Bucurestiul, gazda festivalurilor de toamna

Sunetele din sala de repetitii a teatrului Masca din Bucuresti, ne-au adus in prima saptamana a lunii octombrie fata in fata cu a sasea editie a „Festivalului Mastilor Europene!” S-au prezentat publicului forme ale teatrului practicat in Italia, Olanda, Finlanda sau Danemarca, prin spectacole si ateliere sustinute de invitati straini, spectacole fara decoruri sau costume, utilizand doar mastile specifice acestui gen teatral. Printre artisti s-au numarat Carlos Garcia Estevez (Olanda), Davide Giovanzana (Finlanda), Ted Keijser (Italia) si Troes Hagen Findsen (Danemarca).
Pe langa piesele teatrului Masca („Una historia de tango”, „Gigi Amoroso”, „Muzeul viu”, „Pierror Lunatecul”), publicul a putut urmari productii sustinute de invitati, toate piesele fiind apreciate la festivaluri prestigioase: „Odyssey”, „Solo dell’Arte” si „Posthumous Works”.
Anul acesta festivalul a fost organizat in memoria actorului Jacques Lecoq, renumit pentru metodele sale de predare a teatrului de miscare si pantomima. Prezenta la festival, sotia sa, doamna Fay Lecoa, ne-a marturisit: „Sunt foarte onorata pentru ca nu m-am asteptat ca domnul Malaimare va organiza un astfel de festival si in primul rand in memoria sotului meu si sunt foarte mandra. Cred ca ideile lui se vor dezvolta pentru ca are intelegerea si energia respectiva”.
La data de 10 octombrie s-au deschis portile celei de-a doua editii a „Festivalului Artelor Bucuresti”, manifestare organizata de Asociatia Culturala „Maria Domina”, eveniment cultural-artistic cu un amplu program, care a cuprins concerte, piese de teatru, conferinte, lansari de carte si ziare. In premiera absoluta, a avut loc relansarea pe piata a revistei „Moftul Roman” in editie tiparita cu ocazia debutului festivalului si a volumului de poezii „Antologia vinovatelor placeri”, realizat in urma initiativei Asociatiei Culturale Maria Domina „Scrieti, baieti, numai scrieti”.
Evenimentele au adus in salile de spectacol nume de rezonanta ale scenei artistice romanesti: Radu Beligan, presedintele onorific al festivalului, Dan Puric, Tudor Gheorghe, Florin Piersic, Ion Caramitru, Jony Raducanu, precum si muzicieni de talie internationala, cum este Lothar Hensel, care a deschis festivalul cu spectacolul de bandoneon „Tango Sinfonico”. Au participat Orchestra Nationala Radio, Opera Nationala din Bucuresti, Filarmonica Muntenia.
Presedintele festivalului, domnul Romeo Pepino Popescu a mentionat ca „acest festival este sustinut 100 % de public. Singurul sponsor al acestui festival este publicul”, un lucru de remarcat si in acelasi timp un mare risc asumat de organizatori, evenimentul fiind singurul festival de acest gen din tara.
In perioada 2-9 octombrie, scena salii Rapsodia din centrul istoric al Bucurestiului a fost gazda „Festivalului International de Teatru pentru Copii” si a primului „Festival Indian” din Romania. Cinematografele au gazduit, intre 8 si 17 octombrie, „Festivalul International de Film de Animatie anim’est”, iar in perioada 22-28 octombrie, cinematecile au prezentat publicului „Festivalul filmului rusesc 2010”.

Madalina Corina Diaconu

FRUCTELE INSOMNIEI (2): CE NE ADUCE NOUL AN?

REMEMBER (2)
Ce scriam în urma cu zece ani pe vremea aceasta!

10 ianuarie 2000

Iata ca s-au terminat si iluminatele serbari de revelion, serbari prin care pamântenii au vrut sa demonstreze Universului ca pot sa faca Pamântul sclipitor si luminos. Aici la Sydney, în jurul Operei House, peste un milion de suflete au avut onoarea si bucuria sa participe la cel mai minunat si organizat spectacol de întâmpinare a noului an, recunoscut ca cel mai bun de pe mapamond. Focurile de artificii au costat mai mult de cinci milioane de dolari, alte cinci milioane cheltuindu-se pe serbarile marii si ale solului. Au fost construite animale, dragoni si pesti uriasi, adevarate opere de arta, de marimea unor ambarcatiuni, care au evoluat pe apa golfului de lânga Harbour Bridge, parada acestora fiind insotita de sunet si lumina. Spectacolul a fost feeric, fantastic si formidabil!

La sol, în Piata Operei s-au perindat cunoscuti cântareti si formatii de muzica de toate genurile, dar cea mai minunata performanta a fost cea a trupei de acrobati pe verticala care au transformat acoperisul minunatului edificiu, într-o scena deschisa. Asemenea unor paianjeni uriasi, acestia au executat un dans care a fascinat si a încântat ochiul, fiind ajutati de diferiti instrumentisti, producatori de muzica celesta, plasati în diferite colturi ale faimosului acoperis în forma de corabie cu pânze construit de arhitectul danez Jørn Utzon.

