Colind de Eminescu

 

O stea calatorului…

 

 Ziarul “Universul” din 1933 publica singurul colind al Luceafarului poeziei românesti, neterminat, sub titlul “Colinde, colinde”, regasit în caietele daruite Academiei Române de Titu Maiorescu –

(Articol din 22.XII.01:  evz.roRoxana Roseti)

 

 

       MIHAI EMINESCU

Colinde, colinde

Colinde, colinde
E vremea colindelor
Caci ghiata se’ntinde
Asemeni oglinzilor.

Si tremura brazii
Miscând ramurelele
Caci noaptea de azi-i
Când scântee stelele

Se bucur copii
Copiii si fetele
De dragul Mariei
Îsi peptena pletele…

De dragul Mariii
S’a Mântuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului…

EXPERIENTA MEA CU DOMNUL

Silvia Tarniceriu


Scumpii mei de departe si de-aproape!

 (Marturia luata din  PE GINDURI – Rodica Botan)

Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!                                                                         (Filipeni, 4.4)


Am fost rugata sa împartasesc aceasta experienta cu Domnul si, prin aceste rânduri, va spun la toti odata ca sa nu irosesc prea mult timp.

Slavit sa fie Domnul pentru tot ce îngaduie sa ni se întâmple în aceasta viata: bun sau mai putin bun, tocmai pentru a dori cerul si venirea Lui mai curânda.

Ma tot gândesc cum sa fac sa va spun la toti deodata, bucuria pe care am trait-o în aceste zile.

Saptamâna trecuta am trait momente de cer si vesnicie. As fi vrut parca sa nu mai treaca timpul si sa traiesc vesnicia.

La Cleveland a avut loc Întâlnirea de primavara a Bisericilor Baptiste de pe Coasta de Est. Cu aceasta ocazie vin musafiri din toate bisericile române din partea asta de America si altii de mai departe daca îsi pot permite timpul si cheltuielile de drum. Pastorii se întâlnesc în timpul zilei ca sa discute problemele lor, iar în fiecare seara de Vineri pâna Duminica au fost servicii de închinare.

Eu am avut musafiri pe fr. Tomuletiu (81 de ani) de la Sibiu – în vizita acum la fiica dânsului, Simona, din Chicago, si pe Simona, fiica fratelui.

Eu locuiesc la 2 ore de mers cu masina de la Cleveland. Asa ca în fiecare zi am avut de condus 4 ore dus-întors, plus 2-3 ore la biserica. Drum lung, oboseala fizica, dar împrospatata spiritual.

În ultimea vreme am trecut (cum unii stiti) printr-o vale mai adânca din mai multe puncte de vedere. Iata, doua puncte:

m-a întors de pe aeroport în drum spre România din cauza vulcanului din Iceland, iar al doilea, în aceeasi dimineata am primit un telefon de la medic cu rezultatul de la analize si mi-a zis ca am “ciroza la ficat” (pete pe ficat care pot fi interpretate ca si tumori în crestere).

M-am întors acasa cu o inima grea si un suflet apasat.

“Doamne, ce vrei sa-mi spui din nou? … Si de ce acum? Se pare ca ori de câte ori vreau s-o iau la drum, Tu cobori rampa (bariera) si ma opresti din alergare…!”

Nu mi-am desfacut bagajele câteva zile bune, cu speranta ca poate voi pleca totusi…

În fine, am renuntat la plecare, mi-am cerut banii înapoi (si i-am primit), si mi-am zis ca trebuie sa-mi vad de sanatate.

De fapt, marturisesc ca plecarea spre România era o fuga departe de mine însami, de problemele care ma coplesisera în ultima vreme, de stari si trairi nemaitraite de multa vreme, “de oameni, de-asezari si legi…” Plecam ca sa-mi schimb atmosfera si mediul înconjurator crezând ca întoarcerea în familie si printre cei dragi ai mei îmi vor aduce alinare, mângâiere si mai muta odihna… Aproape ca Iona din Cuvânt! Numai ca Domnul a avut mare mila de mine si nu m-a ascuns în burta unui peste mare printre mate si miros întepator, ci m-a adus înapoi la casuta mea de lânga padure unde am lasat totusi pasarele cântând si florile de tei aproape înflorite…

Ce mare si deosebit Dumnezeu avem! … si PLIN de Îndurare si Bunatate fata de mine, mai ales… un pumn de tarâna!

Ma întorc la Conventia de la Cleveland!

Fratii pastori au vrut sa petreaca o parte din timpul de Sâmbata dimineata, aici, în Tara Amisilor! Fr. Viorel Clintoc m-a sunat si mi-a zis sa vin si eu cu musafirii mei si sa luam masa de prânz împreuna la un restaurant unde se gateste în stil Amis… Eram vreo 20 de persoane.

La masa, am stat lânga fr. Daniel Brânzei si fr. Sorin Covaci de la Detroit, iar în fata îi aveam pe fr. Dan Paul de la Cleveland si fr. Titi Cocean de la Atlanta, Georgia. Ceilalti se însirau în dreapta noastra si în stânga, pe-o parte si cealalta a unei mese foarte lungi.

Din vorba în vorba fr. Titi Cocean a început sa ne spuna câte ceva din vizita d-lui în Israel si cum si-au adus în sticlute apa din râul Iordan, si ulei de masline… si cum s-a pastrat înca fara sa aiva vreun miros urât de statut.

Atunci mi-a venit îndrazneala de a le cere fratilor pastori sa-mi faca si mie “Ungerea cu Untdelemn”, conform textului din Iacov 5! Aveam nevoie de vindecare si de iertare…

M-am uitat în ochii fratelui Titi Cocean din fata mea, si mi s-a parut oare numai ca dadeau în lacrimi?

“Pai, sora Silvia, ti-o facem, dar trebuie s-o ceri!” mi-a raspuns d-lui. Si am cerut-o! De mult voiam sa i-o cer fr. Viorel Clintoc, dar n-am avut înca momentul potrivit. Dar iata ca Dumnezeu l-a adus (mi-am zis eu).

Sâmbata seara, dupa serviciul din biserica (un serviciu cu adevarat divin în care cei ce s-au sculat sa ne aduca mesaje s-au întrecut pe ei însisi din Cuvânt)… fr. Daniel Brânzei a venit si m-a chemat în camaruta pastorului… Acolo erau deja adunati în sobor, 7 preoti (pastori). M-am asezat pe genunchi în mijlocul dumnealor si, dupa ce m-au uns cu untdelemn, s-au rugat pe rând unul dupa altul: fr. Titi Cocean, fr. George Dancea, fr. Daniel Hodut, fr. Dan Paul, fr. Sorin Covaci, fr. Toderic si fr. Daniel Brânzei. Au fost clipe de cer si lacrimi.

Am plecat din camaruta lasându-i pe frati în urma. Am aflat mai târziu ca “ungerea” n-a fost numai a mea cu untdelemn; Duhul Sfânt s-a coborât si fratii pastori au fost cuprinsi de focul pocaintei si umilintei care vine de la ungerea Duhului lui Dumnezeu. Stiam ca mai sunt probleme prin biserici si printre sfintii de pe pamânt… dar ma rugam înca dinaintea conventiei ca Dumnezeu sa intervina si sa faca El unitate si pace. Si a facut-o!

În drum spre casa (2 ore pe drum), în timp ce musafirii mei motaiau de somn, eu stateam de vorba cu Prea Iubitul meu Domn, si-I spuneam: “Doamne, cum ai sa faci acum vindecarea si cum vor suna rezultatele mele pe hârtie, în 2-3 zile când ma voi duce iar la doctor, ptr. ca analiza sângelui mi-a luat-o cu o saptamâna în urma, iar ungerea a fost acum, în seara asta? Într-un fel, rezultatele sunt deja pe hârtie si mi-au spus ca am ciroza… Oricum, Tu esti Dumnezeu si eu sunt om… Cine sunt eu sa Te întreb pe Tine cum faci una ca asta…? Îti multumesc ca o vei face, daca nu pentru mine, o vei face pentru si pentru fratii pastori ca sa fie si ei înviorati de Cuvântul Tau aplicat acum pe trupul meu prin ungere. Nadajduiesc ca nu numai fratii penticostali practica acest lucru, dar si noi, baptistii credem ce scrie în Cuvântul Tau!”

Miercuri m-am dus la medic si îl asteptam cu emotii ptr. ca n-am vrut sa-mi ia si analiza la zahar luându-mi sânge din deget. Mâncasem multe prajituri la mesele de la conventie si pâine, si… eram sigura ca diabetul meu striga la cer… de dulce ce era… Asistenta era necajita ca nu-mi luasem macar zaharul în dimineata aceea, si cam de mult timp în urma.

În fine, a venit doctorul, a deschis dosarul meu, si computerul de pe brate si primul cuvânt pe care mi l-a spus a fost: “Felicitari!

Dar pentru ce, dom’ doctor?” l-am întrebat eu.

Pai cum pentru ce? Zaharul ti-e normal! Stii ca acum o luna voiam sa te pun pe Insulina!

Dom’ doctor, iertati-ma, dar tocmai voiam sa va spun ca n-am tinut regim si m-am desfatat cu dulciuri din belsug, mai ales în ultima saptamâna!

Uita-te aici!” Si mi-a aratat rezultatul pe 3 luni în urma la sânge. “Normal“.

Dom’ doctor, nu s-ar putea ca aparatele d-stra sa dea eroare? Este imposibil sa fie normal, mai ales dupa…

Si mi-am dat seama ca Dumnezeu nu lucreaza cu jumatati de masura… Am schimbat subiectul si i-am spus ca, de fapt, am venit ptr. rezultatul analizelor de la ficat.

O, da! Uitasem!” mi-a zis d-lui. “Hai sa vedem!” Si si-a tras scaunul lânga mine ca sa ne uitam amândoi pe aceeasi foaie cu rezultatele de la laborator.

Ia te uita! Toate sunt bune si între limite. Ficatul tau functioneaza normal!

Mi s-au umplut ochii de lacrimi si cu o voce tremurânda i-am spus doctorului despre “ungerea cu untdelemn” ce mi s-a facut cu câteva zile în urma.

Mi-a zâmbit si mi-a zis: “Da, se poate! Si noi practicam ungerea în biserica noastra (metodista).”

Wow!

Apoi a continuat:”Silvia, asculta-ti trupul si tine dieta Bibliei, a Cuvântului! Acolo, Dumnezeu ne învata si cum sa mâncam, si cum sa ne odihnim! Respecta Cuvântul lui Dumnezeu! si totul va fi bine cu tine!

A iesit din cabinet cu zâmbetul pe fata si nu m-a taxat nici pentru vizita aceea. Nu ma taxeaza de multe ori, iar tatal d-lui, care are acum aproape 80 de ani, mi-a fost doctorul de familie înca de la venirea mea aici, în America!

Am plecat spre casa, dar mi se parea ca nu mai conduc masina, ci un avion! Zburam, cântam, plângeam si ma bucuram! M-am simtit nu numai vindecata, dar si iertata! Si ce mare lucru si greu de explicat în cuvinte ce înseamna si cum este când te simti iertat si iubit de Dumnezeu si de oameni!

Slavit sa fie Cel Prea Înalt pentru tot ce face EL desavârsit!

Ce voi face de-acum încolo? Nu stiu înca! Stau linistita în Sala de Asteptare! Îl astept sa deschida usa si sa-mi spuna ce sa fac si daca trebuie sa plec sau sa mai astept pentru mai multe detalii. Ce frumoasa-i asteptarea când stii Cine trebuie sa vina! Nu mai vreau sa fug nicaieri. Este bine cu El aici unde sunt; si când ma va trimite El, ma voi duce în puterea Lui, care este MARE!

Fiti binecuvântati si unsi si voi prin Duhul Sau Sfânt!

Va îmbratisez pe toti cu dor si drag si va multumesc pentru rugaciunile voastre, ale tuturor!

Cu iubire si pretuire,

Sora voastra în Hristos – Domnul,

Silvia Tarniceriu,

4 Iunie 2010

Domnul a zis: “Iata un loc lânga Mine, vei sta pe stânca!

Exodul 33:21

(Marturia luata din:  http://www.peginduri.com/search/label/Silvia%20Tarniceriu)

PROFETISMUL EMINESCIAN

PROFETISMUL EMINESCIAN[1]

prof. dr. Adrian Botez

Orice epoca istorica a unui neam, caracterizata prin dualismul moral si spiritual: a) criza abisala; b) speranta spre pretutindeni deschisa – a nascut profeti si profetii. A stimulat cautarea de identitate, individuala, dar mai ales nationala, pentru a se (re) întemeia lumea (sau o lume). Asa a fost cazul românilor, dupa epoca fanariota, asa a fost dupa 1859 si 1877, asa a fost în epoca interbelica, apoi în cea postbelica.

Pentru ca vremea noastra este un astfel de nod gordian al istoriei nationale – se nasc profeti si se fac profetii. Instinctiv, însa, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sanatoase ale profetiei, spre epoci profetice mai solemne si mai salubre, în care profetiile contin un grad mai mare de profunzime a perspectivei istorice, sortii si menirii românilor. Eventual, o viziune mitica.

De aceea, admitând premiza ca Eminescu întrupeaza Logos-ul National, nu ar fi deloc lipsit de interes, gândim noi, sa aflam ce contine profetia numita Starea-de-Eminescu, în legatura cu Neamul si natiunea noastra (de fapt, a sa). Poate ca, în felul acesta, vom putea, cu totii, sa corectam febrilitatea – spre LUCIDITATE, fanatismul – spre CLARVIZIUNE, bravura – spre ACTIUNE COERENTA, indolenta – spre ENTUZIAM. Si, poate, întelepciunea (care, din pacate la români a devenit – spun, cel putin unii – o stare de pasivitate nociva) – catre DEMIURGIE, sau AUTODEMIURGIE ETNICA. Toate acestea tin, implicit, de o initiere în Spiritul Profetic.

*

Tot ce exista în lume, ca fiintare, nu e un scop în sine, ci mijlocul prin care Spiritul se cauta, spre a se regasi pe sine însusi[2].

Nici un popor-Logos si, apoi, nici o natiune-Logos nu sunt un scop în sine. Poporul ca forma primara de expresivitate (organica) a unei spiritualitati colective, natiunea, ca forma superioara de expresivitate etnica (dar mai abstracta) – sunt mijloacele prin care Logos-ul Suprem nazuieste sa se reveleze siesi[3].

Este evidenta orientarea spirituala specifica a fiecarui neam. Fiecare neam are o plasmuire anume – deci, prin el, Logos-ul cautator instituie o speranta anume de autorecuperare.

Si atunci, un Om-Spirit, un om care constituie (si instituie) locul geometric (ori, poate, punctul originar, vârtejul-matca nascatoare) al sensurilor existentiale ale unui neam, al cautarilor de fiinta spre Spirit ale unui neam (este cazul lui Eminescu-Logos National) – trebuie valorificat prin aceasta latura, absolut necesara autocunoasterii unui neam: LATURA PROFETICA. Ne putem afla pe noi însine, ca proiectare a unui destin colectiv pe axa viitorului (sau în atemporalitate), daca vom afla orientarea liniilor de forta ale Spiritului-Eminescu. Ce-si doreste, de fapt, ce întrevede Eminescu-Spiritul (Logos-ul national)? (Nu e vorba doar de clarviziunea, ci de intuirea – sau constituirea – arhitecturii naturale a Logos-ului specific, Logos pe care cel cu o viziune oculta îl poate trai efectiv, atemporal). Raspunsul la aceasta întrebare va rezolva scopul fiintarii noastre, ca neam. Mai mult: modul de fiintare va trebui revazut si corectat (reorientat) în functie de cel care ne este ARHETIP SPIRITUAL NATIONAL: Eminescu.

Latura profetica a unei opere-viziuni înseamna tocami capacitatea de revelatie (în trepte: revelatia eminesciana având drept consecutie revelatia noastra, dinspre forma-destin individual spre esenta-destin colectiv), Prin Logos, a Spiritului, ca finalitate a Logos-ului. Revelatia trebuie, cel putin pentru noi, cei în curs de initiere, sa reprezinte o conformatie, pe care s-o constientizam si fata de care sa rezonam, la care sa ne adaptam toate dimensiunile si actiunile fiintei.

Exista, deci, în eternitate (ca un dat, ca o arhitectura a unui estin trans-temporal), asa cum spune Mircea Vulcanescu, “o dimensiune româneasca a existentei”[4], iar continutul schitei fenomenologice pe care o propune acesta este foarte relevant, în sensul intuirii arhitecturii spirituale românesti (op. cit., p.85: “Sensul dimensional al existentei; Caracterizarea ei nationala; (…) Fiinta ca întreg: firea ca lume si ca vreme; Fiinta singuratica: întâmplarea, insul, Dumnezeu; Fiinta ca însusire: faptul si felul de a fi; Tagaduirea fiintei: opozitie si limitare; Nu exista nefiinta; Nu exista imposibilitate absoluta etc.). Iar ceea ce am afirmat mai sus, în legatura cu aspectul teleologic al universului si al neamului – face parte integranta, conform afirmatiei lui Mircea Vulcanescu (op. cit., p. 84), din viziunea româneasca asupra lumii: “… tot ceea ce exista în vreme, tot ceea ce se întâmpla, se înfatiseaza românului cu un caracter de aparitie, as zice de teofonie, de aratare, de vadire a unei lucrari transcognitive, care se savârseste în lume, peste noi, lucrare continuu creatoare, care se savârseste-n lume, si la care ochiul omenesc e numai martor” (Opinia noastra, în legatura cu ultimul segment al afirmatiei lui Mircea Vulcanescu, este ca, în mod inconstient, se savârseste o teurgie, o sinergizare a actiunii omenesti cu cea divina – energia având ca finalitate integrarea cât mai exact coordonata, cât mai fidela, a fiintarii individuale în arhetipul actiunii divine).

Mircea Eliade salveaza Europa spirituala a veacului XX prin conceptul fundamental de homo religiosus – concept prin care se reveleaza osmoza, cu sens transcendent, om-cer (divin) si se repun în functiune caile blocate ale sensului lumii (se reveleaza doctrina mântuirii, prin “eterna reîntoarcere”).

În acest sens si din acest motiv (mai ales ca Rasaritul european pastreaza arhetipul lui homo religiosus mai viu decât Occidentul) am insistat, în lucrarea de fata, asupra aspectului religios al fiintarii-e. Caci, vom spune dimpreuna cu marele dascal care a fost, pentru elita intelectuala interbelica, Nae Ionescu: “confesiunea face parte integranta si e, oarecum, determinata de plamada sufleteasca a regiunilor respectiv. Acesta este adevarul fundamental în problema natiunii si religiei: ele sunt realitati corelative”[5].

Sau, problema lui Eminescu-Spirit National, în cautarea identitatii lui supreme ar putea fi motivata de afirmatiile lui Vasile Lovinescu si pusa în termenii esoterici ai acestuia[6]: “Traditia primordiala, în migratia ei de-a lungul ciclului, de la habitatul strict polar la localizarea ei actuala în Orient, a avut în mod necesar popasuri intermediare succesive. Se pare ca una din cele mai importante (daca nu cea mai importanta) a fost etapa dacica. Chiar stiinta istorica actuala este înclinata acum sa creada ca habitatul primitiv al arienilor a fost o zona dinte Marea Baltica si Dunare, de unde a radiat spre Est, Vest si Sud. Prima coborâre, Nord-Sud, se poate indica printr-un ax vertical, Pol-Dunare, intersectând o linie orizontala, reprezentata prin paralela 45, care cum se stie trece prin tara noastra. Or, paralela 45 trece exact la egala distanta între Pol si Ecuator si este adevarat ECUATOR SPIRITUAL AL LUMII. De aici, ROLUL ASCUNS, DAR CRUCIAL, AL DACIEI. De aici, abundenta întrebuintare a cuvântului NEGRU, cu privire la tara noastra, mergând pâna a fi desemnata ca TARA A NEGRILOR, pentru ca NEGRU ESTE CENTRUL CRUCII SI ROMÂNIA SE AFLA LA CENTRUL CRUCII GEOGRAFICE DE CARE AM VORBIT MAI SUS”.

