REVISTA INTERNATIONALA STARPRESS

COMUNICAT DE PRESA


de Ligya DIACONESCU

 

REVISTA INTERNATIONALA STARPRESS PREGATESTE VOLUMUL DOI AL ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME

 

Au început înscrierile pentru Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 2012”.

 

Revista internationala STARPRESS (revista româno-canadiano-americana, cu corespondenti din întreaga lume) informeaza scriitorii de origine romana de pretutindeni ca au început înscrierile pentru realizarea celei de-a doua antologii a scriitorilor români contemporani din întreaga lume „Starpress 2012”. Aceasta va cuprinde doua sectiuni: poezie si proza. Lucrarile vor fi publicate simultan in limbile româna si franceza.

 

Mentionam ca la începutul acestui an am scos de sub tipar:

 

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMANI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, „STARPRESS 2011″ (în limba romana si limba engleza).

 

Volumul s-a bucurat de un real succes si a fost primit cu interes de cititori. Au avut loc  lansari în California, Germania si Spania, urmând Anglia, România, Australia, Israel.

 

Pentru detalii, contactati-ne pe adresele de e-mail:

star_ligya@yahoo.com

sun_andrada@yahoo.com

free3ymher@yahoo.ca

 

Informatii suplimentare gasiti intrând pe:

http://www.valceaturism.ro/j15/index.php?option=com_content&view=article&id=3638: inscrieri-antologia-scriitorilor-qstarpress-2012q&catid=19: poezie&Itemid=35

 

Prioritate în paginile ANTOLOGIEI STARPRESS 2012 vor avea câstigatorii si participantii la Concursul International de Poezie Pentru Romanii din Întreaga Lume STARPRESS, editiile 2008 si 2010, colaboratorii revistei, cei care au fost publicati de STARPRESS si cei care sunt recomandati. Nu excludem pe cei talentati care dintr-un motiv sau altul nu au aparut în paginile noastre.

 

Ne rezervam însa dreptul de a nu publica scriitori controversati, de a nu publica lipsa talentului si pe cei care trimit intentia lor prea târziu, dupa primirea materialelor într-o anumita perioada care se va anunta în curând.

 

Totodata anuntam ca dat fiind numarul de pagini deja stabilite si un numar de scriitori fix, cei care se vor înscrie prea târziu, nu vor putea fi inclusi în Antologie, chiar daca au facut parte din prima editie. (Pentru cei care nu sunt colaboratorii nostri se va face o selectie)

 

Atât pentru poezie cât si pentru proza se vor aloca, câte 4 pagini, doua în limba franceza, doua în romana/începând cu un scurt CV, poza si versuri/fragmente proza.

 

Fiecare autor va primi câte trei exemplare. Vom dona câte un exemplar ambasadelor straine în România, bibliotecilor românesti din diaspora, centrelor culturale, asociatiilor, etc. Totul va fi imortalizat” si prezentat în revista STARPRESS (http://www.valcea-turism.ro) si celorlalti parteneri media din diaspora si România, ziare, posturi de radio si TV, reviste, agentii internationale de presa, colaboratori cunoscuti deja de domniile voastre.

 

Astfel, proiectele culturale ale Revistei Internationale STARPRESS dintre România si alte state ale lumii vor fi realizate direct si nu prin Ministerul Culturii, valorile tarilor respective… din punct de vedere cultural – artistic vor putea fi mai bine cunoscute la noi… ca si cele românesti în tarile lor! Deja avem câteva parteneriate pe tapet, inclusiv China si Japonia (pe lânga cele din USA, Canada, Israel, Australia, Republica Moldova, Italia, Spania, Belgia, Franta, Anglia, Cipru, Belarus, Germania, India, Grecia). (Avem în vedere inclusiv realizarea unor scoli de vara – tabere de creatie, spectacole, etc.)

 

Vom dona Antologia si unor ambasade romane din strainatate, centrelor culturale, ziarelor, posturilor de radio si tv. din tara si întreaga lume cu care avem colaborare dar si cu cele cu, care neavând colaborare, o vom realiza cu acest prilej (avem în vedere si centre culturale ale anumitor tari, nu doar cele ale României în tarile respective)

 

Proiectele sunt realizabile, în acest scop, avându-se în vedere ca fiecare participant – poet/prozator (care are talent) si doreste sa faca parte din ANTOLOGIA STARPRESS va contribui cu suma de 65 de euro pentru realizarea cartii, si mai ales pt. expedierea si publicitatea ei în întreaga lume.

 

Conditii de participare:

 

1. Atât pentru poezie cât si pentru proza se vor aloca câte 4 pagini, doua în limba franceza, doua în limba româna, începând cu un scurt CV si o fotografie a autorului.

 

2.Se primesc materiale culese pe calculator, corp litera 10 cu diacritice, font Times New Roman, spatiere între rânduri de 1 (va vom anunta din timp detaliile tehnice, pe adresele care vor fi mentionate printr-un comunicat de presa), o fotografie în format jpg, sii un scurt CV.

 

Materialele si CV-ul vor fi trimise în limba romana si franceza, pâna la data de 1 octombrie 2011.

 

3 Scriitorii vor achita suma de 65 euro (sau contravaloarea acestora în RON) pe adresa sau în contul Revistei STARPRESS)

 

4. Fiecare scriitor va primi câte 3 exemplare, gratuit.

 

5. Fiecare scriitor va putea avea propriul sponsor pentru paginile sale, nominalizat în paginile respective (câteva rânduri despre activitatea sa, adresa de e-mail si coordonate sit)

 

Asteptam parerile dumneavoastra, intentia de înscriere si alte propuneri, pe adresele star_ligya@yahoo.com, sun_andrada@yahoo.com, free3ymher@yahoo.ca sau la telefon: + 40 0723 371626 begin_of_the_skype_highlighting + 40 0723 371626 end_of_the_skype_highlighting.

 

Ligya DIACONESCU

Director general

Revista Internationala STARPRESS

http://www.valcea-turism.ro


DICTIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI

Din initiativa lui Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin a aparut la Editura „Portile Orientului “, Iasi, 2011, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, din România, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentala, Israel si America.

Dictionarul se deschide cu „Galeria scriitorilor români din anul 2010”, prefata semnata de Boris Craciun în care arata scopul acestui dictionar „de a înregistra, într-o banca de date, autorii de carti literare care se exprima în limba româna (din România, Republica Moldova si din toate zonele de pe Mapamond unde traiesc slujitorii scrisului frumos), oferim iubitorilor de literatura si scriitorilor care activeaza în zilele noastre o prima varianta a unui cuprinzator dictionar al literaturii române de azi”.

 

Dictionarul, având 600 de pagini, cuprinde, pe lânga fisele de autor, fotografiile acestora, si imagini cu scriitorii prezenti la diferite actiuni cultural-literare, astfel întregind un evantai de informatii despre „starea” literaturii noastre în primul deceniu al secolului XXI.

 

Aceasta ampla lucrare este un tot unitar informativ de mari dimensiuni din care nu lipsesc marii scriitori, precum: Nicolae Manolescu, Herta Muller, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Eugen Simion, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Alex Stefanescu, Doina Uricariu, dar si clujenii: Irina Petras, Titina Nica Tene, Doina Cetea, Dumitru Cernea, Petre Poanta, Ionut Tene, C. Zarnescu, Persida Rugu, C.Marutoiu, Al. Florin Tene, Mircea Popa, Mircea Oprita, Ion Cristofor, Ion Vadan, Dora Pavel, Marcel Muresanu, etc.

 

În acest dictionar sunt cuprinsi 2000 de scriitori români ai prezentului, majoritatea membrii ai Uniunii Scriitorilor, dar si 78 de membrii ai Ligii Scriitorilor Români, din care peste 300 de scriitori din zona de responsabilitatre a Clujului.

 

De asemenea, volumul acesta cuprinde o serie de autori din diaspora româneasca occidentala, din Franta, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Austria, Canada, Statele Unite, o parte din acestia sunt membrii ai Ligii Scriitorilor Români.

 

Din pacate lucrarea a omis cuprinderea a doi importanti scriitori din Australia: George Roca si Ion Miclau, iar din tara pe George Baciu, Ion Hiru, Elisabeta Iosif, si altii… Din Cluj lipsesc: Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca, Ioan Benche, Raveca Vlasin, etc. Poate în viitorul volum vor fi eliminate aceste lipsuri.

 

Este laudabila initiativa autorilor Dictionarului, acesta devenind un instrument de lucru pentru istoricii literari, dar si „lada de zestre“ cu care intram în Europa literara si „cartea de vizita” cu care ne „legitimam„ n fata mapamondului literar si cultural, în procesul fenomenului de globalizare.

Al Florin TENE

Presedintele Ligii Scriitorilor Români

14 mai 2011

 

Spirit of art, London

SPIRITUL ARTEI

de Dr. DOREL SCHOR


O EXPOZITIE INTERNATIONALA

 

Cam o data pe an, Zina Bercovici reuseste o incredibila performanta. Fara sa renunte la statutul de pictorita, intra in rolul dificil de curator si producator, mobilizeaza artisti plastici cunoscuti din mai multe tari si ii prezinta marelui public intr-o expozitie internationala de prestigiu. Anul trecut evenimentul a avut loc in Tel Aviv-Yaffo, anul acesta gazda a fost galleria Pall Mall din centrul Londrei.

Expozitia, intitulata “Spirit of Art” (Spiritul Artei), impresioneaza in primul rind prin afisul ei. Ea aduna lucrarile a peste 40 de artisti plastici contemporani din 13 tari, oferind publicului nu mai putin de 60 de picturi si 21 de sculpturi.

Ca intr-un caleidoscop al frumusetii, galeria permite un fructuos dialog al artelor vizuale, respectind angajamentul sugerat in titlu, de a reflecta spiritual artei. Sint usor de sesizat, in acest secol al globalizarii, cum se pastreaza totusi traditiile si influentele specifice tarilor de origine ale participantilor, mostenirea culturala… Diversificare ce nu deranjeaza interferentelor, comunicarii, creativitatii.

Am spune chiar ca dimpotriva, multiplele stiluri si conceptii personale, tehnicile si materialele diverse utilizate imbogatesc nu numai imaginea de ansamblu a acestei expozitii, ci ofera si intelegerea fenomenului artistic contemporan pe plan international. In numerosul grup de artisti veniti din Norvegia, Canada, Germania, Elvetia, Australia, Franta, Italia, Statele Unite, Cipru, Olanda, Bulgaria si Marea Britanie se distinge participarea israelienilor, care acopera o treime din total.

Prezentarea unui asemenea fenomen cultural in spatiul tipografic pe care il am la dispozitie, abia daca imi permite mentionarea nominala a israelienilor, lucru pe care il fac cu un dublu regret. Primul este posibilitatea de a selecta numai cinci ilustratii.

Al doilea este absenta artistilor plastici din Romania, in speranta ca in viitoarele editii, curatoarea (care este o buna vorbitoare pe romaneste) va redescoperii fenomenul artistic din tara natala. Participa, asadar, Baruch Elron , Zina Bercovici, Batya Bombigher, Maureen Fain, Vera Gelert, Idith Makover, Solomon Leviev, Einat Maor, Yeruham Mezan, Ruthy Segal, Bruno Pascal, Edy Snir, Lyat Polotsky si Barbara Robinsohn.

 

Expozitia a dovedit din nou puterea de atractie a acestui limbaj international pe care il constituie artele vizuale care, ca si muzica, nu cunoaste granite si nici oprelisti atunci cind oamenii doresc sa traiasca si in “Spiritul Artei” .

 

GAURA DIN CIORAP…

Ma însurasem cu Dana dintr-o dragoste „la prima vedere” de 6 ani. Eram un sot fericit ma întelegeam de minune cu Dana, o mai ajutam la bucatarie, ca mie îmi place sa gatesc, si când eram mai saraci îi ajutam si la curatenie.  Apoi am avut o femeie, Matilda, o unguroaica din Ardeal, complect românizata, maritata cu un român cu care si ea se întelegea bine. Nici noi nici ea nu aveam copii, noi ne-am hotârât ca la prima sarcina a lui Dana sa lasam copilul… pâna acum facuse doua raclaje „ca eram prea saraci ca sa avem un copil”. Acum eu din sef de proiect la IPROCHIM, ajusesem desigur prin „pile”, seful departamentului „Vest Unu” în MCE (Ministerul de Comert Exterior), o pozitie foarte importanta, mai ales datorita foarte-deselor delegatii pe care le aveam în tarile capitaliste. Ma ajuta faptul ca franceza o stiam binisor si engleza „o rupeam onorabil”. Nici Dana nu a stat pe loc, si ea a ajuns sef de proiect la IPROCHIM, unde fuseseram amândoi colegi. Am uitat sa spun ca amândoi eram ingineri chimisti.

Dana nu era o femeie frumoasa, era o femeie foarte frumoasa, toti barbatii se uitau cu jind la ea si eu ma umflam în pene, ca EU eram barbatul ei, si ea îi respingea pe toti cu mult tact. Femeile o invidiau si unele cleveteau spunând pe la ureche ca ar fi avut „un trecut glorios”. Eu stiam, ca Dana a fost sincera si mi-a spus de la bun început ca nu e fecioara si a avut o aventura care însa este de domeniul trecutului. Nu prea mi-a picat bine, dar nu-i poti pretinde unei fete ca la 29 de ani sa fie fata mare „si sa te astepte pe tine ca tu sa vii calare pe un cal alb si sa-i ceri mâna”. Eu eram cu patru ani mai în vârsta decât ea, nici eu nu eram „baiat mare”, ba si mai rau, fusesem însurat si aveam si un îngeras de fetita de 3 anisori care ramasese la fosta mea nevasta de care divortasem recent, deci mai plateam si o pensie alimentara de 400 de lei pe luna cât îmi stbilise judecatoarea la procesul de divort. Dana stia toata poveste, o stia si pe fetita cu care se întelegea bine, deci asta era situatia când „mi s-au aprins calcâiele” dupa Dana. Dana a acceptat situatia si a fost de accord sa ne casatorim cât de curând.

La începutul mariajului meu cu Dana, nu prea ne ajungeam cu banii, ca eu trebuia sa dau lunar cei 400 de lei, pensie alimentara pentru copil, care era atunci destul de mult ca eu aveam 1000 de lei pe luna si Dana cam tot atât. Eu însa eram oarecum într-o situatie umilitoare ca eu ca barbat avem un venit lunar mai mic decât nevasta-mea. Mie însa leafa mi-a crescut rapid si când am ajuns director în minister aveam 3600 de lei pe luna si pe atunci se mai dadea câte 10% fata de salariu pentru fiecare limba straina stiuta si eu luam 20% în plus pe lânga salariu. În fiecare duminica ma duceam si-mi aduceam fetita care se întelegea bine cu Dana, si vara în concediu luam fetita cu noi la Mamaia sau la Vasile Roaita, fost Carmen Silva.

Nu pot sa ma plâng, mariajul meu cu Dana putea fi dat ca exemplu, ea era atenta cu mine si cred ca ma iubea, eu nu am jignit-o niciodata si între noi era un accord tacit, nu pomeneam nimic despre trecutul nostru. Este adevarat ca pe mine câteodata ma „rontaia” un spiridus care-mi sufla la ureche, „cine o fi fost iubitul lui Dana si cât timp s-or fi iubit”. Dar ea nu-mi dadea nici un motiv sa fiu gelos cu toate ca si o gelozie retroactiva te seaca la inima. Datorita profesiei ei facea si ea dese delegatii la uzinele pe care le proiectase, atât în tara cât si în strainatate. Odata am stat în Algeria doua luni. Am mai stat odata si în Egipt o luna, îsa eu aveam o încredere oarba în ea, as fi bagat mâna în foc pentru ea.  Ea era foarte multumita ca eu îi apreciam înaltele ei calitati de sotie iubitoare. Nici eu nu o înselam, cu toate ca atât cu fizicul cu care ma înzestrase mama cât poate si din cauza pozitiei mele de director într-un minister de prima mâna, multe cocoane ma lasa sa înteleg ca nu le-ar displace o aventura cu mine. Ele chiar se mirau cum eu sunt ca „o stana de piatra”, pe când altii erau proverbiali si „nu iertau nimic”.

Eram îngrijorati ca Dana nu mai ramâne gravida ca acum venitul nostru ne-ar fi permis sa mai avem un copil al nostru, afara de fetita mea din prima casatorie. Dana obisnuia sa se duca singura în oras unde de multe ori se întâlnea cu colege de birou sau cu prietene, cu care se duceau la cofetaria „de la Capsa” (atunci Bucuresti), sa manânce o prajitura buna si sa bea o cafea veritabila si nu „nechezol”, cum se dadea la toate cofetariile din oras. Nu ne interesa situatia politica, noi ne vedeam de ale noastre. Ea nu era membra de partid, dar eu nu am avut încotro si când m-a numit director în minister, în mod automat m-a înscris si în partid.

