Category: Romania

Iasi – oras mult iubit si cantat

On By nelursIn Art, Essays, History, literature, RomaniaLeave a comment

By Georgeta Tudora
“Iasii inseamna si trebuie sa insemne pentru tara si neamul romanesc mai mult decit un simplu oras, caci el poarta inca urmele si marturiile tuturor actelor mari si faptelor bune ale stralucitilor domnitori ce i-a avut Moldova, ale multor boieri vechi de seama, ale marilor mitropoliti si ale multor mari carturari si dascali” (Nicolae Iorga).

Iasule, Iasule mandra cetate

Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Ai fost mereu, si vei ramane
Oras al celor 7 coline
Iasule, Iasule mandru Oras
Cine nu-ti spune Frumos Oras
La fel ca Roma, frate cu tine
Oras al celor sapte Coline.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Cand in Copou, teii infloresc
De Eminescu imi amintesc.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Oricat as fi, plecat de departe
Inima mea, la tine bate……

„Sara pe deal” in Parcului Copou, parca mai rasuna pasii Luceafarului poeziei romanesti, ciubotele „Regelui vorbei” Nica de la Humulesti, controversata Veronica inca mai asculta in linistea serii soapte de iubire sub legendarul tei inflorit…
Iasul este orasul marilor idei, al marilor iubiri, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru in limba romana si al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din ticau). Fara indoiala Iasul reprezinta in continuare capitala culturala a Romaniei.
La Iasi fiecare piatra vorbeste de trecut, prin numarul mare de biserici, de manastiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune ca orasul Iasi este un veritabil muzeu national, prin comorile de istorie, muzica si de arta pe care le detine.
Iasi, orasul celor sapte coline, a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale Totusi, deoarece existau (si inca mai exista) cladiri mai vechi de aceasta data (spre exemplu Biserica Armeana costruita in 1385), se crede ca orasul este mult mai vechi.
Iata colinele legendarului Iasi: sorogari, Repedea, Cetatuia, Bucium – Paun, Galata,  Breazu, si Copou – Aurora.
Prin anul 1647 un erudit episcop italian, Marco Bandini (Bandinus), vizitator in Iasi, a exclamat incantat la vederea celor 7 coline de un albastru – mov, amintindu-i de Roma: „Quasi nova Roma!”
Pe dealul Copoului, se afla cea mai veche universitate din Romania, Universitatea din Iasi, numita azi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. intemeiata in 1860 prin decret de catre principele Alexandru Ioan Cuza, continuatoare a vechii Academii Mihailene, universitatea are astazi 15 facultati, cu peste 40000 de studenti. Cladirea principala, monument de arhitectura, a fost ridicata in 1896.

In oras, se mai afla si alte institutii de invatamant superior: Universitatea Agronomica, Universitatea Tehnica cu peste 25.000 de studenti, Universitatea de Medicina si Farmacie, Universitatea de Arte si Universitatea Petre Andrei cu un sediu nou, ultramodern, pe langa numeroasele universitati particulare cu sedii deosebit de impunatoare.
in Piata Eminescu, in perioada interbelica, s-a ridicat cladirea Fundatiei Culturale Regale, ce astazi gazduieste Biblioteca Centrala Universitara Mihai Eminescu, cu un fond de carte ce se apropie de 3 milioane de exemplare, unele foarte rare. Iasul este al doilea centru universitar al tarii, care atrage studentii ca un magnet.

In Iasi, se mai afla Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oras, ctitorie a lui stefan cel Mare, restaurata integral la sf. sec. XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi si Manastirea Golia, marturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitana, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu “Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei si cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu si Muzeul “Mihai Eminescu”), Casele memoriale “Mihail Sadoveanu”, “George Topirceanu”, “Mihail Codreanu”, “Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitara “Mihai Eminescu”, fondata ca biblioteca a Academiei Mihailene.  Alte monumente importante din perioada medievala sunt: Manastirea Galata, din timpul lui Petru schiopul, Biserica Sfantul Sava, bisericile Barboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Manastirea Cetatuia – ctitorie a lui Gheorghe Duca – sau Manastirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oras a fost intemeiat la jumatatea sec. XVIII in jurul manastirii Sfantul Spiridon, al carui nume il poarta si astazi. Spitalul Sfantul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei. Din punct de vedere arhitectonic, Iasii de azi se prezinta ca un adevarat amestec de nou si vechi, de istorie si modernitate, de iarba, beton si sticla. Cladiri cu mare valoare istorica se afla printre blocuri noi de locuinte (mai mult sau mai putin moderne). in perioada anterioara regimului comunist s-au pierdut in elanul modernizator cladiri importante precum turnul bisericii Trei Ierarhi sau biserica Dancu. insa adevaratele ravagii orasul le-a suferit in perioada comunista, cand s-a distrus o buna parte a centrului vechi, fara a se tine cont de faptul ca multe din cladirile demolate dadeau personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piata Unirii (grav afectata de bombardamentele din 1943-1944), Targu Cucului,  Bulevardul stefan cel Mare si altele. Unele demolari aveau ca scop curatirea orasului de cladirile insalubre si mizere sau ramase in ruina de pe urma razboiului, altele aveau alte scopuri. Chiar si in aceste conditii, au ramas in picioare multe cladiri importante.

Biserica Sfantul Nicolaie Domnesc

Cladiri si monumente istorice
• Palatul Roznovanu
• Casa Pogor
• Crucea lui Ferentz

Biserici si manastiri

Catedrala Metropolitana           Mitropolia vazuta de pe scarile Teatrului National
Iasul se poate fi numit „Colt de Rai Bisericesc” prin cele 60 de biserici ortodoxe existente incarcate de istorie, de har si cumsecadenia slujitorilor lui Dumnezeu.
• Catedrala mitropolitana din Iasi
• Manastirea Golia
• Manastirea Galata
• Manastirea Frumoasa
• Manastirea Cetatuia
• Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”
• Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”
• Biserica Barboi
• Biserica Sfantul Sava
• Biserica Sfantul Spiridon
• Biserica Barnovschi
• Biserica Armeneasca
Muzee, institutii culturale

• Teatrul National din Iasi
Construit pe locul vechii primarii, dupa planurile arhitectilor Fellner si Helmer, intre anii 1894 si 1896, cladirea Teatrului National din Iasi adaposteste adevarate bijuterii de arta. in primul rand Cortina pictata de mesterul M. Lenz in 1896 are in centrul o alegoria a vietii, cu cele trei varste si in dreapta alegoria Unirii Pricipatelor Romane. Dupa aceea urmeaza Cortina de Fier, ce separa etans scena de sala, si a fost pictata cu motive ornamentale simetrice de catre Al. Goltz. De asemenea, plafonul a fost pictat tot de Al. Goltz, reprezentand alegorii paradisiace cu nimfe si ingeri in stucatura rococo. si nu in ultimul rand, Candelabrul din cristal de Venetia care are 109 becuri, si inca de la inceput a fost alimentat de la Uzina electrica, din apropiere, inaugurata o data cu cladirea teatrului. in prezent in cladirea Teatrului National “Vasile Alecsandri” se afla si Opera Romana.
• Palatul Culturii
• Teatrul National
• Casa Dosoftei
• Biblioteca Centrala Universitara
• Universitatea “Al. I. Cuza”
• Muzeul Literaturii Romane
• Muzeul Teatrului
• Muzeul Mihai Eminescu

Case memoriale

• Bojdeuca lui Ion Creanga
Nu se poate vorbi despre Eminescu fara a aminti de prietenul sau cel mai bun, Ion Creanga. Casa memoriala a acestuia, cunoscuta mai ales sub denumirea de Bojdeuca lui Creanga, se afla situata in cartierul ticau, pe strada Simion Barnutiu, pe partea stanga cum se coboara pe strada Sararie.  De altfel numele pitorescului cartier iesean este strans legat de numele povestitorului nascut la Humulesti. in aceasta casa a locuit Ion Creanga din 1872 si pana in 1889, cand a plecat la cele vesnice. in cele doua odai ale casei, turistii pot admira in special mobilierul, format din scaune mici si o masuta rotunda, un pat taranesc,  strachini, oale si ceaune langa cuptorul in care erau pregatite sarmalele si placintele.  Bojdeuca lui Creanga a devenit muzeu pe 15 aprilie 1918 si este prima casa memoriala din Romania. Eminescu a locuit o perioada in Bojdeuca din ticau in 1876, cand se afla la Iasi. in curtea Bojdeucii se afla statuia scriitorului, realizata in 1990 de studenti ai Academiei de Arte Plastice precum si bustul lui Creanga realizat in granit de sculptorul Iftimie Barleanu in 1968.

• Casa Mihail Sadoveanu
• Casa George Topirceanu
• Casa Otilia Cazimir
• Casa Mihai Codreanu (“Casa Sonet”)
• Casa Mitropolit Dosoftei

Casa Dosoftei si prima tiparnita din Moldova
Casa Dosoftei, din apropierea Palatului Culturii, a fost construita intre anii 1677 – 1679, pe timpul domnitorului Antonie Voda Ruset si a adapostit cea de a doua tiparnita din Moldova ingrijita de Mitropolitul carturar Dosoftei cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spatarul. in interiorul muzeului se gasesc exponate unicat de carte veche, obiecte de cult si o valoroasa copie a Letopisetului tarii Moldovei de Grigore Ureche.
Obiective istorice si turistice din imprejurimi
• Manastirea Hlincea
• Manastirea Hadambu
• Manastirea Dobrovat
• Biserica din Aroneanu, fosta manastire Aroneanu
• Regiunea viticola Bucium
• Zona de agrement Ciric
Parcuri, gradini
• Parcul Copou

La teiul lui Mihail Eminescu

Mai sus de Universitate incepe Parcul Copou, o gradina publica in care principalul element de atractie turistica este Teiul lui Mihai Eminescu, loc in care, se spune, poetul venea deseori pentru a scrie poezii.
infiintarea parcului a avut loc sub domnia lui Mihail Sturza, in 1835. Initial locul a fost ales pe ulita Podul Verde, pe locul unde era statia de posta a orasului. Apoi, parcul a fost extins intre 1849 si 1852, iar din 1860 a fost iluminat cu felinare.
Despre Teiul lui Eminescu se spune ca este un urmas al Codrului de la Copou si ca era asa de frumos incat in momentul cand a fost amenajata gradina publica teiul a fost lasat in picioare desi nu se inscria pe axa centrala a parcului. De zeci de ani Teiul lui Eminescu este un simbol al Iasului si in acelasi timp un loc de pelerinaj pentru indragostiti. in fata Teiului se afla bustul poetului. in anii ‘80 Teiul a fost la un pas de se usca din cauza unei plombe de beton turnata in trunchiul sau lovit de trasnete si rupt de furtuni. Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborat radacini, pe langa plomba de beton, care s-au infipt in pamant. Dupa cum spunea profesorul Mandache Leucov, astfel de cazuri de radacini adventive sunt extrem de rare.
• Gradina Botanica din Iasi
• Parcul Expozitiei
in judetul Iasi, se mai afla:
• Palatul domnesc de la Ruginoasa al lui Alexandru Ioan Cuza
• Palatul Sturdza, de la Miclauseni
• Conacul Cantacuzino, de la Ceplenita
• Ruinele de la Cucuteni
• Regiunea viticola Cotnari

Personalitati iesene

in Iasi au trait si s-au format oameni ca mitropolitul Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir.
Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gheorghe Asachi, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Nicolae Iorga, Grigore Moisil, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernatescu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Costache Negruzzi, Alexandru Philippide, Sorel Etrog si Emil Racovita.
George Palade, nascut la Iasi, a primit premiul Nobel pentru descoperirile in biologie, in special pentru functionarea si structura celulelor (ribozom).
Sarbatorile Iasului

in luna octombrie a fiecarui an Iasul isi are sarbatorile orasului. Cu aceasta ocazie se desfasoara un intreg lant de activitati culturale. Aceasta sarbatoare coincide cu sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva unde dupa cum bine stiti, aduna credinciosi din lumea intreaga. Moastele sfintei sunt scoase in curtea Mitropoliei o data pe an de „Sfanta Cuvioasa Parascheva” si reuseste sa adune peste un milion de credinciosi care vin pentru slujba si rugaciune.
Sfanta Parascheva s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, la inceputul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinta in Dumnezeu. Apoi, la varsta de 15 ani s-a dedicat vietii monahale. in prezent este recunoscuta in special de bisericile ortodoxe din Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia si Serbia.
Moastele Sfintei Parascheva au ajuns la Iasi in 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfintii Trei Ierarhi. in popor, Sfintei Parascheva i se mai spune si Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerata ocrotitoarea Moldovei si a Bucovinei, fiind cea mai populara dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in Romania. Crestinii cred in puterea moastelor de a face minuni.

