Category: poetry

LUMEA DE AUR (THE GOLDEN WORLD)

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Jianu Lucian-Florian


La sfintirea unui templu, la o mare sarbatoare,

Lumea a adus podoabe –  ea batrana, slaba, oarba,

Vaduva Anastasia, si-a facut cu greu carare,

Si in curtea lui de aur, a adus un fir de iarba –


Si-i era asa rusine, ca si bruma ei de bine,

De pe-o pajiste vecina cu bordeiul ei, furase –

Sa aduca, pentru boii – cei lasati de fiecine

Langa templu – mangaiere, pentru cate duc pe oase –


Pe coloana de intrare in Biserica, tocmise

Imparatul, sa ii scrie, al lui nume, un fruntas –

Dar un Inger sterse toate cele-atat de scumpe zise,

Si-a cioplit: “Anastasia a platit  acest lacas!“


Si-au vazut, mirati, minunea, Imparatul, si curtenii,

Si-au catat-o pe batrana mult prea buna, si prea oarba –

Caci un Rai intreg, de aur, n-are pretul, prin milenii,

Cat o inima, ce – n zdrente, ii aduce-un fir de iarba…


25 mai 2011


O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

aud – undeva – ecoul degetelor

mele – batând un

ecou de mars – pe un

ecou de margine de masa

viata mea s-a jucat la

zaruri – si

toti câti au pariat pe ea – au

pierdut

stafiile degetelor mele au

înconjurat – în hora tacuta

jilava si rece – stiloul – si l-au silit sa se

miste – în sensul celor

scrise aici

…ferestrele s-au înfundat – negre – cu

liniste: pe sub pragul

inimii mele – se scurge

catre plamânii mei – învinsi

istoviti – care de mult s-au

predat – gazul otravitor (lingând

timpane – amintiri aeriene

de mult uitate priviri) – al

amaraciunii

…mestec proaspete flori de

salcâm – si mor: ramâne – din

toate – un surâs – excesiv

întins pâna sa plesneasca – de

rabdare

…elasticul surâsului rabdarii

s-a rupt – în toate partile

dintr-odata…

…de fapt – sora de salon care sta

aplecata peste patul unde scrie c-as fi

fost eu – se sterge de zor – pe obraz

de o dunga

rosie – fizic

inexplicabila

***

SOLUTIA

se întâmpla atâtea

lucruri – în lume – total

inutile – exasperant

inutilizabile

„- a iesit o carte

extraordinara!” – „-…toate

cartile care ies – sunt

extraordinare…” – „-se striga – de

undeva!” – „-…de peste tot

se striga – de

foame – de

moarte – de

sanki…”

„- a murit un

presedinte!” – „-…au murit atâtia

presedinti..unul dupa

altul…” – „-…si papa…” – „- …si

papi au murit

sodom…”

„- a înviat

unul…” – „- …mereu

învie câte

unul – asa

demonstrativ…”

…ce-i de facut – ca sa atragi atentia într-o

lume – în care – toate

faptele – devin lucruri:

lucruri mucegaite – de

dezinteresul general si

total – lucruri care

se rotesc în gol

inutil?

cum sa atragi atentia asupra

sângelui care

picura – gâlgâie – foarte

real – din cascate

rani – fara nicio intentie

ascunsa – ilicit filmata – de a se mai

întoarce la

inima – cum sa faci sa atragi

atentia – asupra

horcaitului – aspru ca

aripa diavolului… – …asupra

ultimului – …fara „va urma” – fara

„partea a doua – secondo tempo” …! –

strigat de suferinta zvârcolita – si

moarte – cu dintii înfipti – buldogeste – în

beregata?

…lasi bratele-n jos – a

neputinta – apoi – straluminat de-o

idee – te duci în piata – la

rachetii moldoveni – si cumperi un

AKM: te duci

cu pusca automata sub brat – agale – pe

rând – la fiecare acasa – la

toti cei care ti-au trântit – data trecuta

usa-n nas – plictisiti de

avertismente si

exasperari fara

„play back”

…rânjind – privindu-l – pe primul

drept în ochi – fara sa

ochesti – tragi în plin – tragi pâna-ti

frige-ntre degete teava – urlându-i celui

acum interesat – pe când se prabuseste – strângându-si

între palme – spasmodic – pieptul bolborosind de

sânge: „- ei – ai mai murit undeva

cândva?”

„- …asta

nu…” – va mai apuca sa

suspine

…si asa

la toti – tuturor – pe

rând… – pâna când

nu va mai exista credinta nimanui în

trucajul mortii – si

nu vor mai exista spasmuri

cumplite – ca

forme ale plictisului generalizat –

cu cascaturi trosnind

alene – molima

a virtualitatii

demente – decadentei

molatic funebre

…de aici – va

începe

iar – lumea

curata – lumea

ochi viu în viu ochi – nu ochi în

stricla – sticla-n ochi

…Craiasa Zapezilor

Otravit Aburite – va

sucomba – spre

Triumful Înrourati

Tradafirilor

***

NU FACI CONVERSATIE CU UN ASASIN

nu faci conversatie cu un

asasin: îl distrugi – si

atât

ce sa mai discut eu – spre exemplu – cu

Moartea – care a dansat

ca un dervis dement – prin

toata viata mea – adâncind – în

pamânt si în

ceruri – pâna la

nevedere – tot ce-am

iubit?

acum – am prins-o în

fundatura Poeziei: îi înfig

pumnalul Cuvântului în piept – prompt si cu

Majestuoasa Tacere – si

pâna când nu vad cum ochii ei devin

cer înstelat si

liniste a Gradinii – n-o slabesc

nu faci conversatie cu un

asasin: îi scoti

pumnalul Cuvântului din piept – si vezi

vezi cu ochii tai naboind (prin

monstruoasa – cosmica ei rana

deschisa) – florile în gradini

***

Aniversare

On By nelursIn poetryLeave a comment

Pe data de 19 mai 2011, minunea pe nume Janice, a prietenilor nostri Roxana si Octavian Curpas, a împlinit 2 anisori.
Îi uram sa fie pentru parintii ei o primavara în casa cu toata dulceata florilor si gingasia culorilor.

