"Dantela de Babilon", o poveste despre solidaritate umana si schimbarea mentalitatilor si atitudinilor, in fata vietii si a mortii

On August 21, 2009 By nelursIn Europe, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

La inceputul sec. XIX, armatele lui Napoleon detineau controlul asupra intregii Europe. Rusia este una din cele cateva tari pe care acesta nu reusise inca, sa le cucereasca. Despre confruntarea dintre Franta si Rusia, in care batalia de la Borodino ocupa locul central, va scrie magistral Lev Nikolaevici Tolstoi, in romanul „Razboi si pace”. „Ma pasioneaza istoria lui Napoleon si Alexandru”, spune Tolstoi, de aceea, in septembrie 1867, acesta calatoreste pana la Borodino, pentru a studia locul uneia dintre cele mai mari lupte ale tuturor vremurilor. Timp de doua zile, el umbla pe jos si cu trasura pe campia de la Borodino, face insemnari in agenda sa, deseneaza planul bataliei si cauta veterani, contemporani ai razboiului de la 1812. Despre razboi si pace, dar in secolul XXI, despre Babilonul modern, despre o stare de fapt acutala si despre reverberatiile unui macel uman fara frontiere, terorismul, ne vorbeste scriitoarea Melania Cuc, in romanul sau, „Dantela de Babilon”.

,,Numele scriitoarei Melania Cuc… este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, insemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o in peisajul literaturii romane contemporane ca pe o scriitoare originala si inzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, in ,,Saptamana” din 21 aprilie 1989, facand referire la volumul de debut al acesteia, „Peisaj launtric”.

Autoare a douazeci de volume de versuri si proza, printre care „Impozit pe dragoste”, „Tablete contra disperarii”, „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusa” sau „Graal”, Melania Cuc este detinatoarea a numeroase nominalizari, distinctii, diplome, premii si medalii. Intre acestea se remarca Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatura „Mostenirea Vacarestilor”, Targoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I , acordate la Concursul National de Proza “Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. In 2009, Melania Cuc primeste Diploma si Titlul de Femeia Europeana, pentru Municipiul Bistrita pentru cultura europeana. Fiecare din cartile pe care le-a scris Melania Cuc are viata ei, destinul si vibratia proprii. De referinta pentru opera sa sunt cartile de proza, dar si cele cu tablete.

In romanele Melaniei Cuc, fiecare volum are etapa sa cronologica, epoca istorica, personaje care se deosebesc intre ele sau se aseamana, dupa cum merge firul ,,povestii”. Daca in „Impozit pe dragoste” scriitoarea se cantoneaza in perioada imediat premergatoare Marii Uniri a Romaniei, undeva intr-o Transilvanie care dupa sute de ani, iesea de sub stapanirea straina, in „Fructul oprit” Melania Cuc scoate in evidenta starea de fapt din Bucurestiul anului 1989. Cu alte cuvinte, ia pulsul societatii romanesti de dinaintea Revolutiei din decembrie. In „Femeie in fata lui Dumnezeu”, prozatoarea se apleaca spre civilizatia Samizegetusei si credinta batranului Zamolxes, dar face si trecerea spre conditia femeii in lumea de azi. „Graalul”… este un graal personal, o cautare prin destin si obarsie a unei lumi de care scriitoarea nu se indoieste ca a avut-o, dar a pierdut-o, din nestiinta sau nepasare.

„Miercurea din cenusa” este romanul in care prozatoarea incearca sa redea marasmul care face sa-i creasca adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obisnuim, ne desfatam facand uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, intrecandu-ne in a ne exploata unii pe altii, facand abstractie de mediul inconjurator, de lumea care poate exploda din neglijenta noastra, in fiecare secunda. In „Fructul oprit”, Melania Cuc prezinta o perioada pe care a trait-o pe viu. Fara indoiala, ca in roman totul este fictiune, personajele sunt complexe si au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectiva. Oamenii Melaniei Cuc din acest roman sunt ca si reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt tradatori, sunt oameni normali, in adevaratul sens al cuvantului. De aici credibilitatea cartii. lamenteaza, nu dau test de curaj, pur si simplu isi traiesc viata ca indivizi, ca societate. Ar mai fi de adaugat ca despre „Tablete contra disperarii”, Artur Silvestri, in „Marturisire de credinta literara”, afirma: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. Tabletele ei sunt ,,speciale,, prin forma si continut, in ideea ca sunt lasate slobode sa iasa in lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geana de meditatie si tehnica literara proprie scriitoarei, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, socant pe alocuri, face ca acest gen de literatura sa fie considerat unul nou si care ii apartine Melaniei Cuc.

Pasionata de istorie, romanciera realizeaza, cu „Dantela de Babilon”, o varianta moderna, contemporana, a romanului istoric clasic. Fara pretentii estetice, fara dorinta de a epata, autoarea ne ofera prilejul de a medita asupra ororilor razboiului, dintr-o perspectiva inedita. Practic, cititorul o insoteste pe ziarista Melania Cuc in Babilonul modern, la scurt timp dupa evenimentele din 11 septembrie, unde este martor, prin ochii ei, la toate atrocitatile fara limite ale terorismului. Impresia este de film trimidensional, pentru ca ai ocazia, lecturand volumul, sa fii de fata la tot ce se intampla, sa asisti pe viu, la scene in care ratiunea este complet absenta din context. Romanul „Dantela de Babilon”se defineste ca o incursiune in istoria violenta „de pe linia intai a unui front fara pifani si fara ordin de zi pe cazarma.” Pornita de o saptamana, in cautarea aventurii, „inarmata cu laptop si camera de filmat”, si visand la „Premiul Pulitzer pentru un reportaj realizat in direct de pe linia frontului,” Melania Cuc se vede prinsa in paienjenisul unei lumi iesita din normalitate.

Condeiul perfect al autoarei descrie cu realism, cu grija, dar si cu o anumita doza de ironie, stari sufletesti perfect umane. Melania Cuc intra pana in cele mai ascunse cotloane ale gandului, redand cu intensitate sentimente si idei ce apar intr-un context intunecat, parca regizat de o forta obscura. De doua zile ostatica intr-o fosta aerogara, autoarea descrie in amanunt, intr-o evaluare cat se poate de exacta, propriile trairi, dar si pe ale celorlalti prizonieri. „Eu sunt numai un om din carne si ganduri, simt cum frica mea ia forma de ac, imi intra pe sub unghiile nelacuite, se prelinge in fibra si urca in creier ca alcoolul cel bun. O piele noua-mi creste peste epiderma cea veche, e ca o gutaperca flescaita si foarte transparenta. Tremur ilizibil. Am maini ca de mort… Eu rad, ma amuz de oricine-i prost si suspina, eu sunt puternica, barbata si sofisticata, am invatat cum sa-i faca fata situatiei limita la sedinte yoga, la cursuri de supravietuire intre fiare si colegii de generatie.”

Ne aflam pe taramul crimelor, intr-un anumit moment al istoriei, cand lucrurile se pot incheia straniu, intr-un final insangerat. „Cu aerul ce se scurge prin gaurile date de glont in tavan, intra si mirosul de sange. Sange proaspat de om.” Prizoniera alaturi de autoare, este printre altii, Laila, „cadana ascunsa in higeab croit din stofa foarte fina si cu zeci de bratari clincanindu-i ca niste catuse la maini”, care isi petrece timpul lucrand cu iglita, dantela. „Cadana a scos din bagaje un ghem, o iglita si dantela alba, fina si neterminata. O tine pe brate… Laila imi arata modelul dantelei la care lucreaza, unul vechi si cu dichisuri ce tin de viata dintr-un serai cu destule femei lenese, lascive, ce isi adora stapanul. Eu nu ma pricep la innodat macrame in horbote aproape medievale. Nu vreau sa invat mestesugul pierderii timpului prin… nimic. Nimic?! Ce-am avut, ce-am pierdut?”

Straniu cat de mica este lumea. In Laila de acum, autoarea o recunoaste pe „Lelia de pe Colentina! Fantastica Lelia, artista care traversase scena si Continentul, ca o supernova,- arzand, fascinand de-a lungul unui singur sezon cat intr-o viata de om. Fata in ginsi de cowboy si camasa din steag de matasa rosie ca sangele de erou, il prinsese in mrejele sale pana si pe printul mostenitor.” Lelia este condamnata la exil de catre autoritatile acelor vremuri, iar destinul ei se materializeaza simplu, intr-un „pasaport cu viza pentru o tara neutra.”

Prezenta Lailei da un sens neasteptat lucrurilor. Ea este o noua varianta de femeie, darza, optimista, luminoasa, sub un aer de aparenta fragilitate, evident, in antiteza cu romanciera, care simte nevoia sa precizeze … „imi lipseste curajul.” „Vecina mea de scaun si de suferinta, este poate singura mostra de feminitate adevarata in cloaca asta ca si asexuata. Face fata plina de curaj situatiei. Zadarnic. Barbatii se prefac ca nu o baga in seama. Paznicii o ignora cu buna stiinta. Cei cu cagule trase pe fata se poarta cu noi ca si cum ar fi, nu paznici de ostatici, ci hoti de cadavre.” In simbol, Laila este imaginea unui Babilon de altadata, cu obiceiuri si traditii bine instapanite, asemenea modelului de dantela pe care il lucreaza. In prezent, este trecuta cu vederea de toti. Razboiul este in toi, pacea nu face obiectul preocuparilor nimanui. Bratarile Lailei au clinchet de catuse.

Pe langa cele doua personaje, in fosta aerogara se mai afla Cecilia, o tanara negresa, refugiata din Sud, si sugarul ei bolnav si infometat, Ardazir, adolescentul invalid, tintuit intr-un scaun cu rotile, , impreuna cu Ardanaze, tatal sau, Salomeea si sotul ei, Holofern, medic veterinar din Cairo, care isi si da obstescul sfarsit chiar acolo, devenind prima victima, Ali, samsarul de cai de Arabia, nevasta unui amiral din Baikal – Masa – ce „i-a supravietuit Razboului Rece, apoi, Perestroicii”, Mandea, un soldat din legiunea straina, in permisie, cuplul Johnatan-Barby, el, bancher pe Wall Street, impreuna cu bebelusul lor, un negustor de sofran, etc.

