Afganistan – țara unde femeile se vând

Afganistan.Sclavii din lumea islamică!

Recent am dat peste un articol în The Atlantic privind un subiect  care pare  ireal, mai ales pentru Mileniul III – o țară unde femeile sunt vândute! 

Faptul acesta reflectă decalajul enorm privind statutul femeii în diverse țări ale lumii, diverse culturi, tradiții ori religii. E bine cunoscut faptul că în traditia islamica statutul femeii e precar. Dar că femeile ar putea fi vândute in lumea islamică, pentru a plăti datoriile bărbatilor, e ceva cu totul scandalos si ingrijorător. E un exemplu grosolan de încălcare a unuia dintre cele mai fundamentale drepturi umane – dreptul la libertate si inviolabilitatea persoanei.

O dovada a statutului precar al femeii în lumea islamică e Afganistanul, o țară în care această practică multiseculară incă e in vogă, in ciuda prezenței trupelor occidentale acolo.

Materialul de astazi a fost editat, tradus si abreviat pentru dtră de Radu Ionita, AFR Bucuresti. Continue reading “Afganistan – țara unde femeile se vând”

Pornografia dezumanizează

Imagini pericupoaseNe înșelăm gândind că toate “drepturile omului”  îi sunt și  benefice, deoarece, după cum vom vedea,  sunt unele dintre ele care  îl distrug.

Unul dintre acestea este  dreptul omului la pornografie, la a achiziționa, comercializa, vizualiza și accesa pornografia. In unele țări intemnițaților li se recunoaște acest drept și materiale pornografice le sunt puse la dispozitie. Că pornografia, însă, dăunează, nu se mai pune la îndoială. Pornografia dezumanizează. Despre asta am scris destul de des si revenim astazi.

Anul trecut am redat un interviu cu una din marile vedete din Hollywood, o femeie, care afirma că bărbații iși pierd virilitatea și bărbăția din cauza vizualizării masive a pornografiei.

Pornografia cauzează și dependență, afectează viața intimă și nu de putine ori duce la deficiente in viata intima si, in urma, chiar la divorț. Continue reading “Pornografia dezumanizează”