CONSTANTIN BRANCUSI

Arta ar trebui sa fie numai bucurie!… De aceea, nu exista “artisti”, ci numai oameni care simt nevoia sa lucreze, intru bucurie! Sa cânte, asemenea pasarilor!  CONSTANTIN BRANCUSI
“…Tu ai transformat anticul in modern” (Henri Rousseanu)

CONSTANTIN BRÅNCUSI s-a nascut la 19 februarie 1876, la Hobita – Gorj si a fost al cincilea copil al lui Nicolae si Maria Brâncusi, o familie de tarani obisnuiti. Ramâne una dintre personalitatile importante ale culturii si istoriei Gorjului, lasând amprente de mare valoare in viata tarii. Opera lui, este recunoscuta pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne. La vârsta de 17 ani incepe sa se manifeste inclinatia lui spre arta, când, baiat de pravalie fiind, construieste o vioara din scândurile unei ladite de portocale. Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleaca la Viena unde lucreaza la un atelier de tâmplarie, iar dupa un an revine in tara si se inscrie ca student al Scolii Nationale de Arte Frumoase din Bucuresti. Vinde casa de la Hobita, spala vase prin restaurante, sculpteaza si vinde o parte din opere pentru a putea sa-si plateasca studiile. În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucreaza in diverse locuri si strânge bani pentru a urma Scoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie) . Ciopleste bustul patronului restaurantului in care lucra, fapt care l-a facut cunoscut in zona, datorita maiestriei executiei acelui bust. A sculptat mult, atât in lemn dar si in piatra si metal. Brâncusi incepe sa fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician in atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuza sa lucreze cu acesta rostind cuvintele devenite celebre, “Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creste nimic). În 1907 inchiriaza un atelier in Rue de Montparnasse si intra in contact cu avantgarda artistica pariziana, imprietenându-se cu Ezra Pound si Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci si confidenti, purtatori de cuvânt si mai târziu biografi. De asemenea, a fost foarte apropiat cu poetul Guillaume Apollinaire si cu artisti celebri precum Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp alaturi de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioada sunt: “ Cumintenia pamântului”, o prima versiune a lucrarii “Sarutul” (1907), “Somnul” (1908), “Muza adormita” (1909-1910), “Pasarea maiastra” (1910), “Prometeu” (1911), “Domnisoara Pogany” (serie 1912-1933), “Primul pas” (1913) lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaice.
Brâncusi era o persoana sociabila si complexa pe care nu multe persoane au reusit sa-l inteleaga. Jovial si bonom, purta barba iar in ultima parte a vietii haine taranesti. Era interesat de aproape orice subiect incepând cu muzica (avea inclinatii spre muzica eclectica), stiinta, filosofie. Viziunea sa asupra vietii era influentata atât de Platon cât si de gândirea filosofilor orientali, intr-un amestec interesant si personal. Era aproape un ascet, care isi transformase atelierul intr-un adevarat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituala.
Lucrarile sale i-au adus o imensa popularitate, acesta fiind cunoscut si foarte apreciat mai ales in Franta, România si in Statele Unite, colectionarii  fiind interesati pentru a-si procura creatiile artistului român, iar revistele si criticii publicând nenumarate studii si articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants in Paris si la the Armory Show in New York.
Recunoasterea sa pe plan national si international se datoreaza, in principal, ansamblului sculptural de la Tg Jiu, terminat in 1938. Ansamblul, alcatuit din Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului era dedicat românilor care in 1916 reusisera sa opreasca o invazie germana. Aceste lucrari depasesc limitele concretului, generând diverse interpretari ale semnificatiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea in “Colocviul Brâncusi” ca ansamblul reprezinta
,,infaptuirea unei vechi dorinte, aceea de a lasa pe pamântul românesc concretizarea in bronz si piatra a tot ce a gândit mai profund si mai indelung’’. Iar A. Ghenie spunea ca ,,un taran din Gorj a facut pentru tara sa ceea ce pentru alte tari n-au putut face decât regii si imparatii’’.

De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat in cinstea eroilor cazuti in razboi, pâna la atribuirea unor semnificatii care se leaga de simbolismul universal, de inceputurile vietii umane si a legaturilor omului cu pamântul, s-au emis diferite ipoteze.

Masa tracerii poate fi asociata cu o ,,invitatie la un magic conciliu al umbrelor stamosilor” (Radu Boureanu) sau ,,masa rotunda-primul stadiu al civilizatiei, stadiul primitiv’’(V.G.Paleolog). O alta interpretare poate fi apropierea de stramosii daci, de nasterea civilizatiei pe aceste locuri. Având in vedere ca ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuti in 14 octombrie 1916, in batalia de la Jiu, se poate spune ca Masa Tacerii reprezinta si masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, “Masa tacerii este un imn al casatoriei, al iubirii familiale si fertile, asa cum se practica pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.

Poarta Sarutului. Pastrând tema sculpturii ,,Sarutul’’, Poarta reprezinta bucuria ca iubirea e nemuritoare, iar dupa spusele autorului, ,,misterul fecunditatii si al mortii este insusi misterul iubirii, care va supravietui dincolo de mormânt’’. Partea superioara a Portii, ar putea reprezinta hora taraneasca, gorjeana. Petre Pandrea, in ideea ca Brâncusi a costruit la Tg Jiu un monument inchinat ostasului victorios, eroului intors acasa, a vazut in aceasta ,,o solemnitate a nuntii in cinstea soldatului victorios, care intra in rânduiala rurala’’. Sa fie oare Poarta Sarutului un arc de triumf? Sau, doar un simplu portal asezat la intrarea in Gradina Publica? Cu siguranta, Poarta Sarutului reprezinta mai mult decât oricare interpretare, ea reprezinta insasi cumulul de idei exprimate de autor in intreaga sa opera.
Brancusi si-a motivat aceasta sculptura prin ,,un sentiment adanc’’ asa cum a facut-o si in ,,Sarutul’’ de la Montparnasse: ,,Am voit sa pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit inainte de a-l parasi’’.

Coloana Infinitului sau Coloana Recunostintei fara Sfârsit, reprezinta un loc deosibit in viziunea exegetilor si a lumii intregi. Exista dovezi ca proiectul este mult mai vechi. Înca din 1909 in atelierul lui Brâncusi ar fi existat “trunchiuri si bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusa a unei coloane, intitulata “Proiect arhitectural”, dateaza din 1918. Ulterior, in 1933, in expozitia sa personala de la New York, Brâncusi expune proiectul sau sub numele devenit celebru, Coloana fara sfârsit. Brâncusi insusi o denumea “un proiect de coloana care, marita, ar putea sprijini bolta cereasca”. Doctorul Traian Stoicoiu spune ca „Adevaratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri pentru reintregirea neamului. Numarul modulelor din care este alcatuita coloana reprezinta anul când România a intrat in primul razboi mondial si se termina cu o jumatate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.

În ultimii ani ai vietii, Brâncusi a fost ingrijit de doi refugiati români, care locuiau in apartamentul de langa atelierul sau. Pentru a-i putea desemna pe acesti ultimi prieteni mostenitori si pentru ca atelierul si lucrarile sa intre in patrimoniul Muzeului National de Arta Moderna din Paris, Brâncusi a devenit cetatean francez in 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lasând in urma peste 1200 de fotografii si 215 sculpturi, de o valoare estetica si culturala incalculabila.

Constantin Brâncusi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea fiind o figura remarcanta in miscarea artistica moderna. Sculpturile sale prezinta eleganta a formei, sensibilitate in utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare românesti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brâncusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.

Constantin Brâncusi despre opera sa

“Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.”

“Sunt imbecili cei care spun despre lucrarile mele ca ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.”

Gabriela Petcu
19 febr. 2010

PASTILA SAPTAMÂNII (8) – ÎNTÂLNIRI MIRABILE

by Zoltan Terner

Glose

Întâlniri mirabile, adica miraculoase, pot sa se întâmple, într-o viata de om, doar câteva. Sau una singura. Sau nici una. Le scriem cu majuscula pentru a le diferentia de tot restul „întâlnirilor” întâmplatoare, fara înteles si fara urmari.
Întâlnirea Mirabila nu este dictata de hazard. Desi pare ca se declanseaza întâmplator. În fapt, Întâlnirea Mirabila este Întâmplarea însasi. Adica Evenimentul vietii… Miracolul prin care se împlineste destinul unui om. Întâlnirea trebuie deci sa se întâmple. Pentru ca îti este sortita. Cum s-a întâmplat sa se întâlneasca Oedip cu tatal sau, pe un drum îngust, si sa-l ucida, asa cum i-a fost dinainte scris.
Înca o data: cum ar putea fi simpla loterie, hazard orb, joc al întâmplarii, când din milioane de oameni, întâlnesti tocmai omul tau, singurul, predestinatul, marea ta dragoste ? Ai dreptate sa zâmbesti neîncrezator, stimate cititorule. Rareori se întâmpla asa. Rari oamenii care au parte de asta. Altfel, de ce am mai vorbi aici de miracol?
Putini oameni ajung sa afle ceva despre acesta. Desi oricine are acces la el. Întâlnirea Mirabila e rascrucea care te asteapta sau pe care o astepti. Chiar daca nu stii, o presimti. Esti împins sa o cauti, sa nazuiesti catre ea, sa o visezi. Ca în mitul lui Platon despre Eros: îti cauti cu dor Jumatatea cu care, unindu-te, sa devii întreg, sa te împlinesti.
Este scris undeva, când, cum si unde sa se întâmple miracolul Întâlnirii cu fiinta care se va confunda cu mine pentru a deveni Celalalt Eu al meu, Alter-Ego-ul. Din Acela, devenind Acesta. Apoi unitatea Eu-Tu.