Când primavara da în floare
În ochii tai ce ne privesc,
Curg siruri repezi de cocoare
si lacrimi care dovedesc

Prinosul fericirii, iata,
Cu mângâierea din Lumina,
Esti bogatia lumii toata
Prin revarsarea cea divina.

Izvorul vietii-n stralucire
Îti poarta sufletul curat,
Iar cei care te tin în brate
Îi multumesc ca te-a creat.

Tatiana Scurtu-Munteanu

ALTER EGO

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

 

De dimineata, aflu in pridvor,

De templu vechi, un intreprinzator –

De n-ar avea o pensie, saracul,

Si in pronaos, l-ar vedea pe dracul –

 

Si-a ridicat un chiosc, pe langa piata –

Si vinde-un fel de capete de ata –

Dar intre criza mica, si cea mare,

Nu sunt cumparatori, nici de mancare –

 

Sunt unii care au in criza Raiul,

Si altii sunt in criza cu malaiul,

Gasesti, aliniati, spre Rai, in scara,

Si mari mosieri, si vite de povara –

 

Oricat e criza mare, si de bine –

Solutia nu-i afara, ci in tine –

Oricat de rea, o Lume-i sub obroc

In inima, de-i faci un pic de loc –

 

Sunt vremurile-n  lume-atat de crude,

Ca lumea-ti pare-un Paradis de  Iude –

Atunci, sa speli la Iude, calm,  calcaiul,

Caci intre Iude, poate esti intaiul –

 

Sa colindam Bisericile-aceste –

Un dram de mila, inca, de mai este –

Sa ne mai dovedim, din crudul hau,

Ca stim ce suntem, si ne pare rau…

 

20 mai 2011

DOR DE TARA (POEME)

On By nelursIn poetryLeave a comment

de George SAFIR

 

N-ATI VAZUT CUMVA O TARA?

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afara;
Azi am venit si-o caut cu ardoare,
Dar n-o gasesc si-n suflet rau ma doare.

O caut peste tot, am fost si-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lasate,
Înspre paduri, potecile uitate
M-au ratacit într-un pustiu de cioate.

Acasa poarta nu e zavorâta,
Caci mama tot mai iese si se uita;
Atâta dor i-a mai ramas pe lume,
Feciorii sa-i mai strige iar pe nume.

Mosneagul iese-n cale si-o întreaba:
„Vine? La anul, cred! Acu-i la treaba,
La noi în tara-i multa saracie…
Stiu ei – ca de-or veni, la ce sa vie?!”

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara
Cântata de poeti odinioara,
Cu ochi de cer si plina de verdeata?
Am fost si-am cautat-o si la piata.

Acolo nu era, de buna seama,
Ca prea o înjurau români de mama;
Harbuzul, patrunjelul, biata pruna,
Erau culese parca… de pe Luna!

Chiar, voi nu ati vazut pe jos o tara,
Calcata în picioare si murdara?
Ce-aveti cu ea? Nimica nu va cere,
Eu o declar singura mea avere!

MI-E DOR, MAMA!

Mi-e dor, mama, sa ma saruti pe frunte;
Sa-mi spui, cum stii doar tu, lucruri marunte;
Mi-e dor de ochii tai senini, albastri,
De vorba ta blajina de sihastri.

Mi-e dor sa m-astepti seara la portita;
Eu sa mai vin fluierând pe ulita.
Mi-e dor sa-ti mai fac un nod la naframa,
Sa te mai vad trebaluind, of, mama!

Mi-e dor sa mai merg cu tata la coasa,
Prin iarba, descult, când roua se lasa,
Sa mai adorm pe-o capita de fân,
Cu greieri, la scripca, arcusul sa-ngân.

Mi-e dor sa-mi mai fie iarasi foame,
Sa ma catar printre crengi dupa poame
Si sa ma-ndop cu cirese amare,
Cu mamaliga ascunsa-n ziare.

Sa hoinaresc toata ziua pe dealuri,
La prânz sa m-arunc în iaz, printre valuri,
În amurg sa ma retrag înspre maluri,
Obosit, sa ma culc pe idealuri.

Mi-e dor sa-ti mai trimit câte-o scrisoare,
Macar asa… la câte-o sarbatoare;
Sa te întreb: „acum ce te mai doare,
Maicuta mea, cea sfânta nascatoare?”

Te-anunt ca voi veni de Paste-acasa.
Sa te gatesti, ca vreau sa fii frumoasa
Si vezi de taie gâsca cea mai grasa!
Caci vreau de Pasti sa stam cu toti la masa.

