Gelu DELASTREI
Arhive cu si fara scopalamina….
Fragmente din jurnale nepierdute
…Regimul Ceausescu a vandut pe valuta unor tari ca Israelul, sub pretextul pseudo- umanitar ” reintregirea familiei”, sute de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, respectiv Germaniei occidentale, pe sasi si pe svabi. Ungurii au avut un „ parleaz” mai aparte, refugiindu-se in Ungaria, de unde aveau mai usor poteci spre Austria sau Germania. Cateva mii de marci au platit rude din Germania pentru concitadinul hunedorean, prieten si coleg de cerc literar, Martin Szeghedi, despre care am scris in revista Provincia Corvina si in revista internet Agero din Germania ca si in pagini de memorialistica din seria “ Cartea intalnirilor” . Am de la el corespondenta cat de o carte si, o vreme, am stiut unul de altul, numai ca exista detalii in vietile fiecaruia ce trebuie sa ramana sub semnul discretiei si stocate in arhivele personale ale unui trecut ce nu incape intre copertile unei carti, nu ar face decat sa mentina rani deschise fie si ale memoriei. Martin era un om harnic si bun familist, si ca scriitor, castigase pe merit dreptul de a edita prima carte, in urma unui concurs national, la editura timisoreana Facla,( editor ar fi urmat sa fie Ion Anghel…),editura severa dar cu exigente maxime, unde eu insumi am concurat cu … de 303 candidati, debutand editorial si unde l-am recomandat apoi si pe el. Cartea se numea ” Plecarea poetilor” insa ea nu a mai aparut niciodata ( red. de carte Ion Anghel), deoarece Martin, care era ca si subsemnatul, urmarit de securitate, el mai ales pe motive etnice, nemtii fiind considerati ” tradatori” si suspecti de ” contacte cu spioni”, acuzati ca “ascultam Europa libera”, etc. In realitate ei mai aveau amaratul privilegiu de a primi macar de sarbatori cate un pachet controlat la vama Deva, incat ajungea jumatate la familia lor, deoarece trebuia sa ” unga” vamesii sau amici influenti….Unul dintre acesti “ amici” era turnator – asa cum am aflat din propriile-mi dosare de la securitate… La ce bun sa-l mai amarasc pe Martin cu dovezi . Asupra cenaclului erau presiuni si eu fiind salariat si avand in indrumare culturala tinerii care-l frecventau, mereu eram chestionat de ofiterul de resort, sau de activisti, asta pe langa infiltrarea in gruparea noastra de informatori, santajati sau ” benevoli”. Pe unii ii stiam si exista intre noi un soi de joc cinic, din care uneori ieseau scantei…Un ostil declarat chiar public, pe atunci el insusi urmarit de securitate, V.B., il insultase pe Martin ca ar fi ” lifta ungureasca, nici macar neamt” si ca poarta o camasa pe care era brodata cu verde o .. coronita verde, semn de …fascism! Tin minte ca asta era la o calatorie de grup la cetatile dacice, organizata de noi, in grup fiind Dan Constantinescu ( cel ulterior mort in exil in Germania), Neculai Chirica, seful cenaclului Flacara al sindicatelor, Petrisor Ciorobea, activist judetean la cultura, apoi inspector cu “ probleme de infestare religioasa”, la fosta Casa a Armatei din Deva, responsabil de miscarea literara, Ioan Evu, Eugen Evu si Mariana Pindaru- (Birgau). Cand astfel a fost jignit, Martin, om de peste 30 de ani, a izbucnit umilit in plans. Acel sovinism avea sa-l faca a izbucni in plans si pe el, pe atunci cadrist inspector personal la asa- numita Paza militarizata a fabricii de paine din Deva… cand, intr-o alta imprejurare, la Hunedoara, vajnicul activist de la C.C. si adjunctul lui Paunescu la revista ” Flacara”, Niculae Stoian, (lector la academia de partid Stefan Ghiorghiu) intr-o stare de betie avansata, certandu-se cu ” protejatul ” lui, pe care il publicase la “ Flacara”, l-a numit ” sarpe ciangau din cartioerele de cusitari din Bacau”….V.B. a izbucnit in plans si a parasit masa unde eram eu, fratele meu Ioan si viitoarea sotie a sa, Mariana Pindaru, care, desigur, nu a uita scena…( La “ Doi cocosi”…). Aceasta zizanie era si ea un efect al securismului care functiona in virtutea ” dezbina si vei cuceri”, iar falseturile ” patriotice” abundau, mai ales la unii atinsi de boala propagandei ceausiste. Nu intru in detalii in ceea ce ma priveste, deoarece in reviste, presa, carti, am redat sute de file despre propria-mi odisee a dosarelor, si efectelor hartuirii din acei ani 1980-1989… in cazul recent al premierii Nobel pentru literatura a Hertei Muller, am scris cateva insemnari, deoarece ea a fost sotia poetului roman de etnie germana Richard Wagner, temporar locuitor al Hunedoarei, si care deasemenea mi-a fost coleg de cenaclu literar, pe cand ne intalneam la clubul Siderurgistul in fiecarfe luni.. Wagner fiind profesor de literatura.Herta Muller avea sa ii devina sotie dupa plecarea lui la Timisoara, la filiala scriitorilor germani din Uniunea Scriitorilor, unde am fost deasemenea colegi ” de filiala USR”, cu Wiliam Totok, Nicolaus Berwanger, Herta Muler si Riki…Emigrati, sau mai bine zis vanduti statului german si ei, am corespondat dupa 1989 cu Riki, afland ca ei divortasera, iar ea si-a reluat numele de fata. Richard a murit se pare, apoi, la Berlin si mi-au ramas doar doua carti de-ale sale,trimise dupa 1990, poeme scrise aici dar si dupa plecare, cu acute biografice, protestatare, sau subtil contestatare, in care se evoca Hunedoara acelor ani crunti. La Timisoara aveau sa fie preluati de securistii de acelasi soi, iar Herta Muler, iata, avea sa ajunga celebra in lume abia dupa anii 2000, cand repetat a candidat si a fost nominalizata pentru un Nobel. Desigur, tema a prelevat si desigur exista in decernarea acestui premiu unele circumstante cu vadit caracter politic global, mesajul umanitar, drepturile omului, excesele regimurilor totalitare, cu atat mai mult ca era vorba de o minoritate germana din Romania, care suferea aceleasi sicane si frustrari ca si scriitorii romani sau maghiari, mai ales, numai ca nemtii aveau curaj contestatar mai puternic si sprijin teoretic din afara. Ca lider de grupare literara si salariat la cultura, atat pentru unguri ( scriitori si pictori), cat si pentru nemti, am suportat frecvent consecintele, hartuieli, amenintari, de la partid, securitate si militie. Orice greseala a unuia, era exploatata pentru a santaja, sau a recurta persoana pentru a le fi turnator, ” cu scop preventiv” deoarece, cum mi-a spus cinic anchetatorul meu cpt. Haicu Ion, ” daca am fi pe vremea lui Dej, ti-as fi bagat pistolu-n gura”! Dar asa, ei ” actionau preventiv”, adica prin intocmirea sistematica a dosarelor de urmarire informativa ( D.U.I.), , chemari la securitate, interogartorii, provocari, teste grafologice, expertize, verificari ale unor delatiuni, pana la a patrunde ilegal in locuinta in abesnta ta, a fotocopia, scotoci, instala microfoane, ( inlcusiv la biroul de la casa de cultura, ori la ” discutii cu numitul”, si chiar la mijloace mai ” moderne”, strecurarea in pahar a scopalaminei, care provoca reactii delirante, vorbire incoerenta, agitatie si depresie,etc.