De sarbatoarea Sfintei Parascheva racla cu moastele este scoasa din Mitropolie si se mege intr-un pelerinaj  prin oras insotita  de  multi preoti si credinciosi.

Salut, Iasi! (George Topirceanu)

Te  salut,  oras  romantic,  plin  de parcuri  si de flori
Unde  noaptea  stau  de  vorba  trubadurii visatori
Cu  tacerea  de  pe  uliti,  cu  trecutul si  cu  luna…
Te  salut,  oras  istoric,  oropsit  ca-ntotdeauna

Tu,  oras  de  harnici  dascali,  de  poeti si  carturari,
Leaganul  atitor  ganduri  si-al  atitor  fapte mari,
Care  ai  adunat  in  juru-ti,  ca  un far incadescent,
Tot  ce  e  inteligenta,  suflet  mare  si talent.

Te  salut,  oras  de  basme,  cu  conturii iluzorii,
Strajuit  de  sapte  dealuri  incarcate  de podgorii!
Te  salut,  oras  gradina  cu  castanii tai feerici,
si  cu  turnurile  tale- si  cu  cincizeci de  biserici,-
Blind  oras  de  odinioara  ,  melancolic si tacut,
Unde  fiecare  piatra  ne  vorbeste  de  trecut,
Unde  vechea  stralucire  ingropata  in  pergamente,
Se  ridica  mai  curata  din  pioase  monumente
Ce-n  sclipirea  diminetii  despre  alte  vremi vorbesc:
Cetatuia…Trei  Ierarhi…Sfintul  Neculai  Domnesc…
Te  salut,  oras  al  pacii,  al  poesiei, si-al  iubirii,
Unde  se  intrec  in  gratii  fetele  cu trandafirii,
Unde  primavara  cerul  e  albastru  ca cicoarea
si  din  fiece  ograda  liliacu’si  ploua floarea
Peste  ziduri  invechite, peste  garduri, la rascruci…
Tu,  oras  cu  arzatoare  si  gingase  duduci,
Care-au mostenit in zimbet  ca  si’n tremurul  de  gene
Frumusetea  legendara  a  femeii  moldovene!

Te  salut,  oras  politic,  unde  vezi  la Primarie
Un primar ce vrea sa plece, pe  cind sapte  vor  sa vie!
Te  salut,  oras  romantic,  inzestrat  cu’n Abator.
Cu  o  Baie  comunala  si… c’un  strand  racoritor
Unde  se  prajeste’n  soare,  pe  nisip intinsa-alene,
Frumusetea  legendara  a  femeii  moldovene!
Unde  vine  sa  se  scalde  orice  piele napirlita!
Unde  poti  vedea  conturul  unei  doamne de elita
Cu  tricou  lipit  de  coapse  si  cu toate alea  goale,
Ceia ce  costa  pe  vremuri  o  multime  de parale!
[…]
Te  salut,  oras  poetic,  plin  de  visuri si  de  soapte,
Unde  seara  ies  pe  strada  pasarelele de noapte
Sa  propage  abstinenta  si  s-o  raspindeasca’n tara,
Dupa  cum  le  porunceste  noua  lege  sanitara!
[…]
Te  salut,  oras  arhaic,  plin  de suveniruri sfinte!
Te  salut  cu  toata  stima,  te  salut si …n’am  cuvinte.

“Sunt romani care n-au fost niciodata la Iasi, desi n-ar trebui sa fie nici unul, caci cine n-a fost aici nu poate sa strabata cu intelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate patrunde dupa cuviinta de spiritul trecutului nostru care traieste in acest loc mai viu si mai bogat decat oriunde aiurea […]. in constiinta lui nationala ar fi o lipsa daca el n-ar fi vazut orasul care a fost si-si zice inca astazi, cu mandrie, capitala Moldovei…”

Verticalitate si adevar

On By nelursIn History, literature, Persecution, RomaniaLeave a comment

Dr. Dan BRUDASCU
 O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulata Istoria risipita , peste care am dat curand cu totul intamplator, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne gasi in fata unui intelectual patriot, care nu poate ramane indiferent fata de evenimente, situatii sau intamplari care aduc atingere demnitatii nationale si, nu in ultimul rand, identitatii noastre ca popor.
 Viorel Cacoveanu nu numai ca este deplin stapan pe instrumentele scrisului, ci vadeste si o benefica deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul sau. De o maniera aproape ludica, cartea lui incepe cu un capitol intitulat Facerea dupa Biblie, al carui prim subcapitol poarta un titlu socant: La inceput a fost pacatul!. Acesta continua apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile stramosesti, abordand, din aceasta perspectiva, chiar daca nu intotdeauna cu citarea propriu-zisa a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar daca-i lipsesc uneori specializarile istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizand ca „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri in istorie, chiar daca, uneori, au avut vulcanice rabufniri de orgoliu, incercand sa se opuna, sa arate ca exista si ca inseamna ceva”. (p. 21)
 Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsa intre secolele XIII-XVIII din istoria poporului roman echivaleaza cu inceputul unui somn de moarte, incercand sa explice absenta romanilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odata cu cel de-al doilea capitol, intitulat Inaintasi si intemeitori, Cacoveanu intra efectiv in substanta propriu-zisa a istoriei nationale, recurgand, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, graitoare prin ele insele despre vechimea si complexitatea fenomenului romanesc. Din acest incitant capitol, am retinut in mod deosebit textul cu titlul: Tradarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si pana la rasunatoarea tradare a generalului Pacepa. Despre acesta din urma, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevarului, afirma: „Pacepa nu l-a tradat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
 In opinia lui Viorel Cacoveanu, odata cu secolul luminilor a inceput renasterea poporului roman, problematica abordata in capitolul cu acelasi titlu al cartii. In texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, il numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul Romaniei, scoate in evidenta legatura dintre tradare si jug cu trimitere la cele intamplate dupa tradarea dictatorului si venirea la conducerea Romaniei a unui somer etc. Apoi, acorda un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezinta, in opinia autorului, momentul de afirmare al Romaniei in spatiul european.
 Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei… nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea in timp de evenimentele petrecute pe meleagurile romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial. El incearca sa descifreze si sa inteleaga contradictiile fundamentale ale Romaniei, desi, in opinia noastra, nu credem ca autorul e multumit si convins ca a patruns pana in cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el isi continua excursul abordand ocupatia terorista a URSS, apoi dezvaluie, in subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime savarsite de o serie de lideri cocotati in fruntea noului regim dupa 1945. Lista acestei secaturi este lunga si, as adauga eu, poate fi continuata cu numele unora dintre urmasii lor aflati in continuare in functii din institutiile statului post-decembriste.
 Viorel Cacoveanu face o incercare de a prezenta, dintr-o perspectiva mai obiectiva si mai realista activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej in prima parte a existentei regimului comunist in tara noastra. Influentele pe care le ofera, in acest scop, nu reusesc sa-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitatile in timpul domniei sale. Tot un fel de incercare de a-l prezenta dintr-o alta perspectiva pe liderul din Scornicesti intreprinde Cacoveanu in subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniaza rolul nefast al Elenei, cu referire directa la activitatea dezastruoasa pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru ca, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atata rau, nu-l puteau compromite  si distruge, asa cum a facut-o Elena”. (p. 79)
 In continuare, Viorel Cacoveanu adasta asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolanta cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lunga, dar alcatuita riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cartii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsa aici multele si justificatele lui nemultumiri fata de cele intamplate in Romania dupa 1989. Dupa ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu considera anul 1989 o mare si ultima ratare pentru destinul poporului roman. Apoi, el subliniaza implicarea directa a URSS si SUA in ceea ce unii mai numesc astazi Revolutia Romaniei, pentru ca apoi sa evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirma, cu numeroase argumente credibile, ca UDMR este o forta politica ostila Romaniei. Acelasi curaj il dovedeste si atunci cand numeste CDR drept cacealmaua democrata din Romania. Cacoveanu ne ofera apoi cateva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la inceput de mileniu. Rand pe rand, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politica romaneasca, se revolta impotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critica coruptia puterii judecatoresti din aceasta tara. In opinia sa, de situatia dramatica in care se afla astazi Romania se face vinovat insusi electoratul, intrucat in oglinda directa a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasa, urmasii lui Molotov s.a.
 Ultimul capitol al cartii este, dupa parerea noastra, si cel mai acid si, chiar, vitriolant intrucat el este consacrat culturii… inculturii. Viorel Cacoveanu nu ramane indiferent fata de dispretuirea valorilor nationale, se preocupa de felul cum scriu marii gazetari, afirma ca nu exista o literatura de sertar, pretinsa a fi fost scrisa de asa-zisa intelectualitate de elita post-decembrista. Apoi vorbeste de opera literara ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii… inculturii, luand atitudine si fata de cele intamplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar daca nu o spune raspicat, autorul se revolta impotriva atitudinii institutiilor teatrale fata de piesa romaneasca si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu intelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stalpul infamiei gastile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu in ultimul rand, se revolta fata de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
 Si restul textelor cartii pe care o prezentam sunt scrise in aceeasi cheie critica, autorul dovedindu-se neimpacat fata de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, in viata si cu viata romanilor. Un acerb atac lanseaza Cacoveanu, in textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutator fata de toti acei intelectuali romani, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
 Capitolul final al cartii, intitulat Epilog evidentiaza o parte dintre sentimentele si trairile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stalpul infamiei atitudini si practici care subliniaza abuzuri, ilegalitati si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se incheie cu o marturisire cu numeroase accente pesimiste si de neincredere, impuse de degringolada care, in cazul istoriei romane, este de departe de a se fi incheiat.
 Istoria risipita a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probeaza convingator ca n-au disparut complet intelectualii verticali si demni din aceasta tara, intelectuali a caror singura si nobila preocupare ramane rostirea adevarului despre trecutul si prezentul acestei tari.

AM REVAZUT IZVORUL!

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, poetry, RomaniaLeave a comment

E destul doar o clipa,
Ca sa-ti pierzi echilibrul
Si sa-ti simti rupta o aripa
Ce-ti ingreuneaza de tot zborul!

E destul doar o vorba naroada,
Ca sufletul tau alb sa ti-l roada
Si sa te trezesti pierdut in gandire,
Cand invinge, in tine, a ta fire…

E destul doar sa privesti balciul
Si sa-ti dai seama de instrainare;
Fie locul un vacarm din stadion
Sau in tacerea la-nmormantare!