M-A TREZIT TATA

m-a trezit tata
tocmai visam
o pajiste înverzita
eu alergam dupa fluturi

sa mergem la coasa

mi-am tras pantalonii scurti
si am plecat amândoi
fara sa scoatem o vorba
cu noaptea în cap
nespalati si desculti
din când în când
ma opream
sa-mi scot spinul
ce nu-si gasea loc
decât
la mine în talpa

„hai mai iute, ma îndemna tata
acusi rasare soarele!”
si eu fugeam schiopatând dupa el

iarba se culca pe spate
ca niste soldati secerati de gloante
trezind greierii din somn

în urma noastra rasareau brazde
ca niste morminte

soarele a uscat totul
coasa nu mai taia

roua înmuiase iarba
ca o lacrima
o inima de piatra…

TRECUT-AU ANI, N-OR SA MAI TREACA!

Trecut-au ani si-or sa mai treaca
Pe-acest pamânt de osânditi.
Un om se naste, altul pleaca
Si cât traim suntem grabiti.

Azi te-ai nascut si n-ai rabdare,
Parintii vrei ca sa-i întreci.
Cum ziua este trecatoare,
La fel prin viata ai sa treci.

Matur o sa te vezi deodata,
Ghicindu-ti soarta în ghioc.
Si-ai sa blestemi ca niciodata,
În viata, n-ai avut noroc.

Cât timp speranta licareste
Si ‘nalti privirea catre cer,
În tine, gingas, glasuieste
Copilul, ca un mesager.

Din vise mari, înaripate,
Ai sa te-alegi c-un gust amar
Si tot te amagesti ca poate
Mai rupi o zi din calendar.

Trecut-au ani, n-or sa mai treaca!
Batrân la vorba si la mers,
Izvoarele îndata seaca
De-amu vei fi un… fapt divers!

VOI MURI AZI, POATE MÂINE?

Voi muri azi, poate mâine?
Ma-ntreb adesea când asist
La un concert de clopot trist;
Cât ne zbatem pentru-o pâine…

Multa lume-ndoliata
Asculta-acelasi vechi prohod
Si parca mi se pune-un nod
În rasina tamâiata…

Vei trece suflete un pod,
În groapa, trupul o sa-l lasi;
Prin tintirim, tacutii pasi,
Încheie-al vietii episod.

De-acum treci în amintire,
De parca nici nu ai fost viu;
Te-asteapta sfântul interviu
Si-un etern de… pomenire.

Lacrimi, daca vor mai curge,
De-atâta dor se vor usca;
La moartea mea se vor brusca
Hulpavi, bautori de sânge…

Tânar îs si sunt în vâna,
Dar când popa glasuieste:
„Doamne sfinte, miluieste!”
În pumn strâng niste tarâna…

ÎN LUME TOATE SUNT DESARTE

ai fost o nota muzicala
un do de sus sau poate-un la
deschis-ai un concert de gala
dar l-ai închis c-un…  tralala

ai fost pe scena primadona
si glasul tau suia divin
chiar înflorise-o anemona
când ai plecat cu bratul plin

în posturi te visam madona
îngenuncheam în rugaciuni
dar oja ta cu acetona
îmi aprindea sub talpi taciuni

când mai citesc azi câte-o carte
îmi fura ochii un verset
în lume toate sunt desarte
dar orice zi e un reset

si-atunci când viata n-are miez
încearca sa te relaxezi
c-un mars de melc în fa diez
ca tot ce-ai strâns îndata pierzi

NU PLEC!

Nu plec, nu scapi asa usor de mine
Chiar de m-alungi si ma împingi pe scara!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lantul nu l-as roade-n frig afara.

Sa-mi dai, de-ti amintesti, un colt de pâine;
Pe geam poti sa-l arunci, far-o privire
Si, bucuros, stiind ca-i de la tine,
Nu-mi va pasa de-a mortii otravire.

Sa nu-mi dai apa, nicio picatura!
Caci cerul s-o-ndura, macar, o noapte,
Sa-mi stinga-n ploaie-a buzelor arsura
Ori arsita din trup, când vântul bate.

De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leaga-ma pe rug si-aprinde focul!
În fumul albastrui sa urc spre stele,
Sa-i caut vesniciei noastre – locul.

Bacau,  2011

SONETELE MARII NEGRE (1)

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Pascu BALACI


ÎN CALIMARA PONTICA, ALBASTRA…

Sub piatra asta zace un poet:

Publius Ovidius; astazi ma cheama,

Ca un patrician si om de seama,

Si-mi porunceste ca sa scriu… sonet!

 

Vechi amintiri întind pe sevalet

Sa zugravesc a Marii panorama..

„Carmen et error”, ’nabusit exclama-

Inima lui e-al dragostei sipet.

 

În pontica si trista-i calimara

Eu ma scufund ca dupa zacamânt,

În metru antic pescarusii zboara,

 

Tesând statuii sale alt vesmânt:

Ma-ntorc spre tarmu-ncins ca spre o moara

Sa-mi macine o mierta de cuvânt.

 

O GHICITOARE


Ce mare-nchisa se adapa-ntruna

Din fluviile mari din Nord si Est?

Cine-i Oceanului Thetys, un rest,

Unde se naste din senin furtuna ?

 

Pe unde si-a-ncercat Orfeul struna

Si-a stat poetu – Ovidiu în arest?

Sub care val a aruncat un lest,

Istetul Iason ca sa fure lâna?

 

Ce tarmuri s-au colonizat – ´nainte

De a sosi pe mal Andrei cel Sfânt

Cu Legea cea mai noua si cuminte

 

Sub care a-nviat si-acest pamânt,

Udat de valul ce ne-aduce- aminte ?

(E Marea Neagra si de ea descânt…)

 

 

GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA

Carte postala de filosofie,

O versta de pustiu între doi sfinti,

Semnul heraldic stramosestii ginti ,

Lut levitând fara a fi stafie,

 

Flamânzilor de sens, neagra lipie,

Necunoscutul genitor de printi

E Gânditorul cel fara de – arginti –

O palma la ubicua prostie.