Fosta mea nevasta se recasatarise, cu un domn distins, profesor universitar, deci mi se luase o piatra de pe inima, ca oricum, ma mustra constiinta ca parasisem o fiinta care nu-mi pricinuise nici un rau, nu mai vorbesc de fetita, Ruxandra, pe care o iubeam cu pasiune.

Era o primavara frumoasa, totul de îmbia la iubit si hoinarit, dare eu trebuia sa ma duc la birou, câteodata si duminica, caci aveam foarte mult de lucru, însa munca îmi placea si aveam si satisfactii, o leafa buna pentru standardul de pe atunci, si desele delegatii în strainatate care-mi rotunjeau substantial venitul. Era într-o duminica când eu stateam acasa si as fi vrut sa stau cu Dana, însa ea mi-a spus ca le-a promis unor prietene sa se înâlneasca sa mai bârfeasca si eventual sa se duca la o cafea veritabila. Nu am avut încotro si am lasat-o sa plece, dar când iesea pe usa am vazut ca îi fugise un ochi la ciorapul din stângul, nu am mai avut timp sa-i spun, ca ea deja plecase. Mi-am facut de lucru, ca imi adusesem niste hârtoage de la minister si nici nu am abservat ca trecusera aproape cinci ore de când plecase Dana. S-a întors radioasa a venit sa ma sarute cum facea deobicei, dar fara sa vreau mi-au fugit ochii la picioarele ei si cu uimire am constatat ca ochiul fugit de la ciorap era acum la dreptul. Un cutit mi-a strapuns inima, dar fara sa ma tradez o întreb ce a facut cât a fost plecata. A ciripit voioasa o poveste ca se întâlnise cu doua prietene pe care nu le mai vazuse de mult, si ca deobicei s-au dus la o cafea veritabila la Capsa.

– Tu esti convinsa ca te-ai dus cu doua prietene le Capsa?
– Da desigur, si m-am simtit excelent.

Atunci m-am gândit sa o prind cu minciuna si sa inventez o poveste care mi-a venit rapid în minte. Deci Dana a fost undeva unde s-a dezbracat la pielea goala ca altfel nu si-ar fi scos si ciorapii, care apoi când s-a îmbracat nu a observat ochiul de la ciorap si a schimbat ciorapii între ei cum probabil facea în mod curent involuntar. Deci Daca Dana s-a dezbracat la pielea goala, de ce a facut aceasta? era evident ca Dana ma însala si cine stie de când.

– Dana, de mai multa vreme eu am avut impresia ca contrar comportamentului tau as putea spune ireprosabil, tu îmi ascunzi ceva si banuiala asta m-a facut sa sufar enorm, fiindca eu te iubesc în mod sincer, nu te-am înselat niciodata si as fi dorit ca si tu sa fii la fel. Ca sa-mi scot ghimpele asta din suflet trebuia sa stiu adevarul si atunci am angajat un detectiv particular care te-a urmarit pas cu pas, deci stiu totul. Dana a ramas buimacita, schema mea s-a dovedit foarte eficienta. S-a asezat zdrobita pe un scaun, a început sa plânga în hohote, si dupa ce s-a mai potolit a început.
– Recunosc, am fost necinstita cu tine care te-ai purtat cum nu cred ca s-a mai purtat vreodata un sot cu sotia lui. Si eu, cu toate ca te-am iubit si te mai iubesc, te-am înselat continuu. Am crezut atunci când tu te-ai îndragostit de mine si m-ai luat si de nevasta, ca voi putea rupe cu trecutul meu. Doream din toata inima sa uit trecutul sa-l uit pe Sergiu, care a fost primul meu barbat si singurul barbat din viata mea în afara de tine.

Sergiu era însurat si avea doi baieti gemeni, acum au 8 ani. Când a început idila dintre noi baietii aveau doi ani. Sergiu nu a putut sa divorteze, sotia lui este foarte acaparatoare si i-ar fi facut zile fripte. Nu i-ar fi mai permis sa vada baietii si cine stie ce i-ar fi trecut prin cap. Poate din cauza ca a fost primul meu barbat cu care „traisem” pâna ai aparut tu circa doi ani, se consolidase între noi o afectiune asi putea spune erotica extrem de puternica care nu am putut sa o uit nici eu nici el. Acum fiindca stii totul, pe tine te minteam când faceam amor împreuna caci simulam… (…!) Faceam asta ca sa-ti fac tie placere si fiindca te apreciam si chiar te iubeam. Cu Sergiu vibram exact pe aceiasi lungime de unda amândoi. Deci legatura mea cu Sergiu era pur de natura erotica. Nu am mai avut nici o legatura cu nici un alt barbat.

Dana era devastata, eu ramasesem mut, si pe mine ma dstrusese marturisirea ei. Deci 6 ani eu am trait în minciuna, eu am crezut ca am cea mai credincioasa sotie si ea ma însela continuu. Daca nu era poveste cu firul dus de la ciorapul din stângul poate niciodata nu asi fi stiut ca sotia mea joaca teatru. Desigur ca acum totul era clar, trebuia sa divortez cât mai urgent. Pâna la despartire adica separare, nu m-am mai culcat cu ea în acelas pat si am înaintat cererea de divort fara însa sa spun motivul real ci un motiv inofensiv „cu acordul ambelor parti”. Eu de fapt îl stiam pe Sergiu, era un coleg de al nostru, sef de proiect si el la IPROCHIM. Era un baiat linistit si manierat, foarte bun profesional.

Probabil ca Dana într-adevar ma iubea, dar îl iubea arzator si pe Sergiu. Procesul de divort a fost simplu si s-a dat sentinta dintr-o singura sedinta. Colegii, prietenii  si toata lumea care ne cunostea au ramas uimiti. Noi nu ne-am certat, nu ne-am spus cuvinte urâte cum se obisnuieste în asemenea ocazii. Prima mea nevasta a jubilant si poate daca nu era recasatorita de dragul fetitei m-as fi întors la ea.

Dana s-a dus la o matusa bogata care-i lasa casa si toata averea ei si care o iubea de când era mica. Matusa nu avea alti urmasi. Eu am ramas în apartamentul nostru, Dana nu a avut pretentie sa-si ia decât lucrurile de uz personal, matusa ei avea o casa mare boiereasca si Dana nu avea nevoie de nimic.

Dupa câtiva ani am aflat ca Sergiu a reusit sa divorteze, a lasat baietii la fosta nevasta care i-a permis sa-i viziteze si chiar sa-i ia de câte ori doreste. Secretul era ca si ea îsi gasise un partener, care dorea de mult sa se casatoreasca cu ea, lucru care s-a si întâmplat. Dana s-a maritat cu Sergiu, însa din pacate nu se întelegea cu el nici în ruptul capului. Era pisalog si gelos la culme si-i facea scene chiar si în public. Eu stau si  mai reflectez, ca vorba românului, „cin-s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt”. Si când te gândesti ca toata povestea asta lunga si întortocheata s-a întâmplat numai din cauza unui fir dus de la un ciorap al nevestei mele.

Ovidiu CREANGA
1 Mai 2011
Toronto. Canada

SALUT… CETATEA LUI BUCUR!

La aparitia primului numar pe suport de hârtie al revistei „Cetatea lui Bucur”

În ultima perioada de timp câteva probleme de sanatate au pus stavila între mine si lumea scrierilor, dar aparitia primului numar al revistei „Cetatea lui Bucur” tiparit pe suport de hârtie m-a facut sa simt ca dintre rânduri ma privesc interogativ ochii celor care au pus ceva din fiinta lor pentru cititori, a celor care au lucrat la aceasta revista si în mod special, ochii celei care a gândit-o si s-a trudit sa-i dea fiinta, distinsa doamna Elisabeta Iosif. Revista aceasta care unifica românii din toate colturile lumii, m-a facut sa înalt capul si sa ma alatur lor. Prin oricâte încercari ale vietii as trece, cât îmi va sta în putinta, voi fi alaturi de cei care si-au propus ca obiectiv major promovarea culturii si a spiritualitatii românesti asa cum pe deplin o doveseste si aceasta revista, conceputa initial on-line de remarcabilul om de mare cultura Prof. Artur Silvestri.

Primul gând a fost acela de a transmite calde felicitari doamnei Elisabeta Iosif si celor care i-au dat o mâna de ajutor pentru felul cum a fost conceputa aceasta publicatie pe pagini de hârtie si pentru cei care au asternut acele gânduri si trairi decantate în pagini de revista.

Lectura acestei reviste, ca si cea on-line, trezeste curiozitatea care se amesteca cu respectul si admiratia. E o revista care nu lasa sa se stinga luminile si caldura din sufletele cititorilor, de care suntem însetati cu totii. Scrierile selectionate cu grija fac cititorii sa se recunoasca în marea diversitate umana.

Si daca aceasa revista are în numele ei cuvântul BUCUR, atunci BUCURIE si IMPLINIRI prin bogatia de idei si frumuseti sa-i dea Creatorul – Cel al împlinirii tuturor bogatiilor si frumusetilor de pe pamânt – acestor împliniri de azi si ale celor care vor mai veni!

16 pagini cu articole de valoare scrise de autori cu nume si… prestanta, format A4, grafica exceptionala, hârtie de calitate si… multa tragere de inima si profesionalism. Doresc noii reviste sa dainuie peste veacuri, sa trasmita generatiilor ce vor urma mesajul nostru literar, scrierile noastre si dragostea noastra pentru limba româna. La multi ani „Cetatea lui Bucur”!

Elena BUICA
Toronto, Canada
Aprilie 2011

GÂNDURI ÎN PRAG DE PRIMAVARA

Primavara canadiana este o mofturoasa. Sta cam mult în prag pâna sa paseasca mai hotarât spre noi. Ne lasa prea mult sa tânjim dupa frumoasele primaveri din tara noastra de bastina. Se pregatesc Sfintele Sarbatori ale Pastelor sa ne aduca bucuria reînvierii naturii si sa ne reaminteasca  despre jertfa Fiului Domnului pentru pregatirea învierii celei mari a fiecaruia dintre noi, dar uite ca natura parca sta în adormire.

Nu pot sa pun frâu gândurilor si trairilor care ma duc spre frumuseti în prag de primavara care mi-au luminat viata. Când ma asez la masa de scris, aud mai tare vâjâitul unor cuvinte care cad pe capul meu în mod pedepsitor pentru felul cum vad eu lumea. „Esti prea nostalgica, vezi lumea prea în roz, nu stii sa musti, sa fii dura. Calci prea mult pe taramurile romantismului care a devenit desuet”, cine mai are nevoie de ele?

Oricum încerc sa aranjez în mintea mea ideile despre lume si viata, ajung sa raspund categoric: “nu pot altfel, de felul meu sunt o optimista si-mi place sa scot la iveala mai mult lumina decât umbra, mai mult culoarea blânda, luminoasa sau plina de viata, ori de promisiuni decât cenusiul întunecat si tulbure. Îmi sare mai repede în ochi binele decât raul. înclin mai usor spre intelegerea limitelor si neputintelor umane, decat spre judecarea aspra. Cum sa scriu altfel decât asa cum sunt? Îmi plac cuvintele care mângaie si ma feresc de cele care biciuie neindurator. Unii numesc aceasta atitudine drept slabiciune, dar mie mi se pare ca tocmai aici sta puterea omului, în faptul ca nu cedeaza în fata neajunsurilor umane sau ale împrejurarilor nefavorabile, ca aspira spre ce este frumos, drept si plin de optimism.

Nu de putine ori, în momente grele, sâcâitoare sau posomorâte, eu aud un clopotel care mi-amintette de ideea datatoare de încredere în viata îmbracata într-o mare diversitate de forme: dupa nori se ascunde soarele, dupa ploaie vine seninul, dupa noapte vine ziua, nufarul creste din mâl, sub pietre se afla apa limpedelui izvor, etc.

Ca sa fac si eu un pas spre cei ce ma îndeamna sa ma scutur de nostalgie, acum am optat pentru descrierea unor zile mohorâte sau momente mai sâcâitoare din aceasta primavara canadiana care difera de cea timpurie româneasca, dar stiu de la bun început ca si dintre aceste rânduri se vor ivi mugurii încrederii în viata, se va întrezari culoarea trandafirie si promisiunea unor frumuseti viitoare.

Mi-a venit în minte o calatorie care, pentru foarte multe persoane ar fi fost prototip de monotonie izvoditoare de enervari si sâcaieli de primavara. Eu si pe aceea am pretuit-o si ma întorc la ea cu gânduri senine si cu satisfactie.

Am calatorit pentru trei zile spre nordul provinciei Ontario, spre golful Georgian Bay, parte a lacului Huron, unul din marile lacuri în preajma carora traim în provincia Ontario. Am fost la „casa noastra de la munte”, cum îi spunem noi unui time share, asa cum se numeste aici. Desi apucasem sa ne desfatam putin în razele caldute ale începutului de primavara, de-a lungul drumului de mai bine de doua ore, ne-a însotit o vreme cum poate sa fie mai urâta, cu vânt, frig, ploaie, cu un cer întunecat, parca statea gata sa se prabuseasca pe noi. Si… interesant, o astfel de vreme posomorâta nu ne-a tulburat starea de bine si de confort sufletesc cu care plecasem de acasa. Ma întrebam, care era explicatia si unde se afla suportul stîrii de bine de care eram stapaniti. Si am deslusit-o ascunsa prin preajma, peste tot. Ploaia rapaia prelingându-se valurit pe masina. În spatiul nostru din interiorul masinii ne simteam ocrotiti, desi apa rece era atat de aproape de noi. Ascultând ropotul ploii, traiam o senzatie ca aceea din copilarie, stiindu-ne ocrotiti de parinti si ca atare, nimic rau nu ni se poate întâmpla. În masina era temperaturaa placuta, muzica plina de viata, discutii tesute din glume, voie-buna, comentarii spumoase.

De-o parte si de alta a drumului se însirau ochiuri de apa, lasate în urma de o iarna cu multa zapada care îmbibase pamaântul cu apa pâna la saturatie. A, dar baltoacele astea, mie îmi vorbeau într-un grai pe care îl întelegeam cu satisfactie. Fiecare avea o individualitate data de propriu-i contur formând diferit desenul cu care se înscria pe pamant si parca îsi vorbeau între ele sclipind din luciul suprafetelor si chiar si noua ni se adresau. Oglinda asta a lor, uneori vorbea cu bulbuci când ploaia se întetea. Copacii, conturandu-se într-un negru intens pe cenusiul cerului fara margini, completau „dialogul” mut al baltoacelor de pretutindeni. Din loc în loc apareau casele, parca facute ciuciulete si ele în fata ploii asteptând cu calm sa-si încheie ropotele. Unele aruncau pete de culoare încarcate de viata, semn ca monotonia poate fi învinsa. Cred ca ele mi-au sugerat raspunsul la întrebarea de ce nu ne simtim apasati suflesteste de atâta gri. Era interesant sa constati cum undeva sta pitit un graunte, care nu se vede, dar curând va înflori. Grauntele acela nevazut, era promisiunea zilelor frumoase care vor urma. Primavara îsi aruncase „buzduganul”, îl simteai în preajma, îi auzeai parca vâjâitul în aer, parca ne privea de undeva, dupa un colt, gata sa dea navala.

Când am ajuns la destinatie era noapte. Ploaia, asternuta pe treaba, îsi vedea de ale ei, fara sa tina seama de noi, pâna la un timp oarecare. Îi reprosam totusi prezenta si ne gândeam ca mai bine am fi întâmpinat zapada decât sa ne învaluie atâtea valuri de ape cenusii. Pâna la urma, dorinta ne-a fost îndeplinita. Asezati în fata semineului, am privit pe ferestrele mari, aproape cât doi pereti frumusetea ninsorii. Am uitat ca ne declarasem satui de atâta iarna cu nametii de zapada în unele locuri mai mari decât un stat de om. Am mâncat cu pofta si am baut si un paharut de coniac si m-a cuprins o dulce toropeala. Dupa un timp, m-am dus la baie cu o strângere de inima, deoarece la întoarcere trebuia sa îmi pregatesc patul pentru culcare si starea asta de toropeala dulce pe care o traiam acum ar fi risipit. Am iesit din baie cu ochii inchisi pe jumatate, dar am putut sa vad ca ma astepta patul gata pregatit de culcare si iarasi am mai trait un moment când m-am simtit ocrotita, dar acum, la celalalt capat al vietii, nu de parintii aflati în deplinatatea puterilor lor, ci de copiii mei aflati în floarea vârstei. M-am culcat fara sa comentez momentul ca sa nu îi tulbur vraja, iar ei stiau ce le spuneam în gând. Momente simple ca acestea ne pot încarca sufletul cu o bucurie care, mai târziu, ne ajuta sa trecem mai usor peste situatiile în care tot ei, copiii nostri, pot veni si cu nori peste capul nostru.

