*CETATEA LUI BUCUR*, literatura, arte, carte
Se stie ca, omul nu se poate desavarsi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul isi contureaza personalitatea nu numai prin educatie si talent, ci si prin prezenta sa intr-un mediu prielnic. Poate ca la acest lucru ar trebui sa contribuie si o revista de cultura. De literatura. Sa creeze un climat, sa asigure o anumita durata creatoare a literaturii unei perioade, fiindca Timpul e mereu *dusmanul vigilent si funest*, cum il numea Baudelaire.
De la acest deziderat a pornit si ideea constituirii revistei *CETATEA lui BUCUR*, acum , in acest octombrie, 2010, numarand douazeci de aparitii. Colectivul redactional si-a propus de la inceput sa-i promoveze pe tinerii scriitori, debutanti sau nu. In numarul din aceasta luna e in prim-plan o colaboratoare a revistei, studenta Laura Lucia Mihalca , poeta si pictorita deopotriva, prezentata intr-o cronica de Elisabeta Iosif . Debutul il fac poetii Ioana Mihaela Fraiu si Laurentiu Lacomchin. Nu lipsesc recenziile, cronicile de carte semnate de Cristina stefan, Cristian Neagu, Melania Cuc, Cezarina Adamescu, Adrian Botez, Elena Buica. In acest numar de Octombrie ne-am propus sa va transpunem in atmosfera anotimpului prin poemele de toamna, semnate de Elisabeta Iosif, Valentina Becart, Valeriu Cercel, Cristina stefan, Ana Urma, Melania Cuc, Ionela Dobre. Iar proza poarta semnaturile Anei-Maria Balas si Ioanei Stuparu. Nu lipsesc eseurile, reportajele, insemnarile, portretele si un autoportret, jurnalele de scriitor, rubricile Reviste culturale prietene , Carti noi, Evenimentele lunii dar si informatii despre antologiile revistei Singur, despre Concursul Literar National Cetatea lui Bucur, Proiectul Ligii Scriitorilor Romani pentru audio – book.
Va invitam sa cititi revista de Literatura, Arte, Carte *Cetatea lui Bucur*. Ne-am propus si ne-am dorit sa ne adresam cititorilor romani de pe pretutindeni. Deocamdata, sa-i ascultam sfatul poetului si filozofului Lucian Blaga: * In cele din urma nici o viziune nu e definitiva – si privirile omului sunt un patrafir sub care lucrurile totdeauna vor mai avea o taina de spovedit*.
Elisabeta IOSIF
Octombrie, 2010
Category: literature
Comitetul international de nominalizare pentru: OCTAVIAN CURPAS (Writer, Phoenix-Arizona, U.S.A.) la titlul de MEMBRU al: THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”/ Bucharest-Romania
THE FOUNDATION „PAUL POLIDOR” – BUCHAREST, ROMANIA
THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”
EMIS ASTAZI, 13 OCTOMBRIE 2010 – BUCURESTI, ROMANIA
1. Paul Polidor (Romania) – presedintele fundatiei si al academiei omonime,
Master in: „Romania in relatiile internationale”;
2. Simona Polidor (Romania) – consilierul gen. al fundatiei, membru al Acad. „Polidor”;
3. Mahir Garayev (Azerbadjan), presedintele Societatii de Prietenie dintre Azerbaidjan si Romania, membru al Academiei „Polidor”;
4. Paula Romanescu (Romania), presedintele Sectiei de Studii Literare si Traduceri in cadrul Ligii de Cooperare Culturala si Stiintifica Romania-Franta, membru al Academiei „Polidor”;
5. Mihail Sinelnikov (Federatia Rusa), personalitate a liricii mondiale contemporane, membru al Academiei „Polidor”;
6. Traian T.Cosovei (Romania) – personalitate a literaturii romane contemporane, membru al Academiei „Polidor”;
7.George Roca (Australia) – scriitor, membru al Academiei „Polidor”;
8. Eugen Cristea (Romania) – Societar de Onoare al Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, vedeta mass-media, membru al Academiei „Polidor”;
9.Mihai Cojocaru (Belgia) – antrenor de fotbal, membru al Academiei „Polidor”;
10.Ioan Iacob, „Las Vegas Romanian Journal”-S.U.A., membru al Acad. „Polidor”;
11.Florin-Silviu Ursulescu (Romania)-critic muzical, membru al Academiei „Polidor”;
12.Ion Olteteanu (Romania), muzician, membru al Academiei „Polidor”;
13.Ashraf Geybatov (Germania) / artist plastic de importanta mondiala, membru al Asociatiei Internationale a Artistilor UNESCO, Artist Emerit al Azerbaigeanului cu expozitii la O.N.U., UNESCO, VATICAN, membru al Acad.”Paul Polidor”
Nota*: The Academy of International Interferences „Paul Polidor” a fost infiintata in cadrul Fundatiei „Paul Polidor” la 19 august 2004; Primul membru al Academiei „Paul Polidor” a fost (la 12 octombrie 2004) Presedintele Republicii Azerbaigean, Excelenta Sa, domnul Ilham Aliev.
Nota**: De regula, pentru personalitatile in viata, acordarea DIPLOMEI-TITLU se va face in cadrul unei manifestari de interferente culturale in prezenta nominalizatului (in functie de regulamentul academiei, in Romania sau in strainatate).
Presedinte,
Paul Polidor
APARITIE EDITORIALA DE EXCEPTIE, SUB SEMNATURA LUI DUMITRU CERNA: „POETII 2”
By Nicholas Buda
New York, USA
La editura Casa Cartii de Stiinta din Cluj Napoca a aparut, de curând, al doilea volum din seria „Poetii” a lui Dumitru Cerna. Asteptat cu un vadit interes, de catre cititorii iubitori de literatura si criticii literari deopotriva, volumul „Poetii 2” este o veritabila antologie a prieteniei, „o carte iradianta sentimetal, cu arhitectura fastuoasa a unui moment consacrat poeziei zi poetilor” (Petru Poanta), in paginile careia Dumitru Cerna ne demonstreaza un admirabil exercitiu al generozitatii, dar si al iubirii. Portetele sale, consacrate unui numar considerabil de poeti, in marea lor majoritate clujeni, sau poeti care au avut si au o legatura de suflet cu orasul de pe Somes – orasul adoptiv al lui Dumitru Cerna – sunt facute cu exigenta celui care a patruns tainele poeziei, ajungand la esenta acesteia. De aici si dragostea, uneori neconditionata, pe care Cerna o are fata de poeti si poezie!
„Sunt portrete facute cu simt al observatiei foarte acut, cu dragoste, cu afectiune, cu simpatie, cu empatie chiar” (Adrian Popescu). Coloristica variata a acestora, având ca si numitor comun o iluminuozitate intensa a cuvintelor, are darul de a transpune imaginile poetilor intr-o iconografie a celebrarii fastuoase. „Sunt portrete din cuvinte fosforescente” (Petru Poanta), care proiectate pe fundalul social al poeziei de la Cluj Napoca, devind adevarate pictograme ale unui trecut literar care inca traieste in prezent, dar nu oricum, ci atins de penelul estetizant, cu adevarat magic, al lui Dumitru Cerna. „O frumoasa selectie de bijuterii” (Maria Vaida), „portrete pentru eternitate” (Monica Grosu), in care autorul „cauta partile frumoase si partile bune din fiecare poet” (Ion Muresan), volumul „Poetii 2” imortalizeaza parti ale istoriei literare romanesti, care ar trebui sa ne fie, mai adesea, langa suflet.
Despre formele cerului si imaginea constiintei – „Ilinca”, proza scurta de Victorita Dutu
Motto: “In mine e doar cer, e doar cer.”
In volumul de proza scurta „Ilinca”, Victorita Dutu aduce in prim plan simbolul incriptat. Ermetismul pe de o parte si profunzimea acestei proze pe de alta parte, se concretizeaza in expresia ampla, dar si in concetrarea de idei in care cuvintele si simbolurile izbucnesc dintr-un spatiu ascuns, uman si infinit in acelasi timp. Concizia Victoritei Dutu reflecta o constiinta nelinistita, complexa si vasta, aflata in cautarea unei lumi superioare celei existente. Scriitoarea se exprima cu simplitate si fiecare povestire ascunde sensuri figurate, metaforice, atent elaborate.
Victorita Dutu – pe scurt
Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM Cultural si Educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie “NAJI NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.
„In haina de nunta”
„Mancarea aceasta mi-a fost data din nou si eu nu pot ajunge la ea, poate ca nu pot sa lupt pentru ea, m-am gandit eu”, spune autoarea. Hrana aceasta, despre care vorbeste Victorita Dutu este impartasirea de destinul artistului, in speta al scriitorului. Detaliile ce particularizeaza proza ei au o latura spectaculoasa. La acestea vin sa se adauge tiparele ceremoniale ale desfasurarii vietii cotidiene, plina de culoare si de parfumul unei altei lumii, asa cum este in „Caprioara”. De remarcat ca in aceasta povestire exista posibilitatea imixtiunii fictionalului, descoperit mai ales in finalul apoteotic: „Ilinca zbura cu sufletul si plutea cu trupul prin zapada care ii imbraca pasii si gandurile in culorile ei transparente, spre manastirea de unde venise. Intra in biserica in haina de nunta, pentru ca incepuse vecernia.”
„Acest mister”
In „Ilinca”, pentru autoare, “cerul continua sa fie… mai departe ca o salvare.” Pe baza acestei realitati, Victorita Dutu construieste imaginea, dar si o actiune fictionala, ce ii dezvaluie viziunea. „Eu chiar pictez in minte si ma vad plutind undeva foarte departe in timp, in eternitatea memoriei si a constiintei mele, si de aceea nu ma indoiesc ca aceste imagini o sa le gasesc puse la locul lor si peste cateva sute de ani cand eu poate as fi vrut sa ma intorc, dar nu o s-o mai pot face pentru ca atunci voi explora acest mister care acuma vine peste mine cu puterea acestui albastru.” Rod al imaginatiei creatoare, misterul are la Victorita Dutu functie primordiala, dand dinamism naratiunii si conturand personajele, surprizand starea momentului.
„Singura mea sansa este arta mea”
Destinul terestru al scriitoarei se suprapune pana la un anumit punct cu cel al Ilincai. In „Sentiment al vastitatii” de exemplu, zbuciumul scufundarii in neant, in uitare, este depasit prin arta, mijlocul prin care se produce fixarea eroinei in eternitate. „Daca m-as putea dezveli si m-as putea revarsa cu mintea mea asemeni unui film sau unei carti, oare cum as putea sa arat cu atatea imagini pe care niciodata nu as putea sa le mai scot din minte singura mea sansa este arta mea daca vreau sa traiesc forma sublima de exteriorizare.”