Tag: cenaclu
IANUARIE 2011, LA CENACLUL „VASILE SAV” DIN CLUJ-NAPOCA
Medalionul literar „Arc peste timp-Unirea Principatelor, Eminescu si noi”
Prima sedinta din acest an a cenaclului literar „Vasile Sav”, din cadrul Centrului de Zi pentru Varstnici nr.2, patronat spiritual de Liga Scriitorilor Romani, a fost deschisa de Maria Bobina (coordonatorul Centrului), care a invitat grupul vocal-instrumental „Speranta”, condus de prof. Modest Visoiu, sa-si desfasoare programul. Marcand astfel si implinirea a 7 ani de la infiintarea acestui cenaclu ce s-a remarcat printr-o activitate bogata pusa in slujba promovarii culturii.
Grupul vocal, in contextual medalionului literar-muzical „Arc peste timp – Unirea Principatelor, Eminescu si noi”, a sustinut un frumos program muzical-literar, in care poetul Al. Florin Tene a citit din creatiile sale dedicate Poetului National, iar grupul vocal-instrumental a interpretat un putpuriu de cantece pe versuri de Eminescu, unele compuse de Guilelm Sorban. Mini-concertul s-a incheiat cu cantecul Hora Unirii, pe versuri de Vasile Alecsandri si muzica de Alexandru Flechtenmacher.
Al.Florin Tene, presedintele cenaclului a prezentat ordinea de zi a sedintei care a continuat cu medalionul literar „Prin adevar invingem o parere”, sustinut, sedinta de sedinta, timp de 7 ani de catre Aurel Vuscan, acesta a vorbi despre „Actualitatea gandirii eminesciene oglindita in publicistica”.
Un interesant medalion, datorita expunerilor sustinute de prof.Vasile Sfarlea si prof. Antonia Bodea, a fost „Memoria calendarului – Rolul scriitorilor si publicistilor in pregatirea si faurirea Unirii Principatelor”. Amanuntele aduse, bogatia de informatie, elocinta celor doua cuvantari au fost rasplatite cu vii aplauze de numerosul public prezent in sala. In incheierea sedintei a urmat recitalul poetic „Eminescu, ca aerul si seva…”, in cadrul caruia membrii cenaclului: Vasile B. Gadalin, Ionel Andrasoni, Maria Botiza, Gh.Soptirean, Titina Nica Tene, Maria Racoltea, Ioan Benche si Emilia Tudose (care a recitat din poeziile sotului Mircea Tudose), au citit din creatiile lor dedicate lui Eminescu si marelui eveniment de la 24 ianuarie 1859.
Viitoarea sedinta va avea loc miercuri, 23 februarie, ora 11, La Centrul de Zi pentru Varstnici, nr.2, din str. Decebal nr.21, municipiul Cluj-Napoca.
Karina DRAGAS
Cluj-Napoca
3 februarie 2011
D-ALE LUI CARAGIALE
LICEUL DE ARTA “D.CUCLIN” GALATI in parteneriat cu CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI va invita in data de joi 20.01.2011, ora 11.00 la sala “Amfiteatru” din Liceul de Arta “D.Cuclin”
la spectacolul extraordinar: “D-ALE LUI CARAGIALE”
adaptare dupa schitele lui I.L.Caragiale
organizat de Trupa de Teatru “D’ARTE”
interpreti:
Cosmin Cornici, Oana Craita, Penelopa Magureanu, Madalina Parvu, Georgiana Stoica, Alexandru Toporas.
Regia si scenografia: prof. coord. Elena Carmina Ilie
Invitat Special eveniment: Angela Baciu – scriitor
Intrarea este libera!
Angela Baciu
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic
organizeaza expozitia de fotografie:
“SEMN DE APA” de Simona Andrei
Invitat special recital folk: Maria Magdalena Danaila
Deschiderea expozitiei: vineri 21.01.2011, ora 17.30, et.1, C.C.Sind.Gl
cood.proiect: Angela Baciu
Expozitia va fi deschisa publicului larg in perioada 21.01 – 21.02.2011
SIMONA ANDREI – fotograf
Licentiata in filosofie, fotograf profesionist
“Expozitia se intituleaza “Semn de apa” si este o colectie de 30 de fotografii cuprinzand variatiuni pe tema apei.
Un experiment pe marginea fotografiei de atmosfera, o cura de detoxifiere impotriva naivitatii fotografiei tip ilustrata. Expozitia se adreseaza firilor sensibile, meditative, celor care cauta esenta dincolo de aparente. ” zice Simona Andrei
Activitate
– Salonul National de Arta Fotografica Muntenia – Mileniul III, Campina 2007, editia a IV-a
– A XII-a Bienala a Salonului National de Arta Fotografica “Eva” Slatina decembrie 2007
– Expozitie personala “Dor de Eva”, Centrul Cultural Galati, februarie 2008
– Salonul National de Arta Fotografica – editie jubiliara, organizator Foto Club “Mircea Faria”, Craiova 2008, editia XXV
– Salonul National de Fotografie “Dan-Mihail Calinescu” Craiova 2008, premiul I sectiunea “Portret”
– Lucrari publicate in albumul On Exposure, Suedia, editiile 2008, 2009.
– Salonul International de la Sibiu, editia a XIII-a, 2009
– Expozitie personala “Cusca” café-galeria Mond’art Galati 2009
– Salonul fotografic national de tineret sub patronajul AAFR 2010– membru al juriului
Proiecte 2011
– expozitie personala ianuarie-februarie 2011 C.C.Sind.Gl
– In focus – expozitie-experiment de grup Bucuresti februarie 2011
– expozitie personala “Semn de apa” Craiova , Club foto Mihai Dan-Calinescu, 11 martie 2011
Va asteptam, intrarea libera!
Angela Baciu
scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl
Comunicat: Proiect 2011 – 2012
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic lanseaza proiectul:
“CULTURA INVINGE CRIZA
GALATZI – ORAS COSMOPOLIT DE IERI SI DE AZI “
Proiectul se va derula pe perioada 2011 – 2012 in colaborare cu toate institutiile culturale galatene, oficialitati, mass media.
Organizatorii isi propun sa ofere publicului de toate varstele, pe o perioada de 12 luni evenimente culturale de buna calitate, diverse, din toate domeniile artei.
Galatenii vor putea vedea spectacole si lecturi de poezie, lansari de carte si reviste, expozitii de fotografie, magia teatrului, arta fotografica, sedinte de cenaclu, diferite concursuri de literature, desene, picture, poezie haiku, targuri de vintage, handmade si antichitati, si multe altele.
