Cum să-ți rezolvi relația frică & libertate – Convenția Baptistă 102 (Hickory-NC, 2014)

otniel bunaciuby Otniel BUNACIU,

[Președintele Uniunii Baptiste Române
și
Președintele Federației Europene Baptiste]

 

În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. […] Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.’ (Romani 6: 5-11)

Harul care te eliberează de sub dictatura în care te afli

Este o mare bucurie să fiu în aceasta dimineață cu dvs. și vreau să vă aduc salutul fraților baptiști din România, din partea Uniunii Baptiste din România și în același timp, din partea Federației Europene Baptiste. 

Federatia Europeană Baptistă se întinde din Irlanda până la Vladivostoc, se întinde din Norvegia si din Siberia până în Egipt, Iordania, Israel.  Continue reading “Cum să-ți rezolvi relația frică & libertate – Convenția Baptistă 102 (Hickory-NC, 2014)”

Nu mă tem … că Tata fluieră!

Alei cu trandafiri
Sursa: http://isamiy.wordpress.com/2009/04/06/casa-visata/

Din

“Life is like that”

de Glen “Tex” Evans

Traducere- Rodica Botan

.

Când am fost student am locuit în parsonage la o minunată Biserică Metodistă într-o comunitate linistită, unde sotia mea și cu mine aveam grijă de biserică.

Am petrecut acolo 3 ani frumoși, și poate unii pastori vor întelege… că nici-o altă biserică nu este așa de magnifică și de remarcabilă ca prima biserică pastorită.

Aceasta biserică nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni și prietenoși și săritori unul pentru altul și cu vecinii lor si bineînțeles cu pastorul și soția lui […]  Continue reading » Armonia Magazine USA

Intre adevar si legenda

Andrei CIOBANU

Nu de mult am  citit marturia preotului ortodox Nichita Ioan,  convertit la crestinismul autentic, evanghelic, care a profesat câteva decenii la Catedrala Ortodoxa nr.2 Cluj.

Puteti revedea cele scrise, incepând cu primul episod pus sub titlul “Trezirea constiintei in viata unui preot ortodox“, de unde veti putea intra si citi si celelalte episoade cu intreaga sa relatare.

Dar acum dorim sa deschidem o pagina despre pastorul luteran Richard Wurmbrand. La sondajul-concurs din 2006, poporul român l-a clasat intre primii ZECE MARI ROMANI, pe un remarcabil loc 5.

Asa se face ca, dupa cum reclama este sufletul comertului, si dorind cu tot dinadinsul sa atraga focul  sub oala lor, multe odrasle bisericesti ortodoxe cauta sa il mute in sfera “lor” de gândire, asa cum de-a lungul timpului atrag masele populare cu diverse minciuni sfruntate (icoane facatoare de minuni, moaste “sfinte’, si altele asemenea acestora, care fac cutare sau cutare lucru)!

Sincer vorbind, intr-adevar fac multe minuni pentru ortodoxie: atrag masele la biserici si manastiri, mult mai mult decat “muncesc” preotii si Cuvântul si Invatatura Scripturii!

Dar nu fac decât sa duca poporul in ratacire, acestea neavând nici o legatura cu mântuirea (iertarea) oamenilor sau cu vindecarea lor. 

Deci din aceasta cauza, vezi Doamne, de-acum celebrul Richard Wurmbrand,  in ultimele  zile dinaintea plecarii sale in vesnicie, in America, ar fi trecut la ortodoxie!

O minciuna, de-acum cat se poate de “normala”, ca si cele de care am amintit deja.

  Declicul constiintei unui alt preot ortodox, de mare tinuta intelectuala si notorietate, Dumitru Cornilescu, cunoscator si el ca si R.Wurmbrand, a mai multor limbi, si având darul talmacirii si al scrierii, s-a produs in urma traducerii in limba romana a Bibliei in perioada primului razboi mondial, când  se pocaieste de vechea viata (pe care o avea cât se poate de morala, dar nu si exempalara, nerecunoscând ca este pacatos). Fusese recomandat de carturarii ortodocsi ai vremii  si  la imboldul finantarii de  catre printesa Raluca Calimachi pentru traducerea Bibliei. Asa se face ca Biblia tradusa de el  si tiparita in Anglia primise si binecuvântarea Sfântului Sinod si al patriarhului din acea vreme.

