VLADIMIR F. WERTSMAN

On June 18, 2011 By nelursIn HistoryLeave a comment

VLADIMIR F. WERTSMAN: OMAGIU EVREILOR DIN AMERICA SI CANADA (1850-2010)

de Lia LUNGU

[pullquote]

„Sa ne apropiem, nu judecându-ne unii pe altii ci iubindu-ne si traind împreuna bucuria umanitatii fiecaruia dintre noi” (V.F. Wertsman)

[/pullquote]

Cu câteva luni în urma, Xlibris Corporation – Bloomington, Indiana, a publicat cartea „Salute to the Jews în America and Canada” (Omagiu Evreilor din America si Canada) a scriitorului româno-american de origine evreiasca, Vladimir F Wertsman. Autorul, un excelent carturar care a lucrat vreme îndelungata ca bibliotecar principal la Mid Manahattan Library din NewYork, este un produs al scolii romanesti, fiind licentiat în Drept la Universitatea din Iasi.

Personalitate distincta si distinsa, Vladimir Werstman, este un erudit cercetator, care iubeste lumea multiculturala a New York-ului, pe care a cunoscut–o îndeaproape în raport cultural, prin meseria practicata. Nobletea omului, dublata de intelectualul desavârsit în scoala româneasca, s-a exprimat printr-o prima carte dedicata emigratiei romanesti, apruta în anul 1975 sub titlul „The Romanians în America”. Cartea, este o veritabila istorie a românilor stabiliti în America începând cu anul 1748 pâna în anul 1974.

Recent aparutul volum „Salute to the Jews în America si Canada”, vine ca o prelungire a celorlalte carti, vorbind de aceasta data despre istoria emigratiei evreiesti, provenita din zonele românesti. Cartea începe prin a exprima cronologic, asezarea evreilor în zonele carpato-dunarene, înca din perioada dacica, motivând conflictul istoric care le-a marcat trashumanta. De peste doua mii de ani poporul evreu a trait împreuna cu neamul românesc, pastrându-si cultura si limba, înmultindu-se, si-au gasit loc în negustorie, politica, cultura, influentând lumea româneasca.

Cel de al doilea capitol, vorbeste despre emigrantii evrei de origine româna, stabiliti în America începând cu anul 1850. Gasim lumea evreilor care, stramutati din Carpati în America, si-au pastrat datinile, cultura, limba si au prosperat, prin munca si inteligenta asa cum o facusera începând cu anul 70 î.e.n. si în teritoriile daco-valahe.

Cea de a doua parte a cartii, este o encilopedie: „Who’s Who Among Romanian Jews în America and Canada”. Regasim personalitati precum: artisti, scriitori, istorici, muzicieni, politicieni, rabini, care au influentat si au marcat lumea americana. Între acestia enumar (pentru a va trezi pe deplin curiozitatea) pe – Nina Casian, Norman Manea, Vladimir Tismaneanu, Valery Oisteanu, dintr-o lista lunga si foarte variata.

Aceasta este cea mai recenta carte a lui Vladimir F. Wertsman, un gentilom si un carturar care a însemnat prin scris vietile oamenilor pe care i-a cunoscut, dar si istoria si vietile unor oameni trecuti în eternitate. Pe toti, evrei si români deopotriva, i-a imortalizat în paginile cartilor care îi vor însemna destinul pamântean, distinsul scriitor fiind un atent istoric în acelas timp.

————————————————

Cei interesati pot gasi cartea pe: Xlibris Author Information

http://www2.xlibris.com/books/webimages/wd/81254/

Lia LUNGU

New York, SUA

15 iunie 2011

EMINESCU ÎN ETERNITATE

On June 16, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Elena ARMENESCU

Mi-au venit în minte, aduse de un gând razlet, urmatoarele versuri despre demnitate scrise în urma cu peste o suta de ani:

„Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flacau ori mos îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu sa mori

Ori câine-nlantuit.”

(G Cosbuc – Decebal catre popor)

Acest mesaj a lui Decebal, regele dacilor m-a purtat fulgerator pe tunelul istoriei, si scanner-ul memoriei cauta, cauta acea rugaciune a unui dac, cu siguranta un întelept cu a carui gânduri numai Eminescu a putut intra în rezonanta anulând veacurile, aducându-l în prim planul presei sfârsitului de secol nouasprezece, ca prin intermediul acesteia sa ajunga la popor, sa-l trezeasca, pentru ca Eminescu a fost un trezitor al neamului sau! Redau doar prima parte a acestei poezii si propun ca nimeni sa nu mai citeasca partea a doua, cea cu blestemele, pentru ca se stie ca energetic, putem atrage fortele raului. Ele nu asteapta sa fie de doua ori invocate, pentru ca salasuiesc printre oameni, în oameni.

Rugaciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,

Caci unul erau toate si totul era una;

Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata

Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,

Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scânteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,

El este-al omenimei izvor de mântuire:

Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,

El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,

Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers

Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,

Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:

Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

S-a trezit oare acest popor? Acest neam caruia i-au fost dedicate atâtea pagini de catre toti gânditorii nascuti din el, din miezul lui, purtând în fiecare celula a corpului lor fizic genomul originar din aceste locuri, indiferent unde si-au petrecut fiecare pâna la urma viata: Mircea Eliade în America, Emil Cioran în Franta, Petre Tutea în închisorile din România, Pan Vizirescu în hruba casei din Slatina si lista ar putea continua pe sute de pagini.În oricare dintre acestia, fie în glorie si libertate, fie în poienile interioare ale spiritului neîncatusat a fost prezent mereu Eminescu, atât cu poezia sa flozofica, cu setea sa de alsolut –magistral analizata de Rosa del Conte*, ori cu poezia sa devenita rugaciune!

S-a vorbit mult si s-a scris despre credinta ortodoxa a poetului. Impresionante sunt relatarile supravietuitorilor din închisorile comuniste. De pilda, în urma cu câtiva ani, am ascultat cu profunda emotie pe doctorul Mija Teofil** – Teo-fil, nume predestinat sa-l iubeasca pe Dumnezeu – fost detinut politic povestind despre efectul întaritor al poeziilor lui Mihai Eminescu pentru psihicul celor aflati în iadul închisorilor comuniste.

Generatii întregi, în perioada comunista nu au cunoscut decât ceea ce a permis cenzura acelor vremuri, subliniind doar geniul sau poetic care culmina în Împarat si proletar cu revolta poetului împotriva celor avuti. Despre opera sa politica, despre caracterul profund nationalist în sensul bun al cuvântului pentru ca scria totul din dragoste de adevar si de neamul despre care –dupa îndelungate dialoguri cu Densusianu – aflase cât de vechi este pe acest pamânt, chiar de la facerea lumii! Cine stia în acele vremuri de dictatura, (în afara celor ce apartineau generatiei interbelice) poezia care a devenit rugaciune pentru cei întemnitati?

Copiii erau învatati de profesorii lor ca Eminescu a fost ateu, nu un cautator, nu un om care este strabatut de îndoieli, framântat de a gasi raspunsuri, asa cum se întâmpla cu multi pâna îsi gasesc calea cea dreapta spre Dumnezeu. Dupa ce trecuse prin toate treptele cunoasterii, nefiind strain de marile religii ale lumii, inclusiv cea indiana care promoveaza credinta în metempsihoza, în migrarea eterna a sufletelor pâna la desavârsire, dupa ce suferise ca un orfan de dumnezeu considerându-se „Bolnav în al meu suflet”, se întoarce la matca credintei practicata de parintii, mosii si stramosii sai.

Pentru ca este mai putin cunoscut, transcriu poemul: „Bolnav în al meu suflet, în inima bolnav,/ Cu mintea depravata si geniul trândav,/ Închin a mea viata la scârba si-ntristare/ si-mi târâi printre anii-mi nefasta aratare,/ Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic/ Viata-mi, cum o duce tot omul de nimic./ Nascut far’ de-a mea vina, traind far’ mai s-o stiu,/ Nu merg cum merg alti oameni, nu-mi pasa de-unde viu,/ Supus doar, ca nealtii, la suferinte grele/ Unesc cu ele stirea nimicniciei mele./ Sfânt n-am nimic, în bine nu cred si nici în rau./ Viata mea aceasta nici vreu si nici n-o vreu:/ A vietii osteneala o simt si n-o combat,/ As râde doar de-o viata, dispretuind-o toata,/ Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcata,/ Muncind în mine însumi, vointa-n orice nerv,/ Peirea cea eterna din mine sa o serv,/ Dar vai! nici siguranta n-o am ca mor pe veci,/ – si daca oare – a mortii mâni palide si reci/ În loc sa sfarme vecinic a vietii mele norma/ Ar pune al meu suflet sarman în alta forma?/ La sorti va fi pus iarasi, de catre lumi din cer,/ Ca cu acelasi suflet din nou sa reapara,/ Migratiei eterne unealta de ocara?/ Nimic, nimic n-ajuta – si nu-i nici o scapare./ Din asta lume – eterna ce trecatoare pare,/ Gonit în timp si spatii, trecând din forma în forma,/ Eterna fulgerare cu inima diforma,/ De evi trecuti fiinta-mi o simt adânc ranita,/ Pustiu-alergatoare, cumplit de ostenita…/ Si-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stânca/ Spre culmea mortii mele ridic s-ast’ data înca./ S-ast’ data?/ Cine-mi spune ca-i cea din urma oara?/”

Despre aceasta poezie, Zoe Dumitrescu Busulenga avea sa afirme: „Nu cunosc pagina existentiala mai disperata în toata poezia lumii. Se îmbina aici atâta durere, atâta spaima de viata, atâta groaza de posibilele reveniri (migratia eterna) preconizate de filosofia indiana, atâta dorin’a, neputincioasa însa, de a distruge voin’a de a trai (aceea în care Schopenhauer vedea izvorul vietii), dar si atâta umilinta si dispret de sine (nimicnicia lui) încât existentialistii secolului al XX-lea apar, pe lânga el, ca niste snobi dezgustati de o viata odioasa. Deznadejdea concentrata aici, atât de cumplita, nu e crestina, însa izbucneste dintr-o sinceritate sfâsietoare”.

Acesta sinceritate, deschiderea sufletului ca la o spovedanie, este caracteristica totusi omului crestin, trasatura împregnata copilului Mihai care copilarise în tara de vis si de basm a Bucovinei (Tara fagilor), tara colindelor care ne încânta si azi, asa cum cu siguranta l-au încântat si pe viitorul poet, acum o suta cincizeci de ani.

Spre sfârsitul scurtei dar luminatoarei sale vieti, dându-si seama asemeni Fericitului Augustin care afirma patruns de adevar: „Unde sa te caut Doamne, daca eu ma aflu chiar în pântecul Tau?”, sub imperiul amintirii slujbelor de liturghie si a cântarilor slavitoare ascultate în copilarie în bisericuta din curtea casei parintesti, ori a corului calugarilor de la Mânastirea Neamt, patruns de dorinta de apropiere fata de Dumnezeu, scrie o invocare devenita nemuritoare, recitata ori cântata acum de multe corale: „Rasai asupra mea, lumina lina,/ Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;/ O, Maica Sfânta, pururea fecioara,/ În noaptea gândurilor mele vina./ Speranta mea tu n-o lasa sa moara/ Desi al meu e un noian de vina./ Privirea ta de mila calda, plina,/ Înduratoare – asupra mea coboara./ Strain de toti, pierdut în suferinta Adânca a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic si n-am tarie./ Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta si reapari din cerul tau de stele,/ Ca sa te- ador de-acum pe veci, Marie!/”. Poezie învatata ( pentru ca acea generatie o memorase înainte de a intra în acel iad!) stiuta, recitata cu smerenie de oricare dintre supravietuitorii închisorilor comuniste.

Eminescu se roaga scriind, ori scrie rugându-se: „Privirea ta de mila calda, plina, Înduratoare – asupra mea coboara”, culminând cu acceptarea (sub influienta lui Creanga) a tratamentului sau din perioada ultima a bolii, la Mânastirea Neamt, unde se spovedeste si primeste si sfânta împartasanie. Aceasta atitudine vine sa confirme întoarcerea sa definitiva la credinta mântuitoare.

Amintindu-ne ca Eminescu facea, cu privire la iubirea de patrie precizarea: „Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a tarânei, ci iubirea trecutului” sa nu uitam nici îndemnul sau profund crestinesc cu privire la înlaturarea dezbinarii: „Nu merge la mormintele Domnilor tai cu samânta desbinarii în inima, ci precum mergi si împartasesti cu sângele Mântuitorului, astfel împartaseste-ti sufletul tau cu reamintirea trecutului; fara patima si fara ura între fiii aceluiasi pamânt, cari, oricât de deosebiti ar fi în pareri, frati sunt, fiii aceleiasi mame sunt.”

Tendinta actuala este ca cititorul sa devina egal cu autorul într-un sistem de valori legat de trairea în aceeasi gama, de rezonanta, de recunoastere, dovedind aceasta prin propria ardere pâna la incadescenta, cum ne-a sugerat poetul, ardere metaforica interioara a propriei fapturi, asa cum scriam – închinând un poem lui Eminescu – în urma cu câtiva ani:

„Flacara gândului bun

Vesnic arzator, plinitor

Alearga prin univers

într-o credincioasa dezvaluire

a sacrului

Întru Adevar”!

Poetul a dat operei sale sansa de durata – alaturi de operele nemuritoare ale literaturii universale care s-au scris înaintea sa ori dupa – cel putin cît va exista si neamul omenesc, pentru ca Eminescu se înscrie, mai bine zis a fost înscris de Dumnezeu în cartea celor vii, ai Cuvântului.

Scrierile lui Eminescu ramân alaturi de cele ale altor luminatori ai neamului, adevarate torte aprinse la lumina carora, noi si generatiile care urmeaza, favorizati de era schimbarilor în care am intrat sa putem împleti gândul cu fapta, sa reliefam si sa ne regasim partea aceea ascunsa din noi responsabila cu armonia, blândetea, dreptatea si echilibrul, trasaturi pe care le avem înscrise în codul nostru genetic. Procesul extraordinar de trezire a Omenirii, pe care l-am trait pe parcursul primilor zece ani din secolul al XXI-lea, a fost miraculos! Se vorbeste mult despre transformarea constiintei care va avea drept rezultat unirea a milioane de oameni.

Sa nu uitam ca Eminescu a început aceasta lucrare în urma cu peste o suta de ani, si acest interval de timp ar trebui sa conteze mult în devenirea noastra.

———————————————-

* Rosa del Conte, critic si scriitor italian care în anul 1956 l-a propus pe Lucian Blaga pe lista nominalizatilor la Premiul Nobel pentru literatura.

** Doctorul Mija Teofil – iubire demonstrata conform îndemnului cristic, prin iubirea aproapelui concretizata de domnia sa prin înfiintarea si organizarea Azilului pentru batrâni din Sacele, judetul Brasov

Elena ARMENESCU

Bucuresti

15 iunie 2011

O SEARA FURTUNOASA LA CENACLUL MIHAI EMINESCU DIN NEW YORK

On June 15, 2011 By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

de Lia LUNGU

Ma ard de o saptamâna întâmplarile de la Cenaclul Mihai Eminescu din New York.

La fel gândesc ca îl arde si pe Theodor Damian, poetul, filozoful, profesorul univesitar si nu în ultimul rând parintele Cenaclului, si initiatorul serii de dezbatere sub titlul: „Rolul Presei Române în Diaspora”. Piesa de teatru „The Stormy Night” jucata cu o seara înainte la Town Hall pe Off Broadway în Manhattan – (aduc pe aceasta cale omagiu actorilor Operei Comice din Bucuresti), a avut o prelungire pe masura, la Cenaclul din New York, fapt pentru care marele dramaturg, o fi mustacit fericit în Eden, vazând ca personajele sale se perpetueaza în bine cunoscutul stil, chiar si la mii de km distanta.

Pentru ca, dezbaterea propusa si mediata de distinsul intelectual, a luat o întorsatura cel putin ridicola, în care s-au exprimat frustrari si uneori argumentulul civilizat, a cedat locul atacului la persoana si publicatie, înlocuind minima moralitate. Având în vedere faptul ca reprezentam cel mai vechi ziar din America – Meridianul Romanesc (Micro Magazin), îmi pregatisem cu responsabilitate cuvântul si asteptam întrebarile si sugestiile cititorilor. Îmi propusesem sa vorbesc despre cea ce noi cerem de la noi însine ca jurnalisti, cum ne pozitionam în matricea natiunii, din punct de vedere cultural, politic, economic. Din capul locului m-am trezit atacata, nu eu, ci ziarul!

În contextul serii, atacul la ziar era un atac direct la mine care, de 15 ani lucrez pentru Meridianul Romanesc (Micro Magazin). Seara a suferit un viraj brutal, pe care o sa îl compar din punct de vedere al muzicianului, cu virajul pe care l-a facut muzica dodecafonica. Dupa prezentarea colegei de la „Romanian Journal” am fost invitata sa cuvântez. Cum era firesc, am început cu un scurt istoric al ziarului, raportându-l la celelalte societati romanesti înfiintate unele în urma cu mai bine de un secol de catre înaintasii nostri strarmutati în Lumea Noua.

Am avut surpriza, de a fi întrerupta cu un contraargument, referitor la omagiul pe care l-am considerat necesar împlinirii a 77 de ani de existenta a radioului Vocea Româneasca din Detroit. Am trecut peste interpelare, continuând istoricul ziarului „Micro Magazin” când, am fost întrerupta pentru a doua oara de aceasta data cu vociferari provocate de chinuri vizibile, pe care mediatorul serii a cautat sa le atenueze si, astfel am reusit sa îmi închei cumva cuvântul!