Un om. Îl întâlnesti în drumurile tale, poate zilnic, în autobus, pe strada, în tramvai. Îti devine cumva „cunoscut”. Apoi, ca prin minune, va opriti din drum, – amandoi – si se întâmpla Întâlnirea. Revelatia reciproca. Ti se reveleaza ca este cel cautat, asteptat, dorit, necesar. Alteori cel asteptat e întâlnit, dar treci pe lânga el si… trece, ramâne pentru vecie, un trecator anonim. E momentul exprimat de Baudelaire, în poemul sau, „Unei trecatoare”: „Frumoasa fara nume,/ N-or sa mai vada ochi-mi decât în alta lume/ Privirea-ti vie care m-a renascut de-o data?/../ Nu-mi cunosteai cararea, nu stiu ce drum aveai,/ Te-as fi iubit, straino! O, tu, care stiai!”
Se întâmpla si asa. Treci pe lânga norocul vietii tale. Sau îi întorci spatele. Sau trece el pe lânga tine si nu bagi de seama. Ratezi momentul unic al unicei tale vieti… Din clipa în care afli, nu mai speri la fericirea Întâlnirii. Ti-ai mutilat viata. Întâlnirea triumfala cu marea ta dragoste se produce, când se produce, „brusc si pentru totdeauna”, cum spune filozoful Ortega Y Gassset în „Studii despre iubire”.
Printre drumuri fara numar, fara însemnatate si fara noima, într-un moment auroral al vietii, îti este data Întâlnirea. Adica Revelatia, Iluminarea, Minunea. Pentru unii alesi, este Întâlnirea cu Inefabilul, cu Absolutul, cu Dumnezeu.
Fiecare Întâlnire Mirabila e revelatia câte unei valori majore a existentei : dragostea, prietenia, arta, cunoasterea, creatia. Câte o carte providentiala. Întâlnirea face parte din miezul însusi al gândirii lui Martin Buber. În cartea sa „Eu si Tu” scrie simplu si transant: „Orice viata adevarata este întâlnire” Buber ne explica si mecanismul prin care omul „se împlineste prin întâlnire”: „corpul sau se înalta din unda prezentului fara timp si spatiu, pe tarmul permanentei”. Ce vroia sa spuna aici filozoful? Întâlnirea te muta din contingent, zadarnicie si nimicnicie, în adevar, esenta, spirit si vesnicie. Dragostea fiind însusi miracolul prin care te muti din profan în sacru, din materie în metafizica. Sau, cu cuvintele lui Buber din „Eu si Tu”, e vorba despre „faptul metafizic si metapsihic al iubirii”.
Miraculoasa întâmplare a Întâlnirii, se produce, ne avertizeaza acelas Buber, numai daca omul, pus fata-n fata cu Tu, „îi raspunde cu viata sa”. Cu alte cuvinte, marile întâmplari ale Întâlnirii devin/sunt destin numai daca le traiesti profund, cu întreaga ta fiinta si nefiinta. Numai atunci, aceasta fascinanta experienta a fiintarii, care se numeste viata, se umple de sens, de continut real. Altfel, viata ramâne goala.

EXPRESIONISMUL O ARTA SINCERA SI SPONTANA

by Dr. DOREL SCHOR
24 ianuarie 2010

La începutul secolului trecut, în Germania s-a nascut Expresionismul. Unii l-au definit o miscare culturala aparuta ca o reactie la pozitivism, la naturalism, chiar la impresionism. O replica moderna care dorea sa nege academismul si conventiile estetice rigide. În continuare însa, expresionismul s-a impus mai mult ca stil decât ca o miscare artistica.

Oricum, pictorii adunati la Munchen, în gruparea intitulata „Die Brucke” (Puntea) si cei din Dresda, mai târziu la Berlin, din jurul revistei „Der Blaue Reiter” (Cavalerul albastru)
nu aveau un program sau o ideologie. Le era comuna libertatea de creatie absoluta, primatul expresiei asupra formei. Creatia lor era spectaculoasa, influentata de van Gogh, de Munch, de arta primitiva. Viziunea personala, a fiecaruia, era distincta. Pentru ca si interpretarea era foarte subiectiva.

Dar, de ce sa vorbim despre expresionism la trecut? Elementele caracteristice ale acestui stil le regasim, în proportii diferite, la artisti plastici de peste tot si de oricând. Nume mai mult sau mai putin celebre se înscriu la capitolul acesta. Max Beckman, Emil Nolde, Otto Dix, Franz Marc sau Kathe Kollwitz, Egon Schile si Oskar Kokoschka, Willem de Kooning, Vassily Kandinsky, Chaim Soutine si chiar Marc Chagall sau Natalia Gonciarova deschid o pleiada de pictori expresionisti sau în parte expresionisti absolut remarcabili.

Ce au, mai mult sau mai putin, an comun tablourile expresionistilor? Culori arbitrare, compozitii ardente, un dinamism al liniilor care se poate prelungi pâna la abstract. Fiecare pânza este o experienta sentimentala. O usoara distorsionare a formelor obtine un efect emotional special. Forta inventiva poate sugera orice simtamânt, orice traire puternica, de la angoasa la exuberanta. Viziunea personala este în mod evident distincta, semnatura autorului este inconfundabila.

S-ar spune ca expresionismul reflectâ o lume uneori alienata, alteori impulsiva. Culorile senzuale, ritmul simplu, tensiunea vizuala si un original sens al spatiului tradeaza efervescenta creatoare, temperament artistic si neastâmpar novator. Dar, ca orice stil în arta, este influentat de evolutiile politice si de climatul social. Tocmai în sensul respingerii structurilor dominante.

A fost expresionismul o revolutie în arta? Interpretarea e libera si desigur subiectiva. Vom remarca totusi influenta sa pe teritoriul altor muze: în literatura, în drama, scenografie, dans, film si arhitectura. De la exemple radicale în cazul unor artisti, sau numai în perioade limitate la altii.

“Cuvintele” de Victorita Dutu – Poem pe un drum infinit

Tot astfel dupa cum la inceput a existat Cuvantul si nu doar un cuvant oarecare, iar Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, in viziunea Victoritei Dutu, nu exista simple cuvinte, ci “Cuvintele”. Iar acestea sunt “Liniste”, “Linie”, “Frumusete”, “Drum” si “Gradina”. “Cuvintele” nu au nimic material, pentru ca ele vietuiesc in “inchipuirea” poetei, in imaginatie, despre care autoarea afirma ca “numai ea/este prezenta/in realitatea ce o/traiesc fara sa o/pot atinge cu mana.”

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Volumul de versuri „Cuvintele” a aparut la Editura Muzeului Literaturii Romane in noiembrie 2005. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.

“Linistea ce nu se lasa cuprinsa de zgomot»

Pentru ca dimensiunea principala a realitatii in care evolueaza autoarea este imaginatia, Victorita Dutu, spre deosebire de alti poeti, nu este interesata sa evadeze din aceasta realitate. La fel ca si cuvintele, realitatea despre care vorbeste poeta se defineste prin imaterialitate. Intr-o asemenea realitate, linistea devine un autentic loc de refugiu din fata cotidianului. “Linistea/ce nu se lasa cuprinsa/de zgomot se manifesta ca o varianta la “gandul celuilalt”, gand ce capata forma, de aceea, continua poeta, atunci cand “o mana din afara mea/m-a luat de mana/mea stanga,/nu m-am speriat/ca nu am putut/sa o vad!” Mana simbolizeaza actul creator, identificarea autorului cu creatia sa. Victorita Dutu ne asigura ca intreaga ei creatie reflecta deschidere, sinceritate, curatie a gandului, atunci cand afirma – “da, arat mana,/palma mi-o arat.”

“Un drum din inchipuire”

Dincolo de aceasta identificare cu propria creatie, poeta incearca sa traiasca si ca spectator, nu doar in calitate de creator, emotia estetica autentica. Iar o asemenea emotie nu poate fi experiementata decat prin detasarea totala de opera creata. Pigmalion, pamanteanul indragostit de propria opera de arta, exista in fiecare creator, de aceea, Victorita Dutu considera ca trebuie sa precizeze, la un moment dat: “am facut o distinctie/intre mine si/un drum din inchipuire.” Prin aceste versuri, ea ne asigura ca isi priveste propria creatie cu ochii consumatorului de arta si nu ai celui ce compune. Fiind o poeta cu vocatie, aceasta stie ca paseste “pe un drum/ce se largeste la/infinit», ceea ce denota convingerea ca arta ei va supravietui, ca va avea puterea sa infrunte timpul si circumstantele, ca destinul ei literar este bine trasat. Drumul de la intuneric la lumina, spre infinit, semnifica iesirea din profan, biruinta elementului spiritual asupra celui profan.