Nici spectatorii „de seama” nu fost mai prejos. În golful Port Jackson, peste care trece faimosul pod de otel poreclit „Coathanger” (umerasul de haine), pe un spargator de gheata (transformat într-un palat plutitor contra sumei de patruzeci de milioane de dolari), multimiliardarul australian, Kerry Packer, i-a avut ca oaspeti de onoare pe John Howard, prim-ministru al Australiei si pe Bill Gates. Patronul Microsoft-ului, care dupa cum spun ziarele, a ajuns, la sfârsitul anului 1999, sa aiba o avere personala de o suta de miliarde de dolari, mai mult decât vistieria nationala a Greciei. Au mai fost prezenti pe alte vapoare sau la sol, multi-milionarii Lachlan Murdoch, Rene Rivkin si Christopher Getty, printul Pavlos al Greciei, printul Alexander von Furstenberg, faimosul cuplu, actorii Tom Cruise si Nicole Kidman, jucatorul de tenis Pat Rafter, premierul statului NSW, Bob Carr, primarul orasului Sydney, Frank Sartor…

Publicul participant a fost cuminte… la masa de oameni mai-sus-amintita, facându-se doar unsprezece arestari. A doua zi au fost colectate peste douazeci de tone de gunoi. Nici morti, nici raniti, nici teroristi!

Totusi, nu numai Sydney a fost singurul oras, de pe batrânul continent australian, care a sclipit în noaptea de revelion! Au mai fost si Melbourne, Brisbane, Perth si bineînteles, dupa cum am vazut la televizor, si alte metropole si capitale ale lumii. Tot mapamondul a fost în sarbatoare! Oamenii îsi luau „bai-bai” de la vechiul mileniu!

Diferenta de fus orar dintre Sydney si Bucuresti este de noua ore, deci când aici s-a trecut în noul an, în emisfera nordica, era înca mijlocul zilei de 31 decembrie! ?i acolo… se întâmplau lucruri importante pentru viitorul omenirii.

Scandal la Moscova! Tatiana, fiica presedintelui rus, Boris Eltîn a fost acuzata de coruptie, trafic de influenta si luare de mita, pentru însusirea a milioane de dolari de la firma de arhitecti si decoratori elvetieni care au renovat Kremlinul. Situatie misterioasa, care seamana aidoma cu înbogatirea lui Gorbaciov, cel care a vândut România la Malta si care dupa ce si-a îndeplinit misiunea obscura a fost ajutat (de cine oare!?) sa câstige milioane de dolari americani din reclamele pe care le facea la televiziune pentru diferite firme occidentale, un exemplu fiind compania McDonald’s. Acestea or fi recompensele pentru knock-out-ul dat comunismului?

Tarul vodcilor, Boris Eltîn, cu lacrimi in ochi, a tras o cacialma (oare!?) stapânilor noii ordini mondiale, predând, de bunavoie si nesilit de nimeni (oare!?), puterea statului rus si presedentia, lui Vladimir Putin. Acestuia i se spune la Moscova „Jeleznîi Kulak”, adica „Pumnul de Fier”, poate si pentru faptul ca este un pasionat al judo-ului. Fara transparenta, a demonstrat pâna acum aceeasi culoare politica pe care o au zapezile siberiene. Dupa cum mentioneaza Agentia France Presse, gospodin Putin a fost un necunoscut pâna în luna august a anului trecut, când a fost facut prim-ministru, ramânând si pâna în prezent o enigma a politicii. Nascut la Leningrad, în 1955, îsi începe cariera ca spion în 1975, când este trimis de KGB, în RFG pentru a „învata” secretele companiei americane de computere, IBM.

Îmi pun întrebarea, oare acest domn Putin o fi având intentii bune fata de pacea lumii, sau poate, o fi acel mult trambitat anticrist care trebuia sa-si faca aparitia cam în aceste vremuri? Semnul diavolului 666, îl avem deja, întorcând cifrele neterminatului mileniu al doilea, mileniu care a tinut doar 999 de ani. Acesta nu a putut sa-si dea duhul pâna nu a desemnat un nou lider „marii puteri adormite” de la Rasarit! Vom trai si vom vedea! Interesanta mi se pare coincidenta de nume cu calugarul de trista faima, Rasputin, cel care a distrus monarhia rusa si a impins tara spre haos si ruina ca sa ajunga mai-apoi în mîinile revolutionarilor rosii. Putin si Ras-Putin (…parca am zice „popit” si „raspopit”!!!) creaza enigme si dau batai de cap celor care studiaza evolutia si biografia acestor doua personaje istorice. Ciudat este si faptul ca singurul razboi, de la începutul asa-zisului nou mileniu, este cel dus de rusi în Cecenia, avându-l ca arhitect tot pe domnul Pumn de Fier. Poate totusi va fi un conducator bun si va consolida relatiile cu tara noastra dându-ne înapoi Bucovina, Basarabia, Tinutul Hertei, Insula ?erpilor, tezaurul, patriotul Ilie Ilascu si retragând în totalitate Armata a XIV-a din Transnistria.