“Imaginea ferestrei”
In “Imaginea ferestrei”, lucrurile sunt reasezate in ordinea fireasca si bunul simt are castig de cauza, prin arta, in fata irationalului si agresivitatii societatii. Doar astfel poate fi explorata lumea, iar mediul malefic, irational, pervertitor al imaginilor „care ne bulverseazã, care ne incitã, care ne provoacã, care ne umilesc, care ne fac sã vedem in noi doar o fiintã decãzutã fãrã nici o posibilitate de salvare, de schimbare”, creand un absurd existential, este redus la nefiinta.
„Imaginea care purifica”
“Arta, arta, aceasta este menirea ei, sã fie expresia acestei cãutãri a noastre, prin imaginea care purifica, nu imaginea care distruge, care ucide, care ne transformã in simpli utilizatori ai instinctelor.” Odata cu aceasta definitie a artei, a catharsisului, intram in domeniul poeticului, imaginatia cititorului deschizandu-se spre o realitate noua, imposibil a fi devorata de timp, complet opusa materialitatii lumii.
„Pe fruntea unui gand si in lacrima unei inimi”
In aceeasi categorie a poeticului se incadreaza si povestirea „Floare de colt”. „Atunci o minune se petrecu, in timp ce soarele o invaluia in lumina lui calda inima ei inflori, inflori floarea de colt, ce se prelungea, se prelungea devenind raza de soare calatoare spre stele. Floarea de colt lacrima, lacrima deveni diamant ce cuprindea in el razele rasaritului de soare. Diamantul acela sta si acum pe fruntea unui gand si in lacrima unei inimi.” Scena memorabila, aceasta inflorire are un sens profund, pentru ca ne trimite cu gandul la viitor.
“A birut lumina”
Astfel, viata se dezvaluie cu cele doua fete ale ei – trecutul si viitorul, intunericul si lumina, profanul si sacrul. Nelinistea generata de actul creatiei este imbracata in elemente religioase, semn ca truda artistului preface uratul in estetic, iar damnarea, teama de singuratate si suferinta sunt inghitite de credinta in Divinitate. “Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede portiunea de foc printre nori, a rasarit soarele inante de a ajunge pe lac. A birut lumina, e ca aparitia ta, Dumnezeule in negura mintii mele de om muritor.” (“Ciocarlia”) Iluminarea spirituala este formula unui viitor in care vecinatatea cerului aprinde scanteia de divin din uman. Si astfel, se intampla miracolul: “acesta este panã la urmã infinitul, floarea aceasta care are radacinile in cosmos si se lasa privita de mine.” („Sentiment al vastitatii”) „Acesta este panã la urmã infinitul”, afirma prozatoarea, iar intre plus si minus infinit, traiesc cuvintele sale, intrupate in „puterea pe care i-o da Dumnezeu de a merge inainte, orice ar fi.”
Octavian Curpas
Surprise, Arizona
REGAL DE POEZIE BALCANICA LA BRAILA
Sfarsitul lunii Septembrie(24-25) a adus la Braila asa cum dealtfel ne-a obisnuit in ultimii 4 ani o boare placuta si valoroasa de poezie balcanica, anul acesta fiind randul poeziei albaneze. Manifestarea s-a vrut si a si reusit sa fie un colaj de poezie si interactiune culturala romano-albaneza. Amfitrionii care au prezidat intalnirea au fost: scriitorul Nicolae Marasanu, critical literar Vasile Spiridon, presedintele USR-filiala Galati-Braila Corneliu Antoniu si gazda propriuzisa dir. Bibliotecii Panait Istrati Dragos Adrian Neagu iar partea albaneza a fost reprezentata de Ministrul Consilier la amabasada Albaniei Luan Topciu.
Festivalul s-a deschis cu prezentarea invitatilor din Albania reprezentati de : Emir Nika – Director la Ministerul Culturii din Albania, Sami Pirraj – Directorul Bibliotecii din Priscina, Bardbyl Londo precum si a celor din Romania poetii; Ileana Malancioiu, Rodian Dragoi, Valentin Talpalaru, Adrian a lui Gheorghe, Victoria Milescu, Adrian Munteanu, Constantin Gherghinoiu, Sanda Panait, Angela Baciu, prozatorului Vasile Datcu si a criticilor literari Vasile Spiridon si Voinescu.
Ministrul Luan Topciu a invitat audienta la o calatorie abstracta in lumea culturala albaneza cu accente pe momentele de apropiere ale celor doua literaturi.
Pe parcursul celor doua zile ale manifestarilor la Braila, Romania si Albania s-au transformat in doi plamani care au alimentat inima poeziei, recitaluri poetice ale invitatilor albanezi si roamani au facut ca in foaierul Casei Tineretului sa rasune muzicalitatea sunetelor poetice inalte.
Poezia a dovedit inca o data ca este un liant pentru prieteniile de calitate multe din personalitatile prezente legand prietenii literare care speram sa se intinda peste timp. Festivalul a fost colorat in ce-a de-a doua zi de formatia Serenada al Asocia?iei Liga Albanezilor din România care a prezentat un program de muzica albaneza.
S-au prezentat Caietele Balcanica, ale invitatilor festivaluluii si s-au dezbatut teme si probleme care insotesc cultura literara ale ambelor tari, poeta Victora Milescu lansand ultimul vloum de poeme. Atmosfera pe cat de placuta pea tat de prieteneasca a fost plina de valoare spirituala confirmarea venind si de la prezenta uneia din Doamnele Poeziei Romanesti poeta Ileana Malancioiu si a mesajului transmis de marele prozator brailean Fanus Neagu care tintuit de probleme de sanatate n-a putut onora invbitatia dar a tinut sa fie in festival chiar prin absenta transmitand iubirea si respectful domniei sale intregii asistente.
Prezenta personalitatilor a fost salutata cu respect prin inmanarea unor diplome de participare tuturor invitatilor.
Premiile Festivalului Balcamnica urmatoarele:
– pentru traduceri:
“Premiul Balcanica pentru traduceri”, a fost obtinut de braileanul Marius Dobrescu (România) si Baki Ymeri (Albania).
– pentru poezie:
“Premiul Balcanica pentru poezie”, a fost obtinut de poetul Adrian Alui Gheorghe (România) si Bardbyl Londo (Albania).
– pentru intreaga activitate:
“Premiul Balcanica pentru întreaga activitate”, a fost obtinut de poeta Ileana Malancioiu.
Pana la editia urmatoare sparam se pare invitata va fi Poezia Greaca, salutam intentia si eforturile gazdelor!
Sanda Panait
Ciocarlia in rasarit
M-am dus spre rasaritul de soare si m-am intors cu el pe
umeri si cu urma razelor sale pe chip.
Aud in departare cantand cocosii dand glas diminetii, anuntand
venirea ei, anuntand rasaritul de soare si cate un latrat de caine
taie dimineata. Simt cum satul se trezeste din clipa in clipa prin
cantecul divin al ciocarliilor ce anunta rasaritul de soare si cate
un latrat de caine anunta… simt cum satul se trezeste din clipa
in clipa prin catecul divin al cocosilor, ce anunta rasaritul de
soare, cantec ce are cuprins in esenta sa acest trei ce duce
spre eternitate, spre inaltare, spre rasaritul de soare. Ciocarlia
si-a inceput trilurile inante de rasaritul soarelui, ca o ruga parca
adusa luminii si caldurii lui, ca o dorinta de a se inalta spre
lumina lui, spre caldura lui in plina vara, spre discul sau de foc.
Canta ciocarlia simfonia eternitatii naturii si a rasaritului
de soare si a inaltarii spre soare, e cantecul divin in cautarea
divinului, in cautarea dumnezeirii, in cautatrea lui Iisus.
Floarea soarelui, ii simt parfumul sau dumnezeiesc in dimineata
cu rasarit de soare. E totul umed si cald, un cald racoros.
Tacerea miresmei florii soarelui si cantecul ciocarliei
simfonizeaza rasaritului de soare. Rasarita e indreaptata cu
fata spre soare iar ruga ei rasaritului de soare. E parfumul ei
dumnezeiesc impletit cu trilurile ciocarliei si cu urma pasilor lui
Iisus ce pluteste deasupra si cu cautarea mea a razelor
rasaritului de soare.
Numai o data cu rasaritul de soare ciocarlia se inalta
spre cer. Merg spre sararitul de soare, merg spre rasaritul de
soare, si printre trilurile ciocarliei si spre drumul de tara auzind
in departare un cantec de cocos ca o avertizare parca a
rasaritului de soare. Sorb mireasma florii soarelui, mireasma
florii soarelui si as fi vrut sa nu am acum in urechi zgomotul
infernal si satanic de autobuz.
Toate petele norilor sunt date deoaprte, sunt fugarite
parca din fata soarelui facand loc, drum aparitiei divine a
soarelui si parintele Natanael trece prin fanaturi spre toaca ce
suna in jur, e toaca naturii, e cantecul meu poate ce
simfonizeaza cu cantecul naturii inchinat rasaritului de soare si
lui Dumnezeu. Nu sunt inca sus pe deal, dar astept parca ivirea
zorilor soarelui sa patrunda in toata fiinta mea si aceasta
mireasma zeiasca a florii soarelui indreptata cu petalele ei
galbene spre razele de soare si spre soarele ce va rasari.
Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede portiunea de
foc printre nori, a rasarit soarele inante de a ajunge pe lac. A
birut lumina, e ca aparitia ta, Dumnezeule in negura mintii mele
de om muritor.
Privesc razele soarelui cum se revarsa deasupra norilor
si printre nori spre noi. Ciocarlia a primit si ea binecuvantarea
luminii. Ciocarlia se inalta sus, sus pana la cer spre soare si-mi
duce parca tacerea iubirii mele spre soare, spre Dumnezeu.
Razele soarelui, mireasma naturii, cantecul naturii si
iubirea mea sunt ca o explozie simfonica inaltata lui Dumnezeu.
VICTORITA DUTU
Punti nevazute: monografie de suflet a satului Garbesti
Argument
Satul natal este inceputul lumii, este primul univers
Motto:
„Satul natal este inceputul lumii,
este primul univers.“
E locul unde s-au topit razele de soare, in primul zambet din ochii
mamei. Satul natal e izvorul vietii, pentru ca aici au inceput toate, pentru
noi. Aici sunt cararile copilariei, pe unde cutreieram padurile, in cautarea
fragilor dulci-acrisori si a buretilor insirati precum cele mai frumoase margele.