Consecutiv motivatiilor mai sus mentionate, consideram ca datoria unui exeget al operei poetice a lui Eminescu nu este sa confirme viziunea altor exegeti, sau a publicului cititor, asupra lui Eminescu – ci exegetul, constient de valoarea de ARHETIP (al spiritualitatii românesti) a lui Eminescu, are datoria de “a-l scoate” (de fapt, a-i confirma pozitia) pe geniul-Eminescu, pe Logos-ul National-Eminescu, în anistorie, în eternitatea-Logos, care-o este patrie (ceea ce Mircea Eliade spune despre nationalism, ca “sete de eternitate a României”[7], este valabil si pentru Logos-ul-National-Eminescu). A-i reconfirma, mereu, lui Eminescu, eternitatea – înseamna sa ai forta de a te reconfirma ca transindividualitate pe tine însuti, de a transcende omul din tine la valoarea (profetica, mistica si misionara) de neam.

Eminescu nu trebuie recunoscut, ci cunoscut. Mereu. Ca Revelatie. Exegezei care reuseste (sau nu reuseste!) sa sugereze Revelatia-Eminescu întru eternitate, nu i se cuvine atributul de adevarata sau falsa, ci: relevanta sau irelevanta, asupra vârtejului de eternitate româneasca, pe care îl impune neamului nostru opera poetica eminesciana.

Tot Mircea Eliade spune, în art. România în eternitate (op. cit., p. 129): “Trebuie sa iubesti România cu frenezie, s-o iubesti si sa crezi în ea, împotriva tuturor evidentelor (…)”. Deci, Mircea Eliade, geniul secolului XX românesc (si european), propune, prin iubire, revelarea României Oculte (“împotriva tuturor evidentelor”). Cu atât mai mult, nu i se poate refuza geniului tuturor secolelor românesti, si dinafara istoriei, lui Eminescu – tendinta de ocultism, în viziunea cosmica româneasca oculta* . Avem obligatia, fata de Spiritul-Eminescu (Logos National) sa renuntam la distantarea comoda fata de textul eminescian (distantare care ne permite continuitatea trairii în falsul si conventia fiintei istorice) – si sa-l citim, totdeauna “cu cheie” – sa ne topim, prin verbul eminescian, într-un vârtej “împotriva tuturor evidentelor”.

Vom porni sistematic, de la textele declarative eminesciene (articolele de ziar)[8], catre textele esoterice, initiatice, ale poeziei, pentru a descifra profetismul, vârtejul initierii întru sensul Logos-ului national românesc (“istoria” divina, caci, spune Eminescu[9]: “Istoria omenirii este desfasurarea cugetarii lui Dumnezeu”: deci, mereu, sensul istoric trebuie aflat într-un “dincolo”, ocult si teleologic).

Mihai Eminescu pronunta, sibilinic, în multe articole, expresia “misiunea istorica a românilor”, dar abia în articolul din 2 noiembrie 1879, Misiunea noastra ca stat, formuleaza explicit în ce consta misiune: “Trebuie sa fim un strat de cultura la gurile Dunarei; aceasta este singura misiune a statului român si oricine ar voi sa ne risipeasca puterile spre alt scop, pune în joc viitorul urmasilor si calca în picioare roadele muncei strabunilor nostri. Aici, între hotarele strâmte ale tarei românesti trebuie sa se adune capitalul de cultura din care au sa se ÎMPRUMUTE (s.n.) fratii nostri de prin tarile de primprejur, dimpreuna cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi” (op. cit., p. 213).

Ne permitem sa glosam asupra spuselor lui Eminescu:

a) misiunea românilor nu se realizeaza prin extensie, ci în intensivitate spatiala (“în hotarele strâmte ale tarei românesti”), într-o presiune centripetala care, singura, poate asigura transgresiunea (din spatiul fizic în cel spiritual); nu este o misiune aparenta (de agresivitate dilatatorie în plan spatial fizic), ci una ascunsa, pur spirituala, de centripetism calitativ-spiritual: “sa adune capitalul de cultura, din care sa se împrumute fratii nostri…”);

b) fiind o misiune de ordin spiritual, ea depaseste valoarea istorica (cel mult, face sa coincida doua puncte ale mitului dacic: Dacia profetizata de Traian, ori poate revelata lui Traian[10]). În plus aceasta misiune nu e propriu-zis a statului, care, cel mult, ca institutie, poate organiza si dirija mai repede, mai sistematic si mai eficient eforturile subterane ale neamului românesc. Citind mesajul de adâncime al textului, întelegem ca e misiunea tuturor celor care nu încalca dimensiunile ARHETIPULUI NATIONAL (ci se suprapun peste acesta), ale originaritatii spirituale mistice a românilor, ale existentei în eternitate a arhetipului spiritual românesc: “oricine ar voi sa ne risipeasca puterile [acest pronume ne marcheaza gradul de implicare organica a fiintei românesti, negând artificialitatea si abstractiunea statului] spre alt scop [alt scop ar fi cel inexistent în arhetipalitatea si în intesivitatea centripetala a spiritualitatii românesti: deci, nu cucerire spatiala, nu industrializare “americana” – “a fi american” e sinonim, pentru Mihai Eminescu, cu a nu avea nici o afinitate cu zona arhetipal-spirituala a lumii, a fi lipsit total de vocatia revenirii la esenta] pune în joc viitorul urmasilor si calca în picioare roadele muncei strabunilor nostri”;

c) misiunea anistorica a românilor nu este o dorinta eminesciana, ci o perceptie si o certitudine (“împotriva tuturor evidentelor”) – pe care doar profetii adevarati, traitori efectiv în anistorie, le pot avea: au sa se împrumute (exclude orice conditionare, orice punere sub semnul dubitatiei);

d) Eminescu dovedeste, în ziaristica, o rigurozitate, probitate si exceptionala eruditie într-ale faptelor, calitati care-l impun ca istoric cu o competenta de necontestat – dar istoria, ca desfasurare a cugetarii divine, trebuie sa intersecteze zona anistorica, sacra: aici, misiunea românilor (a Spiritului românesc) nu este doar de orientare a spiritului neamurilor vecine, din care sa împrumute (da fapt, caruia sa i se conformeze) “fratii nostri” (fratia spirituala trimite la viitoarea identitate spirituala, prin initiere) “de prin tarile de primprejur, dimpreuna cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi” (în convergenta cu Emil Cioran, cel de peste aproape un veac[11], el se gândeste, poate, la refacerea, în zona României a centrului spiritual oriental-bizantin, purificat de coruptia greceasca a Bizantului); dar, mai aproape de Eminescu-ocultistul profet, probabil ca este tot V. Lovinescu, care afirma întâi[12]: “pare bine stabilit ca Dacia a fost sediul Centrului Suprem, într-o vreme foarte îndepartata”, pentru ca apoi sa insiste spre o “actualizare” mitica: “prelungirea unei vieti initiatice pâna în mijlocul sec. XIX n-ar avea nimic extraordinar” (sugerându-se necesitatea reconsiderarii spirituale a României si în sec. XX) – V. Lovinescu fiind confirmat si de celebrul etnograf si istoric contemporan Marija Gimbutas: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa (…) trebuie ca de acum încolo sa recunoastem importanta spiritualitatii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre”);

e) existenta, în anistoric, ca “strat de cultura la gurile Dunarei” înseamna atât dizolvarea hotarului spre Orient al Imperiului Roman (deci, reintrarea Europei în vechea axa spirituala indo-europeana, care uneste Tibetul cu Atlantida), cât si stapânirea axei mistice a Dunarii (Istrul sacru), prin stapânirea “gurilor [duhului] Dunarii”: Dunarea traseaza, acvatic, axa orizontala Vest-Est, intersectând-o cu axa mistica verticala Nord-Sud (Baltica-Mediterana, Hyperboreea-Atlantida si Ecuatorul). Dacia anistorica si românia istorica fuzioneaza într-o FUNCTIE MITICA, aceea de resacralizare a spatiilor eurasiatice. DE CANDELA A RESPIRITUALIZARII LUMII TERESTRE, „LUMINA DIN LUMINA, DUMNEZEU ADEVARAT DIN DUMNEZEU ADEVARAT”. Împaratul Traian devine si el o FUNCTIE MITICA (este intuit ca posesor al clarviziunii, al unei viziuni mitice si, totodata, ALCHIMICE, asupra spatiului spiritual terestru, în globalitatea sa: Roma va trebui sa re-vina la OBÂRSIA DACIA – la fel si Lumea Tertestra!).

Trecuta în registru poetic, structura Logos-ului, topita în simboluri, se apropie si mai mult de Spiritul neamului, ca functie (misiune): (I-, 212-123, Andrei Muresanu) “Mai tare e-acea stânca ce a trecut martira / Prin vijelii mai multe – Popoarele barbare / Ce-au cotropit românii sub vijelii marete, / Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, / Dara si trecatoare ca ele. Iar stejarul / Poporului meu tare ridica si-azi în vânturi / Întuncata-i frunte si proaspata lui frunza. / În lume sunt popoare cuminti si fericite, / Si ma-ntreb ce soarte sa doresc la al meu? / Si-un gând îmi vine aspru, adânc, fara de mila / Si sfarmator de lume – Nu, nu! N-as vrea ca alte / Popoare sa mai fie c-al meu – nu merit ele / Sa-i semene. Poporu-mi menitu-i ca sa fie / Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire / Pentru a lui viata, – O, natie iubita! (…) voi sa te vad, iubito, nu fericita – MARE!”.

Vijelia, la Eminescu, nu poate sa-si dezvolte semantica în câmpul sublimului (vârtej creator), decât prin corelative semantice. Aerul trebuie sa aiba, totdeauna, un corelativ în apa-potop, sau apa-cristal-grindina (în Scrisoarea III, vijelia “ca potop ce prapadeste”, “grindin-otelita”), sau în mineral-stânca, coroborat, la rândul sau, cu finalitatea Pisc-cu-Mag-Foc (I-291), Povestea magului: “Deasupra astui munte cu fruntea sterpita, / Deasupra de lume, deasupra de nori, / sta magul; priveste furtuna pornita (…) vuind furtunoasa-i si strasnica arpa / Trec vânturi…”). Asa se întâmpla si în exemplul citat: vijelia nu are încarcatura sublima si utila în sine (popoarele barbare, ca vijelii fara suport acvatic, mineral etc., nu sunt întemeiate, sunt trecatoare, nefiind corelate cu vreo esenta) – ci realizeaza proba rezistentei (implicit, a creatiei initiatice a) mineralului stânca: poporul român.

Stânca si stejarul sunt corelative în câmpul semantic cu mare autonomie al stabilitatii, sublimului, divinului. Despre stejar se spune[13]: “Gestul tragic al Regelui Decebal are loc sub stejar. Acesta era un copac sacru, pe care fusese rastignit însusi Zalmoxis. Atins de sageata ucigasa, tânarul zeu exclamase, cu ochii catre cer: «Helis, Helis, alamus aba tani!» [ciudata asemanare cu aramaicul: «Eli, Eli, lama sabachtani!», al lui Iisus], adica «Doamne, Doamne, glorie Tie!»; se spune ca acestea au fost si ultimele cuvinte ale lui Decebal si ale celorlalti viteji, ucisi în lupta sau sinucisi. Getii numeau stejarul Usta-Daema (=Frunze dantelate) sau Carambis (=Încoronatul). Ca si geto-dacii, românii venereaza acest falnic arbore, si uneori doresc sa fie înmormântati lânga el.”

În viziunea eminesciana, deci, poporul-stejar al românilor este sacru. E vorba de o sacralitate menita (“poporu-mi menitu-i sa fie …”), dar si câstigata, confirmata si reconfirmata, printr-un fel de teurgie necesara, dorita, dar pusa sub semnul tragic al non-implacabilului în istoria explicit-evidenta (s-ar putea ca arhetipalitatea implacabila sa nu devina relevanta în istorie, si atunci: “Mai bine stinge, doamne, viata gintii mele, / Decât o soarta aspra din chin în chim s-o poarte, / Mai bine-atinga-i fruntea suflarea marii moarte!” – halele marii sunt zona arhetipurilor, unde, la ospat, stau Odin, Decebal – si, probabil, toti zeii pantheonului daco-germanic). În aceasta istorie, arhetipul poate sa nu aiba relevanta. Dar anistoria confirma identitatea sublima Logos (ginta româna) – Spirit Atotînglobator. Menirea poporului-stejar este stabilita în anistorie. Mai ramâne ca, prin teurgie, arhetipul sa devina, în istoria profana, poporul altfel, poporul ales.

Poporul-stejar sacru, consecutiv, este si un popor al minunii unicitatii: el, si nu celelalte popoare, a avut parte si de cele mai relevante (“turbate, aspre”) încercari – dar, tot el, si nu altul, si-a pastrat “proaspata frunza” (corelata cu genialitatea genuina: întunecata frunte). De aceea, menirea lui nu poate si nu trebuie sa fie asemanatoare cu a nici unui popor: “N-as vrea ca alte / Popoare sa mai fie c-al meu – nu merit ele / Sa-i semene”). Deci, e vorba si de merit teurgic (contopit cu menirea, din arhetipalitate). Menirea (dar si meritul) cer poporului român sa fie altfel. Misiunea poporului-stejar este, deci , una speciala, cu totul diferita de toate menirile. Nu te sa fie un popor fericit-echilibrat (“Eu nu cer fericire…”), nu are o menire evidenta-exoterica, împlinita uman (caci, la modul uman, fericirea este dorita, închipuita etc. de indivizi c punct terminus al nazuintelor fiintei), ci transuman, esoteric. Poporul român, în viziunea eminesciana, nu este, deci, o realitate fiintiala, ci trebuie sa fie mare si altfel (mare – maretie aspatiala, spiritual-oculta). Poporul român este menit, deci, unei existente paralele cu cea fiintiala: unei existente mistice, existenta în care fericire-nefericire sunt termeni lipsiti de semnificatie.

Si daca este singurul care are astfel de menire, si daca este popor-stejar, deci axis mundi – înseamna, pe cale de consecinta, ca menirea lui implicita este sa dea semnificatie celorlalte popoare, lipsite de vlaga divina – sa dea semnificatie lumii, cosmosului. Poporul român este poporul sacru, contine salvarea lumii întru semantica sacra.

Profetismul eminescian trebuie vazut în întreaga poezie – dar, mai cu seama, în poeziile cu adresa precisa la fibra speciala, sacra, a “gintei” române: Scrisoarea III, Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie si, fireste, în geografia sacra a Daciei, din Memento mori – “Bratele nervoase, arma de tarie. / La trecutu-ti mare, mare viitor”. Pentru Eminescu, spre deosebire de E. Cioran al zilelor noastre, TRECUTUL ROMÂNIEI ESTE O COMOARA SACRA, fata de care viitorul se raporteaza ca forta reînviata de a revela, din nou, ceea ce deja este înscris (proiectat), ca informatie si menire mistica, în celula eterna a neamului românesc. Bratele de tarie nu sunt decât metafora revelatiei spiritului activ (nervoase) în structurile aparente-fenomenale (brate), spiritul dând finalitatea (suprastructura, transmaterialitatea arma DE TARIE: singularul suportatului, arma, fata de pluralul suportului presupus: brate, schimba, de fapt, în plan semantico-sacral, ordinea implicarii: arma de tarie, ca finalitate exprimata si împlinita a Spiritului, da sens si relevanta sacrala bratelor si nervozitatii-tensiune creatoare a bratelor fenomenale).

Cupele dionysiace contin vin ca fierbere a vinului, si apoi ca vin disparent în starea de spumegare-foc spiritual: spumege pocalul (prioritar absolut a devenit Potirul Graal-tinta spirituala finala, spumegare-flacara mistica, prin transsubstantierea vinului). Este clara dubla implicare, în imaginea artistica: a-pagâna-bachica (si ritualul bachic-dionysiac, ca si cel eleusin, continea mistica transfigurarii si transsubstantierii) si crestina (transsubstantiere euharistica, reînnoitoare vesnica a ciclului vietii, prin efervescenta paroxistica a Spiritului).

Razbunarea nu-si are un obiect profan, o delimitare în istorie – ci-si are esenta si finalitatea în mit si ritual: a) este vis de razbunare (visul fiind zona activata a arhetipurilor); b) obiectul razbunarii, ca ritual de preschimbare (re-schimbare) în bine a raului este hidra (“idra”), ca simbol al materiei-Prakrti, proliferata haotic, ca si capetele hidrei – iar spada fumegânda face parte din vechile ritualuri exorcizatoare, tinând de legenda Sfântului Graal, de lupta Cavalerului Potirului contra demonului (Dusmanul-dragon) – sângele-foc retranscende fiinta (prin scaldatul în sânge de dragon, se dobândeste invulnerabilitatea).

Iubirea si Pacea, sub semnul Îngerului (“Îngerul iubirii, îngerul de pace”) reconfirma ideea ca menirea ROMÂNIEI-DACIEI HYPERBOREENE este respiritualizatoare, prin rearmonizare paradisiaca, a Cosmosului invadat de Dusman-Demon (Ormuzd-cel-Rau). “Guste fericirea raiului ceresc”, Dacia Hyperboreeana este un spatiu ritualic, un templu al sintezelor cosmice, reordonând ceea ce Dusmanul-val uitase-evitase sa reîntoarca în stânca-Dumnezeu: “Fiii tai traiasca numai în fratie, / Cu-a noptii stele, ca a zilei zori [fiii hyperboreeni, fiintei transcense în constelatii zodiacale si în eternul început de ciclu fiintial: zori],Viata în vecie, glorii, bucurie, / arme cu tarie [bratele – suporturi ale fortei spirituale au fost parasite definitiv în favoarea fortei pure spirituale, nedisimulabila în suport si suportat: “arme cu tarie], suflet românesc, / Vis de vitejie [în loc de vis de razbunare: exorcizarea s-a realizat prin Logos-ul cu finalitate resacralizanta, apocatastaza s-a împlinit prin Logos Spiritualizat, dusmanul si ritualul spadei fumegânde si-au suspendat semnificatia, pâna la urmatorul ciclu fiintial].

(Eminescu nu intra, neaparat, în opozitia poet imatur-poet matur, ci receptorul poeziei sale intra în opozitia adecvat-neadecvat la Logosul specific).

În legatura cu Scrisoarea III este necesara remarca: chiar daca în articolele de ziar din Timpul apar sintagme care vor avea o transpunere aproape identica în versul poetic – în niciun caz valoarea si functia spirituala ale sintagmelor nu vor ramâne aceleasi – cele din poezie cu cele din ziar. Transgresarea semnificatiei sintagmelor în contextul poetic suspenda în mod absolut realitatea structurata discursiv în rândul de ziar – si lectura de profunzime a poemului trebuie sa fie înscriere, fara conditionare, în ritualul Logos-ului sacru, cu consecinta imediata: structurarea unor linii simbolice de profunzime arhetipala. Nu vor interesa, deci, opinia politica si gradul sau modul de absorbtie a realitatii de catre Eminescu, ci care este peisajul mitic daco-român (hyperboreean, consecinta intersectarii axelor spirituale terestre în zona Dacia fiind stramutarea polului spiritual terestru), pe care Eminescu ni-l propune ca model de integrare dinamica în arhetipul national românesc.

1. Arhetipul spatial-mitic al Daco-Hyperboreei este redat prin sintagma “De la munte pân’la mare si la Dunarea albastra” (axa spirituala-munte, având ca zone de atractie-respingere, ca hotare spre / dinspre zona de-spiritualizata, decazuta: mare-Dunare. Dunarea este Styxul si apa Lethei-Uitare, unde orice încercare de agresiune a maleficului este stopata – trimitând formele dezenergetizate ale maleficului spre retopire si recoformare în creuzetul Graalului: potop-mare “Dunarea sa-nece spumegând (izotopie semantica: “spumege pocalul” – Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie) a tale osti”; “ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata (…) înspre Dunare o mâna” – potopul este functia sângelui din Potirul Graal, prin care se introduce Spiritul în vârtejul de reconvertire la valorile Absolutului).

2. Furtuna malefica (fara temelie în stânca, apa, foc) a lui Baiazid este stopata, pentru recovertire în vijelia-potop (“Mircea însusi mâna-n lupta vijelia (…) ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata”). La Dunare: “Pân-în Dunare ajunge furtunosul Baiazid”. E-o furtuna a nisipului-sterilitate, ajunsa la hotarul spre fertilitatea divina. Mai exact, este marcata limita neputintei formelor desemantizate, prinse în vârtejul haosului, limita de la care, circular, se va conforma cosmosul, urmând re-initierea prin axa sacra, odonatoare: codrul de stejari (cum am mentionat mai sus, stejarul este copac sacru al geto-dacilor, “suna codrul de stejari” marcheaza orfismul ordonator al AXEI-STEJAR-ZALMOXIS, iar legenda despre rastignirea cristica a lui Zalmoxis pe stejar sugereaza ca stejarul contine, în imaginea sa, ARHETIPUL CICLICITATII COSMICE).

