:

Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. Realitatea concreta trebuie sa primeze si pornind de aici trebuie sa se elaboreze o filosofie a existentei umane care recunoaste radacina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îsi demonstreaza puterea si realitatea în convietuirea cu altii. Existenta sociala determina constiinta umana si nu invers. Societatea nu înseamna în primul rand constiinta colectiva, ci munca colectiva, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îsi dezvolta gândirea pe baza fortelor de productie si relatiilor economice. Exista desigur si o suprastructura ideologica ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economica, o baza în care functioneaza dialectica relatiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.

Si acum iau doar aceste idei si fac acele sublinieri:

….Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. (… ) Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului. (…) Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.”

Deci pentru Marx realitatea divina e misticism!

Marx a fost coplesit de darwinism!

Marx aspira sa schimbe lumea!

De fapt de ce sa ne miram, ca, fara sa dorim, am extras  esentiaul  tezelor marxiste, binecunoscute:

a) ateu-materialist;

b) darwinist-evolutionist, se trage din maimuta;

c) dorinta expresa de a schimba lumea.

Apoi, totusi, se pare ca distinsa autoare doreste sa nu ne lasa fara nimic, si ne da unle mici concluzii (sublinierile ne apartin):

Marx a vrut sa-l elibereze pe om de conditia sa, dorind fericirea pentru cei multi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revolutionara a dorit nu sa schimbe o stare sociala sau un regim , ci politica însasi, sa schimbe temeliile lumii din care trebuie sa dispara religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însusi si de legile sociale pe care le va constientiza. Paradoxal, partidele si statele socialiste care se revendica de la doctrina marxista au produs un stat omnipotent care a urmarit totala absorbtie a societatii civile. Dupa cum îl descrie si Orwell, este sistemul capabil sa transforme oamenii în roboti lipsiti de doza minimala de constiinta. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorator numit comunism? În aceeasi masura în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. (…) Prin faptul ca sistemul sau a fost izvor de argumentare si credinta oarba pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a ramas un om al ideii. A cautat un adevar în onestitate intelectuala, dupa cum opineaza Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitatile occidentale este vazut ca unul dintre marii cugetatori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din mostenirea noastra culturala. Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Vedeti dumneavoastra ca dupa ce l-a numit pe Marx, in titlu, “geniu”, fara sa comentam, admitem ca posibil faptul in sine, insa foloseste sintagma “geniu si demon”, ceea ce nu demonstreaza prin argumentatia prin care ea insasi ne da raspunsul la intrebare (e demon?), bazandu-se pe ideile lui Karl Popper , citindu-le, le percep ca fara nici o greutate si valoare comunicativa. Si, pentru ca neclaritatea sa fie fara dubii isi incheie pasajul asa: “Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

De fapt articolul de care vorbim incepe cu aceasta scurta disertatie:

Astazi este greu sa te pronunti în privinta lui Marx fara sa cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiratia si furia tuturor, fiind în acelasi timp eliberatorul celor asupriti si profetul mincinos.

Ca unul care am trait si am cunoscut bine societatea comunista, am tras concluzia care se impune, aceea ca Marx are tezele bazate pe o doctrina nesanatoasa, egoista, materialista-darwinista; nu-si extrage seva din invatatura divina a lui Dumnezeu; lumea nu e creatia lui Dumnezeu;

Insa, orice om cu bun simt isi da seama de contrariul afirmatiilor expuse de Karl Marx, mai ales ca au fost indelung experimentate!

Sa trecem acum si la alte idei care incep sa  lamureasca problema mai bine, citind din cartea MARX si SATAN, de Richard Wurmbrand:

Marx scrie:

 Pentru o reala fericire a maselor, este necesara nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresata maselor de a nu-si mai face iluzii cu privire la conditiile lor este o chemare la abandonarea conditiei care necesita iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei vai a plângerii a carei aureola este religia.” 1

 Se spune ca Marx s-ar fi pronuntat împotriva religiei din pricina ca aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura solutie viabila pentru problemele acestei lumi.

Cine a fost Marx? La începutul tineretii sale, Karl Marx îsi facuse o profesiune de credinta din a fi si a trai ca un crestin.

Prima sa lucrare se numeste “Unirea credinciosului cu Hristos“.

În aceasta carte citim urmatoarele cuvinte frumoase:

 „Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi în chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine însusi ca jertfa.

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmata pentru ca oamenii sa poata fraterniza si sa se iubeasca unii pe altii – si anume crestinismul.

El continua:

Unirea cu Hristos confera înaltare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.3

Cam în aceeasi vreme, Marx scrie în dizertatia sa intitulata “Gândurile unui tânar la alegerea carierei sale”:

Religia însasi ne învata ca Idealul catre Care nazuim cu totii, S-a jertfit pe Sine însusi pentru omenire. Cine ar îndrazni sa tagaduiasca aceasta învatatura? Daca am ales postura în care putem înfaptui maximum pentru El nu vom fi niciodata coplesiti de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii facute pentru binele tuturor.4

La început, Marx a avut convingeri crestine. Când a terminat liceul, în certificatul sau de absolvent, în dreptul rubricii „Cunostinte de religie” erau scrise urmatoarele cuvinte:

Cunostintele sale despre credinta si morala crestina sunt destul de clare si bine asimilate. El cunoaste într-o oarecare masura si istoria Bisericii crestine5

Cu toate acestea, într-o teza scrisa în aceeasi perioada, Marx repeta de sase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii sai nu l-au folosit nici macar o singura data în decursul acestui examen.

De aceea, el a si fost poreclit „Distruge“.

Era normal ca el sa vrea sa distruga, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu ma viziteaza nimeni – ceea ce îmi convine – pentru ca oamenii de astazi pot sa ma… (expresie obscena). Toti sunt niste ticalosi.6

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La putin timp dupa ce Marx a obtinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viata lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început sa se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale:

Vreau sa ma razbun pe Acela Care domneste deasupra tuturor.6

Asadar, el era convins ca exista Unul care domneste deasupra tuturor, dar îl dusmanea, desi Cel de Sus nu-i facuse nici un rau.

Marx apartinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilariei sale. Era mult mai înstarit decât multi dintre colegii sai.

Ce anume a facut sa se nasca în el aceasta ura îngrozitoare fata de Dumnezeu? Nu se cunoaste nici un motiv personal. Sau sa nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufletiti de idealuri altruiste, pregatindu-se pentru viitoarea lor cariera, tânarul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznadajduit):

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

în blestemul si tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fara întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai ramas decât razbunarea.

Imi voi cladi tronul în inaltul cerului,

vârful lui va fi rece si înspaimântator.

Groaza superstitioasa – îi va fi fortareata.

Agonia cea mai neagra – îi va fi capatâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sanatos,

se va întoarce palid ca moartea si mut,

cuprins de morbul mortii oarbe si înghetate.

Fie ca fericirea lui sa-i pregateasca moartea”.7

 

Marx visa sa distruga lumea creata de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

“Atunci voi fi în stare sa merg triumfator,

ca un zeu, printre ruinele împaratiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc si actiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

Cuvintele „imi voi cladi tronul în înaltul cerului” precum si marturisirea ca cel ce sta pe acest tron va emana numai groaza si agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Ma voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

Poate ca nu este o simpla coincidenta faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Marx, scria:

Trebuie sa-l adori pe Marx ca sa fii iubit de el. Trebuie cel putin sa-ti fie frica de el ca sa te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, pâna la ticalosie si nebunie9

Am inteles nu numai din aceasta opera exceptionala, ca Marx nu iubea oamenii. Sotia sa il „alinta” folsind ca diminutiv, o expresie bine meritata: „Micul meu diavol”.

Cercetati si vedeti ca satanistii se intalnesc anual la mormantul lui Marx din Londra!

Savantul adulat de multi, il adora pe Satan, si este adorat la randu-i de satanistii timpului nostru!

Doamne apara si pazeste!

Toata inchinarea si toata adorarea fie-I adusa Singurului Dumnezeu, Atotputernic Creator si Mantuitor!

