Category: Theology

Ce sarbatorim?

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

                  CRACIUNUL

                      sau

      NASTEREA DOMNULUI ISUS?

 


by Pastor David L. Brown, Ph.D.


(Acest articol poate fi reprodus daca se face în întregime, incluzând aceasta nota. Acesta nu poate fi reprodus pentru revânzari. Pamfletul tiparit este disponibil de la Logos Communication Consortium, Inc. P. O. Box 173, Oak Creek, WI 53154.)

Craciunul – ce îl face important


Este oare data?

Unii cred în mod gresit ca 25 decembrie a fost ziua când s-a nascut Hristos. Adevarul sincer este ca nimeni nu este exact de sigur când s-a nascut Hristos. Biblia este bizar de tacuta pe acest subiect!
Da-ti voie sa împartasesc câteva note istorice interesante. Stiati ca bisericile, Apostolica si cea timpurie, nici macar nu au sarbatorit ziua de nastere a lui Hristos? Singura recunoastere a nasterii sale pe care am putut sa o descopar a fost la un secol dupa ce Hristos s-a înaltat la ceruri.

Un om al bisericii din Roma i-a îndemnat pe oamenii din congregatia sa, sa cânte rugaciuni muzicale, laudându-l pe Dumnezeu pentru nasterea Domnului Isus. Nici o data specifica nu era conectata cu încurajarea sa.

Este curios sa notam faptul ca Bisericile Ortodoxe Rasaritene cred ca Isus s-a nascut pe 6 ianuarie si Bisericile Armene sarbatoresc nasterea Sa pe 19 ianuarie.

Un cercetator biblic, Frank R. Klassen, crede ca Hristos s-a nascut la 1 Aprilie, anul 5 î. Hr. De fapt este chiar teoria sa care da socoteala de „Ziua Prostilor din Aprilie”, deoarece aceia care îsi aminteau de ziua de nastere reala a lui Hristos erau pociti drept „Prostii lui Aprilie”.

Este oare aceasta posibil? Va pot spune aceasta din cercetarea mea… Nimeni nu este capabil sa determine originea Ziulei Prostilor din Aprilie! ESTE posibil, desi nimeni nu stie sigur.

Cum a început sarbatorirea Craciunului pe 25 decembrie?
Multi Romano-Catolici ar vrea sa indice spre Papa Liberius, care în anul 354 d. Hr. a decretat Craciunul spre a fi sarbatorit pe 25 decembrie. În realitate Împaratul Romei, Constantin, în anul 336 d. Hr, a fost cel care a declarat ca 25 decembrie este data de nastere a lui Hristos. Care a fost motivul sau pentru aceasta? Acesta s-a bazat pe presiunea politica! Multi membrii din biserica, zelosi, au îndemnat decretul.

De ce 25 decembrie? Acea zi era deja observata ca o sarbatoare pagâna… „SARBATOAREA lui SATURN, NASTEREA SOARELUI NECUCERIT”. Aceasta sarbatoare pagâna începea cu doua saptamâni de festivitati care includeau banchetul, bautul, absenta de la munca, prezentari muzicale speciale si schimbarea de daruri.

Va veti aminti ca Constantin a fost primul împarat „crestin” al Imperiului Roman. Drept rezultat al unei viziuni a crucii, înscrisa cu „In hoc signo vinces” care dn latina tradus înseamna, prin aceasta emblema vei cuceri. În 312, Constantin a dat sprijin deplin Crestinismului si l-a proclamat ca fiind religia oficiala a Imperiului. Se spune ca el chiar a ordonat armatei sale sa calareasca pe spatele cailor printr-un râu pentru a-i „boteza” în Crestinism. A fost dorinta lui Constantin de a „crestiniza” 25 decembrie, ca oamenii sa nu piarda o sarbatoare si sa poata sa-l onoreze pe Hristos, Lumina Lumii, în locul zeului pagân Saturn si Soarele!

Puteti vedea dar ca 25 decembrie este un SAC AMESTECAT. Aceasta NU este ziua care face ca Craciunul sa fie important!

Cum ramâne cu numele?
De unde provine numele de Craciun [Christmas, în limba engleza, n. tr.]? Acesta provine din latinescul „Christes Masse” adica Masa lui Hristos. Aceasta a provenit din sarbatoarea Romano-Catolica cu acelasi nume din anii 100 d. Hr. „Craciun” nu este gasit în Biblie, si nici nu este prescris ca o zi sfânta.
NU este NUMELE care face Craciunul sa fie important! Dar ce îl face important!

Este oare Mos Craciun?
Acest „Vesel Spiridus Batrân” nu a existat niciodata. Atunci de unde îl avem noi? Ei bine, se pare ca este o mare lupta în jurul tufisului. Cam asa stau lucrurile. . . A existat un om de biserica pe nume Nicolae în Myra, în Asia Mica. El a trait în anii 300 d. Hr. Nu se stiu prea multe despre el, decât ca el si-a dat posesiunile sale copiilor saraci din parohia sa. El a fost „numit sfânt”, probabil pentru ca a adus doi copii înapoi la viata, care au fost ucisi în mod vicios. În vremurile medievale el era Sfântul Patron Romano-Catolic al copiilor, negustorilor si al marinarilor.
Sf. Nicolae avea o zi speciala în 6 decembrie, care coincidea cu o Sarbatoare Romana, în care se dadeau daruri în secret. Nu am putut sa descopar nici o informatie care sa spuna data când aceasta traditie romana de daruire de daruri în secret a fost transferata în ziua de Craciun cu „Sfântul Nicolae” privit ca datatorul. Dar se pare ca tranzitia a avut loc în vremurile Americii Coloniale.

Stim ca olandezii l-au dus în Coloniile Americane drept „Santa Niklass” … prescurtat si spus laolalta, format SanteKlas sau Santa Claus (Mos Craciun la români, n. tr.) asa cum o spunem noi astazi. Copiii olandezi asteptau pe acest om prietenos sa-i viziteze în ajunul lui 5 decembrie si si-ar aranja papucii lor de lemn în fata semineului si aduce noroc casei.
Pâna aproape în prezent Santa Claus s-a dezvoltat asa cum îl stim noi. În 1822 un lucrator american numit Clement C. Moore l-a descris pe Santa în moc complet cu un costum îmblanit si sania sa cu reni, caci copiii lui într-un poem l-au numit „O vizita de la Sf. Nicolae”. În 1823, la cererea prietenilor, Moore a publicat poemul sau numit „Noaptea dinainte de Craciun” în Troy, New York Sentinel. Acest iubit poem este fundamentul prezentului nostru Santa Claus (Mos Craciun).
Pe cât este de interesant Santa Claus, si istoria din jurul lui, NU SANTA face Craciunul important!

Oare traditiile Craciunului îl fac sa fie important?
Exista multe traditii interesante care încercuiesc sezonul de Craciun. Ati putea scrie o carte întreaga despre ele. As dori sa iau în considerare doar câteva dintre ele si sa le explic originea lor.

Pomul de Craciun?
Un ritual roman timpuriu era acela de a se face schimb de ramuri de pomi veri în 1 ianuarie. Eu credeau ca o sa le aduca noroc.
Poporul Scandinaviei se închinau odata la pomii care erau mereu verzi. Ei credeau ca spiritele ca dumnezeii locuiau în ei asa ca oamenii si-au adus pomi în casa lor pentru a-i încânta pe aceste spirite si sa caute binecuvântarea lor. Când Evanghelia lui Hristos a ajuns la poporul Scandinav, ei au facut din pomul care este verde întotdeauna parte a Festivalurilor lor Crestine.

Profetul Vechiului Testament Ieremia mentioneaza de asemenea de pagânii antici care faceau idoli si se închinau lor. În Ieremia 10:3-5, aceasta este o referinta la butucii Asera, nu la pomii de „Craciun”.
Dar cum a ajuns „Pomul de Craciun” acolo unde este el astazi? Germanii sunt responsabili pentru aducerea pomului de Craciun în Lumea Noua.

Teologul german si reformatorul Martin Luther (1483-1546) a fost probabil cel care a popularizat „Pomul de Craciun” asa cum îl stim noi. Cam asa este povestea. . . Într-un ajun clar, vioi de Craciun, Martin Luther mergea acasa pe sub cerul plin de stele. Era asa de frumos. În timp ce mergea el a încercat sa se gândeasca cum sa prinda frumusetea acelui eveniment si sa o aduca copiilor lui acasa. Deodata s-a gândit la un pom mare verde care stralucea cu lumânari. El a purces sa gaseasca un pom, l-a taiat si l-a dus acasa ca sa-l decoreze. Copiii lui au fost încântati.
De aici avem începutul „Pomului de Craciun” al zilelor noastre moderne cu toate îngrijirile.
Pe cât de interesant si de frumosi sunt Pomii de Craciun, ei NU sunt motivul pentru care Craciunul este important!

Vâscul?
Nimeni nu stie cum a devenit acesta parte a Craciunului. Original acesta era un simbol pagân al pasiunilor erotice. Celticul antic, Preotii Druid (vrajitoare de sorti) îl foloseau ca un farmec pentru a simboliza pasiunile pagâne.
Englezii primitivi credeau ca aceasta poseda proprietati de vindecare, în timp ce romanii timpurii au privit vâscul ca un simbol de pace si voie buna.
Oarecum din toate acestea a venit si obiceiul nostru modern ca o femeie care trece pe sub el ar trebui sa fie sarutata si daca era nemaritata aceasta era un semn ca trebuia sa se marite curând.
Aceasta cu siguranta ca NU este ceea ce face Craciunul sa fie important!

