PASTILA SAPTAMANII (10)

On February 25, 2010 By nelursIn Bible, Christian Perspective, InspirationalLeave a comment

APROAPELE
SAU
DEPARTELE
MEU

Vederi de jos si de sus

În Biblie sta scris „Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine însuti!” Nu scrie însa cine este aproapele tau. Poate fi oricine din cei pe care îi întîlnesti în drumul tau. Din pacate, nu este fiecare. Aproapele tau poate fi cel care traieste alaturi de tine, cel care munceste alaturi de tine. Poate fi oricare dintre cei care se bucura sau plîng lînga tine, iubesc sau urasc în preajma ta. Dar nu de toti acestia si nu de fiecare poti spune cuvintele încarcate cu înteles mult adânc omenesc: „aproapele meu”.

Aproapele tau poate fi si cel de care te plângi: „Vai, cât de pisalog este!” Ba chiar si cel despre care spui: “Nu-l pot suferi!”.

Aproapele poate fi si omul despre care nu zici o vorba, despre care nu gîndesti nimic, pe care nici nu-l bagi în seama, nici nu-l vezi.Treci pe lânga el fara sa-l privesti, fara sa-l vezi.

Fiecare dintre apropiatii tai, poate fi si aproapele tau si departele tau. Chiar si parintii tai, nevasta ta , fiii tai, fratii tai, rudele tale. Nu despre fiecare poti spune: e aproapele meu. Din pacate. Multi dintre apropiatii tai sunt departatii sau îndepartatii tai.
Foarte adesea un prieten este mai aproape de tine decât fratele tau, decât parintele tau. Uneori chiar si un dusman poate sa-ti fie mai aproape decât a fost Cain de Abel. Aproapele tau se poate întruchipa în trecatori de pe strada, în copii, adulti, batrîni. În casieritele de la supermarket, în soferii de taxi, în instalatorul care-ti vine în casa.

Aproapele tau poate lua chipul unor cersetori, infirmi, leprosi.

Aproapele meu se poate gasi aici,lânga umarul meu sau la patru mii de kilometri de-aici. Aproapele meu este cel care e aproape de mine sufleteste, omeneste. Îngereste sau dumnezeieste.

Acesta de lânga mine este departele meu. Aici, câinele meu mi-e cel mai aproape. Fata de el, animalul este poate acest om din autobus. Este poate chiar fiara. Fata de multi oameni, câinele meu este aproapele meu. Poate chiar si fata de mine însumi, câinele meu îmi este mai aproape.Fata de mine, uneori, poate câinele meu este îngerul iar eu diavolul. Îmi dau seama ce lucru teribil am spus. Asa este.

Acest om de aici care sade în metro lânga mine este departele tau misterios. Poate fi prezumptivul tau ucigas. Împovaratul de ura fata de tine. Cum sa-l recunosti pe aproapele adevarat de cel fals ? Greu de spus.

Necunocutul e de cele mai multe ori departele meu. Între mine si el poate fi o distanta enorma. Ne aflam poate în galaxii spiritual-sufletesti diferite. În paradisuri diferite sau în infernuri diferite. Poate eu în iad iar el purgatoriu. Sau amândoi pe pamânt, acest rai infernal al nostru, al tuturora, fie noi apropiati sau departati unul de altul.
Nu-l suport pe cel necunoscut pentru ca mi-e frica de ascunzisurile pe care le ghicesc în el. Mi-e frica de întunecimile sau luminile prea puternice din el, de tainitele sale, de demonii din el care ar putea stârni demonii din mine.

Aproapele nostru este sinele nostru amplificat, multiplicat. E dublul, e asemenea mie dar si exterior si interior mie. Egal cu mine, asemenea si diferit de mine .
Iubeste-ti departele, fa din el aproapele tau, cred ca acesta ar putea fi un ideal etic al umanitatii.

Dar în aproapele se ascunde , poate, Diavolul. Iar în departele meu se afla poate salvarea mea. Cum sa-mi dau seama de toate astea?

Aproapele adevarat este cel care nu se ascunde de tine, cel care nu te tradeaza, cel care nu te minte, cel care gândeste numai bine despre tine, cel care vede la rândul lui, în tine, aproapele sau. E cel care te iubeste. Si pe care îl iubesti.

Acest aproape ascunde departele unor obiceiuri straine de mine, este adeptul altor estetici, slujeste o alta morala, uraste ceea ce eu iubesc sau invers.

Ce încâlceala de cuvinte si de sensuri si de simtaminte în jurul unui singur cuvânt: aproapele !

Fa-ma, Doamne, pe mine însumi, aproapele meu ! Sa-mi fiu seaman si aproape. Apropie-mi si departele ! Descopera-mi aproapele printre necunoscuti. Fa-ma sa-l cunosc.

Apropie-te de mine, semen al meu, pâna la a fi aproapele meu! Nu-ti fie teama de mine. Nu-ti voi face nici un rau. Nu stiu si nici nu pot sa urasc. Si nici nu vreau sa fiu urâtit de ura.

Apropie-mi, Doamne, departele. Îndeparteaza-mi aproapele neadevarat sau periculos. Învata-ma sa-i pot deosebi.

Iar pe tine, aproapele meu, te rog sa-mi fii si mai aproape. Sa-mi fii prieten apropiat si frate de-aproape.

„Trecerea prin icoana” de Ionatan Pirosca – Poeme crestine despre durerea transformata in zambet

On February 25, 2010 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetry, Romania, TheologyLeave a comment

Volumul de versuri „Trecerea prin icoana” – partea intaia, de Ionatan Pirosca, a aparut in 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, sotia autorului, fara de care, “scrierea acestei carti” nu s-ar fi intamplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiintei poetului si poarta insemnele crestine consacrate, precum rugaciunea, lumina, invierea. Propria experienta religioasa, umblarea pe calea mantuirii, inaltarea spirituala sunt tot atatea teme ce vorbesc in „Trecerea prin icoana” despre permanenta cautare a lui Dumnezeu de catre autor. Cele doua poeme care alcatuiesc volumul de fata – “Raza pentru ochi senini” si “Fantana in clocot” – surprind cu sensibilitate dorinta poetului de a pune ordine in propria relatie cu Creatorul, de a elimina orice contradictie ce mai exista intre omul pamantesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus in ludic.

Cartea aceasta a aparut dupa ce poetul, care deja suferea de o paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: ca a primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viata. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinta, intelege sa accepte aceasta ca pe o incercare prin care trebuie sa treaca si nu se gandeste decat la ceea ce Dumnezeu i-a incredintat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel catre toti aceia care ar putea sa-l ajute financiar, fie pentru ca sa-si scoata urmatoarea sa carte (“Trecerea prin icoana” – partea a doua), care e gata si al carei manuscris asteapta editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Daca se gaseste cineva caruia Dumnezeu ii pune pe inima un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.com sau la telefon 0114.0339.110240. Numele celor care isi ofera ajutorul, la dorinta lor, va fi mentionat in carte.

“Le stil c’est l’homme”

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a intregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facand acest lucru de indata ce a deprins literele. Avea doar opt ani cand a asternut primele rime pe hartie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, in care calitatea se impleteste cu mesajul izvorat dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede in conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie.

Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate in anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obtine si primele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, in 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice in diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debuteaza editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel incat sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului sau – intoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mantuitoare. Pana in prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are in pregatire inca patru.

“Roaga-te definitiv”

“De obicei, scriu ca o exprimare a intregii mele vieti. Ca o reintoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavarsit si curat pe pamant si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decat prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma inchina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta in poezie, ci insasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza intregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este aceea de… poezie, de excelenta literara”, marturisea poetul Ionatan Pirosca.

Iata de ce, poezia lui este impregnata de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel ca personalitatea sa profund religioasa razbate din fiecare vers. Rugaciunea este folosita ca simbol, ca solutie viabila pentru efemeritatea vietii. Dimensiunea religioasa a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natura, ca trimitere la creatiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poti sa-L scoti din jurul mainilor Lui/cand vrei mangaiere roaga-te definitiv/ca atunci cand trec anii/si vei pricepe un colt de frunza un capat de drum/o intoarcere seara acasa/ca un pahar cu apa in Numele Lui/dupa masa.”

“Doamne, condu-ma pana acasa”

Aspiratia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legatura cu miracolul invierii. Viziunea sa este usor mistica – “sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o” – iar marea trecere este legata de implinirea menirii sale pe acest pamant. Abia atunci cand si-a implinit menirea pentru care a fost harazit, “portile deschise” nu il vor mai durea pe poet si patrunderea in raiul crestin va deveni o integrare in absolut. “Doamne cand si portile deschise ma dor/si ma intreb de ele cu tot decorul/mai lasa-ma trei zile cat o inviere/apoi fa sa scartaie zavorul Tau/ca sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o.”

Expresia lirica este dominata de imaginar. Poetul evoca realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de vazut altfel decat cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcata de aceasta umbra, “importanta” pentru poet. Este seara, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-ma pana acasa/in seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atat de importanta umbra/si parca a trecut un univers de cand/traversam strada.”

“Culorile curcubeului”

Creatia lui Ionatan Pirosca are o nota de mister, inedita si specifica in contextul civilizatiei moderne. Culorile in care poetul isi zugraveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine sa restaureze aceasta tristete, sa aduca speranta, sa salveze. Desi aflat intr-o situatie limita, poetul evoca in versurile sale curcubeul, a carui frumusete contrasteaza cu accentele terne si sumbre de pana acum. “cutremurele vin din/adanc eu nu le vad/ori plang ori ma bucur plutesc/sus in lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu stramba niciodata/culorile curcubeului.”

Versurile sunt de altfel, in concordanta cu declaratiile autorului: „Niciodata nu am scris poezie in mod neserios”, spune Ionatan Pirosca. „E ceva neserios in a respira ? De fapt, totul a decurs cat se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate panzele care poarta aceasta corabie pana se rup si furtunile, dar si panzele… Numai susurul bland si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.”