E destul doar o clipa-n gandire,
Ca sa revii la pace si linistire!…
Si cat am nevoie si eu acuma de ea,
Ca sa am elixirul fericirii-n viata mea!

Prof. Dumitru Buhai
Cand am urcat in avionul ce urma sa ne duca spre Romania, mi s-a parut ca trec un deal si ajung intr-un sat romanesc, in care graiul strabun este pastrat cu sfintenie. Cuvintele ce le auzeam imprejur imi pareau versuri de cantec si melodia sufletului nascut langa apa de izvor… Si cuvintele ce le auzeam imi dadeau linistea ce-o cautam…
Pe valuri de nori si in zumzetul motoarelor, inconjurati de razele de soare si de albastrul cerului fara sfarsit, am calatorit ore in sir si am avut ragazul sa reflectez la vatra stramoseasca si la pretul ce l-am platit ca sa raman cu sufletul curat ca apa de izvor si cu credinta in Dumnezeu nealterata de valurile napraznice si reci ale vietii. De dragul parfumului si al frumusetii trandafirului, se merita sa induri si intepaturile dureroase ale unor spini ascunsi sub petalele rosii, galbene sau albe, ori sub frunzele de un verde crud, cum poti indura si tradarea, lacomia si trufia unor oameni de neomenie si plini de trufie!…
Aterizarea la Otopeni mi-a implinit dorul atator ani de speranta si surghiun… Mi se parea ca visul si realitatea se impletesc, iar spiritul mi se linisteste si ranile incep sa se vindece. Imi venea sa imbratisez pe oricine imi zambea sau se uita la noi uimit ca atatia romani revin sa-si regaseasca izvorul, sa respire aer romanesc si sa li se sature dorul de tara aceasta frumoasa, cu oameni de omenie, cu glia ce o numim „acasa”, impodobita de Dumnezeu ca o mireasa frumoasa… O, Romanie, ne-a adus la tine dorul de casa!…
Eram intr-o mare de oameni ce vorbeau in frumoasa romaneasca si parca fredonau un imn, o oda, un bocet, o balada, o doina, o elegie sau un basm… Ii ascultam pe oamenii acestia: frati si surori de neam cu mine, si-mi simteam sufletul linistit, regasindu-se in poezia graiului strabun…
Si mi-am inceput calatoria in cautarea izvorului, la Bucuresti: orasul vietii mele de pana la plecare in aventura credintei si a biruintei, ca sa ma satur de apa lui curata si sa-mi racoresc sufletul. Imi incepeam calatoria de revedere, dar si cea de fiu revenit sa-si vada casa parinteasca de sub glia stramoseasca, unde tarana din tarana se odihnea, si sa simta in fiecare fir de iarba ecoul pasilor strabunilor lui… Si pomii in floare, in strai de sarbatoare, parca, imi salutau sosirea, ca sa pasesc pe urmele pasilor parintilor si strabunilor mei ce mi-au lasat mostenire dorul si sufletul de omenie, ca si credinta in Dumnezeu, ca si iubirea pentru neamul meu…
Am vizitat biserici, unde am intalnit prieteni si frati, surori de credinta si de suferinta, prieteni cu inima sincera pentru Adevarul lui Dumnezeu; si mi s-a umplut inima de bucurie, cand am putut sa le marturisesc credinta constienta din sufletul meu… Am reintalnit colegi de scoala – altadata cu inima goala si fara credinta – dar acum, ingenunchind la altar si inchinandu-se cu mine, lui Dumnezeu. Ce bucurie pentru sufletul meu!… Si ce biruinta pentru Dumnezeu!
Ce surpriza fericita si bucurie am avut, in sufletul meu, cand am intalnit, in biserici, colegi, profesori sau ingineri, doctori, prieteni de scoala si oameni de toate profesiunile, inchinandu-se liberi lui Dumnezeu!…
Sa aflu ca in tara mea exista facultati, licee si scoli crestine a insemnat o implinire a unui vis al meu: sa-L vad in scolile din tara mea pe Dumnezeu… N-am fost de fata la schimbarile minunate facute in tara dorului meu, dar cu sufletul si cu rugaciunea m-am simtit parte din minunile acestea ale lui Dumnezeu pentru neamul meu…
La Resita si Orsova, am admirat noile locasuri de inchinaciune intr-un stil arhitectonic al zilelor noastre si cu conditiile cele mai moderne. M-am simtit si in aceste orase, ca si peste tot pe unde am colindat in tara, cu sufletul imbobocit intr-o realitate plina de bucurie, vazand ca Dumnezeu a readus libera credinta si in tara sufletului meu…
Intalnind atatia prieteni si sceptici intorsi la Dumnezeu, mi-am intarit – si eu – credinta in sufletul meu. Mi-au venit in minte cuvinte din Cuvantul lui Dumnezeu care vorbea – vocea Lui rasuna si astazi… – de multa vreme si neamului meu: „Omul va trebui sa-si plece in jos privirea semeata si ingamfarea lui va fi smerita; numai Domnul va fi inaltat in ziua aceea , caci este o zi a Domnului ostirilor impotriva oricarui om mandru si trufas, impotriva oricui se inalta, ca sa fie plecat…” (Isaia 2/11-12).
Am spus – si o spun – ca Dumnezeu vrea sa readuca la credinta si ascultare poporul roman, pentru ca vrea ca romanii, sau romancele sa nu piara , ci sa aiba viata, prin pocainta si credinta. Proorocul Zaharia transmite mesajul divin de chemare la ascultare, ca sa nu vina ceva mai greu si mai de nesuportat: „Intoarceti-va la Mine – zice Domnul ostirilor -; si ma voi intoarce si Eu la voi… Intoarceti-va de la faptele voastre rele!…” (Zaharia 1/3, 4-b).
In continuarea calatoriei, am poposit pe Valea Prahovei, locul unei parti din copilaria mea, acolo unde se afla giuvaierul Bucegilor nostri, unde muntii, padurile si raul Prahova isi etaleaza frumusetea si-ti dau curajul revenirii la matca. La Sinaia, mi-am mangaiat privirea pe frumusetile de pe Valea Furnica, de la Peles, Pelisor, Cota 1400, dar mi s-a innegurat privirea si am simtit cum tristetea isi cauta culcusul in sufletul meu la vizitarea orfelinatului din localitate, aflat langa manastirea, de pe povarnisul ce duce spre lumea de tacere si mister a muntilor Bucegi, cand mi-am amintit de trecut si am vazut prezentul. Ma gandeam, pe cand revedeam orfelinatul cu frumoasele lui alei, de pe coama de deal, dar si cand intalneam fetele triste si ingandurate ale copiilor orfani, cat ii iubeste de mult si le poarta de grija acestora Mantuitorul….
Sa ne apropiem de sufletul orfanilor cu gingasie si sa punem pe ranile sufletului lor balsamul de mangaiere si alinare; si uleiul binefacator al credintei si al sperantei, prin bunatate, omenie si dragoste sfanta. Cine face rau unui orfan se atinge de ochii lui Dumnezeu, caci El il iubeste si il ia, pentru totdeauna, sub pavaza Sa!…
La Busteni: mica cetate de granit, unde mi-am petrecut trei ani frumosi din copilarie, am calcat pe urmele ce le-am lasat pe cand incercam sa patrund tainele vietii si ale naturii ce o vedeam cu panorama muntilor Caraiman, mereu acoperiti de nori, si care, acum, cand am revenit de pe meleaguri straine, mi-au stamparat al meu dor, cand si-au aratat piscul cu crucea de beton si piatra de pe creasta lor, cand m-am apropiat de poalele Bucegilor. Vedeam aceeasi cruce, ca atunci cand aveam 12 ani, la marginea prapastiei, de straja inaltimilor, luminand cu lumina electrica trasa pana la ea, imprejurimile, luminitele becurilor ei vazandu-se pana departe. Crucea aceasta ce mi-a fascinat copilaria a ramas neclintita de vanturi si ploi, de zapezi furtunoase sau de frig sau de caldura si nici de rugina vremii, ci statea mai departe, de straja in varful de munte numit Caraiman, in lumea ei: lumea tacerii de stanca ce mi-a umplut si mie sufletul de mister si am sapat cuvinte in poemul

„Templul tacerii de stanca”…

La Busteni, intr-o sambata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa; mai spre seara,
Cand am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna…

M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier
Ce statea cu fata-i intoarsa spre prapastia aceea adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte, in templul tacerii din piatra de stanca…

Pe cer, au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala de vis!…
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele…

Cu fiecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.

N-as fi vrut sa trezesc pe Cineva acolo: in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Isus…
De-atunci, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca nu acolo-i Templul tacerii lasat de mine, departe!…

Din Busteni, am urcat muntii Bucegi, la „Babele”, si, in ceata in care ne-a lasat funicularul, am simtit linistea de stanca. Soarele ne-a zambit doar cateva minute si ne-a dat ragazul sa admiram crucea misterioasa de pe varful Caraiman, martora din templul tacerii de stanca…
La orfelinatul de copii din Busteni m-am simtit ca acasa, dar am lasat, pentru cateva minute, sa ma cuprinda tristetea si nostalgia, intelegandu-i pe copilasii aceia, cu fetele acoperite de zambetele lor palide, cand ma priveau cu o curiozitate neobisnuita, iar vorbele lor, cand le rosteau, parca erau venite din ungherele ascunse ale sufletelor lor zbuciumate si lipsite de dragostea parinteasca, caci ei traiau greutatea cu care soarta stie, pe unii din noi, sa-i loveasca… Traiam sentimentele infratirii cu acesti copii fara copilarie…
Iarasi ma rugam lui Dumnezeu sa aiba grija de sufletele si viitorul lor… Ma rugam si ma rog lui Dumnezeu sa ne dea si noua: tuturor romanilor sa n-avem inimile paganilor, ci sa avem suflete pline de mila si bunatate, de gingasia intelegerii si iubirii semenului tau, caci si tu sau eu putem fi, oricand, intr-o situatie similar de precara, stand in fata sortii cu mana goala, sau la groapa mortii!…
Daca nu ne-am fi dus si pe litoral, poate nu s-ar fi realizat visul de a pasi pe urmele tineretii verzi ce a zburat…; si cu pescarusii galagiosi ce mi-au tinut tovarasie, in revarsatul multor zori, cand soarele abia incepea sa se iveasca ca un imparat infocat peste uscat si-ntinderea imensa de apa sarata si binecuvantata, din anii tineri si de mai tarziu…
Litoralul este o capodopera naturala pe chipul binecuvantat al Romaniei. M-am bucurat si am fost fericit la reintalnirea locurilor, unde am regasit imaginea unica a intalnirii infinitului cu finitul, a vesnicului cu temporalul, a nostalgiei si a bucuriei in fata peisajului, in auzul zumzetului sau vuietului valurilor marii, dar si in admiratia albastrului apei si a zarii, ca si in cea de rasarit sau apus de soare, ca si fericirea de a vedea orizontul din departare…

P.S. Un fragment din romanul meu „Emigrantii”, in curs de pregatire sa iasa la Lumina…

CAMPIONATUL NATIONAL DE HOCHEI

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Una calda, alta rece – dupa o infrangere cu SCM Brasov, CSM Dunarea Galati castiga detasat meciul cu Sportul Studentesc Bucuresti, din 6 octombrie 2010, cu scorul final de 3-14, prin golurile marcate de Juraj Zemko (5), Boris Ruzicka (3), Geru Catalin (2), Attila Tanko (1), Andrei Nutu (1), Mircea Necula (1), Eduard Hartmann (1).