Revolta “atacatorului” nu era pentru vreun ideal privind subiectul serii (rolul presei…) era ca sa darâme credibilitatea ziarului Meridianul Romanesc (Micro Magazin). Desigur, colegul, „afisa” numai certitudini (!) fapt care l-a condus la nesabuinta de a ne numi HO?I!!! „Hotii care au furat Ziarul Micro Magazin!” (ziar care de aproape 40 de ani, apare fara întrerupere în America, având cel mai important tiraj si cea mai mare raspândire).

Tonul si aroganta dublata de îndrazneala de a spune la adapostul crucii celor disparuti, ca ei te-au respectat pâna la idolatrie si ti-au dat dreptul de a-i reprezenta verbal în viitor, (mortii oricum nu te mai pot contrazice!), sunt practici frecvente. I-am atras atentia, ca se înseala crezând ca lumea a uitat cum l-a tratat (cu palme) pe unul dintre fondatorii ziarului, un venerabil jurnalist al Micro Magazin-ului; deoarece venerabilul journalist îl prinsese cu ocaua mica, într-unul dintre magazinele romanesti unde se distribuia ziarul.

De asemena se înseala, închipuindu-si ca oamenii au alte griji, ori nu sunt suficient de priceputi ca sa înteleaga cât de deplorabila i-a fost comportarea, iar la o adica afirmatiile sale pot avea consecinte grave. Sigur în momentul în care ai un ziar, ai un instrument prin care poti influenta dar, poti si imbeciliza. Ai un vehicol în care tu tii frâiele, te prezinti întâi de toate „bine pe tine” în editorial, editorial care îti si nu îti apartine, important este ca îl semnezi. Astfel ajungi în registrul public – publicând! Si, culmea, devii temut pentru ca, vezi Doamne, spui lucrurilor pe nume! Pe care nume?

Asemenea colegului meu pe care voi continua sa nu îl numesc (!) un alt membru al cenaclului, încurcat în grandomania sa fara limite si stimulat de atitudinea înainte vorbitorului, a proferat injurii si vulgaritati greu de închipuit, la adresa directorului „Lumina Lina”. Desigur atacul a fost personal-subiectiv si frustrarea era vizibila. El, poet fiind, se simtea nedreptatit pentru ca nu era suficient publicat, în revista de cultura Lumina Lina.

Concluzia se impune. Nu contest dreptul nimanui de a scrie din vocatie! Dar vreau sa spun ca ipocriziile într-o zi vor iesi la iveala. Chiar daca mortii nu mai pot vorbi, sunt cei vii care stiu realitatea si mai au si dovezi. De altfel în curând vom începe publicarea în serial a istoriei celul mai vechi ziar romanesc din America, Micro Magazin – Meridianul Românesc. Pâna atunci eu, Lia Lungu, cu binecunoscutul meu simt al dreptatii, al omeniei si al apartenentei la neamul daco-valah, va doresc sa aveti si sa avem o vara frumoasa.

Lia LUNGU

New-York, SUA

Iunie 2011

MÂINI CARE UCID!

On June 10, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

by Alianta Familiilor din Romania

Privind titlul editiei de astazi am oscilat intre “Mâini care ucid!” si “Doctori care ucid!” Pentru ca doctorii zilelor noastre ucid. Cu mâinile.

Primesc licente la absolvirea facultatilor nu doar sa vindece ci sa si ucida, iar in facultati invata nu doar sa vindece ci si sa ucida.

Asa incât acelasi mâini care vindeca, si ucid. Ucid de câteva decenii, spre deosebire de colegii de breasla cu multe decenii sau secole in urma. Ucid pe bani. Multi se imbogatesc nespus de mult ucigând oameni. Atât nenascuti cât si nascuti. Atât la inceputul vietii cât si la sfarsitul ei. La inceputul vietii ucid in numele unui asa numit drept al femeii de a dispune in mod liber de propriul trup (numit in termeni de “etica morala” ca “dreptul la auto-determinare”), iar la sfârsitul vietii in numele deminitatii umane (numit, tot in termeni de “etica morala” ca dreptul la “autonomia personala.”) Asistam deci la o inversiune totala si radicala a valorilor – contravalorile devin valori si valorile devin contravalori. In cuvintele Profetului Isaia “raul se transforma in bine si binele in rau.” Iar tot mai multor doctori constiinta le este adormita de câstigul pe care-l fac avortând vieti nevinovate. In pas cu delasarea constiintei, etica privind respectul fata de viata s-a modificat si ea radical in mai putin de câteva generatii de oameni. In 1948 juramântul medical, inscris in asa numita Declaratie de la Geneva, afirma “Jur sa am un respect deosebit fata de viata umana, incepând cu momentul conceptiei.” In 1984, insa, ultimele cuvinte (“din momentul conceptiei”) au fost eliminate si inlocuite cu fraza “de la inceputul vietii.” Iar in 2005 si aceste cuvinte au fost eliminate.

In România ultimilor 60 de ani medicii lipsiti de constiinta au avortat peste 20 de milioane de copii. Cu consimtamintul legii si cu aprobarea tacita a noastra a tuturora si a celor dinaintea noastra. Doctorii de fapt au ucis in toata lumea, nu doar in România, de când ideea avortului s-a inradacinat in moralitatea seculara a socetatii incepând cu mijlocul secolului XIX. Studii recente despre care am scris mai pe larg in buletinele noastre informative de marti conchid ca in lipsa avortului astazi am fi pe planeta cu poate 2 miliarde de fiinte umane in plus. In alte cuvinte, in epoca moderna mâinile doctorilor au ucis aproximativ 2 miliarde de copii nenascuti. Nu e greu deci de afirmat ca in societatea moderna cel mai periculos loc pentru un copil este pântecele mamei lui.

Statisticile arata ca in Romania un copil nenascut are o sansa de mai putin de 50% de a vedea lumina zilei. Ati citit corect. Pentru ca in tara noastra peste 50 din 100 de sarcini sunt avortate. Incetul cu incetul ne transformam tara in Tofetul Europei, adica tara in care se savârsesc cele mai multe avorturi de pe continent.

Curios, se afirma ca avortul e necesar pentru a salva viata mamei la nasterea copilului. Asta este argumentul standard si cel mai mult propagat de catre organizatiile internationale care promoveaza avortul. Si este acceptat fara discernamint, in spatele lui aflindu-se sume enorme de bani care-l propulseaza. Dar nu este un argument bazat pe adevarul faptic. Foarte putine femei mor in timpul si din cauza sarcinii. Incidenta mortalitatii mamelor in cursul sarcinii este cea mai scazuta in Chile, o tara care inca refuza sa legalizeze avortul. La fel si in Irlanda. Copiii nu ucid mamele. Studii publicate recent in The Lancet, publicatia Colegiului Medicilor din Marea Britanie, confirma ca majoritatea covirsitoare a femeilor care mor in timpul sarcinii mor din cauza impactului drogurilor, al lui SIDA, al alcoolismului, si al lipsei de conditii igienice si sanitare pentru purtatea sarcinii pina la capat.

Avortul nu doar transforma Romania in Tofetul Europei, dar ne si distruge ca natiune. Cu cunostinta, aprobarea si indiferenta clasei politice, a executivului si a guvernului. Cultura destructiva si antiviata din Romania e finantata din fondurile publice, costul avorturilor fiind si el acoperit tot din fondurile publice. Adica din banii nostri, al fiecarui cititor al acestor rinduri. Fara ca sa putem spunem ceva. Schimbarile de sex sunt si ele finantate tot din fondurile publice. Oare cit timp poate dainui o tara sau civilizatie care priveste ca normal ceea ce constiinta spune ca este anormal si ceea ce Dumnezeu numeste pacat? Oare nu ar trebui Romania sa faca asa cum fac alte tari, in principal SUA, unde acoperirea costului avortului din fondurile publice e interzisa? Si unde tot mai multe state adopta legi care interzic finantarea oricaror programe de planificare de familie (family planning) din fondurile publice. Un ultim exemplu e Statul Texas unde doar ieri Senatul a votat o lege care interzice finantarea din fondurile publice a spitalelor care presteaza servicii de avort. http://www.lifenews.com/2011/06/08/texas-hospitals-cant-get-tax-funds-if-they-do-abortions/ In ani recenti Senatorul Iulian Urban sugerase un proiect legislativ care ar fi obligat pe alcoolici sa-si plateasca spitalizarea din fondurile proprii. O idee buna, dar una care ar trebui extinsa si in privinta avortului si a operatiilor de modificare a sexului.

Nu suntem singurii care gândim asa. Tot mai multe voci in intreaga lume se ridica impotriva doctorilor lipsiti de constiinta ale caror mâini ucid. In martie am dat peste articolul de mai jos, publicat pe 28 februarie in ziarul londonez Daily Mail, exact pe aceasi tema. Va indeman sa-l cititi cu multa atentie. A fost tradus pentru noi de catre Manuela Grindei, studenta la Iasi si voluntar AFR. Ii multumim. Traducerea este excelenta. Articolul poate de asemenea fi citit in original in limba engleza aici: http://www.dailymail.co.uk/debate/article-1361285/What-hope-doctors-wont-respect-unborn-children.html#ixzz1MW6oqE9v

Ce speranta ne mai ramâne daca doctorii nu respecta copiii nenascuti?

by Melanie Phillips

Este greu de spus care este efectul extrem al culturii noastre politic corecte – modul in care abrutizeaza oamenii sau modul in care ii transforma in automate fara judecata? Amandoua atributele au fost prezente in mod socant in ultimul ghid din partea augustului organism al Colegiului Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor. Acest ghid, adresat tuturor medicilor, asistentelor si consilierilor femeilor care iau in calcul un avort, spune ca acestor femei sa li se spuna ca avortul este mai sigur decat a avea un copil. Salbatic: “Este foarte ingrijorator ca medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism.” La care cineva se poate intreba: mai sigur pentru cine de fapt? Nu pentru copil, evident.

Acesta nu se vrea a fi un comentariu ironic. Pentru ca acesti medici par sa fi pierdut din vedere aici o umanitate elementara. Avortul este – sau ar trebui sa fie vazut ca- in cel mai bun caz, un rau necesar. Unele persoane religioase, desigur, nu accepta nici macar asta. Ei privesc avortul pur si simplu ca pe uciderea copilului nenascut si o crima impotriva umanitatii si a Domnului. Desi vederile lor trebuie respectate, de fapt foarte putini oameni ar vrea reintoarcerea la zilele cand avortul era ilegal.

Statistici incomode

Totusi, exista o neliniste in crestere, foarte raspandita, privind avortul – pe marginea ratei la care se produce, cat si la degradarea valorilor la care a condus. Pentru ca asemenea multor altor masuri eliberatoare, ceea ce a inceput ca un raspuns uman – in acest caz la macelarirea periculoasa a femeilor disperate – s-a transformat in ceva complet diferit. Autorii legislatiei initiale nu au prevazut niciodata ca avortul se va transforma intr-o metoda contraceptiva de rutina. Si totusi asta s-a intamplat.

Cifrele oficiale pentru 2009 arata ca au fost 189 100 de avorturi in Anglia si Tara Galilor- cu nu mai putin de 42,4 % din toate sarcinile femeilor sub 20 de ani terminandu-se prin avort, crescand la aproximativ 60% pentru cele sub 16 ani. Intr-adevar, din 1969, numarul avorturilor la fetele sub 20 de ani a crescut de mai mult de 4 ori pana la circa 40 000 in 2009.

Expertii au spus ca desi s-a facut un mic progres in reducerea ratei sarcinilor la adolescente, cea mai mare din lume in Marea Britanie, avortul este vazut de din ce in ce mai multe femei tinere drept metoda majora de contraceptie. Aceste cifre sunt inspaimantatoare. Avortul ar trebui sa fie ultima solutie. Legea a fost gandita sa conduca la un echilibru intre diverse nivele ale raului. Distrugerea fatului poate fi facuta numai in conditiile in care raul adus mamei de nasterea copilului ar fi considerat prea mare. Aceasta fiindca produsul conceptiei a fost considerat o forma timpurie de viata umana. Si cu toate ca nu i s-a acordat acelasi statut ca unui copil dezvoltat, s-a considerat odata vital sa fie tratat cu respect. A proceda altfel ar fi insemnat devalorizarea vietii insesi si a umanitatii noastre comune.

Ideologia avortului

Ei bine, exact asa s-a intâmplat. Acel echilibru s-a pierdut acum mult timp la presiunea ideologilor proclamand dreptul femeii de a alege, care privesc avortul numai din perspectiva intereselor mamei. Este intr-adevar ingrijorator – chiar daca nu surprinzator – ca insisi medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism. Privita ca simpla procedura, se poate ca nasterea copilului sa fie mai periculoasa decat avortul.

Controversa: “Avortul trebuie sa fie ultima solutie. Legea a fost gândita pentru echilibrarea diferitelor nivele de rau.” Dar sa afirmi ca a avea un copil este o procedura periculoasa reprezinta un act dezonorant de alarmism. Se ajunge la manipularea psihologica a femeilor care sunt deja intr-o stare vulnerabila. Este o forma de intimidare si un mare abuz de puterea medicala. Si nu numai atât. Ghidul spune de asemenea ca femeilor care se decid daca sa avorteze sau nu sa li se spuna ca majoritatea nu sufera nici un prejudiciu psihologic de la procedura.

Insa ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai ridicate la cele care au facut un avort. In timp ce cauza si efectul nu pot fi probate, este impotriva bunului simt sa spui ca nu exista nici o legatura. “Ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai mari la cele care au facut un avort.” Intr-adevar, dupa spusele consultantului psihiatru prof. Patricia Casey, exista mai mult de 30 de studii aratand o asociere intre avort si trauma psihologica.

Mai mult decât atât, acest nou ghid este cu atât mai extraordinar de vreme ce doctorii sunt intotdeauna obligati sa isi bazeze sfaturile pe circumstantele particulare ale fiecarui pacient. Si totusi acestea sunt sfaturi de baza pentru tratarea tuturor femeilor care se gandesc la avort. Ele nu sunt, prin urmare, adaptate nevoilor fiecarei femei. Ele sunt mai degraba date pentru atingerea unui singur scop – ca toate aceste femei sa faca avort. Aceasta nu e nicidecum o agenda medicala, ci una ideologica – si inca una teribil de inumana.

Doctori fara constiinta

Se pare ca, surprins de vehementa reactiei la acest ghid, Colegiul Regal are dubii acuma privind cuvintele alese. Dar intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dezumanizeze viata in acest fel si sa denumeasca “tratament” manipularea unor pacienti fragili. Raspunsul este ca medicina insasi a fost treptat abrutizata sub impactul avortului.

In 1948, ca urmare a atrocitatilor perioadei naziste, medicii subscriau la un juramant profesional inclus in Declaratia de la Geneva care continea aceasta clauza: “Voi avea cel mai mare respect pentru viata umana, din momentul conceptiei…” Pana in 1984, totusi, ultimele cuvinte au fost schimbate in “de la inceputurile sale” – si, in 2005, au fost sterse complet. Inceputul vietii a fost exclus din documentul mondial oficial de etica medicala ca fiind prea incomod. Nu se putea permite interferenta cu “drepturile” unei femei sau fete, inclusiv “dreptul” de a avea activitate sexuala fara oprelisti. Produsul initial al conceptiei si-a pierdut astfel valoarea umana.

“Intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dezumanizeze viata in acest fel.” Rezultatul acestei schimbari culturale profunde a fost nu numai ca o dilema solemna si chiar tragica s-a transformat intr-o extensie incredibila a alegerii stilului de viata, care a distrus respectul intrinsec pentru viata umana care defineste o societate civilizata, ci a si ajutat la subminarea copilariei si la expunerea tinerelor fete la un rau psihologic si fizic si la exploatare. Convingerea ca singurul rau care poate rezulta din activitatea sexuala a tinerilor adolescenti este consecinta nefericita de a avea un copil a ajutat la promovarea nu numai a normalitatii avortului, dar si la sexualizarea prematura chiar si a copiilor foarte mici.

O societate imorala

Asa dupa cum rezultatele unei investigatii facute de ziarul nostru saptamana trecuta arata, afacerile au ca tinta copiii mai mici de 10 ani pentru petreceri ‘Lipstick and Limo’ si parade de moda in stil american pentru mini-modele, complete cu tiare in stil pageant si defilari in miniatura, ‘pamper parties’ (n. trad. petreceri pentru fete) si sfaturi cosmetice rezervate inainte adultilor. In plus, copiii sunt indemnati de parinti sa faca video-uri YouTube in care canta cantece pop sexualizate sau sub influenta drogurilor, imitand spectacolele provocatoare ale starurilor gen Lady Gaga si Madonna.

A-i trata pe copii ca si cum ar fi mini-adulti in acest mod grotesc ilustreaza inca o data esecul intelegerii ca adultii au datoria de a-si indruma copiii prin a le stabili limitele potrivite si astfel sa ii protejeze de rau. Intr-adevar, daca siguranta individuala ar fi prioritatea 0, societatea noastra ar incerca sa inverseze doctrina dezastruoasa a “alegerii stilului de viata” care a condus la aceasta promiscuitate sexuala nestapanita si a cresterii catastrofale a ratei avortului la adolescente. Dar nu va asteptati ca automatele dezumanizate de la Colegiul Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor sa o spuna.

