Tag: apostolul Pavel

CAUTAM MODELE!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Crestine suferim acut de o mare Criza –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânara generatie.

Putem intreba si sonda, în care domeniu exista acum oameni  modele de urmat? Televiziunea informeaza ce se întâmpla în lume si promoveaza diverse modele, dar ele, în fapt, nu corespund, caci nu sunt demne de urmat.

Pâna la un punct sau doar pentru un aspect al vietii lor, ar putea sa fie un model pentru altii, deoarece la o cercetare mai atenta a vietii sale vom constata ca el nu e un model.

În acest sens, ma gândesc la sportivul român Horia Tecau, promovat peste tot în lume de mass media, care a câstigat în 29.01.2012, la dublu mixt, împreuna cu americanca Bethanie Mattek-Sands, turneul de Mare Slem de la Melbourne. Si e primul român care a intrat în aceasta galerie a campionilor dupa 40 de ani, cf. Gazeta Sporturilor (Ilie Nastase la mixt la Wimbledon-1972; Virginia Ruzici, în 1978, la Roland Garros, însa la dublu fete).

De ce îl remarc ca un posibil model – pâna la un punct – pe Horia Tecau? Deoarece el a ramas tenace pe fâsia îngusta a preocuparilor si pregatirii si antrenarii îndelungate de la vârsta copilariei si pâna la 27 de ani, prin grija parintilor lui. El nu s-a încurcat si împiedecat pe drum ca un Florin Mergea, talent enorm, cu care câstigase ca junior si alte finale de Mare Slem. Dar Mergea s-a stins repede, netinând mâna pe plug…

***

Apostolul Pavel

„Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. Unii s-au îngâmfat si si-au închipuit ca n-am sa mai vin la voi. Dar daca va voi Domnul, voi veni în curând la voi, si atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în vorbe, ci în putere. Ce voiti? Sa vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste si cu duhul blândetii?” (1 Corinteni, 4.14-21)

Copiii învata de la cei mai mari, parinti si învatatori, prin imitare. Învatatoarea si mama, pe fiecare ne-au învatat cum sa tinem creionul în mâna pentru scris si desenat. Cu mâna ei, dar si cu îndemnul, mama a condus mânuta copilului si atunci când l-a învatat sa-si lege sireturile la încaltaminte. Îi învatam cum sa se poarte previzibil, pentru situatii imprevizibile. Odata un câine înainta catre un copil amenintator. Dupa ce a scapat, mama l-a întrebat: Cum ai scapat? Mama, a zis copilul, am închis ochii si m-am rugat la Dumnezeu si am zis asa: „Doamne, Tu care ai zis ca dai hrana leilor, da si acestui câine hrana, sa manânce, iar pe mine sa ma lase sa ajung acasa.” Pentru credincios, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, nu lipseste nici într-o nevoie!

Apostolul Pavel aflase si el de Marea trimitere facuta ucenicilor Sai de Domnului Isus înainte de Înaltarea sa la cer:

„Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.”

Pavel a cautat sa împlineasca întocmai cerintele Domnului. El a facut ucenici în Corint si i-a pastorit si i-a învatat si le-a trimis pretioasele sale Epistolel inspirate de Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, actioneaza cu responsabilitate în largirea si consolidarea Împaratei lui Dumnezeu.

În textul de stiudiu de mai sus, 1 Cor, 4.14-21, Pavel creeaza o atmosfera propice pentru ceea ce doreste sa transmita comunitatii cu care se afla într-o fructuoasa partasie. Relatia lui Pavel cu cei din Corint este definita de acele cuvinte minunat alese: va sfatuiesc; copii preaiubiti ai mei; parinti.

Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele.

Apostolul, îi sfatuieste ca un tata pe copiii sai, iubiti! Nimeni nu te întelege si nu te iubeste si nu te sfatuieste mai bine, decât un tata.

În Evanghelii si Epistole avem modelul divin-uman: Tatal nostru-Dumnezeu, care ne este si tata si mama, care împlineste în mod desavârsit acele aspecte la care se refera Pavel:întelegerea, iubirea, sfatuirea. Tatal are si întelepciunea si dragostea si puterea de a raspunde dupa nevoi slabiciunilor copiilor sai. Si e de datoria tatalui sa faca acest lucru.

De aceea, inspirat, Pavel se recomanda sub metafora de parinte.

Poti avea multi învatatori în viata ta, dar cine-ti e parintele spiritual?

Vedem ca azi, majoritatea tinerilor nostri îsi aleg drept parinti spirituali oameni care au o morala si o filozofie de viata îndoielnica si dubioasa, ba chiar catastrofala.

Nenumarati tineri, îsi iau ca izvor de întelepciune si idoli spirituali, modele din îndepartata Indie, pe cei care au dus în boala si ratacire pe multi adepti. Unul dintre ei, ceva mai nou, e Osho, care a ajuns lider de opinie si filozof, profesor universitar la 25 de ani. Filozofia sa si învatatura sa sunt atât de periculoase încât tinerii înca de la un prim contact cu opera sa îi ramân fideli. Filozoful, dupa o munca universitara de doar câtiva ani, pleaca în America unde îsi întemeiaza un orasel cu adepti, pe undeva aproape de Dallas si, fiind unul dintre cei mai publicati scriitori în viata, face si multi bani. Dar americanii, simtind cancerul spiritual Osho, fac tot posibilul si-l expulseaza ca persoana non grata, fara drept de revenire în USA…

Însa numerosi tineri sunt atinsi de acel cancer Osho de care nu mai reusesc sa scape, boala instalându-se adânc în ei, secatuindu-i de orice putere de ridicare si de umblare în lumina si adevar.

La fel sunt de periculoase si alte filozofii, cum este si yoga. Cât întunerec spiritual a promovat si pipernicitul guru român Grig Bivolaru! Fara nici un efort, yoga si adeptii sai, reuseste anual sa inregimenteze o multime de adolescenti si oameni maturi care, în fapt, nu fac decât sa promoveze imoralitatea si murdaria pornografica a secolelor întunerecului (XX si XXI), îndrumati spre întunerecul gros al spiralei sinuoase si mincinoase, în detrimentul unei morale si trairi oneste, pe calea cea dreapta si luminoasa oferita de Evanghelia Mântuitorului Isus Cristos.

***

Sa cunoasca azi, prin Biserica

Apostolul Pavel  scrie bisericii din Efes asa:

“Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos si sa pun în lumina înaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, dupa planul vesnic pe care l-a facut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni, 3.8-11)

Asa vrea Dumnezeu, Creatorul nostru, ca noi sa primim cunoasterea în detaliu prin Biserica, prin lucrarea bisericii, deci prin oamenii bisericii.

a) Invatarea si învatatura se primeste sub calauzirea Duhului Sfânt:

Ioan, 16.13-14: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca în tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.”

  • Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, se promoveaza pe Sine, învatatura Sa,  nu aceea a oamenilor;

b) Biblia se interpreteaza prin Biblie (ceea ce e duhovnicesc prin ceea ce e duhovnicesc):

 „Fiindca mai întâi de toate, sa stiti ca nicio prorocie din Scriptura nu se tâlcuieste singura. Caci nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt. ” (2 Petru 1.20-21)

– fiecare om, el personal, trebuie sa studiaze Scriptura; abia mai pe urma, celor care au credinta, asemenea celor doi care mergeau spre Emaus împreuna cu Isus, Domnul Însusi prin Duhul Sfânt le va deschide mintea sa înteleaga Scripturile:

„Atunci le-a deschis mintea, ca sa înteleaga Scripturile. Si le-a zis: „Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa învie a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, începând din Ierusalim.” (Luca 24.45-47)

Concluzia care se impune e aceea ca Modelele de urmat se vor gasi printre acei oameni care sunt trimisi si împuterniciti de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, din Biserica vie a Mântuitorului, care-l proslavesc pe Dumnzeu!

Doar aceia care, cu mâna pe inima, cu constiinta curata, vor putea declara ca si apostolul Pavel:

Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Isus.

Unii – din Biserica Domnului din Corint – ziceau ca sunt ai lui Pavel, altii ai lui Apolo, altii ai lui Chifa (Petru).

De ce nu puteau ei, cei din Corint, sa-i aiba parinti spirituali pe Chifa sau Apolo?

Nu puteau sa-i aiba pe acestia parinti spirituali, deoarece Pavel a înfiintat biserica din Corint, pe el l-au avut între ei mult timp, peste 1 an si jumatate. El le-a fost o pilda în toate. Cu Pavel au avut ei comuniune, partasie, împreuna au trait mai mult timp.

Si din celelalte scrieri ale apostolului Pavel, constatam felul de purtare exemplar al lui Pavel.

– Daca soseste Timotei, aveti grija sa fie fara frica la voi; caci el este prins ca si mine la lucrul Domnului. Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult sa vina la voi cu fratii, dar n-a voit nicidecum sa vina acum; va veni însa când va avea înlesnire. (1 Cor., 16.12-14)

– Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.1 Cor., 4.17

– Dumnezeu ne-a gasit vrednici sa ne încredinteze Evanghelia, cautam sa vorbim asa ca sa placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cerceteaza inima. (1 Tesaloniceni, 2.4)

– Voi sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, ca am avut o purtare sfânta, dreapta si fara prihana fata de voi care credeti. Stiti iarasi ca am fost pentru fiecare din voi ca un tata cu copiii lui: va sfatuiam, va mângâiam si va adeveream sa va purtati într-un chip vrednic de Dumnezeu, care va cheama la Împaratia si slava Sa. (1 Tesaloniceni, 2.10-12)

 Ce model urmezi? Unul care calca pe urmele lasate de Domnul?

Celor care se cred si sunt modele, primesc întrebarea:Esti un model?

Caci trebuie sa crestem mereupentru ca fiecare, la maturitate, sa fim, în acelasi timp, un model de parinte spiritual, dar si un ucenic al Domnului Isus Cristos!

Doamne Isuse, ajuta-ma sa urmez un model care calca pe urmele Tale!

MODELUL DE URMAT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

„Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Creștine suferim acut de o mare Criză –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânăra generație Continue reading “MODELUL DE URMAT” →

Drumul poeziei spre îndumnezeire

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila POPOVICI


Cuvântul civilizat în greceste înseamna domesticit, cultivat, altoit, pentru a produce roade mai hranitoare si mai gustoase. Omul civilizat ar fi omul altoit, acela care se altoieste el însusi si altoirea se face cunoscând. Cu privire la necesitatea îmbogatirii cunostintelor din viata noastra, Andrei Plesu spune în cartea sa Despre Îngeri : „Esti ceea ce stii sa-ti adaugi.”