Astfel, in clasament pe primul loc a urcat SCM Brasov cu 13 puncte, urmat de HSC Miercurea Ciuc cu 12 puncte, CSM Dunarea Galati cu 6 puncte, Steaua Bucuresti – 5 puncte, Progym Gheorgheni – 3 puncte si Sportul Studentesc – 0 puncte (07.10.2010).
 
Programul meciurilor care urmeaza, oferit de Federatia Romana de Hochei pe Gheata:

17 CSM Dunarea Galati
HSC Csikszereda
12.10.2010 00:00 Dunarea   

18 Steaua Bucuresti
Progym Gheorgheni
12.10.2010 00:00 M. Flamaropol  

19 Sportul Studentesc Bucuresti
Steaua Bucuresti
15.10.2010 00:00 M. Flamaropol  

20 HSC Csikszereda
Progym Gheorgheni
19.10.2010 00:00 Vakar Lajos  

21 CSM Dunarea Galati
SCM Brasov
19.10.2010 00:00 Dunarea  

22 SCM Brasov
Sportul Studentesc Bucuresti
21.10.2010 00:00 Olimpic  

23 Progym Gheorgheni
HSC Csikszereda
26.10.2010 00:00 Gheorgheni  

24 CSM Dunarea Galati
Steaua Bucuresti
27.10.2010 00:00 Dunarea  

25 CSM Dunarea Galati
Progym Gheorgheni
29.10.2010 00:00 Dunarea  

26 Progym Gheorgheni
Steaua Bucuresti
05.11.2010 00:00 Gheorgheni  

27 CSM Dunarea Galati
Sportul Studentesc Bucuresti
05.11.2010 00:00 Dunarea  

28 HSC Csikszereda
SCM Brasov
05.11.2010 00:00 Vakar Lajos  

29 Steaua Bucuresti
HSC Csikszereda
07.11.2010 00:00 M. Flamaropol  

30 Sportul Studentesc Bucuresti
HSC Csikszereda
08.11.2010 00:00 M. Flamaropol

ROMANIA MEA SI LIMBA EI FRUMOASA

On By nelursIn Devotional, Essays, Inspirational, literature, Romania1 Comment

By Prof. Dumitru Buhai
Chicago, Illinois

Carpatii formeaza un arc maiestuos
Si Dunarea curge spre mare frumos.
Campia romana e-o holda manoasa,
Iar inima mea simte dorul de casa…
Din cer se revarsa-acolo mai multa lumina,
Iar fata crestinului arata mult mai senina…
Si florile-n tara mea de dor au o corola aparte,
Iar mireasma lor dulce o simt de departe…
Sfintita de soare e glia romana de aur,
Cu sange este stropit Baraganul strabun!
El da painea vietii din vechiul tezaur
Oricarui roman din oricat de micul catun.
Izvoare de munte, profunde si clare
Devin raurile mari, dar linistite la vale,
Udand cu a lor apa curata, sfanta si buna,
Campia cea verde din tara-mi strabuna.
O, Doamne-al meu Tata, in suflet port acum dorul
De tara mea frumoasa de dincolo de-oceane si mari,
De care-acum, cand scriu poemul, simt in inima fiorul,
Ca-mi voi sfarsi viata de chirias de timp in departari!…

Romania mea este tara la rascruce de vanturi, spre soare-rasare, dincolo de imensul ocean… Este tara mea de dor, la care doar gandind, in suflet ma infior, caci, cu multi ani in urma, eram nevoit s-o parasesc, fara sa stiu daca vreodata o voi mai revedea…
Si am luat cu mine, in sufletul meu, imaginea tarii mele, ca o Doamna frumoasa imbracata in podoabe alese, daruite de Creatorul cerului si al pamantului, in caierul vesniciei, cu mii de ani in urma… Am luat cu mine o tara ce o port, ca o floare ce o ingrijesc; si o am in sufletul meu, in culorile sfinte de curcubeu tricolor, ca sa nu uit ca am trait Acasa o felie de viata cu ai mei… Am luat cu mine de-acasa o tara in primavara mereu… Tara mea de-aici – de printre straini – este limba romana, daruita si mie de Dumnezeu, ca sa gandesc, sa citesc, sa ma racoresc, cand dorul de casa ma-nvaluie in nostalgie; si-ti marturisesc acest sentiment romaneste si tie…
Romania mea este o capodopera naturala: o tara frumoasa si binecuvantata de Dumnezeu! Ma gandesc acum – departe de tara mea in primavara – ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvantata: o gradina frumoasa pe pamantul unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi, romanii, mai mult, de ne-a dat o tara atat de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit in sentimente de dor, caci este Acasa!
Ce n-are frumos Tara mea, Romania? Gradini si livezi in culorile de curcubeu, munti plesuvi in tacerea de piatra adanca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mana maiastra si sfanta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mangaie privirea, cu livezile imbracate in sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata in soarele mai luminos si mai calduros, cu raurile izvorate de peste tot cuprinsul tarii, ca sa stampere setea romanului cuprins de harnicie, cand trudeste pamantul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci romanul se naste poet, cantandu-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…
Romania mea este locul meu de nastere; si toti romanii imi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cantec sau inlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta. Purtam toti, cu noi, o casa, in sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba romana, primita ca dar de la strabunii ce au sadit in noi – ca zestre sfanta si buna – florile sacre de comunicare, in cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina, oriunde ne-am trai viata pe acest pamant si nu ne-am lasat inima sa ni se paganeasca si nici sufletul sa ni se faca iasca, caci ne-am pastrat credinta in Dumnezeu.
Romania mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, ingrijita si pastrata frumos, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sange latin, ce ni l-a dat Dumnezeu, cand ne-a daruit un suflet si o credinta, si o limba frumoasa pentru comunicare, cand am vazut intaia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci Tara mea: Acasa.
Gradina aceasta frumoasa – de Acasa – a ramas pentru mine, ca inceputul Paradisului cu florile semanate cu semintele eternitatii, iar mirosul lor parfumat il simt, de departe! Vad, si mi se bucura inima si sufletul, cand mi-amintesc, „Ciresul din gradina copilariei”, pe care-l port – in suflet – printre straini…
Fiind copil, mult imi placea livada,
In luna mai, cu toti pomii infloriti.
Ma fascinau ciresii cu flori ca zapada,
De care credeam ca poetii-s indragostiti…
Am urmarit cat de frumos a crescut
Ciresul meu, din satul de demult…
Era tot mai puternic si mai frumos,
Cu flori dalbe-n mai si fruct gustos.
Am inteles ca l-ai crescut, o, Doamne,
Tu Insuti in decursul multor toamne,
Ca i-ai pus radacinile-n umedul pamant,
Dar coroana i-ai lasat-o-n bataia de vant…
Un cires frumos crescut de Tine,
O, Doamne-i tot ce ni se cuvine,
Sa ne arate cat de bine si frumos
Ai creat lumea cu glasul Tau duios!
Ciresul meu ti-a fost recunoscator,
Caci a privit mereu spre Cer cu dor,
Zambind spre soarele-aninat in cer sus,
Coroana verde, cu flori-n ruga si-a depus…
Ciresul frumos avea-n pamant radacina,
Dar toata fata-n corola era inspre lumina;
Si-n ramurile cu frunzele verzi si stufoase,
Se-auzea ciripitul cu sunete melodioase…
Eu nu stiu, daca vreodata, voi vedea
Asa de frumoasa si delicata poezia mea,
Ca florile dalbe de cires zambind pe ram,
Acolo, in gradina mea draga, de ardelean!
O, floare dalba, de ciresi,
De unde vii? De unde iesi?
M-ai fascinat si mai vrajit;
Si-ncerc mereu sa te imit!…
Ca livada cu ciresii in floare si gradina copilariei mele-n verdeata primaverii-n sarbatoare este patria mea ce-o port in sufletul meu, amintindu-mi cum haladuiam fericit prin ea, in anii drumetiilor fermecate din anii de demult…
Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, in lung si in lat, imprimand pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele si am plecat prin lume cu ele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut intr-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvantata a lui Dumnezeu…
Din primavara vietii mele, imprimata in mintea mea tanara, mi-e vie – si acum – pelicula de frumuseti ce-mi apar, pe undele memoriei, cand impreuna cu o ceata de prieteni si colegi de scoala – in ajunul absolvirii scolii elementare, la inceputul lunii iunie, ne-am aventurat sa escaladam – intr-o sambata dupa-amiaza – muntii Caraiman, ca sa ajungem la crucea de piatra si fier masiv, infipta pe varful de stanca cel mai inalt. Crucea de pe varful Caraiman ma fascinase in toti cei trei ani de scoala elementara, caci o puteam vedea in enigmatica ei splendoare atarnata de norii ce nu se sfiau sa mi-o ascunda, pe cand soarele ce ne zambea, in recreatiile pline de zgomot si voiosie, mi-o prezenta in splendoarea si binecuvantata ei aratare ce ma umplea de curiozitate, atragandu-ma ca un magnet. Era, in crucea de pe varful de munte numit „Caraiman”, pentru mine, ceva misterios si tainic… Ma gandeam ca trebuie sa ajung sa ating aceasta cruce, ca sa-mi astampar curiozitatea si sa-mi incarc sufletul cu mai multa credinta si curaj pentru a porni pe drumul vietii ce-mi statea inainte, la acea rascruce de drumuri, la care ajunsesem in acel an: trebuia sa dau examen pentru a intra la liceu si sa ma mut in alt oras, din oraselul Busteni, dupa trei ani de viata oxigenata si ozonata de aerul muntilor.
Am trecut – intr-o zi de sambata insorita – printr-o padure de pini si brazi. Ne-am oprit sa ne odihnim putin si ne-am balacit in apa rece si zgomotoasa ce cadea vijelios dintre stancile de piatra, de la o inaltime ce ni se parea ametitoare, formand cascada „Urlatoarea”, de pe colinele pitorescului orasel Busteni.
Am plecat din lumea cascadei de apa ce ne primise atat de zgomotos, cazand de la marea inaltime de stanca – cu enigma ei adanca – plonjand in viteza in „ochiul” de apa involburata, dar minunat de curata, de unde isi lua drumul ei – tot vijelios – la vale, ca sa se uneasca cu paraul Prahova si sa curga mai linistita spre campie…
Am continuat urcusul pe cararea ce ne ducea spre locul tacerii: pe varful de stanca, unde statea de straja o cruce ce o vazusem – ziua – de atatea ori prin ceata, acoperita de nori, stralucind in razele de soare sau luminata de becuri electrice – in timpul noptii. Mergeam curios. Mergeam bucuros. Urcam voiniceste, dar mergeam cu credinta ca voi dezlega misterul ce inconjura varful Caraiman si crucea misterioasa… Se auzea tot mai slab zgomotul apei, ce se bocea in caderea ei, lovindu-se de stanca… Am inaintat pe carare, printre pini si brazi inalti, cu varfurile pline de clorofila, inaltate spre cerul senin, plin de lumina si soare, din acea sambata frumoasa de inceput de vara… Si am intrat in universul acela, preaminunat ca sa-l fi uitat, dupa ce m-am departat de izvorul bucuriei trait, cand escaladam muntii Caraiman, urcand din „Poarta Bucegilor”: orasul Busteni, pe drumul plin de pietre si cu haul prapastiei deschis aproape de noi, cu destinatia: Crucea din varful de stanca, ce ne atragea, ca un magnet, pe toti din grupul nostru de scolari alpinisti amatori.
Dupa ore de urcare, in graba noastra tinereasca, rupti de oboseala, dar cu sufletele pline de bucurie ca am vazut atatea frumuseti pe munte, am ajuns la destinatie. Eram mai mult decat incantati. Eram fermecati!… Ajunsesem pe varful muntilor Caraiman. Eram la o inaltime de 2.384 de metri, iar la doi pasi de noi se casca prapastia… Nu mai aveam de urcat. Parca ajunsesem la marginea pamantului… In fata noastra statea reala crucea imensa de 33 de metri, amplasata pe un soclu de beton armat de forma unui trunchi de piramida. Crucea este facuta din nervuri de fier masiv, aranjate simetric si sudate cu grija, ca sa reziste furtunilor si vijeliilor, starnite de vanturile turbate din varful de munte, din locul unde – am crezut eu, atunci, demult – este Templul tacerii…
La Busteni, intr-o sambata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa; mai spre seara,
Cand am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna…
M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier,
Ce statea cu fata-i intoarsa spre prapastia aceea adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte, in templul tacerii din piatra de stanca…
Pe cer au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala, de vis!
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele!…
Cu fiecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.
N-as fi vrut sa trezesc pe Cineva acolo, in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Iisus.
De-atunci, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca nu acolo-i Templul tacerii lasat de mine departe!
Acolo, pe varful Caraimanului, din frumosul lant carpatin romanesc, am inchis ochii si am multumit lui Dumnezeu pentru Romania mea binecuvantata, in care traiam, in copilaria si tineretea mea, eu…
Muntii falnici, dealurile in culori de curcubeu, campii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvantate, marea cu valurile ei neastamparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grau „pe cel mai gras si bogat pamant din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „in pantecele” tarii mele, gradini langa gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii imi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt roman, afirmand plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Romanie!…
Romania mea este ca o gradina, pe care am luat-o cu mine in limba romana, vorbind la trecut, visand romaneste, acum, la ce va sa vina acolo: Acasa, unde am trait „o felie de viata”… Ma reconectez si astazi cu optimismul de Acasa, cand imi gasesc refugiul meu de suflet, gandind, vorbind si scriind in limba parintilor mei: in limba romana, care este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, avand o istorie vrednica de poporul a carui obarsie se adanceste in istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, avand la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Romanie si de romanii aflati in diaspora, inclusiv in America si Canada, limba stramosilor nostri romani se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru structura ei gramaticala atat de bine inchegata si atat de logica in redarea precisa a sensurilor exprimate in ingemanarea sunetelor in cuvinte, a acestora in propozitii si fraze, prin care vorbitorii se inteleg intre ei, in vorbire sau in scris.
Frumusetea limbii romane, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala, i-a facut pe multi oameni de cultura romani si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul romanilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune…si – de ce nu? – pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, binecuvantata de Dumnezeu sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamantului!…
In secolul al 19-lea, un scriitor roman, pe nume George Sion, scria, cu sufletul plin de mandria pentru limba si neamul romanesc, poezia intitulata „Limba romaneasca”, in care ne contopim in admiratia, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si aici, printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducand sintagme nedorite, din „amalgamul” atator limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorate din inima unui roman ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorand aceste versuri simple, dar izvorate din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba romana…
„Mult e dulce si frumoasa, / Limba ce-o vorbim! / Alta limba-armonioasa / ca ea nu gasim. / Salta inima-n placere, / cand o ascultam, / Si pe buze-aduce miere, / cand o cuvantam. / Romanul o iubeste cu sufletul sau… / O, vorbiti, scrieti romaneste, / pentru Dumnezeu / (…) / De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”
Romania mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gandesc si vorbesc romaneste.
Romania mea este un tablou unic in lumea de culori a globului nostru pamantesc, care se invarteste majestic de atat amar de vreme…
Romania visurilor mele, din copilarie si de mai tarziu, este locul in care muntii canta in bataia vanturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar paraiasele zburda, ca apoi, raurile domolite sa duca sperantele romanului in lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, in care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit in suflet mirabila samanta a sentimentului de dragoste pentru Romania mea si pentru limba ei frumoasa, romana!… Am in suflet un camin ce-l port printre straini: E Romania mea si limba ei frumoasa!…
(Din volumul „Emigrantii”, de Dumitru Buhai)