Butucii Yule?
Obiceiul antic al norvegienilor si al anglo-saxonilor era acela de a arde un bustean de stejar odata pe an în onoarea lui „THOR – Zeul Tunetului”. Atunci când acesti oamenii au intrat în contact cu Evanghelia Mântuirii lui Isus Hristos, ei au „crestinizat” acest obicei si l-au facut o parte a Craciunului lor, traditiile Yuletide (perioada Craciunului).
Aceasta ESTE mai mult pentru Craciun decât arderea unui mare butuc… cu siguranta!

Felicitarea de Craciun?
Sunt aceste mici bijuterii ceea ce face Craciunul special? În acest an americanii vor da circa 1 miliard de dolari pe felicitari si alte 500 de milioane de dolari pe trimiterea lor! Wow. . . aoleu!

Aceasta nu a fost decât din 1865, când Louis Prang din Boston a tiparit si a vândut Felicitari de Craciun în Statele Unite. Este aceasta ceea ce face Craciunul important?

Este oare spiritul de daruire?
Multi vor agrea asupra faptului ca aceasta practica ne-a cam scapat din mâna. Craciunul este supra-comercializat. „Spiritul de indulgenta” a devenit regula, cu chitantele de la carti de credit care sa o dovedeasca. Craciunul este ÎNCÂNTAREA NEGUSTORULUI si DISPERAREA FUNCTIONRULUI, ca sa nu mai mentionam cursa de soareci de dupa Craciun! 10 miliarde de dolari vor fi cu usurinta cheltuiti în America în acest Craciun pentru mai mult de 1 miliard de daruri, plus 150 de milioane da dolari valoarea hârtiei de împachetat. Nu ma mai întrebati de bauturile alcoolice care vor fi cumparate si consumate între Craciun si Anul Nou.
Ce ar fi spus Puritanii din America timpurie daca ar fi vazut Craciunul de azi? În vremurile coloniale ei numeau sarbatoarea sa „Zdrente Murdare” datorita caracteristicilor de pagânism pe care le implicau. Ei chiar au emis „Legi Albastre” interzicând tinerea Craciunului, facând placinte maruntite si coacerea de budinca de prune. Putin cam dur? Cred ca da! Însa tot mai ramâne marea întrebare.

CE FACE CRACIUNUL SPECIAL?
Daca dezbracam ziua, numele, Santa si renii, pomul, vâscul, butucii Yule, felicitarile si toata comercializarea si ce crezi ca ar mai ramâne? Unii ar spune, „Doar un MARE EXCES DE DURERE DE CAP!” Si ei ar fi partial corect, caci atunci când luam lucrurile în fata, pentru multi, 25 decembrie este doar o scuza de a avea o petrecere, sa se îmbete, sa cheltuie banii pe care nu-i au sau de care au nevoie în alta parte, se îmbuiba si îsi iau liber de la lucru. Pentru altii este un timp de „Nevroza de Craciun”, singuratate, frica, deznadejde si stres emotional.

De ce sa nu aruncam într-un gunoi toata mizeria?

Simplu, pentru ca Craciunul este mai mult decât o zi de traditionalism, comercialism, materialism si indulgenta.

CRACIUNUL PIVOTEAZA ÎN JURUL UNEI PERSOANE, DOMNUL ISUS HRISTOS. CRACIUNUL ESTE UN TIMP DE A-L ÎNALTA PE EL SI CEEA CE A FACUT EL PENTRU LUME.

Hristos ESTE CEEA CE FACE CRACIUNUL SPECIAL!
Craciunul din aceste zile a ajuns sa-l includa pe Hristos, macar într-o oarecare masura, în ciuda acelora care ar încerca sa-L izoleze de el. Lumea este cel mai putin constienta de Hristos. Milioane cânta frumoasele versete ale lui Philips Brooks, „O mic oras din Betleem… O vin’ la noi, te nasti în noi, Domnul nost’ Emanuel”. Milioane mai multe vor repeta, „caci un copil ni s-a nascut. Un fiu ni s-a dat. Si numele lui va fi numit MINUNAT…”

Nu abandona Craciunul si nu fi învins cu relele abuzului sau, mai degraba învinge raul cu bine (Romani 12:21). Priveste la Craciun ca la o oportunitate de a ÎNALTA PE HRISTOS. Îmi amintesc de scrisoarea lui Pavel catre credinciosii romani care se ocupau cu „zilele speciale” – Romani 14:5. Unul socoteste o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel.

Fiecare sa fie deplin încredintat în mintea lui.
Nu ziua este ceea ce e important, nici obiceiurile care sunt observate. Ceea ce ESTE IMPORTANT este revelat în urmatorul verset:

Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face… Romani 14:6.

Daca avem de gând sa sarbatorim Craciunul, trebuie sa-l sarbatorim într-un fel care-L onoreaza pe Hristos! Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în majoritatea crestinilor cu privire la Craciun. Atunci când Evanghelia lui Hristos i-a atins pe pagâni, ei au „crestinizat” traditiile lor si le-au redirectionat sa arate spre Hristos. Nu sunt neaparat de acord cu reaccentuarea din anumite cazuri, însa eu îl cunosc pe Hristos ca înaltat, marit si laudat. Astazi trebuie sa facem la fel… SA-L PUNEM PE HRISTOS PE PRIMUL LOC. Sa-L facem proeminent pentru ca EL ESTE CEEA CE FACE CA CRACIUNUL SA FIE IMPORTANT.

Consideratii de ce Hristos face Craciunul important
„Cel mai Mare Dar” al Craciunului este Hristos. Matei 1:21 ne spune de ce – „si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale”. Din nou în Matei 1:23 descoperim ca el trebuia sa fie numit EMANUEL, care înseamna Dumnezeu este cu noi. Hristos s-a nascut din fecioara Maria, ca Dumnezeu în forma umana, pentru a ne salva de vina, pedeapsa, puterea si în cele din urma de prezenta pacatului.

De aceia s-a referit apostolul Pavel la Hristos ca „Darul Nespus” în 2 Corinteni 9:15. Chiar si apostolul Ioan ne spune de ce a venit Hristos „Tatal a trimis pe Fiul ca sa fie mântuitorul lumii … Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (omenirea), ca a DAT pe singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” 1 Ioan 4:14 si Ioan 3:16.

Luca a scris „Astazi în cetatea lui David, vi s-a nascut un mântuitor, care este Hristos, Domnul” Luca 2:11. Hristos este SINGURUL Mântuitor!

În nimeni altul nu este mântuire: caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie sa fim mântuiti – Fapte 4:12.

Ai nevoie de un Salvator?
Desigur, daca esti o fiinta umana! De ce? „Pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23.
„Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica în Isus Hristos, Domnul nostru” Romani 6:23.
Craciunul poate însemna iertarea pacatelor TALE si o VIATA NOUA din abundenta pentru tine. Daca înca nu l-ai primit pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel înviat, Dumnezeu în trup, de ce nu i-ai cere lui sa-ti ierte pacatele… de ce sa nu te pocaiesti si sa te întorci la Hristos si sa-i ceri lui sa te salveze chiar acum?

O Rugaciune potrivita:
Draga Doamne Isuse,
Stiu ca sunt un pacatos. Multumesc ca ai murit pe cruce pentru pacatele mele. Aleg acum sa ma întorc de la pacatele mele si îmi deschid inima mea si te primesc ca Domn si Mântuitor al meu. Preia controlul vietii mele si ajuta-ma sa fiu tipul de persoana pe care tu vrei sa fiu. Amin.

Exprima aceasta rugaciune dorinta ta personala? Daca este asa, roaga-te sincer aceasta si Isus Hristos va veni în inima ta asa cum a promis el. Biblia spune în Ioan 1:12 „Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu”.
Un plan de craciun
O, înca ceva. Ce ar fi ca în acest Craciun sa îti iei Biblia si sa citesti relatarea Zilei de Nastere a lui Hristos gasita în Matei 1:18 la 2:23 si Luca 1:26 la 2:20. Citeste-o si întregii familii.

(preluat de pe blogul Carmen Bogdan http://pentrucaexist.blogspot.com/)

Promisiuni sigure

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                      (Geneza, 12.1-4)

„Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”                                                                                                                             (Ioan, 3.16)

.


ÎN CALATORIA VIETII


Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

Scurt timp a fost cel mai mare pachebot din lume. Toata lumea care avea tangenta cu el era entuziasmata. Pe data de 10 aprilie 1912 atunci când Titanic a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, nimeni nu putea banui cât de scurta îi va fi viata!

Calatorii au platit sume enorme pentru o calatorie unica, dupa cum s-a dovedit, din nefericire.

Atât proiectul cât si executia au dat mari garantii prin mass media cu privire la siguranta sporita a acestui Gigant al transportului maritim!

Dar … la trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.

Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h, vaporul putând genera 26.000 de CP.

Cauza catastrofei s-a dovedit a fi aceea ca cel de la cârma, capitanul Smith (dar si proprietarul si constructorul), s-au crezut în siguranta în orice conditii, iar viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul cu aisbergul.

Capitanul a luat decizii catastrofale. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-sestapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul puternic a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în doua parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile trecuse demult pe lânga capitanul Smith si pentru vasul gigant care-i fusese încredintat, care probabil inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

***

Avraam – un model de viata

Avraam evreul, cum îl numise Dumnezeu, fusese invitat de catre Acesta la o calatorie urmata de mari promisiuni.

„Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul …”

Sunt oameni care au un fler special, un feel care-i ajuta si îi determina sa ia deciziile cele mai favorabile. Însa acestia au în spate o oarecare pregatire, un caracter, o vigilenta … care le determina actiunile. Au si un anumit scop pe care-l urmaresc, nu navigheaza la întâmplare, evita apele tulburi si învolburate.

Asa se face ca Avraam L-a înteles pe Dumnezeu. El a cântarit bine chemarea. Si-a dat seama ca nu are nimic de pierdut, ci dimpotriva, doar de câstigat. Avraam a fost un om responsabil. Nu a zis Dupa mine, potopul! Datorita deciziilor sale, bune, omenirea are o cu totul alta perspectiva. Binecuvântarea omului, de catre Dumnezeu, îsi are radacina si în promisiunile facute de Dumnezeu lui Avraam.

