Tag: Art

VIOREL COTOIU – SEMNE PENTRU VIITOR

On By nelursIn Interview, RomaniaLeave a comment

by Adalbert GYURIS

Viorel Cotoiu este un artist al penelului, un pictor neînteles într-o lume confuza, reflectând trecutul si prezentul într-un viitor apropiat, evadând din viitor în prezent. Este un poet al pânzei.

Artistul s-a nascut în 19 septembrie 1962 la Resita. Copilaria, scoala, inclusiv liceul le-a facut în Bocsa, oras în care de altfel locuieste. Scoala de arte o urmeaza la Resita, specialitatea pictura-clasa profesorului Petru Kneipp. Spre bucuria mea la aceasta scoala am fost colegi de clasa. Între 1986-1990 învata pictura bisericeasca cu Gheorghe Costiurin. Executa restaurari de pictura în ulei la biserica din Domasnea cu Dan Caceu. Picteaza în fresca Biserica Saraca si biserica din Valisoara, situata la 2 km de Caransebes. La Berecsau picteaza biserica folosind tehnica în ulei.

În 1993 câstiga concursul Institutului de Arta din Timisoara,unde din 1990 era student la sectia pictura,clasa profesorului Romul Nutiu, promotia 1996. Preferând compozitiile, se apropie de linia bizantina exprimând o dinamica aparte, încercând sa se apropie de poezia picturii. Artistii pe care îi admira sunt Brâncusi si iconarii bizantini.

Din 1982 participa la numeroase expozitii personale si de grup. De asemenea a participat la mai multe tabere de creatie. Din anul 1997 este membru al Uniunii Artistilor Plastici din România,filiala Resita, judetul Caras-Severin.

Într-o seara am stat de vorba, la un pahar de vin, cu un artist, un om deosebit, prietenul meu Viorel Cotoiu. Soarta a fost mai aspra cu el, în primul rând probleme grele în sânul familiei, apoi traind într-o lume care l-a înteles târziu… pornind de jos, urcând treapta cu treapta pe altarul artei a reusit sa-si îmblânzeasca propriul lui destin. Ca fapt divers deseneaza cu ambele mâini la fel de bine. Pictorul Viorel Cotoiu lucreaza mult si din pacate nu este recunoscut înca la valoarea lui! Se pare ca aceasta este destinul artistului.

***

Adalbert GYURIS: Când îti aduci aminte ca ai desenat prima oara?

Viorel COTOIU: Când eram la gradinita, apoi ce vedeam la televizor puneam pe hârtie, lasând imaginatia sa vorbeasca. De copil m-a interesat ceea ce era mai deosebit.

– Locul natal poate modela omul?

– Da.M-am nascut în Resita la 19 septembrie 1962 însa am copilarit la Bocsa unde de altfel si locuiesc. Aici m-am simtit liber si cred ca asta spune multe…

– Când ti-ai dat seama ca ai avea mâna de pictor?

– Pâna la liceu am desenat ca toti colegii mei. Nu am iesit în evidenta, ba mai mult eram mereu certat ca desenez cu mâna stânga. Abia mai târziu, prin ultimii ani de liceu mi-am dat seama ca asi putea sa ma dedic artei.

– Care este crezul tau artistic?

– Sa respecti regulile artei,cunoscându-te pe tine însuti;nu gasesti niciunde ceea ce poti gasi în interiorul tau si ca de aici poti ,,exploata” deosebitul, o lume fantastica. Eu personal ma exprim mai greu prin vorbe si atunci recurg la culori. Încerc sa fiu un poet prin ce exprim pe pânza. Încerc sa fac arta, mai exact pictura. Drumul început de multe ori e anevoios si sunt constient ca cel care urmeaza va fi si mai greu. Acest drum doresc sa-l continui învatând din experienta proprie, descoperindu-ma.

Explorând în ideile mele senzatiile neobisnuitului, întelesului si a enigmei, a transpunerii materiale a ideii prin pictura, caut etapele periculosului voiaj hotarâtor al unei arte spirituale, aceasta cerând mult timp, nerv, în permanenta gasindu-ma în fata unui esec sau reusite, sperând totusi ca voi gasi ceea ce mi-am dorit – evadarea din obisnuit si terestru. Caut drumul meu negând si aprobând, fiind de multe ori nehotarât ca si cum când fac experiente. Vreau sa ma bucur de ceea ce fac si sa fie receptata aceasta desfatare si de catre cei din jur.Visez la liniste si fericire în iubirea de Dumnezeu.

– Ce pasiuni ai?

– Fotografia, poezia si filmul.

– Care crezi ca ar fi deosebirea dintre un pictor si un sculptor?

– Sculptorul merge la esential pe când pictorul exprima mult mai multe. De exemplu Contantin Brâncusi în „Facerea lumii” – în ou exprima întreaga esenta a ideii de nastere.

– Cum va evolua arta de mâine?

– Un artist trebuie sa fie constient în tot ceea ce face si de aici vine… viitorul imprevizibil.

– Si cum vezi viitorul tau?

– Nu sper multe anului care vine ca e mai pre?ioasa clipa, ca nu aduce anul ce aduce ceasul… nu mai îmi fac planuri, ma lupt sa fac fata, sa-mi împlinesc câte ceva, câte-mi permit si ce pot. Am observat ca atunci când nu sper, mai apare contrariul. Munca mea aici îsi va gasi rostul si meritul… Ce va fi, vom vedea… le traim pe toate, fie bune sau rele.

– Draga Viorel îti multumesc pentru raspunsurile tale. Îti urez multe succese si realizari în domeniul artei!

CARTEA LA RAFT: „IONUT CARAGEA SI GURU AMNEZIC”

On By nelursIn literature, Media, News, poetry, RomaniaLeave a comment

by Melania CUC
5 ianuarie 2010
Aparuta la finele anului 2009, cartea semnata de Ionut Caragea si intitulata, paradoxal, GURU AMNEZIC, pare sa fi intrat deja în constiinta cititorilor de poezie contemporana.

Cu o coperta superba, care se potriveste cu textul, grafica realizata de Vlad Turburea, cartea de fata detine toate atuurile pentru a fi pe lista cu nominalizarile pentru un premiu international de poezie. Constantin Miu, în prefata, si Agela Furtuna, în postfata, gireaza prin prezentarile facute o carte care are deja viitor.

Într-o maniera eleganta, prin nota lirica modernista dar fara vulgaritati si ricoseuri care sa deranjeze bunul simt, Ionut Caragea ne demonstreaza si în cea de-a 13–a carte a sa, ca lumea în care traim, ca într-o cutie de conserve, poate fi descifrata, poate fi catalogata, dar mai ales poate si trebuie sa fie iubita.

Teme dintre cele mai tulburatoare din saga vietii, puncte abia descifrabile dintr-o memorie colectiva, toate sunt detalii care vin si se prind în poem pentru a ne evidentia o Lume. Viata musteste printre rândurile poemelor, care, multe dintre ele, se doresc a fi de-o acuratete aproape stiintifica, ca trasate din rigla.

Poetul nu doar priveste lumea reala, o traieste pe viu ca pe o experienta personala si care îi da dreptul sa traga concluzii. Nu o face la modul didactic, sfatos si declamator, o face într-un soi de procesiune aproape religioasa pentru care Nasterea unui Poem este cel mai frumos lucru din lume.

,,Exista cuvântul în fata caruia oamenii mor/ fara sa plânga/ fara sa-i doara…” Poetul nu pune întrebarea retoric, el intuieste magia care face dintr-un om obisnuit unul nemuritor. Iubirea! Singura forta care poate sta dinaintea Mortii cu capul sus, senina si chiar victorioasa.

Pentru un poet tânar, cum este Ionut Caragea, dar cu o experienta de viata vasta, cultura solida, si cu o vointa sisifica, poezia este aliajul pe care îl topeste în retorta sufletului, apoi îl toarna în matricea grijilor pentru universalitatea omenirii.

Nu pentru sine însusi traieste extazul si agonia poemului, nu pentru persoana sa se lupta cu nimicnicia. ,,Sufar de foamea altora”, spune într-un context în care, pe strada, tot mai putini oameni se uita în ochii unui om care cerseste vise, nu pâine.

O balada frumos închegata este cartea aceasta, pe care, ca niste persoane care credem ca detinem la degetul mic informatia planetara, universul… trebuie sa o citim pe îndelete, sa revenim pe pagina, pentru a ne demonstra ca GURU AMNEZIC nu este doar o metafora.

Ionut Caragea stapâneste arta scrisului, are vocatia de poet în sânge, iar ceea ce rezulta din paginile cartii acesteia, sunt mostre de maturitate poetica certa.

BETEL

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, literature, poetry, TheologyLeave a comment

by Corina Diamanta Lupu

E noapte tulbure, înalta, si-o piatra am drept capatâi –
Fugar sunt, iar sufletul mi-e plin de-o vie si adânca teama,
Caci am furat, si pentru dreptul de nascut întâi,
Geamanul meu îmi cere cu viata sa-i dau vama.

O casa-n urma, departe am lasat. Si ce m-asteapta,
Nu stiu – prea sus e cerul, prea tacut. Ma rog si-as vrea
Iehova mila sa-mi arate, nu judecata dreapta-
Pe veci, uitata-n harul Lui sa-mi fie fapta rea.

Pâna la El de as urca, I-as spune greul meu suspin,
L-as implora sa-ma-nsoteasca-n drum, sa-mi fie Tata.
Din inima, El de mi-ar lua al îndoielii spin,
S-ar lumina atunci, privirea mea îndurerata.

Ca aievea la Tine sa ajung, pe Nume sa Te chem,
Iar Tu sa ma îmbraci în haine noi si albe, fara de ocara,
Destrama, Doamne, aripile mele de blestem
Si fa-mi în noaptea asta, pâna la cer o scara.

