Evanghelistul Marcu spunea precis că Mântuitorul a rânduit cu Sine pe cei doisprezece Apostoli, cu scopul ca, mai apoi, să-i trimită la propovăduire (Marcu 3, 14). I-a instruit şi educat, pentru ca apoi să fie şi ei, la rândul lor, educatori.
Un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie mai întâi un om cu un bun caracter moral şi cu o vădită viaţă religioasă. Predicatorul creştin trebuie sa facă cunoscut tezaurul doctrinar al Bisericii, mai ales prin cuvânt, dar şi prin faptele lui şi prin exemplul personal. Continue reading “Radu BOTIŞ: Inițierea Sfinților Apostoli ca propovăduitori ai Cuvântului”