Mi se pare interesanta schimbarea de optica a comunitatii internationale fata de România. Ne-am trezit dintr-o data ajutati si cu multdoritele împrumuturi financiare în buzunar. Ajutorul dat tarii noastre sa fi fost generat de premonitiile schimbarilor recente de la Moscova? A vrut cumva occidentul sa închida rusilor coridorul de trecere prin Balcani si limitarea sferei de influenta a acestora. Daca e asa, trebuiau sa o faca de mult, atunci am fi intrat si noi cu dreptul în Europa!

Odata cu terminarea anului au intrat si teroristii în concediu. Mare a fost bucuria noastra atunci când am auzit ca extremistii islamici din Kasmir, cei care au terorizat o saptamâna întreaga pasagerii avionului companiei „Indian Airlines”, au eliberat toti ostaticii. Chiar si indienii au fost mai intelegatori cu fratii lor pakistanezi (si vice-versa), nemaiamenintându-se unii pe altii cu bombele lor atomice. În Orientul Apropiat s-a facut, deasemenea, liniste de sarbatori, palestinienii lasând pietrele sa se odihneasca iar vecinii lor israelieni închizând în magaziile armatei grenadele lacrimogene si gloantele de cauciuc!

Y2K, sindromul anului 2000 din microchips-urile computerelor, nu a lovit prea tare. În afara de câteva cazuri minore, s-a intrat în noul an fara incidente sau accidente. Totusi îmi pun întrebarea, dece s-a facut atâta caz de acest fapt, dece s-au cheltuit la nivel mondial atâtea miliarde de dolari si în buzunarele cui au intrat aceste sume? Cui a folosit Y2K? Jale mare pe Wall Street! Faimoasa bursa din New York îsi pierde echilibru si ajunge la cel mai scazut nivel al ultimilor doi ani, tragând dupa ea, conform principiului dominoului, si restul institutiilor de acest gen din celelalte tari. Actionarii sunt cuprinsi de disperare. Se discuta reasezarea dobânzilor bancare.

Dupa atâtea surprize cu care a început anul 2000, prevad ca acesta va excela în evenimente de prima mâna, nemaiîntâlnite, care vor afecta viitorul omenirii. Nici în prezent, dezastrele si calamitatile, nu ocolesc lumea! Din Australia pâna în Norvegia, vedem trenuri ciocnindu-se, din America pâna în Asia, vedem flora si fauna distrusa de incendii, vedem inundatii în Europa sau mareele neagre create de petroliere scufundate, vedem foamete în Africa, India, în Timorul de Est. Vedem… dar ce nu vedem? Traiasca zvonacii, raspândacii, presa, televiziunea si …Internetul!

Prevad ca marii comercianti ai lumii vor avea o schimbare de optica dupa prima jumatate a anului, initiind noi pregatiri pentru celebrarea mileniului trei, care va începe in anul 2001! Parca sarbatorile comerciale de Craciun nu încep peste tot pe la sfâsitul lunii noiembrie. Banii sa se miste! Gândind pesimist am putea concluziona ca odata cu terminarea anului 2000, se va marca si multdiscutatul sfârsit al lumii.

Încercând totusi sa gândim optimist despre viitor, traim cu speranta ca noul mileniu – al treilea – ne va aduce si lucruri pozitive, schimbari care vor afecta benefic viitorul omenirii. Sa speram ca va prevala pacea si bunastarea pe pamânt. Vor disparea oare teroristii, extremistii, luptele religioase ajungându-se ca toate popoarele sa înbratiseze o religie unica? Robotizarea productiei de bunuri ne va reduce timpul de lucru la zece ore pe saptamana, vom mânca pastile de friptura sau de înghetata, vom purta îmbracaminte care se auto-curata, vom avea automobile pliante în valiza diplomat, vom conduce cu 1000 de km pe sosea, ne vom face vacantele pe Marte si vor fi eradicate SIDA, cancerul si… prostia! României îi doresc sa devina cea mai dezvoltata tara din Europa. Nu râdeti! Avem si noi dreptul la putina fericire!

George ROCA
10 ianuarie 2000
Sydney – Australia

—————————————
*Articol a aparut pe Internet in revista electronica “OBSERVATOR” Nr.14/ 11 IAN 2000
Vizitati website: http://www.asalt.seanet.ro

"DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR"

Interviu cu Elisabeta Iosif, redactor sef, revista de literatura, carte, arta „Cetatea lui Bucur”, Presedinte Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti


ElisabetaIosifElisabeta Iosif este realizatoarea primului radio-reportaj romanesc si a celor dintai interviuri ale Radiodifuziunii Romane in direct, in dialog, pe parcursul unei expeditii stiintifice aflata in Antarctica. Autoare a volumelor „Zeita fara chip”, „Case cu ferestre luminate”, „Globul de cristal”, avand o experienta de peste 15 ani in radiodifuziune, Elisabeta Iosif primeste in 1991, PREMIUL SPECIAL-UNCER (Uniunea Nationala a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice). Acestei distinctii i se adauga in 1995, diploma de ”SENIOR AL PROFESIEI” pentru activitatea publicistica  in domeniul reportajului de turism cultural, iar in 2004, PREMIUL DE EXCELENTA pentru intreaga activitate scriitoriceasca. Elisabeta Iosif este Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor si Ziaristilor de Turism si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania  si a Uniunii Internationale a Ziaristilor.
„Singura bucurie erau cartile”
Spuneti-ne, pentru inceput, cateva date despre dumneavoastra: unde si cand v-ati nascut.
Cred ca, de cand ne nastem visam, ca in basme, ca traim intr-un castel in luminisul unei paduri. De fapt, totul e altfel in lumina sacra a copilariei, simbol al protectiei. Pentru mine adapostul acestei puteri misterioase, imperceptibile de siguranta a fost orasul in care m-am nascut, Bucuresti, intr-o dimineata a anului 1939, luminata de soarele ce aprindea stele in zapada proaspata a lui februarie, intr-o zi de 20.
In copilaria in care s-au rostogolit anii razboiului si ai secetei (ce a urmat), am invatat sa pretuiesc painea, pentru ca atat eu cat si sora mea, consideram o sarbatoare ziua, cand se impartea o franzela. Singura bucurie erau cartile imprumutate de la biblioteca de cartier, ce se afla in coltul strazii. Aveam cea mai incarcata fisa de cititor. Cred ca atunci mi-am jurat, ca imi voi cumpara carti , cand voi avea banii mei. Astazi, biblioteca pe care o am, este singura bogatie a mea. Dorinta cea mai mare a copilariei era sa avem si noi, ca multi alti copii, rude la tara, sa ne petrecem acolo vacantele, in natura. Desi adoram Bucurestiul si eram constiente ca era cel mai frumos si mai mare oras al Romaniei.

Bunicii de unde erau?
Bunicii dinspre tata (care s-a nascut in Bucovina – un loc de vis), emigrasera la 19 ani in Canada, fara a lua cu ei copilul ce nu avea nici un an, lasandu-l bunicii. Iar parintii dinspre mama, se mutasera in Bucuresti, dupa ce comuna Piua Petri, din Lunca Dunarii a fost inundata, desfiintata de pe harta. Asa ca nu aveam bunici la tara.

„Mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului”

De aici nevoia de mai tarziu, de „fuga” in mijlocul naturii. E o coincidenta faptul ca ati realizat la Radiodifuziunea Romana o emisiune de turism cultural si in presa scrisa de specialitate multe reportaje de calatorie in tara?
Dupa absolvirea Facultatii de Filologie am fost angajata la o revista a „Revistelor Agricole”. Intr-un fel tot cu „evadare”, cum spuneti, ( destul de rar) la sat. Au trecut cativa ani pana m-am transferat la Postul National de Radio, unde facusem practica ziaristica din timpul facultatii, fiindca, din anul al 3-lea fusesem admisa (scriam poezie) la cursul de „Specializare in Ziaristica”. Asadar, acum ma intorceam oarecum in Radio, pentru care facusem pasiune. Mi-amintesc zilele de practica la Actualitati, unde faceam de exemplu, pentru „Jurnalul de seara” mini reportaj de week-end, maxim 2 minute. Si ma intorceam tot la Actualitati, dar la „Agrar”, unde am realizat timp de un an „Viata satului”, o emisiune cu durata de o ora. Atunci mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului.

Si cand ati inceput sa faceti emisiuni de turism ?
Am avut privilegiul sa fiu solicitata, in urma unui concurs, sa fac parte din prima echipa , care a realizat emisiuni inca de la infiintarea Programului 3 ( noul program pentru tineret, 1973). La inceput am realizat „Femina club”, aflata in proiectul de „cluburi radiofonice”, atat de gustate de tinerii carora ne adresam. Apoi a aparut la orizont „Meridian club”, o emisiune de turism si calatorie pe glob. Dar cum noi nu ne deplasam inafara tarii (rar si pe cont propriu) reportajele externe erau realizate de scriitorii care mergeau la congrese , burse si conferinte diverse, de ziaristi, dar si de diplomatii cu reale inclinatii spre scris, aflati in diferite zone ale globului. Plecam cate o saptamana in tara, facand proiecte pe cate o idee, care era respectata si de colaboratori. Pana intr-o zi , cand ni s-a spus „sa ramanem pe meridiane romanesti, ca indemnam lumea la plecare din tara”. Si am facut un nou proiect „Drumuri de inima si tara”.

„Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca”

Apoi ati luat o serie de diplome. V-au fost recunoscute meritele de diferite institutii de cultura, nu?
Si pana atunci. A fost apreciata emisiunea, in ambele variante. Ne interesa ce spuneau aceia, care ramaneau pe lungimea noastra de unda. Atrasesem atentia miilor de ascultatori , nu numai tineri, cu „Meridian club”, primind scrisori, in care ne multumeau. Aflau astfel, noutati despre diverse zone de cultura ale lumii, noi descoperiri arheologice, „intram” in muzee, case memoriale cu ei, prezentam parcurile si rezervatiile Terrei. Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca. O parte erau cartile personale. Daca vrei sa faci reportaj, eseu, interviu, publicistica de calitate, citesti mult, te documentezi.

