Tag: Canada

BALADA TOAMNEI

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

INTALNIREA DE TOAMNA DE LA HICKORY, NC

 – a prietenilor romani (crestini baptisti) din USA, Canada si Romania –


 7 – 9 OCTOMBRIE 2011

                                                                                                       Florian GULER

Toamna-isi desfata nurii,
rosu galben ruginiu.
Si pe verdele padurii,
pune semne de tarziu.

Subtirel si sprinten vantul,
la rever cu-o crizantema,
Fluirand colinda campul
cu scaietii in dilema

Prin zavoi si in gradina,
o suspecta-ngrijorare,
Despre vremea ce-o sa vina,
pune totul in miscare

Printre pasari un cocor,
tine curs de geografie,
Si antrenament de zbor
pentru mers in pribegie

Un bondar ce stie carte –
medic de profesie –
Scrie florilor gripate,
leacuri de depresie.

O furnica-n disperare,
numara a noua oara,
Cate boabe-s necesare
sa ajunga-n primavara!

Greieri s-au alarmat
si luand sub brat vioara,
Cer acum la sindicat
Sa se prelungeasca vara.

Cand ingrijorarea creste,
in gradina si zavoi
Iata ca aduce-o veste
un “blogar” de pitigoi,

Internetul da-nstiintare
spre stiinta celor multi
Ca la Hickory-ii cantare
si homecoming cu “desculti”.

Vin romani din tara asta
cu trompete si ghitare,
Unii vin doar cu nevasta
si cu prunci-n carucioare.

Vin voiosi la marturie,
vorbareti si cu “bonn ton”.
N-au joben sau palarie
si nici frac ori papion.

Unii au conservatoare,
altii-s amatori cu rosturi,
Dar se-aduna la cantare,
descaltati de stil si mofturi!

Unii parca sunt artisti
Canta ca si la baptisti…

Altii canta joviali
Parca sunt penticostali….

Si se canta in quartet
Cantece de tineret

Iar la Hickory, normal,
Canta un quartet local.

La desculti insa cum spun
Se canta mult in comun

Tineri si bartani alaturi,
vin pe trepte de cantare,
Cum in vremile Scripturii,
se venea la sarbatoare.

Ca o roua ce descinde,
de pe culmile Harmon,
Si racoare ei cuprinde,
muntele cel sfant, Sion,

Cantul urca si coboara
strabatind in larg taria,
Si ca ploile de vara,
ploaie-n inimi partasia.

Un refren s-aude-ntruna,
fosnitori ca valul marii:
“Domnul ni-i intodeauna,
Domn in mijlocul cantarii”.

Vor canta apoi colinde
pana in tarziu de seara,
Cand un strigat se aprinde….
Vine Domnul Vine iara!

 

CHEMARILE BISERICII DIN ZILELE DE SARBATORI CRESTINE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Elena BUICA

De când ne stim ca neam, zilele de sarbatoare i-au adunat pe oameni în sânul bisericii, la masa sau la hora. În zarile îndepartate pe unde ne aflam, biserica îsi împlineste menirea ei de a ne aduna si de a ne darui frumusetile trairilor sufletesti înaltatoare. În mod obisnuit, duminicile merg la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Toronto. Românii ortodocsi aflati în zona în care locuiesc si eu  purtam o suferinta în suflet ca nu avem o biserica dupa traditia noastra. Pâna ni se va împlini aceasta dorinta, ne multumim si asa, adica, duminica sa mergem la slujba la ora 12 într-o biserica închiriata pentru câteva ore, sa ascultam toaca si clopotele bisericii  înregistrate pe banda,  iar preotul sa slujeasca în altar deschis.  Dar daca facem abstractie de ele, biserica îsi îndeplineste rolul ei de veacuri. E locul unde ti se umple inima de curatenie, mintea de gândul cel bun si sufletul de emotii, locul care ajuta la unitatea de neam oriunde ne-am afla. Aici coboara peste noi pacea Duhului Sfânt, uitam de vrajmasi, de suferinte, de neîmpliniri. E numai murmur si rugaciune în taina, cu sufletul larg deschis si plecam cu  nadejdea în suflet ca rugaciunea ne-a fost primita. Rugaciuni putem face oriunde, caci Dumnezeu este peste tot, dar în biserica sunt trairi de o factura speciala si sentimentul religios îl traim într-un mod diferit alaturi de ceilalti crestini de-un neam cu noi, alaturi de cunoscuti si prieteni.

Îmi trece prin minte o idee: cum ar fi viata noastra fara astfel de trairi? Ar fi posibil ca la baza religiei noastre sa stea alte adevaruri? [pullquote] Vechimea bisericii este dovada temeiului pe care a fost asezata. Singurul adevar cert este cel pe care Mântuitorul l-a dat ca raspuns ucenicilor: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.

Elena Buica [/pullquote]E posibil sa se rastoarne tot ce am crezut pâna acum?  Imposibil, îmi raspund. Misterul si miraculosul ne hranesc sufletul, îmi zic. În lumea “nebuna” de azi, încercam sa ne întâlnim cu sinele nostru Divin pe calea spiritului. În biserica, spiritul inunda natura noastra emotiva si îi uneste pe oameni. Vechimea bisericii este dovada temeiului pe care a fost asezata. Singurul adevar cert este cel pe care Mântuitorul l-a dat ca raspuns ucenicilor: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.

Asezata în banca alaturi de mini corul care da raspuns preotului, cânt si eu  ca pe vremea când eram eleva la Scoala normala si mai târziu participând la coruri bisericesti.  Cântând, simt ca darui ceva din mine si ca primesc în acelasi timp o calma bucurie. Alaturi de mine sunt multe familii prietene sau numai bune cunostinte pe care le simt ca-mi apartin cumva. Îi simt foarte aproape de mine pe Monica si Adrian  Patrascu, prietenii care ma aduc la biserica în fiecare duminica, oameni profund evlaviosi.  În credinta stramoseasca si-au crescut  cei 6 copii. Monica îmi sopteste: „Aici ma simt alt om, si am sentimentul ca apartin cuiva si nu sunt numai un fulg aruncat în lumea larga”.

În fata altarului seniorul Valerian Banu citeste tinând locul dascalului bisericesc. E din Alexandria, zona în care m-am nascut, cu radacini adânci în credinta si în participarea activa la biserica si ascultându-l parca ma simt acasa. Ceilalti slujitori ai bisericii, voluntari si ei, îsi fac cu pietate serviciul rânduielilor bisericesti. Lânga o masa alaturata,  zaresc o alta prietena, octogenara d-na Irina Nestorescu, figura parca desprinsa din tablourile distinselor doamne din perioada interbelica, cu modestia si simplitatea doamnelor de rang înalt – aseaza bunatati pentru pomenirea mamei sale. Ma asteapta sa particip la pomenirea pe care o face.

La sfârsitul slujbei, colaboratorul  revistei “Observatorul” si regizorul teatrului “T. Musatescu”, Ilie-Stelian Constantin, cu mândrie retinuta, îmi prezinta trupa teatrala. Ne spunem  câteva cuvinte pe care le simt ca un buchet de flori frumoase si pline de viata. 

Fac cunostinta cu mai multe persoane si întâlnesc multa lume cu care schimb câteve vorbe sau care ma saluta zâmbind. Pe multi îi cunosc numai dupa înfatisare, dar îi simt din lumea mea si murmur si eu: „Simt ca apartin cuiva”. 

 A urmat apoi  bucuria muzicii religioase cu iz de romanism, cu iz de acasa. Corala „Armonia”, purtatoarea simbolului spiritualitatii românesti –  nu întâmplator anagrama României –  ne-a delectat cu muzica Sfintelor Sarbatori ale Învierii a carei frumusete o sorbisem din alte timpuri. Mentinând aprinsa candela muzicii religioase la mari departari de originea ei, au creat o atmosfera cu totul aparte, speciala,  departe de agresivitatea vietii cotidiene. Trairea maxima a expresiei religioase, intensitatea emotiva, profunzimea  liniei melodice, farmecul armoniei si interpretarea remarcabila ne-au purtat în strafundurile trairilor ca sa ne înalte în taria frumusetilor Divine. Initiatorul si sufletul acestui cor, profesorul Augustin Medan, împreuna cu coristii, ca si trupele de teatru românesc din Toronto sau colaboratorii publicatiei “Observatorului” îsi aduc contributia lor voluntara pentru a tine sus faclia artei si a limbii române. 

Coristele cu ii românesti si fuste lungi neagre, barbatii în costume negre, camasi albe si papillon negru, cu totii, de la mic la mare, aveau fetele stralucind de bucuria daruirii. Miscarile dirijorului îi conturau întreaga personalitate. Îi cânta fata exprimând participare totala, gura rostea cuvinte fara grai, întelese numai de coristi, iar mâinile erau un adevarat poem, vorbind si ele parca, în grai omenesc. La marginea corului, frumoasa solista  Magda Medan,  dar si fiica ei, Mona, ma îndemnau sa le desprind glasurile  din restul corului  atât de bine închegat. Vrajita de frumusetea interpretarii, n-am bagat de seama ca de multisor ramasesem cu gura întredeschisa.

Si atunci, în zilele de sarbatoare, cum sa nu raspunzi chemarii maicii biserici, ca sa te bucuri de trairi pline de frumuseti înaltatoare ce-si trag seva din radacini adânci si întâlnindu-te cu cei din neamul tau, cunoscuti si cu prieteni, sa simti ca apartii cuiva, iar în zilele de mare sarbatoare ale Învierii sa rostesti cu buna cuviinta stramoseasca „Adevarat a înviat?!”

Elena BIUCA

Toronto, Canada 

august 2001  

TARZAN MAIDANEZUL

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 

Ovidiu CREANGA

 

Daniel când se ducea la joaca în Cismigiu venea calare pe un dulau voinic dar blajin care nu se scutura ca sa se scape de calaret… dar cred ca îi place si lui sa fie calarit de Daniel.

Toti copiii, si nu numai copiii îl stiiau si îl iubeau ca era un câine bine crescut, prietenos cu oamenii si culmea, era prietenos si cu alte animale. Nu se lua dupa pisici, veverite, iepurasi si alte vietuitoare pe care le întâlnea. „Specialistii” spuneau ca ar fi o corcitura între un Rottweiler si un Labrador.  Rottweiler e o rasa germana, si Labrador o rasa canadiana. Deci Tarzan al nostru, cu toate ca era un maidanez cules de pe strada putem spune ca era de vita nobila. De fapt nu de pe strada… ci din Cismigiu! Veti vedea cum a ajuns acolo.

Povestea lui e cât se poate de interesanta, sa o ascultati si o sa-mi dati dreptate. Acum vreo doi ani, Daniel care atunci avea 5 anisori, a iesit cu parintii sa se plimbe prin Cismigiu. Ei locuiau într-un bloc care dadea în parc. Deodata au auzit un scâncet stins ce venea de sub o banca. Daniel a dat o fuga sa vada cine plânge. Era în catel mic cât un pisoi, slab numai piele si os, si tremura din tot corpul ca era cam racoare… Daniel nu a stat pe gânduri, s-a aplecat si l-a luat în brate. Parintii nu prea au fost de acord. Daniel i-a pus numele Tarzan.

– Daniel da-l jos! Singur e plin de purici si o sa te umple si pe tine. Daca vrei catel o sa-ti cumparam unul de la un crescator de câini, care sa ne dea si un certificat de sanatate… Te pomenesti ca jigodiuta asta mica are si vre-o boala.

– Eu pe asta îl vreau! Tocmai ca e atât de nenorocit… Eu vreau sa-l salvez, ca daca sta aici va muri sigur.

Daniel vorbea ca un întelept. L-a luat strâns în brate si la învelit cu paltonul cu care era îmbracat. Catelul nu a mai plâns s-a gudurat si la pupat pe Ionel pe obraz gest de recunostinta. Parintii s-au înduplecat. L-au dus la veterinar care i-a dat ceva ca sa elimine presupusii viermi intestinali. Acesta i-a pus o zgarda la gât care alunga puricii si i-a facut toate vaccinurile care se fac la catei. Au cumparat mâncare speciala pentru catei mici si în vre-o doua saptamâni Tarzan s-a înzdranvenit. Daniel zor nevoie sa doarma cu el în pat, catelul era curat, si dormea tun pâna dimineta, învelit cu grija de Daniel. Cred ca Tarzan avea vre-o sase luni. Era un catelandru frumos cu parul de culoare caramizie, nici maro, nici rosu, si era scurt de parca era de foca. Tarzan era jucaus ca i-a cucerit si pe parinti si toti acum îl iubeau si el îi iubea pe toti… Ce mai, devenise un membru al familiei.

Era cam pe la miezul noptii, Daniel dormea dus, însa Tarzan era treaz si statea în pat în capul oaselor, adica în popou si îl zgâltâia delicat pe Daniel sa-l trezeasca. Daniel s-a trezit, dar înca era buimac de somn. Dupa ce si-a revenit, cu uimire, l-a auzit pe Tarzan ca vorbeste:

– Daniel sa nu te sperii, eu am sa-ti spun povestea mea care trebuie sa o stii numai tu. Numai tu trebuie sa stii ca eu înteleg tot ce se vorbeste si pot vorbi si eu.

– Vai, Tarzan… Sunt uimit! Este ceva nemapomenit. Ard de nerabdare sa stiu povestea ta care cred ca e minunata.

– Daca e sau nu minunata ai sa judeci tu, dar ce am sa-ti spun sa ramâna între noi si sa pastrezi acest secret, ca daca-l spui cuiva toata vraja se topeste si eu nu voi mai putea sa vorbesc si sa gândesc omeneste! Promiti?

– Desigur ca promit! ?i nu am sa spun nici la gradinita… cu toate ca as fi  tare mândru daca prietenii mei ar sti ce catel fantastic am eu.

– Deci fii atent la ce spun eu si daca se aude vre-un zgomot sau vine cineva ne facem ca dormim.

– Ieri, tot cam pe la ora asta, aproape de miezul noptii, tu dormeai tun… dar eu am simtit ca e cineva în camera, si într-adevar am zarit un omusor cu o barba lunga cu care era încins. În camera noastra era numai luminita aia mica de noapte, acum am sa povestesc asa cum am vorbit cu el.

– Cine esti tu si la ce ai venit la noi tiptil si la miezul noptii? Am constat cu uimire ca puteam vorbi omeneste, el s-a asezat la capul patului înspre partea unde dorm eu. Tu dormeai tun si cred ca visai ceva ca… mormaiai.

– Pe mine ma cheama Mos Poveste Barbalunga si Dumnezeu m-a lasat pe Pamânt sa spun povesti copiilor si sa ajut pe cei nevoiasi. ?tiu ca erai disperat si plângeai sub o banca în Cismigiu, plânsul tau m-a facut imediat sa fiu binefacatorul tau. Eu l-am îndreptat pe Daniel spre locul în care sufereai tu. Eu l-am urmarit si l-am ajutatat fara sa stie el, pâna te-ai inzdravenit tu. Am venit sa-ti spun ca te-am înzestrat cu darul vorbirii, dar numai când vorbesti cu Daniel! Cu altii esti catel ca toti cateii. Sa stii ca mamica ta Molda, traieste! A scos-o de la hingheri o familie de oameni cumsecade care stau nu departe de aici. S-ar putea sa îi întâlniti ca si ei vin si o plimba pe Molda în Cismigiu. Daca ai sa te întâlnesti cu mamica ta, sa nu te dai de gol, sa fii catel ca toti cateii. De câte ori vei avea nevoie de un ajutor, sa te gâdesti la mine si eu te ajut, si când nu ne vede nimeni poate am sa si vin. Sa-i spui lui Daniel ca peste doua saptamâni am sa vin noaptea sa vorbescu cu amândoi, si cu tine si cu Daniel. Te-am înzestrat cu darul vorbirii deoarece si tu si Daniel sunteti buni prieteni si nu faceti rau la nimeni. Tu nu fugaresti pisicile si veveritele, iar Daniel câteodata da pachetelul lui de mâncare la vre-un pisoi sau catel. Acum plec… Ramâi cu bine si saruta-l pe Daniel din partea mea, si sa-i spui tot!

M-a sarutat pe frunte eu i-am sarutat mâna si s-a topit ca o naluca.

– Draga Tarzan sunt pur si simplu uluit, nu am mai auzit o poveste atât de frumoasa, ard de nerabdare sa ne întâlnim cu Mos Poveste Barbalunga sa vorbesc si eu cu el! Din povestirea ta trebuie sa fie un om minunat.

– În doua saptamâni va fi aici si atunci poti vorbi cât vrei cu el ca si el vrea sa te vada fiindca te iubeste si pe tine ca si pe mine.

Doua saptamâni au trecut foarte încet pentru prietenii nostri. În acest timp Daniel se ducea la gradinita. El a pastrat acest secret arzator cu toate ca ar fi vrut sa spuna la toata lumea ce catel nazdravan are el. ?i a venit si ziua în care trebuia sa soseasca Mos Poveste Barbalunga. Era miezul noptii! Abia cântasera cocosii… Daniel si Tarzan nu adormisera înca si-l ateptau pe mosul cel extraordinar. Deodata si-au dat seama ca mosu era in camera lor.