GLORIE!  ALELUIA!  Amin!

(George Danciu, 12.x.2011)

ADEVARUL COMUNIST SI CAPITALIST…

Viorel ROMAN

Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagarul ortodoxo-comunist decreta adevarul si pentru ca acesta sa nu fie pus la îndoiala închidea granitele si daca cineva avea îndoieli… avea dificultati. Minciuna marxist-leninista a libertatii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de catre om era însa atât de evidenta, ca nimeni nu credea în propagada oficiala.

În capitalism adevarul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreaba: „Ce-i adevarul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar daca un sarman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta ramâne numai al sau personal. Adevarul maselor largi populare, care se bucura de audienta si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevarat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevarul. Trei saptamâni de campanie de presa si prostimea cunoaste adevarul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fara întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retorica din antichitate nu era axata pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se marginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea sa convinga neîncetat. Ea trebuie sa puna opinia publica fara încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o forta financiara mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare forta în spatiul public. În acest moment steaua polara a opiniei publice se modifica, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevar si ca si când s-ar trezi dintr-o data din somn.“ (Prabusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)

Asa s-a întâmplat de exemplu din România dupa actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si dupa actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzator ca tranzitia este organizata si implementata de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul dupa 1944 si capitalismul dupa 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV pâna la moarte. Asta fara a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevarului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimba numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantata celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însa se confrunta doua forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevar si cautarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot traii în afara adevarului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materiala).

Care-i adevarul istoric?

Pentru împaratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciuna, asupra careia ne-am înteles” în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupa România. ?ara e dezmembrata si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlaturat si se impun chirilicele, o noua limba si istorie. Dupa retragerea rusilor, Ceausescu înlatura kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirma ca în Moldova, tara româneasca, se vorbeste aceiasi limba latina. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protesteaza pentru ca Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostinta de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinau, Budapesta, Bucuresti înca nu s-au înteles asupra adevarului. Care-i acela?

În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupida doctrina marxist-leninista cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culmineaza cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismaneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Basescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA nascocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dicteaza. Evreii respecta istoria, Holocaustul e sacralizat.

Germania trebuia distrusa în razboiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau sa supravietuiasca din cultivarea cartofilor, fara industrie, universitatii, sali de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despartiti de Cortina de Fier, istorii care se bateau cap în cap. Prabusirea Lagar-ului permite reunificarea, istoria este înca nesigura, fratele din USA, evreii monitorizeaza. Cine nu-i conform, la puscarie. Marina Germana patruleaza în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germana?

Care-i adevarul istoric? Sunt facuti oamenii sa-l afle? De la Mircea Eliade stim ca religiile asa zis „primitive” vad si interpreteaza realitatea prin mituri. Realitatea confirma mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adreseaza oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Sau. Vechiul si Noul Testament.

Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitatii rationale” periferizeaza credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închina „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credinta”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însa noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tarile dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

1 august 2011

GENOCID LEGAL

GENOCID LEGAL: 163 DE

MILIOANE DE FETITE

UCISE

 

COMUNICAT

Alianta Familiilor din Romania

 

In ultimul timp am scris destul de des despre cel mai groaznic genocid al zilelor noastre si al istoriei – acela al fetitelor nenascute, pentru simplul si unicul motiv ca Creatorul le-a facut fetite, si ca familiile lor prefera baieti in loc de fete. Revenim din nou astazi cu statistici noi si alarmante. Conform unui articol extensiv publicat pe 18 iunie in Wal Street Journal, 163 de milioane de fetite nenascute au fost avortate in intreaga lume in doar ultimele 3 decade!

http://online.wsj.com/article/SB10001424052702303657404576361691165631366.html#printMode

Pe motivul ca sunt fetite si ca familiile doresc baieti. Un genocid legal, discriminatoriu, si cel mai marsav din istoria omenirii. Si asta cu toate ca in mai putin de un secol umanitatea a fost martora multor altor genocide care au ucis si ele milioane si milioane de fiinte umane, incepind cu cel a lui Stalin, al lui Hitler, al Chinei maoiste, al comunistilor cambodgieni, cel din Ruanda, etc. Mai toate inspirate de ideologii seculare. Si dupa fiecare genocid ne punem aceeasi intrebare: cum de s-a putut face asa ceva? Si de fiecare data ne luam angajamentul, ca societate si la nivel colectiv, sa prevenim repetarea altor genocide. Dar nu o facem, uciderea fetitelor nenascute fiind cel mai potrivit exemplu al decaderii societatii internationale actuale.

ELECTAREA SEXULUI SI ASCENSIUNEA GENERATIEI XY

O noua carte exploreaza implicarea occidentala in ceea ce a devenit un flagel al lumii in curs de dezvoltare: selectia sexului copiilor.

Ed Pilkington, New York
Sambata, 18 iunie 2011
The Guardian

In 1979 China a semnat un acord de patru ani cu un organism al ONU conceput sa o ajute sa-si controleze populata sa in crestere, prin planificarea familiala. Era cel mai mare pachet de ajutor extern pe care Beijingul il acceptase in aproape 20 de ani.

Fondurile insa au ajuns sa se scurga  in politica singurului copil a Chinei, politica care tocmai intra in vigoare, si in loc sa sponsorizeze un program educational care sa promoveze familiile mici banii au fost folositi pentru a plati afisele din satele din China care proclamau: “Poti sa-l avortezi! Dar nu poti sa-l nasti.”

Povestea complicitatii UNFPA, principala agentie pentru populatie a Natiunilor Unite, cu tirania politicii avorturilor fortate a Chinei este doar unul din exemplele date intr-o carte care exploreaza implicarea occidentala in ceea ce a devenit un flagel modern: selectia sexului.

Selectia Nenaturala de Mara Hvistendahl schiteaza felul in care moda de a alege baietii in locul fetelor, de cele mai multe ori prin avorturi selective pe criterii sexuale, se raspandeste rapid in lumea in curs de dezvoltare.

In timp ce rata naturala a sexului la nastere este de 105 baieti la 100 de fete, in India aceasta s-a ridicat la 112 baieti si in China la 121. Orasul Lianyungang din China a inregistrat, in 2007, o rata uimitaore de 163 de baieti la 100 de fete.

S-a estimat ca preferinta pentru baieti a cauzat, numai in Asia, „disparitia” a 160 de milioane de femei si fete de-a lungul ultimelor cateva decade. Sablonul s-a raspandit acum mai departe si in Azerbaidjan, in Georgia si Armenia, in Balcani si Albania, unde rata sexului este de 115/100.

Inclinatia nenaturala spre populatia mascula a devenit asa de pronuntata in decadele recente incat Hvistendahl, un autor al Magazinului Stiintific, spune ca a dus la aparitia unei noi „Generatii XY”. Ea [Hvistendahl] atrage atentia asupra posibilitatii ca, din cauza atator de multi barbati in surplus – aproape o cincime din barbati vor fi necasatoriti in partea de nord-vest a Indiei in 2020 – o mare parte a lumii ar putea deveni ca si Vestul Salbatic al Americii, cu exces de testosteron ducand la o crestere a nivelului crimei si al violentei.

Din punct de vedere istoric, niste societati in care barbatii depasesc numeric in mod considerabil femeile nu sunt niste locuri placute in care sa traiesti”, scrie Hvistendahl. Lipsa relativa a femeilor in tari precum China si Taiwan a ajutat la crearea unor noi piete de femei.

Acestea includ agentii de casatorii aranjate care organizeaza casatorii intre barbati sud-coreeni si femei straine, deseori din tarile invecinate mai sarace precum Vietnam, casatorii care reprezinta acum 11% dintre toate cele incheiate in Coreea de Sud.

Exista de asemenea un comert exploziv constand in traficul de femei din Vietnam pentru prostitutie si o practica in crestere a casatoriei copiilor in China, unde familii mai bogate isi fac rost din timp de sotii pentru fiii lor, cumparand pur si simplu fete tinere pentru acestia.