3. De observat, în Scrisoarea III, împartirea arhetipurilor în a) forte lunar-nocturne, aparent pasive, de fapt latente, temelii cosmice: Luna, ca întemeiere, prin resorbirea în copacul-axis mundi (“ea se-ntuneca…dispare; / Iar din inima lui simte un copac cum ca rasare”), sau Basarabii sau Musatinii din umbra (“Ramâneti în umbra sfânta, Basarabi si voi Musatini”) – dar din umbra sfânta ei continua sa se exercite mitic, ca întemeietori, structuratori, orientatori (“Descalecatori de tara, datatori de legi si datini”), caci corelativele lor semantice, plugul si spada, muntele-Dunarea-Marea, sunt corelative cu actiune în eternitate. Indiferente fata de invaziile periodice ale maleficului, plugul stimuleaza creatia, spada ramâne axa spiritualizatoare si exorcizatoare (a se vedea si spada fumegânda din Ce-ti doresc), iar muntele-Dunare-Mare sunt hotare arhetipale, nepercepute, în esenta lor functionala, decât în planul mitic (deci, indiferente la flucutatiile spatial-politice ale istoriei: Dunarea îneaca ostile negre, pentru transmutarea alchimica în ostile albe-solare); b) forte solar-diurne, agresive: Mircea, ca transfigurare a nocturnului codru (stejar) cu constelatii – în vijelie solara (“zid înalt de suliti”) si acvatica (ca potop…, ca mare…); Fiul mioritic si manolic (înscris în nunta-hierogamie cu draga din codrul cu constelatii, draga care est pod magic între maleficul partii a doua a poemului si sublimul partii întâi-final: draga de al Arges mai departe este zidita în codru sacru, pentru a împaca contrariile, pentru a uni în Templu Cosmic, muntii cu fulgernimb de biruinta (Baiazid-Fulgerul, trecut în semn heraldic)[14] cu mlastina infernala (canalia de uliti-labirintul, stâlp de cafenele-talpa Iadului coruptie Logos-ului, dizarmonizarea formala si falsificarea esentei: monstrii batracieni-saurieni (bulbucatii ochi de broasca), cocosati, “cu privirea-mparosata” etc. – fiind expresii al e Logos-ului falsificat esential; “având în ei moneda calpa” – soare de-solarizat, deviat spre saturn; nebunia este înjosire a Logos-ului, în bâlbâiala si sclavie (ilotii)-sclavie fata de mlastina infernala. Soarele-Apollo penduleaza între simulacrul de ascundere (de fapt, ascunderea Basarabilor-Musatinilor este tulburarea periodica a ordinii cosmice) si prezumarea unei agresiuni exorcizatoare, invocate si însriindu-se în logica ciclicitatii sectiunii mitice: Tepes, focul care sa retopeasca aberatiile formale în temnitele-cuptoare alchimice. De ce sunt doua “temniti large”? Înainte de nunta alchimica Soare-Luna, este necesar un preludiu alchimic, o pregatire separata a celor doua forte complementare. Categoriile de smintiti, respectiv misei – nu sunt categorii morale, în primul rând, ci categorii mitice: smintitul este cel deplasat de la ordinea si directia fireas
ca – deci, trecut din zona solara, în cea lunara, sau invers; Miselul este
saracitul, ticalositul, caruia trebuie sa i se faca o transfuzie esentiala, sau, mai curând, sa i se aplice reconversiunea: din saracit de bine, sa devina saracit de rau, din saracit de Dumnezeu, sa devina saracit de Diavol, din saracit de duh-spirit, sa devina saracit de materie. Oricum, în final va fi un singur creuzet, o singura nunta alchimica: si creuzetul reconversiunii (puscaria), si creuzetul reorientarii (casa de nebuni) se contopesc în dimensiunea FOC (sa dai foc).

În concluzie, Scrisoarea III reaminteste ca Dacia-Hyperboreea este, de fapt, SPATIUL NUNTII MIORITICE-ALCHIMICE DINTRE SOARE-LUNA.

4. La o analiza mai atenta, sunt amanunte care se dovedesc esentiale,. Functia spirituala a Daciei-Hyperboreei: toata Scrisoarea III este în fapt, descrierea cuptorului alchimic:

a) totul este supus reconversiei: tot ce este vecin cu eternitatea este eternitate, deci repetitia tot-toti (“Tot ce-n tarile vecine…/ Tot ce-i însemnat… / Tot ce e perfid… / Tot Fanarul, toti ilotii, / Toti se scursera…”) marcheaza suprema sinteza cosmica negativa. Sa nu uitam ca, în cuptorul alchimic, se produce starea de putrefactie umeda generalizata, pentru a marca haosul originar, punct din care se produce reconversia-regenerarea. De aceea, smintit, stârpitura, pata putrejunii, perfid, lacom, Fanar, iloti, flecari, gagauti, gusati, bâlbâiti, famen (în alchimie se lucreaza cu embrioni “avortati”-întorsi, pentru a obtine împlinirea-încoronarea solara), lupanare (Prostituata-Hermes) etc. – sunt elemente absolut necesare (prin paroxismul putridului, degradarii umede-corupte, la care au ajuns) în procesul alchimic. Nimic nu poate deveni aur-piatra filozofala, daca nu a trecut prin infernul-mlastina, prin faza ultima de decadenta.

Iata, deci, suprema speranta-mai mult, suprema credinta, ascunsa sub suprema deznadejde. Neamul nostru este salvat a priori, tocmai pentru ca a atins ultima si cea mai dureroasa, mai degenerativa treapta a Logos-ului. Initierea completa este posibila doar aplicata Spiritului care s-a supus cu desavârsire la cele mai teribile probe. Neamul nostru a trecut aceasta faza – deci are dreptul nu la o fericire trecatoare – ci, asa cum spune Eminescu în Andrei Muresanu (I-206), are dreptul la maretie (nu fericita-mare!), adica la gloria divina, la sacralitate. Este neamul sacru, catre car vin, spre reconvertire solara, toate neamurile-umbre putride, labirintice etc. ale etapei de evolutie spirituala în suprasensibil-Pamânt.

5. Actiune de a roi. Copiii de suflet ai lui Allah si spahii (oamenii-cai, centaurii lunari, cu functie psihopompa) se raspândesc în roiurila Rovine în câmpii” (rovine-mlastina putrida).

Apoi, “Calaretii împlu câmpul si roiesc dupa un semn” – aceasta în faza apocatastatica- “Si în caii lor salbatici bat cu scarile de lemn” (LEMNUL-STEJAR). Albina este insecta sacra (solara, la fel ca scarabeul la egipteni). Roitul este o constanta, atât în faza lunara (ienicerii si spahiii vin de-ntuneca pamântul), cât si în faza solara (lanci scânteie lungi în soare, arcuri [cercuri solare] se întind în vânt) a operatiei alchimice, în care furtunosul (Baiazid dezagregat în furtuna de nisip-haos nocturn) se transmuta în Leu (semn al soarelui), si apoi în Mircea-vijelie-cu-grindina-otelita (piatra filizofala-cristal) prin care este învins Styxul (grindina otelita, mânata înspre Dunare, reinstaureaza sirurile cosmice: armia româna – arhanghelii revin, ca paznici ai Edenului: oastea se asaza, substituind, “soarele care apune”.

6. Ca o consecinta a celor remarcate mai sus, trebuie subliniata valoarea oculta a Daciei Hypeboreene, valoare de Kara-Iflak (centru ocult, “negru”), dar si valoare oculta solara (centru cult, “alb” – de iradiere a lumini spirituale). “vin de-ntuneca pamântul la Rovine în câmpii”: cei care vin, provoaca revelatia spatiului-centru ocult, negru. Deci, actiunea lui Baiazid este revelatorie, asupra valorii de centru negru (lah-vlah, etiopian-fata arsa), a spatiului mitic Dacia-Hyperboreea. Tot datorita actiunii lui Baiazid (cu functia Spânului-Piatra de care se încearca si se caleste rezistenta spirituala a celui-care-se-initiaza, Harap-Alb), se reveleaza simplitatea-Logos Sacru a spatiului-om: Mircea – “atât de simplu, dupa vorba, dupa port” (Logos si Actiune-în-înfatisare sunt simultane, în zona miticului); se reveleaza Monarhul Ascuns-Christos, care este Mircea, ca functie mitica. “De nu, schimb a ta coroana într-o ramura de spini” – înseamna ca cercul solar chiar are valoarea de ramura cristica, creanga de aur si creanga de spini (concomitent): suferinta-înjosire pentru înaltare a lumii în lumina mântuirii; se reveleaza Mosneagul-ciot si Mosneagul-toiag (atribute ale Magului Âthman-Radacina si Pisc a toate, dar si atribute ale virilitatii Demiurgului, a Focului din Lemnul Prometeic, sau din Stejarul Zalmoxian).

Deci, Baiazid va stimula si explozia-iradiere, ca centru spiritual alb, a Daciei-Hyperboreea: “codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium” – dupa care urmeaza revelatia spatiului constelatiilor (capete pletoase, coifuri lucitoare) si al solaritatii biruitoare (de la lanci, sageti – pâna la fulgerul ca nimb de biruinta al Muntilor – Munti din care, ca si în Memento mori, izvorasc luna si stelele, izvoraste cosmosul-Eden).

7. Desi hermeneutica textului Scrisorii III ar putea lucra la infinit, trebuie sa ne limitam. Este vorba de rezumatul procesului dinamic de sacralizare a Daciei Hyperboreea – rezumat continut în partea mediana a partii I.

Baiazid vorbeste de un alt tot (tot ce sta…) decât cel putrid, din parte a II-a a Scrisorii III: este vorba de un ciclu alchimic epuizat, de o anamneza a alchimiei centrului sacru Dacia Hyperboreea: “Toata floarea cea vestita a întregului Apus, / Tot ce sta în umbra crucii, împarati si regi s-aduna / Sa dea piept cu uraganul ridicat de semiluna. /S-a-mbracat în zale lucii cavalerii de la Malta, / Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, / Fulgerele adunat-au contra fulgerului care / În turbarea-i mânioasa a cuprins pamânt si mare. / N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna de a face, / Si Apusul îsi împinse toate neamurile-ncoace… / Zguduind din pace-adânca ale lumii începuturi / Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, / Se miscau îngrozitoare ca paduri de lanci si sabii, / Tremura înspaimântata zarea de-ale lor corabii”.

Acest pasaj trebuie pus fata în fata cu cel care contine în Logos-ul-Mircea (alt ciclu alchimic pentru alcatuirea sacralitatii Daciei Hyperboreea): “Dupa vremuri multi venira, începând cu acel oaste / Ce din vechi de pomeneste cu DARIU [negru à dinspre Rasarit] a lui Istaspe; / Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod, / De-au trecut cu SPAIMA lumii si multime de norod; / ÎMPARATI pe care lumea nu putea sa-i mai încapa / Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamânt si apa – Si nu voi ca SA MA LAUD [imperial], nici ca voi sa TE-NSPAIMÂNT [infernal], / Cum venira, se facura toti o apa si-un pamânt. / Fenomenal falesti ca înainte-ti rasturnat-ai valvârtej / Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji? Tu te lauzi ca Apusul înainte ti s-a pus? / Ce-i mâna pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus? / Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier. / A credintei biruinta cata orice cavaler”.

Baiazid si Mircea sunt ipostaze paradigmatice ale aceluiasi spatiu sacru de intersectare a axelor spirituale Vest-Est, Nord-Sud (cu accent, aici, pe axa Vest-Est, Apus-Rasarit, Negru-Alb). Lumea nu poate fi deschisa, decât ca ipostaza mistica, dupa coacerea în athanor. Atunci când Baiazid spune: “Când lumea mi-e deschisa”, marturiseste ca el este paznicul îmbatrânit-epuizat (nu batrân-întelept) al templului Daciei-Hyperboreea: el, Baiazid, a lasat deschisa poarta catre malefic, a suspendat functia arhanghelilor (a suspendat functia ciotului-toiag, spada fumegânda, fulger împrejmuitor al Edenului). Ceea ce spune el nu este, în fapt, o lauda, ci povestea (mitul) tragediei cosmice a unui ciclu epuizat, a unui ciclu imperial, în care lumina a atins paroxismul si, apoi, din care au fost extrase creanga de aur (axis mundi) si Râul Demiurg – deci, s-a produs desacralizarea.

Este absolut impresionanta si unica în literatura esoterica româneasca aceasta viziune panoramica asupra dinamicii de împlinire si decadere a sacralitatii unui spatiu central, “buric al Pamântului”. Vom încerca (dar deloc convinsi de forta elocintei noastre) sa talmacim acest tablou sublim si tragic, evocat (si revelat) prin versul eminescian (Logos-vers prin care, în simultaneitate mitica, intram în raport anamnezic cu o existenta trecuta si viitoare a Spiritului nostru).

La început, a fost continuitatea fulgerului: prepozitia contra înglobeaza în ea toata lupta care s-a dat pentru ca Adunarea energiei pe axa Rasarit-Apus (India sau Tibet, acolo unde salbateci negri cu topoare-fulgere (Memento mori, p. 248) cu masti-fete zeiesti (LUP-DACI, URS/URSITA) – pâna la zona Hesperidelor cu mere de aur, sau zona Atlantida, unde, spune R. Steiner, oamenii focului, deci ai fulgerului, întruchipau existenta cristica) sa însemne continuitatea, suprimând devierile corupatoare, vlaguitoare de solaritate. Traseul descris este dinspre Apus-alb catre Rasarit-Negru. Apusul Soarelui si Semi-Luna s-au întâlnit: crucea figureaza intersectia axelor magice ale geografiei sacre, intersectie în Dacia-Hyperboreea, centrul energetic sacral al universului: semi-luna asteapta completarea cu semi-soare, adica, mai exact, luna si soarele care se asteptau, presupunându-se reciproc, s-au întâlnit în nunta alchimica. Athanorul era Daci-Hyperboreea. Turbarea furtunoasa a pamântului si apei (pamânt-mare) reprezinta spirala cosmica, turbillonul demiurgic. Este marcat si haosul originar a) prin starea de spaima b) prin pacea adânca a începutului (în Scrisoarea I: eterna pace, care reîncepe, mereu, ca “prapastie, genune” etc., a spaimelor, a nelinisti dinainte de acel “FIAT LUX”, reprezentat prin punctul de miscare). Aici, în Scrisoarea III, paduri de lanci si sabii reprezinta fuziunea lunarului-paduri cu solarul-lanci de sabii, în functia punctului de miscare: creatia, zguduirea pacii adânci si conversiunea în razboiul alchimic al creatiei. Înnegrirea (orizontului) înseamna marcarea centrului ocult, a athanorului în care se aduna si se lupta, întru nuntire, Luna si soarele – codrii cu pustiurile, împaratii si regii (solari), sintetizati în coroana tripla (spiritualitate-temporalitate-ordine) a papei si în lucirea-fulger a Maltei cavalerilor Templului – cu uraganul lunar (“uraganul ridicat de semiluna”. Toate neamurile au fost împinse încoace, adica la intersectia axelor, la limita de continuitate a fulgerului sacru. pe atunci RÂURI-RÂURI (râul Demiurg) si CODRII (creanga de aur asigurau sacralitatea spatiului).

Ce s-a întâmplat? Ceva simplu, despre care Frazer vorbeste în Creanga de aur ; preotul templului a îmbatrânit, Baiazid, din preot hiperbolic al lumii începuturilor si al codrilor, devine, la modul litotizant, preot al taberelor strânse (fara brâul-fulger), preot al frunzelor si ierbii (trunchiul stejarului sacru a disparut, si, odata cu el, creanga de aur). Ura lui este, în fapt, recunoasterea neputintei, iar evidentierea de catre Baiazid, a lui Mircea-ciot, Mircea-toiag – este recunoasterea implicita a pierderii, de catre Baiazid, a acestor atribute viril-demiurgice. Calul care paste ovaz din altar (desacralizarea în domestic) înseamna castrarea Pegas-ului-fulger – se pierde semantica calului-fulger, calului-stea, calului-râu, si se decade spre stricta functie psihopompa: calul mortii, care îl scoate din scena mitica pe decapitatul paznic, pentru a-l lasa pe tânarul paznic (tânar cu axa vie, mosneag – ca grad de initiere), paznicul Mircea.

Daca Baiazid-paznicul ciclului epuizat al Daciei-Hyperboreei era purtat de biruinta (în loc sa stapâneasca el însusi biruinta), adica era dezradacinat, devenind o furtuna fara spatiu pentru efect al furtunii – în schimb, Mircea este domnul (sarab-ul (cf. V. Lovinescu, Creanga si creanga de aur, p. 132: sarab = Soare, Principe, Sef, iar ba = tata, Sef, deci tot Soare)). El are Dunarea ca Styx-cerc care pazeste, asemenea fulgerului-piatra filozofala-grindina otelita; Edenul, templul-Dacia re-edenizeaza. Ce spune Mircea, deci ce face Mircea? El recita acelasi mit, aceeasi liturghie – care intra în raport de sinergie cu actiunea de exorcizare a templului, prin batalia (cu forme apocatastatice) din mlastina, spre nimbul muntelui. Traseul descris de mitul spus-activat de Mircea (deci: mitul Mircea) este orientat invers, dinspre negru spre alb, dinspre Rasaritul Negru (ocult) – Darius, catre Apusul-Alb (ostile leite-n zale de-mparati si de viteji, osti reînviate, ca fulger al Crengii de aur, înlocuind ostile frunza si iarba; capetele pletoase si coifurile sunt substituite semantice ale Stejarului si ale Soarelui-Lunii-Constelatiilor). Venirea spre centru, Dacia-Hyperboreea se face, în mod initiatic, prin durerea podului-scara de foc (deci, refacerea Fulgerului). Dariu al lui Istaspe este Negru Împarat (Mircea devenind Alb sau Vedre Împarat, caci este domul Râului si al Ramului), este originea mistica a actului demiurgic. Ca si în mitul spus-activat de Baiazid, la temelia templului sacru sta spaima lumii. “Împarati pe care lumea nu putea sa-i mai încapa”- sunt craii mistici, initiatii care au durat podul scara de foc, deci si-au depasit limita-lume profana, s-au simtit atrasi (ireversibil, pâna la depersonalizare si reconvertire în sacralitate) spre templul-spatiul sacru al Daciei-Hyperboreei (ei nemaiîncapând în lumea fenomenala).Si aici, nu putem fi de acord cu interpretarea erudita, dar simplificatoare[15] a lui P. Caraman, la studiul Pamânt si apa (contributie etnologica la studiul simbolicei eminesciene – studiu în care se cauta semnificatii doar în istoria profana; a cere pamânt si apa, pe de-o parte înseamna a cere sa fie primiti ca stapâni într-o lume si asupra unei lumi; a se face toti o apa si-un pamânt (de observat inversarea termenilor ecuatiei simbolice) înseamna ca s-au lasat retopiti ca personalitati profane, restructurati fundamental, spiritual, initiatic, dinspre apa-limita initiatica, spre Pamântul-Munte, finalitate a initierii. Si totul se face, în aceasta etapa a restructurarii spirituale spre sacralitate – în afara spaimei originare si a laudei imperiale (deci, de paroxism si epuizare a luminii): se face “la mijloc de rau si bine”, în Insula Fericitilor, în stadiul de Dacia Felix (Dacia Alba, centru de iradiere spirituala, centru în care cosmosul întreg este replamadit, sub semnul divin al Râului Demiurg si al Ramului-Creanga de aur), care este Zidul-munte al iubirii de mosie, premiza si corelativ al pacii edenice, evocata si în Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie: “Îngerul iubirii, îngerul de pace …”.