Gândind în felul acesta, sunt tentata sa înfrumusetez lumea pentru a mi-o face mai accesibila. Nu cu toti cei care ma citesc ma pot întâlni în spatiul dintre rânduri, dar ramân totusi destui cei cu care pot da mâna si care se bucura cu mine de frumusetile daruite de Pronia Cereasca. Ramân multi optimisti ca mine care se bucura cu suflet ca de copil de aceasta sarbatoare, poate cea mai potrivita pentru optimisti, sarbatoarea Invierii.

Indiferent cum vor fi primite rândurile mele, eu tuturor le spun cu mare bucurie urarea traditionala:
Hristos a Înviat !


Elena BUICA
Toronto, Canada
22 aprilie 2011

DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASA ÎNSETEAZA

Într-o lume în care internetul ia locul tipariturilor, a investi în lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile românesti, la atâtea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa însemne o punte de legatura între românii din America si ceea ce au lasat în urma, acel personal si inconfundabil „acasa” cu tot ce înseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Multi copiii ai românilor din America, nascuti sau veniti la vârste fragede pe pamântul fagaduintei, pierd contactul cu România si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Copiii din România care au început scoala în Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti românesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna. În America, ei îsi doresc sa învete istoria si geografia României.

Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute în fosnetul unor pagini de carte, în orasul în care ne-am nascut, am trait sau am învatat? Sa oferim si copiilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotarât sa aducem carti românesti pe Pamântul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania „Carti pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din tara erau invitati sa doneze carti pentru înfiintarea unei biblioteci românesti în SUA.

Copiii români nascuti în America, sau veniti aici la vârste fragede, vorbesc limba româna dupa ureche, pentru ca o aud vorbita în casa si la televizor (daca familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna daca n-au facut scoala deloc în România, pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia româneasca a diferitelor sunete. Ei învata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu si citesc în engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare în tara, dupa 8-10 ani în America, au dificultati la citit si scris în limba materna si vorbesc limba româna cu un pronuntat accent englezesc.

Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec înca 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamânale, copiii au de învatat pâna la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul saptamânii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace. Ei pot citi si învata în limba româna doar în weekend, la scoala duminicala de la biserica româneasca (daca ea exista în zona, la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara târziu sau la sfârsit de saptamâna, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.

Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung târziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se întorc acasa seara la 7,00 – 8,00 PM. În aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba româna” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre România.

Cred ca fiecare familie de români din SUA are acasa cel putin 10 carti în limba materna, carate în geamantane la sosirea din România si de câte ori fac vizite în tara la rude. Dar vizitele în tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene accepta bagaje tot mai mici, asa ca posibilitatile de împrospatare a bibliotecii personale în limba materna sunt limitate. Copiii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti românesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua în engleza, sa se joace pe computer sau sa stea la TV.

O biblioteca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% româneasca, la carti românesti diverse, o ocupatie placuta si utila, în timpul în care parintii lor merg la slujba de duminica într-o biserica româneasca. Aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecilor românesti din SUA. Copiii nostri merg des la biblioteca, în timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa în sistemul de învatamânt american, daca avem ce sa le dam de citit în limba româna.

Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donând carti pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am nascut într-o tara, ne-am nascut într-o limba”. Din pacate, au trecut mai bine de doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gândit atunci la identitatea colectiva a comunitatilor de români care traiesc în afara tarii, peste ocean. Câte modalitati posibile cunoasteti pentru a-i ajuta si încuraja învatarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba „în plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei care traiesc în afara tarii. Noi ne-am gândit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune. Eu cred ca un rol strategic îl joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si televiziune, care au rolul de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat românilor din tara pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Românesti din strainatate, cred ca ar trebui sa încurajeze coeziunea sociala între români, dar si între români si societatea gazda, în acelasi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de „îmbogatire” reciproca.

Am vorbit si cu români care locuiesc în alte tari. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor în limba materna, chiar si în cazul în care ambii parinti vorbesc aceeasi limba. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cât am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba materna. Cunosc si cazuri de parinti români care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, însa din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proasta încât la un moment dat si copiii încep sa vorbeasca în acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, casatorita cu un japonez. Cam asa este la ei: mama le vorbeste copiilor în româna, tata le vorbeste japoneza, parintii între ei vorbesc engleza, iar copiii învata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii – le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o înteleg, nu pot sa o vorbeasca înca”.

Sunt foarte multe aspecte si situatii specifice familiilor mixte. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii române, indiferent de situatie. Studii de specialitate arata ca acei copii care în primii ani de viata (aproximativ 8 ani, numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective în aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2-3 limbi fara accent si influente de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limba cu mama, în alta cu tatal (daca este cazul) sau pot „comuta” de la una la alta fara probleme. La nastere, fiecare dintre noi este capabil “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cât un individ foloseste mai mult limba materna, cu atât aceasta preia în posesie toata aria din creier, care teoretic este destinata învatarii mai multor limbi, simultan.

Un individ care începe sa învete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) într-o alta regiune a creierului decât limba materna si va avea dificultati în a „auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi, adultii, sa vorbim limbi straine cu accent, iar copiii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici în a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a învata limba materna si mai multe limbi straine în acelasi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna parintii din diaspora si organizatiile românesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa învete si sa pastreze zestrea culturala si limba româna ca limba materna.

Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizeaza multe activitati pentru copii, spectacole, vizionari de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o baza de date computerizata foarte bine pusa la punct si accesibila publicului – practic, poti sa cauti în biblioteca orice ce ai nevoie si sa prelucrezi informatia la fata locului. Poti sa scanezi, sa copiezi carti sau pasaje, sa trimiti informatiile prin e-mail etc. Au foarte multe carti pe DVD sau CD si au carti pentru învatarea limbilor straine, pe care le iei din biblioteca în format scris plus suportul audio si CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasa. Chiar si bibliotecile din orasele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotari de ultima ora si arata ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte dragute, la fel si în librarii. În celebrele lor librarii Barnes&Noble functioneaza cafenele si ceainarii, dar exista si locuri de joaca pentru copii. Este o ambianta placuta, deosebita.

Din nefericire nu exista biblioteci românesti în SUA (sau nu stiu eu sa existe vreuna). Nu exista interes din partea autoritatilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca initiativa privata este foarte greu sa deschizi o biblioteca. Ar fi nevoie de carti, pentru ca multi copii ai românilor din SUA nu stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Multi nici nu mai vorbesc limba materna, mai ales daca s-au nascut aici. Ar fi bine sa stie si cei din tara de ce „uita” românii din diaspora limba materna. Bietii copii nici macar nu au de unde si din ce carti sa o învete. Eu am avut o tentativa în 2008, dar am renuntat. Costurile erau imense, desi cartile urmau sa fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) si „Jurnalul National”. Din pacate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Doneaza o carte pentru copiii din America”, fiindca nu am gasit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cartilor în SUA, închirierea si întretinerea unui spatiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar s.a.m.d.

Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru pastrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lânga bisericile românesti din SUA, acolo unde exista spatiu (sali anexe, sali sociale), functioneaza scoli de duminica. Practic, în timpul slujbei de duminica, preoteasa si câteva mamici cu daruri pedagogice aduna copiii românilor prezenti la slujba si se straduiesc sa-i învete câte ceva despre limba româna, putina literatura, gramatica, istoria si geografia României. E destul de greu daca n-ai nici macar abecedare sau alte manuale scolare românesti.

Cineva din Montreal, Canada, a reusit performanta de a deschide o librarie, în care vinde exclusiv carti românesti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar si asa accesul la cartile românesti ramâne dificil. Daca locuiesti la mii de mile distanta si nu poti sa mergi la librarie personal, libraria are nevoie de o logistica impresionanta – un site actualizat la zi; un sistem sigur si eficient de plati online; un sistem de livrare a cartilor prin posta pentru întreg teritoriul SUA si Canada, deci este destul de complicat si costisitor.

Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneste si n-a fost niciodata în România. S-a prezentat în engleza si mi-a spus cu mândrie ca este român pentru ca mama lui a fost românca, emigranta în SUA. Cu toate astea, nu stia o boaba româneste! E si normal, într-o familie mixta, daca nici macar carti n-a avut sa învete sa citeasca; abia daca întelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneste, dar, de vorbit… absolut nimic!

Mai stiu asemenea oameni. Am scris odata despre o fata, care a fost adoptata, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americana. Traind ani de zile rupta total de România, a uitat aproape complet limba româna. Acum s-a maritat cu un român si reînvata limba româna, dar deocamdata vorbeste mai bine în engleza decât în limba materna.

Am întâlnit un domn, în vârsta de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenti cetateni americani de origine româna. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze în limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se întoarce în tara, i-ar veni mai usor sa se exprime în engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza.

Am citit o lunga polemica pe site-ul unei biserici protestante românesti din SUA. Tinerii cereau sa se oficieze slujbele în limba engleza. A cui este vina? De ce exista români în strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime în limba tarii adoptive decât în limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile românesti în diaspora ar putea deveni o solutie.

Simona BOTEZAN
Washington DC
15 aprilie 2011

AL MIRODAN – UN MONUMENT

In memoriam (1927-2010)

A trecut un an de la disparitia fizica a lui Al Mirodan. Cu putin înainte de tragicul eveniment, pe care nu-l prevazusem, am scris un articol despre el si revista sa. Desi scriitorul nu mai vorbea la telefon cu nimeni, m-a sunat si a apreciat acest reportaj – numit de unii literar. S-a scuzat ca nu poate vorbi mai mult, bolnav fiind (se simtea asta si-n vorbele-i din receproc), dar nu a vrut sa treaca sub tacere reactia sa asupra celor însemnate de mine. Mi-a multumit, iar eu i-am spus neconventional ca nu are pentru ce. Am scris doar adevarul.

… A trecut un an! Deja? Reiau, în memoria Marelui Disparut Fizic, rânduri care mi-au ramas dragi. IN MEMORIAM; caci ce altceva as putea face acum? Mirodan si revista „Minimum” au fost si sunt UN MONUMENT. Aici – în Israel, acolo – în România, oriunde în lume, unde oameni inteligenti îl citeau, respirau cu el, cu paginile sale, se bucurau de fructele inteligentei artistice si gazetaresti ale Mirodanului. Al Mirodan a plecat. Monumentul sau EXISTA!

CAFENEAUA DE LA NR. 88 – TEL AVIV,  STR.  DISENGOFF
Rânduri despre stralucita revista „Minimum”, a scriitorului Al Mirodan

„Minimum”, revista domnului Mirodan. De la primele pagini, cortina se deschide. Spectacolul începe. Caci domnu’ Mirodan, se stie, este un mare autor de piese de teatru. Are „scena” în sânge. „Minimum” e facuta de el (si numai de el), cu sânge mirodanian. Si e facut de înca un milion de ziaristi si scriitori. De fiecare data, cu fiecare numar, avem de-a face cu un mare spectacol. Al lumii. Al lumii din noi si de-acum. Cu evrei si români si oameni de pretutindeni. Al lumii  în lupta. Pentru mai bine, pentru mai frumos, pentru normal, pentru bun simt, pentru adevar, pentru omenie, pentru libertatea spiritului. Pentru idealuri curate, asa cum, de altfel, începuse Mirodan ca reporter, la o publicatie de tineret din România, de prin anul  46, la numai 17 ani.

De atunci si pâna azi  scriitorul ziarist Al Mirodan s-a constituit într-o apriga reactie împotriva a tot ce „violeaza si umileste individul”, dupa cum îsi recunoaste si singur alergia, într-un interviu acordat Lucretiei Berzintu din Israel, pentru revista româneasca „Agero”, din Germania: „Nu suport pe nici un plan al relatiilor interumane – contiunua scriitorul – conditia de prizonier.” Începuse cu reportaje, interviuri, stiri. Era înfulecator de realitate, naiv si exacerbat în lupta pentru o lume noua, mai omenoasa, atât de dorita dupa salbaticiile razboiului mondial. O lume mai buna si pentru evrei, desigur…

El, Mirodan, este de fapt Cerchez: ziaristul din piesa de debut a actualului director de la „Minimum”, piesa care s-a bucurat de un mare succes – „Ziaristii”. A scris apoi: ”Celebrul 702”, „Seful sectorului suflete”, „Camuflaj”, „Transplantarea inimii necunoscute”, Primarul lunii si iubita sa”… Un moment de noua directie tematica al teatrului mirodanian, moment de rascruce, îl constituie apoi piesa „Contract special de închiriat oameni” – în care ataca ascutit si raspicat antisemitismul.

Aplauze la scene deschise, premii precum cel al Academiei Române, sau cel al Ministerului Culturii etc., etc. sunt lasate în urma: drama vietii sale se produce! Are loc parasirea României, plecarea în Israel. Are loc ruptura cu sine, cu viata lui, spre a-si fi credincios siesi, gândirii si sperantelor sale. A lasat fizic, dar a luat cu sine, în inima  si constiinta sa, prietenii adevarate, amintiri si vise. În Israel, unde se stabileste definitiv, în inima Tel Aviv-ului, porneste tot de la gazetarie. Începuse a scrie un fel de „Dictionar” cu  privire  la scriitorii evrei din România si din Israel, si de oriunde ar fi ei, dar vorbitori ai limbii în care ne-am nascut. E vorba de o reactie unicat si substantiala, inteligenta si puternica, împotriva antisemitismului. Dar desigur, nu numai atât… Dramaturgul Dorel Dorian subliniaza, pe drept, ca Mirodan a „nemurit” o sumedenie de scriitori…

Publica cu regularitate pagini din acest „Dictionar” în ziarul de limba româna de aici, care apartinea atunci unui tartor, sef de trust de presa, un anume Himelfarb. Nimeni nu sufla în front! Totul la porunca si pe gustul lui. Un Neica Nimeni, haladuind prin culisele ziaristicii de aici, din Israel, si dirijând-o dupa un Nord al lui, altul decât cel adevarat: nordul politic, legat de nordul totalitar si, desigur, financiar. Într-un astfel de context Mirodan a facut o ancheta despre mascarada premiilor literare cu diplome de carton si bani de fason; premii de batjocura – mai ales prin sumele minuscule – la adresa condeielor de pe „ulita româneasca”. Mirodan se situase astfel în fruntea scriitorimii „românesti” de aici.

Articolul este oprit de la aparitie, autorul – chemat la „Spaima spaimelor”. Un gest de-al dictatorului si ramâneai fara pâine, sau chiar si macar fara perspectiva ei. In esenta, nu mai aveai unde publica! Pentru un literat ca Mirodan, asta putea însemna sfârsitul. Prietenii îi spun: „te sinucizi!”…  Dar Mirodan nu raspunde chemarii himelfarbului. Nu sta cu capul plecat. Nu e în firea lui. Si scoate, nici mai mult, nici mai putin decât o REVISTA! Fara bani, fara alte mijloace, doar cu talent, cu prieteni, cu ambitie si, mai ales, cu încrederea în libertatea spiritului, a omului!

Revista „a prins!”. S-a vândut, a devenit cautata. În tara dar si peste hotare. Azi se fac abonamente nu numai în Israel, ci si în U.S.A., Canada, America de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Insulele Fiji… Revista e citita cu placere si în România. A fost „o victorie asupra fricii”, spune Al Mirodan. A fost o razbunare. Împotriva oricarei forme de prizonierat! A fost o sanatoasa reactie alergica. La întrebarea: „Ce va caracterizeaza?”, Mirodan raspunde: „Teama de frica”.

(…) 33 de ani în Israel. Si îsi zideste sufletul, tânar si tenace, în „zidurile” acestei minunate catedrale care este „Minimum” si în care se desfasoara, mereu nou, un mare spectacol, unul din cele mai bune spectacole ale lumii noastre de azi!