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Daca Avraam nu avea credinta în promisiunile lui Dumnezeu, ar fi fost poate un anonim care nu s-ar fi bucurat de multimea binecuvântarilor primite. Avraam l-a ascultat si l-a urmat pe Dumnezeu. Dar viata lui Avraam nu a fost asa de roz cum am putea crede.

Credinta lui a fost supusa la încercari, a fost testata. El a urmat o scoala a credintei predata de însusi Dumnezeu (viata la care suntem chemati fiecare). Prima încercare a fost aceea ca l-a chemat sa iasa din confortul în care se afla împreuna cu rudele sale, din acel loc, si sa mearga unde-i va arata Domnul …

Apoi a venit o foamete, Avraam a coborât în Egipt…

Apoi s-a temut si a zis ca Sara e sora sa, ca sa nu aiba neplaceri în Egipt… Apoi a mai repetat aceeasi greseala, zicând ca e sora sa, când cu împaratul Abimelec…

Sunt multe cazuri de familii care nu pot sa aiba copii pe cale naturala. Dupa îndelungi tratamente sau interventia decisiva a Creatorului, sunt si cazuri de reusita, si li se împlineste dorinta.

Când l-a chemat Dumnezeu pe Avraam, el si Sara nu aveau copii. El avea 75 de ani, iar Sara, sotia sa, de asemeni era în vârsta si nu-i mai venea rânduiala femeilor care puteau sa aiba copii. Iar Dumnezeu i-a promis ca daca are credinta, daca asculta de el, si-L urmeaza, îl va face un neam mare, binecuvântat.

Avraam a pornit pe drumul ales de Dumnezeu si, treptat, treptat, a învatat sa se încreada tot mai mult în El, crezând ca Dumnezeu ce promite si face… Si copilul (Isaac) l-a primit târziu, dupa 25 de ani, când el era în vârsta de 100 de ani, iar Sara avea 91 de ani!

La Scoala de credinta, Dumnezeu îi pregateste lui Avraam un Test Final!

Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire (Geneza 15.6).

În Geneza 22 gasim istoria “Jertfirea lui Isaac“.

Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a zis: „Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

Marea încercare a credintei!

Sa observam si sa întelegem ca ispitirile pe care le avem, deseori, ne apar ca rezonabile, chiar daca contravin moralei pretinse de Dumnezeu. Ce e asa de grav daca vorbesc mânios, daca vorbesc neelegant, vai, poate trivial, ce e asa grav daca râvnesc ceea ce Dumnezeu zice ca nu e bine, ca-mi dauneaza? Cum poate sa-mi dauneze ceva care-mi place? Manânc ce-mi place, dar medicul îmi va zice ca-mi va face rau! Si asa e. Îmi place sa fiu mândru, dar Dumnezeu zice ca-mi va aduce necaz. Si asa e.

Acum sa întelegem ca testarile ni se par adesea ca nerezonabile!

Ba chiar ilogice! Cum, sa-i ceara lui Avraam asa ceva?!

Gândirea noastra, superficiala, nedocumentata, neîncercata, nu pricepe multe, fiind lipsiti de aceste exercitii atât de necesare pe calea credintei.

Avraam s-a încrezut total în Dumnezeu si L-a ascultat. Chiar daca noi, ceilalti, zicem ca pretentia lui Dumnezeu este ilogica si nerezonabila.

Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: „În Isaac vei avea o samânta care-ti va purta numele!” Caci se gândea ca Dumnezeu poate sa învie chiar si din morti; si, drept vorbind, ca înviat din morti l-a primit înapoi. (Evrei, 11.17-19)

Lui Avraam, i l-a cerut pe Isaac, ca pe o jertfa,  cu ce cuvinte …

„Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

… singurul tau fiu, pe care-l iubesti …

Doua chestiuni care pe orice om rational îl va opri sa înfaptuiasca cererea Domnului!

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.(Evrei, 11.1)

O definitie a credintei, neoficiala, care ne poate ajuta sa pricepem mai mult, ar fi aceasta: Credinta se bazeaza pe ratiune si e superioara acesteia!

Singurul fiu, pe care-l iubeste. Ce drama e în inima oricarui tata! Între ei (tata si fiu) a fost o comunicare atât de normala, s-au încrezut unul într-altul (mai ales fiul în tata, care nu i-a împiedecat credinta tatalui). Ei, îi preînchipuie pe Dumnezeu si Fiul Isus, care au fost întotdeauna una, Fiul S-a încrezut pe deplin în Tatal, i-a împlinit voia Sa.

Trebuie sa ne concentram pe promisiuni, nu pe explicatii.

Prima lectie, e aceea ca trebuie sa ne asteptam la testari.

Dumnezeu, când a vazut ca voia sa împlineasca cerinta (exagerat de grea si ilogica, pentru oricine), Dumnezeu l-a oprit si i-a pus la îndemâna un berbece, un animal curat si nevinovat.

Însa, Dumnezeu va da la momentul potrivit pe unicul Sau Fiu, pe care-L iubeste, pe Isus, pe acelas deal;  care si-a dat cu adevarat viata pentru pacatele noastre, ca Jertfa de ispasire.

Fiul Sau – Isus Hristos, Mielul fara cusur -, va înlocui pe fiecare om care are credinta, în moarte, ca plata a pacatelor fiecaruia. Dar darul fara plata, pentru credincios, este viata vesnica. Glorie Domnului!

„Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani, 6.23)

„Pentru ca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan, 3.16)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.


***

Geneza 22. 7-18

Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: „Tata!” „Ce este, fiule?”, i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: „Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” Fiule”, a raspuns Avraam, „Dumnezeu însusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amândoi împreuna înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna si a luat cutitul ca sa înjunghie pe fiul sau. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: „Avraame! Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Îngerul a zis: „Sa nu pui mâna pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii si a vazut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija”. De aceea se zice si azi: „La muntele unde Domnul va purta de grija”. Îngerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam si a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”

Spiritul Craciunului – vine împreuna cu Isus

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

 George Danciu

O, ce veste minunata!

Dar îngerul le-a zis: „Nu va temeti, caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi, în cetatea lui David, vi S-a nascut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca, 2.10-11)

În zilele din Decembrie, mai mult ca oricând, îndeosebi în decada nasterii Pruncului Isus, în lume e o mare forfota pentru Shopping. E un spirit de Shopping si de a face si de a primi Cadouri.

Oamenii de afaceri cu aceasta ocazie urmaresc sa-si rotunjeasca frumos cifra de afaceri. Numai la bauturi alcoolice cifra se ridica la peste 75 milioane de $, iar consumul de curcani se ridica la 10… 15 milioane în zilele de sarbatoare, numai în SUA, deci ne imaginam ca enorma cifra per global!

Peste tot în lume vezi reclame privind oferte care sa ne aduca un plus de fericire, sa ne aduca bucuria în casa si sa ne determine sa consumam cât mai mult, ca doara suntem în Luna Cadourilor!

***

În vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar August sa se înscrie toata lumea, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca în Iudeea, în cetatea lui David, numita Betleem, – pentru ca era din casa si semintia lui David, – sa se înscrie împreuna cu Maria, logodnica lui, care era însarcinata (umbrita de la Duhul Sfânt). Si, pe când erau ei acolo s-a împlinit vremea când Maria trebuia sa nasca.

Dar, lucru extraordinar, Pruncul Isus (Creatorul) n-a gasit loc în casa de poposire (han) si nici într-o alta casa!

El s-a nascut într-un loc smerit, mama sa L-a asezat în iesle, un loc destinat animalelor, curate de altfel. Ele si-au primit Creatorul, întrupat, si au împartit cu El locul, încalzind prin suflarea lor Copilul de curând nascut si pe mama ostenita de aducerea în lumea noastra a Mântuitorului slavit!

Asa cum si atunci oamenii erau ocupati de problemele lor, de satisfacerea egoismului propriu, de bunastarea personala, si azi omul este mai mult preocupat de ceea ce izbeste ochii, universul reclamelor materiale si spirituale, de-o calitate si nevoie îndoielnica, iar problema cea mai importanta (pentru orice om) e lasata în plan secund. Si astazi, nasterea si poposirea lui Isus în lumea noastra – în viata oamenilor- , nu-si mai gaseste loc. Nu avem si nu gasim un timp prielnic, fiind prea ocupati cu imitatii de religiozitate, iar inimile noastre (reci, egoiste si nespirituale) nu-L doresc, deoarece le umplem cu lucruri care, în final, vedem ca nu ne satisfac si nu ne aduc fericirea.

Dupa cum vedem în Biblie, pastorii au avut o cu totul alta atitudine. Simpli oieri au fost mai întelepti, inima lor nu a fost alterata nici umpluta pâna la refuz de lumea aceasta, ei erau saraci în duh. Lor li se înfatiseaza îngerii si le aduc vestea buna a Nasterii Mântuitorului Isus în cetatea lui David. Doar celor smeriti, pastorilor de pe câmp (nu celor îmbuibati de ceea ce ofera aceasta lume), li se da acest minunat har. Simpli, dar, cum am spus, întelepti: ei s-au dus sa vada daca e adevarat ce le spusese Domnul cu privire la El. Aceasta veste îi interesa foarte mult, nu era o simpla curiozitate. Taranul asezat stie sa cântareasca mai bine lucrurile.

„Si a nascut pe Fiul ei cel întâi nascut, L-a înfasat în scutece si L-a culcat într-o iesle, pentru ca în casa de poposire nu era loc pentru ei.

(…) Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi, în cetatea lui David, vi S-a nascut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca, 2.7-20)

Puteti verifica, si astazi Domnul Isus se va naste si va trai în orice inima smerita care-l cauta si care-L primeste!