Civilizatia era definita, la un moment dat, ca fiind nivelul de dezvoltare a culturii materiale si spirituale ale societatii. În cartea sa Civilizatia greaca, Andre Bonnard scria: „Civilizatia este totalitatea inventiilor si descoperirilor facute pentru a proteja viata omului, a o face mai independenta fata de fortele naturii; a proteja viata omeneasca, dar si a o înfrumuseta, a spori bunastarea tuturor, a face sa creasca bucuria de a trai într-o societate în care se stabilesc relatii mai echitabile între oameni.” Dupa nenumarate definitii date conceptelor de cultura si civilizatie de-a lungul vremurilor, s-a stabilit în cele din urma, ca civilizatia include în sfera ei procesele care raspund exigentelor vietii practice, iar cultura include domeniul spiritului si al intelectului, împreuna urmarind realizarea plenara a omului, a vietii si a comunitatii umane.
Cultura este definita de un autor ca fiind tot ce ne amintim dupa ce am uitat ce am învatat. Sa nu întelegem gresit! Este doar o uitare aparenta. Aceasta uitare este valabila doar în cazul neimplicarii structurii sufletesti în procesul de învatare. În cazul participarii sufletului, cunostintele trec în subconstient ca într-o Banca de date a creierului uman si de acolo, în anumite momente ale vietii, ies sub forma unor raze de lumina, definind sensurile cele mai importante, adica esenta lucrurilor. Nici nu stim când vine acel moment necesar chemarii cunostintelor aparent uitate. În viitor se presupune ca nu vom avea nevoie de atâta memorie, întrucât calculatorul face aceasta treaba cu un randament mult superior unui creier uman, dar omul este cel care comanda extragerea datelor, omul poate simti, poate gândi si din gânduri se nasc idei, prin reflexivitate, ca gând al gândului si… „Un gând frumos poate sa fie ca o biserica în care omul îsi odihneste sufletul” scria undeva Regina Maria.

Constantin Noica expunea cele patru motive pentru care merita sa faci cultura: 1. Cultura este singura sursa certa a unei bucurii permanente, bucuria fiind altceva decât placerea; 2. Cultura este adevarata forma de maturitate a spiritului; 3. Cultura este singurul loc în care libertatea e la ea acasa; 4. Disciplina culturii e o forma foarte eficienta de igiena a spiritului.

În India cultura s-a facut sub arbori (upanisade), în Grecia prin poeti, în lumea araba sezând turceste. În ultima instanta, a face cultura, înseamna: „Sa-ti chemi prietenii vazuti sau nevazuti, si sa faci cu ei castele”. Dar aceste castele trebuie cladite cu caramizi sau pietre solide, pe o fundatie tot atât de solida pe care o numim morala. Numai atunci omul poate deosebi Binele de Rau, Binele fiind armonia gândurilor si a faptelor, iar Raul, negatia vointei de bine. Morala trebuie sa stea la temelia culturii si a vietii politice a unei societati, ea fiind modul de comportare al individului în familie si societate. Întâi morala si numai apoi democratia. Pericle, general, orator si om atenian, conducator al Atenei între anii 443 si 429 î.Hr., a instaurat democratia ateniana, fiind un om inteligent, cinstit, patriot, elocvent. În aceste vremuri, se pare ca multi au ales întâi democratia si de abia mai târziu s-au gândit la morala. Heinrich Heine afirma ca o natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o înalta forta morala. Socrate, aceasta stralucita minte a lumii antice, obisnuia sa repete ca fericirea unui om pe acest pamânt este conditionata de virtute, ca virtutea este stiinta, ca atare poate fi învatata de oameni; daca omul devine cinstit, el va fi capabil sa practice cunoasterea corecta. Pentru Socrate viata omului devine o tema morala, omul trebuind sa-si daltuiasca sufletul continuu, pentru realizarea binelui si eliminarea raului. În realitate, multi oameni stiu foarte bine ce este bine si corect, dar fac ceea ce este rau si incorect. Pe de alta parte, moralitatea nu poate exista fara libertate, unul dintre bunurile vietii noastre. Atunci când un barbar da frâu liber bestiei din el, aceasta este o falsa libertate. El rabufneste, de cele mai multe ori lezând pe cei din jur, deci el nu este liber, asupra lui preseaza „veninul” si nu se poate stapâni. Cu adevarat spunea cineva: „Pentru a putea sa fii liber, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria”. Dar pentru a-ti înfrânge barbaria, trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul, dobândind astfel libertatea spiritului; sa stii ceea ce poti cunoaste si ceea ce nu poti cunoaste, si sa mai stii ce trebuie sa faci si ce nu trebuie sa faci. Socrate, profund gânditor, cu modestia ce-l caracteriza, vorbea despre posibilitatile noastre de cunoastere care sunt limitate, despre faptul ca nu trebuie sa tindem a cunoaste dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. Dar care ar fi limita? Cum ne putem da seama când si unde trebuie sa ne oprim? Un om care a dobândit virtutea, este un om cinstit, el poate discerne binele de rau si va sti când si unde sa se opreasca, va sti pe ce cale sa mearga. În contrast cu gândirea lui, un alt filozof, din secolul XIX, Friederich Nietzsche, dorea sa amplifice puterea omului, sa poata ajunge un supraom. Conform ideilor sale, moralitatea nu depinde de marinimie, bunatate, corectitudine, ci de puterea celui mai tare. Astfel scopul final al omului si al societatii nu este acela de a-l face pe fiecare om fericit, ci doar pe câtiva, pe cei mai puternici. Iubirea pentru el nu era o virtute, ci o slabiciune, caci atunci când omul iubeste, spunea el, nu poate lua hotarâri mari si serioase, deoarece este influentat de iubire, care, în concluzie, pentru el, era un rau. Ce era binele pentru Nietzsche? A fi curajos era bine. A avea un scop în viata, a fi dur cu ceilalti pentru a-ti atinge scopul. Trebuie sa calci pe ceilalti pentru a urca tot mai sus. Fac o paranteza amintindu-mi de proverbul francez: „La raison du plus fort est toujours la meilleur!” Vai de noi, cei care ne-am izbit de aceasta etica! Sa revin la ideea de mai înainte! Astfel Nietzsche spera ca puterea si supraoamenii vor realiza o noua lume plina de fericire si prosperitate. A fost numit „falsul profet”, întrucât era o fire blânda, miloasa, cu o educatie crestina primita de la parinti, dar un aristocrat bolnav în cele din urma, individualist, vesnic simtindu-se izolat.

Apostolul Pavel spune ca legea morala e înscrisa în inima omului. Alaturi de legea morala exista si o constiinta morala. Cu ajutorul constiintei morale omul este în stare sa judece si sa aprecieze ideea de bine. Constiinta morala este dispozitia sufleteasca a omului care-l îndeamna sa se conformeze legii morale. Constiinta este deci organul de cunoastere, aplicare si împlinire sau neîmplinire a legii morale, condusa fiind de logica. Si în final este liberul nostru arbitru. Immanuel Kant pretuia în mod deosebit argumentul moral. El spunea ca este firesc si logic ca în lume, virtutea sa aiba drept rasplata fericirea si întrucât în lumea aceasta raportul dintre virtute si fericire, viciu si nefericire nu se realizeaza întotdeauna, se postuleaza existenta altei lumi si existenta unui judecator, care nu poate fi decât Dumnezeu. Aceasta argumentare a devenit pentru el, izvorul religiei. Dupa Kant, Dumnezeu, libertatea si nemurirea nu sunt obiecte de cunoastere teoretica, nu pot fi deci demonstrate stiintific, ci sunt obiecte ale ratiunii practice, deci nu pot fi justificate decât moral. Viata omului a fost si este o lupta, iar în prezent traim o perioada a vietii complexa, când ne sunt necesare multe, asa numite « arme », ca: inteligenta, cultura, talent, foame si dragoste de munca si de informatie, intuitie psihologica, dar si multa, multa iubire. Trebuie sa stim ce cantitate si calitate de cultura posedam, pentru a sti de ce sa ne legam, pe ce drum sa pornim ; cultura este cu adevarat o chestiune de cantitate si calitate, iar pentru a cunoaste masura calitatii, mai avem nevoie si de repere valorice. Este bine sa le cautam, sa le gasim, sa beneficiem de ele. A fi cult, ne deschid ochii filozofii, nu înseamna neaparat a citi mult, a memora si a reda apoi cu fidelitate cele memorate, ci a-ti crea în urma lecturilor facute, sau a trairilor avute, o filozofie a ta, o viziune a ta, pe care s-o treci prin filtrul ratiunii tale, prin logica ta si apoi sa încerci s-o redai, eventual, prin arta sau literatura. Dar literatura se face cu inspiratie (revelatie) care este de natura spirituala, divina, cu memorie care tine de sfera ratiunii si cu imaginatie care este puterea sufletului. Despre inspiratie Petre Tutea spunea ca „se aude, nu se cauta, se ia, nu se întreaba cine o da”, desi noi stim prea bine cine o da. Energiile divine sunt comunicate de Duhul Sfânt si lumineaza mintea omului. Însusita prin diverse forme, cultura este necesara omului talentat pentru a putea crea ceva valoros, precum matematicienilor, instrumentistilor le sunt necesare exercitiile zilnice. Nu orice om de cultura poate avea talent si în lipsa talentului (în domeniile artei si literaturii), el nu va putea deveni scriitor, pictor etc. Este însa un pacat sa nu te straduiesti a-ti descoperi talentul (sunt atâtea domenii în care poate exista) si a lucra pentru el, caci munca este legea vietii, iar lenea, înseamna moarte. Sa nu uitam ca Dumnezeu doreste ca noi sa folosim fiecare dar pe care ni-l da. În final poate veni succesul, noi îl numim sansa sau destin, dar este de fapt, misiunea personala (MP) daruita de Dumnezeu, precum si rasplata credintei si a eforturilor noastre. Este un ajutor teribil sa ai un talent, nu neaparat mare (asta o hotaraste Cel de Sus!), dar sa crezi în rostul talentului tau si sa fii în stare chiar „sa mori de foame” pentru el. Dupa Edison, partii de talent trebuie sa i se adauge alte noua parti, de „transpiratie”, adica de munca, efort. Stiinta, arta, religia si morala, trebuie sa constituie un tot, sa penetreze una în cealalta, sa fie deci inseparabile, sa aiba acelasi scop, acela de a-l face pe om cât mai fericit. Marii artisti au fost oameni de o profunda religiozitate: Poeti ca Ovidiu, Horatiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori si sculptori ca Leonardo da Vinci, Titian, Michelangelo. S-a spus si s-adeverit ca arta care sta în slujba religiei, dobândeste un plus de frumusete spirituala. Cei mai mari oameni de stiinta, Newton, Einstein, Pascal, Leibniz, Descartes au posedat atât spiritul stiintific cât si cel filosofic si au fost animati de un profund spirit religios. Teoriile lor sunt fructul observatiei, al experimentului si al meditatiei filosofice, având ca postament credinta în lumea spirituala, divina. Pascal spunea ca marile spirite termina întotdeauna religios. Dintre Marile Spirite care au luminat pentru o clipa cu lumina divina cerul existentei omenesti, si care a fost mai aproape de Dumnezeu, este Isus: „Învatatura mea nu este a mea, ci a Celui ce m-a trimis pe Mine”. Iubirea, a spus Isus, va face sa renasca întreaga omenire, întreaga lume, va face o noua generatie, o noua plamada. Va aduce lumea mai aproape de Dumnezeu, pentru ca „Dumnezeu este Iubire”. Aceasta este definitia perfecta si completa pe care a dat-o Ioan, „discipolul iubit”. El a spus: „Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul… Dumnezeu este iubire si cel ce ramâne în iubire ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu ramâne întru el” (1Ioan 4,7.16). Iubirea îndeparteaza raul, este eterna!