AFR Recomanda: Populatia de culoare a Americii se impotriveste tot mai mult avortului. Avortul, concubinajul, drogurile si prabusirea institutiei familiei, au decimat-o. In ultimii ani, insa, a devenit tot mai constienta de originile eugeniste si rasiste ale miscarii avortiste inceputa in Marea Britanie la mijlocul secolului XIX. Recent, a lansat DVD-ul alaturat pentru a atrage atentia asupra genocidului prin avort a populatiei de culoare din SUA. http://www.maafa21.com/

Va recomandam deasemenea un album de fotografii despre genocidul impotriva fetitelor nenascute in India. Observati sloganele de pe strazi “Save the Girls! Same the Family!” (“Salvati fetitele! Salvati familia!”) http://news.yahoo.com/nphotos/slideshow/photo//110524/photos_wl_sa_afp/0d2e1aaa1e34ed2d09e40fed34a2488b/

MAINI CARE UCID – MATERIAL VIDEO

Nu doar mainile medicilor lipsiti de constiinta ucid. Si ale autoritatilor. Va sugeram materialul video alaturat privind avortul fortat la care sunt supuse tinerele din China. Veti vedea grafic o tinara insarcinata in luna a saptea agresata in strada, legata de o masa, si fortata sa avorteze. http://www.youtube.com/watch?v=JjtuBcJUsjY. Ce poate fi mai inuman ca asta?

UN DOCTOR ROMAN RENUNTA LA AVORT

Tocmai cind pregateam materialul de astazi am primit buletinul informativ al colegilor de la Darul Vietii care contine un articol miscator despre un doctor care a renuntat sa mai faca avorturi. http://www..darulvietii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=458:un-medic-renun-la-avort&catid=47:evenimente&Itemid=79

Un medic renunta la avort

de Gerda Chisarau

Dr. Olimpia Oprea, medic ginecolog din Timisoara, a fost data în judecata în septembrie 2009 pentru a nu fi avertizat un cuplu ca exista un anumit risc ca copilul lor sa se nasca cu sindromul Down. În ultimii ani dr. Olimpia avea o retinere din ce în ce mai pronuntata de a mai face avorturi, motiv pentru care a cautat sa-si încurajeze pacientele sa duca sarcina pâna la termen.

Confruntata fiind cu sarcina Mihaelei-Ribana Rosculescu a observat ca exista un risc infim, sub 1: 200, ca copilul sa se nasca cu sindromul Down, un risc pentru care medicii ginecologi nu obisnuiesc sa trimita pacienta la amniocenteza – o analiza care la rândul ei aduce riscuri mult mai mari, punând în pericol însasi viata copilului. Seria de analize prezentându-se cu totul neconcludenta pentru existenta sindromului Down la acest copil, într-o faza destul de avansata a sarcinii, medicul a facut doar ceea ce ar fi facut oricare dintre colegii ei, si anume a lasat sarcina sa decurga normal.

Dat fiind si faptul ca legislatia nationala prevede ca avortul dupa 14 saptamâni este ilegal, în afara de cazul când viata mamei se afla în pericol, deci inclusiv pentru cazuri de malformatii sau sindrom Down, decizia medicului Olimpia Oprea a primit ulterior consensul tuturor colegilor ei..

Cu toate ca sotii Rosculescu au câstigat prima faza a procesului, obtinând o despagubire morala si materiala de 10.000 lei, ei nu au fost multumiti, si au facut recurs cerând o despagubire de 48.000 lei. La rândul ei, si dr. Oprea a facut recurs, stiind ca a procedat corect si aducând alte dovezi. Cazul devenind public, Organizatia Provita Bucuresti pentru Nascuti si Nenascuti a contactat-o pe d-na dr. Olimpia si a sarit în ajutorul ei trimitându-si avocatul la proces. Acesta a fost momentul când d-na dr. Olimpia a luat decizia definitiva de a nu mai face avorturi (!). De asemenea Asociatia Darul Vietii a luat legatura cu dânsa si a asigurat-o ca Biserica Sf. Maria Regina Pacii se afla în spatele ei si se roaga pentru câstigarea procesului – ceea ce a încurajat-o foarte mult sa mearga înainte. Ne-a marturisit ca „a însemnat enorm de mult pentru mine faptul ca m-a sunat parintele Chisarau, chiar înaintea procesului, în ziua respectiva!”

În aceeasi saptamâna din mai a.c. a venit la ea o femeie sa faca un avort, pe care l-a refuzat, marturisind ca ea nu mai face avorturi. Raspunsul femeii a fost: deoarece nu avea încredere în alt medic, a decis sa pastreze copilul! Alta coincidenta semnificativa: Asociatia Darul Vietii organizase în aceeasi luna, în 7 mai 2011, o Veghe de rugaciune pentru Viata în fata Clinicii de Ginecologie Dr. Olaru pe str. Mehadiei, unde lucreaza dr. Oprea, pe lânga jobul primar în spital (!).

Asadar ceea ce s-a întâmplat în cazul acesta este cu totul în ton cu ceea ce recomanda morala crestina si organizatiile pro-vita: amniocenteza (o procedura prin care se extrage lichid amniotic din uter pentru analize) pune viata copilului în pericol si este interzisa din punct de vedere moral, conducând foarte usor spre eugenie. Un adevarat crestin nu vâneaza bolile copilasilor nenascuti si stie ca trebuie sa poarte de grija pentru cel slab si lipsit de aparare, cel dizabilitat, fie el nenascut sau batrân.

Geneticianul Jerome Lejeune a spus: „Noi vedem cum reapare non-sensul absolut de a învinge boala, suprimând bolnavul! Era nevoie de un Moliere pentru a-i ridiculiza pe acei oameni care discutau cu gravitate în jurul unui bolnav: ‘cine este acest impertinent care nu se lasa vindecat, care îndrazneste sa reziste artei noastre? Sa-l suprimam.’ Medicina devine o nebunie daca ea ataca pacientul, în loc sa lupte contra bolii. Trebuie sa fii totdeauna de partea pacientului, totdeauna.”

Câteva date biografice: Doamna dr. Olimpia Oprea s-a nascut în 22 februarie 1961, Valea Bradului (Hunedoara), a urmat Facultatea de Medicina Generala din Timisoara, unde lucreaza ca medic primar la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie „Alexandru Odobescu” din Timisoara. Are un baiat, Tudor, de 12 ani. Medic ginecolog, devotata meseriei ei, a petrecut mai bine de jumatate din viata în maternitate, unde a înfiintat primul sindicat al medicilor si asistentelor din spital. Chiar ea a ajutat peste 1.000 de femei sa dea viata copilasilor pe care îi purtau în pântece.

EVENIMENT PROVITA IN MOLDOVA

Pe 1 iunie colegii de la Coalitia ProFamilia din Moldova au organizat o demonstratie pro-viata la Chisinau. Este primul eveniment de acest gen organizat in Republica Moldova. Ii felicitam si speram ca intregul neam romanesc sa se constientizeze de inumanitatea avortului. In link vedeti articolul in original si poze: http://salvareafamiliilor.com/2011/06/foto-marsul-pentru-viata-si-eu-sunt-copil-am-dreptul-la-viata/

Mai multe organizatii non-guvernamentale si culte religioase au organizat miercuri, 1 iunie, în diferite intersectii din capitala o actiune de sensibilizare a opiniei publice cu privire la drepturile copiilor care înca nu au fost nascuti. Manifestantii au cerut autoritatilor statului sa interzica avortul. „Consideram ca avortul este un omor premeditat si cerem autoritatilor abolirea legislatiei care permite avortul în Republica Moldova”, a declarat pentru Info-Prim Neo vicepresedintele Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova, Vitalie Marian.

Dupa ce au manifestat în intersectiile de pe bulevardul Stefan cel Mare participantii la actiune s-au îndreptat în mars spre Catedrala Mitropolitana, unde au aprins lumânari în memoria pruncilor avortati de la 1992 încoace. „Din 1992 si pâna în prezent au fost avortati mai multi prunci decât s-au nascut. Daca din 1992 si pâna în 2011 s-au nascut 1,2 milioane de copii, atunci numarul celor avortati este de peste un milion si jumatate”, a mentionat vice-presedintele Aliantei pentru Salvarea Familiilor din Moldova. Sursa stire: InfoPrimNeo Aici puteti descarca albumul foto de la eveniment. Aici puteti accesa reportaje video realizate de ProTV si Moldova 1.

MARSUL HOMOSEXUAL DE LA BUCURESTI

Pe 4 iunie a avut loc marsul homosexual anual de la Bucuresti cu 150 de participanti, cu 50 mai putini ca anul trecut. Ambasadorul SUA si ambasadorul Marii Britanii au participat. Detalii aici: http://www.mediafax.ro/social/marsul-diversitatii-a-inceput-in-capitala-participantii-sunt-imbracati-in-rochii-de-seara-cu-pene-8313827/ Notam ca, spre deosebire de anul trecut, anul acesta ambasadele straine nu au mai emis o Declaratie Comuna in sprijinul marsului. Suntem incredintati ca demersurile pe care AFR le-a fact anul trecut au avut efect.

In mai 2010, 11 ambasade straine au emis o Declaratia Comuna in sprijinul marsului homosexual din 2010, printre ele Cehia, Canada si Africa de Sud. AFR a intervenit direct la ambasada Africii de Sud protestind adeziunea ambasadorului ei la Declaratia Comuna, iar dupa citeva luni de tratative private, ambasadorul Africii de Sud si-a restras adeziunea. Am emis o nota similara Ambasadei Cehiei care insa, prin intermediul Ministerului de Externe Ceh, ne-a dat un raspuns cit se poate de nepoliticos. Am facut deasemenea demersuri pe linga Centrul Cultural Ceh care, spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu s-a mai implicat in mars. Iar tot in vara anului trecut am lansat un boicot al produselor cehe vindute in Romania. In ceea ce priveste Canada, la cererea AFR, Organizatia Femeilor Crestine Canadiene a inaintat o nota de protest Primului Ministru canadian Stephen Harper, criticind adeziunea Ambasadei canadiene la Declaratia Comuna. Am inregistrat deasemenea o nota de protest la Ambasada Olandei. In consecinta, anul acesta, aceste patru ambasade nu am mai participat la mars si nici nu si-au mai mobilizat angajatii sa participe. Concluzia este deci evidenta: daca romanii isi afirma valorile si suveranitatea, rezultatele sunt pozitive.

Cori Gramescu: Se zice despre Cori Gramescu ca e expertul numarul unu al Romaniei in domeniul de fitness. In preajma marsului homosexual si-a exprimat adeziunea fata de mars si de “dreptul” homosexualilor de a se casatori si de a adopta copii. http://www.agentiadepresamondena.com/cori-gramescu-sustine-marsul-gay/

Avem si noi un indemn si o sugestie pentru d-voastra: exprimati-va si d-voastra convingerile si valorile boicotându-i cluburile de fitness! Familia româna nu are nevoie de astfel de modele pentru copiii nostri.

MONICA MACOVEI SPRIJINA MARSUL HOMOSEXUAL

Comunitatea homosexuala din Romania are un sprijinitor de mare vaza, nimeni alta decit europarlamentara PDL Monica Macovei. De citiva ani vine in sprijinul “minoritatilor sexuale” si pune presiune asupra Republicii Moldova sa adopte legislatii favorabile homosexualilor. Va rugam votati afara din parlamentul Europei pe Monica Macovei. Si nu numai pe ea ci pe toti europarlamentarii romani care sprijina sau promoveaza contravalorile, imoralitatea si tot ce este antiromanesc. Pe toti cei carora le este rusine ca sunt romani, le este rusine de valorile noastre traditionale, si sunt “insetati” dupa modelele sociale straine pe care doresc sa le implementeze in Romania. Cu prilejul marsului homosexual Monica Macovei a transmis urmatoarea nota organizatiei homosexualilor romani Accept.

Asociatia ACCEPT, Bucuresti, Romania, Bruxelles, 25 mai 2011

Dragi prieteni, Va multumesc pentru invitatia de a participa la Gay Fest 2011. Inca din anii ‘90 am fost alaturi de voi pentru abrogarea art. 200 si eliminarea discriminarii pe motiv de orientare sexuala din legea penala. Raman alaturi de Asociatia ACCEPT si comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali si transexuali, precum si heterosexuali care impartasesc scopul comun de a trai cu demnitate in Romania, cu respectarea tuturor drepturilor, fara discriminare pe orice motiv, inclusiv orientare sexuala sau identitate de gen. Orientarea sexuala este unul din criteriile de nediscriminare prevazute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art.21).

Regret ca nu voi putea lua parte la evenimentele festivalului, insa va doresc succes in eforturile voastre de acceptare a diversitatii. Cu prietenie, Monica Macovei

A DIVORTA SAU A NU DIVORTA?

Am primit la redactie urmatoarea nota din partea unui cititor care atesta durerea pe care divortul o cauzeaza in familie. Am modificat textul pentru a-i proteja identitatea: “Traiesc o asemenea drama a divortului si n-am crezut niciodata ca sotia mea va face acest pas spre divort. Suntem de … ani impreuna si avem doua fetite …. Suferinta provocata de aceasta despartire nu se poate exprima in cuvinte. Acum urmeaza partajul care ma obliga pe mine ca tatal a celor doua fetite care au ramas cu mine sa impartim toate bunurile si neavand bani s-o despagubesc mi-a pus casa in vanzare si voi fi obligat sa parasesc locuinta unde acele doua fetite au deschis ochii prima data, deasemenea trebuie schimbata scoala, colegii, profesorii etc, etc. Ce poate fi mai cumplit pentru copii decat ceea ce se intampla acum cu noi? Pe ea n-o intereseaza copiii si nici situatia afectiva a lor cu atat mai mult cu cat este o femeie religioasa ortodoxa. … Acum merc (sic!) la Psiholog pentru ceea ce mi se intampla si sper sa nu cad psihic sau fizic din cauza acestei despartiri. Daca puteti sa-mi scrieti ar fi foarte bine, ma ajuta mult discutiile pozitive si incurajatoare.”

APEL: Rugam pe aceia dintre d-tra care sunteti consilieri de familie si doriti sa va implicati in consilierea celor care trec prin situatii similare, sa ne scrieti. Dorim sa alcatuim o lista a unor astfel de consilieri pentru a putea directiona catre ei persoane care doresc sau au nevoie de consiliere, impacare si reconciliere in familie.

ANUNT

Libraria Sophia din Bucuresti va invita la lansarea volumului CRESTINISM DE VACANTA de parintele Constantin Necula, joi, 9 iunie 2011, ora 18.00.

Libraria Sophia va invita la vernisajul expozitiei de icoane: CHIPURI DE LUMINA, iconar: Ruxandra Lacatusi, invitatii si cursantii ei, Invitat: Parintele Visarion Alexa, miercuri, 8 iunie 2011, ora 18.00. Expozitia va fi deschisa în perioada 8 – 17 iunie 2011.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Datorita d-tra am trecut de 6.200 de adeziuni la Declaratia de la Timisoara. Va multumim. Tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la:

contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania www.alianta-familiilor.ro.

VRAJBA SI INSTITUTIA ADMIRATIEI

On May 27, 2011 By nelursIn TraditionLeave a comment

de Dona TUDOR

O zicere înteleapta, din patrimoniul omenirii, ne îndeamna sa fim atenti la gândurile noastre pentru ca ele vor fi cuvintele noastre. Sa fim atenti la cuvintele noastre pentru ca ele vor fi faptele noastre. Sa fim atenti la faptele noastre pentru ca ele vor fi obiceiurile noastre. Sa fim atenti la obiceiurile noastre pentru ele vor fi caracterul nostru. Sa fim atenti la caracterul nostru pentru ca el va fi destinul nostru.

Când ne parcelam existenta, ne traim o viata croita din bucati. S-ar putea ca unele fâsii sa se prafuiasca. Altele sa ni se para inutile. Si totusi, nimic nu e trait în van. Traim o sigura data pe pamânt. E loc sub soare pentru fiecare. De ce nu mai avemm loc unii de altii. De ce e atât de învrajbita lumea? Ce avem de împartit unii cu altii? Puterea? Bogatia? Saracia? Norocul? Nenorocul? S-ar putea sa ne pomenim, în timp, cu viata risipita în urma. Cum o mai adunam? S-ar putea ca unora sa nu le ajunga o singura viata. Sa-si mai doreasca înca una. Sa doreasca mai multe. S-ar putea ca altii sa-si doreasca vietile altora.

Putini accepta ca timpul e masurat. Clepsidra care curge, se desarta în contul anilor care vin. N-a oprit nimeni timpul. Poate ca în istorie, unii si-au dorit sa împarateasca lumea. Trecatoare încercari. N-a reusit nimeni. Un american celebru, Zbiegniew Brzezinski, se întreba la începutul acestui mileniu: „Având în vedere rolurile contradictorii pe care le joaca în lume, America este menita sa fie catalizatorul, fie pentru o comunitate globala, fie pentru un haos global; iar americanii au resposabilitatea istorica unica de a determina spre care dintre cele doua tendinte va evolua comunitatea internationala. Alegerea noastra este între a domina lumea si a o conduce.” Aceasta este marea dilema si a fiecarei puteri; sa domine sau sa conduca. Aceasta cred ca este si marea dilema a guvernarii. Sa domine? Sa conduca? Poate ca aici ar putea fi gasit sâmburele vrajbei. Poate ca asa ne învrajbim si noi însine.

[pullquote]

Aceasta este marea dilema si a fiecarei puteri; sa domine sau sa conduca. Aceasta cred ca este si marea dilema a guvernarii. Sa domine? Sa conduca? Poate ca aici ar putea fi gasit sâmburele vrajbei. Poate ca asa ne învrajbim si noi însine.