 

Un pumn de lut strapuns de o Idee,

Transmisa spre galactici si noi nimbi,

Contemporana noastra Odissee

 

C-un altfel de Ulise –n mute limbi,

Miere uitata-n antice stiubeie,

Stea autohtona, fixa, de neschimb.

 

 

OVIDIU CRONICAR AL GETILOR

Exil nedrept, dar chin mântuitor:

Aproape haituit ca si Hristos,

S-a- nnobilat la Pont, oricât de jos

La pus Augustus cel neîndurator.

 

Dobrogei, ´nalt herald a fost, izvor,

Din care ma adap si azi, sfios,

De n-ar fi fost taxat „ireverentios”

N-ar mai fi scris de Geti, lamuritor.

 

La Istrul înghetat, modest si cult,

Ambasador al Romii-n Orient,

A povestit de-al Scitilor tumult…

 

Acum învat sa fiu ca el – clement;

Statuia azi i-o strâng în brate mult:

Cu cât el tace, e mai elocvent!

 

 

CINGATOAREA DE AUR A MARII NEGRE

Cum blana deasa-a oii strânge fire

De aur din montane aluviuni,

Tot astfel, steampuri pontice-n furtuni,

Au strecurat comori ca la nuntire:

 

Eterna râului Riomi scotocire,

Cu Ariesul, scos dintre genuni,

Toti afluentii – auriferi, nocturni

Continua – agatârsa tescuire.

 

Mai vechi ca Troia, artefacte de-aur

Din ale proto-tracilor morminte

Fost-au gasite-n al Dabenei plaur:

 

Coroana, masca, un pumnal cu tinte,

Margele si inele în tezaur

Si –o Closca veche, puii sa -i alinte.

 

 

PONTOS AXEINOS, PONTOS EUXEINOS

Pontos Axeinos-Inospitaliera,

Ti-a spus în patrusutesapte s cinci,

Din cauza furtunilor prelungi,

Poetul Pindar de pe riviera.

 

Dar au schimbat aceasta kalimera

Tot Grecii, ce lovind în caterinci,

Au debarcat oi,capre cu tilinci

Pe tarmurile Marii-n chip de sfera.

 

Asa încât, nu dupa multa vreme,

Vazând c-al lor negot prospera-n lume

Si cala de barbare grâne geme

 

Au scris ei cuvenitul, dreptul nume

De „Pontos Euxeinos” pe trireme –

Marea Ospitaliera – vechi renume!

 

COLONIZAREA GREACA

Histria, Tomis, Callatis, Odessos,

Heracleea Pontica, Sinope,

Colonizarea greaca, în sincope,

Messembria, Phanagoria, Chersones,

 

Trapezunt, Phasis, Dionysopolis,

Cu bai la care n-ai mai fost, Esope,

Dar ne-au ramas pâna acum metope:

Kimmerike, Panticapaion si Tyras.

 

Parthenopolis si Apollonia

Facut-au Pontul ospitalier

Si sa mai frânga-n vremi din dihonia

 

Astui pamânt pe post de vechi strajer

Ce trage-se din vechea Omonia

Ca sa ne fie azuriu laicer.

 

BOTEZUL MARII NEGRE

Aheii au numit-o pe greceste

„Skythikos Pontos” – Marea Scita,

Iar Scitii iranieni, cu-a lor suita

I-au spus „Axaina”: „indigo”, se talmaceste.

 

Sintetiza Romanu – mparateste:

„Pontus Euxinus”- greu strunita ,

Cu geti viteji la Istru daruita,

Cu mari furtuni strângând în al ei cleste.

 

„Mare Maggiore”, zis-au genovezii

Cu-ai lor rivali, venetieni gentili,

Venira apoi,prin secole, erezii

 

Din turci ce-au exclamat, cei mai stabili:

„Kara Deniz” în calduroase-amiezi

Iar „Marea Neagra” îi zic românii-agili

 

TOMIS

Cu sase veacuri-nainte de Hristos,

Vâslasii ahei din Milet acostara

Sa –nalte o Cetate legendara

La mijlocul Dobrogii –n mal frumos

 

Si vestea-o duse-n larg un albatros:

O ancora – descalecat de tara

În cea mai luminoasa, lunga vara

´Nainte de-anotimpul furtunos.

 

Si noul polis, TOMIS fu numit

Dupa isprava lui Iason si-a Medeii*

Apoi Bizantul l-a-mproprietarit

 

Prin Constantin ce darâmat-a zeii.

Küstenge i-au spus Turcii-mpatimit

Sa stearga ce-au întemeiat Aheii.

——————————————————————-

* O legenda relateaza ca Iason si prietenii sai imbarcati pe corabia „Argo” (de unde denumirea de argonauti), sprijiniti de fiica regelui Colhidei, pe nume Medeea, au reusit sa fure lâna de aur si sa plece pe furis, rapindu-l pe Absirt, fratele printesei. Speriati ca ar putea fi prinsi pe mare de regele Colhidei, pornit in urmarirea lor, Iason si ai lui l-au taiat în bucati pe Absirt si i-au pus capul într-o prajina pe o stânca a Constantei. Vazând capul fiului sau, regele Colhidei s-a oprit îndurerat sa-si poata îngropa fiul, renuntând la cautarea fugarilor. De la acest episod mitologic se pare ca provine numele de TOMIS, deoarece în limba greaca verbul „tomeo” inseamna” a taia in bucati” (n.a.)