Scrisul este un act de cultura, dar si el trebuie însotit de morala. Franz Kafka spunea ca scrisul in general, fie poezie, fie proza, este o rugaciune, o forma a rugaciunii. Poezia, precizeaza Constantin Noica, nu trebuie sa fie doar o vibratie de timpane, ci o atingere a inimii si a mintii noastre. Lucrurile spirituale nu pot fi exprimate cu exactitate, de aici nevoia de simboluri si astfel limbajul poetic, asemenea rugaciunii, se apropie de Dumnezeu pentru a-L sluji.

Pentru a fi poet nu trebuie sa faci o facultate, cu aceasta dispozitie poetica te nasti, dar o îmbunatatesti cultivându-te. Cineva, cândva, îmi cerea o reteta a poeziei. Ei bine, i-am raspuns, nimeni nu poate da aceasta reteta. Fiecare pune în ea câte ceva din mintea si sufletul sau. Inspiratia este primul moment al creatiei. În momentul acela o mare emotie pune stapânire pe sufletul omului. Ceea ce scrii poate fi condus si prin exercitiul functiilor logice sau se poate realiza aproape în întregime sub dicteul inconstientului, prin inspiratie (revelatie). Poetul se naste cu acel „strigat de poet în inima”…

Închei cu afirmatia lui Ion Caraion : „Prin poeti, pamântul înceteaza a muri”.

Din cartea „ARTICOLE SI ESEURI” – Amazon, 2010

Vavila Popovici

Saul din Tars, gasit de Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, PersecutionLeave a comment

Pe Drumul Damascului

by George Danciu

Dumnezeu priveste spre omul cazut si pacatos, prin Jertfa Domnului Isus, si-l vede curat doar pe acela care  la rândul lui îsi îndreapta privirea spre Dumnezeu, cu credinta, si asteapta ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de pacare, mântuirea, nasterea din nou si viata vesnica).

În anii de dinaintea întânirii istorice cu Datatorul Vietii, Saul din Tars – viitorul Apostol Pavel – nu a fost un sfânt si nu a fost dupa voia lui Dumnezeu. Îsi are obârsia in Tarsul Ciliciei, fiind evreu din semintia lui Beniamin, un fariseu care a  “ … învatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi” – va marturi, de-acum apostolul Pavel la acuzele aduse peste ani de mai marele preot de la Ierusalim.

Dumnezeu, care e bogat în bunatate si îndurare, l-a cautat si pe el si l-a gasit. L-a gasit,  deoarece si Saul era in cautare dupa adevar, de Dumnezeu si de viata eterna.

Si, unde l-a gasit Dumnezeu pe Saul din Tars? L-a gasit în omul plin de ura fata de cei care erau ucenicii Domnului Isus. Isus Hristos Domnul a venit sa mântuiasca pe pacatosi. El e cel care poate ridica pacatul omului. Numai la El este iertare si spalare de pacate, prin Sângele Sau Sfânt. Fara varsare de sânge nu este iertare, caci plata  pacatului este moartea. Isus Hristos ne-a înlocuit în moarte. Glorie Lui! Amin!

Saul, având în buzunar scrisori de acreditare din partea mai marilor preoti, pentru actiuni de prigonire a celor care credeau în Isus, înainta pe drumul Damascului în cautarea celor care nu mergeau pe calea lor, a preotilor, oficiala, prigonindu-i pâna la privarea  acelora de libertate,  în închisoare,  sau omorârea cu pietre.

Dar, de aceasta data, fara nici un preaviz, Saul a fost trântit la pamânt de Dumnezeu si  orbit de o lumina puternica.

 – Frate Saule! Asa l-a numit ucenicul Anania, la porunca Domnului,  pe asasinul Saul din Tars,  care, nu cu mult timp mai înainte, privise cu însufletire cum este omorât cu pietre martirul Stefan (Fapte, 6, 7).

Dar Saul sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”„Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.”  Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.” (Fapte, 9)

Saul, avea râvna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere. Numai Dumnezeu ne poate îndruma –  nemijlocit si a ne curata si a ne înnoi -, prin Duhul Sfânt.

Saul s-a sculat de la pamânt; si, macar ca ochii îi erau deschisi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini si l-au dus în Damasc.Trei zile n-a vazut si n-a mâncat, nici n-a baut nimic. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga;si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.”

„Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. (Fapte, 9)

Observam ca prigonirea e perceputa de Domnul Iisus ca personala!

Mai târziu, dupa convertirea sa, Pavel spune ca traieste, dar nu mai traieste el, ci Isus Christos traieste în El. Când e marturisit Iisus, El e si prigonit, nu Pavel.

Nu e prigonita calea preotilor de azi, pentru ca nu prezinta strict Calea si Adevarul lui Iisus. Ei fac loc si altor cai si canoane (ale lor). Observati, în biserica ortodoxa, cât  timp e propovaduita Evanghelia lui Isus si cât timp se fac si alte propovaduiri sau ritualuri (cultul maicii Domnului, careia, în Biblie i s-a acordat câteva versete, necesare, însa despre Jertfa lui Isus ponderea e însemnata, ocupând peste o treime.

Cine are urechi  sa auda ce zice bisericii Duhul.

Oamenii, ziaristii, cei care sunt obijnuiti sa aiba o pozitie, se revolta doar atunci când sunt de-a dreptul oripilati de atitudini inumane din partea preotilor (nu si de doctina lor): botezul copiilor mici care produc traume copiilor (sau decesul), refuzul slujirii la serviciul de înmormântare a celor sarmani, care nu pot sa platesca suma pretinsa abuziv pentru o slujba pentru care sunt platiti  din bani publici si alte abuzuri sau pacate grave!

Fiecare ucenic (autentic) al Domnului, si nu al maicii Domnului sau al altor sfinti (sfinti parinti, preoti, etc) trebuie sa aiba (si are) un Drum al Damascului în care l-a întâlnit pe Domnul Vietii, Isus Christos! Glorie Lui!

Ai avut si dumneata, scump cititor, un drum al Damascului, personal, de care sa-ti amintesti, care ti-a schimbat viata si numele? Din pacatos, sa devii un copil al lui Dumnezeu?

Daca, da, Slavit sa fie Domnul!

Daca, nu, Domnul sa-ti rezerve un astfel de moment divin! AMIN!

Drumul Damascului

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, PersecutieLeave a comment

De la Saul din Tars la Apostolul Pavel

by George Danciu

Dumnezeu privește spre omul căzut, prin Jertfa Domnului Iisus, și-l vede curat doar pe acela care  la rândul lui își îndreaptă privirea spre Dumnezeu, cu credință, și asteaptă ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de păcare, mântuirea, nașterea din nou și viața veșnică).

Saul din Tars (viitorul Apostol Pavel) nu s-a născut Continue reading “Drumul Damascului” →

Mihai Ciuca deschide seria articolelor "WURMBRAND"

On By nelursIn Christian Perspective, Ministry, Miracles, PersecutionLeave a comment

                         RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Mihai Ciuca este din Braila. Cocheteaza cu jurnalismul chiar de dupa revolutie, publicând sporadic sau consecvent în diverse publicatii, unele dintre ele doar cu aparitie electronica. Este membru fondator al organizatiei BIG Impact si intiator al proiectului Mersul Vremurilor. 

(In poza de mai jos este Mihai Ciuca, autorul articolului)

La 24 martie 1909 s-a nascut la Bucuresti, într-o familie de evrei, cel care mai târziu a fost gratulat cu titlul de “Apostolul Pavel al Cortinei de Fier”. Personalitate marcanta a secolului XX, un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un evreu mesianic ajuns la Hristos dupa ce i-a fost ucenic lui Marx, un om torturat pentru credinta care a avut numai cuvinte de mila si dragoste fata de tortionarii sai, un luptator neînfricat pentru drepturile bisericii prigonite de pretutindeni, fondator al unei organizatii respectate – Vocea Martirilor, un predicator extrem de apreciat, poliglot, dar si un scriitor prolific ale carui carti au fost traduse si multiplicate mai mult decât cele ale oricarui alt român, un om care alaturi de Alexandr Soljenitîn a jucat un rol crucial în atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier – acestea sunt doar câteva fatete ale personalitatii sale complexe care au cucerit pe cei care au avut sansa sa vina în contact cu el.

Impactul sau a fost atât de mare ca i-a speriat pe organizatorii concursului “Mari Români”, ajungând la un moment dat în fruntea ierarhiei, situându-se în final, dupa obisnuitele jocuri de culise balcanice, pe un extrem de onorant loc cinci, devansând multe personalitati galonate ale neamului românesc.

La initiativa sitului Libertate Religioasa, crestinii români îl celebreaza de-a lungul întregului an 2009, an declarat “Anul Wurmbrand”, în semn de omagiu la comemorarea centenarului nasterii sale.

Acest site îi este dedicat în întregime si este dezvoltat cu scopul de a recupera cât mai mult din bogatiile mostenirii sale spirituale. Datorita contextului în care a trait, Richard Wurmbrand este mult mai bine cunoscut în afara granitelor decât de compatriotii sai, asa ca noi consideram ca un gest de reparatie morala acest demers care doreste sa ajute pe conationalii nostri sa-l descopere pe acest titan al credintei crestine.

Facem totodata apel la toti cei care detin documente scrise, audio, video, fotografii precum si orice informatii autentice legate de viata si activitatea lui Richard Wurmbrand, în mod special cei care l-au cunoscut si i-au fost colaboratori, sa ia legatura cu realizatorii acestui site, folosind pagina de contact, pentru a explora modalitati de împartasire a acestora prin intermediul acestui site.

Ne dorim prin intermediul acestui demers sa-l aducem pe Richard Wurmbrand mai aproape de tânara generatie, cea care are atâta nevoie de modele de traire autentica împreuna cu Hristos.