O buna parte din literatura despre selectia sexului a sugerat ca sabloanele culturale explica fenomenul. Hvistendahl insa da vina direct pe guvernele si firmele occidentale care au exportat tehnologie si practici pro-avort fara a cantari consecintele. Amniocenteza si ecografiile au avut de cele mai multe ori aplicatii pozitive in Occident, unde au fost folosite pentru a detecta anomaliile fetale. Exportate insa in Asia si Europa de Est, acestea au devenit strans legate de o explozie a selectiei sexului si de o multiplicare a avorturilor de fete.

Hvistendahl sustine ca guvernele occidentale au promovat in mod activ avortul si selectia sexului in lumea in curs de dezvoltare, incurajand liberalizarea legilor avortului si subventionand vanzarea de aparatura ecografica ca o forma de control al populatiei.

A fost nevoie de fonduri de milioane de dolari de la organizatiile Statelor Unite pentru ca determinarea sexului si avortul sa prinda in lumea in curs de dezvoltare”, scrie aceasta.

Chiar si acum, cand sablonul selectiei sexului a fost bine documentat si exista perspectiva ca lumea in curs de dezvoltare sa gazduiasca cu zeci de milioane mai multi barbati decat femei, UNFPA refuza sa priveasca in fata greselile proprii si sa confrunte problema, spune Hvistendahl.

Efectele distantarii agentiei principale a Natiunilor Unite insarcinate cu sustinerea populatiei de problema avotului selectiv pe criterii de sex sunt imense”, scrie aceasta, observand ca taraganarea agentiei a descurajat alte fonduri globale sa se implice in criza.

© Guardian News and Media Limited 2011

DUMINICA FARA LUCRU

Revenim, la mai bine de un an, cu detalii privind un proiect in care multi dintre dvs. sunteti implicati. In ianuarie 2010 va informasem ca europarlamentarul german Martin Kastler a initiat un proiect european pentru a declara Duminica zi de odihna in intreaga Uniune Europeana. (Detalii aici: www.europeansundayalliance.eu) Proiectul a luat amploare in multe tari din Europa si petitia in sprijinul proiectului a facut inconjurul Europei. In ianuarie anul trecut cititorii notelor informative AFR au dat sute de semnaturi in sprijinul acestui proiect. Proiectul e desemnat sa asigure ca Duminica e declarata, la nivel unional si in conformitate cu traditia culturala si religioasa a Europei, o zi in care familia poate petrece timp impreuna fara presiuni din partea companiilor sau societatii.

AFR face parte din coalitia europeana care sprijina acest proiect. Il gasim bun pentru familie. Saptamana trecuta, d-l Martin Kastler a semnat documentul constitutiv al Aliantei Europene a Duminicii. (Ultimele detalii aici: http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/citizens_initiative/docs/eci…. ) In ianuarie 2010 AFR a solicitat tuturor europarlamentarilor romani sa sprijine acest proiect. D-na Renate Weber (PNL Sibiu) ne-a scris ca nu-l sprijina deoarece nu este nevoie, Duminica, spunand dansa, deja fiind recunoscuta ca si zi de odihna in majoritatea tarilor europene. Inca o pozitie seculara, necrestina a d-nei Weber.

Campania europeana pentru o Duminica fara lucru are nevoie de voluntari. (Detalii aici: info@freiersonntag.eu) Cei care sunteti interesati sa va implicati ca si voluntari sunteti invitati sa ne contactati la contact@alianta-familiilor.ro. E important ca voluntarii sa cunoasca limba engleza in masura in care pot comunica in scris. Campania se desfasoara ca o initiativa cetateneasca europeana in conformitate cu Tratatul de la Lisabona care permite europenilor, dupa 1 aprilie 2012, sa initieze referendumuri unionale dupa obtinerea unui milion de semnaturi valabile.

ANUNT

Libraria Sophia va invita la lansare volumului: “Marturie pentru cei ce înfrunta boala Mostenirea lui Lynette”. Invitati: Pr. Gheorghe Oprea – capela Spitalului Parhon. Pr. Zosima Banyai – capela Centrului de îngrijire paleative „Sf. Irina” (hospice –Voluntari), pentru bolnavii de cancer. Doina Rogiti – traducator. Joi, 30 iunie 2011, ora 18.00, str. Bibescu Voda, 19.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.500, dar tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cat mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasand pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei.. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasand pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptamanal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atat la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptamanal AFR. Cum? Inregistrandu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor dvs. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro.

 

CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR

CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR-AMINTIRI DIN SAMSARA”, de DAN SANDU

Recenzie : prof. dr. Adrian Botez

 

 

Aparuta la Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau, în 2011, cartea lui DAN SANDU, „Amintiri din Samsara” (cu o întâmpinare prefatatoare uluit-strategic asteptatoare, a lui Calistrat Costin) stârneste, ca mai toate cartile sale, probleme si, deci, exercitii de inteligenta, de constiinta – si problematizari deosebit de grave. [pullquote] Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu. [/pullquote] Motto-ul, extras din Oana Orlea (cea care „a învatat meseria de detinuta”! – cf. Ioan Cândea, Mântuirea prin suferinta, Alba Iulia, 2009), este sugestiv, în acest sens: „Ma îngrozeste uitarea colectiva. A tine minte nu înseamna a te da cu capul de pereti în fiecare dimineata. A tine minte înseamna a-ti trai viata firesc, fara a pierde vreo farâma din marile si micile bucurii pe care ti le ofera ea, dar si a sti, în sinea ta, ca stii si a transmite mai departe. A poseda trecutul e o forma de bogatie care ne împiedica sa pierdem sau sa ne stricam viitorul”. Capcana: viitorul vine, legic, peste puterile noastre de a întrerupe comunicarea temporalitatilor. Viitorul osmozeaza, treptat, cu trecutul, peste capetele noastre – prin legea cosmica a Samsarei indice. Numai un ignorant si un om lipsit complet de spirit de observatie, nu-si da seama ca volumul „Amintiri din Samsara” se aseamana, într-un anume sens, cu…”Amintiri despre viitor”, al lui Erik von Däneken. Acolo se vorbea despre civilizatii terestre (cu obârsia în extraterestricitate, probabil…), aparent, disparute – dar cu elemente reiterate, partial, în civilizatia asa-zis „modern-contemporana”. Aici, în cartea lui DAN SANDU, se semnaleaza, cu o subtilitate amara, elemente reiterate (ba, chiar hiperbolizate!), în prezentul „contemporan”, ale unei „civilizatii” pe care doar fraierii o mai considera ca fiind „definitiv revoluta”…

…Definitia pentru Samsara sau sam sara : “ciclul de reîncarnari sau renasteri din hinduism, budism, jainism, sikhism si alte religii înrudite cu acestea.Termenul de „samsara” este strâns legat de notiunile de „avidya” si „karman”. Samsara desemneaza circuitul existentei în lume pe baza formulei nastere-moarte-renastere. Potrivit faptelor din viata anterioara, omul se reîncarneaza, urmând ca si dupa aceasta viata sa urmeze o alta” – cf. Mircea Eliade, Alchimie asiatica (Alchimia chineza si indiana, Cosmologie si alchimie babiloniana), Humanitas, 1991.