Rasfoiesc revista cu o placere anume, precum aceea pe care o aveam când, la sfârsit de saptamâna, lipseam de la cursuri si seminarii si, în Iasii studentiei mele, singur, singurel, ma ascundeam în a doua camera a unei cofetarii de pe strada Lapusneanu,  goala de lume la acele ore de dimineata, cu „Contemporanul” lui G. Ivascu, cu „Gazeta literara”, cu „Tribuna” de la Cluj si cu alte vreo doua publicatii pe masa. Eram rege! Faceam ce-mi placea! Si ma îmbatam cu farmecul unor litere de aur, atât de dragi sufletului meu…

Tel Aviv.  Strada Disengoff – renumita strada a cafenelelor de mai ieri. Renumita strada a taifasurilor, a promenadei, a discutiilor de-o clipa, de-o ora, la un cataif de omorât ziua si pensia… Disengoff – strada toaletelor cochete ( mai mult sau mai putin!), a modelor amestecate, a unor flirturi scurte, strecurate parca dintr-o alta lume. Dimineata de iarna israeliana, luminoasa, care poate echivala oricând cu o primavara bucuresteana.  Este acum si aici un aer burghez, usor modern si, totusi, cam patriarhal.

Iata-ma ajuns. Cafeneaua de la numarul 88. Intru. Mese libere, ora de neafluenta. Mobilier de culoare închisa. Deasupra mesutelor, la care sunt doar câte doua scaune, lampadare care lumineaza discret dar eficient. Loc elegant, vizibil si retras, destinat parca, la ore matinale, discretiei, dar  si jocului perfid al imaginatiei. La fereastra, alaturi de o doamna delicata, vad un cunoscut si reputat istoric. Discuta ponderat. Desigur, chestiuni stiintifice. Dar eu îl caut pe domnul Mirodan. M-a onorat, stabilindu-mi aici o întâlnire. Privesc în jur. Nu-i. Nici mai în spate, în sala cu mesute ce-mi aminteste de genul de cofetarie provinciala din România. Nu-i! Ma uit si pe terasa. Goala. M-ntorc sa plec. Dar cine-i tipul asta, dintr-o parte a salii, aplecat peste masa astfel ca nu i se vede fata, având deja a doua ceasca de cafea, si câteva file desprinse de prin diferite publicatii straine? Citeste absorbit, cu pixul în mâna, transcriind ori traducând ceva pe un caiet de lucru. O ceasca e deja goala. Da, el e!  Ne salutam, foile rupte si caietul intra repede în servieta; comand si eu „una turceasca”, mica.

Discutia se leaga repede, e antrenanta, cu Mirodan nici nu poate fi altfel. Ma gândesc- amintindu-mi ca în chenarul redactional de la „Minimum” e amintit numai numarul casutei postale, nu si sediul – ma gândesc ca, de fapt, aici este, într-un fel, redactia. Aici Cerchez – Mirodan urmareste, scrie, devine si detectiv când e nevoie, scoate un pistol din teaca vreunei carti dintre atâtea „politiste” traduse de el în româneste, îl pune tot pe masa de lucru. Aici el asociaza, deduce, rescrie, sterge, are probleme de constiinta, fumeaza trabuc si bea cafele, decupeaza, desface si lipeste texte, poze, caricaturi. Se cearta. Intriga. Darâma si cunstruieste. Face gazetarie „la catarama”! Acum, în zilele astea, ca si ieri, ca si alataieri, ca si în urma cu un an, cu doi sau cu douazeci si doi, ori douazeci si patru, el face nu un reportaj sau doua. Nu face, sa zicem, un ziar. Nu! Mirodan creaza si recreaza o REVISTA! „Revista oamenilor inteligenti”, cum scria pe coperta, la-nceputul aparitiei sale.

Mesele, când am venit, erau majoritatea goale. Scaune libere, scrumiere. Acum, rod sigur al imaginatiei mele de visator nevindecabil, au luat loc, tinând cont, sau nu, de vicioasa mea închipuire, tot felul de tipi, dar si nume deosebit de respectabile. Condeie alese sau acceptate dupa preferintele si gustul domnului director. Ziaristi si scriitori. Din Israel. Din România. Din întreaga lume. Cred ca este redactia cu cei mai multi redactori si colaboratori din câte am cunoscut.

Am nimerit, deci, la o asa zisa sedinta redactionala, condusa de însusi domnul Mirodan. Pâna se ridica „cortina” pentru marea avanpremiera, mai este putin. Asteptam. Deodata  îmi vine o idee, tot de jurnalist. Ma retrag de la locul meu. Ii las pe convivii acestei „cafenele literare si gazetaresti” cu discutiile dintre ei, în asteptarea dezbaterilor de rigoare, înainte de aparitia unui nou numar. Scot „celularul” si dau telefoane. Scurte si grabite. Am cerut mai multor cititori ai revistei „Minimum”, pe care-i cunosc nu de azi, sa-mi caracterizeze, de asta data doar printr-un cuvânt, aceasta publicatie. Iata, tot în graba, un rezultat sintetic si neordonat: Actuala. Buna. Cu nerv. Atragatoare. Percutanta. Credibila. Adevarata. Scrisa clar. Scrisa bine. Conflictuala. Stimulatoare. Inteligenta. Dura. Interesanta. Perfida. Curajoasa. Insinuanta. Bârfitoare. Parsiva. Sensibila. Normativa. Decenta. De scandal. De bun simt. Armonioasa. Pasionanta. Pasionata. Patimasa. De dreapta. De centru. Incomoda. Substantiala. Cu greutate. Colaj. Lipicioasa. Umanista. Culturala. Anti-antisemita. Obiectiva. Subiectiva. Cu umor. Informata. Morala.Trasnita. Desteapta. De idei. Consecventa. Realista. Echilibrata. Autoritara. Îndârjita. Spumoasa. Coltoasa. Generoasa. Subtila. Evreiasca. Româneasaca. Justitiara. Universala. Sociala. Satirica. Istorica. Intelectuala. Populara. Recuperanta. Luptatoare. Guvernanta. Literara. Colocviala. Malitioasa. Vivanta. Parfumata. Eleganta. Supla. Are nuri. Are draci. Are ace. Are pe vino-coace!

Bun! ?tiam eu ca, de fapt, nu numai subsemnatul gândeste astfel. Deci – pe de-o parte astia din sala cafenelei de pe strada Dizengoff, nr.88; pe de alta – „anchetatii” mei. Mai confrunt cu ce s-a angajat Cerchez – Mirodan, la primul numar al lui „Minimum” ( desi mi se pare ca sedinta de lucru a-nceput de-acum). „Vrem – spunea el laconic – sa facem o revista buna. Asta-i tot.” Iar în interviul (de clasa!) luat de ziarista Lucretia Berzintu, când aceasta îl întreaba „Ce-ati vrea sa transmiteti cititorilor?”, Al. Mirodan spune: „Angajamentul meu solemn de a ma stradui sa nu-i plictisesc niciodata!”. Daca cumva cineva mi-ar spune ca Mirodan nu-i om de cuvânt, i-as pune sub nas colectia revistei.

Se discuta acum – si-s destule luari de pozitie în contradictoriu –  rubricile „La închiderea editiei”, „Ne place… Nu ne place…”, Se zvoneste ca…”, „Etc… Etc”. Rubricile sunt orchestrate, regizate, ba chiar interpretate tot de „Omul orchestra”, adica jurnalistul Mirodan, pe baza agentiilor de presa de pe mapamond, a ziarelor si revistelor de oriunde, a informatiilor obtinute prin contactele sale cu tot felul de oameni din întreaga lume larga. Omul nostru de pe Disengoff filtreaza totul si ne reda esenta. Se discuta apoi articolele de la „Lumea româneasca” si cele de la „E o lume”. Cât priveste continutul paginilor de „Dictionar  neconventional al scriitorilor evrei de limba româna” el este doar amintit. Nimeni nu comentreaza. La fel e si cu „Posta Dictionarului”… Dintr-o mapa speciala sunt scoase si comentate alte materiale. Doamna Sanda Peri, relizatoarea graficii revistei „Minimum” (care e pe baricada revistei înca de la primul numar! ) îi arata între timp  boss-ului câteva  machete, mai adauga ici o caricatura, colo un „nasture” vitriolant.

?igara de foi a domnului Mirodan a devenit, acum, doar un ciot: „Domnisoara, ai grija dumneata, te rog, de cafele!”… si face un gest larg, dar scurt, spre sala. Discutiile continua. Câte unul se mai supara., da-i trece, ca de!, n-are încotro. Sunt forfecate mai departe articole, recenzii, paginile de literatura… Si uite-asa, cam asa, s-a mai închegat un numar de revista. Se-ntelege, n-am mai vorbit aici de munca imensa, de laborator, de repetitiile silnice facute pentru avantpremiera la care am avut norocul sa asist. Înca un pic si tot materialul, cu semnaturile unora dintre cei prezenti, merge la tipar.

Recunosc, am avut o sansa reportericeasca aparte, încât sa se nimereasca a fi întâlnirea mea reala cu domnul Mirodan – întâlnire care era  pe o cu totul alta directie – tocmai când sa fie si sedinta aceasta imaginara, de lucru, a atâtor condeie de clasa care sunt prezente în „Minimum”.
– La mai multe numere, domnu’ Mirodan!, îi spun la sfârsit.
– Multumesc, da’ nu depinde numai de mine …
Am iesit afara  din cafeneaua care era aproape goala. Totusi, înainte de noi doi nu plecase nimeni de aici! Înauntru ramasese doar ceva fum parfumat de la Havanascriitorului. Fata aia, într-adevar draguta, strângea linistita de pe masa la care sezuram. Soarele primavaratec din amiaza asta de martie, mângâia delicat strada Disengoff. Iar eu, desi îmi luasem „la revedere” de la Marele Mirodan, nu vroiam sa cred ca imaginatia mea continua sa ma mentina alaturi de el. Singur, spre statia de autobuz, sunt totusi împreuna cu maestrul. Si continui sa vorbesc cu el:
-Domnule Mirodan, zic eu, revista e atât de iubita, de apreciata! Aici si în lume. Dati-mi voie sa va spun : „La multi ani!”.
– Ati spus ceva?
Autobuzul ne clatina usor.
-Nu doamna, cred ca vi s-a parut…
La semafor prindem culoarea rosie.
Oprim.
———————————————————-

Roni CACIULARU
Aprilie 2011
Tel Aviv

Un meci de hochei in N.H.L.

La alt nivel
In Canada hocheiul se serveste la micul dejun, pranz si cina. Zi de zi, in fiecare an, ziarele si televiziunile relateaza pe larg fiecare noutate a sportului cu crosa si pucul. Vara sau iarna, nu exista oras sau comunitate unde, sa nu vezi in curtea omului – o crosa, o poarta de hochei sau chiar mantinelele unei arene in aer liber. Este atat de iubit, incat jocul de hochei este prezent si pe bancnota de 5 dolari!
Ieri, 26 decembrie, a doua zi de Craciun, in Ottawa a fost o zi speciala – zi de sarbatoare cu mult hochei. Barurile si arenele isi asteptau clientii si spectatorii. Echipa de juniori (sub 20 de ani) a Canadei avea sa infrunte puternica formatie a Rusiei, iar Pittsburgh Penguins, echipa lui Sidney Crosby si Evgeni Malkin sosea in capitala pentru a infrunta senatorii din Ottawa condusi din teren de celebrii Daniel Alfredson si Alexei Kovalev. A fost o zi plina de hochei la care am participat, fortat si de imprejurari, caci, tocmai primisem cadou de Craciun un bilet intr-un loc ce nu putea fi refuzat, nu departe de bancile celor doua formatii.
Cu trei ore inainte, inarmat cu un Canon 50 D, am pornit spre locul cu pricina (arena Scotiabank Place) pentru a asista la un meci de hochei din cel mai puternic campionat din lume (N.H.L.).
Ajuns la patinoar am parcat masina (biletul 18,50$ !) si am pornit pe un frig intepator spre portile superbei arene. Meciul era programat la orele 7.30 P.M., eu ajunsesem cu mai bine de doua ore inainte. Fortat de ger, ma strecor cu greu printre fani in barul senatorilor pentru a servi un suc. Ecrane imense prezentau infruntarea istorica Canada – Rusia. Scorul strans 3-3, dupa primele doua reprize, tinea suporterii cu sufletul la gura. Amestecati, echipati in tricourile celor din Pittsburgh sau Ottawa toti aplaudau in picioare fiecare realizare a echipei nationale. Scorul evolua spectaculos, doua eliminari pentru rusi, canadienii profita si puncteaza: 5-3! Am plecat multumit, impacat cu gandul ca „prietenii” nostri din est pierd din nou. Am intrat in arena si …. din nou ovatii. Tabela uriasa din patinoar indica acum scorul 6-3. Rusii o incasau frumos. Inc-un puc in poarta rusilor si ma duc sa-mi iau un Ciuc de la L.C.B.O.(Liquor Control Board of Ontario)! N-a fost sa fie! Tabela a ramas incremenita pana la final.
Un meci cat o finala!
Arena arata superb. Jocuri de lumini si sunet, multa reclama, un public educat (poate uneori prea tacut pentru un eveniment de un asemenea calibru) si-un program bine sincronizat incanta spectatorii.
Pe gheata, un domn imbracat intr-o uniforma oficiala intoneaza imnul celor tari. Echipele aliniate, la liniile albastre, sustinute de spectatorii aflati in piciore canta. Purtat pe palme de public, un drapel urias canadian face turul arenei. Ici si colo, observ baietei si fetite admiratori infocati ai capitanului pinguinilor – Sidney Crosby (jucatorul care a adus Canadei titlul olimpic la inceput de an, in Vancouver, in finala contra vecinilor din sud). Suprafata de joc, luciosa ca oglinda, scartie zgomotos sub lamele neiertatoare ale jucatorilor. Meciul capata o viteza ametitoare, pucul zburda de la o poarta la alta. Nu trec nici trei minute… si …ca din senin Ares, zeul razboiului, coboara pe gheata. Fara manusi (fusesera aruncate rapid pe gheata), supravegheati de doi arbitri, doi jucatori se tatoneaza intr-un partida de box ce l-ar face invidios pana si pe Lucian Bute. Publicul explodeaza. Toti sunt in picioare! Bliturile scapara! Este Chris Neil! (cunoscut de fani pentru meciurile de box pe gheata si dintii lipsa) Insa, …de aceasta data nu-i Niel ci Matt Carkner! Senatorul aplica o scurta pinguinului!  Pinguinul riposteaza tavalindu-l pe gheata pe senator. Peste ei sar arbitrii. Partida de box se incheie rapid, amandoi primesc doua minute de penalitate. Multumit publicul se linisteste. Insa, nu pentru mult timp.
Un sut puternic de la linia albastra aduce Ottawa in avantaj. Patinoarul clocoteste! Echipa gazda controleaza meciul! Cu trei minute inainte de finalul primei reprize sarim din nou in picioare. Inscrie Erik Karlsson …2-0 pentru Ottawa! Repriza se incheie cu penalitate dictata impotriva pinguinilor.
Incepe repriza a doua. Ottawa are avantaj numeric mai bine de un minut si jumatate. Pinguinii sunt ingramaditi in propria zona. Prin pase repetate senatorii cauta pozitii de sut. Pucul ajunge la Karlsson, sut frumos si ..3-0 pentru Ottawa. Ce torpila! Abia am sesizat traiectoria pucului la reluare pe tabela! Incantat de spectacol, publicul jubileaza.  Este a doua reusita a serii, a tanarului jucator suedez in varsta de numai 21 de ani! Echipa lui Crosby, detinatoarea de acum doi ani a Cupei Stanley este in genunchi! Stresul si nervii pe gheata ating paroxismul. Pinguinii din ce in ce mai frustati si incisivi ataca cu toate resursele. Ottawa rezista, dar pana cand?! Doar sansa si Brian Elliott, portarul senatorilor, cunosc raspunsul!
A fost seara lui Brian Elliott!
In hochei, un portar bun, poate castiga meciul. Acest lucru s-a intamplat si-n aceasta seara. Au fost situatii cand Brian Elliott a facut miracole. A plonjat, s-a rostogolit , a parat – practic nici el nu stia ce mai putea inventa pentru a evita golul. A facut-o cu succes, cu o daruire si concentrare ce rar am vazut in acest sezon. Mi-a adus aminte de celebrul portar slovac Jaroslav Halak ce a dus sezonul trecut, canadienii din Montreal, in finala conferintei de est.
Pe un rand mai jos, o familie de americani (parinti si doi copii) echipati in tricourile pinguinilor urmareau fiecare actiune a favoritilor. La un moment dat tatal celor doi baietei sare ca ars in piciore si-i spune sotiei (cu referire la Elliott) – „?i-am spus ca-n zile bune e fantastic! Acesta este omul de care imi era frica cel mai tare!” ?i-ntradevar, portarul senatorilor ajutat de doua ori si de bara a fost fantastic. Abia cu trei minute inainte de final au reusit pinguinii sa-l invinga. ?i cine altul daca nu Crosby! Un minut mai tarziu, la o penalizare dictata impotriva senatorilor, pinguinii au riscat tot scotand pana si portarul din poarta. Dupa parade succesive ale lui Elliott pucul ajunge la Karlsson care a fost doar la o fractiune de secunda de realizarea primului sau hat-trick in N.H.L.! Dupa 60 de minute de joc scorul final ramane 3 – 1 pentru Ottawa Senators.
La sfarsitul meciului, la o statie locala de radio, un comentator afirma „.. Elliott a fost incredibil, a avut si trei interventii decisive in mai putin de patruzeci de secunde”!
De remarcat, in repriza a treia, la 3-0, senatorii rateaza desprinderea. Pe un contratac clasic Nick Foligno scapa singur si marcheaza! Totusi …golul nu a fost validat caci pucul a fost scos, cu un ultim efort, din poarta de cunoscutul portar al pinguinilor Marc-André Fleury, inainte sa depaseasca cu toata circumferinta linia de fund a portii. Dupa minute bune de analiza pe calculator golul a fost anulat oficial si s-a acordat lovitura de penalitate pentru senatori. Acelasi Foligno a executat pe rever si Fleury a retinut cu un efort remarcabil.
Nota. In repriza a doua cunoscutul atacant al senatorilor Jason Spezza a parasit acidentat terenul de joc si va fi indisponibil pe o perioada de cel putin sase saptamani. La sfarsitul partidei Brian Elliott a fost declarat omul meciului. In acelasi clasament pe locul doi a urcat autorul celor doua goluri – Eric Karlsson.
Mentiuni. La meci au asistat 20 146 de spectatori. Pauzele si intreruperile au fost presarate cu momente umoristice interactive la care au participat spectatorii, mascotele celor doua formatii, cei mai mici hocheisti din oras etc.
Am postat articolul de mai sus pentru a promova acest sport si a va prezenta desfasurarea unui spectacol sportiv in Canada. Nu-mi amintesc sa fi citit prezentarea detaliata a vreunui meci din N.H.L. in presa sportiva din Romania.
Florin Munteanu
http://balabanesti.wordpress.com/