Aici ne rostogoleam in iarba cu flori din poienita sau ne imbatam cu
mireasma toporasilor si a lacrimioarelor, intinse in cel mai pretios covor.
Aici regasim, in clipele de duioasa amintire, toate nazbatiile si bucuriile
vietii de copil, figurile luminoase ale batranilor si ale femeilor gospodine si
frumoase, ale barbatilor vrednici si de isprava. Aici regasim, peste ani, traditiile
si obiceiurile, muzica si horele, care nicaieri nu sunt mai frumoase.
Aici ne reamintim de mirosul carnatilor si al slaninii afumate, al scrijelelor
si al perjelor uscate in loznita, al mamaligii aburinde, taiate cu ata, al placintelor
„poale-n brau“, al painii scoase din vatra cuptorului, al sarmalelor
bine fierte in oala de lut, al laptelui sanatos, cu caimac gros…
Aici si acum putem spune fara tagada: „Cred ca vesnicia s-a nascut
la sat…“
Fie ca aceste nestemate sa dainuie peste vremuri, spre a ne regasi, pe
noi insine, in clipele in care ni se va parea ca ne-am pierdut radacinile…
Autoarele
Cuvant inainte
Chemarea satului
Veniti voi, fii ai satului, in Garbestiul nostru drag!
Nicaieri nu-s locuri mai frumoase, mai calde si oameni mai curati,
mai plini de viata, mai scumpi. Veniti aici, in sanul familiei
noastre, sa depanam impreuna amintiri din copilarie! Veniti de aprindeti
o lumanare si varsati o lacrima pe mormintele acelora care
s-au stins! Veniti sa va inchinati in biserica satului si sa va plecati cu
respect si piosenie in fata scolii!
Sa ne amintim, impreuna, de povetele preotului Gheorghe
Stoica, vesnic ramas in memoria noastra ca un pogorator din slavi, sa-i
privim pe dascalii din cer, prin ochiul nevazut al mintii, si sa-i asemuim
cu niste icoane izvoratoare de mir: Aurica Horobet, Eugen
Stoica, stefan Dorofte, Vasile Popovici, Ene Diaconu, care, cu rabdare,
ne-au ajutat sa deslusim slovele cartii si sensurile vietii!
Va cheama privighetoarea
Padurii din Cetate.
Femeia cu sarcina
De lemne in spate,
intr-o mana tine
Oala cu fragi,
Asteptandu-va,
Ca o sfanta vaduva
Pe voi, cei plecati,
Pe cei dragi.
Va cheama susurul
Apei din Veja,
Cuptorul cu paine,
Ulcica de lut;
Cosul, lucindu-si mlaja,
E gata umplut,
Cu strugurii
Ca inima copti,
Pregatiti pentru must.
Aici, totul are alt gust!
Nazdravan pulsand,
Va cheama Roibu
inhamat la plug,
Caci in ogor a crescut
Cam mult rug.
Va cheama fanul,
Proaspat cosit,
Cu mireasma lui
De neinlocuit.
Eu nu mai pot…
Veniti cu mine
si scarmanati
Cuvintele-mi duioase,
si firul, si firea
Trezesc amintirea…
Va cheama, cheama
Noptile de iarna,
Ghergheful si stativele
Stranse-n camara,
Cea vartelnita
Aruncata in salita.
Veniti acasa,
Baiat si fetita!
La impletit
si crosetat
Cu iglita…
Va cheama
Ulita copilariei
si casa frumoasa,
Stare a poeziei!
Veniti acasa,
Veniti…
(G. T.)
Iasi – oras mult iubit si cantat
By Georgeta Tudora
“Iasii inseamna si trebuie sa insemne pentru tara si neamul romanesc mai mult decit un simplu oras, caci el poarta inca urmele si marturiile tuturor actelor mari si faptelor bune ale stralucitilor domnitori ce i-a avut Moldova, ale multor boieri vechi de seama, ale marilor mitropoliti si ale multor mari carturari si dascali” (Nicolae Iorga).
Iasule, Iasule mandra cetate
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Ai fost mereu, si vei ramane
Oras al celor 7 coline
Iasule, Iasule mandru Oras
Cine nu-ti spune Frumos Oras
La fel ca Roma, frate cu tine
Oras al celor sapte Coline.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Cand in Copou, teii infloresc
De Eminescu imi amintesc.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Oricat as fi, plecat de departe
Inima mea, la tine bate……
„Sara pe deal” in Parcului Copou, parca mai rasuna pasii Luceafarului poeziei romanesti, ciubotele „Regelui vorbei” Nica de la Humulesti, controversata Veronica inca mai asculta in linistea serii soapte de iubire sub legendarul tei inflorit…
Iasul este orasul marilor idei, al marilor iubiri, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru in limba romana si al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din ticau). Fara indoiala Iasul reprezinta in continuare capitala culturala a Romaniei.
La Iasi fiecare piatra vorbeste de trecut, prin numarul mare de biserici, de manastiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune ca orasul Iasi este un veritabil muzeu national, prin comorile de istorie, muzica si de arta pe care le detine.
Iasi, orasul celor sapte coline, a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale Totusi, deoarece existau (si inca mai exista) cladiri mai vechi de aceasta data (spre exemplu Biserica Armeana costruita in 1385), se crede ca orasul este mult mai vechi.
Iata colinele legendarului Iasi: sorogari, Repedea, Cetatuia, Bucium – Paun, Galata, Breazu, si Copou – Aurora.
Prin anul 1647 un erudit episcop italian, Marco Bandini (Bandinus), vizitator in Iasi, a exclamat incantat la vederea celor 7 coline de un albastru – mov, amintindu-i de Roma: „Quasi nova Roma!”
Pe dealul Copoului, se afla cea mai veche universitate din Romania, Universitatea din Iasi, numita azi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. intemeiata in 1860 prin decret de catre principele Alexandru Ioan Cuza, continuatoare a vechii Academii Mihailene, universitatea are astazi 15 facultati, cu peste 40000 de studenti. Cladirea principala, monument de arhitectura, a fost ridicata in 1896.
In oras, se mai afla si alte institutii de invatamant superior: Universitatea Agronomica, Universitatea Tehnica cu peste 25.000 de studenti, Universitatea de Medicina si Farmacie, Universitatea de Arte si Universitatea Petre Andrei cu un sediu nou, ultramodern, pe langa numeroasele universitati particulare cu sedii deosebit de impunatoare.
in Piata Eminescu, in perioada interbelica, s-a ridicat cladirea Fundatiei Culturale Regale, ce astazi gazduieste Biblioteca Centrala Universitara Mihai Eminescu, cu un fond de carte ce se apropie de 3 milioane de exemplare, unele foarte rare. Iasul este al doilea centru universitar al tarii, care atrage studentii ca un magnet.
In Iasi, se mai afla Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oras, ctitorie a lui stefan cel Mare, restaurata integral la sf. sec. XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi si Manastirea Golia, marturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitana, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu “Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei si cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu si Muzeul “Mihai Eminescu”), Casele memoriale “Mihail Sadoveanu”, “George Topirceanu”, “Mihail Codreanu”, “Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitara “Mihai Eminescu”, fondata ca biblioteca a Academiei Mihailene. Alte monumente importante din perioada medievala sunt: Manastirea Galata, din timpul lui Petru schiopul, Biserica Sfantul Sava, bisericile Barboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Manastirea Cetatuia – ctitorie a lui Gheorghe Duca – sau Manastirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oras a fost intemeiat la jumatatea sec. XVIII in jurul manastirii Sfantul Spiridon, al carui nume il poarta si astazi. Spitalul Sfantul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei. Din punct de vedere arhitectonic, Iasii de azi se prezinta ca un adevarat amestec de nou si vechi, de istorie si modernitate, de iarba, beton si sticla. Cladiri cu mare valoare istorica se afla printre blocuri noi de locuinte (mai mult sau mai putin moderne). in perioada anterioara regimului comunist s-au pierdut in elanul modernizator cladiri importante precum turnul bisericii Trei Ierarhi sau biserica Dancu. insa adevaratele ravagii orasul le-a suferit in perioada comunista, cand s-a distrus o buna parte a centrului vechi, fara a se tine cont de faptul ca multe din cladirile demolate dadeau personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piata Unirii (grav afectata de bombardamentele din 1943-1944), Targu Cucului, Bulevardul stefan cel Mare si altele. Unele demolari aveau ca scop curatirea orasului de cladirile insalubre si mizere sau ramase in ruina de pe urma razboiului, altele aveau alte scopuri. Chiar si in aceste conditii, au ramas in picioare multe cladiri importante.
Biserica Sfantul Nicolaie Domnesc
Cladiri si monumente istorice
• Palatul Roznovanu
• Casa Pogor
• Crucea lui Ferentz
Biserici si manastiri
Catedrala Metropolitana Mitropolia vazuta de pe scarile Teatrului National
Iasul se poate fi numit „Colt de Rai Bisericesc” prin cele 60 de biserici ortodoxe existente incarcate de istorie, de har si cumsecadenia slujitorilor lui Dumnezeu.
• Catedrala mitropolitana din Iasi
• Manastirea Golia
• Manastirea Galata
• Manastirea Frumoasa
• Manastirea Cetatuia
• Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”
• Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”
• Biserica Barboi
• Biserica Sfantul Sava
• Biserica Sfantul Spiridon
• Biserica Barnovschi
• Biserica Armeneasca
Muzee, institutii culturale
• Teatrul National din Iasi
Construit pe locul vechii primarii, dupa planurile arhitectilor Fellner si Helmer, intre anii 1894 si 1896, cladirea Teatrului National din Iasi adaposteste adevarate bijuterii de arta. in primul rand Cortina pictata de mesterul M. Lenz in 1896 are in centrul o alegoria a vietii, cu cele trei varste si in dreapta alegoria Unirii Pricipatelor Romane. Dupa aceea urmeaza Cortina de Fier, ce separa etans scena de sala, si a fost pictata cu motive ornamentale simetrice de catre Al. Goltz. De asemenea, plafonul a fost pictat tot de Al. Goltz, reprezentand alegorii paradisiace cu nimfe si ingeri in stucatura rococo. si nu in ultimul rand, Candelabrul din cristal de Venetia care are 109 becuri, si inca de la inceput a fost alimentat de la Uzina electrica, din apropiere, inaugurata o data cu cladirea teatrului. in prezent in cladirea Teatrului National “Vasile Alecsandri” se afla si Opera Romana.