– Bine v-am gasit dragii mosului, iata am venit si eu si putem sta de vorba cât vreti voi.

– Bine ai venit Mos Poveste Barbalunga, noi te asteptam cu inima la gura! au raspuns amândoi odata… si acum vorbeau între ei cine sa înceapa sa-i puna întrebari. A început Tarzan, care era mai familiar cu mosu’ ca mai vorbise cu el… ?i… începe:

– Mos Poveste Barbalunga, eu nu am apucat sa stiu povestea vietii mele pâna am ajuns zgribulit sub o banca, în Cismigiu. Cred ca matale care le stii pe toate stii si povestea vietii mele?

– Desigur ca o stiu dragul Mosului. Tu de fapt nu esti un maidanez fiindca taticul tau este un Rottweiler rasa pura si mamica ta este un Labrador tot rasa pura. Deci tu esti, cum zic englezii, un „Mix” sau un „Metis”, însa esti un catel vita nobila… Uite cum ai ajuns disperat sub o banca în Cismigiu! Famila voastra, adica mamica ta Molda si cei sapte puisori ai ei, adica tu cu fratiorii si surioarele tale – trei baietei si patru fetite – locuiati la stapânul vostru pe care îl chema George Roca. Stapânul vostru era un domn tânar si chipes… de mureau fetele de dragul lui! Era destept tare! Cred ca era avocat la baza si avea o functie mare la un minister. Deoarece George era foarte destept… iar seful lui, un prostanac notoriu – dar ruda cu ministrul – acesta îl invidia si îl persecuta gasindu-i mereu nod în papura. Atunci stapânul vostru s-a gândit ca cel mai bun lucru e sa plece din tara.

Ce sa faca cu voi? A gasit stapâni de treaba si i-a dat pe toti fratii si surorile tale pe la case de vaza, iar pe tine si pe mamica v-au dat unei distinse doamne cu care era de mult prieten… si ea mare iubitoare de animale! Aceasta doamna se numea Elena Buica si era cunoscuta de catre toata lumea ca Buni. Probabil ca vreun nepot caruia îi era bunica i-a pus numele acesta sau si-a castigat precla deoarece era buna cu toti! Buni avea o gospodarioara suficient de mare pentru nevoile ei si ale voastre. Ce avea Buni mai deosebit era… o gradina mare în care tu si mamica ta alergati si va hârjoneati toata ziulica. Noua stapâna va iubea foarte mult si avea o grija deosebita de voi. Buni avea în vecini doua fetite si un baietel care veneau mereu si se jucau cu voi. Mai avea si o fata plecata de multi ani în Canada… care avea si ea mare nevoie de ajutorul mama ei deorece nu stia pe unde sa-si scoata camesa de ocupata ce era cu trei copii mititei si cu unul mic-mic… pe care i-l adusese barza de curând.

Asa ca, Buni nu a avut încotro si a trebuit sa plece. Trebuia sa faca ceva cu voi, adica cu tine si cu mamica ta Molda. In fundul gradinii lu’ Buni era o casuta mica în care locuia o batrâna… fosta mare boieroaica, dar care saracise deoarece avusese un barbat care i-a pierdut toata averea la carti si care de las ce era… a fugit în America unde i-a pierit urma. Biata Polixenia, ca asa o chema, traia din ce mai vindea… câte-un lucru din casa. Fosta boieroaica avea un suflet de aur si iubea nespus animalele, în special câinii. Avusese multi la viata ei! Ei i-a cadorisit Buni pe Molda si pe tine Tarzane… înainte de a pleca în Canada.

Biata batrâna îsi împartea bucatica de pâine cu cele doua vietati si se întelegeau foarte bine! Într-o zi a facut o paralizie cerebrala si ambulanta a dus-o la spital.  Prietenii nostri Molda si Tarzan – adica tu cu mamitica ta – au stat trei zile flamânzi în casa apoi au iesit pe strada cautând de mâncare prin gunoaie. Pe Molda au prins-o higherii, iar tu Tarzane te-ai refugiat sub o banca în Cismigiu. Pe Molda au scos-o dela hingheri niste oameni cu suflet iar pe Tarzan l-ai gasit si l-ai salvat tu Daniel.

Atât Tarzan cât si Daniel au ramas foarte impresionati de povestea batrânului. Daniel nu s-a mai putut abtine si s-a dus si l-a imbratisat pe Mos Poveste Barbalunga si apoi pe Tarzan pretenul lui nedespartit.

– Mos Poveste Barbalunga, povestea asta m-a uns la suflet! Îmi dadeam eu seama ca Tarzan nu este un maidanez si am avut dreptate. Iti multumesc din suflet.

– ?i eu îti multumesc Mos Poveste Barbalunga, ca mi-ai spus povestea mea… dar stii cumva ce o fi facând stapânul nostru George?

– Dee suparare, a plecat la capatul pamântului, tocmai în ?ara Cangurului! S-a stabilit la Sydney un oras mare si frumos! S-a însurat cu o fata minunata… dar duce dorul de meleagurile natale si de cei lasati acasa! Asa ca… s-a apucat de scris. Scrie povestea vietii sale! Fiecare avem povestea noastra… Pacat ca nu avem timp sa ne-o facem cunoscuta… ?i am uitat sa va spun… nu si-a mai cumparat niciodata vreun câine… Pentru a ramâne voi… vesnic în amintirea sa!

– Dar Buni!? Cu Buni ce s-a întâmplat?

– Buni a fost si este fericita în Canada! A scapat de singuratate… I-a crescut cu dragoste si mare grija pe toti cei patru nepotei… i-a învatat multe lucruri utile si chiar si româneste! Dupa ce a „iesit la pensie” si-a descoperit vocatia de a scrie carti si acum trece drept un scriitor important de limba româna.

Mos Poveste Barbalunga i-a sarutat cu dragoste pe amândoi si le-a spus ca o sa-i mai caute când cei doi vor mai avea nevoie de el, deoarece el va sti în orice clipa ce fac ei si îi va feri de necazuri. Apoi s-a topit parca nici nu ar fi trecut pe acolo.

***

Tarzan crestea vazând cu ochii… Cu timpul s-a facut un dulau mare, voinic si frumos! Într-o zi s-a întâlnit cu Molda în Cismigiu! Tarzan a recunoscut-o imediat! Ea era neschimbata pe când el crescuse mare-mare… Mama abia si-a dat seama ca are în fata unul dintre puii ei. Însa când s-a apropiat de el l-a recunoscut dupa miros si l-a pupat, adica l-a lins cu multa caldura, treaba pe care l-a impresionat pe Tarzan pâna la lacrimi. Acum, nu pot sa bag mâna-n foc ca si câteii plâng… dar sunt convins ca erau amandoi topiti de fericire!

Deci dupa cum am început povestea cu Daniel care umbla calare pe Tarzan tot asa o sfârsesc ca pe Daniel tot calare pe Tarzan îl las, dar nu pot sa nu marturisesc ca Mos Poveste Barbalunga m-a ajutat foarte mult la aceasta poveste.

PRIN ROMÂNIA ANULUI 2011

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

 Elena BUICA

O noua carte m-a întors acasa printre cei carora le-am purtat dorul, cei care mi-au încântat urechile cu graiul în care vietuiesc, graiul de care sunt lipsita în buna masura în tara stramutarii mele. Punând piciorul pe pamântul românesc, a înflorit iarasi în mine sentimentul apartenentei. M-am simtit iarasi în largul meu si mai „la mine acasa”. Familia mea cea mare m-a îmbratisat cu unde nevazute si i-am raspuns pe masura. Pentru prima data, s-a potrivit ca sa fiu împreuna cu nepoata mea, Mara, în vârsta de 19 ani. Nu i-a trebuit multa vreme sa ajunga la o concluzie pe care o spunea tuturor ca pe o revelatie: „Buni a mea este aici alt om, de care nu aveam habar. Aici este locul ei de pe pamânt, locul unde se misca în voie. Acum înteleg mai bine pretul pe care l-a platit ca sa vina si sa aiba grija de mine în Canada. Acum au alte întelesuri pentru mine rândurile scrise de ea prin care strabat fulgerele launtrice ale dorului de România.”

Si ca peste tot în lume, au fost pentru mine si în vara asta, atat zile în care am simtit ca plutesc, dar si din acela în care am mers pe brânci, târându-ma cu întreaga fiinta la pamânt, mai ales lânga pamântul care acoperea chipuri dragi care faceau parte din viata mea. Fratele mai mare n-a putut sa ma astepte înainte de a trece pragul cel mare, a intrat în sirul lung al disparutilor, multi din generatia mea sau altii mult mai tineri. Mâhnirile mi-au venit si din alte surse, unele foarte nelinistitoare. Am întâlnit suferinte de tot felul, saracie care impinge omul în pragul dezastrului, oameni aflati la limita rezistentei, disperati cautând de lucru. Într-un fel, România este înca o întreaga tara în suferinta. Pentru cei saraci cauza este bine cunoscuta, patura mijocie este inca foarete subtire si înca neconsolidata, iar pentru cei bogati, doar aparentele si teribilismele le aduc o falsa stralucire. Lacomia de a aduna averi nu le da liniste interioara. Sunt tulburati de invidia bine ilustrata prin zicala cu capra vecinului si nu de putine ori de teama dezvaluirilor adâncurilor mocirloase, izvorul averile lor de peste noapte.

N-am mai vazut anul acesta clocotul social în care fierbea tara anul trecut, pe vremea reducerii salariilor si pensiilor. Acum viata parea ceva mai calma, desi în adâncuri se simte ca nu e bine asezata. Marea industrie a tarii nu da multe semne de revigorare. Tara merge totusi înainte, încet, dar se misca. Revenind în tara dupa un an, am putut remarca unele schimbari în bine. Oamenii nu stau pe loc, multi realizeaza câte ceva pe batatura lor asa cum pot si pic cu pic se aduna, doar si marea este alcatuita din picuri de apa. Urechea mea a prins mai multe glasuri de intelectuali, artisti si oameni de bine care lupta pentru redresarea demnitatii nationale aflata la un nivel prea jos din cauza unor raufacatori care au cotrobait înjositor prin civilizata parte a Europei.

Mi-am gasit satenii mei din Tiganestiul Teleormanului traind ca si pâna acum, dupa rosturile stiute, vazându-si fiecare de treburile lui. M-au întâmpinat cu aceeasi caldura si cu bucurie înscrisa pe fetele lor. Primarul comunei, Gelu Florian Pisica, pe care îl credeam mai distant si cu tinuta mai oficiala, m-a întâmpinat cu deosebita caldura. A iesit bucuros din Primarie sa-mi cunoasca nepoata, placut impresionat ca în foarte scurtul timp de stat în tara, am adus-o din îndepartata Canada sa vada radacinile de unde se trage. Când a vazut-o încântata de lumea satului bunicii ei, i s-au luminat ochii si mai tare. Am auzit multe laude la adresa primarului, dar nu mi-am închipuit ca ma întâmpina cu citate din nenumaratele descrieri pe care le-am dedicat consatenilor mei, mentionând din memorie chiar si paginile citatelor. Îi parea rau ca timpul sederii mele în tara e prea scurt, fiindca voia sa pregateasca o sarbatoare în care sa fiu primita ca Cetatean de Onoare al Tiganestiului, dar si-a înscris în agenda lui de lucru sa o pregateasca în viitor.

Frumoase si emotionante momente am trait si la cele doua lansari ale celui de al cincilea volum intitulat „Luminisuri”. Prima lansare a fost organizata de Liga Scriitorilor Români, Filiala Bucuresti, în frumoasa sala a Bibliotecii Metropolitane din inima Bucurestiului, aproape de Piata Romana. Caldura cu care am fost primita si cuvintele ce mi s-au adresat mi-au întarit convingerea ca efortul de a scrie nu a fost o chiar o zadarnicie. Cea de a doua lansare a fost organizata de catre Academia Dacoromâna în somptuoasa sala a Bibliotecii Pedagogice din strada Zalomit, asezata în umbra Cismigiului. Aici am primit si o Diploma de Excelenta „pentru remarcabila creatie literara româna”. Peste câteva zile m-am prezentat împreuna cu câtiva scriitori de seama la o emisiune de doua ore la TV România de Maine, la emisiunea „Dor de casa”.

In tara scrierile mele mi-au adus multe bucurii, fara sa pierd legatura cu pamântul. Am avut si doua familii, chiar dintre cele mai apropiate, care au dat în vânt tot ce am scris, dar mi-am amintit ca nu dai cu piatra în vânt, dai în pomul care da roade si ata cum nu se asteaptau, eu m-am bucurat si de încrâncenarea cu care îmi neaga scrierile si voi încerca sa mai dau roade pe cât ma vor tine puterile.

Nu mai putin încântatoare au fost întâlnirile cu prietenii uneori la o cârciumioara în fata cu câte o bere rece care ne-a încalzit inimile, ne-a rascolit amintirile si ne-a revigorat sentimentele.

Scriind aceste rânduri, îmi vine în minte gândul ca, dupa tiparul frecvent al scrierilor de acest fel, ar fi trebuit sa iasa de aici doua lucrari separate, una despre cum am vazut România în aceasta vara si alta cu evenimente si trairi personale. N-am avut puterea sa le separ. România este în mine cu toate ale ei, bune sau rele, iar eu sunt parte a ei cu tot ce mi se întâmpla. Pentru mine asta e România, cu tot ce am vazut, am gândit, am simtit sau mi s-a întâmplat pe plan personal sau pe acel plan al întregului. Si oricâte neajunsuri ar fi, ea mi-a adus si deosebite satisfactii si bucurii si eu nu uit asta. Oricum ar fi, Romania îmi apartine si în ea las nadejdea sa-si teasa urzeala zilelor mai bune, caci întotdeauna dupa ploaie vine soare, dupa noapte urmeaza zorii zilei. E în firea lucrurilor, nu se poate altfel. Au mai fost vremuri când se parea ca nu va mai fi iesire din impas, dar schimbarea vremurilor si-a urmat pasii. Chiar daca nu curând, chiar daca n-as apuca sa le mai vad, simt cum în straturile mai adânci ale fiintei neamului nostru se pregatesc prefacerile benefice.

Elena BUICA

Toronto – Bucuresti


 

DRAGOSTE DE MAMA – O ISTORIE ADEVARATA

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

Mamele si simtamintele lor materne nu pot fi subestimate nici o data. Mai ales atunci cind este vorba de dragostea unei mame pentru copiii ei. Astazi discutam un exemplu concret. O istorisire adevarata despre o mama curajoasa si determinata care a lasat totul in urma doar pentru a-si proteja fetita de influentele nocive ale imoralitatii sexuale. Este vorba de Lisa Miller, o mama pe care Interpolul si FBI american o cauta cu persistenta de mai bine de un an. Dar pina acuma fara succes.  

Istoria lui Lisa Miller si a fetitei ei e un veritabil thriller, un roman de aventuri care se aseamana unui spy novel, dar o istorie in care persoanele, evenimentele si suspansul sunt reale. O istorie care incepe in nordestul SUA cu ani in urma in micutul stat Vermont, se deruleaza apoi in diferite alte state din SUA si Canada, iar acum, afirma autoritatile, in micuta tara din America Centrala, Nicaragua. Fara insa ca autoritatile sa le poata da de urma. E o istorie despre o mama si dragostea ei nemarginita pentru fetita ei. O fosta lesbiana care a trait intr-o relatie imorala cu o alta femeie, Lisa Miller si-a venit in fire aidoma Fiului Risipitor, s-a impacat cu Dumnezeu, iar dupa aceea si-a luat fetita, conceputa prin inseminare aritificala iar apoi adoptata de partenera ei, si au disparut. Lisa Miller nu si-a dorit ca micuta ei sa fie expusa imoralitatii sexuale ci sa aibe o viata si un mediu de viata moral si normal. De cind a plecat din Vermont autoritatile americane o cauta. Lisa insa a ramas perseverenta, a ignorat deciziile instantei care o obliga sa imparta custodia fetitei cu fosta ei partenera si a devenit o mama fugara. Peste tot pe unde a juns, insa, a dat de prieteni, oameni binevoitori, oameni ai lui Dumnezeu care i-au calauzit pasii inapoi spre normalitate, spre impacarea cu Dumnezeu, spre credinta in Dumnezeu. Asa a ajuns intre prieteni si in America Centrala unde crestinii refuza sa o predea autoritatilor crezind ca e mai bine sa implineasca porunca lui Dumnezeu decit porunca oamenilor. 

