Isihasmul trairilor

cartileby mraconia.com

Am o sută de saci… Cu cărţi. De ce ţii, nene, cărţile-n saci? Să nu fugă cultura! Şi… ai citit toţi sacii? Vreo şaizeci… Restul? Restul… nu-i rest! Am senzaţia că i-am citit! Cred că ştiu mai mult ce este în ei, decât în ceilalţi… Astfel, ştiu ce mai am de făcut… Nu pari fericit? Nu par, nu sunt! Motiv? Am. Nu vrea nimeni ca să-i desigileze… Cultura n-o poţi ţine prea mult închisă… Nedeschiderea este rană şi nefericire. Cred că, nici religia nu e religie, dacă nu e culturală… Continue reading “Isihasmul trairilor”

ARTISTUL – SI…: ”INFERNUL SUNT (mereu…) CEILALTI”!

…De la Zoil încoace  (…ba, probabil, si în pesterile de la Altamira, va fi existând vreun „pesterit” fara har si „iute la pizma”, care i-a dat cu bâta-n cap…Artistului Autentic, celui care, visator, abia trezit din somnul neguros si fara…blana pe el, zugravea cai salbatici si mamuti, pe peretii „igrasiosi” ai pesterii, uitând pâna si sa-si pazeasca spatele…), au existat, exista si vor exista indivizi lipsiti de talent, care-s nervoso-invidioso-veninosi, pe cei carora (…li se pare lor, pentru ca adevarul e altul: pe Artist nu-l mai ia nimeni în seama, demult…decât, eventual, ca sa-l aresteze, când calca dincolo de zebra, sau când huiduie Guvernul…) li se ofera prea multa atentie si…”zgâiala”, din partea…publicului („pesterit” sau…”despesterit”!). …Daca Arta, Literatura – s-ar masura în „câte suruburi pe ora face, la strung, Cutare”…macar ar exista „argumentul”, „partea fieroasa” (vorba lui Marin Preda!), pe masa! Dar asa…fara masa si fara „parte”…: Harul (pentru ca vine de la Dumnezeu, iar nu de la… benzinarie!) nu se numara si nu se cântareste, cu cântar omenesc: doar îngerii, peste veac, vor da seama Lui Dumnezeu, despre cât de buni sau rai au devenit oamenii, citind (sau, mai probabil, …necitind!) scrierile lui Cutare…! …Poate ca, azi, sa mai fie si altceva: inversându-se scara valorilor de Duh, exista doua posibilitati: 1-ori, un neavenit, oportunist din cale-afara, enerveaza pâna la…inervare, pe cei care-i stiu…”biografia” si „geografia”-traseul prin/pe care a ajuns, din ober-chelner sau macelar-sef, prin „datul din coate” si „facutul din pleoapa”, din buzunar si din…TIR! – „mare scula cu bascula”, Orfeul din Curtea Blocului… …Ce-i drept, daca ar exista mai multa atitudine crestineasca, cel cu Har ar lasa sa cearna timpul si Duhul Lui Dumnezeu, din sufletul de oameni si din lume…si s-ar vedea, peste o mie-doua de ani, ce s-a ales, de „înfigaret” …Dar, cum omul nu traieste cu mileniul, ci (cel mult!) cu deceniul, eu zic ca asanarea (cât mai rapida si ferma!) a „spatiului de Duh”, dintr-o tara/dintr-un Neam, de „ciocoii condeiului” – trebuie sa se faca energic si fara prea multe fasoane si temenele! Din pacate, la acest capitol, criticii (nu doar în România!) sunt extrem de deficitari, ramânând datori vânduti, „publicului” cititor…! 2-…Sau, invers: neavenitul, vazând ca trece timpul si el, înca, nu i-a batut la puncte pe Shakespeare, Goethe si Eminescu, laolalta! – se burzuluieste, mai frate! Pai, cum adica! El da bani cu împrumut (sau…nu!) pe la sefii de filiale USR, da de baut „confratilor” (fie ca n-a intrat, înca, în vreo liga sau uniune, fie ca a intrat deja, dar vrea si „Premiul Cel Mai Tare Din Parcare”!) …face „galagia de cuviinta”! …Si, de obicei, daca este suficient de OBRAZNIC (iar sefii USR suficient de corupti si slabi de înger – …si SUNT! – , sau au facut prostia sa tot amâne înscrierea în PDL, precum a facut descurcareata „lichea literoasa”! – …în asa hal ajunsi, încât sa se uite, sefii cu pricina, cu teama, la orice politai, pe lânga care trec…) – respectivul „paturica” al Culturii Românesti…”manânca praznicul”! …Ar mai fi înca o varianta…a treia! Unii scriitori se mai dau si…”loviti” – sperând ca, autovictimizându-se, le va creste „cota la bursa Valorii”…si li se va da mai multa…”tâta”, decât celor discreti!!! Nicio speranta… – …dar, iarasi, mult, mult prea mult penibil! …Vorba ceea: „Mult penibil, putina Arta!”   …Dar, în privinta raspunsului la întrebarile noastre, diurne si nocturne, privind cauza…”dihoniilor profesional-artistice” , sunt si destule …”imponderabile”… Se zice (eu n-am fost de fata!) despre un scriitor român, bine cunoscut mie (vorbesc de morti, asa ca nu dau nume!) – ca, atunci când a intrat în casa unui confrate proaspat „trecut la cele vesnice” (si care, pâna atunci, tare îl mai „încurcase”, prin celebritate…”superioara”!) si a vazut, pe o masuta, fotografia raposatului (si concurentului!) întru Parnas… – ar fi rupt fotografia „concurentei”, vorbind cu imaginea (tot mai micsorata, prin îmbucatatelire…) a celui „dus la îngeri”: „Gata! De azi, EU îs primul!

…Nu degeaba zic multi filosofi ca spita umana se trage, integral, din Cain („samânta Cain”, îi zice Eminescu!) – …iar eu adaug, de multe ori, exasperat de zarva infernala din lumea „orfeilor”, ca Scriitorul Contemporan (Artistul, în genere) are ascendenta nu în maimuta, nu în Adam Protogonos…ci pe undeva, prin Borneo…printre canibali…! Adrian Botez

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!