. Boris Marian
.Tristețea în artă
Stătea nemișcat ca un câine în fața magazinului, așteptându-și stăpânul. De fapt nu avea stăpân , iar magazinul apărea lunar. Cât o clipire astrală. O scurtă silabă în fraza Divinului. Avea un chip palid, înconjurat de barbă. Un păianjen trecea tacticos strada, cu un ușor dispreț pentru strălucitorii bolizi ai feciorilor de bani-gata. Ca un ac în ochi îmi stăruie întrebarea – dacă tot suntem sortiți morții, de ce nu suntem mai uniți, mai apropiați? Continue reading “Tristetea în arta”