…Începutul volumului (volum de 86 pagini, cu 75 de poeme) contine versuri original-pregatitoare, pentru o parte a doua, care da impresia de postmodernism, de citare din presa antedecembrista…

De fapt, sunt mesaje de avertisment, pentru nu doar o societate româneasca, în care toate o iau razna, spre paleoliticul inferior al istoriei… – …ci, mai ales, pentru o lume terestra contemporana, care se întoarce tot mai indiferenta si iresponsabila, sa deschida si sa accepte noi temnite, noi posibilitati de univers concentrationar, “la lumina zilei” – în spatele acestor “realizari” fiind forte uluitor de lucide si îmbinând fatarnicia cu o strategie cinico-sadica, distructiv-apocaliptica de Duh, inversând, cu voluptate infernala, toate preceptele crestine, primul si cel mai important fiind însusi conceptul de “mântuire a omului”, dupa care urmeaza cel de…”facere a lumii” (mereu, dracul proclama “Lumea Noua”! – a se vedea si porecla Americii/SUA…) : “Din scolile elementare/din licee si/ facultati/trebuie înlaturati profesorii/de valoare/care se bucura de popularitate…/Locurile lor trebuie ocupate/de oameni numiti de noi,/având un nivel de pregatore slab/sau mediocre” (Mântuirea omului, p. 40) – sau: “Trebuie ca la facultati/sa ajunga cu prioritate/sau în mod exclusive,/ cei care nu sunt interesati/sa se perfectioneze//la nivel înalt,/ci doar sa obtina/o diploma” (cf. Facerea lumii, p. 43) – adica, ATUNCI, Petre Roman ori Samuel Bruckner-Silviu Brucan – iar azi, EBELE si “anastasele”, “talmacenii” si “botisii”, “ialomitenii” si “tineii” (toti având, în spate, pe “baciul isaresc”, pe Cel cu Ochi de Sticla!) . Da, noi, subsemnatul, dam marturie ca ultimii ani, cei din “noul mileniu”, înseamna desfasurarea, cu deplin succes (nici initiatorii lui nu sperau la asa “hal” de success…la constiinte atât de obediente si handicapate/lipsite grav, de orice rest de morala!) – la toate nivelurile învatamântului actual, a actiunii “Impostura nationala si globalista”, a sclavagismului intelectual, prin extirparea sau marginalizarea brutala a valorilor autentice, si promovarea nulitatilor servile, perfect adaptate la a deveni gardienii si calaii, cinici si sadici, ai celor pe care-i înlocuiesc, întru trimful nonvalorii nationale si mondiale! Non/Anti-Axiologia Rediviva! – …“curat întru samsara”!

…Pentru ca, dincolo de scoala, sa se obtina lipsa totala de profesionalism, care înlesneste si întretine, perfect, santajul si coruptia si haosul social-moral, întru Gloria…PAPUSARILOR (României si Lumii: sa ne detasam, încât sa privim catre “competenta distructiva” a lui …Jeffrey Franks sau “inteligenta” si moralitatea unor lideri mondiali, precum Clinton, Bush, Berlusconi, Sarkozy sau… D.T.K.-ul FMI-ului! – …si a atâtor altora, iesiti “din aceeasi fabrica” de obraznicie si agresivitate impostural-infernala!

…Întru triumful hartuirii, supravegherii draconice si, în cele din urma, al arestarii Duhului (din carti, din biserici/religie – “ecumenismul” masonic fiind principala cale de nauceala spirituala terestra!, din mass media etc. – pâna la “mântuirea” prin mancurtizare si îndobitocire perfecta): “E necesar sa fie puse/sub observatie tipografiile/bisericesti,/arhivele,/continutul predicilor,/cântecelor,/al educatiei religioase,/dar si cel al ceremoniilor/de înmormântare…” (cf. Ochiul Lui Dumnezeu, p. 38). Si, evident, nu sunt sub supraveghere continua doar “predicile bisericesti”, ci sunt urmarite, cu înversunare necrutatoare, si cursurile-“predici”, de la catedrele de orice specialitate, din licee si universitati…Orice institutie are camere de supraveghere, iar distrugerea intimitatii, a nevoilor libertatii Duhului s-au dovedit (prin Big Brother-ul mondialist) cumplite hiperbole: ceea ce, în comunismul stalinist, era doar testare a Estului European – prin globalism – devine “Politia Terrei”! Comunismo-stalinismul a existat, în secolul XX, ca experiment local, REUSIT (prin martirizarea, exterminarea, “frângerea cerbiciei”, în lagarele si temnitele României Crucificate), pentru ca în veacul XXI, “mengelii” omenirii sa aiba curajul de a iesi…întru aplicarea terestra a celor învatate, testate si “reusite”, în special în “poligonul românesc”.

…Fireste, zona spirituala cel mai greu de învins este aceea religioasa ( a se vedea, în zilele nostre, “experimental lui Moise din Buzau, cu “scoaterea icoanelor din mediul public”) – de aceea, si continutul agresiv mai mare, în ce-i priveste pe “activistii” de serviciu (dar saurienii, bolnavi de agramatism, ai politicii stalinist-globaliste, “miros” faptul ca lupta este nu izolata, ci…cu “gemenii Duhului – “cultura” provenind din placenta “cultului”!): “Din lipsa muncii culturale /asociatii religioase, mai ales Oastea/Domnului, care sub influenta religiei/atragea masele largi ale taranimii/muncitoare pe calea bisericii/si abonamentele erau tot religioase…” (cf. Cultul liber, p. 39). A se observa ca sintagma “abonamente religioase” nu caracterizeaza limbajul stalinist (pseudo-revolut…), ci cel al globalismului ecumenist, unde, spre pilda, la bisericile scientologice si umaniste, se intra pe baza de…ABONAMENT!!!

…De la înaltimea “Portii Raiului” (“Sus la poarta Raiului” – metafora incipitului de volum, însemnând perspectiva normalitatii sacrale, de dincolo de “tusea muscaleasca” – cf. Taximetrie, p. 7 – “taxiul” fiind “vehicolul provizoriu” poetic, precum “luntrea lui Charon” – pentru dobândirea PERSPECTIVEI ASUPRA ISTORIEI UMANITATII!), precum si a “plamânilor”, sufocati de istorie si de interdictiile adevarului istoric – se “scuipa adevaruri” (“alte versuri negre si parsive/îsi trimit plamânii/la plimbare/scuipa adevaruri”). Pe lânga si complementar cu cele care tin de asfixia “dascaliei” oneste, terorizarea si desfiintarea Misiunii de Ravvi (“…la anu’ poate vreo cruce/servind drept material didactic” – Angusta, Sfânta Tristete, p. 9 – “angusta” sugerând, dublu: si “augusta”, Imperiala si Demiurgica Misiune a Învatatorului Hristic – dar, pe cealalta fata a simbolului, fiind înscrisa “mangusta”, cea care ucide Sarpele Întelepciunii: “Sa fiti întelepti precum serpii si blânzi precum porumbeii”, se adreseaza Hristos, catre Sfintii Apostoli, trimisi întru Misiune!) – se produce catastrofa continuitatii generatiilor, cu automatisme fie tiranice, fie înregimentat-iresponsabile: “Recrutarea elevilor se va face/prin grija organizatiilor de partid/sindicate si a conducerilor de întreprinderi, institutii…” – ieri, pentru a striga: “Stalin si poporul rus libertate/ne-au adus…”, azi, pentru a slavi Unicul Partid, dimpreuna si în frunte cu, neînvins…Cârmaciul sau “traian” (a carui “gândire transcende Galaxia”… – declara tuterul Traian Ungureanu…: ”are mama trei catei,/cine-i pupa-n cur pe ei?” – cf. Chirilice, p. 20).

…Si, pentru a linisti spiritele nelinistite ori cârtitoare, vom zice ca, si stalinismul dejist (si, partial, ceausist), si americanismul globalist, au “glorioase realizari” : “glorioasa Armata Rosie/dupa lupte eroice, a eliberat/Câmplungul” (ca-i trebuia!, ca si bazele americane de azi, ca-s de la Deveselu ori de la M. Kogalniceanu, ce importanta mai are?!), sau: “nu poti fi comunist (n.n.: azi, globalist!) /adevarat/nu poti îndeplini sarcini bune/de raspundere/-fara a învata (n.n.: azi, dupa manualele alternative, care-ti distrug discernamântul si identitatea multimilenara!)/-fara a studia (n.n.: ieri, cât de intangibila era Armata Sovietica, binecuvântata de “Tarii Kremlinului” – azi, cât de destept si invincibil e americanul, binecuvântat sa crape, din ordinul Casei Albe si a…petrolistilor si negustorilor de armament!)… – cf. Tov (1), p. 10.

