Corina Lupu: “Mama lui Whistler”, o șaradă?

On March 6, 2016March 6, 2016 By GeorgeIn literatureLeave a comment

“Mama lui Whistler”, o șaradă?

James Abbott McNeill Whistler și-a pictat mama. Celebra pânză a fost intitulată simplu, “Mama lui Whistler”. Ceea ce se știe mai puțin despre această pânză este că a apărut din întâmplare, întrucât artistul nu își propusese să își imortalizeze mama. Însă, pentru că manechinul pe care îl aștepta să îi pozeze nu a putut să îl onoreze cu prezența, pictorul a ales să nu renunțe la tablou, ci să folosească alt model. De aceea, a rugat-o pe pe Anna Whistler, cea care îl adusese pe lume, să îi ia locul femeii absente. Continue reading “Corina Lupu: “Mama lui Whistler”, o șaradă?” →

OMAGIU DE ZIUA FEMEII

On March 8, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

Elena BUICA

Motto:

„Acolo unde sunt mai multe femei

si flori, nu sunt razboaie!”

La mii de kilometri distanta si înconjurati de nameti de zapada, simtim totusi un suflu al primaverii ce ne vine din anii frumoaselor amintiri din tara. În Canada ziua de 8 Martie n-are farmec decât pentru noi, românii, plecati de acasa cu bagajele pline de luminoase si calde aduceri-aminte. Pe continentul american se sarbatoreste Ziua Mamei în luna aprilie, dar femeile au multe alte roluri pe pamânt decat cea de mana, ele sunt sotii, iubite, femei de cariera, femei de casâ, aprope tot, încât este mai potrivita sarbatorirea femeii fixata de europeni în fapt de primavara, în ziua de 8 Martie. Aceasta zi este precedata de Ziua Martisorului, ca o avanpremiera, în care se împletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pâna la jertfa. Batrânii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor.

Scriu aceste rânduri pentru a aduce pe fata tuturor cititorilor special pentru aceasta zi lumina zâmbetelor, nobletea vorbelor si caldura inimii. I se cuvin toate acestea, femeii – “eterna poveste” , “a vietii cheie” – asa cum rasuna în urechile noastre romantele cu parfum. Sunt tulburatoare romantele, cântecele, poeziile, romanele, dedicate misterului feminin, nesecatului sentiment matern, bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viata. De fapt, cele mai frumoase creatii ale lumii sunt pe aceasta tema, adevarate dezlegari de taine. Ele ne duc într-o calatorie interioara cu o multitudine de valente revelatoare care trezesc în noi gânduri si sentimente ce ne înalta într-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti. Femeia a fost caântata din cele mai vechi timpuri si acest subiect nu va fi epuizat niciodata, caci fiecare femeie este unica si nicio iubire nu seamana una cu alta.

Iubirea strabate nestingherita prin timp. Primii fiori treziti de chipul fetei îndragite în adolescenta, peste ani aduce surâsul cald pe buze, îngânarea soaptelor nespuse, freamatul respiratiei întretaiate, lumina ai caldura ochilor, farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mâna.

Cu gândul la frumusetea femeii, îmi vin în minte imagini de altadata ale Bucurestiului în plina înflorire, din perioada interbelica, numit cu mândrie “Micul Paris”. Strazile pareau înflorite de siluetele elegante ale femeilor, cu rochii dupa moda timpului, cu palarii pline de fantezie, dupa moda pariziana, cu umbrelute cochete, cu aer de aleasa distinctie. Îti dai seama imediat ca acolo nu putea încapea vulgaritatea vorbelor si a gesturilor, cu atat mai putin mitocania si mârlania.

Imaginea femeii este adesea suprapusa cu cea iubirii. Toata lumea are nevoie de atingerea blânda si buna, plina de caldura a femeii înzestrata de Dumnezeu cu stele de iubire. Ea este împlinirea în viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea însetata de gesturi de tandrete si de mângâieri izvorâte din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea niciun farmec. Barbatul trebuie sa îi ofere locul binemeritat în viata, acela de a fi iubita, sotie si mama. Numai prin barbat, femeia devine deplina asa cum barbatul este un tot numai prin femeie. În casa în care salasluieste iubirea, salasluieste si Dumnezeu, spune o vorbs din batrâni, iar o alta zicala ne aminteste ca dragostea muta muntii din loc.

Dintre toate ipostazele femeii, cea mai de sus ramâne, incontestabil, cea de mama, asa cum mai presus de toate este Fecioara–Mama, Femeia între Femei. Femeia este chivotul vietii, este pasnica rodire a omenirii, fara de care lumea n-ar mai fi.