Recent, povestea lui Lisa Miller a fost obiectivul unui reportaj mai detaliat publicat in presa americana de catre Associated Press. Ne-am gindit ca v-ar face placere sa puteti citi acest material si in limba romana. A fost tradus pentru noi de CristinaVisovan, voluntar AFR Sighetul Marmatiei si studenta la Cluj la limba franceza si engleza. Multumim Cristinei  pentru efortul, abnegatia si promptitudinea cu care a tradus pentru noi acest material, si mai ales pentru calitatea exceptionala a traducerii. Va dorim tuturor o lectura placuta. Celor interesati in lecturarea materialului in engleza, va recomandam linkul alaturat: http://www.stuff.co.nz/world/americas/5200398/Christians-aid-kidnap-in-lesbian-custody-battle 


Intre legea omului si legea lui Dumnezeu 

  Anul 2003 … 

Drumul Lisei Miller de la lesbiana angajata într-o relatie cu o alta femeie pâna la fugara cautata in toata lumea a început în 2003. Atunci s-a despartit de partenera ei, Janet Jenkins, a renuntat la homosexualitate si a devenit o crestina evanghelica înainte sa dispara, în 2009, impreuna cu fata pe care o are cu Jenkins, micuta Isabela Miller-Jenkins. Ceea ce a început ca o batalie pentru custodia Isabelei Miller-Jenkins s-a transformat in timp într-o ancheta globala, indicatiile recente fiind ca pastori menoniti si alti credinciosi le-ar fi ajutat pe cele doua sa se ascunda în Nicaragua, iar toti venind acuma impreuna si în ajutorul persoanei care, afirma FBI, a ajutat-o pe Miller si fica ei sa scape de autoritarile americane, misionarul american Timothy Miller. 

 Sanctuar in Nicaragua 

Tinind neaparat sa o tina pe fata departe de Jenkins si de ceea ce ei considera a fi un stil de viata periculos si imoral, rolul acestora este comparat cu acela al grupurilor secrete care in trecut ajutau sclavii fugari. [Nota AFR: Memonitii sunt ramura moderna a anabaptistilor care au aparut la inceputul secolului XVII in Amsterdam si de unde s-au extins in toata lumea, locuind in comunitati rurale, compacte si izolate. In ultimele secole coloniile menonite s-au inmultit cu precadere in Mexico, America Centrala si de Sud. De-a lungul secolelor menonitii au fost cunoscuti si pentru faptul ca acordau sanctuar sclavilor fugari care ajungeau in comunitatile lor]

„Legea Sfânta a lui Dumnezeu nu recunoaste si nici nu va recunoaste niciodata o casatorie între persoane de acelasi sex’, spune Pablo Yoder, un pastor menonit din Nicaragua, într-un email trimis lui Associated Press. „Asadar, comunitatea menonita nicaraguana a crezut de cuviinta ca e potrivit sa o ajute pe Lisa, nu doar sa se elibereze pe ea însasi de asa-numita casatorie unisex si de stilul de viata lesbian, ci mai ales sa-i protejeze fata de 9 ani pentru a nu fi luata si încredintata unei femei lesbiene care sustine activ stilul de viata homosexual”. În timp ce miscarea care promoveaza casatoriile între persoane de acelasi sex câstiga teren în SUA prin legalizarea recenta a casatoriilor homosexuale in statul New York, cazul denotaobstacolele si diferentele pe care cuplurile de acelasi sex si familiile lor le pot întâmpina in stabilirea de familii si casatorii intre persoane de acelasi sex. 

 Anul 2000 

Povestea Lisei Miller a început în anul 2000, când ea si Jenkins au contractat o uniune civila în Vermont.  Dupa doi ani, Miller a nascut o fata, conceputa prin înseminare artificiala. Cuplul s-a despartit în 2003, când Miller a renuntat la homosexualitate si a devenit baptista, iar apoi menonita. Initial instanta i-a incredintat lui Miller custodia fetei, dar nerespectarea de catre Miller a programului de vizita a fetitei de catre Jenkins, a determinat tribunalele din Vermont si Virginia sa emita decizii în favoarea lui Jenkins, culminând în 2009 cu decizia unui judecator de a acorda lui Jenkins custodia exclusiva a fetitei. 

Dupa ce Miller si fata nu s-au prezentat la o intilnire cu Jenkins pe 1 ianuarie 2010 pentru a ceda lui Jenkins custodia, autoritatile americane au demarat o ancheta impotriva lui Miller. Dar Miller si Isabela au disparut. Autoritatile au emis un mandat de arestare pe numele lui Miller si numele Isabelei a fost adaugat pe lista disparutilor tinuta la Centrul National pentru Copiii Disparuti si Exploatati.  

Dar Miller si Isabela deja erau de mult timp plecate. În 2009, cu doua luni înainte de a avea loc schimbul custodiei, Miller si fata au zburat spre America Centrala, stabilindu-se pentru o vreme în Nicaragua înainte de a disparea din nou. Asa raporteaza FBI evenimentele, care a mai revelat în Aprilie ca intre timp l-a arestat pe misionarul american Timothy David „Timo” Miller. Stabilit in Nicaragua, Timothy Miller nu e rudenie cu Lisa Miller. Americanii l-au acuzat de facilitarea unei  rapiri internationala, Timothy Miller se pare aranjind calatoria si cazarea lui Lisa Miller si a ficei ei in Nicaragua. Acum îsi asteapta procesul. 

 FBI intra in actiune 

Potrivit lui FBI, Timothy Miller – nici o legatura cu Lisa Miller– a aranjat zborul lui Miller si al fiicei sale din Canada spre aeroportul international din Managua, Augusto C. Sandino. El insa nu o cunoscu-se pe Lisa Miller  inainte de a se intilni cu ea la aeroport, potrivit unei informatii date de Loyal Martin, un prieten de-al lui Timothy Miller. Timothy Miller, insa, a pledat nevinovat si a fost eliberat pe o cautiune de $25.000 asteptindu-si procesul. Avocatul sau, aparatorul federal public Steven Barth, nu vrea sa discute cazul, iar un alt avocat al lui Timothy Miller, Jeffrey Conrad, din Lancaster, Pennsylvania, nici el nu a raspuns solicitarilor de a comenta cazul. „Timothy crede ca exista o lege superioara legilor oricarei tari pe care toti oamenii trebuie s-o respecte, inclusiv el însusi,” afirma Martin, barbat de 40 de ani din Philadelphia, si care a participat la primul proces a lui Timothy Miller. 

Într-un raport din 1 Aprilie, care contine dovezi împotriva lui Timothy Miller, agentul FBI Dana Kaegel descrie implicarea grupurilor religioase si ale altor grupuri în apararea lui Lisa Miller. Potrivit ultimelor cercetari, ea pare sa fi fost adapostita si sprijinita de comunitatea menonita de linga capitala nicaraguana Managua. Pablo Yoder, un menonit care lucreaza în Waslala, un catun izolat la 260 de kilometri de Managua, le-a comunicat celor de la Associated Press ca Lisa Miller a sarbatorit ziua de nastere a Isabelei in casa lui, anul trecut. „A venit aici ca sa se simta bine si i-am dat voie sa celebreze ziua de nastere a fiicei sale în casa mea pentru ca o iubim pe fetita”, spune el. 

Yoder, care e mentionat în raportul FBI-ului ca facind un schimb de mesaje electronice cu Timothy Miller in care au planificat onomastica fetitei, a afirmat intr-un intervit dat lui Associated Press ca nu-si aminteste cât de mult a stat Lisa la el. A dormit în casa altui pastor, spune el, dar nu vrea sa-i dezvaluie numele, de frica de a nu fi interogat de politie. Ba mai mult, enoriasii bisericii s-au inteles intre ei sa nu dea nici un detaliu despre Lisa Miller sau Timothy Miller pentru a-i proteja pe amindoi. „Vrem sa pastram tacerea deoarece nu stim daca nu cumva le vom cauza probleme”, spune Yoder. „Ar putea sosi si momentul în care vom dori sa vorbim, când vom considera necesar sa spunem la intreaga Nicaragua adevarata poveste.” 

Politia nicaraguana inca nu i-a luat la intrebari nici pe Yoder si nici pe ceilalti membri ai comunitatii menonite, a declarat el într-un interviu luna trecuta. „Ei stiu ca nu suntem implicati în problema asta’, spune el. Richard Huber, din Myerstown, Pennsylvania, un prieten de-al lui Timothy Miller care i-l tine la el in casa pina la proces, vede actiunea prietenului sau ca fiind justificate si bazata pe credinta. „Alegerea de a urma legea lui Dumnezeu mai mult decât pe cea a omului ar fi cea mai potrivita explicatie a atitudinii lui Miller”, a afirmat el într-un e-mail. Lisa Miller e posibil sa fi primit ajutor si de la alti prieteni religiosi care simpatizeaza cu situatia ei. 

Intre timp, avocatul fostei partenere a lui Miller, Janet Jenkins, a declarat FBI-ului ca a primit un telefon în iunie 2010 de la cineva –nu vrea sa spuna cine– care i-a spus ca Lisa Miller si fata au locuit într-o casa de pe o plaja de lânga coasta San Juan del Sur, cam la 70 de mile (110 km) la sud de Managua. Potrivit FBI aceasta casa e proprietatea lui Philip Zodhiates, tatal lui Victoria Hyden, asistenta administrativa la universitatea crestina de drept Liberty University. [Nota AFR: Liberty University e una dintre cele mai prestigioase universitati crestine din SUA, fiind fondata in anii 70 de pastorul Jerry Falwell. In 1979 pastorul Falwell a fondat miscarea Moral Majority care vreme de 20 de ani a promovat, cu un oarecare succes, valorile crestine in viata publica din SUA] Avocatul lui Jenkins, Sarah Star, a raportat FBI-ului ca Zodhiates si-a rugat fiica sa ajute la stringerea de ajutoare pentru Lisa Miller si fica ei.

Localizata în Lynchburg, Virginia, Liberty University a fost fondata de recent-decedatul pastor, Jerry Falwell. O afiliatie a universitatii, firma de avocati crestini Liberty Counsel, a reprezentat-o pe Miller în Vermont, în batalia pentru custodia ficei ei. Decanul facultatii de drept, Mathew Staver, care e si seful firmei de avocati, declara ca Zodhiates nu face parte din nici una din aceste institutii.. „Din punctul nostru de vedere, spune el, Lisa Miller si fica ei au disparut fara urma. Nu mai stim nimic de ea si nici de ceilalti care pretindeau ca ar fi stiut ceva de ea,” a adaugat el. 

 Interpol 

In varsta de 42 de ani, Miller e cautata atit de catre FBI cit si de Interpol, care nu demult au cerut ajutorul politiei nicaraguane pentru a le afla pe cele doua femei fugare. Oficialii ambasadei SUA în Nicaragua spun si ei ca nu stiu unde se afla. „Avem indicii, dar nu vrem sa le dezvaluim pentru a nu ne îngreuna investigatia”, a afirmat  luna trecuta intr-un interviu cu Associated Press Fernando Borge, purtatorul de cuvânt al politiei nationale nicaraguane. „Nu putem spune, în acest moment, nici macar daca se gasesc sau nu în Nicaragua.” Juan Garcia, gardian la hotelul Royal Chateau din San Juan del Sur, a raportat celor de la Associated Press ca îsi aminteste sa o fi vazut luna trecuta [Nota AFR: in mai 2011] pe Miller cu fiica sa pe malul oceanului.  

Dreptul international nu ar putea constringe relocarea fetei in Statele Unite, chiar daca ar fi gasita in Nicaragua, deoarece Nicaragua, spre deosebire de SUA, nu a semnat Conventiile de la Haga, potrivit lui Robert Spector, expert în dreptul international al familiei. „Singura cale de a aduce copilul înapoi este de a convinge Nicaragua sa aplice verdictul dat in SUA cu privire la determinarea custodiei”, afirma Spector, profesor de drept la Universitatea din Oklahoma. Intre timp, acasa la ea in Vermont, Jenkins asteapta noutati cu privire la Lisa Miller, Isabela, derularea procesului, ori alte indicii de progres. „E greu de înteles, spune ea intr-un email, cum cineva poate considera ca si o copilarie normala o minora fugara, in loc de una unde fetita e înconjurata de familie, cu doi parinti si doua perechi de bunici, care pot sa-i ofere iubire si sprijin.” Jenkins insa a refuzat sa fie interviewata în legatura cu istoria lui Miller si fetita ei.

SONDAJ DE OPINIE 

Postul de televiziune national canadian Canadian Broadcasting Corporation efectueaza saptamina asta un sondaj de opinie online privind sinuciderea asistata. Cititorii sunt intrebati daca cetatenilor ar trebui sa li se recunoasca un drept la sinuciderea asistata. Colegii din Canada ne-au rugat si pe noi sa participam la acest sondaj de opinie si sa votam NO. Intrebarea este „Should people have the legal right to assisted suicide?” Va rugam bifati raspunsul NO, intrind pe linkul acesta:

http://www.cbc..ca/news/yourcommunity/2011/08/should-people-have-the-legal-right-to-assisted-suicide.html 

DIN MOLDOVA

Suntem informati din Moldova ca procesul homosexualilor moldoveni, organizati in asociatia “Gender Doc M” si finantati cu generozitate de structurile europene si tarile scandinave, impotriva dlui Vitalie Marian, Directorul Executiv al Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova, a continuat pe 1 august. Homosexualii au cerut judecatoarei, dna Stela Blesceaga de la Judecatoria sectorului Riscani din Chisinau, sa interzica dlui Marian, pe perioada procesului, sa faca cunoscute publicului anumite invinuiri aduse lui de catre homosexualii moldoveni. Dna Blesceaga a admis, partial, cererea homosexualilor. Curios, insa, nu a impus aceleasi restrictii homosexualilor care acuma sunt liberi de a-l judeca pe d-l Marian in forul public moldovean, fara ca dl Marian sa se poata apara. Gasim decizia judecatorului nepotrivita si o incalcare a libertatii de exprimare a dlui Marian consfintita si garantata lui de Constitutia Moldovei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, si de catre alte instrumente internationale.   http://marianvitalie.eu/?p=2250

Prin coincidenta, pe 21 iulie 2011 Comitetul Drepturilor Omului al ONU (UN Human Rights Committee) a emis Comentariul General No. 34 (General comment 34) privind libertatea de opinie si expresie. In paragraful 9 afirma ca libertatea de opinie si exprimare nu poate fi subminata. (“No person may be subject to the impairment of any rights under the Covenant on the basis of his or her actual, perceived or supposed opinions. All forms of opinion are protected, including opinions of a political, scientific, historic, moral or religious nature.”) Recomandam deci dnei Blesceaga sa consulte aceasta opinie importanta a unor experti in domeniu. Textul in intregime al opiniei, in limba engleza, se afla aici:

Urmatoarea sedinta de judecata va avea loc la data de 30 septembrie la ora 9.30 în cabinetul 35. Rugam pe cititorii nostri din Chisinau sa se prezinte la proces in semn de solidaritate cu cauza dlui Vitalie Marian. 

 http://www.soros.org/initiatives/justice/focus/foi/articles_publications/publications/unhrd-gc14-20110725/UNHRCgeneral-comment34-20110725.pdf

PENTRU ROMANII DIN HOUSTON

Amintim romanilor din Houston, Texas ca Simbata 6 august guvernatorul statului Texas, Rick Perry, impreuna cu organizatia American Family Association, bisericile din Houston, si lideri religiosi din diverse parti ale Statelor Unite, organizeaza pe Stationul Reliant din Houston, o zi de post si rugaciune. Detalii aici: http://theresponseusa.com/ Evenimentul se va desfasura intre 10 dimineata si 5 dupa masa. Scopul acestei adunari solemne este mobilizarea cetatenilor statului si ai SUA sa caute Fata lui Dumnzeu in aceste zile dificile pentru societatea americana din toate punctele de vedere: economic, social, dar mai ales moral. Incurajam pe toti romanii din Houston sa participe iar apoi sa ne trimita o scurta nota a impresiilor lor despre acest eveniment.  

PENTRU ROMANII DIN CALIFORNIA

Saptamina trecuta v-am informat ca in urma cu citeva saptamini guvernatorul Californiei a semnat o lege care impune predarea in scolile publice din California a unui curs despre homosexualitate, in speta, “contributia” homosexualilor la civilizatia mondiala. Crestinii californieni vad acest curs ca unul deghizat sa indoctrineze adolescentii si copiii in homosexualitate. Suntem de acord. Au lansat un referend de abrogare a legii. Pina pe 7 octombrie  trebuie sa obtina si sa inregistreze la autoritati 775.000 de semnaturi [NOTA AFR: nu 500.000 cum am anuntat eronat saptamina trecuta] pentru ca initiativa sa fie pusa la vot in toamna acestui an. Detalii despre acest eveniment pot fi aflate aici: http://www.pacificjustice.org/news/%E2%80%9Cgay-history%E2%80%9D-law-halted-referendum-drive Invitam pe toti romanii si bisericile romane din California sa se implice in acest proiect. Saptamina trecuta au fost tiparite si emise tabelele de semnaturi care pot fi descarcate aici: http://stopsb48.com/get-involved/sign-the-petition/ Va rugam sa le tipariti si sa le dati prin biserici sa fie semnate. Important: semnaturile trebuie date in conformitate cu prevederile legal mentionate in petitie. In caz contrar vor fi anulate.

PENTRU ROMANII DIN SUA

Doua corporatii gigante americane, Wall-Mart si Proctor & Gamble au fact un parteneriat pentru promovarea in media americana a programelor TV profamilie. Periodic canalul de televiziune american ABC ruleaza programe si filme pentru familie sponsorate de aceste doua corporatii. Filmul urmator va fi difuzat Simbata 6 august la ora 8/7 (8/Eastern Standard Time si 7/Central Standard Time) Detalii si un mic trailer aici: http://www.familymovienight.com/who-is-simon-miller/ Vi-l recomandam. 