…Si, pentru ca nu e nicio diferenta esentiala, între o ocupatie si…urmatoarea, poporul român, dupa ce si-a rupt palmele ovationând tot ce i-a stat în fata ochilor, adoarme, ostenit de atâta…parada! … – uitând ca ar mai fi o a treia solutie: sa-si construiasca si rezolve SINGUR destinul, nici dupa indicatii de la Kremlin, nici de la Casa Alba, ci din…mintea si bunul-simt si din geniul lui…tustrele anesteziate, azi: “Nu-i nevoie de educatie/ne-am saturat de stiinta/dar ne trebuie docilitatea…/…Este nevoie de sefi si/de sclavi……….” (cf. Lumina vine de la Rasarit, p. 83). …Si asta, TOTDEAUNA!

…În definitiv, lumea, de ieri sau de azi, nu-i nici buna, nici rea (la modul absolut si incomentabil): este…”istorie”! Atât! Dar, spune Blaga, românul a tot sabotat-o (pe “doamna” asta Istorie), pentru ca nu i-a placut duhoarea ei…Va mai reusi, oare – din nou si din nou?! Sau ar trebui, poate, ca “mamaliga sa explodeze”, si sa devenim, în mic, ceea ce China este în mare: o existenta terestra nu doar remarcabila (deci, buna de furat si de sclavaj…”modern”!), ci si respectabila, daca nu chiar temuta…?!

…Tot istoria, ca fiind “urmele pasilor Lui Dumnezeu pe Pamânt”, îsi va spune ultimul cuvânt, si în ce priveste România, si în ce priveste avertismentele, extrem de grave si intelligent încifrate, ale lui DAN SANDU. …Un lucru ramâne, însa, cert: daca, din nou, scriitori de o remarcabila inteligenta si rafinata intuitie, precum este si DAN SANDU – simt nevoia, din nou, iar si iar, sa încifreze (ca pe vremurile considerate, naiv, ca…”definitiv revolute”!), pentru a nu le fi azvârlite cartile în cel mai groaznic cos “cenzurativ” (“cosul” imperturbabil al UITARII/IGNORARII DEPLINE, conforme cu…”political correctness”!…si, azi, stim, din “cazul Eminescu”, “cazul Blaga“, “cazul Radu Gyr”, “cazul Dan Botta” etc. etc. – cât de îngrozitor de eficiente sunt aceste metode ale “asasinatului în viata”!) – înseamna ca aburii infernali ai tiraniei deja ne-au cuprins si lucreaza (cum altfel decât îndârjit-distructiv!), asupra fiintei si fibrei personalitatii noastre! “Desteapta-te, omule!” – …sau, daca istoria ramâne un dat implacabil, “samsaric-renascator” – “NASTERE-MOARTE-RENASTERE (de fapt, stimulat de forte occult-infernale terestre, sa re-nasca si sa prolifereze si sa se fortifice – aparent… întru vesnicie!) care trebuie judecat în toata complexitatea lui si “la rece”: “Sculati, voi, oropsiti ai vietii” …si ai destinului impus de altii, mereu de altii…si nu mai…“vegetati blandianic”!

…Altfel…ia ascultati ce scrie autorul, pe Coperta a IV-a: “…addig kell utni az olahot a mig var csepeg csontjabal…” (ADICA): “…valahul trebuie atâta batut, pâna îi curge sânge din ciolan…”. Mda. Chiar asa! De AICI încolo (daca nu vom fi atenti) va începe, prin Tragedia Uitarii – TRAGEDIA NEAMULUI SI A OMENIRII – …CALAII LUMII (MEREU…”RE-NASCUTI”!) ABIA ASTEAPTA!!!.

Note de  subsol: 1- -Dan Sandu, Amintiri din Samsara, Editura Ateneului Scriitorilor, Bacau, 2011. 2- „Oana Orlea, nascuta Maria-Ioana (Oana) Cantacuzino (nascuta la 21 aprilie 1936, România), este scriitoare si fosta detinuta politica, aflata în exil în Franta, unde locuieste din anii 1980. Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara. În 1952, la numai 16 ani, ca eleva in clasa a X-a, este arestata si condamnata la patru ani de închisoare, sub acuzatia de complot si actiune subversiva împotriva statului, pentru ca a distribuit manifeste anticomuniste si executa pedeapsa de închisoare pâna în 1954. În aceasta perioada fost detinuta la Vacaresti, la Jilava, într-un lagar de munca la Pipera, în croitoria puscariei Târgsor, în puscaria de la Mislea, la Malmaison etc. În timp ce Oana se afla în închisoare, George Enescu este invitat de primul ministru Petru Groza sa sustina un concert la Bucuresti. Enescu respinge aceasta invitatie atâta vreme cât Oana nu va fi eliberata de acest regim. Dupa ce a iesit din închisoare, nu i s-a permis sa-si continue studiile si a trebuit sa-si câstige existenta ca sudor pe santier, ca taxator de autobuz, sa spele pe cap clientele unui coafor. A fost mereu supravegheata de Securitate si, în 1960, a fost arestata din nou pentru câteva luni în procesul atacarii furgonului de bani al BNR. În perioada de relativa deschidere din a doua parte a anilor ‘60, Ioana Cantacuzino a reusit sa publice sapte carti – proze scurte si romane – sub pseudonimul Oana Orlea. În anul 1980 se stabileste în Franta. Cele îndurate în închisoare au ajutat-o sa scrie o carte autobiografica despre tineretea sa furata publicata la Editions Seuil, din Paris. Ea îsi semneaza cartile cu numele sau de casatorie, Oana Orlea” cf. Orlea, Oana, “Ia-ti boarfele si misca!!” – interviu realizat de Mariana Marin, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti si cf. wikipedia.

A TREIA FORTA- România profunda

Recenzie de Drd. Stelian Gombos

A treia forta – România profunda. Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon. Editura „Logos”, Bucuresti, 2008, 367 pagini

 

[pullquote]Motto: “ Nu ni se potriveste nici un model extern de civilizatie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit sa fim lasati sa crestem organic, dinlauntrul nostru. Cred ca schema de baza, arhetipal-seminala, a fiintei noastre se gasea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lasat de izbeliste, la mijloc de drum, între preistorie si electronica. Nu avem un pattern, crestem si descrestem aiurea, dupa legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri cautând petrol si otel si negasind decât cimitire de folclor si limba.” Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal[/pullquote]


 

Am încheiat, în urma cu câteva ceasuri, si cu o oarecare întârziere, lectura volumului, scris „la patru mâini, doua suflete mari si doua caractere tari” de eseistii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon si recomandata cu multa sinceritate si responsabilitate de catre catre Actorul, Regizorul crestin, Apologetul si Marturisitorul autentic Dan Puric. În mod normal, as lasa sa treaca de la câteva zile la saptamâni, care sa lase ebulitia lecturii sa decanteze lin într-un text. Unele dintre recenziile mele sunt departe de momentul primei lecturi cale de mai mult de un an. De data aceasta nu va mai fi la fel, scriu la cald, adica la rosu. Voi mai face, marturisesc dintru început, ceva ce consider a fi impardonabil, un lucru pe care mi-l refuz din principiu: o recenzie la persoana întâi. În raport cu cartile pe care le citesc, sunt prea mic, nu exist. Volumul celor doi autori nu m-a întâlnit altfel, nici nu m-a lasat mai mare. Poarta însa cu el o încarcatura de Prezent care provoaca cititorul la o reflectie fatisa, fara jumatati de masura. Un Prezent agresiv ca o îndragostita care vrea sa stie: „Ma iubesti?” si careia nu-i poti raspunde decât afirmativ sau negativ, dar musai cinstit. Nu te poti angaja în fata acestui tip de întrebare decât la persoana întâi, strict personal. Deci si prin urmare, asa voi face. Am terminat lectura cu certitudinea întâlnirii cu unul dintre cele mai importante texte despre lumea noastra redactat în România, senzatie pe care n-am mai avut-o niciodata de la Omul recent a lui Horia Roman Patapievici încoace. Rog ca aceasta din urma observatie sa nu-mi fie judecata prea dur, neputând spune, la urma urmei, ca citesc toate lucrarile care se publica pe la noi, nici macar pe toate care merita acest efort. Este o impolitete fata de contemporaneitate, dar este preferabil asa, zic eu, decât sa fiu nerecunoscator celor ce ne vin din trecut. Observatia asemanarii dintre cele doua volume nu este, cred, lipsita de importanta, si o voi relua în partea finala a recenziei, acolo unde voi încerca sa schitez câteva anticipari ale impactului pe care îl va avea A treia forta: România profunda.