• Palatul Culturii
• Teatrul National
• Casa Dosoftei
• Biblioteca Centrala Universitara
• Universitatea “Al. I. Cuza”
• Muzeul Literaturii Romane
• Muzeul Teatrului
• Muzeul Mihai Eminescu
Case memoriale
• Bojdeuca lui Ion Creanga
Nu se poate vorbi despre Eminescu fara a aminti de prietenul sau cel mai bun, Ion Creanga. Casa memoriala a acestuia, cunoscuta mai ales sub denumirea de Bojdeuca lui Creanga, se afla situata in cartierul ticau, pe strada Simion Barnutiu, pe partea stanga cum se coboara pe strada Sararie. De altfel numele pitorescului cartier iesean este strans legat de numele povestitorului nascut la Humulesti. in aceasta casa a locuit Ion Creanga din 1872 si pana in 1889, cand a plecat la cele vesnice. in cele doua odai ale casei, turistii pot admira in special mobilierul, format din scaune mici si o masuta rotunda, un pat taranesc, strachini, oale si ceaune langa cuptorul in care erau pregatite sarmalele si placintele. Bojdeuca lui Creanga a devenit muzeu pe 15 aprilie 1918 si este prima casa memoriala din Romania. Eminescu a locuit o perioada in Bojdeuca din ticau in 1876, cand se afla la Iasi. in curtea Bojdeucii se afla statuia scriitorului, realizata in 1990 de studenti ai Academiei de Arte Plastice precum si bustul lui Creanga realizat in granit de sculptorul Iftimie Barleanu in 1968.
• Casa Mihail Sadoveanu
• Casa George Topirceanu
• Casa Otilia Cazimir
• Casa Mihai Codreanu (“Casa Sonet”)
• Casa Mitropolit Dosoftei
Casa Dosoftei si prima tiparnita din Moldova
Casa Dosoftei, din apropierea Palatului Culturii, a fost construita intre anii 1677 – 1679, pe timpul domnitorului Antonie Voda Ruset si a adapostit cea de a doua tiparnita din Moldova ingrijita de Mitropolitul carturar Dosoftei cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spatarul. in interiorul muzeului se gasesc exponate unicat de carte veche, obiecte de cult si o valoroasa copie a Letopisetului tarii Moldovei de Grigore Ureche.
Obiective istorice si turistice din imprejurimi
• Manastirea Hlincea
• Manastirea Hadambu
• Manastirea Dobrovat
• Biserica din Aroneanu, fosta manastire Aroneanu
• Regiunea viticola Bucium
• Zona de agrement Ciric
Parcuri, gradini
• Parcul Copou
La teiul lui Mihail Eminescu
Mai sus de Universitate incepe Parcul Copou, o gradina publica in care principalul element de atractie turistica este Teiul lui Mihai Eminescu, loc in care, se spune, poetul venea deseori pentru a scrie poezii.
infiintarea parcului a avut loc sub domnia lui Mihail Sturza, in 1835. Initial locul a fost ales pe ulita Podul Verde, pe locul unde era statia de posta a orasului. Apoi, parcul a fost extins intre 1849 si 1852, iar din 1860 a fost iluminat cu felinare.
Despre Teiul lui Eminescu se spune ca este un urmas al Codrului de la Copou si ca era asa de frumos incat in momentul cand a fost amenajata gradina publica teiul a fost lasat in picioare desi nu se inscria pe axa centrala a parcului. De zeci de ani Teiul lui Eminescu este un simbol al Iasului si in acelasi timp un loc de pelerinaj pentru indragostiti. in fata Teiului se afla bustul poetului. in anii ‘80 Teiul a fost la un pas de se usca din cauza unei plombe de beton turnata in trunchiul sau lovit de trasnete si rupt de furtuni. Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborat radacini, pe langa plomba de beton, care s-au infipt in pamant. Dupa cum spunea profesorul Mandache Leucov, astfel de cazuri de radacini adventive sunt extrem de rare.
• Gradina Botanica din Iasi
• Parcul Expozitiei
in judetul Iasi, se mai afla:
• Palatul domnesc de la Ruginoasa al lui Alexandru Ioan Cuza
• Palatul Sturdza, de la Miclauseni
• Conacul Cantacuzino, de la Ceplenita
• Ruinele de la Cucuteni
• Regiunea viticola Cotnari
Personalitati iesene
in Iasi au trait si s-au format oameni ca mitropolitul Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir.
Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gheorghe Asachi, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Nicolae Iorga, Grigore Moisil, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernatescu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Costache Negruzzi, Alexandru Philippide, Sorel Etrog si Emil Racovita.
George Palade, nascut la Iasi, a primit premiul Nobel pentru descoperirile in biologie, in special pentru functionarea si structura celulelor (ribozom).
Sarbatorile Iasului
in luna octombrie a fiecarui an Iasul isi are sarbatorile orasului. Cu aceasta ocazie se desfasoara un intreg lant de activitati culturale. Aceasta sarbatoare coincide cu sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva unde dupa cum bine stiti, aduna credinciosi din lumea intreaga. Moastele sfintei sunt scoase in curtea Mitropoliei o data pe an de „Sfanta Cuvioasa Parascheva” si reuseste sa adune peste un milion de credinciosi care vin pentru slujba si rugaciune.
Sfanta Parascheva s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, la inceputul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinta in Dumnezeu. Apoi, la varsta de 15 ani s-a dedicat vietii monahale. in prezent este recunoscuta in special de bisericile ortodoxe din Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia si Serbia.
Moastele Sfintei Parascheva au ajuns la Iasi in 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfintii Trei Ierarhi. in popor, Sfintei Parascheva i se mai spune si Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerata ocrotitoarea Moldovei si a Bucovinei, fiind cea mai populara dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in Romania. Crestinii cred in puterea moastelor de a face minuni.
De sarbatoarea Sfintei Parascheva racla cu moastele este scoasa din Mitropolie si se mege intr-un pelerinaj prin oras insotita de multi preoti si credinciosi.
Salut, Iasi! (George Topirceanu)
Te salut, oras romantic, plin de parcuri si de flori
Unde noaptea stau de vorba trubadurii visatori
Cu tacerea de pe uliti, cu trecutul si cu luna…
Te salut, oras istoric, oropsit ca-ntotdeauna
Tu, oras de harnici dascali, de poeti si carturari,
Leaganul atitor ganduri si-al atitor fapte mari,
Care ai adunat in juru-ti, ca un far incadescent,
Tot ce e inteligenta, suflet mare si talent.
Te salut, oras de basme, cu conturii iluzorii,
Strajuit de sapte dealuri incarcate de podgorii!
Te salut, oras gradina cu castanii tai feerici,
si cu turnurile tale- si cu cincizeci de biserici,-
Blind oras de odinioara , melancolic si tacut,
Unde fiecare piatra ne vorbeste de trecut,
Unde vechea stralucire ingropata in pergamente,
Se ridica mai curata din pioase monumente
Ce-n sclipirea diminetii despre alte vremi vorbesc:
Cetatuia…Trei Ierarhi…Sfintul Neculai Domnesc…
Te salut, oras al pacii, al poesiei, si-al iubirii,
Unde se intrec in gratii fetele cu trandafirii,
Unde primavara cerul e albastru ca cicoarea
si din fiece ograda liliacu’si ploua floarea
Peste ziduri invechite, peste garduri, la rascruci…
Tu, oras cu arzatoare si gingase duduci,
Care-au mostenit in zimbet ca si’n tremurul de gene
Frumusetea legendara a femeii moldovene!
Te salut, oras politic, unde vezi la Primarie
Un primar ce vrea sa plece, pe cind sapte vor sa vie!
Te salut, oras romantic, inzestrat cu’n Abator.
Cu o Baie comunala si… c’un strand racoritor
Unde se prajeste’n soare, pe nisip intinsa-alene,
Frumusetea legendara a femeii moldovene!
Unde vine sa se scalde orice piele napirlita!
Unde poti vedea conturul unei doamne de elita
Cu tricou lipit de coapse si cu toate alea goale,
Ceia ce costa pe vremuri o multime de parale!
[…]
Te salut, oras poetic, plin de visuri si de soapte,
Unde seara ies pe strada pasarelele de noapte
Sa propage abstinenta si s-o raspindeasca’n tara,
Dupa cum le porunceste noua lege sanitara!
[…]
Te salut, oras arhaic, plin de suveniruri sfinte!
Te salut cu toata stima, te salut si …n’am cuvinte.
“Sunt romani care n-au fost niciodata la Iasi, desi n-ar trebui sa fie nici unul, caci cine n-a fost aici nu poate sa strabata cu intelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate patrunde dupa cuviinta de spiritul trecutului nostru care traieste in acest loc mai viu si mai bogat decat oriunde aiurea […]. in constiinta lui nationala ar fi o lipsa daca el n-ar fi vazut orasul care a fost si-si zice inca astazi, cu mandrie, capitala Moldovei…”
Verticalitate si adevar
Dr. Dan BRUDASCU
O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulata Istoria risipita , peste care am dat curand cu totul intamplator, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne gasi in fata unui intelectual patriot, care nu poate ramane indiferent fata de evenimente, situatii sau intamplari care aduc atingere demnitatii nationale si, nu in ultimul rand, identitatii noastre ca popor.
Viorel Cacoveanu nu numai ca este deplin stapan pe instrumentele scrisului, ci vadeste si o benefica deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul sau. De o maniera aproape ludica, cartea lui incepe cu un capitol intitulat Facerea dupa Biblie, al carui prim subcapitol poarta un titlu socant: La inceput a fost pacatul!. Acesta continua apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile stramosesti, abordand, din aceasta perspectiva, chiar daca nu intotdeauna cu citarea propriu-zisa a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar daca-i lipsesc uneori specializarile istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizand ca „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri in istorie, chiar daca, uneori, au avut vulcanice rabufniri de orgoliu, incercand sa se opuna, sa arate ca exista si ca inseamna ceva”. (p. 21)
Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsa intre secolele XIII-XVIII din istoria poporului roman echivaleaza cu inceputul unui somn de moarte, incercand sa explice absenta romanilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odata cu cel de-al doilea capitol, intitulat Inaintasi si intemeitori, Cacoveanu intra efectiv in substanta propriu-zisa a istoriei nationale, recurgand, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, graitoare prin ele insele despre vechimea si complexitatea fenomenului romanesc. Din acest incitant capitol, am retinut in mod deosebit textul cu titlul: Tradarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si pana la rasunatoarea tradare a generalului Pacepa. Despre acesta din urma, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevarului, afirma: „Pacepa nu l-a tradat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
In opinia lui Viorel Cacoveanu, odata cu secolul luminilor a inceput renasterea poporului roman, problematica abordata in capitolul cu acelasi titlu al cartii. In texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, il numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul Romaniei, scoate in evidenta legatura dintre tradare si jug cu trimitere la cele intamplate dupa tradarea dictatorului si venirea la conducerea Romaniei a unui somer etc. Apoi, acorda un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezinta, in opinia autorului, momentul de afirmare al Romaniei in spatiul european.
Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei… nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea in timp de evenimentele petrecute pe meleagurile romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial. El incearca sa descifreze si sa inteleaga contradictiile fundamentale ale Romaniei, desi, in opinia noastra, nu credem ca autorul e multumit si convins ca a patruns pana in cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el isi continua excursul abordand ocupatia terorista a URSS, apoi dezvaluie, in subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime savarsite de o serie de lideri cocotati in fruntea noului regim dupa 1945. Lista acestei secaturi este lunga si, as adauga eu, poate fi continuata cu numele unora dintre urmasii lor aflati in continuare in functii din institutiile statului post-decembriste.
Viorel Cacoveanu face o incercare de a prezenta, dintr-o perspectiva mai obiectiva si mai realista activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej in prima parte a existentei regimului comunist in tara noastra. Influentele pe care le ofera, in acest scop, nu reusesc sa-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitatile in timpul domniei sale. Tot un fel de incercare de a-l prezenta dintr-o alta perspectiva pe liderul din Scornicesti intreprinde Cacoveanu in subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniaza rolul nefast al Elenei, cu referire directa la activitatea dezastruoasa pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru ca, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atata rau, nu-l puteau compromite si distruge, asa cum a facut-o Elena”. (p. 79)
In continuare, Viorel Cacoveanu adasta asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolanta cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lunga, dar alcatuita riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cartii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsa aici multele si justificatele lui nemultumiri fata de cele intamplate in Romania dupa 1989. Dupa ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu considera anul 1989 o mare si ultima ratare pentru destinul poporului roman. Apoi, el subliniaza implicarea directa a URSS si SUA in ceea ce unii mai numesc astazi Revolutia Romaniei, pentru ca apoi sa evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirma, cu numeroase argumente credibile, ca UDMR este o forta politica ostila Romaniei. Acelasi curaj il dovedeste si atunci cand numeste CDR drept cacealmaua democrata din Romania. Cacoveanu ne ofera apoi cateva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la inceput de mileniu. Rand pe rand, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politica romaneasca, se revolta impotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critica coruptia puterii judecatoresti din aceasta tara. In opinia sa, de situatia dramatica in care se afla astazi Romania se face vinovat insusi electoratul, intrucat in oglinda directa a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasa, urmasii lui Molotov s.a.
Ultimul capitol al cartii este, dupa parerea noastra, si cel mai acid si, chiar, vitriolant intrucat el este consacrat culturii… inculturii. Viorel Cacoveanu nu ramane indiferent fata de dispretuirea valorilor nationale, se preocupa de felul cum scriu marii gazetari, afirma ca nu exista o literatura de sertar, pretinsa a fi fost scrisa de asa-zisa intelectualitate de elita post-decembrista. Apoi vorbeste de opera literara ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii… inculturii, luand atitudine si fata de cele intamplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar daca nu o spune raspicat, autorul se revolta impotriva atitudinii institutiilor teatrale fata de piesa romaneasca si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu intelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stalpul infamiei gastile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu in ultimul rand, se revolta fata de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
Si restul textelor cartii pe care o prezentam sunt scrise in aceeasi cheie critica, autorul dovedindu-se neimpacat fata de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, in viata si cu viata romanilor. Un acerb atac lanseaza Cacoveanu, in textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutator fata de toti acei intelectuali romani, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
Capitolul final al cartii, intitulat Epilog evidentiaza o parte dintre sentimentele si trairile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stalpul infamiei atitudini si practici care subliniaza abuzuri, ilegalitati si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se incheie cu o marturisire cu numeroase accente pesimiste si de neincredere, impuse de degringolada care, in cazul istoriei romane, este de departe de a se fi incheiat.
Istoria risipita a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probeaza convingator ca n-au disparut complet intelectualii verticali si demni din aceasta tara, intelectuali a caror singura si nobila preocupare ramane rostirea adevarului despre trecutul si prezentul acestei tari.
AUTOGRAF PE LUMINA sau Nasterea de Sine in Cuvant
*Spatiul tarziu dintre cuvintele mele durute – foc sacru jucand fascinant pe dinaintea privirii.
*Astazi eu insami fiind, – moartea mea ce-a murit – e o legenda, un mit…
*Sufletele noastre, iluminandu-se unul spre celalalt se rotesc, devorand aerul inaltat dinadins…
*De cealalta parte a zidului – Absoluta Lumina…
*Sangele nu mai intra in panica si e gata oricand sa primeasca duhul alb si tremurator al transfuziei de Lumina…
*Ma adumbresti, asa cum stai dinainte-mi, precum lumanarea, drept in lumina…
*Suntem ca doua fregate, una pe cealalta – niciodata ajunsa…
*Iubirea ne cladea in crucea Luminii, zidindu-ne in aceeasi chinovie…
*Iubirea ne adancea in zenit si ne statornicea intr-un fruct dintr-un sambure inflorit…
*Privesc cum secunda pe buze, ma intinereste…
*Si numai in rug de Cuvant pot sa ma invesnicesc…
*O, tu iubire, ce prin aorta imi curgi ca o apa fara intoarcere…
*Iubirea patrunde in mine, ca o mireasma fara de floare…
*Iubirea – aceasta agheasma – izvoditoare de alb…
*Aripa fara de pasare esti, zbor fara aer, raza decupata din soare…
*Iubind, iubirea Iubirii deprind, in numele Ariondei, mama mea din departe…
*Inca traiesc in dor de ceresc, cu spaima de moarte ca nu pot sa zbor spre crucea mea de lumina…
*Amintirile din viitor inca ma dor si-mi confirma faptul uitat ca nu am sa mor, decat atunci cand nimeni nu ma va iubi.
*Iar tu, ducandu-te, vino – de vrei sa-mi urmezi, din plamada Luminii sufletul sa-mi inventezi…
*Sufletul de acum: Masura masurarii mele, Tu se numeste.
*O, Sublim revelat in noi pe deplin, precum Cerul – de stele – puzderie!
*Cel pururi fiind si acelasi fiind – Fiinta mai presus de fiinta…
*Cuvantul iesit din tacere se nimiceste pe sine in noi –intr-o kenoza sublima…
*Spune-mi, daca nu Tu, cine mai e izvorul de mantuire?
*Doar uneori, chipul semenilor ia chipul Tau, prietenos si uimit, cautandu-ma…
*Pentru sufletul de mai tarziu scriu, scriu, scriu…Estimp, cel de acum naste prunci si asteapta porunci…
*Eliberat de iubire, iubirea mi-a ramas unicul drum spre eternul acum…
*Sunt o farama de tina insufletita de iubirea divina…
*Privesc lumea prin crapaturi de lumina…
*Tu, Incepatorul meu si ancora mea aruncata-n tarie!
*Cuvinte oarbe impiedicandu-se in bastonul meu alb, pe prundul amintirii…
*Am nostalgia urcarii-n genunchi pe muntele fericirii niciodata atinse…
*Cu Trup si Sange si Rana, asa mi Te-ai dat, Tu, Cel ce esti Insusi Fiindul.
*Din bobul de grau incrustat cu-al Tau Chip continui sa cresti lastar din seva pamantului meu ingrasat cu Lumina…
*Frica de dupa cadere rasunand in adancuri, pe lespezile de granit ale Inceputului…
*Ah, cum vuiesc in aval ramasitele de cuvinte!
*Lumina explodeaza in ochi de paun pe pagina stearpa…
*O lume necunoscuta ivita din scrumul – fara suflare – al pietrei arse din inima…
*Sa intram in rau cand apa incepe sa se valureasca, albi la trup si la suflet, cum numai Lumina neinceputa…
*Calc pe spinii presarati pe poteci, ca pe sufletul sfant al Luminii aprinse in veci.
*Nu te uita inapoi, fiindca lujerii goi ai sfintei Lumini se vor preface in spini, pe trandafirii ce sunt, fara altoi.
*Vino, tu, Lumina surora si preschimba-ma in aurora, atunci cand ma nasti, din fitilul plapand de lumina…
*Merg de la mine la eu, sa-L intalnesc pe Dumnezeu.
*Un Dumnezeu in mine? Ce fel de eu se vede de-aici, din Empireu?
*Prin ceata, ca pe o straina ma priveste uituca Lumina, pe mine care i-am fost poem de-nvatat pe de rost…
*Tii minte, lumino, tu, cat m-a durut, in mine cand te-am nascut? Si cat plansei si ma duru ca nu m-ai nascut tu?
*Mai lasa-ma doar o secunda, sa-ti fiu masa de-altar unde Fiul Luminii ti se nascu…
*Doar o gura de aer intre noi, un caus de lumina, inseptit curcubeu izvorat din salbatice ploi…
*O gura de stele intre gandurile noastre, dirijabile fara nacele…
*Negraita durere ca starea de gratie mi-a fost data, doar cat sa ating cu mainile absolutul…
*Lacrima unei lumanari cade lin peste icoana clipei…
*Ce mult ma doare Lumina cand imi izbesc privirea de stea!
*Ce mult ma doare mana ce scrie in loc de ESTE – era…
*Ma scalda tu, fecioara lumina in albia ta de nevina…
*Tu, duminica mea de taina, izvodita din duminica mea de lumina…
*Bat piroane in aer cu un ciocan de lumina pana sufletul meu cade si se ridica singur in mine.
*Cu lumina de sine cerul imi scrie pe inima cu aldine…
*Scriu pe (vaz)duh un autograf cu verzale.
*Inainte de nunta amurgul inchide silentios fereastra Luminii.
*In cerul majestuos nins cu beteala, stelele miros foarte frumos…
*In cuibul pasarii Lyra ninge albastrui. E clipa cand mortii vin sa bea Lumina…
*Stelele joaca in fata mea hore adancate.
*Doamne, ce ganduri uituce! Ca o acvila din Inalt Lumina cade pe foaie sub forma de cruce…
*In palme de lut, cu suflu ceresc, plamadesc lumina din paine…
*Umbrele se incolacesc din pamantesc spre ceresc precum iedera zana pe gatul Luminii…
*Din lemn de esenta amara, un cioplitor anonim imi sculpteaza pe inima troita jumatatii de veac irosita…
*Purpura toamnei strabate cealalta jumatate de veac de singuratate.