Dar preotul ortodox Dumitru Cornilescu, in urma traducerii exceptionale a Bibliei in limba lui Eminescu, intr-un sat din apropierea orasului Botosani unde lucra intr-o mica si saracacioasa bisericuta ortodoxa, dupa absolvirea Facultatii de Teologie Ortodoxa,  a fost nascut din nou la o viata noua. In vederea promovarii noii Biblii, poate si ca o recunoastere a meritelor sale, incepe sa lucreze de-acum la Bucuresti la Biserica “Cuibul cu Barza” de lânga Cismigiu. Insa, ca om schimbat, la slujbele din Biserica vorbeste din Evanghelie (Sfanta Scriptura)  si lasa deoparte sfânta traditie ortodoxa. Ca urmare, incet-incet este dat afara deoarece a inceput sa lase canoanele ortodoxe (impuse de om) si sa tina canoanele biblice ale evangheliei (divine).

Dumitru Cornilescu, la presiunea colegilor preoti ortodocsi, a fost nevoit sa paraseasca Romania pentru totdeauna, aidoma  lui Caragiale, traind departe de poporul sau pe care l-a iubit atat de mult. (Vom scrie cu ajutorul Domnului un scurt articol depre viata sa, separat.)

Biblia Cornilescu, spun cunoscatorii, e una dintre cele 4 … 5 cele mai bune traduceri din intreaga lume si  din toate timpurile. Ea a avut privilegiul sa fie folosita de toate generatiile de neoprotestanti, in special de Baptisti, Crestini dupa evanghelie, Penticostali si o parte din Oastea Domnului (cei botezati la primirea credintei). Si probabil e folosita si de alte culte, sporadic, fiind, dupa cum am spus, o traducere de exceptie, din care s-au adapat o multime mare de urmasi ai Domnului Isus.

In articolele urmatoare vom vedea care a fost replica scrisa pentru cititorii romani de catre Michael Wurmbrand (fiul lui Richard Wurmbrand, care traieste in SUA) sau alte marturii ale contemporanilor care au trait langa el in utimii ani, dar si in ultimele sale zile dinaintea plecarii sale in vesnicie la Dumnezeu Tatal.

BALADA TOAMNEI

INTALNIREA DE TOAMNA DE LA HICKORY, NC

 – a prietenilor romani (crestini baptisti) din USA, Canada si Romania –


 7 – 9 OCTOMBRIE 2011

                                                                                                       Florian GULER

Toamna-isi desfata nurii,
rosu galben ruginiu.
Si pe verdele padurii,
pune semne de tarziu.

Subtirel si sprinten vantul,
la rever cu-o crizantema,
Fluirand colinda campul
cu scaietii in dilema

Prin zavoi si in gradina,
o suspecta-ngrijorare,
Despre vremea ce-o sa vina,
pune totul in miscare

Printre pasari un cocor,
tine curs de geografie,
Si antrenament de zbor
pentru mers in pribegie

Un bondar ce stie carte –
medic de profesie –
Scrie florilor gripate,
leacuri de depresie.

O furnica-n disperare,
numara a noua oara,
Cate boabe-s necesare
sa ajunga-n primavara!

Greieri s-au alarmat
si luand sub brat vioara,
Cer acum la sindicat
Sa se prelungeasca vara.

Cand ingrijorarea creste,
in gradina si zavoi
Iata ca aduce-o veste
un “blogar” de pitigoi,

Internetul da-nstiintare
spre stiinta celor multi
Ca la Hickory-ii cantare
si homecoming cu “desculti”.

Vin romani din tara asta
cu trompete si ghitare,
Unii vin doar cu nevasta
si cu prunci-n carucioare.

Vin voiosi la marturie,
vorbareti si cu “bonn ton”.
N-au joben sau palarie
si nici frac ori papion.

Unii au conservatoare,
altii-s amatori cu rosturi,
Dar se-aduna la cantare,
descaltati de stil si mofturi!

Unii parca sunt artisti
Canta ca si la baptisti…

Altii canta joviali
Parca sunt penticostali….

Si se canta in quartet
Cantece de tineret

Iar la Hickory, normal,
Canta un quartet local.