Femeile dau împlinirea zilei, dau mireazma si culoarea vietii, paveaza drumul vietii cu dale de suflet. Barbatii trebuie sa le iubeasca si pentru ca ele sunt mai frumoase decât ei. Lor le ajunge sa fie doar putin mai frumosi ca Dracu`, cum zice o alta vorba din batrâni. Femeile, prin frumusetea si gingasia lor sunt florile vietii, flori cu care sunt adesea comparate. Nu putine sunt cele care poarta nume de flori, mai ales ale florilor de primavara: Violeta, Viorica, Lacrimoara, Narcisa, Brândusa, Micsunica, Iris, Crina, Margareta, Camelia, Gherghina… Cele mai multe din aceasta categorie poarta numele Floarea sau Florica, asa cum o chema si pe mama mea, pe care o port în inima ca pe o floare.

Pe lânga faptul ca femeile acopera o arie mai larga decat cea a barbatilor, fiind sotii, iubite, mame, avand servicii si muncind si în gospodarie, deci sunt mai mult decat jumatatea barbatului, în acelasi timp, ele sunt înzestrate si cu tenacitate, care le situeaza deasupra barbatilor. Aceste cuvinte nu pica prea bine orgoliului masculin, dar este înca un motiv de consideratie si de admiratie pentru ele. Suferintele prin nastere le calesc, le fac mai rezistente. La nevoie îsi pot purta singure de grija, îsi pot purta singure bataliile pentru viata. Sadoveanu a ilustrat stralucit un asemenea chip prin întruchiparea Vitoriei Lipan, în romanul “Baltagul”. Iubirea ce i-a purtat-o barbatului disparut, i-a dat taria sa porneasca în cautarea lui, iar prin tenacitate si inteligenta a reusit sa-l gaseasca, sa descopere ucigasii si sa îsi faca singura dreptatea, fara ajutorul autoritatilor.

Asadar, pe lânga rolul social substantial, femeia ramâne mereu un cântec de lumina, la care mai adaug doar frumoasele cuvinte spuse de poetul Grigore Vieru: “Femeia este al cincilea anotimp, în care Natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toate poamele toamnei si toate ninsorile iernii”.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

8 Martie 2012

8 MARTIE-SARBATOAREA DARULUI VIETII

On March 4, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

FRUMOASA LUNA MARTIE

-poemul naturii-

A sosit luna martie si zapada care inca acopera pamantul luat in stapanire ca in plina iarna canadiana, nu poate acoperi si starea de spirit izvorata din tainitele firii, acolo unde se pregateste o noua viata a lumii vegetale.
Orice infatisare ar avea luna martie, cu zapada sau fara, ea ramane una dintre cele mai frumoase luni ale anului, in primul rand ca o luna a promisiunilor de mari frumuseti ale lumii inconjuratoare si ale trairilor noastre. Martie ne zambeste chiar din prima zi cu martisorul in care se impletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pana la jertfa. Batranii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor. Urmeaza apoi zilele Babei prin care incercam sa intrezarim cum ni se vor implini dorintele in acest an. Dar, cea mai frumoasa zi a acestei luni, ramane 8 Martie. E ziua in care tumultul florilor se asociaza cu chipul femeii, al frumusetii si misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, inchinat bunicilor sau surorilor care ne-au inflorit viata si care trezesc in noi ganduri si sentimente ce ne inalta intr-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti.
Imaginea femeii se contopeste adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blanda si buna, plina de caldura a femeii inzestrata de Dumnezeu cu caldura iubirii. Ea este implinirea in viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta in ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea insetata de gesturi de tandrete si de mangaieri izvorate din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea nici un farmec.
Ca si celelalte surori cu care intruchipeaza primavara, aprilie si mai, martie este o luna inchinata iubirii si al altor multe frumuseti.
In martie, lumina soarelui mai limpede, mai blanda, mai calda nu se poate sa nu ne poarte prin lumea de frumuseti a copilariei ce-o purtam cu noi. Ne imbranceste in zona de viata cand ne sfaraiau calcaiele alergand dupa gandacei sa-i prindem si sa-i facem avioane, cand descantam gargaritele cu dar de a prevesti viitorul fetelor, cand ne jucam cu mieluseii si ascultam fascinati cucul din varful nucului, numarand anii pe care ii avem de trait. Lumina asta calda ne trimite cu gandul la casa parinteasca sau cea a bunicilor peste care se imprastia generoasa in oricare rasarit de soare in cantatul de ziua al cocosilor. Se strecoara ca prin vis ganduri si infiorari, fara sa stim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile si stevia abia rasarite pe langa gardul din fundul gradinii, parca simtim iarasi mireasma vazduhului raspandita de horbota florilor, mirosul de curatenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podetele, parca vedem curtea plina de miscare, de zumzet de albine, de cotcodacitul pasarilor,
Fiorii renasterii naturii ne amintesc si de primii fiori treziti de chipul indragit in taina in anii adolescentei, de surasul cald pe buze, de inganarea soaptelor nespuse, de freamatul respiratiei intretaiate, de lumina si caldura ochilor, de farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mana.