GANDURI LA CUMPANAANILOR 2010-2011

Anul 2010, an cu numar rotund si frumos, nu s-a dovedit a fi tot atat de rotund in impliniri si nici atat de frumos in aspectele de viata traite de tara noastra, Romania. Criza mondiala, dupa cum era de asteptat, s-a rasfrant mai dureros asupra tarilor care isi cautau drumul marilor prefaceri. Am asistat in decursul verii in tara la dureroase framantari ale populatiei cu venituri mici si mijlocii, la multe nedreptati venite din partea celor alesi sa imparta dreptatea in tara. A fost un an cu multe vanturari ale neajunsurilor, necazurilor si al neimplinirilor, un an cu multa vanzoleala si intoarceri pe dos ale valorilor de tot felul. Dar in vuietul acesta al vremurilor incrancenate se auzea, chiar daca stins, si un glas al celor care pun umarul la temelia tarii. Cand te indepartezi de vuietul marilor aglomerari urbane, observi mai usor oameni care isi vad de rostul lor, lucrand fara sa faca zgomot la tesatura fibrei sanatoase a neamului nostru care de-a lungul istoriei ne-a scos din urgiile si napastuirile atator vremuri vrajmase.

Mi-a crescut inima de atatea ori intanlind oameni harnici, intelepti, pastrand valorile morale mostenite din mosi-stramosi atat cat le sta in putinta, oameni buni si generosi din toate categoriile sociale. Am intalnit atatia oameni traind intr-o exemplara simplitate si moralitate, in deplina modestie, fie ca erau tarani sau muncitori nebagati in seama de nimeni, fie ca aveau profesii care le asigurau un statut social. Nu de putine ori am intalnit cadre medicale care isi faceau datoria exemplar, profesori muncind cu daruire, preoti cu harul preotiei, copii si tineri bine crescuti. Acestia formeaza fondul pe care se va sprijini tara noastra cand va suna ceasul redesteptarii.

Sa speram ca acesta va suna in anul pe care il asteptam, moment pe care il dorim cu totii din adancul inimii. Dorinta de mai bine pentru anul care vine o avem atat pentru tara in care ne-am nascut, Romania, cat si pentru tara de adoptie, Canada, care ne-a oferit un climat mai bun.

In ceea ce priveste viata mea personala, a fost parte nerupta din cele doua tari. Cum le-a fost lor, mi-a fost si mie, cu probleme de care nu scapa nimeni, dar si cu bucurii, cu realizari si impliniri prin scrieri si prin primii pasi facuti cu succes de nepoata mea spre universitate.

In pragul trecerii Noului An urez: La multi ani romanilor de pretutindeni si fratilor nostri canadieni, impliniri cat mai multe, vremuri luminoase si bune, multa sanatate!

Elena BUICA

UN CRACIUN DEOSEBIT

De cand m-am apucat de scris, in fiecare an am relatat despre obiceiurle si traditiile care fac sa se asemene intre ele zilele Craciunului din toti anii. Anul acesta mi-am propus sa scriu despre deosebirile dintre ele, caci fiecare Craciun, ca tot  ce alcatuieste lumea asta, este un unicat.

Intr-un fel traiam sosirea lui Mos Craciun cu tot alaiul lui de bucurii cand credeam cu toata fiinta noastra ca el exista cu adevarat, cand il asteptam si-l vedeam si altfel cand ne fura somnul si el venea pe furis, iar a doua zi gaseam darul pe masa si ii cautam infrigurati urmele pe zapada din curte. Altfel il asteptam cand incepuse indoiala si mai apoi certitudinea ca e doar un mit, dar noi ne jucam rolul mai departe. Altfel il asteptam in perioada adolescentei cand in noi se nasteau fiorii necunoscuti si nenumiti despre care nici nu stiam ca se poate vorbi pentru o fiinta pe care am fi putut-o intalni in aceste zile si una era  daca ne-ar fi raspuns din privire si alta daca nu ne-ar fi bagat in seama. In tinerete, una era daca persoana iubita era langa noi si alta  daca se afla langa alta persoana. De-a lungul anilor, complexitatea vietii ne-a adus 1001 de motive care ne diferentiau aceste sarbatori, ne faceau ca mancarea sa fie mai gustoasa, sau sa ne ia pofta de mancare, zapada sa ni se para mai alba, sau sa-i simtim numai raceala sacaitoare. Altfel putea fi intelesul cuvintelor din biserica, mai adanci sau ascultate cu gandul pironit in cine stie ce punct dureros ori prea inaripat de care nu puteam scapa nici aici. Una este sa il primesti pe Mos Craciun in zile de pace si alta in timp de razboi. Si ca sa ajungem la un aspect al zilelor noastre, una este sa petreci Craciunul in strainatate, chiar daca te bucuri de toate frumusetile si bunatatile, daca  sufletul cauta drumul de intoarcere, acolo unde stie el ca este cu adevarat „acasa” si alta este sa fii alaturi de ai tai si in tara ta, chiar daca sunt multe neimpliniri, caci Mosul are puterea ca in aceste zile, sa mai stearga din suferinte si sa puna in loc lor un crampei din armonia cereasca.

Dar dintre toate diferentele legate de varsta, de vremuri, de spatiu, eu pot sa afirm ca am trait un Craciun cu totul special, asa cum n-a fost trait decat de un numar foarte mic de persoane de-a lungul si de-a latul spatiului  si-al timpului pamantesc. In ziua cand se implineau 1958 de ani de cand Fecioara Maria dadea nastere Fiului Sau, Tatal ceresc a oranduit si a supravegheat darul de a fi mama in aceasta Zi  Sfanta. Fara purtarea Lui de grija, venirea pe lume a acestui copil ar fi putut sa aduca destramarea familiei si chiar a vietii lui inainte de a se naste. Dintr-o eroare medicala, toti doctorii pe care i-am consultat, mi-au dat termen de nastere cu doua luni mai repede. Pe atunci mijloacele de lucru ale medicilor erau mai rudimentare, iar moralitatea avea alte valori decat astazi si l-ar fi putut determina pe Paul, sotul meu, sa nu recunoasca paternitatea, chiar sa ceara divortul, deoarece o buna perioada de timp noi nu ne intalnisem in timp ce el se afla la  cursurile unui institut aflat la Bucuresti. Degeaba contraziceam doctorii cu lacrimi in ochi, ei sustineau cu tarie data nasterii in luna octombrie. Bunul Dumnezeu i-a insuflat lui Paul o neclintita incredere in mine si a apoi l-a rasplatit cu dovada adevarului prin  nasterea la termenul fara dubii si pe deaupra cu un copil frumos si sanatos care-i semana leit.

Locuiam pe atunci  vis-à-vis de aeroportul din Someseni de langa Cluj, unde Paul executa cursele ca pilot. Pe atunci era o acuta lipsa de locuinte si noi ne aciuisem intr-o fosta baraca construita pentru muncitorii veniti sa refaca aeroportul in urma bombardamentului din timpul razboiului terminat in 1945. In ajunul Craciunului incepusera durerile nasterii pe care le asteptam cu destula indoiala din octombrie, dupa cuvantul doctorilor. Mama venise de la sute de kilometri in ajutorul nostru, iar tata isi facuse simtita prezenta cu un butoias de 100 litri de vin, trimis prin CFR. Incepuse marea veselie a petrecerilor, colindelor, a bunatatilor pe masa cu aroma lor imbietoare si cu vinul puterea ursului. In spatiul larg al baracii bine incalzita, se adunase o multime de colindatori decisi sa-si petreaca aici noaptea Craciunul. Numai eu stateam in pat cu ochii pe ceas asteptand momentul potrivit pentru a chema salvarea sa ma duca la maternitate. Sufeream in tacere ca sa nu le stric frumusesea petrecerii. Mama si Paul faceau naveta intre camera in care ma aflam si sala galagiosilot petrecaresi. Imi stergeau fruntea de sudoare si ma imbarbatau. Pregatirea noastra pentru un asemenea eveniment era departe de ceea ce trebuia sa fie, incat l-am auzit pe Paul spunandu-mi in timp ce-mi mangaia  fata: „Puisor, te rog sa te abtii si sa nu nasti acum, amana pana trec sarbatorile”. I-am raspuns incurajndu-l: „Bine, am sa ma abtin!”. Dupa o ora l-am trimis in cladirea aeroportului unde se afla un telefon si intr-un sfert de ora eram plecata la maternitate, iar pe la ora trei din noapte am auzit primul tipat al copilului si primele informatii din gura doctorului: „Ce fetita mare si frumoasa aveti! Sa va traiasca si sa-i dea Dumnezeu noroc ca este nascuta in cea mai mare sarbatoare crestina. Ce nume sa-i punem?” I-am raspuns sugrumata de emotie, uitand de toate durerile: „Andaluza-Carmen”. „Nu-i punem si numele Cristina?” „Acesta va fi numele ei de taina, care o va lega de Tatal ceresc, dar pentru oameni ea va purta numele pe care l-am hotarat din alte motive”.

A doua zi, Paul, invartindu-se pe un calcai si mama cu ochii mari  admirau un copil frumos chiar din prima lui zi de viata. Am dictat cateva cuvinte pentru o telegrama fulger, in care il anutam pe tata despre evenimentul indelung si nelinistitor asteptat: „Andaluza-Carmen saruta mana bunicului”. Ziua urmatoare mi-a venit raspunsul: „Bunicul saruta nepotelele si le doreste  viata lunga, sanatate si noroc”. In comuna mea natala, Tiganestiul Teleormanului, nu era obiceiul  sa pui doua nume unui copil, asa ca in curand neamurile, vecinii si mai multi sateni, ca si tata, credeau ca am doua fetite. Poate ca intr-un fel a fost o predictie, fiindca Dumnezeu a inzestrat-o pe fiica mea cu energia a doua fapturi. Si astazi, in deplina maturitate, duduie pamantul pe unde calca si degaja energie debordanta cat doua persoane.

Si atunci, cum sa nu  am tot temeiul sa afirm ca am trait un Craciun asa cum rar le este dat pamantenilor sa-l traiasca?

Elena BUICA
decembrie 2010
Pickering, Canada

REVOLTA CRESTINILOR CANADIENI

Astazi si in saptaminile urmatoare vom face ceva deosebit. Vom informa pe cititorii nostri despre “revolta” crestinilor canadieni impotriva secularismului fundamentalist si agresiv care a transformat societatea canadiana din una predominant crestina in una in care crestinii au fost redusi la rangul de cetateni de categorie inferioara. Procesul acesta de transformare nu a fost unul abrupt ci unul treptat. S-a manifestat in cursul a citeva decade, incepind cu anii 60. S-a intensificat radical in anii 70 cind Canada a fost dominata de ideologia si politica socialista a Premierului Pierre Trudeau. Tot in anii 70 miscarea homosexuala canadiana a inceput si ea sa-si deruleze agenda radicala de transformare a societatii canadiene in una “toleranta,” “multiculturala,” si permisiva. Campania de secularizare a crescut in anvergura in anii 80 si 90, rezultind in anul 2002 in declararea de catre un tribunal federal din Toronto a unui drept la casatorii
intre persoane de acelasi sex. Pe parcursul acestor decade diverse forte anticrestine si secularizante s-au unit intr-o campanie de distrugere a influentei celui mai rezistent bastion impotriva agendei seculariste – crestinii canadieni si lobby-ul crestin canadian. Strategia si perseverenta lor a rezultat in succese strategice care a fortat comunitatea crestina sa bata in retragere vreme de multi ani.

Spre finele anilor 90, insa, crestinii canadieni au demarat o contraofensiva, un “push back,” impotriva grupurilor secularizante si homosexuale. Aceasta “revolta” a inceput in provincia canadiana British Columbia unde crestinii evanghelici erau mai numerosi si mai bine organizati. De atunci “revolta” lor s-a extins in toata Canada rezultind intr-o schimbare radicala a situatiei de pe frontul razboiului pentru valori care e in derulare la ora actuala in Canada. Prin eforturi masive si strategii bine concepute si coordinate, initiate la nivel local, biserici, scoli si parohii, si apoi extinse la nivel national, in aprilie anul acesta au reusit sa scoata de la putere guvernul socialist din Ottawa, inlocuindu-l cu guvernul conservator al Premierului Harper. Iar de atunci incoace rezultatele au inceput sa se manifeste in mod pozitiv. Canada a anuntat in primava ca nu va mai finanta programe de avort sau de control al populatiei in Lumea a Treia; a
refuzat sa participe la marsul homosexual din Toronto; a refuzat sa-l finanteze; si a stopat finanterea unor programe de educatie sexuala in scolile publice canadiene.

Sa fie oare Canada tot tara din care sa inceapa redobindirea valorilor crestine in societate? Punem intrebarea aceasta deoarece tot in Canada a inceput procesul de globalizare a luptei pentru familie si casatorie prin decretarea dreptului la casatorii unisex in 2002. De atunci incoace acest flagel a devenit strigatul de batalie al miscarilor antifamilie si antivalori in toata lumea.

De ce facem cunoscuta “revolta” crestinilor canadieni in Romania? Din mai multe motive. In primul rind pentru ca succesul crestinilor canadieni este cu adevart istoric si unic. Trebuie cunoscut. In al doilea rind, e un eveniment care ne poate incuraja pe toti. In plus, ne poate servi ca model, nu numai noua, ci tuturor crestinilor din Uniunea Europeana care doresc sa restabileasca valorile crestine in tarile in care traiesc. Clasa politica ia aminte atunci cind crestinii isi unesc vocea si isi exprima doleantele. Se poate spune ca in Romania deocamdata nici crestinismul nici valorile crestine nu sunt periclitate de actiuni legislative, politice, sau de grupuri ostile, asa cum a fost cazul in Canada. Pentru asta suntem multumitori lui Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca lucrurile nu se pot deteriora in Romania chiar in viitorul imediat. Deciziile eronate ale Curtii Europene a Drepturilor Omului fara indoiala vor fi simtite si in Romania, mai devreme sau
mai tirziu. De exemplu, in decembrie Curtea va decide daca simbolurile religoase vor fi permise in scolile publice italiene. O decizie defavorabila Italiei ne poate afecta si pe noi. Ce vom face atunci? In acest sens mobilizarea plina de success a crestinilor canadieni ne poate servi ca model in lupta pentru pastrarea valorilor crestine in tara in care traim.