CUTREMUR CU MAGNITUDINEA DE 4,7 PE SCARA RICHTER PRODUS IN VRANCEA

On By nelursIn News, Romania, ScienceLeave a comment

Institutul de  Geofizica din Kiev a avertizat, in urma cu o saptamana, ca  un cutremur catastrofal se va produce  in perioada 24-28 septembrie in apropiere de Ucraina  si anume  in zona  Vrancea,  de peste 7 grade pe scara Richter, ceea ce a panicat mii de oameni. Directorul Institutului National pentru Fizica Pamantului,  Gheorghe Marmureanu, a respins afirmatiile omologului sau, spunand ca nu este asteptat un cutremur devastator in urmatorii ani, deoarece dovezile stiintifice exclud acest lucru.
 In ultima saptamana, Romania a fost “zguduita” de patru cutremure ( mai bine zis seisme) de magnitudine mica, a anuntat Institutul Roman de Seismologie Aplicata.
 Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Rihter, a avut loc in aceasta dimineata ( 30.09.2010)  in Romania.
                INREGISTRAREA CUTREMURULUI

Cutremurul de astazi s-a inregistrat la ora 8.31, iar  specialiatii spun ca este o  miscare telurica normala pentru Vrancea. El a avut loc la o adancime de 138 de kilometri, avand o intensitate in zona epicentrului de 3 grade  pe scara Mercalli,  latitudinea de 45,52  grade nord si longitudinea 26,3  grade sud-est.
     ZONA CUTREMURULUI  DIN VRANCEA  DE 4,7 RICHTER
Toate aceste date au fost date  de Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, intr-un comunicat  catre Agerpres.
Cutremurul a fost dintre acelea cu efecte laterale, adica este mai putin simtit in Vrancea si mai mult la distante mai mari.  A fost simtit printre alte localitati in Bucuresti, Galati  si in tot sud-estul tarii, dar destul de slab.
Nu au existat pagube materiale in urma cutremurului.

Felicia Mircea

Sfintirea bisericii ortodoxe din satul Incesti, comuna Ceica, judetul Bihor, va avea loc pe data de 20 iulie 2014

On By nelursIn Devotional, News, Romania1 Comment

Pe data de 20 iulie 2014 va avea loc sfintirea noului locas de inchinare, biserica ortodoxa din satul Incesti, comuna Ceica, judetul Bihor. La acest eveniment vor participa mai multe personalitati si lideri locali din judetul Bihor. Intrucat o parte dintre fiii satului nu mai locuiesc de multa vreme în casa copilariei lor, nici macar în judetul Bihor si nici macar în tara lor de bastina, un asemenea eveniment este ocazia fericita în care unii dintre ei se pot intalni si depana amintiri în mijlocul consatenilor, rudelor si prietenilor din copilarie.

Printre cei ce au parasit România de cateva decenii se numara si domnul Zaharia Bala. Personalitate marcanta in Lumea Noua si unul dintre romanii care fac cinste tarii natale si numelui de român, acesta s-a stabilit in Statele Unite ale Americii in 1987.

Zaharia Bala – un român patriot

Zaharia Bala a vazut lumina zilei in satul Incesti, a crescut si a participat impreuna cu parintii sai la toate muncile agricole, la fel ca multi alti romani remarcabili pe care viata i-a purtat pe alte meridiane ale Terrei.

Indiferent în ce loc de pe pamânt s-ar stabili, oamenii asemeni lui Zaharia Bala au radacinile adanc infipte în pamântul patriei, iar satul lor natal este locul în care se intorc mereu cu dor si drag ca sa-si incarce bateriile si sa-si alimenteze ideile, realizarile si misiunea care li s-a dat pe acest pamant. „Nihil est agricultura milius, nihil utilirius, nihil dulcius, nihil dignius” (Nimic nu este mai bun, mai util, mai dulce, nimic nu face pe om mai liber si mai demn decât agricultura),  spunea Prof. Univ. Dr. Nicolae Vasilescu în cartea sa, “Agricultura în proverbe si cugetari”.

Domnul Zaharia Bala pretuieste si acum aceleasi principii de viata valoroase care provin din traditiile satului romanesc arhaic. Tocmai de aceea, el a ales sa participe la festivitatile dedicate sfintirii bisericii din satul natal, imbracat în costumul popular traditional, retraind o frantura de viata la fel ca altadata.

Din Romania in sudul Californiei

Din 1987 Zaharia Bala locuieste în America, in sudul Californiei. A adus cu el valorile romanesti si a promovat toata viata cinstea si bunul simt ca pe o carte de vizita cu care deschide orice usa si obtine orice rezultate si-ar propune. Asemeni multor romani care si-au petrecut copilaria în satele Romaniei, domnul Bala transmite ceva din spiritual ancestral al asezarilor romanesti, fiecarui om pe care-l intalneste în activitatea sa de zi cu zi, chiar daca au trecut multi ani de cand, copil fiind, a deschis abecedarul si cartea de geografie în satul sau din Tara Crisurilor.

A promova Romania ca pe o destinatie turistica rafinata si stilizata a devenit un stil de viata pentru Zaharia Bala, omul care contribuie la imaginea Romaniei în SUA mai mult decat targurile de turism de pe Coasta de Vest si care si-a castigat stima si respectul americanilor, datorita valorilor si principiilor sale morale ireprosabile. De altfel, Zaharia Bala a fost invitat de mai multe ori la cina cu presedintele Bush.

Domnul Zaharia Bala este un membru marcant al “National Republican Congressional Committee’s Business Advisory Council” din Washington D.C. Republican Congressional Committee l-a decorat pe dl Bala cu medalia de aur Ronald Reagan.
Zaharia Bala este totodata si un prosper om de afaceri. Detine mai multe tipuri de afaceri si proprietati imobiliare in California si Arizona, dar si in Romania. Prin munca sustinuta, cinste si integritate, Zaharia Bala contribuie la consolidarea imaginii Romaniei peste ocean si, în acelasi timp, la prosperitatea tarii sale natale.

20 iulie 2014

In data de 20 iulie 2014, dimineata la orele 8:30, un mare convoi de masini va pleca din parcul aflat in fata Hotelului Dacia din Oradea. Prieteni si cunostinte care doresc sa se alature acestui convoi de masini, pot sa o faca.

Cetatenii din satele invecinate si toti cei care-l cunosc pe domnul Zaharia Bala sunt invitati si rugati sa fie prezenti in satul Incesti la ora 9:00 dimineata, inainte de inceperea slujbei de sfintire a bisericii, pentru a avea ocazia sa-i stranga mana acestui roman remarcabil si sa se fotografieze impreuna cu dumnealui.

Dupa slujba religioasa, domnul Zaharia Bala isi va exprima gandurile si sentimentele fata de cei prezenti intr-o alocutiune care se bazeaza pe experienta traditionala, dobandita de ilustrul fiu al satului Incesti peste ocean.

Va urma un moment emotionant, în care lumea satului de altadata va fi adusa pe retina celor prezenti printr-un gest simbolic al domnului Bala, care intentioneaza sa urce dealul imbracat in costumul popular traditional al satului. Domnul Zaharia va evoca muncile campului asa cum si le aminteste – va da cu coasa, va merge cu plugul si va evoca prin scurte demonstratii practice, viata taranului roman din Campia de Vest si dealurile Bihorului.