PENTRU ROMANII DIN SPANIA – BLOOD MONEY

Anul trecut a fost lansat in SUA un documentar de calitate care dezvaluie si denunta motivul profitului in industria avortista americana. Din avort se fac profituri de miliarde de dolari. Numele documentarului este „Blood Money”. A fost tradus si subtitrat si in spaniola. Il recomandam romanilor din Spania cit si tututor romanilor care cunosc limba spaniola. Documentarul dureaza aproape o ora si jumatate: http://es.gloria.tv/?media=156682 

MOLDOVA SPUNE NU VIOLENTEI IN FAMILIE

Reproducem anuntul alaturat foarte important pe care-l preluam de la Romanian Global News. Invitam pe toti cititorii nostri din Moldova sa participe la aceste evenimente si sa se solidarizeze impotriva violentei in familie. Spunem si noi NU violentei in familie! 

Pe 10 august 2011, Asociatia Presei Independente (API) de la Chisinau organizeaza un „turneu de presa” pentru jurnalistii din mass-media locale si nationale la Centrul Maternal „Pro Familia Causeni” din orasul Causeni, institutie publica care acorda servicii de consiliere victimelor violentei domestice si ofera plasament temporar mamelor cu copii minori, transmite Romanian Global News citand organizatorii. În cadrul vizitei la Causeni, jurnalistii vor discuta cu managerul institutiei despre serviciile acordate de Centrul Maternal „Pro Familia Causeni”, vor realiza interviuri cu victimele violentei domestice. De asemenea, jurnalistii vor avea posibilitatea sa discute cu Ion Oboroceanu, Procurorul raionului Causeni, consilier juridic de rangul I, care pâna în iulie 2010 a exercitat functia de presedinte al Centrului de drept din Causeni – ONG specilizat în prestarea serviciilor juridice pentru victimele traficului de fiinte umane si ale violentei în familie. Plecarea din Chisinau spre Centrul maternal „Pro Familia” este programata pentru data de 10 august, ora 9.15, din fata sediului API, situat pe strada Bucuresti 77. Jurnalistii interesati sa participe la „turneul de presa” sunt rugati sa-si confirme participarea pâna vineri, 5 august 2011, la numarul de telefon (022) 22-09-96 sau prin e-mail la irina.lazur@api.md Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a vizualiza persoana de contact: Irina Lazur. Evenimentul este organizat de API în cadrul proiectului „Protectia si abilitarea victimelor traficului de fiinte umane si ale violentei în Moldova”, implementat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul ONU pentru Populatie (UNFPA), Misiunea în Moldova a Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM), Misiunea în Moldova a Organizatiei pentru Cooperare si Securitate în Europa (OSCE). Toate activitatile proiectului sunt finantate de Guvernul Japoniei si Fondul Natiunilor Unite pentru Securitate Umana.


SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Am trecut de 6.800, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, inca mai avem putin de alergat pina la incheierea maratonului timisorean. Haideti sa ne continuam alergarea cu curaj si persistenta! Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.   

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)   

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”     

 

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.

OSAMA BIN LADEN 

Desigur, Osama Bin Laden nu are nimic de a face cu valorile familiei ori cu preocuparile noastre. Capturarea lui de catre soldatii americani in mai, insa, este unul dintre cele mai interesante evenimente petrecute in ultimii ani. Luni 1 august prestigioasa publicatie americana New Yorker a publicat un articol lung privind capturarea lui Bin Laden. Articolul e foarte captivant, detaliat si informativ si merita citit de oricine e pasionat de subiect. Articolul, intitulat „Getting Bin Laden: What happened that night in Abbattabad” (”Prinderea lui Bin Laden: ce s-a intimplat in noaptea aceea la Abbattabad”), poate fi accesat aici: http://www.newyorker.com/reporting/2011/08/08/110808fa_fact_schmidle?currentPage=all 

VACANTE PLACUTE! 

Multi dintre d-tra, voluntarii nostri si membrii nosti sunt in vacanta impreuna cu familiile lor. Inca nu am facut-o dar o facem astazi: va uram tuturor o vacanta placuta, plina de odihna si bucurie, fara griji sau peripetii nefericite. 

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro. 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURI 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro. 

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Când dragostea de carte te duce la Sorbona – VASILE TÂRA

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Cutreierând cu nea Mitica printre amintiri, traiesti alaturi de domnia sa fiecare întâmplare cu oameni de toate categoriile si din diverse locuri; reuseste sa-ti trezeasca un viu interes si energia-ti creste datorita adrenalinei. Toate amintirile sunt redate cu fidelitate si cu atâta dragoste de oameni, încât te transpune întotdeauna cu usurinta în miezul întâmplarilor.

   Destine paralele  

Oamenii pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului au lasat nealterata imaginea lor în memoria simpaticului nea Mitica, si nu erau putini! Iar întâmplarile ai caror protagonisti au fost, asijderea. La una din întâlnirile noastre devenite de-acum obisnuite, mi-a spus cu zâmbetul pe buze ca sunt câteva sute cei cu care intrase în contact pe parcursul interesantei lui vieti din exil. Vreo 460!
„Pe Vasile Târa – a început nea Mitica – l-am cunoscut la sârbi, în lagar. Era un tip simpatic, comunicativ, având pe-acel  „vino – ncoace” care te determina sa-l tii pe-aproape. Ne-am împrietenit de cum ne-am cunoscut – a continuat nostalgic partenerul meu de dialog – fiindca Vasile stia cu dibacie sa se faca placut si reusea sa te cucereasca fara nici o sfortare.”
Nici ei doi nu stiau pe atunci ca le era harazit sa parcurga împreuna aceeasi traiectorie a vietii lor, dincolo de frontierele României: se întâlnisera în Iugoslavia, au plecat în Italia si un timp au ramas la Trieste, apoi în lagar, la Torino; în anii ce-au urmat s-au reîntâlnit la Paris si-n cele din urma la Montreal, în Canada!

 „Da, eu seman cu mama!”

Vasile târa era ardelean, se nascuse pe plaiurile Transilvaniei de nord, într-un sat din Bistrita Nasaud; provenea dintr-o familie de oameni harnici si mai avea înca patru surori.
Tatal sau, ca de altfel majoritatea barbatilor din aceasta parte a Ardealului, se îndeletnicea cu lemnaritul. si astazi în aceasta zona deosebit de frumoasa, cu munti împaduriti, cu codrii falnici se mai practica aceasta meserie mostenita din tata-n fiu.
„Dar lui Vasile-i placeau cartile!” mi-a spus nea Mitica si a continuat sa-mi povesteasca, cu lux de amanunte o serie de întâmplari petrecute în adolescenta prietenului sau.  Tatal lui Vasile târa mergea din când în când sa vânda lemne la oras si îl lua si pe fecior cu el. De multe ori acesta refuza: munca la padure, drumul, oboseala si naravul prost  al parintelui sau îi displaceau – caci bea, si ca si cum n-ar fi fost destul, îl mai îmbia si pe baiat cu bautura… „Esti ma-ta gol!” – se rastea indignat tatal catre tânarul ce nu se lasa atras de viciul sau si-l mai plesnea cu câte-o palma peste cap – a spus zâmbind nea Mitica – dar fetele, surorile lui, culmea: de-abia asteptau sa mearga la oras ca sa mai traga si ele o dusca!”
Vasile era diferit. El iubea cartile! Le rasfoia cu mare drag, simtind mirosul de cerneala si desfatându-si sufletul citind. „Da, eu seaman cu mama! – spunea el trist si totodata mândru – mamei îi place sa citeasca iar dumitale-ti place sa bei!”.
Mama lui Vasile era mereu în preajma cartilor, citea  ori de câte ori avea câte-un crâmpei de timp, pentru ca nu era usor pentru o femeie sa se ocupe de gospodarie, sa poarte grija sotului si-a celor cinci copii ai lor si Vasile a deprins de la ea dragostea de carte, de lectura.

„Am trei elevi de exceptie dar sunt români, toti trei!” 

Vasile Târa facuse liceul maghiar si era silitor, tot timpul situându-se printre cei mai buni elevi din clasa. Doi prieteni buni avea si amândoi erau de la el din sat: Ion Baciu si Irimie Moldovan, la fel de constiinciosi ca el si, ce ti-e si cu soarta asta, prieteni au ramas si-au fost si în exil tot împreuna!
„Îmi povestea Vasile ca la liceu la ei venise odata un grof maghiar, care l-a întrebat pe directorul scolii daca îi poate recomanda vreun elev eminent care sa-i mediteze copiii; raspunsul acestuia a fost scurt si rapid: am trei!  si groful i-a luat pe toti trei!”, mi-a zâmbit nea Mitica si a continuat sa-si deruleze captivantul film al amintirilor … „Dar sunt români, toti trei”, i-a spus în soapta directorul. „Nici o problema!” – a replicat groful si i-a luat pe cei trei la el acasa.
Acolo a învatat Vasile târa foarte multe lucruri. si-a îmbogatit cultura generala pentru ca groful avea o biblioteca vasta cu carti în limba engleza, franceza, germana…un adevarat izvor de unde te puteai înfrupta din tainele cunoasterii.
De la meleaguri bistritene, la universitati occidentale!
Cei trei prieteni au fost nedespartiti tot timpul, chiar si în exil: au ajuns în Iugoslavia, apoi în Italia, Franta si în final la Montreal.
Ion Baciu ajunsese un recunoscut profesor de matematica în Montreal, fiind cel mai renumit cadru didactic din provincia Quebec, Irimie Moldovan s-a specializat în informatica si a fost omul care a instalat computere la principalele institutii de stat din Montreal (primarie, spitale, etc.). Ambitia si rigurozitatea, munca si seriozitatea, dar nu în cele din urma si sansa au fost mijloacele prin care si-au vazut visul împlinit.  „Apriga lor dorinta de a deveni  cineva!” mi-a spus nea Mitica. Vasile târa si-a luat licenta în litere la Sorbona, în timp ce se afla în Franta; vorbea franceza impecabil.
Ascultându-l pe acest om în vreme ce-mi povestea despre prietenul sau, îi observam mimica fetei, gesturile si inflexiunile vocii, simteam în ele doar admiratie si o reala mândrie: mândria si bucuria de a-l fi cunoscut pe Vasile Târa.
Mai multa lume scrie decât citeste!
Nea Mitica si-a amintit ca l-a vizitat pe Vasile Târa, pe când locuia la Saint Gervais, în Franta. Era împreuna cu alti trei profesori francezi si discutau despre diverse lucruri, toti detineau cunostinte vaste de cultura generala. „Era acest Vasile târa un om foarte cult si se putea vorbi cu el ore întregi, era documentat, citise mult! – mi-a spus nea Mitica la modul admirativ – continuând apoi povestea. Unul dintre colegii sai, profesori i-a spus mirat: Vasile, tu vorbesti perfect franceza!  Iar el a raspuns : Mi-a luat trei ani ca sa o învat bine si-apoi alti doi sa pot sa scriu la nivel academic”.
Vazând câte stie si cât este de recunoscut în domeniul sau, nea Mitica l-a întrebat mereu de ce nu scrie o carte.  stiti care a fost raspunsul sau ? „Giovanni Papini a spus ca mai multa lume scrie decât citeste!” Nu stia probabil, sau nu voia sa ia în consideratie proverbul latin: „Qui scribit, bis legit (Cine scrie, citeste de doua ori)”. Oricum, am înteles ca era un erudit de exceptie, un om deosebit.
„S-a casatorit cu o asiatica cu sânge albastru, fiica de sef de stat – Vietnam sau Indochina, nu mai tin bine minte!” – a încheiat prietenul meu istorisirea despre Vasile Târa si în ochii sai am putut citi cu usurinta multumirea, dar totodata si nostalgia acelor vremuri…
Istorisirea vietii lui, ce prindea contur în discutiile mele cu nea Mitica, incitanta si plina de personaje si personalitati captivante îmi stârnea curiozitatea la fiecare întâlnire pe care o aveam cu neobositul povestitor al întâmplarilor adevarate si pline de inedit, determinându-ma astfel ca zile si nopti în sir sa-i rasfoiesc însemnarile ce mi le încredintase. ?i din ele se putea vedea ca iubea cartile enorm, prietenul meu octogenar!
Am citit într-una din notitele sale, despre felul cum îl caracterizase sotia sa, doamna Nicole, într-o discutie hazlie cu un prieten de-al lor italian ce-i sugerase acesteia sa scrie despre nea Mitica. Glumind si râzând din toata inima, doamna Nicole, amintindu-si de începuturile vietii lor de cuplu, i-a raspuns,: „Ce vrei sa scriu? Ca am cunoscut un om fara somn, un om care putea sa faca singur 25-30 de camere de hotel pe zi, care citeste 7-10 ore si nu-l doare capul? Un om care poate mânca lapte acru cu castraveti si  care când îsi pune ceva în cap nu se lasa pâna n-o scoate la capat sau – cum spune  domnul Petra – câteodata le întelege pe toate pe dos? Sa scriu ca am dormit separat, ca printii, fiecare în camera lui, caci cine putea sa doarma lânga un om care aprindea lumina de 30 de ori pe noapte si avea în jurul lui carti ce mai cadeau si pe jos?”
Si pentru mine s-a facut lumina si-am reusit sa deslusesc mai bine taina prieteniei ce s-a nascut între cei doi. Mitica si Vasile: aveau un lucru deosebit în comun: erau partasi la aceeasi dragoste – amândoi iubeau nespus de mult CARTILE!

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Octavian CURPAS

Dumitru Sinu, alias Nea Mitica, simpaticul si fascinantul meu prieten, neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe „sacul plin cu amintiri”; ma avertizase înca de la prima noastra întâlnire ca viata lui este un adevarat roman si iata ca spusele lui îmi dovedeau de fiecare data câta dreptate avusese! Îi priveam cu admiratie fiecare gest, fiecare traire si tresarire a muschilor fetei, fiecare licarire din privirea lui agera si inteligenta, pe parcursul relatarilor pline de miez si tâlc, minunându-ma de felul în care transmitea informatia si reusea fara prea mult efort sa captiveze pe cel ce-l asculta si sa-l încânte. Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-ti descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija si potrivita contextului, astfel încât timpul scurs în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt pentru câte ar fi avut de spus… Asa s-a întâmplat si atunci când mi-a povestit despre Nichita Tomescu, un personaj care a jucat un rol deosebit în viata plina de inedit si aventura pe care nea Mitica a trait-o dupa plecarea din tara.

„De acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti spun nepoate!”

Închisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viata lui nea Mitica a început sa-si schimbe cursul si sa serpuiasca sinuos pe cararile necunoscutului… Aici, prietenul meu l-a întâlnit pe Nichita Tomescu, un avocat din Bucuresti care reusise si el sa scape din ghearele comunistilor si pornise în lumea larga pentru a-si fauri o noua viata.

De cum l-a remarcat pe nea Mitica, Nichita l-a privit îndelung cu ochi scrutatori si ageri, cautând sa-i patrunda fiinta; s-a apropiat de dânsul si l-a întrebat: „De unde esti?”. „Din zona Sibiului” – i-a raspuns calm prietenul meu. „Aha, banuiam eu ca esti ardelean!” si a continuat pe un ton întrebator si foarte circumspect: „Cine sunt astia cu tine? Sunt comunisti?” „Nu, sunt refugiati. Pe noi ne-au trecut legionarii granita” – i-a raspuns nea Mitica, cu aceeasi fata senina si cu bine cunoscuta cumpatare ardeleneasca. Cu ochii mari de mirare si surprins de raspunsul ardeleanului, Nichita Tomescu a Întrebat imediat: „Pai legionarii treceau granita?”. „Da”, i-a raspuns zâmbind nea Mitica. Lovindu-se cu palma peste frunte, si parca reprosându-si pentru aceasta carenta de informare, avocatul a exprimat cu o unda de regret în glas: „Oooo, cum n-am stiut asta?!”

Dupa primele minute de conversatie, intuind caracterul puternic si cinstit al lui nea Mitica, l-a batut prieteneste pe umar si i-a spus zâmbind: „Auzi tu, de acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti voi spune nepoate. Nu se stie când vom mai avea nevoie unul de altul”. Si asa au facut!

„Cu asta înveti cea mai formidabila meserie!”

Profesorul Ionescu, un alt refugiat bucurestean care era împreuna cu nea Mitica în închisoarea din Panciova, l-a întrebat într-o zi: „Mai Mitica, dar cum ai devenit tu nepotul lui Nichita, tu din Transilvania iar el din Bucuresti?”. „Pai el m-a facut nepotul lui”, i-a raspuns zâmbind prietenul meu. Atunci profesorul a început sa-i dezlege câteva din misterele ce-nvaluiau personalitatea celui cu care, parca îi era harazit sa se reîntâlneasca mereu de-atunci înainte, pe traiectoria pe care nea Mitica o va urma în exil…

„Cu asta înveti cea mai formidabila meserie. ?sta joaca la cai”, i-a spus Ionescu, destainuindu-i câte ceva din trecutul avocatului Nichita Tomescu, cunoscut ca unul care „aranja” cursele de cai în Bucuresti, sport cunoscut din cele mai vechi timpuri ca fiind o ocupatie importanta pe care o practicau în timpul liber oamenii bogati. Nichita Tomescu îi platea pe cei care aveau potential sa câstige si paria pe calul care stia ca o sa iasa învingator. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc si ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna.