Magii i se închina. Dar … “Când a auzit împaratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat împreuna cu el.”

Evanghelia dupa Matei vorbeste despre magii care au venit de departe ca sa i se închine.

„Dupa ce S-a nascut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împaratului Irod, iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim si au întrebat: „Unde este Împaratul de curând nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua în rasarit si am venit sa ne închinam Lui.” Când a auzit împaratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat împreuna cu el.” (Matei, 2.1-3)

Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi (…) si le-a zis: (…) când Îl veti gasi, dati-mi si mie de stire, ca sa vin si eu sa ma închin Lui.”

Irod nu voia sa I se închine, dar a spus ce s-ar fi cuvenit sa spuna. Si astazi multi spun, de pe buze ce e normal sa vorbeasca un crestim, dar, practic, cauta sa-l omoare pe Isus, ca nu care cumva sa se nasca si sa traiasca în inima lor, ca rege, pe locul în care troneaza eul lor!

Dumnezeu asteapta de la om, ceea ce i se cuvine: închinare!

Magii i s-au închinat si i-au adus daruri. Vaduva saraca a dat doi banuti, tot ce avea, pentru a-L onora pe Isus si împaratia Lui. Nu s-a gândit la altceva, decât sa i se închine ea cu tot ce are, trup si suflet.

Asta e reactia normala a celor Cel cunosc pe El: închinare în duh si în adevar, înaintea Creatorului si Sustinatorului tuturor lucrurilor…

Maria înca dinainte de nasterea Copilului, dar si dupa aceea, a fost stapânita si calauzita de un duh de închinare:

„Si Maria a zis: „Sufletul meu mareste pe Domnul si mi se bucura duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru ca a privit spre starea smerita a roabei Sale.”

Maria a scris o cântare de lauda, un Psalm, prin care aduce lauda si închinare lui Dumnezeu, Mântuitorul.

Lauda ei nu e doar de pe buze, ci e din suflet, din inima. Ea, ca orice crestin autentic, are o închinare din interiorul ei spre înafara, permanenta, exprimarea în textul biblic e la prezentul continuu. Vine din inima spre exterior. E o stare de spirit.

Spiritul Craciunului nu e altceva decât o stare de închinare, din suflet, dintr-o inima smerita, plina de bucurie, care da înafara din preaplinul inimii (sufletului), spre a-L onora pe Dumnezeu  si Isus ca Domn si Mântuitor personal, ca a privit la starea … smerita!

Daca suntem mândri, Domnul Isus nu va poposi în acea inima.O inima, în care mai este mândrie, Si nu e libera ca a unui copilas – cum zisese mai târziu Isus, – El nu are cum sa intre. Isus bate si la acea usa a inimii, dar nu poate intra!

Maria si-a însusit toate calitatile necesare unei inimi placute lui Dumnezeu: un suflet care mareste pe Domnul, o stare smerita, de roaba a lui Dumnezeu, si L-a gasit si L-a numit Mântuitorul meu…

Închinatorii în duh si adevar Îl cunosc personal pe Mântuitor si au o relatie de comunicare si de partasie permanenta, deoarece El S-a întrupat în inima lor smerita.

***

Luca, 1.36-55

„Iata ca Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea un fiu la batrânete; si ea, careia i se zicea stearpa, este acum în a sasea luna. Caci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. Maria a zis: „Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale!” Si îngerul a plecat de la ea. Maria s-a sculat chiar în zilele acelea si a plecat în graba spre munti, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia si a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a saltat pruncul în pântece, si Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântata esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tau. Cum mi-a fost dat mie sa vina la mine maica Domnului meu? Fiindca iata, cum mi-a ajuns la urechi glasul urarii tale, mi-a saltat pruncul în pântece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut; pentru ca lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” Si Maria a zis: „Sufletul meu mareste pe Domnul si mi se bucura duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru ca a privit spre starea smerita a roabei Sale. Caci iata ca de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericita, pentru ca Cel Atotputernic a facut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, si îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a aratat putere cu bratul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A rasturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, si a înaltat pe cei smeriti. Pe cei flamânzi i-a saturat de bunatati, si pe cei bogati i-a scos afara cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului sau Israel, caci Si-a adus aminte de îndurarea Sa cum fagaduise parintilor nostri – fata de Avraam si samânta lui în veac.”

 

Caderea în pacat

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

GENEZA CONFLICTULUI SPIRITUAL

 George Danciu

Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat în gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.

                                                      Geneza, 2.15

Sa ne dezbracam, dar, de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii. (…) îmbracati-va în Domnul Isus Hristos si nu purtati grija de firea pamânteasca, pentru ca sa-i treziti poftele.

                                              Epistola catre Romani, 13.12;14

Acoperirea– de care avem nevoie

Dumnezeu a creat lumea noastra, extraordinara, si întreg Universul, cu galaxiliile care-l alcatuiesc. “Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune.” (Geneza, 1.31)

Asezându-l pe om în Gradina Edenului a întregit ceea ce lipsea acelui loc minunat, cineva care sa se bucure de frumusetea acelui loc mirific, sa-l întretina si sa-l pazeasca de eventualii pradatori.

Omul era fericit cum îl crease Dumnezeu. Nu avea nimic de retusat, era desavârsit. Fiecare, din cei doi, Adam si Eva, era de-o frumusete si împlinire dumnezeiasca, dupa cum observam în celebra sculptura David a lui Michelangelo, în care legendarul rege este înfatisat despuiat de haine. În Eden, nu aveau nevoie de nimic pentru a-si acoperi trupul, deoarece erau o creatie perfecta si traiau într-o moralitate deplina, iar mediul înconjurator avea, probabil, temperatura optima unei vieti minunate.

Asadar, viata primului cuplu se derula într-o armonie si fericire de nedescris, asta pâna în ziua în care duhul celui rau a luat prilejul sa se insinueze în gândurile Evei si ale lui Adam.

Creatorul – as îndrazni sa generalizez pentru a întelege mai bine –, oricare ar fi …, cauta sa-si protejeze creatia sa. El da indicatii tehnice care sa asigure o buna si îndelungata functionare conform prescriptiilor sale…

Dar, într-o zi la Eva a venit sarpele cel vechi, Diavolul, iar Eva s-a complacut în a-l asculta cum înselatorul îl calomniaza pe Dumnezeu. Mai mult, au avut împreuna un dialog! Sarple a insinuat ca Dumnezeu nu ar fi zis asa si asa, ca pretentiile Sale nu ar fi clare si îndreptatite, apoi, L-a contrazis în mod direct pe Creator: “Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarât, ca nu veti muri, dar Dumnezeu stie ca, în ziua când veti mânca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscând binele si raul.”

“Femeia a vazut ca pomul era bun de mâncat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mâncat; a dat si barbatului ei, care era lânga ea, si barbatul a mâncat si el.”

Atunci s-a produs o mare perturbare în Universul omului, care, pâna atunci era ca un pepetum mobile. De-acum a trecut la o functionare limitata, la capacitate redusa, în sistem de avarie!

“Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit.”

Dupa neascultarea de porunca, mâncând din pomul cunostintei binelui si raului “Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.”

Toata drama e descrisa în textul din Geneza, 3.7-15. Daca pâna atunci totul era feeric, pacatul neascultarii a declansat criza. Asa cum, între doi tineri proaspat casatoriti ai zilelor secolului XXI, din iubire sincera si curata, toate merg într-o armonie si bucurie continua, pâna când poate veni o zi (blestemata), când unul dintre ei accepta o terta persoana care sa se infiltreze între ei (care practic fusesera una), un personaj care nu face decât sa le fure din intimitate si fericire, iar drama si criza (catastrofala) e gata produsa!

Întregul, e acum zdrobit, poate chiar tandari, si e aproape imposibil de-a mai pune totul la locul lor cum fusese când erau atât de fericiti.

Diavolul, care e tatal minciunii, o mintise pe Eva. Asta e meseria lui. Asa sunt si unii oameni, unealta lui, care ne mint toata ziua. Deseori o fac chiar de la înaltele tribuni parlamentare.

…caci în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit ….

Diavolul ucisese, prin clipa neascultarii, partasia initima pe care o avusesera cu Dumnezeu si chiar si aceea dintre ei. Au început sa dea vina unul pe altul si pe sarpe. Li s-a închis vederea spre unele lucruri duhovnicesti si li s-au deschis ochii spre alte lucruri, rele si neziditoare.

Omul (Adam si Eva) a început sa caute deîndata sa se acopere si sa fuga din fata lui Dumnezeu, sa se ascunda. Iar Dumnezeu a început sa-l caute si sa-l strige: Unde esti?

Pacatul corupe si degradeaza fiinta umana. Acele frunze cusute voiau sa-i acopere, sa nu fie vazuti astfel si sa fie protejati, de fata lui Dumnezeu. Pacatul pune un zid de despartire între om si Dumnezeu.

Pacatul, ne desparte, ne separa de Dumnezeu!

Omul, prin forte proprii, ca si creatie, nu se poate repara sau restaura. Trebuie sa intervina Creatorul care poate face restaurarea. Îndepartarea pacatului, apoi îndreptatirea de ofensa mare adusa lui Dumnezeu si renasterea la o viata noua. (Ioan, 3)

Ceea ce face El sunt elemente ale desavârsirii pentru vesnicie. Pieile de animale cu care i-a acoperit Domnul, preînchipuie acoperirea care va sa vina prin Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii.

Dumnezeu asteapta de la noi sa recunoastem neputinta noastra si sa avem credinta ca doar El (creatorul) are solutia.

Odata cu pacatul neascultarii, a cazut acea aura, nevazuta de ochiul nostru, care-l acoperea si-l si proteja pe Adam si pe Eva.