Tristetea si calmul versurilor Victoritei Dutu se manifesta in redarea propriilor trairi interioare. “O unda de soc/face ca totul/sa se inverseze/si in loc sa/privesc inainte/privesc inapoi”, spune poeta, cu o usoara autoironie. Un element distinctiv in poezia sa este si alternanta rasarit-apus, care ne trimite cu gandul la actul inchinarii. Soarele, astrul zilei, este simbolul binelui, al vietii, al puterii creatoare, al mantuirii, al spiritualitatii. Noaptea, cu tenebrele ei, evoca raul, spaimele, bucuriile desarte, absenta fortei morale. Victorita Dutu constientizeaza lupta care se da chiar in sufletul ei intre bine si rau, atunci cand afirma : « apare gandul/cuprins intr-o umbra/ce se pune/intre soarele rasarit/si noaptea ce/vrea sa apuna/si sa rasara /la plus infinit.”

“Obiectul… ce si-a pierdut forma”

Ar mai trebui remarcat in “Cuvintele”, motivul golului, care se regaseste si in poezia lui George Bacovia, “Plumb”. Golul, la fel ca si umbra din versurile anterior mentionate, sugereaza ceva misterios, indefinit, o stare de neliniste, de asteptare, de tensiune. De fapt, “umbra” si “golul” evoca intensitatea trairilor sufletesti ale poetei si sporesc sentimentul de tristete. “Golul acesta/cuprinde/doar obiectul/ce nu mai este./obiectul acesta/si-a pierdut forma,/se striveste acum/pe el insusi/in doua goluri/ce se intersecteaza/in ochiul meu/ce vrea sa /tasneasca prin spatii.”

In contrast cu “obiectul… ce si-a pierdut forma”, cartea ramane la Victorita Dutu o imagine concreta, legata de realitate, pe care autoarea are puterea sa o transforme “intr-un gand/plutitor pe o linie/paralela cu lumea”. In simbol, cartea marcheaza initierea, cunoasterea, descifrarea enigmelor. In carte salasuieste spiritualitatea cea mai profunda, frumusetea care “se ascunde mereu.” Acest estetic in cautarea caruia se afla poeta semnifica in cele din urma, aceeasi intoarcere la sine. Iata ce spune Victorita Dutu: “nu stiu pe unde/sa merg,/pentru ca ea (frumusetea),/fiind a lumii,/vreau sa o/pot cunoaste.” Frumusetea inseamna vitalitate si este opusa umbrei si golului.

“Stiu ca pot sa vad”

Interesant este si faptul ca autoarea isi propune sa inteleaga “nesfarsitul…, in aceasta calatorie” in lumea cuvintelor, in care a pornit. Ea talmaceste “imagini iluzorii”, iar concluzia la care ajunge este ca “nu se intampla/mare lucru”, pentru ca “doar gandul neputincios/se mai framanta,/sa poata scapa,/de ceva nestiut.” Experienta de pana aici a poetei releva absenta emotiei, pentru ca asa cum ne anunta chiar ea, spre deosebire de drumul infinit, calea pe care merge acum “e un drum inutil”, marcat de “un inghet/al normalului”, avand ca ultim rezultat scufundarea “in vartejul uitarii.”

Singura certitudine incontestabila pe care poeta ne-o impartaseste este aceasta: “stiu/ca pot sa vad./deschid ochii,/chiar daca nu vãd/decat imagini iluzorii.” Starea de bine este inexistenta, intrucat “gandul neputincios/se mai framanta,/sa poata scapa,/de ceva nestiut.” Mai mult, Victorita Dutu este urmarita “de frica unei noi caderi,/de spaima unei indepartari/in prapastii”, iar “cuvintele sunt,/poate nici nu mai stiu,/o simpla miscare de aer ,/un zbor de pasare,/cu o viteza uluitoare /ce se ascunde/de zborul rapitor.” Acest “zbor rapitor” nu este altceva decat “lacrima mortii/ce ploua pretutindeni”, o realitate de cosmar care are tangenta cu lumea muritoare. Intr-o asemenea realitate, creatorul devine “cea mai aleasa prada”.

De obicei, pasarea, zborul sunt simboluri ale timpului care trece repede si ireversibil si ale mortii. Prin zbor, pasarea are rolul de curier, de vestitor, unind soarele si luna, cele patru vanturi, dar si “cele patru drumuri” despre care poeta marturiseste – “nu le pot vedea”. Zborul face legatura intre lumea reala si cea iluzorie, oferind acces la “nesfarsitul” pe care autoarea se straduieste sa il descifreze.

“Intr-o oglinda”

Un alt simbol important in “Cuvintele” este oglinda, stravechi obiect al civilizatiei umane, care aduce vindecare de spaime si alunga “umbra”. In istoria culturii oglinda este simbolul cunoasterii, metafora a literaturii si artei. Oglinda nu semnifica o cunoastere directa, ci una refractata. Oglinda curata este un simbol al puritatii, iar cea murdara este simbolul minciunii si al pacatului. “Intr-o oglinda/se vedea pe/el insusi/in aceasta /strafulgerare/si nu-i mai era frica./da, da, nu-i mai era frica,/pentru ca/obiectul acesta/a devenit un gand/ce nu mai facea/nici o umbra.” Oglinda este si un element fantastic, care face trecerea de la planul real la cel imaginar. In oglinda se reflecta ca intr-o strafulgerare, eul initiat prin intermediul unei cunoasteri indirecte, caruia frica ii este straina. (Sa ne amintim de personajul lui Mircea Eliade, din nuvela fantastica “La tiganci”. Profesorul Gavrilescu se trezeste la un moment dat, intr-un labirint, printre paravane si oglinzi. Ajunge aici tocmai pentru ca ii este frica, iar frica face imposibila initierea.)

“Mi-a adus copacul in palma”

Iata de ce, pentru a iesi din labirintul celor patru drumuri pe care nu le poate vedea, poeta spune ca singura sansa este de a fi « cu el/cu cel care ma impinge de la spate/sa merg.” Iar acest lucru devine posibil numai datorita faptului ca “gradina/a facut un ocol/si mi-a adus copacul in palma”. In crestinism, acest copac simbolizeaza arborele cosmic, pomul vietii, iar gradina este Edenul sadit de Dumnezeu la facerea lumii. Acest copac ofera vesnica regenerare. Cu radacina infipta in pamant si ramurile inaltate spre inalt, pomul vietii face legatura intre uman si divin si are caracterul unui centru, al unui punct de echilibru. De fapt, pentru crestini, Isus este Pomul Vietii, Sursa binelui absolut, Sustinatorul.

“Cuvintele” Victoritei Dutu se incheie in mod semnificativ cu imaginea ferestrei, a “ochiului” casei sufletului: “din fereastra apoi/sticla se topeste/intr-o raza,/venita de nicaieri./raza lumineaza/intr-un alt intuneric/ce nu poate cuprinde/angoasa gandului.” Fereastra este simbolul receptivitatii si al deschiderii catre lume, ea marcheaza legatura dintre interior si exterior. De altfel, in vis comunicarea se realizeaza prin intermediul ferestrei si al oglinzii. Daca initial, poeta declara ca “oboseala inchide o/fereastra,/inchide doua ferestre,/inchide mai multe/ferestre,/apoi ferestrele /ma inchid pe mine/in oboseala gandului”, acum sticla ferestrelor din “Cuvintele” Victoritei Dutu se topeste la aparitia unei raze. Raza aceasta aduce cu sine speranta, lumina, bucurie, cunoastere. Raza este atributul divinitatii si astfel, frumusetea, in a carei cautare se afla poeta, devine o realitate tangibila. De data aceasta,“frica/si oboseala” nu se mai imbratiseaza, iar drumul infinit al cuvintelor Victoritei Dutu abia incepe – “eu merg pana departe,/fac un pas.”