La desculti insa cum spun
Se canta mult in comun

Tineri si bartani alaturi,
vin pe trepte de cantare,
Cum in vremile Scripturii,
se venea la sarbatoare.

Ca o roua ce descinde,
de pe culmile Harmon,
Si racoare ei cuprinde,
muntele cel sfant, Sion,

Cantul urca si coboara
strabatind in larg taria,
Si ca ploile de vara,
ploaie-n inimi partasia.

Un refren s-aude-ntruna,
fosnitori ca valul marii:
“Domnul ni-i intodeauna,
Domn in mijlocul cantarii”.

Vor canta apoi colinde
pana in tarziu de seara,
Cand un strigat se aprinde….
Vine Domnul Vine iara!

 

PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.(Psalmul 27.5)

Partea a treia a predicii fratelui Pit

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.


A n u l  1 9 5 3

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

Pit Popovici: In anul 1953, fratii din biserica din Timisoara ma cheama sa le merg de pastor. Biserica numara atunci 124 de membri. Le-am spus si lor „ – Rugati-va! Sa vedem cum vrea Domnul!

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

Pe de alta parte, am aflat ca in biserica aveau trei partide. Nu ma atragea sa merg la Timisoara. Imi era bine la Arad si eram multumit acolo. M-am rugat si, in doua rânduri, am avut incredintarea ca trebuie sa ma duc la Timisoara. Dar nu voiam!

La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei. (Psalm, 25.1-3) Continue reading “PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu”

PIT POPOVICI – episodul 4

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

 

Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.(Psalmul 27.5)

 

Partea a treia a predicii fratelui Pit

 

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.


A n u l  1 9 5 3

 

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

 

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

 

Pit Popovici: In anul 1953, fratii din biserica din Timisoara ma cheama sa le merg de pastor. Biserica numara atunci 124 de membri. Le-am spus si lor „ – Rugati-va! Sa vedem cum vrea Domnul!

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

Pe de alta parte, am aflat ca in biserica aveau trei partide. Nu ma atragea sa merg la Timisoara. Imi era bine la Arad si eram multumit acolo. M-am rugat si, in doua rânduri, am avut incredintarea ca trebuie sa ma duc la Timisoara. Dar nu voiam!

[pullquote]

La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei. (Psalm, 25.1-3)

[/pullquote]

In luna iunie 1953 ma aflam la Cluj, la o saptamâna de Evanghelizare in Biserica Manastur. Trece ziua de luni, trece si ziua marti. Miercurea primesc o telegrama de la fratele Socaciu, care avea rude in Timisoara, in care imi spune ca trebuie sa fiu de ISPAS, adica de Inaltarea Domnului, la Biserica din Timisoara.

Atunci, ma gândesc, voi vedea daca va fi DA sau daca va fi NU!

Joia dimineata, ma scol la 4.00, cobor pe jos de pe strada Câmpului la Gara.

La 5.00 aveam acceleratul de Timisoara. Ma rog ca Dumnezeu sa ma lumineze, sa-mi dea un semn:

Sa-Mi trimiti din partea Ta, in 15 minute un frate, daca trebuie sa merg de pastor la Timisoara, sau o sora, daca nu vrei sa merg de pastor la Timisoara!”.

– Fratilor, dupa 5 minute, ma intâmpina un frate de la Oradea!Glorie Domnului!

Pe vremea aceea, unul Sever Popescu era reprezentantul comunist al Cultelor la Timisoara si nu m-a vrut deloc la Timisoara. Auzise de mine!

Insa cu reprezentantul de la Arad, unul Câmpeanu, ma cunosteam si ma intelegeam bine. Ma intrebase multe lucruri. Odata m-a intrebat: “- Cum se face ca ai vostri copii sunt pe primele locuri la invatatura?” Stam si nu stiam ce sa-i zic, apoi am un raspuns bun. “- Copiii nostri invata versetul de aur pentrufiecare slujba, recita poezii de mici. Asa sunt mai antrenati cu memoria. “- Asta e!”, exclama Câmpeanu!

Si, fiindca Câmpeanu a trimis un referat bun despre mine la Bucuresti, referatul lui Sever Popoescu a ramas fara rezultat si am putut intra cu serviciu de pastor in Timisoara!