 

Pascu BALACI

Oradea

iulie 2009 – mai 2011

 

—————————————-

BALACI Pascu, avocat, nascut la Sebisul de Beius, judetul Bihor, la 8 mai 1956. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este un binecunoscut om de litere oradean. Poet, eseist, romancier, dramaturg – autor a numeroase piese de teatru care se joaca (si în prezent) pe scene ale teatrelor de prestigiu din Romania. Este initiatorul si conducatorul cenaclului literar „Barbu Stefanescu Delavrancea”, care prin prestigiul care îl are uneste în jurul sau personalitati de seama.

 

 

POEME TRISTE

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Georgeta RESTEMAN

 

GÂNDURI

 

Suspine pierdute ’ntre pietrele reci

Rasfirate pe creste golase de munte

Nazuinte crescute pe-albastre poteci

Contrarii ce vor destine sa-nfrunte

În scorburi de suflete triste se-ascund

Dureri nestiute de minti prigonite

Ce-acum vad pamântul patrat, nu rotund

Si se zbat sa învie dorinte-mpietrite.

Noian de sperante se sting în taceri

De focuri aprinse în nopti linistite

Potire de suflet râvnesc primaveri

Limpezime de cer si iubiri împlinite.

Deschid larg fereastra, spre lume privesc

Ce multi stau la coada…la vise în drum

În vremuri atât de perfide … zâmbesc

Caci visele-s vise…dispar ca un fum…

ÎNROBITI DE VISE

Traim sub zapezi ce-s de doruri ucise

Si stânci care tânguie doine în noapte

Cu suflete triste ce murmura soapte

Suntem înrobitii acelorasi vise.

Asteptam primaveri sa renasca în noi

Iar viata sa zburde-n crâmpeie de gând

Ghiocei sa ne scalde în albul flamând

Si linisti adânci sa coboare din ploi…

Râvnim bucurie si mai cernem tristeti

În lacrimi de-argint sa se stinga-n uitari

Sperante-minciuni, dorinti, dezmierdari

Albastre lumini conturând dimineti.

Sunt tainice vise ce-n munte se-aduna

Se strâng printre pietre nespuse dureri

În izvoare-asteptari, în paduri mângâieri

Si iubiri înghetate sub raze de luna…

SUFLETUL NOSTRU NU-I DE RASTIGNIT

Împovarati de griji si de nevoi
Cu sufletul farâme, trist si gol
Gasim puterea de-a razbi în noi,
Nu facem parte din vreun protocol
Al celor care vor sa ne zdrobeasca
Si sa ucida ce ne-a mai ramas
Din mostenirea dulce stramoseasca,
Vor sa ne-atârne sufletul de-un ceas…

Ne-au pus impozite si pe simtire
Metafora din ei a disparut
Noi tot vom scrie ce ne sta în fire
Suntem plamada din destin durut.

Lor nu le pasa ca pasim tacuti
Ori ca strigam spre Cer cu disperare,
Cuvântul care-ncununa pe frunti
Sperantele, ne-aduce alinare.

Nu au masura în nimic ce fac
Tintesc, lovesc si spulbera în cale
Conduc cum vor si dupa bunul plac
Distrug valori în ritmuri infernale.

Dar n-o sa fure ce ne apartine
Caci le ajunge cât au praduit
Pamântu-acesta geme de suspine
Sufletul nostru nu-i de rastignit!

SATUI DE MINCIUNA

Stam zilnic smeriti asteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste si-atât de satui de minciuna

Nu mai stim sa zâmbim dar în noi o dorinta se zbate

Vrem liniste-n suflet, visând la o viata mai buna.

Copiii ne pleaca , batrânii ne mor de durere

Pe strazi felinare murdare si gemete surde

Saraci urgisiti de tristeti asteptând mângâiere.

Cei ”mari” sunt hiene si sfâsie suflete crude.

Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi

Ne zbuciuma fruntea, mocnim în taceri prizonieri

Suntem biet popor ce-i sortit sa traiasca în patimi

Noi n-avem nici azi si nici mâine si n-avem nici ieri…

Mi-e-o sila imensa de cei ce-au promis bunastare

Satui de minciuna ai mei sunt mereu oropsiti

Blesteme-nfocate rostesc si se uita spre soare

De-a pururi sa zaceti în temniti, spurcati ipocriti!

Stam zilnic smeriti asteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste si-atât de scârbiti de minciuna

Poate stim sa zâmbim… de scapam de potai însetate

De averi si de glorii, înghiti-i-ar tarâna strabuna!

REVOLTA

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.

O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna.

Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…

Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?

VOCILE STRABUNE DIN CETATEA BOLOGA

Sus, în deal, lânga Cetate
Se-aud vocile strabune
Plânge iedera-n ruine
Cautând din nou dreptate.

Ravasita-i astazi tara
De orgolii si de ura
De prin colturi – sare zgura
Si ne-aduce iar ocara.

Ei au reusit s-opreasca
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turcesti, pripite
Spre Apus sa navaleasca.

Astazi noi privim cu teama
Înspre cei care se lupta
Între ei si se înfrupta
Fara ca sa deie seama.

De s-ar ridica strabunii
Si-ar vedea cum se darâma
Tot ce s-a cladit farâma
Prin orgolii-n fata lumii…

Au uitat cum bunii nostri
Si-au dat viata si-au luptat,
Cu zapisul la-mparat
Au putut sa-nfrunte monstri.

Glorie acelor care
Ne-au facut neam de eroi
Oare nu putem si noi
Sa fim OAMENI fiecare?