In conversatia care se incheaga intre romanciera si soldatul roman din misiunea straina, aceasta ii ofera informatia care ii dezvaluie conditia. „Da’ ce cauti in Babilon, tu, o femeie care , nu cred ca ar face fata nici la reculul unei arme de vanatoare?”, intreaba el. Raspunsul autoarei, „Sunt in misiune. Oficiala.”, vorbeste despre o natura duala, despre ascunderi si taine. Laila ii da jos masca, ajutand-o sa fie ea insasi. „Nu vezi ca-i jurnalista!? Intervine Laila.” Iar dantela se inmulteste, Laila e harnica si lucrul mainilor ei aer un aer strain, neobisnuit, in acest mediu cazon, auster, in atmosfera de thriller, ce pare desprinsa dintr-o lume de fictiune. „Langa mine, Laila si-a lasat parul rosu pe jumatate descoperit de broboada. Cu ochii tinta pe firul de bumbac trage ochi dupa ochi, din iglita, la dantela care a crescut cu un lat de palma.” De altfel, tot Laila este si singura care inca mai crede in divinitate – „Alah e mare!” – spune ea, in deschiderea romanului. Laila aduce o pata de culoare, tocmai prin credinta pe care o dovedeste, in mijlocul unei realitati naucitoare, inflexibile, rigide, in care ordinea se stabileste prin forta si careia trebuie sa ii faca fata. „- Faca-se voia LUI! sopteste Laila si un tremur usor ii misca barbia.

Toti au devenit „prizonieri ai soartei” si totul aluneca exact ca intr-un vartej, spre un deznodamant previzibil. ?i din nou, naratiunea se accelereaza, iar Melania Cuc isi demonstreaza talentul la scris. In prim plan este adus gestul remarcabil al lui Barby, care hraneste la sanul ei, copilul flamand al Ceciliei. „Gheata dintre doua mame, dintre doua rase umane, a fost gata sparta… Imaginea-i ireala. Obrajorul negru peste sanul alb si gura cat o afina coapta pompand, tragand cu nadejde din vana umana. Flamandul isi ia portia de hrana, lapte de mama. Fara sentimentalisme, stiu, scena asta ramane doar… un simplu transfer, o portie de mancare si o sansa infima pentru ca, fiul unei refugiate, sa supravietuiasca.”

La fel de autentica este si descrierea scenei de razboi facuta de Mandea, feciorul Vrancioaiei, acum mercenar in Legiunea Straina. Drama razboiului, permanenta amenintare a mortii, macelul, dramatismul si intelesurile profunde ale celor petrecute fac ca romanul sa capete amploare. Alternanta moarte-viata incheaga cartea, dandu-i o structura organica. Confesiunea soldatului dovedeste ca Mandea a evoluat, ca nu mai este omul care s-a inrolat pentru bani, ca framantarile sale de constiinta l-au facut sa depaseasca lacomia si vulgaritatea. „Eram obosit, cu genunchiul ranit. M-am oprit, in brate cu o piatra invadata de licheni. In lumina de Luna, vedeam vag literele, semnele care, sigur explicau un nume, un destin, o viata care trecuse prin lume. Atunci, m-am intrebat, ce caut eu, feciorul Vrancioaiei, acolo, la capatul lumii? Care sunt Raii? Care sunt Bunii?”

Simbolurile sunt simetrice in romanul Melaniei Cuc. Daca Laila reprezinta pacea, soldatul acesta ajuns acolo, dintr-o alta parte a lumii, semnifica razboiul, forta, este un fel de Ares modern, ce emite judecati cu valoare de verdict. In aceeasi simetrie a simbolurilor se incadreaza si faptul ca ambii provin din tara unde s-a nascut si romanciera. Din acest punct, evenimentele sunt gradate, urmand o progresie, iar relatiile dintre personaje evolueaza. Intervine intriga, care modifica deja starea de echilibru la care se ajunsese si declanseaza actiunea. Totul creeaza imaginea unei lumi complexe. Ziarista si cadana ajung sa se confrunte. „-Cine? Te intreb. Cine crezi ca face cartile , cine triseaza in lume? Esti femeie desteapta. Esti, ai fost si de partea asta a baricadei, ai fost o crestina. De ce te ascunzi in higeab de cadana?
Priveste-ma in ochi! Eu sunt unul dintre nebunii furiosi, tinerii care, in urma cu ani, te urmam la spectacole. Cu garduri de sarma de jur imprejur, noi eram liberi. Nu mi-ai schimbat viata cu muzica ta dar , mai am in ?ara, acasa, discurile tale. Mai stii LP-urile alea de ebonita. Scartaia ca naiba acul de la pikap, dar le ascultam,- dansam dupa ele la reuniunile colegiale. Poporul te-a iubit. Lia. Ai fost o diva in salopeta. Insufleteai spirtul comunist pe santierele tineretului.” Raspunsul care vine insa, dovedeste resemnare. „Lia aia a fost ucisa, a murit. Eu sunt Laila, nevasta unui medic arab.”

Cei trei formeaza deja, o societate in miniatura, nascuta din intamplare, in mijlocul altei societati. Trei romani ostatici, inconjurati de alti ostatici, de aiurea si de calaii lor. „Constat ca suntem departe de tara, trei cetateni oarecare. Laila ( Lia) o cantareta cu faima care abandoneza brusc scena. Se marita cu un medic din Palestina.
Mandea, taranul care si-a lasat plugul in brazda si s-a angajat in legiunea straina.
Eu, jurnalist de provincie ce nu va face niciodata reportaj pe linia frontului.
Nu am energie cat sa-mi imaginez cum ar fi sa vorbim acum, aici, despre Patrie. Sa fim frati si uniti macar odata in istorie. Imposibil?”

?i in continuare, ca un lait motiv, Laila „croseteaza, desira, iar croseteaza la dantela din bumbac de Egipt. Trage ata din ghem cu viteza fantastica si fara s-o priveasca. Innoada ochi dupa ochi in clontul de iglita… Croseteaza, trage ca la galere, gesticuleaza, roboteste in ritm, din instinct de aparare si fara sa traiasca adevarata bucurie a creatiei. Bratarile multe si fine ii clincane impasibile pe bratele care scapa, dezvelite din panza higeabului.” ?i din cand in cand, mai „repeta frenetic – Alah e mare!”

Urmeaza punctul culmninant. Se doreste gasirea unui tap ispasitor, vrajba ii uneste pe toti cei prezenti, pentru ca ura lor ramane fara putere in fata adevaratilor vinovati, cei care ii tin prizonieri. Diferenta dintre Bunii si Raii despre care se intreba Mandea cine sunt este data de modul in care acestia actioneaza in aceeasi situatie. Acum insa, nu mai exista decat Raii. Bunii s-au metamorfozat si atenteaza asupra unei nevionovate – Laila. Un val de oameni se formeaza ca la comanda, se indreapta spre locul de unde, Laila priveste, cum scanteia dezastrului risca sa prinda proportii. Nici nu clipeste. Ea este golita de furie, de iubire. Fie ce-o fi! Nu-i mai pasa.”Situatia critica prin care trec cei prezenti are puterea sa ii schimbe din oameni cinstiti, onesti si cu puternice principii morale, in niste salbatici, care nu mai sunt in stare sa discearna deosebirea dintre bine si rau.
Totul continua cu o scena care face ca durerea sa fie si mai adanca. Salomea si Mandea par sa isi dea seama cat de efemera si de eterica este viata, atunci cand te afli la mana unor terorisi cu fata acoperita de cagule. Ca intr-un ritual primordial, animalic, cei doi ofera un spectacol hidos, avand in vedere cadrul unde se desfasoara. Incercarea lor de a mima imperecherea demonstreaza distrugerea oricaror bariere ce ar mai fi putut exista intre cei prezenti in fosta aerogara. Bariere impuse de intimidate, de civilizatie, de societate. Salomea “se gudura ca un caine langa stapan, apoi il impinge cu varful sandalei, i se urca-n spinare,- calca peste el ca pe un pres aruncat peste un maldar de oase. Salomea danseza lasciv din buric. Nimeni nu o dezaproba, nimeni nu aplauda… Realizez instant ca ea ne este seful. ?tie cum, si poate seduce barbatii si femeile deopotriva. Are dar sa subjuge, intaritandu-ne si aruncandu-ne in lupta unii cu altii.”
In tot acest haos, “Laila prinde, innoada ochiuri de ata pe varful de iglita, croseteaza, desira, iar croseteaza la dantela care, presimt, ca la fel ca panza Penelopei, nu se va finaliza niciodata. Acum stiu, cea ce face ea nu este munca, este terapia folosita in lagarele de concentrare si in ospiciu. Are rabade nu gluma. ?sta e punctul ei forte, desigur.” Sentimentul de panica, luand forme diverse si manifestandu-se nestingherit in ceilalti, ei ii ramane pe mai departe, strain.
O alta scena cu iz apocaliptic este cea in care ostaticii se vad in sfarsit, in posesia hranei. Toti se bulucesc si se calca in picioare. Descrierea face din acest episod unul captivant. Razboiul de afara, la scara mare se transfera la scara mica, in aceasta fosta aerogara. Nevoia de apa si mancare a celor de afara, nevoia dupa lucrurile de baza ale vietii, se repeta cu detalii socante, la nivelul ostaticilor. “Buim intr-acolo, ne lovim, chiuim, ingenunchem si scurmam si noi, cu degetele anchilozate si unghiile rupte, prin teancuri de rufe nefolosite, truse de igiena intima, cutii cu medicamente, jocuri electronice si pachetele in care alimentele perisabile sunt doar o masa de mucilagiu. Miroase a humus, a ciuperci comestibile si a viata adevarata. Ingerul meu a reusit, mi-a scos in fata o cutie intreaga de prajituri. Tremur de insulina-n exces si de emotie imposibil de stapanit. Rup amabalajul cu dintii, sfasai pergamentul stralucitor si musc direct, animalic, din aluatul cu gust rafinat.”
?i astfel, o mana de oameni traieste “razboiul altora… Se aud si mitralierele, antiaeriana. Impuscaturi, mine explodand, impuscaturi si iar bombe… Atacul asta va tine toata noaptea. Se crapa de ziua, vin peste noi zorii cei grasi ca laptii morunului.” ?i iarasi, se cauta un vinovat, care nu poate fi altul decat Laila. Lucrurile incep sa ia o intorsatura “horror”, sinistra, de cosmar. Dantelareasa “sta peste mormanul de arme ce ar putea sari in oricare secunda in aer. Ii tremura barbia, degetele… dar face ce stie mai bine, croseteaza. Trage ochiurile micute prin varful de iglita, leaga bride de macrame in dantela care a prins ici colo, cearcane de sudoare… Cativa dintre barbatii din sala, pe care nu i-am luat pana in clipa asta in seama, se ridica de la locurile lor, vin, spectatori, spre femeia ce va fi judecata. Devin obraznici. O dezbraca din privire de haine. Ii pun intrebari la care ar vrea sa primeasca raspunsul pe care, ei il asteapta. O cred desfranata. O jignesc cu vorba, cu fapta. Isi imagineaza nopti de dezmat cu femeia frumoasa. Ea ii infunta. E curajoasa.”