Nea Mitica si Nichita s-au reîntâlnit în Franta, la Paris. Acolo s-a constituit o asociatie a studentilor români (care avea în jur de 700 de membri), iar Nichita Tomescu era presedintele acestei asociatii. Cunoscut în toate cercurile diasporei pariziene, activa cu abilitate în cadrul asociatiei care se voia a fi strigatul exilului românesc catre cei ce nu-si uitasera obârsia, neamul si valorile culturale.

Neuitându-si hobby-urile, si în Franta, Nichita a început sa joace la cursele de cai; punea pariuri pe cai, asa cum facea odinioara la Bucuresti. Întotdeauna cu adrenalina în concentratii crescute, avocatul îsi vedea de drum luptând pentru telul vietii sale si în acelasi timp amintindu-si mereu de radacinile din care se tragea, de tara în care se formase ca om si ca profesionist.

Desi Parisul nu se compara cu niciun alt loc din lume, el oferind posibilitatea realizarii atât profesional cât si pe tarâm spiritual, o mare parte dintre românii refugiati acolo si care au luptat cu mijloacele pe care le-au avut la îndemâna împotriva comunismului, au decis sa paraseasca Franta, în momentul în care a început razboiul din Coreea. Principalul motiv care i-a determinat sa ia aceasta decizie a fost teama de dominare a comunismului în Europa. Asa ca, au traversat Atlanticul plecând în spre Canada, zona Quebec, mai exact la Montreal, unde se vorbea tot franceza. Printre cei care au parasit atunci Franta au fost, bineînteles si nea Mitica si „unchiul” sau, avocatul Nichita Tomescu…

Tainele prieteniei si secretele „succesului”!

Începuta în Iugoslavia la închisoarea din Panciova si continuata la Paris, prietenia lui nea Mitica cu avocatul Nichita Tomescu a ramas constanta, ba mai mult, s-a intensificat dupa ce au ajuns la Montreal.

Nea Mitica mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat care stia sa ajunga acolo unde îsi dorea, pe care îl fascina întotdeauna ineditul si risca totul, si care stia sa-si directioneze actiunile în directia tintita. Asa a ajuns Nichita Tomescu sa practice avocatura, la Montreal. Devenise în scurt timp un avocat recunoscut, neîntrecut în meseria sa. Jurnalele canadiene au scris mult despre el ca fiind cel mai bun avocat din Montreal. A avut clienti din toate sferele sociale, cazuri delicate, rezolvate toate în mod profesionist, beneficiind si de o minte ascutita, împletita armonios cu un fler deosebit în meseria sa, fapt care l-a facut celebru pe avocatul român. La un moment dat ajunsese sa reprezinte mari mafioti.

Nichita avea doi prieteni apropiati: pe nea Mitica si pe Radu Bumbaru. Când ieseau cu el la o cafea sau la o cina, le povestea ore în sir despre „secretele” succesului sau. „Cel mai greu este sa platesti un judecator” – le spunea el. „Daca nu stii cum sa o faci, poti sa-ti pierzi meseria”. Si Nichita le povestea ca pentru a mitui un judecator el cauta oameni din anturajul acestuia pentru a-i studia preferintele si pentru a afla ce ar putea accepta. Când identifica un judecator care accepta mita, el apela la prietenii acestuia pentru a-l contacta si a-si atinge scopul. Niciodata nu oferea direct cadourile celui vizat pentru a-si rezolva cazurile, era inteligent si agil, si astfel faima lui a crescut si clientela s-a extins în rândurile mafiotilor care-l preferau pe avocatul român pentru rezolvarea unor cazuri delicate.

De exemplu, trei italieni furasera un vagon care transporta rom. L-au arestat pe unul dintre ei. Mafiotii au mers la Nichita si i-au spus: „Nu conteaza cât ne costa. Noi vrem sa-l scoti afara pentru ca trebuie sa dam o alta lovitura mai mare, în alta parte si numai el ne poate ajuta”. Si Nichita a fost angajat!

„Bine, mai Nichita, dar cine plateste?”

Sirul destainuirilor lui nea Mitica despre avocatul bucurestean a continuat si ma captivase atât de mult încât uitasem cu desavârsire de trecerea timpului. Stateam si-i analizam mimica în timpul relatarilor si observam cum muschii fetei se contracta sau se destind, functie de momentele pe care reusea sa le ilustreze cu o precizie si minutiozitate rar întâlnita. Pe masura ce discutia noastra se adâncea, îmi dadeam seama cât de mult si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu personalitatea lui Nichita Tomescu.

„Mergeam cu el la restaurant si ne spunea sa comandam ce dorim”, a continuat nea Mitica si uitându-se în gol, parca se reîntorcea în timp, retraind momentele petrecute împreuna cu Nichita Tomescu. „Noi întrebam: bine, mai Nichita, dar cine plateste?” la care avocatul raspundea cu un zâmbet complice: „Lasa, ca este deja aranjat!”.

„Când plecam din restaurant, la o masa de lânga iesire erau niste mafioti, care la vederea noastra se ridicau în picioare si-l salutau pe Nichita, facând o reverenta în fata acestuia”, a spus nea Mitica si în ochii lui am zarit pentru o clipa o altfel de stralucire… „Vedeti mai, cine a platit?”, le raspundea avocatul iesind din restaurant. Mafiotii îi plateau masa ori de câte ori mergea la un restaurant de lux din Montreal. Era un subiect tabu.

„Unde-s banii?”

Nea Mitica s-a oprit un moment din povestit; l-am vazut cum se lumineaza la fata si izbucneste apoi într-un hohot de râs. Amintirile se derulau cu repeziciune în mintea interesantului si simpaticului meu prieten si nu reusea sa-mi povesteasca în ritmul în care îsi aducea aminte de acele vremuri. L-am urmat si eu cu un zâmbet, asteptând nerabdator sa aud continuarea povestii lui Nichita Tomescu.

Îsi amintise de Radu, un român pe care-l chema asa, dar care era poreclit „Radu Spital” pentru ca era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, la care lucrau zece români, printre care se numara si nea Mitica.

„Radu Spital” împrumutase bani cu dobânda de la un evreu, avocat de profesie. Împrumuta câte 1000 de dolari, apoi 5000, apoi 10.000, apoi 50.000 cu dobânda mare, pe termen scurt si îi returna la timp. Pâna i-a câstigat încrederea. La un moment dat i-a spus evreului ca are nevoie de 250.000 de dolari. Evreul i-a dat suma de bani solicitata, iar Radu a disparut cu banii. Autoritatile canadiene l-au prins si l-au bagat în puscarie. Nichita Tomescu a fost angajat sa-l apere. Ajungând la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Când si-a început Nichita Tomescu pledoaria în favoarea acuzatului, s-a ridicat în picioare, calm si cu un zâmbet plin de carisma, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o întrebare completului de judecata: „Pai dânsul, ca avocat, nu stia ca nu are voie sa împrumute bani cu o asemenea dobânda?” Si astfel l-a scapat Tomescu pe „Radu Spital” de ani grei de puscarie.

Înainte de proces însa, Nichita Tomescu l-a întrebat pe Radu: „Bine, bine, eu te scot din puscarie, dar unde-s banii?” Radu i-a raspuns spasit: „Mai Nichita, tu ma întrebi asa ceva? Doar de la tine am învatat: pe ei, pe ei, pe ei!” (adica pe cai). „I-am cheltuit la cursele de cai”.

„De atunci a ramas o vorba printre noi, românii din Montreal: Unde-s banii?”, mi-a spus zâmbind nea Mitica, încheind episodul „Radu Spital”, din povestea lui despre Nichita Tomescu.

Aflasem de la prietenul meu amanunte despre jocurile lor: Nichita miza uneori si pe sume exorbitante, cea mai mare suma ridicându-se la 100.000 de dolari. Erau bani foarte multi la vremea aceea.

„Tu nu stii nici cine a fost Cicero!”

Cel mai interesant episod din relatarea lui Dumitru Sinu a fost acela în care mi-a povestit cum Nichita i-a tras o palma logodnicei sale pentru ca aceasta i-a spus: „Mai Nichita, tu nu stii nici cine a fost Cicero!”. Înfuriat la maximum, indignat de afrontul care i se adusese prin acuza ce i-o atribuise logodnica sa, Nichita i-a raspuns rosu de furie: „Eu am dat lucrarea de licenta din Cicero si tu ai neobrazarea sa ma insulti si sa-mi spui ca nu stiu cine a fost Cicero?” si i-a tras o palma zdravana, ca sa-l tina minte.

Fata l-a dat in judecata si la proces, judecatorul i s-a adresat: „Domnule Tomescu, am înteles ca v-ati revoltat ca v-a spus domnisoara ca nu stiti cine este Cicero. Va rog sa ne spuneti ce stiti dumneavoastra despre Cicero?”. Nichita Tomescu a vorbit mai mult de o ora despre marele filozof. Judecatorul a fost impresionat si a afirmat: „O astfel de pledoarie nu am auzit pâna acum”, iar Nichita, cu tupeul de care nu ducea lipsa, slava Domnului, i-a raspuns zâmbind: „Pai unde ai fi vrut sa auzi, la Montreal? Asa ceva nu auzi decât în Europa”. Era un tip foarte spontan si îndraznet. Apoi, judecatorul s-a întors catre fata si i-a spus contrariat: „Sa stii ca ai scapat ieftin cu o palma. Cum ti-ai permis sa spui ca acest om nu stie cine a fost Cicero?”.

„Toata lumea în genunchi!”

Nea Mitica s-a oprit la un moment dat din povestit; tacea si se uita într-un punct în care numai el stia ce vede… Asteptam cu sufletul la gura sa vad ce urmeaza pentru ca îi simteam emotia si i-o observam în tremurul abia perceptibil al barbiei, dar si în cele doua boabe de roua care se chinuiau sa nu se rostogoleasca din ochii prietenului meu si care aveau, de data aceasta, o stralucire aparte.

Calm, cu o atitudine solemna si admirativa, nea Mitica mi-a povestit apoi o întâmplare de suflet petrecuta în locul de închinare al românilor ortodocsi din Montreal, biserica ortodoxa pe care o frecventa cu regularitate si el si avocatul bucurestean. Era locul în care se întâlneau când le permitea timpul si îsi povesteau bucuriile si necazurile inerente ale vietii traite departe de tara.

Într-o zi în care se afla în acea biserica alaturi de alti confrati români, la un moment dat, Nichita Tomescu a strigat: „Toata lumea în genunchi! În dimineata aceasta aveti în mijlocul vostru un sfânt”. Lumea a amutit pentru câteva secunde si toti cei care erau în biserica au cazut în genunchi. În mijlocul lor se afla poetul Aron Cotrus având o vârsta venerabila si intimidat fiind de atitudinea surprinzatoare a lui Nichita Tomescu. Acesta avusese placerea sa-l cunoasca pe onorabilul domn Cotrus pe vremea când facea scoala la Brasov. Toti românii din Montreal îl cunosteau pe Nichita Tomescu, asa ca, nu au fost prea surprinsi de gestul acestuia. Stiau ca în ciuda faptului ca era plecat de ani buni din România, ramasese un adevarat patriot si un mare iubitor de cultura.

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Trecusera deja câteva ore bune de când stateam si povesteam cu domnul Sinu. Nici n-am simtit cum a trecut timpul si cum povestile adevarate ale pretiosului meu prieten mi-au captivat atentia si m-au facut sa traiesc alaturi de dânsull emotia amintirilor. Stiu, da stiu, ca sirul amintirilor lui înca nu a ajuns la capat. L-am privit atent si am simtit ca mai vrea sa-mi spuna ceva.

„Nichita Tomescu era un tip foarte cult si vorbea franceza mai bine decât canadienii”, mi-a spus nea Mitica la sfârsitul întâlnirii noastre. „În momentele lui de liniste scria. Avea niste poezii extraordinar de sensibile. Îmi pare rau ca nu i le-am cerut. Îmi aduc aminte ca una din ele spunea: „Când plecam din lume nu luam cu noi nici greutatea scamei”…

Un mare jucator la cursele de cai, acest Nichita Tomescu! Fusese o patima a lui care durase foarte multi ani. Într-o zi însa a spus: „Gata, de acum n-am sa mai joc” si n-a mai jucat. „Era un om puternic!”, a încheiat nea Mitica si în ochii lui se putea vedea limpede nostalgia anilor trecuti si se puteau citi sentimentele care-l legasera atât amar de vreme de avocatul Nichita Tomescu, omul care i-a marcat puternic existenta si de la care a avut ce învata de-a lungul timpului…

ROMÂNIA MEA: „O TARA MINUNATA!”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Teodora Cristina CIOBANU: Colegiul National „Cuza Voda” – Husi

Eleva clasa a XI-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „O TARA MINUNATA!”

 

 

România mea este o capodopera naturala: tara frumoasa si binecuvântata de Dumnezeu!

[pullquote]

“Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea, România?” Teodora Ciobanu

[/pullquote]

Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea: România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa astâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…

România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina.

România mea are însa, pe lânga prezentul complicat, un trecut glorios. Prezentul complicat? Pai… Da! Practicile politice si cele economice promovate în România sunt recunoscute peste tot în Occident... ca fiind penale. Sau hilare. Valorile culturale ii sunt recunoscute peste tot în lume (Vezi cazul Costel Busuioc. Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, este vorba de un zidar român care a câstigat un glorios concurs de lalait pentru emigrantii din Spania).

[pullquote]

„Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?” George Sion

[/pullquote]

 

Natiunea romana este respectata si, în acelasi timp, temuta peste tot în Europa. Mai ales în Italia, unde romanii sunt ocoliti cu respect si teama în toate marile orase. Da, asta este povara pe care orice mândru român trebuie sa o duca din cauza apartenentei sale la Marea si Glorioasa Natiune Româna! Asta este singuratatea celui din frunte, a celui Ales.

Cu toate astea, eu vreau sa iau partea buna a lucrurilor si anume ca Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin ce ni l-a dat Dumnezeu când ne-a daruit un suflet si o credinta si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa…

Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, în lung si în lat, imprimând pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut într-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvântata a lui Dumnezeu… Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!

Limba româna, este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednica de poporul a carui obârsie se adânceste în istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, având la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Românie si de românii aflati în diaspora, inclusiv în America si Canada, limba stramosilor nostri români se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru strucutra ei gramaticala atât de bine închegata si atât de logica în redarea precisa a sensurilor exprimate în îngemanarea sunetelor în cuvinte, a acestora în propozitii si fraze, prin care vorbitorii se înteleg între ei, în vorbire sau în scris.

Frumusetea limbii române, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala i-a facut pe multi oameni de cultura români si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul românilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune… si – de ce nu? – Pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamântului!

În secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba si neamul românesc, intitulata „Limba româneasca”, în care ne contopim în admiratie, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducând sintagme nedorite, din „amalganul” atâtor limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorâte din inima unui român ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorând aceste versuri simple, dar izvorâte din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba româna… „Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”

 

România mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gândesc si vorbesc româneste. România mea este un tablou unic în lumea de culori a globului nostru pamântesc, care se învârteste majestic de atât amar de vreme…

România visurilor mele, din copilarie si din prezent, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna!

E România mea!

Teodora Cristina CIOBANU

Colegiul National „Cuza Voda” – Husi

 

DUBLU EVENIMENT LA RÂMNICU VÂLCEA

On By nelursIn NewsLeave a comment

COMUNICAT: de Mary SMITH

 

 

 

(1) Lansarea ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, STARPRESS 2011 la Râmnicu Vâlcea

(2) Înmânarea titulului de MEMBRU DE ONOARE AL ASOCIATIEI PROFESORILOR UNIVERSITARI DIN CANADA, ACRUPO, autoarei Antologiei, LIGYA DIACONESCU, director al Revistei Internationale STARPRESS http://www.valcea-turism.ro

 

Spatiul cultural vâlcean a gazduit la începutul lunii iunie a acestui an, lansarea ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, STARPRESS 2011, editata în limba româna si limba engleza, sub semnatura scriitoarei Ligya Diaconescu.

[pullquote]

„S-ar putea naste de aici, o Conferire, o UNIUNE a tuturor Republicilor Poeziei, într-una singura… Grupati în acest manunchi înmiresmat, autorii dobândesc nu numai sentimentul puternic, ca nu sunt singuri dar si pe acela ca, demersul lor literar nu e zadarnic, într-o lume care refuza deliberat sa guste din binefacerile culturii si artei.” – Cezarina Adamrescu

[/pullquote]

Asa cum spune renumita poeta Cezarina Adamrescu, redactor la revista germana Agero Stuttgart, în prefata cartii, „S-ar putea naste de aici, o Conferire, o UNIUNE a tuturor Republicilor Poeziei, într-una singura… Grupati în acest manunchi înmiresmat, autorii dobândesc nu numai sentimentul puternic, ca nu sunt singuri dar si pe acela ca, demersul lor literar nu e zadarnic, într-o lume care refuza deliberat sa guste din binefacerile culturii si artei.”