C.C.Sind.Gl isi propune si in acest an un plan de proiecte plin, dorindu-si sa organizeze evenimente si in spatii neconventionale, spectacole de strada,evenimente caritabile si, mai ales, prin cunsocutul Ansamblu “Estrada Copiilor” & “Tinere talente” (instructori: Andreea Ignat si Mariana Onofrei) sa organizeze spetacole speciale pentru micuti. Echipa C.C.Sind.Galati va invita sa ne fiti alaturi!
Angela Baciu
Ligia SEMAN – un itinerar al vietii si cartii crestine
Marturii si marturisiri
Poeta si romanciera hunedoreanca Ligia Seman a debutat literar in cenaclul „Lucian Blaga” al tineretului indrumat de subsemnatul intre 1974- 1995. Provenind dintr-o familie traumatizata, la un moment dat a plecat din cenaclu, (si bine a facut), mergand la biserica penticostala din orasul Hunedoara. I-am pretuit talentul, pe atunci scria doar poezie, una tensionata de starile abisale, de suferinte psihice refulate prin scrisul literar, alegoric, narativ, poetizant uneori.
Cum eu eram supravegheat de „ organe”, care imi reprosau ca „ agiti spiritele tinerilor”, mi-a spus ca e mai bine pentru ea si pentru calea ei, a vietii ei. Ulterior s-a casatorit (Seman), si are doua fete, ne intalnim uneori si vorbim una- alta. I-am girat cu placere doua intalniri cu public, una la liceul unde ea preda un curs de evanghelizare (?) , la „ concurenta” cu preotul ortodox, alta la o lansare ampla cu public larg, cititori din biserici si persoane cu dizabilitati. Am elogiat si atunci, pe merit, alaturi de pastorul Gligor Hada, vechi prieten al meu si al familiei mele pentecostale.
La revolutie, am obtinut acte din sediul securitatii locale, cu „ tabele de tineri elevi infestati religiosi”, note informative pe care directorii erau obligati sa le dea la partid… Ligia era si ea printre acestea. M-au acuzat ca eu am trimis-o (?!) la pocaiti, deoarece si eu sunt fiu de pastor pentecostal…Nu i-am spus, ca sa nu ii otravesc copilaria. Un lucru e clar : Ligia scrie pentru a se mantui prin scris, in felul ei…Secretul este A CREDE si a nu marturisi mincinos, stramb, cu voie ori fara voie.
A publicat in tara cel putin trei romane de factura crestina, neoprotestanta., avand sprijin la editurile de resort din Oradea si altele.Romanele ei sunt oarecum didactice, cu multe trimiteri biblice, deci au caracter formativ, apostolic, oarecum. Dupa 1989, avand studii teologice baptiste, a fost profesoara de religie in invatamantul hunedorean. „Nemeritat de ingrata a fost soarta” literara a Ligiei Seman, mai ales anii adolescentei. Romanul „ Funiile dragostei”, debut oradean, cuprinde 300 de pagini de naratie moderna, intesata de citate biblice, intr-o epica structuralista moralizatoare- didactica. Cartea evoca memorabil si dramatic anchete securistice in randul studentimii unui oras din vestul tarii si consecintele asupra unor destine. Personajele sunt concis creionate, tensiunea starilor deseori exploziva. Catarsic, dar si initiatic, acest prim roman al ei a fost excelent salutat de cititorii din tara si strainatate.
Modernitatea travaliului epic se intrepatrunde cu apelurile (recursurile) la Noul Testament. Capitolele sunt intrepatrunse, modulare, cu insertii psalmice, cronologic, amintind tehnica cinematografica (montajul eseistic); memoria este ceea ce psihanalistii numesc „ regresiune in memorie”, telepatie auto- indusa, uneori voalata de „falsa memorie”, datorata frustrarilor, este zguduita de trauma psihica a Sistemului activistic- securistic, vizand individul si masificarea lui in societatea docila, robotizanta. Supravietuirea este de fapt subvietuire, iar efectul este „ handicapul constiintei”, stergerea – sau spalarea- memoriei – creierului, de fapt paranoizarea prin inregimentare, schizofrenizarea.Unica solutie este credinta in divinitate si iubirea de aproapele in sens crestin. Ligia Seman cea din poeziile dintai, terifiate si sindromice ale unei patologii a alienarii individului in societatea „ multilateral dezvoltata”, a optat pentru roman insa substanta prozei ei a ramas lirica. Dupa evenimentele din 1989, suntem debusolati si singuri, chiar daca nu am fost indoctrinati, cum generatia ei e salvata de „timp” si schimbarea socanta” – Provincia Corvina nr. 3, 1997.
Fin psiholog al personalitatii decazute dar si a colectivitatii ce devine complice, prin lasitate si instrainare sinelui, – conform relatiei patologice sadomasochiste, victima- calau, Ligia Seman (foto) controleaza ingenios constructia romanesca, situatiile ce se succeda si culmineaza in desfasurarea dramatica pe care o numim stigmatica. Ceea ce in anii adolescentei Ligiei era inflamabil in metafore ca intr-un „delir controlat”, subtextual, s-a deschis in romanele ei ca o ramificare semantica pe verticala unui arbore ancestral, revigurat de aerul tare al Libertatii de exprimare si de confesiune. In ambele romane, personajele – cheie sunt urmarite de implacabilul unui determinism ateu, in care instanta divina intervine pedepsitor- justitiar si uneori iertator. In vidul tenebros al ateismului, entitatea umana se va surpa, opturarea constiintei (sinelui) conducand la autodistrugere. Ligia Seman scrie romanul continuu al acestei dileme existentiale si vocatia ei teosofica este o chemare si un efect sublim al vindecarii. De la bantuire spre mantuire, am spune. Drumul vietii ei este „magic” unul al scrierilor ei cu verva evanghelica. Sunt convins ca ea va finaliza ceea ce a inceput, efectul exorcizant si catarsic al scrisului ei – se transfera terminologic in teoria moderna a literaturii.
Criza comunicarii s-a adancit, aparenht paradoxal, deoarece o criminala inductie dinspre profanul devenit seismic ca un siaj ce se amplifica – feed back – (nu am spus placebo!), criza candva resimtita dramatic in orasul sarac de pe dealul Hunedoarei, este evocata indraznet si cu har narativ, prin perfidia unor forte ocultate si disimulate in „salvatorii neamului” ce s-au reincarnat (impielitat) dupa lovitura cripto-comunista din 1989 si imediat – inocularea diversoponista a ideii ca” toata natiunea este vinovata” de totalitarismul acum prabusit, aparent agonic, dar stihial activ si oricand gata sa revina. Aceasta umbra planeaza cumva in romanele ei.