„Duminici albe”

Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Duminica, ziua prin excelenta a cultului crestin, este comemorarea invierii lui Hristos, o zi aducatoare de bucurie sfanta. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, inseamna pentru poet, intoarcerea intr-un trecut in care sacrul era exilat. Prins in labirintul lumii profane, autorul traieste intr-un ritm ametitor o existenta ce sta sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singuratatea/involburate secunde jucandu-se-n miristi/de neinchinare de suflete in raspar /pe aici a luat-o si inima mea odinioara/cand timpul s-a scris cu cerneala ecosez/ea calarea peste cadavre era era/toate aceste cadavre calaritoare.”

În continuare, asistam la o stare de gratie absoluta, intr-o lirica meditativa, in versuri in care sacrul se transforma intr-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin intermediul sacrificiului mantuitor, laborios exprimata in stihuri bogate si sensibile. „asa s-a frant El in bucati pentru ca eu si tu/asa a curs El in potir pentru ca eu si tu/ca frangerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca painea ca trupul Sau ca iubirea.”

„Numai ziua mea”

Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data/nu mai conteaza/de aici/incolo dau drumul florilor de salcam/sa-si viziteze albinele vedeti nu intarziati prea mult/ca vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as darui ziua aceasta stie cineva/cum se intoarce iubirea/ca sa sune la soare si-un sfert fix adica/peste un om si ceva dupa ce scriu.” Floarea, in speta floarea de salcam, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezinta copilarila, puritatea, inocenta si are legatura cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.

Aspiratia spre absolut a poetului se realizeaza prin faptul ca el are constiinta unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data.” Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existentei. Stilului sobru si intunecat de pana acum ii iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcam. Poetul accepta realitatea si dobandeste pacea interioara. Nonsalanta exprimarii dovedeste ca speranta este de acum inainte sursa de inspiratie, ca Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituala superioara, ca trecerea prin icoana s-a produs. Versurile sale vorbesc despre aceasta realitate: „eu stiu unde imi este izvorul oriunde-as curge.”

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

On February 23, 2010 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Inviere1 Comment

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba, de o adevarata si veritabila credinta, de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din SIGHETU MARMATIEI 1

On January 23, 2010 By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia6 Comments

Motto: “Evrei 13.7 “Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta.”

I. Sighetul Marmatiei: Informatii de interes turistic
Accesul feroviar spre municipiul Sighet se face dinspre judetul Bistrita–Nasaud (prin Pasul Setref), urmarind cursul râului Viseu pâna la varsarea acestuia in Tisa, apoi calea ferata urmeaza cursul râului Tisa, de-a lungul frontierei cu Ukraina, calatorul atent absorbind panorame deosebite.
Unul din locurile de trecere a frontierei Romaniei este in zona Sighetul Marmatiei – Solotvino (Romania – Ucraina), asezat in dreptul podului peste râul Tisa, destinat traversarii pietonilor si autovehiculelor mici. Trecerea este permisa doar pe baza pasaportului, viza nefiind necesara cetatenilor Uniunii Europene). Insa spre Ucraina se mai poate ajunge si cu trenul, prin punctul de frontiera Câmpul Lung la Tisa, doar pe calea ferata, existand garnituri care fac legatura intre Sighet si orasele de pe dreapta Tisei.
De-a lungul vremii, numele orasului de care ne ocupam a cunoscut mai multe modificari, dintre care amintim: Zygeth, Sihet, Sziget, Maramorosszighet, Sighet, Marmatia, Sighetul Marmatiei.
Sighetul apare consemnat pt prima oara in documente in anul 1326, insa in zona s-au gasit vestigii arheologice ale altor asezari umane mult anterioare atestarii.
Repere istorice:
– 1472, Matei Corvin intareste privilegiile orasului Sighet;
– 1551, Sighetul are dreptul de a tine târguri;
– 1611, imparatul Leopold acorda dreptul de stema al orasului (capul de bour-zimbru);
– 1717, tatarii jefuiesc bogatiile sighetenilor ascunse in biserica reformata (la Borsa vor fi nimiciti); – – – 1816, pe toate edificiile publice s-au afisat insemnele imperiale (vulturul cu doua capete); limba oficiala – germana; limba de cancelarie si in congregatia comitatensa – latina;
-1940, Dictatul de la Viena, Maramuresul este incorporat Ungariei hortiste;
– 1945, Maramuresul este incorporat (doar temporar) Ucrainei subcarpatice prin diversiunea organizata de Odoviciuc;
– 1948, se desfiinteaza judetul Maramures cu resedinta la Sighet, orasul fiind incorporat regiunii Baia Mare;
– 1950, la inchisoarea din Sighet sunt intemnitati tinerii opozanti: liceeni, ministri, sefi de guvern, liderii partidelor istorice, generali, academicieni si oameni de cultura, episcopii bisericii greco-catolice, opozanti ai instalarii comunismului in Romania.
– 1990, fosta Inchisoare din centrul orasului devine Muzeu, in amintirea locatarilor de marca ai inchisorii comuniste;
• 1988 – Îngerii Negri terorizeaza Sighetul.
• 2007 – S-a deschis frontiera cu Ucraina pentru prima data permitându-se trecereea la vecini si comertul cu produse între cele doua tari

Repere turistice
a).Închisoarea din Sighet, temuta in regimul communist pentru exterminarea elitelor României. În prezent cladirea închisorii este amenajata, începând din 1994, ca muzeu, aici avându-si sediul Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, cunoscut ca Memorialul Durerii din Sighet. Memorialul a fost initiat si realizat de catre Fundatia Academia Civica (presedinte fondator Ana Blandiana).
b).Muzeul Satului Maramuresean, în aer liber, este constituit ca o rezervatie de monumente de arhitectura taraneasca, urmarindu-se recrearea unui sat cu specific zonal, cu case si gospodarii grupate pe principalele subzone ale Maramuresului istoric.
c). Muzeul Etnografic al Maramuresului, situat în centrul orasului, în cladirea care azi gazduieste cinematograful. În muzeu se pot vedea obiecte folosite de-a lungul timpului în ocupatiile de baza din zona Maramuresului. De asemenea sunt expuse icoane pe sticla si lemn, piese din portul popular, masti si costumatii, purtate cu ocazia datinilor din preajma sarbatorilor de iarna etc.
d). Muzeul Culturii Evreiesti, cu o expozitie dedicata sigheteanului laureat al premiului Nobel pentru pace Elie Wiesel.
e). Casa-Muzeu “Dr. Ioan Mihalyi de Apsa”.

Astazi principalele ramuri industriale se bazeaza pe producerea mobilei si a confectiilor. Dar, odata cu intarirea statutului de centru al Maramuresului, Sighetul a inceput sa isi dezvolte si latura comerciala. Astfel in ultimii ani, s-au deschis multe unitati cu profil comercial, bancar si prestatoare de servicii diverse.

II. Din istoria baptistilor din Sighet.

IN PRIMUL EPISOD am vazut o parte din traseul unuia dintre primii crestini baptisti, IVANCIUC VASILE, care a fost botezat la 14 sept. 1919. Atunci am aratat câteva din primele botezuri nou testamentale de la Sighet.

Sa mentionam si botezul din anul 1928, oficiat de catre Covaci Teodor, urmatooarelor 5 persoane, din Iapa (Sighet): Mih Gheorghe (Patruc) cu sotia Ileana, Mih Toader cu sotia Nita, Mih Maricuta sotia lui Mih Simion.

In anul 1930, Ivanciuc Vasile, aflandu-se in orasul Sighet, o intalneste pe Doca Simionca, o femeie din Sarasau, careia-i spune din Evanghelie. Aceasta il invita acasa,la Sarasau, unde sunt invitati sa asculte Cuvantul si fratii ei Dumitru Dudas cu sotia si Mihai Dudas cu sotia, Lucian Ilie si altii. Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant la inima lor. Doca Simionca este botezata in 1931, iar familiile Dudas (Dumitru si Mihai cu sotiile) si Simionca Gheorghe, Codrea Petru cu Ilisca, Lucian Ilie cu Ana, sunt botezate in 1932.
Prin activitatea misionara a fr. Ivanciuc Vasile se infiinteaza un loc de misiune la Rona de Jos, crestini batisti care ulterior se transfera la biserica penticostala, prin tatal lui Petran Gheorghe venit din America.

La 9 iunie 1941, pastorul Covaci Teodor il boteaza pe Gheorghe MICH (n. 25.01.1921 d. 23.11.2009 din Sighetu Marmatiei), acesta fiind primul din cei zece copii ai familiei Nita si Teodor Mich. Fratele MICH GHEORGHE a avut 5 copii, 18 nepoti, 22 stranepoti. Una dintre fiice, la plecarea tatalui in vesnicie, in 23 dec 2009, i-a multumit Domnului pentru tatal ei, Gh. Mich, care le-a cerut ascultare si traire prin credinta in Dumnezeu chiar daca atunci n-au inteles tot si n-au vrut cu tot dinadinsul sa-L urmeze pe Domnul Domnilor, Isus Cristos. Insa acum este fericita si plina de credinta in cel ce a spus „EU SUNT Cel ce sunt”-Exod 3.14 . Una dintre cântarile sale favorite a fost:

„Imnuri de Slava spre Domnul din Ceruri
Frati si surori azi sa-I inaltam
Sufletul si viata noastra intreaga
Cu bucurie sa i le-nchinam”

si o alta preferata era: „In ceruri cu Isus” .

In 1948 Biserica a fost pastorita de fr. Covaci Teodor din Oradea. Atunci a venit si fr. Moise Restea, când biserica avea 45 de membri si 20 de apartinatori.
Câtiva ani a functionat pastorul Ilie Tincu din Ocna Sugatag si Gheorghe Mitrofan, Aostacioaiei Ioan, Nicolae Miclaus si altii.
In 1980 a fost pastor Ioan Gug, când erau 78 de membri si 70 de apartinatori, iar la plecarea sa in 1984 existau 140 de membri si 95 de apartinatori.

In 1952 biserica avea ca organist pe Cornel Ivanciuc. Insa in dirijat si armonizari au excelat fratii Jean si Mihai Grigor (primul dintre ei având si compozitii proprii).