Într-o cronica a Antologiei, scriitrorul/criticul literar prof. Dr. Adrian Botez spune: „Omul de cultura si filantropul, febril si de un patriotism fierbinte si extrem de activ si eficient, scriitoarea si ziarista harnica, LIGYA DIACONESCU (secondata, cu ritm, dragoste si grava maturitate, de catre fiica sa, filologul si studiosul întru Medicina Leacului Divin/Panaceum, ANDRADA DIACONESCU!), a împlinit, în aceste zile, un vis care era degeaba visat, de catre românii cel putin ai ultimului veac (…înca de la junimisti, ba chiar de la Dumitru al lui Cantemir, din veacul al XVIII-lea, se vedeau mijind dorintele de afirmare biruitoare, a Cugetului Valah, în „concertul” duhurilor expresive europene!): Antologia (bilingva: în româna si în engleza) scriitorilor români contemporani, din întreaga lume/Contemporary Worldwide Romanian Writers – Antology.

 

[pullquote]

“Este vorba de o opera de pionierat, care a transformat un deziderat al multor Duhuri luminoase ale culturii române (si anume, acela de a-i uni, miraculos, peste hotarele geografice, într-o singura Biblie de Limba si Expresie Divina, fratern si comparatist, pe toti creatorii întru Logos-ul Românesc, raspânditi pe toata fata Pamântului, de o istorie deloc favorabila acestui Neam Martir!) – într-o realitate palpabila si stralucita: da, EXISTA, în sfârsit! O realitate competitiva (la nivel profund-comparatistic), din punct de vedere artistic, cu orice „realitate”, de acelasi soi, din orice alt colt de lume civilizata, de pe orice continent!“- prof. Dr. Adrian Botez

[/pullquote]

 

Este vorba de o opera de pionierat, care a transformat un deziderat al multor Duhuri luminoase ale culturii române (si anume, acela de a-i uni, miraculos, peste hotarele geografice, într-o singura Biblie de Limba si Expresie Divina, fratern si comparatist, pe toti creatorii întru Logos-ul Românesc, raspânditi pe toata fata Pamântului, de o istorie deloc favorabila acestui Neam Martir!) – într-o realitate palpabila si stralucita: da, EXISTA, în sfârsit! O realitate competitiva (la nivel profund-comparatistic), din punct de vedere artistic, cu orice „realitate”, de acelasi soi, din orice alt colt de lume civilizata, de pe orice continent!

 

Cartea a fost realizata printr-o selectie valorica extrem de riguroasa (unii ar putea spune, chiar: nemiloasa!): 52 de prezente scriitoricesti românesti mondiale, antologate!”

 

Evenimentele din data de 4 iunie 2011 a fost organizat de catre Revista Internationala STARPRESS http://www.valcea-turism, în incinta restaurantului Ariel din frumosul parc Mircea cel Batrân (care gazduieste si bustul scriitorului George Tarnea) aflat în centrul superbului oras Râmnicu Vâlcea, înconjurat de minunatele statiuni Olanesti, Calimanesti, Govora, Ocnele-Mari.


Au punctat activitatea scriitoriceasca a autorului si au facut referiri asupra noului volum de versuri, personalitati ale vietii literare romanesti si canadiene prezente la manifestare. Scriitorul vâlcean Dionisie Dubinciuc, renumit medic urolog al României, poetul si profesorul Eugene Roventa – presedinte al Asociatiei Profesorilor Universitari din Canada (de origine romana), scriitorul Sandu Iaschevici din Toronto.

Cu ocazia lansarii „Antologiei Scriitorilor Romani din Întreaga Lume, STARPRESS 2011” la Râmnicu Vâlcea (Antologia a fost lansata în luna martie în California, în luna aprilie în Germania, la începutul lunii mai în România-Olanesti si la finele lunii mai în Spania, la Madrid… urmând a fi lansata la sfârsitul lunii iunie la Londra, în august pe litoralul românesc, la Mangalia si în luna octombrie la Paris), PROFESORUL UNIVERSITAR EUGENE ROVENTA A ÎNMÂNAT AUTOAREI, LIGYA DIACONESCU, DIRECTOR AL REVISTEI INTERNATIONALE STARPRESS http://www.valcea-turism.ro, TITLUL DE MEMBRU DE ONOARE AL ASOCIATIEI PROFESORILOR UNIVERSITARI DIN CANADA, „ACRUPO”.

Aceasta, deosebit de emotionata, a anuntat ca au început înscrierile pentru cea de-a doua editie a ANTOLOGIEI SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME, STARPRESS 2011 care va fi editata în limba romana si limba engleza. Ligya Diaconescu a mentionat ca a hotarât realizarea celei de-a doua editii, încurajata atât de scriitorii romani din diaspora cât si de cititori, romani si straini, prezenti la lansarile din diaspora… care au primit cu multa bucurie aceste evenimente culturale.


Cu aceasta ocazie, Revista Internationala Starpress, prin Ligya Diaconescu si Asociatia Profesorilor Universitari din Canada, „ACRUPO” prin Eugene Roventa, au pus bazele unui parteneriat privind înfiintarea la Toronto – Canada a unei biblioteci de carte româneasca si a unui Centru de Informatii Turistice –de prezentare a minunatelor zone romanesti.

Mary SMITH

Iunie 2011

MÂINI CARE UCID!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

by Alianta Familiilor din Romania

 

Privind titlul editiei de astazi am oscilat intre  “Mâini care ucid!”  si  “Doctori care ucid!”  Pentru  ca doctorii zilelor noastre ucid.  Cu mâinile.


Primesc licente la absolvirea facultatilor nu doar sa vindece ci sa si ucida, iar in facultati invata nu doar sa vindece ci si sa ucida.

Asa incât acelasi mâini care vindeca, si ucid. Ucid de câteva decenii, spre deosebire de colegii de breasla cu multe decenii sau secole in urma. Ucid pe bani. Multi se imbogatesc nespus de mult ucigând oameni. Atât nenascuti cât si nascuti. Atât la inceputul vietii cât si la sfarsitul ei. La inceputul vietii ucid in numele unui asa numit drept al femeii de a dispune in mod liber de propriul trup (numit in termeni de “etica morala” ca “dreptul la auto-determinare”), iar la sfârsitul vietii in numele deminitatii umane (numit, tot in termeni de “etica morala” ca dreptul la “autonomia personala.”) Asistam deci la o inversiune totala si radicala a valorilor – contravalorile devin valori si valorile devin contravalori. In cuvintele Profetului Isaia “raul se transforma in bine si binele in rau.” Iar tot mai multor doctori constiinta le este adormita de câstigul pe care-l fac avortând vieti nevinovate. In pas cu delasarea constiintei, etica privind respectul fata de viata s-a modificat si ea radical in mai putin de câteva generatii de oameni. In 1948 juramântul medical, inscris in asa numita Declaratie de la Geneva, afirma “Jur sa am un respect deosebit fata de viata umana, incepând cu momentul conceptiei.” In 1984, insa, ultimele cuvinte (“din momentul conceptiei”) au fost eliminate si inlocuite cu fraza “de la inceputul vietii.” Iar in 2005 si aceste cuvinte au fost eliminate.

In România ultimilor 60 de ani medicii lipsiti de constiinta au avortat peste 20 de milioane de copii. Cu consimtamintul legii si cu aprobarea tacita a noastra a tuturora si a celor dinaintea noastra. Doctorii de fapt au ucis in toata lumea, nu doar in România, de când ideea avortului s-a inradacinat in moralitatea seculara a socetatii incepând cu mijlocul secolului XIX. Studii recente despre care am scris mai pe larg in buletinele noastre informative de marti conchid ca in lipsa avortului astazi am fi pe planeta cu poate 2 miliarde de fiinte umane in plus. In alte cuvinte, in epoca moderna mâinile doctorilor au ucis aproximativ 2 miliarde de copii nenascuti. Nu e greu deci de afirmat ca in societatea moderna cel mai periculos loc pentru un copil este pântecele mamei lui.

Statisticile arata ca in Romania un copil nenascut are o sansa de mai putin de 50% de a vedea lumina zilei. Ati citit corect. Pentru ca in tara noastra peste 50 din 100 de sarcini sunt avortate. Incetul cu incetul ne transformam tara in Tofetul Europei, adica tara in care se savârsesc cele mai multe avorturi de pe continent.

Curios, se afirma ca avortul e necesar pentru a salva viata mamei la nasterea copilului. Asta este argumentul standard si cel mai mult propagat de catre organizatiile internationale care promoveaza avortul. Si este acceptat fara discernamint, in spatele lui aflindu-se sume enorme de bani care-l propulseaza. Dar nu este un argument bazat pe adevarul faptic. Foarte putine femei  mor in timpul si din cauza sarcinii. Incidenta mortalitatii mamelor in cursul sarcinii este cea mai scazuta in Chile, o tara care inca refuza sa legalizeze avortul. La fel si in Irlanda. Copiii nu ucid mamele. Studii publicate recent in The Lancet, publicatia Colegiului Medicilor din Marea Britanie, confirma ca majoritatea covirsitoare a femeilor care mor in timpul sarcinii mor din cauza impactului drogurilor, al lui SIDA, al alcoolismului, si al lipsei de conditii igienice si sanitare pentru purtatea sarcinii pina la capat.

Avortul nu doar transforma Romania in Tofetul Europei, dar ne si distruge ca natiune. Cu cunostinta, aprobarea si indiferenta clasei politice, a executivului si a guvernului. Cultura destructiva si antiviata din Romania e finantata din fondurile publice, costul avorturilor fiind si el acoperit tot din fondurile publice. Adica din banii nostri, al fiecarui cititor al acestor rinduri. Fara ca sa putem spunem ceva. Schimbarile de sex sunt si ele finantate tot din fondurile publice. Oare cit timp poate dainui o tara sau civilizatie care priveste ca normal ceea ce constiinta spune ca este anormal si ceea ce Dumnezeu numeste pacat? Oare nu ar trebui Romania sa faca asa cum fac alte tari, in principal SUA, unde acoperirea costului avortului din fondurile publice e interzisa? Si unde tot mai multe state adopta legi care interzic finantarea oricaror programe de planificare de familie (family planning) din fondurile publice. Un ultim exemplu e Statul Texas unde doar ieri Senatul a votat o lege care interzice finantarea din fondurile publice a spitalelor care presteaza servicii de avort. http://www.lifenews.com/2011/06/08/texas-hospitals-cant-get-tax-funds-if-they-do-abortions/ In ani recenti Senatorul Iulian Urban sugerase un proiect legislativ care ar fi obligat pe alcoolici sa-si plateasca spitalizarea din fondurile proprii. O idee buna, dar una care ar trebui extinsa si in privinta avortului si a operatiilor de modificare a sexului.

Nu suntem singurii care gândim asa. Tot mai multe voci in intreaga lume se ridica impotriva doctorilor lipsiti de constiinta ale caror mâini ucid. In martie am dat peste articolul de mai jos, publicat pe 28 februarie in ziarul londonez Daily Mail, exact pe aceasi tema. Va indeman sa-l cititi cu multa atentie. A fost tradus pentru noi de catre Manuela Grindei, studenta la Iasi si voluntar AFR. Ii multumim. Traducerea este excelenta. Articolul poate de asemenea fi citit in original in limba engleza aici: http://www.dailymail.co.uk/debate/article-1361285/What-hope-doctors-wont-respect-unborn-children.html#ixzz1MW6oqE9v

Ce speranta ne mai ramâne daca doctorii nu respecta copiii nenascuti?

by Melanie Phillips

Este greu de spus care este efectul extrem al culturii noastre politic corecte – modul in care abrutizeaza oamenii sau modul in care ii transforma in automate fara judecata? Amandoua atributele au fost prezente in mod socant in ultimul ghid din partea augustului organism al Colegiului Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor. Acest ghid, adresat tuturor medicilor, asistentelor si consilierilor femeilor care iau in calcul un avort, spune ca acestor femei sa li se spuna ca avortul este mai sigur decat a avea un copil. Salbatic: “Este foarte ingrijorator ca medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism.”  La care cineva se poate intreba: mai sigur pentru cine de fapt? Nu pentru copil, evident.

Acesta nu se vrea a fi un comentariu ironic. Pentru ca acesti medici par sa fi pierdut din vedere aici o umanitate elementara. Avortul este – sau ar trebui sa fie vazut ca- in cel mai bun caz, un rau necesar. Unele persoane religioase, desigur, nu accepta nici macar asta. Ei privesc avortul pur si simplu ca pe uciderea copilului nenascut si o crima impotriva umanitatii si a Domnului. Desi vederile lor trebuie respectate, de fapt foarte putini oameni ar vrea reintoarcerea la zilele cand avortul era ilegal.

Statistici incomode

Totusi, exista o neliniste in crestere, foarte raspandita, privind avortul – pe marginea ratei la care se produce, cat si la degradarea valorilor la care a condus. Pentru ca asemenea multor altor masuri eliberatoare, ceea ce a inceput ca un raspuns uman – in acest caz la macelarirea periculoasa a femeilor disperate – s-a transformat in ceva complet diferit. Autorii legislatiei initiale nu au prevazut niciodata ca avortul se va transforma intr-o metoda contraceptiva de rutina. Si totusi asta s-a intamplat.

Cifrele oficiale pentru 2009 arata ca au fost 189 100 de avorturi in Anglia si Tara Galilor- cu nu mai putin de 42,4 % din toate sarcinile femeilor sub 20 de ani terminandu-se prin avort, crescand la aproximativ 60% pentru cele sub 16 ani. Intr-adevar, din 1969, numarul avorturilor la fetele sub 20 de ani a crescut de mai mult de 4 ori pana la circa 40 000 in 2009.

Expertii au spus ca desi s-a facut un mic progres in reducerea ratei sarcinilor la adolescente, cea mai mare din lume in Marea Britanie, avortul este vazut de din ce in ce mai multe femei tinere drept metoda majora de contraceptie. Aceste cifre sunt inspaimantatoare. Avortul ar trebui sa fie ultima solutie. Legea a fost gandita sa conduca la un echilibru intre diverse nivele ale raului. Distrugerea fatului poate fi facuta numai in conditiile in care raul adus mamei de nasterea copilului ar fi considerat prea mare. Aceasta fiindca produsul conceptiei a fost considerat o forma timpurie de viata umana. Si cu toate ca nu i s-a acordat acelasi statut ca unui copil dezvoltat, s-a considerat odata vital sa fie tratat cu respect. A proceda altfel ar fi insemnat devalorizarea vietii insesi si a umanitatii noastre comune.

Ideologia avortului

Ei bine, exact asa s-a intâmplat. Acel echilibru s-a pierdut acum mult timp la presiunea ideologilor proclamand dreptul femeii de a alege, care privesc avortul numai din perspectiva intereselor mamei. Este intr-adevar ingrijorator – chiar daca nu surprinzator – ca insisi medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism. Privita ca simpla procedura, se poate ca nasterea copilului sa fie mai periculoasa decat avortul.

Controversa: “Avortul trebuie sa fie ultima solutie. Legea a fost gândita pentru echilibrarea diferitelor nivele de rau.” Dar sa afirmi ca a avea un copil este o procedura periculoasa reprezinta un act dezonorant de alarmism.  Se ajunge la manipularea psihologica a femeilor care sunt deja intr-o stare vulnerabila. Este o forma de intimidare si un mare abuz de puterea medicala. Si nu numai atât. Ghidul spune de asemenea ca femeilor care se decid daca sa avorteze sau nu sa li se spuna ca majoritatea nu sufera nici un prejudiciu psihologic de la procedura.

Insa ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai ridicate la cele care au facut un avort. In timp ce cauza si efectul nu pot fi probate, este impotriva bunului simt sa spui ca nu exista nici o legatura. “Ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai mari la cele care au facut un avort.” Intr-adevar, dupa spusele consultantului psihiatru prof. Patricia Casey, exista mai mult de 30 de studii aratand o asociere intre avort si trauma psihologica.

Mai mult decât atât, acest nou ghid este cu atât mai extraordinar de vreme ce doctorii sunt intotdeauna obligati sa isi bazeze sfaturile pe circumstantele particulare ale fiecarui pacient. Si totusi acestea sunt sfaturi de baza pentru tratarea tuturor femeilor care se gandesc la avort. Ele nu sunt, prin urmare, adaptate nevoilor fiecarei femei. Ele sunt mai degraba date pentru atingerea unui singur scop – ca toate aceste femei sa faca avort. Aceasta nu e nicidecum o agenda medicala, ci una ideologica – si inca una teribil de inumana.

Doctori fara constiinta

Se pare ca, surprins de vehementa reactiei la acest ghid, Colegiul Regal are dubii acuma privind cuvintele alese. Dar intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dezumanizeze viata in acest fel si sa denumeasca “tratament” manipularea unor pacienti fragili. Raspunsul este ca medicina insasi a fost treptat abrutizata sub impactul avortului.