Teroristii ii lasa singuri pe justitiari. Se formeaza un tribunal adhoc. “Toti sunt gata sa o judece pe cantareata rock devenita cadana, sa o condamne sigur si sa execute ei insisi pedeapsa. Sa-si demonstreze ca-s vii si mai ales, ca sunt cu mult mai puternici decat altii.” Neverosimil, desi au ramas singuri, prizonierii nu se gandesc sa plece. “Suntem ca pasarile din colivia cu usa deshisa. In loc de aripi ne-au crescut radacini. Nu ne putem extrage din namolul inertiei care este temnita noastra. Am devenit dependenti de teroare, de zona interzisa si nici nu ne mai panicam cand, de dincolo de usa, auzim cum uneltele, caramizile se lovesc unele in altele. Suntem ziditi , izolati de lumea reala.” ?i dintr-o data, „nimeni nu mai vrea sa o judece” pe Laila. Toti ii cer in schimb, sa isi spuna povestea, sunt dornici sa afle cum a ajuns ea, in Levant. Iar Laila, „croseteaza la dantela.”

?i aidoma unei ?eherezade moderna, le istoriseste despre o calatorie, despre un dans de dervisi, despre un atac cu bomba, despre o explozie, despre bazar, despre serai, despre o evadare, despre ceea ce fusese candva, al ei, iar acum, nu mai avea. „Nu mai aveam acte de indetitate, nu aveam nici macar dorinta de-a ajunge la Ambasada noastra. Lumea mea disparuse.” Motivul peregrinarii inseamna contact uman, dialog, tratative. Laila s-a oprit din crosetat dantela, pentru ca a sosit momentul sa croseteze o poveste. Dantela lucrata pana acum, cu iglita, creste, se inmulteste, insa intr-o istorie de viata. ?i Laila „trage firul basmului ei , printre bine si rau, mai departe.”

„Inchisoarea noastra a devenit o arena neconventionala.” ?i Laila isi deapana in continuare, povestea. Fara subtilitati, dintr-o dorinta de limpezire a propriei constiinte, poate pentru a reusi macar in al doisprezecelea ceas, sa ajunga la o concluzie certa, intr-un noian de lucruri fara sens. Lucrurile incep sa aiba o dinamica noua, relatiile dintre ostatici au avut ragazul sa se maturizeze, prea putine ii mai diferentiaza pe unii de altii. Nevoia de confesiune demonstreaza ca diferentele de cultura nu mai exista, ca reperele stiute de-o viata s-au estompat. “Acum, mai toti din grupul eterogen de ostatici, incercam senzatia idioata ca ne cunosteam de o viata, si ne povesteam vietile unii altora… Nu eram personaje de roman, nu eram modele sociale, doar specimene umane fara personalitate distincta, asa cum trebuie sa fi fost si animalele inghesuite claie peste gramada in arca lui Noe.”

La sfarstit, toti o judeca pe Laila. „De ce umbla prin lume singura? Ca, poate este o pacatoasa din fire… O ,,stricata,, din punctul de vedere al fiecareiii religii si societati cu pretentii civilizatorii. Barbatii, dar si femeile aruncau cu vorbe negandite, faceau spume la gura.” Insa lasitatea si oportunismul ii sunt necunoscute cadanei. Urcata pe mormanul de arme, ca o personificare a curajului, Laila isi descopera feminitatea. „De ce imi cereti sa nu bat din picioare, sa-mi ascund frumusetea carnii??? Daca o fac, veti fi fericiti?! Barbatii incremenira. Nebuna de straina infrunta moartea cu buna stiinta, cocotata pe maldradul de dinamita, trotil si munitie sofisticata, se razboia, nu cu ei, cu o cilvilizatie. Isi cauta moartea cu lumanarea.” Cu o ultima zvacnire, cadana de pana atunci, cea care traise in serai, la mana unui barbat, depersonalizata, la concurenta cu alte femei, ii infrunta acum, pe barbati, chiar cu pretul vietii. Razboiul este un dat al barbatilor. Ei se pun in slujba lui, uneori, pentru motive din cele mai absurde.

Asistam la o confruntare decisiva, mai importanta decat confruntarea celor doua armate care se lupta, dincolo de zidurile fostei aerogari. Pe de o parte, un grup de barbati, simbolizand razboiul, pe de alta parte, o femeie, singura, vulnerabila, reprezentand pacea. Pe de o parte, barbatii, cei care le oprima pe femei, in lumea musulmana, pe de alta parte, femeia, oprimata, traind o tragedie despre care ii este interzis sa vorbeasca si nu i se permite nici macar sa o recunoasca. Iar Laila are intuitia sa le adreseze barbatilor adunati in fosta aerogara, o intrebare menita sa le dovedeasca faptul ca gresesc, ca judecata lor nu este intotdeauna, cea corecta. „De ce imi cereti sa nu bat din picioare, sa-mi ascund frumusetea carnii??? Daca o fac, veti fi fericiti?!”

Finalul este dramatic. Ceea ce nimeni nu spera sa se intample, se intampla. „Constat indiferenta ca usa metalica e cu balamalele sfaramate, ca zidul s-a daramt in rastimp. Suflul exploziilor a malaxat Babilonul. Nu mai sunt nici paznicii care sa ne opreasca. Suflul altei explozii ne elibereaza de zidul de chirpici. Molozul se spulbera, cahlele de lut se darama. Aerul imbibat cu izul carnii de tun, ne invaluie. E pretul libertatii. Unul scump. Laila pare a fi o statuie. Privit de sus, trupul ei rastignit peste arme este intreg. Constat indiferenta ca nu mai sunt paznici, nici usi, nici drugii de fier de la geam. Nu mai e zid, nici tavan. Suntem liberi! Liberi. De ce nu plecam?!
De ce am pleca?…”

Este magistrala incheierea cartii si de o certa valoare estetica. Laila, ca o efigie a libertatii si pacii, rastignita peste arme. O femeie, razboindu-se cu o civilizatie. Nu mai exista nici un fel de ingradire, paznici, usi, drugi de fier, zid sau tavan. Libertatea le apartine tuturor. Cineva s-a rastignit pentru ca altcineva sa fie liber. „Aerul imbibat cu izul carnii de tun, ne invaluie. E pretul libertatii. Unul scump.” In mod inexplicabil, nimeni nu vrea sa paraseasca locul detentiei. Pentru ca atunci cand esti liber, nu iti doresti sa evadezi, nu ai motive sa vrei sa fugi. Iata de ce, intrebarea retorica din final este definitorie pentru stilul cartii. Scena da impresia de uniformitate, de inchegare, de scenariu care atrage atentia. Nimic nu este improvizat, si daca ar fi sa gasesc un cuvant cheie pentru „Dantela de Babilon”, acesta ar fi – autenticitate

La malul Marii Imbrium exista un singur anotimp – Doar primavara!

On August 18, 2009 By nelursIn Interview, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

Poezii de Daniela Voiculescu, in turcoazul etern al cifrei doi”

“Zarurile au fost aruncate/ intre rasarit si apus…” (“Giving Up at All!”)

Autoare a opt volume, intre care se remarca “Nsoromma”, “Doimea materiei” (carte dedicata celui mai mare poet religios al neamului, Vasile Voiculescu), “Indigo si portocaliu” si “Orphika”, Daniela Voiculescu debuteaza pe 9 septembrie 1989, cu poezii, in revista “Arges”. Detinatoare a „Premiului Special al Palatului Culturii din Pitesti”, aceasta este colaborator la o serie de publicatii nationale si din strainatate, cum ar fi “Ecoul”, “Tanarul scriitor”, “Luceafarul romanesc”, “Oglinda literara”, “Destine Literare”, “Romania, Libera in viitor”.

In august 2008, alaturi de alti autori romani de pretutindeni, Daniela Voiculescu semneaza in volumul II din „Marturisirea de credinta literara”, ce face parte din seria depozitiilor colective initiate de Asociatia Romana pentru Patrimoniu si Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania. Marturisirea ei de credinta literara este de fapt, asa cum afirma poeta insasi, cheia adevarului. La Daniela Voiculescu, “nemasurata iubire, masura vietii…” se concretizeaza intr-un mesaj puternic, ce are la baza o filosofie simpla. “Daca dragoste nu e, nimic nu e.”

La inceputul acestui an, pe 11 februarie, are loc lansarea celui de al cincilea volum de poezii al Danielei Voiculescu, „Zeita de turcoaz”. Scrierea ii este dedicata singurului alpinist roman care a escaladat asa numita „Zona a mortii” din Everest, Alex Gavan. Doua saptamani mai tarziu, pe 24 februarie 2009, la editura Tiparg, vede lumina tiparului cel de al saptelea tom al Danielei Voiculescu, „Indigo si portocaliu”. Cu o prefata semnata de redactorul sef de la „Destine Literare”, Dan Vulpe, si avand pe coperta pictura „La querrera” (Razboinicul), realizata de Marisol Hume, cartea vine sa intregeasca experienta poetica a autoarei.