Acoperirea e prin Isus Hristos…

… îmbracati-va în Domnul Isus Hristos

Acoperirea pierduta, nu poate fi înlocuita decât de Dumnezeu care copiilor Sai le spune:

Caci, daca este cineva în Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împacat cu El prin Isus Hristos si ne-a încredintat slujba împacarii; ca adica, Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine, netinându-le în socoteala pacatele lor, si ne-a încredintat noua propovaduirea acestei împacari. Noi, dar, suntem trimisi împuterniciti ai lui Hristos; si, ca si cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, va rugam fierbinte, în Numele lui Hristos: împacati-va cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni, 5.17-21)

Conflictul deschis…

Domnul Dumnezeu a zis sarpelui (…) Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.” (Geneza 3.15 – protoevanghelia restaurarii).

Conflictul exista, trebuie sa-l identificam si trebuie sa vedem cum putem iesi cu biruinta.

Dumnezeu s-a implicat – dupa cum era si normal – în rezolvarea problemei omului. Barbatul s-a lasat amagit de femeie, care fusese amagita de Diavol. Acesta poate e un tipar prin care lucreaza el (diavolul). Sa fim atenti si vigilenti.

Omul devine parte activa în razboiul declarat de Dumnezeu diavolului:

“Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.”

Samânta femeii … este Fiul fecioarei de care vorbeste Isaia (7.14 si 9.6): De aceea, Domnul însusi va va da un semn:

„Iata, fecioara va ramâne însarcinata, va naste un Fiu si-I va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi) … Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.” El va face ca domnia Lui sa creasca, si o pace fara sfârsit va da scaunului de domnie al lui David si împaratiei lui, o va întari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci; iata ce va face râvna Domnului ostirilor.

Samânta buna, în pilda Domnului Isus, sunt fiii împaratiei, samânta de urmasi … “Dar, dupa ce Îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.” (Isaia, 53.10)

Vrajmasie e între femeie (Isus si crestinii) si diavol. Suntem într-un permanent conflict, într-un razboi deschis. Dar Dumnezeu, fiindca ne iubeste, deoarece suntem coroana creatiunii Sale, cauta sa ne rascupmere platind pretul greselilor noastre prin sângele Jertfei lui Isus (fara varsare de sânge nevinovat nu este iertare).

Noi trebuie sa ne luptam cu noi însine, cu eul nostru, cu firea noastra, de a ramâne de partea Domnului Dumnezeu, care ne va asigura biruinta finala.

Eva nu s-a întrebat: – În ce calitate vorbeste sarpele cu mine? Si … cum de el vorbeste? Ca sa ne duca în eroare, el a vorbit supranatural, dar vorbirea lui a fost de la Diavolul si ea a picat în plasa celui rau si viclean.

Ce pozitie trebuie avem în acest conflict?

De vrajmas a celui rau. Sa avem o pozitie de dragoste si ascultare de Dumnezeu. Sa avem credinta ca El ne va purta de grija, ca ne iubeste, ca un tata cum si este pentru copiii Sai.

Sa biruim întunerecul stiind ca: “În El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.” (Ioan, 1.5)

Lumina a coborât printre noi (Emanuel e cu noi.) Va fi vai de noi când vom fi vorbiti de bine, deoarece atunci dispare într-un fel, conflictul, de care nu vom scapa decât … când vom fi cu El în Cer.

Lupta nu e usoara, dar avem nadejde: “Caci armele cu care ne luptam noi nu sunt supuse firii pamântesti, ci sunt puternice, întarite de Dumnezeu ca sa surpe întariturile. Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos.” (2 Corinteni, 10.4-5)

Sa ne punem întrebarea: ce fel de samânta sunt? Samânta a luminii sau samânta a sarpelui?

Venirea Copilului Isus, întrupat în fecioara Maria, ne arata cât de mare si de pretios este harul lui Dumnezeu!

ALELUIA! Amin.

***

Geneza, 3.7-15


7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.

8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin gradina în racoarea zilei: si omul si nevasta lui s-au ascuns de fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina.

9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: „Unde esti?”

10 El a raspuns: „Ti-am auzit glasul în gradina; si mi-a fost frica, pentru ca eram gol, si m-am ascuns.”

11 Si Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îti poruncisem sa nu manânci?”

12 Omul a raspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie lânga mine, ea mi-a dat din pom si am mâncat.”

13 Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai facut?” Femeia a raspuns: „Sarpele m-a amagit si am mâncat din pom.”

14 Domnul Dumnezeu a zis sarpelui: „Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti între toate vitele si între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vietii tale sa te târasti pe pântece si sa manânci tarâna.

15 Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.”

Poticnitul…

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

PRICINA DE POTICNIRE

Petru Lascau

http://lascaupetru.wordpress.com/


Atunci ucenicii Lui s-au apropiat si I-au zis: „Stii ca fariseii au gasit pricina de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit? ”                                                                                                                                                          Evanghelia dupa Matei 15:12

Fariseul se poticneste. Des. Cât mai des. În orice. În oricine. Poticnitul, este stilul lui de viata. Fire sensibila si fragila se poticneste usor.

Ce este poticnitul? A te împiedica de ceva. Mergeai bine – mercy, si când colo ai dat cu piciorul în ceva care îti taia calea. Era sa cazi. Cât pe-aci. Figurativ, fariseul se împiedica în ideile altuia. În ale lui Isus. Era cât pe-aci sa cada de la credinta, saracul. Norocul lui ca n-a cazut. A ramas în ratacirile lui. Vechi. De când lumea.

În ce se poticnisera aceste fete bisericesti? În cuvintele Domnului, care-i avertizau pe ascultatori ca „nu ceea ce intra în gura, spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om” (Matei 15:11).

Poticnitul se împiedica de adevar, pentru ca el crede în minciuna sa. El crede inversul. De fiecare data. De fapt, fariseul este uitat pe invers. El crede ca ceea ce manânca el poate sa-i spurce trupul. De aceea are o lista cu o dieta stricta. Stie ceea ce este curat si ceea ce este spurcat. A mâncat toata viata kosher. De aceea, îi dispretuieste pe aceia care manânca orice si oricum. Ei sunt spurcati. Nu trebuie sa ai nici o legatura cu ei. Nu poti sta la masa cu ei.

În timp ce Poticnitul îsi pazeste gura sa nu guste din nimic ce este spurcat, nu da nici o ceapa degerata pe ceea ce-i iese din gura. Si vomita cu nemiluita peste toata lumea invectivele, acuzatiile false, bârfele si hulele lui. Nu scapa nimeni.

Poticnitul este cu ochii pe tine si pe religia ta. „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca” (Matei 15:2). El nu se îngrijeste doar de curatenia bucatelor pe care le manânca el, ci se uita în farfuria ta. Nu se îngrijeste doar de curatenia mânilor sale ci se uita daca te-ai spalat tu. Se poarta ca un politai religios. Talibanul. Sa nu cumva sa diluiezi religia sa concentrata. Concentrata în eul sau.

Pentru ca el „tine credinta asa cum a primit-o”, Poticnitul îti tine libertatea credintei tale sub colimatorul pretentiilor lui. Pare cu atât mai pe calea cea îngusta, cu cât îti îngreuneaza tie mersul. Când nu te conformezi are cuvinte grele de acuzare la adresa ta.

Poticnitul se spurca pe sine nu doar cu acuatii la adresa religie tale, dar îsi ocaraste parintii si familia, tot la fel. Striga la fel de tare si la sotie ca la adunarile generale din biserica. Este la fel de caustic cu copiii sai ca si cu membri comitetului bisericii. Datina sa este mai importanta ca oamenii. Indiferent cine sunt acestia. Chiar parintii lui. Dar el manânca kosher.

Poticnitul se împiedica în cuvintele care desconspira duplicitatea vietii sale. Gaseste pricina de poticnire în adevarul care îl poate elibera. Se ciocneste periculos de esente în alergarea sa dupa forme. Dar, el se tine tare. Nu va cadea de la credinta sa! N-o va schimba-o nici pe adevar. Va ramâne infelxibil. Beton.

Este usor de recunoscut. Poticnitul te vorbeste de rau, dar te spala pe picioare la Cina Domnului. Te denigreaza dar tine zile de post. Te batjocoreste, dar se spala de dinti dupa aceea. Îti scrie scrisori anonime pline de venin, dar vine la rugaciune împreuna cu tine. Te uraste de moarte dar te saluta cu „Pacea Domnului!”

Cei ce se poticnesc, se poticnessc pentru ca umbla în întuneric.

Sfatul Domnului, este simplu: „Lasati-i!” Trebuie sa fugi din calea lor. Sa n-ai de-a face cu ei. Sa nu te lasi calauzit de ei. Calauzele acestea oarbe te vor duce cu ei în groapa.

De la fereastra mea de sus, l-am urmarit ani buni pe Poticnit. Se poticneste mereu. În orice si în oricine. În tot ce nu este dupa placul si datina sa. Ceea ce ma mira ca dupa atâta poticneala este mereu în picioare. Uneori am impresia ca este un fel de pisica sau un Hopa Mitica. Se tot poticneste si nu cade de fel. Datinile si religia sa strâmba îi slujesc de cârje. Ramâne mereu în picioare cu toate ca se poticneste la tot pasul. M-am tot caznit sa aflu misterul acestui echilibru de circusist. Banuiesc acum ca Poticnitul n-are unde sa mai cada. E un cazut pe dinauntru. E la pamânt. Echilibrul cel mai sigur este la sol. Sau în pamânt. Mortii nu-si pierd echilibrul niciodata.

Preluat:  http://lascaupetru.wordpress.com/

Asculti doar de Acela pe care îl cunosti…

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

George Danciu

Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

                                            Evanghelia dupa Ioan, 17.3

Si prin aceasta stim ca Îl cunoastem, daca pazim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este în el.     

                                           Epistola 1 Ioan, 2.3-4

IESI DIN TARA TA SI DIN CASA TATALUI TAU


Întotdeauna am avut o alta parere decât a multora, într-o anumita privinta.