Dupa debutul Ligiei Seman, tacerea anumitor medii literare in jurul primului roman, era complice „handicapului constiintei” pe care Ligia Seman il va relua in romanul ulterior, cvasi-alegoric si cu accente autobiografice. Am avut bucuria fostului ei mentor literar de a o prezenta publicului, in acea sala unde erau si cativa asistenti in suferinta, unii in carucioare cu rotile. Puternicul suflu evanghelic al literaturii Ligiei Seman grevat pe un talent innascut si intarit de conduita proprie si experimentul misionaristic al propriei ei vieti, al familiei si prietenilor, pot fi garantia unui traseu modern – modern- apostolic in care implicarea ferventa a scriitorului in societate este modelatoare. Am evocat in doua carti de memorialistica ale mele. Poate e monstruos, insa AZI se stie ca „ revolutia” a fost facuta de unii din securitate si altii din serviciile secrte ale Armatei, laolalta cu activistii de teapa lui Iliescu- Brucan Bruckhar), Petre Roman (Neulander), gen. Militaru, Guse, etc. si o cohorta intreaga de altii. Cui ii mai pasa ca personajele obsedante ale Ligiei, ale noastre, s-au metamorfozat cameleonic, ca niste ventriloci ai Raului? Istoria o scriu mereu cei care tradeaza chiar cauza pe care, vezi Doamne, o pledeaza demagogic. Iar VRAJBA este cheia succesului distrugerii Fiintei nationale…
Reluand acest text dupa cativa ani, spre a-l semnala dlui Octavian Curpas, adaug ceva poate semnificativ: ii cunosc efortul de a fi primita in USR, numai ca stiu foarte bine ca exista o atmosfera complicata in acest sens, daca nu chiar o retinere fata de literatura religioasa a confesiunilor netraditionale din Romania. Un alt motiv al retinerii este presiunea multora de a intra in USR pentru „avantajul” de primi un procent la pensie, din fondul fostei Uniuni; numai ca sunt preferati doar cei care au cotizat ani multi la fostul Fond Literar. Poate astea nu sunt relevante, insa pentru mine, sunt, deoarece fac parte din viata mea (literara). Ligia va confirma calitatile de scriitoare, indiferent de incercarile vietii ei, traumatizante, ca a multor romani.
Eugen Evu, academician, membru al USR din Romania.
*Articol aparut in Revista Agero si in Romanian Vip
SCRIITORI SI CARTI
SCAUNUL HARULUI de Titina Nica Tene
La Editura CONTRAFORT, Craiova, 2009, a aparut volumul de versuri SCAUNUL HARULUI de Titina Nica Tene. Doamna Titina Nica Tene Membru fondator al Ligii Scriitorilor Romani de expresie romana de pretutindeni. Este membra a cenaclului Vasile Sav, patronat de Liga Scriitorilor. A scris numeroase carti . Colaboreaza la revistele din tara si de peste hotare . Este prezenta in mai multe dictionare. A luat premii precum Premiul pentru poezie la Vara visurilor mele, Bucuresti, 2002. PREMIU LA CONCURSUL NATIONAL „PE ARIPI DE DOR DOMNESC” IN AUGUST 2010.
Volum de o sensibilitate lirica aparte SCAUNUL HARULUI incepe cu un moto din Noul Testament:
„ Sa ne apropiem, deci, cu deplina incredere de scaunul
Harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, ca sa
Fim ajutati la vreme de nevoie.” Evrei 4:16
Dupa cum remarca Mariana Zavati Garder, in Oglinda Literara, nr. 38, februarie 2005, p.13: „ In lumea noastra glogalizata, unde multe sunt percepute ca o clonare de idei si fapte si unde scolile inalte ofera cursuri CREATIVE WRITING, din cand in cand iti face prezenta cate un scriitor autentic, un talent innascut si care aduce varietate in literatura contemporana. Titina Nica Tene este o astfel de scriitoare”.
Primul poem al volumului numit sugestiv Scaunul Harului, cuprinde versuri strabute de un fior metafizic, in care simtim bucuria renasterii intru creatie: „ O alta primavara vine,/Imi infloresc cuvinte-n gura,/ si cad tristetile din mine/ ca florile de pe rasura.” Tematica poetica este variata. Pornind de la bucuria lucrurilor simple (precum in poemul cu acelasi nume), se merge inspre gravitatea meditatiei poetice: „Cu fiecare zi murim cate putin,/ dar de asta nu avem habar,/ ne straduim din ce in ce mai mult/ sa strangem de-ale gurii in hambar.”(Cu fiecare zi murim cate putin…) Poemul A plecat maicuta… se inrudeste cu lirica regretatului poet Grigore Vieru: „A plecat maicuta, casa e pustie,/poarta e legata cu un lant de fier,/in gradina-s singuri butucii de vie/ cumpana fantanii scartie de ger.” In poemul Invesnicire satul ne apare ca matca a spiritualitatii romanesti: „Trebuie sa ma-ntorc in satul meu/ cum se-ntorc pasarile calatoare,/ m-asteapta acolo Dumnezeu/ speranta pe o aripa de zare.” Intoarcerea in sat este perceputa de autoare ca o intoarcere „catre izvoare” cum ar spune marele poet si filosof Lucian Blaga: „ Am sa ma intorc in sat curand/ unde ma asteapta maica buna/ la lumina stelei, licarind, / toarcem amintirea, ca pe lana.” Versuri precum: „ In cimitir, la parinti,/ le-am spus si lor ce ma doare/ si, asa, ca un raspuns,/ teiul sfant m-a nins cu floare” din poemul Intoarcere ne duc cu gandul la o poezie a regasirilor tarzii cu inflexiuni onirice. De o frumusete aparte este poemul Doamne, ajuta-ma… care se inrudeste cu lirica Anei Blandian si lui Adrian Paunescu: „ Parintii fa-i, Doamne, tineri,/eu, la lumina din stele,/ sa ma joc, ca altadata,/ cu copiii pietricele.” Marile teme religioase precum cele legate de Pa?ti sau Caciun sunt tratate de autoare intr-o maniera proprie. Versuri ca: „ E liniste-n parcul central,/natura, in juru-mi, renaste,/ Christos Inviat e cu noi,/ iar astazi e ziua de Pa?te.” (Nadejdea invierii) surprind o participare puternica la evenimentul comisc al Invierii Mantuitorului. In poeme precum Prin fapte… sau Ce m-as face Doamne fara tine? intalnim interogatii ontologice care ne duc cu gandul la Psalmii arghezieni: „ Ce m-as face Doamne, fara Tine/in aceasta iarna-n care ploua?/M-ar cuprinde-o deznadejde mare/ ce mi-ar rupe sufletul in doua.”( Ce m-as face Doamne fara tine? ). Cartea impresioneaza print vibratia lirica exceptionala in care meditatia filosofica se imbina cu o traire suava. In incheiere prezint poemul Mama:
Mama
Mi-e dor de tine mama si as vrea
sa fii, acum cand ploua, langa mine,
s-alungi tristetea de pe fruntea mea
asa cum o faceai, fiind cu tine.
Sa mergem dupa lemne amandoua,
acolo, in padurile umbroase,
sa culegem si ciuperci si flori
si sa ne-ntoarcem, seara bucuroase.
S-aprindem focul din surcele-n tinda,
fieband o mamaliga pentru lapte,
eu sa alerg, voiasa-ntr-un picior
pe langa focul scanteind in noapte…
Dar unde esti? Te caut tot mereu,
iar in gradina mai este cate o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
sa iti aprind, cu lacrimi, lumanare.