Si in ce context v-a cerut Muzeul National de Arta emisiuni?
Facusem, de exemplu, o editie „Potecile care duc la Brancusi”. Pe aceasta idee am solicitat de la colaboratorii externi materiale despre opera lui Brancusi aflata si in muzeele lumii. Emisiunea incepea la Hobita si se termina la Paris si New York. Au mai fost si alte emisiuni, de pilda, scenariul ce l-am scris, mergand pe urmele „Romaniei Pitoresti” a lui Vlahuta.

„Simbolul calatoriei este extrem de bogat”

– Prin ce se deosebeste reportajul de turism cultural radiofonic de cel pentru presa scrisa?
Nu i-as mai spune reportaj de „turism”. Notiunea de „turism” s-a golit de continut. La noi exista numai turism de week-end. De fapt, noi trebuie sa vorbim de calatorie, ca o forma de turism a secolului al XXI-lea. Fiindca simbolul calatoriei este extrem de bogat. Nu se rezuma numai la cautarea, la cunoasterea unui loc peisagistic unic sau la descoperirea unor centre spirituale. Calatorie mai inseamna si initierea in cultura unei zone de pe glob. Jean Chevalier si Grison Pierre, scriitori francezi, specialisti in istoria civilizatiilor, vorbesc despre drumetii care au dat nastere la aventuri nenumarate, de exemplu la „Calatoria spre soare apune”, care sunt de fapt drumuri ale cunoasterii (ce facem si noi, cand plecam in excursii, pelerinaje, nu?). Ei vorbesc si de opere literare ce oglindesc acest lucru: „Calatoria lui Gulliver” de Swift sau „Pantagruel” de Rabelais.

Prin ce se deosebeste, asadar, nu o opera literara, ci un reportaj radiofonic de prezentarea unui traseu turistic sau a unui muzeu, de cel din presa scrisa?
Intr-un fel nu trebuie sa se deosebeasca. Un reportaj e reportaj.

„Radioul este credibil de cand exista”

Imi imaginez, ca urmeaza un „dar”,..
Dar…pentru reportajul de radio trebuie sa se tina seama de cel putin doua caracteristici. Cand cineva scrie ceva ce se transmite in eter, acel material trebuie sa treaca dincolo de microfonul care transmite cuvantul scris. Mesajul reporterului sa fie facut „vizibil”, propozitia e concisa. Cateva idei in cuvinte putine, pe care si le imagineaza…Uneori se introduc si scurte interventii ale celor din jur. Materialul se „coloreaza” cu alte voci, se da o anume credibilitate cu rumoarea de la fata locului, etc.

Cu alte cuvinte „sa vezi” ceea ce se spune la radio si pentru ca e o vorba „asa s-a spus la radio”, adica e exact, e adevarat…
Radioul este credibil de cand exista, incepand cu ora exacta.

Si ce mai trebuie ?
E o adevarata scoala , se fac lectii si de dictie pentru aceasta. E o maiestrie a captarii ascultatorului, se intra chiar in dialog cu el, printr-o intrebare retorica, de exemplu. Dar foarte importanta e vocea care retine atentia. E o arta care se invata citind la microfon, refacand frazele. Vocea sa vina din interior. Fiindca, o voce plata, egala, nu ajunge la cel caruia i te adresezi. O voce calda atrage. Inflexiunile ei, interpretarea frazei pe ideea logica, intr-un mod clar, transmite mesajul, care, spre deosebire de presa scrisa , e spus in putine cuvinte. Se tine cont ca, „vorba zboara”, nu te mai poti intoarce la idee, ca pe pagina scrisa. Si mai e ceva. Vocea particularizeaza. O recunosti de la distanta. Asa dar, „dialogul’ cu ascultatorul e provocator, cand transmite ceva special, despre un centru cultural, un muzeu sau o destinatie de calatorie (veniti sa vedeti!). Iar un loc cu valente culturale te atrage mai mult, cand se porneste de la o legenda, de la o poveste sau de la un obicei specific zonei.

„Calatoria are loc in interiorul insusi al omului”

O adevarata lectie de Radio, utila tuturor ! Dar, dupa parerea dumneavoastra, turismul da posibilitatea dezvoltarii unei legaturi intre natiuni? Putem crea prin calatorie punti intre culturi ?
Intotdeauna, calatoriile au avut ca punct de plecare cunoasterea culturii civilizatiilor lumii. Drumul spre centrele spirituale, spre diferite zone ale Terrei e un mijloc de a descoperi si alte civilizatii. Experientele noi ne imbogatesc cunostintele. Numai printr-o deplasare la fata locului (informandu-te inainte) aflam cum traiesc alte popoare, ce cultura au, vizitandu-le muzele, rezervatiile naturale. ?tiind istoria acelui popor, descoperim uneori traditii sau obiceiuri apropiate noua. Pelerinajul la fata locului starneste dorinta de cunoastere concreta si spirituala, deschide o poarta spre intelegere. De fapt, in ultima instanta, calatoria are loc in interiorul insusi al omului.