 

Asadar, iata, în rastimpuri, în orice cultura apar carti care dinamiteaza ideile considerate pâna atunci a fi de neconstestat. Carti inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective si creeaza un climat nou. Nu cred ca gresesc când afirm ca A treia forta: România profunda, cartea scrisa “de patru mâini si doua capete” – de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, cu postfata semnata de Gheorghe Fedorovici, si cu interviurile realizate cu cei doi autori si protagonisti de catre Silviu Man, va masura cu precizie cât de permeabili am ramas la idei cu adevarat noi, cât de ancorati suntem în realitatea zilelor noastre si, mai cu seama, adevaratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediata de nici o instanta politica ori slogan publicitar.

 

A treia forta: România profunda nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu provine din niscaiva fraze lungi si amenintatoare, delicat-ininteligibile, nici din docte si tepoase note de subsol, ci din faptul ca ei stiu sa ti se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilata dupa tufisul unor concepte costelive si arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeste, în cel mai viu si mai asumat mod cu putinta, despre stirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresiva a omului de omenie, despre cresterea deficitului de România în România si alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin marturisire. Iar Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon marturisesc, vorba aceluiasi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ti se poate lua la perchezitie”.

 

Ce înseamna a gândi? Eugen Ionesco spunea: “A gândi înseamna a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamna însa a jongla cu termeni prestabiliti – a gândi exista numai în afara locurilor comune si ale prejudecatilor vremii. Noi ne-am obisnuit sa credem ca vremurile noastre ne daruiesc libertatea, ceea ce n-a facut nici Evul Mediu (pentru ca “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru ca „vai, monarhist”), nici perioada interbelica (pentru ca, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, dupa 45 de ani de comunism si 21 de ani de tranzitie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearca sa si-l explice, ni se pare ca ne-am trezit, un pic buimaciti, în cea mai buna dintre lumile posibile. Libertatea noastra cea noua s-a nascut prin “spargerea prejudecatilor” lumii celei vechi… Ce uitam însa, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este ca în locul vechilor prejudecati, timpurile moderne ne-au facut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identitati, de posesori de drepturi, carduri bancare si ferestre cu geam termopan. În loc sa gândim singuri, ne-am învatat sa cântarim lumea în termeni vagi si smulsi de realitate, sa ne raportam existenta nu la oameni, ci la institutii, si sa etichetam definitiv adevarurile incomode pentru a nu fi perturbati din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forta: România profunda – acela ca demonstreaza, cu argument limpede si maximum de blândete, ca si lumea în care traim sufera de grosolane imprecizii si de insuportabile locuri comune. De exemplu: imaginea noastra despre “capitalism” este indisolubil legata de aceea a unor banci si corporatii uriase, care ruleaza în circuitul economic sume ametitoare. Nu ne putem, deci, închipui un asa-zis capitalism la scara umana. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar practicat de negustorii Frantei de dinainte de Revolutie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile si care nu aveau obsesia consumului si a maximizarii cu orice pret a profitului (elemente fara de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemâna ar fi sa afirmam ca exemplul este lipsit de relevanta, fiindca aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum si aici, “în cea mai buna dintre lumile posibile”… Daca am aduce însa aceasta obiectie, am uita, în mod nepermis, ca circuitul lumii nu este liniar si ca o crestere cantitativa nu înseamna neaparat un progres (“Chiar si despre o tumoare se spune ca se afla în progres” –Giovanni Sartori).

 

Într-un stil imbatabil, cu floreta luciditatii învelita într-o teaca stilistica de mare rafinament, Mircea Platon ridica masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentam zilnic: – iluzia dezvoltarii României prin rapt: “România îsi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie taraneasca prospera si 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai ramas de aparat? Micul întreprinzator);

– iluzia democratiei imaculate: “Dupa cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are înca de dat un raspuns la întrebarea daca democratia e posibila în lipsa existentei unei clase de tarani, de fermieri, de yeomen, de razesi, a caror independenta economica si virtuti rustice de autosuficienta, spirit de întreprindere, stocism, si prudenta au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice si pâna în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai ramas de aparat? Satul);

– iluzia dreptei intolerante: “Nu fortez pe nimeni sa fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeste de alta credinta, dar nu accept sa fiu “tradus”, sa fiu redefinit, reeducat, sa fiu fortat sa devin altceva sau sa renunt la parti din credinta mea sau din practica ei liturgica. Darul lui Dumnezeu e sa ne iubim fiind diferiti – chiar dusmani -, nu sa ne iubim pentru ca suntem la fel. Pentru ca trebuie sa-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poti fi conservator fara sa fii legionar si fara sa fii de stânga);

– iluzia învecinarii dintre conservatori si legionari: “Punctele unde se opereaza desprinderea de Miscarea Legionara sunt cele referitoare la: cultul violentei si folosirea atentatului politic ca raspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârsitor al statului în viata economica sau spirituala, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importanta fiind acum restaurarea libertatii omului dupa deceniile de manipulare comunista si pavlovianism social; antisemitismul si teoria conspiratiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinara a realitatii care cere instrumente mult mai nuantate de întelegere si actiune decât determinismul conspirationist” (idem);

– iluzia unui crestinism al elitelor, aseptic si urban: “Intelectualii spiritualisti se vor introvertiti într-o “biserica interioara”. Vor sa fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multa bibliografie ca sa ajunga acolo. Unui taran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin partile Basarabiei, si câteva gâturi de tarie.” (Ce-a mai ramas de aparat? “Ortodoxia babelor”);

A nu se întelege ca omul timpurilor noastre – fie ca locuieste la Lyon, Boston, Oradea sau Galati – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjuratoare si realitatea simulata, nascuta din prejudecatile despre care vorbeam mai sus. Omul poate înca intui raul, dar numai în manifestarile lui cele mai vizibile – ale nepasarii civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând sa caute cauzele prime ale raului ce-l înconjoara, el – constata Ovidiu Hurduzeu – sfârseste prin a-l echivala numai cu mizeria copioasa. Orizontul nostru de sensibilitate este micut si, în miopia noastra, credem ca de îndata ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea sa ne numim “civilizati”, uitând ca civilizatia nu înseamna neaparat omenie. Nu vad, de exemplu, daca ar putea fi preferabila limba dezinfectata, de cauciuc, a corporatistilor, înjuraturii cleioase de Strehaia: “În România, el nu vede decât gropile din asfalt, coruptia politicianului si spaga functionarului din spatele ghiseului, mitocania semenilor sai (dar nu si pe a lui însasi). În mintea sa toate ar trebui sa functioneze ca-n Elvetia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elvetie româneasca. Nici sclavii fericiti ai Americii nu vad mai departe de vârful nasului: îl înjura pe Bush pentru pretul ridicat al benzinei, dar continua fiecare sa mearga la birou într-un SUV de cinci tone. Se arata vag îngrijorati de “global warming”, dar sunt speriati de-a binelea ca fabricile se închid, tara se dezindustrializeaza iar viitorul se muta în China si India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane însotita de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, actioneaza prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse. E greu sa le deslusesti din habitaclul automobilului.” (Hipercomplexitatea paguboasa)

 

Odata ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu nu întemeiaza o doctrina sau o ideologie, nu propun regulamente noi si noi organigrame. Ofera un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfatisat de Forta a treia nu este Om Nou, nu este secretia ambigua a unor minti înfierbântate care vor sa încerce înca un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului sau. Nu partizani, nu adepti, nu purtatori de insigne si drapele, ci oameni – fara majuscule, oameni în carne, oase si suflet… Oameni care nu traiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hot vsersus Prost”. Oameni care nu jubileaza la gândul ca au sa-si îngroape viata undeva pe ruta birou – hipermarket. Care stiu ca “a te realiza” nu înseamna a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR si comunicare pentru a se face întelesi. Care nu fac binele doar pentru ca asa se recomanda la televizor în fiecare sâmbata seara si care stiu ca, orice ar spune cercetatorii americani, copiii pot creste cu hrana catodica pe baza de desene animate sângeroase si filme cu împuscaturi. Oameni normali.