*
VALCEA IERI SI AZI IN IMAGINI COMENTATE-CALAUZA TURISTICA de Petre Petria
La „Editura CONPHYS”, din Rm. Valcea,in 2010 a aparut monumentala lucrare a domnului Petre Petria „Valcea ieri si azi in imagini comentate – Calauza Turistica”. Dupa cum remarca domnul Doru Capataru in prefata „Valcea de ieri, Valcea de azi, pentru cei de maine”: „Obisnuind-ne cu lucrari enciclopedice de anvergura, elaborate cu meticulozitate si probitatea stiintifica dobandita pe parcursul celor peste cinci decenii in care a slujit cartii, distinsul om de litere Petre Petria ne ofera de data aceasta, nu ca o repetare ci ca o completare a universul enciclopedic valcean, o incursiune sentimentala in Valcea, prin care ne poarta intr-un spatiu cu valente afrodisiatice, de leac pentru suflet.”
Ineditul cartii de fata, comparativ cu ceea ce ne-a oferit prin lucrarile anterioare domnul Petre Petria, consta in faptul ca se pune la dispozitia cititorului, pe langa pictura cuvantului, in principal imaginea, ca principal factor de completare a lecturii.
In „Argument” autorul arata ca lucrarea de fata : „ da posibilitatea trecatorului prin vreme sa colinde imaginar prin locurile minunate pe care la are tinutul Valcii, sa treaca prin conacele, pavilioanele sau prin castele timpului apus, sa stea la meterezele culelor, adevarate fortarete, marturii ale secolelor XVIII si XIX, sa miroasa iasomia din lazile de zestre prafuite, sa poposeasca prin hanurile ce se inaltau la raspantii de drumuri si sa asculte tropotul cailor postalioanelor aflate altadata ici si colo.(…) Autorul doreste ca aceasta stradanie modesta sa contribuie la dezvoltarea dragostei de neam si tara si sa fie totodata un indemn pentru generatia tanara, de a cerceta documentele care ilustreaza istoria in timp si spatiu, a poporului nostru pentru a transmite mai departe informatii, stiri, dovezi despre ceea ce a fost ieri si ce este astazi.”(p.5)
Cartea se adreseaza deopotriva cititorului obisnuit, omului de cultura, cat si celui care are un spirit estetic dezvoltat. Astfel, periplul spiritual (istorico-geografic) porneste din municipiul Ramnicu-Valcea.
Dupa ce prezinta mai multe ipoteze despre modul in care a aparut denumirea orasului –
cuvantul slavon „valc” cu sensul de „lup”, sau numele unui jude al tinutului, asocierea cuvantului
„Ramnic” cu un cuvant slavon „rabnic” (care ar insemna „elesteu”), interpretarea toponimului „Ramnic” ( care ar proveni de la diminutivul cuvantului „rivus” cu semnificatia de rivulus „rau mic” – autorul prezinta informatii despre asezarea si evolutia in timp al municipiului Ramnicu-Valcea.
Ramnicul de ieri si de azi care este unul „dintre cele mai vechi si frumoase orase ale Romaniei – devenit municipiu si resedinta a judetului Valcea, semanand cu gradina Maicii Domnului”, a ramas si continua sa ramana „copilul pamantului oltenesc scaldat de undele apei, in covata asezata cu credinta menirii de bine la piciorul uriasilor Carpati, ocrotitori de neam si tara”. (p.46)
Sectiunea referitoare la imagini vechi si noi despre Ramnicu Valcea, prezinta numeroase ilustrate de la inceputul secolului al XX-lea si pana in prezent referitoare la cladiri (publice si private), biserici, locuri de agrement, vederi de ansamblu, bulevarduri, poduri, actori valceni s.a. Gradina Zavoi, podul de peste Olt, spitalul din Rm. Valcea, casa autorului de manuale scolare, muzicologul Theodor Geanta din Rm. Valcea, cladirea fostului Seminar Sf. Nicolae, Biserica Catolica din Rm. Valcea, podul C.F.R. din apropierea cartierului Ostroveni ( de azi), judecatoria din Rm. Valcea, Salonul cartii scriitorilor valceni din incinta Rotarexim, Sala Polivalenta, licee, universitati, firme s.a. sunt prezente in carte. (pag. 47-8
Autorul ne ofera informatii si ne prezinta imagini despre Sfanta Episcopie a Ramnicului – care de la sfarsitul anului 2009, are rangul de Arhiepiscopie -, biserici din Ramnic si imprejurimi cum ar fi: Biserica „Buna Vestire”, Biserica „Sfanta Parascheva”, Biserica „Toti Sfintii”, Biserica „Sfantul Dumitru”, Biserica „Sfantul Gheorghe”, Biserica „Sfantul Ioan Botezatorul”, Biserica Evanghelica si multe altele.( pag.79-89)
In sectiunea cladiri ramase nedemolate intalnim ilustrate cu: Casa Simian, devenita sediul Muzeului de Arta Ramnicu Valcea, cladire in stil gotic, Casa dr. Lazarescu, unde a locuit cunoscutul om de cultura, renumitul dascal Traian Cantemir, Casa casatoriilor – patrimoniul municipiului, casa in care a locuit Anton Pann si multe altele.(pag. 90-95)
Dintre numeroasele ilustrate cu statui amintim printre altele: Bustul Imparatului Traian din Rm. Valcea, Statuia domnitorului Mircea cel Batran din parcul central al Ramnicului, Statuia Independentei, Statuia cpt. Nicolae Plesoianu, Statuia general Gheorghe Magheru – formatiunea de Pompieri Rm. Valcea, Statuia domnitorului Constantin Brancoveanu, situata in fata Primariei Municipiului s.a.(p.96-98)
Intalnim ilustratii cu carte veche de patrimoniu tiparita la Ramnic, din colectia Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul” Valcea (p.99), precum si ilustratii cu carti tiparite de autori valceni, inainte si dupa 1990.(pag.100-1009). De asemena ni se prezinta ilustrate cu afisele pieselor de teatru jucate pe scena Teatrului Adreani din Rm. Valcea.(p.110)
Pornind spre nord din Rm. Valcea, intalnim Muzeul Satului Bujoreni, Manastirea Frasinei, Athosul romanesc, legata de activitatea duhovniceasca a Sf. Calinic, Schitul din Jiblea, Schitul Scauieni, Schitul Ostrov, Metocul Pausa Schit. Informatia istorico-geografica se imbina cu ilustratele intr-un mod armonios.(pag.111-114).
Asupra Calimanestiului definit de marele istoric Nicolae Iorga „Sinaia Valcii”, autorul se opreste in mod deosebit (pag. 115-125), informatia scrisa imbinandu-se in mod armonios cu ilustratele.