MEDALION: GABRIELA PETCU – SCRIITOARE

On By nelursIn Inspirational, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

by George ROCA

Sydney, Australia

Gabriela Petcu? Prieten. Om deosebit. Om de cultura. Scrie frumos. Fina, eleganta, ascultatoare, vesela, buna… Trista, bucuroasa, emotiva, spirituala, comunicativa… Nascuta pe data de 12 aprilie, ziua Sfâtului Sava, sau „Ziua mondiala a aviatiei si cosmonauticii” – ziua în care Iuri Gagarin a cucerit cosmosul, dar si primul zbor al navetei spatiale „Columbia”. Ziua în care s-a nascut si scriitorul Tom Clancy, cântareata americana Ann Miller, actorul hollywoodian Andy Garcia, showman-ul David Letterman, cântareata spaniola de opera Montserrat Caballé, si românii: Florin Zamfirescu –actor, Ileana Lazariuc – actrita, fiica Anastasiei Lazariuc si nora lui Ion ?iriac.

Am cunoscut-o la „Reteaua Literara”: http://reteaualiterara.ning.com! Ne-am împrietenit conversând despre „marele” muzician olandez André Rieu! Mi-a placut poza ei de-acolo! Poza cu ochi de caprioara! Citindu-i scrierile am invitat-o sa publice la „Revista Agero” unde eram redactor în aceea vreme. Mi-a raspuns cu prudenta: „Sunt pregatita pentru orice fel de propunere privind o colaborare corecta si frumoasa”. Corect! „De acord!” i-am raspuns! Si mi-a trimis mai multe materiale – productii literare de valoare! Materiale despre patinatoarea româno-americana Harmony Ioana Râsca, despre talentata actrita new-yorkeza Mihaela Mihut, despre artistul plastic bucovineano-francez Florinel-Constantin Andrisan, o recenzie de carte – Ligia Seman, un eseu despre Piatra Neamt, altul despre o lansare de carte la Constanta! Desigur, le-am publicat pe toate! Aveau substanta si valoare!

Scrie! Scrie destul de mult! Scrie literatura! Proza, eseuri, jurnalistica… Scrie e-mailuri placute si decente! Pacat ca nu avem timp sa stam mai mult la taclale. Scrie frumos si bine documentat. Migaloasa pâna la Dumnezeu si doi metri mai sus. Poeta? Da! Scrie si poezii! Cu talent!

I-am citit si publicat poeziile din ciclul „Viata ca o scena”. Am descoperit-o în colegiul de redactie a revistei româno-americane „Curentul International” (http://curentul.net). Si nu mi-a spus! Oare din modestie?

Ce face în timpul liber? Studiaza! Studenta la facultatea de Psihologie a Universitatii din Constanta! A doua facultate! Prima pe care a terminat-o a fost cea din cadrul Institutul de Educatie Fizica si Sport… Îi plac calatoriile, mai ales cele cu masinuta ei Wolkswagen Beetle. Acum îmi scrie e-mailuri din Constanta, mâine ma suna de la Pojorâta prin Bucovina, poimâine te trezesti cu ea la Oradea! Vorbim pe celular:
– Ce faci George, ce e nou pe la Oradea?
– Bine stimata doamna! Cum e la Pojorâta?
– Excelent! Bucovina e minunata, iar evenimentul cultural de aici este foarte bine organizat. Sunt invitati scriitori si jurnalisti din toata tara. Am întâlnit-o si pe prietena noastra comuna Rodica Lupu… pe academicianul basarabean Nicolae Dabija, pe pe scriitorul Vasile Tarâteanu din Cernauti, pe…
– Gabrielle, nu vrei sa participi si la un eveniment cultural din vestul tarii? La Tinca, un orasel de lînga Oradea, liceul „Nicolae Jiga” din localitate îsi sarbatoreste 10 ani de existenta. Sunt solicitat sa tin o prelegere acolo! Te invit…
– Vin!
Si a venit! A venit la Oradea – unde eu ma aflam în vacanta. A venit sa ma întâlneasca. Pe mine si pe Geta Resteman, o alta colega de pe „Reteaua Literara”. Direct de la Pojorâta, din Bucovina, unde participase la aniversarea de 10 ani de la aparitia ziarului american „Curentul international”. De ce festivitatile s-au tinut la Pojorâta? Pentru ca de-acolo era de loc directorul ziarului, Stefan Strajeri, fiul satului… stabilit la Detroit!

De la Oradea am plecat la Tinca cu bubulina germana (a se citi Wolkswagen!) pe coclauri pe unde nu a(m) umblat niciodata. Si s-a descurcat! Toti cei care au cunoscut-o acolo au îndragit-o! Vorba dulce… mult aduce! La reîntoarcere spre Oradea, a venit cu masina încarcata! Profesorul Iosif Popa, scriitorul Constantin Malinas…
– Pe mine ma luati pân’ la Oradea?
– Dar pe mine? Va rog…
– Nu e nicio problema! Urcati va rog!
-Muuuultumim!
Cu toate ca li se pusese la dispozitie un micorbuz, toti invitatii au vrut sa vina de la Tinca cu „bubulina” Gabrielei Petcu!

Dupa ce ne-a readus teferi în orasul de pe Crisul Repede, si-a luat ramas bun si a plecat brusc… spre Pârâul Rece unde o asteptau alti prieteni buni. S-a dus sa se odiheasca câteva zile caci doar tot era… în concediu! De-acolo, spre Constanta ei draga! Traversase România în lung si-n lat! Eu am luat-o mai apoi agale spre Australia… 30 de ore de zbor! Bucuresti-Budapesta-Franckfurt-Seul-Sydney… Doua’s’demii de kilometri pe cararile cerului pe care ma purta „spre casa” avionul companiei Korean Airlines.

Acum la Constanta ninge! Iar eu, la computer, în pantaloni scurti, scriu despre ea… Si termometrul arata la noi la Sydney 35 de grade Celsius. Vara australiana = iarna româneasca! Bata-le norocul de fuse orare, emisfere si de antipozi! Noroc cu internetul! Traiasca comunicarea…

Si pentru ca sa ma bucur si eu de putina atmosfera hibernala mi-a trimis câteva versuri cu suflet pentru suflet:

NINGE!

Privesc pe fereastra, afara-i pustiu
Iar noaptea se lasa asa cum o stiu
…rece, sticloasa, iluzie muta,
umbre pierdute în iarna cea sluta

Si ninge

Tânguie codrul, departe în zare
Viscolul spulbera alb pe carare
…rece, navalnic, patrunde-n fiinta
crivatul aspru al iernii cainta

Si ninge

Stele-nghetate sub frunte înfloresc
Iar degete albe pe geam amortesc
…rece, taioasa, îsi trage cojocul
iarna revarsa-n capricii tot jocul

Si ninge

Se-aude cum arde focu-n odaie
Arunca duios si molcom vapaie
…rece, tenace, e iarna afara!
fluturi de gheata din ceruri coboara…

Tot ninge…

Sydney, Australia

TREI ANI SI JUMATATE

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, literature, poetryLeave a comment

E seceta în Israel, e goala casa pâinii,
Din vase untedelemnul a secat,
Iar corbii lui Ilie tot mai zboara
Pe-un drum pustiu, de-atâta timp uitat.

Ferestre-n ceruri, Domnul nu mai face –
Nimeni nu crede astazi, în minuni;
Doar moartea fierbe stins în oala,
În timp ce adevarul apune în minciuni.

Flamânzi asteapta hrana pentru suflet
Ceice genunchiul nu si l-au plecat,
Când împaratul si întreg poporul
Nadejdea mântuirii sub cer au lepadat.

În linistea de fier, ecou se-aude stins –
Un susur blând, de-aducere aminte –
„Pe ape, pâinea ta în veci s-arunci!” –
Porunca sfanta e ori doar umila rugaminte?

Corina Diamanta Lupu
www.phoenixmission.org

SCRISOAREA LUI DAVID CATRE BATSEBA

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetryLeave a comment

by Corina Diamanta Lupu

Iubita mea, la casa-mparateasca
Te-astept sa vii la miezul noptii.
Lumina din fereastra strajii-o sa descreasca,
Atunci cand pasul tau va trece pragul portii.

Un paj o sa te-aduca-n taina
La usa care da-n iatac.
Sa porti pe tine de-mprumut o haina
Si pe sub ea, podoabe care-ti plac.

Sa nu te temi de nimeni si nimic –
Eu sunt stapanul si-am puterea.
Pot sa cobor in hauri si-n ceruri sa ridic
Pe-oricine si oricand, de-mi este vrerea.

La sotul tau nu te gandi; e bine ca-i departe.
Tu esti nascuta s-ajungi sus,
El, iubitor de lupta, de sange si de moarte,
Te-a parasit, caci decat tine, e tara mai presus.

Din jarul dragostei tarzii, primeste-a mea scanteie –
Pan’ la iatac, sunt zece trepte,
Pe-a saptea vei gasi uitata-n bezna-o cheie –
Nu sovai, descuie usa si Domnul sa ne ierte!

„Confruntari” de Iosif Ton – Cum este sa traiesti experienta întalnirii cu Hristos, ca individ si ca biserica

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, Life and Health, literature, Ministry, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Este destul de usor, atunci cand traiesti într-o societate în care principiile libertatii de constiinta sunt respectate, sa uiti istoria plina de lupte si de suferinte a celor pe care Dumnezeu i-a ales sa fie „campioni” ai credintei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt, biserica crestina s-a ridicat tocmai datorita unor astfel de oameni, care depasindu-si slabiciunile si punandu-si toata încrederea în Dumnezeu, au reusit sa zideasca o temelie puternica pentru libertatea de închinare a fiecarui om, conform cu credinta pe care o are. Din randul acestor oameni, face parte si pastorul Iosif Ton, care prin intermediul volumului „Confruntari”, ne pune la dispozitie materiale pline de valoare pentru istoria bataliei dintre ateismul comunist si credinta crestina.