Asupra geografiei sacre a Daciei-Hyperboreea, din Memento mori, nu mai insistam , caci i-am dedicat un capitol aparte, în aceasta lucrare. Doar trei aspecte le-am reaminti: singurul spatiu sacru (dezvoltând semantica sacra în toate directiile – cer, pamânt, eden si mare – mare subterestra, acolo unde caii marii stapânesc) care se coreleaza cu Nordul (si el, tronând pe stânca, având chipul nimbat cu stuf de raze ceresti si picioarele în athanorul marii – deci, Dacia este centru pe axa N-S;

b. Dacia, cu zeul Zamolxe fulgerat, este pe linia de continuitate între Nord si Sud (Odin are sulita-fulger, cu care uneste, prin aruncarea ei, Nordul cu picioarele de granit în fundul marii – cu Sudul – Tibrul receptacul-sicriu al Credintei pagâne, transfigurata alchimic în crestinism – cruce de aur, deci tot fulger, Revelatie). Sa nu se uite ca Nordul esoteric este locul de origine al Soarelui-Divinitatii (deci, se înscrie ca izotopie semantica, pe axa Rasarit-Apus – axa mântuirii lumii prin lumina).

c. Roma, prin Jupiter, stimuleaza valentele cristice ale Daciei-Zamolxe: fulgerul cu care tocmai îl rastigneste pe Zamolxe este tocmai revelatia punctului de intersectie a axelor Crucii Cosmice: Zamolxe va trece în mare, deci se va identifica semantic cu Nordul, si el rastignit pe crucea lumii. Zamolxe fulgerat-rastignit sugereaza mutarea centrului energetic al lumii din Hyperboreea Hesperidelor, în Dacia. În schimb, Zamolxe devine izotopic semantic cu Crist – cu ritualul cristologic: coborât, în ipostaza Decebal, în halele marilor, sinergic cu Odin, el se constituie în Resurectia—Arhetipul transcenderii prin Frumusete (Odin si Poetul).

De subliniat acum, în finalul expunerii noastre, ca profetismul eminescian se deosebeste profund de profetismul interbelic:

a. daca dintre discipolii lui Nae Ionescu, Emil Cioran se distinge ca adept al unei misiuni politice si spirituale românesti, în istoria lumii, misiune caracteristica printr-o dezicere totala de traditie si printr-o explozie de fanatism, de frenezie si patetism febril, care ating limitele unei agresivitati disperate si chiar amenintatoare (“O Românie fanatica este o Românie schimbata la fata . Nu pot vedea destinul României decât patetic – România are enorm de învatat de la Rusia (…). Noul Constantinopol sa nu fie un obiect de visare politica, ci un obiectiv urmarit zi de zi, cu pasiune si drama (…).Nu vreau o Românie logica, ordonata, asezata si cuminte, ci una agitata, contradictorie, furioasa si amenintatoare”), daca Nae Ionescu însusi, apoi Mircea Eliade, în continuitatea gândirii maestrului sau, mare filozof si nationalist, profetizeaza o stare de imperialism cultural, imperialism spiritual al României (deci, o dezvoltare volitiva si agresiva – dar cel putin, în cazul Nae Ionescu-Mircea Eliade, avem de-a face cu încrederea nestramutata în fondul traditional românesc),

b. Eminescu profetizeaza doar aparent: el afirma, pur si simplu, ca FONDUL NOSTRU TRADITIONAL ESTE ECHIVALENT CU ARHETIPUL SPIRITUAL AL LUMII. În acest caz, nu mai poate fi vorba despre o functie agresiva, expansiva, ci de una de absorbtie, exorcizare si reconversie sopre spiritual si mitic, a tot ce este non-spiritual (Logos degradat) si fara semnificatie mitica, în aceasta lume. DACIA-HYPERBOREEA ESTE TOTUNA CU ROMÂNIA, DACA SI NUMAI DACA ROMÂNIA FACE EFORTUL SPIRITUAL DE A SE RECUNOASTE ÎN DACIA HYPERBOREICA ESOTERICA – ÎN CARE I S-A REVELAT LUI TRAIAN MISIUNEA SOTERIOLOGICA A ACESTEI INSULE SACRE A LUMII.

***

 

1 N. Crainic, Nostalgia paradisului, Ed. Moldova, Iasi, 1994, p. 279: Conceputa fie mitologic, fie haric, ideea inspiratiei implica un plus de puteri adaugate geniului, o depasire a omenescului, o dilatare a viziunii ca sa poata considera obiectul concret si limitat al artei în lumina nemarginita a vesniciei.

2 Cf. M. Eminescu (din Ion Negoitescu, Istoria literaturii române, Ed. Minerva, Buc., 1991, p. 109): Natura poporului, instinctele si înclinatiile lui mostenite, geniul lui, care adesea neconstient urmareste o idee, pe când tese la razboiul vremii, acestea sa fie determinante în viata unui stat (…).

3- Cf E. Todoran, M. Eminescu – epopeea româna, Junimea, Iasi, 1981, p. 161, despre ce zice Schelling: Nu datorita istoriei poporul îsi primeste mitologia, ci dimpotriva, mitologia îi determina istoria sa, sau mai bine zis, ea nu o determina, ci îi constituie destinul, care i-a fost harazit dintru început. În viziunea noastra, pentru accentuarea aspectului teleologic al fiintarii, am schimba cuvântul mit cu acela de Spirit-Logos Suprem.

4 – Cf. Mircea Vulcanescu, Dimensiunea româneasca a existentei, Ed. Fundatiei Culturale Române, Buc., 1991, p. 85.

5 Nae Ionescu, Roza Vânturilor, Ed. Hyperion, Chisinau, 1993, p. 143.

6 V. Lovinescu, Creanga si creanga de aur, Cartea Româneasca, buc., 1989, p. 313.

7 Mircea Eliade, Profetism românesc, vol. II (art. România în eternitate), Ed. Roza Vânturilor, Buc., 190, p. 127.

* Nota: subliniem, în mod special, ca întelegem prin ocultism – traditionalism originar (în linia semantica deschisa de René Guénon, în Europa Sec. XX, si de V. Lovinescu, în România sec. XX).

8 Cf. I. Negoitescu, Istoria literaturii române, Minerva, Buc., 1991, p. 109: Proza publicistica a lui Eminescu (…) o proza împatimita, palpitanta, fiindca e oarba de patima si clara în ideologia ei.

Trebuie sa remarcam, în completarea celor spuse de I. Negoitescu (si, oarecum, contrazicând afirmatia acestuia despre proza lui Eminescu: e oarba de patima), eruditia publicistica a lui Eminescu, scrihia (uneori), dezvoltata în folosul credibilitatii argumentatiei.

9 M. Eminescu, Publicistica (Referiri istorice si istoriografice), Cartea Moldoveneasca, Chisinau, 1990, p. 14.

10 V. Lovinescu, Creanga si creanga de aur, Dacia Felix, nume pe care Traian îl da doar Arabiei oculte: trimite la Insulele Fericitilor, tinuturi ale negrilor, adica centre oculte spirituale.

11 Emil Cioran, Schimbarea la fata a României, Humanitas, Buc., 1993.

12 V. Lovinescu, Dacia hiperboreana, Ed. Rosmarin, Buc., 1994.

13 Adrian Bucurescu, Stejarul, Mitologie româneasca, în rev. Strict secret, nr. 221, 19-25 iulie 1994.

14 -Cf. N.Georgescu, Cercul strâmt, Ed. Floarea albastra, 1995, p. 116.

15 P. Caraman, Pamânt si apa (contributie etnologica la studiul simbolicei eminesciene), Iasi, 1984.

SPECTACOL DE DATINI STRAMOSESTI ÎNCHINAT SARBATORILOR DE

 Camelia ROSU CRACIUN

 

 

Asociatia Culturala „Ca La Noi” desfasoara o activitate intensa în ceea ce priveste descoperirea folclorului autentic de certa valoare si promovarea lui în rândul publicului larg pentru ca împreuna sa împartasim din comorile de suflet ale neamului nostru. Pentru perioada imediat urmatoare avem în vedere realizarea unui spectacol de datini stramosesti închinat marii sarbatori crestinesti a nasterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si a Anului Nou.

Evenimentul, ajuns la cea de-a patra editie, îsi propune sa reînvie traditiile neamului românesc, care, din pacate, sunt din ce în ce mai rare. La fel ca în anii precedenti ne dorim sa aducem în fata publicului momente autentice specifice sarbatorilor de iarna, acest lucru fiind posibil cu concursul artistilor veniti din toate colturile tarii, punându-se un accent deosebit pe obiceiurile de Craciun si Anul Nou, dar si cântece si jocuri populare romanesti de peste an.

În acest an, pentru ca asteptarile publicului si ale noastre au crescut, dorim ca acest eveniment sa capete statutul de „Festival national de datini si obiceiuri”. Drept pentru care, în acest an spectacolul intentionam a-l desfasura pe parcursul a doua zile. Doua zile în care datinile, traditiile, obiceiurile si folclorul autentic vor face casa buna în Bacau. Astfel, pentru aceasta editie, ne-am propus sa primim vizita unor oaspeti de seama, virtuozi instrumentisti, interpreti de renume din România si Republica Moldova, precum si ansambluri de datini si obiceiuri care au promovat si continua sa promoveze folclorul românesc de calitate.

Speram ca editia din acest an sa se bucure de participarea urmatorilor invitati: Vasilica Tataru Nastase si Cristi Nastase, Maria Tataru, Anton Achitei, Viorica Macovei, Calin Brateanu, Angelica Flutur, Marius Zgâianu, Laura Haidau, Andreea Chisalita, Constantin Bahrin, Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Augustina Dogot, Maria Iliut, Rodica Buhna, Nicolae Glib si altii. Totodata, îsi vor da concursul Ansamblurile Folclorice din Poiana Stampei, Ciocanesti, Pojorâta, Malini, Sfântu Ilie, Ceata ursilor din Asau, Ansamblurile Folclorice Saratelul si Ca La Noi si altele. Acompaniamentul orchestral va fi sustinut, speram noi, de orchestra „Mugurel” din Chisinau, condusa de maestrul Ioan Dascal.

Invitat special: Lia Lungu, nascuta la Timisoara, stabilita la New York, doamna cântecului banatean care nu si-a uitat niciodata radacinile.

Spectacolul urmeaza sa aiba loc în zilele de 17 si 18 decembrie, începând cu orele 17.30 ale fiecarei zile si va fi preluat de una dintre televiziunile de profil de la nivel national. Bugetul total estimat pentru acest eveniment se ridica la aproximativ 60.000 lei, în acest buget intrând onorariile artistilor invitati, cazarile celor care ramân peste noapte, masa pentru toti artistii, transportul lor si nu în ultimul rând cheltuielile ocazionate de promovare si organizarea efectiva.

Va rugam sa ne sprijiniti cu orice suma la realizarea acestui proiect, institutia dvs. având dreptul de a-si marca sigla pe afisul si programul spectacolului. Pentru alte detalii va stam la dispozitie oricând la numarul de telefon 0744/768010.

Aveti, stimate partener, garantia celor mai alese sentimente!

Asociatia Culturala „Ca La Noi”

Str. Marasesti nr. 151/B/34

cod 600115, Bacau – România

C.I.F 16777756/2004

cont IBAN RO70BPOS04003444914ROL01

Presedinte

Camelia ROSU

Manager proiect

Ovidiu DRUG

 

Interviu cu Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea

Arhiepiscopul Râmnicului

 

 Reporter Lygia DIACONESCU


 Reporter: Înalt Preasfintia Voastra, am venit astazi în vizita la domnia voastra si v-am prezentat “Antologia Scriitorilor Români Contemporani din Întreaga Lume, STARPRESS 2011“, în limba romana si în limba engleza, pe care am publicat-o în acest an, cu Binecuvântarea dumneavoastra… V-am ruga ca la editiile urmatoare sa participati cu scrierile dumneavoastra , sa fie cunoscute de toata lumea. Cartile scrise de domnia voastra sunt niste carti deosebit de interesante si importante pentru noi toti, prezentând istoricul unor mânastiri si îndeosebi al mânastirilor vâlcene.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Am scris ca un mic scriitor … dar nu ma consider scriitor.

Reporter: Sunteti un adevarat scriitor! Ani de zile de truda într-ale scrisului, documentari minutioase, cercetare!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da, am simtit unele nevoi, pe care am considerat ca trebuie sa le astern pe hârtie , fiind foarte importante pentru cultura româna, pentru neamul românesc.

Reporter: Atâta sensibilitate gaseste cititorul în scrierile dumneavoastra ! Atâta vibratie …încât simte îndrumarea Dumnezeirii în urmele lasate de minunatia cuvintelor pline de duh, pe care le-ati ales cu multa grija.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Ce se întâmpla… eu sunt un fecior de tarani. Oameni cinstiti, oameni muncitori care… cu frica lui Dumnezeu am învatat un bob de carte si pe cât am putut am cautat sa si fructific ce-am învatat.

Reporter: De asta va mentine Dumnezeu vesnic tânar, cu o mare putere de concentrare si atât de sanatos la minte si la trup!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da, adevarat dar mai simt greutate în picioare, vârsta îmi aminteste ca nu mai sunt flacau !

Reporter: Asa o minte limpede si sanatoasa, atâta întelepciune si dulceata în vorba la vârsta onorabila si venerabila pe care o aveti ….nu am vazut pâna acum, desi cutreier lumea în lung si în lat de de un timp bun! Câti ani aveti, Preasfintia Voastra?

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea : 97!
Reporter : Multi înainte! Sa va tina Dumnezeu multi ani sanatosi, ca sa ne mai calauziti, asa cum numai dumneavoastra stiti sa o faceti ! Întotdeauna când am avut câte o problema am venit la domnia voastra si ne–ati dat câte un sfat… si sfatul întotdeauna a fost cel bun, mai ales de când mie mi-a murit tatal! Îmi aduc aminte cu foarte mult drag de pastorul nostru , al tuturor , al preotilor inclusiv, de domnia voastra si vin deseori, ca sa-mi mângâiati sufletul, cu blandetea domniei voastre… si chiar daca nu va gasesc aici, va simt prezenta si ma rog Maicutei Domnului si Bunului Dumnezeu sa va tina sanatos si în putere ca sa ne calauziti pasii!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: N-am nimic altceva… dar am dragoste de de lumea în care sunt.

Reporter: Si mai ales, de oameni!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Adica sunt dator sa o respect, sa respect lumea in care traiesc. Sunt dator, daca este posibil, sa o pun în lumina.

Reporter: Si lumea va iubeste foarte tare, stiti asta!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Suntem datori sa aratam bunatate!

Reporter : Eu cunosc oameni care vin din diferite locuri ale tarii si chiar ale lumii, atunci când este câte o slujba mare, pentru a primi si primesc binecuvântarea dumneavoastra, chiar se înghesuie sa le puneti mâna pe crestet, sa le dati binecuvântarea, desi le dati binecuvântare tuturor în timpul slujbei, apoi sunt în stare sa nu se mai spele pe cap nu stiu cât timp pentru a nu pierde binecuvântarea domniei voastre, daruita cu atâta drag. Sunt atât de bucurosi si fericiti, precum copiii, când primesc daruri asteptate de multa vreme!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da! Dar ce fac, fac cu dragoste!

Reporter: Aveti multa dragoste! Ati avut si încercari destul de multe si totusi ati participat la slujbe, nelasând sa se vada pe chipul dumneavoastra durerea.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da, Dumnezeu si Maicuta Domnului m-au întarit si m-au scos din toate! Si am scapat din toate, din toate!

Reporter: Un mesaj pentru cititorii nostri, ai Revistei Internationale STARPRESS www.valcea-turism.ro, români din întreaga lume care cu atât de mult drag sarbatoresc, “ Craciunul “,“ Pastele “ si atunci se simt aproape de casa. Unii dintre ei chiar plâng, plâg cu sufletul pentru ca nu pot veni sa se roage în bisericile noastre, în ceas de sarbatoare,…în care au fost încrestinati, cununat. Unii au biserici ortodoxe în tarile lor dar altii nu au biserici ortodoxe în limba româna si le este foarte greu sa petreaca sarbatorile . Cu foarte mult drag citesc si asculta mesajele primite din România ,avem si foarte multi valceni, din ce in ce mai multi care sunt plecati prin lume. Asadar, va rog sa transmiteti un mesaj pentru cei plecati si pentru cei care sunt aici, în judetul Vâlcea, cu totii, dorind Binecuvântarea domniei voastre!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Pentru cei care sunt în Vâlcea ma socot un batrân!

Reporter: Nu! Sunteti vesnic tâna , cu inima si cu sufletul, v-am mai spus-o!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Sunt un batrân … care am slujit lui Dumnezeu si omului!

Reporter: Si ati ramas cu mult drag pe meleaguri valcene, in Gradina Maicii Domnului!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da, am dorit sa ajut cât pot mânastirile din Vâlcea, care au sfinti atât de importanti si de mare ajutor, bisericile si enoriasii, prin credinta în Dumnezeu.

Reporter: Si sa scrieti! De ce ati început sa scritei? Ce ati simtit si simtiti?

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Eu am scris, ca sa ma despovarez! Statea ca o povara prin mintea si prin …sufletul meu! Am asternut pe hârtie niste lucruri care trebuiau cunoscute.

Reporter: Trebuiau cunoscute!…Ce frumos sentiment! De asta si Dumnezeu v-a daruit harul si darul, printre altele, de a scrie si de a lasa omeniri o particica din istoria noastra, minunata.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: A fost o datorie a mea, de a scoate în evidenta anumiti oameni, lucruri si fapte, mai ales în timpul comunismului, când nu prea se putea scrie despre oricine, spune orice!

Reporter: Asa este! În acea vreme, multe nu erau permise.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Si atunci, … mi -am ales trei personaje care puteau fi publicate, am sris mult despre Popa Sapca, cu mult drag si a ramas una dintre scrierile cele mai dragi sufletului meu, despre acest vajnic preot. Pentru ca el era nu numai preot, era conducatorul românilor din partea stânga a Dunarii. Era un purtator de cuvânt în fata autoritatilor si se vede treaba ca era si un om zdravan! Ca si atunci când vorbind odata, maret, dârz, cei care l-au ascultat au spus “ Rasunetul -ca un tunet ” .

Reporter: Va curge istoria prin sange, minunat! Popa Sapca va trai vesnic prin scrierile dumneavoastra.
Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea : Cuvântul lui lui Popa Sapca era rasunator , impunator dar si blând . Popa Sapca a fost unul dintre personajele care mi – au placut mult , pentru ca, nu numai a predicat Cuvântul Lui Dumnezeu în biserica ci… s -a opus si nedreptatilor care erau pe atunci.

Reporter: Si pentru românii de dincolo, din diaspora, ce mesaj aveti? Romani care nu pot sa vina acasa desi si-ar dori foarte mult, mai ales de sarbatori, ce le transmiteti?

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Rog pe Bunul Dumnezeu sa le dea tarie, sa le dea curaj pentru ca ei acolo s-au dus dupa pâinea cea de toate zilele!

Reporter: Aveti dreptate!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Dar n-au uitat ca sunt români, n-au uitat ca sunt crestin, n–au uitat de tara noastra asa de frumoasa desi nu este prea mare, este cam… a saptea tara ca marime dar are în ea tot ce îi trebuie, cum cineva spunea: “ Maica Domnului trecând peste tara noastra a dezlegat sacul cu toate bunatatile”. Pentru ca acolo avem munti care zgârie norii, avem râuri care ca spitele unei roti aduna apele si le duce la Mare, la Dunare si Dunarea duce la Marea cea Batrâna, mai departe si suntem unul dintre popoarele care avem ochiul si inima deschisa catre toata lumea, prin faptul ca avem mare.

Reporter: Ce expresie frumoasa … Cine altcineva decât domnia voastra putea spune ca avem ochiul si inima deschisa catre toata lumea, prin faptul ca avem mare?

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Noi nu ne dam seama ce înseamna sa ai deschidere în toata lumea!

Reporter: Da, unii dintre noi, mai ales cei din fruntea tarii, cei care ar trebui sa fructifice asta!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Prin Marea Neagra, înca o data vedem ca suntem o tara Binecuvantata. Suntem o tara bogata, suntem o tara care avem muntii care zgârie norii, dealuri pline cu pometuri si câmpii întinse în care vântul se plimba printre lanurile de grâu asa, facând ocoale! Si avem ogoare roditoare!

Reporter: Se vede ca sunteti un adevarat scriitor si doar sufletul mare pe care îl aveti, plin de duh, de frumusete în exprimare, plin blânetea vorbei si de daruire va recomanda … pe lânga realizarile domniei voastre… Pentru mine, sunteti un “Popa Sapca al sufletului meu”. Daca domnia voastra îl venerati pe Popa Sapca, aflati ca, eu va venerez pe dumneavoastra si multi din apropiatii mei de suflet cunosc asta.
Ma rog, sa va dea Dumnezeu multa, multa, sanatate si putere de munca, liniste si pace si sa ne calauziti multi ani, înainte!

Reporter: Mai lucrati la ceva , mai scieti ceva acum ?

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: În momentul de fata nu, pentru ca mânastirile sunt cam puse la punct… adica, din punct de vedere gospodaresc, din punct de vedere al personalului. Pentru mine Mânastirile au fost ca si copii mei.