 

În cele din urma, este bine sa ne întrebam, dupa ce lectura ia sfârsit: si acum? Ei bine, fara sa-mi arog daruri profetice, voi risca sa dau niste raspunsuri, jumatate în serios, jumatate raspunzând unei provocari agonice. Ziceam, la începutul acestei recenzii-eseu, ca A treia forta: România profunda, aminteste tulburator de Omul recent. Din diverse motive de ordin personal, am citit aceasta din urma lucrare „la spartul târgului”, când valurile pe care le-a suscitat se domolisera. Horia Roman Patapievici era deja institutionalizat si cuminte ca un berbec juganit, nimic din violenta razvratitului nu mai aparea în persoana lui publica. În Discernamântul modernizarii aveam ulterior sa asist la echilibristica puerila a celui care jinduieste sa pastreze varza (discernamântul traditional) fara sa loveasca, în numele Tatalui, capra (modernitatea). Dupa varii alte luari de pozitie de sorginte neoconservatoare, filosofenii pe tema 9/11 si deliruri hipercompetente despre Islam m-am lamurit: omul se golise de substanta, fusese vampirizat, devenise de-al lor. Îndraznesc sa spun ca, pe termen scurt-mediu Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sistemul îi va asalta si pe ei cu tentatia confiscarii.

În mediile României epidermice, cred ca nu se va întâmpla aproximativ nimic. Cartea va fi vag citita, eventual adulata pe ici pe colo, apoi peste ea se va depune praful uitarii. Toata lumea o stie, si o stiu si autorii prea bune: cartile nu schimba lumea. Atunci când par s-o faca, schimbarea e antrenata deja, cartile doar o înregistreaza après coup, si o cristalizeaza. În starea în care sunt lucrurile, este chiar lucid sa ne întrebam daca ceva mai poate fi schimbat, iar daca da, în ce fel, în bine sau în rau? Textele sacre vorbesc despre o ultima parte a ciclului cosmic ca despre o perioada de violenta, de ratacire si de ignoranta aproape totala. Ar fi o trufie sa identificam timpurile noastre cu cea mai neagra perioada din Kali-Yuga, dar ar fi o lejeritate sa îndepartam aprioric aceasta supozitie. În ambele cazuri însa, repet, cartile nu pot schimba nimic de la sinea lor, oricât de oneste ar fi ca opere de discernamânt.

 

Este drept sa ne întrebam, în cele din urma, ce va reprezenta aceasta carte pentru România profunda. Iarasi, sunt nevoit sa zic, nimic. Acolo unde profunzimea nu este atinsa de cangrena modernitatii, lucrurile vor continua sa curga pe fagasul lor si fara acest text, la fel cum o carte buna despre ecologie nu influenteaza cu nimic natura, care stie sa-si vada de ale ei si fara concursul specialistilor. Acolo unde România profunda se retrage în fata kitsch-ului, a manelizarii si a mârlanizarii, lucrurile vor merge în rau, dupa cum au apucat. Pe ici pe colo, câte un adolescent va gasi niste confirmari ale intuitiilor sale adânci, iar revolta lui va capata, poate, substanta si sens.

 

Dar sa ne întoarcem iar la autori. Din punctul de vedere al pragmatismului de gospodina care a invadat pâna la cele mai fine interstitii ale vietii noastre, A treia forta: România profunda trebuie sa para de un donquijotism desuet. Este genul de carte care se scrie pentru a te achita de o datorie de onoare fata de constiinta proprie, este cartea care capata deplin sens daca esti convins ca, pâna la urma, totul este doar între tine si Dumnezeu, e sfidarea perfecta care trebuie adresata postmodernitatii pentru a demonstra ca esti, în pofida tuturor lanturilor cu care te-a zavorât, un om liber. A treia forta… Este orice, dar numai o întreprindere rentabila nu. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sunt într-un moment de gratie. Au scris o carte onesta. Celor carora adjectivul li se pare zgârcit, îi asigur ca nu este asa, în vremurile noastre în care minciuna si înselatoria par simple conventii adoptate în vederea reusitei. Au provocat sistemul, desi s-ar fi putut strecura si ei în „elitele” globalizate si dezîntrupate. Din punct de vedere spiritual sunt însa, pe prag, cu aceasta critica a lumii moderne. Pot face cale întoarsa, cedând sistemului care va încerca „sa-i recupereze”, juganindu-i cu onoruri, ca pe Horia Roman Patapievici. Ar fi pacat. Pot ramâne linistiti si confortabil acolo unde stau deja, incoruptibili, criticând amar pâna la sfârsitul vietii agresarea României profunde (scriindu-i, eventual, dupa ceva vreme, epitafuri). Ar fi la fel de pacat. Sau îsi pot continua drumul mai departe, dorindu-si ceea ce orice crestin trebuie sa-si doreasca, nici mai mult, nici mai putin decât sfintenia. Povara acestei carti, integrala, este cea a autorilor, si în egala masura a celor care o vor trai si interioriza cum se cuvine, si vai celor care se vor apropia de acest text pentru a se întoarce comod la ale lor, dupa ce-l vor fi înteles…

 

Drept urmare, acum la sfârsitul acestui eseu – recenzie, multi dintre cititorii volumului A treia forta… se vor întreba: despre care Românie vorbesc Ovodiu Hurduzeu si Mircea Platon? Si trebuie sa admit, cu imensa parere de rau, ca vor avea impresia ca se afla în fata unui pseudo-concept intelectualist, a unei conventii de laborator. Lipsa nu va fi însa de partea autorilor, ci a cititorului. Si asta pentru ca multi dintre noi traim într-un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime. Locuitorul României desertificate despre care vorbeste Ovidiu Hurduzeu va crede ca este împins la un exercitiu livresc fara rost, experienta sa reducându-se la unul din multele orase „europene” tipice ale României, în care abunda „posibilitatile” dar în care oamenii interactioneaza vag, epidermic, fara sa-si împartaseasca nimic, în care se comunica, dar nu se intra în comuniune.

 

Cu alte cuvinte, ma veti acuza, cititori ai acestor rânduri, de pesimism, si-mi veti reprosa pozitia paradoxala, de admirator fara rezerve, sceptic în ceea ce priveste consecintele. Nu-mi permit, va asigur, derapajul unor asemenea sentimentalisme. Lumea noastra este, dupa cum scrie undeva marele filozof Platon, în dezordinea lasata în urma Zeului, dupa plecarea lui. Ca lucrurile sa revina în matca, este nevoie ca Zeul sa se întoarca, nici mai mult, nici mai putin. Pâna atunci, carti ca A treia forta: România profunda ne sistematizeaza dorul, ceea ce nu-i deloc putin, si în acest conditii sunt sigur ca veti fi de acord cu mine…

 

Prin urmare, acum la încheierea acestui material, voi sustine cu toata convingerea si responsabilitatea, ca Forta a treia este cea mai coerenta pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebarii cu înversunare iresponsabila. România normala aparata de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu este nici Românie pasunista adormita suav pe “Mugur de fluier”, nici teocratie musculoasa, ci o Românie ordonata, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joaca al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiti ca “manageri”, Biserica nu practica autismul institutional, politica nu este circ, iar justitia nu-i contorsionista angajata la negru în circul politic. O Românie alcatuita din oameni, nu din functii: “Daca sistemul economic actual, îti ofera o prostituata, personalismul îti propune o nevasta dragastoasa; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul masinii, o friptura într-o gradina de vara, la un pahar de vorba; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colt unde vânzatorul îti spune pe nume; în loc de o filozofie abstracta, un om întreg care-ti vorbeste; în loc de revolutii, utopii si experimente, nascute din haos si plictiseala, evenimente desfasurate în rânduiala.” (Ceva si cineva). Asadar, ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea înca întreba un sceptic. Pentru început, raspunsul ar fi: sa nu uitam ca, dupa cum spune Ortega y Gasset, “lamentatia bolnavului nu este numele bolii de care sufera”. Sa încercam, cu alte cuvinte, sa vedem cât mai departe, atât în afara, cât si pe dinauntrul nostru. Si sa nu ne pierdem speranta, uitând ca zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic masluite…