O Carte Despre Revolta Crestinilor Canadieni

O carte despre revolta si succesul crestinilor canadieni in respingerea secularismului si al lobby-ului homosexual a fost publicata in vara de una din cele mai prestigioase jurnaliste canadiene, Marci McDonald. Cartea este enorm de informativa, bine scrisa, obiectiva, si bazata pe informatii adunate din surse multiple, interviuri cu personalitati cheie a miscarii provalori din Canada si din Statele Unite. Titlul cartii este deasemenea sugestiv si confident: Armageddon (adica “Armaghedon”) Tot in vara, un jurnal canadian a publicat un capitol din aceasta carte, intitulat, la fel de sugestiv, “Raising the Joshua Generation, (“Cresterea Generatiei Iosua”), o aluzie evidenta la impozanta personalitate din Vechiul Testament, Iosua, care a cucerit Canaanul, dind la o parte paganismul canaanit. Capitolul a fost publicat in 5 serii. Voluntarii nostri l-au tradus si vi-l punem la dispozitie incepind de astazi.
Partea prima a capitolului o publicam astazi. Este intitulata “British Columbia, Test Bed for Harper’s Religious Base,” (“Columbia Britanica – Testul Bazei Religioase a lui Harper”) [Nota AFR – Stehpen Harper e Premierul curent al Canadei] si explica geneza conflictului intre crestinii din Columbia Britanica si miscarea homosexuala canadiana. A inceput cu o actiune judecatoreasca intentata de un cuplu homosexual care avea ca obiectiv predarea in scolile publice din provincie a unui curs de “toleranta a homosexualitatii.” Inainte ca procesul actiunii sa aibe loc insa, oficialitatile canadiene au facut o intelegere cu cuplul homosexual, una care insa nu s-au gindit ca va rezulta in revolta crestinilor. Printre altele, autoritatile canadiene se angajau sa permita predarea in scolile publice canadiene a unui curs de toleranta a homosexualitatii, iar scolile publice canadiene se angajau sa permita unor activisti homosexuali sa faca
prezentari in cadrul claselor de toleranta a homosexualitatii.
Aceasta prima parte a capitolului a fost tradusa pentru noi de un voluntar AFR, Ioana Pavel, redactor din Bacau. Nu avem cuvinte sufieiente sau adecvate sa ne exprima apreciarea fata de dinsa pentru investitia enorma care a facut-o in traducerea acestui segment, ait de timp cit mai ales intelectuala. L-a tradus in doar o saptamina, un text de peste 4.000 de cuvinte. O traducere de o calitatea excelenta si acuratete impecabila. Aceea dintre d-tra care cautati profesori de engleza, traducatori, sau redactori, va rugam sa ne contactati. In prezent d-na Pavel isi cauta un loc de munca. Va multumim.

ARMAGHEDON

Cum a devenit Columbia Britanica punctul de inceput al bataliei crestine conservatoare pentru schimbarea valorilor Provinciei?

In clasa a XII-a la ora de Studii Sociale, la scoala Riverside din orasul Port Coquitlam [din Columbia Britanica], 25 de elevi isi indreapta atentia catre un barbat bine imbracat, invitatul lor in aceasta sapatamana. Avand o infatisare impecabila in puloverul gri si camasa incheiata la nasturi in partea de jos, el este departe de a fi o figura impozanta, avand o inaltima cu usurinta intrecuta de fetele din clasa, dar acesti elevi stiu bine ca nu se poate ca acest barbat sa fie un “orisicine.” Cursul de Justitie Sociala 12 pe care il audiaza elevii, este noul si controversatul curs creat pentru combaterea discriminarii in scolile britanco-columbiene. Barbatul imbract impecabil este Murray Corren, sursa de inspiratie si forta acestui curs. Jumatate dintre cuplurile homosexuale candiene sunt in spatele celei mai provocatoare restructurari a programului de invatamant provincial de cand guvernul a indraznit sa predea elevilor un subiect pina recent
interzis si numit “sex”.

Pe chat-urile online si pe blogosfera conservatoare, s-a tot discutat despre Murray Corren si  “sotul” sau, Peter Corren, de cand au lansat plangerea judecatoreasca privind drepturile omului impotriva Ministerului Educatiei din Columbia Britanica pentru “discriminare sistematica pe baza de sex.” 7 ani mai tarziu, cand in sfarsit cazul a fost programat pentru a fi ascultat de judecator, guvernul a decis sa creeze un curs optional, folosindu-se de propunerea celor doi Corren, referitor la combaterea nu numai a homofobiei, dar si a bigotismului (intolerantei) de orice fel, incluzand si intoleranta fata de handicapati, fata de cei fara adapost si de cei saraci. Aceste subiecte li s-au parut celor mai multi parintii catolici si evanghelici suspecte, mai degraba niste “perdele” pentru a masca adevaratele scopuri ale cursului: introducerea fortata sau frauduloasa a unei “agende homosexuale” unor tineri usor de impresionat. Timp de doi ani au
incercat sa impiedice predarea acestui curs. Intre timp a aparut inca un produs al intelegerii dintre Corren si oficialitatie canadiene care a cauzat si mai multa consternare: un ghid al programei scolare de predare a diversitatii in anumite subiecte de la gradinita pana la liceu, unde “familiei” Corren i se acorda un rol fara precedent. Un grup de evaghelici, constituiti in Alianta Canadiana pentru Justitia Sociala si Asociatia pentru Valorile Familiei au strans 17.000 de semnaturi in favoarea unei petitii impotriva acestei intelegeri si au facut o demonstratie zgomotoasa in fata Parlamentului provincial. In plus, arhiepiscopul catolic al orasului Vancouver, Raymond Roussin, a avertizat parintii ca ghidul propus va infecta scolile cu un “material inacceptabil din punct de vedere moral”.

Dupa debutul cursului de Justitie Sociala 12 in toamna anului 2008, adversarii miscarii si-au marit eforturile. 6 organizatii, incluzand Real Women of Canada (“Adevaratele Femei Canadiene”), au format o coalitie numita “Dati-ne Inapoi Scolile”, care a atacat intelegerea dintre oficialitati si Corren ca subminind drepturile parentale.

In Abbotsford, epicentrul gruparii conservatoare crestine din Columbia Britanica, aceasi comisie scolara care a aprobat predarea creationismului (Nota AFR – creationismul este o ramura a stiintei care demonstreaza crearea universului dupa modelul biblic) a refuzat sa ofere cursul lui Corren vreme de un an – impotrivirea lor fiind sustinuta de un grup de oameni numit Parintii pentru Democratie in Educatie, afirmind ca predarea cursului ar avea iz de “dictatura guvernamentala.” “Dictatura Guvernului!” au strigat reclamele online, “Sunteti alarmati de noua revizuire a programei scolare? Sfideaza drepturile parintilor, valorile culturale si libertatea religioasa!”

In timp ce protestul zgomotos impotriva intelegerii Corren devenise cea mai polarizanta altercatie dintre razboaiele culturale canadiene, el de fapt a fost ultima batalie dintr-o lupta de jumatate de secol in privinta valorilor care vor fi sau nu vor fi predate in scolile publice, si cine va avea de spus ultimul cuvant in ceea ce priveste educatia copiilor: parintii sau guvernul. Inca de cand orice mentionare a creationismului a fost interzisa la orele de biologie si de cand rugaciunea a fost scoasa din scoala in numele armoniei intre confesiuni, multi crestini conservatori au inceput sa vada sistemul de educatie cu suspiciune si ostilitate. Dupa cum vedeau ei lucrurile, liberalii si umanistii seculari au conspirat cu sistemul juridic canadian pentru eliminarea tuturor simbolurile crestine din clasele scolare si pentru impunerea in constiinta copiilor lor a unui nou set de valori, unul strain.

Reactiile Provinciei Alberta

In Quebec, unde guvernul provincial a orchestrat secularizarea educatiei vreme de un deceniu, cativa catolici si evaghelici au demarat actiuni in instanta impotriva Ministerului Educatiei cu privire la un nou curs ecumenic numit Etica si Cultura Religioasa pe care Ministerul l-a declarat obligatoriu. Creat cu scopul de a spori intelegerea interculturala intr-o provincie unde  o astfel de intelere civica nu prea era, cursul a provocat o jignire grava pentru ca a acordat aceeasi importanta hinduismului, iudaismului, religiei Islamice, spiritualitatii aborigene canadiene si chiar si spiritualitatii Wicca (Nota AFR – vrajitorie), ca si crestinismului. Anul trecut, insa, un judecator din Quebec a respins un caz depus de doua familii din Drummondville care au acuzat ministerul ca le-ar fi violat drepturile constitutionale refuzand cererile lor de a-i scuti pe copiii lor de la curs, dar, cum multe alte cazuri pe rol asteapta sa fie audiate, acesta pare sa fi
fost cam ultimul cuvant al Curtii.

Intre timp, guvernul Albertei a fost si el atacat pentru introducerea unei masuri controversate care garanta parintilor din provincie dreptul care le-a fost refuzat parintilor din Quebec: posbilitatea de a-si scoate copiii de la cursurile care vizeaza strict religia sau orientarea sexuala. In ciuda obiectiilor federatiei provinciale a profesorilor si a unei avertizari primite din partea Asociatiei Canadiene a Libertatilor Civile ca proiectul legislativ va favoriza “promovarea regimului intolerantei religioase”, proiectul legislativ a supravietuit 5 saptamani furtunoase de discutii in Parlament si a fost adoptat ca lege in primavara lui 2009, un eveniment care l-a facut chiar pe fostul senator conservator Ron Ghitter sa observe ca “ne-am cam intors in Evul Mediu”.

Actiunea Albertei era vizata sa stopeze raspandirea cazului Corren peste granitele provinciale, o teama pe care crestinii conservatori au facut-o cunoscuta in toate provinciile canadiene. Cu toate acestea insa nu toate obiectiile la cursul de Justitie Sociala 12 au venit din tabara sustinatorilor valorilor familiei. In timp ce ministerul educatiei vedea in cursul acesta un eveniment important pentru promovarea diversitatii la nivel national, cele mai puternice obiectii au venit chiar din partea comunitatilor care alcatuiau  amestecatura demografica a provinciei: Hindu, Sikh si canadienii chinezi care au demonstrat ca in ceea ce privesc anumite valori, cum ar fi casatoriile homosexuale, pot fi la fel de conservatori ca si crestinii. Acest aspect nu a fost pierdut din vedere de catre Stephen Harper [Nota AFR – Premierul Canadei] atunci cand si-a trasat strategia teist-conservatoare, si nici nu a fost un accident faptul ca si-a pornit campania electiva in
2008, intr-un pulover albastru, plimbandu-se si sarutand bebelusii in compania unei politiciene locale de origine chineza, Alice Wong. La ora actuala Wang e parlamentara conservatoare a provinciei, si o purtatoare de cuvant si fondatoare al CASJAFVA, un grup al dreptei politice, ai carui membri, in mare parte chinezi, au organizat cel mai mare protest impotriva intelegerii guvernului provincial cu “sotii” Corren.

Dar opozitia impotriva cursului de Justitie Sociala 12 a fost incurajata si de personalitati profamilie din State Unite, cum a fost Focus on the Family, cu sediul canadian la periferia orasului Langley, in estul Vancouver-ului. La scurt timp dupa campania sa radiofonica impotriva casniciilor homosexuale in SUA, fondatorul lui Focus on the Family, James Dobson, a avertizat milioanele de abonati la buletinul sau informativ zilnic de inca o amenintare: un complot al unor activisti homosexuali  impotriva scolilor de pe intregul continent american. In linii mari, el a explicat “indrazneala homosexualilor de a remodela valorile unei intregi generatii, incepand cu cei mai tineri si vulnerabili” membrii ai societatii.

Invitandu-si ascultatorii sa respinga notiunea ca homosexualitatea este un stil de viata acceptabil, Dobson si-a facut argumentele fara timiditate, afirmind ca “Nu a mai fost incercata o strategie asa de perversa de cand Hitler a pregatit tanara generatie de germani si austrieci pentru razboi.”

“Fabricarea” lui Corren

Stand in fata elevilor de la ora de Justitie Sociala 12, Corren pare inacapabil de o proza atit de inflacarata ca a lui Dobson, dar ca un veteran al bataliei pentru drepturile homosexualilor in provincie, el este categoric un cosmar al lui James Dobson, un simbol al ceea ce conservatorii religiosi condamna ca fiind eronat cu educatia publica canadiana.

Murray Corren ar fi putut recita elevilor anumite statistici ireale: 82% dintre studentii homosexuali spun ca sunt hartuiti si 48% spun ca au incercat sa se sinucida. Putea chiar sa fi povestit tragedia a doi adolescenti americani care si ei s-au sinucis, unul dintre ei fiind gasit spanzurat de un cablu electric, dupa ce a fost hartuit si numit “fetita” de catre colegii lui. In loc de asta, insa, Corren le povesteste elevilor o versiune scurta a propriei sale biografii, cum a crescut avand numele de Murray Warren, intr-un orasel minier din Newfoundland, si cum era batjocorit de colegii de scoala care il numeau “fetita,” sau cum ajungea din cand in cand acasa schiopatand si cu nasul spart. El admite ca ce povestests copiilor este o strategie bine calculata: accentueaza aspectul personal, nu cel politic. “Toate studiile, spune el, arata ca daca cunosti un homosexual, e mult mai greu sa discriminezi”.

Ajungand la varsta majoratului in 1950, Corren a inceput sa fie bantuit de o carte pe care o gasise la o biblioteca publica, cu titlul “Sexualitatea anormala” care, spune el, detaliaza si explica homosexualitatea ca o “boala, afectiunea asta psihica pe care o am”. Chiar si cand a ajuns la Universitatea Memoriala din St John, apoi la Montreal, unde a predat pentru doi ani, a trait in teroarea de a-si dezvalui orientarea sexuala. Acest lucru insa s-a schimbat cand a plecat in Anglia sa isi termine teza de masterat. Lucrand intr-un club privat homosexual din Londra, a pus ochii pe un englez elegant, cu ochi albastri patrunzatori, cu numele de Peter Cook, si asta a fost inceputul unei relatii de 40 de ani, care a durat pana la moartea lui Cook, in decembrie 2009.
5 ani mai tarziu, cand cei doi au devenit cel mai popular cuplu homosexual casatorit, au aparut in documentarul “De ce sa te casatoresti” si si-au anuntat un nume comun nou, amestecandu-si numele de familie legal, formand din Cook si Warren, Corren, o porecla care a devenit un nume bine cunoscut in cercurile religioase.

Au stat impreuna aproape doua decenii, implicindu-se in afaceri cu flori in Anglia si Africa de Sud, pana le-a venit ideea sa se inscrie pe lista homosexualilor care adera la miscarea pentru drepturile homosexualilor. Mutati in Vancouver in preajma Olimpiadei Homosexuale 1990, au gasit acolo un oras unde homosexualii celebrau un nou sens al libertatii, dar la Coquitlam, la scoala elementara unde preda Corren, si-au pastrat relatiile in ascuns. Apoi, intr-o excursie la San Francisco, urmarind parada flamboianta a Mandriei Homosexualilor, Corren a fost uimit sa vada o multime de profesori homosexuali, demonstrind si tinand un banner, prin care isi proclamau identitatea sexuala. Corren a fost atat de miscat de deschiderea lor incat a iesit din multime sa li se alature, si numaidecat euforia i-a fost naruita de acuzatia unuia din multime: “Unde ai fost cand am avut nevoie de tine?” a strigat un tanar spectator catre grupul de profesori homnosexuali.
Incidentul acesta l-a impresionat mult pe Corren. “Mi-am dat seama ca era o intrebare la care trebuia sa raspund” spune el elevilor de la cursul de Justitie Sociala. “Unde am fost eu pentru elevii carora le predam, si care se luptau, si ei,  cu propria identitate sexuala ? »

Interzicerea cartii

Ca membru fondator al unui grup de suport “Educatorii Homosexuali si Lesbiene din British Columbia” (GALE BC), Corren a devenit vorbitorul lui si o tinta a atacurilor conservatorilor. Cand a rugat conducerea scolii sa investigheze dificultatile elevilor homosexuali, a primit primele amenintari cu moartea. Cateva luni mai tarziu, la o tumultuoasa intalnire a Federatiei Profesorilor din Columbia Britanica, decizia lui de a demara o politica oficiala de contracarare a homofobiei a fost un succes, dar aceasta victorie a fost scurta, rezultind intr-o contraofensiva a crestinilor conservatori care dupa aceea s-a extins in toata Canada. In consecinta, conducerea scolii din Surrey a interzis orice material recomandat de educatorii care faceau parte din organizatia invatatorilor homosexualui din Columbia Britanica. Acest succes nu a fost nici pe departe o surpriza, avind in vedere ca printre administratorii scolii din Surrey era Heather Stilwell, o fosta
lidera a Partidului Patrimoniului Crestin Canadian.