03.12.2008

RICHARD WURMBRAND, scris de Mihai Ciuca

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, PersecutieLeave a comment

Mihai Ciuca, autorul articolului, este din Braila. Cocheteaza cu jurnalismul chiar de dupa revolutie, publicând sporadic sau consecvent în diverse publicatii, unele dintre ele doar cu aparitie electronica. Este membru fondator al organizatiei BIG Impact si intiator al proiectului Mersul Vremurilor. Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

La 24 martie 1909 s-a nascut la Bucuresti, într-o familie de evrei, cel care mai târziu a fost gratulat cu titlul de “Apostolul Pavel al Cortinei de Fier”. Personalitate marcanta a secolului XX, un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un evreu mesianic ajuns la Hristos dupa ce i-a fost ucenic lui Marx, Continue reading “RICHARD WURMBRAND, scris de Mihai Ciuca” →

Alege cu grija calea

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

Uita-te la  Peste!

 George Danciu

Motto:

Asculta, fiule, învatatura tatalui tau si nu lepada îndrumarile mamei tale! (Proverbe, 1:8)

Fiule, da-mi inima ta si sa gaseasca placere ochii tai în caile mele. (Proverbe 23:26)

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. (2 Timotei, 3:16-17)

„Poti alege pe ce cale sa mergi, dar nu poti alege consecintele” (Patrick Morley)

Sa privim la textul din Proverbe 25, 1-10

1 Iata înca vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împaratul lui Iuda. – 2 Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. – 3 Înaltimea cerurilor, adâncimea pamântului si inima împaratilor sunt nepatrunse. – 4 Scoate zgura din argint, si argintarul va face din el un vas ales. 5 Scoate si pe cel rau dinaintea împaratului, si scaunul lui de domnie se va întari prin neprihanire. – 6 Nu te fali înaintea împaratului si nu lua locul celor mari; 7 caci este mai bine sa ti se zica: „Suie-te mai sus!” decât sa fii coborât înaintea voievodului pe care ti-l vad ochii. – 8 Nu te grabi sa te iei la cearta, ca nu cumva la urma sa nu stii ce sa faci, când te va lua la ocari aproapele tau. – 9 Apara-ti pricina împotriva aproapelui tau, dar nu da pe fata taina altuia, 10 ca nu cumva, aflând-o cineva, sa te umple de rusine si sa-ti iasa nume rau care sa nu se mai stearga. (Proverbe, 25.1-10)

Cartea Proverbelor ne indruma  pe calea intelepciunii.  Inca de la inceput aflam motivele principale ale cartii: „pentru cunoasterea întelepciunii si învataturii, pentru întelegerea cuvintelor mintii; pentru capatarea învataturilor de bun simt, de dreptate, de judecata si de nepartinire; ca sa dea celor neîncercati agerime de minte, tânarului cunostinta si chibzuinta –; sa asculte însa si înteleptul, si îsi va mari stiinta, si cel priceput, si va capata iscusinta –; pentru prinderea întelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, întelesul cuvintelor înteleptilor si al cuvintelor lor cu tâlc. Frica Domnului este începutul stiintei; dar nebunii nesocotesc întelepciunea si învatatura. ” (Proverbe, 1.3-7)

 Louis Agassiz (1807, Elvetia- 1873, SUA), dupa o pregatire temeinica la Laussane, Zurich, Heidelberg si Munich, accepta postul de profesor naturalist la Universitatea Harvard. Prestigiosul sau student Scudder, devenit nu doar discipol, ci si un mare profesor,  povesteste cum, atunci când l-a intâlnit prima data pe marele profesor in Laborator, a fost intrebat când era dispus studentul sa inceapa. „Acum”, a venit raspunsul. „Prea bine!” a spus Agassiz si s-a intins de a luat un borcan urias din care a scos un specimen plutind in alcool galben.

 „Ia pestele acesta – a zis el – si uitat-te la el. Mai târziu am sa te intreb ce ai vazut.”

 Studentul si-a dat cu parerea ca in zece minute a vazut tot ce era de vazut. Insa, intâmplarea a facut ca a trebuit sa-l „studieze” mai mult, deoarece Agassiz nu a revenit prea curând, apoi a fost el plecat la masa, timp in care profesorul fusese iarasi in Laborator …

Asa se face ca l-a desenat, l-a mai studiat, i-a numarat solzii….

 Cu timpul i s-a dus vestea profesorului Agassiz pentru metoda sa pedagocica,  formand generatii la rand de profesori de renume.

Sunt unii care nici nu citesc textul, altii care nu sunt atenti la continutul lui si nu putini care nu cauta sa se edifice cat mai bine asupra celor scrise.

Având insa timp din belsug la dispozitia sa, studentul nostru a privit indelung pestele, desenând si notând, iar intr-un final s-a apropiat mult de epuizarea „subiectului”.

 Dar acum ne propunem sa privim si sa citim si sa analizam cât mai deplin textul din Proverbe 25:1-10, si sa vedem care e invatatura ce se poate lua pentru viata noastra.

 La prima citire observam unele aspecte demne de luat in seama: despre ce se vorbeste si cateva indemnuri care se pot lua de noi pentru viata. Insa, recitind si iarasi recitind (privind indelung „pestele” nostru), zabovind cu ochii si mintea si inima peste fiecare cuvant si vers, primim si alte invataturi, nesperate.

 Sa privim acum la versetul 4.

(4) Scoate zgura din argint, si argintarul va face din el un vas ales.

[pullquote]

Dar daca umblam în lumina, dupa cum El însusi este în lumina, avem partasie unii cu altii; si sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. Daca zicem ca n-avem pacat, ne înselam singuri, si adevarul nu este în noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi. Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

Epistola, 1 Ioan, 1:7-10; 2.1-2

[/pullquote]

  Cele dintâi mine de argint au aparut mai inainte de anul 3000 i.Hr. Argintul a fost un metal cunoscut de toate civilizatiile antice, insa spre deosebire de aur, este foarte rar gasit in stare naturala, lucru care explica faptul ca daca ar fi mai abundent, tot nu ar putea fi folosit decât mai târziu. Cu toate acestea, când a aparut prima oara in Egipt, a fost mult mai valoros decât aurul.

 Argintul a fost rafinat prin cupelatie, proces inventat de chaldeeni in jurul anului 2500 i.Hr si descris in Biblie (Ezechiel 22: 17-22). Acest proces consta in incalzirea metalului topit intr-o cupa poroasa si ingusta numita cupel, peste care se aplica un jet puternic de aer. Acesta va oxida celelalte metale, precum plumb, cupru si fier, lasând doar argintul (si aurul daca era prezent) in stare globulara de metal topit.

 Iar Argintarul, din acel argint curatit de zgura – un material maleabil –, va face un vas ales, dupa cum prefera sau are comanda (sfesnice, cupe, pahare, farfurii, ligurite, polonice, vaze, diferite bratari si inele. Sau poate fi utilizat in industria electronica, in medicina si stomatomalogie deoarece materialul e antisepltic.

Apostolul Pavel, un adevarat invatat, scrie in epistola sa catre Timotei urmatoarele cuvinte:Într-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de pamânt. Unele sunt pentru o întrebuintare de cinste, iar altele pentru o întrebuintare de ocara. Deci, daca cineva se curata de acestea, va fi un vas de cinste, sfintit, folositor stapânului sau, destoinic pentru orice lucrare buna. (2 Timotei, 2:20-21)

 Ce putem invata? Ilustratiile biblice cu privire la argint, din Proverbe si din Epistola catre Timotei,  sunt scrise pentru noi daca citim si daca dorim sa invatam! 

“Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar.Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.”- scrie apostolul Pavel.

 [pullquote]

„Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar.Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar. (…) Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte sa fie, prin credinta în sângele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, în vremea îndelungii rabdari a lui Dumnezeu;pentru ca, în vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui în asa fel, încât sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede în Isus.”

 Epistola catre Romani, 3:10-12; 23-26

[/pullquote]

Cine vrea sa fie folositor pentru o întrebuintare de cinste si nu pentru una de ocara, atunci trebuie sa se curateasca astfel incât sa fie un vas de cinste, folositor Stapânului, destoinic pentru orice lucrare buna.

 Curatirea omului, de orice zgura, de orice pacat,  se va face numai prin credinta in  sângele scump al Domnului Isus, care S-a dat pentru vina noastra si si a curs pe lemnul Crucii de la Golgota ( Epistola intaia a lui Ioan- 1 Ioan, 1.7- 2.2).

 Sunt destule cazuri când curatirea e imperios necesara a se face la temperaturi foarte inalte. Am citit despre unele cazuri, iar altele le-am si intâlnit in viata unor oameni apropiati.

Un caz apropiat a fost acela al unui tânar, Viorel, politist, care avea o viata „libera” vis a vis de morala crestina. Facea ceeea ce-i placea firii, adica traia dupa mersul lumii acesteia. O viata imbelsugata, fara Dumnezeu! Nu a ascultat de sfatul parintilor care-l sfatuiau sa nu-si cumpere motocicleta. Asta se intampla acum cca 10 ani. Intr-o zi, circulând cu dezinvoltura vârstei, in viteza, vrând sa evite la un moment dat impactul cu o persoana care i-a aparut din scurt in fata, in plin trafic, a avut un accident grav de motocicleta. A intrat in coma un timp indelungat. Nu se stia care-i va fi soarta. Din neglijenta nu a fost miscat prea mult in spital, ca pozitie, poate si acasa, cert e ca i s-au atrofiat muschii de la solduri si de la picioare, ramânând doar piele si os. Pierduse muschii si carnea, dar, Dumnezeu S-a indurat si S-a lasat gasit! Si-a predat viata in Mâna Sa, si-a recunoscut pacatele si viata desarta in care traise, iar Dumnezeu i-a dat o viata spirituala noua, ba chiar o creatie noua, nascut din nou prin Duhul Sfant care i-a schimbat calea, gandirii si trairii (Evanghelia dupa Ioan 3:1-16 si Ep lui Pavel- 2 Corinteni 5.11-21).

Apostolul Pavel spunea: Traiesc, dar nu mai traiesc “eu” ci Cristos traieste in mine!

Si viata, pe care o traiesc acum în trup, o traiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine. (Galateni, 2.20)

Dupa mai bine de un an de la accident, Viorel si-a revenit,  dar ramasese pe mai departe fara muschi si fara carne in zona soldurilor si se ajuta la mers de o cârja. Insa, de fiecare data cand are prilejul s-o faca,  marturiseste ce har de la Dumnezeu, pentru care-i este vesnic  multumitor si recunoscator,  ca desi este cum este, important este ca L-a cunoscut prin acest accident pe Dumnezeu, dragostea lui Jertfitoare. Ca mai mult face o viata impreuna cu Isus, iertat, chiar daca e  inca  invalid fizic.