Despre persecutii.
In cartea „Studiul monografic”, Grel Petru pomeneste de unele persecutii ale crestinilor baptisti din Sighet, din care mentionam:
– laPag. 91: „nici fr.Ivanciuc Vasile din Sighet n-a fost scutit de persecutii. La un moment dat este arestat impreuna cu fr. Mih Simion si sunt dusi de jandarmi pâna la Cluj la Consiliu de Razboi, de unde, dupa o ciomageala buna li s-a dat drumul sa plece acasa”.
– laPag. 95: „au fost inchise si sigilate bisericile din Salistea de Sus, din Sighet, din Sugatag etc din 14 decembrie 1938 pâna la 31 martie 1939.”
– In 1954, invatatorul Ivanciuc Cornel este descalificat si destituit pentru motivul ca frecventa biserica baptista, iar comunistii au decretat ca dascalii nu aveau voie!
– destituiti din serviciu au mai fost: Jean Grigor, Ivanciuc Ilie, Vasile Mich;
– de perchezitii la domiciliu, amenzi si interogatorii la securitate, au avut parte Pricop traian, Grigor Mihai, Ivanciuc Cornel, Mich Vasile, Ivanciuc Ilie, Mich Teodor si altii;
– in cadrul perchezitiei acasa la Ivanciuc Ilie, in 1967, patru securisti au cotrobait si au gasit Biblii, carti de cantari, carti religioase, un magnetofon cu 7 benzi; ar fi ramas si fara Biblie, daca nu avea una imprumutata;

CONSTRUCTIA cladirii bisericii baptiste au ridicat-o pe locul casei socrului lui Ivanciuc Vasile (Ona Dumitru) din str. Dr. Gheorghe Bilascu nr.15, teren donat, dupa cum am mai spus, numai pentru o Casa de Rugaciune. Prima constrctie s-a facut din lemn, in care s-au adunat in perioada 1938-1999.

Biserica Baptista Nr. 2 (de astazi) a fost deschisa la subsol la 17 Dec 2000.
Insa in perioada urmatoare au avut loc numeroase lupte la Tribunal pentru terenul pe care se afla constructia, teren pe care-l revendica abuziv si fostul sef al Securitatii din Sighet, om cu mare influienta la Tribunal. Au fost ani multi de tergiversari „judecatoresti” si lupte de ambele parti. Dupa mai multi ani, Biserica a renuntat la apararea prin avocat, a trecut la regim de post si rugaciune, dupa care Domnul a intervenit cu o boala incurabila asupra unui membru al familiei care pretindea terenul de care vorbim. Atunci, in regim de urgenta, Biserica Baptista a fost chemata deindata la tribunal sa i se inmaneze actul de proprietate! Slava Domnului!

Asa se face ca numai la data de 17 Decembrie 2009 s-au putut aduna crestinii baptisti in sala de sus.

Intr-una din duminicile de dupa Sarbatoarea Nasterii Domnului, prin harul Domnului, am fost prezent la adunarea fratilor la inchinare. Sarbatoarea zilei Domnului a fost onorata si de prezenta Corului bisericii, condus cu maiestrie de dirijorul cu origini sighetene, Mihai Grigor. S-au intonat din inima cântaretilor o duzina de imnuri de slava in onoarea Celui care merita toata gloria noastra.
Venit de la Munchen, unde este stabilit de peste 20 de ani impreuna cu sotia sa Anny, Mihai Grigor a predicat Cuvântul Sfânt vorbind despre intoarcerea lui Zacheu. Vorbitorul a spus ca chiar daca Zacheu era mic, nu numai de statura, ci si spiritual, a gasit undeva forta de-a-L cauta pe Domnul Isus pe drumul pe care stia ca Isus umbla. Intâlnirea cu Domnul l-a facut sa-si schimbe atitudinea fata de nedreptatile comise, anuntând ca pe cei pe care i-a inselat îi va despagubi. La fel, spunea dânsul, pe vremea când era copil, îsi inselase prietenul cu un timbru filatelic. Mustrat de constiinta, la pocainta sa, plin de remuscari i-a marturisit celui inselat miselia comisa. Cineva care se intâlneste cu Domnul, nu mai e acelasi, e o faptura noua, o noua zidire, o noua creatie. Devine un om nou, schimbat, cu totul altul ca orientare spirituala. Dezbraca vechea haina a minciunii si a inselatoriei si imbraca acum haina adevarului si a smereniei. Domnul sa ne dea si noua aceasta haina crestineasca, a blândetii si a compasiunii fata de aproapele nostru. Domnul este aproape!

In perioada 2005-2010 Biserica Baptista nr. 2 Sighet (BETANIA) este slujita cu pricepere si har de catre pastorul Sorin Emanuel SÂRB.

Fie ca Domnul Isus Cristos sa se nasca inca in multe inimi si Biserica Domnului din Sighet sa fie de 1000 de ori mai numeroasa si dupa inima Sa iubitoare!

Glorie Domnului Isus Cristos! Amin.

ORIGINEA CUVÂNTULUI CRACIUN SI SEMNIFICATIA ORIGINARA A SARBATORILOR DE CRACIUN

On January 16, 2010 By nelursIn Bible, History, RomaniaLeave a comment

by George Liviu Teleoaca
liviuteleoaca@yahoo.com

Cu putin înainte de Sfintele Sarbatori ale Craciunului, câteva lucrari publicate în presa româneasca din tara si din afara tarii au repus în discutie vechimea precrestina a acestei mari sarbatori crestine. În revista AGERO (www.agero-stuttgart.de) doamna Dr. Valerica Draica semneaza articolul Prezenta Divinitatii în colindele românesti, doamna Camelia Tripon ne propune anumite explicatii sub titlul In asteptarea lui Mos Craciun, iar doamna Julia Maria Cristea (Christea) într-un mai amplu studiu de istorie si etnografie, intitulat Sarbatorile Craciunului descopera si ne descopera ca la germanici si la scandinavi sarbatoarea de la sfârsitul lunii decembrie fusese un prilej de cinstire a marelui zeu Odhin, desi pornise de la ideea ca radacinile adânci ale sarbatorii se afla în Cultul soarelui.
În revista FORMULA AS Nr. 748, doamna Aurora Petan, ca buna cunoscatoare a ceea ce s-a mai putut salva din placutele de plumb de la Sinaia, prezinta în premiera absoluta o asemenea placuta în care Sacrificiul dacic al porcului bine atestat pentru sfârsitul neoliticului, este consacrat învierii zeului. Urmând firul dovezilor pe care le scoate la lumina, si doamna Aurora Petan regaseste, la originea sarbatorii, existenta unei mari divinitati despre care arata ca „oamenii acelor vremi credeau intr-o divinitate a învierii si a vietii de dincolo care guverna ritmul vietii lor pamântene.”, desi nu ezita sa vehiculeze, alaturi de celelalte autoare, aceasta idee a zeificarii soarelui aparuta mult mai târziu prin erodarea credintei originare, idee conform careia soarele era invocat pentru a se întrema ca un nou nascut odata cu cresterea zilei.
Prin teoretizarea acestei forme de sarbatorire, târzie sub aspect mitic, cunoscuta sub denumirea de Sol Invictus, care pune accentul pe renasterea puterii solare, nu s-a ajuns si nici nu se putea ajunge la o întelegere corecta a sarbatorii, din moment ce Craciunul fusese celebrat si la solstitiul de vara, adica atunci când puterea soarelui începe sa scada, asa cum arata mai ales domnul Mihai Vinereanu în manuscrisul dictionarului sau etimologic (netiparit, de mai multi ani, din lipsa de fonduri). Dar chiar si în lipsa acestei importante informatii, doamna Aurora Petan, ca specialist de marca în lingvistica, stabileste cu fermitate ca denumirea sarbatorii Craciun este straveche, „iar cei care se caznesc sa-i gaseasca o origine latina uita ca aceasta sarbatoare este prea veche si prea importanta pentru a fi numita cu un cuvânt luat dupa venirea romanilor.”, realitate bine sustinuta si de faptul constatat de aceeasi remarcabila cercetatoare ca 75% dintre colinde sunt de origine precrestina, în care se aduc laude Craciunului si lui Dumnezeu fara a se face referire si la Fiul.
Preluam din articolul doamnei Dr. Valerica Draica o asemenea colinda precrestina, convingatoare si prin maiestria cu care este sugerata omniprezenta lui Dumnezeu în cer si pe pamânt, acolo unde colindatorii traiesc intens sentimentul ca sunt trimisi Sai nemijlociti.

„Iesiti, iesiti, boieri mari

Colindam Doamne, colinda

De vedeti pe Dumnezeu,

Cum coboara de frumos,

Cu-n hojmânt pâna-n pamânt,

Da de larg jur pre pamânt.

Scris în pieptul Domnului,

Scris-e raza soarelui.

Iar în dosul soarelui

Scrisa-i luna si lumnina,

Dar în brazii umerei

Scris-îsi doi luceferei,

Mai în jos pe mânecile

Scrise-s stele maruntele,

Dar în poala Domnului

Scris îsi juni colindatori.”