In 1948,  ca urmare a atrocitatilor perioadei naziste, medicii subscriau la un juramant profesional inclus in Declaratia de la Geneva care continea aceasta clauza: “Voi avea cel mai mare respect pentru viata umana, din momentul conceptiei…” Pana in 1984, totusi, ultimele cuvinte au fost schimbate in “de la inceputurile sale” – si, in 2005, au fost sterse complet. Inceputul vietii a fost exclus din documentul mondial oficial de etica medicala ca fiind prea incomod. Nu se putea permite interferenta cu “drepturile” unei femei sau fete, inclusiv “dreptul” de a avea activitate sexuala fara oprelisti. Produsul initial al conceptiei si-a pierdut astfel valoarea umana.

“Intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dezumanizeze viata in acest fel.” Rezultatul acestei schimbari culturale profunde a fost nu numai ca o dilema solemna si chiar tragica s-a transformat intr-o extensie incredibila a alegerii stilului de viata, care a distrus respectul intrinsec pentru viata umana care defineste o societate civilizata, ci a si ajutat la subminarea copilariei si la expunerea tinerelor fete la un rau psihologic si fizic si la exploatare. Convingerea ca singurul rau care poate rezulta din activitatea sexuala a tinerilor adolescenti este consecinta nefericita de a avea un copil a ajutat la promovarea nu numai a normalitatii avortului, dar si la sexualizarea prematura chiar si a copiilor foarte mici.

O societate imorala

Asa dupa cum rezultatele unei investigatii facute de ziarul nostru saptamana trecuta arata, afacerile au ca tinta copiii mai mici de 10 ani pentru petreceri ‘Lipstick and Limo’ si parade de moda in stil american pentru mini-modele, complete cu tiare in stil pageant si defilari in miniatura, ‘pamper parties’ (n. trad. petreceri pentru fete) si sfaturi cosmetice rezervate inainte adultilor. In plus, copiii sunt indemnati de parinti sa faca video-uri YouTube in care canta cantece pop sexualizate sau sub influenta drogurilor, imitand spectacolele provocatoare ale starurilor gen Lady Gaga si Madonna.

A-i trata pe copii ca si cum ar fi mini-adulti in acest mod grotesc ilustreaza inca o data esecul intelegerii ca adultii au datoria de a-si indruma copiii prin a le stabili limitele potrivite si astfel sa ii protejeze de rau. Intr-adevar, daca siguranta individuala ar fi prioritatea 0, societatea noastra ar incerca sa inverseze doctrina dezastruoasa a “alegerii stilului de viata” care a condus la aceasta promiscuitate sexuala nestapanita si a cresterii catastrofale a ratei avortului la adolescente. Dar nu va asteptati ca automatele dezumanizate de la Colegiul Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor sa o spuna.

AFR Recomanda:  Populatia de culoare a Americii se impotriveste tot mai mult avortului. Avortul, concubinajul, drogurile si prabusirea institutiei familiei, au decimat-o. In ultimii ani, insa, a devenit tot mai constienta de originile eugeniste si rasiste ale miscarii avortiste inceputa in Marea Britanie la mijlocul secolului XIX. Recent, a lansat DVD-ul alaturat pentru a atrage atentia asupra genocidului prin avort a populatiei de culoare din SUA. http://www.maafa21.com/

Va recomandam deasemenea un album de fotografii despre genocidul impotriva fetitelor nenascute in India. Observati sloganele de pe strazi “Save the Girls! Same the Family!” (“Salvati fetitele! Salvati familia!”) http://news.yahoo.com/nphotos/slideshow/photo//110524/photos_wl_sa_afp/0d2e1aaa1e34ed2d09e40fed34a2488b/

MAINI CARE UCID – MATERIAL VIDEO

Nu doar mainile medicilor lipsiti de constiinta ucid. Si ale autoritatilor. Va sugeram materialul video alaturat privind avortul fortat la care sunt supuse tinerele din China. Veti vedea grafic o tinara insarcinata in luna a saptea agresata in strada, legata de o masa, si fortata sa avorteze. http://www.youtube.com/watch?v=JjtuBcJUsjY. Ce poate fi mai inuman ca asta?

UN DOCTOR ROMAN RENUNTA LA AVORT

Tocmai cind pregateam materialul de astazi am primit buletinul informativ al colegilor de la Darul Vietii care contine un articol miscator despre un doctor care a renuntat sa mai faca avorturi. http://www..darulvietii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=458:un-medic-renun-la-avort&catid=47:evenimente&Itemid=79

Un medic renunta la avort

de Gerda Chisarau

Dr. Olimpia Oprea, medic ginecolog din Timisoara, a fost data în judecata în septembrie 2009 pentru a nu fi avertizat un cuplu ca exista un anumit risc ca copilul lor sa se nasca cu sindromul Down. În ultimii ani dr. Olimpia avea o retinere din ce în ce mai pronuntata de a mai face avorturi, motiv pentru care a cautat sa-si încurajeze pacientele sa duca sarcina pâna la termen.

Confruntata fiind cu sarcina Mihaelei-Ribana Rosculescu a observat ca exista un risc infim, sub 1: 200, ca copilul sa se nasca cu sindromul Down, un risc pentru care medicii ginecologi  nu obisnuiesc sa trimita pacienta la amniocenteza – o analiza care la rândul ei aduce riscuri mult mai mari, punând în pericol însasi viata copilului.  Seria de analize prezentându-se cu totul neconcludenta pentru existenta sindromului Down la acest copil, într-o faza destul de avansata a sarcinii, medicul a facut doar ceea ce ar fi facut oricare dintre colegii ei, si anume a lasat sarcina sa decurga normal.

Dat fiind si faptul ca legislatia nationala prevede ca avortul dupa 14 saptamâni este ilegal, în afara de cazul când viata mamei se afla în pericol, deci inclusiv pentru cazuri de malformatii sau sindrom Down, decizia medicului Olimpia Oprea a primit ulterior consensul tuturor colegilor ei..

Cu toate ca sotii Rosculescu au câstigat prima faza a procesului, obtinând o despagubire morala si materiala de 10.000 lei, ei nu au fost multumiti, si au facut recurs cerând o despagubire de 48.000 lei. La rândul ei, si dr. Oprea a facut recurs, stiind ca a procedat corect si aducând alte dovezi. Cazul devenind public, Organizatia Provita Bucuresti pentru Nascuti si Nenascuti a contactat-o pe d-na dr. Olimpia  si a sarit în ajutorul ei trimitându-si avocatul la proces. Acesta a fost momentul când d-na dr. Olimpia a luat decizia definitiva de a nu mai face avorturi (!). De asemenea Asociatia Darul Vietii a luat legatura cu dânsa si a asigurat-o ca Biserica Sf. Maria Regina Pacii se afla în spatele ei si se roaga pentru câstigarea procesului – ceea ce a încurajat-o foarte mult sa mearga înainte. Ne-a marturisit ca „a însemnat enorm de mult pentru mine faptul ca m-a sunat parintele Chisarau, chiar înaintea procesului, în ziua respectiva!”

În aceeasi saptamâna din mai a.c. a venit la ea o femeie sa faca un avort, pe care l-a refuzat, marturisind ca ea nu mai face avorturi. Raspunsul femeii a fost: deoarece nu avea încredere în alt medic, a decis sa pastreze copilul! Alta coincidenta semnificativa: Asociatia Darul Vietii organizase în aceeasi luna, în 7 mai 2011, o Veghe de rugaciune pentru Viata în fata Clinicii de Ginecologie Dr. Olaru pe str. Mehadiei, unde lucreaza dr. Oprea, pe lânga jobul primar în spital (!).

Asadar ceea ce s-a întâmplat în cazul acesta este cu totul în ton cu ceea ce recomanda morala crestina  si organizatiile pro-vita: amniocenteza (o procedura prin care se extrage lichid amniotic din uter pentru analize) pune viata copilului în pericol si este interzisa din punct de vedere moral, conducând foarte usor spre eugenie. Un adevarat crestin nu vâneaza bolile copilasilor nenascuti si stie ca trebuie sa poarte de grija pentru cel slab si lipsit de aparare, cel dizabilitat, fie el nenascut sau batrân.

Geneticianul Jerome Lejeune a spus: „Noi vedem cum reapare non-sensul absolut de a învinge boala, suprimând bolnavul! Era nevoie de un Moliere pentru a-i ridiculiza pe acei oameni care discutau cu gravitate în jurul unui bolnav: ‘cine este acest impertinent care nu se lasa vindecat, care îndrazneste sa reziste artei noastre? Sa-l suprimam.’ Medicina devine o nebunie daca ea ataca pacientul, în loc sa lupte contra bolii. Trebuie sa fii totdeauna de partea pacientului, totdeauna.”

Câteva date biografice: Doamna dr. Olimpia Oprea s-a nascut în 22 februarie 1961, Valea Bradului (Hunedoara), a urmat Facultatea de Medicina Generala din Timisoara, unde lucreaza ca medic primar la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie „Alexandru Odobescu” din Timisoara. Are un baiat, Tudor, de 12 ani. Medic ginecolog, devotata meseriei ei, a petrecut mai bine de jumatate din viata în maternitate, unde a înfiintat primul sindicat al medicilor si asistentelor din spital. Chiar ea a ajutat peste 1.000 de femei sa dea viata copilasilor pe care îi purtau în pântece.

EVENIMENT PROVITA IN MOLDOVA

Pe 1 iunie colegii de la Coalitia ProFamilia din Moldova au organizat o demonstratie pro-viata la Chisinau. Este primul eveniment de acest gen organizat in Republica Moldova. Ii felicitam si speram ca intregul neam romanesc sa se constientizeze de inumanitatea avortului. In link vedeti articolul in original si poze: http://salvareafamiliilor.com/2011/06/foto-marsul-pentru-viata-si-eu-sunt-copil-am-dreptul-la-viata/

Mai multe organizatii non-guvernamentale si culte religioase au organizat miercuri, 1 iunie, în diferite intersectii din capitala o actiune de sensibilizare a opiniei publice cu privire la drepturile copiilor care înca nu au fost nascuti. Manifestantii au cerut autoritatilor statului sa interzica avortul. „Consideram ca avortul este un omor premeditat si cerem autoritatilor abolirea legislatiei care permite avortul în Republica Moldova”, a declarat pentru Info-Prim Neo vicepresedintele Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova, Vitalie Marian.

Dupa ce au manifestat în intersectiile de pe bulevardul Stefan cel Mare participantii la actiune s-au îndreptat în mars spre Catedrala Mitropolitana, unde au aprins lumânari în memoria pruncilor avortati de la 1992 încoace. „Din 1992 si pâna în prezent au fost avortati mai multi prunci decât s-au nascut. Daca din 1992 si pâna în 2011 s-au nascut 1,2 milioane de copii, atunci numarul celor avortati este de peste un milion si jumatate”, a mentionat vice-presedintele Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova. Sursa stire: InfoPrimNeo Aici puteti descarca albumul foto de la eveniment. Aici puteti accesa reportaje video realizate de ProTV si Moldova 1.

MARSUL HOMOSEXUAL DE LA BUCURESTI

Pe 4 iunie a avut loc marsul homosexual anual de la Bucuresti cu 150 de participanti, cu 50 mai putini ca anul trecut. Ambasadorul SUA si ambasadorul Marii Britanii au participat. Detalii aici: http://www.mediafax.ro/social/marsul-diversitatii-a-inceput-in-capitala-participantii-sunt-imbracati-in-rochii-de-seara-cu-pene-8313827/ Notam ca, spre deosebire de anul trecut, anul acesta ambasadele straine nu au mai emis o Declaratie Comuna in sprijinul marsului. Suntem incredintati ca demersurile pe care AFR le-a fact anul trecut au avut efect.

In mai 2010, 11 ambasade straine au emis o Declaratia Comuna in sprijinul marsului homosexual din 2010, printre ele Cehia, Canada si Africa de Sud. AFR a intervenit direct la ambasada Africii de Sud protestind adeziunea ambasadorului ei la Declaratia Comuna, iar dupa citeva luni de tratative private, ambasadorul Africii de Sud si-a restras adeziunea. Am emis o nota similara Ambasadei Cehiei care insa, prin intermediul Ministerului de Externe Ceh, ne-a dat un raspuns cit se poate de nepoliticos. Am facut deasemenea demersuri pe linga Centrul Cultural Ceh care, spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu s-a mai implicat in mars. Iar tot in vara anului trecut am lansat un boicot al produselor cehe vindute in Romania. In ceea ce priveste Canada, la cererea AFR, Organizatia Femeilor Crestine Canadiene a inaintat o nota de protest Primului Ministru canadian Stephen Harper, criticind adeziunea Ambasadei canadiene la Declaratia Comuna. Am inregistrat deasemenea o nota de protest la Ambasada Olandei. In consecinta, anul acesta, aceste patru ambasade nu am mai participat la mars si nici nu si-au mai mobilizat angajatii sa participe. Concluzia este deci evidenta: daca romanii isi afirma valorile si suveranitatea, rezultatele sunt pozitive.

Cori Gramescu: Se zice despre Cori Gramescu ca e expertul numarul unu al Romaniei in domeniul de fitness. In preajma marsului homosexual si-a exprimat adeziunea fata de mars si de “dreptul” homosexualilor de a se casatori si de a adopta copii. http://www.agentiadepresamondena.com/cori-gramescu-sustine-marsul-gay/

Avem si noi un indemn si o sugestie pentru d-voastra: exprimati-va si d-voastra convingerile si valorile boicotându-i cluburile de fitness! Familia româna nu are nevoie de astfel de modele pentru copiii nostri.

MONICA MACOVEI SPRIJINA MARSUL HOMOSEXUAL

Comunitatea homosexuala din Romania are un sprijinitor de mare vaza, nimeni alta decit europarlamentara PDL Monica Macovei. De citiva ani vine in sprijinul “minoritatilor sexuale” si pune presiune asupra Republicii Moldova sa adopte legislatii favorabile homosexualilor. Va rugam votati afara din parlamentul Europei pe Monica Macovei. Si nu numai pe ea ci pe toti europarlamentarii romani care sprijina sau promoveaza contravalorile, imoralitatea si tot ce este antiromanesc. Pe toti cei carora le este rusine ca sunt romani, le este rusine de valorile noastre traditionale, si sunt “insetati” dupa modelele sociale straine pe care doresc sa le implementeze in Romania. Cu prilejul marsului homosexual Monica Macovei a transmis urmatoarea nota organizatiei homosexualilor romani Accept.

Asociatia ACCEPT, Bucuresti, Romania, Bruxelles, 25 mai 2011

Dragi prieteni, Va multumesc pentru invitatia de a participa la Gay Fest 2011. Inca din anii ‘90 am fost alaturi de voi pentru abrogarea art. 200 si eliminarea discriminarii pe motiv de orientare sexuala din legea penala. Raman alaturi de Asociatia ACCEPT si comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali si transexuali, precum si heterosexuali care impartasesc scopul comun de a trai cu demnitate in Romania, cu respectarea tuturor drepturilor, fara discriminare pe orice motiv, inclusiv orientare sexuala sau identitate de gen. Orientarea sexuala este unul din criteriile de nediscriminare prevazute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art.21).

Regret ca nu voi putea lua parte la evenimentele festivalului, insa va doresc succes in eforturile voastre de acceptare a diversitatii. Cu prietenie, Monica Macovei

A DIVORTA SAU A NU DIVORTA?

Am primit la redactie urmatoarea nota din partea unui cititor care atesta durerea pe care divortul o cauzeaza in familie. Am modificat textul pentru a-i proteja identitatea: “Traiesc o asemenea drama a divortului si n-am crezut niciodata ca sotia mea va face acest pas spre divort. Suntem de … ani impreuna si avem doua fetite …. Suferinta provocata de aceasta despartire nu se poate exprima in cuvinte. Acum urmeaza partajul care ma obliga pe mine ca tatal a celor doua fetite care au ramas cu mine sa impartim toate bunurile si neavand bani s-o despagubesc mi-a pus casa in vanzare si voi fi obligat sa parasesc locuinta unde acele doua fetite au deschis ochii prima data, deasemenea trebuie schimbata scoala, colegii, profesorii etc, etc. Ce poate fi mai cumplit pentru copii decat ceea ce se intampla acum cu noi? Pe ea n-o intereseaza copiii si nici situatia afectiva a lor cu atat mai mult cu cat este o femeie religioasa ortodoxa. … Acum merc (sic!) la Psiholog pentru ceea ce mi se intampla si sper sa nu cad psihic sau fizic din cauza acestei despartiri. Daca puteti sa-mi scrieti ar fi foarte bine, ma ajuta mult discutiile pozitive si incurajatoare.”

APEL: Rugam pe aceia dintre d-tra care sunteti consilieri de familie si doriti sa va implicati in consilierea celor care trec prin situatii similare, sa ne scrieti. Dorim sa alcatuim o lista a unor astfel de consilieri pentru a putea directiona catre ei persoane care doresc sau au nevoie de consiliere, impacare si reconciliere in familie.