Atlanta, Georgia, 27 iulie 1939

La peste 20 de ani de la caderea comunismului în Romania, s-ar putea ca pentru multi sa nu mai prezinte interes ceea ce s-a întamplat timp de 40 de ani în tara noastra. Cea mai mare greseala ar fi sa uitam ce s-a petrecut atunci, sa stergem cu buretele toata seria de nedreptati, persecutii si încalcari flagrante ale drepturilor omului si astfel, sa devenim nu numai lipsiti de apreciere, dar si vulnerabili fata de întoarcerea, oricand posibila, a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor” nu trebuie uitata si nici nu trebuie sa se repete în vreun fel. Iata de ce, volumul „Confruntari” ne ofera posibilitatea de a pastra vie memoria faptelor rele din acele timpuri, pentru ca ele sa nu mai revina.

În acest sens, gandul central al acestei culegeri de documente este bine sintetizat de Declaratia facuta la Congresul Mondial al Bisericilor Baptiste, desfasurata la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici un om, nici un guvern si nici o institutie religioasa, civila, sociala sau economica nu are dreptul sa-i dicteze vreunei persoane cum sa se închine lui Dumnezeu sau daca sa se închine sau nu. În continuarea practicii noastre constante, suntem imperativ constransi sa insistam din nou, asupra deplinei mentineri a absolutei libertati religioase a fiecarui om, de orice credinta sau fara credinta.”

„Cine îsi va pierde viata?”

În continuare, suntem placut surprinsi de prospetimea conceptelor pe care Iosif Ton le exprima într-unul dintre documentele marcante, scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îsi va pierde viata?”, întocmit în anul 1973.

Prin intermediul unei prezentari sintetice de exceptie, Iosif Ton ne conduce prin istoria conceptului libertatii de constiinta, de-a lungul veacurilor. În final, autorul aplica elementele de dogmatica crestina cu privire la liberate, la situatia cultelor religioase neoprotestante, din Romania comunista. Oferind o binemeritata lectie autoritatilor statului referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaratia de la Helsinki si avand si curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ton transpune în practica ceea ce el a studiat atunci cand si-a realizat teza asupra martirajului.

Libertatea copiilor lui Dumnezeu

În privinta libertatii pe care Dumnezeu o recunoaste omului, Iosif Ton nota: „Cristos a plecat de la premiza ca omul este liber sa îsi aleaga destinul, ca el are nevoie sa experimenteze puterea eliberatoare a Evangheliei, înainte de a gasi aceasta libertate, pe care Pavel a numit-o libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citand din Declaratia de la Atlanta: „Religia adevarata se sprijina pe convingerea ca fiecare om poate sa intre în legatura directa cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamna a-l priva pe individ de dreptul lui cel mai sacru si de a-i viola demnitatea si valoarea ca fiinta umana.”

Pornind de la aceste principii, Iosif Ton demasca complotul pus la cale de autoritatile comuniste, care actionand din interiorul bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, si-a impus un sistem bine gandit de subminare a dezvoltarii lor, sub aparenta mentinerii libertatii de constiinta. Acest duplicitarism nefast, manifestat de autoritatile comuniste, este pus în evidenta de autor, care subliniaza nevoia mutarii centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizata, la Cel care este Capul – Isus Cristos.

Stapanul nostru suprem este Dumnezeu

„Ceea ce vrem sa spunem este ca prin reglementarile si instructiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situatie neconstitutionala, nestatutara si nebiblica. Este timpul sa ne oprim si sa ne întrebam unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem si daca este bine asa. Iar daca ajungem sa vedem ca nu este bine, sa avem curajul sa ne întoarcem de unde am cazut si sa ne refacem fiinta biblica, nou-testamentala, asa cum vrea Domnul nostru, Isus Cristos.”

Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ton sunt însotite si de niste cereri precise pentru oprirea imixtiunii autoritatilor de stat în administratia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor internationale. „Biblia ne învata sa pretuim tara în care traim si sa stimam autoritatile ei, sa le dam tot ceea ce le apartine acestora. Dar Biblia ne mai învata ca Stapanul nostru suprem este Dumnezeu si pentru noi, autoritatea Lui este cea care ne cere angajare neconditionata si deplina.” Urmarea raspandirii acestui document se poate intui usor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ton sa faca fata autoritatilor comuniste si temutei securitati.

Pe de alta parte, contextul international era într-un proces de schimbare, iar dorinta autoritatilor statale din Romania de a obtine „Clauza natiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui sir nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizica a autorului. Lucrul cu adevarat deosebit este acela ca acest document ajuns peste hotare, a silit autoritatile comuniste sa îsi revizuiasca comportamentul fata de cultele neoprotestante si sa dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viata interna a bisericii.

„Manifest crestin”

Un alt document cu un profund caracter istoric si spiritual al acelor timpuri este asa-numitul „Manifest crestin”, care se constituie ca o replica la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergand pe principiul opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele religiei crestine, pastorul Iosif Ton demonstreaza în mod admirabil, faptul ca societatea comunista a fost incapabila în a produce acel om nou, „constructor devotat si constient al comunismului.” Singura învatatura capabila sa produca un om nou este cea crestina.

„Sa spunem direct si deschis ceea ce credem si ceea ce vom cauta sa demonstram în continuare: cauza pentru care nu se realizeaza omul nou este tocmai ideologia materialista, atee. Fiindca aceasta este piedica cea mai formidabila care a fost înaltata vreodata, în calea formarii caracterului nobil al omului.”

Sufletul omului este însetat dupa lumea spirituala

Examinand obiectiile împotriva credintei aduse prin intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx si Engels, precum si prin tezele evolutioniste ale lui Darwin, Iosif Ton ne ofera o imagine sintetica asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învatatori, relevand contradictia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat sa produca aparitia omului nou, era el însusi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevarat nou, superior din punct de vedere moral si spiritual.

„Ceea ce se poate constata este ca materialismul a creat în oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfacut numai prin bunuri materiale si culturale; el este însetat dupa lumea spirituala si nu poate fi satisfacut decat în contactul viu cu aceasta.”

Locul crestinului în socialism

În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc cu claritate toate faptele istorice este ca religia crestina în forma ei autentica a fost cea care a reusit într-un mod nemaicunoscut în istorie, sa creeze un om moral si o societate curata si ca prabusirea credintei a avut ca rezultat prabusirea moralitatii societatii în ansamblul ei.” Acest manifest crestin lansat în cursul anului 1974 defineste în cele din urma, „Locul crestinului în socialism”, reliefand faptul ca nu este corect statutul de toleranta acordat crestinilor neoprotestanti.

„De Isus Cristos se tem numai aceia care ar vrea sa transforme lumea întreaga, dar care se tem ca aceasta transformare sa înceapa în ei însisi, în propriul lor caracter. Revolutia trebuie sa înceapa în noi însine, în fiecare dintre noi si aceasta o poate face numai acela care a iubit omenirea atat de mult, încat S-a rastignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea finala a acestui manifest era în ce masura comunismul avea sa accepte crestinismul autentic si daca avea sa respecte libertatile fundamentale ale omului.

Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974

Raspunsul îl cunoastem – comunismul a respins o astfel de oferta, iar în cadrul documentului „Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974”, vedem cum autoritatile statale au trecut la alte forme de discriminare si înabusire a cultelor crestine neoprotestante, prin retrogradari sau disponibilizari, prin amenzi pentru adunarile în familie si mai ales, prin persecutarea studentilor si elevilor crestini. Ca urmare a acestor lucruri, Iosif Ton, alaturi de înca patru personalitati marcante ale crestinismului evanghelic din Romania a întocmit un manifest numit „Chemarea la adevar”, care a fost citit la postul de radio „Europa libera”.

„Persecutarea noastra începe prin atitudinea generala a autoritatilor de la toate nivelurile fata de noi, credinciosii. Pretutindeni suntem priviti ca dusmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu si deschis, ca noi nu avem loc aici, ca suntem periculosi, ca stricam unitatea natiunii, ca subminam regimul.” Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj, abnegatie si jertfire de sine. Si nu întamplator trebuie mentionat acest lucru, pentru ca toti semnatarii aveau sa fie supusi detentiei, anchetelor brutale si persecutiei.

„Învataminte spirituale”

Lupta împotriva comunismului ateu din Romania nu a fost nici simpla si nici usoara. Aceste documente stau ca marturii ale celor care au avut curajul sa urmeze pilda lui Isus Cristos si a apostolilor Sai. Un lucru extraordinar pe care Iosif Ton l-a descoperit, avand ca baza inspiratia Sfintelor Scripturi a fost acela al caderii comunismului. Acest lucru l-a condus la speranta unui timp în care credinta avea sa fie libera, cand ateismul pretins stiintific si impus cu forta avea sa dispara si cand Evanghelia avea sa fie predicata în toata libertatea pe plaiurile romanesti. Fata de alti colegi de generatie, care nu vedeau decat o întindere progresiva si universala a comunismului, Iosif Ton a avut intuitia timpurilor pe care azi le traim.

Iata de ce, în ultima perioada a comunismului, atentia sa s-a concentrat pe formarea noii generatii de predicatori, care sa aduca lumina Cuvantului în spatiul romanesc. Aici poate, se observa cel mai bine, nu numai talentul de evanghelist, dar si cel de lider spiritual de exceptie al autorului. La finalul volumului „Confruntari”, sub titlul „Învataminte spirituale”, putem citi prin intermediul a doua interviuri, realizate de postul „Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebarile, framantarile, dar si raspunsurile pe care le-au gasit în acea perioada tulbure, pastorul Iosif Ton si sotia sa, Elisabeta.

Interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice

Putem spune ca experienta familiei Ton este un exemplu pentru ceea ce înseamna a fi un adevarat crestin, care Îl marturiseste pe Isus chiar si în vremuri de negura si de încercare. Si astfel, ne putem gandi ca niciodata întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atat de dens, încat sa-i distruga pe cei ce aleg sa ramana alaturi de Hristos. „Istoria nu este numai o însiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu si a învatat sa umble cu Dumnezeu stie sa vada interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice.”

