“SCRISOAREA DE LA LONDRA”, Cristiana Maria Marcus

studenta cu ie bunUn articol publicat pe http://www.7est.ro a creat un fenomen internaţional: „Scrisoarea de la Londra” a adus 111.000 de vizitatori unici miercuri şi peste 125.000 joia trecută, cu mii de comentarii ale românilor din toată lumea. Au fost, totodată, aproape jumătate de milion de afișări, scrisoarea fiind accesată atât pe site, cât și pe rețelele de socializare. Studenta Cristiana Maria Mărcuş i-a împărţit pe români în două tabere, pro şi contra Occident.

O scrisoare deschisă a unei tinere de origine română plecată la studii în Marea Britanie a bulversat la propriu Internetul. Publicată de site-ul http://www.7est.ro, epistola a avut, în nici 24 de ore, peste 111.000 de accesări unice din toată lumea şi aproape 800 de comentarii pro şi contra. A doua zi, comentariile au curs din nou, cu duiumul, în timp ce numărul vizitatorilor unici a crescut la 125.000. Scrisoarea studentei Cristiana Maria Mărcuş a avut, în numai trei zile, peste 400.000 de afişări. Continue reading ““SCRISOAREA DE LA LONDRA”, Cristiana Maria Marcus”

ROMÂNIA MEA: „UMBRITA DE VEACURI”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Corina-Georgiana BALABAN – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

(eleva in clasa a XI-a)

 

 

[pullquote]

MOTTO:

Desteapta-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adâncira barbarii de tirani!

………………………………………………..

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume

Ca-n aste mâini mai curge un sânge de roman!

[/pullquote]

 

 

 

 

Astazi am varsat o lacrima, justificat consider eu, dovada ca în mine înca mai salaslueste o farâma de sentiment, de pasiune si de afinitate neconditionata fata de România.

Nationalista din mine a fost sensibilizata pentru ca am realizat ca doar aici mai pot visa la povesti cu printi si castele fermecate. Doar aici, soarele straluceste româneste în fiecare zi mai frumos, doar aici frunzele vorbesc româneste despre înaintasi, despre dragostea asta nemasurata de patrie, doar aici îmi place sa traiesc liber colindând muntii udati de lacrimile mamelor îndurerate, doar aici e tara mea când cu tristete sau cu bucurie ne amintim de clipele în care s-a scris istorie, o istorie a unui neam plin de glorie si de dârzenie.

De aceea sunt mândra de tara, o tara cum nu e alta pe lume. Din negura timpului, aceste plaiuri sunt izvorâte din rai. Codrii seculari, dealurile line si râurile cu ape curate precum cristalul sunt tot atâtea motive de mândrie si bucurie pentru acest neam care a cunoscut în vatra strabuna supunere doar în fata lui Dumnezeu, în rest au stiut sa plece capul ca palosul sa nu-l taie, însa cu umilinta lantul l-au încovoiat.

Îmi amintesc ca acum unsprezece primaveri, când intram cu pasi timizi în clasa întâi, am fost întâmpinata de trei lucruri care s-au scrijelit în inima spre nefiinta, spre neuitare: drapelul, stema si icoana. Mai târziu am învatat ca s-a scris o poveste si am început sa o iubesc, am început sa îndragesc personajele si sa urasc spânii ce le provocau o suferinta pe care puteam doar sa mi-o imaginez.

De atunci a trecut ceva timp, anii copilariei s-au pierdut într-o ceata densa, însa povestea a ramas. Mi-am dat seama ca istoria nu e întotdeauna aceea care e scrisa în carti si ca faptele istorice pot fi si denaturate uneori. Dar ceea ce stiu e ca undeva în România, într-un anumit moment, au fost niste oameni destul de nebuni încât sa creada ca poporul nostru poate sa fie liber.

Chiar daca nu e ceva spectaculos în ziua de astazi, au existat cavaleri care au murit cu libertatea pe buze, cu iubirea de mama în ochi, cu lacrimile unei împliniri, pentru ca tu azi sa scrii o noua poveste, de aceasta data una mai trista, în care decorul s-a schimbat sub întunecata zare, iar timpul nu se mai defineste ca odinioara.

Desi nu mi-am ales nationalitatea, cred ca aceasta ma defineste. Una plina de contraste, plina de rau dar si de bine, îmbibata de un gri ce daca ai rabdare, putere si perseverenta, e strapuns ucigator de un curcubeu datator de speranta, dragoste, adevar si victorie, virtuti fara de care nu ne-am defini ca popor. Sigur ca nu am pleca niciodata din fruntea ierarhiei, dar stiu ca asta m-a ajutat si ne-a ajutat. Stiu ca de aceea a trebuit sa muncim mai mult, sa ne dorim mai mult, sa luptam, sa gustam si sa reusim pentru ca sa fim mai buni decât noi, mai buni decât altii.