O STEA CAZÂND, SE-NALTA -florilegiu omagial pentru GRIGORE VIERU-

by CEZARINA ADAMESCU

ÎNTÂLNIRI CRUCIALE
SI O SARBATOARE A CUGETULUI ROMÂNESC

Asa cum bine a spus fratele nostru întru cuget românesc, Poetul Grigore Vieru, Poesia a avut întotdeauna drept sfânta menire ”sa încurajeze soarele sa rasara si femeia sa nasca”.
Am citat aceste cuvinte nu întâmplator. Ele-mi aduc aminte de salba de simtaminte care mi-au rascolit fiinta în acel crucial an 1989, când la gradina de vara a urbei noastre, ne-a fost daruit de catre Opera Româna din Iasi, un neuitat spectacol intitulat ”Vin din Muntii Latiniei”, spectacol de cuget si simtire româneasca, în care cele doua arte Poesia si Muzica s-au împletit în chipul cel mai armonios, atingând culmile desavârsirii. Îl avea ca protagonist pe Grigore Vieru, fratele nostru de suflet si sânge, alaturi de Silvia si Anatol Chiriac, Iurii Sadovnic si Grupul Legenda.
Sunt 19 ani de atunci dar parca a fost ieri. Ca simpla spectatoare, am fost confruntata în ziua aceea cu o priveliste cel putin insolita: când am ajuns în micul scuar din fata gradinii Central unde se aflau sute de oameni nerabdatori sa-si manifeste simpatia si admiratia, precipitându-ma spre intrare, am dat piept cu un nesfârsit cordon de oameni ai ordinii publice, înarmati cu bastoane de cauciuc, însotiti de câini lup si purtând tignale stridente si alte asemenea arsenale. Strajuiau intrarile stând la distanta de 2 metri unul de altul si pazeau – ce? Un artist? Un mare poet universal? Un grup folk? Cântareti de profesie? Ce comedie! Dar oare Nichita a fost si el pazit la Struga, când a fost încoronat, pe drept cuvânt, Rege al Poesiei? Dar alti câtiva poeti universali, la marile festivaluri Herder sau Etna Taormina, au fost oare tot atât de strasnic paziti de fanii lor, care nu fac altceva decât sa-i admire nelimitat, fara granite? Caci iubirea, admiratia, afectiunea pentru oamenii de cultura si artisti nu prea cunosc granite. Ele transgreseaza si Timp si Spatiu si se manifesta, în felul lor, zgomotos si cât se poate de sincer, nepremeditat, ci spontan si, cu atât mai puternic.
Si apoi, cui i-ar trece prin cap sa faca cel mai mic rau unui Poet? Cum sa lovesti o stea, un luceafar?
Dar atunci, am fost purtata ”nevoit” de valul multimii si condusa, mai bine zis îmbrâncita, si directionata, precum oaia la strunga pe un culoar format din oameni în uniforme si câini negri. Se patrundea în sir indian, câte unul, ca la analizele micro, înaintând anevoios, ceea ce sporea starea de nervozitate si mai ales, anxietatea. Parca paseam spre o camera galbena, spre un univers concentrationar, unde nu exista decât intrare. În sfârsit am pasit pragul gradinii, cu inima strânsa. Eram devastata de stari contradictorii: teama, bucurie, nerabdare si un usor sentiment de culpabilitate si mai ales penibilitate. Ma rusinam chiar ca nu pot sa-mi manifest în mod liber si pasnic simtamintele de admiratie si trebuie sa fiu ”pazita” pentru acest lucru. Si ma tot gândeam, cum s-or fi simtind oaspetii nostrii moldoveni, fratii de sânge, care nu pot nici ei sa se manifeste plenar si sunt conditionati în ceea ce priveste repertoriul.
Mi-am ales un loc, nu prea în fata. De altfel, puhoiul acela viu de oameni, fiind dirijati, ocupasera cam jumatate din suprafata gradinii cinematograf de vara si mai ramasesera scaune în cealalta.
Acum pot sa spun ca plecasem de-acasa c-un gând secret care putea fi lesne interpretat. Dar era un gând asa de nevinovat! Voiam, de fapt, cu tot dinadinsul, sa-l vad îndeaproape pe Grigore Vieru, pentru care nutream si nutresc si astazi un simtamânt de netarmurita admiratie. Voiam sa-i simt preajma, sa vad nimbul acela de inefabil care-i înconjoara, blând chipul, sa-l ating usor, fie si în treacat, sa ma încredintez ca exista.
Am fost dintotdeauna excesiv de timida. Nu-mi place sa dau buzna, sa agresez actorii la cabine, desi-i iubesc si respect foarte mult, având pentru ei simtaminte speciale. De data aceasta, trebuia, era imperios necesar. Cu orice risc. Am avut nevoie de un efort de vointa si un curaj fara margini sa pot urca, înainte de începerea spectacolului într-un moment mai linistit, cele câteva trepte spre scena, în culise, unde era un vacarm de nedescris. Mult tineret si copii se înghesuiau la usa cabinei Poetului. Oamenii de ordine si organizatorii spectacolului pazeau cu strasnicie intrarile. Maestrul se odihnea între spectacole, era – mi s-a spus – bolnav si obosit. Aveam si eu un buchet de crizanteme albe pe care le purtasem precum pe o crenguta de maslin sa vestesc PACEA. Mai avem la mine pregatite anume, doua portrete de-ale Eminescului nostru si un ”arhipelag de visare”, o placheta de versuri proprii pe care o publicasem de curând. Un modest omagiu. Atât cât ma pricepusem. Atât puteam eu sa-i darui, fiindca TREBUIA SA-I DARUI CEVA, o data cu cele mai cuviincioase multumiri pentru simplul fapt de a exista, de a respira acelasi aer cu noi, pur si simplu, binecuvântându-ne si iluminându-ne cu aura chipului sau, cu blândetea din zâmbetul sau, din mirabilele dumisale cuvinte daruite tuturor, deopotriva.
Dar… am fost îndepartatata din preajma cu brutalitate, somata sa parasesc culisele daca nu vreau sa dorm la militie. Atunci, cu un curaj pe care doar disperarea, nebunia sau dragostea ti-l pot insufla, am rugat un impresar de la ARIA sa-i înmâneze florile si cartea, explicându-i, ca nu doresc, de fapt, nimic altceva. A înteles? N-a înteles? Cert e ca a luat modesta mea ofranda, iar eu am coborât repede, tocmai la timp pentru a-mi feri de priviri indiscrete, obrajii dogorind, de parca as fi savârsit o fapta nedemna, de care trebuia sa-mi fie neaparat rusine.
Pe toata durata spectacolului am avut lacrimi în ochi. Nu-mi aduc aminte sa ma fi emotionat atât de tare la vreun alt spectacol. Sufletul meu a vibrat în aceeasi limba cu a lor. N-am sa uit niciodata cuvântul de început al spectacolului: Fratilor!
Nu ne era îngaduit sa raspundem altfel, decât prin aplauze. Si am aplaudat frenetic, fara sa mai iau aminte la suvoaiele de lacrimi care curgeau nestavilit, am aplaudat împreuna cu tot norodul acela, în acordurile imnului : ”Eu vin din muntii Latiniei/ Deci si scrisul mi-e latin”.
Am hohotit pur si simplu cu mâinile, pâna când mi-au amortit palmele.
Într-un târziu, m-am despartit cu greu de scaunul meu incomod din gradina aceea improprie pentru un spectacol de asemenea tinuta artistica. Încet-încet, gradina a ramas pustie, prin aer înca vibrând acordurile sublime, paleta de timbre si sonoritati, efect al memoriei sintetizatorului, care parca revarsau în sus, catre stele, picaturile unui cânt la psaltirion, peste glasul blând, cald si foarte tandru, foarte tandru (parca îmi soptea numai mie?) al Poetului Grigore Vieru, Papa Grig, parintele Abecedarului, Domnul cel mai iubit din Republicile Românesti ale Poesiei.
În acele mirabile zile, când toata urbea respira aerul acestei sarbatori a cugetului românesc, s-a interzis de catre înalta conducere a judetului întâlnirea scriitorilor galateni cu acest frate de condei, limba si sânge. N-am înteles niciodata de ce. Sa nu ne influenteze sau sa nu-l influentam? Ca si când Poesia n-ar cunoaste si alte cai de comunicare subterana, de comuniune spirituala, pânze freatice care se revarsa în suflete provocând tandrete-n averse, mari inundatii nostalgice din toate directiile si întâlnindu-se într-un punct comun, acolo unde nimeni nu poate patrunde decât Duhul Sfânt : sufletul omenesc.
Oamenii acestia nu trebuie dinadins sa se caute, dar nici sa se ocoleasca. Se gasesc oricum. Se ghicesc de la distanta purtând însemne distincte. Insigne pe dinauntru. Îi îndeamna acel dor care, cu ochii închisi devine si mai intens, mai flamând si mai dornic de a-si cauta afinitati elective.
De ce mi-a revenit în memorie în aceste zile, dupa atîtia ani, concertul spectacol oferit de moldoveni în tara muma, e lesne de înteles.
Întâmplarea are un tâlc. Radacinile ei încoltite, au seminte adânc împlântate în launtrul meu vulnerabil. Explicatia ar fi aceasta:
Consider ca pe un drept legitim al fiecaruia dintre noi nevointa de a-si cunoaste ascendentii, de a sti cum si de unde a aparut el în lumea aceasta, care îi sunt radacinile.
Printr-un ciudat ”joc al întâmplarii”, eu nu mi-am cunoscut niciodata bunicii. Întreaga copilarie am fost ravasita de aceasta acerba dorinta: de a avea un bunic si o bunica, daca nu chiar câte doua perechi, la care sa ma pot refugia atunci când ma tem de înghet, de câini, de vise urâte si de întuneric.
N-am avut parte de aceasta binefacere. În schimb, am sa va spun o poveste simpla. Este aceea a unei femei. În acest oras a fost cu desavârsire straina. N-a avut nici macar o ruda si nu stiu ce valuri o purtasera aici, lânga batrânul acesta de fluviu, sa nasca prunci, sa-i creasca si sa-i statorniceasca. S-a nascut la Olanesti, Judetul Cetatea Alba. Cântecele cu care a ademenit somnul pruncilor ei erau în limba dulce, bolovanos de moale sbuna ijimioarai nespus de draga a moldovenilor basarabeni.
La vârsta de 21 de ani si-a pierdut definitiv parintii, Sonia si Filip, precum si pe fratele ei, Leonida care, cu totii, în iulie 1940, în primul val al asa-zisei ”retrocedari”, au fost deportati, îmbarcati în bacuri, cu ce se aflau pe ei si cu o bruma de lucrusoare strânse-n pripa si dusi perntru totdeauna prin cine stie ce zona necunoscuta a Siberiei.
Oricâte eforturi a facut femeia sa-i gaseasca prin forurile internationale, prin Crucea Rosie, prin ARLUS si alte societati, s-au dovedit fara rezultat. Nu le-a putut da de urma, Si a trait asa, toata viata cu nostalgia pierderii lor în suflet. Uneori când spala sau calca lenjerie, femeia aceea blânda si frumoasa si trista, cânta pe limba ei usor deformata, cântece din copilarie si lacrimi mari îi cadeau în albie, facându-se una cu spuma aceea, imaculând-o. Niciodata n-a spalat rufe, fara sa plânga.
De atunci nu npot sa suport când vad o femeie spalând rufe în albie.
De 7 ani, femeia aceea, s-a dus sa se întâlneasca în Patria de sus, cu parintii si fratele ei, Leonida. Catre sfârsit, încetase sa-i mai caute, i se parea totul zadarnic. Dar a trait 40 de ani cu aceasta imensa durere în suflet. Purta, pâna în zilele din urma, urmele unei frumuseti aproape nepermise pentru o femeie saraca si ramasese la fel de blânda si nefericita.
Femeia aceea s-a numit Arionda si dintr-o fericita întâmplare, a fost mama mea.
O clipa, la spectacolul acela, am avut gândul nerverosimil ca artistii de peste Prut au respirat acelasi aer cu bunicii mei necunoscuti si pierduti pentru totdeauna, ca le pot regasi surâsurile pe chipurile acestor oameni atât de îndragiti în lumea fermecata a cuvântului si a muzicii, ca-i regasec chiar. Si ca mi se va permite, sa le încredintez fara rezerve, sufletul si întreaga fiinta.
Iar pe Grigore Vieru îl situez coborâtor din spita funciara a buneilor mei materni, a unchiului Leonida si a neuitatei mame mele, Arionda.

