DESCÂNTEC DE PLÂNS CU INIMA LA GURĂ¹

de Octavian Constantinescu

Volumul domnului Adrian Botez, “Cavalerii Apocapliptici: Psalmodieri în vârful muntelui”, nu este unul de poezie obişnuită. Spiritul ludic, bine temperat (un fel de râsu’-plânsu’ mai “particular”), pare să-şi fi ocupat un loc bine meritat, în creaţia acestui autor original, aparte, cu un parfum aşa de particular, încât critica ar putea numai cu greu să-l circumscrie unui “curent”, unei “tendinţe”, sau “şcoli” literare anume. Titlul volumului nu este peiorativ, aşa cum am fost tentat să cred, la prima luare de contact cu cartea, contaminat fiind eu de lecturi mai vechi (vezi Topârceanu, cu al său roman “Minunile Sfântului Sisoe”, unde putem citi, negru pe alb, “Şi iată, şi iată, pe vârful muntelui ne-am aşezat…”) – ci el reprezintă un strigăt de alarmă, o prevestire a unor realităţi cu adevărat de apocalipsă, trecute, însă, printr-un filtru special, cu parfum uşor ludic, uşor autoironic, dezbărat de imprecaţie. Continue reading “Recenzie de Octavian Constantinescu, la vol. lui Adrian Botez: “Cavalerii Apocalipsei: Psalmodieri în vârful muntelui”” →