TATALUI MEU

E ziua Sfântului tau nume
Si-n zori ti-am sarutat icoana, TATA!
Ma simt stingher-acum în asta lume
Când nu-ti mai simt privirea-ngândurata.

Pe crestet, tu ades ma mângâiai
Si ochii-ti plini de lacrimi de iubire
Ma-mbarbatau în serile de mai
Când numaram trifoii…ce dulce amagire.

Revad tabloul sacru al bunatatii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munti
Ma asteptai cu-n zâmbet si-mi asterneai în cale
Doar flori de bucurie si sfinte rugi, fierbinti.

Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi soptind cu glasu-ti drag
Aceleasi vorbe calde…iar eu te vad în zori,
Ca-n dimineti de basm – trecând al casei prag…

GÂNDURI

Ratacesc printre gânduri usor ravasita
Cuprinzând orizontul cu palma mea uda
Sub cerul de vise, în linistea serii
Un munte de piatra-s, cu roua sfintita
Pe care-a ramas umbra verii, zaluda
Si tainic în noapte-ascult glasul tacerii.
Parca simt un fior ce-mi strabate fiinta
Cu raze de Luna mistere danseaza
Maestru tangou, reci umbre de ceara
Se mistuie-n gânduri – recheama dorinta
Iar undele-albastre, de suflet vibreaza
Când dorul din mine începe sa doara.
…………………………………………………….
Ratacesc printre gânduri usor ravasita…

SUNT

Sunt umbra si suflet nascut din esenta
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsa ascund chintesenta
Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.

Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb si el poarta sub falduri Lumina!
Suntem frati cu totii în toate, si-asemeni
Copacului-tara, sfintim radacina

Cu picuri de roua ce lin se-nfiltreaza
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina si Pacea mereu ne vegheaza
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.

Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Si fosnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei si mustul ma-mbie
Sa darui cu dragoste, vesnic, Pamântul…

Sub raze de Luna o pânza de vise
Asterne-se tandru-n pridvorul Iubirii…
Desfac legatura de chei, usi închise
Deschid – lasand loc cuvenit implinirii.
……………………………………………………….

Sunt umbra si suflet nascut din esenta
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsa ascund chintesenta
Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.

SINGURATATILE MELE

Seara si-a-ntins aripile-i albastre
Peste ocean de gânduri viscolite
Si-n umbre reci tacerile sihastre
Curg lin pe coli de viata ‘nametite.

Îmi iau în tihna sufletul de mâna
Împreunat cu dorul… si-n visare,
Singuratatii, vesnica-mi stapâna
Ma stradui sa-i aprind o lumânare.

Îmi tremur lacrima sub triste pleoape
Când mantia-i de gheata îmi întinde
Nu vrea sa plece si ma tine-aproape
Ma împresoara, viata mi-o cuprinde.

S-a cuibarit demult la mine-n casa
Si-a rasfirat prin colturi trena-i veche
Printre zabrele-o vad, e colturoasa
Si-o egoista-i… fara de pereche.

Singuratate, pleaca-n departare
Si lasa-mi liber sufletul sa zburde
Slabeste-ma din vesnica strânsoare
Tu daruie-ma dragostei flamânde!

Ma napustesc spre-a inimii fereastra
Cu gândul bun deschid acum carare
Si-n dragoste sadesc o floare-albastra
Precum singuratatii-i aprind o lumânare…

INCERTITUDINI

Încerc sa ma adun…

si sa-mi raspund

tot eu la întrebari…

mi-e capul plin de gânduri

de-atâtea cautari

ce-mi dau târcoale-n soapte

pierdutele visari

sunt triste orologii

ce suna goale-n noapte…

încerc timid sa merg

precum o fac ologii

dar drumuri ce converg

în puncte de lumina

dispar încetosate

si-n sufletul-gradina

de flori înrourate

te caut cu privirea

iar peoapele-mi plecate

regreta ratacirea

ramân înlacrimate

caci asta mi-e menirea

DEZAMAGIRE

Am asteptat un semn dar nu mi-e dat

Sa-mi bucur sufletul însingurat de vreme

Ce-i ferecat de nu stiu ce blesteme

Iar tot ce ma-nconjoara e trist si-nnegurat.

Demult, când totu-n jur se naruise

M-am cufundat într-un ocean de-amar

Si chiar de-as vrea sa scap e în zadar

Ramân neputincioasa si ma hranesc cu vise.

Viata dura, trista si plina de blesteme

Mi-a calit trupul, mintea si destinul

Ce nu se schimba si ramân cu chinul

Sperantelor desarte din vis, sub clar de luna.

Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare

Raspunsuri lapidare roiesc în jurul meu

Încertitudini, temeri ce-au stapânit mereu

Fiinta-mi ravasita de-un straniu val de mare.

Se razvrateste-n mine-o multime de cuvinte:

De azi noi suntem unul…fiinta adorata…

Traieste nebunia caci clipa-i minunata…

Si altele atâtea ce-mi bântuie prin minte…

ZBUCIUM

O ploaie marunta de toamna e-n mine

Si-mi biciue trupul si gândul pribeag

Sub frunze-aramii ratacind în suspine

Îmi sprijin sperante de-un firav toiag.

Se zbat întrebari iar raspunsuri bizare

Încearca sa-mi spuna: asteapta-n tacere

Caci lacrimi de toamna si raze de soare

Si versul curgând îti vor fi mângâiere.

Sub picuri ce cad potolind fierbinteala

Din doruri nascuta sub soare de vara

Refuz disperarea, ignor amorteala

Iubirea-mi alin într-un cânt de chitara.