L-A CHEMAT LA EL EMINESCU… IN MEMORIAM GRIGORE VIERU

by Magdalena ALBU

Stiam ca asa se va întâmpla. Într-un fel sau altul, Grigore Vieru trebuia sa aiba destinul Doinei si al lui Ion Aldea Teodorovici, pentru ca Limba Româna a simtit întotdeauna nevoia sa-i identifice în eternitate. O eternitate, pe care, de altfel, o vom simti cu totii mai devreme sau mai târziu, la ceasul când cumpana vietii se va înclina usor, cu un taler înspre tarâna, vestind printr-o ultima bataie de clopot finalul spectacolului într-un singur act al fiecaruia numit VIA??…

Dar, ceea ce sigur au uitat cei care îi asteptau cu înfrigurare moartea Poetului, este faptul ca, pentru Grigore Vieru, viata de-abia de acum începe cu adevarat. Moartea nu este totuna cu sfârsitul pentru El. Prin ea, Poetul va capata ceea ce dusmanii cei multi si întotdeauna rai s-au chinuit din rasputeri sa-i stearga: Taina. Aceea de a fi ne-murire înainte de a cunoaste cu adevarat moartea…

Grigore Vieru, înainte de toate, a fost un rost. Rostul unui popor care avea speranta destinului sau istoric prin Cuvântul si prin patima trairii sale în Eminescu, în verbul Limbii Române si în sufletul cald si ocrotitor al mamei, unde si-a gasit, de altfel, el însusi propriul sau drum.

Numele patriei sale, Basarabia, s-a identificat, în toata esenta sa, cu numele Poetului. Si daca mâna palida a mortii odihneste acum definitiv durerea strânsa anotimp dupa anotimp în inima lui plina de nelinisti, urma trecerii sale pamântene va fi un etern rasarit de soare, în care nu va apune niciodata substanta sacra a Cuvântului românesc…

Grigore Vieru va mai rostui si de acum înainte înca, prin lumina Abecedarului sau, destine si, prin forta versului, constiinte. Pentru ca, un mare Poet poate sa cucereasca, în locul unei mari desfasurari de osti, o lume si poate sa aprinda, în lipsa unui preot, candela credintei în Dumnezeu.

Asta a facut Poetul suferintei malului de Prut: a întors la esenta ei adevarata o Limba si si-a vindecat cu ea ranile sângerânde ale sufletului sau…  Destinul personal croit din cuvinte Aici va fi de acum înainte litania poporului Basarabiei, din al carei pamânt s-a întrupat ca sa fie OM si s-a dat spre rastignire ca sa devina simbol…

Se poate spune ca, la mijloc înghetat de ianuarie, EMINESCU l-a chemat cu nerabdare la el pentru totdeauna, însa… Acolo sus, printre stelele cu licar rece si palid ale Universului nostru enigmatic, unde, fiecare dintre noi, într-un anume ceas dintr-o necunoscuta zi, va ajunge…

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

De Ziua Internationala a Holocaustului, 27 ianuarie 2010, Mizzi Locker si livada cu visini

by Lucretia Berzintu

Israel

În anul 1947 a aparut cartea (jurnal) Groapa e în livada cu visini, în librariile din Bucuresti, tiparita la editura SOCEC & S.A.R. si scrisa de pictorul Arnold Dagani în timpul deportarii în lagarul mortii de la Mihailovka (Ucraina), din timpul Holocaustului. Tur virtual in Muzeul Holocaustului
Titlul originalului în engleza este Let Me Live (Copyright 1947 by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors`Gate, London).

Arnold Dagani a fost deportat, împreuna cu sotia sa, Anisoara (Ana Rabinovici), nu numai în Transnistria, ci si în Transbug, adica dincolo de râul Bug, în lagarul de la Mihailovka (Ucraina), acolo unde a scris jurnalul.
Lagarele de dincolo de Bug erau administrate de catre germani, deportarea fiind facuta de autoritatile române antonesciene. Regimul era la fel de dur, ca la Auschwitz (Polonia), doar tehnica era altfel.

Ce este Transnistria? Citez: ”Acest teritoriu, cuprins între Nistru si Bug, pâna la Marea Neagra la sud si pâna la linia artificiala Moghilev – Podolsk la nord, denumit Transnistria…” (Jean Ancel, Introducere la volumul de memorii ”Un taciune smuls flacarilor” de Al. ?afran).

În introducerea la jurnal, semnata de autor (Bucuresti, iulie 1944), scrie:
”As fi dorit sa arat celor ramasi acasa mapa mea de tablouri lucrate în lagar si notitele mele. Vazându-ma ca desenez si scriu, unii oftau si spuneau:
– De le-ar vedea America, ar întelege cât suferim.
Altii îsi bateau joc:
– La ce bun?…
…În seara de 15 iulie 1943, Anisoara, sotia mea, si cu mine, am riscat si am fugit din cladirea societatii Dohrmann din Gaisin. (Nota mea: erau pentru câteva zile la lucru în localitatea Gaisin, Ucraina).
În noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, îndreptându-ne spre ghetoul din Bersad. Cinci luni mai târziu, între 10 si 18 decembrie 1943, toate lagarele de dincolo (de Bug, nota mea) au fost dizolvate, prin exterminarea generala a oamenilor. Gropile n-au nici un semn, nici un monument. Gropi comune într-o livada, într-un sant, în fata unui grajd, în spatele unui grajd, într-o porumbiste, lânga o fântâna. Peste tot!…”

Întâmplarea face ca am cunoscut aici, în Israel, pe o supravietuitoare a Holocaustului, pe doamna Mizzi Locker, nascuta la Radauti, traind la Storojinet, deportata din Cernauti (în noaptea de 14 iunie 1942) îmreuna cu sotul, fratele si mama sotului, plus numerosi evrei, catre lagarul german de la Mihailovka, peste Bug (Ucraina).
Mama si fratele sotului, ulterior, au murit în lagar.

Mizzi Locker traieste în orasul Ramat Gan, Israel. De la ea am auzit prima oara ca a fost deportata în ”Transbug”. Adica, exprimându-se corect, cu ”Transbug” si nu ”Transnistria”. În lotul acela au fost 745 de persoane si s-au salvat doar 13, adica cei care au reusit sa fuga, sa evadeze, cu riscul vietii, bineânteles. Se pare ca, doar doamna Mizzi Locker mai este în viata, din cei 13.

La 26 mai 1943, Arnold Dagani avea sa scrie în jurnal:
”Eu ramasesem în curte, când deodata Anisoara iesi într-un suflet din cladire si, cu ochii înlacrimati, îmi spuse ca totul era pierdut! Pepi, Bernhard si Mizzi Locker au fugit în cursul diminetii…”

Iata si una din relatarile supravietuitoarei noastre, Mizzi Locker:
”… Într-una din zile, pe când eram la lucru cu totii la cariera de piatra, am observat pe sub gene ca sunt urmarita cu privirea de catre SS Scharfuhrer Walter Mintel. Am simtit ca-mi îngheta sângele. Walter Mintel a trimis pe cineva la mine sa-mi spuna ca-i plac cizmele mele si ca seara, când ma voi întoarce în lagar, sa le pregatesc si sa i le duc lui, în birou. Nu aveam deloc liniste! I-am spus lui Buzu (Bernhard Locker – sotul) si l-am întrebat ce sa fac. Mi-a raspuns ca nu ma lasa la el singura.
– Chiar daca ne va împusca, vom merge împreuna, mi-a spus el.
Dar minunea s-a produs si nu a mai fost cazul. În acea seara Walter Mintel fusese înlocuit. Kiesel si Mintel au fost transferati”.