*Crugul privirii se sparge iar eu calc pe vipere ca pe lumini sangerande…
*In nopti selenare coboram in sine ca sa incep urcusul launtric pe trepte onirice…
*Cuvintele – bijuteriile mele secrete – pe care le port agatate cu ace de aur pe inima.
*Lumina cuvintelor – abur mijit – o aura miscatoare…
*O litera talisman sta agatata de gatul prezentului. Intre timp, dragostea lastareste…
*Cum de ma recunosti in multime, de parca n-ai avea ochi decat pentru mine?
*Doamne al meu, Singurul Dumnezeu ce –a invelit in straiele de nemurit!
*O parcela de cer, Doamne-ti cer sa am unde sa-nviu in spatiul tarziu…
*Ma-oglindesc in ape crunt si nu stiu cine mai sunt…
*Un ceas de lumina mai mult, mai da-mi un ceas de lumina, caci bezna adanca m-ajunge si ma intina…
*In rugaciune mi-s manurile innodate. Doamne a toate, eu te astept cu privirea incremenita…
*Stau in cumpana daca sa pun comprese cu paine si vin pe obrazul tumefiat al Luminii launtrice..
*Cu lumanarea aprinsa pornesti sa strabati golul iscat intre doua trepte spre abisul cel nascator de Lumina…
*Stinghera si tacuta, cum a ancia fara fagot, in astrul diminetii te caut peste tot.
*Din necuprins in cuprins, si din departe-n aproape, Lumina cea de nestins imi cerne azurul pe pleoape…
*Pierd tot mai des intelesul, pierd calea spre luminisul de unde survine Fiinta…
*Ma-ntorc obosit, vlaguit, in locul de unde plecasem cu o tinerete in urma…
*Pana la os ma strapunge Lumina in chip dureros.
*Sufletul mi-i de duh adumbrit in trupul de zgura si devin risipitor si risipit in aceeasi masura…
*Priveam in aerul incremenit, cum prin urechile acului curge lumea…
*Fara crutare Timpul sufla naprasnic in lumanare…
*Strazile lichide au gauri spre infinit si parca ma-nghit…
*Cu prisosinta Lumina smerita din mine devine Fiinta…
*Stau rastignita pe aerul cast si nu indraznesc sa adast nici cu gandul la mirele meu, Cuvantul.
*Candela inimii – singura lumina smerita in aceasta bezna din ce in ce mai cumplita…
*Ne cuminecam unul din tacerile celuilalt ca din vinul si painea iubirii…
*Incremeneam de cat te iubeam. De-atata iubire plecasem din fire.
*De lume visam sa ma dezlogodesc ca sa te privesc, caci numai atunci cand muream te vedeam…
*Inceputul Luminii divine in noi, binecuvantare de duh, litera scrisa pe cer cu propria respirare…
*Abia apuci sa-l atingi si sufletul, dintr-o data invie…
*Sunt amutit de cat frumos ma paste in timp ce moartea in dureri ma naste…
*Ca sageata de foc trece prin inima mea eternitatea…
*In petecul azuriu cineva scrie cu o mana nevazuta un sonet indescifrabil…
*Ia-ma de mana iti strig, stai aproape de mine pana o fi sa se inlumine ca sa ma insenin…
*Tu singur imi dai intregire fiind pentru mine suport si menire…
*Pe ce temeiuri sufletesti mai poti sa zidesti si cum sa devii fire decat in amintire?
*O, bietele mele pietre de rau, de cate ori v-am mangaiat cu genunchii!
*Dar unde-mi sunt aripile, migalite cu grija, care sa ma ajute sa nu ma prabusesc in acest abis in spirala?
*E posibil ca lumina si umbra sa te agreseze in aceeasi masura? Apa sa-ti faca rau, aerul sa te prigoneasca?
*Ah, acest insuportabil rau de viata!
*Suvitele tacerii, apa salcie a lacrimilor debordand peste scheletul din vertebre de greieri!
*Inima: amestec de zgura si de pamant proaspat sfintit cu agheasma, bun de plamadit o amfora sacra…
*In rest, idoli de tinichea, luna scoasa la licitatie, vami peste vazduhul deja impozabil…
*Si cateva brate doar, ori cativa causi, din pamantul – al nimanui – in care m-as putea sapa, cu mainile goale, un loc inverzit de odihna…
23 noiembrie 2009
Cezarina Adamescu
Roua de dor
By Sorin Micutiu
Pe calea-ngusta,
umbrele serii
tainuiesc
gene-nlacrimate.
Mi-e dor!…
Mi-e dor de-acele zile
cand ganguream,
in dragostea dintai:
,,O, Doamne, Te iubim!”
As vrea,
in zorii diminetii,
in mireasma florilor,
sa-Ti soptesc cu roua:
,,Pentru rabdare,
Doamne, multumesc!”
Iarta-ma, Doamne!
De atatea ori suspinand
si plangand Te-am auzit
pana-n zori, langa mine…
Azi plang si eu cu dor
dupa dragostea frateasca,
ce pret de jertfe pentru ea
a trebuit sa se plateasca…
Din ce prigoane
s-a nascut iubirea,
frumoasa si sfanta iertare
ce ne-a aprins inimile…
Doamne, pe calea-ngusta
se simte o stare frumoasa…
Nu stiu ce pierd
cei ce nu vor sa iubeasca!
Chiar daca sunt lacrimi,
ele nu-s de jale,
sunt doar roua sfanta
ce picura pe cale…
Genele-nlacrimate
in zorii diminetii
vor scutura podoaba…
Zambindu-Ti, Tie, Doamne!
ROMANIA MEA SI LIMBA EI FRUMOASA
By Prof. Dumitru Buhai
Chicago, Illinois
Carpatii formeaza un arc maiestuos
Si Dunarea curge spre mare frumos.
Campia romana e-o holda manoasa,
Iar inima mea simte dorul de casa…
Din cer se revarsa-acolo mai multa lumina,
Iar fata crestinului arata mult mai senina…
Si florile-n tara mea de dor au o corola aparte,
Iar mireasma lor dulce o simt de departe…
Sfintita de soare e glia romana de aur,
Cu sange este stropit Baraganul strabun!
El da painea vietii din vechiul tezaur
Oricarui roman din oricat de micul catun.
Izvoare de munte, profunde si clare
Devin raurile mari, dar linistite la vale,
Udand cu a lor apa curata, sfanta si buna,
Campia cea verde din tara-mi strabuna.
O, Doamne-al meu Tata, in suflet port acum dorul
De tara mea frumoasa de dincolo de-oceane si mari,
De care-acum, cand scriu poemul, simt in inima fiorul,
Ca-mi voi sfarsi viata de chirias de timp in departari!…
Romania mea este tara la rascruce de vanturi, spre soare-rasare, dincolo de imensul ocean… Este tara mea de dor, la care doar gandind, in suflet ma infior, caci, cu multi ani in urma, eram nevoit s-o parasesc, fara sa stiu daca vreodata o voi mai revedea…
Si am luat cu mine, in sufletul meu, imaginea tarii mele, ca o Doamna frumoasa imbracata in podoabe alese, daruite de Creatorul cerului si al pamantului, in caierul vesniciei, cu mii de ani in urma… Am luat cu mine o tara ce o port, ca o floare ce o ingrijesc; si o am in sufletul meu, in culorile sfinte de curcubeu tricolor, ca sa nu uit ca am trait Acasa o felie de viata cu ai mei… Am luat cu mine de-acasa o tara in primavara mereu… Tara mea de-aici – de printre straini – este limba romana, daruita si mie de Dumnezeu, ca sa gandesc, sa citesc, sa ma racoresc, cand dorul de casa ma-nvaluie in nostalgie; si-ti marturisesc acest sentiment romaneste si tie…
Romania mea este o capodopera naturala: o tara frumoasa si binecuvantata de Dumnezeu! Ma gandesc acum – departe de tara mea in primavara – ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvantata: o gradina frumoasa pe pamantul unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi, romanii, mai mult, de ne-a dat o tara atat de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit in sentimente de dor, caci este Acasa!
Ce n-are frumos Tara mea, Romania? Gradini si livezi in culorile de curcubeu, munti plesuvi in tacerea de piatra adanca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mana maiastra si sfanta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mangaie privirea, cu livezile imbracate in sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata in soarele mai luminos si mai calduros, cu raurile izvorate de peste tot cuprinsul tarii, ca sa stampere setea romanului cuprins de harnicie, cand trudeste pamantul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci romanul se naste poet, cantandu-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…
Romania mea este locul meu de nastere; si toti romanii imi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cantec sau inlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta. Purtam toti, cu noi, o casa, in sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba romana, primita ca dar de la strabunii ce au sadit in noi – ca zestre sfanta si buna – florile sacre de comunicare, in cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina, oriunde ne-am trai viata pe acest pamant si nu ne-am lasat inima sa ni se paganeasca si nici sufletul sa ni se faca iasca, caci ne-am pastrat credinta in Dumnezeu.
Romania mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, ingrijita si pastrata frumos, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sange latin, ce ni l-a dat Dumnezeu, cand ne-a daruit un suflet si o credinta, si o limba frumoasa pentru comunicare, cand am vazut intaia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci Tara mea: Acasa.
Gradina aceasta frumoasa – de Acasa – a ramas pentru mine, ca inceputul Paradisului cu florile semanate cu semintele eternitatii, iar mirosul lor parfumat il simt, de departe! Vad, si mi se bucura inima si sufletul, cand mi-amintesc, „Ciresul din gradina copilariei”, pe care-l port – in suflet – printre straini…
Fiind copil, mult imi placea livada,
In luna mai, cu toti pomii infloriti.
Ma fascinau ciresii cu flori ca zapada,
De care credeam ca poetii-s indragostiti…
Am urmarit cat de frumos a crescut
Ciresul meu, din satul de demult…
Era tot mai puternic si mai frumos,
Cu flori dalbe-n mai si fruct gustos.
Am inteles ca l-ai crescut, o, Doamne,
Tu Insuti in decursul multor toamne,
Ca i-ai pus radacinile-n umedul pamant,
Dar coroana i-ai lasat-o-n bataia de vant…
Un cires frumos crescut de Tine,
O, Doamne-i tot ce ni se cuvine,
Sa ne arate cat de bine si frumos
Ai creat lumea cu glasul Tau duios!