[/pullquote]

Ce ne domina? Ce ne conduce? N-avem de ce sa ne luam la întrebari destinul. Ne sechestram în justificari nascocite. Ar trebui sa ne uitam la ceea ce ne lipseste. Sociologul Vasile Dancu, sustinea, sâmbata trecuta la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului VEHMED, ca ne lipseste institutia admiratiei. Poate ca în acest sentiment de admiratie, de pretuire, de respect se gaseste sâmburele armoniei dintr-o societate. Calin Hentea, în lucrarea «Imaginile miscate ale propagandei», (Editura Militara, 2006) în capitolul intitulat „Ambasadori sau mercenari”, referindu-se la militarii romani din teatrele de operatii, constata: „Cert este ca tocmai constiinta acestei inferioritati materiale este unul dintre cele mai puternice motoare motivationale de afirmare a competentelor profesionale intelectuale sau chiar fizice a militarilor români în fata colegilor din armatele mai mari si mai tari ale lumii. A-ti face treaba –oricât de rutiniera ar fi aceasta – la fel de bine si poate chiar într-un mod mai simplu decât ceilalti, iata o ambitie care îl anima subit pe românul din teatrele multinationale de operatii. Orgoliul si ambitia indiaviduala a fiecaruia dintre acesti ambasadori sui-generis în uniforma îi asigura performanta, credibilitatea si eficienta ca purtator de imagine si mesaj a poporului sau”.

Daca fotbalistul Mihaita Nesu n-ar fi avut acel accident groaznic la antrenamentul echipei Ultrecht- Olanda, presa din România nu cred ca ar fi scris despre el. Si nu s-a scris un lucru esential. Suporterii echipei, în semn de respect, pretuire si admiratie pentru devotamentul aratat pe teren de catre fotbalisul român, în toate meciurile jucate, s-au adresat ambasadei României din Olanda, pentru a primi încuviintarea, ca duminica, pe stadionul unde joaca echipa, sa fluture steagul României cu chipul fotbalistului Nesu imprimat pe el. Mi-ar placea sa vad imaginile acestea.Olanda este tara cu un popor care si-a construit în timp institutia respectului, pretuirii si admiratiei. Mai avem timp sa le construim si noi.

Bucuresti, 25 mai 2011

Scriitorul VASILE ANDRU

On May 24, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Interviu realizat de Angela BACIU

[pullquote]

MOTTO: „Într-o vreme m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte”

„Destinul de a fi scriitor are un substrat tainic”

[/pullquote]

Domnule Vasile Andru, care este cartea care v-a chinuit cel mai mult? Si care este cea pe care o iubiti cel mai mult?

Scrierea unei carti, d-na Angela Baciu, oricât ar dura, oricâte înaripari sau înfrângeri ar presupune, nu te chinuie, ci te înviaza. Chiar când scrisul este un canon – adica devine ca un travaliu zilnic, ascetic, mortificator (vazut din afara) – eu îl resimt ca pe o sansa, ca pe o extatica mânare dinlauntru.

Dar înteleg, buna doamna Angela Baciu, ca ati vrut sa întrebati: care-i cartea ce v-a chinuit dulce cel mai mult. Mult ca durata, mult ca intensitate.

Este romanul Gradinile ascunse (aparut recent). M-a chinuit dulce si mult: ca durata întâi. Romanul acesta are o vârsta notabila. Are deja un curriculum! Într-o forma embrionara, a fost schitat prin 1973, când eram asistent universitar la Suceava. Într-o forma structurata, capitolata, romanul s-a nascut în 1984, la Bucuresti: s-a nascut în acelasi an cu fiica mea, Tamara. De altfel, nasterea fiicei a dat un alt sens proiectului initial. La început, aceasta proza era un exercitiu de supravietuire, în vremi siluitoare. Dupa nasterea fiicei, s-a mai adaugat un sens: l-am simtit ca pe o poveste pentru ea, jucaria ei, zestrea ei.

Romanul acesta are subiect, intriga, are personaje, întâmplari. Este vorba de pataniile unui om ajuns în „tara hazardului”, în tara dresajului total, în tara dictaturii perfecte, a dictaturii desavârsite – la concurenta cu Dumnezeu! as zice.

În aceasta „tara” (la început, un oras: o Suceava concentrationara; apoi extinsa la un continent, la o planeta!) – un om cauta gradinile. Un om urmat de alti oameni. Un om cu statut antropologic enigmatic (ca noi toti) cauta gradinile ascunse. Cititorul va vedea cum si unde le-ar gasi.

Am terminat cu regret acest roman. În sensul ca scrisul la el devenise nu doar un „canon”, ci si „ratia” de bucurie zilnica.

În 2004 am zis: „Gata, îl public!”; si am angajat cu doua edituri aparitia cartii. Dar am vazut ca nu-i gata; si l-am mai rescris de doua ori, lucrând la el ceva mai intens în 2005. Daca compar prima si ultima varianta, vad ca, dupa decenii, din prima varianta au mai ramas circa 10 capitole (din cele 46 capitole ale cartii). Iar propozitiile ramase de atunci sunt parca atavisme…

Cartea a aparut în aprilie 2006, la editura „Paralela 45”, chiar în saptamâna patimilor. Ziceam, având o oarecare tristete ca l-am terminat. As fi vrut sa mai scriu la el, înca un an macar… Cred ca scrisul la o carte nu are sfârsit. Dupa cum omul nu este terminat, ci se afla înca în lucru, în atelierul Creatorului. Dar, desi neterminat, omul „functioneaza”. Cu toate sucelile lui, cu toate neroziile lui, cu toata cruzimea lui, cu toate dizabilitatile lui, omul „functioneaza”. Dumnezeu îl lasa sa functioneze asa neterminat. Poate cu oarecare amuzare… caci eu simt ca Dumnezeu se amuza un pic de nevolnicia si infantilismul omului; dar El stie ca a pus Legea în toti atomii omului si ca Legea îl va îndrepta pe om, în timp… Asa zicem si noi, când publicam o carte: ar mai fi de lucru, dar s-o lasam sa functioneze asa neterminata si-n faza aceasta… La anu’ ce vine, as vrea sa scriu o varianta restrânsa a „Gradinilor”. O varianta de circa 120 de pagini.

Gradinile ascunse este alt gen decât romanul non-fiction, care s-a vazut ca va este specific? Ce loc va avea acest roman în creatia D-vstra? Dar în peisajul literaturii de azi? Va rasturna clasamentele conventionale ale zgomotosilor critici care fac piata literara? Este acel roman-eveniment pe care-l asteapta un scriitor în cariera sa? Cum îl definiti?

Este ceva nou în scrisul meu. Un critic l-a si inclus în genul utopie (Al. Cistelecan). Este o utopie, prin idealismul sau total, prin geografia sa carpatica dar trans-pamânteana. „A-topos”, adica loc/ tara imposibile… Si totusi, usor de recunoscut sursa inspiratiei: „lagarul socialist” estic, cu dictatura cea mai „perfectionata” din câte a cunoscut istoria. Parabola concentrationara si utopia se întâlnesc, se îngemaneaza. Caci si în istorie, comunismul începe ca o utopie, sfârseste ca o crima; si din el mai supravietuiesc cioburi psihice, epigrame mintale.

În al treilea rând, sau mai presus de planurile semnalate, este vorba de un roman sapiential (sa-i zicem: initiatic), al unui autor care iubeste Ecleziastul si considera Ecleziastul o culme a romanului sapiential. Si un autor care iubeste Filocalia si considera Filocalia o culme a genului paideic. Aici romanul s-ar deschide spre revelatoriu, spre râvnita „întâlnire” cu Dumnezeu. Acel Dumnezeu care exista cu adevarat, si care va exista chiar si dupa ce omenirea va fi atât de sus, atât de nazdravana încât se va iluziona ca se poate lipsi de EL…

Nu uit ca m-ati întrebat ce loc are acest roman în scrisul meu. Desi are o factura aparte, Gradinile ascunse sta în continuitatea romanului Muntele calvarului (ducând mai departe teza precaritatii legii) si a romanului Pasarile cerului (si acolo este vizibila parabola concentrationara).

Dar, mai ales, Gradinile ascunse are un loc aparte prin aceea ca îl simt ca pe ultimul meu roman. si având în vedere ca a mijit prin 1973, se poate spune ca este si primul, si ultimul…

Asa, câte o proza scurta voi mai publica. Voi publica si acel jurnal Amintiri din jurul lumii, care-i gata de tipar. Dar un alt roman-roman, coerent si filimonez, nu cred ca voi mai scrie. Mapele continând minereul romanului indian Jagat nitya (adica Parelnica lume, sau Buna ziua, iluzie) va ramâne un conglomerat de nuclee narative si atât. Gradinile ascunse este ultimul, este un final de „cariera” literara.

Cum apreciati pozitia si locul pe care-l aveti în literatura? E vorba si de „imaginea” care s-a format despre Dvs – dupa carti, dupa aparitii publice, dupa ureche, dupa ecou, uneori cu rezerve, alteori cu nuante chiar „legendare”. Pentru unii existati ca prozator, autor al romanului istoric Noaptea împaratului sau al romanului postmodern Turnul; pentru altii ca redactor asezat pe viata la „Viata Româneasca”. Pentru altii ca îndrumator de scoala sapientiala (ipostaza în care multi va urmaresc scrierile, si multi va urmeaza; ipostaza în care sunteti azi invitat la biblioteca „V.A. Urechia”, Galati). Sunt oameni care au citit din Dvs. doar Terapia destinului sau Isihasmul, si care ignora ca aveti si romane! Dar sunt altii, si ma refer în primul rând la critici, care va iau în considerare doar romanele, doar proza. Asadar, sunteti multumit de LOC, sau de ROL? Când spun rol, ma refer la îndrumatorul de practici sapientiale. Când spun loc, ma refer la pozitia în plan literar. Sunteti multumit de acest „loc” în ierarhie?

Nu stiu exact ce loc am, dar sunt multumit de el. Joaca de-a numerotarea treptei pe care stai (joaca foarte serioasa în plan imediat), sau joaca de-a excelarea – tin de o solida gândire arhaica, straveche, când era absolut vital sa obtii un loc de frunte în hoarda primara: eventual sa devii „tatal hoardei”.

Ce loc detin eu în „hoarda literara”? Cred ca, într-o vreme, m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte… La alegerile din 1990, am fost ales seful sectiei de proza, Bucuresti. Si m-am complacut sa fiu vreo trei mandate „tatal” micro-hoardei prozatorilor din Asociatia Bucuresti (vreo 300 prozatori legitimati). În romanul Turnul, pe junii optzecisti îi numeam chiar „hoarda de aur a literaturii române”.

Dar, drept sa spun, n-am grija competitiei. Scriu elaborat, cu exigenta, dar fara grija competitiei. Ma bucur tare de performantele altora, de parca prin ele m-ar scuti pe mine de o truda. Ma bucur ca Svetislav Basara (un sârb optzecist) a scris romanul subconstientului balcanic mai bine decât puteam s-o fac eu în Pasarile cerului. Si ca Anton Doncev (bulgar saptezecist) a scris Cavalerul cartii de taina – depozite din subconstientul crestin al Europei. Simt continuitate, nu competitie.

Stiu bine, însa, ce loc am eu în ansamblul spetei umane: un atom din cei sase miliarde. A-tom, pre greceste; in-dividus, pre latineste. Dotat cu (sau daruit cu) „gena multumirii”. Sunt o suma de celule gânditoare; în continuitate buna cu alte celule gânditoare ale spetei. Un episod (românesc) din dorul materiei de a se povesti pe sine.

V-am trimis prin posta înca 12 întrebari, as vrea sa raspundeti macar la una-doua, la temele în care sunteti mai implicat. Stiu ca aveti legaturi cu diaspora literara. Ce destin au acesti scriitori? Mai sunt ei astazi vitregiti?

Am legaturi cu diaspora, cu scriitorii din exil, din emigratia fortata dinainte de 1989, si cu emigratia libera de dupa 1990. Ei nu mai sunt vitregiti, acum. Dar altadata, oare erau mai vitregiti scriitorii din exil, decât cei ramasi în „lagarul” de-acasa? Scriitorii din exil au stiut sa-si transforme trauma smulgerii în sansa de creatie. I-am cunoscut în Occident pe Emil Cioran, pe Virgil Ierunca, pe Matei Visniec, pe Dumitru Tepeneag. Acum am o buna relatie cu scriitorii românii din America. Chiar acum merg pentru lansari si dezbateri la New York, San Francisco, Atlanta. Am scris despre diaspora literara si neliterara, în volumul Viata si Veac, secventa „Povestind suflet românesc la românii de departe”. În revista „Viata Româneasca”, recent, vorbind despre viitorul literaturii române, am scris ca vad posibil „un viitor anglo-american” al literaturii române.

Dar despre viitorul romanului românesc, ce parere aveti?

Romanul românesc de azi este în forma. Se scrie prea lung, prea valmasit, dar merge! Se scrie fluvial, dezgradit, dezlânat, mâlos, dar merge!

În fond, si ultimele succese internationale: Naipaul (premiul Nobel) sau Arundhati Roy (premiul Booker) – sunt dezgradite, mâloase, dar merg! (Nici o aluzie la faptul ca, în latina, mergere înseamna „a cufunda, a îneca”…)

Dupa ora poeziei, care se încheie cu Cezar Ivanescu, Mihai Ursachi, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Cartarescu, – vine ora prozei. Sau macar minutul prozei. Vine cu Constantin Virgil Negoita, Mircea Sandulescu, Adrian-Christian Kuciuk, Dan Stanca, Marius Marian Solea, Alexandru Ecovoiu, Marian Ilea, Cecilia Stefanescu.

Si mai adaug doi autori, buni, dar nemediatizati, cvasiimolati: indianista Oma Stanescu, prin romanul Arsita Karmei (1997) este la fel de frapanta ca belgianca „nipona” Amelie Nothomb, cu care are în comun o energie a demitizarii Orientului.

Alexa Gavril Bâle publica romanul etno-psihologic America de dincolo de gard (2003). Proza aceasta are un firesc, o acuratete si o polifonie cum de la Cuptorul de pâine al lui Mircea Nedelciu eu n-am mai citit. Alexa Gavril Bâle atesta si o mondializare a ruralului carpatic – fara precedent în scrisul nostru, cred.

Uneori simt totusi o neadecvare (trecatoare?) între noi si veac, între noi si chemare. Nu-i vorba de diferenta de viteza dintre plaivaz si computer (deja rezolvata de unii). Ci vad autori predestinati unei carti mari care însa ard ca si „în treacat”, facând în principal altceva, ca sa subziste.

Oricum, „destinul de a fi scriitor”, sau de a da „the book of the century” are si un substrat tainic. Si, personal, singura certitudine pe care o am în privinta rezultatului este bucuria lucrului la o carte. Restul se decide dincolo de noi.

În încheiere, as vrea sa discutam despre împlinire profesionala. În ce consta împlinirea Dvstra? În cartile publicate (circa 25 de volume), sau în discipolii care urmeaza cercul D-vstra de „stimulare mentala”? Sau în amândoua? Sunteti, evident, înainte de toate scriitorul Andru. Ati lasat cândva o catedra universitara – pentru a scrie, sau pentru o alta perspectiva de împlinire?

Împlinirea profesionala înseamna pentru unii sa devii bogat, pentru altii sa devii vedeta. Este acceptia populara a împlinirii, sau acceptia salbatica a împlinirii, dupa care suntem clasati, distribuiti în functii, capatuiti… Pentru mentalitatea salbatica (generala azi) vedetele sunt mai graitoare decât modelele. Vedetele sunt exhibate de mass-media, sunt masini de facut bani. Vedetismul se extinde, de la artisti la politicieni, pâna la clerici… Am vazut un cleric care, foarte roditor în asceza lui, a fost împins usurel pe panta vedetismului si a fost transformat într-o masina de facut bani la manastirea lui… Marile vedete politice, mai ales, dar si artistice, fascineaza multimile. Vedetele întorc spatele oamenilor, totusi oamenii le iubesc foarte tare, pentru ca ele sunt un fel de reparator (iluzoriu) al frustrarilor imense, sunt o proiectie a setei universale de a tâsni din cenusiul existentei… Am lasat cândva catedra universitara pentru scris, dar mai ales pentru a trai altfel.

Sa vorbim de împlinirea umana, – cea profesionala fiind doar un aspect, un instrument de etapa. Adevarata împlinire o da trecerea de la înrobitoare griji la eliberare; de la conditia nefericita la liniste; adica trecerea de la simturi la duh; si aceasta este cu putinta chiar în vremea noastra.

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

On May 23, 2011 By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

„Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

„Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

„Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

„Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

„Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

OVIDIU HURDUZEU – Interviu

On May 20, 2011 By nelursIn InterviewLeave a comment

de Drd. Stelian Gombos

Ovidiu Hurduzeu crede ca ascetismul ortodox este un antidot împotriva consumismului american: „România sa înceteze sa mai aplice modele din import!“

Românii au din ce în ce mai multe solutii ca sa priveasca realitatea lumii internationale. Afla astfel ca si în locuri mitizate, precum SUA, oamenii cauta disperati o realitate mai buna. Ovidiu Hurduzeu, scriitor si critic social român, ne propune câteva secvente americane, bune sa ne întareasca sufletul si credinta.

Ovidiu Hurduzeu, scurta biografie: Ovidiu Hurduzeu, nascut la Bucuresti în anul 1957, este un scriitor si critic social român, stabilit în California din anul 1990, doctor în literatura franceza si stiinte umaniste al Universitatii Stanford, SUA. Este autorul unui volum de proza scurta, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber si a doua carti de eseistica: “Sclavii fericiti” si “A Treia Forta. România profunda” (împreuna cu Mircea Platon). Îngrijeste împreuna cu economistul catolic american, John Medaille, o antologie de texte despre distributism si noua economie civica, sub titlul “Economia libertatii: Renasterea României profunde”.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, stiu ca traiti în SUA de ani buni. Cum îi vad americanii pe români, pe diferite nivele, de la nivelul omului politic pâna la cel al omului de cultura?