 Caci, daca este cineva în Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. (2 Cor. 5.17)

Glorie Domnului Isus care face toate lucrurile spirituale noi, ba chiar un om nou si ne asigura o viata eterna cu El, in Cer, tuturor celor ce se incred in El si cauta sa-L urmeze din toata inima!

Calea spre Intelepciune si Discernamânt

On By nelursIn Copii, Credinta, Educatie, Familia, Mantuire, TineriLeave a comment

Uita-te la Peste!

MOTTO  Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! (Proverbe, 1:8)

 Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. (Proverbe, 23:26)

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei, 23:26)

„Poti alege pe ce cale sa mergi, dar nu poti alege consecintele.” (Patrick Morley)

Sa privim la textul din Proverbe 25, 1-10

  1 Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda. – 2 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. – 3 Înălţimea cerurilor, adâncimea pământului şi inima împăraţilor sunt nepătrunse. – 4 Scoate zgura din argint, şi argintarul va face din el un vas ales. 5 Scoate şi pe cel rău dinaintea împăratului, şi scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. – 6 Nu te făli înaintea împăratului şi nu lua locul celor mari; 7 căci este mai bine să ţi se zică: „Suie-te mai sus!” decât să fii coborât înaintea voievodului pe care ţi-l văd ochii. – 8 Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. – 9 Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia, 10 ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă. (Proverbe, 25.1-10)

Cartea Proverbele ne indruma indeosebi pe calea intelepciunii.  Inca de la inceputul cartii Proverbe aflam  care sunt motivele principale ale scrierii sale:

„pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii; pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă –; să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă –; pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tâlc. Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura. ” (Proverbe, 1:3-7)

Louis Agassiz (1807, Elvetia- 1873, SUA), dupa o pregatire temeinica la Laussane, Zurich, Heidelberg si Munich, accepta postul de profesor naturalist la Universitatea Harvard.
Scudder, devenit nu doar discipol, ci si un mare profesor, ca fost student al lui Louis Agassiz, povesteste cum, atunci când l-a intâlnit pe marele profesor in Laborator, a fost intrebat când era dispus studentul sa inceapa. „Acum”, a venit raspunsul. „Prea bine!” a spus Agassiz si s-a intins de a luat un borcan urias din care a scos un specimen plutind in alcool galben.

„Ia pestele acesta – a zis el – si uita-te la el. Mai târziu am sa te intreb ce ai vazut.” Continue reading “Calea spre Intelepciune si Discernamânt” →

CÂND „CEI USURATICI APRIND FOCUL ÎN CETATE, ÎNTELEPTII POTOLESC MÂNIA”

On By nelursIn EssaysLeave a comment

 Vavila Popovici


Incidentele care au avut loc la Londra luna trecuta (august) au fost considerate ca cele mai violente din ultimii 30 de ani. Potrivit politiei londoneze, peste o mie de persoane au fost arestate, dintre care 396 minori. Violentele, care au început în nordul Londrei s-au extins ulterior în mai multe orase britanice, între care Birmingham, Manchester si Liverpool. A fost vorba în principal de actiuni de efractie, vandalizari de autoturisme si furturi, dar si incendii provocate. Incidentele au provocat o mare indignare asupra populatiei acestei tari si au determinat o reactie ferma din partea autoritatilor. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane retinute în timpul violentelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore. Premierul britanic David Cameron si-a întrerupt vacanta si a declarat în Parlamentul britanic : „Nu este vorba despre politica, nici despre manifestatii, ci despre furt […] Aceasta este infractionalitate, pur si simplu si pentru aceasta nu exista scuze. Nu este o problema de saracie, ci de cultura. O cultura a violentei, lipsei de respect fata de autoritate […] trebuie sa aratam lumii ca Marea Britanie nu este o tara care distruge, ci o tara care construieste, care nu se resemneaza, o tara care face fata, care nu priveste în urma, ci totdeauna înainte”. În cele din urma violentele au fost stopate, fiind antrenati în aceasta actiune 16000 de politisti. Au fost implicate persoane cu statut social diferit, copii, tineri si oameni mai în vârsta.

De aici începând, fenomenul, fiindca el poate fi denumit astfel, poate fi amplu analizat. Nu am sa îndraznesc decât o succinta analiza, privita din punctul de vedere al libertatii zilelor noastre, prost înteleasa de unii oameni. Si nu este o remarca noua si nici restrânsa, ci valabila pentru foarte multe tari de pe glob.

Libertatea este un concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin sintagma „lipsa constrângerilor”. Ea zugraveste comportamentul uman. A fost o tema care a preocupat filosofii, teologii, precum si statul.

Pentru Socrate, de exemplu, libertatea este poarta tuturor dereglarilor individuale si sociale, calea spre desfrâu si descompunere; pentru Aristotel, aparator al libertatii, este poarta prin care intra bucuria de a trai, poarta prin care intra viciile fiind cea a pasiunii. Venind mai aproape de vremurile noastre, pentru filosoful britanic John Stuart Mill (1806–1873), libertatea este determinata de raporturile dintre individ si societate, sfera libertatii umane cuprinzând anumite libertati printre care si „libertatea alegerii unui stil de viata”. Si ce stil de viata trebuie ales? Chiar nu stim sa alegem, nu stim sa discernem? Stilul de viata presupune într-adevar cultura! Este gustul pentru elevat si frumos. Stilul nu presupune cantitatea, ci calitatea; înseamna atitudine corecta, cuviincioasa, actiune folositoare, idei sanatoase, înseamna bucuria de a trai, dragostea, prietenia, dorinta de înaltare, de a deveni o persoana cu o carte frumoasa de vizita. A fi bogat si lipsit de caracter, nu poate fi decât un stil ales daunator atât tie cât si oamenilor din jurul tau.

Pentru a ajunge sa te poti bucura de libertate, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria, pe care o purtam fiecare dintre noi, unii într-o masura mai mica, altii mai mare, si pentru a-ti înfrânge barbaria trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul. La început nu esti atât de constient, te ajuta parintii, scoala, mai apoi te straduiesti singur sa dobândesti un comportament moral care sa fie în armonie cu cei din jur. De altfel normele comportamentului moral au fost cuprinse în cele zece legi biblice comune religiilor mozaica, crestina si mahomedana, religii dominante si la ora actuala în lume. Incorectitudinea, obraznicia, minciuna, lipsa de respect, tin de zonele întunericului; numai spiritul benefic este creator, spiritul malefic este distrugator; omul care ia în brate spiritul malefic ajunge la desfrâu, se deconecteaza de la spiritul Divin. „Vai de feciorii razvratiti, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fara Mine, care fac legaminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca sa gramadeasca pacate peste pacate!”(ISAIA 30, 1)

Conceptul de libertate ideal în societate se presupune a fi acela în care orice om e liber sa faca ceea ce doreste, atâta timp cât nu încalca libertatea altui om. Exista si extremele acestui concept. Si vai, cât a avut omenirea de suferit din cauza extremismului! Una dintre extreme este libertatea totala reprezentata în principal de catre curentul Punk. Filosofia acestui curent e simpla: „Sunt liber sa fac ce vreau, inclusiv sa îmi înfig bocancul în fata ta”, filosofie total anarhista. Curentul Punk a aparut între anii ’76-’80. Un adept Punktrebuia sa fie altfel decât ceilalti, sa socheze, violenta fiind omniprezenta în manifestari, de la înfatisare, la limbaj, comportament; un revoltat fara cauza, un om nelinistit, caruia îi place sa traiasca periculos. Cealalta extrema este reprezentata de totalitarism, în care nimeni nu are dreptul sa faca nimic decât ceea ce i se spune. Chiar daca la prima vedere par doua extreme total diferite, ele au un lucru în comun, ni se spune, si anume acela ca societatea e împar?ita în doua grupuri, unul care are libertatea totala ?i unul care nu are deloc.

Rolul statului ar fi sa se apropie cât mai mult posibil de conceptul ideal de libertate, cât mai multi oameni sa se poata bucura de cât mai multe libertati. Pentru a asigura acest lucru exista legi care trebuie respectate. Corectitudinea comportamentala este o manifestare de respect în primul rând fata de tine, dar si fata de cei din jurul tau, respect „fata de autoritate”, dupa cum a exprimat Premierul britanic. A te purta corect, politicos, a fi calm, a cunoaste legile tarii si a le respecta, indica un om care-si iubeste tara, un om instruit, un om care a învatat sa se poarte în societate. Astfel de oameni ofera încredere si lumina celor din jur lor. Iata câta dreptate a avut premierul britanic când a afirmat ca este „o problema de cultura”!, morala fiind aceea care trebuie sa stea la temelia culturii unui individ si a vietii politice a societatii, deoarece se mai întâmpla „sa fii instruit, dar natâng, brutal si simplist” spunea un gânditor român. Mergând mai în adânc, filosoful german Friedrich Nietzsche afirma ca morala apartine credintei, nu politicii.

Dintre cele sapte Pacate capitale, face parte si Mânia, numita si furie, prin care se întelege respingerea iubirii si adoptarea sentimentelor razbunatoare si a gândurilor pline de ura. Ce ne spune Biblia despre mânie? „Nu te grabi sa te mânii în sufletul tau, caci mânia locuieste în sânul nebunilor.”

Filosoful român Nae Ionescu (1890-1940) precizeaza ca problema libertatii se pune în modul urmator: „Exista mai multe drumuri de urmat si omul alege unul din ele. El alege, dar el nu poate actiona decât atunci când cunoaste conditiile multiple în care aceasta actiune este posibila.Daca nu cunoaste aceste posibilitati si implicatii, atunci actiunea nu o face el, ci ea se întâmpla cu el.” Cu alte cuvinte, este luat de val, în necunostinta de cauza! Se pare ca acesta a fost si cazul acelor tineri mâniosi, iesiti în strada pentru a fura, a distruge.„Exista întotdeauna o limita a libertatii. Este un nonsens sa se vorbeasca despre o libertate absoluta. Omul nu poate fi liber sa faca orice vrea el: Libertatea îsi are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depaseste normalul, natura omului, poate sa fie interzis, fara însa ca aceasta sa reprezinte un atentat la libertate.”

Statul la emiterea legilor are în vedere conceptele de bine si rau si gaseste un echilibru pentru a reusi sa asigure libertatea cetatenilor sai. Dar mai sunt si reguli pe care statul nu le poate stabili si care tin de bunul simt al omului. Iata ca ajungem din nou la Credinta, la Religie, la invocarea Decalogului care este suma bunului simt crestinesc – Porunca a VIII: „Sa nu furi” si porunca a X-cea: „…sa nu poftesti vreun alt lucru care este al aproapelui tau”.

Este minunat sa ai moralitate de ordin religios! Si cartea de capatâi a acestei moralitati este Biblia. Se stie ca o viata lipsita de credinta este o ratacire în spatiu si timp. Ratacim, ratacim si nu mai gasim calea cea buna!