Isus Hristos – Singura si adevarata implinire a vietii noastre

On By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, YouthLeave a comment

“O lupta-i viata”, spunea George Cosbuc. Dar din pacate, pentru multi este o lupta pentru succes, afirmare, pozitie, o lupta care oboseste si pana la urma, doboara. Dorul de a urca scari de pozitii sociale, de a fi recunoscuti de semeni ne da ghes de multe ori si ne trezim pur si simplu, aruncati in valtoarea unei batalii. Batalia cu noi insine si cu cei din jur. Dorinta de a depasi sau de a ne autodepasi, de a arata ce putem ca si indivizi este un mare “off” pentru multi dintre noi.
Copiii cresc cu lozinca: “Trebuie sa fii cel mai bun! Trebuie sa fii om de success!” Si incepe lupta. Adolescentii isi tes vise marete si lupta pentru a le materializa. Oamenii maturi sunt intr-o continua lupta de a excela. Cei trecuti prin viata, daca nu au realizat mare lucru, lupta cu frustrarea ca nu sunt “cineva”.
Viata este o competitie, as putea spune. Ne uitam in gradina vecinului sa vedem daca intamplator, capra mai rezista, acum, cand situatia economica este deplorabila. Ne incoltesc cu rautate seminte de invidie, daca vecinul n-a falimentat.
Fiindca se apropie marea sarbatoare a nasterii Domnului, ma gandesc mult la cum Domnul Isus a… coborat. A lasat slava cereasca si a coborat smerit printre noi. A venit intr-un mod atat de smerit! S-a nascut intr-o iesle, nici macar intr-o casa de oameni obisnuiti, ci intr-un grajd. Ce umilinta!
A mancat la masa cu vamesii si oamenii rosi de pacate. “S-a dezbracat de Sine”, spune Cuvantul Domnului. “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).
A coborat atat de mult, incat a acceptat moartea pentru salvarea omenirii. “Si inca moarte de cruce”.
Privindu-I coborarea de dragul meu, nu pot sa nu privesc in interiorul meu, nu pot sa nu ma intreb: cat de mult ma las transformata de acest adevar? Oare traiesc smerenia sau doar vorbesc despre ea? Smerenia este o lectie de adevarata inaltare.
Nu e gresit sa dorim sa urcam, dar SA URCAM SPRE HRISTOS! Nu e gresit sa dorim mai mult de la noi, dar sa dorim sa fim mai sfinti! Nu e un pacat sa ne propunem idealuri inalte, dar sa o facem in sfera spirituala! Fiindca toate celelalte trec, fiindca scarile pe care le urcam in societate ne duc la mandrie, si mandria este pasul dinaintea caderii.
Nu as vrea sa intelegeti ca acest eseu este o pledoarie pentru coborare, nu, este unul care indeamna la a urca trepte in relatia cu Domnul si in relatia cu semenii. Dar acest lucru nu se poate realiza decat prin coborarea de pe soclurile regesti pe care ni le-am faurit, soclurile pe care “eul” nostru domneste.
Daca vrem sa gustam dulceata comunicarii cu Domnul, trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El, si El este sfant. În umblarea Lui pe acest pamant a fost smerit. Chiar si acum, desi este incununat de slava, faptul ca El sta la usi incuiate si bate, mi se pare un fel de… umilinta!… El, Domnul Universului, bate la usile ferecate de pacat ale inimilor noastre: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3: 20)…. Pentru ca El vrea ca nimeni sa nu piara, “ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)… Pentru ca El S-a dat pe Sine pentru toti si a oferit o mantuire deplina, dar de care nu pot sa beneficieze decat cei care cred, cei care Îl accepta pe Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Daca pana acum ati stat departe de Domnul, azi este timpul cu smerenie sa Îi deschideti usa inimii , sa fiti o iesle in care Isus sa Se nasca! Este cea mai de valoare inchinare pe care puteti sa I-o aduceti Domnului, acum, de sarbatoarea nasterii Sale!
Haideti ca la aceasta aniversare a Domnului sa venim cu umilinta in fata Sa, a Celui care cunoaste cele mai tainice sentimente si stari ale noastre si sa Îl rugam sa ne curateasca sufletul de orice intinare, pentru ca acolo sa se nasca, sa creasca si sa domneasca Domnul Domnilor si Regele Regilor!

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois
www.orizontcrestin.org

„Biserica in asediu” de Petru Lascau – O carte despre propovaduirea credintei crestine in lumea contemporana

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Inspirational, Life and Health, literature, Romania, TheologyLeave a comment

Intr-o cunoscuta carte, numita „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfantul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos si lume. Astfel, folosind metafora cetatilor, Sfantul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflata in opozitie si lupta continua cu cetatea acestei lumi. Aceasta frumoasa ilustratie avea sa fie admirabil dezvoltata multe secole mai tarziu de catre predicatorul John Bunyan in doua carti monumentale, „Calatoria crestinului” si „Razboiul sfant”.

„Biserica in asediu”

Nu putem decat sa ne bucuram asadar, ca utilizarea acestor metafore fundamentale pentru intelegerea luptei spirituale ce se poarta de peste doua mii de ani sunt folosite si pentru a ilustra evolutia bisericii din Romania in perioada comunista si dupa aceea. Acest lucru il avem foarte bine evidentiat in cartea „Biserica in asediu”, scrisa de pastorul Petru Lascau. Ca intotdeauna, autorul, avand un talent extraordinar in ceea ce priveste exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne calauzeste in intelegerea fenomenului religios crestin din Romania. Plecand de la asediul bisericii de catre puterea ateismului comunist de dinainte de revolutie, suntem calauziti pas cu pas catre conflictul prezent, in care fortele ostile, de data aceasta imbracate in haine religioase, incearca sa distruga puterea Evangheliei in spatiul romanesc.

Pornind de la tragedia asediului cetatii Samariei, relatata in cuprinsul Scripturii, Petru Lascau isi structureaza cartea in mai multe etape, care cuprind evolutia bisericii crestine din tara noastra. Utilizarea termenului biserica crestina din Romania ar putea sa fie ambigua, pentru ca autorul nu doreste ca volumul de fata sa se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toti cei care respecta principiile invataturii lui Isus Hristos.

Marea lupta

„Afirmatia acestui titlu („Biserica in asediu”) poate fi socanta pentru unii dintre cititori. Biserica crestina este supusa constant unui asediu din partea fortelor raului, care se vor folosi de tot ce le sta la dispozitie pentru a o reduce la tacere, pentru a-i secatui energiile si pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atat de proaspat in minte exemplul bisericii din Romania, care a fost tinuta sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusa la tacere si moarte spirituala de liberalismul materialist al gandirii teologiei moderne. In Statele Unite asistam in aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei si al coruptiei alimentate de abundenta materiala.”

Prin urmare, asediul la care a fost supusa biserica crestina din Romania nu reprezinta altceva decat o parte a marelui front deschis de catre fortele raului impotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la aceasta perspectiva, intelegem ca este esential sa invatam lectiile istoriei pentru a putea face fata realitatilor prezente si viitoare, care in mare masura vor relua multe din temele luptelor despre care am citit in Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realitatile romanesti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizeaza o radiografie impresionanta asupra efectelor presiunilor exercitate de catre ateismul comunist in Romania. Astfel, o prima consecinta a fost cea a ridicarii de ziduri inalte intre confesiunile protestante din Romania, dupa principiul „Divide et impera”. Una dintre realizarile cele mai de seama ale comunismului se descopera prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la faramitarea bisericii lui Hristos din Romania.

„O alta expresie destul de vizibila a asediului este zidul confesional prin care ne izolam unii de altii din punctul de vedere al credintei. Imi aduc aminte cata furie a declansat atat la nivelul liderilor religiosi, dar mai ales la cel al politicienilor, cand in Romania am inceput colaborarea mai stransa cu unele dintre bisericile de alta confesiune. Aceeasi rezistenta am intalnit-o si peste hotare, in Chicago, atunci cand am organizat intrunirile tinerilor crestini din toate bisericile crestine romane din Chicago. Izolati unii de altii in spatele zidurilor confesionale din spatele carora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca si crestini, cu totul ineficienti pentru transformarea societatii in care traim.”

Lupta pentru supravietuire

O alta consecinta a asediului ateu se poate vedea in absenta bisericii de la datoria pe care o are fata de lume. „Biserica din Romania a ajuns o mare absenta din viata sociala. Daca in spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenta a mii de lucratori crestini, azi cu greu se mai poate vedea asa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de batrani au fost secularizate ca orice institutie. Contributia bisericii in aceste sectoare este nula. Absenta bisericii de la datorie, o absenta fortata, a fost apoi folosita de propaganda anticrestina pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de institutii crestine in societate.”

In legatura cu tehnica asediului, Petru Lascau enunta un principiu deosebit de relevant. „Asa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legaturilor asediatilor cu restul lumii. Izolati fiind, victimele vor cadea curand prada aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediatii vor inceta lucrul, resursele lor umane si materiale se vor concentra pentru supravietuire, spectrul foametei va crea deruta si deznadejde. In lupta pentru supravietuire, interesele colective dispar si instinctele de autoconservare ii vor face pe multi indivizi sa caute evadarea.”

„Vino sa vezi”

Mergand mai departe, Petru Lascau examineaza cauzele asediului. Astfel, identifica o prima mare problema, in strategia de lupta pe care biserica crestina a adoptat-o impotriva provocarii ateist-comuniste si ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii inauntrul organizatiei, utilizam azi tot felul de tehnici. Formatiile noastre muzicale, uneori slefuite pana la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” si nu atat de mult slavirea lui Dumnezeu. Pe aceasta linie, se inscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tanara generatie. Intreaga structura a bisericii se organizeaza in jurul acestei strategii „vino sa vezi”, iar atunci cand se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodata bani, pentru ca trebuie sa ii cheltuiasca cu tapitarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpararea unor cladiri mai mari, etc.”