În legatura cu un posibil cult solar, important este faptul ca versurile acestui colind indica în mod explicit ca Soarele si Luna nu sunt zeitati ci componente ale creatiei pe care Marele Dumnezeu Atoatecreatorul le tine la piept, asa dupa cum se vede si pe placuta de plumb din figura alaturata în care astrul zilei si astrul noptii nu reprezinta decât ornamente pentru Marea Zeitate care poarta mitra. De aici si convingerea ca stravechile sarbatori precrestine ale Craciunului, desi aveau loc la solstitiile de vara sau de iarna, ele nu au pornit de la un presupus cult al soarelui, ci chiar de la proslavirea Marelui Dumnezeu, asa dupa se întâmpla si în cazul lui Odhin la germanici.
Pentru a consolida aceasta convingere Victor Kernbach arata ca „De un cult solar în miturile folclorice ale românilor nu se poate vorbi”, pentru ca în acelasi DICTIONAR DE MITOLOGIE GENERALA sa faca referire la un document ecleziastic din secolul XVII care condamna la românii din Transilvania persistenta stravechilor colinde pagâne (precrestine) consacrate Craciunului. Aceeasi origine precrestina a Craciunului este bine pusa în evidenta si de domnul Mihai Vinereanu, care utilizând legitatile lingvisticii comparate ajunge la concluzia ca „sarbatoarea Craciunului are radacini vechi indo-europene, întâlnita într-o forma sau alta la mai multe popoare indo-europene, fiind în esenta o celebrare la solstitiu, iar denumirea însasi a Craciunului este de origine traco-daca, preluata apoi de celelalte popoare din Europa Centrala si de Rasarit.”
În acest caz special, al cuvântului Craciun, domnul Mihai Vinereanu trece dincolo de caracterul strict tehnicist al palierului indoeuropean si, la unison cu doamna A. Petan, preconizeaza originea traco-daca a denumirii, care în cele din urma poate fi dedusa, tocmai datorita faptului ca denumirea de Craciun este bine reprezentata nu numai în unul ci în trei domenii lingvistice majore: în teonimie, în hidronimie, dar si în antroponimie. Aflata cu totul în afara unui proces de contaminare, imposibil în cazul teonimelor, existenta denumirii de Craciun în cele trei domenii lingvistice nu poate fi explicata altfel decât pornind de la unul si acelasi cuvânt arhetipal care supus în cele trei domenii lingvistice unor transformari fonetice similare, dar autonome a produs o aceeasi forma „Craciun” si pentru teonim, si pentru hidronime si pentru antroponime.
Având în vedere postulatul lui Ernst Cassirer care a aratat ca aceleasi procese mentale genereaza forma cuvintelor atât în domeniul teonimelor cât si în celelalte domenii lingvistice, se poate accepta ca hidronimele de vecinatate Valc(hid)?Avrig?Vârghis?Hârghis?Cârtis(oara) din bazinul Oltului reflecta acele etape care, în toate cele trei domenii lingvistice, au condus la radacina Carc-Crac pornind de la marele arhetip valac sau valc. În ceea ce ne priveste, concludent este faptul ca alaturi de râul Cârtisoara exista comuna Cârta, denumire care face legatura directa cu denumirea de Cartun asa cum rostesc megleno-români cuvântul Craciun. În acelasi bazin hidrografic exista alaturi de râul Hârghis si râul Hârta care sustine odata în plus forma Cârta, În bazinul alaturat al Muresului, dar în aceeasi zona comuna dinspre izvoare exista si râurile Craca, Crac sau Cracului care împreuna cu râurile Cricau, Curciu si Craciuneasca exemplifica modul în care sintagma teonimica arhetipala Vilac-Vilac devenita ulterior Valac-Valac a generat în cele din urma teonimul Craciun.
Remarcabil este faptul ca si mitologia ofera puncte de sprijin pentru lantul acestor transformari fonetice asa dupa cum am aratat în eseul intitulat Stindardul dacic sau heraldica Stramosului Vârcolac – Întemeietorul publicat si în revista AGERO. Reluând fragmentul respectiv se constata ca radacina mitonimica Herc (din Vârc), bine ilustrata de nume ca Baba Hârca sau Hercule, conduce la radacina Karc, care sustine formarea numelui de Craciun.
Resfintite de religia crestina prin praznuirea la 25 decembrie a Nasterii Fiului, Cel întrupat nu pentru a strica ci pentru a plini prin jertfa Legea si proorocii (Matei 5, 16-17), Sarbatorile Craciunului au proslavit de-a lungul a mii de ani numai pe Dumnezeul arhetipal, pe Mosul-Stramosul Vilah-Vilah sau Valac-Valac numit de laici si Vârcolac. Dar pentru Dumnezeu Tatal Atoatefauritorul ca Existenta fara de început, momentul aniversar nu putea fi decât de natura cosmica, asa încât a fost praznuit ca Ziditor al Universului în ipostasul sau de creator al luminatorilor lumii, soarele si luna (Facerea 1, 14-18), mai ales la solstitiul de iarna (uneori si la solstitiul de vara) atunci când soarele se reîntoarce (renaste) în emisfera boreala si lumina creste, eveniment cosmic natural, usor de observat si usor de prognozat pentru oricine.
Simbolismul busteanului arzând toata noaptea, al rotilor de foc sau al colacului special, numit Craciun, evoca în mod evident soarele ca furnizor de energie pentru viata de pe pamânt, dar ofrandele si întregul ritual erau consacrate Dumnezeului Transcendental, adica Celui care crease totul, inclusiv, soarele. Faptul ca Fiul Sau se întrupeaza în chip minunat în apropiere de ziua Tatalui, tot asa dupa cum în aceeasi luna (Tisri) s-au nascut patriarhii din tata în fiu Avraam, Isac si Iacov, reprezinta marele motiv de bucurie pentru acel moment în care dumnezeirea ni s-a revelat plenar în Treime. Iar daca omul este cel care se desavârseste, aceste coincidente înceteaza de a mai fi sincretisme sau suprapuneri, considerându-le minuni care consolideaza relatia reala om-Dumnezeu. Ca popor consacrat slujirii acestei relatii, purtând adânc genetic, în subconstient, începuturile edenice ale revelatiei divine, dar si nadejdea mântuirii promise de la cadere (Facerea 3.15), vlahii de sub curcubeul tricolor al primului mare legamânt (Facerea 9,12-17) sunt cei care la Craciun preamaresc atât pe Tatal prin colindele de sorginte precrestina cât si miracolul nasterii Fiului Sau prin colindele cu continut cristic.
Ca sarbatoare primordiala precrestina devenita crestina în momentul întruparii Logosului Crestin, Craciunul îsi conserva semnificatia originara, dar si originea denumirii sale în succesiunea radacinilor Vârc?Hârc?Cârc pornind de la Vârcolac, a carui etimon arhetipal Vilah-Vilah, în mod evident precrestin, sustine în plan lingvistic si denumirile Craciunului din ceha si slovaca, adica pe cele de Vanoci si, respectiv, Vianoci, ca si pe cea din germana Weihnacht, dar si cuvântul ucrainian Visciun pentru numele lupului mutant.
Tot pe baza aceluiasi arhetip teonimic Vilah-Vilah poate fi explicat si numele vâscului numit de G.J. Frazer Creanga de Aur. Mereu verde si cu remarcabile proprietati terapeutice, vâscul a patruns în recuzita obiceiurilor de Craciun, motiv pentru care i s-a si atribuit o denumire asociata sarbatorii urmând succesiunea Vilk?vik?visk?vâsc.
Pastrând mereu semnificatia originara a sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah, prin lantul fonetic Volk?Vârc?Hârc?Karc,Crac limba româna a mai creat si expresivul concept de Mos Craciun cu sensul de Craciun Întemeietorul de mostenire. Ca înca o dovada ca Sarbatorile Craciunului fusesera de la început consacrate Dumnezeului numit initial Vilah-Vilah [a carui esenta teologica este cuprinsa în întelesul tetragramei sacre YHWH] Cel care a dat si iar a dat oamenilor spre mostenire pamântul cu toate bunatatile si cerul cu soarele si luna (Facere 1,27-31;9,1-3), cehii si letonii desemneaza luna decembrie ca luna în care este praznuit Marele Vilak-Vilak, motiv pentru care o si denumesc Vilk Menesis, gresit denumita astazi luna lupului datorita omonimiei.
În amintirea faptului ca sarbatorirea solstitiului de iarna a fost instituita pe acest pamânt românesc, limba latina denumeste solstitiul ca moment cosmic prin cuvântul dacic bruma, tot asa dupa cum limba Vedelor denumeste solstitiul de iarna si ceremoniile aferente lui prin cuvântul d?ksa, pregatirile care se fac pentru întâmpinarea ceremoniilor religioase prin cuvântul d?ksa, iar procesiunea prin cuvântul valaka.
Aici vom mai arata ca maiestos si oferind conditii excelente pentru vâscul ce creste în simbioza cu el, stejarul ca arbore sacru consacrat aceluiasi Unic Dumnezeu înca din perioada druidica precrestina, poarta în celtica si în latina denumiri care confirma lantul etimologic indicat mai sus. Astfel lucus, us (a se citi Vulcus) înseamna padure sacra, Hercynia silva înseamna padure de stejari în limba celta, iar quercus, us înseamna stejar, cuvânt de la care deriva în italiana quercino sinonim cu vischio pentru întelesul de vâsc.
Ca termeni extremi ai lantului etimologic Vâlc-Vârc-Herc-Karc,Crac exista în latina cuvintele viscum,i – vâsc si cracca, ae – boabe de vâsc, tandem semantic care nu putea sa apara întâmplator. Ca act de vointa a marilor preoti, acest tandem conserva sub forma enigmistica faptul ca sarbatoarea, dar si cuvântul Craciun îsi regasesc originea în sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac. Celelalte cuvinte referitoare la vâsc care provin de la radacina mel ca în limbile slave sau de la radacina mistel ca în limbile germana si engleza se afla în corespondenta cu mitonimele Melqart, Meilichios si Melchisedec ca semn al legaturii lor prin alt lant fonetic cu aceeasi magnifica sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac.
Inclusiv ca dovada ca sarbatorile de la solstitiul de iarna, numite ale Craciunului, durau mai multe zile, românii, mai ales cei din Transilvania, au pastrat pâna nu demult pentru noaptea Anului Nou datina profetirii norocului de peste an numita Vergelat sau Vergel, denumiri care prin intermediul verigii Vârcolac evoca înca odata arhetipul teonimic Valac-Valac ca origine a Sarbatorilor Craciunului si a numelui de Craciun.
Lasând la o parte imaginile sale comerciale de astazi, vom arata ca Mos Craciun a fost imaginat ca personaj tainic înca din perioada de început a sarbatorii precrestine din moment ce în colinde îi se recunosc drepturi de judecator stând alaturi de Dumnezeu si de Ion-Sânt-Ion reprezentat pe placuta de plumb din figura sub forma lui Ianus Bifrons „socotit principiul initial al tuturor lucrurilor” si având aceasta dubla fata ca expresie grafica pentru dublul cuvânt Vilah-Vilah al sintagmei teonimice arhetipale, care de asemenea poate fi considerata principiul initial al tuturor lucrurilor. Interesant este faptul ca Cel judecat de dumnezeirea care îsi reuneste diferitele sale ipostasuri este chiar Sivo-Ilio, Vasileo-Ilio, nume care evoca aceeasi sintagma arhetipala, dar sub alte doua forme.
Aceeasi imagine tainica transpare si din unele denumiri enumerate de doamna Julia Maria Cristea (Christea) pentru Mos Craciun. Dintre ele atrag atentia cele de Baba Chaghaloo din Afganistan, Gaghant Baba din Armenia, Kal?d? Senelis din Lituania, sau Dyado Koleda din Bulgaria care împreuna cu numele românesc de calindau si cu cele celtice de chalendal, chalendaou, calignaou, calnos (M. Vinereanu) atribuite busteanului care se aprinde în noaptea de sarbatoare, alcatuiesc un grup de cuvinte a caror forma provine tot de la sintagma teonimica arhetipala.