Ascult linistita-n decor de-ntristare

Refrenul ce unduie lin si-mi sopteste

Alunga tristetea ’ntrupeazate-n floare

Urmeaza-ti destinul, fetito, iubeste!

SINGURA-N TOAMNA

Mi-e sufletul gol si cu pasi tremurânzi

Ma zbuciuma toamna în vise pierdute

Cu mâinile-mi reci peste ochii flamânzi

Împrastiu sperante spre lumi nestiute.

Frunze-ofilite pe-alei ma-nfioara

Si vântul prin codri salbatec vuieste

Bruma pe flori si pe ierburi coboara

Iar sufletu-mi singur în toamna traieste.

Caut în mine puterea de-a-nvinge

În lupta cu gândul rebel si-ntristarea

O lacrima calda obrazu-mi atinge

Mi-e muntele frate si sora mi-e marea.

Îti simt departarea… te-afunzi în tacere

Eu stiu ca ti-e teama iubirea sa-mi darui

În tine musteste o veche durere

De ce fugi, iubite si-n ceata te-nvalui?

BLESTEM

În aceeasi limba sfânta

Plângem…nimeni nu mai cânta

Cum faceam odinioara

În aceasta tarisoara

Batuta de vânt si ploi

Si cu câini ce rup din noi

Ne ramâne azi cuvântul

Cu care sfintim pamântul

Sfâsiat si pângarit

De cei ce ne-au osândit

Sa traim încrâncenati

Despartiti de-atâtia frati

Fie-le pamântu’ rug

Celor ce ne tin în jug

Si ne-alunga pruncii-n lume

Dunarea-i înnece-n spume

Sa se zvârcoleasca-n tina

Ca au smuls din radacina

Un popor, l-au decimat

Slugi la Occident au dat

Iar cei mari …s-au îmbuibat

Fie-le viata amara

Duca-se de-aici, sa piara!

TRISTETE

Seara trista,

goala pe dinauntru

vuiet de vânt

sageti de lumina

si-un suflet rezemat de un vers

îsi cauta linistea

pierduta-n pamânt

umezit de ploi

napadit de nevoi

sau ratacita

pe un colt de stea

în univers…

Oradea, 16 august 2010

AZI NU MAI VREAU SA STIU DE SUPARARE!

Azi nu mai vreau sa stiu de tine, suparare!

Te-alung si te condamn pe veci la penitenta

Departe de tumultul din sufletul ce doare

De-atâta apasare si cruda-ti insistenta.

Nu te mai vreau, ramâi în temnita uitarii

Destul mi-ai stat aproape, vreau pace si credinta

M-ai asuprit atâta si-ai vrut ca disperarii

Sa ma încredintezi, nu fac a ta vointa!

M-au întarit necazuri, am plasmuit sperante

Nu las sa ma atinga sarutul tau bizar

Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepante

Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.

Si-i harazit sa darui iubire tot mereu

Gasesc putere-n mine sa-nving si sa zâmbesc

Tu suparare pleaca si de-o vrea Dumnezeu

În liniste si pace de-acum o sa traiesc.

Sacuieu, Muntii Apuseni

mai 2011

ÎN VISUL GRADINII

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian BOTEZ

 

ÎN VISUL GRADINII

în visul Gradinii ma voi odihni

si – de n-am fost smerit – acum voi fi:

pluteasca-mi mantii de senin pe umar

deasupra mea-i un stol de îngeri fara numar!

 

…si mintea-mi toarce preacuminte struna

si inimii i-am dat – pentru iubiri – arvuna:

s-a luminat fereastra Preacuratei –

sunt trubadurul asteptat al soartei…

 

…n-aduc suspin – nici fumuri de marire

doar inorogii blânzi ai Cosânzenei:

sunt doar vazduh – parfume si uimire

 

sfioasa raza-aprind – spre voalul genei…

…îngenunchem minunii de candoare:

Regina-n Cânt de Dor – Privighetoare!

***

 

VREMEA DREPTATII

 

suntem – cu totii – doar buni de pacalit

augustinprostii – claunii din reclama:

am obosit mortal si gura s-a coclit

timpu-i ca dracii-si schimbe sânge-n zeama!

 

nu am dat geana-n geana – toata viata

de-atât nedrept si-atâtea umilinte…

e-o mâna ce va strânge gâstireata:

sunt eu si-o stea – leproase constiinte!

 

nu veti scapa nici daca va-nghititi fiinta

e-un ceas si-un loc a dare socoteala:

deja peretii-s plini de scorojeala

 

deja vi s-a uscat – în fruct – putinta!

…porunca-a dat Satanei – Blândul Hrist

sa-si înceteze jocul – crud si trist!

***

 

 

 

MUSTRAREA DOMNULUI

 

verdele plin al gradinilor – precum

buzele tinere – mereu dornice de

sarut

 

albastrul sever al

cerului – ca sa nu se faca

seaca

destrabalare – trimite

peste gata de învapaiere – frunzele

Gradinii – o boare – subtil

mustratoare: „ati

jurat – sa-l asteptati – curat – pe

Mire! – altfel

unde si din ce va fi

Rodul?”

 

…dar îngerii-pasari – curteni clevetitori

preaguresi – înca amâna

auzirea raspunsului – acolo

Sus… – spre unde

toate – buluc – fara întrebare – si

vesel – s-au dus!

 

***

 

CERSETOR LA DOMNUL

 

cersetor la Domnul – asasin de regi

cu ochi de agheazma vin la-naltul Tron:

am zdrobit în colburi înmultite legi

totusi – Mântuirea stiu ca nu e zvon!