Dar martie este darnic cu toate etapele de varsta ale omului in care toarna limpezimi de soare ce ne fac mai tineri si ne aduc in atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie.
Tineretilor le canta imnuri inaltatoare in cadenta iubirii, le inspira poezii si le pune aripi viselor in zbor inalt, le toarna in vene clocot viu, gata sa dea pe rascoale.
In anii deplinei maturitati si mai apoi, in anii senectutii, martie aduce intelesuri noi faptelor simple de viata, pe langa care am trecut fara sa le bagam in seama. Descoperim cu bucurie ca totul pare nou in jurul nostru, asa cum nu le-am mai vazut niciodata, si spre mirarea noastra, chiar noi insine descoperim ca suntem altfel. Alte intelesuri capata urzeala vietii, altfel intelegem cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simtim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este intelesul glasului pasarelelor, iar noaptea parca ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cat inaintam in varsta, cu atat mai mult se aduna, se incarca de semnificatii noi tainele naturii, se strecoara altfel in intreaga fiinta zvonul sosirii primaverii.
Pentru ca Marta nu lipseste din post, cum e o vorba din batrani, ea este cea care incepe pregatirile pentru intampinarea marii sarbatori a primaverii, Invierea Domnului nostru Isus Hristos. Ne pregateste pentru aceasta mare taina a lui Dumnezeu turnand in noi picuri de sfintenie. In postul mare ne da o dezlegare la peste de Blagovestenie cum se zice in popor, sau Buna Vestire cum e numita in calendarul ortodox, pe 25 ale lunii, iar in zilele urmatoare se pregateste sa dea stafeta lunii florilor, lasandu-ne amintirea unor tulburatoare trairi.
XXX
Scriind acum despre frumusetile lunii martie, m-am oprit vazand cum am reinviat icoane din trecut. Ma supara sacaitoarea intrebare: nu cumva starui prea mult, aflandu-ma in randul celor care de-a lungul timpului au tot spus: ehei, pe vremea mea ce frumos a fost, acum s-au stricat toate acele rosturi ale vietii si a apus farmecul de atunci. Oricum as lua-o, tot nu-mi vine la mana sa scriu in loc de cantecul cucului din nuc, despre zbieretele manelelor, in loc de zburdalnicia mieilor, despre zburdalnicia cailor putere ai masinilor de tot felul, oricat de frumoase si de scumpe ar fi, fiindca dau buzna peste linistea oamenilor. Stiu ca sunt foarte necesare si nu mai putem renunta la ele, dar nu apartin si sufletului. Mielutii, fie numai ca amintire, si tot imi mangaie inima mai mult decat vajaitul unei masini. Inghit cu greu mizeriile verbale aruncate in fata femeii care a ramas in mintea mea tot cea careia sa-i inchini inaltatoare cuvinte. Sunt unele mai aprige si mai rele de gura? Ele nu s-au nascut asa. Trebuie sa indreptam nedreptatile care le-au adus in pragul disperarii. In gand, eu tot le mangai obrajii pe care s-a scurs amarul lacrimilor. Sa ma fac ca nu simt inhalarea aerului poluat al marelor orase? Sa imi placa Balul Martisorului din Bucuresti in care cuvantul de ordine este luxul si extravaganta?
Si atunci sa nu mai scriu ca sa nu mai aud: “iar ai scris ca pe vremea lui Alecsandri?”
N-am alta cale si daca, descriind starile de euforie ce ne cuprind in zilele de primavara se strecoara si cate un “mielusel” mi-ar placea sa nu il goniti si sa-l luati in brate cu candoarea pe care ne-a daruit-o Creatorul cand ne-a adus pe lume. Sa ne lasam in voia firii, sa renastem o data cu primavara, sa inflorim o data cu florile, sa nu ratam sansa noastra de a spera la un nou inceput si sa nu uitam ca luna martie ne indeamna la trairea atator frumuseti.
ELENA BUICA,
3 MARTIE 2011