”Inteleptii Cetatii”

Sa revenim la activitatea dumneavoastra de la Societatea Romana de Radio. Timp de aproape 7 ani ati realizat o emisiune cu personalitati din diverse domenii. ”Inteleptii Cetatii” a fost si o emisiune pentru Fonoteca de aur a Postului National de Radio. Ati dori sa ne impartasiti un eveniment special, o intalnire neasteptata, o surpriza placuta de la una din editiile acestei emisiuni?
Desi Seneca spunea ca, „nimeni nu ajunge la intelepciune din intamplare”, iar Ovidiu sustinea ca, „ intelepciunea vine o data cu anii” am constatat, totusi indiferent de varsta, o coordonata comuna a inteleptilor invitati in emisiune: respectul pentru adevar, despre care A.I. Herzen afirma ca : „reprezinta inceputul intelepciunii”. Fiecare intalnire cu „inteleptii cetatii” a fost un eveniment, o intalnire in care s-au spus multe adevaruri, in care vorbeau faptele. E minunat cand descoperi o personalitate in complexitatea ei. A fost fascinant sa cunosc atatia intelepti ai neamului de diferite profesiuni. De aceea imi este greu si ar fi nedrept sa vorbesc despre cineva si sa nu-i numesc si pe ceilalti. Am sa amintesc totusi, doua personalitati care nu mai sunt printre noi, dar care au lasat viitorimii lucrari si lucruri de necontestat. Am sa povestesc pe scurt. Am asteptat trei zile, intr-un Sibiu canicular, dialogul pe care doream sa-l realizez cu IPS dr. Antonie Plamadeala, fostul Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Era foarte bolnav, si m-a primit stand intr-un scaun cu rotile. Vocea sa insa, avea duritate de cristal, era puternica, atunci cand dorea sa sublinieze ceva. Am fost ultima si singura persoana careia i-a dat un interviu inainte cu cateva luni de a trece in nefiinta. De aceea consider dialogul, intr-un fel, un testament lasat noua si poate, Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ma impresionase lucrarea sa „Academia Sambata”, pe frontispiciul careia scrie „de spiritualitate, cultura, arta si stiinta”, pe care o vazusem cu diferite ocazii, in timp ce se ridica sau se finisa. Am sa redau cateva idei din dialogul purtat:
„Rolul Academiei de la Sambata de Sus”, mi-a spus, „este cel de culturalizare a neamului romanesc. Este facuta absolut independent fata de alte academii din lume. Am gandit-o sa fie pentru poporul roman, in primul rand un mijloc de repunere in prim plan a valorilor crestine. Dar am gandit-o ca un loc de organizare de conferinte si ceva mai mult: sa fac un spatiu de vacanta pentru preotesele si preotii de la noi. La inceput nu i-am dat importanta pe care o va lua si a dobandit-o intr-un an de zile, ca o casa, care sa fie locuita de cei care vor sa participe la congrese, fiind acum mult mai mare si mai importanta. Pe mine ma intereseaza un singur lucru si anume, ca poporul roman sa beneficieze de aceasta Academie. Am ridicat-o langa ctitoria ortodoxa a lui Brancoveanu din mijlocul Transilvaniei, la poalele Muntilor Fagaras, cu un peisaj mirific, pentru a oferi un loc placut”… Am profitat si l-am intrebat de prestigiosul muzeu ce are si o biblioteca cu incunabule, cu sute de volume incepand din secolul al XV-lea: „acolo am si scrisorile de mare valoare, ale lui Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu…Vreau sa le expun si pe multe altele importante, pentru educarea tineretului, mai ales pentru tinerii care vor sa ia model. Pentru ca intotdeauna modelul il face pe cel ce vede sa doreasca sa realizeze si el ceva”. Tot despre modele mi-a vorbit si Artur Silvestri, care a plecat dintre noi acum un an de zile, la sfarsit de noiembrie. El gandise pentru mintile luminate ale romanilor de pretutindeni adevarate „foruri” pentru „ideile- forta”, adunate ca pe un patrimoniu al tarii in imperiul sau mediatic, unde le-a dat incredere scriitorilor si publicistilor romani, mai putin cunoscuti, in valoarea lor creatoare. Pe Oamenii Mari, cei care au ramas modelele neamului ii numea „Inteleptii secreti ai natiei”: „Scoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate ”pe ulita”, in biblioteci, la Academie, intr-o Academie care avea marile gradini de Lyceum; asa imi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigureaza si explica, marile gradini in care ii intalneam….Si am incredintare ca traim intr-o lume ce ne vorbeste in fiecare clipa…intr-un orizont al tainei, unde tot ceea ce este vizibil poate sa ascunda si o alta realitate, cu sensurile ei indistincte si care vor sa comunice cu noi…Nu suntem de acum doar, suntem dintr-un „undeva” ce se recapituleaza tot timpul si se repeta, traducandu-se in ceva ce ne vorbeste”.