Reporter: Copiii dumneavoastra, asa v-ati exprimat mereu! De altfel, asa si spuneti si despre noi, enoriasii, asa spuneti si preotilor, monahilor, nu stiam ca si mânastirilor.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Si i-am iubit! Mi-am iubit mult “copiii”, iubitii mei copii!

Reporter: Ati reusit sa faceti renovari si noi constructii si la “Arnota “, acolo sus, sus, unde se ajunge destul de greu!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da! “Arnota” e o mândrie a smereniei mele pentru ca e un loc frumos! dar mi-a si dat Dumnezeu putere sa duc la îndeplinire acest plan.

Reporter: Suntem mai aproape de Doamne, Doamne, acolo sus, doar cu gândurile noastre, cu rugaciunea, cu umilinta si speranta, increderea, credinta.

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da, cu rugaciunea si iubirea!

Reporter: Mergem acolo ca sa fim mai aproape de cer !

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Chiar zilele astea am fost acolo, în zona si m–am bucurat de mânastirile care sunt acolo si de maicile care sunt foarte gospodine. În acelesi timp, la mânastirile Arnota, Bistrita, Horezu, Dintr-un Lemn, Surupatele, se afla câte un loc de odihna pentru credinciosi, pentru cei care au necazuri, pentru cei care au bucurii vin acolo asa… la câte o Sfânta Mânastire si spovedesc toate bucuriile, supararile si necazurile. În Mânastiri nu se stie ce i aia criza! …nu, nu este stresul de zi cu zi, maicutele fac ce faceau si înainte, muncesc la fel, roadele sunt la fel!

Reporter: Si oamenii sunt gospodari în acea zona , ca de altfel în tot judetul Vâlcea!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Da, asa este! Dar, noi, Biserica, nu stim ce-i aia, criza! Noi, cum am lucrat în ele, în biserici si mânastiri, lucram si acuma.
Criza, se întâmpla din punct de vedere politic, care n-are nici o legatura cu noi, cu Biserica!
Si pentru asta, sunt mândru ca sunt preot, ca sunt Ierarh si ma- nscriu în rândul celor care fac lucru pentru Dumnezeu si iubesc poporul si tara noastra, româneasca!

Reporter: Atunci, daca nu se simte criza, este foarte bine. Desi sunt preoti în biserici si manastiri romanesti care spun ca o duc din ce în ce mai rau, mai greu! Multumim mult, Înalt Preasfintia Voastra, pentru rabdarea de a ne povesti totul! Sa va dea Dumnezeu multa  multa sanatate în continuare si putere de munca! Doamne Ajuta! Si pentru ca mi-ati daruit pe parcursul anilor, o parte din operele, cartile domniei voastre, pline de istorie, har, întelepciune si iubire, cu personaje încarcate de sfintenie, lumina si dragoste de Dumnezeu si aproapele, mari oameni de cultura, locuri si locasuri minunate, unice în lume, ma înclin si va sarut dreapta si pe suflet, cu umilinta!
De când ati început sa truditi la carti Preasfintia Voastra?

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Mai bine zis eu m-am pomenit scriind din nevoie, din necesitate! Port scrisul în mune, în suflet!

Reporter: Ati simtit nevoia sa scrieti pentru ca aveati aveati asta în sânge, simteati scrisul curgându-va prin vene, nevoia de scris fiind asisderea celei a respiratiei!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: D ! Am simtiit nevoia, asa cum spuneati, sa astern pe hârtie, cu rabdare, lucruri si oameni despre care nu trebuie sa se uite, niciodata!

Ma cutremur când stiu ca stau pe scaunul pe care a stat Sfântul Antim;
Ma cutremur când stiu ca stau pe scaunul pe care a stat un Damnaschin;
Ma cutremur când stiu ca stau pe scaunul pe care a stat Chesarie;
Ma cutremur când stiu ca stau pe scaunul pe care a stat Filaret ;
Ma cutremur când stiu ca stau pe scaunul pe care a stat Sfântul Caalinic Cernicanul;
Iar , daca ma cutremur, ce sa fac, ca sa nu fiu nevrednic?

Trebuie sa am credinta tare în Dumnezeu si sa fac fapte bune !
Oare, noi ne cutremuram, când stim ca stam în tinutul în care înaintasii nostri au ctitorit atâtea asazaminte ce sunt azi, lacase de cult bunului Dumnezeu ?
Oare noi ne cutremuram , când stim ca stam în tinutul în care au slujit lui Dumnezeu atâti mari ierarhi, atâtia mari carturari?
Si daca ne cutremuram, ce facem, ca sa nu fim nevrednici ?
Nu ma consider un scriitor în adevaratul sens al cuvantului; poate mai degraba o persoana care stie sa aprecieze acest dar nepretuit, al Domnului.
Unele carti le -am scris ca sa ramâna semn despre vrednicia înaintasilor, altele pentru cunoastere, fiindca singur, cuvântul poate tamadui; lumina, da de gândit. Scrisul te despovareaza de multe , care te apasa; îti aduce o liniste ce vrei sa le-o ompartasesti si altora. Si apoi, cum sa dai de veste viictorimii, despre gândirea vremurilor tale? Facând lucruri frumoase si trainice, îti arati vrednicia ; prin scris , lasi mostenire o farâma din sufletul tau, caci sufletul se pune în orice cuvânt, iar silaba asezata în pagina cu socoteala , capata greutate .

Reporter: Nu am cuvinte sa pot exprima ceea ce simt, prin asemenea vorbe pline de duh!
Un om mare, un suflet mare, Arhiepiscopul Gherasim Cristea, întelept, vajnic, linistit, impunator, modest, acelasi de fiecare data si în acelasi timp,  altul!
Las însa cititorilor mei, aprecierea!
Ma simt datoare sa numesc, câteva titluri din operele marelui scriitor, istoric, om de cultura, pastor de suflete “pe care cu atâta truda “le-ati migalit de ani de zile” .

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Înainte de asta, dati-mi voie sa va spun ca … va primesc si chiar va astept cu mult drag ori de câte ori simtiti nevoia unei Binecuvântari, a unei vorbe parintesti, a unei linisti sufletesti când cineva sau ceva va apasa sufletul si va multumesc pentru ca nu uitati cultura si neamul românesc, România noastra frumoasa si bogata si pentru tot ce faceti pentru promovarea mânastirilor vâlcene si a celor românesti, a istoriei neamului noastru, a culturii.

Reporter: Sunt onorata sa ma aflu aici, alaturi de dumneavoastra, unde ma simt atât de linistita! Dar …desi sunt onorata de cuvintele domniei voastre, simt ca nu le merit. Prin micimea mea, nu fac decât sa transmit mai departe, cititorilor, mesajul domniei voastre, verbal si prin cuvintele lasate mostenire, culturii romanesti!

Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea: Sa fiti Binecuvântata! Binecuvântez toti cititorii revistei dumneavoastra, le urez “La multi ani ”, sanatate, liniste, pace! Doamne Ajuta !

***

 

Din scrierile Arhiepiscopului Ramnicului , Înalt Preasfintitul Gherasim Cristea


1. “ Razboiul de independenta în documentele Episcopiei Râmnicului si Argesului , Editura Episcopiei Râmnicului si Argesului Râmnicu – Vâlcea , 1977 , 105 pagini ” .
2. “ Preotul Radu Sapca – omul si opera , Râmnicu – Vâlcea , 1979 , 124 pagini ” .
3. “ Mânastirea Hurezi , Editura Episcopiei Râmnicului , Râmnicu – Vâlcea , 1987 , 29 pagini ” .
4. “ Un sfânt printre oameni , Sfântul Calinic Cernicanul , Editura Episcopiei Râmnicului , Râmnicu – Vâlcea, 1996 , 94 pagini ” .
5. “Istoricul Sfintei Mânastiri Caldarusani , Editura Episcopiei Râmnicului , Râmnicu – Vâlcea , 1977 , 180 pagini”.
6. “ Istoria Mânastirii Govora , Editura Episcopiei Râmnicului , Râmnicu – Vâlcea , 1997 , 145 pagini ” .
7. “ Un pasoptist de seama . Preotul Radu Sapca , Editura Episcopiei Râmnicului si Argesului , Râmnicu – Vâlcea , 1988 , 367 pagini ” .
8. “ Idem , Editura PRO , Bucuresti , 1998 , 327 pagini ” .
9. “ Viata Sfântului Martir Antim Constantin Brâncoveanul si a celor patimitori cu Dânsul , Editura Episcopiei Râmnicului , Râmnicu – Valcea , 2001 , 200 pagini ” .

Reporter : O mânastire care va este foarte draga sufletului domniei voastre !
Preasfintiitul Gherasim Cristea : Da , da !
10. “ Istoricul Mânastirii Hurezi , Editura Episcopiei Râmnicului , Râmnicu – Vâlcea , 203 , 306 pagini ” .
11. “ Visteria de cuvinte , Editura Conphys , Râmnicu – Vâlcea , 2004 , 406 pagini ” .
12. “ Omul si ordinea în lume , Editura Conphys , Râmnicu – Vâlcea 2004 , 530 pagini ” .

Articole si studii :

1. “ Pastrarea tezaurului arhitectonic national , cerinta epocii actuale , în Mitropolia Olteniei, nr . 5 , Craiova , 1956 , pagini 80 ” .
2. “ Scrisori inedite de la Popa Sapca , în Magazin Istoric nr . 6 / 1963 , pagini 18 “ .
3. “ Bucurie aniversara în resedinta Centrului Eparhial de la Râmnicu – Vâlcea , în Mitropolia Olteniei nr . 11 – 12 , Craiova , 1976 , pagini 913 – 916 ” .
4. “ Înalta vizita în Eparhia Râmnicului si Argesului , în Mitropolia Olteniei nr . 9 – 10 , Craiova , 1976 , pagini 869 ” .
5. “ Preoti acuzati ca instigatori ai rascoalei din 1907 , în fostul judet Românati , în Biserica Ortodoxa Româna , nr . 1 – 3 , Bucuresti , 1977 , pagini 68 – 70 ” .
6. “ Marturiile unui preot despre rascoala din 1907 în Livezile , judetului Dolj , în Bisrerica Ortodoxa Româna nr . 1 – 3 , Bucuresti , 1977 , pagini 68 – 70 ” .
7. “ Slujitori bisericesti din Eparhia Râmnicului si Argesului în timpul ocupatiei straine din 1916 – 1918 , în Mitropolia Olteniei , nr . 10 – 12 , Craiova , 1978 , pagini 760 – 765” .
8. “Ecouri despre Independenta de stat a României în 1877 , consemnate în presa germana din Transilvania , în Almanahul Parohiei Ortodoxe Române , Viena , nr . XVIII , 1978 , pagini 175 – 179 ” .
9. “Cronica aniversara privind comorile culturale ale trecutului românesc , în Mitropolia Olteniei , nr . 11 – 12 , Craiova , 1978 , pagini 185 – 186 ” .
10. “ Câteva date privind invatamântul clerical în Oltenia , în Mitropolia Olteniei nr . 1 – 2, Craiova , 1979 , pagini 106 – 112 ” .
11. “ Prea Sfintitul Episcop Iosif Gâftan , de trei decenii succesor al vladicilor râmniceni în Mitropolia Olteniei nr . 10 – 12 , Craiova , 1979 , pagini 799 – 801 ” .
12. “ Oltul si Jiul , punti naturale între românii de pe ambele versante ale Carpatilor , în Mitrpolia Olteniei nr . 1 – 2 , Craiova 1980 , pagini 7 – 13 ” .
13. “ Biserica parohiala din Cândesti – Albesti , în Mitropolia Olteniei nr . 3 – 6 , Craiova, 1980 , pagini 282 – 285 ” .

LIGYA DIACONESCU

Poetul si Muza

Lânga tine e tot lunea spre seara,

Început de saptamâna si lumina

nu s-a mai curbat,

Îmi pui creionul în mâna si vina

sa fac sex cu tine când primaverile s-au terminat.

În acest anotimp e o pierdere de dorinta,

amestec orb de cuvinte, doar pâna joi,

de îmbratisari înverzite peste inspiratie

pâna la terminarea poemului, apoi

continuam cu o adânca respiratie

si ramân mai sarac de cât tine

si mai lipit de pagina alba!

Ah! Si cât am mai dorit sa mai vii,

Dar primavara nu mai vine

Si astfel am rezistat presiunii

verbului din ultimul vers.

 

Am dorit sa-l sterg dar nu m-ai lasat

Doreai sa locuim în acesta, univers

pentru un fel de a usura uitarea,

Si nu mai stiu daca esti lânga mine

si împreuna sa serbam plecarea.

Timpul se adunase tot într-un caer,

Când am vrut sa te strâng în brate

m-am trezit cu trupul tau de aer.

 

Al.Florin TENE

 

Procreare în dragoste

       ALIANTA FAMILIILOR                         DIN     ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

8 decembrie 2011

PROCREARE IN DRAGOSTE

Propulsata de secularism, la inceputul Mileniului III omenirea s-a pozitionat la marginea unei prapastii adinci, cu consecinte noi, unice, si cu care pina acuma inca nu s-a confruntat. Despre una dintre ele comentam astazi. E vorba de procrearea si reproducerea umana. Daca la intocmirea lor fiintelor umane li s-a dat porunca sa “creasca” si sa se “inmulteasca,” secularismul zilelor noastre le spune sa creasca dar sa nu se mai inmulteasca. Functia reproductiva a fost redirectionata spre cautarea si satisfacerea placerii fizice. Cu nu multi ani in urma inca mai era in uzanta expresia ca doua fiinte de sex opus fac dragoste iar din dragostea reciproca rezulta alte fiinte umane, concepute in dragoste. In timp terminologia aceasta a dat loc uneia noi: oamenii nu mai fac “dragoste,” ci “sex.” Asa s-a ajuns la una din marile confuzii cu care se confrunta omenirea zilelor noastre: conceperea fiintelor umane este deconectata de dragostea reciproca. Functiei reproductive i s-a suprapus satisfactia sexuala.

In acest context al confuziei privind procrearea umana, intrebam: care e pozitia crestina? Cum vad crestinii functia procreativa a fiintelor umane? Intrebarea aceasta nu e nici retorica si nici fara rost. Raspunsul care i se da are consecinte. Spre bine sau spre rau. Afecteaza persoanele care se implica in procesul de procreare cit si fiintele care rezulta din el. E o intrebare, insa, care preocupa nu numai pe crestini dar si pe sociologi, politicieni, si pe cei preocupati de trendurile sociale in viitor. Relevanta acestui subiect a fost reliefata mai devreme in an in cadrul unei conferinte internationale de mare anvergura organizata in  China comunista in primavara la Hong Kong. Liderii chinezi incep sa devina tot mai preocupati de impactul ideologiei sexuale seculare asupra tarii lor si mai ales a generatiei tinere. Au inceput si ei sa puna intrebari, si au devenit interesati in special in notiunile crestine privind procrearea umana. Care sunt, intreaba ei, bazele ideologice crestine ale procrearii umane?

La aceasta conferinta a fost invitata si Dr. Jennifer Roback Morse, un sociolog crestin american, lider la Ruth Institute in Statele Unite. Expertiza ei este sexualitatea umana din perspectiva Bibliei. A prezentat o prelegere eminenta in cadrul conferintei, publicata in doua parti anul acesta, una in aprilie si una in iulie. Publicam astazi traducerea si adaptarea romana a primei parti, intitutala, in engleza “Loved into Existence,” adica, in romaneste “Procreat in Dragoste”. Titlul prelegerii e foarte sugestiv si incapsuleaza esenta actului procreativ din perspectiva crestina – procrearea este un act al dragostei si respectului reciproc intre barbat si femeie, uniti in casatorie, o functie creativa care rezulta in perpetuarea speciei umane, din dragoste si prin dragoste. Poate ni se pare simpla teza lui Dr. Morse. E important insa sa ne-o reamintim din cind in cind si sa o practicam in viata conjugala. Am fost conceputi in dragoste si suntem indemnati sa ne implinim functiile intime in dragoste. Printre multele observatii pe care Dr. Morse le face privind dragostea in procreare este si aceia ca fiintele umane sunt singurele fiinte care isi vad fata in momentele intime. Si asta, afirm ea, dovedeste ca am fost conceputi sa iubim si sa perpetuam specia umana in dragoste ca un act al iubirii.

Dr. Morse a tinut acest discurs pe 23 aprilie 2011, la Universitatea Baptista din Hong Kong , în cadrul unei conferinte de cercetatori occidentali si chinezi, intitulata: “Familia si etica sexuala: Învatatura crestina si valorile sociale”. China se confrunta cu numeroase probleme cauzate de destramarea familiei, inclusiv politica copilului unic, rate ridicate de divort, si un raport dezechilibrat intre sexe. Conferinta a fost convocata deoarece multe organizatii din China, chiar si Academia de ?tiinte si guvernul, sunt interesate de ceea ce crestinismul are de spus despre casatorie, familie, sexualitate si societate. Lucrarile conferintei urmeaza sa fie traduse în chineza si publicate sub forma de carte.

Materialul de mai jos a fost tradus si adaptat pentru noi de Radu Ionita, voluntar AFR (Danemarca). Ii multumim pentru sirguinta cu care a tradus si adaptat materialul cit si calitatea lui exceptionala.

Dr. JENNIFER R. MORSE: PROCREARE IN DRAGOSTE

Am fost invitata aici pentru a descrie punctul de vedere crestin al familiei, dragostei si casatoriei. Sunt onorata de invitatia de participare, si oarecum coplesita de sarcina. O voi lua ca pe datoria mea sa prezint învatatura veche crestina, si sa arat cum s-ar putea informa ideile noastre de astazi. În primul rând, voi explica ceea ce învata Biserica: Dumnezeu iubeste fiecare persoana în existenta, si doreste ca fiintele umane de astazi sa impartaseasca aceeasi dragoste urmatoarei generatii ce va sa vina. Acest lucru înseamna ca copiii ar trebui sa fie nascut de parintii lor, într-un context institutional de iubire permanenta, cu alte cuvinte, în casatorie.

 În al doilea rând, arat ca stiinta sustine liniile generale ale învataturii crestine. Persoana umana este destinata pentru dragoste. Copiii prospera ca indivizi în caminele casatorite. Societatea are nevoie de oameni care au dezvoltata constiinta si auto-controlul. Acest lucru are loc în copilarie, fiind într-o relatie cu un adult iubitor. Economia si sistemul politic, depinde de fapt, de dragoste. În cele din urma, arat ca aceasta întelegere crestina a familiei presupune includerea ei in societatea publica.

Voi lasa la aprecierea fiecaruia dintre voi, indiferent de credinta voastra, pentru a va asocia cu ceea ce spun, cum credeti de cuviinta. Într-adevar, sper ca voi toti, crestini cât si necrestini, ve-ti dori sa va asociati cu ceva din ceea ce spun eu aici. Cel putin, sper ca veti câstiga ceva respect pentru învataturile antice crestine.

Ce Crestinii cred

 Deci, care este învatatura veche a crestinismului? Noi credem ca Dumnezeu a creat universul din nimic, ca un act de iubire pura. El nu avea nevoie pentru a crea: El este complet suficient în Sinesi. Dar dragostea divina dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, s-au imprimat în seria de acte creatoare înregistrate în Geneza. Dumnezeu a declarat tot ceea ce El a creat a fi “bun.” (Gen 1:10) Iar dupa crearea omului, Dumnezeu a spus despre creatia Sa ca este “foarte buna” (Gen 1:31). Este un articol al credintei noastre ca tot ceea ce Dumnezeu a creat este bun. Dumnezeu nu a creat nimic rau.

“Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea noastra …. Deci, Dumnezeu a creat omul dupa chipul Sau, în chipul lui Dumnezeu, El l-a creat, barbat si femeie ia creat “(Gen 1:26) Ce înseamna sa fi creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.?Crestinii cred ca “Dumnezeu este dragoste,” (1 Ioan 4:8) si ca Dumnezeu este o comuniune de persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. Pentru a fi create în imaginea unui Dumnezeu Treimic, trebuie sa fie creat pentru iubire si pentru comuniune cu ceilalti. Pentru ca “nu este bine ca omul sa fie singur,” Dumnezeu a creat femeia. La vederea ei, Adam a exclamat: “aceasta este os din oasele mele si carne din carnea mea.” (Gen 2:23). Eva nu este o clona a lui Adam, si nici nu este ea atât de diferita ca fiind o alta specie. Ea este ca el, dar nu identica cu el. Geneza continua, “De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup.” (Gen 2:24) Cu aceste cuvinte, Dumnezeu a creat casatoria, prima institutie social umana. El ia spus lui Adam si Evei: “Cresteti si va înmultiti,” devenind prima dintre poruncile Lui. (Gen 1:28)

Dumnezeu a creat pe Adam si Eva din dragoste, si pentru dragoste. Dumnezeu a intentionat sa-L iubim si sa ne iubim unul pe altul. Dar iubirea nu poate fi constrânsa. Iubirea trebuie sa fie data în mod liber. Prin urmare, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a alege de a iubi sau nu iubi. Toate celelalte optiuni palesc in fata acesteia de baza: sa iubim sau nu iubim. Este învatatura neîntrerupta a Bisericii, ca Dumnezeu ne-a creat avand libertate.