 

osânda-mi se cânta prin copaci de rai

începutul lumii a-ngânat-o-ntâi:

pacatele toate sunt pe mine strai

vin la Hrist sa-mi fie – iarasi – capatâi!

 

ma târasc pe coate – picioarele-mi cioate

sângele îmi striga Numele din Cer:

am trecut prin viata – biruit-am zloate

 

nu ma mai spaimânta niciun temnicer!

…îngeri – Doamne – iarasi – prispa-Ti în lumina:

stiu ca-Ti scaperi lacrimi în biata mea tina…

***

 

 

SARCASMELE LUI DUMNEZEU

 

monstrii – sarcasmele Lui Dumnezeu

ori geniile – fapturi sub stele-uscate:

din Paradis în iaduri – alungate

pastrând – în fata – -oglinzi cu chip de zeu

 

de geamatul de monstru nu te-nfiori

Parinte – iar lacrima de genii

– …giulgii însângerate printre flori… –

te coafeaza – fulger de milenii!

 

târascu-si largfirea pe sub poala Ta

cutremura-si – sub dezmatul Cuvântului

toti solzii mortii – -armura lor preagrea

 

…cum s-ar mai darui-aripii vântului!

…dar dorul lor saurian – arhaic

Tu îl tratezi c-un pârtâit prealaic…

***

 

 

SONETUL TIMPULUI

 

trece vremea – trece vremea – trece vremea

alergai prin viata – bestie nauca

trece vremea – trece vremea – trece vremea

nu-nvatai sa cer – nici cum este de duca

 

n-am încredere-n lumina sau în noapte

te privesc chiorâs doar pentru ca existi

pentru mine codrul nu mai are soapte

pentru mine-n ceruri îngerii sunt tristi

 

un biet suflet – suflecat de minte

se târaste-n praful portilor de rai

nu-si gaseste lacrimi – nici cuvinte

 

de rugat pe Maica Florilor de Mai

…trece vremea – trece vremea – trosnesc grinzi:

au ramas din mine doar cioburi de-oglinzi

***

 

NICOLETA MILEA – Ecou

On By nelursIn poetryLeave a comment

POETA Nicoleta MILEA A OBTINUT PREMIUL  I

pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie

,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“

din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“,

editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

FELICITARI SI INSPIRATIE DIVINA !

Ecou este pentru ziua de azi prilejul reintalnirii cu poezia sa !

[pullquote]

„Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

[/pullquote]

Ecou

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Stari mai importante decât iubirea,

dar talpile n-au mai luat nicio forma, nicio culoare,

pamântul nu le-a mai descântat.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Dureri mult mai clintite decât iubirea,

dar gleznele mele, în larma bataliei,

au banuit taisul spadei de argint.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

nelinisti mai pustiite decât visul,

dar coapsele cerului– dinastii înserate,

mocneau desarte rataciri în luna plina.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

inimi mult mai neînduplecate decât iubirea,

dar maruntaiele zarii murirea îmi urla,

nesatula de ratacirea fara sfârsit.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Învrajbiri martirizate mai mult decât iubirea,

dar perechi de valuri izbesc fara crutare

oglinzile cerului durut în rugaciune.

As fi vrut sa-si spun ca sunt pe lume

înjunghieri mult mai închipuite

decât temnita fericirii poetului însingurat-

monstru zamislit în pântecul cerului.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

întâmplari mult mai importante

decât oul de prepelita nins în iulie,

amurg sovaielnic licornul sângelui vegheaza…

As fi vrut sa-ti spun…

Numai iubirea poate fagadui…

NICOLETA MILEA – Gând de seara

On By nelursIn poetryLeave a comment

Poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea – a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare” [/pullquote]

Gând de seara

Ultima lectica verde,

O felie de pâine uscata,

Prima pagina a unui ziar

Pe care zace cadavrul

Visului înjunghiat…

Cititorule,

Cu ochi asfintit

În firul de iarba,

Astazi e mâine,

Mainele cerului

Din poiana smaraldelor!

Pe-nserat,

Numai filele albe

Pe care n-am scris

Niciun cuvânt

Asteapta-n genunchi

La poarta mirarii…

Cine-mi aude

Tacerea albastra…

NICOLETA MILEA – Nelinisti

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Nelinisti”, este un alt prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”[/pullquote]

Nelinisti

Cum sa te resping, inima,
Jertfa cenusiului searbad
Al zbaterii de fiecare zi!
Cum sa te resping, inima,
Când A FI e mereu mai mult
Mereu altceva decât el însusi!
Cum sa te resping, inima,
Prietena pâna-n strafunduri
Cu lumea întreaga!
Cum sa te resping, inima,
În asteptarea ispititorului,
A aflarii pietrei filosofale a Poetului!
Cum sa te resping, inima,
Tacerea precuvintelor mele,
Eu-non-eu!
Cum sa te resping, inima,
Noema
Golului plin!

 

 

 

 

Georgeta RESTEMAN

On By nelursIn poetryLeave a comment

Revolta?

 

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

 

 

 

 

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.


O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…


Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…


Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?


 

Sacuieu, 7 Mai 201

 

 

 

NICOLETA MILEA – Lentoare

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Lentoare”, este intaiul prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

 

Lentoare

 

Nu stiu

Daca am murit de tot,

Dar sigur stiu

Ca mor în fiecare noapte

Strivita

De sângele zorilor…

Dimineata

Conduc cortegiul la gara…

Si nu oberv ca

Strada si-a fisurat

Glezna dreapta strigând:

-Ava,

Unde e sufletul noptii…