– Pentru americanul de rând, care nu poate localiza nici New Yorkul pe harta, România nu exista sau a aflat de ea din întâmplare, din surse aleatorii. Cât stim noi despre insulele Sao Tome si Principe, atâta stiu si acesti americani despre România. La nivel de stat, relatiile par excelente. În mass-media americana avem o imagine “calduta” spre negativa. Suntem mereu prezentati în negru-cenusiu, ceea ce ridica unele întrebari asupra gradului de informare si de obiectivitate a persoanelor care prezinta informatii despre România. În mediile universitare si în cele profesionale avem o imagine foarte buna. Studentii români care studiaza în SUA sunt peste media colegilor lor americani, iar profesionistii din diferite domenii sunt aproape unanim apreciati. Dar nu ne impunem numai prin competenta, ci mai ales prin competenta asociata unor trasaturi umane deosebite, între care inteligenta, omenia, cumpatarea si harnicia sunt doar câteva. Sistemul economic si cultural din România, pentru a-si justifica falimentul, a indus în mintea cetatenilor ideea unui caracter românesc congenital pervertit: nu mai este nimic de facut întrucât asa suntem noi ramasi de la Dumnezeu, sa fim neputinciosi si hoti. Nimic nu poate fi mai fals. Este o adevarata ideologie satanica strecurata în suflete cu scopul de a descuraja poporul român si a-l mentine într-o stare de sclavie.

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala

– S-a vorbit foarte mult de o anume atmosfera din interiorul diasporei românesti. Lucruri nu tocmai bune. Care este acum atmosfera în comunitatea românilor care traiesc în SUA? Care este orizontul asteptarii acestor români în legatura cu evolutia României în spatiul UE?

– Si aici se exagereaza dezbinarea si se trec sub tacere lucrurile bune care se fac în baza comuniunii spirituale a românilor. Pe noi ne uneste Duhul, si nu un spirit legalist sau colectivist, suntem o simfonie pluripersonala, nu un musuroi de furnici, crestem într-o Biserica, si nu într-o pura ordine juridica sau economica. La noi solidaritatea are la baza principiul vecinatatii. În diaspora, traim în familia extinsa, cu prietenii, cu neamurile, cu enoriasii de la biserica, iar aceasta poate crea impresia de “izolare”. La nevoie, “vecinatatile” se unesc, dar trebuie sa existe o nevoie adevarata. Majoritatea românilor din diaspora vor binele României – din moment ce noi, cei din SUA, nu ne lovim zi de zi de prezenta UE, nu traim din finantarile Uniunii, nu trebuie sa luptam cu legislatia ei stufoasa, suntem într-un fel detasati de evolutia României în spatiul UE. Ramânem însa profund îngrijorati de evolutia României în propriul ei spatiu, în propria ei casa si ograda.

– Ce valori culturale sau de alta natura, de marca româneasca, circula în sistemul atât de vast al civilizatiei nord-americane?

– Tot ce are mai bun poporul român ajunge mai greu sau mai usor si în SUA. Faptul ca aceste valori nu reusesc întotdeauna sa se impuna este o alta problema, care tine de modul lor de difuzare, de obstacolele pe care le întâmpina în a fi larg cunoscute, si nu de calitatea lor intrinseca.

– Multi tineri români, majoritatea bine scoliti, se îndreapta tot mai mult spre SUA. Cum se integreaza si, mai ales, cum se raporteaza ei în continuare la tara natala?

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala. O si mai mare tragedie este lipsa unui program coerent si realist de repatriere. Fiecare tânar are modul lui de raportare la România, în general tinerii români imigranti sunt prea preocupati sa-si faca un rost în SUA ca sa se mai gândeasca la soarta României. Ca orice imigrant, sunt mânati de imbolduri nostalgice sa “ajute tara”, mai organizeaza câte un club românesc pe la universitatile americane unde studiaza si… cam atât…

Ortodoxia cunoaste o raspândire mare în SUA

– Exista o opinie, conform careia modelul american de viata, în general, ar fi lipsit cumva de ancore spirituale. Care este locul Ortodoxiei, cu valorile ei, cu mentalitatile ei, în ansamblul lumii americane contemporane?

– Spre deosebire de România, unde se încearca subrezirea Ortodoxiei chiar din interiorul ei, în SUA, Ortodoxia cunoaste o vigoare si o raspândire extraordinara. Nu mai este un secret pentru nimeni ca SUA trec printr-o profunda criza culturala. Într-adevar, civilizatia americana si-a pierdut ancora spirituala. Religia principala a SUA, protestantismul, s-a transformat drastic în ultimii 30-40 de ani. Dintr-o religie bibliocentrica ce punea accentul pe sacrificiul de sine si dreptate în numele lui Dumnezeu, a devenit în mare parte ceea ce se numeste the prosperity Gospel: “Asculta poruncile lui Dumnezeu si El te va îmbogati”. Vechii predicatori ca Billy Graham au fost înlocuiti de tipi precum Joel Osteen, care a cumparat un stadion de 64.000 de locuri si l-a transformat în biserica, o biserica unde aproape ca nu mai este pomenita biblia. Popularitatea de care se bucura carti ca “Rugaciunea lui Jabez” este un exemplu graitor despre starea de cadere spirituala prin care trece America. În acest context, din ce în ce mai multi protestanti americani se convertesc la Ortodoxie. Unii regasesc credinta cea adevarata dupa ce au cunoscut modernismul si coruptia anglicanismului, saracia spirituala a protestantismului american si scandalurile care zguduie periodic catolicismul. Vreau sa subliniez ca majoritatea celor care se convertesc adopta Ortodoxia cu trup si suflet, iubesc traditia ei monastica si nu doresc în nici un fel ca Ortodoxia sa se schimbe. Regasesc acea ancora spirituala pierduta. Ascetismul Ortodox este un antidot împotriva consumismului american, ofera o atractie enorma pentru americani întrucât este un ascetism ce pune în valoare frumusetea lumii. Doar în Ortodoxie frumusetea si ascetismul nu sunt în contradictie, ci se sustin unul pe altul într-o viziune iconica asupra lumii. Dupa ce-au ratacit prin alte credinte, acesti americani redescopera cu multa multumire o biserica condusa nu de o carte (Biblia) sau de o persoana umana (Papa), ci de însusi Iisus Hristos. Am întâlnit multi dintre acesti ortodocsi. Fericirea de pe fetele fratilor mei americani, rugaciunile lor de recunostinta – recunostinta de a fi reintrat în Duhul dreptei credinte în Iisus Hristos, hotarârea lor ferma de a nu schimba nimic din dogma si învatatura transmise de traditiile Ortodoxiei m-au ajutat sa ma întaresc în propria mea credinta.

Prabusirea unui mod de viata rezultat în urma a doua revolutii

– În România, toata lumea acum pare a fi preocupata de criza economica. Multi vad primele cauze ale declansarii acestui fenomen complex în slabiciunile economiei de tip american. Adica o economie excesiv speculativa sau, în termeni de bun-simt crestin, o economie bazata pe lacomia excesiva a capitalului multinational. Care sunt opiniile dvs. cu privire la acest fenomen?

– Criza mondiala actuala este una de sistem. Asistam la prabusirea unui mod de viata si productie rezultat în urma a doua revolutii. Pe de-o parte, revolutia culturala a “noii stângi”, începuta în anii 1960, care a produs un relativism generalizat, o societate fragmentata si distrugerea valorilor traditionale – deci, un libertarianism cultural -, iar pe de alta parte, un libertarianism economic sustinut de dreapta neoliberala, declansat prin decizia politica a Administratiei Reagan, urmata la scurt timp de conducerile altor mari economii dezvoltate, de a relaxa legile antimonopol. Odata ce mecanismul “dereglementarilor” s-a pus în miscare, el nu a mai putut fi oprit. Dreapta neoconilor (neoconservatorii) nu a facut decât sa continue în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Potrivit actualului “rege-filosof” al conservatorilor britanici, Phillip Blond, libertarianismul cultural si cel economic au avut o agenda comuna, ambele sustinând o ideologie liberala denaturata. Si nu numai o ideologie denaturata, cât mai ales o antropologie anticrestina. În locul persoanei, în sens crestin, care exista numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere si responsabile, neoliberalismul a pus individul monadic condus doar de propriul interes egoist. Tarile occidentale dezvoltate nu au luat în considerare sfatul întelept al Papei Ioan Paul al II-lea, care le-a avertizat imediat dupa caderea Zidului Berlinului, în enciclica Centesimus Annus: “Tarile occidentale, la rândul lor, risca sa vada în aceasta prabusire a comunismului o victorie unilaterala a propriului lor sistem, ceea ce le-ar împiedica sa opereze modificari necesare în acel sistem”.

“Omul nou” european va da gres

– Poate România, dupa 20 de ani de cautari si ajustari – mai ales la modele europene , sa-si gaseasca o identitate care sa-i asigure un echilibru economic, social si cultural într-un sistem mai larg, cum este cel al UE?

– UE nu poate oferi un model unic de dezvoltare într-o Europa a natiunilor, unite într-o comunitate de destin. Toate încercarile de amalgamare si pritocire a valorilor si populatiilor de pe batrânul continent pentru a obtine un “om nou” european, pe modelul lui homo sovieticus, vor da gres. Vor destabiliza si mai mult echilibrele economice, sociale si culturale, deja fragilizate de criza economica, declinul demografic si imigrarile masive din afara Europei. România sa înceteze sa mai aplice modele din import, venite la pachet, si sa treaca de îndata la elaborarea de practici economice si sociale “made in Romania”, spre binele comun al românilor si, deopotriva, al partenerilor nostri europeni.

– Am putea vorbi de un model românesc pe care sa-l cladim, usor-usor, si-n plan economico-social în urmatorii ani pe drumul asezarii României în sistemul european? Un model care sa semene întrucâtva cu cel al unor tari precum Spania, Italia si, de ce nu, Polonia?

– Noi nu avem de ce si nici nu am putea sa aplicam ad-litteram un model provenit din alte tari. Trebuie sa restauram, sa aducem la zi propriile noastre modele economice pe care le-am sters din memoria colectiva si în buna parte si din arhive. În cercurile conservatoare traditionale din Anglia si din SUA – ma gândesc în primul rând la gânditori si economisti catolici precum Stefano Zamagni, John Médaille, Thomas Storck, sau la anglicanul Phillip Blond – este redescoperit cu admiratie modelul distributist din România lui Ion Mihalache. În anii â20 marele gânditor englez G.K. Chesterton prezenta modelul românesc drept un exemplu demn de urmat pentru întreaga Europa. Pâna la expozitia dedicata istoriei cooperatiei din România, organizata de istoricul Emilia Corbu la Slobozia (expozitia este înca deschisa publicului), nu se stia mai nimic de dimensiunile si complexitatea sistemului economic distributist care a functionat în România dinainte de comunism. Tara noastra a fost pusa pe butuci fiindca a urmat modele straine de firea românului, de rostul crestin al vietii sale, modele prea putin adaptabile realitatilor social-economice de pe aceste meleaguri. Cum modelele importate s-au prabusit – chiar presedintele tarii a recunoscut-o în discursul recent de la Tusnad -, în zadar vom încerca sa le cârpim cu petice “morale”, keynesiene, etatiste etc. Observ ca în ultimul timp unii ar vrea sa vopseasca gardul economiei în culorile “crestin democratiei”. Este o încercare de a “binecuvânta” crestineste coruptia, abuzul si cleptocratia de la noi. Sper ca Biserica Ortodoxa sa nu se lase amagita de aceste manevre politicianiste. Mântuitorul a spus: “Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haina veche, caci peticul acesta, ca umplutura, trage din haina si se face o ruptura si mai rea”.

Un model economic pentru România

– Dupa câte ne-ati spus, lucrati la “un model economic pentru România, model în concordanta cu valorile noastre crestin-ortodoxe”. Faceti o descriere succinta, pe întelesul tuturor, a acestui proiect. Singurul model care este cu adevarat în concordanta cu valorile crestin-ortodoxe este modelul distributist al “economiei civice”, bazat pe antropologia crestina a persoanei, pe sustenabilitate, pe subsidiaritate, pe valorile omeniei, daruirii si iubirii crestine. Prin ce este el în concordanta cu valorile crestine?

– În primul rând, prin faptul ca urmareste respectarea demnitatii si autonomiei cetatenilor în toate laturile vietii sociale, de la alocatia pentru nou-nascuti pâna la asigurarea unui venit drept. Celelalte modele economice promoveaza pe homo oeconomicus, care nu este o persoana, ci un mijloc, o “resursa umana”, exploatat ca marfa sau ca sursa de profit. În al doilea rând, economia civica promoveaza dezvoltarea durabila si la scara umana, si nu un progres nesabuit, de dragul progresului; hiperindividualismul este înlocuit de personalism, în care interesul personal este urmarit cu responsabilitate si armonizat cu cel al comunitatii. Si, în al treilea rând, economia civica propune raspândirea larga a proprietatii productive sub forma unor entitati mici si mijlocii care functioneaza “în retea” sau în asociatie unele cu altele. Numele de distributism, sub care mai este cunoscut modelul, nu înseamna “distribuirea bunastarii/bogatiei” din modelul socialist, ci distribuirea proprietatii productive (aici intra si cunostintele, si creditele ieftine destinate productiei). Nu este vorba numai de o schimbare de model economic, ci de o întreaga paradigma sociala si culturala. Modelul nu este “de import”, desi a fost teoretizat, la începutul secolului al XX-lea, de gânditorii catolici G.K. Chesterton si Hillaire Belloc. În trecutul nostru, distributismul a stat la baza economiei taranistilor lui Ion Mihalache, dar îl regasim si în modurile populare de guvernare din traditia zemstovului rusesc, evocate de marele gânditor ortodox Alexandr Soljenitîn si functioneaza cu succes, azi, în multe locuri de pe glob. Doua exemple concludente: cooperativele Mondragón din Tara Bascilor, cu cei 100.000 de proprietari-lucratori si 50 de ani de activitate încununata de succes, si economia civica a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele care lucreaza în sistem partenerial si asociativ. Este o economie a libertatii si demnitatii umane. O economie a daruirii si fratietatii. O propunere ortodoxa de scoatere a României din criza.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, va multumesc foarte mult, dorindu-va mult succes în continuare!…

A TREIA FORTA- România profunda

On May 17, 2011 By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Recenzie de Drd. Stelian Gombos

A treia forta – România profunda. Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon. Editura „Logos”, Bucuresti, 2008, 367 pagini

[pullquote]Motto: “ Nu ni se potriveste nici un model extern de civilizatie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit sa fim lasati sa crestem organic, dinlauntrul nostru. Cred ca schema de baza, arhetipal-seminala, a fiintei noastre se gasea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lasat de izbeliste, la mijloc de drum, între preistorie si electronica. Nu avem un pattern, crestem si descrestem aiurea, dupa legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri cautând petrol si otel si negasind decât cimitire de folclor si limba.” Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal[/pullquote]

Am încheiat, în urma cu câteva ceasuri, si cu o oarecare întârziere, lectura volumului, scris „la patru mâini, doua suflete mari si doua caractere tari” de eseistii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon si recomandata cu multa sinceritate si responsabilitate de catre catre Actorul, Regizorul crestin, Apologetul si Marturisitorul autentic Dan Puric. În mod normal, as lasa sa treaca de la câteva zile la saptamâni, care sa lase ebulitia lecturii sa decanteze lin într-un text. Unele dintre recenziile mele sunt departe de momentul primei lecturi cale de mai mult de un an. De data aceasta nu va mai fi la fel, scriu la cald, adica la rosu. Voi mai face, marturisesc dintru început, ceva ce consider a fi impardonabil, un lucru pe care mi-l refuz din principiu: o recenzie la persoana întâi. În raport cu cartile pe care le citesc, sunt prea mic, nu exist. Volumul celor doi autori nu m-a întâlnit altfel, nici nu m-a lasat mai mare. Poarta însa cu el o încarcatura de Prezent care provoaca cititorul la o reflectie fatisa, fara jumatati de masura. Un Prezent agresiv ca o îndragostita care vrea sa stie: „Ma iubesti?” si careia nu-i poti raspunde decât afirmativ sau negativ, dar musai cinstit. Nu te poti angaja în fata acestui tip de întrebare decât la persoana întâi, strict personal. Deci si prin urmare, asa voi face. Am terminat lectura cu certitudinea întâlnirii cu unul dintre cele mai importante texte despre lumea noastra redactat în România, senzatie pe care n-am mai avut-o niciodata de la Omul recent a lui Horia Roman Patapievici încoace. Rog ca aceasta din urma observatie sa nu-mi fie judecata prea dur, neputând spune, la urma urmei, ca citesc toate lucrarile care se publica pe la noi, nici macar pe toate care merita acest efort. Este o impolitete fata de contemporaneitate, dar este preferabil asa, zic eu, decât sa fiu nerecunoscator celor ce ne vin din trecut. Observatia asemanarii dintre cele doua volume nu este, cred, lipsita de importanta, si o voi relua în partea finala a recenziei, acolo unde voi încerca sa schitez câteva anticipari ale impactului pe care îl va avea A treia forta: România profunda.

Asadar, iata, în rastimpuri, în orice cultura apar carti care dinamiteaza ideile considerate pâna atunci a fi de neconstestat. Carti inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective si creeaza un climat nou. Nu cred ca gresesc când afirm ca A treia forta: România profunda, cartea scrisa “de patru mâini si doua capete” – de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, cu postfata semnata de Gheorghe Fedorovici, si cu interviurile realizate cu cei doi autori si protagonisti de catre Silviu Man, va masura cu precizie cât de permeabili am ramas la idei cu adevarat noi, cât de ancorati suntem în realitatea zilelor noastre si, mai cu seama, adevaratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediata de nici o instanta politica ori slogan publicitar.