Duhul Sfânt m-a calauzit in tot adevarul. N-am facut nimic fara Domnul!

Am inceput sa lucrez de pastor la Timisoara, impotriva vointei inspectorului de la Culte. Dar, aviz de mutare cu locuinta in Timisoara, nu am primit.Trec lunile iulie, august si septembrie. Ma deplasez de la Arad 53 de km, cum pot.

Intr-o zi il solicit pe fr. Volonciu: „-Vino mâine cu camionul sa ma mut la Timisoara!

Suntem sapte persoane, familia mea, si lucrurile incarcate in camion. Ajungem in Timisoara. Nu aveam nimic aranjat. Nimic! Nici o idee, cum vom face. Suntem doar in mâna Domnului! Trecem de Piata Unirii, de cladirile bisericilor Sârbeasca si cea Catolica. Ajungem pe strada Alba Iulia, unde locuiau doi frati care lucrau la IGO. Si-i intreb: “-Ce sa fac? Unde sa merg? Unde sa descarc camionul?

[pullquote]

Domnul este lumina si mântuirea mea: de cine sa ma tem? Domnul este sprijinitorul vietii mele: de cine sa-mi fie frica? (…) Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.” (Psalm, 27.1; 5)

[/pullquote]


Parca doar acum aflam ca Timisoara e oras inchis! Cutare, n-are loc! Cutare, n-are loc! ( Imi amintesc, acum, eu, condeierul, ca nici pentru scumpul Isus, la nasterea Sa nu s-a gasit loc de poposire  unde sa descalece Imparatul…).

Staruiesc: “- Unde descarc?

(Pit intreba, frati si oameni, dar inima striga catre Dumnezeul Cel Sfânt care poate totul, aude totul, vede totul, stie totul…)

Intr-un târziu, cineva spune: “– Duceti-va la familia Pascu, descarcati acolo.”  Pascu n-avea casa lui. Oficiu de inchiriere trebuia sa aprobe sa poti ocupa o locuinta.

Proprietareasa, o unguroaica care nu stia foarte bine româneste si care voia de fapt sa-l scoata pe Pascu din acea locuinta,  vine strigând in gura mare:

–  NIMENI nu intra in casa asta,  ca-i sparg capul cu securea!

Noi solicitam doar 2 … 3 zile pâna vom gasi o solutie. Ea, NU si NU!

Sotia stie putin ungureste, ce-au uitat ungurii.  A vorbit ea cu proprietareasa, nu stiu ce, dar … am descarcat acolo!

(Dumnezeu niciodata nu se inseala! El merge la sigur, chiar daca femeia a zis NICIODATA, Dumnezeu i-a schimbat inima si a aprobat.)

In 2..3 zile am primit cel mai bun apartament pe care l-am avut vreodata,  in Romania ori in America, in centrul Timisoarei. S-a intâmplat ca dr. Blându se mutase atunci la Arad, iar de la Arad veniram noi!

E minunata toata lucrarea dumnezeiasca!  Sa experimentati trairea cu Dumnezeu, nu cu vorba!

Nu degeaba fratele care ne primise pe strada Alba Iulia, ne-a intampinat cu urarea: Pace fratilor!

Si a fost PACE. (Cu Dumnezeu, vine si pacea, El da pacea care intrece orice pricepere omeneasca.)

De la 172 de membri, Harul lui Dumnezeu ne-a inmultit la peste 500 de membri.

M-a urmarit in acele vremuri versetul 5 din Psalmul 27: Caci El ma va ocroti în coliba Lui…”.

In permanenta au fost amenintari din partea comunistilor, fie prin Sever Popescu, fie prin altii. Au trimis dintre ei in Rusia sovietica, la o pregatire pe timp de 6 luni, sa vada ce e de facut ca sa frâneze si sa doboare crestinismul.

Aveam servicii la biserica si miercurea si sambata si duminica. Sâmbata aveam pregatire cu studentii; veneau de la multe facultati, tineri, sa asculte cuvântul Domnului.

Au vrut sa scoata din programul nostru de Adunare, miercurea, sâmbata…

Faceau presiuni si amenintari si diversiune, spunând ca in alte biserici din tara au fost de acord cu scoaterea programului de Adunare a crestinilor, in unele zile. La insistentele lor, am facut sedinte in prezenta lor, dar n-au avut nici cel putin un vot pentru dorinta lor.