În încheiere vom arata ca prin coroborarea obiceiurilor si elementelor de vocabular specifice Sarbatorilor Craciunului cu caracterul special al hidronimelor din Transilvania, s-a putut dovedi ca arhaicul cuvânt traco-dac Craciun îsi are originea în sintagma teonimica arhetipala Valac-Valac, numele primordial al lui Dumnezeu celebrat ca Unic Ziditor al Universului mai ales la solstitiul de iarna. Odata cu întruparea Logosului Divin tot în aceasta perioada, Craciunul devine si sarbatoarea crestina a Nasterii Mântuitorului. Desi, de mii de ani, Sarbatorile Craciunului au avut loc, asa cum au loc si astazi la momentul solstitiului de iarna, ele nu pot fi puse în legatura cu un presupus cult al soarelui din moment ce de la bun început au reprezentat marele praznic anual al acelui monoteism funciar numit Urmonotheismus, tocmai fiindca s-a aflat la originea societatilor civilizate, asa dupa cum au demonstrat Wilhelm Schmidt si scoala sa vieneza.

O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din SIGHETUL MARMATIEI

On January 9, 2010 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia1 Comment

MOTTO: “Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora.” (Isaia 53.11 )
“Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta.” (Evrei 13.7 )

I. Sighetul Marmatiei, câteva informatii

Municipiul Sighetul Marmatiei (atestat din 1326) este situat in nordul Romaniei, in judetul Maramures, la frontiera cu Republica Ucraina, la o altitudine de 274 m si este inconjurat de raurile Tisa (care reprezinta si linia de delimitare a teritoriului national), Iza si Ronisoara. Orasul se prezinta sub forma unei insule. Ca pozitie este asezat ex-centric fata de teritoriul sau de influenta (Maramuresul istoric), insa la convergenta celor mai importante cai de acces de-a lungul vailor principale (Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosaului, Valea Tisei si Valea Viseului), ceea ce confera orasului un esential rol administrativ, economic si socio-cultural.
Accesul auto din celelalte zone inspre oras impune trecerea unor munti, functie de directia venirii (Muntilor Gutai, Tibles, Rodnei, sau a Muntilor Maramuresului).

Municipiul Sighet, cu o populatie de circa de 55000 locuitori (in 2007), este centrul cultural si economic al Maramuresului Istoric ( resedinta judetului Maramures pâna in perioada interbelica).
Având o forma triunghiulara, Sighetul se invecineaza la nord, prin granita de pe cursul râului Tisa, cu Ucraina, la nord-est cu comuna Bocicoiu Mare, la sud si vest cu comunele Rona de Jos, respectiv Vadu Izei, iar la vest cu comuna Sarasau. Spre sud-vest se afla lantul vulcanic al muntilor Gutâi, acolo unde extravilanul municipiului se invecineaza cu comunele Giulesti, Ocna Sugatag si cu Sapânta.

II. Din istoria crestinilor baptisti din Sighet

Daca mergem inapoi spre primii crestini evanghelici din Sighetul Marmatiei, trebuie sa mentionam Biserica Baptista din Iapa, care acum apartine de Sighet, si care s-a format in anul 1923.
IVANCIUC VASILE, a fost unul dintre primii oameni folositi de Dumnezeu pentru mesajul evanghelic in zona Sighetului Marmatiei. Ivanciuc Vasile (nascut la 13 iulie 1891 in Iapa din parinti de religie greco-catolica), se incorporeaza in 1912 in armata austro-ungara si participa la primul razboi mondial (1914) si cade prizonier la rusi in 21 oct 1914, iar in vara lui 1918 se gaseste intr-un lagar de prizonieri din Siberia, in orasul Petropavlovsk.
Imprejurarile grele prin care a trecut, cat si cele ulterioare, ale revolutiei bolsevice din Rusia care a inchis drumul spre Europa si a oprit posibilitatea repatrierii sale in Romania, i-au inmuiat si i-au deschis inima pentru chemarea facuta de Domnul Isus prin vestea buna a Evangheliei Sale.
A vazut Noul Testament la un prizonier roman si a platit un fost invatator de l-a transcris cu mâna. Citind Noul Testament a simtit nevoia unei calauziri, precum acel etiopian din Faptele apostolilor, cap. 8. Asa se face ca s-a atasat de un calugar Greco-catolic, dar cum nici acesta nu avea nasterea din nou si siguranta mântuirii, nu i-a fost de mare folos.

“Dumnezeu vorbeste cand intr-un fel când intr-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeste prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt caudate intr-un somn adânc, când dorm in patul lor. Atunci El le da instiintari”– IOV 33.14-15

Iar intr-o noapte Dumnezeu i-a vorbit lui Ivanciuc Vasile si Vocea i-a spus:
Sa renunte la sfatul si compania calugarului
Sa citeasca Noul Testament si sa caute credinciosi care traiesc o viata noua si care implinesc cele scrise in Noul Testament.
Sa nu participe la revolutia bolsevica, si, desi era la mii de km de acasa, vocea l-a asigurat ca “Daca vei asculta Cuvantul lui Dumnezeu te vei intoarce acasa sanatos.”
Tinand cont de aceste revelatii indrumatoare s-a putut tine statornic pe cale si in diverse confruntari cu alte grupuri religioase.
In anul 1919 se afla cu santierul de lucru la Irkutsk. Frecventa o biserica baptista plina de har si de dragostea lui Dumnezeu, in care pe atunci se strangeau credinciosi crestini din circa 18 nationalitati, europeni si asiatici, dar nimeni nu se lauda cu poporul sau tara lui, ci numai cu harul si bunatatea lui Dumnezeu. Acolo a si fost botezat nou testamental Ivanciuc Vasile, in Angara, la data de 14 sept. 1919 de catre fr. Teodor COSERI (din com. Joia Mare, judetul Arad, botezat in 1900 de fr. Crisan, la Buteni).

Ajunge in Romania la 21 febr.1921. Bucuria reintalnirii a fost mare, dar schimbarea vietii celor pocaiti a fost neinteleasa, privita ca ciudata si a stranit o mare si dureroasa impotrivire din partea familiei, a preotilor, cat si a jandarmilor si a primarilor.
Sosit in Romania s-a stabilit la Iapa (Sighet), Ivanciuc Vasile are de intampinat opozitia unora cu Biblia in mana , “studenti in Biblie”, care nici nu voiau sa auda de aparitia in sat a unei alte grupari de crestini. Grupul de rugaciune este vizitat si consolidat, in 1922, de catre fr. Ilea Ion din com. Bucea, judetul Cluj, de fr. Balaneanu Ion din Jibou (Salaj)-pastor misionar, care in 1923 oficiaza in raul Tisa primul botez nou testamental cu 11 persoane, din care amintim:
Ciorba Petru, n. 1884, Iapa
Ciorba Todora, n. 1897, Iapa
Grigor Maria, n. 1884, Iapa
Stan Marcuta, n. 1880, Iapa
Mih Ileana, n. 1890, Iapa
Ona Dumitru, n. 1875 din Sighet
Ona Ana (Cuta), n. 1880, Sighet
Ona Maria, n. 1907, Sighet

Fratele Vlad Pavel, colegul lui Ivanciuc Vasile in prizonieratul din Rusia, lucreaza cu Evanghelia in Slatina (Ukraina) la circa 5 km de Sighet, si, fiind var cu Ona Dumitru, colaboreaza cu fr.Ivanciuc Vasile. Asa se face ca la botezul din 1923 se boteaza impreuna cu sotia si fiica sa, in Tisa
In 1925 se mai oficiaza un botez de 6 persoane,de catre pastorul misionar Teodor COVACI din Oradea, printre care si Botiz Pavel si Maria.
In 1925 Ivanciuc Vasile se casatoreste cu Maria Ona si se stabileste cu domiciliul in Sighet, str. Gen. dr. Davila nr.47, ulterior nr.32, azi str. Pintea Viteazu.

Incep fratii sa se stranga in casa cu adresa de mai sus, a fr. Ivanciuc Vasile, dar si in casa socrului sau, Ona Dumitru, str. Dr. Gheorghe Bilascu nr.15, care prin Contractul de Donatie nr.1083 din 3 apr.1937 doneaza 60 stanjeni pentru a se construi o Casa de Rugaciune, asa ca acel loc se va folosi “numai pentru Casa de Rugaciune“.
Constructia de lemn a inceput in 1937 (cu 4 frati, 5 surori si 11 apartinatori) si s-a incheiat in 1938.

Asa se face ca, actuala constructie a bisericii se afla tot pe locul vechii biserici, care a functionat in perioada 1938-1999, cunoscuta acum sub numele BISERICA BAPTISTA BETANIA (Nr.2). Biserica Nr. 2 a fost deschisa, cu utilizarea incaperii de la subsol, la data de 17 Decembrie 2000.