Noi, românii, ne laudam foarte mult cu Eminescu. Daca doresti sa ai un raspuns cumva usor si acoperitor – în fata oamenilor –, pomenind un autor român de referinta, spui fara ezitare, Eminescu!

Doar putini sunt aceea care ezita, dar asta nu pentru ca se îndoiesc de locul luceafarului …, ci deoarce cunosc o prevedere legala lasata de Nicolae Iorga, care suna asa: Nu te lauda cu înaintasii tai, daca nu le calci pe urme. Ca sa ne edifice definitiv, acest om între oameni, mai adauga o vorba cu tâlc: daca ai înteles cele citite, mai ca meritai sa fii însuti autorul!

Dar, cel mai adesea, oamenii, n-ar trebui sa-l dea ca pilda pe cel care a nemurit ODA- în metru antic. Si asta din simplul motiv ca nu-l cunosc nici pe Eminescu, omul si nici opera sa.

În cartea Genesa, 12, gasim aceste celebre cuvinte:

1 Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.

2 Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare.

3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, si a plecat si Lot împreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani când a iesit din Haran.

5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, si pe Lot, fiul fratelui sau, împreuna cu toate averile pe care le strânsesera si cu toate slugile pe care le câstigasera în Haran. Au plecat în tara Canaan si au ajuns în tara Canaan.

6 Avram a strabatut tara pâna la locul numit Sihem, pâna la stejarul lui More. Canaanitii erau atunci în tara.

7 Domnul S-a aratat lui Avram si i-a zis: „Toata tara aceasta o voi da semintei tale.” Si Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se aratase.

8 De acolo a pornit spre munte, la rasarit de Betel, si si-a întins cortul, având Betelul la apus si Ai la rasarit. A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului.

9 Avram si-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazazi.

Daca citim atent Biblia, vedem ca Avraam, un om din multimea celor chemati în mod direct si  personal de catre Dumnezeu, nu fusese mai dinainte un om iesit din comun. Caracterul deosebit i s-a slefuit si a intrat in galeria eroilor credintei odata cu umblarea sa în ascultare si împreuna cu Dumnezeu.

Din viata lui Avraam putem învata si noi:

  1. Chemarea (ta) e personala. Vei fi chemat pe nume, singur vei auzi si întelege chemarea Domnului. Niciodata nu e prea târziu, pâna mai e har, sa începi o relatie cu Dumnezeu. Avraam a fost chemat la vârsta de 75 de ani!

  2. Chemarea este specifica. Fiecare dintre noi, suntem chemati specific, sa iesim din rutina noastra, din obiceiurile noastre, din mersul nostru cu care ne-am obisnuit. Sa iesim din necredinta. Sa iesim din inertia necitirii Bibliei, a rautatii, a mândriei, a pacatului, a nescultarii etc

  3. Raspunsul – la chemare – este personal. Nu poate raspunde nimeni în locul nostru.

  4. Binecuvântarile sunt o urmare a deciziei noastre la chemare! Cititi versul 4 si veti revedea ce binecuvântari extraordinare i s-au promis lui Avraam, care s-au împlinit, dupa ce a fost trecut prin câteva probe (încercari ale credintei), si, apoi prin testul final în care i s-a cerut sa aduca ca Jertfa ca ardere de tot pe singurul lui fiu pe care-l iubeste, pe Isaac, pe muntele Moria (exact locul în care peste veacuri, Fiul lui Dumnezeu va ridica pacatele lumii, prin supliciul suferit pe Crucea pe care a fost rastignit cu violenta si apasare), însa, atunci când Avraam, prin credinta, a ridicat cutitul ascultând de Dumnezeu…, a fost oprit, trecând testul ascultarii! Daca pâna aici, îi zisese ca urmasii sai vor fi ca nisipul Marii, acum Domnul îi zice ca (22.16-18)„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”

  5. Dumnezeu i se arata. Dumnezeu va purta de grija. A întors ochii si a vazut un miel încurcat cu coarnele într-un tufis (Gen.22.13). Vezi si Evanghelia dupa Ioan, 1.29. A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

  6. (v.8)  A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului. Avraam  i S-a închinat Lui Dumnezeu. Sa rastignim firea noastra mândra, sa-i dam lui inima noastra si neputintele noastre (chiar si reusitele) ca o ardere de tot (Romani, 12.1-2).

Avraam e tatal tuturor credinciosilor, stramosul celor care au credinta si traiesc în ascultare de Dumnezeu.

Nu poti asculta si nu poti sa te încrezi în cineva fara sa-l cunosti.

Si prin aceasta stim ca Îl cunoastem, daca pazim poruncile Lui.

Cine zice: „Îl cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este în el.

                                                                       

Interactiunea cu Cuvântul

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Sorin Sabou

Auzirea, întelegerea si rodirea Cuvântului este drumul complet pe care trebuie sa-l parcurga Cuvântul în viata celui care-l aude. În calea acestui parcurs sunt multe piedici. Este de datoria fiecarui om sa le identifice si sa le dea la o parte.

Sunt piedici care tin de inima omului si piedici care tin de lucrarile Celui rau. Adesea acestea merg în tandem. Când inima este închisa, Cel rau rapeste Cuvântul. Aceasta situatie arata pâna unde îndrazneste sa intervina Cel rau: chiar atunci când auzi sau citesti Cuvântul lui Dumnezeu. Atentie la inima, la minte! Daca s-a batatorit, desteleneste-o! Insensibilitatea, tocirea si închiderea inimii sau a mintii ofera o ocazie Celui rau de a-ti lua Cuvântul care-ti poate da viata.

Când inima este superficiala, Cuvântul nu poate prinde radacini. Inima este plina de pietre care trebuie sa fie scoase. Când mintea nu lasa Cuvântul sa patrunda în profunzime, acesta nu poate ajunge sa creasca. Pentru a putea trece cu bine peste necazurile si persecutia care urmeaza din cauza Cuvântului, este necesara seriozitate în întelegerea Cuvântului. Cresterea Cuvântului în viata omului duce la ostilitate din partea Celui rau si din partea lumii, ostilitate care este ca arsita soarelui: încinge, usuca. Ceea ce salveaza situatia este radacina adânca.

Când inima este împartita, Cuvântul va reusi sa încolteasca si sa creasca, dar nu va ajunge sa aduca rod, pentru ca îngrijorarile vietii si înselaciunea averii îl vor sufoca. Provocarile vietii sunt multiple, greutatile sunt de multe feluri, iar posesiunile atrag inimile oamenilor. Acest mediu divers are puterea de a deturna parcursul Cuvântului. Ca si spinii, acest mediu este mai tare decât planta care a crescut din samânta Cuvântului. Îngrijorarile vietii si înselaciunea averii sunt mai tari decât lucrarea Cuvântului în viata ta. Nu le lasa sa-ti creasca în inima, pentru ca vor avea câstig de cauza.

Cuvântul va ajunge sa creasca si sa aduca rod doar în pamântul care a fost destelenit, din care au fost scoase pietrele si spinii. Orice semanator stie acest lucru. De aceea este datoria ta sa veghezi asupra calitatii solului inimii tale!

S orin Sabou, http://www.sorinsabou.com/files/interactiunea_cu_Cuvantul.html

Iubirea Tatalui

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

IUBIREA CARE S-A JERTFIT

George Danciu

Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamântul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine.

                                                                                             Isaia, 54.10


Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!


Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânara mama îsi lasa copilul micut acasa în patut, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin sa cumpere pâine. Lipsind numai putin de lânga comoara ei, Alin- caci acesta-i era numele, cu pasi iuti îndreptându-se spre casa, observa fum, mult fum, dar când se mai apropie vede caci casa lor este cuprinsa de flacari. Inima-i bate navalnic, alearga, scapa pâinea din mâna si, fara nici o ezitare, intra prin flacari în casa dupa “inima” ei, Alin! Cu propriul corp îsi ascunde baietelul iubit la piept si-l scoate teafar afara la loc sigur. Dar pe ea nu s-a putut proteja. Mâinile si fata îi sunt arse si ramân asa, dizgratioase, si peste ani.

Baiatul, prin grija plina de iubire a mamei, a ajuns mare si, în aceste zile, curând, va absolvi Universitatea… dintr-un mare oras. Va fi o mare festivitate, cu înmânarea unor diplome de premiere a celor mai buni, unul din premianti fiind Alin. Parintii tinerilor sunt fericiti, ei sunt anuntati pentru participare la festivitate. Numai mama lui Alin nu fusese si ea invitata, deoarece lui Alin îi era rusine de ea. În urma incendiului ramasese cu cicatrici urâte pe obraji si mâini!

Însa, nu mai retin prin ce minune, s-a aflat despre curajul si dragostea extraordinarei mame tocmai în acele zile, poveste care ajunsese într-un ziar de mare tiraj si, întâmplator, aflase si Alin. A ramas perplex aflând ca acea poveste minunta vorbeste despre el si mama sa, eroina!

Abia atunci a înteles sacrificiul mamei si dragostea sa! A trimis o telegrama fulger prin care si-a invitat mama pentru ziua absolvirii.

Cu emotie, primind diploma de premiere, în fata tuturor a început sa spuna ca, de fapt, toate multumirile lui, odata cu respectul cuvenit profesorilor care l-au îndrumat, sunt pentru minunata sa mama care, cu pretul vietii ei, l-a scos din foc, când era doar un bebelus. Si-a îmbratisat mama cu dragoste, sarutând acele mâini si obrajii, arse de foc; de emotie, varsând împreuna si câteva lacrimi ale bucuriei si multumirii!

***

 

Din iubire de oameni, din Cer a coborât Isus – Fiul lui Dumnezeu, sa ne salveze din focul mortii !