De numele Danielei Voiculescu se leaga si volumul „In memoriam ARTUR SILVESTRI”. Intr-un eseu si un poem… poeta isi exprima regretul pentru faptul ca nu a reusit sa il cunoasca pe marele om de cultura decat prin firul unei lumi virtuale… Si ca un tribut adus amintirii sale, pe care o va pastra mereu vie, Daniela Voiculescu isi propune sa scrie, sa traiasca si sa iubeasca adevarul.

“La malul Marii Imbrium”, cel de al noualea volum scris de Daniela Voiculescu, imbina intr-un mod cat se poate de fericit, simplul cu senzationalul, intr-un stil original. Universalizand propria experienta de viata, autoarea prezinta lupta sa pentru a fi inteleasa, iubita si pretuita, ce devine, in simbol, lupta oricarei femei… Cartea debuteaza sub semnul certitudinii. Primul poem, “Nicio nedumerire”, vorbeste despre o descoperire cu valoare initiatica, atat pentru poeta, cat si pentru cel pe care il iubeste: “ieri, am inteles ca nu exista nicio nedumerire, nicio farama de negru intre noi… si plictiseala, despre care tu vorbesti, nu va veni niciodata, pentru ca noi suntem inventatorii cuminti ai cuvantului, mangaierii, sarutului si timpului cu ingeri!”. De altfel, gandul plictisului, al spleen-ului, teama de acel azi sau maine in care nu se intampla nimic, i-a coplesit dintotdeauna pe cei ce scriu, indiferent de timpul in care au trait si de curenul literar caruia i-au apartinut. Probabil ca tocmai aceasta spaima de o stare sufleteasca apasatoare ce s-ar putea instala candva, intre ea si cel drag, o determina pe poeta sa se raporteze la “ieri”. Trecutul ramane un reper stabil, pe cand prezentul si viitorul nu ofera siguranta.

Timpul in sine este format din clipa, clipa cu valoare de simbol, pe care Daniela Voiculescu isi doreste sa o dumnezeiasca. In “Nesocotind logica”, aceasta ia o decizie esentiala: “nu mai plang de neimplinire,/ nu ma mai uit dupa albul/ pantofilor de mireasa…/ plang de fericire, calc liber,/ langa pasul tau rosu…”. Prea multe renuntari, prea multe negatii, iar de aici si pana la a ajunge la ideea ca “exista un scenariu de soarta” (Protestul ingerului) nu mai este decat un pas. Iata de ce, asa cum este si firesc, poeta constientizeaza efemerul existentei: “eu sunt un vis…/ si visul tine putin!/ eu sunt un vis frumos…/ si visul frumos tine si mai putin!”. De altfel, starea de tristete persista si devine emblematica pentru paradisul pierdut al Danielei Voiculescu: “lacrimile ma definesc. seamana cu un vers scris la vremea cand portocalii se scutura de floare… iubirea ma paraseste! din nou… a stat putin langa mine! el nu crede in dragostea mea, in verdele senin al inimii mele… si acest indecis sfarsit de aprilie imi zguduie presimtirea!” (Prin intuneric). Lucrurile merg atat de departe, incat intr-un final, in acelasi poem, autoarea reuseste sa frapeze prin sinceritate si fermitate absolute, recurgand la solutia extrema: “voi abandona jocul.”

Odata cu poemul “Sweet Basil”, Daniela Voiculescu gaseste “formula unei singuratati acceptate.” Ea intelege ca “oamenii nu se mai complica/ sa iubeasca…” (Via Dolorosa), de aceea, timpul “trece/ pe drumul suferintei,/ acolo unde stau doar sufletele/ care cred in Dumnezeu…”. Timpul isi pastreaza aceleasi valente, chiar daca poemul este diferit. “…timpul nu o sa ma asculte… si imi va aduce alte amintiri! si iubirea mea va ramane tot pe hartie, pustie!” (Mi ama pensare, pe favore!). Peste tot, Daniela Voiculescu ramane asa cum o stim – experimenteaza azi, acel ieri ce ii contureaza profilul si dragostea: “ma uit la ceas si vad trecutul./ fluturi de mai, vibrand pe inima noastra.” (Ultima dubla). “In extremis”, poeta se vede obligata sa penduleze “intre taina si delir, picurand alchimic un fir pe care se vor strange inimi de perle”. Aceasta echilibristica sfarseste in recunoasterea plina de franchete a unei nelinisti existentiale, ce are ca rezultat destramarea universului ce o tine captiva: “m-am tot luptat cu indoiala, cu moartea care imi pandea numele… si-acum pot sa evadez cu linistea unei nopti albe!” (Scoicile isi cauta locul).

Acest univers, amintind de spatiul lui Dostoievski, in care viata este vazuta ca inchisoare, la Daniela Voiculescu este viu si in expansiune. “si inchisoarea mea va creste ca un turn din vise, povesti si sperante… cat voi mai continua? poate… o vesnicie! traind din poezie. firava ca o frezie, minunata iluzie!” (Protestul ingerului). Obsesia timpului se proiecteaza asupra celui iubit, perechea alaturi de care poeta afla sensul echilibrului barbat-femeie: “esti timpul meu…/ lectia pierduta de tristul profesor,/ ca sa simta dulcele mister al jocului/ din rai… si toti, citind acest poem,/ isi vor dori sa moara… hai-hui…”. (A, da, iubesc!). ?i totusi, Daniela Voiculescu sfideaza moartea. Ea are puterea sa spuna: “am murit… si ma bucur!” Pentru ca “de fapt… am invins timpul! (Un mesaj de iubire). Insa Cronos nu poate fi biruit decat metaforic. Iar poeta intelege acest lucru.

In celalalt taler al balantei se afla sentimentul sacrului. Dialogul poetei cu divinitatea este nostalgic, cu valoare de experiment, dovedind vulnerabilitatea fiintei ei: ”ce caut eu, Doamne,/ in pustiul lumii?/ mangaie-ma, Doamne,/ cheama-ma la Tine!” (Black wind). In poezia Danielei Voiculescu, nimeni si nimic, in afara divinitatii, nu are legatura cu viitorul. ”as vrea… sa evadez in viitor! sa patinez pe refrenul unui cantec portughez… si sa te gasesc pe portocaliul inimii mele… luptand pentru filozofia simpla a unui licurici, cautand drumul ce duce spre vesnicie!” (Unio Mystica). In ”Fire de jasp”, zbaterile si cautarile acesteia se finalizeaza din pacate, ca si pana acum, cu o concluzie avand valoare de verdict: ”si nu mai stiu sa-mi privesc viitorul!”. Starea ei este una incompleta, pentru ca nicio fiinta nu poate fi intreaga, atunci cand nu are parte de bucurie. Din nou, in ”Oriental Swetness”, aceasta Il invoca pe Dumnezeu, de care depinde ca unica optiune viabila: ”Doamne, cata dezamagire ma impinge de la spate, cata tristete ma intampina!”.

Durerea poetei nu este o masca: ”este ca si cum ai incepe direct cu sfarsitul… gata, trebuie sa mori!” (Un numar prea mare). Incursiunea in propria existenta incepe la Daniela Voiculescu cu un punct terminus.
Povestea ei de viata are gust de ”sare de lacrima amara”, iar fericirea este elementul lipsa in poezie. Autoarea stie un singur lucru – ”trebuie/ sa accept viata… nefericirea.” (Sadness). Tocmai din acest motiv, cu o ironie stinsa, ea se separa de experientele obisnuite, cotidiene: ”nu mai vreau sa ma privesc in oglinda… nu pentru ca nu as fi frumoasa, ci pentru ca este prea multa durere in ochii mei!” (About immortality). Lucrurile evolueaza, pana cand aceasta se adanceste in ”cea mai neagra noapte”: ”sunt in mlastina… pana la gat! atata mi-a mai ramas… privirea disperata!”, se confeseaza Daniela Voiculescu in ”Roving Eye”. Aceiasi dezamagire marcheaza si momentele ce ar trebui sa fie de bucurie. La aniversarea zilei de nastere, autoarea recunoaste cu luciditate ca isi va ”sarbatori suferinta si-atat. un tort in forma de inima si un pahar de sampanie pentru tot circul… pentru prostia de a crede ca fericirea este simpla! simplu este sa daruiesti si sa deschizi mereu bratele sufletului! nu ai cum sa fii fericit, atunci cand deschizi usa si timpul iti trece prin fata ochilor, singuratic…” (Vine vremea sa plec!).

“Prostia de a crede ca fericirea este simpla” face ca trairile emotionale ale Danielei Voiculescu sa fie incarcate de dramatism. Declaratiile ei vadesc o sensibilitate acuta, cu o rezonanta afectiva ce aminteste de tragediile antice, asa cum este in ”Tristetea”: ”moartea s-a hotarat, demult…/ sa mor mai mult decat traiesc!”. Lacrimile si moartea au in poemele Danielei Voiculescu culoarea unui vis rosu. La malul marii ei, “cerul nu se vede…/ si rastignirea se face pe scena/ unei vrajitoare cu tipat/ de mandragora…/ totul e o sfasiere de suflet,/ o halucinatie de dor…” (In orezarie). In aceste conditii, devin cat se poate de firesti intrebarea si mirarea din acelasi poem mai sus amintit: ”ce haz mai au aceste lacrimi?/ sau aceasta moarte!”. Intr-un astfel de joc, ce aminteste de simbolismul lui De L’lsle Adam – ”si tu ma vei pierde,/si eu ma voi pierde/ caci eu sunt cea pierduta/ de indata ce a fost gasita” – poeta se intreaba retoric: ”la malul marii mele,/ cine ma va mai gasi,/ daca eu nu ma mai gasesc?”.

Pentru autoare, iubirea ar trebui sa fie elementul dinamic, menit sa ii asigure comunicarea, libertatea, sa destrame intunericul. Ea isi exprima credinta in perfectiunea cuplului edenic, primii parinti, Adam si Eva, revenind mereu la ei, in versurile pe care le scrie. ”cred in aerul domnesc al perechii, cred in semne si tipare… da, asta e talcul! noi ne punem, unul pe altul, in randuiala, in lumina! si Dumnezeu se va bucura de aceasta lucrare-mesaj!” (Passiflora). Divinitatea Insasi e chemata sa Se bucure de unirea ei cu cel iubit, asa cum S-a bucurat, de prima nunta, in Eden. Iata de ce, cu atat mai neagra, venita din semiobscuritate, cu strafulgerari oculte, este decizia omului pereche de a pune capat iubirii. Vinovat de crima, raspunzator pentru o situatie fara iesire, el este cel ce ar fi trebuit sa aduca si nu sa ucida lumina: ”m-ai ucis, iubitule, tocmai cand lumina/ imi patrunsese in suflet, cu luna…” (In orezarie).