O vacanta acasa

La eveniment au fost invitati, si au confirmat deja participarea, o serie de jurnalisti si reporteri americani, care vor imortaliza momentul si-l vor face cunoscut intregii planete.

Festivitatile vor continua cu o serbare campeneasca, o masa festiva cu mancaruri si bauturi traditionale romanesti. Atmosfera va fi intretinuta de cantareata de muzica populara Florica Opris Abaghioaiei, care va interpreta melodii din folclorul local pana in zori.

Motivul pentru care anuntam atat de repede evenimentul din 20 iulie 2014 este ca si alti fii ai satului din diaspora sa afle despre initiativa laudabila a consatenilor si sa aiba timp suficient pentru a-si planifica o vacanta acasa, un concediu de neuitat în Romania, în acea perioada.

Nationalism, libertate si nemurire

Sfintirea noului locas de inchinare, biserica ortodoxa din satul Incesti, comuna Ceica, judetul Bihor, este un eveniment unic si incarcat de simboluri si emotii pentru toti fiii satului Incesti, ale caror inceputuri sunt legate de aceste plaiuri mioritice.

Petre Tutea spunea ca: “Nimeni nu poate interzice unui popor sa-si traiasca traditia si istoria cu gloriile si înfrîngerile ei. Etnicul este punct de plecare si universalul punct de sosire. Eu, ca nationalist, am gîndit multa vreme ca natiunea e punctul terminus al evolutiei universale, dar cand dispare nationalismul dispar popoarele si intram în Turnul Babilonului. Popoarele sunt legate de biserici pentru ca fara nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber”.

Evenimentul din 20 iulie 2014 de la Incesti este un asemenea moment de nationalism, de libertate si de nemurire. Organizatorii va asteapta cu drag si va promit ca veti trai momente de neuitat la Incesti – Ceica, judetul Bihor.

O mare sarbatoare în lumea ortodoxa

Cu toate ca de obicei stirile se anunta imediat dupa ce s-au intamplat, iar daca este vorba despre un eveniment programat, ziarele scriu despre el cu cateva zile mai devreme, de data aceasta, anuntam un eveniment care va avea loc peste doi ani si de aceea este necesar sa facem cateva precizari.

Sfintirea unei biserici este o mare sarbatoare în lumea ortodoxa  si adesea reprezinta un eveniment unic în viata oricarei comunitati. Odata ce este terminata constructia unei biserici si ea este inzestrata cu toate odoarele de cult, urmeaza ceremonia de sfintire a bisericii, asa cum este descrisa ea in Cartea de sfintire, dupa un ritual vechi, transmis din generatie in generatie si nealterat de trecerea timpului.

Sfintirea bisericii reprezinta cel mai important, cel mai fastuos si cel mai complicat ritual ortodox si se face de catre un episcop impreuna cu un sobor de preoti si este de o importanta covarsitoare, pentru ca odata sfintita, biserica devine lacasul lui Hristos. Ceremonia are prototipul din Vechiul Testament, de la sfintirea Cortului Marturiei (Ies., 29, 32-37) si a templului lui Solomon (II Paral., cap. 5-7). In crestinism, ca locas de inchinare, Biserica este Casa lui Dumnezeu (I Petru, 4, 17) sau “Biserica lui Dumnezeu” (I Cor., 1, 2) in sens de loc pentru rugaciune a obstei crestine.

Asadar, peste doi ani, în data de 20 iulie 2014, constructia  bisericii din Incesti – Ceica, judetul Bihor va fi terminata si inzestrata cu toate obiectele de cult necesare, iar Episcopul Oradiei si Bihorului, Sofronie Drincec, insotit de preacuvioasele maici de la Manastirea Sfanta Cruce din Oradea si un sobor de preoti, vor sfinti biserica si-i vor da hramul.

Octavian Dumitru Curpas
Phoenix, Arizona, SUA

Noroc sau intamplare

On By nelursIn Essays, Inspirational, literature, RomaniaLeave a comment

Din volumul: Peisaje romanesti vechi si actuale

Lumina aceasta albastra pluseaza din noi in ropote precum ploaia calda de vara.
-Te-a prins vreodata ploaia in padure cand erai la cules de ciuperci, lemne, fragi sau zmeura, ori afine?
Iti spun eu, am mers o data la munte in copilaria mea sus pe Varasoaia, un varf de munte din Apuseni, nu mai fusesem pana atunci la munte.Periplul calatoriei a fost o adevarata aventura pentru mine. Pe drum spre munte am inceput urcusul cu grupul meu, pana la poalele muntelui a fost cum a fost, in schimb cand am inceput sa urcam muntele, frate, greu foarte greu, iar eu chiar eram obisnuita cu efortul nu gluma, constat dintr-o data ca nu pot tine pasul cu grupul, ma prinde asa o toropeala, noroc ca apare o masina, opreste si ne ia. Ajungem in Padis, un loc frumos acum, curat, virgin, atunci insa l-am gasit asa parasit oarecum si cu multe resturi imprastiate peste tot provenite probabil de la drumeti. Drumul din Padis spre Varasioaia l-am facut pe jos, parcurgand stana cu stana. Nu conteneam sa ma mir de ceea ce vedeam, atata lemn, atata verde, aerul curat imi presa plamanii, tamplele imi pulsau tare, inima mi-o simteam in creier, altitudinea ma obosea; -Copilul acesta imi zic, adica eu, este slabut, are bunica dreptate si eu ce tare ma credeam!
Trecem de prima stana, multe oi, caini veseli, harnicuti, no sa va vina sa credeti dar ei duc, nu numai insotesc turma, o duc si-o aduc de la pascut, de la adapat.Dracia dracului imi zic, al nostru catel e destept nevoie mare, toata lumea spune asta, dar sigur nu ar fi in stare sa mane turma asta.Cu privirea-mi pierduta dupa oi, nu realizez la timp ca noi la noapte nu avem unde sa dormim, cel mai probabil vom dormi sub un brad, iar eu desteapta nu-mi pusesem cu mine mai mult de-o patura. Am ajuns aproape de varful muntelui, ultima stana dinspre Varasioaia nu ne gazduieste, ce-i de facut? Dormim afara zice insotitorul nostru, un om matur al carui fata era cu noi. Ne pregatim locul de dormit, foarte vag, nu ne asteptasem sa nu ne gazduiasca stanele, asa ca am mancat un frig in noaptea aceia, de care nu am putut sa uit nici acum dupa douazeci si cinci de ani.Imi amintesc, in somnul meu de copil simteam cum frigul imi patrunde prin oase pana-n inima, nu ne ajungeau paturile, am dormit pur si simplu doar cu hainele pe mine sub cerul muntelui intr-o noapte de august. Dupa ce m-am intors de pe o parte pe alta toata noaptea inspre dimineata am adormit. Grupul se trezeste in jurul orei opt si sigur au insistat sa ma trezesc si eu, urma sa urcam muntele pana in platou unde erau afinele, defapt noi porniseram la cules de afine. Dimineata la trezire constatam ca mancarea noastra, adica merindea lipsea din copacul in care insotitorul nostru o pusese tocmai sa nu ne-o fure cainii de la stana. Nici azi dupa atatia ani nu-mi pot imagina unde a disparut merindea noastra. Inghetata de frig cu chiciura pe fata si fara merinde, am urcat muntele alaturi de grup blestemadu-mi zilele de necaz. Ajungem la afine, ele sunt acum micul dejun al nostru, privesc in vazduh, numai noi eram si muntele, un peisaj mirific se-ntinde in fata noastra, cat cuprind cu ochii vad, simt doar liniste, verdele viu al aproapelui si griul regesc al departarii. Am simtit atunci ceva ce nu mi-am putut explica multi ani, daca nu as fi vazut natura din varful muntelui nu as fi avut parte de acest sentiment de linste si pace, care m-a insotit de atunci pretudindeni, acel verde, acel gri mi-a ramas in minte si-n suflet peste ani. In varful muntelui vremea este foarte schimbatoare, dupa cateva ore cu soare si pace, cerul ne prevesteste o schimbare de vreme care nu va fi pe placul nostru. Am coborat muntele incet spre casa facand itinerariul de intoarcere prin alte locuri dupa cum ne spunea insotitorul nostru, urmatoarea stana ne va ospata, ne-a asigurat ca-i cunoaste pe munteni. Asa a fost, urmatoarea cabana ne-a adapostit, dar nu cred ca ar fi facut-o in conditii normale, dar ce credeti ca s-a-ntamplat? A inceput sa ploua dintr-o data asa cu stopi mici si desi, pe urma mai mari si ca o orga tare ne-a trantit si ghiata din cer tocmai in capetele noastre, noroc ca coborand repede in pas alergator am ajuns in zonele cu brazi care ne-au mai ferit de ploaia rece cu ghiata. Gazda cabanei, o munteanca s-a-ndurat de noi, ne-a primit in casa, ne-a hranit, eram atat de zapacita de cap de chinul calatoriei incat nu am reusit sa retin nici cum se numea acesta Doamna, dar nici cum arata, ani la rand m-am chinuit sa-mi amintesc o trasatura a fetei ei, dar nimic. Azi dupa atatia ani nu-mi pot explica ce putea fi in capul insotitorului nostru, daca noi eram copii si nu eram pregatiti mental pentru o asemenea expeditie, cum de dansul adult fiind nu s-a gandit, sa mergi la munte cu copii, fara paturi suficiente, fara sa te asiguri ca ai unde sa innoptezi cu grupul, ma tot gandesc si azi, putea foarte bine sa ne atace ursii sau rasii, dar am scapat fara sa constientizam nici o clipa, ca probabil am avut NOROC.

By Ionela Horge

La rascruce de drumuri muzicale

On By nelursIn Art, Inspirational, Interview, RomaniaLeave a comment

Interviu cu domnul Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA

de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Recent, Kennesaw State University a fost gazda unui foarte frumos si energizant eveniment cultural-artistic, concertul formatiei Mahala Rai Banda. Acest concert a deschis oficial sirul de evenimente culturale si academice dedicate in exclusivitate Romaniei, la KSU: „Anul Romaniei 2010-2011”. Dincolo de ritmul si energia electrizanta de pe scena transmise celor din sala, formatia Mahala Rai a fost, pentru noi, romanii prezenti la acest spectacol, o punte de legatura cu trecutul nostru din Romania… Cine nu-si aminteste cu drag de sunetul viorii la o nunta, intr-un sat ascuns de lume, de un scripcar oaches care canta parca din suflet? Prin amabilitatea domnului Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA, avem posibilitatea sa aflam mai multe despre aceasta formatie, foarte cunoscuta in special in Romania si Europa.

Cum s-a format Mahala Rai si cine sunt membrii acestei formatii?

Formatia MAHALA RAI BANDA a luat fiinta in anul 2001, dupa o experienta nereusita cu primul meu grup, Rrom Bengale, si mai multe colaborari personale cu diverse trupe recunoscute pe plan international, cum ar fi Taraf de Haidouks, Fanfara Ciocarlia, Kocani orkestar. Am hotarat sa-mi fac propriul band care cuprinde muzicanti din cele mai cunoscute sate romanesti pe plan muzical international, respectiv Clejani, judetul Giurgiu si Zece Prajini, judetul Iasi. In anul 2004, am realizat primul album, „Mahala Rai Banda”, prin colaborarea oferita de Casa de productie belgiana Crammed Disc, album prezentat la Festivalul Womex. In 2009, am realizat cel de-al doilea album, Ghetto Blasters, in colaborare cu Casa de Productie din Germania, Asphalt Tango, acestia fiind in prezent si managerii nostri. Formatia cuprinde 11 persoane: Aurel Bosnea – bariton, Cristinel Cantea – trompeta, Georgel Cantea – tuba bas, Marian Dinu – percutie, Florinel Ionita – acordeon, Aurel Ionita – vioara/vocal, Cristinel Mihai – saxofon, Nicusor Manole – vocal, Viorel Oprica – trompeta, Andrei Trifan – bariton si Marian Zahanagiu – trombon.