Apostolul Pavel spunea acum 2000 de ani ca morala este înscrisa în inima omului.

Exista o lege morala cu care te nasti, adica acea predispozitie de a alege binele de rau; dar exista si o constiinta morala, cea care-l face pe om sa discearna cu buna stiinta, adica cunoscând, sa poata alege si sa se manifeste ca atare. Atât legea morala cât si constiinta morala (constiinta fiind un produs al activitatii creierului uman) îsi au izvorul în fiinta lui Dumnezeu. Constiinta morala se poate capata în timp, dupa cum am spus prin educatie, cultura. Ce cultura, ce educatie au avut acei copii si tineri implicati în incidente? Care a fost rolul familiei, scolii, Bisericii? Li s-a vorbit despre Credinta? I-a dus cineva în Biserici unde ar fi putut învata sa fie linistiti, sa nu vorbeasca când nu trebuie, sa cunoasca respectul, sa-si înfrâneze pornirile necuviincioase, sa învete blândetea, bunatatea, corectitudinea, iubirea de Dumnezeu? Cu câti dintre copiii nostri s-a mai întâmplat acest fericit lucru în aceste ultime decenii?

Libertatea poate fi si poarta de intrare a viciilor, însemnând si dreptul de a pacatui, de a face si rau nu numai bine, dar evlavia (religiozitatea) înseamna a cunoaste si a lua din libertate numai ceea ce este bun si frumos, adica a discerne, din dragoste de Dumnezeu.

Întelepciunea poporului român a creat multe zicatori, versuri, în legatura cu educatia omului, a copilului în familie. Zicala „Asta nu-i dus de multe ori la biserica”, atribuita unui om pacatos, spune mult despre acel om”.

Redau mai jos fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

„Când copilului nuiaua nu-i sta – sfânt – la poarta mintii,/ Râde fericit copilul, dar la urma plâng parintii! […] Pe copil sa-l tii în frâie, de vrei om la toti sa placa;/ Nu-l lasa orice sa-ngâne, nu-l lasa orice sa faca;/ Nu-l lasa dupa placerea-i unde vrea el sa se duca;/ Din acelasi lemn se face si icoana si maciuca./ În rasfat de-ti cresti copilul si-l lasi zilnic fara frâu,/ Tu ai semanat neghina, socotind ca semeni grâu…/ Caci, precum îti cresti copiii, vor fi oameni sau neoameni:/ Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!/ Cei care trudesc o viata si comori mereu aduna/ Ca sa lase mostenire la copii o viata buna,/ Din copiii lor fac trântori care-si vor munci doar dintii/ Sa manânce toata viata ceea ce au strâns parintii.”

Desi traim alte vremuri, poate este bine sa cunoastem si gândurile celor de dinaintea noastra.

Si despre celelalte aspecte ale fenomenului, poate… cu alta ocazie. Dar ar fi trist sa mai existe!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Lumina care se stinge

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

În FRANTA, in clasa I se învata ca sexul nu e totuna cu genul

Isus a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.”

 

Chiar ma gândeam in aceste zile ca pe nedrept Parisul avea reputatia de Orasul luminii!  Adevarata Lumina e data de prezenta lui Isus Hristos in inimile oamenilor, de cunoasterea si aplicarea Invataturilor sale.

Prostia se ridica la rang de stiinta tot mai des, dar nu numai in Franta, ci mai peste tot in lume.

Parlamentarii decid probleme de stricta specialitate ale unor ramuri din stiinta si cultura, situatii care revin de drept spre gestionare Academiilor de stiinta si de Cultura, nicidecum unor adunaturi de oameni incompetenti.

[pullquote]

Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina; dar daca ochiul tau este rau, tot trupul tau va fi plin de întuneric. Asa ca, daca lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie sa fie întunericul acesta!

Evanghelia dupa Matei, 6.22-23

[/pullquote]

De aceasta data, insa, e vorba de ceva banal, dar fundamental si nici nu incumba a fi negociata perspectiva care creeaza unora mari semne de intrebare pentru capacitatea lor de a discerne. Problema, dupa cum vom vedea, e una de la clasa I-a, primara, dar lipsa de educatie si morala pare a fi canonul, regula omului din secolul XXI!!!

Pe vremuri, Jean-Baptiste Poquelin, cunoscutul actor si dramaturg francez, ajuns celebru sub pseudonimul Molière, a scris piesa Burghezul gentilom, in care i se explica burghezului naiv ce-nseamna proza!

Fie vorba intre noi, incultura a ajuns din nou o stare normala in multe locuri. Banul, interesele personale si de grup au intâietate peste tot in lume, in dauna valorilor culturale, de morala si de bun simt.

In Evenimentul zilei de azi dam peste un titlu socant: “Manual de clasa I: nu exista barbati si femei, ci homo si heterosexuali “(Autor: Adrian Patrusca). Felicitam autorul pentru oportunitatea  prezentarii.

“Optzeci de deputati ai Uniunii pentru o Miscare Populara din Franta (UMP) au cerut marti ministrului Educatiei, Luc Chatel, retragerea manualelor scolare care sustin ca “identitatea sexuala” a indivizilor se datoreaza în egala masura sexului biologic si contextului socio-cultural.

Cei optzeci de parlamentari se fac ecoul criticilor exprimate pe marginea acestui subiect de conducerea scolilor catolice. Într-o scrisoare catre ministru, citata de Le Parisien, parlamentarii apreciaza ca manualele de “Stiinta si Viata pe Terra” (SVT) de clasa I fac referire la asa-numita “teorie a genului sexual”.

“Potrivit acestei teorii, persoanele nu mai sunt definite ca barbati si femei, ci ca practicanti ai anumitor forme de sexualitate: homosexuali, heterosexuali, bisexuali si transsexuali”, scriu parlamentarii francezi. Ei considera ca aceasta este “o teorie filosofica si sociologica fara vreo baza stiintifica, care afirma ca identitatea sexuala este o constructie culturala”.

În clasa I învata ca sexul nu e totuna cu genul

Semnatarii citeaza si un manual publicat la Editura Hachette, care afirma: “Sexul biologic ne identifica drept masculi sau femele, dar acesta nu este un motiv suficient pentru a ne categorisi de genul masculin sau feminin.”

Apreciind ca “statul are datoria de a controla mai bine continutul manualelor scolare” si adaugând ca “’teoria genului sexual’ nu figureaza strict sensual în programa de învatamânt pentru SVT”, deputatii conchid în scrisoarea adresata ministrului Educatiei: “Contam pe dumneavoastra sa retrageti din scoli manualele care prezinta aceasta teorie”.

Într-o circulara din 30 septembrie 2010, ministerul cerea ca programa SVT de clasa I sa contina un capitol intitulat “A deveni barbat sau femeie”. “Daca identitatea sexuala si rolurile sexuale în societate, cu stereotipele lor, apartin sferei publice, orientarea sexuala face parte din sfera privata.”

Dumnezeu l-a creat pe om, dupa cum gasim scris in cartea “Facerea” (Geneza) din Biblie. L-a creat intâi pe Adam (omul) din tarâna pamântului si i-a suflat in nari suflare de viata, apoi pe Eva (femeia) din una din coastele lui Adam. La Dumnezeu totul este posibil, e ceva de mirat?

Secole si mii de ani la rând, nu au fost (si nici acum nu sunt) nici un fel de dubii cu privire la faptul ca oamenii sunt barbati si femei, respectiv ei sunt de genul masculin si feminin, dupa anatomia pe care o dobândesc la nastere!

Unii oameni ai zilelor noastre, din lipsa luminii minime in viata lor, si, fara indoiala, ignoranta de care sunt stapâniti, ii fac sa nu sesizeze ca la nastere li se inregistreaza sexul in documente, cum e si normal! Ori, imoralitatea pe care vor s-o apere si s-o promoveze i-a orbit atât de tare incât doresc ca si cei mici sa fie indobitociti inca din clasa I-a cu ineptiile lor!

Sa vedem ce scrie apostolul Pavel in primul capitol din  Epistola adresata catre crestinii din Roma, sintetizand Starea de pacat a omenirii:

“Mânia lui Dumnezeu se descopera din cer împotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si împotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care înabusa adevarul în nelegiuirea lor. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit în ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. În adevar, însusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, când te uiti cu bagare de seama la ele în lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati; fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gândiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a întunecat. S-au falit ca sunt întelepti, si au înnebunit; si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca îsi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat în minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au închinat fapturii în locul Facatorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat în voia unor patimi scârboase; caci femeile lor au schimbat întrebuintarea fireasca a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, si barbatii au parasit întrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru altii, au savârsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scârboase si au primit în ei însisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu în cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat în voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neîngaduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de înselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvânt, fara dragoste fireasca, neînduplecati, fara mila. Si, macar ca stiu hotarârea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.” (Epistola catre Romani, 1:18-32)

 

BIU SAU DESPRE POEZIA CA REVERIE A SEMNIFICATIILOR

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cristina NECULA

Vorbind despre scriitura Imaginarului, Jean Burgos demonstreaza ca exista o posibila ruptura a cuvântului cu limbajul semnificatiei. Ea „este cea pe care o înfaptuieste suita cuvintelor organizându-se într-o sintaxa care nu trimite la o gândire, ci modeleaza treptat o imagine sau o serie de imagini purtatoare de sensuri multiple si creatoare a unei noi realitati”.(1)

Cuvintele intra în diferite alcatuiri, joaca nenumarate „roluri”. Fiecare demers poetic nou, fiecare tenativa de a lua în stapânire universul limbajului ar avea nevoie – sugereaza Jean Burgos – de un prealabil act purificator: o purificare a cuvântului de toate rolurile lui precedente care îl codifica, îl fixeaza între anumite limite; o purificare din vechile lui fagasuri, sa-l sustraga conditiei lui de semn („semnul de oprire” va spune Michaux), pentru a-l darui unei noi vieti. Imaginea nu reprezinta propriu-zis un semn, ci, dupa cum sustinea Bachelard, „un sens în stare nascânda“. Imaginea devine ea însasi o reverie de un tip special, capabila sa dinamizeze textul poetic.