Cenaclul „Cetatea lui Bucur”

Minunata este gandirea inteleptilor neamului. Printre ei se afla si aceia, care au participat la scrierile adunate in cartile colective, gandite pe cate o idee de Artur Silvestri. Stiu ca ei sunt prezenti in continuare, scriind la revistele create de Artur Silvestri in Asociatia Romana pentru Patrimoniu, acum sustinute si ingrijite de sotia sa, Mariana Braescu Silvestri. Printre aceste reviste se afla si „Cetatea lui Bucur” a carei redactor sef sunteti, adunandu-i pe scriitorii despre care vorbeati si in jurul revistei si al cenaclului cu acelasi nume. Ce ar trebui sa stie o persoana care doreste sa participe la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”?
Cenaclul e o sansa pentru toata lumea. Totul e sa vada, cum spunea Constantin Noica, minunile din jurul lor si sa le descrie: „minunile – miracolul naturii, al cuvantului, al omului, al iubirii. Ne trebuie foarte putin sa descoperim miracolul. Nu avem decat sa intindem mana, ca in rai, si sa le culegem roadele”. Cel care a cules roadele gandirii sale , cum spune Noica, intr-o carte este invitat sa-i lansam acea carte in cenaclul nostru. Fiindca , fiecare carte e plina de intelepciune, iar cum spunea Blaga, ”intr-o cultura, substanta ei se revela in subiecte”.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
As raspunde printr-o cugetare a lui Constantin Noica: ”Cuiva care ne cuprinde, sa-i cerem in fiecare inceput de ziua: <<Fiinta noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Fa astfel, incat faptele si iubirile noastre sa aiba sens si ca ziua noastra sa tina>>.”

Bucurestiul este gata de Sabatoare!

Madalina Corina Diaconu
Washington D.C., SUA

pom500.000 de luminite au fost aprinse sambata, 4 Decembrie 2009, imbracand Bucurestiul in mantia sclipitoare de Sarbatoare! Primaria Bucurestiului a marcat acest eveniment si prin organizarea unor concerte sutinute de Regimentul 30 Garda “Mihai Viteazul”, urmat de Allegretto, Andra & Razvan Gogan, Attitude si Dance for life, Magic Art , Taraful de la Curtea Domneasca, Corul Elefterie, Corul Dominus, Vasile Seicaru,  Delia si Directia 5. Focuri de artificii deasupra parcului Cismigiu au incununat ziua de saarbatoare! Batrinul parc va continua, pe toata perioada sartatorilor, sa-si primeasca vizitatorii la Targul de Craciun, intimpinandu-i pe copii cu sania lui Mos Craciun, “Fabrica de Ingeri” si targul “Cred in Mos Craciun” pana la data de 23 Decembrie, unde scenograful Dragos Buhagiar a realizat un decor cu personaje de basm, invitandu-i pe cei mici in tainele povestilor din fata sobei. Vor fi surprize si pentru cei de varste mai mari, Elena Gheroghe si Nico, incantandu-i pe acestia cu performante muzicale de pe scenele ad hoc ale parcului.
Parcul Herastrau se alatura programelor speciale de sarbatori prin oferirea de concerte de colinde si muzica populara, aducindu-i ca invitati speciali pe Vlad Mirita insotit de solisti ai Operei Romane, Mandinga si Sistem. Spectacolele sunt organizate de Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare.
Parcul Kiseleff nu s-a lasat mai prejos si a devenit: “Capitala Bucuriei”, scena unor numeroase targuri de cadouri, antichitati si produse culinare, precum si o serie de concerte cu muzica pe toate gusturile, animatie si magie pentru cei mici. Pana la data de 24 decembrie, parcul de la sosea va incanta Bucurestenii de la mic la mare, cu bucuria intampinarii sarbatorilor de iarna. Evenimentele sunt organizate de Primaria Sectorului 1, impreuna cu Asociatia de Turism si Ecologie Carpatia. (detalii program, la http://capitalabucuriei.ro/)
Piata Universitatii se alatura mantiei de sarbatoare cu un pom de iarna de peste 17 metri inaltime, iar alte Targuri de Sarbatori pot fi intalnite la Sala Dalles (“Targul cadourilor de Craciun”, pana la data de 24 Decembrie), Librarie Carturaresti (“Micul targ de cadouri destepte”, pana la data de 31 Decembrie), Sala palatului („Festivalul darurilor de Craciun”, pana la data de 23 Decembrie), Palatul Copiiilor („Tara Lu’ Mos Craciun”, pana la data de 20 Decembrie), City Mall („Impreuna de Craciun”, pana la data de 23 Decembrie).
Nu ne ramime decat sa luam o foaie de hartie si sa ne pregatim lista pentru Mos Craciun!

Bucurestiul la Aniversare: 550 de ani de atestare documentara

by Madalina Corina Diaconu
Washington D.C.


S-au implinit 550 de ani de atestare documentara a Bucurestiului! Domnitorul Vlad Tepes a fost primul care a mentionat Bucurestiul intr-un document semnat la data de 20 septembrie 1459, dedicat unor mici feudali.Timp de o saptamina, zi de zi, seara de seara, bucurestenii au petrecut si au mers la spectacole de teatru, concerte in aer liber si defilari. Zilele Bucurestiului au debutat pe data de 12 septembrie, cu o parada a costumelor de epoca pe bulevardul Unirii, cu un Carnaval al Copiilor in parcul Herastrau, cu fanfara si bataile cu flori de “la sosea” si cu numeroase expozitii dedicate acestei aniversari.

Seara zilei de 12 septembrie a fost incununata in Piata Constitutiei, cu un spectacol care a aratat, in termeni metaforici, geneza Bucurestiului. Evenimentul a fost organizat de ARCUB.