Noua poveste se scrie într-o Românie cutremurata, ametita, în care traim ceea ce reusim sa întelegem, o Românie în care indiferent de culoarea pielii se fura, e România în care se asculta manele indiferent de culoarea pielii, în care lasitatea si aruncarea pisicii moarte în gradina vecinului sunt ridicate la nivel de arta.

Stau pe o banca în trecut si meditez… Stiu ca România de azi e un pahar mai mult gol decât plin. Suntem invadati de nesimtire, mitocanie si lipsa de bun simt. Aud mereu zicându-se ca binele o duce rau în România”… Oare cum este acel bine? Am impresia ca în jurul meu totul e în continua degradare. Vad din ce în ce mai multa lume bolnava, apasata de griji si datorii, care se rastogolesc si se amplifica la nesfârsit asemenea unui bulgare de zapada; omul simplu conteaza prea putin . Esti sus contezi, esti jos hai pa!. Nu conteaza ca este vorba despre electoratul român, doar mai e pâna la alegeri.

Dar, probabil ca noi, romanii, ne-am cam obisnuit cu asa ceva; parca ar face parte din specificul national. Obisnuinta cu raul mi se pare unul dintre cele mai mari pacate romanesti. Probabil ca ne-am obisnuit cu umilinta, adica sa fim umiliti de cei care se prefac a conduce precum Papura Voda.

Doamne fereste sa te îmbolnavesti în tara asta „scumpa”! Viata e pretioasa; pleci acasa sanatos tun numai daca ai pile sau relatii la DoamneDoamne. Medicii, care au mai ramas si înca nu au ascultat de povata distinsului nostru prezident de a pleca spre alte zari, le spun verde în fata pacientilor sa vina „cu catel, cu purcel”. Finantarea spitalelor de la buget se face din joi în Paste pe criterii colorate; acum cica se poarta portocaliul de parca în tara mea cu ape line si bulbuci, bolile ar fi pe culori politice!

Despre cultura si educatie nu amintesc pentru ca nu e bine sa vorbesti de funie(riu) în casa spânzuratului; bine ca am apucat sa scriu si sa citesc, restul detalii tehnice. Parca totusi as încerca sa merg într-o excursie prin tara pe plaiul mioritic, dar abia daca am strâns vreo 300 de km de autostrada, în rest drumurile parca sunt de la mama natura, cu gropi mari si dese ca dupa razboaiele de demult, fara locuri de parcare, cu semne rutiere de pe timpul lui Pazvante Chiorul. Ca sa nu mai zic de gari care parca sunt muzee în aer liber, lasate în paragina, uitate de lume si de vremuri, prin care trenurile trec doar când îsi aduc aminte. Asa da evolutie! Hai sa traiesti natiune! Mai bine hai sa luam „Peujoul”, e mai sanatos, sau mai bine tancul sa ne ducem de tot în Irak, lasând o familie îndurerata. Asta pentru ce?! Pentru a fi prieteni cu americanii?!

Cel mai trist este un alt fapt ce cutremura România. Mama si tatal plecati în cele patru zari pentru un trai mai bun, copii lasati în izbeliste, care se închid în lumea lor pâna ce intervine ala, micu” cu codita si pune gheara pe ei. Asta nu e atitudine, e fapt real, nu e joaca ci cutremurare, e realitatea ce se împleteste printre noi. Lista cu lipsurile patriei poate continua! E trist, e foarte trist. În tara noastra dreptatea nu este aceeasi pentru toti, la fel cum daca ai buzunarele încarcate traiesti. Totusi ar putea exista o Românie cu sanse egale, o Românie unde toti putem trai bine fara sa ne sapam unul groapa altuia, doar ca este nevoie sa reamintim romanilor ca avem identitatea noastra, traditiile patrimoniul nostru cultural pe care numeni nu ni-l poate face sa dispara.

Poti spune ca iubesc România pentru ca îmi place mirosul de placinte poale-n-brâu tocmai scoase din cuptorul bunicii în ajunul Craciunului petrecut în sânul familiei cu vin fiert si scortisoara. Când ies afara în toiul iernii si miroase a frig, a crivat, când abia astept sa intru în casa si sa simt aroma familiei, când merg pe crestele Carpatilor si stau alaturi de prieteni în jurul focului care ne lumineaza ochii ametiti de aburii betiei.