Ca plata a pacatelor noastre, ale fiecarui om, înlocuindu-ne în moarte si suferinta,  Fiul lui Dumnezeu, Isus,  a luat asupra Lui ocara care trebuia sa cada peste noi si întreg supliciul rastignirii pe lemnul Crucii, ridicat pe Dealul Golgotei.

[pullquote] Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Evanghelia dupa Ioan, 3.16 [/pullquote]

Evanghelia dupa Matei ni-L prezinta pe Isus, Regele, nascut nu doar din Dumnezeu, ci si ca urmas al regelui David, caruia Dumnezeu i-a zis cu legamânt: împaratia ta va dainui vesnic înaintea Mea

“Eu îi voi fi Tata, si el Îmi va fi fiu. Daca va face raul, îl voi pedepsi cu o nuia omeneasca si cu lovituri omenesti; dar harul Meu nu se va departa de la el, cum l-am departat de la Saul, pe care l-am îndepartat dinaintea ta. Ci casa ta si împaratia ta vor dainui vesnic înaintea Mea, si scaunul tau de domnie va fi întarit pe vecie.”, 2 Samuel 7.14-16 .

Evanghelistul Matei consemneaza celebra Predica de pe Munte (capitolele 5-7) unde Isus aduce ucenicilor (poporului Sau) promisiuni care întrec orice asteptari.

Rugaciunea “Tatal nostru”

Când va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pagânii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-I cereti voi.

Iata, dar, cum trebuie sa va rugati:

„Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;

si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;

si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”

Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. (Matei, 6.7-17)

Apoi, în aceeasi împrejurare le vorbeste despre Adevaratele comori. – Neputinta de a sluji la doi stapâni. – Grijile si îngrijorarile.

Nu va strângeti comori pe pamânt, unde le manânca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; ci strângeti-va comori în cer, unde nu le manânca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (…)

Nimeni nu poate sluji la doi stapâni. Caci sau va urî pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.

De aceea va spun: nu va îngrijorati de viata voastra, gândindu-va ce veti mânca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gândindu-va cu ce va veti îmbraca. Oare nu este viata mai mult decât hrana, si trupul mai mult decât îmbracamintea?

Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele?

Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate sa adauge macar un cot la înaltimea lui? Si de ce va îngrijorati de îmbracaminte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, în toata slava lui, nu s-a îmbracat ca unul din ei. Asa ca, daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba de pe câmp, care astazi este, dar mâine va fi aruncata în cuptor, nu va va îmbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Nu va îngrijorati, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele.

Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va îngrijorati, dar, de ziua de mâine; caci ziua de mâine se va îngrijora de ea însasi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei, 6.19-34)

Întelegem ca Tatal nostru si Regele Isus ne îndeamna sa nu ne îngrijoram de ziua de mâine. Sa nu fim îngrijorati ce vom mânca, ce vom îmbraca si ce vom bea, ca, asa cum pasarilor – care nu seamana, nu ara, nu strâng vara pentru iarna –, Dumnezeu le da hrana de care au nevoie (preaiubitilor lui El le da hrana ca prin somn); apoi, cum sunt de frumos îmbracati crinii, nici chiar Solomon nu s-a îmbracat atât de bine, iar copiii Sai sunt mult mai importanti decât iarba de pe câmp, care azi e si mâine nu mai e!

Deci cu cât mai mult va purta de grija de toate nevoile omului credincios, copilul Lui? De aceea, prin credinta, trebuie sa cautam mai întâi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, iar toate celelalte ni le va da El pe deasupra.

Dar ce este împaratia lui Dumnezeu?

Apostolul Pavel clarifica problema noastra în Epistola sa catre Romani:

Caci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie în Duhul Sfânt. (Romani, 14.17).

Dar în versetele anterioare spusese si faptul demn de cunoscut si de luat în seama:

În adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului. Caci Hristos pentru aceasta a murit si a înviat, ca sa aiba stapânire si peste cei morti, si peste cei vii. (Romani, 14.7-9)

Sa ne punem toata încrederea în Dumnezeu. Sa umblam si sa traim prim credinta, nu prin vedere, si atunci, Tatal nostru va fi Cel care ne va da hrana si îmbracamintea necesara!

Glorie Domnului! Amin.

Despre calauzirea crestinului

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Sorin Sabou

Calauzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii spirituale. În acelasi timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii si umblarii cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.

Omul se crede foarte usor stapân pe propria viata. Chiar daca este credincios si îsi pune darurile în slujba celorlalti, în inima lui se naste usor atitudinea autosuficientei. Nu trebuie pierdut niciodata din vedere ca cel neprihanit traieste prin credinta, nu prin vedere. Desigur, noi vom cauta permanent sa conceptualizam totul si sa ne urmam logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credinta si ascultarea. De fiecare data când ni „se deface cuibul“ trebuie sa ne vedem ca pe niste oameni care trebuie învatati în continuare aceste lectii. Crizele financiare, noile slujbe, noile locatii sunt doar împrejurari care ne forteaza sa iesim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem si unde am fi.

Dependenta de Domnul este cea mai nestatornica virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconstient sa credem ca mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea si ne trezeste la adevar. Datoria noastra este ca, indiferent de bunastare, de saracie, de sanatate, de boala, sa ne desprindem de tot ce este pamântesc si sa ne legam de cele de sus.

Perioadele de ceata sunt cele mai formatoare. Daca este nevoie sa avem grija de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie asa se va întâmpla. Asteptarea trebuie sa duca la sensibilitate spirituala, la curatirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuarii lucrarii pe care Domnul o are pentru noi. Cresterea în statornicie si în dragoste fata de Dumnezeu este ceea ce se asteapta de la noi când e ceata, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmpla. S-ar putea ca ceata sa nu se ridice niciodata, iar daca va fi asa ceea ce se asteapta de la noi este sa-l iubim crescând, si acolo, în ceata, sa fim puncte de reper pentru toti cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceata este un subiect care depinde de creativitatea si de disponibilitatea noastra. Iesirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrari posibile. Noi suntem chemati sa proclamam permanent puterea mântuitoare si înnoitoare a evangheliei, iar uneori sa si vorbim.

Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/

Testarea vorbelor de bârfa

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

In Grecia antica Socrate (469-399) era foarte mult laudat pentru întelepciune.

Într-o zi marele filozof s-a întâlnit întâmplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: 

– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
– Stai o clipa, îi replica Socrate. Înainte sa-mi povestesti, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
– Trei?
– Asa este, a continuat Socrate. Înainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gând sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– În regula, zise Socrate. Asadar, în realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa încercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotriva…
– Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
 Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat. 
– Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu, îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI  http://www.peginduri.com/2011/11/filozofia-birfei.html

 

 

Tatal nostru care esti în ceruri

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

TATAL NOSTRU

 

Nu spune Tata,

daca în fiecare zi nu te comporti ca un fiu,

Nu spune nostru,

daca traiesti în egoismul tau,

Nu spune… care esti în ceruri

daca te gândesti numai la lucruri terestre,

[pullquote]

„Tatal nostru

care esti în ceruri!

Sfinteasca-se Numele Tau;

vie Împaratia Ta;

faca-se voia Ta,

precum în cer si pe pamânt.

Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;

si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;

si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau.

Caci a Ta este Împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”

Matei, 6.9-13

[/pullquote]

Nu spune… sfinteasca-se numele Tau..

daca nu-L onorezi,

Nu spune..

vie împaratia Ta…

daca IL confunzi cu succesul material,

Nu spune… faca-se voia Ta

daca n-o accepti,

Nu spune… pâinea noastra cea de toate zilele..

daca nu te preocupa persoanele care mor de foame,

Nu spune… si NE iarta noua pacatele noastre…

daca urasti pe fratele tau,

Nu spune…si nu NE duce pe noi în ispita…

daca ai intentia sa pacatuiesti în continuare,

Nu spune… si NE mantuieste de cel rau…

daca nu iei atitudine contra raului,

Nu spune AMIN…

daca nu iei in serios cuvântul

TATALUI NOSTRU !

                                                       Michael

(Preluat din PE GÂNDURI,  de Rodica BOTAN)

Revarsare de Har în Biserica Baptista din Asheville, NC

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Ministry, Miracles, TheologyLeave a comment

O zi de sarbatoare si bucurie-

Botezul a 7 tineri nascuti din nou!

În data de 6 Noiembrie 2011 în orasul Asheville, NC – împlinind porunca Mântuitorului Isus Christos -, a avut loc oficierea actului de botez la sapte tineri (veniti din Republica MOLDOVA) din Biserica  Baptista „BETEL” din Asheville, NC.

Biserica din Asheville este  slujita de catre SIMION PLACINTA (pastor)  si  DANIEL HODUT (evanghelist). 

Informatii sumare despre tinerii care au îmbracat haina alba a botezului:

  • Georgeta Fulga, în vârsta de 27 de ani, venita de cca 1 an din Republica MOLDOVA, împreuna cu copilul si mama sa.

  • Mariana Coroban, în vârsta de 17 de ani, studenta în Asheville; este  împreuna cu parintii (Grigore si Lidia Coroban) si inca 3 frati;

  • Ioan Coroban, în vârsta de 19 de ani (fratele Marianei Coroban), este student în Asheville;

  • Diana Chistol, în vârsta de 15 de ani, eleva în Asheville; este  împreuna cu parintii (Ioan si Svetlana Chistol, muzicienii bisericii; mama fiind profesoara de muzica) si inca 3 frati;

  • Alina Spenache, în vârsta de 16 de ani, studenta în Asheville; este  împreuna cu parintii (Valer si Nina Spenache) si inca 6 frati;

  • Sergiu Batrincea, în vârsta de 21 de ani, student în Galati; parintii sunt în Republica Moldova, la Dubasari;

  • Denis Fala, în vârsta de 25 de ani,  venit de aproximativ 2 luni din R. Moldova; locuieste cu bunicii la Detroit; o tânara (Diana) s-a rugat insistent ca Domnul sa i se descopere si sa-l lumineze cu dragostea Jertfei Sale, ceea ce s-a si întâmplat!