Mentionez ca deportatii lucrau la cariera de piatra si la construit sosele, zi lumina. Ziua începea la ora 3:00 dimineata, si, pâna la locul de munca, mergeau 6-7 kilometri pe jos, dus, si asemenea la întors. Ca ”hrana” primeau, numai seara, o supa cu mazare furajera iar la zece zile, o jumatate de pâine.

Dupa razboi, cei 13 supravietuitori, s-au stabilit în Bucuresti, si, au tinut legatura permanent, unii cu altii, iar în fiecare an, se adunau la câte unul acasa (prin rotatie) pentru a comemora victimele din lagar. La comemorare se pregatea pentru masa de prânz doua feluri de supa de mazare, una din cea furajera (ca în lagar), doar sa se guste si sa nu se uite, iar una din mazare buna pe care o mâncau. Aceste comemorari s-au facut pâna în anul 1950, când au imigrat în Israel.

Mizzi Locker a fost cântareata de opera si profesoara de canto.

”O cântareata exceptionala, una dintre cele mai aplaudate artiste, care apare în spectacol ”10 ani – La Multi Ani” (Nota mea: se sarbatoreau 10 ani de la înfiintarea statului Israel, în 1958) al domnului Lica Abramovici, a fost Mizzi Locker, dotata cu o voce foarte cultivata. Ea acucerit publicul meloman” – asa era scris în presa acelei vremi din Israel.

„Spiritualitate si caracter crestin” – Mesaje semnate Iosif Ton, despre cum sa ajungem la ascultare deplina de vointa lui Dumnezeu

Se intampla in anul 1988. Propaganda comunista in Romania incerca sa creeze falsa imagine ca partidul merge inainte si ca niciodata epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de cortina de fier si chiar de peste ocean, existau o multime de voci care anuntau sfarsitul erei totalitare si inceputul democratiei, intr-un timp foarte scurt. Deja lucrurile se aflau intr-un proces de schimbare profunda in mai toate tarile socialiste, iar Romania nu avea cum sa ramana in afara acestui proces istoric evolutiv.

Iosif Ton – O voce la Radio Europa libera

Printre vocile celor care vorbeau despre inceputul unei noi ere a libertatii si democratiei pentru Romania se afla si cea a lui Iosif Ton, care prin mesajele transmise la postul de radio Europa libera, reusea sa mentina vie flacara credintei in Dumnezeu si intr-un destin mai bun. Avand ocazia de a tine o „slujba religioasa evanghelica” pe calea undelor, pastorul Iosif Ton a putut sa zugraveasca inaintea ochilor mintii ascultatorilor, tezaurul plin de valoare al Sfintelor Scripturi, in materie de „Spiritualitate si caracter crestin”.

In momentul de fata, avem sansa de a citi mesajele pastorale prezentate de Iosif Ton la postul de radio Europa libera in perioada ianuarie 1988- aprilie 1989. Este o ocazie de a retrai atmosfera unei epoci care desi a apus, inca ne mai determina prezentul si poate chiar viitorul, ca popor roman. Dorinta cea mai fierbinte a autorului era de a reaprinde credinta in spatiul romanesc si de a-i face pe oameni sa se intoarca la Dumnezeu si la Scriptura. De aceea, cartea „Spiritualitate si caracter crestin” de Iosif Ton se constituie ca un apel peste timp, avand aceeasi forta motivatoare ca si acum mai bine de 20 de ani. In cele din urma, mesajul Evangheliei lui Hristos este valabil pentru fiecare generatie.

„Ce am pierdut si ce am castigat”

„Caracterul poate fi viciat si pervertit tot asa cum poate fi si remodelat sau refacut. Eu cred ca cei 40 de ani de nenorocire comunista au distrus anumite trasaturi ale caracterului romanesc si au format altele. Ramane de vazut ce am pierdut si ce am castigat. Poate ca nici nu este rau ca am pierdut anumite caracteristici ale noastre din trecut. Poate ca traumele produse in caracterul nostru nu fac altceva decat sa ne pregateasca pentru adoptarea unor noi trasaturi de caracter, care sa ne faca o natiune mai buna pentru viitor.”

Este admirabil modul in care Iosif Ton intrezarea perspectiva renasterii natiunii romane dincolo de suferintele si durerile produse de comunism. Mesajul sau plin de speranta aducea lumina si bucurie intr-un timp de intuneric si persecutie. Putem spune astfel, prin prisma evenimentelor pe care acum le stim, ca Iosif Ton a fost un vizionar, un om care a avut capacitatea sa intrezareasca miscarile istorice ce aveau sa se produca la putin timp dupa aceea. De fapt, aici este esenta mesajului crestin, si anume ca niciodata nu este prea tarziu sa te intorci si ca in orice cadere exista refacere. Iar cand vorbim despre caracterul poporului roman, intelegem ca exista o sansa de refacere, odata cu sfarsitul dictaturii.

„Avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu”

Un prim grupaj al predicilor tinute de Iosif Ton se concentreaza pe tema „caracterului si comportamentului crestin”. Pe parcursul a sase ocazii si parcurgand mai multe fragmente cheie din Sfanta Scriptura, autorul ne familiarizeaza cu diferitele curente de opinie contemporane la acea data, relativ la ce inseamna si rostul caracterului. Astfel, intr-o prezentare sintetica de exceptie, ne sunt expuse roadele conceptiilor de sorginte evolutionist –darwinste despre lume si viata, asa cum s-au manifestat la Kant, Nietzsche si Jean Paul Sartre, precum si in gandirea unor „practicieni revolutionari”, cum au fost Lenin, Stalin si Hitler. In final, toti acestia nu au reusit sa ofere o formula logica si rationala pentru caracterul uman. Si demonstratia de maestru a lui Iosif Ton sta in faptul ca fara credinta in Dumnezeu, nu poate exista un adevarat caracter.

„Daca vrem sa traim intr-o societate unde fiecare fiinta umana are valoare si unde principiile morale sunt puternic ancorate, avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu si sa-L intrebam pe El cum vrea El sa ne traim viata si cum vrea El sa ne organizam societatea. El nu ne obliga sa venim la El si ne lasa sa incercam sa facem asa cum consideram sa facem si fara El . Dumnezeu ne da aceasta libertate tocmai pentru ca in final sa vedem unde ajungem fara El. Si sper ca noi, in Romania, am ajuns la momentul adevarului. Acum stim ce fiinte devenim fara Dumnezeu si stim ce societate producem fara El.”

Caracterul – chipul lui Hristos in noi

In concluzie, caracterul nu este rodul intamplarii si nici consecinta vreunei filosofii omenesti. Chiar comportamentul crestin autentic reprezinta standardul cel mai inalt la care poate ajunge fiinta umana, insa numai in relatie cu Dumnezeu. Parcurgand diferite fragmente din cuprinsul Bibliei, autorul ne arata mai departe, modul in care Cuvantul lui Dumnezeu ne ofera acea motivatie rationala pentru a fi oameni buni, de caracter, oameni integri, adica oameni de valoare.

„In masura in care noi citim Biblia, meditam si ne rugam, Duhul Sfant ne da priceperea de a aplica in vietile noastre ceea ce citim si ne da puterea de a birui inclinatiile naturii noastre cazute, ne da biruinta asupra ispitelor si astfel, creeaza in noi chipul lui Hristos sau caracterul dupa voia lui Dumnezeu.”

Ascultarea de Dumnezeu

O alta tema asupra careia scriitorul insista de-a lungul a trei prelegeri este cea a „ascultarii de Dumnezeu”, care pe de o parte, este baza caracterului autentic, iar pe de alta parte, ne conduce la acceptarea de sine. De fapt, nu se poate vorbi de un crestinism autentic in afara respectarii principiilor si normelor stabilite prin intermediul Cuvantului lui Dumnezeu, al Scripturii, si de aceea, amorsarea procesului de preschimbare interioara se realizeaza atunci cand intelegem sa ne supunem cu totul Creatorului nostru.

„Cand asculti de poruncile lui Dumnezeu, devii frumos in caracter, ca Dumnezeu. Si opusul este adevarat: cand refuzi sa asculti de Dumnezeu, launtrul tau se urateste, caracterul tau se schimonoseste. Legea lui Dumnezeu reflecta si descrie caracterul Sau. Si a asculta de legile lui Dumnezeu, a trai dupa poruncile Sale inseamna a trai ca Dumnezeu, a imprima caracterul Sau in fiinta ta.”

„O stare suprema de armonie si fericire”

Mai departe, Iosif Ton ne vorbeste despre ce inseamna sa-I dam slava lui Dumnezeu si prin ce se caracterizeaza smerenia si mandria, doua atitudini extreme. Teza principala este ca trasatura de baza a unui caracter crestin se fundamenteaza pe dorinta de a-I da slava lui Dumnezeu si de a ramane intr-o atitudine de smerenie sincera.

„Noi avem nevoie sa vedem si sa recunoastem ca tot ce suntem si tot ce avem ne vine de la Dumnezeu si astfel, sa Ii dam cinste si slava cu scopul de a ajunge la fericita stare a partasiei, a comunicarii cu Cel ce ne-a creat si ne sustine. Astfel, gloria lui Dumnezeu reprezinta binele nostru suprem si cand facem din aceasta scopul vietii noastre, ajungem intr-o stare suprema de armonie si fericire.”