Cum ati defini genul vostru de muzica?

Dupa parerea noastra si a specialistilor in domeniu, genul muzical pe care-l abordeaza trupa este Gypsy Pop Balkanic, cu influente de jazz, funky, rock si, bineinteles, folclor lautaresc din Romania.

Cine va compune piesele?

Fiecare dintre noi are un aport la crearea unei piese muzicale, insa majoritatea ideilor vin de la mine si de la directorul nostru artistic, Henry Ernst, care cunoaste foarte bine pulsul pietei muzicale din Occident.

Ati studiat instrumentele muzicale in institutii specializate in acest domeniu sau le-ati invatat pe cont propriu?

Lautaria este o meserie care se transmite din tata in fiu, este aproape ceva ereditar, iar noi facem asta de sute de ani; este modul in care noi ne castigam existenta – pentru noi si familiile noastre.

Sunteti inruditi, atat fizic, cat si artistic, cu „Taraful Haiducilor” din Clejani. Ce sfaturi v-au dat si cum v-au ajutat ei la inceput de cariera?

Cum am specificat la inceputul interviului, trupa este compusa din muzicanti din cele doua sate: Clejani – Taraf de Haidouks si Zece Prajini – Fanfara Ciocarlia; ei au fost deschizatori de drumuri pentru noi si pentru alte formatii din Est; pentru noi au fost si sunt inca modele pe care speram sa le si depasim, ca faima internationala.

Viata tiganilor a devenit un subiect la moda. In televiziunea din Romania, „Inima de tigan”, „Regina” sunt telenovele cu audienta foarte larga. Cum va explicati fascinatia existenta fata de subiect?

Mie, ca tigan, mi se pare a fi un lucru normal. Orice tara din lume are o minoritate pe care o scoate in evidenta, cu bune si rele. Oamenii vor sa afle si sa inteleaga o cultura despre care nu s-a vorbit foarte mult; in Romania, dupa cum stiti, nu s-a vorbit despre existenta unei minoritati tiganesti decat dupa ‘89. Muzica, obiceiurile si cultura tiganeasca sunt foarte apreciate in Occident, de ce nu ar fi si in Romania?? Aceasta este realitatea; nu putem fugi de ea la nesfarsit… Existam si traim in Romania, impreuna, de foarte mult timp. Pot spune ca Mahala Rai Banda este un brand foarte bine perceput si apreciat in Romania. Muzica noastra a inceput sa fie cantata prin cluburi, discoteci si suntem mai tot timpul invitati la diverse emisiuni de divertisment, chiar am facut muzica pentru prima telenovela despre tigani, Clanul Spranceana, in 2007, iar recent am lansat un album cu muzica de petrecere cu renumita artista Monica Anghel.

Spectacolul vostru de la Kennnesaw State University a fost primit cu foarte mult entuziasm de catre studentii americani, desi intrau in contact, poate, pentru prima data cu un gen muzical mai putin cunoscut. Ce ne puteti spune despre acest concert?

Pentru noi, a fost un spectacol normal – nu conteaza tara, orasul sau sala in care cantam: tot timpul incercam sa ne facem meseria cat se poate de bine si sa fim apreciati la adevarata noastra valoare.

Ati concertat, pana in prezent, pe foarte multe scene din intreaga lume. Care au fost impresiile voastre legate de publicul american?

Si pentru noi America este o experienta noua. Daca am reusit sa ne facem cunoscuti in Europa, de ce sa nu incercam si altceva, mai nou?! Cred ca energia pe care o dam pe scena, piesele noastre foarte ritmate si chiar umorul pe care il abordam electrizeaza publicul, il fac sa nu stea pe scaun, chiar daca cei prezenti nu inteleg nimic din textele pe care le cantam. Pentru noi a fost o mare placere si speram sa mai avem ocazia sa ne facem cat mai multi fani in intreaga lume.

Concertati in lumea intreaga, cantati la diverse evenimente sociale, aveti deja cateva CD-uri lansate, ati aparut si in filmul „Borat”. Care este imaginea sub care doriti sa fiti cunoscuti?

Ca o trupa lipsita de inhibitii, libera sa spuna si sa cante ce vrea, unde vrea si cand vrea, indiferent unde s-ar afla!

Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…

Daca ma adresez numai romanilor, le doresc sa incerce, prin felul lor de a fi, sa creeze o imagine cat mai buna Romaniei, curaj si multa bafta! Americanilor, le doresc sa asculte cat mai mult Mahala Rai Banda si Noroc bun!

Concurs National Literar Cetatea lui Bucur

On By nelursIn Inspirational, News, poetry, RomaniaLeave a comment

                                                                                                           Liga Scriitorilor Romani – Filiala Bucuresti anunta
               Concurs National Literar Cetatea lui Bucur
                                 (proza scurta si poezie)
          
                                  Conditii de participare:

 Concurentii vor trimite un numar de cinci poezii sau doua lucrari de proza scurta (a nu se depasi cate doua formate A4).
                  Textele vor fi trimise in Word, arial 10, numai cu diacritice, pana la data de 7 noiembrie, 2010.  Lucrarile care au mai fost prezentate si la alte concursuri nu vor fi admise. Ne  rezervam dreptul de a  retrage premiul acordat.
                   Pot participa concurenti indiferent de varsta, membrii  ai Ligii Scriitorilor Romani de la filialele din Romania sau  de la cele infiintate  peste hotare, colaboratori ai revistei Filialei Bucuresti a L.S.R. si ai altor reviste literare, membrii si colaboratori ai altor asociatii de scriitori,  debutanti sau nu.

                   IMPORTANT!
                   Fiecare concurent isi va alege un motto, pe care il va afisa in coltul dreapta sus al fiecarei pagini.
           Lucrarile vor fi trimise in plic A4, in care se vor introduce cate 3 (trei) exemplare, de fiecare text  pana la data 7 noiembrie, 2010 (inclusiv)  pe adresa: Post Restant, Oficiul Postal 32, Sector 1, Bucuresti, Romania , domnului Cristian Neagu, pentru  Concurs PROZA  si doamnei Cleopatra Lorintiu, pentru Concurs POEZIE .
 La expeditor  se va scrie doar motto-ul ales. In acelasi plic A4, se va introduce un altul de marime normala, inchis (lipit), cu motto-ul inscris pe exterior. In interiorul acestuia se va gasi o nota cu numele si adresa reala a concurentului, un scurt C.V. (o jumatate de pagina), adresa de e-mail si un numar de telefon.
 
Juriul este format din scriitorii:
 
Elisabeta Iosif, presedinte, Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti
Cleopatra Lorintiu, membra a Uniunii  Scriitorilor
Cristian Neagu, prim-vicepresedinte, Filiala Bucuresti a Ligii Scriitorilor Romani
Cristina Stefan, membru al Ligii Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti
Paul Polidor, vicepresedinte, Filiala Bucuresti a Ligii Scriitorilor Romani
Premiile  si participarea la premiere se vor anunta la mijlocul lunii noiembrie.
Sponsori:
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
Fundatia Paul Polidor pentru UNESCO prin Casa de discuri si Editura Fundatiei P. Polidor
Revista Faleze de Piatra, Proiect Cititor de Proza
Revista Starpress – romano-canadiano-americana
Clubul The Stage Bacau
Editura Rawex Coms

                 
                                                    Va asteptam si va dorim succes !

GEORGE ROCA „DE VORBA CU STELELE”

On By nelursIn Inspirational, literature, Media, RomaniaLeave a comment

Ziarist cu har si talent, personalitate marcanta a mass-mediei romanesti, a presei si nu numai, de formatie filolog si om de teatru, cu pasiune pentru arta fotografica, poet si prozator, George Roca mi-a oferit bucuria participarii la lansarea volumului „De vorba cu stelele” in data de 26 mai 2010. Acest eveniment a avut loc la scurta vreme dupa lansarea volumului de poezii „Evadare din spatiul virtual” in 26 septembrie, 2009. Ambele volume au aparut la Editura Anamarol sub ingrijirea poetei si prozatoarei Rodica Elena Lupu. Lansarea a avut loc la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti, fiind organizate de Revista „Romanian VIP”, Editura Anamarol si Liga Scriitorilor din Romania (reprezentata de catre doamna Elisabeta Iosif – presedinta a Filialei Bucuresti) si de Biblioteca Metropolitana Bucuresti, prin doamna Mihaela Sfarlea. Frumoasa sala in care s-au facut prezentarile a fost neincapatoare.
 
„De vorba cu stelele” este un interesant volum de interviuri cu personalitati romanesti din tara si din Europa, precum scriitorii Cristian Negureanu, Darie Ducan, Melania Cuc, Mariana Pop-Mion, fotbalistul Victor Paraschiv si artistul plastic Cornel Durgheu, ori din America, Mircea Badulescu, Ovidiu Creanga sau din Australia, cantareata Xonia (Loredana Sachelaru), Gheorghe Dragan, ca sa enumar doar cativa din cei 24 de intervievati.

Volumul „De vorba cu stelele” e o continuare a activitatii sale de publicist, acum  redactor sef la revista „Romanian VIP” din Dallas – Texas, aceea de a descoperi romani pierduti in negura strainatatii, de a se apleaca asupra procesului de emigrare si transformarile psiho-sociale prin care trec acestia, dar si pentru a le inlesni cunoasterea, pentru a le oferi sansa de a se afirma, sau pentru a stabili o punte de legatura intre ei si cei de acasa. Din aceasta stradanie se desprinde bine ideea ca autorul cunoaste gustul strainatatii si dorul de tara, caci vremurile l-au impins sa isi duca traiul in indepartata Australie.
 
Articolele sale sunt raspandite in nenumarate reviste de limba romana on-line sau tiparite pe hartie, aflate prin toate colturile lumii. E o munca uriasa pe care o face fara ragaz, manat doar de dragostea neconditionata pentru romani, din arzatoarea dorinta de a salva si a face cunoscuta cultura si limba noastra, ca o adevarata contrapondere fata de cei care vor sa sfarseasca neamul nostru. El ne spune cu convingerea unui mare roman: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pamant, suntem intr-o oarecare masura raspunzatori de promovarea, conservarea si salvarea limbii romane.”