A treia forta: România profunda nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu provine din niscaiva fraze lungi si amenintatoare, delicat-ininteligibile, nici din docte si tepoase note de subsol, ci din faptul ca ei stiu sa ti se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilata dupa tufisul unor concepte costelive si arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeste, în cel mai viu si mai asumat mod cu putinta, despre stirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresiva a omului de omenie, despre cresterea deficitului de România în România si alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin marturisire. Iar Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon marturisesc, vorba aceluiasi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ti se poate lua la perchezitie”.

Ce înseamna a gândi? Eugen Ionesco spunea: “A gândi înseamna a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamna însa a jongla cu termeni prestabiliti – a gândi exista numai în afara locurilor comune si ale prejudecatilor vremii. Noi ne-am obisnuit sa credem ca vremurile noastre ne daruiesc libertatea, ceea ce n-a facut nici Evul Mediu (pentru ca “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru ca „vai, monarhist”), nici perioada interbelica (pentru ca, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, dupa 45 de ani de comunism si 21 de ani de tranzitie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearca sa si-l explice, ni se pare ca ne-am trezit, un pic buimaciti, în cea mai buna dintre lumile posibile. Libertatea noastra cea noua s-a nascut prin “spargerea prejudecatilor” lumii celei vechi… Ce uitam însa, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este ca în locul vechilor prejudecati, timpurile moderne ne-au facut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identitati, de posesori de drepturi, carduri bancare si ferestre cu geam termopan. În loc sa gândim singuri, ne-am învatat sa cântarim lumea în termeni vagi si smulsi de realitate, sa ne raportam existenta nu la oameni, ci la institutii, si sa etichetam definitiv adevarurile incomode pentru a nu fi perturbati din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forta: România profunda – acela ca demonstreaza, cu argument limpede si maximum de blândete, ca si lumea în care traim sufera de grosolane imprecizii si de insuportabile locuri comune. De exemplu: imaginea noastra despre “capitalism” este indisolubil legata de aceea a unor banci si corporatii uriase, care ruleaza în circuitul economic sume ametitoare. Nu ne putem, deci, închipui un asa-zis capitalism la scara umana. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar practicat de negustorii Frantei de dinainte de Revolutie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile si care nu aveau obsesia consumului si a maximizarii cu orice pret a profitului (elemente fara de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemâna ar fi sa afirmam ca exemplul este lipsit de relevanta, fiindca aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum si aici, “în cea mai buna dintre lumile posibile”… Daca am aduce însa aceasta obiectie, am uita, în mod nepermis, ca circuitul lumii nu este liniar si ca o crestere cantitativa nu înseamna neaparat un progres (“Chiar si despre o tumoare se spune ca se afla în progres” –Giovanni Sartori).

Într-un stil imbatabil, cu floreta luciditatii învelita într-o teaca stilistica de mare rafinament, Mircea Platon ridica masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentam zilnic: – iluzia dezvoltarii României prin rapt: “România îsi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie taraneasca prospera si 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai ramas de aparat? Micul întreprinzator);

– iluzia democratiei imaculate: “Dupa cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are înca de dat un raspuns la întrebarea daca democratia e posibila în lipsa existentei unei clase de tarani, de fermieri, de yeomen, de razesi, a caror independenta economica si virtuti rustice de autosuficienta, spirit de întreprindere, stocism, si prudenta au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice si pâna în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai ramas de aparat? Satul);

– iluzia dreptei intolerante: “Nu fortez pe nimeni sa fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeste de alta credinta, dar nu accept sa fiu “tradus”, sa fiu redefinit, reeducat, sa fiu fortat sa devin altceva sau sa renunt la parti din credinta mea sau din practica ei liturgica. Darul lui Dumnezeu e sa ne iubim fiind diferiti – chiar dusmani -, nu sa ne iubim pentru ca suntem la fel. Pentru ca trebuie sa-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poti fi conservator fara sa fii legionar si fara sa fii de stânga);

– iluzia învecinarii dintre conservatori si legionari: “Punctele unde se opereaza desprinderea de Miscarea Legionara sunt cele referitoare la: cultul violentei si folosirea atentatului politic ca raspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârsitor al statului în viata economica sau spirituala, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importanta fiind acum restaurarea libertatii omului dupa deceniile de manipulare comunista si pavlovianism social; antisemitismul si teoria conspiratiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinara a realitatii care cere instrumente mult mai nuantate de întelegere si actiune decât determinismul conspirationist” (idem);

– iluzia unui crestinism al elitelor, aseptic si urban: “Intelectualii spiritualisti se vor introvertiti într-o “biserica interioara”. Vor sa fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multa bibliografie ca sa ajunga acolo. Unui taran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin partile Basarabiei, si câteva gâturi de tarie.” (Ce-a mai ramas de aparat? “Ortodoxia babelor”);

A nu se întelege ca omul timpurilor noastre – fie ca locuieste la Lyon, Boston, Oradea sau Galati – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjuratoare si realitatea simulata, nascuta din prejudecatile despre care vorbeam mai sus. Omul poate înca intui raul, dar numai în manifestarile lui cele mai vizibile – ale nepasarii civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând sa caute cauzele prime ale raului ce-l înconjoara, el – constata Ovidiu Hurduzeu – sfârseste prin a-l echivala numai cu mizeria copioasa. Orizontul nostru de sensibilitate este micut si, în miopia noastra, credem ca de îndata ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea sa ne numim “civilizati”, uitând ca civilizatia nu înseamna neaparat omenie. Nu vad, de exemplu, daca ar putea fi preferabila limba dezinfectata, de cauciuc, a corporatistilor, înjuraturii cleioase de Strehaia: “În România, el nu vede decât gropile din asfalt, coruptia politicianului si spaga functionarului din spatele ghiseului, mitocania semenilor sai (dar nu si pe a lui însasi). În mintea sa toate ar trebui sa functioneze ca-n Elvetia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elvetie româneasca. Nici sclavii fericiti ai Americii nu vad mai departe de vârful nasului: îl înjura pe Bush pentru pretul ridicat al benzinei, dar continua fiecare sa mearga la birou într-un SUV de cinci tone. Se arata vag îngrijorati de “global warming”, dar sunt speriati de-a binelea ca fabricile se închid, tara se dezindustrializeaza iar viitorul se muta în China si India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane însotita de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, actioneaza prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse. E greu sa le deslusesti din habitaclul automobilului.” (Hipercomplexitatea paguboasa)

Odata ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu nu întemeiaza o doctrina sau o ideologie, nu propun regulamente noi si noi organigrame. Ofera un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfatisat de Forta a treia nu este Om Nou, nu este secretia ambigua a unor minti înfierbântate care vor sa încerce înca un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului sau. Nu partizani, nu adepti, nu purtatori de insigne si drapele, ci oameni – fara majuscule, oameni în carne, oase si suflet… Oameni care nu traiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hot vsersus Prost”. Oameni care nu jubileaza la gândul ca au sa-si îngroape viata undeva pe ruta birou – hipermarket. Care stiu ca “a te realiza” nu înseamna a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR si comunicare pentru a se face întelesi. Care nu fac binele doar pentru ca asa se recomanda la televizor în fiecare sâmbata seara si care stiu ca, orice ar spune cercetatorii americani, copiii pot creste cu hrana catodica pe baza de desene animate sângeroase si filme cu împuscaturi. Oameni normali.

În cele din urma, este bine sa ne întrebam, dupa ce lectura ia sfârsit: si acum? Ei bine, fara sa-mi arog daruri profetice, voi risca sa dau niste raspunsuri, jumatate în serios, jumatate raspunzând unei provocari agonice. Ziceam, la începutul acestei recenzii-eseu, ca A treia forta: România profunda, aminteste tulburator de Omul recent. Din diverse motive de ordin personal, am citit aceasta din urma lucrare „la spartul târgului”, când valurile pe care le-a suscitat se domolisera. Horia Roman Patapievici era deja institutionalizat si cuminte ca un berbec juganit, nimic din violenta razvratitului nu mai aparea în persoana lui publica. În Discernamântul modernizarii aveam ulterior sa asist la echilibristica puerila a celui care jinduieste sa pastreze varza (discernamântul traditional) fara sa loveasca, în numele Tatalui, capra (modernitatea). Dupa varii alte luari de pozitie de sorginte neoconservatoare, filosofenii pe tema 9/11 si deliruri hipercompetente despre Islam m-am lamurit: omul se golise de substanta, fusese vampirizat, devenise de-al lor. Îndraznesc sa spun ca, pe termen scurt-mediu Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sistemul îi va asalta si pe ei cu tentatia confiscarii.

În mediile României epidermice, cred ca nu se va întâmpla aproximativ nimic. Cartea va fi vag citita, eventual adulata pe ici pe colo, apoi peste ea se va depune praful uitarii. Toata lumea o stie, si o stiu si autorii prea bune: cartile nu schimba lumea. Atunci când par s-o faca, schimbarea e antrenata deja, cartile doar o înregistreaza après coup, si o cristalizeaza. În starea în care sunt lucrurile, este chiar lucid sa ne întrebam daca ceva mai poate fi schimbat, iar daca da, în ce fel, în bine sau în rau? Textele sacre vorbesc despre o ultima parte a ciclului cosmic ca despre o perioada de violenta, de ratacire si de ignoranta aproape totala. Ar fi o trufie sa identificam timpurile noastre cu cea mai neagra perioada din Kali-Yuga, dar ar fi o lejeritate sa îndepartam aprioric aceasta supozitie. În ambele cazuri însa, repet, cartile nu pot schimba nimic de la sinea lor, oricât de oneste ar fi ca opere de discernamânt.

Este drept sa ne întrebam, în cele din urma, ce va reprezenta aceasta carte pentru România profunda. Iarasi, sunt nevoit sa zic, nimic. Acolo unde profunzimea nu este atinsa de cangrena modernitatii, lucrurile vor continua sa curga pe fagasul lor si fara acest text, la fel cum o carte buna despre ecologie nu influenteaza cu nimic natura, care stie sa-si vada de ale ei si fara concursul specialistilor. Acolo unde România profunda se retrage în fata kitsch-ului, a manelizarii si a mârlanizarii, lucrurile vor merge în rau, dupa cum au apucat. Pe ici pe colo, câte un adolescent va gasi niste confirmari ale intuitiilor sale adânci, iar revolta lui va capata, poate, substanta si sens.

Dar sa ne întoarcem iar la autori. Din punctul de vedere al pragmatismului de gospodina care a invadat pâna la cele mai fine interstitii ale vietii noastre, A treia forta: România profunda trebuie sa para de un donquijotism desuet. Este genul de carte care se scrie pentru a te achita de o datorie de onoare fata de constiinta proprie, este cartea care capata deplin sens daca esti convins ca, pâna la urma, totul este doar între tine si Dumnezeu, e sfidarea perfecta care trebuie adresata postmodernitatii pentru a demonstra ca esti, în pofida tuturor lanturilor cu care te-a zavorât, un om liber. A treia forta… Este orice, dar numai o întreprindere rentabila nu. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sunt într-un moment de gratie. Au scris o carte onesta. Celor carora adjectivul li se pare zgârcit, îi asigur ca nu este asa, în vremurile noastre în care minciuna si înselatoria par simple conventii adoptate în vederea reusitei. Au provocat sistemul, desi s-ar fi putut strecura si ei în „elitele” globalizate si dezîntrupate. Din punct de vedere spiritual sunt însa, pe prag, cu aceasta critica a lumii moderne. Pot face cale întoarsa, cedând sistemului care va încerca „sa-i recupereze”, juganindu-i cu onoruri, ca pe Horia Roman Patapievici. Ar fi pacat. Pot ramâne linistiti si confortabil acolo unde stau deja, incoruptibili, criticând amar pâna la sfârsitul vietii agresarea României profunde (scriindu-i, eventual, dupa ceva vreme, epitafuri). Ar fi la fel de pacat. Sau îsi pot continua drumul mai departe, dorindu-si ceea ce orice crestin trebuie sa-si doreasca, nici mai mult, nici mai putin decât sfintenia. Povara acestei carti, integrala, este cea a autorilor, si în egala masura a celor care o vor trai si interioriza cum se cuvine, si vai celor care se vor apropia de acest text pentru a se întoarce comod la ale lor, dupa ce-l vor fi înteles…

Drept urmare, acum la sfârsitul acestui eseu – recenzie, multi dintre cititorii volumului A treia forta… se vor întreba: despre care Românie vorbesc Ovodiu Hurduzeu si Mircea Platon? Si trebuie sa admit, cu imensa parere de rau, ca vor avea impresia ca se afla în fata unui pseudo-concept intelectualist, a unei conventii de laborator. Lipsa nu va fi însa de partea autorilor, ci a cititorului. Si asta pentru ca multi dintre noi traim într-un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime. Locuitorul României desertificate despre care vorbeste Ovidiu Hurduzeu va crede ca este împins la un exercitiu livresc fara rost, experienta sa reducându-se la unul din multele orase „europene” tipice ale României, în care abunda „posibilitatile” dar în care oamenii interactioneaza vag, epidermic, fara sa-si împartaseasca nimic, în care se comunica, dar nu se intra în comuniune.

Cu alte cuvinte, ma veti acuza, cititori ai acestor rânduri, de pesimism, si-mi veti reprosa pozitia paradoxala, de admirator fara rezerve, sceptic în ceea ce priveste consecintele. Nu-mi permit, va asigur, derapajul unor asemenea sentimentalisme. Lumea noastra este, dupa cum scrie undeva marele filozof Platon, în dezordinea lasata în urma Zeului, dupa plecarea lui. Ca lucrurile sa revina în matca, este nevoie ca Zeul sa se întoarca, nici mai mult, nici mai putin. Pâna atunci, carti ca A treia forta: România profunda ne sistematizeaza dorul, ceea ce nu-i deloc putin, si în acest conditii sunt sigur ca veti fi de acord cu mine…

Prin urmare, acum la încheierea acestui material, voi sustine cu toata convingerea si responsabilitatea, ca Forta a treia este cea mai coerenta pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebarii cu înversunare iresponsabila. România normala aparata de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu este nici Românie pasunista adormita suav pe “Mugur de fluier”, nici teocratie musculoasa, ci o Românie ordonata, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joaca al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiti ca “manageri”, Biserica nu practica autismul institutional, politica nu este circ, iar justitia nu-i contorsionista angajata la negru în circul politic. O Românie alcatuita din oameni, nu din functii: “Daca sistemul economic actual, îti ofera o prostituata, personalismul îti propune o nevasta dragastoasa; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul masinii, o friptura într-o gradina de vara, la un pahar de vorba; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colt unde vânzatorul îti spune pe nume; în loc de o filozofie abstracta, un om întreg care-ti vorbeste; în loc de revolutii, utopii si experimente, nascute din haos si plictiseala, evenimente desfasurate în rânduiala.” (Ceva si cineva). Asadar, ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea înca întreba un sceptic. Pentru început, raspunsul ar fi: sa nu uitam ca, dupa cum spune Ortega y Gasset, “lamentatia bolnavului nu este numele bolii de care sufera”. Sa încercam, cu alte cuvinte, sa vedem cât mai departe, atât în afara, cât si pe dinauntrul nostru. Si sa nu ne pierdem speranta, uitând ca zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic masluite…

DICTIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI

On May 15, 2011 By nelursIn News, Romania, WorldLeave a comment

Din initiativa lui Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin a aparut la Editura „Portile Orientului “, Iasi, 2011, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, din România, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentala, Israel si America.

Dictionarul se deschide cu „Galeria scriitorilor români din anul 2010”, prefata semnata de Boris Craciun în care arata scopul acestui dictionar „de a înregistra, într-o banca de date, autorii de carti literare care se exprima în limba româna (din România, Republica Moldova si din toate zonele de pe Mapamond unde traiesc slujitorii scrisului frumos), oferim iubitorilor de literatura si scriitorilor care activeaza în zilele noastre o prima varianta a unui cuprinzator dictionar al literaturii române de azi”.

Dictionarul, având 600 de pagini, cuprinde, pe lânga fisele de autor, fotografiile acestora, si imagini cu scriitorii prezenti la diferite actiuni cultural-literare, astfel întregind un evantai de informatii despre „starea” literaturii noastre în primul deceniu al secolului XXI.

Aceasta ampla lucrare este un tot unitar informativ de mari dimensiuni din care nu lipsesc marii scriitori, precum: Nicolae Manolescu, Herta Muller, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Eugen Simion, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Alex Stefanescu, Doina Uricariu, dar si clujenii: Irina Petras, Titina Nica Tene, Doina Cetea, Dumitru Cernea, Petre Poanta, Ionut Tene, C. Zarnescu, Persida Rugu, C.Marutoiu, Al. Florin Tene, Mircea Popa, Mircea Oprita, Ion Cristofor, Ion Vadan, Dora Pavel, Marcel Muresanu, etc.

În acest dictionar sunt cuprinsi 2000 de scriitori români ai prezentului, majoritatea membrii ai Uniunii Scriitorilor, dar si 78 de membrii ai Ligii Scriitorilor Români, din care peste 300 de scriitori din zona de responsabilitatre a Clujului.

De asemenea, volumul acesta cuprinde o serie de autori din diaspora româneasca occidentala, din Franta, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Austria, Canada, Statele Unite, o parte din acestia sunt membrii ai Ligii Scriitorilor Români.

Din pacate lucrarea a omis cuprinderea a doi importanti scriitori din Australia: George Roca si Ion Miclau, iar din tara pe George Baciu, Ion Hiru, Elisabeta Iosif, si altii… Din Cluj lipsesc: Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca, Ioan Benche, Raveca Vlasin, etc. Poate în viitorul volum vor fi eliminate aceste lipsuri.