Un element luminos in versurile Danielei Voiculescu este faptul ca dincolo de aceasta tristete ancestrala, poeta nu traverseaza o criza de identitate. Divinitatea o ajuta sa depaseasca momentele de cumpana. ”vom spune tuturor ca timpul trebuie trait in sensul ca Dumnezeu este mereu prezent… singura clipa in care putem sa folosim timpul in favoarea noastra este prezentul!” (Celebrul ”Acum”) sau ”Dumnezeu imi paseste in ochi, liber” (A sasea fericire). Spectacolul poeziei Danielei Voiculescu pune in valoare frumusetea sufleteasca a autoarei si vorbeste despre sansa noatra, ca oameni, de a trai intr-o lume de calm si echilibru. Conditia este ca fiecare sa gandeasca si sa traiasca, urmand modelul iubirii, modelul primordial: ”nu pot sa urasc pe nimeni, nu mai pot sa urasc… simplu! ce voi face? as vrea sa schimb ceva, sa ies in strada si sa strig! sa trezesc lumea din intuneric, sa o mangai… cine se va mai lupta cu diavolul, daca se ingroapa viata, trairea adevarata?” (Protestul ingerului).

Sobrietatea stihurilor sale arata ca Daniela Voiculescu isi traieste poezia pe care o creeaza si ii confirma stilul inimitabil. Poeta produce o stare, concretizata in aspiratii si nazuinte ce provin dintr-o altfel de lume, din lumea ei interioara, ce a ramas curata, neatinsa totusi, de dezamagirile traite: ”sunt un copil./ tresar si sper…/ iubesc si visez…/ rostesc, cu dor albastru,/ seninul unei inimi.” (Pneuma). Intr-o lume in care tinerii au inceput sa priveasca romantismul ca pe o bizarerie, poezia Danielei Voiculescu ne propune un univers paralel cu cel real, in care fiecare poate parcurge un drum ascendent, spre absolut. Acesta este drumul intelepciunii, este soarele unui anotimp al belsugului: “vreau…/ sa miros a pamant intelept,/ a toamna insorita de belsug!” (Khawwa). Imaginea profanata a iubirii este salvata de la disparitie, prin aceeasi intelepciune: ”noi ne iubim ca necuvintele,/ prin intelepciunea amanarii…” (Insolatia spirituala). In ”Tristetea unei iubiri”, Daniela Voiculescu se intreaba retoric: “ce se va alege de filosofia mea? chiar nu-mi va cunoaste nimeni numenul? chiar nu-mi va intelege nimeni visul?”. Natura feminina a versurilor din volumul “La malul Marii Imbrium” releva un spatiu al sinelui ce pastreaza dorinta dupa frumusetea si perfectiunea edenica: “ma duc in alta gradina,/ sa imi culeg narcise si lalele,/ sa te astept cu vers transparent!/ si pe banca din suflet, rotunda,/ voi asculta simfonii pierdute/ in zambet…” (Un mesaj de iubire).

Daniela Voiculescu iubeste si respecta literele, crede in lumea lor.
Versurile ce ii poarta numele se detaseaza ca o pledoarie pentru slefuirea unei emotii esentiale – iubirea – emotia sfanta a sufletului. La fel ca toate volumele ei, “La malul Marii Imbrium” reuseste sa uimeasca placut, atragand prin sinceritatea trairilor, prin grija pentru detaliu. Mesajul cartii se indreapta spre iubire, cel mai frumos sentiment, cel mai frumos dar in viata unui om. Poezia sa nu este un mars triumfal, ci un argument pentru acel soi de discretie incarcata de dramatism, in care iubirea, tristetea, perechea edenica, Dumnezeu sunt piese ale unui puzzle ce aminteste de “o combinatie de vis” (Doi adolescenti). Viata este surprinsa nefardata, iubirii i se aduce un elogiu profund, impostura in dragoste este demascata. Poeta marturiseste deschis, fara ascunzisuri de prisos, fara pudori inutile, ceea ce se intampla in interiorul sufletului ei. Starea de tristete a Danielei Voiculescu prinde, cu fiecare vers, un contur nou. Imaginile se imbina natural, intr-un amestec perfect de modern si romantic.

“La malul Marii Imbrium” este o carte a trairilor dinamice, a unui apogeu erotic, in care Viata si Iubirea isi dau intalnire intr-o metafora. Chiar daca “viata nu mai tine cont de nimic, ea aranjeaza cartile, ea triseaza!” (Symbol of the Power of Love), Daniela Voiculescu este in continuare, in cautarea dragostei.
Volumul de fata se dovedeste o incursiune in prezentul devenit pe negandite, trecut, in care balansul poetei “se intreaba ce iubire sa aleaga… reala sau virtuala?” (Symbol of the Power of Love). Volumul se incheie, asa cum era de asteptat, cu un gand despre iubire. Experienta descrisa este una reala, traita, risipita cu generozitate. Dragostea se transforma la Daniela Voiculescu, intr-o capodopera, in singura investitie de suflet cu valoare. Taina stihurilor sale izvoraste si aluneca “pe firul timpului in doi/ mai sus de viata amanata…” (Tristetea). Daniela Voiculescu percepe puterea ascunsa a destinului implacabil, dar are totusi, taria sa mai creada in iubire, in bine, in implinire. Experientele potrivnice, vrajmase – “Doamne, cata dezamagire ma impinge de la spate, cata tristete ma intampina!” (Oriental Sweetness) – nu i-au rapit puterea de a crede in dragoste. Concluzia la care ajunge Daniela Voiculescu, stand “La malul Marii Imbrium” este ca “eternitatea nu poate exista fara iubire!” (Twinflames song), ca “iubirea nu dispare niciodata!!!” (Respiratia semintei). De azi inainte, Marea Imbrium isi va purta si pe mai departe, valurile, dinspre larg catre tarm si poate ca odata, intr-un final, poeta care i-a cantat frumusetea va gasi nu doar idealul mult visat, ci si raspunsul la o intrebare ce pare retorica, in momentul de fata: “cine este Regina din Saba?” (Roving Eye).

“La malul Marii Imbrium” cu poeta Daniela Voiculescu. Versuri despre timp, culoare si un chip de cantec

Cum este sa traiesti din poezie, intr-un timp de inger. “La malul Marii Imbrium”, versuri de Daniela Voiculescu, despre esenta iubirii, sensul jocului si dorinta unei inimi curate

“La malul Marii Imbrium” exista un singur anotimp – “Doar primavara!”. Poezii de Daniela Voiculescu, in turcoazul etern al cifrei doi

Zambetul unui curcubeu rasarit “La malul Marii Imbrium”. Poezii semnate de Daniela Voiculescu

Ultimul dans al amintirilor, intr-un joc cu oglinda “La malul Marii Imbrium”.
Poezii despre un vis deschis, semnate de Daniela Voiculescu

"Ascultatorul este rasplata muncii noastre."Interviu cu Alina Arbajter, realizator la Athenaisradio, Germania

On August 18, 2009 By nelursIn Europe, Interview, Media, NewsLeave a comment

Alina Arbajter este un om realizat. Lucreaza in Germania, ca moderator radio, emisiunile ei au mare audienta, colaboreaza la diferite posturi de televiziune si radio din Romania, a scris o carte – pereche a unui program radiofonic realizat de ea, are proiecte interesante. Nimic, insa, nu poate egala farmecul copilariei fara griji petrecute in cartierul bucurestean Berceni, unde s-a 13 noiembrie 1968. Pe masura trecerii deceniilor, pe langa coronita care-i rasplatea efortul la invatatura si serbarile de sfarsit de an scolar urmate de vacantele petrecute, cu familia, la mare, prilej de placute aduceri-aminte au devenit si uniforma scolara sau cravata de pionier. Cea care astazi este un reprezentant cunoscut si recunoscut al diasporei romanesti, recunoaste, la randul ei, ca omul care este datoreaza totul mediului familial deosebit in care a crescut si vorbeste cu multa admiratie despre parintii ei – model de iubire conjugala, care au dat si o buna educatie copiilor lor.

Alina Arbajter s-a despartit de parinti, de fratele ei mai mic, de orasul natal, de casa, de prieteni in septembrie 1990 cand, cu o valiza in care isi adunase cei cu putin peste 20 de ani pe care-i avea, iesind pentru prima oara dintre granitele tarii, a coborat pe peronul unei imense gari, in mijlocul unor oameni cu mentalitate, obiceiuri si limba necunoscute. De aceea, adaptarea s-a produs mai greu. Primii 16 ani si i-a petrecut in oraselul Frankenberg, din centrul Germaniei. A avut, aici, timp de 7 ani, un magazin cu rochii de mireasa. Terminase, in Romania, un liceu economic si activitatea comerciala nu i-a creat probleme. Apoi s-a mutat la Nürnberg, unde locuieste si acum si este angajata a unui post de radio.

Ce semnificatie are denumirea Athenaisradio? De unde acest nume?

Etimologia cuvantului Athenais. Numele, de etimologie necunoscuta, al unei Zeite grecesti – fiica lui Zeus, din care s-a nascut complet inarmata. Atena, marea Zeita tutelara a antichitatii grecesti, este in acelasi timp reprezentanta Pacii si a Razboiului, a Artei si a ?tiintei, a Inimii si a Ratiunii. Atena era socotita protectoarea Artelor, a mestesugurilor, a literaturii si a agriculturii, a oricarei actiuni care presupunea ingeniozitate si spirit de initiativa. Ea patroana viata sociala si cea statala, era sfatuitoarea grecilor si aparatoarea lor in razboaie.

In ce scop si cand a luat fiinta Athenaisradio?