Muzeul Literaturii Romane a gazduit o expozitie de pictura si grafica, Galeria Municipiului Bucuresti a prezentat o expozitie de pictura, decoratiuni interioare si arta fotografica, Muzeul Taranului Roman a adapostit Gala Filmului – Bucurestiul Interzis, Muzeul Municipiului Bucuresti a organizat in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, simpozionul cu tema “550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti”, iar la data de 18 septembrie a lansat colita filatelica aniversars „Bucuresti 550”. Expozitia “Ctitorii ale domnitorilor romani in Cetatea de Scaun a Bucurestilor” a fost amenajata in Pasajul Universitatii, Biblioteca Metropolitana a gazduit simpozionul international “Cartea – Romania – Europa”, iar Sala de Marmura de la Cercul Militar a pregatit o expozitie de tablouri cu licitatie.

ATRCN a pregatit o prezentare de moda realizata de creatori romani, care a avut loc la Teatrul de vara din Herastrau, pe 15 septembrie. Holul Primariei Municipiului Bucuresti, in perioada 15-20 septembrie, a fost gazda expozitiei de pictura Vitalie Butescu. Arcul de Triumf a fost deschis vizitatorilor intre 18 si 20 septembrie cu expozitia “Legiunea Romana din Italia in timpul primului Razboi Mondial”.

bucuresti-arcul-de-triumf

In noaptea dintre 19 si 20 septembrie, “Noaptea alba a Bucurestilor”, 12 muzee si institutii au avut portile deschise pina la orele 3 dimineata: Muzeul George Enescu, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul de Geologie, Muzeul National de Istorie, Muzeul Literaturii Romane, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul de Arta Vasile Grigore, Muzeul Hartilor Vechi, Muzeul National de Arta Contemporana, Palatul Curtea Veche, Observatorul Astronomic, Muzeul Militar National.
Teatrele bucurestene au pus in scena spectacole gratuite in zilele de 19 si 20 septembrie:
Teatrul Bulandra – Richard al III-lea se interzice
Teatrul Bulandra –A douasprezecea noapte
Teatrul Nottara – Doi pe o banca
Teatrul ODEON – Pyram si Thisbe
Teatrul Mic + Se joaca pe gaura cheii
Teatrul de Comedie –Domnisoara Iulia
Teatrul de Comedie – Sunt un orb, Poker
Teatrul Tandarica –Cenusareasa, Pacala
Teatrul Ion Creanga–Palaa cu surprize
Teatrul evreiesc de stat –Care de as cu valet
Teatrul C. Tanase–Nimic despre papagali

Teatrul Excelsior –Vacanta vesela
Teatrul Metropolis –Zaruri si carti
Teatrul Masca – Gardienii se intorc, Prostia omeneasca
Opera Comica pentru Copii –Balul Ispavnicesei.
Toata saptamina, 12-20 septembrie, Centrul Istoric al Bucurestiului a fost din nou in prim plan, ca inima a manifestarilor culturale. A debutaa cu festivalul organizatiilor non-profit “ONG Fest” si cu tirgul de arta, urmate pe Strada Carada de spectacole Art Show, Comedy Show, Cutia Istoriei, de mini recitaluri ale unor solisti romani, organizate cu ajutorul Fundatiei Culturale ARTEX, in colaborare cu Scoala de Arta a Municipiului Bucuresti.
Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti a organizat zilnic in aceasta perioada, in Piata Constitutiei, un Tirg de Mesteri Populari, prezentind astfel obiceiurile populare romanesti si imagini de alta data.

Asociatia Tinerilor din Romania pentru Cultura si Normalitate s-au alaturat Zilelor Bucurestiului cu un program cultural, finantat din fonduri proprii. Ulita Traditiei si Mestesugului, Fanfara Studentilor de la Conservator in Parcul Herastrau, Next Generation Pop Simphony (Vlad Mirita, Acapella, Nico, Sistem, Alex, Smiley, Elena Gheorghe, Orchestra simfonica, dirijor Daniel Jinga), Spectacol de dansuri de societate, Spectacol Nicolae Voiculet (Folktronica) la Teatrul de vara Herastrau.

Alte programele artistice au fost organizate de CCVTC in Piata Constitutiei: Seara Romaneasca si Spectacol de minoritati (turco-tatari, rromi, germani, rusi si lipoveni italieni, polonezi, aromani si germani)
Regia Autonoma de Transport Bucuresti, care a implinita frumoasa virsta de 100 de ani de existenta, a organizat pe 19 septembrie, incepind cu ora 10:00, Caravana Timpului: o parada de la tramvaiele cu cai la cele mai noi tramvaie produse la RATB-URAC.

Pentru iubitorii de jazz, ARCUB a prezentat pe 19 septembrie in Piata George Enescu, un concert “Florin Niculescu cvintet”, iar Soprana Angela Gheorghiu si cunoscutul tenor Vlad Mirita au sustinut la rindul lor, in aceeasi seara, un concert de inalta tinuta artistica, pe scena din Piata Constitutiei, manifestare realizata de Institutul pentru Dezvoltare Durabila.

O saptamina care s-a vrut intr-adevar aniversara si prin care organizatorii si participantii s-au intrecut pe ei insisi. La multi ani Bucuresti!