Atunci când vom constientiza ca avem tot ce ne trebuie sa fim fericiti, vom realiza ca România este tara care ne poate oferi tot ceea ce este necesar pentru a duce o viata frumoasa. Este nevoie sa alungam pânza indiferentei si sa tesem noi o plasa prin schimbarea fiecaruia dintre noi. Nu trebuie sa avem bogatia celorlalte tari ca sa fim fericiti, este nevoie sa fim fericiti cu ce avem în România. Cred ca daca am spune mai ales ca suntem mândri sa fim români am gasi fiecare motivele lui personale pentru care merita sa iubim aceasta tara binecuvântata.

Consider ca ar fi timpul sa spun stop autoumilirii si sa ridicam capul, sa traim cu mândrie viata adevarata de roman. Momentan România este tara care alunga geniile si persoanele cu potential în bratele tarilor care duc lipsa de oameni talentati, viata pe care în tara natala nu au putut-o avea. Ne-am saturat pâna peste cap sa fim priviti ca fiind din lumea a treia.

Sa fim mândri de istoria României, de tatal si de mama mea si de radacinile pe care le-au insuflat în mine si rând pe rând în oamenii din jurul lor. Sunt mândra pentru ca România nu a fost întotdeauna a cincea roata de la caruta, chiar daca cum asa pare. Miscarea aceasta de rezistenta nu poate clinti muntii decât prin optimism, prin mesaje pozitive si prin atentie acordata doar lucrurilor care merita.

Am fost crescuta de mica sa-mi iubesc tara, sa-i apreciez pe cei valorosi si pot spune despre mine ca sunt patrioata pentru ca ma ghidez dupa rosu, galben si albastru. Sustin acest lucru în ideea ca imnul ma fascineaza, istoria noastra glorioasa ma fascineaza si obiceiurile noastre ma includ în povestea de mult uitata. Îmi plac sarmalele noastre unicate, îmi place mamaliguta cu tochitura si îmi place cum se distreaza românul cum nimeni altul nu o mai face.

Suntem sute, mii, care chiar putem schimba aceasta conceptie gresita. Nu trebuie sa ne punem capul la contributie, deoarece noi ar trebui sa oferim consultatii strainilor pe zeci de milioane de euro si nu invers! Am inventat stiloul si motorul cu reactie de unde concluzionez ca avem potential. ?ara noastra ar trebui sa fie punctul de atractie pentru români în primul rând, pentru ca noi suferim de amnezie, noi nu ne cunoastem îndeajuns adevarata identitate.

Hai sa strigam Roo-niaaa”! Hai sa ne iubim tara sa o promovam, sa o respectam si sa ne iubim ca în povesti… pentru a încheia povestea mea cu final fericit si poate asa vom reînvia maretia sângelui stramosesc din toate timpurile si din toate locurile. Sunt mândra ca sunt românca pâna în maduva oaselor; sunt mândra ca pot purta pe buze numele sfânt al României si pot spune ACASA, în patria-mi muma!

 

 

 

Primaveri

Cu toate primaverile odata te-ncing în rosu-purpuriu
Si pe zapada tricotata din parul tau molitve scriu.
Cu toata bucuria laolalta alerg spre dealul ostenit
Pe care florile tresalta si pragu-mi spune bun venit.

Din fiecare sâmbure de roua acasa ma pricestuiesc
Tinuta-n bratele-amândoua de leaganul moldovenesc.
Din fiecare fresca matinala adun culorile ceresti
În carnavalul de cerneala al primaverilor cu masti.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Streasina lumii pe suflet m-apasa…

Streasina lumii pe suflet m-apasa,
Ma simt de o vreme tot mai stingher
Si iarasi ma poara gandul spre-Acasa,
Pridvorul de-acolo se umple de cer…

Nimeni la geamuri nu mi se-arata,
Linistea doarme de dupa zabrele,
Stiu ca nu-i nimeni la masa patrata,
Singure doar manuscrisele mele…

Nu mai e loc pe pamant de avarii,
De furii, de raii si de care mai sunt,
Si totusi sub grinzile roase de carii
Ma vad ca un prunc inviat din cuvant…

Streasina lumii pe suflet m-apasa,
Nici prea devreme, nici prera curand
Iarasi ma duce dorul spre-Acasa-
Pridvorul de-acolo se umple de gand…

Nicolae Nicoara Horia

Am vazut Lumina…

Am vazut Lumina si-am venit Acasa,
Casa mea batrana, razimata-n zare,
Sufletul ei tanar nu e de vanzare,
Am vazut Lumina si colaci pe masa…
 
Si in jurul mesei scaunele mute
Asteptand sa vina iar colindatorii,
Unde e pruncutul care sa-i asculte
Pana se revarsa peste lume zorii?
 
Sfintii din icoane, cei ramasi de-atunci,
De atata vreme au iesit din rama-
Am vazut Lumina si-am venit pe branci
Pana langa tine, colindata Mama…

Nicolae Nicoara Horia