Ciresul meu ti-a fost recunoscator,
Caci a privit mereu spre Cer cu dor,
Zambind spre soarele-aninat in cer sus,
Coroana verde, cu flori-n ruga si-a depus…
Ciresul frumos avea-n pamant radacina,
Dar toata fata-n corola era inspre lumina;
Si-n ramurile cu frunzele verzi si stufoase,
Se-auzea ciripitul cu sunete melodioase…
Eu nu stiu, daca vreodata, voi vedea
Asa de frumoasa si delicata poezia mea,
Ca florile dalbe de cires zambind pe ram,
Acolo, in gradina mea draga, de ardelean!
O, floare dalba, de ciresi,
De unde vii? De unde iesi?
M-ai fascinat si mai vrajit;
Si-ncerc mereu sa te imit!…
Ca livada cu ciresii in floare si gradina copilariei mele-n verdeata primaverii-n sarbatoare este patria mea ce-o port in sufletul meu, amintindu-mi cum haladuiam fericit prin ea, in anii drumetiilor fermecate din anii de demult…
Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, in lung si in lat, imprimand pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele si am plecat prin lume cu ele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut intr-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvantata a lui Dumnezeu…
Din primavara vietii mele, imprimata in mintea mea tanara, mi-e vie – si acum – pelicula de frumuseti ce-mi apar, pe undele memoriei, cand impreuna cu o ceata de prieteni si colegi de scoala – in ajunul absolvirii scolii elementare, la inceputul lunii iunie, ne-am aventurat sa escaladam – intr-o sambata dupa-amiaza – muntii Caraiman, ca sa ajungem la crucea de piatra si fier masiv, infipta pe varful de stanca cel mai inalt. Crucea de pe varful Caraiman ma fascinase in toti cei trei ani de scoala elementara, caci o puteam vedea in enigmatica ei splendoare atarnata de norii ce nu se sfiau sa mi-o ascunda, pe cand soarele ce ne zambea, in recreatiile pline de zgomot si voiosie, mi-o prezenta in splendoarea si binecuvantata ei aratare ce ma umplea de curiozitate, atragandu-ma ca un magnet. Era, in crucea de pe varful de munte numit „Caraiman”, pentru mine, ceva misterios si tainic… Ma gandeam ca trebuie sa ajung sa ating aceasta cruce, ca sa-mi astampar curiozitatea si sa-mi incarc sufletul cu mai multa credinta si curaj pentru a porni pe drumul vietii ce-mi statea inainte, la acea rascruce de drumuri, la care ajunsesem in acel an: trebuia sa dau examen pentru a intra la liceu si sa ma mut in alt oras, din oraselul Busteni, dupa trei ani de viata oxigenata si ozonata de aerul muntilor.
Am trecut – intr-o zi de sambata insorita – printr-o padure de pini si brazi. Ne-am oprit sa ne odihnim putin si ne-am balacit in apa rece si zgomotoasa ce cadea vijelios dintre stancile de piatra, de la o inaltime ce ni se parea ametitoare, formand cascada „Urlatoarea”, de pe colinele pitorescului orasel Busteni.
Am plecat din lumea cascadei de apa ce ne primise atat de zgomotos, cazand de la marea inaltime de stanca – cu enigma ei adanca – plonjand in viteza in „ochiul” de apa involburata, dar minunat de curata, de unde isi lua drumul ei – tot vijelios – la vale, ca sa se uneasca cu paraul Prahova si sa curga mai linistita spre campie…
Am continuat urcusul pe cararea ce ne ducea spre locul tacerii: pe varful de stanca, unde statea de straja o cruce ce o vazusem – ziua – de atatea ori prin ceata, acoperita de nori, stralucind in razele de soare sau luminata de becuri electrice – in timpul noptii. Mergeam curios. Mergeam bucuros. Urcam voiniceste, dar mergeam cu credinta ca voi dezlega misterul ce inconjura varful Caraiman si crucea misterioasa… Se auzea tot mai slab zgomotul apei, ce se bocea in caderea ei, lovindu-se de stanca… Am inaintat pe carare, printre pini si brazi inalti, cu varfurile pline de clorofila, inaltate spre cerul senin, plin de lumina si soare, din acea sambata frumoasa de inceput de vara… Si am intrat in universul acela, preaminunat ca sa-l fi uitat, dupa ce m-am departat de izvorul bucuriei trait, cand escaladam muntii Caraiman, urcand din „Poarta Bucegilor”: orasul Busteni, pe drumul plin de pietre si cu haul prapastiei deschis aproape de noi, cu destinatia: Crucea din varful de stanca, ce ne atragea, ca un magnet, pe toti din grupul nostru de scolari alpinisti amatori.
Dupa ore de urcare, in graba noastra tinereasca, rupti de oboseala, dar cu sufletele pline de bucurie ca am vazut atatea frumuseti pe munte, am ajuns la destinatie. Eram mai mult decat incantati. Eram fermecati!… Ajunsesem pe varful muntilor Caraiman. Eram la o inaltime de 2.384 de metri, iar la doi pasi de noi se casca prapastia… Nu mai aveam de urcat. Parca ajunsesem la marginea pamantului… In fata noastra statea reala crucea imensa de 33 de metri, amplasata pe un soclu de beton armat de forma unui trunchi de piramida. Crucea este facuta din nervuri de fier masiv, aranjate simetric si sudate cu grija, ca sa reziste furtunilor si vijeliilor, starnite de vanturile turbate din varful de munte, din locul unde – am crezut eu, atunci, demult – este Templul tacerii…
La Busteni, intr-o sambata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa; mai spre seara,
Cand am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna…
M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier,
Ce statea cu fata-i intoarsa spre prapastia aceea adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte, in templul tacerii din piatra de stanca…
Pe cer au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala, de vis!
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele!…
Cu fiecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.
N-as fi vrut sa trezesc pe Cineva acolo, in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Iisus.
De-atunci, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca nu acolo-i Templul tacerii lasat de mine departe!
Acolo, pe varful Caraimanului, din frumosul lant carpatin romanesc, am inchis ochii si am multumit lui Dumnezeu pentru Romania mea binecuvantata, in care traiam, in copilaria si tineretea mea, eu…
Muntii falnici, dealurile in culori de curcubeu, campii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvantate, marea cu valurile ei neastamparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grau „pe cel mai gras si bogat pamant din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „in pantecele” tarii mele, gradini langa gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii imi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt roman, afirmand plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Romanie!…
Romania mea este ca o gradina, pe care am luat-o cu mine in limba romana, vorbind la trecut, visand romaneste, acum, la ce va sa vina acolo: Acasa, unde am trait „o felie de viata”… Ma reconectez si astazi cu optimismul de Acasa, cand imi gasesc refugiul meu de suflet, gandind, vorbind si scriind in limba parintilor mei: in limba romana, care este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, avand o istorie vrednica de poporul a carui obarsie se adanceste in istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, avand la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Romanie si de romanii aflati in diaspora, inclusiv in America si Canada, limba stramosilor nostri romani se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru structura ei gramaticala atat de bine inchegata si atat de logica in redarea precisa a sensurilor exprimate in ingemanarea sunetelor in cuvinte, a acestora in propozitii si fraze, prin care vorbitorii se inteleg intre ei, in vorbire sau in scris.
Frumusetea limbii romane, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala, i-a facut pe multi oameni de cultura romani si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul romanilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune…si – de ce nu? – pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, binecuvantata de Dumnezeu sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamantului!…
In secolul al 19-lea, un scriitor roman, pe nume George Sion, scria, cu sufletul plin de mandria pentru limba si neamul romanesc, poezia intitulata „Limba romaneasca”, in care ne contopim in admiratia, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si aici, printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducand sintagme nedorite, din „amalgamul” atator limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorate din inima unui roman ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorand aceste versuri simple, dar izvorate din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba romana…
„Mult e dulce si frumoasa, / Limba ce-o vorbim! / Alta limba-armonioasa / ca ea nu gasim. / Salta inima-n placere, / cand o ascultam, / Si pe buze-aduce miere, / cand o cuvantam. / Romanul o iubeste cu sufletul sau… / O, vorbiti, scrieti romaneste, / pentru Dumnezeu / (…) / De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”
Romania mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gandesc si vorbesc romaneste.
Romania mea este un tablou unic in lumea de culori a globului nostru pamantesc, care se invarteste majestic de atat amar de vreme…
Romania visurilor mele, din copilarie si de mai tarziu, este locul in care muntii canta in bataia vanturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar paraiasele zburda, ca apoi, raurile domolite sa duca sperantele romanului in lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, in care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit in suflet mirabila samanta a sentimentului de dragoste pentru Romania mea si pentru limba ei frumoasa, romana!… Am in suflet un camin ce-l port printre straini: E Romania mea si limba ei frumoasa!…
(Din volumul „Emigrantii”, de Dumitru Buhai)
Mircea MONU: “Un roman celebru – Paradoxalul doctor Smarandache”
Paradoxalul Florentin Smarandache – dincolo de marginile stiintei!
Recent, a aparut la Editura Stiintifica Nord-Europeana din orasul Hanko, Finlanda, cel de-al patrulea volum al seriei „Articole colectate” al prof. univ. dr. Florentin Smarandache, de la Facultatea de Matematica si Stiinte a Universitatii „New Mexico” din orasul Gallup, statul New Mexico, SUA (cetatean romano-american, nascut in anul 1954 la Balcesti, Valcea, absolvent al Facultatii de Matematica din Craiova).
O carte de 800 de pagini
Este un tom masiv, de 800 de pagini, format A4, in limba engleza, intitulat „Multispace & Multistructure. Neutrosophic Transdisciplinarity (100 Collected Papers of Sciences) [“Multispatiu si multistructura. Transdiscipli-naritate neutrosofica (100 de articole stiintifice colectate)”]. Din cele 100 de articole, Florentin Smarandache este autor la 41, la 55 este coautor (cu colaboratori din diverse tari, cu care pastreaza legatura prin Internet: Romania, SUA, India, Indonezia, Franta, Australia, Spania, China), iar la 4 este traducator (din romana in engleza). Cele mai multe dintre aceste scrieri sunt din perioada 2000-2010, dar sunt cateva si din perioada 1980-2000.
Volumul publicat de editura finlandeza este unul eclectic, cuprinzand articole din diverse domenii ale stiintei, care ne dau o imagine asupra preocuparilor enciclopedice ale paradoxalului matematician valcean: astronomie, biologie, calcul numeric, chimie, programarea computerelor, economie, afaceri, politica, educatie, administratie, teoria jocurilor, geometrie, teoria grafurilor, fuziunea informatiilor, logica neutrosofica, multimi neutrosofice, geometrie neeuclidiana, teoria numerelor, paradoxuri, filozofia stiintei, psihologie, fizica cuantica, metode de cercetare stiintifica si statistica.
