PSALM – Lucian Blaga

Lucian BlagaPSALM

                        Lucian Blaga

O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.

Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape. Continue reading “PSALM – Lucian Blaga”

Gelozie – Mariana Cârdei

AmintireAstăzi, marea-i ca safirul,
cu reflexe de topaz,
soarele discret răsare
şi-o sarută în extaz.
 .
Marea-n valuri lin tresare
oglindindu-l cu ardoare
şi-i răspunde visătoare,
în întreaga ei splendoare.
 .
Dintre nori, palida lună
îi privea înfrigurată
şi gândea că mândrul soare
o iubise altădată.
 .
Gelozia o cuprinde
şi dispare iar în nori,
pregătită să-i surprindă
facând amor până-n zori.
 .
Trena-i – mantie cu stele,
tot argintul prins în păr,
raze-n platină o-mbracă,

Adrian Botez: “Bătrân Ovidiu” și alte poeme

OvidiuBĂTRÂN OVIDIU

străin – barbar şi

singur – exilat dintre limbile-nţelese cu

mine : un ovidiu al

lumii – fără pace – fără veşti – cu

lacrimi secate

am decăzut dintr-o împărăţie – căreia

numele i-am uitat – şi

adresa

în această limpezime alburie – incertă

între gheţuri sloită – nu

sunt demult: ieri

culegeam flori de foc – şi

făceam salturi mortale – în divine

alcooluri Continue reading “Adrian Botez: “Bătrân Ovidiu” și alte poeme”

Volumul antologic “Cu patria în suflet” – Lansarea vineri 31 Mai ora 14.00 la Book Fest 2013

cu patria in suflet colecție antologică de poezie

.

Cu patria în suflet

coord. Romeo Tarhon

 Editura Națiunea,București

.

 2013

 

 

Primul volum din colecția “Cu patria în suflet”  va fi lansat pe data de 31 mai 2013, ora 14.00, în cadrul târgului de carte Book Fest de la complexul RomExpo din București, standul Evenimente, pavilionul C5, din cadrul Complexului Expozițional din Piața Presei (fostă Casa Scânteii).

Aici vor fi invitați autorii, scriitori și reprezentați ai presei , într-o lansare dublă, incluzând și volumul “Cartea vieții mele”, autor Anghel Drăgan, moderator Ion Coja, Sever Mureșan, prezentare generală eveniment – Cezar A. Mihalache, moderator volum “Cu patria în suflet”, Romeo Tarhon.

Coautorii prezenți la lansare vor putea să se adreseze publicului în cadrul unui microrecital de poezie pe fond muzical live. În paginile antologiei s-au reunit mai mulți autori debutanți, dar și nume reprezentative ale poeziei, prozei și publicisticii contemporane, cu multe cărți, dar și un cuvânt de spus în cultura noastră, ce simt românește și poartă Patria în suflet: Anghel Drăgan, Marian Malciu, Elena Tiberea, Adrian Tirchineci, Vasile David, Dragoș Ionescu, Virgil Andronescu, Cristian Gabriel Groman, Cornelia Vîju, Mihail Rujoiu, Florian Stoica, Doina Bîrcă, Mihai Vintilă, Elisabeth Schafer, Ion Ionescu-Bucovu, Violeta Croitoru Vieru, Doina Butnaru, Mihaela Talpău, Ioana Popa, Amalia Popescu, Vera Crăciun, Tatiana Scurtu-Munteanu, Ion Lupan, Elena Buidum Bârlădeanu, Gheorghe Vicol, Cezarină Adamescu, Marin Voicu, Cristian Sav, Constantin Iordache, Valerian Mihoc, Alexandru Micula, Horia Scarlat, Virgil Ciucă, Ana Maria Gîbu, Lucreția Ionescu Buiciuc.

Salonul Internațional de carte Book Fest va găzdui în acest an peste 200 de edituri și aproape 1.000.000 de volume. Porțile celei de-a VIII-a ediții a festivalului sunt deschise în perioada 29 mai – 2 iunie 2013, timp în care va avea invitați de seamă atât din țară, cât și din străinătate.

Vor fi prezente aici numeroase personalități, printre care istoricul Neagu Djuvara, profesorul Lucian Boia, actorul Radu Beligan, scriitorul și analistul politic Emil Hurezeanu, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, psihologul Aurora Liiceanu și mulți alții. Continue reading “Volumul antologic “Cu patria în suflet” – Lansarea vineri 31 Mai ora 14.00 la Book Fest 2013”

“Lirica primăverii” – o frescă în carnavalul de cerneală

Lirica-primaverii-225x300A.S.P.R.A.

Lirica primăverii

Antologie colectivă de creaţie literară

Editura InfoRapArt, 2013
254 p

O nouă antologie a cenaclului literar online “Noduri şi Semne” din Galaţi a apărut la editura InfoRapArt, sub coordonarea unui grup de scriitori profesionişti, membri ai asociaţiei A.S.P.R.A. (Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice). Antologia “Lirica primăverii” a adunat sub streaşina paginilor sale 20 de autori, prezentaţi în prefaţă de scriitorul şi coordonatorul proiectului, Petre Rău: “Lira aparţine autorilor, ei au smuls-o din braţele primăverii ca să ne arate cu ce pot să ne încânte. Şi cred că au ce oferi.” Volumul este deschis de Mihaela Aionesei, “poeta este înarmată cu metafore cuceritoare”, Maria Chiriac “e mai apropiată de proză decât de poezie”, Maria Ciobotariu “trăieşte din plin fascinaţia creaţiei poetice”, Viorel Darie “este de acum scriitorul pentru care povestirea rămâne prima şi ultima sa dragoste pe tărâmul creaţiei literare”, Cristian Ovidiu Dinică “pare a nu vâna cuvintele, ci mai degrabă se lasă el vânat de ele”, Lucreţia Ionescu Buiciuc face “o poezie meditativă, orientată spre sensul iluzoriu al vieţii şi impregnată de un lirism autentic”, Aurica Istrate are un vers “plin de sensibilitate şi profunzime”, Violeta Sabina Lazăr “are o sensibilitate necesară”, Denisa Lepădatu “vine din nou sa ne convingă că ştie să scrie poezie”, Iulia Mirela Lixandru “are o poveste de viaţă pe care şi-o deapănă în versuri”, Mihaela Meravei “se lasă copleşită de starea de inefabil” Continue reading ““Lirica primăverii” – o frescă în carnavalul de cerneală”

Alexandru Vlahuță – Christos a înviat

Alexandru VlahutaSi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Si-un dusman au vazut în fiul
Dulgherului din Nazareth!
 .
El n-a venit să razvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Descult, pe jos, colinda lumea
Si multi hulesc in urma lui.
 .
Si multi cu pietre il alungă
Si râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbste tuturora-
Atotputernic si smerit!
 .
El orbilor le da lumina,
Si mutilor le da cuvant,
Pe cei infirmi ii intareste,
Pe morti ii scoala din mormant.
.
Si tuturor de o potriva.
Imparte darul lui ceresc-
Si celor care cred intr-insul,
Si celor ce-l batjocoresc.
 .
Urască-l cei fara de lege…
Cei pasă lui de ura lor?
El a venit s-aduca pacea