Liderii

O alta cauza a asediului este reliefata de lipsa de viziune a celor aflati in pozitii de conducere. „Este o adevarata tragedie ca in fruntea unui popor sa se afle un om fara Dumnezeu, un om corupt si vandut idolilor. Este o drama sa ai in fruntea bisericii un lider compromis, fara viziunea lucrarii lui Dumnezeu, care nu urmareste interesele ei, ci mai degraba ale sale, un lider ce nu isi asuma responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a pastra aparentele.”

Petru Lascau concluzioneaza: „Un lider care va trasa o strategie gresita bisericii sale, o strategie de lupta contrara celei stabilite deja de Dumnezeu, isi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege in fruntea noastra oameni ai lui Dumnezeu, devotati slujirii Sale, oameni neprihaniti ce fac din inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu scopul vietii lor.”

Frica si necredinta

O alta cauza majora a asediului bisericii crestine rezida din frica si necredinta. „Frica este dovada sigura a nesigurantei mantuirii si a vietii vesnice. Ea dovedeste cat de putin ne mai incredem in cuvintele Domnului. Cand suntem gata sa murim pentru El, incepem sa gustam din adevarata libertate, pentru ca libertatea nu inseamna altceva decat ce ai tu in interiorul tau. Frica si necredinta te tin in blocajul asedierii pagane.”

In continuare, Petru Lascau ne arata care sunt „consecintele asediului” si enumera cateva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituala, luptele interne, pierderea tinerei generatii si necredinta. „In multe dintre bisericile noastre exista tensiune si nemultumire, lupte si partide. Rezolvarea situatiei nu se poate face prin predici despre dragostea frateasca, care sa ne adune la un loc. Energia spirituala a bisericii trebuie sa fie canalizata numai spre lucrarea lui Dumnezeu. In caz contrar, ea isi va croi drumuri neobisnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineinteles, nu ar fi suficient doar sa se zugraveasca imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decat la descurajare. Iata de ce, autorul ne propune si solutia biblica la astfel de probleme. Astfel, indruma spre intelegerea masurilor ce trebuie luate pentru timpul de fata, avand ca model imaginea leprosilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a interventiei miraculoase a lui Dumnezeu in timpul lui Elisei.

In primul rand, este necesara o judecata limpede, pentru a intelege faptul ca e necesar sa ne schimbam modul de a fi. Dupa aceea, trebuie sa actionam in vederea realizarii acestei schimbari. In acest sens, suntem chemati sa iesim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obisnuit in materie de religie si sa incercam cai noi, inspirate de Dumnezeu. Nu in ultimul rand, avem datoria de a reincepe lupta impotriva fortelor raului. Astfel, vom intelege ca biruinta a fost deja castigata prin Isus Hristos, iar vrajmasul este pus pe fuga.

„Aruncarea in tabara adversa a fost un act de disperare din partea leprosilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea si lipsa de perspectiva i-au adus la o hotarare de viata si de moarte. Nu vom lua decizii majore cat timp avem alternative in care putem eventual, evada. In fata unei crize, ne evaluam resursele si posibilitatile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rau e faptul ca Dumnezeu intra in calculele noastre numai atunci cand epuizam prin incercari, toate iesirile posibile.”

Uriasul care doarme

Exista o veste buna pentru fiecare dintre noi – potentialul pe care il are biserica crestina din Romania este imens, fiind asemenea unui „urias care doarme”, dar care poate fi trezit din amortirea de moarte in care a fost adus de catre ateismul comunist de dinainte de revolutie si de cel materialist de dupa 1989.

„Biserica de astazi este un urias care doarme. Institutionalizandu-se in ierarhii de diferite nivele, fiecare incearca sa lase celuilalt sa faca ceea ce ar trebui el sa faca. Piramidele structurilor de conducere creeaza zi de zi noi si noi nivele in ascensiunea pentru locul din varf, neglijand pana la indiferenta infrastructura bisericii, care ar trebui sa fie in acelasi timp, obiectul suprem al interesului sau: cei pacatosi, care au nevoie de mantuire.”

Pescuirea minunata

Alternativa pe care o propune Petru Lascau la suprainstitutionalizarea organizationala a bisericii crestine din Romania incepe de la o reforma individuala care sa evolueze colectiv, conducand la o trezire spirituala. Cei care gandesc la fel ar trebui sa se uneasca in rugaciune si actiune pentru a trezi uriasul din somnul sau, pentru a-L ruga pe Dumnezeu sa intervina sa schimbe acest curs al lucrurilor si sa ne ofere „o pescuire minunata”.

In acest sens, biserica poate sa fie asemanata cu o corabie ce trebuie condusa departe de tarm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogata in lucrurile spirituale si in salvarea celorlalti. „Lectia de pescuit data de Isus ucenicilor Sai ar trebui sa ne inspire, mai ales ca El este acelasi, neschimbat in dorinta Sa de a mantui intreaga lume. Detaliile acestei lectii sunt mai mult decat graitoare. Dincolo de spiritualizarea si daca vreti, interpretarea lor teologica, exista simplul adevar ca Isus ne vrea pescari de oameni.”

Este adevarat ca atunci cand purtam luptele Domnului, putem sa avem de-a face cu confruntari care nu vor fi usoare. „Multimea lucrarilor aparute in ultimii ani referitoare la suferintele si persecutiile crestinilor din multe parti ale lumii, in special din tarile marxiste, a scos in relief unul din aspectele contemporane ale crestinismului: suferinta. S-a constatat ca cei mai multi martiri crestini au fost dati de secolul XX. Numai in China comunista numarul lor se ridica la cateva milioane.”

„L-am intalnit pe Isus Hristos”

Se pare ca nu este suficienta „evanghelizarea prin stilul de viata” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degraba, este necesara o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce intrece orice imaginatie. „Sa ne imaginam scena cand Zacheu a batut la usa primului napastuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai ca inapoiaza banii luati in mod necinstit, dar si recunoaste fapta murdara savarsita, isi cere iertare si cand in uimirea sa, bietul om incearca sa afle motivatia unei astfel de minuni, Zacheu ii spune: „L-am intalnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat pacatele. El m-a invatat ca Dumenzeu este drept si ca asteapta de la mine sa indrept raul facut altora. Va puteti imagina o Evanghelie mai simpla si mai frumoasa? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o intreaga viata schimbata de Hristos.”

Dar bineinteles, nimic nu se poate face fara revarsarea Duhului Sfant, care ne va calauzi si imputernici sa fim lucratori pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat ca Dumnezeu nu a incetat si nu inceteaza sa faca interventii miraculoase in istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Insa El are nevoie intotdeauna de oameni sfinti, cu totul dedicati lucrarii Sale. Pe acestia ii inzestreaza cu darurile Sale, ii imbraca cu putere de sus si ii foloseste la raspandirea Evangheliei.”

Sa luptam sau sa fim infranti

Prin urmare, se poate iesi din asediul in care se gaseste biserica crestinsa din Romania, insa acest lucru presupune o actiune unita, menita sa dea la o parte orice opreliste pusa de vrajmas. Pe de alta parte, desi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrajmasului nu sunt si niciodata nu vor fi de o mai mica amploare, mai ales in viitor.

„Vrajmasul va folosi din nou fortele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va incerca din nou, inchiderea comunitatilor crestine intre ziduri pentru ca foametea spirituala sa ne macine fiintele duhovnicesti. Presiunile vor fi menite sa distruga credinta tinerei generatii si influenta crestina in societatea romaneasca sa fie din ce in ce mai putin simtita.” In fata unei asemenea realitati, nu ne ramane decat sa luptam sau sa fim infranti. Insa imaginea biruintei asupra ostirilor vrajmase din timpul lui Elisei ne inspira sa credem ca este posibil ca in spatiul nostru romanesc, atat din tara, cat si din diaspora sa se produca o schimbare majora. In masura in care tot mai multi oameni vor raspunde chemarii divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va raspandi de la inima la inima si de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru romanesc sa devina cu adevarat crestin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mantuitorului nostru? Iata care este adevaratul mesaj pozitiv al cartii scrise de pastorul Petru Lascau si merita sa fie urmat.

Dar de Craciun

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, literature, poetryLeave a comment

Motto: Paharul placerii

“Daca ti-ar intinde cineva o cupa de aur cu cel mai bun vin din lume si ti-ar spune: bea, insa vezi ca pe fund se afla un scorpion, ai bea oare?
In orice pahar al placerii pamantesti se afla pe fund un scorpion. Si, din nefericire, aceste pahare fiind atat de mici, scorpionul este totdeauna prea aproape de buze.” ( Sfantul Nicolae Velimirovici )

In fiecare cupa de placere,

Pandeste-un sarpe, buzele ce-l sorb –

De-aceea, insetat de-atata miere,

Ii gust veninul, si il pipai, orb –

Si imbatat de pofte efemere,

As vrea nicicand, paharu-i sa ating –

Dar gust de ieri, si astazi, gust imi cere,

Si prinde dulce-n plasa-i de paing –

De-aceea, de Craciun, Iti cer, da-mi mila,

Sa pot sa rabd placeri ce m-au sedus,

Si impartind din Taina Ta, umila,

Sa beau otet din Cupa Ta, Iisus!