In ce priveste umilinta crestina, Iosif Ton nota: „A fi umil nu inseamna a umbla incovoiat si a zice ca nu esti inzestrat cu nimic special. Dimpotriva, a fi umil inseamna a vedea clar cate lucruri bune a pus Dumnezeu in tine si a recunoaste ca toate iti vin de la Dumnezeu, fapt ce te conduce sa-I dai slava si lauda.”

Cea mai mare porunca

O alta tema cu un impact direct asupra problemei caracterului este legata de definirea a ce inseamna „cea mai mare porunca” data de Dumnezeu, pentru a ajunge la o ascultare deplina de vointa Sa. Cu siguranta ca nu este simplu si nici usor sa conturezi valoarea poruncilor divine si cu atat mai putin sa evidentiezi la modul practic, care este cea mai mare. Cu toata aceasta dificultate, Iosif Ton are acea capacitate de a extrage esenta invataturii crestine in materie de ascultare de Dumnezeu. Prin ilustratii deosebit de sugestive, imbinate cu o prezentare profunda a invataturilor biblice, cuvintele sale ne inspira, ne indeamna si ne conduc la Creatorul nostru.

„Cine traieste dupa legile lui Dumnezeu este un om de caracter, asa cum l-a conceput Dumnezeu sa fie. Prin urmare, Domnul Isus ne spune ca a fi om de caracter, a fi asa cum vrea Dumnezeu sa fii, inseamna – reducand totul la esenta – sa Il iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta ta si sa-l iubesti pe semenul tau ca pe tine insuti.”

In consecinta, intelegem ca implinirea poruncilor lui Dumnezeu consta in a fi un om de caracter, un om care reflecta imaginea lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu ne porunceste sa fim drepti, curati, sa spunem numai adevarul, sa iubim pe aproapele nostru, sa fim buni, sa-i ridicam si sa-i reabilitam pe altii, sa fim credinciosi, statornici, plini de bucurie, El de fapt, Se descrie pe sine si ne cere sa fim ca El. Poruncile pe care ni le da Dumnezeu au un caracter creativ si sunt menite sa creeze in noi un caracter divin.”

Fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos

Insa, cele mai multe prezentari din acest volum se concentreaza pe conceptul de „viata spirituala crestina”. Ce inseamna acest lucru si cum poate fi tradus in viata noastra, reprezinta o preocupare permanenta a lui Iosif Ton, ce trece dincolo de acest volum de predici. Am putea spune ca aproape in orice prezentare a sa vom regasi cate ceva din aceasta tema principala a vietii spirituale crestine. Cu un talent deosebit si folosindu-se de cunostintele aprofundate dobandite in materie de limba greaca, autorul ne calauzeste in intelegerea conceptului nasterii din nou, precum si in cel de sfintire a vietii.

Fara sa intre intr-o teologie foarte inalta si ramanand la simplitatea a ceea ce sta scris, avem ocazia sa intelegem planul lui Dumnezeu pentru noi de a deveni asemenea Lui in ce priveste caracterul. „Trista este situatia oamenilor care desi spun ca au credinta in Dumnezeu, care desi stiu ca au un suflet si un spirit, totusi nu-si cultiva partea lor spirituala. Repet. Exista foarte multi oameni care cred sincer in Dumnezeu, cred ca au o parte spirituala in ei insisi, dar niciodata nu fac nimic pentru a-si hrani si dezvolta viata spirituala.” Putem afirma ca apelurile autorului sunt adresate celor care desi se numesc crestini, nu sunt constienti de valoarea acestui cuvant si de implicatiile pe care le aduce si nu ajung sa guste puterea lui Dumnezeu si fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos.

Sigiliul Duhului Sfant

Iata de ce, pe parcursul a 13 prelegeri, suntem invatati asupra fundamentelor credintei crestine in materie de preschimbare a vietii, mai precis, a caracterului. Pe de o parte, Iosf Ton ne demonstreaza pe baza Scripturii, deosebirea dintre „firea pamanteasca” si trupul nostru, precum si dintre spirit si suflet. In final, ne dezvaluie secretul unei vieti impreuna cu Dumnezeu, care consta in locuirea Duhului Sfant in interiorul nostru.

„Duhul Sfant este Dumnezeu venit in noi. El este Cel care ne-a dat credinta in Domnul Isus. El este Cel care ne-a intors privirile spre Isus si Cel care ne-a ajutat sa ne deschidem fiinta inaintea Lui. El este Cel ce ne-a nascut din nou si ne-a facut copii ai lui Dumnezeu. El a venit in fiinta noastra ca un sigiliu, ca o pecete a proprietatii lui Dumnezeu si ca o garantie pe care ne-o da Dumnezeu ca suntem copiii Sai.”

Dupa 20 de ani

Folosind conceptia nou-testamentala ca trupul nostru este Templul Duhului Sfant, Iosif Ton dezvolta astfel, o suita de prezentari ce ne ajuta sa urcam treapta cu treapta pe scara desavarsirii crestine. Revenind la atmosfera anilor 80, atunci cand dictatura se apropia de sfarsit, ne putem gandi la impactul deosebit pe care l-au avut aceste cuvinte, asemenea unor stele stralucitoare in intunericul noptii, asupra celor ce le ascultau. Cati oameni poate, stand in frig sau in conditii precare, langa un aparat de radio dat la un volum minim, nu au primit lumina din lumina, care este Isus Hristos, prin cuvintele lui Iosif Ton. Facand referinta la cei 20 de ani care s-au scurs de atunci, putem constata cat de actuale au ramas cuvintele rostite atunci, prin intermediul postului de radio Europa libera.

De fapt, „Spiritualitate si caracter crestin” reprezinta un volum ce se recomanda a fi citit de catre orice credincios crestin, indiferent de confesiune. In spiritul unui adevarat mesaj ecumenic, dar si evanghelic, autorul ne demonstreaza ca a avea un caracter autentic nu este o intamplare, ci este pur si simplu rodul legaturii pe care o putem dezvolta cu Dumnezeu. Daca ne gandim la renasterea morala a natiunii noastre romane, atunci vom afirma cu siguranta, ca destinul nostru fie va fi crestin, in sensul autentic al cuvantului, fie nu va fi deloc.

PRIMARIA MUNICIPIULUI CHISINAU COMUNICAT DE PRESA: „GRIGORE VIERU – O CARTE PENTRU FIECARE COPIL”

Primarul general Dorin Chirtoaca a lansat o initiativa prin care în anul 2010, an care va fi declarat „Anul Grigore Vieru”, fiecare copil din municipiul Chisinau sa primeasca gratuit o carte de poezii semnata de marele poet. Dorin Chirtoaca a declarat ca cinstirea memoriei poetului însemna în primul rând cunoasterea operei sale. Edilul capitalei propune ca din sursele municipiului Chisinau si elevii din cele opt scoli cu predare în limba româna din regiunea transnistreana sa primeasca câte o carte a poetului.

Primarul general considera însa ca actiunea trebuie extinsa astfel încât toti copiii de pe teritoriul întregii Republici Moldova, inclusiv copiii plecati împreuna cu parintii lor peste hotare, precum si copiii din regiunea transnistreana, indiferent de originea etnica si de limba în care studiaza, sa primeasca în aceleasi conditii, câte un volum de poezii al poetului Grigore Vieru, pentru ca opera lui Grigore Vieru sa uneasca cetatenii Republicii Moldova de pe cele doua maluri ale Nistrului si sa ne ajute sa fim mai aproape unii de altii.

Cartile lui Grigore Vieru trebuie sa ajunga în casele tuturor familiilor din Republica Moldova, dar si dincolo de hotarele acesteia, inclusiv peste Prut si mai departe în Europa unde se afla familiile celor plecati peste hotare în cautarea unei vieti mai bune. Grigore Vieru este prin excelenta un poet european, alaturi de marii poeti ai omenirii si opera sa merita sa ajunga pe toate meridianele lumii.

„Primaria Chisinau îsi doreste ca fiecare copil sa cunoasca poezia lui Grigore Vieru, sa-i ramâna în memorie si sa transmita mai departe generatiilor viitoare dragostea de mama, dragostea de pace, dragostea de neam si tara, valori pentru care a militat poetul Grigore Vieru”, a mentionat Dorin Chirtoaca.

Pâna la ziua de nastere a poetului, 14 februarie 2010, Directia Cultura si Directia Educatie a municipiului Chisinau urmeaza sa propuna conceptia actiunii si modul de distribuire a cartilor, precum si titlurile volumelor potrivite pentru fiecare categorie de vârsta, pâna la 18 ani.

O alta actiune a Primariei Chisinau este achizitia de carte în anul 2010 pentru bibliotecile municipale si cele scolare a volumelor de poezie semnate de Grigore Vieru. De asemenea, în anul 2010 unei strazi din capitala i se va da numele “Grigore Vieru”, va fi instalat bustul poetului pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfânt”, vor avea loc un sir de manifestari, festivaluri, lansari de carte dedicate poetului.

Astazi, 18 ianuarie 2010, la un an de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru, functionarii din cadrul Primariei Chisinau au depus flori la mormântul poetului, iar sedinta operativa a Primariei a început cu un minut de reculegere în memoria lui Grigore Vieru.