Este laudabila initiativa autorilor Dictionarului, acesta devenind un instrument de lucru pentru istoricii literari, dar si „lada de zestre“ cu care intram în Europa literara si „cartea de vizita” cu care ne „legitimam„ n fata mapamondului literar si cultural, în procesul fenomenului de globalizare.

Al Florin TENE

Presedintele Ligii Scriitorilor Români

14 mai 2011

DISPARITIA ROMÂNIEI…???!!!

On May 14, 2011 By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

de prof. dr. Adrian BOTEZ

…De „Ziua Europei” (în loc de ZIUA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMÂNIEI, platita cu sângele a zeci de mii de dorobanti si calarasi si rosiori români, în „Razboiul nostru pentru Neatârnare”, 1877-1878!!!), oamenii se bat, în plin Bucuresti, pentru trei sarmale – si plâng, când nu ajung la cele…trei sarmale, „donate” de Primaria Capitalei – iar, când n-au mai fost sarmale, si-a ramas doar…”varza fara de sarmale”, a izbucnit… „razboi civil” pe… varza! – …de fapt, un fel de mârâiala si învârtejire generala a zdrentelor, de parca se bateau câinii vagabonzi/”comunitari”…

…Femei si copii mor de foame, dimpreuna, în colibele/blocuri ale „Capitalei” României – …în indiferenta „suverana” a vecinilor (cât despre politicieni, ei se amuza, pe seama acestei situatii demne de statul african Ciad – …ca tot îi purtam steagul, din pricina prostiei de la casa popii Tökes, din 1989! – …se amuza, pentru ca, iata, în felul acesta „bantustanesc” au mai… „iesit din sistem” niste…”nedoriti” – …decât ca votanti!) – …vecini insensibili, care…ÎNCA n-au murit de foame!

…Cadavrele (din Bucuresti) ale celor asasinati de inanitie si de tradarea conducatorilor României au fost descoperite abia la DOUA SAPTAMÂNI DE LA DECES…fireste, într-o stare de descompunere…foarte avansat-„putitoare”…!!!

…În spitale, miroase a pustiu si a mucegai: medicii si asistentele se raresc, medicamentele dispar complet, banii de medicamente, cel putin pentru batrânii pensionari, nu sunt DELOC!!! Zeci de mii, sute de mii de oameni bolnavi de cancer, SIDA, diabet, inima etc. etc. – SUNT CONDAMNATI LA MOARTE, prin „disparitia” medicamentelor pentru tratarea, sau ameliorarea, sau „stabilizarea” bolii lor!!!

Pentru ca, evident, acesti bolnavi n-au bani sa se duca la Viena, sa se trateze, precum besnitele politico-mafioto-banditesti, din „fruntea” (stigmatizata!) a României!

…Trei mii de scoli au fost, deja, „comasate” – adica, DESFIINTATE! Bate, la poarta României, din nou, analfabetismul începutului de veac XX…

…Spitalele, la fel, desfiintate „pe capete” (daca managerii n-au…”capete portocalii”!!!) – …deci, curând foarte, în România se va dezvolta („în draci”!)…”SAMANISMUL”!!!

…Ne mor, zilnic, tineri în razboaiele altora (ale Zarafilor Lumii! – razboaie în care doar România a mai ramas, de parca EA ar avea vreun interes ori folos, iar nu escrocii din NATO/SUA/ISRAEL!) – …tineri ne-vinovati decât ca-s orbi, hipnotizati de Cobrele Lumii… deci, fara minte…!!!

…”Privatizarile”, adica TRADAREA, JAFUL ORGANIZAT SI ASASINAREA ROMÂNIEI INTEGRALE, continua (de 21 de ani!), în ritm de mars funebru-infernal – îmbogatind sute de politicieni români…de toate culorile si, totusi, în materie de hotii, DECOLORATI COMPLET!!! – si care, apoi, îsi borasc tradarea catre Zarafii Lumii, cu care împart, în raport de 1 la 1000, ce-au fost lasati si îndemnati si ajutati, de catre Aspidele Terrei, sa jefuiasca si sa sufoce si sa prapadeasca DEPLIN: pamânt, subpamânt, minti, suflete, valori de Duh Dumnezeiesc…poate si Cer, prin prostitutia „morala” si ateismul golanesco-imbecil, care bântuie, azi, mai rau decât în comunism!

Elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonita”, din Bucuresti (cel mai stralucit si important liceu, de acest profil, din tara!), sunt siliti sa intre în PDL, CU CARNET DE PEDELISTI!!! – …ADICA SA SE PROSTITUEZE (…si sa prostitueze însasi notiunea de Arta!), în cel mai jalnic mod, daca vor sa-si vânda vreo pânza…sau sa-si organizeze vreo expozitie: NUMAI ÎN SEDIUL PDL-BUCURESTI!!!

…UNDE ESTE JUSTITIA, CA SA SE AUTOSESIZEZE, PENTRU ÎNCALCAREA FLAGRANTA, UNEI LEGI PE CARE A CLOCIT-O ÎNSUSI LIMBRICUL DE FUNERIU, SI SI-A ASUMAT-O ÎNSUSI BOCUL VALAHILOR???!!! Vezi sa nu existe, azi, Justitie independenta politic (cu câteva exceptii…exceptionale, pe care PDL-ul le persecuta si carora le doreste, „cordial”, moartea!)!!!

…Asa ca, anunturile de azi, 10 mai (când ar fi trebuit sa fie Ziua Monarhiei Românesti…), conform carora banditii de la FMI, care conlucreaza exemplar, mâna-n mâna, cu…banditii nostri, din toate partidele (PDL, PSD, PNL etc.) – preconizeaza, pentru perioada 2010- 2013, masuri draconice:

a- sectorul sanitar va fi „binecuvântat” cu înca o plaga: reducerea subventiilor de stat cu 10%…,

b-…la CFR, 1.000 de km nu vor mai fi întretinuti de stat, DE NIMENI (vom merge, curând, de la Flamânzi/Botosani, si pâna la Bucuresti, pe jos, ca Badea Cârtan, sau cu carutele…pe care nu le mai avem, precum Ilie Moromete, la 1936, avea!)…,

c-…la Metrou, se vor taia subventiile pentru întretinere/”mentenanta”, pe vreo 50 de km… – …si înca, probabil, sute de alte catastrofe, devenite…”cancan” cotidian, pentru românul anesteziat la Duh… – de exemplu:

d-reducerea PIB-ului României, cu 0,8 %

e-privatizarea (adica, înstrainarea, poate chiar distrugerea, cinica si premeditata!) a TAROM;

f-Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subventiei la încalzire, facturile pot creste cu pâna la 60%;

g-FMI cere directori straini în companiile de stat – etc. etc. etc. –

…nu ne mai mira deloc (ba, ne asteptam la MULT MAI RAU!!!), când avem, în fata, un cadavru în plina putrefactie, numit…România!

…În fata atacurilor repetate sistematic, ale zarafilor de la FMI, prin pitt-bull-ul „cu gaura” româneasca (în suflet si-n pantof!), Jeffrey Franks – si în fata tradarilor tot mai cinice si mai plictisite ale asa-zisilor nostri „politicieni”, de fapt, slugoi nemernici si preaplecati ai Asasinilor nostri, Zarafii Europeni si Mondiali – ne punem, cu toata seriozitatea, tot mai grav, întrebarea: se pregateste („se pune de”), oare, doamnelor si doamnelor, DISPARITIA (fizica si de Duh) a ROMÂNIEI?!

Daca da, si noi nu putem face nimic, pentru ca ne-ati legat mintile, prin MAGIE NEAGRA (pentru ca, în mod normal, de mult trebuia sa izbucneasca Sfânta Furie a Poporului, care sa le zdrobeasca, cu pietre, capetele acestor serpi si napârci!), macar anuntati-ne din vreme…macar lasati-ne un ultim drept: acela de a muri crestineste, cu mâinile pe piept, în cruce, si culcati în copârseu, iar nu azvârliti, de-un picior, precum „câinii comunitari”, la râpa…!!!

…Va iertam pentru miile de „talmaceni”, „tinei”, „boureni”, „blageni” si „videni”, care ne fura si ne strâng de gât, „ziua, în amiaza mare”!… – va iertam si pentru EBELE trimise la Zarafii Mondiali (cu salarii astronomice, DIN P.I.B.-ul ROMÂNIEI!!!), sau pentru Anastasele-Mincinoasele (si Tragic-Hoatele de pensii si, deci, DE VIETI OMENESTI!!!) , duse la coaforii autohtoni, cu câte SASE bodigarzi… va iertam pentru miile de hidre si gorgone, monstruos de lacome si…”întelepte”, tip „placintele”…- si va iertam pentru toate miile de „eleneudre” („Belles-de-Jours”…), pe care le întretineti cu miliardele din COLIVA noastra…si care cheltuiesc, numai ca sa se-ncalte, pensia unui judet întreg!!! – …dar va blestemam ca hoitul vostru sa nu putrezeasca si sufletul vostru sa arda în fundul-fundului iadului, mai jos decât chiar…TALPA! – daca nu ne îngaduiti sa ne prezentam cuviincios, macar o data în viata, în fata Lui Hristos-Mântuitorul Lumii!!!

…Cioclilor blestemati, aveti, macar, curajul (când le vorbiti) de a va uita la cadavrele vii, pe care le aveti, înca, în fata, si vestiti-le, sub absolut ce forma vreti, Apocalipsa!

…Macar o data în viata voastra de PARAZITI LETALI (carora n-am stiut, la vreme, sa le strivim capetele, cu toata vlaga, între degetele noastre muncite de pamânt si arse de soarele cerului) – spuneti, SPUNETI!!! -…chiar si cu hahaieli si cu gura dusa la urechi!!! – ADEVARUL ÎN FATA!!!

…Nemernicilor…România asta, mai bogata decât o planeta întreaga, mai sfânta decât orice parte a Terrei si a Cosmosului/Creatiei Orânduite al/a Lui Dumnezeu – ne va primi, speram, hoiturile…desi am tradat-o, nestârpindu-i, fara nicio mila, pe calaii ei – …dar nu stim daca Dumnezeu, la Judetul Cel de Spaima si Ultim, ne va ierta, pentru ca ne-a dat Sfânta Noima/ROST si Misiune, în lume, fiecaruia în parte si poporului, întru deplinatatea lui… – iar noi l-am lepadat de la noi, pe Cel Ce S-a Rastignit pentru Mântuirea noastra… – Mântuire dement refuzata, de ticalosia noastra atât de putin credincioasa si lasa!

…Din pacate si spre exasperarea noastra, inclusiv înalti ierahi ai B.O.R., L-au tradat pe Mântuitorul-Hristos!!!

…Pentru cei care (frati si surori dintre noi), totusi, mai au vlaga sa spere – facem, cunoscuta o deosebit de importanta PROCLAMATIE, ca fisa a bolii Duhului nostru – si vestindu-ne despre înfiintarea MIREM – Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala :

“PROCLAMATIE
a monahilor ortodocsi români,
catre binecredinciosul popor ortodox român,
Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai nostri Arhipastori si preaiubiti frati întru Hristos,

Semnatarii, parinti ai manastirilor din România, stareti, ieromonahi, monahi si monahii, ridica glas de chemare la unitate si marturisire catre toata suflarea ce-si marturiseste ortodox crezul si vietuirea. Cu totii mostenim rînduiala – încredintati fiind de Sfintii Parinti – ca orice hotarîre în Biserica Ortodoxa sa se faca canonic, unanim si conform predaniei patristice. Noi, monahii, ca unii ce întreit ne-am fagaduit lui Dumnezeu si ni s-a încredintat Adevarul ortodox spre marturisire, nu putem încalca si nici trece peste ceea ce Proorocii au profetit, Sfintii Apostoli au propovaduit si De-Dumnezeu-Purtatorii Parinti au hotarnicit la cele Sapte Soboare Ecumenice si Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Noualea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune, despre cei ce propovaduiesc public eresul, sau îl învata în Biserici – sa fie îndepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarîma unitatea Bisericii. În acest fel, toti devenim strajuitorii adevarului în Biserica si purtatori de grija ai Sfintei Traditii calauzitoare catre mîntuire.

Ramînem înmarmuriti privind la hotarîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o pastoresc. Am tot nadajduit ca toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început sa credem ca de la înaltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, ca deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adînca mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovniceasca, pentru ca sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Parinti (s.n.).

Din aceasta pricina, atitudinea noastra fata de noile erezii si schisme trebuie sa se faca auzita de catre toata suflarea ce-si lucreaza în chip ortodox mîntuirea. Asadar, întemeiati fiind pe cuvintele Sfintilor Parinti, declaram ferm si categoric:

* Nu este posibila unirea cu catolicii, atîta timp cît acestia nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima, botezul prin stropire sau turnare, s.a.), la neo-rînduielile scolastice si nu primesc botezul ortodox prin afundare. Nu putem uita istoria înca sîngerînda a uniatiei catolice din Ardeal si nu putem fi ignoranti la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de Marele Apus. Planul masonic în cauza consta în a pecetlui unirea religioasa fara a se tine cont de divergente, printr-o recunoastere reciproca a tainelor si a mostenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalti drept Biserica, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitata, apoi largita (s.n.). Dupa care va ramîne sa fie pusa problema diferentelor dogmatice, considerate depasite si dezbinatoare. Pentru aceasta ne ridicam împotriva oricaror rugaciuni în comun cu catolicii si protestantii, mai ales asupra unitatii si reconcilierii ecumeniste ce defaimeaza Sfintele Taine. Toti cuviosii si marturisitorii Parinti de dupa Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latinesti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, si s-au sfintit, împotrivindu-se pîna la sînge. Cuvintele lor au pîna azi puterea si lucrarea Duhului Sfînt si ne îndreptatesc a crede ca: „Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, cea Ortodoxa, apostoleasca si soborniceasca, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Biserica îl afuriseste si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamt) (s.n.).

* Ramînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de tradare a adevaratei credinte, prin acceptarea hotarîrilor ce contrazic fatis dogmele Ortodoxiei si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este radacina, trunchiul, frunza si rodul Bisericii al carei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii si nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestantii, evreii, budistii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupeaza Adevaratul Hristos Cel nascut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocsii nu avem nimic de adaugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieste cele de mai sus spunînd ca: „În materie de credinta nu exista concesie iar chestiunile credintei nu îngaduie iconomia” (s.n.).

* Demascarea politicii globaliste de integrare religioasa în UE ca fiind demonica si fundamentata pe principii anticrestine, luarea de masuri împotriva noilor buletine cu cip si a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice. Vadirea manifestarilor new-agiste ce îndracesc pe tineri, rescrierea adevaratei istorii bisericesti-nationale si revigorarea valorilor traditionale (s.n.). Nu avem pricina de a supune Biserica presiunilor politice si de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împaratia noastra e în ceruri, dar trebuie sa o dobîndim înca din viata, fara a ne vinde ortodoxia si românismul.

Facem un ultim apel catre Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-va cît nu e prea tîrziu! Hotarîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngariti altarele cu rugaciuni împreuna cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu va plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem rabda privind noile rînduieli ce desconsidera Sfintele Canoane, cenzureaza Sfintii Parinti, ignora dogmele si hotarîrile Sfintelor Soboare si rastalmacesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinari în Biserica, nu încercati sa uniti ce e despartit, caci singurul lucru care-l veti reusi e sa distrugeti unitatea Ortodoxiei, sa fisurati adînc temelia Bisericii si sa ridicati cea de-a doua Mare Schisma. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. actioneaza individual, fara încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fara a fi împuternicita printr-o hotarîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarata oricînd ca fiind schismatica si eretica de catre celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-va în fire si treziti-va! Atît timp cît veti ramîne cu Hristos, va vom urma, iar de va veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, va vom socoti apostati. Lepadati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-va, sa se lepede de Biserica lui Hristos (s.n.).

Toate aceste lacrimi de sînge voim a le sterge de pe chipul Bisericii, altminteri vom trece peste ascultarea de pacat si vom înainta proteste oficiale, vom iesi în strada si vom alcatui sinod de rezistenta. Nimanui, nicaieri si niciodata nu i se va îngadui a sacrifica pentru binele sau, cea mai mica particica din Credinta Ortodoxa. Cu noi este Dumnezeu si pentru Hristos voim a merge pîna la capat, CHIAR SA NE VARSAM SÎNGELE , daca situatia o cere, pentru ca nici o litera din sfintele cuvinte sa nu sufere vreo vatamare, pentru ca toti cu urechi de auzit sa priceapa si cu ochii ce vad sa-nteleaga (s.n.).

Iertare tuturor pentru toate si primiti, rugamu-va, acestea – ca o cununa, ca o sulita, ori ca o Cruce (s.n.).
Semneaza,
Tot Soborul de monahi si monahii, înca vii (s.n.),

ai României Ortodoxe” – – cf. ortodoxliber.wordpress.com

…Iata si un articol, despre actiunea în forta, asupra mânastirii Negru Voda…ducând cu gândul la prigoana mânastirii Esfigmenu, de la Muntele Athos, de acum câtiva ani (2007), dar si de anul acesta (cf. Traditia ortodoxa, art. Din nou despre prigonirea de la Esfigmenu, 20 martie 2011), sau a episcopului Artemie:

“ORTODOXIA ROMÂNEASCA, SUB ASEDIUL MASONERIEI

În primavara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel. 12 calugari au disparut peste noapte si nimeni nu a dat o explicatie coerenta (s.n.). Un singur ziar local din Arges a avut curajul sa relateze faptele si sa înceapa o ancheta. Dupa mai bine de patru ani, acest caz este tot învaluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp dupa lansarea „PROCLAMATIEI MISCARII ORTODOXE DE REÎNVIERE MONAHALA”. Aceasta misterioasa miscare alcatuita, dupa declaratiile care circula pe Internet, din 500 de calugari, calugarite, stareti, preoti ortodocsi si având sustinerea unor calugari de la muntele Athos, protesteaza împotriva unor hotarâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxa Româna. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamatia care ataca, de asemenea, prezenta masonilor în fruntea Bisericii.