Desi Noua Cladire a Bisericii Nr. 2 inca nu este finalizata, s-a dat in functiune si sala de sus, insa deschiderea oficiala se va face la o data ulterioara, dupa ce se vor finaliza lucrarile ramase.

Am revazut o parte din calatoria si activitatea lui Ivanciuc Vasile pe care Domnul Isus Cristos l-a chemat in turma si lucrarea Sa pe vremea când pribegea pe meleaguri straine si departe de cei dragi.

La fel, astazi Domnul Isus ne cauta si ne cheama pe fiecare, sa ne oprim din pribegia noastra de pe caile lumesti si sa venim la Cina cu Domnul Vietii:

“Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.”– Apocalipsa, 3.20

VEZI EPISODUL 2

O privire in bisericile din Romania. AZI: Biserica Baptista din RUS

On December 12, 2009 By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, IncurajareLeave a comment

Comuna Rus, din judetul Salaj, este situata în partea nord-estica a judetului, pe Valea Somesului, la o distanta de 35 de kilometri de orasul Dej, 60 de kilometri de orasul Baia Mare si 70 de kilometri de orasul Zalau.
Locuitorii comunei Rus sunt oameni foarte harnici, priceputi si prietenosi. Multi dintre ei lucreaza la oras, in diverse domenii de activitate- avand meserii cautate pe piata muncii si, unii, sunt familiarizati cu computerul si internetul- iar o parte insemnata cultiva cu multa pricepere pamantul, au livezi intinse de pomi fructiferi si cresc animale.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice pe prima importanta: gradinita, scoala, biserici, camin cultural, primarie.
In localitatea Rus, primul crestin botezat, baptist, a avut loc in 1911, ne spune crestinul nonagenar Simion Corda (n. 25.X.1916- botezat in 1945) si in casa caruia in perioada 1959 – 2003 s-a tinut adunarea crestinilor protestanti (indeosebi a baptistilor, impreuna cu cei penticostali).

Din 2003, crestinii baptisti se strang la inchinare in noua cladire a bisericii, construite prin aportul financiar jertfitor al familiei CORDA SIMION (sotia, Elisabeta- n.26.X.1926- botezata in 1943, si copii lor, Lodovica, Iosif, Ioan, Cornel, Costel- ultimii doi fiind stabiliti la Chicago).

Duminica, 6 decembrie 2009, in timp ce in orasele si satele din ROMANIA se consuma din plin al doilea tur de scrutin, crestinii baptisti din comuna Rus (judetul Salaj) se aflau la inchinare prin rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic .

In tara, atmosfera era una de dezbinare, aflati in doua tabere. Si nu intamplator, vorbitorul a ales sa spuna cateva cuvinte de imbarbatare, aduse noua de Domnul Pacii. El a spus celor care-L urmeaza:

„Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante!” -Ioan 14.27
„Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus.”- Filipeni 4.7.
„Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” -Romani 5:1

De-a lungul deceniilor, la Rus, au tinut aprinsa flacara crestinismului autentic, pastori ca: Augustin Mecea, Nelu Buzlea, Marius Danci.

In prezent, de cativa ani buni, fratele pastor MARIUS DANCI lucreaza cu multa dedicare si aplomb in raspandirea sfintei Evanghelii a Domnului Nostru Isus Cristos in comuna Rus si imprejurimi. Fratii din biserica, plini de dragoste, de oameni si de Domnul Vietii, sunt si primitori de oaspeti, de aproape sau mai de departe. Asa se face ca sunt vizitati periodic de frati crestini din Dej sau Cluj, dar si din alte locuri. Un loc aparte in inima lor, o are, insa, pastorul pensionar Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani. Lectiile biblice sunt pregatite si sustinute de catre Dorel Bote, iar sotia sa Maria slujeste biserica prin cantare la orga.

Fie ca, in aceste zile festive, cand, plini de bucurie reaniversam, SARBATOAREA INTRUPARII DRAGOSTEI DESAVARSITE, Domnul sa se nasca si in alte inimi, dand binecuvantarea unei vieti noi, vesnice! Amin.

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=_nzk_ogZB0Y&NR=1

O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din BUNESTI

On December 5, 2009 By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, MantuireLeave a comment

Localitea Bunesti este atestata din 1411 si se gaseste pe drumul national 1C, la 50 km fata de Cluj Napoca, la 5 km de Gherla si, respectiv, la 10 km de municipiul Dej.
Pe teritoriul acestei localitati se gasesc izvoare sarate, saramura fiind intrebuintata din vechi timpuri de catre localnici, pentru conservarea alimentelor. Lor trebuie ca nu le-a fost prea greu sa inteleaga pilda Mantuitorului Isus Cristos care a spus ucenicilor Sai: „Voi sunteti sarea pamantului.” (Matei, 5.13).

Duminica din 29 Noiembrie 2009 este consemnata istoric si prin pozele expuse aici.
Biserica din Bunesti are o indelungata si frumoasa traditie crestineasca.
Persoana cea mai importanta si prezenta, a fost fara indoiala, Domnul Isus Cristos.
Apoi, un crestin batran, acum in varsta de 94 de ani, Ioan Dascal, nascut la data de 5 februarie 1916.
L-am intrebat in ce an a fost botezat. Zice: „In iulie 1946, cu peste o luna intarziere, deoarece preotul greco-catolic din Orman, o localitatea din zona Gherla, a pus oamenii sa ne alunge”. La Orman, s-a nascut, in anul 1739, Ioan Bob, episcop greco-catolic roman, decedat la Blaj, in anul 1830.

Aici au lucrat multi lucratori de-a lungul vremii: pastorii Naghi Francisc, Manzat Ioan, Mecea Augustin, toti cu varste la peste 75 de ani, dar si multi presbiteri de la bisericile baptiste din Gherla si Dej. Intre timp au lucrat, sporadic, si pastori tineri, care s-au asezat in cele din urma in biserici de la oras.

De ceva vreme, lucreaza aici tanarul pastor baptist-misionar, neordinat inca, Francisc Bereschi, care da o foarte buna indrumare Bisericii Domnului din Bunesti.

Dar, in satul Bunesti lucreaza, cu multa daruire si har in raspandirea Evangheliei,si presbiterii ordinati, Dorin Cost si Florin Cheta. Ei pregatesc cu multa pricepere lectiile biblice, timpul de inchinare sau de predicarea Sfantului Cuvant. Fratele Dorin Cost este si cu muzica, la chitara si orga, pregatind noile cantari cu tinerii si cu intreaga biserica. Sotia sa tine ora duminicala cu copiii. Continue reading “O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din BUNESTI” →

O privire in bisericile din Romania- AZI: Biserica Baptista din PANTICEU

On November 28, 2009 By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Inviere, MantuireLeave a comment

Celebrarea a 100 de ani de HAR (1909 – 2009)

Duminica 15 Noiembrie 2009, in comuna Panticeu (judetul Cluj), Biserica Baptista a sarbatorit implinirea a mai bine de 100 de ani de la primele propovaduiri ale fratilor crestini baptisti in localitatea lor.
Comuna Panticeu este situat in partea nord-vestica a judetului Cluj, la 40 km distanta de Cluj Napoca, la 40 km de Dej, respectiv la 35 km de Gherla. Din Cluj-Napoca, pe DJ 161, Apahida – Rascruci – Luna de Jos – Dabaca – Darja-Panticeu. Daca doresti sa ajungi la Dej, o iei spre, Recea Cristur, Caprioara, Bobalna, Maia, Viile Dejului, Dej.

In Panticeu, localnicii beneficiaza de mai multe biserici: Ortodoxa, Penticostala, Baptista, Reformata. De asemenea, de o scoala generala clasele I-VIII, gradinite de copii etc. Localitatea este conturata de mai multe cladiri vechi, cu arhitecturi ale timpului cand au fost ridicate. In buna intelegere convietuiesc romani si maghiari (maghiari, cca 6, 5%), localitatea fiind atestata inca din anul 1.314. Populatia a crescut pana la 5.487, in 1941, ca apoi, sa scada treptat la 1.750 persoane, in 2009.
ADUNAREA FESTIVA s-a tinut in cladirea bisericii baptiste ridicate in 1934.

Pastorul titular, FERI MATEI, a dat citire documentului-Declaratie consemnat de martorul acelor timpuri glorioase, Pop Ioan.

In 7 ianuarie 1909, pocainta baptista s-a declansat in comuna Panticeu, cand crestinii baptisti Bocean Ioan si Chis Nicolae au venit din comuna Berind (judetul Cluj), in Panticeu. Atunci a avut loc cea dintai adunare in casa unei taranci cu inima aleasa, Roja Nastasia, in prezenta unui grup de barbati si femei care au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu.
Unele femei au ascultat cu luare aminte la cele citite din Biblie, barbatilor insa nu le-a sunat prea bine glasul despre pocainta si au inceput sa vocifereze “au sosit profetii cei mincinosi si ratacitii la noi, afara cu ei ca ne spurca satul’. Si i-au luat si i-au scos afara din sat aruncand cu pietre dupa ei. Dar Slava lui Dumnezeu caci cuvantul semanat a gasit si pamant bun, in inima unei femei care s-a hotarat de s-a pocait, Roja Nastasie care a primit botezul in anul acela.

In anul 1912 cand a venit al doilea rand de misionari baptisti, simpli tarani, care au tinut un botez in Somes, in comuna Rusi-Somes, au primit botezul patru persoane care s-au intors acasa si au trait o viata noua printre locuitorii Panticeului avand casa de rugaciune infiintata de lucratorul batran Bocian Ioan, comuna Berind care a lucrat impreuna cu Pop Niculaie din comuna Garbau si Birtaru Grigore din comuna Giula.