Rasfoind aceasta carte, te lasi sedus de modul lejer cu care se misca prin viata si personalitatea complexa a persoanelor intervievate, te cucereste prin finetea observatiilor, inteligenta si subtilitatea intrebarilor. Ca si in intreaga sa activitate de jurnalist cultural, te trimite cu gandul la arta cu care stie sa se retraga din fata persoanelor dificile, a celor depasiti de situatie, ingusti la minte, incarcati de rautati, invidii si stapaniti de dorinta razbunarii neinduplecate importiva rivalilor. El stie sa puna in lumina spiritualitatea romaneasca, intamplarile vietii, efortul la adaptare, dorul de tara, problemele vietii de emigrant. „N-as vrea sa mor pana inainte de a vedea Basarabia alipita la patria Mama – Romania” spune la pagina 46, ca un adanc oftat, scriitorul aproape nonagenar, Ovidiu Creanga, roman nascut in Basarabia si traitor in Toronto-Canada.  Si in aceasta carte George Roca ne reuneste visele si principiile noastre fundamentale, iar strainii au inlesnirea de a cunoaste mai multe despre poporul si tara noastra. Cu caldura si pricepere scoate in evidenta multe din valorile perene ale poporului nostru pe care le face cunoscute si peste hotare. A trezit in mine ecouri deosebite descrierea orasului Oradea din anii `50 ai secolului trecut, (pag. 186), oras care mi-a marcat anii tineretii, descriere facuta de promotorul, mentorul si managerul Facultatii de Arte Vizuale din Oradea, Dr. Cornel Durgheu. Cu cateva trasaturi de condei a pus in lumina valori si frumuseti acum apuse si despre care tinerii de astazi abia daca au aflat cate ceva:  „…ne-am intersectat pasii, pe vremea adolescentei, pe strazile acoperite cu sticla ale orasului Oradea – pasajul Vulturul Negru sau soasu cum ii ziceau localnicii – sau pe renumitul si aristocratul Corso, strada principala a urbei, pe acolo pe unde, de cum se lasau umbrele serii, lumea buna, si nu numai, iesea la promenada… Lume relaxata si nobila, pregatindu-se pe la orele 20:00 sa descinda elegant intr-unul din somptuoasele restaurante oradene Transilvania, Szedosz, sau la minunatele gradini de vara Crisul Repede, Pescarus, sau chiar sus pe deal la Ciuperca, locuri unde nu prea aveai acces daca nu erai tras la patru ace, cravata, papion, sau lavaliera. Era vremea cand jocurile de tot felul: billiard, rummy, poker, etc, traditionale perioadei interbelice, faceau noptile orasului Oradea sa aminteasca  de ambientalul parizian, barcelonian sau napolitan.”

Cu discretie si modestie iesite din comun, George Roca inspira incredere, confort sufletesc creatorilor romani de pretutindeni, care traiesc si simt romaneste, indiferent de varsta, studii, numarul de carti publicate. E remarcabila caldura cu care s-a aplecat asupra multor suferinte ale romanilor, a sprijinit scriitori incepatori sau pe cei care nu aveau cum sa-si faca cunoscute scrierile lor. Munca sa se aseamana cu cea a culegatorilor de folclor pentru ca a tezaurizat scrierile multor autori romani din tara si de pretutindeni care ar fi putut ramane total necunoscuti. Sfera preocuparilor lui este mai larga, ii are in obiectiv nu numai pe scriitori, ci si pe creatorii picturii, sculpturii, dansului, chiar si ai jurnalismului.
 
Simpaticul om de cultura, jovial, cald si prietenos, inteligent, George Roca, cu figura sa luminoasa, senina, cu firea pasionala, fara orgolii, cu inclinatii ludice, a reusit sa stabileasca o comunicare amicala cu toti cei care l-au cunoscut, asa cum s-a intamplat si cu mine.

In randul „Stelelor” prezentate in volum, un loc deosebit il are „Steaua” sa proprie, ca o adevarata „Stea intre Stele”. Valoarea sa este frumos si viu conturata in randurile cu care se deschide volumul cu titlul „Profil de personalitate creatoare” semnat de scriitoarea Carmen Catunescu, membra a Uniunii Scriitorilor. George Roca este prezentat ca „un individ vulcanic, intempestiv, jovial, simpatic, superprietenos”… „un artist profund (cu studii aferente), cu calitati actoricesti, dar si de regizor, si de scenarist, proteic, plin de posibilitati, poznas, gata oricand sa interpreteze un rol, sa-si valorifice pasiunile, inclinatia spre ludic…” Despre prodigioasa sa munca ne spune: „Numai daca vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumarate!) ori a participat efectiv la realizarea lor facand parte din colegiul de redactie: „Arcada” (Bucuresti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Romana” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Romanul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit romanesc” si „Viata Parohiala” (Sydney); “Romanian VIP” (Dallas); “Miorita” (Sacramento), etc, ne vom intreba cand a avut, are, va avea timp sa le cuprinda pe toate… (pag. 5-6).

Asa l-am cunoscut si eu, la inceput prin intermediul internetului, publicandu-mi scrierile fara sa ma cunoasca, iar apoi a venit o neasteptata bucurie pentru mine, ocazia de a-l cunoaste personal la lansarea acestui volum. Il consider un fericit prilej in care mi s-au intarit convingerile despre trasaturile lui de caracter si am descoperit alte valori nobile  care-mi amintesc de oamenii din mijlocul carora s-a inaltat, bihorenii tineretelor mele fragede. Ne-am despartit luand cu mine lumina albastra a ochilor care raspandesc in jur calda intelegere umana. Ma simt onorata si norocoasa ca am avut prilejul sa-l cunosc si mai ales pentru ca ma considera si pe mine o apropiata ca pe toti cei carora le-a dedicat pasionata sa munca.

Elena BUICA
Toronto, Canada
septembrie 2010

LUPTA CREDINTEI de Vasile Bel

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Family, History, Inspirational, Ministry, Romania, Theology4 Comments

O prezentare a aparitiei primilor crestini  baptisti în zona orasului Târgu Lapus (Maramures)

PREFATA

Paginile prezentei lucrari se constituie a fi o adevarata „mina de aur” pentru credinciosii baptisti din zona Maramuresului si, în general, pentru baptistii din România. Motivele care stau la baza unei asemenea afirmatii îndraznete sunt multiple. In primul rând, continutul lucrarii este inestimabil. Cititorul va descoperi file din istoria miscarii baptiste din zona orasului Târgu Lapus si a satelor din împrejurimi, de la origini si pâna în prezent, marturii ale unor oameni care au fost parte activa în desfasurarea evenimentelor descrise, date statistice, detalii de „culise”, puncte de cotitura, interviuri etc. Mai apoi, stilul în care este scrisa lucrarea este unul captivant si dinamic. Atmosfera care se creeaza atunci când citesti paginile ei este una de curiozitate, interes si angajament personal.

Autorul, pastorul Vasile Bel, se distanteaza de stilul clasic, rece si adesea plictisitor de relatare a unor date istorice (motiv pentru care multi oameni au o reticienta fata de istorie) si recurge la un stil vioi, dinamic si atractiv presarat uneori cu interventii si lamuriri care au scopul de a clarifica cele spuse. Este clar ca autorul nu a intentionat sa scrie o lucrare stiintifica în sensul strict al cuvântului (desi tezaurul informatiilor oferite de autor este deosebit de valoros si vrednic de crezare), ci mai degraba o cronica a istoriei credintei baptiste care a înmugurit si a înflorit pe meleaguri maramuresene, cu bune si rele, dar marcata în mod pregnant de providenta desavârsita a lui Dumnezeu.Valoarea lucrarii reiese si din importanta acesteia pentru contemporaneitate. Da, baptistii români din zona Maramuresului si, de fapt, din întreaga tara, au la dispozitie un instrument în plus prin care îsi pot cunoaste originile si istoria. Datorita harului lui Dumnezeu si efortului impresionant al pastorului Vasile Bel, cititorul contemporan are acces la informatii care nu mai apar în nici o alta carte de istorie baptista româneasca. Chiar daca exista aspecte care se regasesc si în alte lucrari, autorul amintit mai sus aduce contributii unice. Prin acestea, credinciosul de astazi gaseste un sprijin real atât în demersul apologetic de aparare si dovedire a credintei crestine cât si în demersul de crestere spirituala individuala si comunitara.

In sfârsit, desi ar mai putea fi spuse multe alte lucruri, mentionam doar câteva cuvinte sarace cu privire la autor, numite astfel pentru ca ele nu pot descrie cu suficienta acuratete profilul uman pilduitor al pastorului Bel. Astfel, evidentiem ca autorul acestei lucrari este un personaj cunoscut în zona Maramuresului si foarte apreciat de comunitatea credinciosilor din aceasta zona si nu numai. Slujirea pastorala desfasurata cu lepadare de sine pe parcursul zecilor de ani, iubirea de semeni si bonomia prin care s-a facut remarcat dovedesc ca pastorul Vasile Bel merita sa fie ascultat atunci când are ceva de spus. Mai mult decât atât, se impune a fi metionat si faptul ca paginile acestei lucrari au fost scrise dupa cercetari minutioase facute la fata locului si dupa discutii si interviuri realizate cu oameni care au fost într-o relatie strânsa si directa cu evenimentele descrise. Pentru toate acestea îl slavim pe Dumnezeu si îi multumim autorului ca nu a uitat de noi, generatia mai tânara. Da, avem nevoie ca înaintasii nostri sa ne spuna de unde venim pentru ca, poate asa, vom sti si noi mai bine încotro sa mergem.

by Prep. Drd. Costel Ghioanca,

Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

Autorul are deosebita placere sa ofere cartea gratuit tuturor cititorilor nostri:

Citeste aici

Descarca aici:

Campionatul National de Hochei: Progym Gheorgheni – Dunarea Galati 3-4

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Dupa ce au pierdut meciul din 23 septembrie 2010 de la Miercurea Ciuc, cu echipa campioana la hochei pe gheata, galatenii si-au revenit a doua zi, astfel incat au incheiat meciul de vineri, 24 septembrie, cu o victorie in fata celor de la Progym Gheorgheni, acumuland primele trei puncte din campionat.
Prima repriza le aduce harghitenilor scorul de 3-2. Cei care marcheaza pentru Dunarea sunt Boris Ruzicka, cu pasa de la Eduard Hartmann, in minutul 7:15, iar in minutul 14:01 inscrie Attila Tanko, cu o pasa de la Catalin Geru.
In repriza a doua Galatiul egaleaza prin slovacul Eduard Hartmann, primind pasa de la conationalul sau, Boris Ruzicka. Juraj Zemko, servit de Michal Benadik, inchide tabela meciului cu imbucuratorul scor pentru CSM Dunarea Galati de 3-4.
Echipa de hochei pe gheata, seniori Dunarea Galati:
1. Hartmann Eduard (venit din Liga Slovaca – Dukla Trencin)
2. Ruzicka Boris (venit din Liga Slovaca – Dukla Trencin)
3. Zemko Juraj (venit din Liga Slovaca – Dukla Trencin)
4. Gavac Stanislav (venit din Liga Slovaca – Dukla Trencin)
5. Benadik Michal (venit din Liga Slovaca – Dukla Trencin)
6. Porubsky Tomas (venit din Liga Slovaca – Dukla Trencin)
7. Radu Viorel (fost portar al Echipei Nationale de Seniori)
8. Andrei Nutu (fost component al Echipei Nationale de Seniori)
9. Geru Catalin (fost capitan al Echipei Nationale de Seniori)
10. Tanko Attila (component al Echipei Nationale de Seniori)
11. Elekes Levente (component al Echipei Nationale de Seniori)
12. Veress Istvan
13. Vlase Valentin
14. Secuianu Felician
15. Necula Mircea (component al Echipei Nationale de Tineret)
16. Andrei Marius
17. Berdila Catalin (component al Echipei Nationale de Tineret)
18. Manole Silviu (component al Echipei Nationale de Juniori)
19. Hamza Ionut (component al Echipei Nationale de Juniori)
20. Papadie Andrei
21. Glovatchi Iulian (component al Echipei Nationale de Tineret)
22. Munteanu Alexandru (component al Echipei Nationale de Juniori)
23. Mironov Vasile
24. Dan Gabriel

Antrenori:
1. Hartmann Eduard
2. Munteanu Cristi
3. Trandafir Marius