 

 


Ma astepti cu praf

de Liu Xiaobo
pentru sotia mea, care asteapta in fiecare zi
 
Nimic nu-ti mai ramane de facut, nimic
decat sa ma astepti, impreuna cu praful casei noastre
aceste straturi
acumulate din belsug, in fiecare colt
tu nu vrei sa deschizi perdelele
sa lasi lumina sa le strice linistea
 
pe biblioteca, mesajul scris de mana este acoperit de praf
pe covor modelul absoarbe praful
cand imi scrii o scrisoare
si dragoste, cu varful penitei plin de praf
ochii mei sunt patrunsi de durere
tu stai acolo toata ziua
fara sa indraznesti sa te misti
de teama ca pasii tai vor contesta praful
incerci sa-ti controlezi respiratia
folosind tacerea sa scrii o poveste.
Pe vremuri ca acestea
praful sufocator
ofera singura loialitate
 
viziunea ta, respiratia si timpul
patrunde praful
in adancimea sufletului tau
mormantul centimetru cu centimetru
este scamos de la picioare
ajungand la piept
ajungand la gat
 
stii ca mormantul
este cel mai bun loc de odihna
asteptand dupa mine acolo
fara sursa de frica sau panica
de aceea tu preferi praful
in intuneric, in calma sufocare  
asteptand, asteptand dupa mine
ma astepti cu praf
refuzand lumina soarelui si adierea aerului
numai lasand praful sa te inmormanteze total
numai lasandu-te s-adormi in praf
pana ma intorc
si tu te vei trezi
stergand praful de pe tine si din sufletul tau.
 
Ce minune – inapoi din mormant !
 
 
 Traducerea in limba romana (a variantei  in engleza – Zheng Danyi,
Shirley Lee si Martin Alexander) de Sandu Citizen /Canada.

MY CHINA !

Despre China.
Informatii culese din lucrarile de semestru ale unei colege

Am crescut intr-o lume in care „Made in People’s Republic of China“ era apogeul luxului proletar. Pasta de dinti MAXAM sau ciocolata in ambalaj auriu care incadra perfect fotografia unui pod erau motive pentru ca fiecare zi in care le gaseam in casa sa semene a Craciun. De atunci lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China”, o tara care, odata cu preluarea Hong Kongului si Macao, in 1999, a inceput sa puna la grea incercare doctrinele economico-politice potrivit carora, pentru ca o tara sa fie capabila de o puternica si sanatoasa dezvoltare economica, numai sistemul capitalist dublat de democratie, ca forma de guvernare, e singura combinatie posibila.

China este tara cu cele mai atractiva economie, in crestere constanta din 1978, anul in care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punand accent pe investitii si exporturi. Produsul intern brut aseaza China pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, cu o cifra de aproape 5 trilioane de dolari.
 
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, cand vine vorba de cumparaturi, pe orice pui mana in Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lasat in urma atelierele si fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka si s-au mutat in China. La Macy’s, cele mai vandute cizme au fost cele din cauciuc, care le imita perfect pe cele de calarie si, evident, sunt „Made in China”; la fel ca si punga de hartie lucioasa si roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveste publicul feminin: Victoria’s Secrets.

China nu-si permite sa greseasca in contextul economic actual. Pozitiile pe care le detine in prezent sunt consolidate si datorita unor masuri guvernamentale ca cea care intra in vigoare foarte curand, in 1 februarie, si se refera la jurnalistii economici ce relateaza despre bursa chineza. Potrivit acestei masuri, doar jurnalistii cu minim doi ani de experienta in zona economica au voie sa relateze despre bursa, iar editorii stirilor economice trebuie sa aiba cel putin cinci ani vechime in domeniul. In acest fel guvernul de la Beijing doreste sa se asigure ca actiunile in derulare pe bursa vor fi protejate de fluctuatii cauzate de zvonuri. Masura, care poate se incadreaza in interventionismul unui regim totalitar, se justifica in contextul in care bursele din Shanghai si Shenzhen la un loc formeaza cea mai mare piata, la nivel mondial, pentru companiile care isi fac oferta publica pentru prima data.

Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat in ultimii doi ani sunt cele care fabrica panouri solare, China devenind cel mai important jucator in multe din componentele acestei industrii, in primul rand datorita subventionarii eficiente pe care guvernul chinez o practica. Cu doar o saptamana inaintea vizitei oficiale pe care presedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit caruia panourile solare necesare Departamentului Apararii vor fi de productie interna, americana, chiar daca in acest fel costurile s-ar putea sa fie mai mari. Departamentul Apararii foloseste panouri solare in toate zonele in care soldati americani sunt angajati, fiind o modalitatea sigura si autonoma de gospodarire a resurselor necesare vietii intr-o zona de conflict, fara a depinde de cineva.

* * *
In 2009, cu ocazia vizitei in China, Presedintele american a promis o simplificare in procedura acordarii de vize pentru studiu studentilor chinezi care doresc sa studieze in Statele Unite. Acest fapt a facut ca numai intr-un an numarul chinezilor care aleg SUA ca destinatie academica sa creasca cu 27,5 %. Cei mai multi dintre studentii chinezi provin din randurile a trei universitati: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua si Universitatea de Stiinte si Tehnologie a Chinei. 

Cei aproape un milion de studenti chinezi care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant american, la toate nivelurile, ajung sa fie acceptati datorita efortului depus de firme de consultanta la care acestia apeleaza. Prea putini dintre tinerii chinezi reusesc sa faca singuri curte unei universitati americane si sa fie acceptati datorita efortului personal depus. Dosarele celor care doresc sa studieze in SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanta care functioneaza legal in China. Pentru serviciile lor, acestea percep intre 20.000 si 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani. Detinute de chinezi care la randul lor au studiat in SUA, aceste firme de consultanta se implica intr-o paleta intreaga de lucruri, de la descoperirea unui program academic care sa corespunda cu cerintele studentului – client, pana la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americana, completarea documentelor necesare obtinerii de viza si chiar cumpararea de bilet de avion pana la destinatie. Firmele de succes sunt cele care reusesc sa trimita cat mai multi studenti chinezi in SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesata.

Schimbul de informatii intre studentii plecati la studii si colegii ramasi in China se face prin Renren (in traducere reteaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit in special de studentii din universitatile chineze si care numara peste 40 de milioane de utilizatori.

Studentii chinezi nu discuta politica niciodata, nici despre a lor dar nici nu comenteaza chestiuni la ordinea zilei care se intampla in Statele Unite sau aiurea, in lume. Wei –Wei Wang este bursiera Getty, in jurnalism, originara din Taiwan dar care isi desfasoara activitatea la Beijing. In articolele ei a povestit lumii intregi despre o serie de cladiri apartinand unor foste fabrici dezactivate si care, ani la randul au fost folosite, cu acordul autoritatilor, ca spatii – galerii si studio de catre tineri artisti chinezi. In timp zona a devenit cunoscuta sub numele de 798 Art District si un fel de magnet pentru o noua elita, un nucleu al tinerei generatii care insa a fost rapid etichetata de catre aceleasi oficialitati ca fiind „tineri furiosi”. Drept urmare, zona a fost culcata la pamant, distrugandu-se o serie de graffitti si alte forme de arta urbana. Numerosi artisti care au incercat sa-si protejeze operele au fost arestati si sunt in continuare inchisi, chiar si la aceasta ora, pentru nealinierea lor.

China defineste in acelasi timp doua entitati: guvernul si poporul. Suprapunerea nu mai este perfecta.

Ioana MOLDOVAN*
Los Angeles
31 ianuarie 2011
——————————

* Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles. (n.r.)