Dar nici organizatia invatatorilor homosexualui nu s-a lasat si a atacat decizia administratiei scolii. Cateva saptamani mai tarziu, un educator de gradinita, pe nume James Chamberlain, a cerut permisiunea de a folosi trei carti suplimentare de povesti pentru copiii de la gradinita care descriau familiile de homosexuali: Mamicile lui Asha, Buchetul lui Belinda si Un Singur Tata, Doi Tati, Tatii Maro, Tatii Albastri.

In timp ce Corren recita titlurile, elevii din scoala de la Riverside inclina capul in semn de aprobare – pentru cei mai multi, cartile au fost deja parcurse in scoala primara – dar administratorii din Surrey le-au interzis pe toate trei. Fiind de fata la o intalnire supra aglomerata a conducerii scolii unde Corren a aparut sa-l apere pe Chamberlain, Corren purta un tricou sport cu inscriptia “Bigotii Interzic Carti,” si numaidecat s-a aflat in mijlocul unei razmerite a parintilor. Un reporter l-a tras repede in masina, in timp ce unii dintre parinti l-au urmarit iar unul dintre ei l-au numit “pervers” si “pedofil”. Incidentul acesta insa l-a intaritat pe Corren si mai mult. El si partenerul lui au angajat un avocat specializat in drepturile omului, pe nume Joe Arvay, care cu o alta ocazie a aparat o vanzatoare lesbiana de la libraria “Micile surori” din Vancouver, si a demarat o actiune judecatoreasca impotriva administratiei scolii din
Surrey.
Cei doi Corren i-au garantat avocatului Arvay un onorari care a depasit 1 milion de dolari si a implicat doua recursuri in Tribunalul Suprem.

Un moment de cumpana – si pentru crestini

Dupa 5 ani de litigii Tribunalul Suprem a decis ca administratia scolii din Surrey a violat legea canadiana interzicand cele trei carti de povesti. Presedinta tribunalului, Beverly McLachlin, a refuzat sa recunoasca suprematia drepturilor parintilor in educatia copiilor. “Parerile sau punctele de vedere ale parintilor, oarecum importante, nu pot trece peste imperativul impus scolilor publice din Columbia Britanica, si anume acela de a oglindi diversitatea comunitatii, si de a preda toleranta si intelegerea diferentelor”, a declarat ea.

Pentru multi crestini conservatori, aceasta decizie a devenit un moment de cumpana, si a generat o batalie decisiva care i-a energizat intr-un activism al alegatorilor, similar cu acela demarat de  Ralph Reed in Statele Unite. [Nota AFR – Ralph Reed a fost liderul Coalitiei Crestine – Christian Coalition – din SUA care a mobilizat crestinii americani in alegerea lui George Bush ca presedinte al SUA in 2000 si in 2004) S-au mobilizat sa domineze administratia scolilor publice din Canada cit si a consiliilor municipale cu scopul de a organiza o miscare de rezistenta nationala. O coalitie social-conservatoare numita Organizatia Alegatorilor din Surrey a mobilizat alegatorii cistingind majoritatea administratiei scolii din Surrey, conducerea scolii si consiliul municipal. Pentru aproape un deceniu dupa aceea unul din liderii acestei organizatii a fost fosta directoare a scolii din Surrey, Mary Polak, care mai tirziu a devenit ministru plin in guvernul
provincial al lui Gordon Campbell.

“Cand se va intoarce Hristos, cum vor arata toate (lucrurile)?”

Aceasta este o intrebare la ora de istorie la una din scolile din Canada, in care se preda pe baza invataturii Bibliei. In scoala asta exista o singura definitie a “familiei”.

Jerry Falwell [Nota AFR – liderul miscarii crestine conservatoare din Statele Unite intre 1979 si 2000], care a ajutat la promovarea educatiei crestine ca obiectiv primordial pentru crestinii americani, a prezis, intr-o cuvantare tinuta in fata prietenilor lui fundamentalisti, “o vreme cand, ca si in vremurile dintai ale tarii noastre [Americii], nu vom mai avea scoli publice. Bisericile le vor lua in stapanire din nou si crestinii le vor conduce.”

Atat de exploziva a fost atmosfera in Columbia Britanican dupa intelegerea autoritatilor cu Corren incat Derek Rogusky, vicepresedintele organizatiei Focus al Familiilor Canadiene, a prezis ca se va produce un exod masiv al evanghelicilor din scolile publice canadiene. Dar cand Ministrul Educatiei a emis statisticile copiilor care erau inrolati in scolile publice, a fost evident ca un astfel de exod un s-a produs. In loc, insa, statisticile indicau o directie si mai ingrijoratoare pentru educatorii provinciali: o crestere  constanta anuala de 2%  a numarului de elevi ai Columbiei Britanice, in ultimele doua decenii, care invata in scoli private, cei mai multi dintre ei in scoli organizate de culte religioase.

Columbia Britanica are cel mai mare numar de scoli religioase

In ciuda hotararii ministerului de a garanta diversitatea in clase – sau poate ca din cauza ei- aproape 11% din elevii din Columbia Britanica invata la academii crestine, iudaice, sikh sau musulmane, cu o ratie de doua ori mai mare decat in alte provincii. In mod evident, unul din motivele pentru care s-a inregistrat aceasta crestere este ca, impreuna cu Alberta, Columbia Britanica plateste pana la 50% din taxa studentilor inscrisi in scolile private acreditate. Aceasta subventie insa a ingrijorat multe administratii scolare ca autoritatile le-ar putea forta sa se conformeze intelegerii lui Corren cu autoritatile canadiene. Desi ministerul le-a adresat o scrisoare in care le spunea ca nu au de ce sa se teama, controversa a dezvaluit o distinctie importanta: nu toate scolile crestine fac parte din aceeasi tabara de reactionari. In Surrey, Dennis de Groot, directorul Colegiului Crestin Fraser Valley, a socat pe cativa din colegii lui, predind programa
Justitia Sociala 12 studentilor lui. Explicatia lui a fost cursul se potriveste perfect cu misiunea scolii, aceea de a scoate studenti gata de a ataca probleme sociale, ca saracia, nedreptatea, sau rasismul – un curs care include si o excursie cu cei din ultimul an intr-un sat sarac din Africa. “Daca nu ii invatam noi despre dreptate…”, scria de Groot in Stirile Crestine ale Columbiei Britanice, “atunci cine o va face?”

Un curriculum crestin

Carata o educatie seculara bazata pe Biblie? In clasa a treia a lui Betty-Anne Rozema la scoala crestina din Knox, Bowmanville, Ontario, 20 de copilasi mici cat gamalia unui ac stau cu picioarele incrucisate pe covor langa o nava spatiala imitata de o mana. Batand din palme ca sa atraga atentia, Rozema tine in mana o carte uriasa cu imagini, aratand copiilor o explozie gigantica de lumina. “Multi astronomi cred ca universul s-a creat in urma unei explozii uriase numita Big Bang” spune ea. “Totul a inceput cu particule foarte, foarte mici de materie”. Un copil de 6 ani a fost destul de iute pentru a prinde unde « bate » profesoara. « Nu e adevarat » striga el. « Ei bine, asta e ceea ce cred oamenii de stiinta” spune invatatoarea cu calm. “Tu ce crezi?” Raspunsul vine de 20 de ori mai tare si raspicat: “Dumnezeu a facut-o!”

Rozema nu se opreste pentru a discuta situatia, mergand repede mai departe  la descrierea sistemului solar si fragila protectie pe care ne-o da atmosfera. “Sunt foarte fericita ca Dumnezeu ne-a pus pe planeta asta, la o distanta potrivita fata de soare”, spune ea. “Oamenii trebuie sa fie foarte atenti si sa aiba grija mai mult de atmosfera, altfel nu vom mai avea aer sa respiram”. In diferenta dintre teoria atmosferei si credinta scolii in infaibilitatea Bibliei, Rozema trateaza cu delicatete lucrurile, constienta fiind ca unii parinti cred in istoria creatiei lumii in 6 zile, in timp ce altii prefera o versiune crestina a Big Bang-ului in care Dumnezeu a “coregrafiat” artificiile cosmice. “Nu le spun care din versiuni sa creada – las asta in seama parintilor” spune ea. “Oricare din ele ar fi, il trateaza pe Dumnezeu ca suveran. El a initiat-o: ordinea a aparut din dezordine. Dumnezeu stie ce face.”

In clasele mai mari, copiii invata despre evolutie sau alte teorii privind originile universului care nu fac nicio referire la vreo zeitate, dar acesta nu este un mesaj pe care Rozema vrea sa il comunice clasei. “N-as promova nicio teorie in care Dumnezeu este absent – asta e un lucru de temut”, spune ea. “Cred ca copiii vor sa aiba parametri in care sa creada. Daca ceea ce aud aici este compatibil cu ceea ce aud acasa, viziunea lor asupra lumii devine mai solida.”

Scolile invizibile

Consideratia atat pentru autoritatea parentala cat si pentru cea biblica este unul din motivele pentru care 134 de familii platesc pana la 12.500$ pe an sa isi trimita copiii la scoala Crestina din Knox, una din cele aproximativ 1500 de scoli evanghelice private din Canada. In Ontario, ca si in celelalte provincii, acest numar sfideaza realitatea numarului de scoli crestine, deoarece multe dintre ele nu se inregistreaza cu organizatiile care promoveaza educatia crestina pe linga politienii canadieni.

“Exista anumite scoli care nu vor sa fie inregistrate” spune Adrian Guldemond, directorul executiv al Aliantei Scolilor Crestine din Ontario care pretinde ca are 80 de membri in asociatie dar estimeaza ca exista aproape 650 de institutii de genul acesta in toata provincia. “Ele sunt, ceea ce noi numim “scolile invizibile” – de obicei se gasesc in case sau in biserici” explica el. Ei cred despre guvern ca este anti-crestin si necooperativ, si le place sa stea departe de ochiul autoritatilor.

Un numar tot mai mare de conservatori, inclusiv multi imigranti, cauta si ei tot mai mult scoli crestine ca un refugiu de tot ce ei percep ca fiind strain culturii crestine in sistemul scolar public, unde clasele sunt de doua ori mai mari si unde traficantii de droguri se pot infiltra cu multa usurinta.

Parintii lui Winston Quintal, abia sositi din India, si-au scos copilul dintr-o scoala din cartier, fiind ingrijorati de zvonul in legatura cu prezenta drogurilor in scoli si cu preocuparea pe care o avea fiul lor cu dorgurile. “Parintii mei sunt foarte atenti cu viata mea sociala” spune Quintal in timpul unei pauze in clasa a VII-a, la Knox. “Aici, directorul cunoaste fiecare elev si profesorii sunt mult mai stricti. A trebuit sa ma obisnuiesc. In vechea mea scoala, tot ce conta era sa fii cool.”

Note mari

In testul de verificare a cunostintelor elementare pe care il sustin o data la 2 ani, elevii scolilor crestine obtin note mai mari decit elevii din scolile publice. Elevii din Alianta Crestina din Ontario au fost printre cei mai buni 20% dintre elevii din provincie, in timp ce studentii din scolile publice au reusit doar sa ia o medie de trecere.

“Adevarul despre scolile publice este ca e construita dupa modelul de consum”, spune directorul scolii din Knox, George Petrusma. “Daca nu ne-am face treaba, bancile noastre ar fi goale”. La Knox, fiecare zi incepe cu rugaciune si cu o jumatate de ora de inchinare. Curicula este desemnata de Asociatia Scolilor Crestine din Ontario, dar este modelata pentru a raspunde standardelor academice provinciale, legand insa fiecare fragment cu un citat din Biblie. Discutind, de exemplu, istoria aborigenilor canadieni, cursul contine si un avertisment pentru copii: “Nu numai noi, dar si Dumnezeu este jignit de stereotipuri”.

Asa cum afirma profesorul din clasa a VIII-a, Stephen Jansen, “noi avem o filozofie pedagogica diferita.” Fiul unui director al unei scoli crestine, Jansen recunoaste ca abordarea anumitor subiecte este mai dificila in scolile crestine decit cele predate de colegii lui de la scolile publice. “Conceptia crestina despre istorie este cu totul unidimensionala”, precizeaza el. “Dumnezeu conduce istoria si exista in ea un punct culminant: intoarcerea lui Hristos.” O intrebare scrisa in partea de sus a tablei pe care o folosete are rolul de a aminti copiilor de acel moment: “Cand Hristos se va intoarce,” intreaba ea, “ cum vor arata lucrurile?”

“Dezordinea lumii”

Este posibil pentru studentii care merg mai departe la liceul crestin din josul strazii, sau care mai departe vor absolvi o facultate crestina sau un colegiu biblic, sa isi petreaca intreaga perioada de studii, asa cum a facut Jansen, in interiorul institutiilor educationale crestine. Totusi, el inisista pe faptul ca “scoala nu inseamna a ridica ziduri si a spune “Noi suntem o fortareata a credintei crestine”. El invita elevii sa cunoasca si sa inteleaga ceea ce el numeste “dezordinea lumii”, de la problemele Afghanistanului si ale Orientul Mijlociu, pina la mesajele consumiste cu care ii bombardeaza mass-media. “Cand elevii vor parasi scoala, vrem sa fim siguri ca pleaca echipati si pregatiti sa faca alegeri intelepte si cu discernamant”, spune el, “ca actioneaza in conformitate cu valorile si credinta lor”.

La cursurile de stiinte sociale nu se spune nimic despre permutarile noii familii, ca de exemplu cea cu parinti de acelasi sex, si desi unii elevi sunt copiii unor mame singure sau unor parinti divortati, situatia lor este considerata atat de anormala incat li se ofera un program de consiliere speciala in timpul orei de pranz. “Definitia familiei aici este o mama, un tata si copii,” spune directorul Petrusma.

ROMANII DIN PORT COQUITLAM

Un amanunt interesant. In Port Coquitlam, locul unde a izbucnit revolta crestinilor canadieni impotriva secularismului fundamentalist, locuiesc romani. Si probabil nu putini avind in vedere ca, dupa cum aflam din articolul de mai jos tocmai publicat in Romanian Global News, acolo functioneaza si o biserica romana.

Seara de muzica si poezie Biserica Crestina Agape din Port Coquitlam, British Columbia
Port Coquitlam, Canada/Romanian Global News   miercuri, 20 octombrie 2010

Biserica Crestina Agape ii asteapta pe romanii din British Columbia sa ia parte sambata, 23 octombrie, de la ora 17:00, la sediul sau din Port Coquitlam, la un nou eveniment cultural-religios, o seara de muzica si poezie, transmite Romanian Global News, care citeaza Centrul Comunitar Romanesc din British Columbia. La eveniment va participa cunoscutul grup vocal Fratii Groza si a Rev. Tudor Gradinaru, Intalnirea este oferita in beneficiul comunitatii romanesti din Vancouver Area. Adresa manifestarii: 3433 Coast Meridian Rd, Port Coquitlam, B.C. Intrarea este libera.  Biserica Agape are in alcatuirea sa crestini din bisericile baptiste, penticostale si a crestinilor dupa Evanghelie. Ca orientare, biserica este evanghelica si non-denominationala. In cadrul serviciilor noastre participa si persoane care isi definesc altfel apartenta crestina. Provenind din cele trei denominatiuni aratate mai sus, biserica Agape are o conducere prezbiteriala, alcatuita in
prezent din pastorul Emanuel C. Pavel si prezbiterul Ioan Cota. Incepand cu a doua parte a anului 2008 , pastorul Ted Pope din SUA s-a retras din motive personale.

LIBERTATEA DE CONSTIINTA CISTIGA IN CONSILIUL EUROPEI
Vesti bune parvin din Consiliul Europei unde joia trecuta (7 octombrie) Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a respins mult criticatul Raport McCafferty. De ani de zile monitorizam evolutia rezolutiilor si a rapoartelor care privesc valorile si migrarea lor prin structurile europene. Experienta care am acumulat-o cred ca ne indreptateste sa numim evenimentul din 7 octombrie unul istoric.

Despre Raportul McCafferty am scris timp de mai multe saptamini, Raportul avind ca obiectiv specific si explicit ingradirea si chiar anihilarea libertatii de constiinta in raport cu avortul. Dupa dezbateri lungi Raportul a fost modificat prin amendamentele impuse de delegatii din European People’s Party (Partidul European Popular), adica grupul conservator din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Amendamentele au avut in final efectul net de a anula in intregime toate paragrafele din Raportul McCafferty care cautau sa submineze libertatea de constiinta. Printre altele amendamentele afirma ca nici o persoana sau institutie nu pot fi constrinse sau discriminate pentru ca refuza sa presteze servicii de avort, eutanasie, sau ori care alte actiuni care ar putea rezulta in moartea fetusului sau al embrionului uma. In plus, ele garanteaza libertatea de constiinta a individului si dreptul de a refuza sa participe la proceduri de avort sau de terminare
a vietii. Raportul final a fost rescris in formula sugerata de delegatii  EPP si a fost adoptat cu  un vot de 56 la 51, cu 4 abtineri.