La inchieierea Razboiului cel Mare (numit ulterior, Primul razboi mondial, incheiat oficial la 11.11.1918), soseste acasa Ioan Pop din comuna Panticeu. Acesta s-a pocait in Rusia sovietica unde fusese luat prizonier, in casa unui baptist, mare bogatas, unde au fost repartizati cam 40 de combatanti, ca sa lucreze. „Bogatasul a fost bogat si in cele duhovnicesti. Baptistul sovietic in fiecare dimineata la ora 9 impreuna cu familia lui si servitorii credinciosi tineau ora de rugaciune, iar prizonierii erau liberi sa ia parte la ora de rugaciune unde am ramas si eu si m-am pocait si am trait cu ei cinci ani ca pocait in familia baptistului sovietic”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In 1921, Ioan Pop a inceput in comuna Panticeu lucrarea in ogorul evangheliei ca baptist printre locuitorii din Panticeu. El, initial, a fost primit ca un ratacit fiind huiduit de toti. Totusi Dumnezeu lucra la inima celor ce ascultau cuvantul si in 1922 s-au mai botezat cinci persoane. Atunci a luat cu adevarat fiinta Biserica baptista din Panticeu, o Casa de rugaciune in casa mare a crestinului baptist Mosutan Maftei care impreuna cu fratele Pop Ioan au lucrat in raspandirea evanheliei in satele din jur.

„In 1927, am plecat in misiune un grup de credinciosi baptisti intr-un sat din judetul Somes. Am marturisit cuvantul sfant pe strada, pana la ora cand au sosit credinciosii catolici de la biserica impreuna cu preotul catolic si s-au oprit in strada unde erau adunati baptistii si catolicii, si preotul a intrebat pe Mosutan Maftei ca unde-i legitimatia de a misiona in comuna aceea. Baptistul i-a aratat Noul Testament. Preotul catolic l-a luat de gat trantindu-l la pamant si dand cu picioarele in el. …. Apoi preotul plin de furie a trimis dupa jandarmi si au venit si i-au luat intre arme pe cei patru baptisti si i-au dus la postul de jandarmi unde i-au chinuit ca pe niste criminali timp de trei zile si le-au incheiat proces verbal si l-au inaintat judecatoarei Garbaului unde i-au condamnat la trei luni de inchisoare si 20.000 lei amenda. Apeland la Judecatoria Dej au redus amenda la 15.000 lei, iar apoi am apelat la Curtea de Apel la Cluj si ne-au iertat de toate alea”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In anul 1932 a doua zi de pasti un grup de doisprezece barbati si femei in frunte cu Cernucan Gavris si Rus Ioan au plecat in misiune in comuna Recea–Cristur unde am fost primiti in casa unui prieten. Am tinut ora de rugaciune si un servici divin, iar la cantarea de incheiere am auzit clopotele de la Biserica Catolica ca le trageau intr-o ureche ca la foc. Am vazut venind pe strada un grup de barbati si femei in frunte cu preotul imbracat in haina de servici cu patrafirul in gat si doua icoane purtate de doi tineri unul la dreapa si altul la stanga si patru prapori. Veneau cantand si s-au oprit la usa casei unde eram adunati. Dar stapanul casei a sarit repede si a incuiat usa si s-au pus cu spatele la usa, iar preotul a inceput a bate la usa si a zice: „ Deschideti usa ca sa intre imparatul maririi”. Proprietarul i-a somat sa plece si sa-l lase in pace. Atunci preotul a dat ordin la doi tineri sa se tranteasca in usa si sa o rupa, si s-au trantit in usa si au rupt usa, si au intrat in casa si au inceput a da cu crucea in cap la surorile Brancia Nastasie si Catita pana a sarit idolul de pleu (tabla) de pe el, apoi s-au indreptat spre masa si au inceput a da cu pumnii in cap la Cernucan Gavris si Rus Ioan tarandu-i afara in curte pe jos unde i-au lasat aproape morti, iar restul au fugit si s-au ascuns prin paduri, gradini si paraie, iar lumea dupa ei ca dupa lupi in frunte cu preotul criminal care a dat in doi tineri lasandu-i aproape morti la pamant, si, ascultand cu urechea daca mai traiesc, dar n-au murit. Ajungand pe un pod de beton inalt de zece meri au prins pe sora baptista Brancia Nastasie de 51 de ani cu fiica ei de 15 ani si le-au aruncat de pe pod in vale cazand cu capul in jos in apa pe pietre, si si-au spart capurile, fiind salvate de cativa barbati mai milosi. Restul au scapat cand a sosit o grupa de calatori panticeoani care au fugit sa-i salveze, erau din rudele celor pocaiti. Se zice ca preotul a mers cu crucea de lemn, de un metru, cu care a batut pe baptisti de a sarit idolul de arama din el, la fierar. L-a rugat sa-l bata cu cuie pe Isusu lui care a sarit batand pocaiti, si fierarul i-a raspuns “ eu sunt crestin si ma tem sa bat cuie in mainile Domnului Isus, bate-le dar tu”. Preotul care s-a aratat rusinat a plecat acasa, ca un adevarat fatarnic, criminal”.- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

Pastorul Feri Matei a spus:

In anul 1934, credinciosii baptisti au cumparat un teren pe care au construit cladirea bisericii actuale prin munca voluntara a celor 46 de membri. Pe data de 28 octombrie 1936, cind era ziua inaugurarii locasului de inchinare, jandarmii au fost trimisi sa blocheze toate intrarile in comuna pentu ca cei din satele de prin prejur sa nu poata veni la aceasta sarbatoare. Chiar membrii bisericii nu au fost lasati sa intre in noul locas de inchinare pana la ora doua, biserica fiind inconjurata de jandarmi. In ciuda tuturor impotrivirilor, biserica a progresat si a crescut continu.
1949 a fost anul in care biserica a trecut printr-o criza datorita puternicei miscari a fratilor penticostali care si-au inceput lucrarea in aceasta comuna. Datorita entuziasmului lor de la inceput, a prospetimi si a marturiei pline de inflacarare o parte din membrii bisericii baptiste au plecat inspre biserica fratilor nostri penticostali si astfel a fost fondata inca o biserica de pocaiti in comuna Panticeu.
Primii crestini baptisti au fost Roja Nastasia, Pop Ioan, Mosutan Maftei a Oanei, Mosutan Maftei a lui Verigut si sotia Frasina, Brancia Nastasia si Catita, Cernucan Gavris, familia Rusu Ioan a Sucului, familia Rusu Teodor si Irina a Bodiului, fratele Sirucu, familia Caucean a lui Damnian, Tatar Florica, sora a Mocanasului, sora a Diboloaiei, familia Zbengului.
O contributie deosebita pentru cresterea bisericii a avut-o fratele Prodan Ioan care a slujit ca pastor al bisericii, dar mai ales ca evanghelist itinerant in satele din jurul comunei. A misionat pana la Barai, la Cluj, pe toata valea Somesului pana la Dej. Un lucrator neobosit in slujba Evangheliei. A slujit ca pastor in Panticeu din 1936-1982.

In periaoada 1982-1987 biserica a fost slujita cu multa daruire de pastorul Dobandi Francisc.
Stafeta slujirii a fost preluata de un tanar pastor, Cioflica Liviu care a pastorit intre anii 1987-1993. Odata cu noul pastor, Domnul a adus o revigorare spirituala, pastorul Lviu a ramas in inima fratilor din Panticeu pentru caldura si bucuria slujirii fata de Domnul, si fata de ei.
Din 1993, chiar daca biserica nu a avut pastor titular, Domnul a purtat de grija turmei sale, iar din anul 1996 pana in anul 2000 biserica a fost slujita de tanarut pastor Kolar Mihai pe care Domnul l-a trimis pe ogorul din Panticeu tocmai din orasul Resita.
Din anul 2001 si pana in prezent anul 2009, Domnul l-a invrednicit pe pastorul Feri Matei sa slujeasca cu multa daruire, miscat de un foc launtric aprins de insusi Domnul Secerisului.
Azi stam la raspantia istoriei si spunem ca am avut parte de 100 de ani de HAR. Multumim inaintasilor nostrii; strabunici, bunici, parinti, frati si surori din Panticeu care au purtat steagul credintei cu demnitate si curaj. Ne stau inainte ca modele de sacrificiu si lupta neinfricata. Daca suntem azi aici aceasta se datoreaza jertfei Domnului Isus Cristos, a iubirii Tatalui din Cer, a puterii Duhului Sfant care a inflacarat biserica, a Cuvantului Scripturilor, care sunt impreuna garantia ca portile locuintei mortilor nu vor birui Biserica Sa.
Multumim Domnului pentru inaintasi, dar toata slava si gloria sa fie adusa lui Dumnezeu. Amin!

“ Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata; pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare”. 1 Petru 2:9-10

Din luarile de cuvant am retinut:

Gabi Pruneanu, acum in Biserica „Limanuri bune”- din Cluj, spune ca dumnealui e a 3-a generatie de crestini baptisti. La inceput, cand a auzit Cuvantul, nu a crezut ca se va pocai, dar Domnul s-a aplecat si asupra sa cu dragoste si mila. Si vede ca e foarte bine cu Domnul. Acum e la credinta si a 4-a generatie si urmeaza a 5-a. L-a ajutat si sotia, Florica, care se intorsese inaintea lui de pe drumul pierzarii.

Prezent si fratele baptist Ary din Olanda (care din 2001 e prezent anual la Panticeu si Cluj, in familia Pruneanu, dand o mana de ajutor material sau duhovnicesc), subliniaza ca Biserica baptista din Olanda a sarbatorit 400 de ani de cand crestinii englezi au misionat in tara lor (1609-2009).
Crestinii prezenti si-au adus aminte ca biserica primara din Panticeu avea cateva jaloane de urmat:
1) Crestinii trebuie sa ajute pe vecinii lor la plug, la secerat si l alte munci ale campului, ca o dovada a iubirii Domnului lor si al lor.
2) Crestinii nu aveau voie sa vorbeasca pe nimeni de rau.
3) Crestinii trebuie sa aiba rugaciuni fierbinti, cu lacrimi, inaintea Domnului.
4) Crestinii nu aveau voi la jocuri, parastase de comemorare ortodoxa etc

Crestinii acelor vremi aveau omare pasiune pentru Domnul Isus; aveau o credinta care se lua si de catre altii, precum gripa!
Un glas a spus, ca, asa cum Iosif (care fusese vandut de fratii sai rob egiptenilor si suferise mult pe nedrept in puscarie, departe de familia sa) pusese celor doi copii ai sai numele de Manase (Uitare) si Efraim (Rodire) si noi trebuie sa calcam pe urmele inaintasilor nostri, uitand suferinta si valurile potrivnice, si sa aducem rodirea pe care o asteapta Domnul de la fiecare.