Cu marele dar al libertatii vine si posibilitatea de a alege în mod eronat, de a alege împotriva iubirii lui Dumnezeu. Si asta este exact ceea ce au facut primii nostri parinti. ?arpele i-au convins ca “Veti fi ca niste dumnezei,” în cazul în care aleg împotriva lui Dumnezeu, a unei reguli simple, sa nu manânce din Pomul Cunoasterii Binelui si Raului. (Geneza 3:5) Noi barbatii si femeile nu sunt dumnezei, ci creaturi ale lui Dumnezeu. Povestea caderii omului în Geneza spune ca pacatul a venit în lume, prin utilizarea abuziva a libertatii umane. ?i aceasta continua sa fie povestea rasei umane. Noi suntem creati “foarte bine” de catre Dumnezeu. Dar noi nu alegem sa nu fim ’’foarte buni’’ în functie de dragostea profunda si fara de sfârsit pe care El o are pentru noi. În schimb, cum ar fi intentia nerabdatoare a copiilor, noi alegem dorintele noastre imediate peste nevoile noastre cele mai profunde. Apoi ne mintim pe noi însine. Noi încercam sa ne agitam, dând vina pe altii, la fel cum Adam a încercat sa dea vina pe Eva, si Eva a încercat sa dea vina pe sarpe. Libertatea si responsabilitatea merg mâna în mâna.

Dar Dumnezeu nu poate fi pacalit. El a înteles ca Adam si Eva au facut o alegere fundamentala pentru a încerca sa mearga singuri. Dragostea Lui a continuat: El nu i-a distrus pe ei sau lumea pe care El a facut-o. El le-a permis sa mearga pe calea lor. Rasa umana a continuat în existenta, si a continuat sa aiba responsabilitate pentru creatie. Dumnezeu nu i-a abandonat, si nici nu a încetat sa-I iubeasca pe ei sau pe copiii lor.

 Dragostea umana în Planul Divin

 Iubirea umana este o parte din planul divin. Dumnezeu, autorul tuturor formelor de viata, ne-ar fi putut crea în mod diferit decât a facut-o El. El ar fi putut efectua un act de creatie special cu fiecare persoana noua, fara a necesita nici o participare a omului. Dar, ca o chestiune de fapt, în lumea în care traim, actul sexual dintre un barbat si o femeie poate naste o noua viata. Participarea omului în procreatia este parte a unui act de iubire între barbat si femeie. Dragostea parintilor unul pentru celalalt tâsneste în crearea unei vieti noi, la fel cum dragostea divina în cadrul Sfintei Treimi a tâsnit înainte în crearea lumii. De asemenea, este o chestiune simpla de fapt ca noi nu putem controla complet crearea unei vieti noi. Crearea de o fiinta umana necesita cooperarea între barbat, femeie si Dumnezeu. Exista un element “la intamplare” la fiecare act sexual. Chiar si tehnologia de reproducere artificiala, care pare a fi în final în controlul omului asupra procreatiei, are un element mare de aleatoriu. A fost spus ca actele “la intamplare” sunt calea lui Dumnezeu de a ramâne anonim. Dar eu nu cred ca descrierea explica participarea lui Dumnezeu la crearea unei vieti noi.

Partea lui Dumnezeu în crearea de viata noua este întotdeauna dragostea. Un barbat si o femeie poate concepe un copil din accident, sau prin viol. EI pot concepe un copil din aburii ebrietatii sau pe bancheta din spate a unei masini. Ei pot concepe un copil fara a avea vreo relatie intima, prin mijloace artificiale. Dar participarea lui Dumnezeu este întotdeauna dragostea. Indiferent de motivele noastre sau de comportament, indiferent de cât de neglijenti sau violenti sau fara justa cauza am putea fi, participarea lui Dumnezeu în proces este întotdeauna dragostea. Dumnezeu ne iubeste pe fiecare si fiecare copil conceput, indiferent de modul în care acesta a fost conceput. Prin urmare, indiferent de ce rau am fi facut, nu trebuie niciodata sa regretam copilul ce a rezultat. Dumnezeu iubeste copilul si ii doreste existenta lui sau a ei.

Acest punct de vedere al iubirii în planul divin, ofera o mare speranta si impune o mare responsabilitate. Fiecare dintre noi putem sti ca Dumnezeu vrea existenta noastra. Aceasta poate fi o sursa de mare speranta pentru cei dintre noi care au avut conflicte sau dezamagiri cu parintii nostri. Nu conteaza cât de dezamagiti parintii nostri umani pot fi, indiferent de cât de egoisti si lipsiti de dragoste pot fi, putem sti ca Dumnezeu ne iubeste in toata fiinta noastra.

Dar Noi?

  Noi, crestinii, nu suntem atât de naivi încât sa credem ca fiecare pereche de parinti ne iubeste cum Dumnezeu ne iubeste, sau cum Dumnezeu ar vrea sa ne iubeasca. ?tim foarte bine din propria noastra experienta ca unii parinti nu aduc copiii lor la viata aflându-se în plinatatea iubirii cum Dumnezeu a intentionat. Suntem cu totii constienti de faptul ca unii parinti ne iubesc mai mult sau mai putin sau chiar ca iubirea nu a existat niciodata, sau poate ca ne-au iubit si iubirea pentru noi s-a dizolvat. În ciuda pacatelor parintilor nostri, putem fi siguri ca Dumnezeu iubeste pe fiecare dintre noi. Din perspectiva copilului, aceasta credinta este cu siguranta o sursa de confort si de speranta.

Din punctul de vedere al adultilor, cu toate acestea, situatia este un pic mai complicata. Crezând ca Dumnezeu vrea ca noi sa iubim asa cum iubeste El ne impune anumite obligatii serioase. Actul sexual uman a fost conceput de Dumnezeu, ca ceva similar, dar totusi mai mult decat reproducerea la animale. Din ceea ce stiu, specia noastra este singura care se imperecheaza fata în fata. Din ceea ce stiu, specia noastra este singura în care femela este dispusa si capabila sa participe la sex, chiar si atunci când ea nu este fertila sau ‘’in calduri’’. Aceste fapte din lumea naturala arata ideea ca noi participam la procreare prin dragoste.

Dumnezeu vrea ca participarea noastra la actul sexual sa aiba loc în interiorul casatoriei.Notiunia de casatorit pune tânarul într-o pozitie care urmeaza sa fie pregatit pentru a fi parinte. Relatia lor va fi baza pentru viata copilului lor. Prin casatorie, ei se pregatesc pentru un copil, chiar daca acestia sunt saraci in lucrurile materiale. ?tiu de un tânar care a devenit tata ca adolescent necasatorit. Multi barbati americani în situatia lui si-ar fi parasit prietena pentru a deveni o mama singura, sau ar fi incurajat-o sa avorteze. Dar acest tânar s-a casatorit cu prietena lui. Au fost saraci din punct de vedere material. Cand copilul s-a nascut, ei nu aveau nici macar un patut sau echipamente speciale pentru copil. Ei au adus-o acasa de la spital, si au culcat-o intr-un sertar de la dulap si au infasurat-o cu paturi. Dragostea lor pentru copilul lor si pentru ei a fost mai importanta decât prosperitatea lor. Ei au acum patru fiice minunate.

Prin casatorie, barbatul si femeia se angajeaza la o dragoste care este mai mare decât simpla emotie sau sentimentalism. Ei promit sa nu se insele, sa aibe exclusivitatea sexuala unul pentru celalalt. Ei promit sa-si împartaseasca toata viata lor, si la bine si la rau, si cand sunt bogati si cand sunt saraci, în caz de boala si în sanatate, sau pana cand moartea ii va desparti. Aceasta iubire este consumata în actul sexual, în care cei doi devin un singur trup.  Noi de multe ori ne maniem de aceste obligatii.Totusi, în civilizatia sub forma de crestinism, oamenii au ajuns sa vada ca traind la aceste responsabilitati este o mare aventura, dar isi merita efortul. Dumnezeu vrea ca noi sa ne iubim copiii nostri în existenta, adica sa-I procream in si din dragoste, ca un produs de-a iubi cealalta jumatate a noastra.

RECOMANDARE AFR: Partea a doua a prelegerii lui Dr. Morse, la fel de fascinanta, publicata in iulie, poate fi citita in intregime, in engleza, aici: http://www.ruthblog.org/2011/07/23/loved-into-existence-part-two/

DIN PARTEA CITITORILOR

Am primit mai multe mesaje din partea d-tra in ultima saptamina si publicam citeva din ele.

O cititoare ne scrie: Ne alaturam in aceasta lupta pentru viata si pentru stoparea avortului in Romania. Prin credinta si prin Harul Lui Dumnezeu am infiintat primul Centru  de resurse si consiliere pentru femei in criza de sarcina in Petrosani. care deja functioneaza din data de 15 octombrie 2011.  Dumnezeu m-a facut capabila sa pot impartasii puterea Lui de vindecare in urma avortului dupa multi ani de durere printr-un  astfel de Centru infiintat de Mercy’s Action Mission, Inc. Rafila Crisan (Presedinte).

Va multumim pt. urarile pe care ati avut bunavointa sa ni le adresati. Imi face placere sa transmit la rindul meu asociatiei dv. ca si colaboratorilor dv. aceasi calda urare: La multi ani, Romania. Sunt incredintat, alaturi de dv. ca Dumnezeu ne va caluzi sa iesim din marasmul si “ghiavoleasca” (ar zice cronicarul…) incrincenare in care suntem, in mod inutil, prinsi. As aminti, ca, la finele secolului al XIX-lea un episcop al Buzaului obisnuia sa se roage astfel lui Dumnezeu : ” Doamne nu pedepsi Romania pentru pacatele fiilor sai”. Asa sa ne rugam si noi. La multi ani! Mihai Nicolae

Multumesc pentru urari si pentru actiunile bune pe care le intreprindeti. Dumnezeu sa va lumineze si sa binecuvanteze munca voastra. Sunt alaturi de voi! Sarbatori fericite! Emilian

ANUNT

Am primit urmatorul anunt din partea unui cititor: Donam carti crestine organizatiilor care doresc sa distribuie carti gratis celor iubitori de carte sau bolnavi si care au nevoie de Dumnezeu. Doriti sa participati la lucrarea de raspandire a acestor carti minunate? Avem cutii care vi le putem trimite prin posta. Contactati-ne pe e-mail sau la telefon: Georgiana (georgi_2006js@yahoo.com) 0354736465 Galbenar Vasile 072093090

UN GEST ADMIRABIL

Un brad de Craciun cu semnificatie aparte în sectorul 6 30 Noi. 2011

http://www.protectiacopilului6.ro/noutati_doc_875_un-brad-de-craciun-cu-semnificatie-aparte-in-sectorul-6_pg_0.htm

Sâmbata, 3 decembrie 2011, locuitorii sectorului 6 vor fi martorii unui eveniment dedicat Zilei Internationale a Persoanelor cu Handicap. În semn de solidaritate si pentru a sensibiliza opinia publica cu privire la situatia acestei categorii sociale defavorizate, în parcul Crângasi din Sectorul 6 va fi aprins un brad de Craciun cu 11.000 de beculete, fiecare beculet reprezentând o persoana cu handicap din comunitatea sectorului 6. La evenimentul care începe la orele 18.00, vor participa 100 de persoane cu handicap care alaturi de Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteras, vor aprinde cele 11.000 de beculete ce vor lumina timp de o luna parcul Crângasi. Pentru a sublinia si mai mult semnificatia acestui gest, fiecare culoare care se va aprinde în pomul de Craciun va simboliza lupta împotriva unor maladii dintre cele mai frecvente, precum diabet, cancer sau SIDA care, în urma diagnosticarii, impun acordarea statutului de persoana cu dizabilitati. „Gestul nostru simbolizeaza implicarea în acordarea sprijinului persoanelor cu dizabilitati. Acestea au dreptul sa se bucure de sanse egale si vom realiza acest lucru prin toate mijloacele de care dispunem. Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap are o mare încarcatura din punct de vedere uman si al respectarii drepturilor omului pentru persoanele cu handicap”, primarul sectorului 6, Cristian Constantin Poteras. Înca din 1992, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a facut apel la statele membre sa marcheze ziua de 3 decembrie pentru ca persoanele cu dizabilitati sa fie tot mai mult integrate în societate (Rezolutia 47/88). În Sectorul 6, din totalul de 1.100 persoane cu dizabilitati din evidentele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, 630 sunt copii.

PENTRU ROMANII DIN SPANIA

Romanilor din Spania le recomandam o noua aparitie editoriala despre familie. Cartea ofera 36 de “retete” pentru armonizarea relatiilor de familie: http://www.forofamilia.org/noticias/libro-de-la-semana-36-cosas-que-hay-que-hacer-para-que-una-familia-funcione-bien-de-leopoldo-abadia/

AVORTUL UCIDE: UN NOU SITE ELECTRONIC

Am dat recent peste un nou site electronic pro-vita “avortul ucide.” Vi-l recomandam: http://avortulucide.wordpress.com/ El contine date numeroase si importante privind plaga avortului la romani si efectual lui nefast asupra natiunii.

ANUNT AFR – PROGRAMUL DIN DECEMBRIE

Ultima editie din anul acesta a scrisorii noastre saptaminale va apare joi 15 decembrie, iar apoi vom face pauza pina la sfarsitul anului. Va dorim tuturor un sezon de iarna fericit, un Craciun Fericit, un An Nou Fericit, si La Multi Ani! Uram tuturor familiilor dtre numai bine, multa sanatate si belsug, atit material, dar mai ales spiritual.

UNIUNEA FEMEILOR BIHOR ORADEA

UFBO organizeaza o saptamina de constientizare impotriva violentei in familie si ne-a trimis urmatorul anunt: JOI 8 Decembrie: Orele 15.30 – Moment artistic ”Pentru tine, cu dragoste, un cantec si o floare” care va avea loc la Casa de Cultura a Municipiului Oradea. Programul este alcatuit de catre interpreta consacrata muzicii populare Maria Haiduc. Isi vor da concursul tineri interpreti debutanti si consacrati de muzica populara, muzica moderna, muzica clasica, deasemenea vor evolua si perechi medaliate la dansuri sportive: Carla Marin, Cristea Alex, Alexandrina Chelu, Florica Ruge.

 VINERI  9 Decembrie: Orele 9,00: Intalnire cu elevii din Liceul Teologic Greco – Catolic „Iuliu Maniu”pe tema” Educatie împotriva violentei. Traficul de fiinte umane ucide vise”; subcomisar Indies Ioana- Compartimentul de prevenire si combatere a criminalitatii – Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor; Orele 14,30: Conferinta de incheiere a campaniei de combatere a violentei, care va avea urmatorul Program: “ PACEA – NON VIOLENTA DIN FAMILIE“- Sateanu Miorita- presedinte Uniunea Femeilor Bihor Oradea RAPORT AL ACTIVITATIILOR REALIZATE IN CAMPANIA DE COMBATERE A VIOLENTEI prof. psiholog Alin Cretu si prof. psiholog Crina Cretu „INCALCAREA DREPTURILOR OMULUI , PRIN TRAFICUL DE FIINTE UMANE”; lector univ. Aurora Gavris- Facultatea de Stiinte Socio-Umane Oradea; ”CAND ITI PIERZI CONTROLUL CINEVA ISI POATE PIERDE VIATA” ; subcomisar Indies Ioana- Compartimentul de prevenire si combatere a criminalitatii – Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor. Decernarea Diplomelor de participare la  activitatile derulate in cadrul Campaniei de combatere a violentei din perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2011 pentru expozitia “Non violenta prin stropi de culoare”, actiunea stradala  alte activitati: vizite la unitati de invatamnat, colocviul elevilor, lectii deschise, spectacole, mese rotunde, simpozion. Cuvant de incheiere: subcomisar Ioana Indries-Compartimentul de prevenire si combatere a criminalitatii- Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor.

 Va rugam foarte mult  a ne onora cu prezenta si a ne oferi publicitate prin publicatiile pe care cu onoare le conduceti pentru a putea informa cititorii dumneavoastra despre aceste evenimente, care trebuie sa realizeze un impact educativ si un semnal se alarma asupra comunitatii, Cu stima, Miorita Sateanu


DIPLOMATIA AMERICANA PROMOVEAZA HOMOSEXUALITATEA

Pe 6 decembrie Administratia Obama a socat publicul american anuntind, pentru prima data in istoria Americii, ca Statele Unite va demara o diplomatie internationala intentionat desemnata sa promoveze, chiar prin mijloace de constringere, “drepturile” homosexualilor in restul lumii. Pe 6 decembrie Casa Alba a emis o Proclamatie cu prilejul aniversarii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului in care afirma ca drepturile homosexualilor sunt “drepturi ale omului” cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Presedintele american a directionat o multime de agentii si ministere americane, printre ele si Departamentul de Stat, sa constringa tarile cu care SUA are relatii, sa recunoasca si sa extinda drepturile homosexualilor. Constringerea se poate manifesta si prin presiuni economice. E prevazuta chiar si asistenta financiara homosexualilor din tarile nedezvoltate. Publicul american a fost luat prin surprindere. Textul Proclamatiei Prezidentiale se afla aici: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2011/12/06/presidential-memorandum-international-initiatives-advance-human-rights-l

 Din nefericire Presedintele poate adopta o astfel de politica, in calitatea lui de sef al diplomatiei americane. Pe de alta parte, insa, implementarea programelor lui necesita finante aprobate de Congres. Avind in vedere ca pe moment Congresul american e dominat de republicani, e foarte probabil ca proiectele Presedintelui Omaba sa figureze doar pe hirtie. Iar daca anul viitor va pierde alegerile, este de asteptat ca viitorul Presedinte al Americii sa anuleze directivele recent adoptate. O alta concluzie, tot mai evidenta, este ca batalia pentru drepturile homosexualilor se mondializeaza in aceasi masura in care balatia pentru avort si viata deja e mondializata. Iar UE continua si ea finantarea cu generozitate a organizatiilor homosexuale. Anul acesta organizatia International Lesbian and Gay Association (ILGA), cu sediul la Bruxelles, a primit din fondurile europene aproape 1.9 milioane de euro, cu aproximativ 800.000 de euro mai mult ca anul trecut. E Uniunea Europeana in criza financiara? Judecind dupa asta raspunsul este: nu.


VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.


FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

O carte a aventurii, cutezantei si-a dorului de-acasa

“EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX- Un alt fel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”

Editura “Anthem”, Arizona, SUA

octombrie 2011

Surprinzându-ne placut, Octavian Curpas ne ofera, în miez de toamna, o carte scrisa într-o maniera diferita de cea cu care suntem obisnuiti, o îmbinare reusita între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc si analiza profund-psihologica a unei palete largi de profile umane si istoriile lor de viata. Dupa cum reiese chiar din subtitlul ales cu grija de catre autor, „un alt fel de «pasoptisti»” – în totalitate reali -, apartinând primului val de refugiati politic din România postbelica sunt eroii lucrarii de fata si, mai mult decât atât, câtiva dintre ei traiesc înca în Statele Unite.


La prima vedere se prea poate sa avem iluzia gresita a unei însiruiri de relatari rebele apartinând unui personaj inedit, acest nea Mitica plin de surprize, prototipul cutezatorului neinhibat de explorarea necunoscutului si al autodidactului, avid de cunoastere, încrezator în forta sa fizica dar mai ales în taria psihica de a depasi obstacolele care îi bareaza vizibil drumul spre împlinire. În realitate însa, Octavian Curpas, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regula de azi, reuseste într-un mod original sa realizeze o radiografie a emigratiei românesti la mijlocul secolului XX, supunând atentiei cititorului o categorie interesanta de emigranti, tributari cutezantei si spiritului de aventura, rabdarii si asteptarii, dorintei si neputintei, euforiei si negrei disperari în momentele de grea cumpana, în aceeasi masura. Ei sunt cei care-au avut curajul si taria psihica de a descinde din tarâmul ierbii verzi de-acasa pe meridianele lumii, cautându-si frenetic calea si luptând cu bratele, inima si mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagonice. Eroii cartii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitica, exemple reale de curaj si abnegatie în straduinta lor de a ascede într-un alt fel de spatiu, în care principiul meritocratic nu tine cont nici de origini, nici de clasa sociala.