ANUNT

Libraria Sophia din Bucuresti va invita la lansarea volumului CRESTINISM DE VACANTA de parintele Constantin Necula, joi, 9 iunie 2011, ora 18.00.

Libraria Sophia va invita la vernisajul expozitiei de icoane: CHIPURI DE LUMINA, iconar: Ruxandra Lacatusi, invitatii si cursantii ei, Invitat: Parintele Visarion Alexa, miercuri, 8 iunie 2011, ora 18.00. Expozitia va fi deschisa în perioada 8 – 17 iunie 2011.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Datorita d-tra am trecut de 6.200 de adeziuni la Declaratia de la Timisoara. Va multumim. Tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la:

contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania www.alianta-familiilor.ro.

 

INTERVIU CU DJ SIMINA GRIGORIU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Consemnat de George ROCA

 

George ROCA: Simina Grigoriu, un nume sonor românesc, un nume cunoscut la ora actuala ca fiind al unuia dintre cei mai faimosi disc jockey din Europa. În ultimele luni prezenta ta a fost remarcata din ce în de mai des în „Top 10 DJ Charts”* Cum a fost posibil sa urci pe treptele cele mai înalte ale „Hall of Fame” al discotecilor?

 

Simina GRIGORIU: Înainte de a ajunge în „Top Charts”, succesul meu ca artist si DJ a fost creat si remarcat în cluburi si sali de spectacole din Europa si de pe continentul american. Aceasta se datoreste faptului ca am performat ca la dechiderea unor concerte de mare popularitate. De doi ani numai am început sa produc muzica mea. Spectatorii loiali din salile de concerte mi-au apreciat muzica imediat si m-au sustinut în dezvoltarea mea ca artist chiar de la primul EP care se numeste „Mukluks and Ponytails”.

 

George ROCA: Te-as ruga sa fii mai explicita cu notiunea de deejay. Ce face un asemenea profesionist, caci sunt convins ca nu e o meserie la îndemâna oricui? Ce aptitudini trebuie sa ai pentru a putea deveni DJ? Când a început pentru tine aceasta pasiune?

 

Simina GRIGORIU: Maiestria unui deejay este sa mixeze doua sau mai multe discuri/platane fara întrerupere. Partea artistica necesita o pasiune pentru muzica, cunoasterea intima a fiecarei piese, un plan si o intuitie în a le lega într-o „poveste” armonioasa. Partea tehnica este stapânirea tehnologica a unui „mixer” foarte complicat si complex, care filtreaza piesele muzicale si îmi permite sa gradez tonuri si ritmuri pentru un rezultat artistic.

 

George ROCA: As dori sa te întreb daca ai vreo pregatire muzicala. Cânti la vreun instrument? Ai compus vreodata muzica? Ce gen îti place mai mult?

 

Simina GRIGORIU: Am o formare artistica înca din scoala generala. Am facut muzica, dans si pictura… de când ma stiu. Am crescut cu pasiunea muzicii mostenita de la parinti care aveau o colectie valoroasa de LP-uri aduse cu greu din România la Toronto… atunci când au emigrat. Am cântat în copilarie la vioara si la pian, dar nu am început sa compun decât de putina vreme. Ascult tot felul de muzica, de la rock, la rap, la muzica folclorica si sunt receptiva la genuri noi de muzica.

 

George ROCA: Stiu ca sunt mai multe feluri de disc jokey: cei de la radio, de pe stadioane, festivaluri, din discoteci… sau chiar pe internet. Unii schimba doar benzile cu muzica prin localuri sau baruri, altii îmbina muzica cu aptitudinile lor artistice, precum sunete speciale, diferite efecte sonore create de diferitele „turntables” (patefoane). Altii sunt chiar un fel de maestrii de ceremonii (MC). Deseori acestia au interventii vocale, sau cânta chiar alaturi de artistul de pe disc, pe ritmurile înregistrate sau melodii proprii. Tu unde te încadrezi? Ce faci practic acolo printre aparatele acelea de produs sunete melodioase?

 

Simina GRIGORIU: Eu sunt un deejay de club. Mixez „live” în cluburi, festivaluri si sali de concerte. Folosesc discuri de vinyl, niciodata CD-uri si de obicei folosesc sistemul Traktor. Acest sistem îmi faciliteaza sa pun muzica digitala folosind platane digitale. Pot manipula muzica digitala la fel ca un vinyl real. În cele câteva ore de concert alternez discuri digitale si vinyl-uri.

 

George ROCA: Esti nascuta în România, esti cetatean canadian, lucrezi la Berlin de trei ani… Pe unde ai mai performat? Care este motivatia acestor peregrinari? Ai fost si în tara natala?

 

Simina GRIGORIU: Am emigrat în Canada cu parintii la 4 ani, direct la Toronto de la Bucuresti. Am bunici si rude în România pe care i-am vizitat frecvent. Am pastrat o legatura simbiotica cu radacinile mele românesti. ?coala si pregatirea academica le-am terminat la Toronto. Am profesat în meseria mea de marketing si productie grafica în firme internationale, facând muzica drept… hobby. Mi-am dat seama curând ca trebuie sa îmi dedic timpul integral pasiunii pentru muzica. La mutarea în Berlin am facut aceasta schimbare si nu regret de loc. Am performat si în România de câteva ori. Am un „agent” român si abia astept sa ma reîntorc si sa pun muzica la concerte românesti.

 

George ROCA: Sa vorbim putin despre performantele tale în domeniu. Am vazut pe YouTube un filmulet cu tine în care erai reprezentata nu numai prin „omul de la pupitru de comanda” ci si prin fotografii stilizate cu tine transpuse pe un ecran enorm, imagini care încântau privirea audientei… De asemenea pe Facebook am vazut ca ai aproape 20 mii de prieteni! Asta înseamna pentru tine faptul ca esti apreciata, cunoscuta si adorata! Cu ce te distingi de ceilalti colegi de breasla! Care este hallmarkul tau, punctul tau de atractie?

 

Simina GRIGORIU: Am venit în acest domeniu cu o educatie deja realizata. Nu aveam 19 ani si parul albastru! Am destula confidenta si competenta în ceea ce fac si nu am nevoie sa epatez prin nimic. Ma prezint exact cum sunt, pun muzica care sa placa audientei si sunt „cu picioarele pe pamânt”. Mai am un avantaj: sunt putine femei în acest domeniu si câteodata, recunosc, sunt favorizata pentru acest motiv. E o sabie cu doua taisuri. Tot ce îmi doresc este sa îmi mentin nivelul de profesionalitate în productie si pe scena.

 

George ROCA: Ai o fata placuta, un fizic frumos, o voce minunata… Ai încercat sa faci si altceva decât meseria de disc jockey? De exemplu actorie de teatru sau film… sau sa devii cântareata?

 

Simina GRIGORIU: La 16 ani am dorit sa devin manechin. Am un portofoliu de poze foarte frumoase si cam atât. Mi-am dat seama foarte repede ca nu este domeniul meu de activitate. Pozatul nu este ceva ce ma intereseaza, dar sunt dispusa sa încerc sa joc într-un film sau sa cânt. Înca nu stiu daca pot sa cânt în public. 🙂

 

George ROCA: Am aflat ca esti producator muzical. În ce consta acesta? Poti sa dai câteva detalii? Ce productii ai avut?

 

Simina GRIGORIU: Produc muzica techno cu un program care se cheama Ableton Live. Am realizat pâna acum 4 EP-uri si am colaborat cu alti artisti la piese si remixari. În vara aceasta voi mai scoate câteva EP-uri. În toamna încep sa lucrez la primul meu album, care va fi prezentat la public în 2012.

 

George ROCA: Ai lansat anul trecut primul tau EP (extended play), album intitulat „Mukluks & Ponytails”. Câteva detalii te rog? De unde ai luat titlul acesta haios cu conotatii aborigene inuite sau yupike!? Ce alte albume mai mai contine discografia ta?

 

Simina GRIGORIU: Primul EP am vrut sa ma reprezinte cât mai mult. Port cu pasiune ghetute mukluks** si am parul într-o codita pe o parte (ponytail***). Mi s-a parut foarte potrivit. Muzica este inspirata si foloseste bucati de sunet ale Mariei Tanase. Îmi place sa încorporez elementele armonioase ale muzicii populare romanesti! Combinatia de muzica traditionala cu tobe electronice devine stilul meu...

 

George ROCA: Cu multumirile de rigoare pentru acest spumos interviu încheiem cu ultima întrebare: „Ce proiecte de viitor are DJ Simina Grigoriu?”

 

Simina GRIGORIU: Pe lânga turneul si productiile mele voi performa la Goldfinger Tour pe teritoriul întregii Germanii, iar mai târziu anul acesta voi mixa din nou în turneul lui Paul Kalkbrenner, PK Tour 2011. La sfârsitul anului sper sa termin primul meu album si voi vedea ce aduce anul viitor.

—————————————–

* Top 10 DJ Charts”,vezi: http://www.residentadvisor.net/dj/siminagrigoriu/top10)

** Mukluks sau Kamik, botine confectionate din blana de ren si purtate de populatia inuit si yupik, din zonele artice canadiene si estul Alaskai.

*** Poneytail, pieptanatura tinereasca prin care parul este adunat într-un manunchi în partea de sus a capului, numita si „coada de cal”

 

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Toronto – Berlin

1 iunie 2011

VAI! CE-AI FACUT ÎN CHIPIUL DOMNULUI DABIJA?!

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

de Ovidiu CREANGA

Domnul Dabija era poate cel mai important personagiu din regiune, fiind seful postului de jandarmi din satul Varzaresti, plasa Nisporeni, judetul Lapusna cu capitala Chisinau. Tata, avea o slujba la Serviciul Judetean de Poduri si Sosele si era toata ziulica mai mult pe drumuri. Tata era prieten la toarta cu Domnul Dabija, amicitie ce se bizuia pe faptul ca amândoi erau puternic înzestrati cu darul „suptului”.

Când îti era lumea mai draga, numai ce auzeai pe Domnul Dabija ca bate cu bocancul cât ce poate în poarta si striga mieros la mama: „Coana Pompilico, Coana Pompilicooo, e acasa Domnul Vasilica (adicatelea tata), ca avem sa mergem de îndata pâna în satul megies la alde Pandele ca avem cu el o tarasenie”. Domnul Dabija, avea sareta cum avea numai primarele. Mai avea si o pusca cu o singura teava, nu cu doua ca a lui tata, dar era lustruita de stralucea luna. Si… mai avea si un chipiu aratos, pe care-l purta pe o ureche. Ce mai atâta vorba, Domnul Dabija era grozav! Si îl lua pe tata, si când îl aducea înapoi cu sareta, tata abia mai nimerea sa intre în casa si asa îmbracat se arunca în pat, de se chinuia mama sa-l dezbrace ca pe un prunc, în timp ce-l blagoslovea cum îi venea la gura. Ei, din asta pricina, mama îl ura din toata inima pe Domnul Dabija, si eu ca sa-i tin isonul mamei, nu îl aveam deloc la pipota. Dar sa vedeti în ce mod parsiv m-am razbunat pe el.

Într-o buna zi, vine Domnul Dabija, cred ca era vreo sarbatoare, ca mama l-a poftit în casa. Domnul Dabija i-a pupat galant mâna mamei, si-a spânzurat chipiul într-un cui din antreu si a intrat respectos dupa mama în odaia cea mare, unde tata era gata asezat la masa, lucru pe care l-a facut de îndata si Domnul Dabija. Mama trebaluia prin bucatarie, dar pâna una alta le-a dus niste cafele (numai de cafele nu le ardea lor). Eu, sa fi avut vre-o patru ani, si eram tare cuminte… când dormeam!

Chiar atunci mama ma lauda la Domnul Dabija ce destept si cuminte sunt. Dupa ce m-au torturat cu „Pasarica alba-n cioc”, performanta ce a stârnit adevarate tunete de aplauze, nu-mi gaseam astâmparul si Nichipercea nu are de lucru ma îndeamna sa ies în antreu unde se odihnea  chipiul lui Domul Dabija. Am târât cum am putut un taburet din bucatarie, m-am catarat de am smuls chipiul din cui si l-am pus pe taburet cu gura în sus ca pe un tucal. Apoi fara sa stau mult pe gânduri, deoarece de mult ma  taia un pipi de abia ma mai puteam tine, l-am slobozit satisfacut în faimosul chipiu al lu’ domnu’ Dabija. Dupa ce m-am usurat, am lasat chipiul pe scaun, am intrat voios în odaia cea mare si adresându-ma surâzator Domnului Dabija care ma privea cu caldura, i-am zis cu multa mândrie:

– Stii teva Domnu’ Dabiza?

– Ce puisor scump?

– Da n-ai sa te supeli pe mine?

– Vai puisor cum sa ma supar.

– Am facut pipilica în chipiul tau.

 

O atmosfera grea, prevestitoare de furtuna s-a asternut de îndata în camera cea mare.

– Hai nu glumi strengarule, zise Domnul Dabija cu jumatate de gura…

– Zau nu glumesc Domnu’ Dabiza!

Mama a sarit ca arsa drept în antreu de unde a venit cu chipiul în chip de tucal, din care începuse sa picure pic-pic o licoare tulbure caci se amestecase cu sudoarea lui Domnul Dabija. Cu o mâna tinea chipiul cu alta m-a însfacat de subtiori, chipurile sa ma duca sa ma bata în alta parte, a iesit afara în ograda unde a rasturnat „tucalul”, si în loc sa ma bata, m-a pupat tare pe amândoi obrajii.

– Nu mai intra în casa pâna nu pleaca Domnul Dabija, ascunde-te în sarai si stai acolo, si nu face galagie! zise mama catre mine cu multa dragoste în glas.

Nu stiu ce o mai fi fost, ceace îmi aduc aminte este ca am adormit în paie, de unde m-a luat mama seara în brate de m-a dus direct în patutul meu. Tata se duse-se cu Domnul Dabija „la vre-o tarasenie”. Asa m-am razbunat eu (si mama), pe „Domnu’  Dabiza”. Ce i-a trebuit, aia a capatat.

——————————————

Din voumul „Din sacul lui Mos Bodrânga”

 

Ovidiu CREANGA

Toronto,Canada

STUDIO 6 IN GALERIE

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

ATELIER EMBLEMATIC

de Dr. DOREL SCHOR

 

In urma cu niste ani, doua pictorite entuziaste din Natania, Liana Gross si Dita Liron, au infiintat un studio de lucru la care au mai invitat citiva artisti. Probabil pentru ca se afla pe o strada la numarul 6 si din cauza ca acesta era si numarul initial al pictorilor care si-au impartit spatiul atelierului, numele a ramas “Studio 6”. Cei care s-au perindat prin aceasta “cooperativa artistica” au participat la expozitii individuale sau comune, in tara si peste hotare, au editat cataloage si albume sau carti de arta…

 

 


 

Dar nucleul solid si permanent l-au alcatuit patru pictori, la cele doua initiatoare adaugindu-se Eduard Grossman si Rozi Shaham. Intimplarea face ca studioul , oaza de creatie originala, sa devina emblematic pentru ceea ce este Israelul. Pentru ca Liana Gross , nascuta la Dubrovnik, in Croatia, a ajuns la virsta tinara, Rosalind (Rozi) Shaham a venit din Canada, Eduard Grossman a imigrat de prin Uralii Rusiei, iar Dita Liron e sabra, nascuta adica in tara. Acest aspect interesant se adauga caracterului pluralist al echipei, conceptelor variate, al fiecaruia, experientei profesionale individuale.

 

 

 

Bogatia mijloacelor de exprimare permite artistilor dezvoltarea personalitatii fiecaruia in contextual unei colaborari rodnice.

Eduard Grossman creaza o lume fascinanta in care magia culorilor este predominanta. La formatia sa clasica, suplimenteaza lumina mediteraniana si bogatia cromatica a postimpresionismului. El renunta la dogme si canoane, permitind abstractului interpretari asociative, metafore plastice, o imbinare creativa a realului si imaginarului.

Liana Gross picteaza cu sensibilitate si lirism, notiuni care se impletesc surprinzator dar armonios, cu energia unor tuse curajoase, cu senzatii intense si dinamice. Putem descifra uneori in lucrarile ei drame neconsumate sau simboluri temporale, paradoxuri si aluzii la problemele acute ale lumii contemporane.

 

Dita Liron si-a gasit, fara indoiala, un stil personal… Ea picteaza peisajele cu un unic concept al spatiului, desfiintind limitele si continuindu-l catre infinit. Isi gasesc loc, in pinzele ei, intr-o atractiva simbioza, realismul si abstractul, culorile calde, emotiile, simbolurile, lumina, corpul uman,ciclurile naturii, infinitul…

 

 

 

Rozi Shaham e si ea o impatimita a naturii, careia ii subliniaza simplitatea dar si unicitatea, prin culori vibrante.

Tablourile ei sint compozitii libere in care se regaseste realitatea inconjuratoare. Lumea ei este subiectiva, dar pictorita o comunica privitorului ca pe o invitatie la meditatie si iubirea frumosului.