Transdisciplinaritatea neutrosofica
„A merge dincolo de marginile stiintei (la clasele de paradoxuri neutrosofice), nu in fictiune, ci in realitate, si a aplica metoda interdisciplinaritatii neutrosofice la studiu si cercetare, sa nu-ti fie rusine sa intrebi si sa cauti chiar lucruri elementare sau imposibile – asa a aparut Transdisciplinaritatea Neutrosofica, ea insemnand sa descoperi caracteristici comune la entitati neobisnuite, de exemplu, pentru o entitate vaga, imprecisa, fara limite clare, intersectia lui cu este diferita de multimea vida ( ? ? Ø), la fel si intersectia lui cu ( ? ? Ø), unde inseamna „nu este ”, iar inseamna „opusul lui ”. Exista Principiul Atractiei nu doar intre contrarii (ca in dialectica), ci si intre acestea si “neutrii” lor, , deoarece contribuie la Deplinatatea Cunoasterii. Neutrul lui , , inseamna nici , nici , ci se afla intre ele; este neutrosofic in . Dar putem avea si diferit de ( ? ), deoarece poate fi inzestrat simultan cu diferite structuri sau deoarece de la un anumit moment dat poate fi diferit de de la un alt moment.” – scrie autorul in mod lamuritor in prefata despre intelesul transdisciplinaritatii neutrosofice [„neutrosofia” este o generalizare a „dialecticii” (capitol al filozofiei, bazat pe existenta contrariilor), cuprinzand alaturi de „contrarii” si „neutrul”].
Primele trei volume ale acestei serii de culegeri de articole stiintifice au aparut dupa cum urmeaza: vol. I, 302 pagini, 1996, Bucuresti; vol. II, 200 de pagini, 1997, Chisinau; vol. III, 160 de pagini, 2000, Oradea.
Cei interesati, pot accesa varianta electronica a acestei culegeri pe site-ul universitatii newmexicane: www.gallup.unm.edu/~smarandache.
***
Paradox in poezia paradoxista:
Poezie romaneasca tradusa in ruseste in… SUA!
„Distihuri paradoxiste”, cunoscuta carte a valceano-americanului matematician si poet Florentin Smarandache, prof. univ. dr. la Facultatea de Stiinte a Universitatii „New Mexico” din Gallup, SUA, a fost tradusa recent in limba rusa de catre un poet rus stabilit in Statele Unite.
Aparuta in anul 1998, la Editura „Dorul” din Aaborg, Danemarca, cartea cu cele 601 de distihuri paradoxiste (gen literar creat de catre Florentin Smarandache, fondatorul Miscarii Paradoxiste, curent literar de avangarda care utilizeaza foarte mult paradoxurile) a fost tradus pana acum in limbile: sarbo-croata (in anul 2000), engleza (2006) si chineza (2008).
Traducatorul, ca si autorul, este un savant din domeniul stiintelor naturii si poet: ADOLF P. SVEDCIKOV, nascut la 11.05.1937 in orasul Sahti, regiunea Rostov, Rusia (pe atunci, URSS). In anul 1960 a absolvit Facultatea de Chimie a Universitatii de Stat din Moscova, in 1965 a devenit doctor in chimie fizica si din 1967 a fost cercetator stiintific la Institutul de Chimie Fizica al Academiei de Stiinte din Moscova. In 1997 s-a stabilit in Encino, statul California, SUA si a devenit seful Departamentului de Chimie al Pulsatron Technology Corporation din Los Angeles, statul California.
A publicat la Moscova doua carti de poezie, traduceri din engleza in rusa: „150 de sonete englezesti din sec. XVI-XIX” (1993) si „Sonete”, de William Shakespeare (1996).
In ultimii zece ani, i s-au publicat peste 300 de poezii in reviste literare din Anglia, SUA, Australia, Franta, Albania, Grecia, Romania, Spania, India, China, Coreea de Sud, Japonia, Taivan, Brazilia.
Este membru al Societatii Mondiale a Poetilor, al Asociatiei Internationale a Scriitorilor si Artistilor, al Asociatiei Literare a Scriitorilor Italo-Australieni, din partea carora a primit mai multe premii.
***
Trei carti paradoxiste smarandachiene traduse in ruseste!
In conformitate cu teza ca paradoxismul nu a fost inventat de Florentin Smarandache, ci preluat din viata cotidiana si din natura, trei carti paradoxiste ale valceano-americanului Florentin Smarandache, profesor universitar la Facultatea de Matematica si Stiinte a Universitatii „New Mexico” din orasul Gallup, statul New Mexico, SUA, dar si scriitor (poet, prozator, dramaturg) si corespondent special al ziarului nostru, au fost traduse in acest an in limba rusa de catre un rus doctor in chimie, dar si doctor in literatura, stabilit in SUA si tiparite la o editura din Finlanda – Editura Stiintifica Nord-Europeana, din orasul Hanko!
Amintim ca „Paradoxismul” este ultima miscare literara de avangarda din secolul trecut, creata in anii ’80, utilizand cu precadere paradoxuri, antiteze, antinomii, oximoroane, pornind de la principiul ca “Orice este posibil, chiar si imposibilul!”.
Prima carte, “Sotvorenie Novogo Celoveka” (Formarea Omului Nou), 56 de pagini, este o tragedie fantezista scrisa in Romania, in perioada august 1987-mai 1988, publicata pentru prima data in „Suplimentul de Literatura, Cultura si Educatie” al revistei „Dialog” nr. 69-72, octombrie 1989, din orasul Dietzenbach, Germania, in timp ce autorul se afla intr-un lagar de refugiati politici din Instanbul, Turcia (unde fugise, dintr-o excursie in Bulgaria, in toamna anului 1988). Actiunea se petrece intr-un sanatoriu, iar personajele (oameni normali: doctorul, asistentul, secretara, O bolnava, Bonifaciu; patru categorii de internati: Sluti – A, A’, Ciungu, Muthu, Romeo, Julieta, scenograful, Nebuni, Surdo-muti si Orbi) se metamorfozeaza dintr-o categorie in alta. Este, evident, o satira atroce a regimului dictatorial ceausist, dar si a oricarui sistem dictatorial. Piesa a aparut in volumul „MetaIstorie”, in limba romana, la Editura „Doris” Bucuresti, 1993, formand o trilogie cu piesele „O lume intoarsa pe dos” si „Patria de animale”. In 2004, acest volum a aparut in limba engleza, in SUA cu titlul „A Trilogy in pAradOXisM/Avant-Garde Political Dramas” (O trilogie paradoxista/Drame politice de avangarda), in care piesa in discutie se intitula „Moulding a New Man”, iar doctorul si asistentul au nume americane.
A doua carte, „Zakoni Florentina” (Legile lui Florentin), este o brosura de 20 de pagini, scrisa initial in limba engleza („Florentin’s Laws”, aparuta la Editura „Xiquan”, Phoenix-Chicago, SUA, 1990), care ia in raspar celebrele aforisme occidentale, numite „Legile lui Murphy” (care sunt pesimiste, de exemplu: „Daca ceva poate sa mearga prost, atunci chiar va merge prost!”) si „Legile lui Peter” (care sunt optimiste, de exemplu, „Daca ceva poate sa mearga prost, atunci schimba-l, repara-l!), si conform logicii neutrosofice, folosind a treia valoare logica, „incertul” (aforismul de mai sus devine Legea lui Florentin: „Daca ceva poate sa mearga prost, atunci paseaza-l altuia!”), ii confera si o nuanta umoristica.
Cartea cuprinde si niste Legi ale lui Florentin referitoare la interdisciplinaritate (de exemplu, Principiul Incertitudinii: („Cand nu e sigur, fii sigur. In plus, cand e sigur, nu fi sigur!”), precum si mai multe variatii ale Legii lui Florentin (de exemplu: Legea lui Florentin in Cercetare: „Pentru orice merge prost in cercetarea ta, da vina pe bibliografie!”). In stil caracteristic si altor carti paradoxiste ale autorului, brosura se incheie cu o chemare a cititorilor sa realizeze contributii proprii la Legile lui Florentin: enuntul trebuie sa aiba atribut pozitiv si negativ, in timp ce concluzia sa fie o gluma plina de umor. Contributiile pot fi trimise prin e-mail in vederea alcatuirii unui volum colectiv de asemenea „legi”.
Cea de-a treia carte, „Iskustvo laia” (Arta latratului) este o brosura de 18 pagini, scrisa initial in limba engleza de catre Florentin Smarandache si Victor Christianto, un colaborator din Indonezia („The Art of Wag. Awaken the Dog Inside”, adica „Arta de a da din coada. Interiorul treaz al cainelui” – aici este si un joc de cuvinte, pentru ca „wag” se traduce si prin glumet sau mucalit, aparuta la Editura „InfoLearnQuest” din orasul Ann Arbor, statul Michigan, SUA, in 2008). Folosind motivul cainelui, prieten credincios al omului, autorii emit panseuri si sfaturi pentru cititori, grupate pe patru capitole „La serviciu”, „In politica”, „Pe strada” si „La scoala”, de genul: „Avansarea ta in cariera este direct proportionala cu marimea cainelui tau”, „A latra sau a nu latra, aceasta-i intrebarea! – citat din «Cainelet»” (aluzie parodica la titlul piesei „Hamlet”, de Shakespeare), „Cainele nu este de ajuns, dar te ajuta in mod sigur!”, „Ora de chimie in laborator este mai usor de frecventat daca ceri cainelui tau sa sparga ceva din laborator. Atunci, oricine va avea un sentiment puternic de a nu mai intra inauntru!”. Cartulia se termina cu un apel al autorilor catre cititori de a contribui la realizarea unui volum colectiv „Arta de a da din coada”, procedand astfel: plecand de la expresii uzuale sau proverbe, ele se fac anormale substituind un cuvant prin cuvantul „caine” sau prin utilizarea lor in sens propriu, dand un inteles umoristic.
Traducatorul este poetul Alfred Svedcikov (foto), nascut in 1937 in URSS, absolvent al Facultatii de Chimie a Universitatii din Moscova, cercetator stiintific la Institutul de Chimie Fizica al Academiei de Stiinte din Moscova, acum seful Departamentului de Chimie al Pulsatron Technology Corporation din Los Angeles, statul California, SUA.
Mircea Monu
Monitorul de Valcea
Ramnicu Valcea, 2010
Revista ARMONIA - Saltmin Media 