18 ianuarie 2010
Directia Relatii Publice a
Primariei mun. Chisinau
bd. Stefan cel Mare si Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chisinau, Republica Moldova
Tel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708
e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md

Israelienii au salvat si salveaza vieti omenesti în Haiti, lucrând 24 de ore din 24

Motto: ”Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti se nasc cu ea” (Hippocrate).

Când devastatorul cutremur a lovit Haiti la 12 ianuarie 2010, lumea întreaga n-a ramas indiferenta. Israelul, imediat, a trimis o delegatie formata din 220 de persoane, incluzând medici, asistenti medicali, ingineri si experti cu câini dresati pentru cautare, evacuare si recuperare de victime omenesti la Port-au-Prince.
Delegatia israeliana a aterizat în capitala Port-au-Prince vineri seara, 15 ianuarie 2010, si a stabilit instalarea spitalului de campanie pe un teren de fotbal în apropierea aeroportului.

Dimensiunea catastrofei este de necrezut. Delegatia israeliana a fost prima echipa straina pentru a opera în spital, a spus Sora Sheva, de la Kibbutz Ein Yahav în Negev.

Câteva publicatii americane dar si posturi de televiziune straine, precum BBC, CBS, ABC, Sky News si CNN au elogiat delegatia israeliana care actioneaza în Haiti. CNN a specificat ca Israelul, care ”a venit din cealalta parte a lumii”, a înfiintat în numai patru ore un spital de campanie.

Spitalul este dotat cu cea mai avansata tehnica, având saloane cu o capacitate de 150 de paturi, doua sali de operatii, o unitate de terapie intensiva, o farmacie, un laborator medical, un x-Ray Center, o camera de urgenta, un departament de interne si un salon de maternitate, un serviciu de urgenta pentru copii, plus o divizie tehnica ce a creat o retea de comunicatii si de Internet pentru coordonare si videoconferinte cu colegii medici de acasa.

Spitalul poate trata aproximativ 500 de pacienti, în fiecare zi, si, în plus, efectueaza operatii preliminare.

Col. Dr. Itzik Reis a clarificat faptul ca delegatia FIL lucreaza în cooperare cu diverse echipe de salvare.

Chiar în primele ore ale activitatii lor, echipele de salvare israeliene de la Port-au-Prince au reusit sa salveze o persoana care a stat patru zile sub darâmaturi.
Echipele de salvare, împreuna cu câinii dresati, au continuat sa verifice ruinele Universitatii din capitala Port-au-Prince, în speranta ca sub darâmaturi vor reusi sa gaseasca studenti în viata. Cautarile au dus la alte salvari de vieti omenesti, si eforturile au continuat.

Dupa cele transmise de corespondenta Natasha Mozgovaya din Haiti pentru ziarul israelian Haaretz, un copil cu vârsta sub un an, a fost scos de sub darâmaturi, cu rani deschise pe picioare. Dupa parerea medicilor, era în stare de soc, dar i s-a administrat, imediat, tratamentul adecvat, s-a intervenit chirurgical, si starea de sanatate a copilului a devenit destul de buna. A fost un caz rar de supravietuire, dupa cele spuse de Dr. Assaf Amit, medicul care conduce serviciul de urgenta pentru copii. A fost ca un miracol supravietuirea sa, dupa ce a stat în moloz fara alimente, timp de cinci zile. Parintii copilului nu au fost gasiti, probabil ca nu mai sunt în viata. Asistentele medicale l-au mângâiat si l-au hranit cu lapte cald din sticla.

Zilele trecute erau în îngrijire 87 de copii pentru tratament, se facuse câteva operatii chirurgicae si câteva amputari.

Dr. Avi Yitzhak, imigrant în Israel din Etiopia, în 1991, spune ca simte o legatura speciala cu pacientii din Haiti si face totul ca sa trateze si salveze cât mai multe vieti, neexistând acolo nicio retea organizata de clinici.

”Unde te duci?” îl întreaba asistenta pe unul din pacienti. ”N-am unde sa merg, casa noastra a fost distrusa, poate în tabara de corturi”, în durere, mergând în cârje, dupa amputarea unor degete de la picioare, fiind afectate de gangrena.

Duminica, 17 ianuarie 2010, se naste primul copil în Spitalul israelian de campanie, un baiat frumos si sanatos. Mama sa, Jeanne – Michelle, când a fost întrebata ce nume îi va da, aceasta raspunde cu fata plina de zâmbet: ”Israel”.

Ca un semn de apreciere si recunostinta, mama sa a decis sa-i dea numele de Israel, în onoarea tarii care a ajutat-o.

De asemeni, mama se simtea bine si, dupa câteva ore, trebuia sa paraseasca spitalul pentru a lasa loc la altcineva.

Foarte impresionant! Dr. Dar Shir spune ca într-un loc, unde, chiar si fara catastrofe, mortalitatea infantila este printre cele mai ridicate din lume iar majoritatea femeilor nu nasc în spital, acum, cu cei mai buni specialisti din Israel s-a nascut copilul ei. Atât mama cât si copilul sunt într-o stare excelenta.

Directorul Spitalului de campanie, Dr. Itzik Reis spune ca se lucreaza non-stop la salvarea de vieti omenesti, cu interventii chirurgicale, terapii intensive, nasteri.
Pâna în prezent, 22 ianuarie 2010 au fost tratati aproximativ 500 de raniti de catre echipele israeliene ce actioneaza la Spitalul de campanie din Port-au-Prince.

Delegatia israeliana de salvare în Haiti va ramâne înca o luna de zile, pentru a lucra la Spitalul de campanie. Peste doua saptamâni, echipele vor fi înlocuite.
Generalul de Brigada, Shalom Ben – Aryeh, comandantul Spitalului de campanie israelian în Port-au-Prince a declarat ca delegatia FIL s-ar întoarce acasa, doar dupa convingerea ca ranitii au primit tratamentul adecvat.

Presedintele statului Haiti, Rene Preval a afirmat ca tara sa a apreciat ajutorul Israelului în urma cutremurului de saptamâna trecuta.

Presedintele statului Israel, Simon Peres, i-a felicitat pe membrii delegatiei israeliene.

Lucretia Berzintu
Israel, 22 ianuarie 2010

Când durerea ma apasa…

by Alina Ilioi

Când singura sunt, ma iau de mâna si-mi spun : ”Eu sunt cu tine!”
Îmi sterg lacrimile si încerc sa sper ca totul va fi bine.
Când nimeni nu simte cu mine durerea ce ma apasa,
Ma încurajez si apuc pe drumul care duce spre casa.
Si stiu ca chiar atunci când lumea din jurul meu s-a prabusit,
Eu una, am sa privesc în jur si-am sa plang înabusit.
Chiar când noaptea grea se lasa peste-a mea viata,
Am sa încerc sa-mi pastrez acel sâmbure de speranta.
Chiar când am sa beau din nou paharul suferintei
Si din ochii mei vor curge lacrimile caintei,
Am sa-mi sterg lacrimile si voi sti unde sa privesc-
În sus, spre cer, spre singurul pe care-L iubesc!

Amin!

UN MOMENT FERICIT PENTRU NOI, ROMANII: ANGELA GHEORGHIU LA KENNEDY CENTER

by Carmen BARBU
17 ianuarie 2010

Recent, în prezenta cuplului prezidential Barack si Michelle Obama, Kennedy Center din Washington a sarbatorit-o pe Grace Bumbry. Figura emblematica a operei, cea mai cunoscuta diva americana de culoare a fost omagiata pentru performantele sale artistice de exceptie.

„Kennedy Center Honors” a fost evenimentul care a marcat 32 de ani de existenta a Centrului Kennedy din Washington DC si de istorie în promovarea si celebrarea performantelor artistice de exceptie.  Aceasta editie a fost dedicata celebrarii a cinci personalitati de renume mondial: actorul Robert De Niro, cântaretul de jazz Dave Brubeck, actorul-regizor Mel Brooks, solista de opera Grace Bumbry si rocker-ul Bruce Springsteen.

Un moment magic s-a creat prin prezenta pe scena a Angelei Gheorghiu. Soprana de origine româna, solista a Operei Metropolitan din New York, a fost invitata de Grace Bumbry. Angela Gheorghiu a interpretat aria „Vissi d’Arte” din opera Tosca, aria favorita a sarbatoritei. Aparitia ei, vocea exceptionala, interpretarea remarcabila a sensibilizat pâna la lacrimi publicul de la Kennedy Center.

Prezenta Angelei Gheorghiu la un asemenea eveniment, într-o companie extrem de selecta, ne onoreaza. Interpretarea de exceptie a sopranei noastre aduce un plus substantial la imaginea României în Statele Unite ale Americii si în perceptia americanilor fata de valorile noastre artistice.

Despre Angela Gheorghiu, „The Washington Post” si „The Wall Street Journal” scriu ca este o „femeie perfecta – frumoasa, talentata si inteligenta. Dumnezeu i-a daruit o sensibilitate aparte, talent si o voce de înger…”

Parafrazandu-l pe John F. Kennedy, imi permit sa scriu, „Astept cu nerabdare o Românie in care sa nu ne fie frica de gratie si frumusete!”.