Poeta Eugenia Taralunga ne ofera revelatia reveriilor semnificatiilor concentrate metaforic în biu, care poate fi considerat fie un alter ego, fie o ipostaza narcisica a autoarei. Se reveleaza parca o dedublare a Eugeniei Taralunga. Asistam la un dialog, poate, la un dialog al autoarei cu sine însasi ca în piesa Iona de Marin Sorescu, dar în locul sinuciderii interpretata ca o înviere amânata, autoarea, închisa în capcana propriei carti, evadeaza prin „explicatii” metaforice si prin „justificari” care sugereaza afectivitatea, dar si intentia cognitiva în raport cu cititorul: „Ma gândeam, biu drag, ca ar fi cazul, la un moment dat, sa îti spun de ce ti-am ales acest nume. Tu, biu, care n-ai apucat sa fii viu, sa fii botezat si n-ai primit un înger pazitor din simplul motiv ca eu n-am apucat sa te am, te întrebi poate: de unde si pâna unde <>?! Uite, o sa încerc sa-ti explic. Trebuia sa am si eu cu cine sa vorbesc, nu?!, în fata cui sa ma justific. Poate ca nu ma justific – cica! –, dar explic, spun, însir pe hârtie ce si cum, vreau sa stiu ca am facut, macar asa, macar acum, tot ce îmi era omeneste posibil sa fac ca sa ajung pâna la tine. Chiar daca nu te cunosc foarte bine si abia de te ating pe dibuite, eu cred ca ai si tu un suflet, poate esti suparat pe mine si, cine stie, poate chiar tu m-ai facut sa ma gândesc la aceste rânduri, la aceasta forma de penitenta, la acest fel de a face cuvintele sa ajunga pâna la tine.”(2)

Consoana „b” si vocalele „I”, „U” se decodifica prin forta cosmica a iubirii eterne, amintind de legea iubirii din Noul Testament, mai exact de Epistola catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Si acum ramân acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (cap.13,13)(3)

Explicatiile scriitoarei se reveleaza ca un ritual teologic al predicilor; în spirit religios, biu este echivalentul biblic al versetului: „Dragostea nu cade niciodata.” (cap.13, 8) Fiecare explicatie valoreaza cât o exegeza, cât un capitol biblic cu un singur verset: „Capitolul“ I: „I este vocala verticalei, a iubirii, si am zis ca ea va ajunge sigur pâna la tine, oriunde vei fi tu acum. Sau oriunde vei fi (infra-)fiind tu acum, cum eu nu am reusit sa-ti dau fiinta altfel decât asa, tintind niste cuvinte spre tine. Si daca altcineva îti va da vreodata fiinta, se cheama ca nu esti copilul meu.“

„Capitolul“ U: „U este o urma, o ultima vocala, un urlet spre luna, o uitare , o uimire, dar, uite!, IU este chiar începutul iubirii, unde mai pui ca astea doua, aici de fata, sunt vocalele numelui celui care mi-a fost cel mai drag de pe lumea asta, nu-i asa ?!“

„Capitolul“ B: „Ei, cu vocalele am scos-o cumva la capat, sa vedem ce facem cu b-ul, B-ul care nu e A, nu e alfa, iar omega nici atât!), nu e Aleph, ci este o închidere, ca orice consoana, e un secund a lui A, e o contrazicere a ceea ce am început sa spunem sau sa facem sau sa stim («ba da!, ba nu!»), dar este, în acelasi timp, începutul binelui, începutul unui botez – cum as putea eu oare sa nu iubesc B-ul?!“

Erosul îsi gaseste aici o conotatie religioasa prin iubirea în duh, cele trei capitole-„explicatie” sunt „lectii” despre iubirea ca sens unic al vietii, despre iubirea care se întemeiaza ontologic oferind valoare existentei: „Sa-ti mai spun: stii cum se citeste acel «Be You!» din engleza?! Cam asa..bi-i-iu. Adica fii tu însuti!“ regasim, poate, aici, îndemnul lui Socrate: Cunoaste-te pe tine însuti !

Dar la Eugenia Taralunga, cunoasterea devine o modalitate de autocunoastere, de a gasi explicatii pentru sensul iubirii în „viata ei bifurcata”: „Atât cât poti, desi eu nu te-am lasat sa fii. Am ajuns la o bifurcatie, la o despartire a drumului real de cel visat al vietilor noastre. A mea si a ta. Degeaba m-am gândit si ma gândesc la tine de când ma stiu. Asa a fost sa fie, baby, sa nu te am niciodata de-adevaratelea. Asa ca te alint si eu cum pot, cu sufletul meu bezmetic, ajung de la bi-iu la iubi, la iubi-scooby-dooby, sau poate, într-un fel, aici am vrut dintr-un bun început sa ajung, ca doar tare drag mi-a fost acest nume, acest tri-nume…“

Prin scriitura, dragostea nu ramâne un simplu sentiment, ci devine o Fiinta, devine vie, se întemeiaza ontologic în universul cosmologic al viului, are propria ei existenta, reusind sa împace scriitoarea cu propriile sale aspiratii, cu propria sa viata bifurcata, cu sufletul ei ratacit printre rândurile cartii: „E un alint acest nume, biu, în loc de tot ce as fi vrut sa-ti daruiesc, nu am putut decât sa-ti dau acest nume, pe care – pe deasupra – îl mai scriu si cu litere mici, ca sunt mai smerite. Si, asa, smerite, sunt mai potrivite pentru un copil ca tine, care nu a mai apucat sa existe si sa creasca mare. Care nu a apucat sa intre în lumea cu dimensiuni, a ramas dincolo de aceasta lume. Poate, biu, cine stie, cândva îmi vei da si tu un semn. Si poate si un nume. Unul cu care sa ma împac. Si care sa ma împace cu viata mea bifurcata. Si sa-ti mai spun ceva, biu e viu. Acum nu mai are cum sa fie altfel…”

Firul Ariadnei care strabate aceasta carte în care Viata ca bifurcatie are continuitate pâna în centrul labirintului este BIU. Ruptura se anuleaza prin strategia acelui „semn de oprire“ numit de autoare „insert”: „…viata mea compartimentata navaleste în afara hotarelor sale, se zbate sa se împlineasca sa devina UNA, neputinciosa totusi în fata granitelor pe care altadata le spulberam si plateam, desigur, prin pârjolire, prin arderea pe rug a trecutului meu, ardere care ma desfigura, desigur, ca femeie, dar ce oare puteam face?! carei voci interioare ma adresez acum? de ce nu e a mea vocea interioara? sau cât de «a mea» este vocea mea interioara? de ce se napusteste nauca, mereu spre un altul pe care mi-l doresc, mi-l închipui a fi un eu-frate. Eufratul meu, fluvial meu în care ma pierd si ma regasesc totodata? un eu al sufletelor pierdute si salvate, mântuite prin chiar zbaterea lor neostoita, fara speranta de salvare, fara mântuire, asta caut eu? un eu al sufletelor fara trup, fara sex, un eu al sufletelor care nu se îndragostesc, ce nu au derapaje afective, nuantari sentimentale infinit reluate, duse la paroxism, pâna ce pregnanta culorii nu se mai lasa ascunsa, estompata, si izbucneste în întreaga sa deplinatate, mai mult sau mai putin vinovata de nuditatea ei, trufasa stiind ca si-a platit pretul suferintei, ca a consumat pâna la capat durerea, ca a consumat pâna la capat capatul drumului, pâna dincolo de toate rascrucile, (…) urmarind exoftalmic capatul drumului, tinta, apoteoza, hierofania, împotriva tuturor si chiar împotriva mea însami.”(4)

Labirintul eurilor poetice reveleaza o poetica a imaginarului. În acceptia data de Burgos, imaginea „da de vazut altceva si da de vazut altminteri. Ea da de vazut altceva în masura în care se constituie ca expresie a unei realitati nicicând traite pâna atunci, netrimitând la nimic anterior ei însesi si creatoare a unei fiinte de limbaj ce se adauga realitatii si faureste un sens.”(5)

Eul ascensional „dansând în lumina creatiei” instituie o realitate poetica luminoasa, stralucind în reveriile semnificatiilor metaforice ale BIU-lui.
—————————————–
NOTE
(1) Jean Burgos – Pentru o poetica a Imaginarului, Editura Univers, Bucuresti, 1988, p. 8
(2) Eugenia Taralunga – biu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, p. 90
(3) Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, p.209
(4) Eugenia Taralunga, op.cit., p.70-71
(5) Jean Burgos, op. cit., p. 5-6

Cristina NECULA
Bucuresti
10 iulie 2011

——————-

Nota redactiei: Redam mai jos una dintre poeziile din volumul „biu” de Eugenia Taralunga:

Gilbert Bécaud carînd de colo-colo steaua Poetului mort

ramasese ca totul era pe furate
pe nestiute
pe sferturi de ora
necesar si suficient
secvente sacadate stroboscopic

tot atunci descoperisem muzica vedetelor
stii, trecusem nepasatoare pe lînga stelele oarbe
ale lui Paris Hilton
pe lînga Beyoncé
si Gilbert Becaud carînd de colo-colo steaua Poetului mort
nu crezusem
asa cum nu acceptasem ca smacurile de la Nivea
razbateau pe piata dupa ani de asidue cercetari stiintifice netrucate
platite cu bani grei

ani îndelungati – nu sferturi de ora
brusc, muzica si smacurile veneau spre noi din alta parte
unde sufletul
unde mintea iscoditoare
unde spiritul – ei bine, nu!
Spiritul scapase

si nu numai eu îmi imaginam
cu mare claritate
sferturi de ora în care ai acces stroboscopic
la un spirit supracortical
supracomercial
suprasexual
departe de toate tentatiile si sulemenelile
de templele-tuturor-cumparaturilor
rasarite ca ciupercile
ca topazul mistic
ca mînastirile moldovenesti dupa razboaiele cu turcii
ramase neschimbate sub stelele oarbe

(din volumul biu. poeme si texte-bloc, Editura Limes, 2011)

Este ceasul sa va treziti în sfârsit din somn

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Crestinii si somnul ratiunii 

George Danciu

Este usor,  neproductiv si necrestinesc, doar sa vorbesti despre iubire, despre dragostea fata de Dumnezeu si despre iubirea de oameni si sa nu aplici in practica vietii invatatura propovaduita.

[pullquote] Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har în care suntem; si ne bucuram în nadejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucuram chiar si în necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta în încercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Însa nadejdea aceasta nu însala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

Epistola catre Romani, 5:1-5 [/pullquote]

 

A vorbi numai despre iubire, nu e altceva decat demagogie si nu ajuta cu nimic pe cei  aflati in  lipsuri. Ma refer la acele  cazuri  in care nu doar  inimile le sunt  frante,  ci se gasesc in fel de fel de nevoi materiale, iar dupa vorbe, ei se asteapta  si doresc sa vina si faptele!

Deci,  unde e ea, iubirea, dragostea ta?

Apostolul Pavel ne clarifica  teologic problema, printr-o singura fraza:

„Însa nadejdea aceasta nu însala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” (Epistola catre Romani, 5.5).

 

Daca avem credinta (in Dumnezeu) si daca avem Duhul Sfânt,  Dumnezeu ne va turna in inimi dragostea Sa. Fara credinta si fara Duhul Sfânt, nu vom avea dragostea de care avem nevoie in relatia cu semenii si cu Dumnezeu.