Acest post de radio s-a nascut din iubirea de oameni, din dorinta de a aduce in sufletul romanilor si in casa acestora cultura, arta, literatura, oameni de o valoare spirituala remarcabila, talentele ascunse ale unor oameni obisnuiti, dar cu o frumusete interioara deosebita.

Ce fel de emisiuni se promoveaza la Athenaisradio?

Emisiunile pe care noi le aducem in casele romanilor din Diaspora si nu numai ale lor, ci si ale celor din tara, sunt niste emisiuni interactive, cu realizatori foarte talentati, iar avand in vedere distantele care ne despart – pe prezentator si ascultator – pe aceasta cale virtuala, pot spune ca am reusit sa intram in inima si casa ascultatorului. Iar, pentru noi, Ascultatorul este rasplata muncii noastre.

De cand lucrezi aici?

Eu lucrez la acest post de radio – Athenais – de cateva luni, pe fondatoarea acestui post, Doamna Elena Mezin de la Paris, cunoscand-o de o buna perioada de timp, de cand mi-am ales aceasta cale, a radioului.

Cand s-a nascut pasiunea ta pentru radio?

Pasiunea pentru radio, cred ca am simtit-o de cand eram copil, de cand a pasit pe culoarele Radioului, la Bucuresti, aceea fetita care era dusa de parinti in fiecare iarna la serbarea pomului de Craciun in incinta Radiodifuziuni Romane.

Cand a demarat „Visul unei femei”?

Visul unei femei cred ca s-a nascut odata cu mine dar, in trecerea anilor, a prins radacini si, acum doi ani, m-am decis sa pun pe hartie sufletul femeii.

Al cui vis a fost „Visul unei femei”si cum a luat fiinta?

M-am apucat sa aduc in prim-plan femeia – aceea fiinta uitata de noi. Am vrut sa readuc in sufletul ei, acel suflet plin de candoare si sensibilitate, lumina Iubirii.

Ce face, concret, Alina Arbajter, la emisiunea „Visul unei femei”?

Eu cred ca am reusit sa readuc in inima ascultatorului ?armul fericirii. Multe dintre doamne se vor regasi in aceste minute de Iubire.

Ce durata are aceasta emisiune?

Emisiunea pe care eu o realizez la Athenaisradio vinerea si duminica, tine doua ore, intre 21 – 23, si poate fi asculta live, din studioul de la Nürnberg.

Care sunt elementele cheie ale emisiunii tale? Ce rol joaca in „Visul unei femei” creativitatea? Dar continuitatea?

Eu spun adesea in emisiunile mele „Fiecare e iubirea vietii cuiva”.
Iar Femeia este un izvor al frumusetii, al artei, al intelepciunii. Femeia are stil si eleganta, iar pentru cei ce nu au cunoscut-o inca, niciodata nu este prea tarziu. Ascultandu-ma oamenii vor intelege, cred, mai bine omul pe care il au langa ei.

Pe aleile sufletului, colindam o viata intreaga, nici ploile nici furtunile inimii nu impiedica femeia sa iubeasca.
Intunericul destinului ne calauzeste pasii incercati de necazurile vietii, uneori, in locuri nepatrunse de nimeni, acolo unde lumina frumusetii nu patrunde, iar noi, femeile, ramanem acolo, incoltite de necazurile vietii, alteori ne desprindem de acele furtuni si ploi, in inima sufletului nostru poposind IUBIREA.
FEMEIA, un subiect de o amploare deosebita, o zeita a frumuseti, a strabatut timpul uimindu-ne cu farmecul ei. Singurul lucru, de-a lungul timpului, pe care ea nu il poate schimba este IUBIREA.
Este greu de inteles tristetea femeii,
Este greu sa cuprinzi lacrimile in causul palmelor,
Este greu sa privesti lumea prin nelinistea femeii,
Este greu sa aduci iubirea din nou in inima ranita,
Este greu sa luminezi calea tunelului intunecat al suferintei,
Dar mai greu este sa raspunzi iubirii cand sufletul iti este plin de amaraciune, tristete si nelinisti

Iubind invatam sa pretuim viata, iubind cunoastem parfumul destinului, descoperind FEMEIA.

Femeia este iubire, ea este chiar amagire, este iubirea ascunsa in lacasul inimii uitat de vreme, este candoare, lumina, este simfonia cuvintelor la lumina lumanarii,
Femeia, o divinitate un simbol greu de inteles, greu de parcurs, un val care nu se va sparge niciodata,
O lacrima pe un obraz imbatranit de vreme,
O mana intinsa si deseori respinsa,
O mama o iubita, o puritate in viata oricui dar greu pretuita.
O femeie uitata de toti de copii de nepoti.
O femeie chinuita pe drumul vieti.
O femeie care se ridica atunci cand cade si nu se lasa zdrobita de urcusuri si coborasuri.
Aceasta este FEMEIA,
Aceasta sunt eu,
Acestea sunteti voi, FEMEILE.

Se bucura de audienta „Visul unei femei”? Ce parere au tinerii despre aceasta emisiune??

Publicul care ma asculta nu face parte dintr-o anume categorie de varsta; auditoriul meu acopera toate categoriile de varsta.

Ce legatura exista intre o carte si o emisiune radio care poarta acelasi nume – „Visul unei femei”?

Odata cu carticica mea – pentru ca este o carticica, nu o pot compara cu un roman – a izvorat dorinta de a realiza aceasta emisiune, „Visul unei femei”.

Cum, cand si unde ti-ai promovat cartea si emisiunea?

Am prezentat acest vis al meu anul acesta la Bucuresti, la diferite posturi Tv, chiar de 8 Martie, deci ca un cadou pentru toate doamnele si mamicile. Am fost invitata de Doamna Rodica Elena Lupu in emisiunea Doamnei Lucky Marinescu Show unde am cunoscut oameni foarte naturali si foarte frumosi sufleteste. Am fost in emisiunea Doamnei Iuliana Marciuc la TVR1, la TVRM si la Radio Romania International unde a fost o mare surpriza pentru mine sa pasesc in lumea adevarata a radioului.

In planurile tale de viitor intra si televiziunea?

Pe langa proiectul acesta, radiofonic, am pornit, in paralel, un proiect Tv aici, in Germania, la un post regional, la Nürnberg FrankenTv, unde, de la mijlocul anului 2010, voi avea onoarea sa realizez si sa moderez prima emisiune Tv pentru Diaspora. Aceasta emisiune este un concept propriu de promovare si integrare a romanilor in viata si cultura poporului german. Voi promova mai ales Romania, valorile ei culturale, romani de succes din aceasta zona si tot ce inseamna arta si traditii romanesti. Eu voi reveni in Romania in septembrie si sper ca ascultatorii si cititorii revistei ma vor cunoaste mai bine prin intermediul mass media si mi-ar face o deosebita placere sa iti rupi cateva minute din timpul pretios ascultandu-ma pe:
www. Athenaisradio.ning.com: http://athenaisradio.xplor.ro:9000/listen.pls

Ce mesaj vrei sa le transmiteti cititorilor nostri?

Acum, la incheiere, as dori sa transmit cititorilor revistei, ca si ascultatorilor postului Athenaisradio, tot binele din lume. Viata lor sa fie plina de iubire si dragostea sa-i faca tot mai buni.

O PASARE ALBA -POATE UN PORUMBEL… "WHITE DOVE"- INSEMN DE PROPRIETATE LIRICA.

On August 10, 2009 By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, News1 Comment

Interviu cu ADELA-ADRIANA MOSCU

“A city girl”: o clujeanca-newyorkeza, rezidenta a orasului Lancaster, Pennsylvania, cetatean mondial (citizen of the world), mama, sotie si artista multilaterala, Adela-Adriana Moscuisi declara, ca domeniu de activitate, “Promovarea Pacii si Iubirii prin arte”. Sedusa, pe viata, de New York, umblata prin multe parti ale lumii, centrul Pamantului ramane, pentru ea, Clujul in care s-a nascut la 9 noiembrie 1958,in a carui Piata Mihai Viteazu a locuit pana la 17 ani si unde revine deseori, imaginar, iar efectiv, mult mai rar decat si-ar dori. La 18 august 1976, Adela a ajuns,impreuna cu mama sa,in America, asteptate, de noua ani, la New York, de tatal ei. Adela-Adriana Moscu a studiat psihologia la Brooklyn College – New York City. Pregatirea pentru profesiune a continuat cu un masterat la New York University in Manhattan. Dupa absolvire, a obtinut un post de psihoterapeut la o clinica de sanatate mintala care functioneaza in cadrul organizatiei Catholic Charities in Ridgewood, Queens, unde a lucrat panain 1992, cand, la inceputul iernii, s-a casatorit si s-a mutat in oraselul Lancaster din statul Pennsylvania. Adela-Adriana isi descrie sotul ca fiind “un om interesant, independent, deseori introvertit, complex si o persoana ce inca reprezinta, uneori, un mister” pentru ea. El lucreaza in acelasi domeniu – psihiatric -,indeplinind functia de director, ca “mental health specialist”. Cei doi soti au multe afinitati. S-au format in culturi foarte diferite, totusi si-au descoperit pasiuni si preferinte comune. S-au cunoscut intr-o ambianta exotica, la o petrecere cu preparate culinare persane si muzica internationala. Desi se considera clujeanca-newyorkeza si, pe langa centrul Clujului,in care a copilarit, The Big Apple, New York City (Marele Mar) a fost si va ramane mereu fascinant pentru ea, Adela-Adriana Moscu s-a acomodat foarte bine cu viata din Lancaster, unde spatiul citadin – remarcabil prin arhitectura, parcuri, gradini, locuri de agrement – se completeaza cu un climat cultural-artistic ales. Despre felul in care isi petrece timpul, Adela-Adriana Moscu spune ca ocupatia ei actuala consta din “impletirea activitatilor de mama si artista”. Continue reading “O PASARE ALBA -POATE UN PORUMBEL… "WHITE DOVE"- INSEMN DE PROPRIETATE LIRICA.” →

Eveniment de promovare a imaginii Romaniei!