 Tinerii candidati au fost pregatiti spiritual, învatând din Cuvântul Domnului sub calauzirea nemijlocita a Duhului Sfânt, în Biserica baptista Betel din Asheville-NC, sub îndrumarea plina de elan duhovnicesc a fratilor slujitori mentionati:

Simion Placinta, pastor în Biserica Baptista din Greenfield Massachusetts, oras situat la cca 900 mile distanta de Asheville.

Daniel Hodut, Evanghelist (împreuna slujitor cu Simion Placinta, sub calauzirea Duhului Sfânt) din Greer South Carolina, oras situat cca 60 mile departare de Asheville. Prin competente servicii de caticheza, Daniel Hodut, precum si prin aportul substantial al pastorului Simion Placinta, un devotat rob al lui Dumnezeu, au reusit sa comprime deseori distantele fata de Asheville-NC, pentru a fi împreuna cu cei care aveau nevoie de o buna îndrumare spre bratele strapunse si pline de nespusa dragoste ale Mântuitorului Isus Christos!

 Marea Sarbatoare  a fost placut ornamentata – îndeosebi de prezenta Domnul Isus si a Duhului Sfânt, vizibila acum în cele 7 suflete care au primit chemarea Sa la pocainta –, dar si de participarea mai multor grupuri de credinciosi din câteva biserici române (de crestini baptisti din America), însotiti de pastori sau lideri cu muzica.

Cronicarul a consemnat  participarea urmatorilor:

  • Viorel Clintoc, pastor la Biserica Baptista „Harul” din Akron (Ohio), împreuna cu fanfara dirijata de Florea Burca, si un grup de cântareti;

  • Ionica Pelea, pastor la Biserica Baptista din Charlotte, împreuna cu pastorul asistent si un grup din biserica care l-au ladat pe Domnul Vietii prin cântare;

  • Nelu Urs, pastor la Biserica Baptista din Hickory, împreuna cu majoritatea membrilor bisericii si Corul dirijat de pastorul asistent Iacob Brâncovan (la pian, Vica Netza);

  • Aurel Chiu, pastor la Biserica Baptista din Greenville, South Carolina;

  • Sandu Palaghia, pastor la Biserica Penticostala din Greer South Carolina;

  • Dumitru Capatâna, pastor la cea de a doua Biserica Baptista din Asheville-NC;

  • Florea Burca si Todorut Nistor, din Biserica Baptista Harul din Florida, împreuna cu familiile, fanfara si un grup de cântareti.

    Momentele care au jalonat Sarbatoarea

a) Marturii ale candidatilor la botez:

– marturia lui Sergiu: e singurul din familia sa care a ajuns pe pamânt american; a remarcat versetul de aur al Bibliei, Ioan 3:16, sub umbrela caruia se odihneste acum: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”

– marturia lui Denis:printr-o mare minune se afla în USA; a subliniat ca a fost cineva care i-a spus despre Jertfa lui Isus si ca s-a rugat pentru el continuu, pâna ce a înteles cuvântul si s-a hotarât sa intre în apa botezului; , si ca e lucrarea Duhului Sfânt la inima lui.

b) Cuvântul participantilor la botez:

  • Pastorii au avut câte un scurt cuvânt din partea Domnului de încurajare pentru candidatii la botez;

    Daniel Hodut a avut îndemnul din Psalmul 73: 23-25; 28, luând cuvinte pline de putere, de mari promisiuni pe cararea vietii, din partea celui care îsi face din Domnul locul lui de adapost:

    “Însa eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreapta; ma vei calauzi cu sfatul Tau, apoi ma vei primi în slava. Pe cine altul am eu în cer în afara de Tine? Si pe pamânt nu-mi gasesc placerea în nimeni decât în Tine. (…) Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”;

  • Pastorul Simion Placinta a vorbit din cartea Deuteronom, 27.9-11; 28.1-14; 30.11-14 si 19-20, subliniind idei si fapte de maxima importanta pentru candidatii la botez:

Voi, de-acum sunteti cineva! Daca ascultati de Domnul, binecuvântarile va vor însoti, asa cum sunt promise în Scriptura. Nu e mai presus de puterile voastre, promisiunile fiind facute de Dumnezeu.: Iata ca Eu sunt cu voi, pâna la sfârsitul veacurilor.. Dumnezeu ia azi ca martor Cerul si Pamântul pentru ceea ce promite El si pentru ceea ce declara candidatii la botez, credinta, pocainta si ca-l vor asculta si-L vor urma pe Domnul lor!

c) Pastorul Simion Placinta a împlinit  porunca cu fiecare, botezând candidatii (prin scufundare în apa, conform cu învatatura biblica, în prezenta martorilor vazuti si nevazuti), acestia marturisindu-si credinta in Isus Christos Domnul;

d) Pastorul Nelu Urs, a marturisit Cuvântul Domnului (CLICK AICI), cu tema: Importanta Botezului Biblic, folosind, ca suport al predicii, Efeseni, 4:5, „Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.”

A urmat actul biblic  “Rugaciunea si punerea mâinilor ” de catre ceata pastorilor prezenti (peste cei de curand intrati in turma Domnului Isus).

In final, in Biserica a avut loc Cina Domnului, prin participarea pentru prima data si a celor 7 tineri botezati.

Oficierea a fost încredintata pastorului Ionica Pelea care a citit textul din Matei, 26.26-29.

Sarbatoarea,  înaltatoare si plina de har divin,  s-a incheiat cu o Masa de dragoste (agapa) la care au participat majoritatea celor prezenti la aceasta mareata festivitate!

Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta în Hristos si care raspândeste prin noi, în orice loc, mireasma cunostintei Lui!


Ferice de cei saraci în duh

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, TheologyLeave a comment

Conditia de a fi fericit

By George Danciu

Ferice de cei saraci în duh, caci a lor este Împaratia cerurilor! (Matei, 5:3)

Fericirea, e un subiect mereu actual. Majoritatea oamenilor doresc fericirea. Dar fiecare o defineste în felul sau, dupa pozitia în care se raporteaza fata de suveranitatea lui Dumnezeu si care sunt aspiratiile sale sufletesti de la aceasta viata.

Iata cîteva definitii pentru fericire, care ne vor edifica: Stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Stare de satisfactie deplina. Atunci când te socoti multumit, satisfacut.

[pullquote]Adevarata fericire nu tine de domeniul fizicului, ci de cel spiritual “A fi in Hristos” înseamna a cunoaste cu adevarat fericirea. Pentru aceasta trebuie însa multa straduinta si cunostinta.

Vavila Popovici[/pullquote]

Cuvintele fericire si binecuvântare sunt folosite ca sinonime în diferite locuri din Biblie. Unele traduceri pun cuvântul ferice, altele binecuvântat.

In general, pentru oameni fericirea e deplina atunci când e vorbit de bine (binecuvântat) de oamesemenii sai. Dar asa îsi primeste slava de la oameni, nu însa si de la Dumnezeu.

Dar, cu adevarat fericit e omul care e vorbit de bine de Dumnezeu. Dumnezeu i-a laudat si i-a vorbit de bine pe patriarhul Avraam si pe împaratul David. Pe primul, l-a numit prietenul Sau, iar despre al doilea a zis ca e un om dupa inima Lui.

Sa analizam conditia data fericirii de catre însusi Isus Cristos:

Ferice de cei saraci în duh, caci a lor este Împaratia cerurilor!

Billy Graham, marele evanghelist al secolului XX care a efectuat numeroase cruciade de evanghelizare în întrega lume, iar în România în anul  1985,  timp de 11 zile, 6-17 Septembrie,  când a prezentat vestea buna a Evangheliei vorbind în mai multe orase (Cluj, Timisoara, Sibiu, Biserica Manastirii Verona, Suceava, Bucuresti),  a spus si aceste cuvinte memorabile:

Saraci în duh sunt aceea care parasesc încrederea în ei însisi si primesc sa faca ceea ce a zis Domnul Isus: “Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.”  Devii sarac în duh când îti dai seama ca nu esti indispensabil.

Mântuitorul si-a început Predica de pe munte cu aceste cuvinte: Ferice de cei saraci în duh, caci a lor este Împaratia cerurilor!

„Ce a înteles El, însa, prin cei saraci în duh? Sarac este acela care nu are cele necesare pentru trai. Si sarac în duh este omul care simte si recunoaste cu smerenie si închinare, ca îi lipseste lucrul de care are nevoie pentru viata duhovniceasca si divina, dar pe care poate si trebuie sa-l ceara de la Dumnezeul cel mare…” (din volumul de predici din sec. XIX, al preotului Hofacker din Wurttemberg, Germania).

Mântuitorul Isus face din saracia în duh poarta pe care se poate intra în Împaratia cerurilor.

Dumnezeu îi numeste fericiti si binecuvântati pe cei saraci în duh care pot fi umpluti de harul lui Dumnezeu care aduce mântuire.

Trebuie sa aiba loc un proces de golire a omului de sinele sau si de umplere treptata cu caracterul lui Isus, Domnul Dumnezeu (bunatatea, mila, puritatea, smerenia, pacea, dreptatea).

Jertfele placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mâhnita. (Psalm 51.17)

Domnul (…) strânge surghiunitii (…) tamaduieste pe cei cu inima zdrobita si le leaga ranile. (Psalm 147,2-3)

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, caci Domnul M-a uns sa aduc vesti bune celor nenorociti: El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia, si prinsilor de razboi, izbavirea; (Isaia, 61.1)

În Evanghelii gasim ca Isus vorbind multimilor de oameni a  repetat aceste cuvinte: Cine are urechi de auzit sa auda. AMIN!