Printre altele autorul remarca: „Peste tot locul, istoria se regaseste in leaganul timpului si pentru aceasta asezare. Salasul dacic de la Cozia Veche, Castrul roman „Arutela”, marea „Larva” a Coziei, manastirile Turnu si Stanisoara, Ostrovul, sunt fiecare alaturi de multe altele, maiestre edificii ce dainuie ca o minune a trudei omului in veacuri, peste mormintele unde isi dorm somnul vesnic Mircea cel Batran si maica Teofana, mama lui Mihai Viteazul.
Asezare veche ce iti are intaia atestare documentara la 1388, cand numele i-a fost asezat pe hrisoavele cancelariei lui Mircea voievod, Calimanestii au devenit de la inceputul secolului al XX-lea statiune balneara. Cronica istoriei acestui loc are prea multe file pentru a fi redate in acest spatiu. Ea se incheaga pentru fiecare moment mai important al istoriei noastre nationale cu litere de chinovar.
Vile cochete, impunatorul Pavilion balnear, Cazinoul cat si marile hoteluri sunt copii a nemasuratei iubiri dintre pamantul si apa acestui petic de rai romanesc.
Voievozii si oamenii de vaza ai acestei tari, imparati si calatori de pe alte meleaguri au adastat sau au dorit sa adaste sub poala de padure, la umbra muntelui, la fantanile cu temei de sanatate. Clopotele Coziei cheama in zi de sarbatoare pe toti cei care sunt si sigur vor fi, la masa de pomenire ce ne leaga pe toti trecuti, prezenti si viitori”.(p.115)
Caciulata, Manastirea Cozia, Manastirea Turnu, Manastirea Stanisoara, Castrul Roman, Valea Oltului, Valea Lotrului, Schitul Varatica, Cimitirul eroilor din Primul Razboi Mondial, Schitul Cornet, Turnul lui Doanca, depresiunea Tarii Lovistei – cu Titesti, Perisani, Boisoara, Cainenii, Racovita s.a. apar in paginile acestei monumentale lucrari. (p.126-156)
Autorul ne plimba intr-un periplu imaginar si la sud de resedinta orasului Ramnicu Valcea, prin orasul Babeni situat in zona centrala a judetului Valcea, la „confluenta raurilor Olt cu Bistrita, si la intersectia drumului ce leaga Ramnicu Valcea cu stravechiul oras (municipiu) Dragasani.” (p.157)
In continuare ni se prezinta informatii istorico-geografice si ilustrate despre: comuna Galicea, orasul Balcesti, Baile Govora, Manastirea Govora, Manastirea Dintr-un Lemn, Manastirea Surpatele, Schitul Manailesti, din comuna Francesti, Schitul Verdea din comuna Pausesti – Otasau, Baile Ocnele Mari, Prundeni, comuna model in judetul Valcea, Baile Olanesti, Manastirea Saracinesti, schitul Iezar, schitul Jgheaburi, orasul Berbesti, orasul Brezoi, comuna Voineasa, municipiul Dragasani.( pag.160-223)
Interesante informatii ni se ofera despre comuna Stefanesti, unde tatal folcloristilor olteni, cunoscutul cercetator, Teodor Balasel, avea sa cerceteze si sa lase in urma sa peste 40.000 de pagini. (p.224). despre Schitul Dobrusa, despre Manastirea Mamu – Lungesti, despre Schitul Patrunsa, despre Manastirea Bistrita, unde se afla racla cu moastele sfantului Grigorie Decapolitul, despre Manastirea Horezu sau Hurez, emblema arhitecturii medievale din Tara Romaneasca, despre orasul Hurezu, cunoscut ca un renumit centru etno – cultural – folcloric si ca un targ vechi, despre complexul muzeal Maldaresti, despre comuna Tetoiu si satul Budele, unde se afla „Casa memoriala” a scriitorului Bogdan Amaru.(p.224-241)
In finalul lucrarii intalnim ilustratii care se refera la „Constructii incepute anterior terminate in perioada 1933-1937” „ Costume nationale traditionale”, „Scene de munca”, „Moda palariilor de altadata”, „Instrumente muzicale manuite de sexul frumos”, „Figuri feminine –universale”, „Idile fermecatoare de altadata din tara si din alte parti ale lumii”, „Copilaria fericita”, un tabel cu populatia stabila dupa domiciliu, pe municipii, orase, comune si sexe la 1 iulie 2009, note explicative ale autorului si o bibliografie selectiva.(pag. 242 – 262)
Inchei aceste randuri cu o remarca a domnului Doru Capataru: „ Prin alaturarea imaginilor de ieri si de azi, Petre Petria nu creeaza un contrast a unei vieti cotidiene a Valcii, pentru ca autorul a stiut sa ingemaneze personalitatea si atmosfera istoriei celei vechi cu cea noua, in devenire, pastrand exuberanta fantezie a culorilor de odinioara si adaugand acea pecete de recunoastere urbanistica in mod gradual, in asa fel incat „socul viitorului” sa fie perceput ca o alunecare calma spre o evolutie fireasca si necesara catre modernitate.” (p.4)
*
GEORGETA TRETELNITCHI
Doamna Georgeta Tretelnitchi nacuta pe data de 30.03.1938 la Ungheni, Republica Moldova, a urmat Liceul Teoretic din Rm. Valcea si a fost de profesie contabil. A aparut in antologii de epigrame. Scrie poeme, fabule, rondeluri, proza, eseu, epigrame. A publicat in multe reviste. Este membra a cenaclului „A.E.Baconsky” din Calimanesti si a Clubului Umoristilor Valceni. A participat la concursuri si festivaluri. Dintre numeroasele premiile obtinute amintim pe cele din 2009 si anume: Premiul I Eseu si Premul II proza, Editia a V-a, la Concursul de creatie „Dumitru Mitrana” din Calimanesti.
FEMEIA CU PUNGA
( satira)
Moto:
Doamne cum mai e si viata!
Cum traiam la inceput…
Oare-n ce imi puneam piata?
Fara punga, sunt pierdut!
Tin minte din cele spuse
De prin vremurile-apuse,
Romanul era aparte,
De-ajungea-strainatate:
Dorea strasnic sa-si ia blugi,
Si s-adune multe pungi!
Cand venea-n tara din nou,
Le facea la toti cadou!
Astazi daca fac o schema,
Femeia e o emblema;
Cat ar fi ziua de lunga,
E-nsotita de o punga,
Intinsa ori sifonata,
Mai goala, sau mai umflata,
Burdusita cu cartofi,
Asortata la pantofi,
Botezata cu reclame,
Cum le sta bine la dame.
Eleganta cu cinci oua,
Iar atuncia poarta doua;
Cealalta mai incarcata,
O tine cam aplecata
Parca-ar zice: – Nu e bine,
Ca plecai cu pungi putine;
De n-o-ncepe degradarea,
Pana fac eu traversarea!
Si barbatu-i caz notoriu,
Nu-i lipseste accesoriul:
Punga fara de valoare,
Punga mica, punga mare,
Punga-ngusta, punga lata,
Ce fasie, desenata,
Ce mai…punga democrata!
Noua noastra „biruinta”
Are pungi, dupa dorinta!
Nu mai pleci pan`la Paris,
Ca sa-ti iei punga de vis!