Dar am fost destituit, am avut interdictie sa predic de la amvonul bisericii, timp de 4 ani si jumatate!

Insa niciodata nu m-au chemat la securitate.

 

Domnul a fost de partea noastra. Slava Domnului!

 

Petru Popovici: Imi vine in minte cântarea:

Precum trec stelele stralucitoare,
De raza soarelui, dimineata,
Asa vei trece de-aici lasând toate,
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

Asta ramâne, nu vestejeste,
Ce pentru Isus ai facut va sta;
Caci tu vei trece de-aici lasând toate,
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

De lucru’ tau altul se va bucura,
Pe tine uitarea te v-astepta,
Chiar de-ai semanat, tu nu vei secera:
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

 

GLORIE DOMNULUI!

ALELUIA! AMIN!

Citeste aici episodul 3

O privire in bisericile din Romania –AZI: Biserica Baptista din RUS

PastorComuna Rus, din judetul Salaj, este situata în partea nord-estica a judetului, pe Valea Somesului, la o distanta de 35 de kilometri de orasul Dej, 60 de kilometri de orasul Baia Mare si 70 de kilometri de orasul Zalau.
Locuitorii comunei Rus sunt oameni foarte harnici, priceputi si prietenosi. Multi dintre ei lucreaza la oras, in diverse domenii de activitate- avand meserii cautate pe piata muncii si, unii, sunt familiarizati cu computerul si internetul- iar o parte insemnata cultiva cu multa pricepere pamantul, au livezi intinse de pomi fructiferi si cresc animale.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice pe prima importanta: gradinita, scoala, biserici, camin cultural, primarie.
In localitatea Rus, primul crestin botezat, baptist, a avut loc in 1911, ne spune crestinul nonagenar Simion Corda (n. 25.X.1916- botezat in 1945) si in casa caruia in perioada 1959 – 2003 s-a tinut adunarea crestinilor protestanti (indeosebi a baptistilor, impreuna cu cei penticostali).
Din 2003, crestinii baptisti se strang la inchinare in noua cladire a bisericii, construite prin aportul financiar jertfitor al familiei CORDA SIMION (sotia, Elisabeta- n.26.X.1926- botezata in 1943, si copii lor, Lodovica, Iosif, Ioan, Cornel, Costel- ultimii doi fiind stabiliti la Chicago).

Duminica, 6 decembrie 2009, in timp ce in orasele si satele din ROMANIA se consuma din plin al doilea tur de scrutin, crestinii baptisti din comuna Rus (judetul Salaj) se aflau la inchinare prin rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic .

In tara, atmosfera era una de dezbinare, aflati in doua tabere. Si nu intamplator, vorbitorul a ales sa spuna cateva cuvinte de imbarbatare, aduse noua de Domnul Pacii. El a spus celor care-L urmeaza:

„Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante!” -Ioan 14.27
„Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus.”- Filipeni 4.7.
„Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” -Romani 5:1

De-a lungul deceniilor, la Rus, au tinut aprinsa flacara crestinismului autentic, pastori ca: Augustin Mecea, Nelu Buzlea, Marius Danci.
In prezent, de cativa ani buni, fratele pastor MARIUS DANCI lucreaza cu multa dedicare si aplomb in raspandirea sfintei Evanghelii a Domnului Nostru Isus Cristos in comuna Rus si imprejurimi. Fratii din biserica, plini de dragoste, de oameni si de Domnul Vietii, sunt si primitori de oaspeti, de aproape sau mai de departe. Asa se face ca sunt vizitati periodic de frati crestini din Dej sau Cluj, dar si din alte locuri. Un loc aparte in inima lor, o are, insa, pastorul pensionar Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani. Lectiile biblice sunt pregatite si sustinute de catre Dorel Bote, iar sotia sa Maria slujeste biserica prin cantare la orga.

Fie ca, in aceste zile festive, cand, plini de bucurie reaniversam, SARBATOAREA INTRUPARII DRAGOSTEI DESAVARSITE, Domnul sa se nasca si in alte inimi, dand binecuvantarea unei vieti noi, vesnice! Amin.

Sa vizionam acum o colinda