On August 10, 2009 By nelursIn Europe, Media, News, RomaniaLeave a comment

COMUNICAT DE PRESA

La Suceava, luni, 10 august, ora 12, va fi lansat numarul 2 al revistei ROMANIA…TURISM..SI…, dedicat judetelor Suceava si Neamt. Evenimentul va avea loc in Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei din Suceava si va fi insotit de cateva demonstratii video originale de promovare. Continue reading “Eveniment de promovare a imaginii Romaniei!” →

Atunci cand autenticitatea si prospetimea devin o emblema in rime. Despre poezia Corinei Lupu

On August 10, 2009 By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania1 Comment

Poezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. In iulie 1989, isi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura romana si apoi, traducator. Pasiunile sale raman neschimbate, aceleasi ca si in anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta in general, si in special de literatura, preferandu-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. In ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar in pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe langa arta, una dintre preocuparile de capatai ale Corinei Lupu sunt lucrurile spiirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si inchinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina ii aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. In afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat in poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

“Literatura nu e in genere, o vocatie feminina, ci barbateasca”, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite in general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc in poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar in acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apeland la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de panze atent lucrate, de pictura in cuvinte, in culori vii, pastelate, insa in acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde in mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizand imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, intorcand totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, intr-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului “feminin”. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, in permanenta miscare. Iar optiunea sa ramane orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegand categorii limpezi in domeniul spiritului si avand vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, intrucat poeta prefera scenariul clasic, insa intr-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, in versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizandu-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, in speranta ca marturisirea in versuri ii va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, imbratisand intr-un mod miraculos o realitate necosmetizata.
Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva in poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii intr-un univers unic, real, insa in acelasi timp, estetic prin sine insusi.

De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris

On August 7, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, literature, Media, Ministry, News, Romania1 Comment

Numele Ligiei Seman le este cunoscut iubitorilor de literatura crestina din tara si din diaspora, datorita romanelor “Funiile dragostei“, “Handicapul constiintei“, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii“. Succesul de care se bucura si acum, cartile ei, are la baza multe ore de munca, dar si un mesaj universal, ce incorporeaza atat trairi personale din copilarie, cat si experiente unice cu Dumnezeu, ale autoarei.

Se spune ca de obicei, copilaria este cea mai frumoasa si mai fericita perioada din viata. Atunci cand vine vorba de Ligia Seman insa, lucrurile stau cu totul diferit. La varsta la care majoritatea copiilor se bucura de o lume a inocentei, aceasta are parte de o tragedie. Parintii divorteaza, iar ea ajunge in grija uneia dintre bunici, care este nevazatoare. Incet-incet, copilul foarte puternic si curajos care fusese pana atunci Ligia Seman, devine retras si emotiv. Un singur lucru o mai intereseaza, iar acestea sunt cartile. In universul lor, romanciera de mai tarziu isi gaseste un adevarat refugiu. Pasiunea ei pentru condei incepe astfel, sa prinda contur si sa se slefuiasca, in timp. In prezent, Ligia Seman este scriitoare si misionara. 2009 marcheaza un moment important pentru ea si sotul ei, Timotei : aniversarea a 21 de ani de casatorie. Impreuna, acestia au doua fiice, Ruth – Diana, in varsta de 19 ani si Rebeca, de 16 ani. Ligia Seman s-a nascut pe 13 august 1968. Scriitoarea locuieste in orasul sau natal, Hunedoara. Continue reading “De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris” →

"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric

On August 7, 2009 By nelursIn Europe, Family, Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

Lucky Marinescu apartine unei generatii de artisti ce a ramas ca un reper pentru teatrul liric romanesc. Calitatile vocale excelente, talentul, pregatirea temeinica, dar si fizicul agreabil au ajutat-o pe aceasta sa ajunga foarte repede, o stea pe firmamentul muzicii noastre usoare. Oamenii se obisnuisera cu vocea ei si o ascultau de fiecare data, cu aceeasi placere. Devenise pentru foarte multi, artista preferata si facea o impresie buna asupra publicului.

Lucky Marinescu s-a nascut pe 12 iulie 1934, la Cahul, in Republica Moldova. Este absolventa a Conservatorului Gheorghe Dima, din Cluj. De altfel, toata copilaria si tineretea ei prind forma si se deruleaza, in acest oras. De primii ani de viata, pe artista o leaga amintiri de neuitat. Ii placeau patinajul, echitatia, dansul, dar mai ales, isi dorea inca de pe atunci, sa devina vedeta. Nu o data, aceasta isi improviza din te miri ce, un microfon si ii incanta pe toti cu vocea ei. Cei care au sprijinit-o, au inteles-o si au ajutat-o pe Lucky Marinescu sa isi vada visul cu ochii, au fost bunicii si parintii, care nu au precupetit nimic pentru ca intr-o zi, copilul lor drag sa isi implineasca nazuintele. In prezent, Lucky Marinescu locuieste in Bucuresti. Are un fiu, Laurentiu, care a mostenit pasiunea pentru muzica a mamei sale. Continue reading “"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric” →

WHY ARE THE PEOPLE RUNNING AWAY FROM THE CHURCH ?

On August 1, 2009 By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, Media, News, Parenting, Romania, Theology, YouthLeave a comment

by John Urs

This week I was shocked to read in the news the story of a 7 years old boy who stole his dad’s car and drove as fast as he could being chased by police just to skip going to the church.

The story made a media world tour and I don’t know how may people paid attention to it, but for me it was like a cold shower.

Why?

This is the question that we all ask? How can you compare this situation with the past and present martyrs who are laying their own life for Jesus’ sake?

Oops, I forgot to tell you that this happened in America…

What is happening with our country ? What is happening with the Christians in America ? Or it’s only America, what about Europe ?

Is this happening in the historical Christian areas, why ?

This reminds me of the people of Israel and the times of Joshua. It reminds me of Joshua’s bold declaration to obey and serve the Lord and is also reminding me of what happened only one generation after that when Israel turned away from the Lord.

Somebody said that Christianity endures only one generation and that is why we have to live a life through which to make sure that we pass on the Christian values.

But why are the people running? Why do they prefer rather to surf on My Space, share on Twitter and Facebook than going to the House of the Lord?

There few answers that I have, not all of them but some…

Here we go:

Family is no longer a family. The church is so much affected by the divorce and remarriage phenomenon that sometimes you think if it still should be named church or a social club. If we read the Scriptures the children should be educated in the Christian values in the family and if you don’t have a normal family… you think about it.

Bible is no longer the Word of God and ultimate authority. The most successful preachers today are not the ’’conservative’’, limited and old fashioned preachers who are basing all their messages on the truth of the Scriptures, but the ’’innovative’’, free thinkers and pleasant to hear, messengers of a life without barriers and without pains, the preachers of the relative truths and the ones who fit the culture. The Bible is no longer dictating us how to live it is just our source of false comfort and delusional peace.

Most of the Christians don’t have a genuine relationship with Jesus Christ. We are the result of a ’’cheap Grace’’ gospel, we are the hypocrites of our days. Zacchaeus could not see the Lord because of the people around him and seems like today the most people around Christ are stopping even their children from seeing the Lord.

What do we need to do?

REPENT NOW!

Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori

On July 31, 2009 By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania2 Comments

Numele jurnalistei si scriitoarei Ligya Diaconescu este sinonim cu dorinta de autodepasire. Cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, aceasta considera ca intotdeauna exista loc de mai bine si… mai mult. De aceea, daca ar fi sa poata schimba ceva in lumea noastra, Ligya Diaconescu ar schimba doar… conceptia oamenilor.Ligya Diaconescu s-a nascut pe 14 iulie 1960. Vorbind despre inceputuri, despre parintii ei, ea afirma ca deoarece Dumnezeu a harazit-o sa iubeasca frumosul , cultura , sa asculte cum creste iarba, sa simta mirosul romanesc al fanului proaspat cosit, i-a daruit tata valcean… Si pentru ca tot Dumnezeu a harazit-o de asemenea, sa auda muzica valului ce se sparge la poale de Ceahlau in Bistricioara si sa colinde potecile Duraului , i-a daruit mama, din judetul Neamt. De la amandoi, scriitoarea a invatat optimismul si a dobandit mentalitatea de invingator si puterea de a lupta pentru a-si realiza nazuintele. Ligya Diaconescu detine o licenta in finante-contabilitate, luata la Iasi si una in jurnalism, obtinuta la Bucuresti , cu specializare la BBC Londra. Este casatorita si are o fiica, Andrada-Victoria, care a terminat anul acesta, liceul. Continue reading “Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori” →

Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii

On July 31, 2009 By nelursIn Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

Dintotdeauna, poeta Daniela Voiculescu a stiut sa aleaga dintre toate cate le avem pe Planeta Albastra, doar binele si frumosul. Puterea cu care a purces la drum zi de zi, harul de a deosebi noroiul de stelesi arta de a zbura pe aripile sperantei, acestea le-a descoperitin copilarie. In plus, lumina magica a unor buchete de lalele galbene ori parfumul zambilelor din gradina bunicii, dar si sentimentul prezentei si al ocrotirii ingerilor, pe care mica pamanteana ii simtea alaturi, in acel colt de rai, au fost pentru ea scanteia ce i-a luminat mai tarziu, ochiul mintii.

Nascuta pe 27 octombrie 1969 la Pitesti, unde locuieste si in prezent, Daniela Voiculescu isi trage radacinile spirituale dintr-o lume simpla si inteleapta. Insa la fel de importante sunt pentru poeta, si originile omenesti, intrucat parintii i-au insuflat forta de a luptain viata cu iubire si de a da valoare numelui pe care-l poarta. Ceea ce au si facut, atat ea, cat si cei doi frati pe care ii are. Asa se explica si faptul ca unul din marile regrete ale Danielei Voiculescu este ca tatal ei a trecut prea repede, in nefiinta. De altfel, nu doar cei care au adus-o pe lume i-au fost indrumatori si protectori poetei, ci si profesorii cu care a invatat la Scoala Generala Nr. 10 “Marin Preda”, din Pitesti. Intre acestia, se detaseaza figura unui dascal de exceptie, Bucur Oprica, omul care ii remarca talentul literar si o incurajeaza sa scrie. In continuare, autoarea termina in iunie 1989, in urbea natala, Liceul de stiinte ale naturii “Zinca Golescu”si un an mai tarziu, cursurile de specializare analisti-programatori, la Centrul de Perfectionare in Informatica. Poeta este casatorita din 1990, cu Ion Deaconescusi are un fiu, Horia, elev in clasa a X-a, la Colegiul National Liceal “Zinca Golescu”, din Pitesti. Continue reading “Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii” →

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

On July 25, 2009 By nelursIn Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.