 

Credinta fara fapte este moarta. Ce e mort, e bun la ceva? Credinta si faptele lucreaza impreuna. Daca avem credinta, daca suntem legati ca o ancora de Dumnezeu, Duhul Sfânt ne toarna in inimi dragostea lui Dumnezeu. Atunci avem o dragoste autentica, jertfitoare. Ca a lui Dumnezeu, caruia i-a pasat foarte mult de conditia umana. Nu doar prin vorbe, ci Si-a acoperit Cuvântul prin fapte. L-a dat pe singurul Sau fiu, Isus Cristos, sa fie rastignit pe Cruce, pentru a ne rascumpara viata. A platit El ceea ce noi nu puteam plati. Ne-a ridicat din starea de neputinta si pacat. Asteapta sa facem si noi acelasi lucru fata de semenii nostri care au nevoie de o mâna de ajutor. De mâna mea si de mâna ta!

[pullquote] „Dragostea nu face rau aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. Si aceasta cu atât mai mult, cu cât stiti în ce împrejurari ne aflam: este ceasul sa va treziti în sfârsit din somn; caci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam, dar, de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii. Sa traim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri si în betii; nu în curvii si în fapte de rusine; nu în certuri si în pizma; ci îmbracati-va în Domnul Isus Hristos si nu purtati grija de firea pamânteasca, pentru ca sa-i treziti poftele.”

Epistola catre Romani, 13:10-14 [/pullquote]

 

Când ne uitam cu bagare de seama, vedem cum Dumnezeu face ca intreaga natura sa fie plina de frumuseti si de resurse tocmai bune si folositoare omului. El face sa rodeasca pamântul si sa avem hambare si mese imbelsugate. Doar bunatatea si purtarea Sa de grija ne ofera atâtea oportunitati de-a ne bucura si a nu duce lipsa (de nimic?!).

Dar sa observam ceva. Atunci când nu traim cu evlavie si cu dragoste de frati si de oameni, suntem intr-o stare de adormire si de somnolenta spirituala. Suntem morti, intr-o stare de betie (curvie) iubind pacatul si egoismul, tindem a fi morti fata de Dumnezeu. Si, dimpotriva, suntem vii fata de pacat si lumea decazuta, satanica.

Atunci noi traim poftele firii, ale carnii trupului in care salasluieste sufletul nostru. Ceea ce este vesnic, este pus intr-un trup „trecator”. Dar trupul nostru are poftele si dorintele lui, care sunt in razboi deschis cu sufletul si cu Duhul lui Dumnezeu pus de El in om. Se autoexclud unul pe celalalt. Ce vrei sa sporeasca in tine, poftele firii (carnii) sau Duhul Sfânt?

Care sunt de fapt trairile si aspiratiile noastre?

In celebra Predica de pe Munte – Domnul Isus a zis ucenicilor Sai: „Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Evanghelia dupa Matei, 6.33).

 

Vedeti, apostolul Pavel care a invatat cu marele gânditor al secolului in care a trait,Gamaliel, si fiind indrumat si inspirat de insusi Dumnezeu, celor din Roma le spune foarte clar si apasat sa nu mai poarte grija firii pamântesti, pentru ca sa nu-i trezeasca poftele:

[pullquote] „Nimeni nu poate sluji la doi stapâni. Caci sau va urî pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea va spun: nu va îngrijorati de viata voastra, gândindu-va ce veti mânca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gândindu-va cu ce va veti îmbraca. Oare nu este viata mai mult decât hrana, si trupul mai mult decât îmbracamintea? Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele? Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate sa adauge macar un cot la înaltimea lui? Si de ce va îngrijorati de îmbracaminte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, în toata slava lui, nu s-a îmbracat ca unul din ei. Asa ca, daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba de pe câmp, care astazi este, dar mâine va fi aruncata în cuptor, nu va va îmbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Nu va îngrijorati, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va îngrijorati, dar, de ziua de mâine; caci ziua de mâine se va îngrijora de ea însasi. Ajunge zilei necazul ei.”

Evanghelia dupa Matei, 6:24-34 [/pullquote]

„Sa traim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri si în betii; nu în curvii si în fapte de rusine; nu în certuri si în pizma; ci îmbracati-va în Domnul Isus Hristos si nu purtati grija de firea pamânteasca, pentru ca sa-i treziti poftele.”

 

Dar constatam ca, dipotriva, oamenii traiesc tocmai de dos. Multi iubesc chefurile, betia, curviile si faptele de rusine. Ba inca si practica si sunt angrenati adesea in certuri si in pizma.

 

Omul zilelor noastre este tot mai plin de sine, de mândrie, dorind  tot mai mult afirmarea eului. El cauta sa-si astâmpere dorintele firii, face sport pentru intretinerea corpului, fitnes,  se imbrace cât mai special, adopta coafuri chiar nastrusnice si mult prea indraznete si astfel da frâu liber dorintelor firii. Isi trezesste tot mai mult poftele firii si le intretine la fel cum intetesti un foc care, in final, le va arde propriul suflet!

 

Ce sa mai vorbim de imbuibarea cu mâncaruri scumpe si alese!

Asta, in timp se in Africa mor zilnic sute si mii de copii, tineri, adulti si batrâni din cauza secetei si a saraciei. Jumatate din populatia planetei, peste 3 miliarde de oameni traiesc cu 2 $ /luna. Iar noi, cei din cealalta parte a planetei, cu o viata in care nu ducem lipsa de nimic material, decât de Dumnezeu si de Duhul Sfânt si de trairea in dragoste!

 

Ce vedem in fiecare zi?

Omul este inclinat din fire sa nu asculte de invatatura si dorinta lui Dumnezeu. Si deseori, prin ceea ce face si intreprinde, sporeste poftele carnii. Trezeste poftele sale pacatoase, dar si ale altora, prin felul cum se imbraca si cum traieste. Si, ceea ce si mai grav, prin ceea ce priveste. Filmele si emisiunile TV, dar si informatiile  si   imaginile websit-urilor care creeaza dependenta si indepartarea de Dumnezeu, prin problematica si starile acestora care, in majoritatea lor,  nu sunt educative, ci de-a dreptul nocive.

 

Ochii nostri,  nu numai ca vad lucruri care trezesc firea si poftele carnii, dar si cauta sa vada imagini nepotrivite care sa satisfaca acele pofte. Poftele, in loc sa scada, cresc tot mai mult! Asadar, trebuie sa o rupem cu pagânatatea si cu poftele lumesti (conform cu invatatura data de apostolul Pavel in  Epistola  catre Tit).  A rupe inseamna, intrerupere totala, nu doar reducere.

 

Si totul se deruleaza in aceasta trista directie din cauza neascultarii oamenilor de Dumnezeu, de El care doreste binele  fiecaruia si vrea sa nu suferim, sa ocolim acele lucruri si imagini care nu ne aduc, in final, decât durere, neimplinire, moarte spirituala, si, adesea, fizica, dupa cum citim in presa tot mai des. E si cazul preluat din The Sun de cotidianul online Gândul.

Este vorba despre moartea socanta a unui tânar de numai 20 de ani, Chris Staniforth, dependent de jocurile pe televizor, mai exact de jocul Halo. Tânarul  obisnuia sa stea nemiscat 12 ore pe zi jucându-se pe televizor.

 

Dumnezeu insa, ca un Tata bun ce e,  ne sfatuieste: „Sa ne dezbracam, dar, de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii.” Sa nu mai facem acele fapte de care trebuie sa ne fie rusine, doar pomenindu-le, nici vorba sa le si comitem, dimpotriva, sa ne imbracam cu armele luminii: sa fim plini de Cuvântul lui Dumnezeu, de Duhul Sfânt si de roadele Sale si sa traim in curatie de inima.

 [pullquote] „Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este în lume prin pofte. De aceea, dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, înfrânarea; cu înfrânarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.”

A doua Epistola a Apostolului Petru: 2 Petru, 1:7-10 [/pullquote]

Sa ne purtam cu dragoste fata de cei aflati in nevoi, pentru ca daca avem ce imbraca si ce mânca, ne va fi de ajuns. Ori omul se ingrijoreaza de ziua de mâine si se gândeste cum sa-si sporeasca rezervele „strategice.”

Sa nu purtam mereu grija eul nostru, ca el sa fie cât mai sus, cât mai satisfacut, trezindu-i poftele, ci sa ne uitam si la binele altora (sa plângem cu cei ce plâng si sa ne bucuram cu cei ce se bucura). Spune Scriptura ca e mai ferice sa dai decât sa primesti. Sa unim credinta noastra cu faptele, iar cunostinta, cu înfrânarea.

Sa ne infrânam atunci când avem cunostinta ca un lucru sau un obicei nu este bun. Apostolul Pavel se purta aspru cu trupul sau si s-a deprins, prin lupta cu sine si infrânare personala, sa fie multumit in orice stare  („Ci ma port aspru cu trupul meu si-l tin în stapânire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu însumi sa fiu lepadat.” – 1 Corinteni, 9:27) .

Crestinismul a intrat intr-o atitudine defensiva.

Crestinul pare ca a uitat ca are chemarea si datoria de a cuceri lumea pentru Christos.

Richard Wurmbrand spunea de cineva ca avea un fel de credinta care se lua ca si gripa si de catre altii!

Credinta noastra ar trebui sa se manifeste cu putere, si sa se vada in cine ne-am pus increderea, sa devina molipsitoare pentru altii.

Sa-L prezentam cu grija si in mod real pe Domnul Vietii, printr-o traire evlavioasa, traind cu cumpatare si in temere de Dumnezeu, si având o dragoste neprefacuta fata de oameni, simtind cu cel aflat in lipsuri si nevoi, prin fapte concrete ale dragostei.

 

Sa ne lepadam de faptele intunerecului cu poftele ei si sa facem acele fapte ale luminii (calcând pe urmele si faptele lui Isus) si sa avem in practica vietii roadele Duhului Sfânt (dragostea, bunatatea, pacea, bucuria, credinciosia, infrânarea poftelor).

 

Sa-L laudam, sa-I preamarim Numele Domnului prin ceea ce facem cu vorba si cu fapta si cu adevarul! In orice ocazie, adica in tot ceea ce facem cu vorba sau cu fapta! Doamne ajuta!

Sa ne falim cu Numele Lui, care nu lipseste nici intr-o nevoie când striga un nenorocit catre El, din toata inima si cu credinta.

 

Acum,  sa ne intrebam constiinta si sa decidem ce vrem sa facem:

 

 Urmez calea si invatatura crestina a Domnului Isus?     Slava Domnului!


Sau aleg  sa implinesc poftele firii care ma vor lasa in continuare intr-un somn   spiritual, iar in final vesnicia o voi petrece departe de fata lui Dumnezeu?    Doamne fereste!

 

Sunt treaz sau dorm?

 

http://www.youtube.com/watch?v=s6D2OVkIYtw