Daca merge la plimbare,
El ia punga cat mai mare,
Cand o trece pe la Mall
Sa aiba mult spatiu gol.
Ce-o sa ia n-are habar,
Doar sa nu-l trimita iar!…
Si-asa nu mai poarta dunga,
S-o asorteze la punga.
De se-ntoarce pe-nserat,
Chiar trece neoservat.
Punga plina cu de toate,
Il mai scapa de pacate.
Nevasta pan`o goleste,
Se face ca atipeste,
Sa nu-i ceara socoteala,
Nu vine cu punga goala.
Buna cestere ii cere
Pungii, reconciliere.
Punga cumpara si vinde,
Orice usa o deschide,
Cand sfiit calci pe covor,
Punga ti-e ambasador;
De-i usoara sau e grea,
Ochii toti privesc la ea.
Dar vi peste-o saptana,
De nu vrei s-o lasi din mana;
Sau peste o luna poate,
Daca o ascunzi la spate.
Iar de-o misti asa de zor,
Pe-un picior, pe alt picior,
Schimb-o cat mai crestineste,
Cu un plic mic ce fosneste;
Tot ce strecori cu decenta,
Face minuni la urgenta.
Nu-ti trebuie prea mult tact,
Si-ai scapat si de infarct,
Ai scapat de tot ori ba,
Asta e tot treaba ta!
Asa cum spune poetul
Punga „s-a luat” cu petul.
Azi danseazi-n veselie,
In paduri si pe campie,
Si pe rauri curgatoare,
Ca doar e la nunta mare!
Si-uite-asa umbland hai hui,
Punga a facut si pui;
Pungi marunte si legate,
Ce asteapta congelate,
Ca sa faca taraboi,
Intr-o punga de gunoi!
De nu ar mai fi sa fie,
Tara va parea pustie.
Peturi si pungi de menaj,
In curand pleaci-n voiaj:
Cum vandura de tot soiul,
Bunuri, fabrici, cate-un pic,
Daca ne iau si gunoiul,
Vom ramane cu nimic!
M.N. RUSU SI FRUMUSETEA ANILOR FARA VARSTA
Nicholas Buda
Intr-un cadru, mai degraba intim decat festiv, la Cenaclul „Mihai Eminescu” din New York a avut loc, vinerea trecuta (22 octombrie, 2010), un eveniment de suflet: sarbatorirea zilei de nastere a criticului si istoricului literar M.N.Rusu. Revenit anul acesta, dupa o perioada de absenta destul de lunga, in cercul literar de la cenaclu, M.N.Rusu a demonstrat, totusi, ca nu si-a intrerupt munca sa de pasionat cercetator al istoriei literare romanesti, ci a continuat-o – cu acordul tacit al conjucturii sociale – in atelierul sau de restaurare istorica de acasa. Prieten foarte apropiat al poetului Nichita Stanescu, coleg de breasla al marilor jurnalisti dar si al marilor boemi, martor al evolu?iei literaturii din Romania timp aproape jumatate de veac, impatimit cercetator al documentelor de arhiva si deopotriva colectionar, criticul M.N.Rusu a impus de la inceput prin talent jurnalistic, profesionalism si dedica?ie. A devenit un nume care catalizeaza acum literatura romana, de la New York, pe o noua dimensiune.
Intalnirea de vineri seara a avut o emotionalitate aparte, binestiindu-se ca M.N.Rusu a mai adaugat un an la nobila sa varsta! Ignorand vremurile mai putin bune la care a fost partas dealungul vietii, si in virtutea inertiei sale de boem, M.N.Rusu nu isi arata anii pe fata-i mereu luminoasa, nici durerile launtrice ale dezamagirilor, pentru ca asa cum spunea prietenul sau, prof. Aurel Sasu (de la Cluj), „criticul nu imbatraneste, din moment ce cartile nu au varsta…”(„M.N.Rusu – 60 sau Calea si viata” de Aurel Sasu, in capitolul „Literatura Diasporei Nord Americane”, din volumul Lumina Lina, an X, nr. 3, iulie-septembrie, New York, 2005). Surprins in acest amor etern cu intimitatea slovei, M.N.Rusu uita notiunea timpului, orbitand intr-un spatiu istoric foarte sensibil, unde numai un initiat poate sa supravietuiasca. ?i tocmai acest context al supravietuirii sale, reflectat in ignoranta zilei, l-a facut, pentru multi dintre cei care credeau ca-l cunosc, sa fie un mare neinteles.
Momentul aniversar, la care am luat si eu parte, din dorinta sincera de a-mi arata gratitudinea fata de rolul pe care M.N.Rusu l-a avut in viata mea de activitate literara – lansandu-mi, la New York, primele doua carti – a fost si unul revelator. Descinderea in istoria amintirilor legate de personalitatea lui M.N.Rusu a fost inceputa de catre poetul Theodor Damian, care a dat tonul unei atmosfere de nostalgie, de pe vremea cand l-a cunoscut pe critic, pe care l-a numit nasul meu literar: „M.N.Rusu, in cariera lui indelungata si bogata, a format multe generatii de scriitori, i-a nasit pe acestia cum m-a nasit si pe mine, publicandu-ma in «Almanahul Coresi», pe care il edita la Brasov. As dori sa impartasesc o amintire despre felul in care l-am cunoscut pe M.N.Rusu, prin unchiul meu de la Brasov, nenea Ionel (Ionel Georgescu) care a fost seful librariei «?tefan O. Iosif» (din Brasov n.n.), de pe strada 7 noiembrie. Cred ca acum i s-a schimbat numele… Ionel Georgescu a fost, de asemenea, scriitor dar blocat de regimul in care a trait, nefiind publicat niciodata, cartile lui fiind ingropate in edituri. Deci unchiul meu care era din Brasov si M.N.Rusu care era la Brasov erau priteni vechi, facand lansari de carte impreuna. Astfel am ajuns eu pe mana lui M.N.Rusu! inceputul prieteniei mele cu acesta a fost un… negot – eu aduceam carte de la Dorohoi si ei imi procurau benzina de la Bucuresti! Era in perioada acelei saracii, cand benzina nu se gasea de loc… Asa am inceput sa ne vizitam si sa ne legam prietenia. M.N.Rusu este – si cred ca mai trebuie sa o dovedim – un critic de mare valoare! Este un om de inteligenta ascutita, un bataios dar si un mofturos, asa cum il stim, dar este al nostru. Ne este drag pentru ca, iata, crestem impreuna! Poetul Theodor Damian si-a incheiat cuvantul sau recitand trei poezii, dedicate lui M.N.Rusu: „Urmele mele clocotind”, „Guten Abend” si „Locul unde incepe slujba de seara”.