Cum au Votat Romanii?

Din Moldova a participat la dezbateri si vot d-l Valeriu Ghiletci si a votat pentru Raport. Din Ucraina a participat d-l Ivan Popescu (grupul socialist) care si el a votat pentru Raport. Din Romania au participat d-l Viorel R. Badea (PLD) care si el a votat in favoarea Raportului, si d-l Titus Corlatean (PSD) care cu toate ca a votat in favoarea a doua amendamente pozitive, nu a votat raportul final. Va rugam retineti pozitiv numele d-lui Viorel Badea la alegerile parlamentare urmatoare. Restul delegatilor romani sau moldoveni nu au participat nici la  dezbateri nici la vot. Le mumtumim celor care au participat si mai ales apreciem ca au votat  in favoarea libertatii de constiinta. Astfel ne protejaza o libertate fundamentala care sta la baza oricarei societati democrate sau de drept.

O personalitate importanta care s-a remarcat cu prilejul demersurilor impotriva raportului McCafferty a fost d-l Luca Volonte din Italia. El a redactat majoritatea amendamentelor care in final au transformat raportul McCafferty din unul impotriva libertatii de constiinta in unul in favoarea ei. D-l Volonte e un prieten al Romaniei si al AFR. In martie 2010 ne-a onorat cu prezenta la conferinta anuala AFR de la Timisoara unde a vorbit cu multa pasiune despre credinta crestina si necesitatea promovarii constiintei crestine in structurile europene.

Multumim deasemenea pe aceasta cale tuturor fortelor provalori din intreaga Europa care si-au facut contributia la aceasta biruinta cruciala pentru libertatea de constiinta. La fel si d-tra, celor care sunteti preocupati de aceste aspecte si pe care le pomeniti in rugacinile d-tre. Am fost infomati ca demersul AFR facut in Consiliul Europei, impreuna cu demersurile altor organizatii provalori din Europa si din Statele Unite, a avut un impact pozitiv in influentarea delegatilor in actiunea care au luat-o. Mentionam in plus organizatii religioase din Letonia si Germania care si ele au facut demersuri de rigoare.
Articol: Recomandam un scurt articol in engleza despre acest eveniment istoric. http://www.lifesitenews.com/ldn/2010/oct/10100709.html

Textul Rezolutiei Adoptate il aflati aici: http://www.assembly.coe.int/Mainf.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta10/ERES1763.htm

Stenograma: in linkul alaturat aflati stenograma dezbaterilor (lung de 50 de pagini) asupra Raportului McCafferty. Notati, printre altele, interventia d-lui Valeriu Giletchi.  http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2010/E/1010071500E.htm

Comunicat de Presa
Cu prilejul acestui eveniment cu adevarat istoric Asociatia ProVita Busuresti a emis Comunicatul de Presa alaturat.

Consiliul Europei reafirm? dreptul medicilor de a refuza practicarea avortului

– Comunicat de pres? –

Adunarea Parlamentar? a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, ieri, o rezolutie care re-afirm? dreptul personalului medical de a refuza, uzând de convingeri religioase sau morale, efectuarea anumitor proceduri medicale sau participarea la acestea. Rezolutia priveste atât medicii ginecologi si personalul sanitar mediu care nu practic? avortul, cât si farmacistii care refuz? eliberarea compulsilor abortivi. De asemenea, nici un medic nu poate fi constrâns s? practice eutanasia. “Nici o persoan?, nici un spital, nici o institu?ie nu poate fi for?at/?, tras/? la r?spundere sau discriminat/? în vreun fel din cauza refuzului de a practica, g?zdui sau asista la avort, eutanasie sau oricare alt act care poate provoca moartea unui fetus sau embrion uman, sub nici un motiv,” se afirm? în textul rezolutiei.

Desi textul initial propus Adun?rii cerea statelor membre tocmai restrângerea exercit?rii dreptului la obiectia de constiint?, în timpul dezbaterilor raportul a fost modificat pentru a proteja acest drept. În urma acestei evolutii, initiatoarea, socialista britanic? Christine McCafferty, reprezentant? a unei retele internationale pro-avort, s-a v?zut nevoit? s? voteze contra propriului raport.

Dezbaterea de ieri a suscitat un interes major în societatea civil? din t?rile membre ale Consiliului Europei. Organizatiile pro-vita românsti au remis membrilor delegatiei României la Consiliul Europei un memoriu juridic care sublinia c?, în timp ce nu exist? un drept la avort, obiectia pe motive de constiint? este un drept fundamental a c?rui îngr?dire este inacceptabil?.

Din partea României a participat la vot doar senatorul Viorel Badea (PD-L) care a votat în favoarea rezolutiei. Îi multumim pentru efort si în acelasi timp constat?m c? dezinteresul delegatiei t?rii noastre pentru lucr?rile Adun?rii Parlamentare a Consiliului Europei a devenit cronic. La ultimele dezbateri importante, prezenta românilor a fost aproape inexistent?. De altfel, Pro-vita si Alianta Familiilor din România au solicitat liderilor delegatiei românesti la APCE explicatii pentru acest comportament, solicitare r?mas? pân? acum f?r? r?spuns.

NU UITATI TIMISOARA!

Nu uitati sa semnati Declaratia de la Timisoara! Va multumim! http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Am trecut de 3.000 de semnaturi. Mai este loc. Haideti sa le dublam! Fiecare semnatura conteaza!

ANUNTURI

Conferinta ONU la Londra:

Anuntul urmator are de a face cu o conferinta ONU care va avea loc la Londra intre 24-26 noiembrie. Cei interesati pot sa mearga, conferinta fiind gratuita.

Dear Individual, Nonprofit/NGO Colleague, On behalf of the United Nations, the MDGs Conference Organizing and Scientific Committee invites you to the United Nations Millennium
Development Goals summit (END POVERTY 2015) to be held at the Springworth Hotel International Conference Hall London on 24th-26th November, 2010. We also extend this special invitation to you and to your colleagues to participate in the UN Millennium Development Goals International Conference & Exposition. This unprecedented and historic event is dedicated to the exchange of scientific data, governmental assessments, and public policies concerning community development, including poverty reduction and gender equality. Participating delegates are drawn from the individual to the global community, representatives of academic institutions, corporate sectors, non-governmental organizations, community associations. Leaders of religious organizations. Private and Public participation are also highly encouraged. Participants will be exposed to plenary lectures and concurrent sessions followed by face-face discussion with outstanding speakers and
multi-disciplinary researchers and scientists. Open discussions are planned to consider the broad challenges of the MDGs. This summit will record over 3,570 participants at which representatives from the health, educational, Finance and agricultural sector will present their programs to address the challenges of MDGs. Other corporate bodies and environmental organizations will present projects and training opportunities to participants. United Nations General Assembly has made provision for free all-round return flight ticket for all invited delegate. Participating individuals and organizations are responsible for their hotel accommodation cost at Springworth hotel for the (3 days) duration of this event. For accommodation booking, Contact Springworth Hotel. Springworth Hotel London. 13-15 Brenton Place, London W2 2SX, United Kingdom, Tel: + 44.702.407.4078, Fax: + 44.844.774.1598; Email: springworthhotel@london.com Registration is free. For
registration and other details, contact the Conference Coordinator Dr. Derrick Armstrong via Telephone +44-70-2407-6631 or email: mdg@un-conferences.org. Regards, Mrs. Christiana Figueres, [Organizing Secretary] United Nations Millennium Development Goals (MDGs) Conference.

Conferinta Internationala privind Libertatea Religioasa: V-am informat acum o luna despre o conferinta care urma sa fie organizata de Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa pe 4-5 noiembrie la Viena si avind ca subiect libertatea religioasa. Recent am aflat ca a fost reprogramata pe 9-10 decembrie, tot la Viena. Conferinta a fost deja deschisa pentru inregistrari. Va incurajam sa mergeti. Detalii pentru inregistrare si alte amanunte le aflati aici: http://meetings.odihr.pl/

VRETI SA FITI INFORMATI?

Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro Buletinul informativ apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor.

FACETI-NE CUNOSCUTI

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

GEORGE ROCA „DE VORBA CU STELELE”

Ziarist cu har si talent, personalitate marcanta a mass-mediei romanesti, a presei si nu numai, de formatie filolog si om de teatru, cu pasiune pentru arta fotografica, poet si prozator, George Roca mi-a oferit bucuria participarii la lansarea volumului „De vorba cu stelele” in data de 26 mai 2010. Acest eveniment a avut loc la scurta vreme dupa lansarea volumului de poezii „Evadare din spatiul virtual” in 26 septembrie, 2009. Ambele volume au aparut la Editura Anamarol sub ingrijirea poetei si prozatoarei Rodica Elena Lupu. Lansarea a avut loc la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti, fiind organizate de Revista „Romanian VIP”, Editura Anamarol si Liga Scriitorilor din Romania (reprezentata de catre doamna Elisabeta Iosif – presedinta a Filialei Bucuresti) si de Biblioteca Metropolitana Bucuresti, prin doamna Mihaela Sfarlea. Frumoasa sala in care s-au facut prezentarile a fost neincapatoare.
 
„De vorba cu stelele” este un interesant volum de interviuri cu personalitati romanesti din tara si din Europa, precum scriitorii Cristian Negureanu, Darie Ducan, Melania Cuc, Mariana Pop-Mion, fotbalistul Victor Paraschiv si artistul plastic Cornel Durgheu, ori din America, Mircea Badulescu, Ovidiu Creanga sau din Australia, cantareata Xonia (Loredana Sachelaru), Gheorghe Dragan, ca sa enumar doar cativa din cei 24 de intervievati.

Volumul „De vorba cu stelele” e o continuare a activitatii sale de publicist, acum  redactor sef la revista „Romanian VIP” din Dallas – Texas, aceea de a descoperi romani pierduti in negura strainatatii, de a se apleaca asupra procesului de emigrare si transformarile psiho-sociale prin care trec acestia, dar si pentru a le inlesni cunoasterea, pentru a le oferi sansa de a se afirma, sau pentru a stabili o punte de legatura intre ei si cei de acasa. Din aceasta stradanie se desprinde bine ideea ca autorul cunoaste gustul strainatatii si dorul de tara, caci vremurile l-au impins sa isi duca traiul in indepartata Australie.
 
Articolele sale sunt raspandite in nenumarate reviste de limba romana on-line sau tiparite pe hartie, aflate prin toate colturile lumii. E o munca uriasa pe care o face fara ragaz, manat doar de dragostea neconditionata pentru romani, din arzatoarea dorinta de a salva si a face cunoscuta cultura si limba noastra, ca o adevarata contrapondere fata de cei care vor sa sfarseasca neamul nostru. El ne spune cu convingerea unui mare roman: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pamant, suntem intr-o oarecare masura raspunzatori de promovarea, conservarea si salvarea limbii romane.”

Rasfoind aceasta carte, te lasi sedus de modul lejer cu care se misca prin viata si personalitatea complexa a persoanelor intervievate, te cucereste prin finetea observatiilor, inteligenta si subtilitatea intrebarilor. Ca si in intreaga sa activitate de jurnalist cultural, te trimite cu gandul la arta cu care stie sa se retraga din fata persoanelor dificile, a celor depasiti de situatie, ingusti la minte, incarcati de rautati, invidii si stapaniti de dorinta razbunarii neinduplecate importiva rivalilor. El stie sa puna in lumina spiritualitatea romaneasca, intamplarile vietii, efortul la adaptare, dorul de tara, problemele vietii de emigrant. „N-as vrea sa mor pana inainte de a vedea Basarabia alipita la patria Mama – Romania” spune la pagina 46, ca un adanc oftat, scriitorul aproape nonagenar, Ovidiu Creanga, roman nascut in Basarabia si traitor in Toronto-Canada.  Si in aceasta carte George Roca ne reuneste visele si principiile noastre fundamentale, iar strainii au inlesnirea de a cunoaste mai multe despre poporul si tara noastra. Cu caldura si pricepere scoate in evidenta multe din valorile perene ale poporului nostru pe care le face cunoscute si peste hotare. A trezit in mine ecouri deosebite descrierea orasului Oradea din anii `50 ai secolului trecut, (pag. 186), oras care mi-a marcat anii tineretii, descriere facuta de promotorul, mentorul si managerul Facultatii de Arte Vizuale din Oradea, Dr. Cornel Durgheu. Cu cateva trasaturi de condei a pus in lumina valori si frumuseti acum apuse si despre care tinerii de astazi abia daca au aflat cate ceva:  „…ne-am intersectat pasii, pe vremea adolescentei, pe strazile acoperite cu sticla ale orasului Oradea – pasajul Vulturul Negru sau soasu cum ii ziceau localnicii – sau pe renumitul si aristocratul Corso, strada principala a urbei, pe acolo pe unde, de cum se lasau umbrele serii, lumea buna, si nu numai, iesea la promenada… Lume relaxata si nobila, pregatindu-se pe la orele 20:00 sa descinda elegant intr-unul din somptuoasele restaurante oradene Transilvania, Szedosz, sau la minunatele gradini de vara Crisul Repede, Pescarus, sau chiar sus pe deal la Ciuperca, locuri unde nu prea aveai acces daca nu erai tras la patru ace, cravata, papion, sau lavaliera. Era vremea cand jocurile de tot felul: billiard, rummy, poker, etc, traditionale perioadei interbelice, faceau noptile orasului Oradea sa aminteasca  de ambientalul parizian, barcelonian sau napolitan.”

Cu discretie si modestie iesite din comun, George Roca inspira incredere, confort sufletesc creatorilor romani de pretutindeni, care traiesc si simt romaneste, indiferent de varsta, studii, numarul de carti publicate. E remarcabila caldura cu care s-a aplecat asupra multor suferinte ale romanilor, a sprijinit scriitori incepatori sau pe cei care nu aveau cum sa-si faca cunoscute scrierile lor. Munca sa se aseamana cu cea a culegatorilor de folclor pentru ca a tezaurizat scrierile multor autori romani din tara si de pretutindeni care ar fi putut ramane total necunoscuti. Sfera preocuparilor lui este mai larga, ii are in obiectiv nu numai pe scriitori, ci si pe creatorii picturii, sculpturii, dansului, chiar si ai jurnalismului.
 
Simpaticul om de cultura, jovial, cald si prietenos, inteligent, George Roca, cu figura sa luminoasa, senina, cu firea pasionala, fara orgolii, cu inclinatii ludice, a reusit sa stabileasca o comunicare amicala cu toti cei care l-au cunoscut, asa cum s-a intamplat si cu mine.

In randul „Stelelor” prezentate in volum, un loc deosebit il are „Steaua” sa proprie, ca o adevarata „Stea intre Stele”. Valoarea sa este frumos si viu conturata in randurile cu care se deschide volumul cu titlul „Profil de personalitate creatoare” semnat de scriitoarea Carmen Catunescu, membra a Uniunii Scriitorilor. George Roca este prezentat ca „un individ vulcanic, intempestiv, jovial, simpatic, superprietenos”… „un artist profund (cu studii aferente), cu calitati actoricesti, dar si de regizor, si de scenarist, proteic, plin de posibilitati, poznas, gata oricand sa interpreteze un rol, sa-si valorifice pasiunile, inclinatia spre ludic…” Despre prodigioasa sa munca ne spune: „Numai daca vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumarate!) ori a participat efectiv la realizarea lor facand parte din colegiul de redactie: „Arcada” (Bucuresti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Romana” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Romanul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit romanesc” si „Viata Parohiala” (Sydney); “Romanian VIP” (Dallas); “Miorita” (Sacramento), etc, ne vom intreba cand a avut, are, va avea timp sa le cuprinda pe toate… (pag. 5-6).

Asa l-am cunoscut si eu, la inceput prin intermediul internetului, publicandu-mi scrierile fara sa ma cunoasca, iar apoi a venit o neasteptata bucurie pentru mine, ocazia de a-l cunoaste personal la lansarea acestui volum. Il consider un fericit prilej in care mi s-au intarit convingerile despre trasaturile lui de caracter si am descoperit alte valori nobile  care-mi amintesc de oamenii din mijlocul carora s-a inaltat, bihorenii tineretelor mele fragede. Ne-am despartit luand cu mine lumina albastra a ochilor care raspandesc in jur calda intelegere umana. Ma simt onorata si norocoasa ca am avut prilejul sa-l cunosc si mai ales pentru ca ma considera si pe mine o apropiata ca pe toti cei carora le-a dedicat pasionata sa munca.

Elena BUICA
Toronto, Canada
septembrie 2010