14 decembrie 2009
Jianu Liviu-Florian

www.phoenixmission.org

“Scriu din dragoste de oameni” – Interviu cu prozatoarea Elena Buica

On By nelursIn Family, Interview, literatureLeave a comment

ElenaBuica2„Visele nu ma costa nimic si uneori, ele sunt atat de frumoase…!!!!”, obisnuieste sa spuna scriitoarea Elena Buica, autoarea volumelor “Crampeie de viata”, “Gand purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Nascuta in ianuarie 1933, in comuna Tiganesti, judetul Teleorman, Elena Buica marturiseste ca in viata, le datoreaza totul parintilor sai care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultura, pentru arta, dar si pentru perseverenta in munca, pentru autodepasire si pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba si literatura romana din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, pe care o absolva in 1965. Ca profesor de limba si literatura romana, Elena Buica a avut intotdeauna dragoste de copii si a incercat sa fie un model de referinta pentru elevii sai. In 1998, scriitoarea paraseste Romania si isi urmeaza fiica si pe sotul acesteia, stabilti din 1993 in Canada. In prezent, Elena Buica locuieste la Toronto, oras pe care l-a ales nu doar pentru ca i se parea mai aproape de visul american, ci si pentru ca este situat pe aceeasi paralela cu meleagurile unde ea insasi a vazut lumina zilei. Cand a luat hotararea stramutarii, scriitoarea a stiut ca va plati un pret, insa in opinia sa, este important sa inveti sa lasi evenimentele sa curga, sa te avanti in valtoarea viitorului si sa scrii o noua pagina in cartea vietii.

“Scriu din dragoste de oameni”

– Cine este Buni?
– Va raspund cu un fragment din proza scurta “Despre scrierile mele”:
“Cine sunt eu? Cu zestrea primita de la parinti, de la oamenii din mijlocul carora m-am inaltat, de la dascali si carti, cu ce am adaugat eu in dorinta de a-mi contura personalitatea, am vrut sa fiu un om in inima caruia sa cante viorile, sa straluceasca florile in culori proaspete, sa rasune trilurile pasarilor, sa fie lumina, caldura si bunatate, sa fie cerul senin in care sa pluteasca ingerul pacii si al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate ca s-a implinit cate ceva, asa mi-ar place.

– Ce rol are scrisul in viata lui Buni?
– Cautand mereu un loc pentru a aseza spiritul in matca lui fireasca, am descoperit scrisul, care a devenit bunastarea mea sufleteasca, timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele. Scrisul imi ofera o lume deosebit de interesanta pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective. Este lupta de a scoate la lumina intelesuri tainice, este terenul pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are in ea o poezie de o rara frumusete si o sete care ma tine departe de cinismul vietii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viata. Dar reusita in scris se plateste in fel si chip si nu de putine ori propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas, insomniile imi zvarcolesc patul, indoielile imi tulbura linistea.
Dar in esenta, scrisul este o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine. A devenit modul meu de a exista.

„Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context”

– Va rugam sa ne vorbiti despre debutul dvs. literar.
– Dupa pensionare am trecut prin mai multe fagasuri – cel mai insemnat a fost rolul de bunica – si apoi m-am asezat in cel al scrisului, la varsta de 70 de ani. Noul meu drum de viata a avut doi piloni. Cel dintai a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto – care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrica permanenta la aceasta publicatie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasa cultura Dr. Artur Silvestri, care a facut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalitati le aduc prinosul meu de recunostinta.

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Sunt teme diverse precum este si viata si sunt multe si foarte diferite trairile revarsate in scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rand cate un strop de lumina. In cativa ani de scriere, pana acum sunt sapte, am trait arderea mai multor etape de viata ce pareau ca nu incap in acest rastimp. Scrierile mele sunt oglindiri si reflectii, cautari si talmaciri de intelesuri. Ma cufund intr-o lume de ganduri si umblu prin amintirile mele in varful picioarelor, ca intr-o catedrala a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii inaltatoare sau tristeti tulburatoare, sperante inaripate sau zboruri frante, satisfactiile si durerile adaptarii intr-o lume foarte diferita de cea in care am trait aproape o viata de om, trairi si amintiri din propria-mi viata, dar si ale celor cu care s-a intersectat viata mea. Sunt preocupata sa las spatiu intre randuri pe unde sa se furiseze gandurile cititorilor cu care sa port un dialog intim. Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context.

„Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta”

– De ce ati optat pentru proza scurta, ce anume v-a determinat sa alegeti proza scurta ?
– Scriu proza scurta pentru ca mi se pare ca oamenii nu mai au timpul si ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in mijloacele de locomotie, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator.

– Sunteti o calatoare impatimita ?
– Va raspund cu un DA atotcuprinzator.

– In ce masura literatura dvs. de calatorie combina prezentarile documentare si descriptive ale locurilor pe care le-ati vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ?
– Se vede ca sunteti un reporter bine instruit. Asa de bine ati surprins esenta scrierilor mele de calatorie, incat intrebarea, contine in ea si raspunsul – in buna masura.
Ce as mai avea de adaugat !? Tarziu am simtit lasata in urma admiratia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire care s-a strecurat pe furis in intentiile mele, dar lasandu-mi spatiile libere in care sa imprim propria-mi pecete.

“E greu de definit cum se scrie acum”

– Una din marturisirile dvs. literare este urmatoarea: “Cuvintele au in spatele lor alte cuvinte, cu alte intelesuri si chiar dacã ajungi si la acelea, au si ele in spate lor alte cuvinte, cu alte intelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmane, ca sã lumineze peste timp un crampei din viata care a fost si asa cum m-am strãduit s-o fixez in cuvinte.” Intre volumele ce va poarta semnatura, exista licarul unui titlu preferat? Care este acesta si de ce?
– Imi iubesc cartile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crampeie de viata” (2005), “Gand purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). In toate am pus “fasii de suflet” atunci cand le-am dat viata. Dar “Gand purtat de dor”, monografia sentimentala a comunei in care am scos tipatul dintai, acel moment unic al ivirii mele pe pamant, darul vietii venit din Ceruri, Tiganesti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca insasi copilaria. Aceasta carte, ca si multe alte scrieri ale mele, exprima liantul dintre memoria anilor petrecuti in Tiganesti si viata de acum atat de indepartata ca timp si ca spatiu. Aflandu-ma la mii de kilometri distanta, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde ma aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine si isi cauta mereu drumul unde simte el ca este “acasa”. Scriind, la varsta de acum, am retrait inocenta copilariei cu miscatoare amintiri necuprins de frumoase si trairi profunde ca insasi intelepciunea senectutii, caci numai prin intelepciune te intorci la anii copilariei. Port in mine comorile sufletelor oamenilor din Tiganesti, un dar revarsat in mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am straduit sa ii fac mandri pe tiganestenii mei, traitori pe stravechi meleaguri pline de traditii si frumuseti.

– “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al strãmosilor nostri, fie cate o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmati la un moment dat. Care sunt rosturile dupa care se scrie astazi si ce recomandare ati dori sa le faceti celor ce se afla la inceput de drum in ale scrisului?
– E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literara nu a reusit o definitie. Nu exista un curent literar anume.
Tinerilor in ale scrisului le-as dori ca din operele lor sa razbata puterea biruitoare a faptei si a sentimentului nobil. Le doresc sa nu osteneasca in truda de a gasi unicitatea ideilor, a faptelor pe care sa le inalte pe piedestalul scrierilor, scrisul lor sa aiba culoare, sa aiba vibratie, sa aiba viata.

“Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”

– Cine sunt poetii si scriitorii romantici pe care ii admirati cel mai mult?
– Am avut pasiuni pentru multi scriitori si nu numai romantici. Au staruit in mine autori diferiti, in diferite etape de viata, dar m-am intors mereu la Eminescu, “Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”, cum il numea Arghezi. Ii cant sau recit poeziile cu aceeasi caldura tainica si proaspata ca in tinerete.

– La ce publicatii colaborati?
– Am publicat la mai multe ziare si reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar saptamanal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, in calitate de redactor sef literar; la “Starpress International on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literara”. Am publicat si ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, orasul Stefan-cel-Mare. Un loc deosebit il ocupa publicatiile la revistele on-line “Intermundus Media”, initiat de remarcabilul om de cultura Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicatiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucuresti. Mai recent public si in “Phoenix Magazine” din Arizona, in Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”.

“Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti”

– Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatura vie de cultura romaneasca in lumea canadiana.” Va rugam sa ne vorbiti despre contributia dvs. la promovarea culturii romanesti si despre premiile primite, ca recunoastere a meritelor dvs. in acest sens.
– Tot ce scriu isi are radacina in cultura noastra romaneasca. Romanilor mei le port romanitatea prin lumea intreaga, descriu intamplari in armonie cu viata lor in frumosul si dulcele lor graiu. Am scris despre frumusetile cuprinse in operele scriitorilor clasici, dar si contemporani.
Am primit doua premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul in decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENT? si PROMOVAREA LITERATURII ROMANE si altul in ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADITIILOR ROMANESTI.

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Toronto?
– In romanii aflati pe aceste meleaguri sunt trairi ale dorului de tara si de respect pentru istoria si valorile neamului nostru mai aprinse decat ale multor frati de-ai nostri care se gasesc intre granitele tarii. In strainatate oamenii traiesc cu un dor de tara in care s-au nascut, dor pe care nu-l pot intelege decat cei ce se afla ca noi.
Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti.
Ii admir pentru harnicia lor si pentru ca tin sus steagul demnitatii tarii noastre.

« Dor de primavara romaneasca »

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Blanda si buna Canada ne-a oferit o viata traita in normalitate. Aici am intalnit democratie, liniste si respect pentru legi, oameni cu zambet pe buze care iti transmit calmul si bucuria clipelor existentiale. Traim aici o viata frumoasa, cu recompense si bucurii, dar frumusetea vietii nu se obtine lesne, include eforturi, timp, dezamagiri, raniri, dureri, pierderi. Viata nu ofera nimanui o existenta asa cum si-o doreste si pentru toate bucuriile se plateste un pret. Nicio societate nu e perfecta si la randul nostru si noi suntem imperfecti. Dar tot in tot, avem motive temeinice sa-i aducem multumiri acestei tari care ne-a adoptat fara sa faca diferente intre fiii ei.
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene si cea prea scurta a primaverilor. De aceea, in fiecare an mi se face un dor nebun de primavara romaneasca.

– Cum este sa iti fie « Dor de primavara romaneasca » ?
– Chiar daca am 77 de ani, tot asa cum am spus in proza scurta inchinata primaverii, din care dau citatul de incheiere:
“… cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atita primavara/… Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!