COMANDO LA MANASTIRE. FENOMENE PARANORMALE SAU CONSPIRATIE?

Manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel a fost ctitorita în 1215 de domnitorul Radu Voda. În 2003 aici îsi duceau viata 12 calugari, condusi de staretul Vichentie Punguta.

Într-o noapte din Saptamâna Luminata (saptamâna de dupa Sarbatoarea Pastelui), trupele Departamentului de Interventii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt manastirea. Toti calugarii sunt îmbarcati în forta, fara nici o explicatie, în dubele parcate în fata portii. Destinatia? Necunoscuta. În ziua urmatoare este adus în manastire un grup de maicute, care sustin cu tarie ca ele sunt acolo de la întemeierea manastirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea facuta pe Internet a manastirii Negru Voda, în care se afirma ca aceasta este o manastire de calugari.

Dupa o saptamâna, câtiva dintre cei luati pe sus de mascati în plina noapte apar la manastirea Curtea de Arges, însa au „interdictie de a vorbi”. Despre parintele Vichentie se spune ca a plecat în America „în pelerinaj”. Dar calugarii ortodocsi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu exista locuri sacre pentru ortodocsi acolo.

Minciuna maicutelor, cum ca ar locui dintotdeauna la Manastirea Negru Voda, era totusi prea gogonata. Mult mai târziu, reprezentantii Arhiepiscopiei Argesului au dat câteva declaratii oficiale, dar nici versiunea lor nu lamureste ce s-a petrecut. Explicatiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul sa investigheze subiectul, sunt însa cusute cu ata alba si pline de contradictii. Pozitia oficiala a Bisericii, care ar fi trebuit sa protejeze calugarii de abuzurile autoritatilor statului, dovedeste din contra implicarea acesteia în evenimente.

Fostul staret de la Manastirea Negru Voda, expediat sau autoexilat în strainatate, reuseste sa trimita de acolo un material cutremurator despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mâna în mâna si poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficiala: la manastirea Negru Voda s-au facut… reparatii?! curatenie?!

Purtatorii de cuvânt ai Episcopiei Argesului si ai Episcopiei Muscelului, ca si episcopul Calinic Argeseanul admit, în cele din urma, trei ani mai târziu, ca a avut loc o mutare a comunitatii de calugari. Însa una temporara, se dezvinovatesc ei. „În urma cu trei ani, la Manastirea Negru Voda din Câmpulung au fost executate niste lucrari de reparatie. Cu acea ocazie au fost mutati calugarii la alte lacasuri de cult din judet,” declara în 2006, pentru un ziar electronic argesean, consilierul episcopal Ovidiu Vlasceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea sa îi tina isonul, dar vorbeste despre o actiune de curatare a manastirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, calugarii de la Manastirea Negru Voda au fost repartizati la alte lacasuri de cult din judet, deoarece în cadrul complexului monahal s-a facut curatenie. În toata aceasta perioada, la Negru Voda au fost aduse maicute pentru a pregati masa muncitorilor si a face rânduiala asa cum se cuvine într-un sfânt lacas.” De ce nu puteau face calugarii de mâncare muncitorilor si a fost necesar sa fie aduse maicute, practica nemaiîntâlnita în nici un alt caz de renovare a unei manastiri, ramâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioada de câteva luni în care s-a facut mutarea, Eugeniu Matei abate atentia de la faptul ca toti cei 12 calugari au fost mutati într-o singura noapte si nu s-au mai întors apoi la manastire.

MIREM, MISCAREA ORTODOXA DE REÎNVIERE MONAHALA

„Curatenia” de care vorbesc reprezentantii episcopiei este însa una simbolica. Mascatii au intervenit în forta întrucât se credea ca la Negru Voda se afla un nucleu al Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reactiile nascute la ultimele evolutii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, si la hotarârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învataturilor lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii.”

Proclamatia lansata în primavara anului 2003 de Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala probabil ca a venit ca o lovitura pentru Biserica Ortodoxa Româna (BOR). Aceasta proclamatie afirma ca peste 500 de calugari, calugarite, preoti, stareti sunt „înmarmuriti” de hotarârile capilor Bisericii, care vin în contradictie cu credinta seculara ortodoxa si sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamatia cere Patriarhiei retragerea B.O.R. din Consiliul Ecumenic si cere ca Biserica sa ia pozitie împotriva politicilor de globalizare, precum si împotriva intrarii României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Manastirea Negru Voda din primavara anului 2003, evenimente care au survenit la o saptamâna de la lansarea Proclamatiei, sa nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia sa fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenta MIREM si a extermina aceasta Miscare. Cert este ca nu s-a reusit anihilarea ei. Dupa trei ani si jumatate, aceasta continua sa existe si întelegem discretia care o înconjoara pe de o parte ca prudenta a celor care fac parte din MIREM si ca musamalizare, din partea oficialitatilor.

Actiunile MIREM sunt cu precadere orientate împotriva masonizarii si ecumenizarii Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat pozitie împotriva introducerii în România a noilor carti de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens si a postat afise în principalele orase (s.n.). Presa a relatat destul de putin despre aceste actiuni, ridiculizând si minimalizând importanta acestei miscari alcatuita din 500 de calugari, asa cum face de fiecare data când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuti de masonerie.

Biserica trebuie totusi sa dea explicatii pentru cazul Negru Voda

Revenind la cazul de la manastirea Negru Voda, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicatii. Citam câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastra de a face cunoscuta parerea avizata a oficialilor episcopali în legatura cu disparitia nocturna a obstii de la Negru Voda, am fost respinsi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tacere! Este clar un abuz, o încalcare flagranta a drepturilor de vietuire într-o tara ortodoxa, dar de cine îngaduita? De cine pusa la cale? Cine sade în spatele întregii regii, caci actorii îi cunoastem? Sa fi fost acolo salasul vreunui cuib terorist ce pregatea atentate la adresa Ortodoxiei si care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem sa ne lansam în afirmatii neîntemeiate, dar ca o coincidenta, descinderea a avut loc cam la o saptamâna dupa lansarea Proclamatiei Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala. Daca mercenarii au crezut ca în Negru Voda este centrul Miscarii s-au înselat amarnic. Ceea ce ne stârneste pricini de neliniste este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteste întrucâtva de sinistrul an ‘59, când calugarii si monahiile au fost evacuati „legal“ din manastiri prin decretul 410 (ce luati aminte, nu a fost înca abrogat!) semnat de liftele rosii în acordul si sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelatilor vremii.

Problema ce o ridicam este însa de constiinta:

• Ce-ati face dumneavoastra, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi – de ati fi pusi în situatia de a fi declarati de oficiali pur si simplu disparuti sau chiar nenascuti, si sa va treziti înghititi de beciurile Securitatii pentru oarece banuieli de propaganda ortodoxa antiecumenista? Sa fiti condamnati pentru aceasta, conform decretului x, la temnita sau internati în vreun ospiciu pentru „actiuni teroriste de destabilizare a României“!

• Ce-ati face de veti afla apoi ca toti v-au uitat, ca nimanui nu-i pasa, ca tuturor le e frica de represalii si tac mâlc, ca cei responsabili nu vor sa bage de seama.

• Ce-ati face daca v-ar disparea peste noapte duhovnicul – cica ar fi plecat sa-i încrestineze pe eschimosi?

Cât despre cele ale credintei, ortodocsii si Ortodoxia din România se manifesta în plin spatiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregatit mii de contre, unele chiar în forma de bâta. Dar cui îi e frica de beci, de lanturi, de marturisire? Batrânii cercati au sfatuit cam asa: „Vremea noastra a cam trecut, voi sunteti cei ce trebuie sa duceti pâna la capat nestinsa flacara Ortodoxiei. Noi am înfundat temnitele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmati, sa nu mai treceti prin iadul acela. Nu va siliti spre eroisme gratuite. Nu denigrati arhiereii apostati. Înca nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaste lamurit aceasta, caci atunci „urâciunea se va trufi pe fata în locasurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevarul fara sa se bata cu pumnul în piept; poti ajuta poporul fara a crea dizidenta, panica si razvratire si fara „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obstii Manastirii Negru Voda este doar un nor ce prevesteste furtuna ce va sa vina. Asadar, oare cine urmeaza?”

OARE CINE VA URMA?

Asa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvaluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astazi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la manastirea Petru Voda din Bucovina, unde staretul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason ( N.R. – ???? – ramane de verificat asta). Acest lucru a dat nastere unor ample proteste din partea calugarilor si credinciosilor, care au fost înabusite cu ajutorul politiei. Se urmareste chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuti” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea si ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al parintelui Calistrat de la manastirea Bârnova, care a îndraznit sa îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta înca nu era Patriarh), tragându-l chiar în gluma de barba, fapt care a facut sa fie interzis de la cele sfinte, pe termen nelimitat.

Parintele Amfilohie Brânza de la schitul Diaconesti din Bacau, discipol al lui Cleopa, este si el amenintat cu caterisirea (raspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop ca trebuie „sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducatorii de tot felul”. Si cum acesta nu a fost de acord cu aceasta afirmatie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfintia voastra sunteti mason?”. Iar episcopul, lasând la o parte orice menajamente i-a raspuns: „Bai baiatule, tu nu stii ce e asta, ia cel mai mare mason si îmbraca-l în vesmintele arhieresti si se topeste tot raul din el”. Parintele Amfilohie nu s-a lasat: „Daca sunteti mason, Prea-sfintite nu va mai pomenesc la sfintele slujbe, ca multi sfinti si sinoade au condamnat masoneria!”

În timp ce astfel de preoti si calugari, care iau pozitie împotriva masoneriei, sunt marginalizati, persecutati sau pusi sub interdictii de tot felul, vedem cum tot mai multi reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în laturi sa participe fatis la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittis ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfasurat la Arad într-o catedrala ortodoxa si o alta a fost oficiata la Suceava cu participarea unui preot ortodox” – cf. ziaraxa.wordpress.com.

…Cine stie? Dincolo de neputintele noastre tot mai jalnic înmultite, va lucra (cum a tot facut-o – si noi nici n-am bagat în seama!), prin Calvarul Asumat si prin Moartea Sa pe Cruce si, mai ales, prin Învierea Sa! – TOT MÂNTUITORUL-HRISTOS – …lucrator la Duhul nostru, acum, prin mediul monahal, adica singurul mediu în care se mai practica MARTIRIUL, PENTRU ADEVARUL-HRISTOS SI PENTRU SFÂNTA PATRIE SI PENTRU SFÂNTUL NEAM ROMÂNESC! – MARTIRIUL ÎN NUMELE MÂNTUITORULUI OMENIRII SI LUMINA A LUMII!!!

…Tot El sa se rastigneasca, oare – tot numai El sa suporte Calvarul Regasirii Luminii Duhului Dumnezeiesc din Om (pentru NOI, caci EL ESTE LUMINA!!!) – iar noi, care ar trebui, macar de 2000 de ani încoace, sa avem grija fie si numai de sufletul nostru, daca nu, cum zice Dostoievschi, sa gemem de pacatele si vinile si durerile lumii întregi… – iar noi…DELOC…???!!!

…Luati aminte, zarile se întuneca a Amurg al Lumii!!! Daca mai vreti sa va salvati – ACUM ESTE ULTIMA VREME A SALVARII!!!

***

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011

On May 5, 2011 By nelursIn NewsLeave a comment

Va avea loc la LAS VEGAS in luna Mai 2011

” Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011“, sub generosul generic

Campania Suflet pentru România

COMUNICAT DE PRESA

CONSULATUL GENERAL ONORIFIC AL ROMÂNIEI LA LAS VEGAS, PROFFESIONAL CELEBRITY, TVR international, ASOCIATIA DOINA – AMERICA, vor organiza prima editie a GALEI CELEBRITATILOR în America la Las Vegas, in luna mai 2011, proiectul având ca scop promovarea României peste hotare!

GALA CELEBRITATILOR LA NIVEL INTERNATIONAL, va aduce în atentia publicului personalitati marcante, care au impresionat publicul din punct de vedere profesional, celebritati inzestrate cu talent, ambitie, vointa si perseverenta, care au lasat în urma momente unice pentru public.

Celebritatea este o definitie a efortului profesional si intelectual depus, ea venind totodata si în urma talentului înnascut sau a abilitatii capatate prin munca asidua, este o formula a reusitei în viata si va fi promovata pentru a aduce în atentia publicului modele de viata pentru tineri, astfel putând fi premiate adevaratele valori.

Asadar, prin recunoasterea marilor valori nationale, campania aduce în atentia întregii lumi, cât mai multe personalitati românesti care traiesc in America, celebritati care reprezinta imaginea tarii noastre, dar si oameni de succes americani care au sprijinit relatia România-America.

Categoriile care cuprind premiile, includ diverse domenii de activitate: televiziune, actorie, regie, sanatate, diplomatie, politica, învatamânt, administratie, jurnalism, sport, cultura, cercetare, muzica..

Presedinte de juriu va fi doamna Lia Roberts, Consul General Onorific al României la Las Vegas. Venind, in sprijinul acestui proiect, singura femeie romanca din politica americana, Lia Roberts, a declarat :

„Sunt alaturi de tara mea, ROMANIA si am acceptat sa fiu Presedinte de juriu pentru GALA CELEBRITATILOR aici in America, deoarece acest format de televiziune al galei, mi-a placut foarte mult! Sunt convinsa ca numele Romaniei, va fi pe cele mai inalte culmi, prin realizarea galei la LAS VEGAS la The Stirling Club,un loc exclusivist al celebritatilor americane !”

Programul va fi realizat si prezentat de prof. Mihaela Serban si Cristian Topescu si difuzat de TVR International.

Vicepresedinte de juriu este cunoscuta femeie de afaceri Georgeta Bostean.

Printre personalitatile preferate pentru premiere ar putea fi: Guvernatorul Statului Nevada – Kenny Guinn, Excelenta sa Ambasadorul României în America – Adrian Cosmin Vierita, celebrul actor Nicolas Cage, Excelenta sa Simona Miculescu – Ambasador al Românei la ONU, cântaretii: Gheorghe Turda, Maria Ciobanu, Angela Gheorghiu, Lia Lungu, Felicia Filip, primul cuplu de pop-opera din Romania: Romeo si Julia SALENO, Monica Bârladeanu, Sorin Olariu, actorul Marcel Iures, Aurelia Cercel – designer rochii de seara pentru celebritatile americane, Alexandra Nechita – pictor, Nadia Comaneci, Andre Agassi – celebrul tenisman, Radu Teodorescu –cel mai mare antrenor de fitness al celebritatilor americane, Nina Smart – creatoare vestimantatie papusi Barbie, Prof. univ. Dr. Antropologie Robert Garfias, Prof. Univ. Dr. Muzica, dirijor – Emilian Badea, Dr. Victoria Petri –Prif. Univ. Dr Cercetator Stiintific-Genetica Moleculara, la Medical College, scriitoarea Rodica Elena Lupu ale carei poezii s-au calificat la festivalul international de poezie de la Los Angeles.

Gala va avea un scop caritabil pentru copiii din România.

Elena Rodica LUPU
Las Vegas, mai 2011

ROMEO SI JULIA SALENO, DOUA VOCI DE AUR ALE ROMÂNIEI, VOR CÂNTA PE BROADWAY

On May 3, 2011 By nelursIn News, USALeave a comment

Doi tineri de succes cunoscuti publicului internatioanal, tenorul Romeo si soprana Julia Saleno, sunt doua voci de aur care l-au cucerit pe Placido Domingo. Pe 1 mai pot fi ascultati pe Broadway, unde vor sustine un concert de Ziua României în America – alaturi de cunoscuta artista de folclor Lia Lungu si alti artisti de renume.

La festivalul organizat de 12 ani, de Stefan Minovici, va participa delegatia oficiala a României care este invitata la ONU, de aceasta data condusa de ministrul mediului Lazlo Borbely, dar si Simona Miculescu, ambasadoarea României la ONU împreuna cu Primarul de la New York, Michael Bloomberg. Îndragitii solisti, Romeo si Julia Saleno au cucerit scenele internationale, nu doar prin interpretarea muzicii de opera, ci si prin îmbinarea mai multor stiluri si ritmuri din muzica internationala moderna a anilor 60-70, extrem de apreciata.

Romeo si Julia sunt cântareti profesionisti, dar ei formeaza primul cuplu de pop opera.Au absolvit Academia de muzica, apoi au urmat studii la New York sub îndrumarea Renatei Scoto, a tenorului David Bender solist al New York City Opera si Chearles Riecker, director al Operei Metropolitan.

Romeo si Julia au câstigat numeroase premii la concursuri internationalede canto. Romeo Saleno este singurul tenor roman selectionat la Washington DC în OPERALIA lui Placido Domingo, iar Julia a predat canto la New York si a cântat în foarte multe tari din lume.

Cei doi s-au îndragostit în anul 2002, în timp ce jucau Carmen si Don Jose din Opera Carmen de Bizet, iar în timp scurt s-au casatorit si au împreuna un baietel. Nu-s de seama vorbele când nu se vad faptele – iar aici faptele spun totul. Intâlnirea cu Romeo si Julia Saleno e un transplant de tandrete.

Rodica Elena LUPU
Bucuresti
26 aprilie 2011