A vorbit apoi venerabilul pictor iconograf, Garabet Salgian care a ridicat tonul nostalgic al discutiilor, in registrul unei sobrietati caracteristice-i, marturisind ca M.N.Rusu are o intrumentatie critica si in teritoriul artelor plastice, mai ales al iconografiei. Poeta Valentina Ciaprazi a continuat, intr-o tonalitate perfecta, cu un elogios cuvant adresat personalitatii lui M.N.Rusu, pe care aceasta l-a numit „un carturar desavarsit” si caruia i-a dedicat o poezie. Ziarista Mariana Terra (de la ziarul „Romanian Journal”), a deschis cutia pandorei amintirilor din anii studentiei, cand a auzit pentru prima data de M.N.Rusu, pe atunci student in anul terminal. Aceasta a citit si o serie de epigrame dedicate sarbatoritului. Nuanta atmosferei de seara, de la intalnirea literara de vineri, a fost usor schimbata de interventia scriitorului Mircea Sandulescu, printr-o incercare a acestuia de a vorbi despre M.N.Rusu, evitand in mod special constructia apelativelor, dorind sa sublinieze ca se poate vorbi despre o persoana, chiar daca nu ai beneficiat de nici o favoare din partea acesteia: „eu vreau sa trec dincolo de lista aceasta a inventarului… mi-a facut, m-a vazut, m-a dres, m-a ajutat… toate sunt bune, dar sunt un inventar al unor lucruri de care ai beneficiat. Deci un om este bun in masura in care ti-a facut tie bine?! Eu merg mai departe de acest invetar… si desi mie pesonal nu mi-a facut nici un bine, tin sa-i multumesc pentru ca exista si face tot ceea ce face. La fel ca si mine, el a trecut prin servicii (in America n.n.) care sunt la antipodul literaturii. Daca ar fi sa definim un om prin ceea ce nu este, iata ce as spune despre M.N.Rusu – nu este mandru, chiar daca i-a inca zece premii va ramane la fel, nu este un inchipuit… nu este un tradator, nu i-a vorbit niciodata de rau pe cei cu care s-a asociat cultural si de care, la un moment dat, s-a despartit. Deci nu are rautate… Acesta este M.N.Rusu: capacitatea de a pastra fundamentulul! La multi ani”!
Urarile au continuat prin scurta alocutiune a poetului Liviu Georgescu, care printe altele spunea: „il cunosc pe M.N.Rusu de vreo doisprezece ani… atunci dansul a spus «eu sunt critic literar», iar eu am zis «eu scriu poezii» si astfel am devenit prieteni. M.N.Rusu este un spirit enciclopedic foarte bine informat, un intuitiv foarte exigent, iar cuvantul dansului de ordine valorica este metafizica… o matefizica religioasa, esentiala, de fond, nu de suprafata. Dansul a scris foarte mult in Romania la ziarele la care a lucrat… si a avut un volum numit „Utopica”, aparut in 1969, dar s-a oprit la acesta. Ar trebui sa isi publice articolele, pentru ca timpul nu e pierdut, mai poate face inca o carte din acestea! ii doresc fericire multa si viata indelungata, cu multi si fericiti ani”!
A mai vorbit Grigore Culian, directorul ziarului „New York Magazin”, care a tinut sa-si prezinte in mod public, respectul si admiratia – pur profesionale – fata de M.N.Rusu: „stiti ca eu nu sunt adeptul osanalelor, acesta nefacand parte din arsenalul meu de exprimare, de aceea am sa spun doar cateva lucruri pentru ca intr-adevar il apreciez pe M.N.Rusu. Atunci cand am inceput munca mea de ziarist, acum cincisprezece ani, el a fost alaturi de mine in redactie, unde a muncit o perioada impreuna…am invatat foarte multe de la el. Lucrurile acestea trebuiesc recunoscute… pe de alta parte, sunt un om care isi apreciaza semenii, in functie de ceea ce produc, luand in valoare calitatile si nu defectele acestora. Mircea este unul dintre cei care a produs foarte mult la viata lui, prin activitatea sa literara si istorica… de aceea nu pot decat sa-l felicit si sa-i urez un calduros «La multi ani»”!
Spre finalul serii a luat cuvantul si M.N.Rusu. Afisand un zambet larg de boem si ascunzandu-si cu grija emotia unui astfel de moment festiv, criticul a spus: „va multumesc, in primul rand, pentru ca m-ati onorat cu prezenta… intalnirea din aceasta seara este extraordinara datorita dumneavoastra, nu datorita mie. M-am gandit sa o iau si eu pe partea anecdotica despre ceea ce inseamna sa ajungi la o anumita varsta. Pot sa vorbesc din propria mea experienta, despre un fapt care dovedeste prezenta unui element de predestinitate in individualitatea unei persoane si individualitatea unei natiuni. Individul face parte din natiune, iar natiunea da identitate individului. Merg inapoi in istorie: am fost botezat de un preot moldovean, cu barba alba… am aflat mai tarziu ca se numea Neculai Hodoraba…, din Dorohoi. Dar acest preot era prieten intim al lui George Enescu, despre care a si publicat o monografie prin anul 1926. Mama mea, desi era o intelectuala… nu cunostea acest amanunt despre preotul Codoraba. Aceasta este prima intalnire astrala a copilului care eram atunci, cu religia. A doua intalnire astrala, simbolica, se produce atunci cand parintii mei cheama fotograful care ma fotografiaza intr-un lighean spalandu-ma, fireste gol, dar numai eu apaream si ligheanul… insa sub acesta se afla ziarul «Universul». A treia intalnire astrala… a fost la taierea motului, cand de pe o tava in care erau mai multe obiecte, eu am luat in mana creionul! Ce inseamna aceasta, daca nu o predestinare… Nu sunt numai simboluri intamplatoare, care te urmaresc toata viata. Cu un preot m-am intalnit si mi-a marcat destinul, iata, in presa am lucrat la cele mai importante ziare ale perioadei respective («Luceafarul», «Viata Studenteasca», «Amfiteatru» si «Saptamana»)… I-am cunoscut pe cei care abia iesisera, in anul 1964, din inchisoare, pe marii carturari cum ar fi Noica, Streinu, Cioculescu, Pandrea… intalniri absolut directe, de la care am invatat anumite lucruri, in contextul in care daca te intalneai cu ei apareai in notele informative, care sunt publicate acum, dar doar cu numele, atat. Cum apare si numele lui Mircea Sandulescu in notele informative din dosarul lui Dorin Tudoran – un lucru extrem de important… Trebuie sa stiti ca eu sunt, in primul rand, un gazetar, un ziarist. Opera mea nu este cea scrisa ci cea care va fi dupa moarte… Daca vreti o opera interioara, care sa-ti satisfaca si sa-ti bucure viata in continuare, sa te poti uita in oglinda linistit, ca nu ai pacatuit. Experienta de viata de pana acum mi-a demonstrat ca eu sunt modelat de toate personalitatile, mari sau mici, cu care m-am intalnit in viata si care mi-au acordat prietenie…”
Printre cei veniti sa-l felicite pe M.N.Rusu i-am remarcat pe Constantin Virgil Negoita (profesor emeritus la CUNY), scriitorul Ion Burcin, poetul George Nanau, epigramistul Constantin Aronescu, John Predescu (de la „Romanian Journal”), Valeriu Moldoveanu si altii. Cu toti acestia impreuna, am ridicat paharul de sampanie in cinstea celui sarbatorit, dorindu-i ani multi de acum inainte, cu sanatate, fericire si noroc.