– Cand ati fost ultima data Romania?
– Aproape in fiecare vara merg in Romania fiindca este neostoit in mine cantul doinei dorului de duca. Ma duc sa-mi vad plaiurie natale si oamenii cu toata zestrea lor primita de la Cel de Sus.

“M-am nascut cu duhul plecarilor”

– La ce lucrati in prezent si ce planuri de viitor aveti?

– Scriu ca si pana acum proza scurta si impresii din calatorie pe care intentionez sa le adun intr-un volum intitulat « Luminisuri ». Sunt scrieri care imi lumineaza viata si in care ma straduiesc sa strecor picuri de lumina si caldura sufleteasca pentru cei care se vor apleca asupra randurilor semnate de mine.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Scriind, citind, ascultand muzica clasica si populara romaneasca, ajutand in gospodarie si vara, mergand in calatorii.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoriile. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor ma adresez, celor de acum, dar si celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vamile Vazduhului. Ii am in fata si dialoghez in gand cu ei, mai ales cu cei care au inscris pe agenda zilnica fapta frumoasa si gandul curat. Vor fi si din aceia care nu gusta scrierile mele, dar eu le transmit si lor dragostea mea si un zambet impletit cu intelegere pentru diversitatea umana.
Daca sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde si de cel care le citeste. Se spune ca frumusetea se afla in ochii celui care priveste.

ABSALOM, FIUL MEU!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, literature, poetryLeave a comment

Corina3 „Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat

Luceafar al zorilor, cu negru suflet-

Te-ai pogorat într-un pamant uscat,

Si îngeri te-au urmat in al tau umblet.

In haul noptii grele, adanc tu ai cazut,

Piciorul tau s-a-mpiedicat pe stanca –

Esti fiul Meu, ce mort Mi S-a nascut,

Si dupa tine, inima-Mi mai plange inca.

In blid cu El, tu painea ti-ai intins,

Erai pribeag, strain fugit de-acasa

Cu suflet alb de lepra, cu ochi stins,

I-ai sfasiat cu ura, steaua-I luminoasa.

Chipu-ti frumos si parul des si greu,

De ramuri ucigase au fost prinse –

Te chem pe nume, Absalom, tu, fiul Meu,

Cu buze rosii – de pacat si sange-atinse.

Cine-ar putea sa-Mi stie mistuirea,

Cand în Eden, întai am blestemat –

Asa a fost sa-ti fie la-nceputuri rostuirea:

„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat.

Corina Diamanta Lupu

www.phoenixmission.org

"DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR"

On By nelursIn Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

Interviu cu Elisabeta Iosif, redactor sef, revista de literatura, carte, arta „Cetatea lui Bucur”, Presedinte Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti


ElisabetaIosifElisabeta Iosif este realizatoarea primului radio-reportaj romanesc si a celor dintai interviuri ale Radiodifuziunii Romane in direct, in dialog, pe parcursul unei expeditii stiintifice aflata in Antarctica. Autoare a volumelor „Zeita fara chip”, „Case cu ferestre luminate”, „Globul de cristal”, avand o experienta de peste 15 ani in radiodifuziune, Elisabeta Iosif primeste in 1991, PREMIUL SPECIAL-UNCER (Uniunea Nationala a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice). Acestei distinctii i se adauga in 1995, diploma de ”SENIOR AL PROFESIEI” pentru activitatea publicistica  in domeniul reportajului de turism cultural, iar in 2004, PREMIUL DE EXCELENTA pentru intreaga activitate scriitoriceasca. Elisabeta Iosif este Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor si Ziaristilor de Turism si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania  si a Uniunii Internationale a Ziaristilor.
„Singura bucurie erau cartile”
Spuneti-ne, pentru inceput, cateva date despre dumneavoastra: unde si cand v-ati nascut.
Cred ca, de cand ne nastem visam, ca in basme, ca traim intr-un castel in luminisul unei paduri. De fapt, totul e altfel in lumina sacra a copilariei, simbol al protectiei. Pentru mine adapostul acestei puteri misterioase, imperceptibile de siguranta a fost orasul in care m-am nascut, Bucuresti, intr-o dimineata a anului 1939, luminata de soarele ce aprindea stele in zapada proaspata a lui februarie, intr-o zi de 20.
In copilaria in care s-au rostogolit anii razboiului si ai secetei (ce a urmat), am invatat sa pretuiesc painea, pentru ca atat eu cat si sora mea, consideram o sarbatoare ziua, cand se impartea o franzela. Singura bucurie erau cartile imprumutate de la biblioteca de cartier, ce se afla in coltul strazii. Aveam cea mai incarcata fisa de cititor. Cred ca atunci mi-am jurat, ca imi voi cumpara carti , cand voi avea banii mei. Astazi, biblioteca pe care o am, este singura bogatie a mea. Dorinta cea mai mare a copilariei era sa avem si noi, ca multi alti copii, rude la tara, sa ne petrecem acolo vacantele, in natura. Desi adoram Bucurestiul si eram constiente ca era cel mai frumos si mai mare oras al Romaniei.

Bunicii de unde erau?
Bunicii dinspre tata (care s-a nascut in Bucovina – un loc de vis), emigrasera la 19 ani in Canada, fara a lua cu ei copilul ce nu avea nici un an, lasandu-l bunicii. Iar parintii dinspre mama, se mutasera in Bucuresti, dupa ce comuna Piua Petri, din Lunca Dunarii a fost inundata, desfiintata de pe harta. Asa ca nu aveam bunici la tara.

„Mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului”

De aici nevoia de mai tarziu, de „fuga” in mijlocul naturii. E o coincidenta faptul ca ati realizat la Radiodifuziunea Romana o emisiune de turism cultural si in presa scrisa de specialitate multe reportaje de calatorie in tara?
Dupa absolvirea Facultatii de Filologie am fost angajata la o revista a „Revistelor Agricole”. Intr-un fel tot cu „evadare”, cum spuneti, ( destul de rar) la sat. Au trecut cativa ani pana m-am transferat la Postul National de Radio, unde facusem practica ziaristica din timpul facultatii, fiindca, din anul al 3-lea fusesem admisa (scriam poezie) la cursul de „Specializare in Ziaristica”. Asadar, acum ma intorceam oarecum in Radio, pentru care facusem pasiune. Mi-amintesc zilele de practica la Actualitati, unde faceam de exemplu, pentru „Jurnalul de seara” mini reportaj de week-end, maxim 2 minute. Si ma intorceam tot la Actualitati, dar la „Agrar”, unde am realizat timp de un an „Viata satului”, o emisiune cu durata de o ora. Atunci mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului.

Si cand ati inceput sa faceti emisiuni de turism ?
Am avut privilegiul sa fiu solicitata, in urma unui concurs, sa fac parte din prima echipa , care a realizat emisiuni inca de la infiintarea Programului 3 ( noul program pentru tineret, 1973). La inceput am realizat „Femina club”, aflata in proiectul de „cluburi radiofonice”, atat de gustate de tinerii carora ne adresam. Apoi a aparut la orizont „Meridian club”, o emisiune de turism si calatorie pe glob. Dar cum noi nu ne deplasam inafara tarii (rar si pe cont propriu) reportajele externe erau realizate de scriitorii care mergeau la congrese , burse si conferinte diverse, de ziaristi, dar si de diplomatii cu reale inclinatii spre scris, aflati in diferite zone ale globului. Plecam cate o saptamana in tara, facand proiecte pe cate o idee, care era respectata si de colaboratori. Pana intr-o zi , cand ni s-a spus „sa ramanem pe meridiane romanesti, ca indemnam lumea la plecare din tara”. Si am facut un nou proiect „Drumuri de inima si tara”.

„Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca”

Apoi ati luat o serie de diplome. V-au fost recunoscute meritele de diferite institutii de cultura, nu?
Si pana atunci. A fost apreciata emisiunea, in ambele variante. Ne interesa ce spuneau aceia, care ramaneau pe lungimea noastra de unda. Atrasesem atentia miilor de ascultatori , nu numai tineri, cu „Meridian club”, primind scrisori, in care ne multumeau. Aflau astfel, noutati despre diverse zone de cultura ale lumii, noi descoperiri arheologice, „intram” in muzee, case memoriale cu ei, prezentam parcurile si rezervatiile Terrei. Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca. O parte erau cartile personale. Daca vrei sa faci reportaj, eseu, interviu, publicistica de calitate, citesti mult, te documentezi.

Si in ce context v-a cerut Muzeul National de Arta emisiuni?
Facusem, de exemplu, o editie „Potecile care duc la Brancusi”. Pe aceasta idee am solicitat de la colaboratorii externi materiale despre opera lui Brancusi aflata si in muzeele lumii. Emisiunea incepea la Hobita si se termina la Paris si New York. Au mai fost si alte emisiuni, de pilda, scenariul ce l-am scris, mergand pe urmele „Romaniei Pitoresti” a lui Vlahuta.

„Simbolul calatoriei este extrem de bogat”

– Prin ce se deosebeste reportajul de turism cultural radiofonic de cel pentru presa scrisa?
Nu i-as mai spune reportaj de „turism”. Notiunea de „turism” s-a golit de continut. La noi exista numai turism de week-end. De fapt, noi trebuie sa vorbim de calatorie, ca o forma de turism a secolului al XXI-lea. Fiindca simbolul calatoriei este extrem de bogat. Nu se rezuma numai la cautarea, la cunoasterea unui loc peisagistic unic sau la descoperirea unor centre spirituale. Calatorie mai inseamna si initierea in cultura unei zone de pe glob. Jean Chevalier si Grison Pierre, scriitori francezi, specialisti in istoria civilizatiilor, vorbesc despre drumetii care au dat nastere la aventuri nenumarate, de exemplu la „Calatoria spre soare apune”, care sunt de fapt drumuri ale cunoasterii (ce facem si noi, cand plecam in excursii, pelerinaje, nu?). Ei vorbesc si de opere literare ce oglindesc acest lucru: „Calatoria lui Gulliver” de Swift sau „Pantagruel” de Rabelais.