Atmosfera de sarbatoare a fost intregita de prezenta a peste 100 de persoane in straie de sarbatoare. Muzica crestina a rasunat prin glasul priceput al grupului „Raze de lumina” din Cluj Napoca.

Timpul de partasie, de inchinare si de aleasa bucurie, in prezenta Domnului, a continuat cu o agapa. La masa de dragoste au luat parte plini de bucurie, mic si mare, slavind din toata inima pe Dumnezeu pentru bunatatea si credinciosia Sa!

GLORIE DOMNULUI! AMIN!

Grupul „Raze de lumina”, interpreteaza: O zi cu tine

Dana Moldovan, -“Pocaieste-te omule”

Timpul ca o prada! – Profesor universitar doctor Arcadie HINESCU –

On October 3, 2009 By nelursIn Educatie, TineriLeave a comment

ARCADIE HINESCU

Profesor univ. dr.la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 1994-2007 si Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti – Facultatea de Finante si Banci, Blaj, 2007-2009

Eram in faza de documentare si de pregatire a unui interviu cu domnul profesor Arcadie HINESCU, când, în Ziarul Unirea am descoperit omagiul academic al rectorului Universitatii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia – “Profesorul universitar Arcadie Hinescu la 65 de ani”– scris si publicat în Aprilie 2007.

Parcurgând prezentarea elogioasa a profesorului universitar Arcadie Hinescu, cu maiestrie si caldura încondeiat de rectorul universitatii, te surprinde faptul ca titlul stiintific de doctor în economie l-a obtinut in anul 1981, pe vremea comunista, când profesa la Universitatea din Brasov, Facultatea de Industria Lemnului, pe care de altfel o si absolvise cu brio, prin 1965.

Domnul profesor locuieste în Blaj, din 1968, unde am avut marele privilegiu sa-mi fie profesor, la diferite materii de specialitate, la Liceul Industrial Forestier Blaj, intre anii 1968-1971.

Este de notorietate faptul ca însusi Eminescu a fost mânat de „dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, de unde a rasarit soarele românismului”, oras în care a cautat îmbogatirea sa spirituala.

George Calinescu pentru a scrie monografia „Viata lui Mihai Eminescu” s-a documentat critic si a investigat drumul parcurs de cel care a scris „ODA (in metru antic)”:

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;

Pururi tânar infasurat în mantia-mi,

Ochii mei naltam visatori la steaua

Singuratatii. [… ] .”

„Urmându-si calatoria, ajunsera in cele din urma in varful Hulei, de unde se vede Blajul. Eminescu, ridicandu-se, striga atunci emfatic, cu carnetul intr-o mana si cu palaria intr-alta:
„Te salut din inima, Roma-mica. Iti multumesc, Dumnezeule, ca m-ai ajutat s-o pot vedea!”

George Calinescu l-a avut profesor pe Ramiro Ortiz care preda limba si literatura italiana la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti. Datorita acestui fin intelectual si-a insusit o „educatie literara” de exceptie: „Cu el m-am deprins a scrie carti, cu el am deprins mestesugul informatiei literare si al constructiei critice pe substrat istoric, de la el stiu tot ce stiu”, marturisea mai tarziu autorul cartii ”Bietul Ioanide”.

In 1936, Calinescu isi ia doctoratul, la 37 de ani, la fel cum domnul profesor Hinescu, tot la 37 de ani, obtine titlul stiintific de doctor în economie.

Privind urma pasilor celor pomeniti, Eminescu si Calinescu, dar si ai lui Hinescu, observi ca drumul lor a fost luminat si atras de un adevar cosmic calauzitor, o promisiune facuta de Insusi Dumnezeu:

„Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise”. – Biblia, cartea IOSUA, 1.3.

Si titanii nostri puteau sa stea pe loc, cum adesea ramânem si noi în contemplare. Ei însa au fost mânati de un duh si de o sete de cunoastere, de un neastâmpar academic care i-a determinat sa lucreze permanent. Pas cu pas, au cucerit noi dimensiuni de cunoastere.

Eminescu, ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, acoperea prin scrisul sau toate paginile, cu subiecte diverse, de mare profunzime si eruditie. Trudea din greu, zi si noapte.

La fel, domnul profesor Hinescu, avea darul de a folosi in intregime TIMPUL avut la dispozitie. Asa cum cel care pretuieste pâinea, nu lasa sa se piarda nici o farâmitura, dumnealui se hranea cu întreg timpul care-i sta în fata. Pentru domnia sa, Timpul, era o prada nepretuita.

Nichita Stanescu spunea undeva ca a cunoscut pe cineva care vedea curentul electric. Si eu am cunoscut pe cineva care vedea timpul. Talpa piciorului si gândului sau calca toate secundele timpului, cucerindu-le pentru sine, ca apoi sa ni le daruiasca noua, prin opere trudite cu migala si strânse în carti pentru eternitate.

„Te salut din inima, Mare Creator de Giuvaere. Iti multumesc, Dumnezeule, ca sunt oameni care isi pun talantul primit în negot!” (O parafrazare a Evangheliei dupa Matei 25.14-27).

Fericita întâmplare face ca aceste putine cuvinte sa apara acum în 2009, la doi ani de la cele publicate în Ziarul Unirea , însa cu numai câteva luni întârziere de la aniversarea a 60 de ani a doamnei Hinescu si în preajma zilei de nastere a fiicei sale Daniela Arcadia (6 octombrie), care face frumoasa varsta de 30 de ani! LA MULTI ANI!

Draga domnule profesor Arcadie Hinescu,
Dumnezeu sa va dea multa sanatate, pace si har!
LA MULTI ANI!

Adevar si Legenda

On September 19, 2009 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, UncategorizedLeave a comment

In GARDIANUL din 18 sept.2009, sub titlul “Vesmintele Domnului. Cele doua camasi ale lui Hristos”, Dumitru Manolache readuce in atentia cititorilor un subiect mai mult decat controversat.

Pe linia bisericilor traditionale, cum se intampla adesea, accentul si pledoaria nu se pun pe adevar, ci pe legenda. Nu se aduce in prim plan ceea ce este certitudine si valoare. Centrul de greutatea al religiozitatii e mutat pe ceva nesemnificativ si putin important.
Autorul incearca o saracacioasa lamurire a ceea ce e efemer. In esenta, spune: “Exista in Germania si in Franta asemenea sfinte relicve despre care presa locala scrie contradictoriu de fiecare data cand acestea sunt scoase spre inchinare. Nu este de mirare acest lucru, pentru ca, aproape de fiecare data, multi fac o confuzie intre hainele lui Iisus si camasa Acestuia. Noi vom vorbi astazi despre camasa lui Hristos si despre alte cateva haine ale Domnului.” Continue reading “Adevar si Legenda” →

Toti oamenii sunt supravegheati

On August 19, 2009 By nelursIn Credinta, Educatie, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Omul a fost creat liber si sa fie liber. Nu trebuie sa-i fie controlata constiinta, optiunile de natura spirituala si sa nu fie ingradit din punct de vedere al libertatii de deplasare. Insa Dumnezeului Atotputernic Creator, omul trebuia sa I se inchine si sa-I aduca gloria care I se cuvine, fiind creat de El in anumite circumstante.

Pentru cei nascuti din nou pentru imparatia lui Dumnezeu, recreati de El prin credinta in Domnul Isus Cristos si lucrarea Duhului Sfant, acestora apostolul Pavel le spune supuneti-va unii altora (Efeseni 5:21 “ Continue reading “Toti oamenii sunt supravegheati” →

DECRET DIVIN- cuvantul si pildele lui Isus

On August 17, 2009 By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. – Ioan 14.6

Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Christos, care S-a dat pe Sine insusi, ca pret de rascumparare pentru toti– 1 Timotei 2.5

Ziarul Romania Libera sub titlul “Sfanta Maria, convocata la prezidentiale“, prezinta faptul deja arhicunoscut, cum politicienii au profitat, ca de fiecare data, de evenimentul religios din 15 august ca sa adune capital electoral pentru alegerile prezidentiale.

Primul a sosit la manastire premierul Emil Boc. […], El s-a inchinat la Icoana Facatoare de Minuni a Fecioarei Maria, pe care a sarutat-o . […], Pelerinii de la Nicula nu au fost foarte impresionati de gestul politicienilor de a merge pe jos. “Daca veneau cu familia, nu cu colegii de partid, ii credeam”, a spus un barbat.”. Manastirea Nicula este cel mai important centru de pelerinaj din aceasta regiune. Cel mai cunoscut este pelerinajul anual care are loc la fiecare 15 august. Oamenii vin sa se inchine in fata unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus, despre care pelerinii cred ca ar fi facatoare de minuni, pictata de preotul Luca din Iclod.

De altfel, si presa de duminica, 16 August 2009, si emisiunile informative TV, ne informeaza ca presedintele Traian Basescu si sotia sa s-au inchinat la moastele Sfantului Andrei si la moastele Sfantului Pantelimon aduse la lacasul de cult de Arhiepiscopul Tomisului, la Manastirea din Prislop. Slujba religioasa de la Manastirea Prislop fusese oficiata de un sobor de preoti si de Episcopul Maramuresului si Satmarului, IPS Iustinian, dar si de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

PUNCTE DE VEDERE
In clasa I-a sau in anii de gradinita, cei mai multi dintre noi am fost invatati cum sa scriem. Imitand. Dupa cum eram indrumati. Cand mana mea nu facea cifra sau litera cum trebuia, invatatoarea imi lua mana in care tineam creionul si-mi conducea mana si creionul in formarea corecta a ceea ce trebuia scris. Continue reading “DECRET DIVIN- cuvantul si pildele lui Isus” →