Nea Miticavinovatul principal al dezvaluirilor întâmplarilor structurate de catre Octavian Curpas în cele 30 de capitole -, este doar axa în jurul careia se rotesc povestile adevarate ale unor români îndrazneti, inteligenti, neînfricati, care, odata ajunsi în lumea noua se zbat sa-si realizeze visele cu truda mintii si a bratelor, si chiar reusesc. Pe scheletul unor însemnari facute de nea Mitica pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie si relatarile sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viata, autorul, priceput în extragerea informatiei de la interlocutor (sa nu uitam, Octavian Curpas detine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistit) si neîntrecut documentarist, tese într-un mod original, frânturi din viata apropiatilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originala adusa istoriei emigratiei românesti.


Întâlnirea dintre autor si viitorul sau subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coada si adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerata leit-motivul vietii exilatului care spera în steaua norocoasa; aici începe sirul relatarilor ce stau la baza scrierii acestei carti. Oare norocul ce radiaza prin toti porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitica, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia sa patrundem astfel în tainele vietii emigrantilor, poate, nu de putine ori invidiati de catre unii dintre noi? În opinia mea, este un câstig pentru toti cei care vor citi pe nerasuflate o carte scrisa cu truda, responsabilitate si daruire, incubând o munca asidua de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelica) si în aceeasi masura din sursa vie, directa – autorul folosindu-se abil de informatii prelevate direct de la unii dintre eroii înca în viata (Tiberiu Cunia, Luciana Stanila, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).

Nea Mitica deruleaza pe ecranul sufletului foiletonul vietii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de  persoane cu care s-a intersectat de când a parasit România. Acesti adevarati artizani ai riscului si-amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului), sunt luptatori ai revolutiei pentru mai bine, într-o lume noua, fie ca aceasta este Franta, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul si ineditul respira prin filele cartii scrise cursiv, gratie talentului si stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrazneala de a scrie despre personaje reale, interesante si foarte diverse. Interlocutorul sau, nea Mitica, îi faciliteaza patrunderea subtila în istoriile de viata ale unui complex de profile umane, pe care le slefuieste în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevarate modele, ziditoare de cetati de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.

Mai mult sau mai putin cunoscuti, eruditi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitica sunt caractere otelite de viata în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasa: oameni cu doua patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Târa – un bistritean cu studii la Sorbona, Costica Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isacescu – simbolul aventurierului pribeag printre closari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic si-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Bratianu sunt doar câtiva dintre cei despre care putem citi în paginile cartii. Nu intentionez pe toti sa vi-i dezvalui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astazi traieste la Syracuse, New York si pregateste pentru tipar cel mai complet Dictionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Stefanescu al carui nume-l poarta un domeniu împadurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminenta a doctorului Traian Stoicoiu – românul al carui bisturiu a adus vindecarea multor candieni din Calgary si unul dintre cunoscutii lui Constantin Brâncusi si-al adevarului despre operele sale.

Dupa ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia marturiseste: Desi multi dintre noi au plecat pentru libertate si o viata mai buna, am fost si multi care am plecat cu gândul de a reveni în tara. Generatia noastra nu a putut face altceva decât sa tina vie, în strainatate, în constiinta lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatura comunista. Poate ca, dupa ce voi termina dictionarul, as putea scrie o intro recenzie, comentarii asupra personajelor si a evenimentelor pomenite de Mitica. Nu ca este important sa dau si o alta imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare placere (mie, daca nu cititorilor!), sa traiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mul decât atât, sa scriu o lucrare în care sa se vada interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiatilor de atunci, a dorintelor si simtamintelor ce-i animau atunci, dorul de tara, de familie si visele ce le aveau, ce-i obsedau…

Condeiul scriitorului nu lasa sa treaca neobservate nici valorile nationale ramase acasa, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stanila, unul dintre deschizatorii de drumuri ai pepinierei de medici si specialisti în stiinte medicale – Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj Napoca. Luciana Stanila este o fiica a Sebesului de Sus, din Marginimea Sibiului, vecina si prietena a lui Dumitru Sinu, care si azi, când vorbesste despre ea îi spune Lucica. De fapt, toate povestirile adevarate ale lui nea Mitica sunt reflectarea evidenta a spiritului românesc ramas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în cautarea desavârsirii.

Nea Mitica! Însusi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizeaza cititorul ca are de-a face cu un personaj îndragit, care inspira simplitate si apropiere, ingeniozitate si spontaneitate. El este exponentul descurcaretului, iar numele, chiar i se potriveste de minune! Nu trebuie sa-nvat nicio meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de tara, apropiatii îi strecurau subtil ideea ca i-ar prinde bine sa stapâneasca o meserie. Dar lui nu i-a pasat de spusa nimanui – meserie n-a învatat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit si-a reusit sa-si faca un rost, sa aiba o familie minunata, sa detina propriul hotel, sa deschida sufletul si punga atunci când este cazul si, mai ales, nu a uitat niciodata ca este român!

Copil orfan de mama de la trei ani, crescut în spiritul sanatos al omului simplu de catre tatal si bunicii sai – oameni harnici si cu frica lui Dumnezeu din Marginimea Sibiului, ajunge ca la vârsta maturitatii sa ia o decizie capitala pentru viitorul sau, apucând drumul strainatatii. Iugoslavia, Italia, Franta, Canada, Statele Unite! Iata drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Munca si risc, dezamagire si împlinire sub umbrarul norocului, toate-si dau mâna, si-mpreuna i-aduc satisfactia finala! Prieten cu toti cei de la care a avut de învatat – chiar dac-au fost români, evrei, tigani sau alte natii, Mitica Sinu s-a descurcat si despre toti el vorbeste frumos.

N-a avut posibilitatea sa urmeze scoli înalte, desi, Doamne, cât i-a placut cartea! Dar a stiut si-a vrut mereu sa învete, sa cunoasca si sa se înconjoare de prieteni eruditi, se trezea de 30 de ori pe noapte si citea sapte ore pe zi, dupa cum marturiseste însasi Nicole, canadianca de origine franceza ce-i este soata de-o jumatate de secol si pe care o catalogheaza ca fiind cea mai românca dintre canadience, pentru ca a a dorit si a reusit sa stapânesca, în numai sase luni, limba româna. «Acasa» a lui nea Mitica este o oaza de liniste ratacita în forfota orasului, o casa spatioasa, fara pretentii exuberante, dar cu mult gust si foarte primitoare, calda, din peretii careia parca razbate mirosul cernelii si aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plina de carti valoroase, apartinând literaturii române si universale; citeste beletristica, istorie, filosofie, despre vietile scriitorilor si marilor învatati ai lumii. Dar nu-si uita obârsia si neamul.

Descins în lumea noua din Sebesul de Sus, din Marginime, nea Mitica ramâne cu amintirea satului în suflet. Îsi aduce aminte, pâna în cele mai mici amanunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri si traditii de care-i este dor. Consatean cu Goga si Cioran, asa se considera Mitica, pentru ca si cei doi colosi ai culturii românesti au aceleasi radacini, puternic înfipte-n tinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversatiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitica recita cu patos versurile poeziei Casa noastra, devenite chiar forma de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ti stergi ochii cu camasa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranta, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânarului sau vecin, Octavian Curpas, atunci când îsi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga – Si parc-aud pocnet de bici / Si glas staruitor de sluga / Rasare mama-n coltul surii, Asaza-ncet merindea-n gluga… /Înduiosata, ma saruta / Pe parul meu balan, pe gura : / «Zi Tatal nostru seara, draga, / Si sa te porti la-nvatatura»

Facând referire la rostul vietii, nea Mitica are un veritabil model de gândire filosofica, în însusi Luceafarul poeziei românesti, Mihai Eminescu, caci el afirma: “Dar pâna la urma, tot Eminescu e cel mai mare! Si, printre altele, pentru faptul ca a spus:  «Poti zidi o lume-ntreaga / Sa darâmi orice ai spune / Peste toate o lopata / De tarâna se depune» – si-apoi continua, atentionându-ma subtil -: Niciodata sa nu uiti lopata lui Eminescu! Nea Mitica mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vietii: «La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii astia, ce parere au despre moarte si daca s-au gândit vreodata la realitatea mortii. Ramân surprins când constat ca majoritatea dintre ei nici nu se gândesc ca într-o zi vor muri; poti sa faci orice în viata aceasta pentru ca pâna la urma tot la lopata lui Eminescu ajungi!” Adevarat si foarte bine punctat!

Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei carti-document, însa doresc sa va las sa-i dezlegati misterele prin placerea lecturii… Octavian Curpas a adunat mereu în jurul sau, benevol, truditori pe tarâmul cuvântului carora le-a promovat neconditionat scrierile si le-a încurajat latura creativa, sustinând propagarea permanenta a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Desi ne-a obisnuit cu interventiile sale jurnalistice prin prestatia-i neobosita în ziarele si revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – si a facut-o bine -, iata ca aceasta carte îi întregeste imaginea cu aceea de carturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaste tainele unei lumi în care el însusi vietuieste: o lume a necunoscutului în care daca patrunzi esti nevoit sa te adaptezi, sa-ti modelezi viata si sa-i îmbratisezi principiile, dar fara sa poti vreodata sa-ti uiti radacinile.

Georgeta Resteman

Cluj Napoca, octombrie 2011

„EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” – un manual de igiena morala si spirituala

Sanda Panait

Situat la limita, între jurnalist si scriitor, Octavian Curpas, unul dintre cei mai credinciosi oameni de scris cu si despre exilul românesc din care face de altfel parte, reuseste sa surprinda prin cartea „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” prin simplitatea calda a limbajului – simplitate din ce în ce mai ascunsa sau poate mai greu de gasit / regasit la autori în ultima vreme -, o simplitate care poate este împrumutata prin empatie de la personajele intervievate.

Atmosfera speciala a cartii lui Octavian Curpas are drept fundal trairile de ieri si de azi ale exilului românesc. Compusa din mai multe capitole si subcapitole, cartea încearca sa trateze (si reuseste, în mare masura) drumul sinuos al trupului si mai ales al sufletului celor care au decis într-un moment extrem de dureros si dificil, politico-economic, sa-si croiasca destinul oriunde aiurea în lume, dar cât mai departe de ororile si lipsurile locurilor în care au vazut lumina prima oara, însa fara sa-si nege identitatea sângelui. A selecta între capitolele cartii pe cel mai interesant sau mai valoros este o aventura destul de greoaie si cel putin la fel de riscanta, pentru ca autorul reuseste sa surprinda cu întâmplari si fapte uluitoare în fiecare capitol, ca si cum fiecare personaj sau povestea ce-l însoteste, se afla într-un permanent concurs cu altii si cu el însusi.

Modul de povestire al autorului te trimite cu fiecare fragment într-o maniera nostalgica în vremurile si locurile de care, fiecare în parte si toti la un loc, nu s-au desprins niciodata. Regasim în fiecare protagonist adânc înradacinat si în ciuda timpului pastrat cu sfintenie, sentimentul de dragoste fata de glia strabuna, de neam si de tara, sentiment doar amortit si pastrat undeva în cuferele scumpe ale sufletului si care are nevoie de un mic gest, de vibratia dulce a limbii, a dulcelui grai românesc, pentru a se încinge si a iesi la suprafata într-un abur usor melancolic pe care autorul, cu o tehnica desavârsita, reuseste sa-l surprinda perfect: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”. Asemenea satelor lui Sadoveanu, satele care se ivesc în paginile lui Octavian Curpas surprind viata curata, nealterata, neaosa, obiceiurile si datinile românilor si legaturile indestructibile create de apartenenta spatiului fizic si spiritual. Cu sau fara voia sa, autorul, dincolo de drumul fizic si emotional de la agonie la extaz, de la teama incurabila si esec, la realizare, reuseste sa extraga si particularitatile poporului român, printre acestea putând deduce curatenia sufleteasca si cultul prieteniei. „Nu am vazut niciodata un om care sa vorbeasca cu atâta placere si admiratie despre oamenii pe care i-a cunoscut, de care s-a apropiat si pe care i-a apreciat, pe fiecare în parte, la justa valoare, fara sa vad nici macar un strop de invidie sau de ranchiuna.”

În economia cartii, primul loc îl ocupa imaginile si cliseele fiintarii intime sau a înstrainarii incurabile pe care fiecare emigrant si le procura în momentul plecarii de acasa. Adesea autorul reuseste sa transmita cititorului si inexprimabilul, pauzele interviului, acele pauze în care intervievatul simte o nevoie acuta sa traga aer în piept, altfel durerea amintirilor, chiar si acum când le repovesteste, parca nu-l lasa sa mearga mai departe. Citind, simti pur si simplu cum aceste pauze completeaza senzatia de inexprimabil, senzatia dureroasa pe care o încearca cel care povesteste despre trecutul care pare un câine batrân, si care, oricâta vreme ar fi trecut, îl recunoaste si îi linge ranile. Autorul reda cu fidelitate flash-uri de viata relatate de personajele reale care-i populeaza cartea discret si cu o delicatete aproape regala.

Adesea, povestea urca greoi datorita fluxului emotional pe care-l simti ca cititor, toti fluturii adunati în cosul pieptului interlocutorului lui Curpas zboara parca si se aseaza si la tine. Pâna la urma, pare sa ne transmita, prin itinerarul croit pe cararile înca proaspete ale memoriei celor intervievati, ca toti ar trebui sa ne urmam chemarea sângelui,ca putem sa-i ascultam povestile care curg cu noi si prin noi, transformându-se, precum „nea Mitica”, în functie de context, când într-un râu linistit de ses, când într-o apa învolburata de munte.

În cartea lui Octavian Curpas te întâlnesti cu limbajul neaos al interlocutorului, în cuvinte simple cu care construieste adevarate cetati ale emotiei. Comparativ cu alte carti de interviuri în care, dupa câteva pagini parcurse îti dai seama ca nu ai în fata decât un simulacru de povestire, aceasta carte te convinge înca din primele pagini de autenticitatea povestirii personajelor. Orice român nascut putin mai devreme într-un satuc de pe coama unui deal românesc se poate identifica, macar partial, cu nea Mitica, Ion Vulc si altii care populeaza paginile cartii. Niciodata nu cliseizeaza, exprimarea este inteligenta si spectaculoasa.EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX este un manual de igiena morala si spirituala. Este o carte care, cel putin dupa unele fragmente, o sa vibreze placut în memoria multor cititori. Este o carte pe care bucuriile împletite cu tristetile, realizarile cu dezamagirile, o fac vie, totul se petrece atât de real, de vibrant si atât de incitant încât ai sentimentul ca trebuie sa alergi dupa fiecare pagina pe retina.

Sanda Panait

Decembrie 2011

1 decembrie 2011

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

1 decembrie 2011

ROMANIA, LA MULTI ANI!

Astazi Romania implineste 93 de ani! Ii spunem la Multi Ani! Ne-am gândit potrivit ocaziei sa publicam o Proclamatia rostita de primul presedinte american George Washington in 1789. Este un mesaj spiritual in care Presedintele aminteste Americii ca isi datoreaza libertatea si bunastarea doar lui Dumnezeu, “dadatorul tuturor lucrurilor bune.” Proclamatia din 1789 a stabilit in mod oficial ultima zi de joi a lui noiembrie ca Zi a Multumirii pentru intreaga natiune americana. Uram si noi Romaniei binecuvintarile lui Dumnezeu, amintindu-i ca fara El nu se poate astepta la un viitor binecuvântat. Supravietuirea multiseculara cu care ne mândrim se datoreaza in primul rând credintei pe care noi si cei de dinaintea noastra au avut-o in Dumnezeu, si respectului deosebit pe care l-au avut fata de valori, in primul rând viata, familia si casatoria. Doar aceste institutii ne pot asigura supravietuirea si in viitor. Bizuinta pe lucrurile trecatoare ori structurile europene nu se pot substitui acestor garantii testate de timp.   

Proclamatia Prezidentiala a Multumirii (1789) 

CONSIDERÂND ca este datoria fiecarei natiuni sa recunoasca providenta Dumnezeului celui Atotputernic, sa asculte de voia Lui, sa-I fie multumitoare pentru binecuvântarile Lui, si sa îi implore in umilinta protectia si bunavointa; si având in vedere ca ambele Camere ale Congresului, prin comitetele lor comune, mi-au cerut sa “recomand poporului Statelor Unite o Zi Publica a Multumirii si Rugaciunii, sa fie tinuta prin rugaciuni din inimi multumitoare pentru multele si evidentele binecuvintari ale Dumnezeului Celui Atotputernic, in special dindu-le oportunitatea sa-si stabileasca in  pace o forma de guvernamint pentru siguranta si fericirea proprie;” 

Recomand si desemnez ca Joi, Noiembrie DouaZecisiSase, sa fie devotata de cetatenii acestui Stat in onorarea marei si glorioase Fiinte care este Creatorul binevoitor al tuturor lucrurilor bune care au fost, sunt, si vor fi; ca toti sa ne unim in acea zi sa-I dam rugaciunile noastre sincere si umile pentru purtarea de grija plina de dragoste si protectia oamenilor acestei tari inainte de a deveni o natiune; pentru harul mult si evident si interventiile facute de el in razboiul care tocmai s-a terminat; pentru linistea, unitatea, si bunastarea de care toti am avut parte de atunci incoace; pentru ca am putut in liniste si intelegere sa formam Constitutii pentru guvernare in siguranta si fericire, cit si pentru Constitutia nationala care am adaopta-o recent; pentru libertatea civila si religioasa cu care suntem binecuvintati; pentru mijloacele de care dispunem sa obtinem si sa transmitem invataturi folositoare; si, in general pentru toate binecuvintarile, multe si diferite care El in bunavointa Lui a socotit de bine sa ni le dea. 

Iar apoi, ca sa ne unim si in umilinta sa facem rugaciuni si cereri cu reverenta catre marele Domn si Stapin al Natiunilor si sa-L rugam sa ierte pacatele natiunii si altele; sa ne imputerniceasca pe toti, in public sau in casele noastre, sa ne facem datoria fata de societate; sa facem din Guvernul National o binecuvintare pentru toti oamenii, fiind in permanenta un Guvern intelep, drept, si de drept, cu legi drepte care sa fie aplicate in intregime si de buna credinta; sa protejeze si sa calauzeasca toate natiunile (in special pe cele care ne-au aratat bunavointa); si sa le binecuvinteze cu stapiniri bune, pace, si intelegere; sa promoveze cunosterea si practicarea adevaratei religii si virtuti, si sa creasca cunostinta intre ele si noi; si, in general, sa acorde intregii umanitati o prosperitate paminteaca cum El o socoteste mai potrivita. 

Data si semnata de mine, in orasul New York, in ziua de Trei Octombrie, in Anul Domnului Nostru, O Mie Sapte Sute Optzeci si Noua. 

George Washington, Presedinte

Statele Unite ale Americii 

 

Versiunea Engleza 

WHEREAS it is the duty of all nations to acknowledge the providence of Almighty God, to obey His will, to be grateful for His benefits, and humbly to implore His protection and favor; and Whereas both Houses of Congress have, by their joint committee, requested me “to recommend to the people of the United States a DAY OF PUBLIC THANKSGIVING and PRAYER, to be observed by acknowledging with grateful hearts the many and signal favors of Almighty God, especially by affording them an opportunity peaceably to establish a form of government for their safety and happiness:” 

NOW THEREFORE, I do recommend and assign THURSDAY, the TWENTY-SIXTH DAY of NOVEMBER next, to be devoted by the people of these States to the service of that great and glorious Being who is the beneficent author of all the good that was, that is, or that will be; that we may then all unite in rendering unto Him our sincere and humble thanks for His kind care and protection of the people of this country previous to their becoming a nation; for the signal and manifold mercies and the favorable interpositions of His providence in the course and conclusion of the late war; for the great degree of tranquility, union, and plenty which we have since enjoyed; for the peaceable and rational manner in which we have been enable to establish Constitutions of government for our safety and happiness, and particularly the national one now lately instituted;- for the civil and religious liberty with which we are blessed, and the means we have of acquiring and diffusing useful knowledge;- and, in general, for all the great and various favors which He has been pleased to confer upon us. 