Prin ce se deosebeste, asadar, nu o opera literara, ci un reportaj radiofonic de prezentarea unui traseu turistic sau a unui muzeu, de cel din presa scrisa?
Intr-un fel nu trebuie sa se deosebeasca. Un reportaj e reportaj.

„Radioul este credibil de cand exista”

Imi imaginez, ca urmeaza un „dar”,..
Dar…pentru reportajul de radio trebuie sa se tina seama de cel putin doua caracteristici. Cand cineva scrie ceva ce se transmite in eter, acel material trebuie sa treaca dincolo de microfonul care transmite cuvantul scris. Mesajul reporterului sa fie facut „vizibil”, propozitia e concisa. Cateva idei in cuvinte putine, pe care si le imagineaza…Uneori se introduc si scurte interventii ale celor din jur. Materialul se „coloreaza” cu alte voci, se da o anume credibilitate cu rumoarea de la fata locului, etc.

Cu alte cuvinte „sa vezi” ceea ce se spune la radio si pentru ca e o vorba „asa s-a spus la radio”, adica e exact, e adevarat…
Radioul este credibil de cand exista, incepand cu ora exacta.

Si ce mai trebuie ?
E o adevarata scoala , se fac lectii si de dictie pentru aceasta. E o maiestrie a captarii ascultatorului, se intra chiar in dialog cu el, printr-o intrebare retorica, de exemplu. Dar foarte importanta e vocea care retine atentia. E o arta care se invata citind la microfon, refacand frazele. Vocea sa vina din interior. Fiindca, o voce plata, egala, nu ajunge la cel caruia i te adresezi. O voce calda atrage. Inflexiunile ei, interpretarea frazei pe ideea logica, intr-un mod clar, transmite mesajul, care, spre deosebire de presa scrisa , e spus in putine cuvinte. Se tine cont ca, „vorba zboara”, nu te mai poti intoarce la idee, ca pe pagina scrisa. Si mai e ceva. Vocea particularizeaza. O recunosti de la distanta. Asa dar, „dialogul’ cu ascultatorul e provocator, cand transmite ceva special, despre un centru cultural, un muzeu sau o destinatie de calatorie (veniti sa vedeti!). Iar un loc cu valente culturale te atrage mai mult, cand se porneste de la o legenda, de la o poveste sau de la un obicei specific zonei.

„Calatoria are loc in interiorul insusi al omului”

O adevarata lectie de Radio, utila tuturor ! Dar, dupa parerea dumneavoastra, turismul da posibilitatea dezvoltarii unei legaturi intre natiuni? Putem crea prin calatorie punti intre culturi ?
Intotdeauna, calatoriile au avut ca punct de plecare cunoasterea culturii civilizatiilor lumii. Drumul spre centrele spirituale, spre diferite zone ale Terrei e un mijloc de a descoperi si alte civilizatii. Experientele noi ne imbogatesc cunostintele. Numai printr-o deplasare la fata locului (informandu-te inainte) aflam cum traiesc alte popoare, ce cultura au, vizitandu-le muzele, rezervatiile naturale. ?tiind istoria acelui popor, descoperim uneori traditii sau obiceiuri apropiate noua. Pelerinajul la fata locului starneste dorinta de cunoastere concreta si spirituala, deschide o poarta spre intelegere. De fapt, in ultima instanta, calatoria are loc in interiorul insusi al omului.

”Inteleptii Cetatii”

Sa revenim la activitatea dumneavoastra de la Societatea Romana de Radio. Timp de aproape 7 ani ati realizat o emisiune cu personalitati din diverse domenii. ”Inteleptii Cetatii” a fost si o emisiune pentru Fonoteca de aur a Postului National de Radio. Ati dori sa ne impartasiti un eveniment special, o intalnire neasteptata, o surpriza placuta de la una din editiile acestei emisiuni?
Desi Seneca spunea ca, „nimeni nu ajunge la intelepciune din intamplare”, iar Ovidiu sustinea ca, „ intelepciunea vine o data cu anii” am constatat, totusi indiferent de varsta, o coordonata comuna a inteleptilor invitati in emisiune: respectul pentru adevar, despre care A.I. Herzen afirma ca : „reprezinta inceputul intelepciunii”. Fiecare intalnire cu „inteleptii cetatii” a fost un eveniment, o intalnire in care s-au spus multe adevaruri, in care vorbeau faptele. E minunat cand descoperi o personalitate in complexitatea ei. A fost fascinant sa cunosc atatia intelepti ai neamului de diferite profesiuni. De aceea imi este greu si ar fi nedrept sa vorbesc despre cineva si sa nu-i numesc si pe ceilalti. Am sa amintesc totusi, doua personalitati care nu mai sunt printre noi, dar care au lasat viitorimii lucrari si lucruri de necontestat. Am sa povestesc pe scurt. Am asteptat trei zile, intr-un Sibiu canicular, dialogul pe care doream sa-l realizez cu IPS dr. Antonie Plamadeala, fostul Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Era foarte bolnav, si m-a primit stand intr-un scaun cu rotile. Vocea sa insa, avea duritate de cristal, era puternica, atunci cand dorea sa sublinieze ceva. Am fost ultima si singura persoana careia i-a dat un interviu inainte cu cateva luni de a trece in nefiinta. De aceea consider dialogul, intr-un fel, un testament lasat noua si poate, Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ma impresionase lucrarea sa „Academia Sambata”, pe frontispiciul careia scrie „de spiritualitate, cultura, arta si stiinta”, pe care o vazusem cu diferite ocazii, in timp ce se ridica sau se finisa. Am sa redau cateva idei din dialogul purtat:
„Rolul Academiei de la Sambata de Sus”, mi-a spus, „este cel de culturalizare a neamului romanesc. Este facuta absolut independent fata de alte academii din lume. Am gandit-o sa fie pentru poporul roman, in primul rand un mijloc de repunere in prim plan a valorilor crestine. Dar am gandit-o ca un loc de organizare de conferinte si ceva mai mult: sa fac un spatiu de vacanta pentru preotesele si preotii de la noi. La inceput nu i-am dat importanta pe care o va lua si a dobandit-o intr-un an de zile, ca o casa, care sa fie locuita de cei care vor sa participe la congrese, fiind acum mult mai mare si mai importanta. Pe mine ma intereseaza un singur lucru si anume, ca poporul roman sa beneficieze de aceasta Academie. Am ridicat-o langa ctitoria ortodoxa a lui Brancoveanu din mijlocul Transilvaniei, la poalele Muntilor Fagaras, cu un peisaj mirific, pentru a oferi un loc placut”… Am profitat si l-am intrebat de prestigiosul muzeu ce are si o biblioteca cu incunabule, cu sute de volume incepand din secolul al XV-lea: „acolo am si scrisorile de mare valoare, ale lui Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu…Vreau sa le expun si pe multe altele importante, pentru educarea tineretului, mai ales pentru tinerii care vor sa ia model. Pentru ca intotdeauna modelul il face pe cel ce vede sa doreasca sa realizeze si el ceva”. Tot despre modele mi-a vorbit si Artur Silvestri, care a plecat dintre noi acum un an de zile, la sfarsit de noiembrie. El gandise pentru mintile luminate ale romanilor de pretutindeni adevarate „foruri” pentru „ideile- forta”, adunate ca pe un patrimoniu al tarii in imperiul sau mediatic, unde le-a dat incredere scriitorilor si publicistilor romani, mai putin cunoscuti, in valoarea lor creatoare. Pe Oamenii Mari, cei care au ramas modelele neamului ii numea „Inteleptii secreti ai natiei”: „Scoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate ”pe ulita”, in biblioteci, la Academie, intr-o Academie care avea marile gradini de Lyceum; asa imi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigureaza si explica, marile gradini in care ii intalneam….Si am incredintare ca traim intr-o lume ce ne vorbeste in fiecare clipa…intr-un orizont al tainei, unde tot ceea ce este vizibil poate sa ascunda si o alta realitate, cu sensurile ei indistincte si care vor sa comunice cu noi…Nu suntem de acum doar, suntem dintr-un „undeva” ce se recapituleaza tot timpul si se repeta, traducandu-se in ceva ce ne vorbeste”.

Cenaclul „Cetatea lui Bucur”

Minunata este gandirea inteleptilor neamului. Printre ei se afla si aceia, care au participat la scrierile adunate in cartile colective, gandite pe cate o idee de Artur Silvestri. Stiu ca ei sunt prezenti in continuare, scriind la revistele create de Artur Silvestri in Asociatia Romana pentru Patrimoniu, acum sustinute si ingrijite de sotia sa, Mariana Braescu Silvestri. Printre aceste reviste se afla si „Cetatea lui Bucur” a carei redactor sef sunteti, adunandu-i pe scriitorii despre care vorbeati si in jurul revistei si al cenaclului cu acelasi nume. Ce ar trebui sa stie o persoana care doreste sa participe la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”?
Cenaclul e o sansa pentru toata lumea. Totul e sa vada, cum spunea Constantin Noica, minunile din jurul lor si sa le descrie: „minunile – miracolul naturii, al cuvantului, al omului, al iubirii. Ne trebuie foarte putin sa descoperim miracolul. Nu avem decat sa intindem mana, ca in rai, si sa le culegem roadele”. Cel care a cules roadele gandirii sale , cum spune Noica, intr-o carte este invitat sa-i lansam acea carte in cenaclul nostru. Fiindca , fiecare carte e plina de intelepciune, iar cum spunea Blaga, ”intr-o cultura, substanta ei se revela in subiecte”.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
As raspunde printr-o cugetare a lui Constantin Noica: ”Cuiva care ne cuprinde, sa-i cerem in fiecare inceput de ziua: <<Fiinta noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Fa astfel, incat faptele si iubirile noastre sa aiba sens si ca ziua noastra sa tina>>.”