Scriitoarea Rodica Elena Lupu detine un cont… de amintiri in care aduna fericire si multa frumusete

On July 10, 2009 By nelursIn Interview, literature, Media, Persecution, poetry, RomaniaLeave a comment

În copilarie, scriitoarea Rodica Elena Lupu le-a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. Evenimentul s-a petrecut la serbarea organizata la sfarsitul primului trimestru din clasa întaia, înaintea vacantei de iarna. Fiecare elev pregatise cate o poezioara, pe care sa i-o spuna lui Mos Gerila, invitat si el la sindrofie. Atata doar ca versurile declamate cu aceasta ocazie de Rodica Elena Lupu îi apartineau lui Octavian Goga, poet interzis de autoritatea comunista. În ele se vorbea de Mos Craciun si nicidecum de Mos… Gerila. Într-o vreme în care bradul se împodobea doar de Anul Nou, “Craciunul copiilor”, s-a dovedit un prilej ca viitoarea scriitoare sa le arate învatatoarei, parintilor si odraslelor ce luau parte la festivitate, ca bunul-simt si puritatea sunt adevarate arme. ?i ca menirea lor ramane aceea de a le oferi putere pamantenilor tematori de dusmani vremelnici. Într-o societate lipsita de scrupule, ce îsi schimbase valorile, Rodica Elena Lupu a spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea. Iar gandurile si simtamintele ei de altadata, se regasesc peste ani, în creatiile literare de mai tarziu, ce îi poarta semnatura.

Rodica Elena Lupu s-a nascut pe 27 ianuarie 1951, la Razboieni Cetate, în judetul Alba. A urmat Institutul Economic din Cluj Napoca (1970-1972) si Facultatea de Drept din Bucuresti (1990-1994). În prezent, este sef serviciu relatii publice în Ministerul Transporturilor si considera ca nimic nu se compara cu satisfactia de a fi reusit sa munceasca pentru si cu oameni. Scriitoarea are o fiica, Monia (36), de profesie manager, care i-a daruit doi nepotei, o fetita si un baietel, alaturi de care aceasta se simte fericita si împlinita.

– Va placea sa cititi în copilarie?
– Da, foarte mult. Citeam pana tarziu seara, cu lanterna sub plapuma. Mama ma certa, sa nu ma culc tarziu, pentru ca dimineata trebuia sa merg la scoala si atunci am gasit solutia: lanterna.

– Care a fost cartea dvs. preferata?
– Au fost mai multe. Nu pot sa nu amintesc „Poezii” de Mihai Eminescu, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz, „Numele trandafirului” de Umberto Eco.

– În „Scara cu flori” spuneti: „Iar cand se-aprind taceri de piatra/?i nu mai stim ciopli lumina/Alunecam pe scara florii/Sa luam în brate radacina.”
– Asa este, „iarba verde de acasa, sa ma ratacesc prin lume nu ma lasa.”

– Sa ne întoarcem la radacina poetica a Rodicai Lupu. Vorbiti-ne despre debutul dvs.
– Nu-s de seama vorbele, cand nu se vad faptele. Am debutat la editura Curtea Veche cu „Vacante, vacante”… o carte despre calatoriile mele prin Europa.

– Ce a urmat dupa aceea?
– A urmat cartea „Sanatate si frumusete”, o carte dedicata femeilor, din care au aparut trei editii.

– Va rugam sa ne enumerati cateva din volumele dvs. de versuri.
– „Clipa”, „Voi trai…clipa”, „Regasire” si în curs de aparitie, un volum pe care înca nu m-am decis cum sa îl numesc.

– Cate ore pe zi scrieti?
– Opt ore pe zi scriu la birou pentru ca acesta îmi este serviciul: raspund petentilor. În ceea ce priveste cartea, recunosc, sunt zile in care nu scriu deloc, dar asta nu înseamna ca prin mintea mea nu trece nimic. Dimpotriva, trec multe care apar într-o buna zi pe hartie.

– Ceea ce scrieti va reuseste din prima sau trebuie sa reveniti si sa rescrieti?
-Uneori, reusesc sa scriu o poezie din prima, alteori revin. Nu revin niciodata atunci cand scriu un roman.

– Ce poeti v-au influentat?
– Mihai Eminescu, Grigore Vieru si Adrian Paunescu.

– Ati mai cochetat si cu alte genuri literare?
– Am scris poezie, romane – „Timpul judeca si plateste”, „Miracolul vietii”, „Mana destinului”, „Eterna poveste”, „O umbra din trecut”, „Glasul inimii” care a aparut în editia a II-a., carti de calatorie.

– Numiti-ne cateva dintre tipariturile nationale si internationale în care ati publicat.
– „Oglinda literara” din Romania, „Observatoirul”, „Alternativa”, „Atheneum” din Canada, „Asymetria” din Franta, „AGERO” din Stuttgart-Germania, revista „Clipa” din SUA, „Romanian Global News” – Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni, „Analize si Fapte” – ARP, revistele „Ecoul”, „Luceafarul romanesc”, “Capricorn”, „Boabe de grau” „Semanatorul”, editate de Asociatia Romana pentru Patrimoniu… Pe Internet, în diferite reviste…

– „Este tot ce-a putut gandul/Voua sa va las în dar:/Dragostea, versul si cantul/Numele de ardelean.” Toate acestea vreti sa le lasati în „Dar” cititorilor.
– DA. Pentru mine, fiecare zi este un cadou, daca pot sa deschid ochii, sa ma concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-a lungul vietii. Aceasta este ca un cont în banca, iei de acolo exact ce ai adunat. Sfatul meu este sa faci si tu la fel, cititorule! Sa aduni multa fericire si tot ce e frumos în contul tau de amintiri si sa le multumesti la fel cum le multumesc eu celor care si-au adus aportul la contul meu de amintiri, unde si astazi strang si mai strang. Cititorul este timpul însirat pe generatii si el va spune totul.

– Aveti o Diploma de excelenta pentru promovarea folclorului romanesc. Ce realizari ati avut, prin ce v-ati facut remarcata?
– Prin emisiunea de la televiziune unde împreuna cu Lucky Marinescu, marea noastra artista, realizam un show care are loc în fiecare sambata seara si unde promovam noi talente sau prezentam artisti consacrati din folclorul nostru.

– Sunteti directorul Editurii Anamarol. Cand a început colaborarea dvs. cu aceasta editura?
-În luna mai a anului 2003. Primele carti scrise de mine au fost editate la DACIA Cluj si la Editura CURTEA VECHE Bucuresti, dar m-au deranjat preturile mari practicate si calitatea.

– Care este strategia dvs. de succes, ca director al Editurii Anamarol?
– Preturi mici, calitate, termen de realizare si livrare prompte.

– Care sunt domeniile din care publicati la Editura Anamarol?
– Istorie, arta, muzica, sport, beletristica, dar si carti pentru cei mici.

– Ce principii stau la baza selectarii cartilor care vad lumina tiparului, aici?
– Editura ANAMAROL tine aprinsa flacara sperantei de a nu ne pierde încrederea în visurile, idealurile si în frumusetile vietii si de a nu ne rupe firele ce ne leaga de limba noastra romaneasca.

– Va rugam sa ne numiti cateva din cele mai importante tiluri aparute la Anamarol.
– Dintre cele peste 150 de carti editate de mine la editura Anamarol amintesc: „Jurnal 2004, 2005 si 2006”, „Saptamana rosie”, „Bonifacia”, „Ostinato”, „Arta refugii”, „Gherla Latesti”, „Patimile dupa Pitesti” semnate de Paul Goma (Franta), „Vine seninul” de Gabriela Calutiu Sonnenberg (Spania), „Satire” de Valeriu Cercel (Hamilton-Canada), „Medicina alternativa vazuta de un inginer” si „Cu hipnoza si tu poti face minuni” de Ovidiu Creanga (Toronto-Canada), antologii trilingve (romana, engleza, franceza), poezii semnate de poete din Romania, SUA, Canada: “Doamnele poeziei”, „?ansele poeziei”, „Ortopezii” de Michael Cutui (Germania), „Prin sita vremii” si „Oglindiri” de Elena Buica (Pikering-Canada), „Trandafirul desertului”, „Atingeri divine” de Mariana Eftimie Kabbout (Galati-Romania), „Celor fara vina” de Felicia Feldiorean (Germania).

– Descrieti-ne pe scurt, serviciile oferite de editura pe care o conduceti. Sunteti multumita de ele?
– Tehnoredactare, corectura, chiar si introducere de diacritice pentru autori din afara tarii care nu au asa ceva, coperta, înscriere în Biblioteca Nationala a Romaniei, cod bare, preturi mult mai mici decat celelalte edituri, timp scurt pentru aparitia cartii.

– Va afecteaza actuala criza economica, s-au schimbat cererile clientilor, a devenit concurenta mai acerba în ultimul timp?
– Am editat doua carti pe luna, în acest an. Asadar, nu ma afecteaza.

– Ce planuri de viitor aveti?
-Sa cant, sa am în continuare emisiune la TV, dar nu ca si cele de pe alte canale, care te ametesc si nu pricepi nimic din ele.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoria, muzica.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Daca am asa ceva, calatorind.

– Daca ar fi sa luati viata de la capat ati schimba ceva?
– NU. Tainele marii nu se cunosc de pe mal.

– Va rugam sa le transmiteti un mesaj cititorilor nostri.
– Dragi cititori, va invit sa vizionati site-ul meu: www.rodicaelenalupu.piczo.com
Sufletul sa va fie plin de bucurie, sa masurati timpul în clipe petrecute cu cei dragi si sa luati din fiecare zi, o amintire!

TOATE CELE BUNE!!
A dumneavoastra scriitoare si editoare, Rodica Elena LUPU