And also, that we may then unite in most humbly offering our prayers and supplications to the great Lord and Ruler of Nations and beseech Him to pardon our national and other transgressions; – to enable us all, whether in public or private stations, to perform our several and relative duties properly and punctually; to render our National Government a blessing to all the people by constantly being a Government of wise, just, and constitutional laws, discreetly and faithfully executed and obeyed; to protect and guide all sovereigns and nations (especially such as have shown kindness unto us); and to bless them with good governments, peace, and concord; to promote the knowledge and practice of true religion and virtue, and the increase of science among them and us; and, generally to grant unto all mankind such a degree of temporal prosperity as he alone knows to be best. 

GIVEN under my hand, at the city of New York, the third day of October, in the year of our Lord, one thousand seven hundred and eighty-nine. 

Signed: George Washington
Source: The Massachusetts Centinel, Wednesday, October 14, 1789  

ANUNT:

Saptamina trecuta s-a incheiat la Oradea cursul de ingrijiri paliative organizat de AFR si alte organizatii cu interese similare. Parintele Emil Ember (AFR Oradea) ne trimite urmatorul rezumat al evenimentului: 

In aceasta seara (Noiembrie 25) s-a finalizat cursul de paliatie la Oradea intr-o atmosfera placuta si diversa. Au fost aproximativ 50 de cursanti constanti, dar au fost zile in care au fost si 60. A fost o initiativa foarte buna, care a reunit cursanti de la clasa a XI-a de liceu pana la pensionari de saizeci de ani, oameni cu formari diferite si din medii variate: psihologi, medici, asistenti sociali, teologi. Cursul a fost tinut la Facultatea de Medicina si a fost o provocare caci in acelasi timp mai erau doua simpozioane de factura medicala. Am fost aproximativ 15 lectori care am prezentat pe voluntariat, social, spiritual, psihologic si medical. A fost o munca titanica pentru pregatirea cursului si sustinerea lui. Am fost entuziasmati toti participantii si chiar s-a vazut ca exista ceva care ne uneste. Urmatoarea actiune va fi repetarea cursului la Baia Mare in aceasta iarna sau la primavara. Si apoi la sfarsitul lui martie o conferinta la Oradea si Baia Mare tot pe paliatie cu un cadru universitar de la Timisoara.  

  Paliatia – un mod de a spune DA vietii 

Motto: „Nu pierde nicio clipa! Tine-o langa tine!” 

Ingrijirile paliative sunt o expresie a empatiei. Daca te-ai afla pe patul mortii, una din intrebarile pe care ai dori sa ti se puna ar fi: „De ce/cine vei avea nevoie cand vei sti ca esti aproape de moarte?”. Iar raspunsul poate varia mai mult sau mai putin, l-am putea sintetiza, spre exemplu, in expresia unei nevoi fundamentale: „De cineva caruia sa-i pese suficient de mult incat sa incerce sa ma inteleaga”. Acesta a fost de fapt si unul din dialogurile dintre promotoarea miscarii hospice, Cicely Saunders, si un muribund. 

Cand medicina se declara neputincioasa in fata unei boli terminale, misiunea medicului nu s-a incheiat. De acum este invitat sa redescopere bolnavul pe patul de moarte ca o persoana completa, ale carei nevoi nu se rezuma la curativ, la a eradica boala, dimpotriva… Si ca, de fapt, acel pacient are o familie, apartinatori, care la randul lor au nevoie de atentie, au nevoie sa-si cunoasca atributiile. Ba mai mult, este necesar ca apartinatorii sa fie implicati, nu abuziv sau autoritar-substitutiv, ci la locul lor in procesul de ingrijire paliativa. 

Daca este sa ne gandim la o alta definitie, ingrijirile paliative sunt o forma unica de a ne manifesta iubirea si respectul pentru cei dragi care sufera de boli incurabile cat inca mai sunt in viata. Si pentru aceasta, uneori este nevoie sa iei lectii… Iata un motiv pentru care s-a nascut ideea unui curs pentru voluntari despre ingrijirea paliativa a bolnavilor muribunzi, in Oradea. Printr-o buna coordonare a mai multor oameni devotati, s-au reunit cateva asociatii, fundatii si „o mana de specialisti” pentru a propune oamenilor cu o inima mare, care cauta un domeniu nou in care sa se investeasca, un raspuns prompt, complex, dar nu exhaustiv: paliatia pentru pacientii terminali. Pe parcursul a cinci zile s-a incercat prezentarea cat mai cuprinzatoare a ceea ce inseamna ingrijire holistica (paliativa): prima zi – introducerea in voluntariat si paliatie; a doua zi – dimensiunea sociala, sociologica a paliatiei (cu diversele practici legale, civile); a treia zi – dimensiunea spirituala (cu teorii si experiente din viata de spital a preotului/asistentului spiritual); a patra zi – dimensiunea psihologica (insuficienta pentru cate teme sau provocari exista in paliatie din aceasta perspectiva); a cincea zi – dimensiunea medicala. Medicul care are de transmis un diagnostic terminal are o misiune deosebit de grea si trebuie insotit de un psiholog, de un asistent social, de un preot pentru a si-o indeplini cum trebuie. In fata unui diagnostic fatal, reactiile pacientului sunt diverse si evolueaza de la soc, negare pana la resemnare si acceptare, uneori. 

Totul se bazeaza pe relatia de sinceritate, de incredere si  comunicare care se cladeste intre muribund si echipa de ingrijire. Intelepciunea de pe patul mortii este o sursa care nu merita ignorata, caci multe lectii de viata sunt predate tocmai in aceste circumstante.  

Este important sa stii ca nu esti singur, ca poti fi inconjurat de oameni care fac tot posibilul ca tu, pacientul care iti traiesti ultimele clipe de viata – mai lungi sau mai scurte – sa ai parte de confort, de intelegere, de suport psihologic si social, intr-un cuvant sa-ti fie respectata demnitatea pana la sfarsit. Iar restul familiei are nevoie in continuare de sprijin psihologic si spiritual, pentru a putea trece cu bine peste durerea pierderii tale, cand aceasta va surveni. Paliatia te ajuta sa te pregatesti cat mai bine posibil pentru moarte, insa prin a trai cu demnitate fiecare dimensiune, fiecare moment al vietii, pe patul de suferinta. In acest mod descoperim impreuna ca moartea este o parte integranta a vietii noastre si ca separarea pe care o produce este doar temporara. 

Ingrijirea paliativa este un beneficiu de care nu ar trebui sa fie scutit niciun bolnav terminal – din pacate, cel putin in prezent, aceasta pare o utopie in tara noastra – si in acelasi timp o provocare pentru a manifesta autentic valorile credintei noastre si modul nostru de a le concretiza in viata de zi cu zi. 

FLORIDA: CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE

Comunitatea romanilor din aria metropolitana Miami (South Florida) a organizat, Duminica 27 noiembrie 2011, o zi de post si rugaciune privind calamitatea avortului la romani. Evenimentul a fost organizat de bisericile romane din Miami si suburbiile lui. La eveniment s-au alaturat deasemenea, ca initiatori, diverse organizatii proviata din Romania si Statele Unite, printre ele, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Pro Vita (Bucuresti), Mercy’s Action Mission (Florida), Asociatia Generala a Romanilor Uniti Greco-Catolici (Baia Mare), Alianta Evanghelica Romana din SUA si Canada, Forumul Civic Crestin (Bucuresti), PNTCD, Organizatia Gratia Pro Deo (Bucuresti), Uniunea Femeilor din Bihor, Prison Ministries – Romania (Cluj), Alianta pentru Salvarea Familiei (Republica Moldova), etc.  

Evenimentul s-a desfasurat la Biserica Romana din Hollywood, Florida. A inceput prompt la 9 dimineata si s-a incheiat prompt la orele 13. Citeva sute de romani si copiii lor au participat la eveniment, unul unic pentru romanii din America. Evenimentul a reliefat cit se poate de clar dimensiunile ingrijoratoare ale avortului la romani, o practica inumana si necrestina care ne distruge natiunea si viitorul, atit din punct de vedere biologic, dar si spiritual si moral. In ultimii 60 de ani au fost avortati 22 de milioane de copii nenascuti romani, si citeva milioane au fost avortati si in Moldova. Vorbitorii au accentuat ca o natiune care isi trateaza copiii nenascuti in acest fel nu poate dainui mult. Este o societate fara viitor. 

In cadrul evenimentului au fost oferite date specifice privind avortul si impactul lui asupra femeii, al familiei, al societatii in general, si al tarii. Personalitatile medicale care au participat la eveniment au explicat natura avortului, materialele video au prezentat in imagini ororile avortului, femei au descris efectele negative ale avortului asupra vietilor lor, liderii religiosi au prezentat avortul ca o expersie a pacatului si o razvratire impotriva lui Dumnezeu, iar copiii si tinerii romani au cintat si recitat mesaje biblice despre dragostea lui Dumnezeu pentru copii si viata. Printre vorbitori au fost dna Lucia Petrila (Presedinte Mercy’s Action Mission din Florida), dna doctor Maria Strimbu, Florin Vancea, Marian Chirla, si Gelu Strambu. Din partea AFR a participat si vorbit dl Petre Costea, Presedinte AFR. Evenimentul a fost deamenea onorat de prezenta si prelegerea dlui deputat Mircea Lubanovici, reprezentantul romanilor din diaspora nord americana in Camera Deputatilor. Deasemenea au fost citite mesaje din partea diferitelor organizatii si personalitati medicale din Romania care s-au adresat participantilor la eveniment in scris. 

Evenimentul s-a incheiat pe un ton pozitiv si pragmatic, participantii cazind de acord nu doar sa discute despre avort dar sa si faca ceva practic pentru stoparea lui. La mod concret, au decis deschiderea in Romania a inca unui centru de consiliere a tinerelor insarcinate care doresc sa avorteze sau au avortat, pe linga cele 5 centre deja existente (Arad, Deva, Hunedoara, Brasov si Suceava). Participantii spera sa deschida noul centru anul viitor si deja au inceput colectarea fondurilor necesare. Cei care doresc sa se implice in acest proiect, inclusiv la nivel financiar, sunt rugati sa ne contacteze la office@alianta-familiilor.ro, sau costealaw@yahoo.com

 

 

Va recomandam unul din materialele video prezentate in candrul evenimentului: http://www.lifenews.com/2011/11/23/astounding-video-depicts-unborn-babys-full-development/ 


VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

 

Miere si aloe contra Cancer

Tratament natural contra Cancerului

Ceea ce veti citi mai jos a fost publicat in ziarul “Listin diario“, în Santo Domingo, în luna Februarie 2009.

Adevarat va spun ca, citind acest articol, îmi era mult prea greu sa  cred în ceea ce scria acolo. Acest  tratament  este al unui calugar franciscan pe care îl cheama, în Belén (Brazilia), Fray (calugarul) Romano, de origine braziliana. Dar, actualmente este profesor la Seminarul din Belén. Faima sa se extinde în toata Judea.

Eu tratez Cancerul si fiecare persoana poate sa o faca, fara sa faca miracole, doar aplicând produsele pe care le produce Mama Natura.” – spune Romano.

Inainte de-a reda reteta, vreau sa va spun din experienta mea personala despre binecuvântata reteta. Stiu diverse persoane care s-au vindecat dupa ce au folosit reteta si carora li s-a dat doar 1 luna de trait, având diverse tipuri de cancer în faze terminale.

Articol luat cu permisiune de pe blogul PE GÂNDURI, al dnei Rodica BOTAN. Medicina Naturala vine de la Domnul. Slava Lui!

Trimis de Corina Breger, 21 March 2009. Thank you Corina!

                                                                                   Thank you Rodica!

 

Dupa cunoasterea virtutilor acestei retete naturale, mi-am propus sa fac sa circule, prin Internet, pentru ca fiecare persoana care are pe cineva apropiat cu aceasta teribila boala, sa-si poata prepara singur remediul si apoi sa-l bea.

O sa vedeti rezultatul chiar în saptamâna în care ati început sa îl luati, va asigur, este ceva ce lucreaza rapid.

Reteta pentru vindecarea de Cancer:

1.) ½ sau 1 kg de miere de albine

2.) 2 frunze mari sau 3 frunze mai mici de Aloe Sábila (Vera)

3.) 3 linguri de cogniac, whisky sau tuica (ca diluant).

Se sterge praful de pe frunze si se indeparteaza spinii. Apoi, planta se taie în bucati mici si, împreuna cu mierea si diluantul ales, se introduc într-un mixer si se mixeaza pâna se face o pasta vâscoasa. Astfel se poate deja intrebuinta. Se poate pune în frigider sau lasa afara, dupa dorinta fiecaruia.

NU TREBUIE SA SE SCOATA PARTEA EXTERIOARA A FRUNZEI SI NICI SA NU SE TREACA PRIN SITA, PENTRU ACEST TRATAMENT!!!

Calugarul Romano ne da sfatul ca trebuie luata 1 lingura mare, de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masa. Aceasta cura trebuie sa dureze cel putin 10 zile si numai daca analizele arata ca nu ati avut rezultatul scontat, se mai poate repeta înca de 4 ori, pâna la remiterea totala.

Ceea ce se mentioneaza este faptul ca pot apare abcese ale pielii , dar acest fapt este un simptom bun si nu trebuie sa ne îngrijoram. Continuam, daca dupa prima parte a tratamentului (10 zile) nu se vad rezultatele dorite, sa repetam tratamentul, dupa ce s-au facut examenele respective ca sa vedem daca tumoarea nu a cedat, sa mai facem înca pâna la 4 tratamente (a câte 10 zile), pâna la vindecarea totala.

De 6 ani, calugarul a folosit acest remediu, gratuit, cu rezultate optime. A tratat zeci de persoane in Belén si împrejurimi. El zice ca nu doar ca trateaza Cancerul, ci si îl previne. Trateaza cancerul de piele, de creier, de plamâni, de prostata, leucemia, etc.

De asemenea, povesteste ca a tratat o calugarita tânara de numai 29 ani bolnava de scleroza.

Cel ce doreste un testimoniu a unei persoane care s-a vindecat de cancer pulmonar, îl poate contacta pe dl. Fausto Pimentel, in Santo Domingo , la telefonul: ( 809) 247-2316. Acest domn a publicat ceea ce am scris mai sus, ca o multumire la Viata, desi i se dadusera doar câteva zile de trait. Din partea mea, am alte persoane care pot depune marturie ca s-au vindecat la fel ca dl. Pimentel. Va rog sa faceti sa circule acest articol. As vrea sa mentionez (precizarea celui care scrisese articolul) ca nu trateaza doar cancerul, ci este si un restaurator al celulelor naturale si întareste sistemul nostru imunitar.

Acest tratament este bun pentru orice tip de cancer? DA.

Ce tipuri de cancer trateaza de fapt? TOATE.

Se stie ca au fost multe vindecari cu multe forme de cancer: de piele, gât, sân, uter, prostata, creier, ficat, intestin, leucemie…

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI

Multumesc Domnului pentru tine!

Ziua multumirii

În ce conditii am multumi lui Dumnezeu pentru oameni? De Ziua multumirii în acest an sa cautam raspunsul la aceasta întrebare. Multumirea adusa lui Dumnezeu de Apostolul Pavel pentru Filimon ne ajuta sa vedem în ce fel cineva poate ajunge sa multumeasca pentru noi. Cunosti pe cineva care multumeste lui Dumnezeu pentru tine? De ce o face?

       Termenii generali ai relatiei dintre noi trebuie sa fie dati de iubire si conlucrare. Esti iubit cu adevarat daca iubesti, iar daca esti o persoana care conlucreaza cu altii, oamenii vor dori sa te aiba în preajma. Iubirea si conlucrarea ne ofera atmosfera necesara care ar face pe cineva sa multumeasca lui Dumnezeu pentru noi. Când cineva îsi aduce aminte de noi trebuie sa identifice cu usurinta, în ce ne priveste, iubirea si conlucrarea, altfel nu se va naste gândul multumirii în mintea lui.

       Ce aud oamenii despre mine? Pentru ca ei sa multumeasca lui Dumnezeu pentru mine, ei trebuie sa auda despre credinta mea în Domnul Isus si despre dragostea mea fata de toti sfintii. Viata de credinta se dovedeste la încercare, în greutati, în situatii în care nu mai este solutie omeneasca, ci numai solutie divina. Daca noi traim în asa fel încât oamenii sa vada ca suntem dependenti de Dumnezeu vor ajunge sa multumeasca pentru noi, altfel nu. Dragostea noastra nu trebuie sa fie partinitoare, ci trebuie sa îi cuprinda pe toti din poporul lui Dumnezeu. Asa cum Dumnezeu ne iubeste pe toti la fel, tot asa trebuie sa-i iubim si noi pe toti. Acesta este standardul dupa care trebuie sa evaluam ce se aude despre noi: credinta noastra si dragostea noastra. Câte trebuie date la o parte din ceea ce vorbesc oamenii despre noi pâna sa ramâna acestea doua, credinta si dragostea?

       Cum se roaga oamenii pentru mine? Daca oamenii multumesc lui Dumnezeu pentru mine atunci ei se vor ruga ca credinta mea sa se arate în fapte care sa dovedeasca tot binele care se face între noi. Multumirea celorlalti pentru cineva duce la înaintarea lui: fapte care sa dovedeasca binele practicat în comunitate. Când în adunarea crestina primeaza credinta si dragostea, se practica binele, iar practicarea binelui duce la înviorarea inimilor sfintilor.

       Iubire, conlucrare, credinta, bine vazute prin fapte – asa e omul pentru care ceilalti multumesc lui Dumnezeu.

Sorin Sabou

http://www.sorinsabou.com/

Cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX”

Despre cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX; Un alt fel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite” de Octavian Curpas, editura „Anthem”, Arizona, SUA, octombrie 2011

de Anca Negru

Aceasta carte se încadreaza undeva la confluenta a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica si beletristica surprinzând cu nonsalanta si dezinvoltura într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoastere mai sus-mentionate.

Este document istoric prin faptul ca noteaza acte istorice si vine cu date, evenimente, situatii ale exilului românesc si diasporei respective, este memorialistica pentru ca amintirile lui nea Mitica (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul si conglomerantul întregului excursus, este beletristica pentru darul de a povesti, adica pentru povestirile cu sarmul lor implicit prezentate în aceasta opera.

Cartea debuteaza prin întâlnirea cu personajul-liant si a celor secundare (exilul, prietenii de exil, satul românesc, traditiile, România si românii) subîntelese mai întâi, abia apoi redate, descrise în amanuntime atât în privinta vietii, cât si a carierei lor (p. 5 „Nea Mitica, pe numele sau Dumitru Sinu, parasise România în 1948. avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie?”).

Cartea este structurata dupa personajele ce sunt descrise (personaje-capitol) sau teme-capitol (satul, traditiile) sau presarate pe parcursul întregii carti memoriile personajului principal, Dumitru Sinu.

Fiecare capitol este o suma de povestiri din care se desprind lectii de viata, cogitouri asupra existentei.

Povestirile se înlantuie unele de altele, iar autorul omniscient le „prevesteste”, urmând fiecare ita de poveste, stiind-o, încadrând-o în sirul nuvelistic al cartii.

Trecutul devine astfel ca un fluviu evenimential, factic si uman, iar revenirile în prezent nostalgice.

Povestirile sunt punctuale, factice, spuse, culese si alese cu talent de povestitor, cititorul trecând dintr-una într-alta ca într-un labirint de povestiri.

Povestirile vin cu detalii istorice relevante, dar si cu umor ceea ce adauga o anume savoare lucrarii (e.g. „o stampila nemteasca facuta dintr-un cartof si cerneala”, „Da, domnule, Pierre Rosetti este francez” etc).

Totusi, apar unele explicatii redundante sau facile („alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille)”), repetari de informatii uneori binevenite pentru reîmprospatarea memorie, alteori agasante, venite la prea scurt timp (e.g. Capitolul XV Titi Filip, iar în capitolul XVI, p. 100 „Unul dintre ei, Titi Filip, stia si greaca si cu o grecoaica s-a casatorit”), expresii repetitive („orasul luminilor”, „tara frunzei de artar”, „ortaci de pribegie”, „limba lui Voltaire”).

Personajul si personalitatea lui nea Mitica prinde contur cu fiecare povestire: autodidact, încapatânat, insistent în a-si urmari visele, loial, devotat, iubitor de carte si cultura, plin de umor, hotarât etc, întreaga lucrare debordeaza de spiritul lui atât de frumos.

Cartea „Exilul românesc…”de Octavian Curpas este o lucrare în care realitatea, memoria si documentul istoric se integreaza în armonia cuvântului, ca pentru a da o mai mare frumusete povestirilor, ca pretext de a face literatura.